Viata lui Platon

Platon s-a nascut la Atena (sau Egina) in 7 Thargolion a primului an al

Olimpiadei a 88-a, asadar in anul 427 i.Hr., sau, dupa altii, in 7 Thargolion
Olimpiada a 87-a, adica in anul 428 i.H. 327, primind numele de Aristokles, ca
fiu al lui Ariston si al Periktionei, care isi aveau originea intr-una dintre
cele mai vechi si mai nobile familii din Atena. Ariston se tragea din familia
regelui Kodros, iar Periktione, din familia lui Solon. Porecla de Platon i-a
fost data mult mai tirziu de un maestru de gimnastica si aceasta din pricina
figurii lui solide, a frumusetii, armoniei si sanatatii lui fizice. Din acest
motiv nu este deloc surprinzator ca poporul grec l-a trecut pe Platon in
legendele sale. Asa de ex. Olimpodor ne-a transmis legenda ca, indata dupa
nasterea lui Platon, parintii acestuia l-au asezat pe Hymettos, in timp ce ei
aduceau jertfa lui Pan, lui Apollo si nimfelor. In timpul acesta albinele
zburau in jurul copilului si-i depuneau pe buze miere si de aceea acesta va
vorbi mai tirziu asa de frumos si de inspirat. Iar dupa alta legenda si mai
veche, Platon ar fi de origine divina. Aceste legende nu lamuresc decit faptul
ca Platon a fost o personalitate uriasa.

Din acest motiv este foarte interesant sa urmarim pe Platon pe drumul educatiei
sale. Platon a trait cu intensitate destinul asa de zbuciumat si schimbator al
patriei sale. Se crede ca profesorii lui au fost Dionisius, Ariston din Argos,
Drakon si Megillus din Agri-gent. Platon a luat parte la mai multe expeditii si
lupte la Tangra, Corint si Delium. Dar aceste razboaie, expeditia in Sicilia si
mai ales dezastrul suferit de Atena in razboiul impotriva Spartei, au
contribuit in mare masura ca sa-i atraga atentia tinarului Platon asupra
metehnelor de guvernamint ce stapineau in orasul sau natal. Desi, trebuie sa
subliniem acest lucru, Platon isi iubea cu pasiune orasul in care vazuse lumina
zilei. Se spune ca el ar fi zis, cu o ocazie oarecare, ca multumeste zeilor
pentru trei lucruri: ca s-a nascut barbat, ca el s-a nascut in Atena si, in
sfirsit, ca el s-a nascut in timpul lui Socrate.

Faptul ca el a trait in preajma genialului intelept atenian a avut o importanta

covirsitoare asupra evolutiei spirituale a lui Platon. Se stie ca Socrate a
fost un dusman neimpacat al regimului oclocrat. Resentimentul lui Socrate fata
de democratie era fundamentat pe o convingere doctrinara. Meteahna cea mare a
democratiei era, dupa Socrate, ca in timp ce in viata cetateneasca in orice
afacere hotaraste specialistul, in afacerile oficiale si in conducerea
statului, dupa convingerea democratica, trebuie sa hotarasca numarul de voturi
si nu intelegerea. Acest fel de a gindi era pentru Socrate o nebunie si din
aceasta pricina el combate democratia. In aceasta tendinta antidemocratica
Socrate se intil-neste cu tineretul atenian aristocrat. Probabil ca si aceasta
l-ar fi determinat pe Platon sa-l urmeze pe Socrate.

Inainte de a-l cunoaste pe Socrate, Platon se ocupase - cum am remarcat-cu

poezia, in care, dupa spusa lui Zeller, ar fi ajuns foarte departe. De asemenea
el a fost introdus in filozofia heracliteana de catre Cratylas. Dar se-spune

ca, in clipa in care Platon l-a cunoscut, datorita lui Critias si Charmides, pe
Socrate, a ars toate incercarile sale poetice si a urmat acestuia. Platon era
in virsta de 20 de ani. Tinarul plin de entuziasm si cu o fantezie creatoare
puternica a avut o ocazie buna de a-si disciplina gindirea in preajma
logicianului Socrate, iar marimea de caracter a maestrului sau i-a trezit
admiratia. Este mai mult ca posibil ca in acest timp el a facut cunostinta si
cu alte directii filozofice. Deci Platon si-a cistigat o cultura imensa, fie
prin educatia si instructia temeinica pe care o primise, fie prin influenta pe
care a exercitat-o asupra sa atmosfera spirituala in care el respira. Caci nu
trebuie sa uitam ca educatia tinarului Platon se intimpla intr-o epoca in care
Atena era sufletul cultural al lumii antice. Literatura creata de trage-dienii
greci era in floare tocmai in timpul scolaritatii lui Platon. in acelasi timp
cu genialele opere ale lui Sofocle, Eschil si Euripide sa mai jucau piesele lui
Aristofanes, pe care Platon sigur ca le-a cunoscut. El a mai fost apoi
influentat si de megaricul Euclide. Toate aceste influente au contribuit ca
Platon sa ajunga la convingerea "ca nemurirea sufletului nu o poate cistiga
inteleptul decit prin totala sa daruire in slujba Ideii".

Dar Platon n-a fost influentat numai de literatura, teatru si filozofie, ci si

de artele plastice. In acest timp Stoua Poikile a fost infrumusetata cu
tablouri de catre celebrii pictori Polygnot si Pamainos, iar Phidias si
Polokletos au impodobit Atena cu sculptori, ce si astazi fac obiectul
admiratiei noastre. in gustarea acestor opere de arta a deprins si Platon
maiestria de a descrie cu multa plasticitate ideile, devenind astfel cel mai
mare "sculptor al ideilor" al antichitatii.

Desigur ca de mare importanta a fost mai ales influenta pe care Platon a

suferit-o din partea filozofilor ca Euclide, prin care a cunoscut filozofia
eleata, Simmias si Cebes, prin care el a cunoscut filozofia lui Philolaos si
Heraclit. Trebuie sa mai subliniem faptul ca in acest timp infloreau in Atena
sofistica si retorica. Platon a cunoscut temeinic sofistica, pe care el o va
combate cu ardoare. De asemenea Platon combate si retorica timpului sau, din
pricina ca retorii confundau retorica cu filozofia. Se mai crede ca Platon ar
fi ascultat in Atena pe Zenon din Elea. Ca el a cunoscut temeinic filozofia
eleata ne sta marturie dialogul Parmenides.

Dar influentele acestea au fost mult depasite de aceea a lui Socrate. Am vazut
ca Socrate traia intr-o epoca in care in Atena facea mare dezastru
individualismul cel mai cras. Sofistii, retori si multi poeti ai timpului
preamareau individul, pe care-1 considerau a fi substanta lumii morale. Socrate
se opune curentului acesta individualist prin aceea ca el cauta sa trezeasca
spiritul autocunoasterii, fiindca certitudinea oricarei realitati morale se
afla in cunoasterea legilor general-valabile, ce se afla in constiinta morala.
Ce impresie uriasa trebuie sa fi facut aparitia lui Socrate asupra spiritului
cu o rezonanta afectiva atit de mare ca a lui Platon ? Aceasta cu atit mai mult
cu cit si Platon era martor al decadentei morale si religioase inlauntrul
comunitatii de viata a poporului atenian. La aceasta decadenta au contribuit,
desigur, si unii tragedieni, care si-au permis sa expuna in operele lor zei si
eroi, care trezesc risul. Sofistii preamareau, cu cuvinte mari si umflate,
posibilitatile individului si subiectivismul moral. Superstitiile cele mai
copilaresti isi gasisera iarasi un pamint fertil in Atena. Socrate le combate

cu un argument, care-l apropie de filozofii eleati, intrucit el face dovada ca

virtutea si moralitatea sint cunoastere autentica. Sofistii au asezat pe tron,
in locul ratiunii, intelectul cotidjan, al simplismului, iar cei care mai
credeau in mistere au trimis in exil atit intelectul cit si ratiunea. Socrate
are meritul de a le fi readus in patria lor si cu aceasta in cultura omenirii
si de a le fi redat locul care li se cuvenea, ceea ce a insemnat ca el a
ridicat ratiunea la rangul de domnitoare peste intelect si instinct. in preajma
acestei personalitati uriase pe care Platon o urmeaza pe strazile si pietele
Atenei, pentru a-i sorbi cuvintele si a-i patrunde sensul spuselor sale, el
invata cu multa truda arta dialecticii si a descoperirii adevarului, pentru asi cladi in lumea spiritului sau o lume noua si pentru a se transforma, cum
zice Zeller, dintr-un poet diletant intr-un filozof veritabil. Opt ani a luptat
Platon cu spiritul lui Socrate, asa cum Iacob a luptat cu ingerul Domnului, si
rezultatul acestei lupte a fost ca scinteia geniului, ce mocnea in sufletul lui
Platon, s-a transformat intr-un incendiu urias. De aceea este si explicabil de
ce Socrate este personajul principal in toate dialogurile platonice.

Dar si mai mult l-a zguduit moartea martirica a prietenului si maestrului sau
iubit. Bolnav fiind, Platon n-a putut lua parte la ultimele discutii pe care
Socrate le-a avut cu elevii sai. Dar aceasta drama, pe care a trait-o cea mai
interesanta figura de filozof a antichitatii, a fost asa de hotaritoare, incit
ea 1-a determinat pe Platon sa se salveze din lumea senzoriala intr-o lume
suprasensibila, cum zice Zeller. De aceea dupa moartea lui Socrate nici o
problema nu i-a mistuit sufletul lui Pla ton cu dogoarea ei mai mare decit
problema politicii celui mai bun stat. Poate ca numai problema nemuririi
sufletului l-a mai chinuit asa de mult. Plafon reprezinta ideea ca intre morala
si politica exista o legatura existentiala. Pentru el etica este temeiul etern
al politicii, caci aceasta convingere i-a intarit-o moartea eroica a lui
Socrate. Acesta si-a aruncat viata in cumpana mortii, tocmai pentru a salva
eternitatea valorilor etice. Din dialogurile platonice ajungem la concluzia ca
sufletul mare al lui Socrate traieste mai departe tocmai fiindca in acesta era
vie nostalgia dupa ceea ce are valoare eterna. Ceea ce a fost muritor in fiinta
lui Socrate a disparut, dar in opera platonica a ramas ceea ce era in acesta
vesnic si netrecator : Socrate oa prototipul inteleptului, ca paradigma pentru
aceia care nazuiesc sa impreune adevarul cu viata si existenta.

Dupa moartea lui Socrate, il intilnim pe Platon la prietenul sau Euclid in

Megara (399 i.Hr.). Cit timp a ramas el in Megara, nu stim nimic precis. De
asemenea nu stim daca din Megara el s-a intors la Atena sau a plecat intr-o
calatorie mai indepartata in Egipt. Dupa unii biografi Platon s-ar fi intors in
Atena, unde el era insa indezirabil, pentru regimul democratic ce domnea acolo,
caci se stie ca Platon intentiona sa inlocuiasca democratia cu aristocratia
spirituala, ce se fundamenteaza pe o cultura morala si o credinta religioasa
mai inalta. Este convingerea pe care Platon si-o cistigase in preajma lui
Socrate, ca adevaratul conducator al poporului trebuie sa fie numai filozoful
(inteleptul), asadar ratiunea. Minat de nazuinta de a se instrui si a asimila
cit mai multa stiinta, Platon face in anii 395-390 i.Hr. calatorii mai
indepartate in Kyrene si Egipt, Italia sudica si Sicilia. Asupra ordinei
cronologice a acestor calatorii parerile sint foarte diferite. Sigur este ca in
Egipt el a facut cunostinta cu stiinta inalta a preotilor egipteni, iar in
Kyrene, Platon face cunostinta cu vestitul matematician Theodorus, care il
introduce in stiintele matematice. Caci, dupa marturia lui Produs, Platon a
fost un eminent matematician. Dar mai importante si mai fructuoase au fost

calatoriile lui Platon in Italia de sud si Sicilia. in Tarent, Platon a facut

cunostinta cu filozoful pitagoreian Architas, care l-a introdus si mai temeinic
in filozofia pitagoreica, decit au putut sa face acest lucru in Atena un Cebes
ori Simmias. Iar in Sicilia, Platon se imprieteneste cu cumnatul tiranului
Dyonisos (cel Batrin), cu Dion, si prin aceasta voia sa-l intereseze pe cel
dintii pentru planurile sale politice. Dyonisos n-a aratat nici o intelegere
pentru ideile politice ale lui Platon, asa se face ca filozoful ajunge in
conflict cu acesta, care, ca sa scape de "incomodul moralist", il trata ca pe
un prizonier de razboi, predindu-l ambasadorului spartan Pollis, iar acesta il
vindu ca sclav in Egina. Filozoful cirenaic Anniceris il rascumpara si-i darui
libertatea. Dupa aceasta experienta tragica Platon se intoarse in Atena.

Intors la Atena (361 sau 360)-se pare complet vindecat de orice ambitie
politica-Platon se dedica numai filozofiei. Anniceris a refuzat sa primeasca
suma de bani pe care el o platise pentru Platon, si cu aceasta s-a cumparat
gradina Academos, unde Platon intemeie un fel de confrerie in gimnaziul de
acolo. Este vestita Academie platonica, ce avea forma unei scoli superioare in
Gimnaziul lui Akademos, iar forma ei interioara era o comunitate spirituala
intre maestru si elevi cu o accentuata tendinta filozofica. Era vorba despre o
comunitate intre personalitati, care erau tinute laolalta de aceleasi idei
filozofice : ideea intelepciunii si a stiintei. In aceasta comunitate-straina
de orice interes material-"filia" devine temelia unui raport moral-spiritual in
care maestrul daruieste plin de iubire din bogatia sa spirituala, iar elevii se
cultiva si se maturizeaza din prinosul acestui dar. "Prin comunitatea gin-dirii
si a vointei de a produce adevarul impreuna, acesta este pentru Platon, sensul
oricarei prietenii si iubiri prin care oamenii trebuie sa se uneasca. Din
aceasta unire a muritorilor, se produce mereu si mereu viata noua a ceea ce
este nemuritor. In aceasta Academie era un altar inchinat muzelor si lui Eros ;
acelui Eros platonic, care n-are nimic de-a face cu iubirea senzoriala, ci este
reprezentantul nazuintei generale umane dupa Adevar, Frumos si Bine. Asadar
dupa ceea ce este vesnic. Este nazuinta spiritualizata prin ratiune. Prietenia,
iubirea si setea dupa stiinta se unesc in acest Eros si formeaza o forta, ce
are menirea sa uneasca umanul cu divinul.

In aceasta Academie, Platon isi expune ideile sale filozofice, fie intr-o forma
dialogica, cum facea Socrate, fie 'intr-o forma expozitiva. Odata pe luna si in
zile anumite profesorii si elevii se adunau si organizau cite un "symposion",
in felul aceluia pe care-l descrie Platon in dialogul sau celebru cu acelasi
nume. Platon nu era singurul profesor in Academie, ba chiar si elevii lui
Platon au tinut cursuri. Dintre acestia amintim pe Speusippos, nepotul lui
Platon si urmasul acestuia-la conducerea Academiei, Xenocrates din Calcedon,
Menedemos din Phyra, Filippos din Opus, Eudoxos si Aristotel. Nu posedam lista
tuturor conducatorilor Academiei, dar stim precis ca ea a durat 900 de ani,
pina cind un edict al imparatului Justinian (529 i.Hr.) a dizolvat-o.

Afara de cursuri, Platon lucra asiduu la operele sale. Dialogurile platonice au

fost scrise in mare parte in timp ce Socrate traia. Caracteristica acestora
este ca aceste dialoguri nu se termina cu adevaruri ultime, apodictice,
absolute, ci-dupa modelul socratic-cu intrebari si probleme chinuitoare, cu
aporii, fiindca scopul acestora nu este sa invete, ci sa trezeasca activitatea
proprie si sa deprinda la filozofare.

Platon a mai fost tentat de doua ori sa-si realizeze planurile sale politice in
Sicilia. Intentia lui Platon in a doua calatorie pe care a facut-o in Sicilia,
intrerupindu-si activitatea filozofica, a fost ca, impreuna cu prietenul sau
Dion, sa determine pe tinarul conducator Dyonisius sa transforme tirania intr-o
monarhee intemeiata pe legi.. Planul acesta n-a avut nici o sansa de izbinda,
din pricina ca Dyonisius l-a suspectat pe Dion ca are intentia sa-l rastoarne.
Dion a fost exilat, iar Platon a ramas fara nici o influenta. A treia calatorie
a lui Platon in Sicilia a facut-o ca sa impace pe Dyonisius cu Dion. Nici de
data aceasta Platon n-a avut nici un succes, ba era sa-1 coste chiar viata,
daca n-ar fi intervenit pentru el Architas din Tarent.

Dupa intoarcerea la Atena, Platon s-a dedicat exclusiv filozofiei. In aceasta

epoca isi au obirsia cele mai grele de sens dintre dialogurile sale, ca
Parmenide, Solistul, Philebus si Legile. Platon s-a convins ca un filozof, cu
principii ca ale sale, nu poate realiza nimic pe plan politic in Atena timpului
sau si de aceea ia hotarirea "sa formeze oameni politici" cum se exprima
Zeller. Dupa aceste esecuri politice Platon nu s-a mai ocupat de stiinta si
filozofie. El a murit in virsta de 80 de ani (347 i.Hr.). Elevii sai i-au
cinstit memora declarind ziua nasterii lui Platon drept o sarbatoare mare
pentru Academie. Fara indoiala ca Platon a fost o personalitate mare si un
filozof veritabil. Iata cum il descrie Goethe : "Platon se raporta la lume
asemenea unui spirit fericit, caruia ii place sa gazduiasca un timp in aceasta
lume. Si el nu e atat de preocupat sa faca cunostinta cu ea, fiindca el o
presupune, cit mai ales sa-i comunice ceea ce el aduce cu sine si de ceea ce ea
are nevoie. El patrunde in adincuri mai mult ca sa umple lumea cu fiinta sa,
decit ca s-o cunoasca. Platon se misca spre inaltime, cu nostalgia, ca sa
participe la originea ei. Totul ceea ce el exteriorizeaza se raporteaza la un
intreg etern, la un Bine, Adevarat, Frumos, ale caror imperative el cauta sa le
trezeasca in fiecare piept" . Caci sufletul lui mare a fost miscat de nazuinta
de a salva comunitatea de viata a poporului grec. Prin aceasta nazuinta Platon
a devenit un mostenitor autentic al lui Socrate, desi, dupa cum observa acelasi
Zeller, Platon se va indeparta intrucitva de maestrul sau mare. Spre deosebire
de acesta, Platon elaborase un sistem filozofic, in care voia sa-si introduca
elevii sai, si de aceea el avea nevoie si de alte mijloace mai subtile si mai
savante, pentru a face acest lucru. Din acest motiv filozofia sa a trebuit sa
se retraga de prin pietele si strazile Atenei in incaperile unei scoli
filozofice.

Platon preamareste si el puterea masurii pentru formarea vietii si a existentei

insului. Dar el este departe de a admite simplitatea socratica, si dispretul
fata de exteriorul si frumusetile vietii. Probabil ca il oprea sa faca acest
lucru originea sa aristocratica, sau educatia lui artistica si interesul lui
pentru intreaga realitate. Socrate a fost, cu toata aversiunea pe care el o
nutrea fata de democratie, o figura foarte populara, in timp-ce personalitatea
lui Platon ca si filozofia acestuia, au o trasatura aristocratica. Platon nici
nu se adreseaza tuturor oamenilor fara nici o deosebire, ci numai unor alesi,
care sint capabili sa fie initiati si sa se impartaseasca din cultura, stiinta
si viziunea platonica despre lume si viata. El se adresa "acelei aristocratii a
inteligentei, pe care el cauta sa fundamenteze si statul sau" si care
caracterizeaza intreaga sa personalitate. In Platon se unesc, intr-un chip

minunat, cea mai indrazneata idealitate cu o perspicacitate rara a gindirii cit

si aplecarea spre cele mai aride cercetari dialectice cu prospetimea creatiei
artistice. Biografii si cunoscatorii filozofiei platonice au subliniat
urmatoarele trasaturi esentiale ale caracterului lui Platon : o sensibilitate
accentuata pentru frumos, inaltimea gindirii lui morale, stapinirea de sine,
linistea sufleteasca si seriozitatea principiilor pe care el si-a durat
existenta sa. Este vorba despre "o frumusete morala si sanatate sufleteasca a
intregii vieti pe care Platon insusi, ca un elin veritabil, o pretinde inainte
de toate... si pe care el a realizat-o in personalitatea sa proprie intr-un
chip exemplar". Caracteristica filozofului autentic este legatura intima intre
caracterul si nazuinta sa de a descoperi adevarul, pe care sa-l realizeze in
viata si existenta sa proprie. Aceasta nazuinta o deprinsese Platon in preajma
marelui sau maestru : Socrate.

Ca o concluzie, putem incheia aceasta caracterizare a vietii lui Platon, cu

sublinierea faptului ca acesta a fost o natura "olimpiana-apolinica", un
prototip al frumusetii morale, al masurii si al armoniei. Si "vraja
personalitatii lui consta tocmai in aceasta inaltare solemna spre ceea ce este
mai inalt si mai nobil pentru gindirea si vointa omeneasca".