Politici de promovare si de stimulare a exportului

Asa cum s-a mentionat, aceasta politica tinde sa treaca pe primul plan in cadrul politicilor comerciale,
statele fiind, in mod firesc, interesate in primul rand in dezvoltarea exportului.
Mijloacele de promovare a exportului sunt unanim acceptate si practicate pe plan international. Ele includ:
incheierea de tratate comerciale bilaterale sau multilaterale;sprijinirea participarii firmelor la expozitii si
targuri internationale in cadrul unor pavilioane nationale; informarea firmelor asupra posibilitatilor de
export in diferite state. Mijloacele de stimulare a exportului sunt de natura fiscala, bugetara, valutara si
bancara.
1 Mijloace de promovare
- Tratate comerciale
Pentru a dezvolta comertul dintre ele tarile isi acorda facilitati in materie de politica
comerciala privind reducerea reciproca a taxelor vamale de import, reducerea si eliminarea unor restrictii
de ordin cantitativ etc. Astfel de facilitati se convin prin incheierea de tratate comerciale intre guverne. Un
tratat comercial reprezinta un acord liber consimtit intre state prin care se creeaza, se modifica sau se
sting obligatii reciproce in domeniul comertului dintre ele, precum si reguli si norme ale comertului
international.
Pana la cel de-al doilea razboi mondial comertul international s-a caracterizat prin
bilateralism, fiind incheiate tratate comerciale bilaterale. Bilateralismul prezinta dezavantaje, intrucat
implica faptul ca schimburile de marfuri si servicii dintre state trebuiau sa fie echilibrate. In plus,
concesiile vamale bilaterale trebuiau specificate in tarifele vamale in coloane diferite, astfel incat aceste
tarife deveneau foarte complicate. Avantajul negocierilor multilaterale consta in faptul ca o concesie
astfel convenita se extinde automat asupra tuturor tarilor participante la tratat. In consecinta, s-a
renuntat la negocierile bilaterale, trecandu-se la negocierile multilateral in cadrul GATT-OMC.
Tratatele comerciale incheiate pe baza bilateral sau multilateral au o deosebita importanta
pentru comertul exterior. De aceea, ele trebuie sa fie cunoscute pentru a putea fi folosite in practica de
firmele exportatoare si importatoare.
- Targuri si expozitii internationale
In lume sunt organizate numeroase targuri si expozitii internationale, numarul acestora
depasind cifra de 100. Targul de la Frankfurt este renumit pentru masini-unelte si carte,targul de la New
York pentru mobila, targul de la Paris pentru automobile, targurile de la Cairo si Tokyo au un caracter
general.
In cadrul unor asemenea targuri, tarile organizeaza pavilioane nationale, in incinta carora
este arborat drapelul tarii. In cadrul pavilonului national se expun produsele diferitelor firme din tara,
statul sprijinind participarea lor prin suportarea cheltuielilor de organizare a pavilionului respectiv, de
transport al produselor si alte cheltuieli.
Spre deosebire de participarea in cadrul pavilioanelor nationale exista si participari directe
ale unor firme la targuri si expozitii internationale. Asemenea participari directe se realizeaza pe contul
firmelor.
- Reprezentare oficiala in stainatate
Se realizeaza prin sectiile economice ale ambasadelor. Rolul acestor sectii este de a informa
firmele din tarile de resedinta asupra posibilitatilor de export, de a stabili contacte intre firmele nationale
si cele locale, de a le sprijini in rezolvarea oricaror probleme care apar in derularea contractelor si de a
mentine legatura intre ministerul de comert din tara respectiva si cel din tara proprie. In aceste sectii isi
desfasoara activitatea specialisti trimisi de ministerul de comert. Sunt institutii de interes public si au
obligatia sa raspunda tuturor solicitarilor din partea exportatorilor nationali, fara, insa, a se angaja in
negocierea si incheierea de contracte.
In paralel cu reprezentarea oficiala, unele firme mari isi deschid reprezentante proprii in
stainatate. In timp ce reprezentarea oficiala este de domeniul dreptului public (guvernamental),
reprezentarea de firma este de domeniul dreptului privat. Reprezentantul oficial al guvernului nu are
dreptul sa incheie contracte, in timp ce reprezentantul firmei are acest drept.
- Centre de comert exterior
Acestea au, de regula, regim semiguvernamental, in sensul ca finantrea lor este asigurata in
comun de guvern si de firme private. Rolul lor este sa asigure informatii, sa stabileasca contacte, sa
organizeze misiuni economice, sa elaboreze diferite studii de piata, pe piata si de produse.

Serviciile uzuale oferite de aceste centre nu se platesc, dar daca apar cereri de servicii
special din partea unor firme acestea sunt oferite contra cost. Exista tendinta ca fiecare tara sa
organizeze asemenea centre, stabilind contactele electronice intre ele si formand, astfel, un centru
international.
2 Mijloace de stimulare
- De natura fiscala
Fiscal, statul stimuleaza exporturile prin politica de impozite. Cel mai clasic mijloc este
sistemul draw-back, care inseamna restituirea catre exportator a taxei vamale platite de acesta la
importul de materii prime, materiale sau componente utilizate in productia marfurilor exportate. O
varianta a acestui sistem o reprezinta lohn-ul (prelucrare, perfectionare) care presupune ca firma straina
care importa marfuri finite pune la dispozitia exportatorului materialele de care acesta are nevoie pentru
fabricarea produselor finite, taxele vamale platite la import restituindu-se cu ocazia exportului. Aceste
doua metode de sprijin fiscal (draw-back si lohn-ul) sunt admise pe plan internatinal.
In plus, pe plan international se admite ca produsele exportate sa nu fie supuse taxei pe
valoarea adaugata (TVA), la care sunt supuse produsele vandute la intern.
S-a practicat si metoda reducerii sau diminuarii impozitului pe profit sau a impozitului pe
salarii aferente productiei exportate. Aceasta metoda nu este admisa pe plan international. Se admit
scutiri sau reduceri de impozit pe profit numai daca aceste facilitati se acorda intregii productii si tuturor
salariatilor, indiferent daca productia este vanduta la intern sau este exportata.
-De natura bugetara
Se practica prin sistemul de subventionare a productiei de export sau direct a exportului.
Subventionarea are scopul sa acopere diferenta dintre costul intern mai ridicat si pretul extern mai scazut,
astfel incat exportul sa aiba loc.
Subventia se acorda in doua moduri: ca o suma fixa reprezentand diferenta intre costul
intern si pretul extern sau prin reducerea impozitului pe profitul aferent produselor exportate, aceasta
fiind o metoda de subventionare indirecta.
In materie de subventionare exista reglementari internationale precise (GATT-OMC). Regula
generala este ca subventionarea exporturilor si a importurilor este prohibita. Exista, insa, exceptii admise.
Prima exceptie se refera la subventionarea agriculturii si a exportului de produse agricole. A doua se
refera la tarile in curs de dezvoltare, carora le este permis sa subventioneze si exportul de produse
manufacturate. Aceasta derogare s-a bazat pe argumentul 'industriilor tinere', care au nevoie de sprijin
din partea statelor, fie sub forma impunerii de taxe vamale la import, fie prin acordarea de subventii la
export. A treia exceptie se refera la tarile in tranzactie, carora, in afara de agricultura, li se permite
utilizarea si pentru produsele industriale, atunci cand anumite sectoare industriale intampina greutati
datorita procesului de restructurare.
- De natura valutara
Statele pot sprijini exporturile prin devalorizarea monedelor nationale in raport cu valutele straine.
Devalorizarea stimuleaza exportul si productia interna si descurajeaza importul.
Devalorizarea reprezinta o crestere a sumei de moneda nationala platita in schimbul unei
valute straine. Acest demers oficial (devalorizare sau revalorizare) s-a aplicat in conditiile existentei unor
cursuri de scimb fixe intre monedele nationale (sistemul Bretton Woods).
In prezent, piata valutara se caracterizeaza prin cursuri flotante. Cursurile nu mai sunt
stabilite si modificate oficial, ci pe piata, in functie de cererea si oferta pentru o valuta. In aceste conditii,
statul nu mai poate, aparent, interveni prin mijloace valutare. In realitate, statul poate influenta cursul de
schimb prin politica de curs controlat. Atunci cand se considera necesar, bancile centrale pot influenta
cursul de schimb prin doua metode: metoda pur monetara si metoda valutara. Metoda monetara consta
in influentarea cererii si ofertei de bani pe piata prin nivelul dobanzii, ceea ce se reflecta in schimbarea
cursului de scimb. Metoda valutara consta in interventia banciii centrale prin cumpararea sau vanzarea de
valuta, apreciind sau respectiv depreciind cursul monedei nationale.
- De natura bancara
O serie de exporturi se realizeaza in conditii de credit pe diferite termene, pana la 5 ani sau
peste 5 ani. Exista doua variante: fie importatorul se imprumuta si plateste exportatorul (credit
cumparator), fie exportatorul acorda credit importatorului (credit furnizor). In ambele cazuri poate
interveni statul, pentru a ajuta importatorul sau exportatorul.

In cazul exportului, statul preia creditul acordat de exportator importatorului, achitandu-i la

livrare suma respectiva. Preluarile de astfel de credite de catre stat se fac printr-o banca speciala, banca
de export-import, care este o banca guvernamentala.
In afara acestor preluari, bancile respective acorda si alte facilitati exportatorului, cum ar fi
asigurarea exportului impotriva riscului politic si a riscului comercial. Ele elibereaza polite de asigurare
impotriva acestor riscuri, percepand prime de asigurare mici pentru riscurile politice si mai mari decat
nivelul pietei pentru riscurile comerciale. Astfel de masuri de simulare a exportului, prin mijloace de
natura bancara, sunt admise pe plan international.

4.1.
4.2.

Perioada 1950-1989

Paralel cu sporirea participarii statelor la schimburile comerciale internationale si cu accentuarea

concurentei pe piata mondiala au crescut preocuparile nu numai pentru controlul si limitarea importurilor
ci si pentru impulsionarea exporturilor. Promovarea si stimularea exporturilor a denit in marea majoritate
a
statelor
lumii
o
componenta
de
baza
a
politicii
comerciale.
Politica comerciala promotionala si de stimulare cuprinde totalitatea masurilor si reglementarilor adoptate
de catre stat si intreprinderi, care vizeaza impulsionarea globala a exportului tarii respecti.
Din analiza teoriei si practicii internationale in acest domeniu al politicii comerciale rezulta ca
instrumentele si masurile folosite pentru dezvoltarea exporturilor pot fi impartite in doua categorii :
masuri
promotionale
si
masuri
de
stimulare
.

Masurile
promotionale
Au drept obiectiv influentarea potentialilor clienti externi pentru a cumpara anumite produse care sunt
disponibile sau care vor fi disponibile intr-un viitor apropiat pentru export. Acestea sunt, in general,
masuri care se iau la nil macroeconomic si care imbraca o multitudine de forme concrete, cum sunt:
- negocierea si incheierea de tratate de comert si navigatie, acorduri comerciale si de plati, acorduri de
cooperare economica internationala sau alte conntii economice, cu conditia ca acestea sa cuprinda si
unele clauze care sa favorizeze schimburile comerciale (cum sunt: clauza natiunii celei mai favorizate si
clauza regimului national); aceste acorduri, conntii creeaza baza juridica a schimburilor comerciale si
asigura
o
continuitate
si
silitate
a
acestora;
- participarea la targuri si expozitii internationale si organizarea de astfel de manifestari pe teritoriul
propriu, cu participare internationala; astfel de manifestari prilejuiesc o mai buna cunoastere intre agentii
economici din diferite state ale lumii, o mai buna informare a acestora cu privire la posibilitatile lor de
export si nevoile lor de import, nilul la care se prezinta concurenta in ce priste competitivitatea produselor
oferite
pe
piata
internationala
etc;
- reprezentarea comerciala in tarile partenere, altfel spus, organizarea de agentii si reprezentante
comerciale in strainatate. O astfel de masura permite o mai buna cunoastere a pietei tarilor partenere,
informand la timpul oportun agentii economici nationali atat pentru efectuarea unor operatiuni de export
cat si pentru import, pot contribui la o mai buna derulare a schimburilor comerciale cu tarile in care
actiaza
aceste
agentii
si
reprezentante
etc;
- prestarea unor servicii de informare si orientare a clientilor externi, acordarea de consultanta si asistenta
de specialitate acestora; print-o astfel de masura clientii externi pot sa fie mai bine informati cu privire la
potentialul productiv si de export al tarii care acorda astfel de asistenta, clienti care pot deni viitori
parteneri
comerciali;
- dirse modalitati de publicitate externa pentru a face cunoscute produsele destinate exportului,
publicitate care trebuie sa fie bine si corect facuta pentru a convinge potentialii clienti sa opteze pentru
produsele
respecti,
etc.
Masuri
de
stimulare
a
exporturilor
de
natura
bugetara
A doua mare categorie de instrumente care face parte din politica de promovare sunt cele de stimulare a
exporturilor. Masurile de stimulare au drept seop sporirea competitivitatii marfurilor destinate exportului si
cresterea gradului de cointeresare a producatorilor si exportatorilor in derea impulsionarii exportului.
Aceste masuri pot fi luate atat la nil microeconomic cat si la nil macroeconomic.
La nil micoroeconomie (la nil de intreprindere) se actioneaza in general pe linia reducerii costurilor de
productie si a ridicarii performantelor tehnico-economice ale produselor destinate exportului, in deosebi
prin masuri de natura organizatorica si de acordare a unor stimulente materiale (financiare) personalului
direct productiv si celui angajat in activitatea de export.In general, specialistii in materie apreciaza ca.
masurile de stimulare luate la nil microeconomic nu fac parte direct din politica comerciala a unui stat ci
indirect, adica numai din punct de dere al cadrului legal creat pentru stimularea exporturilor.
La nil macroeconomic, masurile de stimulare a exporturilor fac parte nemijlocit din politica comerciala &
statului, si ele au in dere impulsionarea globala a exporturilor tinandu-se seama de structura si orientarea
geografica a acestora. Prin astfel de masuri de stimulare la nil macro, statele urmaresc fie initierea si
promovarea
de
noi
exporturi;
fie
impulsionarea
celor
existente.
Masarile de stimulare a exporturilor la nil macro pot fi impartite, dupa unii autori, in patru mari categorii:
masuri de natura bugetara, de natura fiscala, de natura financiar bancara, de natura valutara.
Masuri
de
stimulare
a
exporturilor
de
natura
bugetara.
Aceste masuri imbraeaitrei forme mai importante: subntiile directe de export, primele directe de export si
subntiile
indirecte
pentru
impulsionarea
exporturilor.

a) Subntiile directe de export1 sunt sume de bani pe care statul le acorda unitatilor economice
(intreprinderilor) pentru a le face renila activitatea de export atunci cand preturile la care se realizeaza
marfurile pe piata mondiala se situeaza la nilul costurilor de productie sau sub aceste costuri.
Subntionarea de catre stat a exporturilor (intr-o economie de piata) se face selectiv, avandu-se in dere, in
primul rand, ramurile care prezinta interes pentru economia nationala (de importanta strategica, ramuri
de "varf, ramuri in curs de formare) si care prin pierderea unor piete de export ar putea determina
aparitia unor gra dezechilibre economice si sociale interne. Sunt si cazuri, relativ frecnte, cand unele state
dezvoltate subntioneaza uneori ramuri ale industriei in declin (carbonifera, siderurgica, textila etc.)
considerate
sensibile
sau
foarte
sensibile
la
concurenta
straina.
Un sector foarte subntionat este agricultura, fapt care sta si la baza puternicelor contradictii dintre
principalele tari producatoare de produse agricole (SUA, CEE, Australia, Noua Zeelanda, Argentina,
Brazilia
etc).
Un recent studiu privitor la aceasta problema arata ca in anul 1992 subntiile practicate de catre tarile
O.C.D.E. in agricultura au fost de 354 miliarde dolari SUA, mergand de la 15 dolari pe cap de locuitor in
Noua Zeelanda, la 840 dolari in Norgia, 450 dolari in CEE, 360 dolari in SUA si 600 dolari in Japonia. in
cifre absolute aceste subntii s-au ridicat in 1992 la: 4,1 miliarde dolari in Norgia, 4,5 miliarde dolari in
Finlanda, 5,8 miliarde dolari in Eltia, 4,2 miliarde dolari in Austria, 3,2 miliarde dolari in Suedia, 9,1
miliarde dolari in Canada, 1,6 miliarde dolari in Australia, 0,1 miliarde dolari in Noua Zeelanda, 74 miliadre
dolari in Japonia, 91,1 miliadre dolari in SUA, 153,0 miliarde dolari in CEE etc.
Activitatea de subntionare a exporturilor poate aa efecte directe si variate atat asupra balantei comerciale
cat si asupra structurii productiei nationale. Pe termen scurt subntionarea exportului poate duce la
sporirea incasarilor din export si influentarea echilibrului balantei comerciale si de plati. Pe termen lung,
ea poate influenta pozitiv structura productiei nationale daca au fost stimulate exporturile ramurilor
moderne, dinamice, purtatoare de progres tehnic ale economiei nationale si negativ daca au fost
stimulate
ramuri
ale
economiei
nationale
in
declin.
b) Primele directe de export sunt mijloace de stimulare de natura bugetara care se acorda de catre stat
exportatorilor care realizeaza (si pentru a realiza) un volum mare de desfaceri pe pietele externe sau
exporta produse ale unor industrii de mare insemnatate pentru economia nationala.
Spre deosebire de subntii, primele directe de export nu urmaresc renilizarea activitatii unitatilor
exportatoare
ci
o
sporire
a
volumului
desfacerilor
pe
anumite
piate.
Pe langa acest obiectiv, primele directe de export pot influenta atat structura pe marfuri a exporturilor cat
si
orientarea
geografica
a
acestora
in
functie
de
interesele
statului
respectiv.
c) Subntiile indirecte de export se practica pe scara larga pe international si ele vizeaza indeosebi
stimularea intreprinderilor mici si mijlocii pe linia sporirii exporturilor acestora. Ele imbraca o multitudine
de forme: facilitati oferite de stat exportatorilor in domeniul informational, asistenta tehnica de
specialitate oferita exportatorilor, efectuare de studii si cercetari de piata prin intermediul unor institute
de specialitate, care sunt puse la dispozitia firmelor la un pret redus sau gratuit, facilitati acordate firmelor
pentru participarea la targuri si expozitii internationale (statul suportand o parte din cheltuielile
ocazionate de participarea la astfel de manifestari), organizarea de campanii de promovare in strainatate
pentru produsele acestor firme etc. Statul suporta o parte sau chiar totalitatea cheltuielilor ocazionate de
astfel de manifestari si actiuni care, indirect, pot influenta, pozitiv exportul acestora.
Masuri
de
stimulare
a
exporturilor
de
natura
fiscala
Masurile de natura fiscala urmaresc cresterea competitivitatii exporturilor pe seama reducerii sau
eliminarii acelor componente ale costurilor de productie datorate dirselor taxe sau impozite si
cointeresarea
exportatorilor
prin
sporirea
castigului
net
realizat
la
export.
Aceste masuri se impart in doua mari categorii: facilitati fiscale pentru marfurile exportate si facilitati
fiscale
acordate
exportatorilor.
a) Facilitatile fiscale pentru marfurile exportate imbraca forma scutirii, reducerii sau restituirii impozitelor
pe circulatia produselor. Ele se acorda selectiv, in functie de importanta exportului pentru perfectionarea
structurii productiei nationale sau pentru crearea de noi locuri de munca. De regula, aceste facilitati sunt
direct
proportionale
cu
gradul
de
prelucrare
al
marfurilor
exportate.
In categoria acestor facilitati fiscale intra si importul cu scutirea conditionata de plata taxelor vamale. Este
vorba de importul acelor produse care urmeaza sa fie incorporate in produsele destinate exportului, sau
care urmeaza sa fie prelucrate in derea obtinerii unor produse destinate exportului. Aceasta forma de
stimulare
se
mai
numeste
si
drawback.
b) Facilitatile fiscale acordate exporturilor imbraca forma scutirii sau reducerii impozitului pe nitul pronit
de pe urma exportului (scutiri totale de plata impozitului, reduceri ale impozitului pe nit, reduceri ale
niturilor impozabile, silirea unor fonduri neimpozabile sau de rezerva pentru impulsionarea exporturilor
etc). Ele sporesc gradul de cointeresare al producatorilor si exportatorilor pentru impulsionarea
exporturilor,
fiind
un
fel
de
prime
indirecte
de
export.
Masurile
de
stimulare
a
exporturilor
de
natura
financiar-bancara
In general, finantarea exporturilor se realizeaza prin intermediul sistemelor nationale bancare sau prin
intermediul unor institutii publice sau private specializate pentru acordarea de credite si pentru
asigurarea
sau
garantarea
acestora.
Aceste masuri de stimulare a exporturilor au luat o mare amploare odata cu accentuarea concurentei pe
international. Parghiile principale utilizate pe international in acest domeniu sunt: creditele de export si
asigurarea
si
garantarea
acestora.
a) Creditele de export joaca un rol insemnat in stimularea exporturilor cu valoare ridicata (masini, utilaje,
mijloace de transport, metale sau alte produse exportate in cantitati mari). Ele imbraca trei forme:

creditul
cumparator,
creditul
furnizor
si
liniile
de
credit.
Creditul cumparator este creditul acordat direct importatorului de catre o institutie specializata de
creditare (o banca, un consortiu bancar) din tara furnizorului. in practica internationala acest gen de credit
este cel mai raspandit data fiind capacitatea mai mare de creditare a institutiilor (bancilor) specializate,
publice
sau
private.
Creditul furnizor este creditul acordat direct importatorului de catre furnizor (exportator). Este folosit mai
ales
in
cazul
unor
exporturi
de
valoare
mai
mica
si
pe
termene
mai
reduse.
Liniile de credit sunt o forma mai complexa a creditului cumparator si de data mai recenta. in general, o
linie de credit poate fi deschisa de catre o institutie financiara din tara exportatorului in favoarea unei
banci, institutii financiare sau organizatii comerciale din tara importatorului. in practica, liniile de credit
sunt deschise in baza unor acorduri intergurnamentale incheiate intre tara exportatoare si tara
importatoare. in virtutea acestor acorduri, gurnele se angajeaza sa garanteze creditele acordate
importatorilor.
Liniile de credit prezinta anumite trasaturi caracteristice fata de celelalte tipuri de credite (se acorda in
general pe termene mai lungi; durata de utilizare a liniilor de credit este presilita; pentru a se califica in
derea utilizarii liniei de credit, fiecare contract de cumparare trebuie sa se situeze ca valoare peste o
anumita
limita
minima
care
difera
de
la
o
tara
la
alta
etc).
Tot in categoria creditelor de export intra si asa numitele credite de asistenta, care, in general, se acorda
de anumite agentii gurnamentale din tarile dezvoltate (ex: Agentia Americana pentru Dezvoltare
Internationala). in general, aceste credite se acorda pe termene lungi si foarte lungi, in conditii de
favoare, (cu dobanzi foarte mici sau fara dobanda, cu perioada de gratie lunga etc.) unor tari in curs de
dezvoltare care prezinta un interes economic, politic si/sau militar deosebit pentru tara creditoare.
Ele sunt tot o forma a creditelor de export intrucat prin acordurile incheiate intre tara creditoare si tara
debitoare se precizeaza ca aceste credite vor fi consumate inetgral sau intr-o proportie foarte mare,
pentru
cumpararea
de
bunuri
sau
servicii
de
pe
piata
tarii
creditoare.
Creditele de export, indiferent de formele pe care le imbraca, pot fi acordate pe termene scurte (6 luni-2
ani),
medii
(2-5
ani),
lungi
(10-l5
ani)
si
foarte
lungi
(40
50
ani).
b)
Asigurarea
si
garantarea
creditelor
de
export
Experienta internationala arata ca asigurarea si garantarea creditelor de export acordate importatorilor
constituie o parghie importanta de cointeresare a exportatorilor de a efectua vanzari pe credit in
strainatate,
dar
si
a
importatorilor.
Asigurarea se face pentru creditele furnizor si urmareste acoperirea riscului exportatorului de a nu incasa
la scadenta contravaloarea marfurilor vandute pe credit. Asigurarea se face de catre o institutie bancara
din
tara
expoartatorului
(furnizorului).
Garantarea se face pentru creditele cumparator de catre o institutie bancara din tara importatorului
(cumparatorului) care, se obliga fata de banca creditoare din tara exportatorului de a achita
contravaloarea marfii livrate pe credit in cazul in care debitorul (importatorul) devine insolvabil (se
gaseste
in
incapacitate
de
plata).
Asigurarea si garantarea creditelor de export se practica in prezent in majoritatea tarilor lumii, in multe
dintre acestea fiind create institutii specializate de asigurare si garantare a creditelor de export.
Prin efectele pe care le produc, creditele de export se deosebesc de celelalte masuri de stimulare a
exporturilor intrucat, pe termen scurt, ele nu sporesc incasarile valutare, ci dimpotriva. Pe termen lung
insa,
efectele
lor
sunt
favorabile
atat
pentru
exportator
cat
si
pentru
importator.
Masurile
de
stimulare
a
exporturilor
de
natura
valutara
Pe international, masurile de stimulare de natura valutara sunt frecnt utilizate datorita eficientei lor
imediate. Prin intermediul lor se urmareste atat sporirea competitivitatii marfurilor de export, prin
reducerea preturilor externe, cat si cresterea gradului de cointeresare a exportatorilor in majorarea
exporturilor
pe
baza
suplimentarii
castigurilor
in
moneda
nationala.
Dintre masurile de stimulare de natura valutara frecnt utilizate sunt: primele valutare si deprecierea
monedei
nationale
(denumita
si
dumping
valutar).
a) Primele valutare sunt un gen de prime indirecte care se acorda cu prilejul conrtirii (preschimbarii)
valutei straine, obtinuta de exportatori, in moneda nationala la un curs de schimb mai avantajos decat
cursul oficial (curs cu prima). Primele valutare se pot acorda diferentiat, pe grupe de marfuri sau zone
geografice, urmarind sa incurajeze exportul acestor marfuri spre anumite tari sau grupe de tari. Prin
efectele
lor,
acestea
pot
fi
puse
pe
acelasi
cu
primele
directe
de
export.
b) Deprecierea monedei nationale stimuleaza, de asemenea, intr-o anumita masura exporturile de marfuri
atunci cand scaderea cursului monedei nationale (in raport cu celelalte valute) se produce intr-un ritm mai
accelerat
decat
scaderea
puterii
interne
de
cumparare
a
acestora.
Monopolurile folosesc inflatia si deprecierea monedei nationale ca mijloc de sporire artificiala a
competitivitatii exporturilor lor pe pietele experne. incasand valuta straina pentru marfurile exportate,
firmele exportatoare primesc in schimbul acestora o suma in moneda nationala cu atat mai mare cu cat
este mai mare deprecierea acesteia pe piata internationala in atie cu puterea ei de cumparare pe piata
interna. Aceasta intrucat, la deprecierea unei valute, de obicei, cursul ei fata de valutele altor tari scade
mai
repede
decat
puterea
ei
de
cumparare
pe
piata
interna.
Decalajul intre gradul de depreciere a unei valute pe piata externa si scaderea puterii ei de cumparare pe
piata interna reprezinta un fel de prima pentru exportatori. Monopolurile folosesc aceasta prima indirecta
pentru reducerea preturilor de export la marfurile lor pe piata internationala, fara a diminua castigurile in
moneda nationala. Acest fenomen mai este demunit in literatura de specialitate si dumping valutar.
Evident, ca orice dumping, el implica si contramasuri din partea tarilor importatoare (taxe antidumping).

De aceea, deprecierea monedei nationale are rezultate poziti pentru exportatori numai pe termen scurt. O
astfel de politica nu-si poate atinge intotdeauna scopul - impulsionarea exporturilor - intrucat la unele
produse de export cererea pe pietele externe este inelastica fata de pret, fapt ce are drept consecinta
scaderea
volumului
incasarilor
la
export.
Practica interntionala a aratat ca deprecierea monedei nationale in raport cu valutele straine stimuleaza
exporturile numai atunci cand cererea pe pietele externe este elastica fata de pret pentru marfurile
exportate.
Pe termen lung si la nil macroeconomic, deprecierea monedei nationale, ca instrument de stimulare a
exporturilor, conduce, de regula, la inrautatirea raportului de schimb al tarii care isi depreciaza moneda
nationala si la deteriorarea pozitiei acesteia in economia mondiala si in comertul mondial. Pe termen lung,
o astfel de masura ar determina pentru tara exportatoare si o scurgere de nit national in afara granitelor,
chiar daca firmele exportatoare nu pierd in moneda nationala. De aceea, o astfel de masura nici nu este
recomandabila
pe
termen
lung.
4.

Politica comerciala promotionala consta in totalitatea instrumentelor si a masurilor

adoptate de stat si de firmele producatoare si exportatoare menite sa impulsioneze
exporturile globale ale unei tari. Politica promotionala are menirea, pe de o parte,s a
influenteze favorabil importatorii potentiali, prin masuri de promovare la nivel
macroeconomic, iar pe de alta parte sa ridice competitivitatea marfurilor exportate si
sa cointereseze pe exportatori, prin masuri de stimulare a exporturilor la nivel micro
si
macroeconomic.
Masurile promotionale imbraca forme concrete cum ar fi:
- negocierea si incheierea de acorduri comerciale si de plati, acorduri de cooperare
economica
internationala;
- participarea la targuri si expozitii internationale si organizarea de astfel de
manifestari
pe
teritoriul
propriu
cu
participare
internationala;
- reprezentarea comerciala in tarile importatoare (organizarea de agentii si
reprezentante
comerciale
in
strainatate);
- prestarea unor servicii de informare si orientare a clientilor externi, consultanta si
asistenta
de
specialitate
acordata
acestora;
doverse
modalitati
de
publicitate
externa,
etc.
Masurile de stimulare a exporturilor la nivel macroeconomic pot fi de
natura
bugetara,
financiar-bancara
si
valutara.
Masurile bugetare de stimulare a exporturilor sunt reprezentate de:
subventiile la export, reprezentand sumele acordate de stat unitatilor economice direct
sau indirect, pentru a le face rentabila activitatea de export, primele de export sunt
acordate de stat exportatorilor care realizeaza volume ridicate de desfaceri pe piata
externa sau exporta produse de mare importanta pentru economia nationala, alte
instrumente bugetare prin care se ofera intreprinderilor exportatoare posibilitatea
realizarii unor economii la cheltuielile impuse de informare, cercetare a pietei
externe,
transporturi,
publicitate,
s.a.
Masurile fiscale de stimulare a exporturilor sunt: facilitatile fiscale pentru
marfurile exportate, imbracand in general forma scutirii, diminuarii sau restituirii de
taxe, facilitatile fiscale acordate exportatorilor sub forma scutirii impozitului pe
venitul provenit de pe urma exportului, facilitatile vamale la marfurile importate
pentru a fi prelucrate in vederea exportului, care constau in reduceri, scutiri sau
restituiri de taxe vamale la import, acordate pentru acele produse importate care intra
direct
in
producerea
marfurilor
destinate
pietei
externe.
Masurile financiar-bancare de stimulare a exporturilor sunt reprezentate
1

de: creditul de export acordat importatorului fie de catre institutia de credit

specializata (creditul cumparator), fie direct de catre exportator (creditul furnizor),
asigurarea creditelor de export care urmaresc acoperirea riscului exportatorului de a
nu incasa contravaloarea marfii exportate pe credit, garantarea rambursarii creditelor
de export prin obligatia asumata de o institutie specializata, de a prelua sarcina
achitarii contravalorii marfii in proportie ridicata, in caz ca debitorul va deveni
insolvabil (asigurandu-se creditul furnizor si se garanteaza creditul importator).
Masurile valutare de stimulare a exporturilor sunt reprezentate de:
primele valutare care se acorda la convertirea valutei obtinute de exportatori, in
modena nationala, la cursuri mai avantajoase decat cursul oficial, deprecierea
monedei nationale ce se practica atunci cand scaderea cursului monedei nationale se
produce intr-un ritm mai ridicat decat scaderea puterii ei de cumparare, iar cererea
externa pentru marfurile de export este elastica fata de pret.