Bucur Iulia Elena, PPS, An III

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti

Utilizarea strategiilor de reparare conversationala de catre copiii cu deficienta

de auz
Ciocci, Sandra R; Baran, Jane A. American Annals of the Deaf

143.3

(Jul 1998): 235-45.

Rezumat
Cercetarea analizeaza strategiile de reparare/indreptare a unei conversatii, in contextul indicarii
unui esec in comunicare de catre partener, atat in cazul copiilor hipoacuzici, precum si in cazul
copiilor obisnuiti. Opt copii care sufera de hipoacuzie profunda care folosesc comunicarea
totala au fost comparati cu alti opt copii auzitori. Loturile de copii au fost potrivite prin
raportare la criteriile: varsta si sex. Fiecare copil a fost filmate in timp ce era implicat, pe rand, in
doua activitati care solicitau comunicarea una formala/structurata, iar cealata informala. Unul
dintre cercetatori a adresat zece secvente de cereri de clarificare, utilizand urmatoarele formule
de cerere/solicitare: Huh?, Ce? si Nu inteleg pentru fiecare secventa in parte. Structurile
de limbaj utilizate in fiecare secventa au fost transcrise ulterior, iar tipurile de raspunsuri de
reparare a conversatiei au fost codificate. Frecventa si procentul de aparitie au fost intregistrate
pentru fiecare tip de cerere de reparare din (Huh?, Ce?, Nu inteleg) din fiecare categorie
de cereri de reparare si pentru fiecare dintre conditiile (lingvistice) de investigare formala si
informala. Copiii tipici au utilizat strategii de reparare a esecului conversational diferite de cele
utilizate de copiii hipoacuzici. Cei din urma au utilizat cu precadere revizuirea afirmatiilor, in
timp ce copiii auzitori au avut tendinta atat de a revizuii afirmatiile, cat si de a le repeta in
aceeasi forma, precum au fost mai predispusi spre a explica in amanunt ceea ce au afirmat
anterior. Nu au fost identificate diferente semnificative in ceea ce priveste compararea conditiilor
de comunicare (formal si informal). In contextul unui esec conversational, copiii hipoacuzici au
oferit reactii de raspuns care s-au incadrat persistent in clarificarea (prin informatii aditionale)
afirmatiilor facute anterior.
Cercetarea
Majoritatea cercetarilor privind achizitiile de limbaj ale copiilor hipoacuzici sunt concentrate pe
investigarea si analizarea formei si continutului limajului. In timp ce foarte putile elemente sunt
cunoscute cu privire la abilitatile ce tin de limbajul pragmatic al copiilor cu surditate, este
cunoscut faptul ca acesti copii prezinta adesea dificultati la nivelul interactiunii verbale
(conversatie). Brackett (1983) a observat faptul ca acei copii cu o pierdere semnificativa a
auzului se bazeaza in mod frecvent pe partenerii lor in ceea de priveste responsabilitatea de a le
fi transmise mesajele, in special atunci cand partenerul de conversatie este o persoana familiara
lor. Aceeasi autoare a evidentiat faptul ca acestor copii le lipseste flexibilitatea de a exprima
acelasi mesaj in forme gramaticale variate. Kolzak (1983) a sugerat faptul ca foarte multi dintre
copiii cu deficienta de auz nu au abilitatile necesare pentru a initia, sustine sau utiliza strategii de
comunicare in cadrul unei conversatii uzuale.

Bucur Iulia Elena, PPS, An III

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti

Inabilitatea de a interactiona in mod eficient/ cu succes intr-o conversatie poate fi o problema la

fel de grava precum un deficit al unui copil cu deficienta de auz la nivelul comunicarii, in ceea
ce priveste forma, continutul sau nivelul de inteligibilitate a mesajului. Prin urmare, cercetarea
abilitatilor limbajului in situatii de esec conversational pe care le detin copiii cu deficienta de auz
ar trebui sa ofere mai multe informatii utile cu privire la o comunicare eficienta, marcata de
competente lingvistice pragmatice, a acestor copii. Mai mult, neglijarea acestor aspecte poate
avea un efect negativ puternic de limitare a interventiilor educationale si de recuperare
(terapeutice) adresate acestor copii. Se cunosc foarte putine informatii despre modalitatile de
facilitare a utilizarii limbajului conversational pentru copiii cu deficienta de auz. Prin urmare,
interventiile instructiv-educationale s-au centrat in special pe forma si continutul limbajului. O
abordare cu un caracter mult mai functional cu privire la dezvoltarea limbajului acestor copii ar
trebui sa cuprinda structurile limbajului in contexte naturale si interactive de comunicare, tocmai
pentru a putea dezvolta flexibilitatea si eficienta deficientilor de auz care comunica/isi transmit
mesajele, atat in cadrul comunitatii surzilor, cat si in cadrul societatii in general.
Un aspect ce tine de eficienta comunicarii este tocmai abilitatea de a repara esecurile de
comunicare. Esecurile de comunicare pot aparea fie atunci cand emitatorul intampina dificultati
in a-si transmite mesajul, fie atunci cand receptorul prezinta dificultati in a intelege sau in a auzi
mesajul care I s-a transmis (Furrow&Lewis, 1987). Nereusitele in comunicare care raman
nerezolvate se transforma adesea in esecuri totale de comunicare. Strategiile de reparare
conversationala permit receptorilor sa indice faptul ca nu au inteles mesajul transmis, precum
permit emitatorilor sa isi revizuiasca/reformuleze afirmatiile, cu scopul de a oferi clarificari in
privinta mesajului.
Strategiile de raparare utilizate in mod frecvent in comunicare sunt mecanisme de comunicare
prin care receptorul identifica un aspect neclar al mesajului emitatorului si cere clarificari;
emitatorul face in mod constant ajustari ale propriului mesaj pe baza feedback-ului primit de la
receptor, astfel realizand repararea mesjaului transmis, moment in care receptorul realizeaza un
rezumat al conversatiei/mesajului (Brinton & Fujiki, 1989; Gallagher, 1981). Succesul in ceea ce
priveste clarificarile mesajului transmis presupune ca atat receptorul, cat si emitatorul sa
participe la discursul anterior afirmatiilor imediat urmatoare si ca receptorul si emitatorul sa
prelucreze formele lingvistice ale mesajului (Gallagher, 1981).
Un tip comun de cerere de clarificare este cererea neutra. Conform lui Brinton si Fujiki (1989)
acest tip de cerere cuprinde urmatoarele forme: Ce?, Huh?, Nu am inteles si Poftim?.
Aceste forme indica dificultatea care a existat in perceperea mesajului original, dar nu specifica
elementul mesajului care a cauzat aceasta dificultate. Cererile de clarificare neutre este probabil
sa fie utilizate intr-o conversatie atunci cand clarificarea/repararea unui esec de comunicare este
urmata de o alta cerere de clarificare (Brinton & Fujiki, 1989). Majoritatea cercetarilor care
descriu abilitatea copiilor de a se adapta la feedback-ul receptorului au analizat
raspunsurile/reactiile la cereri neutre singulare de clarificare, si anume utilizarea cererii Ce?
(Dacey & Kretschmer, 1981; Gallagher, 1977; Gallagher & Darnton, 1978; Hughes & James,
1985). Totusi, Brinton si ceilalti cercetatori (Brinton, Fujiki, Loeb, & Winkler, 1986; Brinton,
Fujiki, & Sonnenberg, 1988; Brinton, Fujiki, Winkler, & Loeb, 1986) au utilizat o serie de

Bucur Iulia Elena, PPS, An III

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti

cerceri a cate trei elemente neutre, indicand faptul ca prin examinarea unei serii de cereri si
raspunsuri se poate observa gradul de complianta al copilului de a comunica in cadrul unei
conversatii. Spilton si Lee (1977) au evidentiat faptul ca raspunsurile copiilor la o serie de
secvente demonstreaza prezenta unui efort de comunicare pentru ambii parteneri ai conversatiei,
precum si un efort comun, ulterior, de a se intelege.
Majoritatea cercetarilor pe tema strategiilor de reparare a erorilor conversationale au implicat
interactiunea unor copii intr-un cadru informal de activitati de joaca, in prezenta unor cercetatori
adulti, necunoscuti copiilor (Brinton, Fujiki, Loeb, & Winkler, 1986; Gallagher, 1977; Peterson,
Danner, & Flavell, 1972; Wilcox & Webster, 1980). Alti cercetatori au luat in considerare
influenta si efectele prezentei unor cercetatori adulti, cunoscuti sau necunoscuti copiilor, in
contextele de investigare, asupra mecanismelor de reparare conversationala pe care le dezvolta
copiii. (Anselmi, Tomasello, & Acunzo, 1986; Furrow & Lewis, 1987; Tomasello, Farrar, &
Dines, 1984). Furrow si Lewis (1987) au raportat faptul ca familiaritatea copilului cu cercetatorul
nu a influentat rezultatele investigatiei, in timp ce Tomasello et. All (1984) au observat faptul ca,
copiii incepand cu varsta de 2 ani erau deja sensibili la diferitele nevoi/cerinte informationale
solicitate de prezenta unor adulti care le sunt familiari sau nu.
Abilitatea de a produce si de a raspunde la cererile de clarificare in conversatie se dezvolta
treptat pe parcursul perioadei prescolare si scolare. Vankleeck si Frankel (1981) au sugerat faptul
ca aceste comportamente de revizuire/corectare parcurg o evolutie ierarhica, de la simplu la
complex; pe masura ce aceste comportamente de revizuire complexe se dezvolta progresiv, se
produce si o evolutie la nivelul competentelor care tin de forma si continut ale limbajului.
Studiile privind abilitatea copiilor cu o dezvoltare lingvistica normala de a raspunde la serii de
cereri sau cereri singulare de clarificare, la diferite tipuri de cereri, precum si in diferite contexte
in care sunt formulate cererile de reparare conversationala, au aratat faptul ca prezenta
strategiilor de reparare conversationala in conversatiile copiilor foarte mici este evidenta
(Brinton, Fujiki, Loeb, & Winkler, 1986; Gallagher, 1977; Peterson, Danner, & Flavell, 1972;
Wilcox & Webster, 1980). Folosind cereri singulare de clarificare, Gallagher (1977, 1981) si
Konefal si Fokes (1984) au aratat ca , indeiferent de stadiul de dezvoltare a limbajului, copiii pot
identifica regulile impuse de cererile de clarificare in cadrul unei conversatii si ca nu ignora
aceste cereri. Cel mai frecvent raspuns dat de copiii mici repetitia este folosit din ce in ce mai
rar de catre copiii mai mari, aflati intr-un alt stadiu, mai avansat, de dezvoltare a limbajului;
strategiile de revizuire a mesajului devin de asemenea mai complexe si mai utilizate de copiii
mai mari, aflati intr-un stadiu lingvistic mai avansat.
Intr-o prima serie de cercetari privind tipurile de raspunsuri date la serii de cereri de clarificare,
Brinton, Fujiki si Winkler (1986) au implicat copiii cu o dezvoltare normala a limbajului intr-o
sarcina de comunicare structurata. Copiilor li s-a cerut sa descrie o serie de actiuni in imagini, in
timp ce un cercetator le adresa seriile de cereri de clarificare, cu cate trei cereri neutre: Huh?,
Ce? si Nu inteleg, pe diferite serii de imagini. Mai multe raspunsuri sub forma de repetitie au
fost generate pentru cererea sub forma Huh? decat pentru Ce?|, iar pentru formula Nu
inteleg au fost generate cele mai putine raspunsuri sub forma de repetitii. Niciun grup de varsta
nu a utilizat predominant strategii de revizuire. Copii de toate varstele si-au clarificat mesajul

Bucur Iulia Elena, PPS, An III

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti

prin adaugarea unor informatii noi in mod frecvent, aceasta strategie crescand ca frecventa direct
proportional cu cresterea de varsta a copiilor. Copiii au adaugat mai multe informatii mesajelor
lor ca raspuns la cel de-al treila tip de cerere, in comparatie cu primul tip.
Utilizand cereri singulare de clarificare, Gallagher si Darnton (1978) au raportat faptul ca atat
copiii cu tulburari de limbaj, cat si cei tipici au utilizat revizuirea ca prim tip de strategie de
clarificare in comunicare; totodata, evidentiaza faptul ca in cazul copiilor cu tulturari de limbaj
strategia de revizuire a acestora nu devine mai elaborata odata cu inaintarea in varsta. Gallagher
si Darnton au concluzionat ca desi copiii cu tulburari de limbaj identifica natura obligatorie,
implicita a cererilor de clarificare in comunicare, acestia isi folosesc cunostintele privind
aspectele structurale ale limbajului intr-o maniera calitativ diferita de copiii tipici. Dacey si
Kretschmer (1981) au raportat faptul ca si copiii cu intarzieri in dezvoltare recunosc si inteleg
obligativitate aimplicita a cererilor de clarificare in comunicare si ca strategia revizuirii este
imbunatatita si devine mai complexa odata cu dezvoltarea abilitatilor lor lingvistice, dar ca
strategiile de clarificare utilizate de acestia sunt, de asemenea, in mare parte diferite de cele ale
copiilor cu o dezvoltare normala a limbajului.
Raspunsurile copiilor cu tulturari de limbaj au fost comparate si cu raspunsurile copiilor tipici
din punct de vedere al dezvoltarii limbajului, atat intr-un cadru structurat de comunicare
(Brinton, Fujiki, Winkler, & Loeb, 1986), cat si intr-un cadru informal, spontan, de comunicare
(Brinton et. All, 1988). Se pare ca situatia de comunicare (formala sua informala) a avut o
influenta mica asupra tipurilor de clarificari pe care le-au oferit copiii implicati in cercetare.
Ambele grupuri de copii au idetificat natura obligatorie si implicita a cererilor neutre de
clarificare. In ambele studii repetarea mesjaului original a fost cel mai comun tip de raspuns
oferit de copii. Copiii cu tulburari de limbaj si copiii cu varste mai mici, cu o dezvoltare normala
a limbajului au utilizat mai multe revizuiri decat copiii potriviti din punct de vedere al varstei,
care au utilizat preponderent adaugarea de informatii. Copiii cu tulburari de limbaj au oferit, de
asemenea, mai multe raspunsuri neadecvate. Acesti copii au constientizat necesitatea oferirii unui
raspuns in contextul unei cereri de clarificare conversationala, dar nu au avut abilitatea de a
pastra continuitatea in utilizarea unor raspunsuri anterioare, flexibilitatea de a incerca utilizarea
unei strategii alternative sau constientizarea a ceea ce receptorul (partenerul sau in conversatie)
are nevoie, in sensul receptionarii mesajului. Brinton et. All au concluzionat ca tulburarile la
nivelul limbajului expresiv sunt reflectate de inabilitatea de a utiliza limbajul in scopul adaptarii
la feedbac-ul oferit de ascultator/receptor, precum si de problemele prezente la nivelul
continutului si formei limbajului.
Givens si Greenfeld (1982) au cercetat comportamentele lingvistice si non-lingvistice de reparare
conversationala ale copiilor auzitori, in comparatie cu copiii hipoacuzici, care au fost educati cu
ajutorul metodei oraliste. Analiza asupra informatiilor non-lingvistice (expresii faciale, gesturi si
intonatie) a fost realizata pentru ca cercetatorii sa poata explora eficacitatea comunicarii. O
cererea singulara neutra de clarificare le-a fost adresata copiilor intr-un context lingvistic
spontan. Rezultatele au aratat ca, copii din ambele grupuri au raspuns la esecurile de comunicare
prin revizuirea afirmatiilor lor si prin modificarea informatiilor non-lingvistice, cu scopul
clarificarii mesjaului transmis de ei. Cercetarile ulterioare au aratat ca pe masura ce copiii cu o

Bucur Iulia Elena, PPS, An III

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti

dezvoltare lingvistica tipica se dezoltau in acest sens, acestia utilizau din ce in cea mai putine
comportamente de revizuire non-verbala a mesajelor lor. Copiii hipoacuzici educati folosind
metoda aurala au folosit strategii de reparare conversationala lingvistice mai putin decat orice alt
tip de comportament de reparare si s-au bazat foarte mult pe informatii non-lingvistice pentru asiu clarifica mesajele, in comparatie cu copiii tipici din punct de vedere al dezvoltarii limbajului.
Hughes si James (1985) au implicat copii hipoacuzici care utilizau limbajul mimico-gestual intro activitate de joc, in cadrul careia au fost solicitate raspunsuri ale copiilor la cereri neutre
singulare de reparare conversationala. Majoritatea raspunsurilor au fost revizuiri. Fiecare copil a
utilizat o strategie de modificare a comunicarii, dar nu a existat un pattern asociat aparitiei
strategiei respective de modificare a comunicarii. Hughes si James au concluzionat ca atunci
cand se afla intr-un context de esec conversational, copiii hipoacuzici au fost parteneri de
comunicare eficienti, care au raspuns cererilor de clarificare, asa cum au facut-o si cei auzitori,
prin revizuirea mesajului transmis.
Blaylock, Scudder si Waynne (1995) au comparat raspunsurile de reparare a comunicarii cu
seriile de cereri neutre de reparare a comunicarii date de doua grupuri de copii cu pierdere de
auz, care comunicau prin limbajul mimico-gestual. Copiii din grupul experimental au fost
invatati cum sa utilizeze o anumita strategie de reparare a comunicarii. Toti copiii au utilizat o
gama larga si variata de raspunsuri de reparare conversationala, precum si tipuri diferite de
modificare a comunicarii. Raspunsurile lor de reparare au devenit cu atat mai elaborate cu cat
copiii erau expusi la mai multe secvente de cereri de clarificare a comunicarii; desi nu au existat
un efect notabil asupra strategiilor de comunicare in cazul copiilor care au fost antrenati anterior
in acest sens, acestia au utilizat propriile strategii de clarificare cu scopul de a repara esecul
conversational.
In general, datele relativ putine din literatura de specialitate care descriu strategiile de raparare
conversationala utilizate de copiii hipoacuzici indica faptul ca, copiii hipoacuzici au abilitatea de
a identifica nevoile in materie de comunicare ale partenerilor lor de conversatie, fapt dovedit
tocmai prin revizuirea mesajului original, in incercarea de a ameliora un esec conversational.
Totusi, diferentele dintre straetgiile de reparare conversationala utilizate de copiii cu deficienta
de auz si cei tipici nu sunt inca foarte clarf delimitate si definite. Aceasta cercetare are ca scop
prelucrarea unor aspecte surprinse in cercetarile initiate de Blaylock et al. (1995), Brinton and
Fujiki (1989), Brinton, Fujiki, Loeb, and Winkler (1986), Brinton, Fujiki, Winkler, and Loeb
(1986), Givens and Greenfeld (1982), and Hughes and James (1985), pentru a contura o
descriere mult mai detaliata a strategiilor de reparare a esecurilor conversationale utilizate de
catre copiii hipoacuzici care folosesc comunicarea totala, atat in context lingvistic structurat, cat
si in context informal, spontan. Aceasta cercetare urmareste (a) sa descrie strategiile de raspuns
in cazul unor esecuri conversationale utilizate de copiii hipoacuzici in mai multe secvente de
solicitari/cereri de clarificare neutre; (b) sa stabileasca daca tipologia acestor strategii de
clarificare si reparare este similara, diferita sau intarziata in comparatie cu cea utilizata de copiii
auzitori; si (c) sa compare tipurile de strategii de reparare conversationala utilizate de copiii
hipoacuzici intr-un mediu structurat, comparativ cu un mediu informal, spontan.
Grupul tinta

Bucur Iulia Elena, PPS, An III

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti

Un numar de 16 copii cu varste cuprinse intre 4 si 7 ani au luat parte la acesta cercetare. Opt
copii, doi baieti si sase fete, cu o pierdere de auz bilaterala de 90+ dB si fara alte tulburari au
facut subeictul cercetarii in cauza. Copii au fost expusi la un tip de comunicare totala pana in
momentul investigarii si toti utilizeaza acest tip de comunicare de cel putin doi ani anterior
cercetarii. Copiii utilizeaza Pidgin Sign English (PSE), cu cateva elemnte preluate din American
Sign Language (ASL). Copiii au beneficiat in mod constant de mijloace de amplificare a auzului.
Grupul de control a fost format din opt copii cu auz normal, fara probleme de dezvoltare a
limbajului, fara tulburari de invatare, tulturari la nivelul intelectului, comportamentului sau la
nivel fizic.
Proceduri
Fiecare copil a fost filmat individual, in timp ce era implicat in doua tipuri de activitati care
presupuneau o situatie de comunicare: o activitate structurata (imagini cu povesti cunoscute de
catre ei) si una informala (jocuri). Cercetatorul, cu o experienta de peste zece ani in interactiunea
cu copii hipoacuzici care utilizeaza comunicarea totala, care a utilizat comunicarea totala pe
intreg parcursul interactiunii cu copiii. Pe parcursul conversatiei in fiecare dintre cele doua
contexte de cercetare, specialistul initia zece serii de cereri de clarificare, constand din trei cereri
neutre de clarificare pentru fiecare secventa in parte: Huh?, urmat de o expresie faciala care
sugereaza confuzie, gestica si o crestere in intonatie; Ce? si Nu inteleg, urmat de
interpretarea in limbaj mimico-gestuala si de a miscare in sens negativ a capului. Secventele au
fost inserate la o distanta de aproximativ trei minute distanta, pe diferite povesti, imagini, jocuri
sau jucarii, despre care subiectul vorbea, tinandu-se cont si de momentul in care subiectul lansa o
afirmatie suficient de complexa, astfel incat sa se poata initia o cerere valida de clarificare. Daca
copilul nu raspundea deloc la o anumita cerere, se acorda un interval de cinci secunde pana la
lansarea altei cereri de clarificare.
Analiza datelor stiintifice
Datele obtinute prin filmarea limbajului oral, dar si cel redat prin comunicarea totala in contextul
raspunsurilor oferite pentru cererile de clarificare au fost transcrise, utilizand conventiile de
transcriere ale limbajului mimico-gestual descrise de Smith, Lentz si Mikos (1988). Raspunsurile
subiectilor la fiecare dintre cereri au fost codificate utilizand un sistem de clasificare conceput de
Brinton, Fujiki, Winkler si Loeb (1986), adaptat pentru a putea realiza punsctarea raspunsurilor
date de catre copiii cu hipoacuzie folosind comunicarea totala, care include variatii la nivelul
informatiilor verbale, gestuale, transmise prin semne, revizuiri, detalieri si raspunsuri
neadecvate. In afara de cea din urma categorie, toate aceste categorii sunt redate in Tabelul 1, in
ordinea aparitiei lor (ca perioada de dezvoltare), incepand cu acelea care reprezintaabilitati de
dezvoltare sintanctica timpurie, pana la acelea care impun imbunatatirea abilitatilor sintactice.
Un alt specialist a realizat codificarea afirmatiilor/raspunsurilor de reparare. Cei doi specialisti au
fost e acord in stabilirea acestui cod in proportie de 99%.
Rezultate
Frecventa de aparitie si procentul de aparitie au fost stabilite pentru fiecare tip de cerere din
fiecare categorie de reparare conversationala, precum si pentru fiecare dintre clee doua conditii

Bucur Iulia Elena, PPS, An III

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti

lingvistice de investigare. Analize de tip chi-square au fost utilizate pentru a determina relatiile
dintre variabilele tipurilor de cereri de clarificare si raspunsurile de clarificare, precum si
posibilele diferente intre copiii hipoacuzici si ce auzitori.
Analiza frecventei raspunsurilor de reparare a esecurilor conversationale
Subiectii auzitori au utilizat 94% dintre raspunsurile posibile de reparare a esecurilor
conversationale, iar subiectii surzi au utilizat 95%. Pentru ambele grupuri, frecventa utilizarii
strategiilor de clarificare a scazut usor pe masura ce au fost expusi la mai multe serii de cereri de
clarificare. Copiii din ambele grupuri au oferit raspunsuri cu o frecventa mai mare la prima si cea
de a doua cerere initiate. Analizele chi-square au evidentiat faptul ca subiectii auzitori au raspuns
cu o frecventa mai mare la primele doua cereri de clarificare. Aceleasi analize au evidentiat
faptul ca nu exista diferente la nivel de frecventa in utlizarea de catre copiii auzitori si cei
hipoacuzici a raspunsurilor de clarificare, in niciunul dintre cele doua contexte experimentale,
ceea ce indica faptul ca toti subiectii au putut identifica natura obligatorie a cererilor de
clarificare si au constientizat faptul ca este nevoie de anumite tipuri de raspunsuri in acest
context.
Analiza tipurilor de raspuns de clarificare
Daca intre cele doua grupuri nu au existat diferente in ceea ce priveste frecventa raspunsurilor
oferite, au existat cu siguranta diferente la nivelul frecventei anumitor tipuri de raspunsuri
oferite, care au fost evidentiate prin analiza combinata a diferitelor conditii experimentale.
Analizele chi-square care au corelat date au aratat ca diferenta tipurile de raspuns oferite de cele
doua grupuri a fost una semnificativa (Xz [5, N = 16] = 43.958, p < .01). Revizuirea a fost cea
mai frecvent utilizata strategie de raspuns de catre ambele grupuri. Totusi, subiectii auzitori au
utilizat cu aceeasi frecventa si repetitia, in timp ce subiectii hipoacuzici au fost de doua ori mai
predispusi in a utiliza revizuirea cu scopul clarificarii mesajului lor. Utilizand preponderent
revizuirea, subiectii hipoacuzici au fost mai predispusi in a utiliza adaugarea de informatii
mesjaului lor. Aceste date, atat penru conditiile lingvistice din mediul structurat, cat si pentru cel
informal au fost redate in Tabelul 2.
Conditiile comunicarii
Analizele chi-square au indicat faptul ca subiectii hipoacuzici au aratat o diferenta semnificativa
in ceea ce priveste tipurile de raspunsuri pentru clarificare oferite in conditiile unei structuri de
comunicare structurate, comparativ cu subiectii auzitori. Numarul raspunsurilor de clarificare
oferite de subiectii auzitori in contextul de comunicare structurata a fost de 226. Cel mai adesea
subiectii auzitori au revizuit (25%) sau au repetat (24%) mesajele lor, in timp ce strategiile care
presupun adaugarea de informatii au avut o frecventa de (23%). Raspunsurile care presupuneau
definirea unor elemente din mesjaul lor au reprezentat 13% din totalul raspunsurilor oferite de
acesti subiecti. Discutarea repararilor a fost de 5%. Din totalul raspunsurilor. 10 % dintre
raspunsurile subiectilor au fost inadecvate. Dintre cele 224 raspunsuri obtinute in mediul
structurat de comunicare, revizuirile au reprezentat cele mai frecvente raspunsuri oferite (41%),
aparand aproape de doua ori mai mult in cazul subiectilor auzitori. In 26% dintre raspunsurile
lor, subiectii hipoacuzici au adaugat informatii noi mesajului lor; repetarea mesajului original a

Bucur Iulia Elena, PPS, An III

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti

reprezentat 13% din raspunsurile oferite de acesti subiecti.Raspunsurile care prespun discutarea
repararii au constituit un total de 5%, la fel ca in cazul auzitorilor. Raspunsurile inadecvate au
aparut cu o frecventa cu doar foarte putin mai mica decat in cazul subiectilor auzitori (9 % in
cazul subiectilor hipoacuzici si 10 % in cazul celor fara probleme la nivelul auzului).
Analizele de tip chi-square au aratat, de asemenea, faptul ca a existat o diferenta semnificativa
intre tipurile de raspunsuri de clarificare oferite de catre subiectii hipoacuzici, in mediul
informal, comparativ cu subiectii auzitori (X2 [5, N= 16] = 29.34, p < .01). Dintre cele 223
raspunsuri de clarificare obtinute de la subiectii auzitori, revizuirile (29%) si repetitiile (23%) au
fost cele mai frecvente raspunsuri de clarificare. Raspunsurile in cascada au fost cel de-al doilea
tip de raspuns oferit, in proportie de 18%, in timp ce raspunsurile care presupun adaugarea de noi
informatii au reprezentat 16% din totalul raspunsurilor. 1% dintre raspunsuri au reprezentat
discutarea repararii. Raspunsurile inadecvate au reprezentat 12 % din totalul raspunsurilor
oferite de acesti subiecti. Dintre cele 233 raspunsuri de clarificare oferite de subiectii hipoacuzici
in conditii informale de comunicare, revizuirea mesjaului a fost in proportie de 41%, acest tip de
raspuns fiind utilizat mai frecvent decat orice alt tip de raspuns de clarificare oferit de subiectii
auzitori. Asemenea cazului subiectilor auzitori, repetitiile si adaugarea de noi informatii au
reprezentat 21 %, respectiv 17% din totalul raspunsurilor oferite. Subiectii hipoacuzici au obtinut
un procent cu mult mai mic in cazul raspunsurilor in cascada (4%), in comparatie cu cei auzitori
(18%) si un procent mai mare de raspuns prin care se discuta comportamentul de reparare
conversationala (5%), in comparatie cu subiectii auzitori (1%).
Seriile de cereri de clarificare neutre
Analizele chi-square realizate pentru raspunsurile de clarificare oferite de subiectii auzitori de
subiectii hipoacuzici pentru prima, a doua si cea de-a treia cerere de clarificare neutra in
conditiile de comunicare structurata indica faptul ca diferentele dintre primul tip de cerere si cel
de-al doilea nu sunt semnificative (p>.50). Totusi, raspunsurile oferite pentru primul tip de cerere
ale subiectilor auzitori au fost semnificativ diferite de raspunsurile subiectilor hipoacuzici.
Subiectii auzitori au utilizat predominant adaugarea de noi informatii mesajului transmis (30%),
repetitia (25%), sau revizuirea mesajului (25%) drept strategii de clarificare a mesjaului transmis.
Raspunsurile de reparare a esecului de comunicare care presupun utilizarea unor stimuli ca
informatie de fundal sau definirea termenilor ocupa un procent de 14% din totalul respunsurilor.
Numai 1% dintre raspunsuri au fost discutii ale strategiilor de reparare, iar 4% dintre raspunsuri
au fost calificate ca fiind inadecvate. Subiectii hipoacuzici au utilizat cel mai adesea revizuirea
mesajului (52%), inclusiv in cazul raspunsurilor la primul tip de cerere (25%), ceea ce inseamna
de doua ori mai mult decat in cazul subiectilor auzitori in aceeasi situatie. Adaugarea de noi
informatii a fost a doua cea mai utilizata strategie de raspuns cu un procent de 23% din totalul
raspunsurilor oferite de subiectii hipoacuzici. Repetarea mesajului s-a regasit in procent de 12%
din totalul raspunsurilor, in timp ce pentru auzitori procentul a fost de 25%, adica dublu. Mai
mult, subiectii hipoacuzici au utilizat semnificativ mai putine raspunsuri care presupun utilizarea
unor informatii de fundal (1%), comparativ cu auzitorii (14%). 3% dintre raspunsurile acestoara
au fost discutii ale strategiilor de reparare si 9% raspunsuri au fost calificate ca fiind inadecvate.

Bucur Iulia Elena, PPS, An III

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti

Ca raspuns la cea de a doua cerere neutra de clarificare a comunicarii in situatie de comunicare

structurata, subiectii auzitori au folosit revizuirea in proportie de 28% si repetitia
(26%).Adaugarea de informatii noi a fost utilizata in procent de 21% din totalul raspunsurilor
oferite. 15% dintre raspunsuri au fost raspunsuri care utilizeaza informatii de fundal; discutia
strategiilor de reparare s-a regasit in proportie de 1%, iar 9% dintre raspunsuri au fost calificate
drept inadecvate.
Revizuirea a reprezentat cea mai utilizata strategie de clarificare pentru primul tip de cerere in
cazul subiectilor auzitori, precum si pentru cel de-al doilea tip de cerere, in cazul subiectilor
hipoacuzici. Raspunsurile de clarificare care ofera informatii aditionale au reprezentat 28% din
totalul raspunsurilor, iar 14% au reprezentat repetitii. 4% dintre raspunsurile de clarificare au
inclus discutarea strategiei de clarificare si 8% au fost clasificate drept raspunsuri inadecvate.
In raspuns la cel de-al treilea tip de cerere de clarificare neutra in conditiile de comunicare
structurata, revizuirea a fost utilizata in procent de 23% de catre subiectii auzitori. 20% dintre
raspunsurile de clarificare au fost repetitiile. Raspunsurile prin care se adauga informatie au
reprezentat 16% din raspunsurile totale, iar discutiile 14%. Raspunsurile care utilizeaza un fundal
de informatii au reprezentat un procent de 10%, iar raspunsurile inadecvate 18%. 31% dintre
raspunsurile oferite de subiectii hipoacuzici pentru cel de al treilea tip de cerere de clarificare au
fost revizuiri. Raspunsurile care adauga informatii noi au fost prezente in procent de 27% din
totalul raspunsurilor. 12% dintre raspunsuri au fost repetitii, iar 10% au inclus discutarea
repararii. Atat subiectii hipoacuzici, cat si cei auzitori au utilizat raspunsuri cu fundal de
informatii intr-o proportie asemanatoare (10%), in timp ce 11% dintre raspunsurile subeictilor
hipoacuzici au fost considerate inadecvate.
Analizele chi-square asupra raspunsurilor de clarificare oferite de subiectii auzitori si de catre cei
hipoacuzici prima, cea de a doua si cea e a treia cerere initiata de catre investigatori in conditiile
de comunicare informala au indicat diferente semnificative si evidente intre raspunsurile oferite
pentruprima si cea de a treia cerere. Ca raspuns la primul tip de cerere raspunsurile de clarificare
oferite de subiectii hipoacuzici au fost semnificativ diferite de cele oferite de subiectii auzitori.
Subiectii auzitori au utilizat repetarea propriilor afirmatii in proportie de 33%. Revizuirea
mesajului original s-a regasit in procent de 27%. Raspunsurile cu adaugare de informatii s-a
ragasit in proportie de 21%. 12% dintre raspunsuri au oferit indicii sub forma unor definitii sau
informatii de fundal. Nu au existat raspunsuri prin care sa se discute strategia de reparare. 8%
dintre raspunsuri au fost considerate ca fiind inadecvate.
Subiectii hipoacuzici au raspuns in majoritatea lor la cererea initiala in contextul de comunicare
informala cu revizuiri (49%), adica cu aproape de doua ori mai mult decat subiectii auzitori
(27%). Repetitiile au constituit 21% din totalul raspunsurilor oferite. Raspunsurile prin adaugare
de informatii au reprezentat un procent de 16%. 4%au fost raspunsuri care ofera indicii prin
informatii de fundal sau discutarea strategiei de reparare; in contrast, subiectii hipoacuzici au
utilizat de trei ori mai multe raspunsuri care ofera indicii prin informatii de fundal (12%) si
niciun raspuns prin discutarea strategiei de reparare a esecului conversational. 6% dintre
raspunsuri au fost considerate drept inadecvate.

Bucur Iulia Elena, PPS, An III

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti

Desi au existat diferente intre raspunsurile de clarificare oferite de cele doua grupuri pentru cel
de al doilea tip de cerere, diferenta nu a atins o semnificatie statistica. Pentru cel de al doilea tip
de cerere neutra in conditii de comunicare informale au fost oferite raspunsuri sub forma
revizuirilor in procent de 35%, de catre subiectii auzitori. Repetarea informatiilor communicate
au reprezentat un procent de 24%. 15% dintre raspunsurile de clarificare au fost raspunsuri care
ofera indicii, iar raspunsurile prin care se adauga informatii au reprezentat 12% din totalul
raspunsurilor. Nu au existat raspunsuri de discutare a strategiei de reparare si 14% dintre
raspunsuri au fost considerate inadecvate.
40% dintre raspunsurile subiectilor hipoacuzici au fost revizuiri in incercarea de clarificare a
mesajului. Repetitiile s-au regasit in procent de 22%, iau adaugarile de informatii in procent de
21%. Subiectii hipoacuzici au oferit semnificativ mai putine raspunsuri cu indicii (3%) in
comparatie cu auzitorii (15%). 3% dintre raspunsuri au fost discutari ale strategiei de reparare si
13% dintre raspunsuri au fost considerate inadecvate.
Analizele chi-square au aratat diferente semnificative intre cele doua grupuri de subiecti in ceea
ce priveste raspunsurile oferite la cel de-al treilea tip de cerere in conditii informale de
comunicare.
Ca raspuns la cel de al treilea tip de cerere, raspunsurile cu indiciu au reprezentat 28% in totalul
raspunsurilor oferite de subiectii auzitori. 25% dintre raspunsuri au fost revizuiri si 16% au
presupus adaugarea de noi informatii. Repetitiile au reprezentat 11% din totalul raspunsurilor.
Discutarea strategiei de reparare a ocupat un procent de 4% si 16% dintre raspunsuri au fost
considerate inadecvate. In cazul subiectilor hipoacuzici, pentru aceeasi situatie, au existat 35%
raspunsuri sub forma revizuirii, in timp ce repetitiile au ocupat un procent de 21%. 13% dintre
raspunsuri au presupus adaugarea de noi informatii. Subiectii hipoacuzici au oferit de doua ori
mai multe raspunsuri prin discutarea strategiei de reparare (9%), in comparatie cu subiectii
auzitori (4%) si semnificativ mai putine raspunsuri cu indicii (7%), in comparatie cu auzitorii
(28%). 15% dintre raspunsurile oferite de acestia au fost considerate ca fiind inadecvate.
Grupul tinta
In urma corelarii datelor conditiilor experimentale au iesit la iveala diferente semnificative in
ceea ce priveste tipurile de raspunsuri la primul, al doilea si al treilea tip de cerere neutra de
clarificare, intre grupul subiectilor hipoacuzici si cel al subiectilor auzitori. Subiectii auzitori au
utilizat mai multe repretitii, revizuiri sau adaugari de informatii ca raspuns la cererile de
clarificare initiate. Cel de al treilea tip de cerere a generat toate tipurile de raspuns de clarificar
edin partea subiectilor. Subiectii hipoacuzici au fost mai rpedispusi spre a utiliza revizuirea drept
raspuns la toate cele trei tipuri de cereri neutre de clarificare.
Analiza rezultatelor
Rezultatele au aratat faptul ca nu exista diferente semnificative intre copiii auzitori si cei
hipoacuzici atunci cand vorbim despre frecventa de raspuns la cererile de clarificare in conditii
de comunicare structurate si informale, precum si in conditii mixte. Prin urmare, acest lucru ne
arata faptul ca, copiii hipoacuzici sunt constienti de natura obligatorie, implicita a cererilor de

Bucur Iulia Elena, PPS, An III

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti

clarificare la nivelul comunicarii, de necesitatea oferirii unor raspunsuri de clarificare, dar si

faptul ca acestia au generat un numar de raspunsuri similar cu cel al copiilor auzitori.
Chiar daca nu au existat diferente la nivelul frecventei cu care au oferit raspunsuri de clarificare
intre cele doua grupuri, au existat diferente in ceea ce priveste tipurile de raspunsuri pe care le-au
oferit cele doua grupuri. In general, copiii hipoacuzici au oferit raspunsuri de clarificare diferite
in comparatie cu copiii auzitori. Desi raspunsurile sub forma revizuirilor au fost cele mai
frecvent utilizate de catre ambele grupuri de subiecti, copiii hipoacuzici au generat un numar mai
mare de raspunsuri de revizuire fata de copiii auzitori. Adugarea de informatii noi a fost a doua
cea mai utilizata strategie de raspuns, urmata de repetieie. Copiii auzitori au generat raspunsuri
sub forma repetitiilor cel putin la fel de des precum raspunsuri care au luat forma revizuirilor.
Acestia au fost mai predispusi spre a adauga informatii noi mesajelor lor si de trei ori mai
predispusi in a utiliza raspunsuri cu indicii. Frecventa raspunsurilor inadecvate a fost similara
pentru cele doua grupuri.
S-au identificat diferente si intre tipurile de raspunsuri din cele doua tipuri de conditii de
comunicare: structurata si informala, oferite de catre cele doua grupuri. In ambele situatii mult
mai multe raspunsuri sub forma revizuirii au fost oferite de subiectii hipoacuzici. La fel de des au
utilizat si repetarea mesajului original sau adaugarea de informatii noi mesajului transmis. Copiii
auzitori au generat mult mai multe raspunsuri cu indicii decat au facut-o cei hipoacuzici.
Raspunsurile inadecvate au avut aceeasi frecventa la nivelul ambelor grupuri de subiecti.
Rezultatelor conform carora copiii hipoacuzici au utilizat in mod predominant raspunsuri de
clarificare sub forma revizuirilor concorda cu rezultatele studiilor realizate pe tema strategiilor de
reparare conversationala utilizate de copiii cu tulturari de limbaj (Gallagher si Dranton, 1987) si
(Givens&Greenfeld, 1982; Hughes&James, 1985). Faptul ca acesti subiecti hipoacuzici utlizeaza
cu precadere revizuirea ca modalitatea de clarificare a mesajelor communicate fapt surprins
prin derularea acestei cercetari poate insemna fie ca acesta este o incercare a lor de a gasi o
modalitate eficienta de a-si transmite mesajele sau poate fi corelata cu o lipsa de incredere in sine
si in mesajele transmise.
In ambele conditii de comunicare copiii auzitori au generat substantial mai multe raspunsuri cu
indicii decat copiii hipoacuzici. Aceasta abilitate de a genera raspunsuri folosind indicii este
influentata de abilitatea sintactica a limbajului si de abilitatea emitatorului de a stabili ce
informatii i-ar putea fi utile receptorului pentru a intelege mesjaul transmis e el. Exista doua
tipuri de explicatii care pot justifica utilizarea limitata de catre copiii hipoacuzici a acestor tipuri
de strategie de clarificare: (a) este posibil ca acestia sa nu fi evaluat in ce masura mesajul
transmis de ei este adecvat si adaptat pentru partenerul lor de comunicare, din punctul de vedere
al acestuia (Brinton si Fujiki, 1989) si (b) este posibil ca, asemenea subiectilor din cercetarea
realizata de Tomasello et. All. (1984), copiii hipoacuzici sa fi fost deja sensibili la nevoile diferite
in oferirea de informatii pentru adulti care le sunt familiari sau nu. Probabil ca acestia si-ar fi
revizuit mesajele mult mai elaborat pentru partenrii necunoscuti lor sua pentru acei parteneri
nefamiliarizati cu comunicarea totala. De asemenea, Roth si Spekman (1984) au avertizat cu
privire la faptul ca o cerere de clarificare neutra e posibil sa nu ofere unui copil cu tulburari la

Bucur Iulia Elena, PPS, An III

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti

nivelul limbajului suficiente informatii pentru ca acesta sa poata determina unde s-a produs
neintelegerea in transmiterea mesajului sau.
Comparatiile realizate intre grupuri in ceea ce priveste raspunsurile oferite pentru primul, al
doilea si al treilea tip de cerere de clarificare oferite atat in conditii de comunicare structurate, cat
si in conditii informale, arata ca, copiii hipoacuzici raspund diferit cererilor de clarificare in
comparatie cu copiii auzitori, cel putin in unele conditii de testare. In conditiile de comunicare
structurata, copiii auzitori au utilizat cu precadere adaugari de informatii mesajelor lor, precum si
repetitia sua revizuirea. Copiii hipoacuzici si-au revizuit mesajele de doua ori mai des decat cei
auzitori. Raspunsurile oferite de primul si al doilea tip de cerere de clarificare au fost similare
pentru cele doua grupuri de subiecti.
In conditiile informale de comunicare, raspunsurile oferite cel mai frecvent de catre copiii
hipoacuzici au fost revizuirile. Copiii auzitori au avut tendinta de a oferii rapsunsuri sub forma
repetitiilor, precum si de a utiliza strategii mai complexe pe masura ce secventele de cereri la
care rau expusi progresau. Utilizarea raspunsurilor cu indicii de catre copiii auzitori a crescut ca
frecventa pe parcursul cererilor de clarificare, devenind forma de raspuns cea mai utilizata pana
la finalul secventelor.
Comparatiile dintre subiectii grupurilor au aratat diferente semnificative in ceea ce priveste
tipurile de raspuns la primul, al doilea si al treilea tip de cerere de clarificare, atata in conditii de
comunicare structurata, cat si de comunicare informala. In concordanta cu cercetarea lui Brinton,
Fujiki si Winkler (1986), copiii auzitori au au generat mai multe repetitii ca raspuns la Huh?
decat la Ce?, cele mai putine raspunsuri fiind generate la Nu am inteles. Contrar rezultatelor
cercetarii mai sus mentionate, frecventa utilizarii de catre copii a raspunsurilor prin adaugarea de
informatii a scazut in prezenta cercetare de la prima la cea de a treia cerere de clarificare, iar
raspunsurile cu indicii au aparut relativ des, crescand ca frecventa pe masura ce cererile de
clarificare progresau. Copiii auzitori au utilizat mai multe raspunsuri folosind discutarea repararii
conversationale si mai multe raspunsuri inadecvate pentru cel de al treilea tip de cerere.
Copiii hipoacuzici au fost mai predispusi in a utiliza revizuirea pentru toate cele trei tipuri de
cereri de clarificare. Acest lucru apar ein contrast cu rezultatele evidentiate de Brinton, Fujiki si
Winkler (1986) si de catre Loeb (1986), care au raportat faptul ca nici subiectii cu tulburari de
vorbire si nici cei tipici nu au utilizat in mod predominant raspunsurile sub forma revizuirilor,
precum si faptul ca repetitiile au fos tin cauzl lor cel mai utilizat tip de strategie de revizuire. In
studiul de fata, utilizarea de catre copii a raspunsurilor cu indicii si prin discutarea repararii
conversationale au crescut ca frecventa la cel de al treilea tip de cerere.
Variatiile modului de comunicare
Variatiile copiilor auzitori in utilizarea gesturilor, precum si a vorbirii cu o intonatie distincta sunt
aspecte care au fost evidentiate de Brinton et al. (1988). In cadrul acestei cercetari variatiile
modului de comunicare au aparut in 105 (23%) din cele 499 raspunsuri de clarificare oferite spre
analiza. Utilizarea variatiilor modului de comunicare de catre copiii auzitori s-a dovedit a fi nonlingvistica in esenta, avand ca scop accentuarea sau inlocuirea mesajului lor lingvistic, fara a
altera continutul lingvistic al raspunsurilor de clarificare oferite.

Bucur Iulia Elena, PPS, An III

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti

Asemenea rezultatelor obtinute de Hughes si James (1985), copiii hipoacuzici au utilizat frecvent
anumite tipuri de variatie a modului de comunicare, dar nu a putut fi asociat niciun pattern in
ceea ce priveste posibila prezenta a unui tip specific de schimbare a modului de comunicare. In
timp ce Givens si Greenfeld (1982) au considerat ca utilizarea gesturilor, a expresiilor faciale si a
intonatiei de catre copiii cu pierdere de auz, educati prin metoda oralista, reprezinta informatii
non-lingvistice, totusi, acestea sunt variatii in modalitatea de comunicare, asa cum gesturile si
expresiile faciale au o anumita valoare in comunicarea totala. S-a observat ca 95% dintre
afirmatiile de raspuns pentru clarificare copiilor hipoacuzici au adaugat sau au eliminat anumite
aspecte ale comunicarii totale. Asemenea copiilor auzitori, copiii hipoacuzici au generat multe
variatii ale modului de comunicare in cadrul raspunsurilor de clarificare un procent de 55% din
totalul raspunsurilor. Acesta este un aspect important avand in vedere faptul ca majoritatea
rapsunsurilor date de acestia au fost revizuiri ale mesajelor. Sugeram, astfel, faptul ca variatiile
modului de comunicare folosite de catre copiii cu hipoacuzie pot indica o incercare de revizuire,
deci de reparare a mesajelor lor, cu scopul de a clarifica intentiile lor pentru partenerii de
conversatie.
Observatii comportamentale
In mai multe situatii, copiii auzitori au devenit mai putin toleranti pe masura ce initierea seriilor
de cereri de clarificare progresa. Copiii mai mici, desi politicosi, parea nerabdatori, ignorau
cererea, se comportau ca si cand specialistul avea intentia de a-I chinui cu cererile sale sua li se
parea amuzant faptul ca acesta nu intelegea ceea ce ei spuneau. Copiii mai mari au ramas
politicosi pe intreg parcursul cercetarii, precum si suspiciosi cu privire la incapacitatea
specialistului de a intelege niste mesaje care pareau destul de evidente.
Brinton si Fujiki (1989) au atribuit comportamente asemanatoare nivelurilor diferite de
reactivitate si deschidere ale copiilor in cadrul conversatiei, cu privire la eforturile depuse de
copii pentru a limita cererile initiate catre ei, precum si observatia ca unii copii interpretau
cererile de clarificare ca indicatori au faptului ca au gresit cu ceva. Daca majoritatea dintre aceste
comportamente pot fi explicate de catre acesti factori, durata si lipsa de naturalete a cererilor de
clarificare ar putea fi, de asemenea, justificari ale reactiilor diferite ale copiilor.
Copiii hipoacuzici au fost extrem de persistenti cu privire la eforturile lor de a clarifica mesajul
pentru investigator. Desi au aratat exasperare si frustrare fata de investigator prin faptul ca s-au
lovit cu palma peste frunte, si-au aruncat mainile in aer, s-au intins pe masa, si-au dat ochii peste
cap, nu au omis niciun mod prin care sa isi poata face mesjaul inteles. Au recurs la gestica si
pantomima, au facut semne mai mari si mai clare, am gesticulat mai incet si am incercat sa
articuleze cuvintele mai clar. Comportamentul copiilor poate fi explicat si de familiaritatea lor cu
investigatorul. Datorita experientelor impartasite anterior cu investigatorul, copiii au considerat
ca acesta trebuia sa le inteleaga mesajele. La fel ca modul de comportare al copiilor auzitori, si
acela al copiilor hipoacuzici poate si explicat prin durata prelungita si lipsa de naturalete a
cererilor de clarificare.
De asemenea durata prelungita si neutralitatea secventelor este probabil sa fi contribuit la aparitia
cu o frecventa mare a raspunsurilor sub for a de revizuire utilizate de copiii hipoacuzici in

Bucur Iulia Elena, PPS, An III

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti

prezenta cercetare. O cerere neutra de clarificare nu indica si ce parte a mesajului nu a fost

auzita, vazuta sua inteleasa. Daca mesajul nu a fost primit, raspunsul cel mai logic si mai eficient
al emitatorului ar fi sa repete. Repetitia a fost raportat drept cea mai des utilizata strategie de
clarificare in cadrul cercetarilor mentionate in aceasta lucrare. Utilizarea limitata de catre copiii
hipoacuzici a raspunsurilor cu indicii poate fi corelata cu complexitatea ridicata a acestui tip de
raspuns, precum si cu gradul de familiaritate pe care copiii il aveau cu investigatorul. Acest tip de
raspuns a fost oferit in general pentru cel de al treilea tip de cerere, acesta putand fi ultima solutie
aleasa de copil pentru a-I clarfica investigatorului mesajul sau.
Desi prezenta persitenta a fenomenului revizuirii in comportamentul anumitor categorii de
indivizi a fost interpretata ca fiind un semn de lipsa de incredere in mesajul lor sau ca lipsa de
interes in a continua cu aceeasi strategie de clarificare, prin adaugarea unor informatii sau prin
explicarea elementelor din afirmatiile lor, tendinta copiilor hipoacuzici in a revizui propriile
mesaje poate fi interpretata ca o diferenta in calitate sau ca un rezultat al lipsei acestora de
experienta cu diferitele nevoi ale tipurilor de clarificare a comunicarii. Nu este neobisnuite
pentru copiii hipoacuzici sa simta nevoia de a clarifica mesjaul lor intr-o situatie educationala,
intr-o conversatie obisnuita folosind comunicarea totala sau atunci cand interactioneaza cu
indivizi care nu cunosc limbajul mimico-gestual sau utilizeaza o alta forma a acestuia. Nevoia de
clarificare este cel mai probabil legata de incapacitatea receptorului de a intelege mesajul
copilului hipoacuzic sau necunoasterea limbajului semnelor de catre acesta. Astfel, copilul
hipoacuzic este foarte probabil sa incerce sa isi revizuiasca mesajul deoarece prima sa incercare
de a-si transmite mesajul a esuat in a satisface nevoile de comunicare ale partenerului sau de
conversatie.
Limitele cercetarii
Durata interventiei, gradul de familiaritate al copilului cu investigatorului, lipsa de naturalete a
cererilor de clarificare si intrebarile privind incertitudinea daca exista cu adevarat diferente intre
solicitarile comunicarii din mediul de comunicare structurat si cel formal toate acestea
limiteaza masura in care informatiile si datele obtinute in urma acestei cercetari pot fi
generalizate pe o populatie mai mare de copii hipoacuzici. De asemenea, comparatiile intre copiii
axate pe criteriul varsta pot fi dezechilibrate, acestea trebuind realizate intre copiii cu acelasi
nivel de dezvoltare a limbajului (Dunchan, 1988). Mai mult, raspunsurile de clarificare oferite de
copiii hipoacuzici care utilizeaza comunicarea totala nu pot fi analizate cu usurinta folosind o
analiza gramaticala clasica si nici comparate cu raspunsurile oferite de copiii tipici.
Implicatii
Desi rezultatele acestei cercetari au aratat faptul ca, copiii cu deficienta de auz utilizeaza strategii
de reparare a esecului conversational semnificativ diferite fata de cele utilizate de copiii auzitori
in situatii de raspuns la cerceri neutre de clarificare, rezultatele date de performantele lor
confirma concluziile evidentiate de Hughes si James (1985), si anume faptul ca atunci cand sunt
conruntati cu o situatie de esec conversational, copiii cu deficienta de auz pot comunica in mod
eficient. Cea mai mare parte a tipurilor de raspuns utilizate, desi diferite de cele utilizate de copiii

Bucur Iulia Elena, PPS, An III

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti

auzitori, au indicat faptul ca acesti copii cu deficienta de auz au sustinut un effort constant cu
scopul mentinerii conversatiilor cu aprtenerii lor in acest sens.
Intarzierea in dezvoltare la nivelul continutului si formei limbajului a fost considerata o
explicatie a dificultatii cu care acesti copii surzi exprima acelasi mesaj sub mai multe forme
gramaticale. Atunci cand vine vorba de contabilizarea strategiilor de reparare a esecului
conversational care lasand disponibile acestora, repetitia si reviziuirea sunt cele mai predispuse si
populare raspunsuri pe care acesti copii cu deficiente de auz le utilizeaza asa cum sunt si pentru
alti copii cu tulburari de limbaj descrisi in cadrul altor cercetari. Totusi utilizarea preponderenta a
acestor tipuri de strategii de revizuire de catre copiii cu deficiente de auz indica ca intarzierea lor
la nivelul continutului si formei limbajului nu a limitat neaparat capacitatea lor de a folosi o
varietate de forme in care sa isi exprime mesajele. Flexibilitatea copiilor cu deficiente de auz in
ceea ce priveste utilizarea formelor gramaticale in raspunsurile lor de revizuire poate fii corelata
cu concentrarea metodologiei educationale traditionale a surzilor asupra continutului si formei
limbajului. Deoarece utilizare strategiilor de revizuire a esecurilor conversationale ca raspuns la
cererile neutre de clarificare a fost una eficienta in ceea ce priveste transformarea si clarificarea
mesajelor lor rezultatele acestor cercetari sunt in concordata cu observatiile facute de McTear
(1985), si anume faptul ca nu este o greseala sa se presupuna ca exista o relatie intre intarzierea
in dezvoltarea limbajului in ceea ce priveste forma si continutul sau si problemele de limbaj care
apar in cadrul procesului de reparare a esecurilor conversationale.
Concentrarea atentiei asupra ceea ce copiii cu deficiente de auz pot realiza prin utilizarea
strategiilor lor de reparare conversationala poate fii o alternativa la ai compara pe acestia cu
modelul normal al auzitorilor. Interactiunea copiilor cu deficiente de auz la nivelul comunicarii
cu alti indivizi decat membrii familiei, profesori, logopezi si colegi de scoala se bazeaza de
obicei pe calitatea discursului sau, pe abilitatea sa de a intelege, de a receptiona mesajele dar si
pe cunostiintele partenerului de conversatie in ceea ce priveste comunicarea totala. Interactiunile
de comuicare in cadrul unui grup restrans, care implicit presupune un numar mic de potentiali
parteneri de conversatie au ca efect direct cel mai adesea redirectionarea catre conversatia cu
indivizi cunoscuti si impartasirea de experiente familiare comune. Datorita faptului ca partenerii
de comunicare sunt familiari subiectului strategiile de reparare a esecului conversational precum
adaugarea de informatii suplimentare mesajului initial sau oferirea unor indicii pot fi percepute
ca fiind tipuri de raspunsuri de clarificare mult prea elaborate in acest context.
Existand contextul in care copiii cu deficienta de auz comunica cu indivizi din afara
comunitatilor obisnuite, acestia sunt invatati sa foloseasca anumite strategii prin care sa se faca
intelesi de catre oamenii care e posibil sa nu le inteleaga mesajul sau care pur si simplu nu
cunosc limbajul mimico gestual. Strategii precum vorbirea clara, indicarea, gesticularea,
labiolectura, si scrierea folosesc persoanelor surde drept strategii de clarificare pe care le pot
utiliza intr-o varietate de situatii de comunicare. Asa cum aceste strategii sunt adesea predate sau
cel putin demonstrate de catre profesorii copiilor surzi de catre modelele lor sau de catre
logopezii lor, strategiilor de reparare a esecului conversational pot fii modelate cu scopul de a
facilita utilizarea lor de catre copiii surzi.

Bucur Iulia Elena, PPS, An III

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti

Educatorii surzilor si logopezii care lucreaza cu acestia incep sa devina din ce in ce mai
constienti de faptul ca achizitiile la nivel de continut si forma a limbajului precum si abilitatile de
producere a vorbirii pot fi facilitate si stimulate in contextul unor conversatii structurate prin
utilizarea a cator mai putine tehnici traditionale, fapt care evidentiaza importanta abilitatilor de
conversatie. Facorii care abilitaeaza copiii pentru interventiile centrate pe managementul
conversational, cum ar fi dezvoltarea intarziata a interactiunilor de forma si continut, perioade de
stagnare in achizitia formei si continutului limbajului precum si limitarea nivelului de
inteligibilitate a limbajului (Brindon & Fujiki, 1989), sunt caracteristici celor mai multi dintre
copiii hipoacuzici. Abordarile traditionale in ceea ce priveste terapia logopedica pentru copiii
hipoacuzici tipici presupune exersarea sunetelor limbajului cu scopul ca acesta sa fie inteles
adesea cu scopul de a ignora felul in care aceste sunete sunt defapt utilizate in cadrul limbajului.
Vorbirea este deseori considerata o entitate separata fata de limbaj, indiferent daca aceasta
abordare apare in cadrul unei scoli preponderent oral-aurale, in cadrul unei scoli care sustine
filosofia comunicarii totale sau in cadrul unei scoli care promoveaza limba engleza cu un model
bilingvistic.
Intrucat esecurile de comunicare se produc preponderent in procesul de relationare pe care copiii
surzi il initiaza, abilitatea lor de a clarifica posibilele afirmatii neintelese este o abilitate
importanta pentru dezvoltarea performantei de comunicare a acestor copii. Interventia se poate
canaliza pe dezvoltarea strategiilor de reparare a esecului conversational ( de la repetitii pana la
cele mai elaborate tipuri de reparari, atat in cadrul unor conditii de comunicare naturale si
functionale, respectiv (a) initierea raspunsurilor de clarificare intr-o maniera similara cu cea
prezentata prin datele experimentale in aceasta cercetare, (b) modelarea cererilor, raspunsurilor
de reparare cu potential partener de conversatie si (c) oferirea de informatii metalingvistice cu
scopul de a potenta constientizarea copilului cu privire la frecventa si necesitatea de reparare a
esecului conversational.

References
Anselmi. D., Tomasello, M., & Acunzo, M. (1986). Young children's responses to
neutral and specific contingent queries. Journal of Child Language, 13, 135-144.
Blaylock, R.L., Scudder, R.R., & Wynne, M.K. (1995). Repair behaviors used
by children with hearing loss. Language, Speech, and Hearing Services in Schools,
26, 278-285.
References
Brackett, D. (1983). Group communication strategies for the hearing impaired. Volta
Her,iew. 85, 116-128.
Brinton, B., & Fujiki, M. (1989). Conversational management with languageimpaired children Pragmatic assessment and inten,rention. Rockville, MD: Aspen.

Bucur Iulia Elena, PPS, An III

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti
Brinton, B., Fujiki, M., Loeb, D.F., & Winkler, E. (1986). Development of
conversational repair strategies in response to requests for clarification. Journal of
Speech and Hearing Research, 29, 75-81.
Brinton, B., Fujiki, M., & Sonnenberg, E.A. (1988). Responses to requests for
clarification by linguistically normal and language-impaired children in conversation.
Journal of Speech and Hearing Disorders, 53, 383-391.
References
Brinton, B., Fujiki, M., Winkler, E., & Loeb, D.F. (1986). Responses to requests for
clarification in linguistically normal and language-impaired children. Journal of
Speech and Hearing Disorders, 51, 370-378.
Dacey, D., & Kretschmer, L. (1981). A study of the clarification strategies of
mentally retarded children. Journal of Childhood Communication Disorders, 5 23-34.
Duchan, J.F. (1988). Assessing communication of hearing-impaired children:
Influences from pragmatics. Journal of the Academy of RehabilitativeAudiology, 21
(Suppl.), 19-40.
Furrow. D., & Lewis, S. (1987). The role of the initial utterance in contingent query
sequences: Its influence on responses to requests for clarification. Journal
of Child language, 14, 467-479.
References
Gallagher, T. (1977). Revision behaviors in the speech of normal children developing
language. Journal of Speech and Hearing Research, 20, 303-318.
Gallagher, T. (1981). Contingent query sequences within adult-child discourse.
Journal of Child Language, 8, 51-62.
Gallagher, T.M., & Darnton, B.A. (1978). Conversational aspects of the speech of
languagedisordered children: Revision behaviors. Journal of Speech and Hearing
Research, 21, 118-135.
Givens, G.D., & Greenfeld, D. (1982). Revision behaviors of normal and hearingimpaired children. Ear and Hearing, 3, 274-279.
References
Hughes, M.C., & James, S.L. (1985). Deaf children's revision behaviors in
conversations. Journal of Communication Disorders 18, 227-243.
Kolzak, J. (1983). The impact of child language studies on mainstreaming decisions.
Volta Review, 85, 129-137.
Konefal, J.A., & Fokes, J. (1984). Linguistic analysis of children's conversational
repairs. Journal of Psycholinguistic Research, 13, 1-11.
McTear, YI.R. (1985). Pragmatic disorders: A question of direction. British Journal of
Disorders of Communication, 20, 119-127.

Bucur Iulia Elena, PPS, An III

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti
Peterson, C.L., Danner, F.W., & Flavell, J.H. (1972). Developmental changes
in children's response to three indications of communicative
failure. Child Development, 43, 14631468.
Roth, F.P., & Spekman, NJ. (1984). Assessing the pragmatic abilities of children: Part
1, organizational framework and assessment parameters. Journal of Speech and
Hearing Disorders, 49, 2-11.
References
Scherer, NJ., & Coggins, T.E. (1982). Responses to requests in the dialogues of
mothers and their stage 1children. Journal of Speech and Hearing Research, 25, 5864.
Smith, C., Lentz, E.M., & Mikos, K. (1988). Signing naturally Teacher's curriculum
guide. Berkeley, CA: Dawn Sign Press.
Spilton, D., & Lee. L.C. (1977). Some determinants of effective communication in
fouryear-olds. ChildDevelopment. 48, 968-977.
Tomasello, M., Farrar, .lJ., & Dines, J. (1984). Children's speech revisions for a
familiar and unfamiliar adult. Journal of Speech and Hearing Research, 27 359-363.
VanKleeck, A., & Frankel, T.L. (1981). Discourse devices used by languagedisordered children: A preliminary investigation. Journal of Speech and Hearing
Disorders, 46, 250-257. Wilcox, M.J., & Webster, E. (1980). Early discourse
behaviors: Children's response to listener feedback. Child Development, 51,
11201125.
AuthorAffiliation
Ciocci is an associate professor in the Department of Special Education and
Communication Disorders, Bridgewater State College,
Bridgewater, MA. Baran is a professor In the Department of Communication
Disorders, University of Massachusetts, Amherst.
Copyright American Annals of the Deaf Jul 1998