Prescriptia constituie o expresie a rolului pe care il are factorul timp in realizarea
incidentei legii penale, in vederea restabilirii ordinii de drept incalcate prin savarsirea unei infractiuni (BULAI) . Nevoia unei aparari sociale reclama o reactie rapida si inevitabila fata de orice infractiune produsa, prin pedepsirea infractorilor. Astfel, eficienta constrangerii penale este dependenta de operativitatea cu care este realizata, scopul acesteia fiind mai bine realizat cu cat intervine mai rapid, mai exact la un moment cat mai apropiat de cel al savarsirii infractiunii, cand ecoul social al infractiunii este inca resimtit de constiinta sociala, cand urmele si celelalte probe sunt inca proaspete si vii in mintea martorilor si chiar a infractorului. Aceasta eficienta inseamna descoperirea la timp a infractorilor si tragerea lor la raspundere penala, condamnarea si punerea cat mai rapida a celor gasiti vinovati sub pedepsele cuvenite. Din nefericire, putem observa ca nu de fiecare data exista suficient timp pentru a putea trage pe cineva la raspundere si pentru a-l pedepsi pentru ce a facut, fie pentru ca infractiunea nu a fost descoperita la timp (ceea ce a fost considerat un act sinucigas la inceput era in realitate un omor) sau pentru ca vinovatii nu a au fost prinsi sau indentificati sau deoarece speta fiind prea complexa nu a putut fi solutionata la timp. Sau, s-ar putea intampla ca desi infractorul sa fie condamnat pentru o fapta, sa nu execute pedeapsa deoarece a disparut si nu a putut fi capturat. Deoarece pedepsirea infractorilor intarzie, aceasta trecere a timpulul are ca si rezultat punerea sub semnul intrebarii a utilitatii raspunderii penale. Actiunea comisa de infractor poate sa se stearga din memoria oamenilor, rezontanta sociala a faptei sa se stinga, probele sa dispara sau se pot deteriora din puncte de vedere material cat si din amintirea martorilor. In al doilea rand, infractorul care a fost tinut o buna perioada in urmarire penala si sub judecata, sub amenintarea pedepsei, s-a putut indrepta. Aceasta trecere a timpului face ca insusi conflictul de drept penal aparut din savarsirea infractiunii sa se stearga din memoria societatii, ca relatiile sociale sa isi reintre in normal, ca sentimentul de frica si insecuritate sa dispara, de aceea pedepsirea infractorilor dupa ce a trecut o buna perioada de timp de la comiterea infractiunii, nu mai corespunde ideii de lege penala.
Tinand seama de temeiurile sale politico-penale, prescriptia penala apare ca o institutie
cu caracter de generala aplicatie, care opereaza totdeauna in mod obligatoriu, urmand sa fie aplicata din oficiu, efectele sale producandu-se din momentul implinirii termenului de prescriptie )ex tunc), iar nu din momentul constatarii acestui fapt (ex munc).(356)
Legea penala reglementeaza doua forme de prescriptie si anume: prescriptia executarii
pedepsei si prescriptia raspunderii penale, a doua functionand ca o cauza care inlatura raspunderea penala pentru o actiune savarsita, impiedicand incidenta legii penale, urmarirea si judecarea si condamnarea infractorului, iar prima fiind o cauza care inlatura executarea pedepsei aplicate.
Self-Defence in Criminal Law by Boaz Sangero; Killing in
Self-Defence by Fiona Leverick Antje Du Bois-Pedain The Cambridge Law Journal Vol. 68, No. 1 (Mar., 2009), pp. 227-230 (article consists of 4 pages)