7.

Separari prin dializa

Dializa este procesul prin care moleculele unui solut cu dimensiuni mai
mici sunt transportate preferential, comparativ cu transportul unui solut cu
dimensiuni mai mari, prezent in amestecul de separat, printr-o membrana
semipermeabila, sub actiunea unui gradient de concentratie. Separarea
diferentiata este rezultatul diferentelor intre vitezele de difuzie ale solutilor prin
bariera selectiva. Odata traversata membrana, componentii care permeaza
sunt prelucrati si indepartati din sistem cu ajutorul unui lichid (solutie) numit(a)
dializat.
Procesul de separare prin dializa difera de UF intrucat transportul solutului
in acest caz se datoreaza difuziei prin membrana, in timp ce la UF fluxul
majoritar este cel de solvent determinat de un gradient de presiune. La UF
moleculele mici sunt transportate de catre fluxul de solvent, in timp ce in
dializa fluxul de solut este independent de cel de solvent.
7.1. Transportul solutului prin membrana
Din punct de vedere fenomenologic dializa este un proces prin excelenta
difuzional, bazat pe mecanismul solubilizare difuzie. Prezenta dializatului
poate insa determina, in functie de concentratia acestuia in solut si un
transport osmotic de solvent care poate diminua fluxul de solut, intrucat cele
doua fluxuri au sensuri opuse. Fluxul de solvent poate fi stopat sau inversat
prin marirea presiunii amestecului supus separarii sau prin alegerea unui
dializat (solutie) avand aceeasi presiune osmotica.
Considerand numai transportul difuzional al solutului (s) prin membrana si
utilizand notatiile din figura 7.1, in absenta transportului convectiv prin
membrana, fluxul de solut conform legii lui Fick va fi dat de relatia:
Cf
Cf,i

C1,m

Cd,i

Cd

C2,m
Ns
0

Figura 7.1. Profilul concentratiei solutului la dializa

N s Dm

dCs
dz

(7.1)

care integrata cu conditiile la limita:

z=0 ,
z = m,

Cs = C1,m
Cs = C2,m

si considerand coeficientul de difuzie al solutului prin membrana (D m) constant,

conduce la expresia
D
Ns m C1,m C2,m
m

(7.2)

in care C1,m si C2,m sunt concentratiile solutului in membrana de partea

amestecului, respectiv, dializatului.
Definind echilibrul la interfata prin intermediul unei relatii liniare, in care
Kdst este constanta de distributie a solutului, se poate scrie (in ipoteza K dst =
const.):
K dst

C1,m
Cf ,i

C2,m

(7.3a,b)

Cd,i

in care Cf,i si Cd,i sunt concentratiile solutului in faza lichida pe cele doua fete
ale membranei.
Inlocuind concentratiile C1,m si C2,m din relatiile (7.3 a,b) in (7.2) rezulta:
Ns

K dst Dm
Cf ,i Cd,i Pm C
m

(7.4)

in care raportul:
Pm

K dst Dm
m

(7.5)

reprezinta permeabilitatea membranei pentru solut.

Daca relatia (7.4) este pusa sub forma:
Ns

C C

1 Rm
Pm

marimea notata R m

(7.6)

1
Pm

defineste rezistenta membranei in procesul de

transport al solutului.
7.2. Transportul de masa in procesul de dializa
Daca atat amestecul de separat, cat si dializatul sunt intens amestecate
concentratiile solutului la interfata, de ambele parti ale membranei, pot fi
considerate egale cu cele din solutiile respective. De regula insa, in zonele
adiacente membranei exista un gradient de concentratie, ceea ce face ca
transportul solutului catre si de la membrana sa se realizeze cu o anumita
rezistenta; cu alte cuvinte, intr-un caz real rezistentei membranei (R m) i se
adauga si rezistentele celor doua straturi limita, determinate de conditiile de
curgere.

Ca urmare, rezistenta totala (Rt) a transferului de masa la dializa se

defineste prin relatia:
Rt

1 1
1

Rm
K kf
kd

(7.7)

in care K este coeficientul total de transfer de masa;

kf si kd coeficientii partiali de transfer de masa de partea amestecului,
respectiv, dializatului.
In acest caz fluxul de solut prin membrana este dat de relatia de transfer
de masa (cunoscuta):
Ns K Cf Cd m K Cm

(7.8)

in care Cm este diferenta medie de concentratie a celor doua faze.

In general, coeficientii partiali de transfer de masa se calculeaza din relatii
criteriale asemanatoare formal cu cele utilizate pentru operatiile de separare
clasice. O analiza mai detaliata a procesului referitoare la cea mai des utilizata
aplicatie a dializei (hemodializa) va fi prezentata in continuare.

7.3. Consideratii privind dimensionarea si performantele dializoarelor

cu functionare continua
Neglijand transportul convectiv de solut prin membrana debitul de solut
transferat (dns) printr-un element de arie dAm este dat de relatia:
dns = K(Cf - Cd)dAm

(7.9)

in care Cf si Cd sunt concentratii locale ale solutului in amestec si, respectiv,

dializat, variabile pe lungimea aparatului.
Considerand constant coeficientul total de transfer de masa, prin
integrarea ecuatiei (7.9), impreuna cu relatiile de bilant pentru cele doua faze
se obtine:
ns = KCm Am

(7.10)

in care:

Cm

Cf Cd 1 Cf Cd 2 C1 C2

C f Cd 1
C
ln 1
ln
C2
Cf C d 2

(7.11)

este diferenta medie de concentratie a solutului.

Indicii 1 si 2 se refera la cele doua capete ale dializorului; diferentele de
concentratie la capete se exprima diferentiat, functie de modul reciproc de
curgere a amestecului de separat si dializatului. Astfel, pentru curgerea in
contracurent (fig. 7.2):

Cf1
C1

Cf2

Cd1

Cd2

C2

Am

Figura 7.2. Curgere in contracurent

C1 = Cf1 Cd1;

C2 = Cf2 Cd2

(7.12)

Pentru valori cunoscute ale concentratiilor C f1, Cf2 si Cd2, precum si ale
debitelor de amestec (Gf) si dializat (Gd) concentratia solutului in dializat la
iesirea din dializor (Cd1) se poate calcula din ecuatia de bilant de materiale
(7.13):
ns = Gf(Cf1 Cf2) = Gd(Cd1 Cd2)

(7.13)

scrise in ipoteza ca prin membrana nu este transportat si solventul, astfel incat

debitele de amestec si de dializat pot fi considerate ca raman constante.
Tinand seama de relatia (7.11), debitul de solut transferat (7.10) se poate
scrie, dupa gruparea termenilor:

ns K

C f Cd 1 Cf C d 2
Cf C d 1 A m
ln
Cf Cd 2

(7.14)

Intrucat din (7.13) se obtine:

n
C f 1 Cf 2 s
Gf

si

Cd1 Cd2

ns
Gd

(7.15)

atunci relatia (7.14) devine:

ns ns

Gf G d
ns K
C f Cd 1 A m
ln
Cf Cd 2
din care se obtine dupa simplificare si rearanjarea termenilor:

K
Cf 1 Cd1
exp
Cf 2 Cd2
Gf
sau:

G
1 f A m
Gd

K
Cf 1 Cd1
1 exp
Cf 2 Cd2
Gf

G
1 f A m
Gd

de unde:

Cf 2 Cf 1 Cd2 Cd1 1 exp K

G
1 f A m
Gd
Gf

Cf 2 Cd2

(7.16)

Intrucat din relatia de bilant (7.13) se obtine:

Gf
Cf 2 Cf 1
Gd

Cd2 Cd1

relatia (7.16) se poate scrie:

Cf 2 Cf1 1 Gf

K
Gd

1 exp
Cf 2 Cd2
Gf

G
1 f A m
Gd

sau:

G
1 exp
1 f A m
Gd
C C
Gf

f 2 f1
Gf
Cf 2 Cd2
1
Gd
Utilizand o proprietate cunoscuta a proportiilor, ultima relatie se poate
scrie:

K
1 exp
Gf

G
1 f A m
Gd
Cf 2 C f 1

Cf 2 Cd2 Cf 2 Cf1 Gf
K

G
1 1 exp
1 f A m
Gd
Gd
Gf

din care se obtine relatia finala:

G
1 exp
1 f A m
Gd
Cf 1 Cf 2
Gf

Cf 1 Cd2 Gf
K

G
exp
1 f A m
Gd
Gd
Gf

(7.17)

Pastrand aceleasi notatii ca in figura 7.2, dar inversand sensul de circulatie

al dializatului, se obtine printr-un rationament asemanator pentru in
echicurent:

G
1 exp
1 f A m
Gd
Cf 1 Cf 2
Gf

Gf
Cf 1 Cd1
1
Gd

(7.18)

in care Cd1 este concentratia initiala a solutului in dializat.

Din compararea relatiilor (7.17) si (7.18) rezulta ca pentru aceeasi
concentratie a solutului in amestecul initial (Cf1) si aceeasi concentratie initiala
in dializat gradul de separare este mai mare in cazul circulatiei in contracurent.
Relatiile de mai sus pot fi utilizate fie pentru dimensionarea dializorului
(calculul ariei necesare Am pentru conditii de separare impuse), fie pentru
precizarea performantelor de separare ale unui modul de arie cunoscuta.
Performantele unui dializor se obisnuieste a fi exprimate prin intermediul
notiunii de dializanta (D*), definita ca raport intre debitul de solut transferat (n s)
si diferenta de concentratie a amestecului initial (Cf1) si dializatului initial (Cdi):
D*

ns
Cf 1 Cdi

(7.19)

Se constata ca daca relatia (7.17), obtinuta pentru dializorul cu circulatie

in contracurent se amplifica (in ambii membri) cu debitul de amestec G f,
termenul staang al acesteia defineste chiar dializanta D*, astfel incat se poate
scrie:

G
1 exp
1 f A m
G C C
Gf Gd

D* f f 1 f 2 Gf
Cf 1 Cd2
K Gf

Gf
exp
1 A m
Gd
Gf Gd

(7.20)

Eficienta separarii unui solut (E) se defineste prin raportul dintre debitul de
solut separat si cel initial; considerand ca debitul de amestec ramane constant
(prin membrana) nu difuzeaza si solvent) atunci:
E

C f 1 C f 2
Cf 1

(7.21)

Daca se considera concentratia initiala a dializatului C d2 = 0, din relatia

(7.17) rezulta:
Ecc

1 exp NUT 1 Z
Z exp NUT 1 Z

(7.22)

pentru eficienta dializorului in contracurent, iar din (7.18):

Eec

1 exp NUT 1 Z
1 Z

(7.23)

pentru circulatia in echicurent, in care s-au utilizat notatiile:

NUT

K Am
Gf

(7.24)

Gf
Gd

(7.25)

Figura 7.3. Eficienta separarii dializorului

In figura 7.3 sunt redate grafic dependentele dintre marimile E, NUT si Z

pentru cele doua moduri de circulatie.
In toate consideratiile anterioare s-a presupus ca debitul de solvent prin
membrana este nul. Daca fenomenul amintit totusi se produce (fiind
asemanator ultrafiltrarii) trebuie tinut seama de sensul in care acesta are loc.
Astfel, daca amestecul are o presiune mai mare decat dializatul, transportul
este directionat dinspre amestecul de separat catre dializat, putand mari fluxul
de solut prin membrana. Daca insa amestecul are o concentratie mare de solut,
iar dializatul este diluat, in cele doua compartimente presiunile fiind egale,
transportul solventului este directionat invers (ca urmare a curgerii osmotice),
reducand performanta dializorului. Tratarea cantitativa in detaliu a acestui
aspect depaseste cadrul acestei lucrari, informatii suplimentare putandu-se
obtine din lucrarile deja aparute in literatura consacrata.
7.4. Dializa discontinua
In afara de varianta continua, separarile prin dializa se realizeaza si
discontinuu, conform schemei de operare redata in figura 7.4.

V, Cf
1
Gf
Gd +
Guf

Gd, Cdi

Figura 7.4. Dializa discontinua

1 rezervor; 2 dializor

Un asemenea mod de operare se utilizeaza pentru separarea unor

compusi (nedoriti) cu masa molara mica de alti soluti macromoleculari; de
asemenea, de aplica atunci cand se doreste recuperarea unui produs cu masa
molara mica obtinut prin scindarea catalitica a unui substrat macromolecular
continut in amestecul de alimentare al unui reactor.
Se considera ca rezervorul contine initial un volum V 0 de amestec, avand
concentratia initiala Cf0 in solutul ce trebuie indepartat. Debitul de dializat este
initial Gd, iar la iesirea din dializor este (G d + Guf), unde Guf este debitul de
solvent permeat odata cu solutul. Se considera ca dializorul este alimentat cu
debitul (constant) Gf.
Ecuatia de bilant pentru solut la momentul este:

d V Cf
D* Cf Cdi
d

(7.26)

in care D* este dializanta definita anterior.

Volumul de lichid la acelasi moment este:
V = V0-Guf

(7.27)

rezultat care inlocuit in (7.26) conduce la:

V0 Guf d Cf Guf Cf D* Cf Cdi

d

(7.28)

din care se obtine dependenta de timp a concentratiei solutului in rezervor:

b
V0 G uf
D* Cdi

V0 G uf b

Cf
1
Cf 0

V0
V0

D* G uf

(7.29)

in care:
b

D* G uf
G uf

(7.30)