Toti iti spun de Dumnezeu de cand esti mic, te invata sa te rogi, sa-i

multumesti(mai rar, majoritatea raman la a se ruga), fii cuminte (probabil

Dumnezeu va vedea nazbatiile pe care le faci si te pedepseste). Apoi mai cresti si
normal, daca iti pasa si crezi oarecum ca ai ceva creier si gandesti (am crescut la
tara si credeti-ma cand spun, sunt mii de oameni care au literalmente creierul cat o
nuca) incepi sa te intrebi. De obicei cel mai des se intreaba cei care nu traiesc in puf
si care nu sunt inconjurati de roz, cei care au lipsuri de orice fel, bani putini, familie
pierduta, sanatate uitata undeva departe, cei care isi fac griji pentru ziua ce
urmeaza, cei carora le e frica de cineva, de tata, de presedinte, de ei insisi, cei care
vor ce nu vor avea niciodata. Exista oameni si din cealalta categorie, evident, dar
cum am mai spus trebuie sa ai creier si as adauga putina compasiune. Eu nu vreau
sa induc ideea cum ca a ridica problema existentei lui Dumnezeu implica
inteligenta unui om.Nici ca a nu o ridica esti prost. Nu vreau sa mai fac alte categorii
in afara celor facute deja. Este doar o constatare a ceea ce am tot auzit si am vazu.
De curand am vizitat o cunostinta care povestea despre credinta ei in Dumnezeu si
despre cum respecta toate legile bisericesti printre care a tinut sa mentioneze ca de
cand a ajuns in noul oras in care locuieste si merge duminica de duminica la
biserica de acolo sunt atat de multi tineri care merg! Banuiesc ca din aceasta
afirmatie se intelege ca tinerii din ziua de azi de fapt nu prea mai merg la biserica,
deci ca foarte multi au inceput sa-L indeparteze pe Dumnezeu. Oare cu totii ne-am
desteptat in ultimii zeci de ani? Oare toti au inceput sa gandeasca? Aaaahsa
gandeasca! Ce inseamna mai exact acest sa gandeasca? Sa se intrebe de ce
exista oare atat de mult rau in jurul nostru? Oare s-au intrebat tot timpul sau dupa
ce mama lor a fost diagnosticata cu cancer? Sau tatal lor a murit in accident de
masina? Sau fratele e la inchisoare? S-au intrebat si inainte, de ce a fost
diagnosticata mama vecinului cu cancer si nu mama lui? Mama celuilalt nu e asa
importanta? Care sunt termenii morali pe care ii folosim? Unde e limita acestei
moralitati impunatoare? Toti suntem cinstiti, nu furam, nu ucidem, suntem buni,
ajutam pe altii. Oare o facem pentru ca asa vrem sau pentru ca stim ca daca facem
asa, vom fi rasplatiti cu bine? Nu mai stiu! Am pus prea multe intrebari! Multi vor
veni si imi vor spune ca trebui sa existe un echilibru pe aceasta lume! Aceasta
lumeCare lume fratilor? Pe aceasta planeta? In acest univers? Pana unde tine
universul? Cine a facut universul asta? Cine? Chiar te gandesti la americani cand
mama ta zace in pat bolnava? Mdatrebuie sa zaca, altfel echilibrul se duce dracu!
Si daca nu gandesti asa si suferi si zici ah de ce mama mea si nu altcineva, toti vor
veni si vor spune Pacatuiesti fiule, Sa te ierte Dumnezeu. Sa ma ierte? De ce a
mai adus- o pe biata femeie pe lume, daca oricum urma sa fie chinuita? De ce a mai
adus atatia oameni daca trebuie sa se pastreze echilibrul? Putea sa fie o limita! Ah
dar atunci numai eram liberi sa alegemintre bine si rau. Ce e asta? Testul suprem?
Ma intreb, nu oare Dumnezeu e crud in aceasta situatie? E ca si cum o mama isi
naste copilul si nu-l invata nimic! Il paraseste complet! Il lasa sa faca ce vrea si apoi
evident rezultatul este inevitabil!

Am pornit toata aceasta polemica dupa ce am vazut pe internet un filmulet cu

un tanar de 26 de care a fost diagnosticat cu scleroza laterala amiotrofica, o boala
foarte grava,ereditara si mama si bunica lui in aceeasi situatie. Nu e prima data
cand ma gasesc in situatia asta! Nu e prima data cand imi pun astfel de intrebari!
Crec ca de cand ma stiu cel mai frica mi-a fost ca cei pe care ii iubesc cel mai mult
sa pateasca ceva, sa moara! Sunt ingrozita de gandul asta! Si tot timpul cand
auzeam cate ceva grav de altii ma speriam. Spre exemplu tatal unei fete de la
scoala, lucra la acoperisul unei case intr- o zi si a cazut! A murit pe loc! De ce el a
murit si tatal meu nu? Si tatal meu a lucrat pe acoperis de multe ori, si tatal meu s-a
electrocutat aproape de moarte, si tatal meu si-a prins mana intr-o masina in timp
ce o repara, dar a scapat cu bine, si tatal meu a fost aproape de moarte si e inca
aici? Cum? Ce il diferentiaza de celalalt om? Ce il diferentiaza pe un tanar pe
motocicleta care nu moare in accident de batranelul de la parter pe care il calca
masina? Cum? Cum Doamne? Cum decizi care incotro o ia? De fapt tu decizi? Sau
totul este pura intamplare? Intamplare? Nici macar nu mai stiu ce inseamna
intamplare, noroc, soarta? Ce sunt toate astea? Unde se incadreaza astea in
universul asta interminabil? Unde ne incadram noi 7 miliarde de fiinte (care
gandesc, adica excludem bietele animale) in univers? Drept ce? Adica exista atatea
planete, stele, galaxii si mai stiu eu cate si nu putem sti deloc care e rostul lor? Care
e scopul existentei lor? Dar al nostru care e? Sa invatam, sa ne educam , sa ne luam
o slujba, sa intemeiem o familie si sa traim fericiti pana la adanci batraneti. Serios?
Atat? Nu suna atat de infim pe langa supremul univers? De ce 3 miliarde din aceste
fiinte se imbolnavesc, se nasc in familii nefaste, in locuri nefaste, devin oameni
nefasti, de ce alte miliarde de oameni ucid, violeaza, profita, chinuiesc, de ce alte
miliarde traiesc in paradis fara sa le pese? Cine spune din ce categorie sa facem
parte? Noi insine stabilim? Soarta, norocul? Dumnezeu?
Vreau sa mentionez ca oricat mi-as dori sa nu fac parte din nicio categorie de
oameni, ei bine fac parte. Urmeaza sa-mi dau seama din care! Cand vad ce vieti
grele au altii, sunt mai mult decat multumita cu ce am acum! Cand vad cat de
multe au altii, nu ravnesc, doar ca incerc sa-mi gasesc ambitia ca si eu sa pot avea
intr- o zi. Oare pacatuiesc ca gandesc astfel? Ca niciodata nu pot stabili daca vreau
sau nu mai mult? Evident, din nou, toate astea, cu a acumula cat mai multe in viata,
mi se par mici pe langa a descoperi adevaratul nostru scop! Refuz sa cred ca doar
atat e aici, acolo! Nimic mai mult! Nu, e altceva, dar nu stim ce! Nu stim cand vom
sti, daca vom sti, daca intr-adevar e sau daca cine ne-a facut era doar foarte
plictisit!

Ce fcea Dumnezeu nainte de creaia divin? Pregtea Iadul pentru persoane care pun ntrebri
de acest tip?.( Stephen Hawking)