Si ai un chef nebun sa scrii, dar lenea iti invinge dorinta.

Totusi cu greu incepi sa

scrii citeva randuri in speranta ca te va ajuta sa te descarci. Esti plina de emotii
si nu poti sa le separi. Esti Trista. Iti dai seama ca nu prea ai de ce, dar esti trista.
Vorbesti cu el. Conversatiile astea formale care te plictisesc, te enerveaza si mai
tare. Stai pe un scaun in care te invirti de parca ai fi intr-un carusel. Ametesti.
Vrei sa vomiti. Durerea fizica cu care te-ai obisnuit incepe sa apara, si parca nu
se mai opreste. Corpul asta e ceva interesant, atunci cind te simti prost moral,
fizicul nu ramane in urma. Stai in pijamale, in fata laptopului si te intrebi de ce
scrii, oricum maine o sa ti se para stupid. Iti simti mainile reci, tapezi cu o
rapiditate care te mira. Iti dai parul ,care iti acopera ochii, la o parte si continui.
Iti simti coloana rece. Chiar daca e ascunsa sub straturi de piele si sub bluza
pijamalei, o simti rece. Iti este frig. Trece un fior prin tine. Te gandesti ca maine e
o alta zi. E toamna, si tu iubesti melancolia. Nu-I ea vinovata.
Suflet pierdut in spatiu.
Recitesti ce ai scris si iti aduci aminte de vremurile in care scriai mai mult. S-a
schimbat mult.
Te gandesti sa inchizi facebook-ul, ca maine te trezesti devreme. Patul si Ted,
asteapta