Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Istroria Adm Publice
Istroria Adm Publice
1.2.ETNOGENEZA ROMANEASCA
Dar cea mai importanta semnificatie a cuceririi romane a fost etnogeneza
romaneasca, nasterea poporului si a limbii romane. Acest proces, hotarator pentru
intreaga evolutie istorica, a fost determinat de un complex de factori: impunerea limbii
latine prin mijloace administrative, colonizarea masiva a Daciei cu populatie latinofona
din intreg imperiul roman, stationarea unor trupe de elita si auxiliare cu un efectiv
permanent de circa 35.000 - 40.000 militari (serviciul militar in imperiu dura 25-30 de
ani), iar cei lasati la vatra se stabileau, de regula, in provincia in care erau si
improprietariti limba romana era singura dintre limbile neo-latine care pastreaza
termenul de veteranus, batran, care desemneaza ostasul lasat la vatra. Calea urbanizarii
intemeierea a circa 40 de orase intreaga civilizatie si cultura romana, continuitatea
Pentru prima oara, asadar, pe teritoriul patriei noastre gasim o structura organizatorica cu
norme juridice si un sistem administrativ complex, ce vor sta la baza dreptului romanesc
ulterior. Guvernatorul provinciei are glasuia o diploma militara de epoca in acea
provincie o putere mai mare decat toti, afara de imparat; atributiile sale sunt de natura
politica, judecatoreasca, administrativa etc. El are asupra oamenilor din provincia sa
putere numai atata vreme cat este in provincie, caci daca a iesit din provincie este un
simplu particular. Uneori are putere si fata de oamenii straini, daca au savarsit vreo fapta
rea, caci sta scris in mandatele imparatilor ca cel ce guverneaza o provincie trebuie sa se
ingrijeasca o provincie sa curete provincia de oameni rai, fara sa faca deosebire de unde
sunt. De asemenea, intre atributiile fundamentale, trebuie sa se ingrijeasca de faptul ca
provincia pe care o conduce sa fie potolita si linistita.
In Dacia romana toate plangerile, ce la Roma se indreapta la diferiti judecatori,
tin de indatoririle guvernatorilor, ne relateaza Marcianus. Precizandu-se, in detaliu,
atributiile judecatoresti ale guvernatorului, instructiunile de epoca mai precizau:
guvernatorii de provincie sa nu intre in legaturi de prietenie cu locuitorii din zona, caci
legaturile de la egal la egal duc la o scadere a demnitatii de guvernator; in timpul
anchetelor guvernatorii nu trebuie sa se aprinda impotriva acelora pe care ii crede rai,
nici sa lacrimeze la rugamintile nenorocitilor, caci nu este un judecator statornic si drept
acela a carui tulburare sufleteasca se vadeste in infatisarea lui; pe scurt, el trebuie sa
imparta astfel dreptatea, incat prin priceperea sa, sa sporeasca atributiile functiei.
Atributiile de ordin administrativ ale guvernatorilor, erau precizate, in
instructiunile trimise de la Roma, in Dacia, astfel: sa opreasca si sa previna lucrarile
nedrepte si facute cu silnicie, vanzarile obtinute prin violenta, chitantele fara numararea si
insemnarea pretului; sa se ingrijeasca asa fel ca nimeni sa nu dobandeasca un castig
nedrept sau sa sufere vreo paguba; sa nu lezeze adevarul printr-o gresala asupra celor
intamplate; sa urmeze ceea ce i se pare lui vrednic de crezare, potrivit celor ce se vor
dovedi; sa vegheze ca cei puternici sa nu faca vreo nedreptate celor de jos si nici
aparatorii acestora sa nu-i urmareasca cu pari nedrepte; sa se ingrijeasca sa opreasca
erau de doua categorii: directe si indirecte. Cele directe erau impozitul funciar si
capitatia. Toate terenurile particulare erau supuse darilor funciare care in documentele
de epoca se numeau capitatio terrena, stipendium jugato nume pe care le aflam dintr-o
tablita cerata, de epoca. Asupra intregului pamant din Dacia romana proprietarul avea
doar un drept de folosinta. Stabilirea impozitului funciar se facea in functie de valoarea
economica si fertilitatea solului. Cetatile care se bucurau de jus italicum Sarmizegetusa,
Apulum, Potaissa, Napoca, Dierna - erau scutite de impozit funciar.
Pe langa impozitul funciar, exista si un impozit personal sau capitatia tributum capitis,
capitatio plebeia platita de toti locuitorii provinciei, indiferent daca erau sau nu cetateni
italieni, romani, peregrini, liberti. Negustorii plateau un impozit special, care a fost
introdus cu precizie in vremea imparatului Alexandru Sever impozit numit aurum
negotiatorum. Daca datornicul nu-si platea la timp obligatiile fiscale, functionarii romani
puteau recurge la executia silita asupra averii debitorului.
Pe langa impozitele directe, mai importante erau cele indirecte: impozitul pe mosteniri
(vicesima hereditatis), pe eliberarile de sclavi (vicesima manumissionum sau libertatis);
acesta era fixat la 10% in vremea imparatului Caracalla si de 5% in vremea lui Macrinus.
Se percepea si o taxa de 4% pe vanzarile de sclavi (quinta et vicesima venalium
mancipiorum) si de 1% pe diverse alte vanzari de bunuri.
Importante venituri se obtineau si din taxele percepute din transportul marfurilor; Dacia
romana facea parte din circumscriptia vamala a Iliniei; existau mai multe locuri pentru
vama marfurilor transportate.
Alte venituri se obtineau si din taxele de monopol pe minele de sare, minele de
aur, diverse munci si servicii. In strangerea impozitelor si taxelor procurorul financiar era
ajutat de slujbasi inferiori, care purtau diverse titulaturi: procurator a caducis, librarius,
adiutor oficii comiculariorum etc.
Ulpian ne informeaza ca, pentru fixarea exacta a impozitelor, fiecare locuitor era
obligat sa declare la cens numele fondului, in ce sat se afla care-i sunt cei doi vecini mai
apropiati; apoi cate ingare are ogorul, cu ce va fi insamantat in urmatorii 10 ani, cati
butuci de vie are, cate ingare si cati pomi au livezile; pasunile, padurile iar cel ce facea
declaratia era obligat sa faca el insusi o evaluare a acestor bunuri. De asemenea, fiecare
proprietar era obligat sa-si declare sclavii, din ce neam sunt, varsta, slujbele sau
mestesugurile pe care le stie; la fel in cazul baltilor cu peste, a ocnelor de sare si alte
bunuri. Erau scutiti de impozitul funciar dispunand de dreptul de jus italicum
coloniile, orasele Dierna, Sarmizegetusa, Napoca, Apulum, Potaissa .
1.5.ORGANIZAREA MILITARA
Tot atat de riguroasa si precisa era si organizarea romana in domeniul militar. In
timpul stapanirii Daciei, romanii au adus in zona mai multe tipuri de unitati militare:
trupe de elita, Legiunea XIII Gemina si Legiunea a-IV-a Macedonica. Comandamentul
legiunii era un legatus, iar mai tarziu, un praefectus legionis, ajutat de ofiteri, denumiti
tribuni (tribunni militum). Existau si acei mai mari ai taberelor (praefecti castrorum),
care aveau misiunea de a asigura conducerea garnizoanei din localitatea respectiva.
Existau si trupe auxiliare, de calareti si pedestrasi, trupe neregulate, alcatuite din
barbari, localnici, ce luptau dupa traditiile si armele lor nationale vexillationes,
detasamente provizorii care incercau sa se organizeze dupa modelul roman. In unele
inscriptii aflam informatii ca s-au recrutat si trupe neregulate, din randul localnicilor, al
dacilor mai ales, pentru paza granitelor si serviciile de posta. Legiunile aveau 6.000 de
ostasi, uneori chiar mai multi.
Romanii au construit in Dacia un sistem complex de aparare. Pe langa stationarea
permanenta a aproximativ 35.000-40.000 ostasi, ei au construit valuri de aparare, castre,
castele.
1.6.ORGANIZAREA LOCALA
Organizarea locala viza atat asezarile urbane, cat si cele rurale. Centrele urbane erau, la
randul lor, impartite in doua categorii colonii, care, glasuia o inscriptie, se bucura de
toate drepturile si asezamintele poporului roman, mai ales daca locuitorii lor dispuneau
de jus italicum, drept italian. Intre colonii aflam: Sarmizegetusa, Apulum, Malva,
Napoca, Romula, iar intre municipii Tibiscum, Dierna, Porolissum etc. Din izvoarele
vremii nu reiese ce rang au avut unele orase ca Ampelum (Zlatna), Aquae (Calan) etc.
Atat coloniile cat si municipiile erau conduse de un sfat orasenesc, ordo
decurionum; consiliul sau sfatul orasenesc era format din 30-35 decurioni, alesi din 5 in 5
ani, in varsta de cel putin 25 de ani, trebuind sa aiba o anumita avere; membrii acestui
organ, decurionii, erau alesi de catre magistratii superiori ai oraselor. Decurionii aveau
atributii administrative, se ingrijeau de strangerea contributiilor impuse locuitorilor, de
perceperea impozitelor si taxelor, de plata contributiilor edilitare aurum coronarium.
Sfatul orasenesc era forul orasenesc suprem, iar deciziile sale erau obligatorii pentru toti
locuitorii urbei respective. Sfatul coordona intreaga activitate administrativa, solutiona
problemele veniturilor si cheltuielilor, chestiunile edilitare etc. In ordine ierarhica centrele
urbane dispuneau de o salba de functionari secundari magistrati, cu atributii juridice si
executive secundare, alesi pe un an din randul decurionilor, edilii care asigurau politia,
ordinea, linistea, aprovizionarea pietelor si intretinerea cladirilor; existau, de asemenea,
secretari, curieri, preoti. Locuitorii urbei erau stratificati, sub raport social, in ordinul
decurionilor, al augustalilor (din care faceau parte preotii si functionarii ce intretineau
cultul Romei si al imparatului); in acelasi timp, pe criterii etnice, juridice, profesionale
sau religioase orasenii erau organizati pe colegii, conduse de un prefect.
Oraselor colonii si municipii le erau subordonate tinuturile rurale, unitati
administrativ-teritoriale si politice, care cuprindeau un anumit numar de asezari rurale
targuri, cu magistrati alesi, pagi, sau districte, vici, sau sate, castella, asezari intarite,
cannabae, sate formate in jurul castrelor militare.
Marea majoritate a populatiei din Dacia romana o formau, totusi, cum era si
firesc, taranii. Conducerea administrativa a unui sat, vicus, era incredintata la doi
magistri, care erau ajutati, pentru problemele financiare, de un questor. Satul dispunea de
o sala de audiente si judecata, precum si o casa de stat, auditorium. In unele sate - potrivit
inscriptiilor descoperite in Dacia romana conducerea administrativa o avea un singur
magister, care apare in documente sub titulatura magistratus, sau magistrans, dar si
princeps loci. Acest functionar administrativ primarul de mai tarziu era ajutat de un
sfat satesc, ordo.
Mai multe persoane, unite prin activitatea si profesiunea lor comuna, constituiau
un colegiu sau asociatis. In inscriptii apar colegii de fierari (fabri), corabieri (nautae),
lutrasi (utriculari), purtatori de lectice (lecticari), aurari (collegium aurarium), negustori
(negotiatores). In fruntea colegiilor de afla un conducator, magister, un adjunct al
acestuia, commagister, si un sfat ordo decurionum. Acest sistem administrativ complex,
minutios exprima imaginea rigurozitatii si seriozitatii modului de organizare romana in
Dacia, fapt ce s-a rasfrant in intreaga evolutie ulterioara a dreptului romanesc.