Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
energica. Acest fapt este caracteristic raurilor de munte. Cu cat abscisa se lungeste
in detrimentul ordonatei, cu atat mai mult cursul raului devine lenes, vaile se
largesc mult, interfluviile se reduc la niste culmi domoale si raul intra in faza de
batranete a dezvoltarii sale. Regiunea devine neteda si capata un aspect de
peneplena (G. Raileanu, S. Pauliuc, 1969).
La varsarea raului, curba profilului de echilibru se afla in acelasi plan orizontal cu
nivelul apei din bazinul colector. Altitudinea acestui punct de pe curba de echilibru
este pentru raul respectiv limita eroziunii verticale, constituind baza de eroziune sau
nivelul de baza. Orice curs de apa isi are deci nivelul sau de baza. Cu cat diferenta
de altitudine dintre izvor si nivelul de baza va fi mai mare, cu atat eroziunea
verticala va fi mai accentuata.
Nivelul marii, socotit nivel zero, este suprafata sub care apele curgatoare nu
mai pot eroda. Marea Neagra reprezinta nivelul de baza pentru raurile din tara
noastra.
La cursurile de apa, cand nivelul de baza coboara, eroziunea verticala isi mareste
intensitatea. Eroziunea cauta sa restabileasca echilibrul zdruncinat prin adancirea
albiei, care se face de la nivelul de baza spre izvor, adica in sens invers curgerii
apei. Acest proces se numeste eroziune regresiva.
Prin eroziunea regresiva raul tinde sa-si largeasca bazinul de alimentare, deplasand
cumpana apelor spre raul vecin cu care vine in concurenta. Raul care are nivelul de
baza mai coborat va fi mai activ pe o suprafata mai mare si va patrunde in bazinul
de alimentare al raului vecin. Intr-un stadiu mai avansat, acesta va fi captat de raul
mai activ. Acest lucru s-a intamplat cu Jiul transilvanean, care la inceput era afluent
al Streiului, dar prin deplasarea cumpenei apelor mai spre nord, Jiul transilvanean a
fost captat de Jiu. Fenomenele de captare sunt foarte numeroase.
O vale fluviatila are urmatoarele elemente componente: albia minora, albia
majora, terasele si versantii.
Albia minora este reprezentata prin portiunea raului sau canalul ocupat
permanent de apa. Albia minora este, deci, fasia vaii in care raul isi exercita si
consuma intreaga lui forta in cea mai mare parte a anului. Dezvoltarea ei depinde
de clima, panta, natura rocii si alti factori. Ea da personalitate raului.
Albia majora (lunca) este reprezentata de suprafata ocupata de ape
numai periodic in timpul viiturilor. Ea se realizeaza prin eroziunea laterala si prin
largirea albiei prin procesul de meandrare. Albia majora sau lunca se acopera cu
apa numai in timpul viiturilor si prin sedimentarea acestora ea se inalta.
Evolutia unui rau depinde de natura petrografica si structura geologica a
regiunii pe care o strabate. Profilul transversal si longitudinal al vaii va fi influentat
de natura litologica a rocilor din care este alcatuita regiunea. Astfel, in rocile moi si
permeabile (cum sunt nisipurile, argilele nisipoase, gresiile nisipoase sau loessul)
eroziunea avanseaza lent datorita infiltrarii apei. Valea se largeste mult, dar nu atat
prin eroziune laterala cat prin daramarea malurilor, formandu-si cu timpul un profil
transversal in forma de U, cu maluri inalte si asimetrice.
In zonele cu roci moi si impermeabile (cum sunt argilele si marnele), datorita
faptului ca apa patrunde greu, eroziunea in plan vertical este mai evidenta, iar
valea isi formeaza un profil transversal in forma de V foarte deschis. Prin inmuiere si
surparea malurilor, ulterior profilul transversal tinde spre forma de U.
Astfel
de vai se intalnesc frecvent in zona cu depozite mio-pliocene si cuaternare din
Podisul Getic, Podisul Moldovei si din nord-vestul Podisului Transilvaniei.
In zonele cu alternante de roci moi cu roci compacte si dure, insolubile si
impermeabile, atat profilul longitudinal cat si cel transversal al raului prezinta
discontinuitati si forme foarte variate. La limita dintre cele doua tipuri de roci moi si
dure se va crea, la un moment dat, o diferenta de nivel care se accentueaza cu
timpul, formandu-se dicontinuitati de panta numite repezisuri. Alteori, rocile mai
dure formeaza adevarate praguri, iar repetarea lor pe distante mici duce la aparitia
de cataracte. Astfel de fenomene apar pe raul Lotru (Cataractele Lotrului), in
- vai de sinclinal si anticlinal, cand cursul se instaleaza chiar pe sarniera unor cute
(ex. valea Somesului intre Jibou si Benesat este vale de anticlinal).
Vaile transversale sunt acelea la care directia raului face un unghi apropiat de 900
cu directia stratelor. In functie de sensul inclinarii stratelor fata de directia raului,
vaile transversale pot fi consecvente (cand apa curge in sensul inclinarii stratelor),
obsecvente (cand cursul apelor este dirijat in sens contrar inclinarii stratelor) si
diagonale (cand apele curg sub un unghi mai mare de 900 fata de sensul inclinarii
stratelor.)
Evolutia vailor este strans legata de dezvoltarea paleogeografica a regiunii
strabatute. In raport cu aceasta evolutie vaile pot fi impartite in doua categorii: vai
de strabatere si vai tectonice.
Vaile de strabatere sunt acelea care strabat anumite regiuni foarte dificile fie prin
faliere, fie prin captare, fie prin iezire (barare).
Vaile tectonice isi datoreaza traseul lor actual structurii geologice a regiunii si, in
mod deosebit, unor accidente tectonice.
Eroziunea laterala a apei, caracteristica cursului mijlociu si inferior al unui
rau, determina atat largirea vaii cat si devierea cursului de apa si formarea
meandrelor, care nu sunt altceva decat cotituri repetate pe traseul raurilor. Prin
strangularea unor meandre se ajunge la retezarea sau taierea unor bucle si
stabilirea unui traseu mai direct al raului. Vechea albie cu meandre ramane
parasita, constituind asa numitele belciuge sau verigi, care cu timpul seaca si
primesc apa numai la viituri. In Romania, meandre si belciuge se intalnesc pe raurile
Somes si Mures in Campia Transilvaniei, in lungul Oltului si Jiului, in Campia Romana,
in lungul Siretului etc.
Actiunea de transport a raurilor. Apele curgatoare transporta material
aluvionar, in solutie si suspensie si prin tarare. Totalitatea materialului aluvionar
solid ce trece prin sectiunea unui rau in unitatea de timp constituie debitul solid al
raului.
Raurile din Europa transporta saruri in solutie a caror concentratie este de cca
1/6000 din greutatea volumetrica de apa. Cel mai important transport este cel
mecanic, in suspensie si prin tarare. Puterea de transport a unui rau se exprima prin
presiunea pe care o exercita curentul apei pe o suprafata de 1 m2, orientata
perpendicular pe directia de curgere. Puterea de transport se calculeaza cu relatia:
P = hl [kg/m2],
in care: P - puterea de transport;
- densitatea apei ( = 1);
h - adancimea in metri a curentului de apa;
l - inclinarea relativa a oglinzii apei, in .
Spre exemplu, un fluviu cu adancimea de 10 m si o panta de 0,2 are o putere de
transport de 2 kg/m2, in timp ce un torent cu adancimea de 1 m si o panta de 250
are o putere mare de transport de 250 kg/m2. Deci, puterea de transport a
apelor repezi de munte este mai mare decat a fluviilor cu un curs lent.
Diametrul fragmentelor solide care pot fi transportate de un rau variaza in
raport cu viteza acestuia. Astfel, in timp ce particulele de dimensiunile argilei si
prafului, care formeaza malurile, pot fi transportate de ape a caror viteza este de
0,07 m/s, nisipul grosier este transportat de ape cu viteza de 0,20 m/s, bolovanisul
cu volum de 50 cm3 de ape cu viteza de 2,26 m/s, iar bolovanisul cu volum de 510
cm3 numai de ape a caror viteza depaseste 11,69 m/s.
Malul si nisipul foarte fin sunt transportate in suspensie, iar nisipul grosier, pietrisul
si bolovanisul prin tarare si rostogolire. In timpul transportului, aceste materiale
sufera o rotunjire si o macinare treptata. In general, cantitatea materialului
transportat in suspensie este de 10 pana la 15 ori mai mare decat cantitatea de
material transportat prin tarare.
Cantitatea de material solid transportat de catre rauri este determinata nu atat de
debitul raului cat de originea apelor care alimenteaza raul (care depinde de
In regiunile aride, dupa L.S. King, evolutia versantilor este numai descendenta,
astfel incat prin retragerea paralela a versantilor (fig. 35 E) are loc o scadere a
altitudinii masivelor muntoase pana la formarea pediplenelor.
In evolutia versantilor joaca un rol important natura si proprietatile rocilor
(duritatea, rezistenta la alterare, stratificatia etc.), intensitatea miscarilor
neotectonice, ritmul si intensitatea proceselor de modelare, in functie de conditiile
climatice in care se afla la un moment dat regiunea respectiva.
Intrucat procesele care au loc pe versant nu se manifesta uniform, s-a incercat
separarea in cadrul suprafetei versantului a noua sectoare functionale (B.I.
Delrymple, J.R. Blong si I.A. Conacher, citati de I. Mac, 1986) si anume:
interfluviul cu predominarea proceselor eluviale;
suprafata de distributie cu fenomene de scurgere laterala;
suprafata convexa pe care are loc organizarea eroziunii liniare si areale;
povarnisul unde au loc prabusiri si alunecari de teren;
mijlocul versantilor caracterizat prin maxima mobilitate morfodinamica;
glacisul zona de depozitare a materialelor deluvio-coluviale;
lunca sau unitatea aluvio-proluviala;
malurile albiei minore;
fundul albiei minore unde domina transportul si eroziunea albiei (fig. 36).
In functie de conditiile locale, unele din aceste unitati pot lipsi iar altele se pot
repeta in cadrul aceluiasi versant.