Curs 1

PSIHODIAGNOSTICUL RESURSELOR UMANE

Notiuni fundamentale din Psihodiagnostic

Psihodiagnosticul operationalizeaza latura metodologica de aplicare a psihologiei in

concret, in real.
Rolul psihodiagnosticului:

Ajuta la crearea unei imagini stiintifice despre universul relational bazat pe logica si
lege;

Este folosit in selectie;

Ajuta la intelegerea nivelului de aspiratie, a starilor de necesitate si a gradului de

multumire;

Este utilizat pentru recrutarea in conformitate cu asteptarile organizatiei;

Cu ajutorul lui se urmareste integrarea noilor veniti si adaptarea celor existenti;

Este folosit in evaluarea performantelor si promovarea in functie de aceasta evaluare;

Ajuta in recompensarea cat mai aproape de propriile lor dorinte (constiente sau
inconstiente).
Psihodiagnosticul este disciplina care studiaza metodele psihologiei, in sensul aplicarii

lor efective, practice la subiectii individuali, in folos individual si social.

Se porneste de la premisa ca fiecare metoda, test, chestionar sau inventar are o
metodologie de aplicare pe care un psiholog o invata. Un bun psiholog nu stie mai mult de 810, maxim 12 probe, cu care lucreaza toata viata (le adapteaza la cerintele realului). Marile
teste sunt foarte complexe (testul arborelui se stapaneste dupa o perioada de 3 ani de exersare,
probele Weshler dupa 10-15 ani de exersare).
La inceput se pune un prognostic; abea dupa doua prognostice la fel a treia oara devine
diagnstic. La diagnostic gradul de certitudine este de 80% iar la progrnostic 49%.
Psihodiagnosticul se identifica de multe ori cu utilizarea testelor. O asemenea
intelegere conduce la cee ce Annastasi intelegea prin testologie o absolutizare a metodei
testelor ca instrumentar infailibil si suficient pentru orice determinare cantitativa si calitativa a
oricarui fenomen psihologic. Aceasta testologie este o exagerare si o eroare.
1

Jumatate din teste se bazeaza pe interpretarea subiectiva a psihologului.

Utilizarea testelor nu este decat o portita catre om, dincolo inseamna analiza,
interpretare.
Psihodiagnosticul apare intre anii 1903-1905, cu bateria Binet-Simon. Nevoia de
constructie a probelor a pornit de la selectarea elevilor din punct de vedere intelectual. Aceste
probe cuantifica inteligenta pe o scala. Bateriile moderne de inteligenta au in compunere 30
de teste.
Psihodiagnosticul a oscilat intre ce sa studieze si cum sa studieze. De-a lungul
timpului au existat trei tendinte:
1. behaviorista: psihodiagnosticul este inteles ca fiind studiul personalitatii cu ajutorul
manifestarilor externe (fizionomie, mers, postura). O pozitie reductionista, bazata doar
pe manifestarea externa.
2. in Franta, ulterior lui Binet-Simon, psihodiagnosticul se centreaza pe studiul
manifestarilor interne: timp de reactie, capacitati imaginative. Este tot o pozitie
reductionista deoarece nu ia in calcul modul de socializare a personalitatii.
3. in anii 30 urmeaza o pozitie reductionist-clinica, in care psihodiagnosticul analizeaza
doar simptomele pur psihice ale unor boli mintale. In Europa aceasta pozitie a durat
pana in anii 60 (mai ales in Elvetia).
Dupa anii 50 - 60, psihodiagnosticul isi revine, sfera lui de aplicare se largeste la toti
oamenii, metodele de lucru se multiplica.
Diagnostic provine din grecescul diagnostos = capabil de a recupera. In psihologie,
sensul cuvantului psihodiagnostic este acela de a fi capabil de recunoastere a anumitor
particularitati ale subiectului.
Definitia in sens extins: psihodiagnosticul reprezinta sinteza rezultatelor recoltate in
investigatia psihologica.
Definitia in sens restrans: psihodiagnosticul este o metoda de explorare a
personalitatii, cu ajutorul diverselor probe, teste si instrumente acceptate de lumea stiintifica
din psihologie si psihiatrie.
Activitatea de psihodiagnoza este o activitate complexa de investigare, inteleasa ca
recunoastere a unor particularitati specific psihice care caracterizeaza un subiect uman, prin
intermediul investigatiei, al observarii si al informatiilor colectate.

Pe scurt, psihodiagnosticul este o concluzie logica a examinarii psihologice a unui

subiect a ceea ce arata rezultatele testelor, a observatiilor si anamnezei privind trecutul si
prezentul subiectului.
O psihodiagnoza complexa dureaza sase luni. Cand rezultatul psihodiagnozei este
defavorabil activitatii subiectului se va transforma diagnosticul intr-o formula cat mai
acceptabila.
Uneori, prin extrapolare, se confunda psihodiagnosticul cu diagnosticul medical:
diagnosticul medical identifica in primul rand o maladie si secundar starea de sanatate;
psihodiagnosticul in proportie de 90% vizeaza diagnosticarea normalitatii si secundar cea a
anormalitatii.
Cele mai mari dificultati ale psihodiagnosticului sunt constructia instrumentului si a
teoriei care sa fundamenteze constructia si aplicarea acestui instrument. Aceasta teorie trebuie
sa fie operationala.
Exista patru tipuri de psihodiagnostic:
1. psihodiagnosticul clinic, in care o jumatate din el este de factura psihiatrica. Stabileste
abaterile pregnante a parametrilor psihici de la normalitate.
2. psihodiagnosticul educational: stabileste caracteristicile de compozitie si structura a
personalitatii existente la un momet dat, a dezvoltarii psihice in vederea instruirii
optime a individului (capacitatile potentiale de dezvoltare a copiilor si bateriile de
inteligenta).
3. psihodiagnosticul

resurselor

umane:

vizeaza

realizarea

raportului

dintre

caracteristicile si calitatile unui ins cu cerintele unui post de munca.

4. psihodiagnosticul complex: reuneste conjugat si intercorelat tipurile simple de
psihodiagnostic.

Examinarea psihologica
Este activitatea princeps a unui proces de psihodiagnostic. Examinarea psihologica
vizeaza toate tipurile de investigatii ce stau sub caracteristicile activitatii psihice pornind de la
investigatiile senzoriale (de natura fiziologica si psihologica) pana la cele mai complexe
fenomene (vointa, inteligenta) si, cel mai complex, personalitatea.

 Tipuri de investigatie psihologica

Investigatiile psihologice, in functie de scopul urmarit si de metodele aplicate, pot fi
impartite in doua categorii:
1. investigatii prin care se urmareste descrierea diferitelor procese si activitati psihice
(senzatii, perceptii, gandire, atentie, invatare, deprinderi, afectivitate, vointa etc),
precum si descoperirea legitatilor care le caracterizeaza, facandu-se insa abstractie de
aspectele diferentiale ale acestora.
[Procesele sunt fenomene complexe de manifestare, bazate pe o structura psihica determinata,
definita. Activitatile sunt rezultatul functionarii unuia sau mai multor procese psihice.
Mecanismul simplu vizeaza un proces. Mecanismele complexe sunt procese si rezultatul
activitatilor.]
Acest tip de investigatie ar putea fi reprezentat prin urmatoarea schema:
S1
S2
:
Sn

Px

R1
R2
:
Rn

Din aceasta schema se poate observa ca, in cazul acestui tip de investigatie, raspunsul
R1, R2,..., Rn variaza in functie de stimului S1, S2,...Sn si de situatia stimulativa. Singura
constanta este persoana.
Ca subiect, in acest caz de investigatie, nu este considerat un individ, ci o multime de
indivizi, adica un esantion reprezentativ pentru o anumita populatie. Prin urmare, in astfel de
imprejurari, variabila dependenta (R) se exprima, nu prin valoarea performantei unui individ,
ci prin media/mediana rezultatelor obtinute de toti subiectii cuprinsi in esantion. Acest tip de
investigatie se realizeaza in studii, cercetari stiintifice, in experimentele psihologiei aplicate si
pentru a moderniza metodologia in psihodiagnostic. Investigatiile de acest fel pot fi incadrate
atat in sfera preocuparilor de psihologie generala, psihologie genetica si psihologie sociala,
cat si in cadrul preocuparilor unor domenii ale psihologiei aplicate, cu precadere in psihologia
scolara. In psihologia resurselor umane acest tip de investigatie poate fi utilizat in domeniile
profesionale cu un numar foarte mare de angajati (5-7 mii), pentru a afla trasaturile definitorii
ale unui profil psihoprofesional sau pentru creerea sau standardizarea anumitor instrumente de
investigatie.

2. al doilea tip de investigatie psihologica se caracterizeaza prin faptul ca urmareste

tocmai acele aspecte ale proceselor si actiunilor psihice de care in investigatia din
prima categorie se face abstractie. Este vorba despre particularitatile psihice
diferentiale, individuale, de tip, de varsta, precum si cele legate de sex, educatie,
profesie si stadii de dezvoltare.
Investigatiile din aceassta categorie se efectueaza in scopuri psihodiagnostice, in cadrul
psihologiei resurselor umane, a psihologiei clinice, psihologiei diferentiale si psihologiei
educational-scolare, dar in acelasi timp, ele reprezinta si instrumentul principal din cea mai
complexa ramura psihologica psihologia personalitatii.
Orice investigatie de aceasta natura poate fi etichetata cu denumirea de examinare
psihologica. In limbaj cotidian, doar acest tip de investigatie este considerat examinare
psihologica.
Pentru a scoate in evidenta particularitatile acestui tip de investigatie, in comparatie cu
primul tip, se foloseste urmatoarea reprezentare grafica:
Sstan

P1
P2
:
Pn

R1
R2
:
Rn

Orice examinare psihologica trebuie sa se centreze pe variabila persoana.

Prin compararea celor doua scheme, constatam ca in acest caz, ceea ce se schimba este
variabila intermediara (P), ceea ce inseamna ca variabila dependenta (R) variaza in functie de
particularitatile persoanei. Variabila (P) poate fi reprezentata de unul sau mai multi indivizi,
anumite tipuri de indivizi sau anumite grupe specifice de subiecti (grupe de varsta, sexe, grad
de educatie, cultura etc).
Metodele utilizate in acest tip de investigatie psihologica sunt urmatoarele:
observatia
analiza datelor biografice (anamneza)
convorbirea diagnostica
analiza produselor activitatii
testele psihologice standardizate si etalonate
chestionarul
probele proiective
experimentul psihodiagnostic.

Dintre toate acestea, caracterul cel mai operativ si mai instrumental il are testul
psihologic, urmat apoi, ca grad de fidelitate in examinarea psihodiagnostica, de probele
proiective si chestionare, apoi convorbirea si anamneza, observatia si analiza produselor
activitatii si ultimul, experimentul psihodiagnostic.
Psihologia resurselor umane se incadreaza in acest tip de investigatie psihologica. Se
poate spune ca cele doua specializari (psihologia clinica si psihologia resurselor umane) isi
centreaza activitatea in jurul psihodiagnosticului.
Caracteristicile examinarii psihologice. Aspecte generale si particulare
Datorita caracterului instrumental tehnicizat operativ al probelor de investigare
psihodiagnostica (in special al testelor si chestionarelor), acestea sunt utilizate pe o scara
larga chiar si de persoane fara o pregatire psihologica si fara aptitudini de investigatie
psihologica considerandu-se, in mod total gresit, ca pentru aplicarea acestora nu ar fi
nevoie de o pregatire speciala si de o competenta profesionala. Dar, din considerente
practice, informationale si de pregatire, chiar si unii psihologi tind sa limiteze investigatiile
psihologice, intreaga activitate psihodiagnostica, la aplicarea testelor si chestionarelor,
minimalizand rolul analizelor calitative a rezultatelor si corelarea acestora cu rezultatele
obtinute cu ajutorul altor metode psihodiagnostice.
Este adevarat ca psihologul, in anumite imprejurari, poate fi solicitat sa examineze
intr-un interval de timp foarte scurt un numar mai mare de subiecti si sa contribuie, in acest
fel, la efectuarea unei mai bune selectii profesionale sau scolare, sau a unui control psihologic.
In astfel de cazuri, sub forta imprejurarilor, examinarile vor fi mai putin pretentioase,
limitandu-se la aplicarea in colectiv a unor probe diagnostice operative (in special teste hartiecreion). Daca aceste examinari sunt efectuate cu probe adecvate si cu multa competenta,
atunci ele pot furniza, chiar si in aceste conditii un oarecare plin de informatii, util pentru
scopurile unei examinari psihologice.
Cu toate acestea, in limita posibilitatilor, trebuie sa se evite examinarile in grupuri
mari si sa se efectueze examinari individuale sau in grupuri mici (6 12 subiecti). In cazul
unor examinari individuale sau al unora efectuate cu grupuri mici, contactul dintre examinator
si subiecti asigura, pe langa un control eficient, si posibilitatea de a observa si inregistra
anumite manifestari semnificative ale subiectilor. Observatii foarte subtile si foarte
concludente pot fi facute mai cu seama in cadrul examinarilor individuale, rezultatele obtinute

de la probele psihodiagnostice aplicate putand fi mai relevante cu o treime (creste gradul de

certitudine asupra manifestarilor psihice ale subiectului) decat in cazul examinarilor colective.
Un alt aspect important al examinarii psihologice este ca aplicarea unor probe
diagnostice traditionale sau a unor chestionare nu pot avea decat o valoare relativa si
aproximativa, mai ales daca se iau in considerare in mod stereotip numai anumite aspecte
cantitative ale performantei exprimate prin cotele obtinute fara o analiza psihologica
aprofundata a situatiei, a raspunsurilor si a manifestarilor de conduita a subiectului. Cotele
obtinute prin teste nu pot fi considerate ca rezultate finale ale examinarii psihologice, ci doar
ca o orientare preliminara, ca puncte de reper sau ca material brut ce poate fi utilizat in
realizarea succesiva a investigatiei si in elaborarea rezultatului final. Sarcina de a rezolva un
test reprezinta pentru un subiect un prilej de a se manifesta, insa aceasta manifestare este
determinata de foarte multi factori. Prin urmare, nici un rezultat in sine sau interpretat
mecanic, nu poate furniza informatii valabile despre particularitatile si valorile psihice ale
individului. Datele obtinute cu ajutorul testelor contin informatii necesare, de cele mai multe
ori intr-o forma codificata sau chiar mascata. Prin urmare, pentru a desprinde semnificatia
adevarata a cotelor, mai cu seama cand este vorba de particularitati mai complexe ale
persoanei, este necesar sa se recurga la decodare, la o interpretare competenta. Aprecierile pot
fi facute numai pe baza unei analize calitative si cantitative aprofundata a datelor, folosindu-se
cele mai avansate procedee statistice si pe baza interpretarii lor in contextul unui numai mai
mare de date, obtinute prin aplicarea mai multor probe si a mai multor metode de investigatie.
Nu poate fi considerata completa nici o examinare psihologica daca nu cuprinde cel
putin

cateva

din

cele

mai

importante

metode

din

repertoriul

instrumental

al

psihodiagnosticului, al investigatiilor de psihologie diferentiala. Amintim printre aceste

metode:
Observatia efectuata in cursul activitatii cotidiene a subiectului sau in cursul efectuarii
unei sarcini speciale
Imbinarea anamnezei cu analiza produselor activitatii;
Convorbirea diagnostica informala corelata cu o strategie de interviu planificat si
evaluarea.
Deseori se pledeaza in favoarea testelor traditionale si impotriva celorlalte metode
argumentand ca numai testele si chestionarele reprezinta metode obiective, celelalte avand
intotdeauna o nota mai mica sau mai mare de subiectivitate.

In psihologia contemporana, specialistul are un rol important, de neinlocuit, nu numai

in elaborarea testelor,a indrumatoarelor, a instructiunilor si etaloanelor dar si in organizarea si
efectuarea examinarii, dar mai cu seama in interpretarea rezultatelor obtinute prin
examinarile efectuate cu teste sau chestionare. Aceasta nu inseamna subaprecierea sau
negarea rolului pe care il are tehnicitatea in examinarile psihologice. Testele elaborate,
controlate, verificate (validate, standardizate si etalonate) cu multa grija si pricepere, aparatele
psihodiagnostice ingenioase si de inalta tehnicitate, instructiunile cat mai precise, aparatul
statistic pus in serviciul psihodiagnosticului toate acestea sunt indispensabile si pot fi foarte
eficiente dar numai daca se imbina cu competenta, cu priceperea si cu maiestria
specialistului.
Sa argumentam aceasta afirmatie cu un exemplu concret:
Daca subiectului i se da o sarcina de memorare (test de memorie), rezultatul obtinut
(numarul de unitati memorate si reproduse), ar putea fi considerat de un nespecialist exclusiv
ca o expresie a capacitatii de memorare. Dar performanta poate fi determinata insa de o serie
intreaga de factori interni sau externi, cum ar fi, de exemplu: dezinteres fata de sarcina, lipsa
de atentie, stare de oboseala, anxietate, instabilitate emotionala, anumite trasaturi
temperamentale specifice, situatie de stres etc. Numai un examinator neorientat (slab) ar putea
sa puna rezultatul slab exclusiv pe socoteala memoriei slabe. S-ar insa ca acelasi individ, intro alta situatie si intr-un alt tip de sarcini sa dea dovada de o memorie foarte buna.
In consecinta, putem afirma ca cea mai sigura garantie a valabilitatii si a eficientei
examinarilor psihologice este competenta si maiestria specialistului, pentru ca aceasta implica
obiectivitatea, asigurata de finetea si acuratetea instrumentarului aplicat.

05 mart. 2005
Curs 2
PSIHODIAGNOSTICUL RESURSELOR UMANE

Analiza examinarii psihologice

Succesele obtinute in utilizarea testelor se datoreaza, in primul rand, competentei si
maiestriei cu care au lucrat unii psihologi. De asemenea, si esecurile inregistrate, se datoreaza,
nu testelor ca atare, ci lipsei de aprofundare psihologica teoretica a metodologiei si, in multe
cazuri, unei atitudini de comoditate, de practicism ingust si de superficialitate a executantilor.
Asta pentru ca o metoda, oricat de buna ar fi, aplicata empiric, fara aprofundare stiintifica,
mai mult dauneaza decat foloseste.
Un alt punct slab al psihodiagnosticului este ruptura acestuia cu cercetarea stiintifica.
Cercetarea teoretica trebuie utilizata cat mai mult in problema psihodiagnozei, iar specialistii
din laboratoare (practicienii) nu trebuie sa devina simpli executanti ai unor retete, nu trebuie
sa ramana simpli tehnicieni, ci trebuie sa fie veritabili psihologi; fiecare examinare realizata ar
trebui sa fie o mica particica a unei ample cercetari psihologice de continua perfectionare a
metodei si tehnicii folosite. Numai o legatura stransa intre cercetare si aplicarea practica poate
asigura o eficienta reala a psihodiagnozei.
Pentru eliminarea decalajului dintre cercetarea teoretica si practica psihodiagnostica
este necesar ca, in elaborarea si aplicarea probelor diagnostice, dar mai cu seama in
interpretarea rezultatelor, sa se faca o reconsiderare a conceptiei vechi functionaliste despre
structura personalitatii si a diferitelor particularitati ale acesteia. Succesele obtinute in diferite
ramuri ale psihologiei (psihofiziologie, analiza factoriala, aplicarea teoriilor informationale in
psihologie sau statistica psihologica) au dus, impreuna cu bogata experienta acumulata in
practica psihodiagnostica, la crearea conditiilor in care se impune inlocuirea vechii conceptii
functionaliste atomiste, despre aptitudini si despre insusirile si procesele psihice, cu o
conceptie structuralista, dinamica si holista. Astfel, de exemplu, astazi nici creativitatea, nici
imaginatia, nici inteligenta, nici atentia, nici memoria, nici aptitudinea tehnica si nici cea
artistica sau matematica nu pot fi considerate ca o functie care s-a construi din ea insasi, in
care nu ar fi implicate, intr-o forma oarecare, si alte procese psihice. Relatiile de implicare se
9

extind chiar si asupra fenomenelor afectiv-motivationale. Poate apare si fenomenul

compensatiei.
Prin urmare, nu este suficient sa interpretam performantele obtinute intr-o proba,
raportandu-ne numai la un etalon, asa cum se procedeaza de obicei. Intr-o examinare
profunda, performantele trebuiesc interpretate intr-un cadru mai larg si anume, pe de o parte
intr-un sistem de referinte determinat de cerintele si realitatile sociale concrete (nivel si tip de
cultura, tendinte sociale si istorice in curs de desfasurare, capacitate de apreciere si deschidere
la nou etc.), iar pe de alta parte in cadrul interrelatiilor functionale existente in structura si
dinamica subiectului. Examinarile psihologice trebuie sa aiba, deci, o fundamentare multipla.
In primul rand, trebuie sa aiba o fundamentare bazata pe psihologia generala, pe psihologia
personalitatii si pe psihologia genetica (a copilului si a varstelor), iar in al doilea rand, trebuie
sa aiba o fundamentare bazata pe rezultatele psihologiei clinice, sociale si a resurselor umane.
Deci, cu necesitate, toate rezultatele unei examinari psihologice trebuie corelate cu specificul
individual al subiectului, dar si cu aspectele generale specifice ale clasei din care acesta face
parte.

Rolul relatiei examinator-subiect si al situatiei de examinare in psihodiagnostic

Una din conditiile fundamentale ale eficientei examinarilor psihologice, cu probe

psihodiagnostice, consta in recunoasterea de catre examinatori a plurivalentei variabilelor.
Desi in examinarile cu teste se tinde sa se asigure situatii-test standardizate, adica probele
sa fie exact aceleasi la toti subiectii si sa fie aplicate in aceleasi conditii, cu toate acestea,
practic, identitatea sau echivalenta acestor situatii-stimul are un caracter, fireste, relativ
pentru ca situatia test (St) poate si trebuie sa fie considerata si apreciata, nu in sine, ci in
raportul ei cu subiectul (P), adica sub aspectul semnificatiei pe care o capata pentru
subiect.
Aceasta idee o sustine si J. M. Farerge atunci cand pledeaza pentru respectarea
integritatii relatiei subiect obiect (sarcina), afirmand printre altele ca, istoria subiectului si a
obiectului apasa greu asupra acestei relatii (de ex. un test este construit pentru altceva decat il
utilizam noi Binet-Simon). In general avem de-a face cu relatii incarcate cu o anumita
istorie si nu cu subiecti naivi si nici cu obiecte (sarcini) noi. In istoria sa, subiectul s-a intalnit
cu o forma a sarcinii.
In afara de aceste antecedente, adica de experienta mijlocita sau nemijlocita a
subiectului cu obiectul, cu situatia, raportul dintre subiect si obiect va fi, bineinteles,

10

determinat de aptitudinile si deprinderile subiectului la care face apel sarcina. In cazul unor
probe de aptitudini, acest element al relatiei ar trebui sa fie esential. Uneori insa, relatia poate
fi determinata si de alti factori, ca de exemplu, satisfactia pe care sarcina o poate oferi
subiectului. Se intampla deseori ca un subiect foarte capabil sa realizeze performante slabe
pentru ca sarcina este plictisitoare pentru el, nu-i ofera nici un fel de satisfactie ( se intampla
mai ales la copii, la tineri sau la persoane cu abilitati deosebite).
Alt factor care poate influenta performantele este situatia globala: cand, unde, de cine
si cu ce scop este efectuata examinarea. Chiar si atitudinea si personalitatea examinatorului,
tonul folosit de el, atmosfera psihologica care se creeaza in cadrul examinarii pot avea
repercursiuni asupra faptului de a raspunde a subiectilor. S-a demonstrat, prin cercetari, ca
raspunsurile date la teste si, in special la chestionare, variaza mult in functie de relatiile
sociale, interpersonale dintre subiect si examinator. S-a constatat ca prezenta sau absenta unor
persoane la examinare poate influenta rezultatele. La unii subiecti, in prezenta altor persoane
se mareste viteza actiunii si scade precizia, la altii se poate intampla invers.
In examinarile psihologice trebuie sa se aiba in vedere mai multi factori si in
componenta variabilei intermediare (P = persoana). Desigur ca in orice proba sau in orice
situatie, personalitatea se manifesta in ansamblul ei si nu numai sub un aspect sau altul. La o
proba de atentie, de inteligenta sau de orice fel, rezultatul este influentat nu numai de
aptitudinea respectiva, ci si de alti factori, cum ar fi atitudinea subiectului fata de sarcina,
motivatia, starea de oboseala, gradul de instabilitate emotionala, trasaturi temperamentale etc.
Examinatorul trebuie sa faca tot posibilul pentru ca sarcinile implicate in examinare,
precum si insasi examinarea sa fie acceptate de subiecti, adica subiectii sa fie antrenati,
angajati in activitatea care li se cere. Fara aceasta angajare, rezultatele nu pot reflecta
posibilitatile reale ale subiectilor.
Trebuie mentionat inca un factor important care poate influenta, in mare masura,
performantele subiectilor si anume, anxietatea in situatie de examen care la unii subiecti poate
fi foarte accentuata. O hipermotivatie sau anxietate apare mai cu seama atunci cand rezultatul
examinarii poate afecta aprecierea sau autoaprecierea subiectilor sau cand este vorba de o
examinare de selectie.
Cea de-a treia variabila, R (raspunsul) se identifica de obicei cu performanta
realizata de subiecti si consemnata intr-o cota oarecare. Ceea ce se consemneaza in aceasta
cota, in cele mai multe cazuri, nu reprezinta decat o parte din componenta variabilei R. De
exemplu, in rezultatul obtinut la o proba de inteligenta, de memorie, de dexteritate, de atentie
se inregistreaza doar performanta dar, de obicei, se neglijeaza total cantitatea de efort depus
11

de subiect pentru realizarea acestei performante, se neglijeaza procesele afective ale

subiectului, precum si operatiile de gandire, procesele psihice prin care s-a realizat
performanta. Deseori, printr-o performanta foarte buna obtinuta la o proba, numai printr-un
efort voluntar extraordinar se pot masca particularitati psihice foarte importante care, in
conditii obisnuite pot avea repercursiuni decisive asupra activitatii omului. De exemplu, un
ins cu o cota destul de mare de nevrotism sau anxietate ar trebui sa dea un rezultat foarte slab
la aparatul utilizat pentru examinarea coordonarii miscarilor mainilor care de fapt este menit
sa depisteze chiar instabilitata emotionala, stapanirea de sine etc. Se intampla uneori ca insul,
printr-un efort voluntar deosebit, sa poata masca nevroza si sa realizeze o performanta foarte
buna. Trasatura mascata poate fi descoperita insa in anumite manifestari secundare, cum ar fi
o incordare foarte mare, un tremur foarte fin al mainilor, reactii vegetative mult modificate
etc. In acest caz, aplicarea unei sarcini secundare, oricat de usoare, concomitent cu sarcina
principala poate duce la un esec evident, oferind astfel posibilitatea depistarii particularitatilor
mascate.
Din cele mentionate anterior reiese ca, daca avem pretentia sa efectuam examinari
psihologice eficiente, nu este suficient sa analizam numai anumite performante sau insusiri, ci
in afara acestora, trebuie sa luam in considerare si analiza activitatii si conduitele efectuate de
subiect.

Repere metodologice si etice ale demersului examinarii psihologice

Examinarile psihologice trebuie sa fie efectuate in spiritul principiului dezvoltarii. A

constata prin probe psihologice nivelul actual de dezvoltare a anumitor aptitudini sau
calitati psihice, nu inseamna sa incadrezi omul pentru totdeauna intr-o categorie oarecare
de valoare (superioara, mediocra sau inferioara). O astfel de maniera de a gandi si de a
proceda ar fi total nestiintifica, ar fi impotriva bunului simt si a eticii, ar fi daunatoare atat
individului cat si societatii.
Se stie ca, in practica medicala, diagnosticul se face in scopul terapiei. La fel si in
practica psihologica, diagnosticul trebuie sa se faca pentru a crea conditii optime activitatii de
formare, de instruire, de selectie, de promovare, de autocunoastere si de autoeducare a
omului. S-ar putea spune ca examinarea psihologica este reusita si eficienta numai daca nu se
opreste la simple constatari, ci indica sau cel putin sugereaza, si posibilitatile si chiar
modalitatile de dezvoltare a aptitudinilor si a calitatilor pozitive ale celor examinati.

12

Stiinta contemporana a dovedit ca aptitudinile omului se dezvolta pe baza

potentialitatilor genetice, dar aceasta dezvoltare e determinata de conditiile de viata, de
activitatea cu semnificatie pentru om. Se cunoaste ca nenumarate aptitudini raman in plan
latent din cauza unor conditii externe neadecvate sau din cauza unor metode instructiveducative insuficiente. Examinarile psihologice au menirea, nu numai de a contribui la o
selectie mai rationala, dar si de a aduce un aport substantial in activitatea de transformare in
forte active a potentialitatilor de care subiectul dispune.
Astazi, multi specialisti sustin ca una dintre cele mai eficiente metode de diagnosticare
este analiza datelor biografice (anamneza) tocmai pentru ca apreciaza aptitudinile si alte
particularitati psihice in dezvoltarea lor, raportandu-le la conditiile in care acestea au aparut si
s-au manifestat. Acest principiu, al dezvoltarii, poate fi exlicat si in probe de durata mai scurta
si anume, asa-numitele probe formative bazate pe teoria zonei proxime a dezvoltarii (L.S.
Vigotski). Cu aceste probe, in loc de a stabili performantele realizate la un moment dat, se
urmareste cunoasterea capacitatii subiectilor de a profita de experienta ce poate fi dobandita
intr-o oarecare activitate, adica se urmareste cunoasterea disponibilitatilor pe care le au
subiectii si care se pot manifesta ca rezultat al invatarii.

Recomandari practice si indicatii de ordin deontologic

Experienta practica ne arata ca examinarile psihologice masive, efectuate fara discriminare
si fara un scop bine precizat, duc la compromiterea activitatii de psiholog, la crearea unei
atitudini de dezinteres sau chiar la repulsie fata de testari din partea candidatilor la selectie,
a angajatilor si, in genere, a subiectilor. Examinarile trebuie sa se efectueze cu
discernamant, numai atunci cand sunt necesare si cand sunt create atat conditiile obiective
cat si cele subiective pentru aplicarea lor eficienta.
Una dintre conditiile indispensabile ale eficientei activitatii psihodiagnostice este
asigurarea increderii subiectilor in examinator. Prestigiul moral si competenta profesionala a
psihologului, atitudinea sa principiala, tactul sau, sunt calitati umane indispensabile pentru a
castiga increderea si colaborarea subiectilor.
Psihologul este obligat sa pastreze secretul profesional, ceea ce, in aces caz, inseamna
sa nu divulge nimanui rezultatele examinarilor efectuate. Rezultatele pot fi comunicate chiar
si subiectilor numai intr-o forma adecvata unor scopuri constructive, educative. Examinarile
psihologice pot avea un efect negativ daca, in urma cunoasterii lor, unii subiecti se
descurajeaza pierzandu-si increderea in propriile lor forte sau daca, altii se simt intr-o situatie
privilegiata.

13

Este recomandabil ca, prin comunicarea rezultatelor sa se vizeze, in primul rand,

vointa, interesul, perseverenta, deprinderile, seriozitatea, capacitatea de a depune efort a
subiectului, adica acele particularitati care pot fi dirijate de subiect. Atat rezultatele slabe, cat
si cele bune trebuiesc comunicate in asa fel ca sa nu aiba un efect descurajator sau
demobilizator. In general nu se recomanda sa indicam subiectilor aptitudinile care au fost
evaluate prin probe. Deseori este suficient sa indicam numarul probei, fara a da lamuriri
detaliate cu privire la scopul probei. Sunt si cazuri in care lamuririle trebuie sa urmareasca
scopuri terapeutice, reabilitative sau educative.
Contactul si comunicarea dintre psiholog si subiect, daca psihologul nu este priceput,
poate sa aiba un efect traumatizant. Unii subiecti pot avea o sensibilitate si o vulnerabilitate
accentuata in privinta integritatii personalitatii lor. In astfel de cazuri, orice incursiune in
tainele insului, in problemele mascate prin diferite mecanisme de aparare, ar putea declansa
fenomene negative grave (ostilitate, conflicte, pusee maniaco-depresive etc) care ar putea
avea urmari nedorite in viata psihica a persoanei. Prin urmare, psihologul trebuie sa fie
receptiv la astfel de manifestari si trebuie sa ia toate masurile pentru a le evita.
In urma aplicarii metodelor de psihodiagnostic, subiectul trebuie sa obtina informatii
in legatura cu posibilitatile si modalitatile prin care el isi poate dezvolta capacitatile, prin care
isi poate ridica nivelul performantelor si al autorealizarii.

14

12 martie 2005
Cursul 3
PSIHODIAGNOSTICUL RESURSELOR UMANE
Principii metodologice ale practicii psihodiagnostice

Inventarul testelor psihologice, precum si al altor mijloace de psihodiagnostic

cuprinde, in prezent, instrumente de lucru de ordinul miilor (in 1996, la un Congres
international de Psihologie Aplicata sustinut la Geneva s-a incercat o ordonare a lor si s-a
constatat ca erau inregistrate 24000 teste). Totodata, numarul persoanelor care utilizeaza in
activitatea lor profesionala teste este destul de insemnat, formatia lor psihologica fiind insa
inegala, uneori redusa la minim. De aici si riscul improvizatiei, al abuzului de teste in absenta
unei informatii autentice despre valoarea si limitele fiecarui instrument de lucru.
O precizare este esentiala: testele psihologice nu pot fi aplicate corect in afara
contextului stiintei psihologice. Instrumentul, uneori uitat, al cunoasterii psihologice este
psihologul insusi. Testul aduce informatii despre subiect intr-o forma codificata. Cotele sau
indiciile calitative obtinute in cadrul unei examinari, descriu dar nu explica un nivel de
performanta, un fapt de conduita. Psihologul urmeaza sa desprinda din datele brute, informatii
relevante. Esential este sa nu se desprinda nici mai multe, nici mai putine informatii decat cele
cuprinse in date (A. Murray). Utilizarea de probe psihologice si, cu atat mai mult, elaborarea
de noi teste presupune o competenta precisa, care imbina cunostinte, tenacitate si finetea
observatiei.
Trebuie precizat ca probele psihologice nu pot fi alese doar dupa nume. Pentru a servi
scopului pentru care a fost preferat, un test trebuie judecat in termeni de validitate, fidelitate,
putere discriminativa si tabel de norme sau etalon. Numele ca atare, al unei probe, spune
putin, adeseori el cauta sa ascunda obiectivul sau intentia testului pentru a evita raspunsul
conformist sau favorabil, din partea subiectului. Alegerea testului, administrarea si cotarea sa,
apoi interpretarea rezultatului reclama o informatie precisa despre creditul probei, despre
esantionul de etalonare, despre studiile de validare facute etc.

15

Termenul de test este utilizat in sensul lui larg, adica de procedura de masurare sau
evaluare, dar in sens specific are urmatoarele conditii:
a) teste in sens strict: probe hartie-creion, aparate cu destinatie psihometrica si probe
orale;
b) inventarele de personalitate, chestionare de interese, probe proiective si tehnicile
clinice asociate (forme ale anamnezei);
c) teste de cunostinte.
Este util sa amintim cei trei termeni care compun gradatia cunoscuta: intem
test/scala baterie.
Termenul de item este incetatenit in lucrarile de psihometrie si desemneaza intrebarile
sau sarcinile elementare din care se compune o proba. Un item este un stimul, o sarcina sau
intrebare avand un raspuns variabil de la o persoana la alta.
Un test/scala reprezinta o colectie de itemi care se refera la aceeasi insusire sau
aptitudine, avand proprietatea numita omogenitate. In alcatuirea multor probe se contureaza
anumite grupaje de itemi numite subteste (folosite atunci cand se investigheaza un fenomen
psihic complex).
O baterie este o combinatie de teste, reunite in vederea predictiei unui criteriu extern,
sau pentru a realiza o anumita structura diagnostica a unei manifestari psihice.
Ele sunt folosite:

pentru a creste gradul de certitudine ca se investigheaza ceea ce se doreste a se

investiga;

pentru a surprinde aspecte de profunzime si finete a dinamicii psihice;

pentru a creste eficienta muncii psihologului, de reducere a timpului de investigare a

subiectului.
Cand se elaboreaza un test, un mijloc de diagnostic in general, se porneste de la o

imagine a fenomenului vizat care rezulta din datele cercetarii psihologice sau este preluata din
constiinta comuna, cotidiana. Exista, in arsenalul probelor psihologice, destule mijloace de
psihodiagnostic nascute din simple tatonari practice, oarecum empirice, fara o definire
prealabila a conceptelor pe care se bazeaza. Se intelege ca nu se poate formula apriori o
definitie completa a capacitatilor sau trasaturilor luate in studiu. Poate fi vorba doar de o
definitie operationala, in limbajul datelor stapanite in momentul respectiv, care se imbogateste
treptat prin aproximari succesive. Rezulta ca, in constructia probei, se reflecta limitele

16

conceptului de la care se porneste. Cu fiecare achizitie noua in sfera cercetarii psihologice,

imaginea despre fenomenul studiat se completeaza, castiga in profunzime si, in consecinta
testul insusi devine susceptibil de amendare. Drept urmare, pe langa tehnicitatea aplicarii,
practicianul trebuie sa stapaneasca teoria relativa la interpretarea unui test si sa fie in masura
sa aprecieze cand ea este depasita. Spre exemplu, este anacronic sa se utilizeze astazi simple
calcule aritmetice drept probe de aptitudini matematice; tot asa testele de aptitudine tehnica nu
se mai pot reduce in prezent doar la mecanisme cu roti dintate.
Tinand seama de cele prezentate pana acum, se pot face urmatoarele recomandari:
1. testele si manualele insotitoare sa faca obiectul unor revizii periodice (teoretice si tehnice),
apreciindu-se ca testele ale caror manuale nu au fost revizuite timp de aprox. 20 ani sa fie
retrase din circulatie sau in orice caz sa fie preluate cu mare atentie si prudenta, pe baza unui
examen critic, prealabil.
Necesitatea reviziei probelor de aptitudini reiese si din modificarea cerintelor
posturilor de munca, pentru care se face selectia, repartizarea sau orientarea.
2. cand un test este publicat intr-o forma revizuita este necesar sa se indice data noii editii atat
in testul propriu-zis, cat si in manualul insotitor. Cu aceeasi ocazie trebuie sa se precizeze
natura si intinderea reviziei, precum si gradul de apropiere intre forma veche si cea noua,
localizandu-se concret in timp momentul recoltarii noilor date si a stabilirii noilor tabele de
norme. Pentru ca, asa cum se stie, orice modificare adusa probei, atat sub aspectul
continutului cat si al modului de administrare, atrage dupa sine schimbarea etaloanelor,
precum si a tabelelor de convertire a cotelor brute in cote standard.
3. avand in vedere tendinta frecventa de a intocmi forme prescurtate ale testelor existente,
trebuie pornit de la analiza de itemi si de la stabilirea zonei discriminative a testului. Se impun
urmatoarele: cand se alcatuieste o forma prescurtata a unei probe prin reducerea numarului de
itemi sau prin detasarea unei parti a probei ca test separat, anterior se obtin noile date privind
indici de fidelitate, etalon si indici de corelatie a omogenitatii noii probe. In plus, trebuie
realizate noile elemente de interpretare, precum si eroarea standard ce afecteaza datele
obtinute cand se utilizeaza forma scurta, in comparatie cu proba initiala.
4. fiecare proba are precizat nivelul de calificare cerut de aplicarea si interpretarea datelor.
Exista teste si tehnici de evaluare pentru copii, respectiv pentru adulti care reclama moduri
diferentiate de administrare si interpretare; de asemenea, poate fi vorba de probe destinate mai
ales populatiei generale, subiectilor normali, probe care necesita o formatie psihologica
obisnuita, dupa cum exista instrumente de diagnostic (cum sunt testele proiective sau testele
17

mintale) care, pe langa formatia psihologica avansata, cer si o experienta mai indelungata
desfasurata sub control competent.
De exemplu, pentru a interpeta, cu relativa siguranta, un protocol Rorchach sunt
necesari doi-trei ani de antrenament in timp ce pentru un test de aptitudini este suficienta
practica obisnuita prevazuta in anii studentiei.
Oricum, testarea psihologica nu este o simpla problema tehnica; ea nu se reduce doar
la administrarea probei, stabilirea punctajului si situarea subiectului in tabelul de norme. Fiind
necesara interpretarea rezultatelor, oricate indicatii ar cuprinde manualul testului, el nu poate
suplini formatia psihologica superioara oferita de studii aprofundate si de relatia maestrudiscipol.
5. manualul testului trebuie sa contina studii de caz pentru ilustrarea modului de interpretare;
aceste studii trebuie alese din cele mai complicate, chiar putin ambigue, care sa se preteze la o
discutie instructiva, formativa. De asemenea, daca experienta scoate in relief riscul unei erori
tipice (prin frecventa sa) in interpretarea datelor, manualul trebuie sa avertizeze si sa explice
in ce consta eroarea.
De exemplu, rezultatele la probele de inteligenta generala sunt influentate de conditii
socio-culturale defavorabile; astfel, cotele brute obtinute trebuie interpretate in contextul
momentului istoric socio-cultural dat in raport cu momentul istoric al constructiei etalonului
probei.
6. referitor la probele pentru care se prevede timp limitat, trebuie sa se precizeze ce influenta
are rapiditatea asupra rezultatelor obtinute; se stie ca o testare sub presiunea timpului, poate
capata o alta semnificatie. Procedura este de a se compara cele doua conditii: timp limitat si
timp liber.
7. exista si probe cu circuit restrans: probe pentru cercetare, teste de investigare a unor
abilitati speciale (de ex. dedublarea, minciuna, premonitia), metode de testare si instruire.

18

19 martie 2005
Cursul 4
PSIHODIAGNOSTICUL RESURSELOR UMANE
Calitatile psihometrice ale testelor
1. validitatea
Principala insusire a unui test o constituie validitatea sa, care ne indica urmatorul
aspect esential al unei probe psihodiagnostice: daca proba masoara sau exploreaza ceea ce isi
propune sa masoare si cat de bine (adecvat) realizeaza acest lucru. Orice testare psihologica se
incadreaza intr-un obiectiv sau o sarcina si urmareste sa obtina un anumit gen de informatie,
de apreciere, care sa serveasca unei decizii. Indicii de validitate ne spun in ce masura o proba
raspunde unor functii sau sarcini bine definite. Pana la validare, orice proba ramane o simpa
ipoteza.
In functie de obiectivele testarii, se poate vorbi de trei tipuri principale de validitate,
care se verifica si se completeaza reciproc. Este vorba de:

Validitatea predictiva;

Validitatea de continut;

Validitatea conceptuala (ipotetico-deductiva).

a) validitatea predictiva
Se refera, indeosebi, la aspectul pragmatic al testarii psihologice: in ce masura

informatia furnizata de examinarea psihologica pe baza de teste poate servi la formularea unei
predictii cu privire la o situatie viitoare, de exemplu reusita scolara, reusita profesionala, sansa
unei deviatii sau dezechilibru patologic etc. Predictiile la tendintele nevrotice, patologice sunt
foarte importante.
Astazi se admite numai ideea predictiei pe termen scurt si se contesta datelor
psihometrice posibilitatea predictiei pe termen lung. Cele mai bune predictii le dau anamneza
si diagnosticul rezultat din interviul clinic. Cu cat utilizam mai multe teste complementare, cu
atat putem fixa mai bine aceasta predictie.

19

O forma inrudita validitatii predictive este cea concurenta, ambele avand in comun
faptul de a se recurge (in tehnicile de calcul) la raportarea la un criteriu.
Enunturile ce se formuleaza in cele doua categorii de studii sunt, insa, diferite:

in cazul validitatii predictive intervine de regula un interval de timp (dupa testare) in

care are loc, de pilda, un proces de instruire, o acumulare de experienta in munca sau
se aplica o psihoterapie. Predictia se refera, deci, la un rezultat viitor, scontat a fi
obtinut in practica.

In cazul validitatii concurente, pornind de la datele unei testari, se estimeaza o situatie

prezenta sub un unghi intrudit, la un individ dat. Relatia test-criteriu reflecta, in acest
caz, numai statu quo-ul la un moment determinat.
Forma pe care o imbraca determinarea acestor tipuri de validitate este, mai frecvent,

aceea a indicilor de corelatie dintre rezultatele la test si datele dupa criteriu. In studiile de
validitate predictiva, diferentierea realizata in functie de criteriu este, in practica, mai putin
nuantata, adeseori datele respective se preteaza doar la dihotomizare (admis/respins, bun/mai
putin bun) sau la trihotomizare (bun/mijlociu/slab). In consecinta, este indicata in asemea
cazuri utilizarea indicilor de corelatie rbis si rtris . Coeficientul de corelatie liniara simpla
Pearson r = (-1; 1); rbis = [(-1; 0 respins) si (0; 1 admis)]; rtris = [(-1; -0.5) ; (-0.5; 0.5) si
(0.5; 1)]
Se cere ca valorile coeficientului de corelatie sa fie semnificative la pragul de
siguranta p = 0.01. Preocupat sa realizeze un pronostic intemeiat, psihologul va trebui sa se
bazeze pe coeficienti de validitate ridicati. O valoare r, semnificativa de pilda la pragul de p =
0.05, constituie un indice destul de sumar; ea nu ne arata intensitatea relatiei, alternativa
eliminata fiind doar aceea ca r ar fi zero (ipoteza nula) si studiul ar trebui reformulat. Cea mai
buna verificare o constituie repetarea studiului de validare pe un esantion diferit, care sa
releve stabilitatea si forma relatiei dintre variabile.
Trebuie amintit ca, in probleme de predictie, o ecuatie de regresie este mai informativa
decat un simplu coeficient de corelatie. De exemplu, o cercetare asupra sucesului in studiile
de arhitectura stabileste ca fiind indicata o combinatie intre factorii intelectuali si de
personalitate. Ecuatia de regresie este:
Y = 0.05 (Flx) + 0.32 (G) + 0.17 (Ab.Arh)

20

unde:
Y

= predictia asupra succesului in meserie;

Flx

= flexibilitatea intelectuala;

= capacitatea de rationament;

Ab.Arh = abilitati in domeniul arhitecturii.

Se folosesc asemenea ecuatii cand exista multe variabile de urmat.
Paralel, validitatea predictiva poate fi aratata prin indici ca diferenta intre medii sau
intre proportii care sa scoata in relief masura in care testul sau bateria de probe separa, in
mod semnificativ, grupele-criteriu.
Prin grupe-criteriu intelegem grupele contrastante sub unghiul criteriului, de exemplu
buni si mai putin buni sub aspect profesional. De notat ca aceasta clasificare trebuie sa
cuprinda toate cazurile considerate in esantionul de validare. Cand se compara grupe extreme,
de exemplu primii 27% si ultimii 27% apreciati dupa succesul profesional, lasand la o parte
restul de 46%, nu este corect sa se utilizeze coeficientul de corelatie tipic sau cel biserial,
deoarece studiul nu are in vedere toate cazurile. Este o metoda mai putin utilizata.
Validitatea predictiva mai potate fi reprezentata sub forma tabelelor de previziune
(expectanta) sau a diagramelor care redau grafic relatia dintre test si criteriu. In tabelele sau
graficele de previziune se indica pe axa verticala datele la test, care sunt de obicei mai
nuantate (de exemplu, notate in stanine), iar pe orizontala se noteaza variabila criteriu redusa
la doua valori: succes, respectiv insucces profesional. Practic este vorba de un tabel de
corelatie in care se indica proportia de succes, respectiv de insucces (de exemplu in profesie),
in functie de datele din test.
Cote la test
(stanine)
89
16 7
5
34
2
1

Reusita profesionala (%)

100%
82%
76%
60%

18%
15%
0
10
20
30
40
Fig.: Tabel de previziune (expectanta)

21

50

60

70

80

90

100

In figura noastra, proportia de succes este redata prin bare orizontale hasurate,
diferenta pana la 100% fiind cota de insucces. Aceste proportii, stabilite pe loturi suficient de
mari, pot fi considerate ca estimari ale probabilitatii de succes/insucces.
Pentru ca un tabel de corelatii sa redea un indiciu real, grupul studiat trebuie sa fie
reprezentativ pentru populatia de baza (31% din subiecti). In masura in care se reduce
esantionul scade si validitatea reala.
O problema dificila in studiile de validitate este aceea a alegerii si definirii criteriului,
care comporta el insusi mai multe laturi, fatete sau componente. De pilda, in selectia
personalului constituie criterii anumiti indicatori despre succesul in profesie: randamentul
in productie (cantitativ), calitatea muncii (calitativ), adsenteismul, gradul de satisfactie in
munca, aprecierile date de sefii ierarhici etc. propriu-zis, acestea formeaza componente ale
unui criteriu unic si pot fi numite variabile-criteriu.
Rareori studiile de validitate se rezuma la un singur criteriu global. Combinand datele
in vederea obtinerii unui singur criteriu compozit este important sa se evite un amestec
ambiguu, o reunire de informatii necorelate. De exemplu, in productie, randamentul cantitativ
si calitatea muncii nu merg neaparat mana in mana, nu prezinta, cu alte cuvinte, o corelatie
pozitiva. Tot asa, un indice al satisfactiei in munca poate corela negativ cu cotele de
randament. De asemenea, daca ne gandim la reusita scolara, aceasta prezinta un aspect
diferential odata cu cristalizarea intereselor, a domeniului de optiune profesionala in clasele
mari. Reusita elevului nu mai este unitara: rezultatele la invatatura la disciplinele umaniste pot
sa difere de notele obtinute la ciclul stiintific sau tehnic. Tinand seama de aceste constatari,
insasi predictia trebuie sa capete aspectul diferential.
Orice test este valid in raport cu un obiectiv specific si nu in orice situatie si pentru
orice grup de indivizi. Asadar, corelatia semnificativa cu un criteriu extern nu pune punct final
discutiei despre validitatea unei probe, diversitatea si caracterul inedit al situatiilor lasand
mereu deschisa aceaasta problema.
Pornind de la aceste consideratii, se impun o seama de norme:
1. datele care servesc drept criteriu vor face obiectul unei descrieri complete si detaliate,
aratandu-se onest limitele lor, riscul de a fi afectate de factori paraziti, sursele de
eroare etc.
2. cotarea dupa criteriu va fi stabilita independent de rezultatele la teste; pentru a evita
riscul de contaminare a notarii; persoanele care efectueaza cele doua operatii trebuie
sa fie diferite. Cu alte cuvinte, intr-un studiu de validitate, persoana care aplica, noteza
22

si interpreteaza testul nu trebuie sa stie despre subiectii examinati decat informatiile

legate obisnuit de proba (altfel apare efectul de halo). Tot asa, notarea dupa criteriu
trebuie sa satisfaca aceeasi cerinta, adica sa aiba loc cu totul independent de datele
testarii; altfel, se poate produce o contaminare a celor doua notari.
3. se recomanda mai curand adunarea de date locale pentru stabilirea valorii predictive a
unei probe, decat sa se utilizeze rezultatele generale. Trebuie insistat asupra
oportunitatii studiilor de validitate locala, utilizandu-se metodele consacrate de
exemplu, tabelele de previziune.
4. cand persoana care utilizeaza testul are in vedere o modificare sensibila in formatul,
instructiunile, limbajul sau continutul probei, atunci va trebui sa valideze din nou
instrumentul, in noile conditii.
5. esantionul de validare trebuie sa tina cont de: marime, indici ai tendintei centrale si ai
dispersiei (pentru ca psihologul sa-si dea seama daca populatia considerata de el
prezinta caracteristici identite), indici ai compozitiei (varsta, sexul, statutul socioeconomic, nivel de instructie), dar si orice alt factor de diferentiere cu efecte sensibile
(de exemplu, diagnosticul medical, experienta in productie etc).
6. extrapolarea unor indici de validitate de la un grup la altul va avea loc in limitele unor
caracteristici (de varsta, sex, nivel scolar si profesional) identice sau foarte apropiate.
Daca in cadrul esantionului studiat se contureaza subgrupe cu indici de validitate
diferiti, acestia se vor stabili pentru fiecare subgrup separat, sau se va face mentiunea
ca asemenea diferente nu exista.
7. un examen psihologic cuprinde, de regula, mai multe trasaturi si aptitudini reunite intro configuratie sau structura. Pentru a acoperi aceasta configuratie de insusiri se vor
utiliza, in testarea psihologica, mai multe tehnici de investigatie, alcatuind o baterie. In
consecinta, studiul de validitate va proceda la estimarea corelatiei multiple R care sa
cuprinda intreaga combinatie de date accesibile. Cand se propun cote compozite se va
oferi si baza de ponderare (de exemplu, ecuatii de regresie multipla). Coeficientii
dezvaluie contributia fiecarei probe la validitatea combinatiei de date utilizate
(bateriei).
8. Pe langa informatiile culese pe baza de teste (numite informatie-test), examenul
psihologic utilizeaza si alte date relevante (de exemplu, date biografice, anamneze,
aprecieri etc.). Studiul de validitate va examina si validarea predictiva a informatiei
non-test, apoi a intregii combinatii de date. De exemplu, pentru a retine cea mai
predictiva baterie de probe in vederea unui program de selectie psihologica se
23

procedeaza prin tatonare: se adauga la bateria initiala, sau se scot anumite date (teste)
din combinatia utilizata, pentru a identifica treptat combinatia care optimizeaza
valoarea lui R. Cand este vorba de mai mult de trei-patru variabile predictive adeseori
se poate gasi o sub-baterie a care validitate r sa fie foarte apropiata de indicele de
validitate R al intregii baterii. Pentru a nu lungi inutil testarea se va retine aceasta subbaterie, dupa ce s-a verificat semnificatia diferentei dintre R si r, acesta din urma fiind
de asemenea, expresia unei corelatii multiple, dar calculata pe bateria redusa.
Considerand bateria (colectia) completa ca avand n variabile iar sub-bateria extrasa
din cea dintai ca avand p variabile (p < n), se va utiliza formula:
(R2 r2) / (n p)
F=
(1 R2) / (N n 1)
unde:
=np
= N n 1
N = nr. subiectilor din esantionul de validare
9. Tehnicile de lucru preconizate la punctele 7 si 8 presupun un mod de combinare
aditiva a datelor, adica o sumare simpla sau ponderata a rezultatelor la teste. Nu
intotdeauna relatia test criteriu este liniara. De exemplu, relatia dintre inteligenta si
creativitate este liniara numai pana la un punct, dupa care devine neliniara. Tot asa,
relatia dintre varsta cronologica si numeroase probe de aptitudini, dintre echilibrul
emotional si nivelul performantei. Intervin, de asemenea, anumite variabile
moderatoare de pilda, factori de personalitate care compenseaza sau
decompenseaza capacitatile unei persoane. Utilizarea de variabile moderatoare
este indicata cu deosebire in cazurile in care aceasta tehnica mareste efectiv validitatea
verificand acest lucru pentru un esantion de contravalidare. De asemenea, modificarea
sistemului de notare sau de selectie a itemilor sugerat de un esantion de incercare va fi
validat de un esantion distinct sau largind grupul initial de studiu. In general, orice
solutie rezultata teoretic trebuie validata experimental, repetand cercetarea pe un
esantion diferit. De exemplu, pentru a selecta cea mai predictiva baterie de teste se
procedeaza (dupa cum am aratat anterior) la un triaj in trepte pe baza datelor obtinute
pe acelasi esantion, cautandu-se combinatia de probe care optimizeaza valoare lui R.
24

Intrucat triajul se face printr-un simplu calcul si pe baza aceleiasi colectii de date,
concluzia urmeaza sa fie validata pe un nou esantion. Repetarea masurarii pe un grup
diferit se numeste contravalidare.

25