Modalitatile de caracterizare utilizate in textul dramatic sunt directe si

indirecte. Caracterizarea directa este realizata de autor prin intermediul indicatiilor

scenice. In text regasim si procedee moderne de caracterizare
precum introspectia si monologul interior.
Iona este personajul principal si eponim al dramei omonime, pentru conturarea
caruia Marin Sorescu foloseste tehnica moderna a solilocviului (monolog rostit in
prezenta sau absenta altui personaj, de care se face abstractie). Iona
se dedubleaza pe tot parcursul piesei, dialogand cu sine insusi pentru a pune in
valoare numeroase idei privind existenta si destinul uman, prin exprimarea propriilor
reflectii, opinii sau conceptii.
Iona este un personaj neomodernist, care exprima strigatul tragic al individului
insingurat, care face eforturi disperate de a-si regasi identitatea, neputinta eroului de
a inainta pe calea libertatii.
Statutul social al personajului este acela de pescar. Statutul social are insa in
piesa un rol simbolic in ceea ce priveste comportamentul uman. El simbolizeaza
figura sperantei eterne pana la ultimul sau gest care il savarseste in acest sens. Actul
de a pescui semnifica nevoia de cunoastere si autocunoastere. Acesta este punctul
esential care contureaza statutul psihologic si moral al personajului. Iona este
pescarul care traieste viata, printr-o miscare neincetata din pantecele unui peste in
altul, in cautarea unu orizont de lumina, desi acesta se dovedeste in final a fi tot o
lume inchisa, nedefinita, incontrolabila si artificiala. In acest sent indicatiile scenice
din debutul fiecarui tablou sunt semnificative.
Drama existentiala a pesonajului este bine individualizata prin indicatiile autorului.
Prin multitudinea trairilor, Iona devine imaginea generica a omului modern. Sugestive
in acest sens sunt natatiile din primul tablou:
uimit, curios, nehotara, facandu-si curaj

explicativ, intelept, imperativ,

. Miscarile sufletesti sunt surprinse cu o

mare finete. Fiecare tablou surprinde eroul in calatoria sa ratata. Cu cat se apropie
de esec, cu atat indicatiile scenice sunt mai semnificative:

reconstituind, blazat,

speriat, cartandu-se, imitand, mangaind, enervat, chibzuit, zambind,

descoperire, cu calm dupa caderea paravanului

Principala trasatura a protagonistului, care se dovedeste mai degraba o stare de

fapt estesinguratatea, personajul fiind construit sa reprezinte, in maniera alegorica,
solitudinea conditiei umane. in piesa exista foarte multe secvente care ilustreaza
singuratatea absoluta a protagonistului si a fiintei umane, in general. Una dintre
aceste secvente este aceea in care Iona isi pierde ecoul. Astfel, eroul se striga, isi
cheama dublul, pana raguseste, spre a constata ca e inconjurat doar de pustietate,
dar

pustietatea macar ar trebui sa-i raspunda: ecoul...

Disparitia propriului

ecou (
rau

Gata si cu ecoul meu.../Nu mai e, s-a ispravit./ S-a dus si asta./ Semn

) pare a-i anula existenta. insusi autorul remarca tragismul clipei in care Iona isi

pierde ecoul:

Cred ca lucrul cel mai ingrozitor din piesa e cand Iona isi pierde

ecoul.
Spaima protagonistului este cauzata de faptul ca omul constata sursa nefericirii
sale, dandu-si seama ca lumea este doar o serie de orizonturi-pantece-de-chit.
O alta secventa care accentueaza sentimentul acut al singuratatii personajului
este aceea in care Iona scrie un bilet cu propriul sange, taindu-si o bucata de piele
din podul palmei stangi. incearca sa trimita scrisoarea,intr-un gest disperat, asemeni
naufragiatilor, punand-o intr-o basica de peste, dar tot el este acela care o regaseste.
Ca personaj alegoric, Iona este un simbol cuprinzator, nu o individualitate,
chemat sa intruchipeze umanitatea, in ceea ce are ea fundamental si definitoriu.
Numeroase trasaturi converg in acest personaj tragic, impresionant prin tenacitatea
de a invinge un destin potrivnic, prin iluzia ca poate alunga sau insela singuratatea,
prin vointa neinfranta de a iesi la lumina si, nu in ultimul rand, prin inocenta visului de
a gasi un punct de stabilitate in mijlocul etern miscatoarei mari.

Incheiere

in concluzie, piesa Iona de Marin Sorescu aduce o innoire radicala in teatrul

romanesc. Lipsa precizarii perioadei istorice, situarea in atemporal, valorificarea si
reinterpretarea mitului biblic despre prorocul Iona sunt aspecte ale teatrului modern.