Synevo Romania

Toxoplasma gondii din lichid amniotic,Toxoplasma gondii ADN in sange ,toxoplasma gondiianticorpi IgG,toxoplasma gondii-anticorpi IgM,Toxoplasma gondii -aviditate IgG,toxoplasma
gondii ADN in LCR.
Toxoplasma gondii ADN in lichid amniotic 690 Lei

Informatii generale si recomandari

Toxoplasma gondii este un protozoar apartinand ordinului Coccidia, clasa Sporozoare, foarte apropiat de
genul Isospora. Ciclul de viata al Toxoplasma presupune 3 forme:
-trofozoit: forma invaziva responsabila de manifestarile acute ale infectiei;
-chist: responsabil de infectia persistenta si latenta;
-oochist: nu se intalneste la om, ci numai la pisica (gazda obligatorie), avand rol in ciclul evolutiv al
Toxoplasmei si in transmiterea infectiei7.
Parazitul este ubicuitar in natura, fiind intalnit in mod obisnuit in solurile din regiuni calde si umede ce sunt
contaminate cu materii fecale de la animale. Parazitul poate infecta orice mamifer, insa principalul rezervor
al bolii este reprezentat de familia Felidae (din care face parte si pisica), unde parazitul se reproduce si este
eliminat prin materiile fecale sub forma de oochisti in cursul infectiei acute.
Infectia se transmite la om prin ingestia de carne cruda sau insuficient preparata termic ce contine chisturi
tisulare, consumul de apa sau alimente contaminate cu oochisti sau vertical (transplacentar) de la o mama
ce a dobandit infectia in cursul sarcinii. Mult mai rara este transmiterea printr-un transplant de organ infectat
sau o transfuzie cu celule sangvine contaminate.
Receptivitatea fata de infectie este generala. Toxoplasma gondii se multiplica intracelular la locul de invazie
(tractul gastrointestinal), iar bradizoitii eliberati din chisturile tisulare sau sporozoitii eliberati din oochisturi
penetreaza si se multiplica in celulele epiteliale intestinale. Formele parazitare se propaga mai intai in
ganglionii limfatici mezenterici dupa care ajung si la organe situate la distanta, pe cale limfatica sau
sangvina. Toxoplasma infecteaza virtual toate tipurile celulare, insa exista o predilectie pentru neuroni,
microglii, celulele coroidei si retinei, precum si pentru celulele apartinand sistemului reticuloendotelial. O
data cu dezvoltarea raspunsului imun umoral sau celular supravietuiesc doar acei paraziti care sunt protejati
de un habitat intracelular sau se gasesc in interiorul chisturilor tisulare. Un raspuns imun eficient reduce
semnificativ numarul tahizoitilor din toate tesuturile. Formarea chisturilor tisulare se produce in numeroase
tesuturi si organe in cursul primei saptamani de infectie; acestea sunt responsabile de infectia reziduala
(cronica sau latenta) si persista in principal la nivelul creierului, muschilor scheletici, miocardului si ochiului5.
Frecventa infectiei variaza dupa grupe de varsta si populatie intre 20 si 80%, procentul crescand cu varsta,
asa cum rezulta din prezenta testelor serologice pozitive, al caror procent creste cu varsta11.
Sunt descrise 5 forme de toxoplasmoza:
-dobandita la un pacient imunocompetent;
-dobandita sau reactivata la un pacient imunodeprimat;
-oculara;
-toxoplasmoza la gravide;

-congenitala5.
La pacientii imunocompetenti infectia evolueaza in majoritatea cazurilor asimptomatic. Atunci cand infectia
devine clinic manifesta, pacientul prezinta un sindrom mononucleozic autolimitant cu astenie fizica si
adenopatii. Pentru diagnosticul diferential al limfadenopatiilor pot fi utilizate testele serologice11.
Daca la persoanele normale evolutia toxoplasmozei este benigna, la pacientii imunodeprimati (neoplazii
hematologice: boala Hodgkin si limfoamele non-hodgkiniene, transplant de organe, SIDA, corticoterapie de
lunga durata, chimioterapie, terapia anti-TNF alfa) consecintele infectiei pot fi foarte grave, de aceea
diagnosticul trebuie stabilit cat mai repede. Febra de cauza neprecizata poate fi singura manifestare a
toxoplasmozei in stadiu precoce la aceasta categorie de pacienti. Encefalita, pneumonita si miocardita
reflecta infectia activa a organelor cel mai frecvent afectate.
Encefalita indusa de T. gondii este cea mai frecventa forma de manifestare a toxoplasmozei si cauza cea
mai comuna de leziuni SNC focale la pacientii cu SIDA. Pneumonita este frecventa si adesea omisa ca
diagnostic. Infectia diseminata nu este neobisnuita, iar manifestarile clinice pot sa nu reflecte intotdeauna
severitatea bolii. Mortalitatea se apropie de 100% in absenta tratamentului initiat precoce. Toxoplasmoza la
imunodeprimati poate fi consecinta reactivarii unei infectii latente sau poate fi rezultatul unei infectii primare
dobandite cel mai adesea prin transplantul unui organ infectat5.
La pacientii imunodeprimati rezultatele serologiei trebuie interpretate cu prudenta, deoarece acestia prezinta
de obicei titruri scazute de anticorpi IgG, iar anticorpii IgM pot fi nedetectabili. Reactia de polimerizare in lant
(PCR) care detecteaza T. gondii ADN (in special gena B1) in sange si diverse lichide biologice s-a dovedit a
fi o metoda sensibila si specifica pentru diagnosticul infectiei la acesti pacienti. Astfel, pentru diagnosticul
encefalitei toxoplasmozice cel mai util produs patologic este lichidul cefalo-rahidian (LCR), testul PCR
avand o sensibilitate si o specificitate de 83.3%, respectiv 95.7%8;9;12. Determinarea ADN-ului in sange este
importanta pentru diagnosticul toxoplasmozei generalizate si mai putin pentru encefalita toxoplasmozica (in
cazul infectiei SNC parazitemia este mai rar prezenta). Se pare ca tratamentul influenteaza sensibilitatea
metodei PCR; sensibilitatea este mai mare daca probele de sange sau de LCR se recolteaza fie inainte, fie
in prima saptamana de tratament4;5;9;12.
Infectia oculara la pacientii imunocompetenti produce corioretinita acuta caracterizata prin inflamatie severa
si necroza. La pacientii cu SIDA corioretinita se manifesta prin panoftalmita segmentara si zone de necroza
de coagulare asociate cu chisturi tisulare si tahizoiti. In jurul vaselor retiniene trombozate pot fi vizualizate
numeroase microorganisme; se pot produce leziuni multiple si bilaterale. Pacientii avand corioretinita activa
indusa de Toxoplasma gondii nu prezinta de obicei anticorpi IgM detectabili, iar titrurile de anticorpi IgG sunt
scazute. In majoritatea cazurilor corioretinita toxoplasmozica este diagnosticata prin examen oftalmologic.
Cu toate acestea exista pacienti cu modificari atipice ale retinei; la acestia detectarea ADN-ului parazitului in
umoarea apoasa sau in cea vitroasa confirma diagnosticul5.
Infectia acuta cu Toxoplasma este asimptomatica la majoritatea gravidelor. Cu toate acestea este
importanta datorita posibilitatii transmiterii infectiei la fat. In cea mai mare parte a cazurilor transmiterea la
fat este limitata la acele paciente care dobandesc infectia in cursul sarcinii. Exceptii rare au fost observate la
unele femei imunocompetente care au fost infectate cu T. gondii cu putin timp inaintea conceptiei. Rareori
transmiterea la fat se produce prin reactivarea unei infectii latente la gravide imunodeprimate infectate
inaintea conceptiei (coinfectie HIV T.gondii, paciente cu LES sub corticoterapie). Pentru a evita
complicatiile din cursul sarcinii se recomanda evaluarea statusului imun inainte de conceptie. Se considera
astfel ca femeile seropozitive inainte de a ramane insarcinate sunt protejate in ceea ce priveste transmiterea
infectiei viitorului fat. Pe de alta parte, femeile seronegative prezinta riscul de a contracta infectia in cursul
sarcinii, iar la acestea trebuie aplicate masuri profilactice2;5.
Infectia fetala in cursul primului trimestru de sarcina se produce mai rar, dar se asociaza cu un risc mai
mare de avort spontan si aparitie a anomaliilor fetale. Infectia contractata intr-o perioada avansata a sarcinii
este mai frecvent transmisa la fat, dar prezinta un risc mai mic de a induce anomalii fetale. Cel mai mare

risc de boala congenitala severa apare cand infectia este dobandita in saptamanile 10-24 de sarcina, iar cel
mai mare risc de transmitere verticala se produce in cursul saptamanilor 26-40. Infectia primara a mamei
imediat inaintea conceptiei sau in primele 10 saptamani de sarcina are o rata de transmitere verticala de
2%, dar peste 80% dintre fetusii infectati vor dezvolta o boala severa cu microftalmie, corioretinita,
hidrocefalie si calcificari intracraniene. Intre saptamanile 24 si 30 prevalenta infectiei severe scade de la 80
la 20%, iar dupa saptamana 30 se reduce la 6%, desi peste 80% dintre gravidele care prezinta infectie
primara in aceasta perioada vor transmite infectia fatului. Efectuarea testului PCR din lichid amniotic
reprezinta cea mai buna metoda de diagnostic a infectiei fetale1. Astfel, la gravidele care prezinta
seroconversie in cursul sarcinii studiile au indicat o sensibilitate de 83-97.5% si o specificitate de 100% in
detectarea infectiei fetale. Amniocenteza va fi evitata la mamele HIV pozitive datorita riscului de transmitere
a virusului la fat. La nou-nascutul cu suspiciune de toxoplasmoza congenitala se pot recolta probe de lichid
cefalorahidian, urina sau sange periferic in vederea diagnosticului molecular1;3;10.
Recomandari pentru determinarea Toxoplasma ADN

Toxoplasma ADN in sange: diagnosticul toxoplasmozei diseminate si al infectiei neonatale5;10.

Toxoplasma ADN in LCR: diagnosticul encefalitei toxoplasmozice la pacienti imunodeprimati sau
la nou-nascut5;8;1.
Toxoplasma ADN in lichid amniotic: diagnosticul infectiei fetale cu T. gondii1;10.
Toxoplasma ADN in lichid ocular (umoare apoasa sau vitroasa): detectarea corioretinitei
toxoplasmozice5.
Pregatire pacient nu este necesara6.
Specimen recoltat a) sange venos; b) lichid cefalorahidian recoltat prin punctie lombara; c) lichid
amniotic; d) umoare apoasa sau vitroasa6.
Recipient de recoltare a) vacutainer ce contine EDTA ca anticoagulant; b), c), d) recipient steril6.
Cantitate recoltata a) cat permite vacuumul; b), c) minimum 2 mL; d) minimum 0.1 mL (optim 0.3 mL)6.
Prelucrare necesara dupa recoltare probele nu vor fi centrifugate6.
Cauze de respingere a probei a) probe vechi, coagulate, hemolizate; folosirea heparinei ca
anticoagulant6.
Stabilitate proba probele de sange, LCR, lichid amniotic sau ocular sunt stabile 1 saptamana la 2-4C6.
Metoda PCR cu detectie colorimetrica (test calitativ)6.
Valori de referinta Toxoplasma gondii ADN nedetectabil6.
Limita de detectie 10 copii/mL6.
Interpretarea rezultatelor
Detectia Toxoplasma ADN in diverse produse patologice sustine diagnosticul clinic de infectie datorata
acestui parazit8.
Limite si interferente
Un rezultat negativ nu elimina posibilitatea unei infectii cu Toxoplasma gondii, in special la nivel SNC8.

Bibliografie

1. Ann M. Gronowski. Prenatal Screening and Diagnosis of Congenital Infections. In Handbook of Clinical
Laboratory Testing During Pregnancy, Humana Press, Totowa, New Jersey, 2004, 273-276.
2. Berrebi, W.E. Kobuch. Toxoplasmosis in pregnancy. In Lancet, 1994, 344, 950.
3. Isabel Fuentes, Mercedes Rodriguez. Urine Sample Used for Congenital Toxoplasmosis Diagnosis by
PCR. Journal of Clinical Microbiology. 1996, 34 (10): 23682371.
4. J. Lamoril, J-M Molina. Detection by PCR of Toxoplasma gondii in blood in the diagnosis of cerebral
toxoplasmosis in patients with AIDS. J Clin Pathol 1996; 49:89-92.
5. Jose G. Montoya, John C. Boothroyd, Joseph A. Kovacs. Toxoplasma gondii. In Mandell, Douglas, and
Bennetts Principles and Practice of Infectious Diseases, 7th edition, Churchill Livingstone, Elsevier, 2010,
3495-3516.
6. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2015. Ref Type: Catalog.
7. Marin Voiculescu. Toxoplasmoza. In Boli infettioase-clinica si epidemiologie, Editura Medicala,1988, 11301139.
8. Mayo Clinic. Mayo Medical Laboratories. Test Catalog: Toxoplasma gondii, Molecular Detection, PCR.
www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication.
9. Michel Dupon, Jean Cazenave. Detection of Toxoplasma gondii by PCR and Tissue Culture in
Cerebrospinal Fluid and Blood of Human Immunodeficiency Virus-Seropositive Patients. Journal of Clinical
Microbiology. 1995, 33 (9):24212426.
10. Nazan Dalgc. Congenital Toxoplasma gondii infection. In Marmara Medical Journal 2008; 21(1);089101.
11. P. Ambroise-Thomas, et al. Le toxoplasme et sa pathologie. Mdecine et maladies infectieuses, 1993,
23 spcial, 121-128.
12. Yenisey Alfonso, Jorge Fraga. Molecular diagnosis of Toxoplasma gondii infection in cerebrospinal fluid
from AIDS patients. In Cerebrospinal Fluid Research, 2009, 6:2.

Toxoplasma gondii ADN in sange700 Lei

Informatii generale si recomandari
Toxoplasma gondii este un protozoar apartinand ordinului Coccidia, clasa Sporozoare, foarte apropiat de
genul Isospora. Ciclul de viata al Toxoplasma presupune 3 forme:
-trofozoit: forma invaziva responsabila de manifestarile acute ale infectiei;
-chist: responsabil de infectia persistenta si latenta;
-oochist: nu se intalneste la om, ci numai la pisica (gazda obligatorie), avand rol in ciclul evolutiv al
Toxoplasmei si in transmiterea infectiei7.
Parazitul este ubicuitar in natura, fiind intalnit in mod obisnuit in solurile din regiuni calde si umede ce sunt
contaminate cu materii fecale de la animale. Parazitul poate infecta orice mamifer, insa principalul rezervor
al bolii este reprezentat de familia Felidae (din care face parte si pisica), unde parazitul se reproduce si este
eliminat prin materiile fecale sub forma de oochisti in cursul infectiei acute.

Infectia se transmite la om prin ingestia de carne cruda sau insuficient preparata termic ce contine chisturi
tisulare, consumul de apa sau alimente contaminate cu oochisti sau vertical (transplacentar) de la o mama
ce a dobandit infectia in cursul sarcinii. Mult mai rara este transmiterea printr-un transplant de organ infectat
sau o transfuzie cu celule sangvine contaminate.
Receptivitatea fata de infectie este generala. Toxoplasma gondii se multiplica intracelular la locul de invazie
(tractul gastrointestinal), iar bradizoitii eliberati din chisturile tisulare sau sporozoitii eliberati din oochisturi
penetreaza si se multiplica in celulele epiteliale intestinale. Formele parazitare se propaga mai intai in
ganglionii limfatici mezenterici dupa care ajung si la organe situate la distanta, pe cale limfatica sau
sangvina. Toxoplasma infecteaza virtual toate tipurile celulare, insa exista o predilectie pentru neuroni,
microglii, celulele coroidei si retinei, precum si pentru celulele apartinand sistemului reticuloendotelial. O
data cu dezvoltarea raspunsului imun umoral sau celular supravietuiesc doar acei paraziti care sunt protejati
de un habitat intracelular sau se gasesc in interiorul chisturilor tisulare. Un raspuns imun eficient reduce
semnificativ numarul tahizoitilor din toate tesuturile. Formarea chisturilor tisulare se produce in numeroase
tesuturi si organe in cursul primei saptamani de infectie; acestea sunt responsabile de infectia reziduala
(cronica sau latenta) si persista in principal la nivelul creierului, muschilor scheletici, miocardului si ochiului5.
Frecventa infectiei variaza dupa grupe de varsta si populatie intre 20 si 80%, procentul crescand cu varsta,
asa cum rezulta din prezenta testelor serologice pozitive, al caror procent creste cu varsta11.
Sunt descrise 5 forme de toxoplasmoza:
-dobandita la un pacient imunocompetent;
-dobandita sau reactivata la un pacient imunodeprimat;
-oculara;
-toxoplasmoza la gravide;
-congenitala5.
La pacientii imunocompetenti infectia evolueaza in majoritatea cazurilor asimptomatic. Atunci cand infectia
devine clinic manifesta, pacientul prezinta un sindrom mononucleozic autolimitant cu astenie fizica si
adenopatii. Pentru diagnosticul diferential al limfadenopatiilor pot fi utilizate testele serologice11.
Daca la persoanele normale evolutia toxoplasmozei este benigna, la pacientii imunodeprimati (neoplazii
hematologice: boala Hodgkin si limfoamele non-hodgkiniene, transplant de organe, SIDA, corticoterapie de
lunga durata, chimioterapie, terapia anti-TNF alfa) consecintele infectiei pot fi foarte grave, de aceea
diagnosticul trebuie stabilit cat mai repede. Febra de cauza neprecizata poate fi singura manifestare a
toxoplasmozei in stadiu precoce la aceasta categorie de pacienti. Encefalita, pneumonita si miocardita
reflecta infectia activa a organelor cel mai frecvent afectate.
Encefalita indusa de T. gondii este cea mai frecventa forma de manifestare a toxoplasmozei si cauza cea
mai comuna de leziuni SNC focale la pacientii cu SIDA. Pneumonita este frecventa si adesea omisa ca
diagnostic. Infectia diseminata nu este neobisnuita, iar manifestarile clinice pot sa nu reflecte intotdeauna
severitatea bolii. Mortalitatea se apropie de 100% in absenta tratamentului initiat precoce. Toxoplasmoza la
imunodeprimati poate fi consecinta reactivarii unei infectii latente sau poate fi rezultatul unei infectii primare
dobandite cel mai adesea prin transplantul unui organ infectat5.
La pacientii imunodeprimati rezultatele serologiei trebuie interpretate cu prudenta, deoarece acestia prezinta
de obicei titruri scazute de anticorpi IgG, iar anticorpii IgM pot fi nedetectabili. Reactia de polimerizare in lant
(PCR) care detecteaza T. gondii ADN (in special gena B1) in sange si diverse lichide biologice s-a dovedit a
fi o metoda sensibila si specifica pentru diagnosticul infectiei la acesti pacienti. Astfel, pentru diagnosticul
encefalitei toxoplasmozice cel mai util produs patologic este lichidul cefalo-rahidian (LCR), testul PCR
avand o sensibilitate si o specificitate de 83.3%, respectiv 95.7%8;9;12. Determinarea ADN-ului in sange este

importanta pentru diagnosticul toxoplasmozei generalizate si mai putin pentru encefalita toxoplasmozica (in
cazul infectiei SNC parazitemia este mai rar prezenta). Se pare ca tratamentul influenteaza sensibilitatea
metodei PCR; sensibilitatea este mai mare daca probele de sange sau de LCR se recolteaza fie inainte, fie
in prima saptamana de tratament4;5;9;12.
Infectia oculara la pacientii imunocompetenti produce corioretinita acuta caracterizata prin inflamatie severa
si necroza. La pacientii cu SIDA corioretinita se manifesta prin panoftalmita segmentara si zone de necroza
de coagulare asociate cu chisturi tisulare si tahizoiti. In jurul vaselor retiniene trombozate pot fi vizualizate
numeroase microorganisme; se pot produce leziuni multiple si bilaterale. Pacientii avand corioretinita activa
indusa de Toxoplasma gondii nu prezinta de obicei anticorpi IgM detectabili, iar titrurile de anticorpi IgG sunt
scazute. In majoritatea cazurilor corioretinita toxoplasmozica este diagnosticata prin examen oftalmologic.
Cu toate acestea exista pacienti cu modificari atipice ale retinei; la acestia detectarea ADN-ului parazitului in
umoarea apoasa sau in cea vitroasa confirma diagnosticul5.
Infectia acuta cu Toxoplasma este asimptomatica la majoritatea gravidelor. Cu toate acestea este
importanta datorita posibilitatii transmiterii infectiei la fat. In cea mai mare parte a cazurilor transmiterea la
fat este limitata la acele paciente care dobandesc infectia in cursul sarcinii. Exceptii rare au fost observate la
unele femei imunocompetente care au fost infectate cu T. gondii cu putin timp inaintea conceptiei. Rareori
transmiterea la fat se produce prin reactivarea unei infectii latente la gravide imunodeprimate infectate
inaintea conceptiei (coinfectie HIV T.gondii, paciente cu LES sub corticoterapie). Pentru a evita
complicatiile din cursul sarcinii se recomanda evaluarea statusului imun inainte de conceptie. Se considera
astfel ca femeile seropozitive inainte de a ramane insarcinate sunt protejate in ceea ce priveste transmiterea
infectiei viitorului fat. Pe de alta parte, femeile seronegative prezinta riscul de a contracta infectia in cursul
sarcinii, iar la acestea trebuie aplicate masuri profilactice2;5.
Infectia fetala in cursul primului trimestru de sarcina se produce mai rar, dar se asociaza cu un risc mai
mare de avort spontan si aparitie a anomaliilor fetale. Infectia contractata intr-o perioada avansata a sarcinii
este mai frecvent transmisa la fat, dar prezinta un risc mai mic de a induce anomalii fetale. Cel mai mare
risc de boala congenitala severa apare cand infectia este dobandita in saptamanile 10-24 de sarcina, iar cel
mai mare risc de transmitere verticala se produce in cursul saptamanilor 26-40. Infectia primara a mamei
imediat inaintea conceptiei sau in primele 10 saptamani de sarcina are o rata de transmitere verticala de
2%, dar peste 80% dintre fetusii infectati vor dezvolta o boala severa cu microftalmie, corioretinita,
hidrocefalie si calcificari intracraniene. Intre saptamanile 24 si 30 prevalenta infectiei severe scade de la 80
la 20%, iar dupa saptamana 30 se reduce la 6%, desi peste 80% dintre gravidele care prezinta infectie
primara in aceasta perioada vor transmite infectia fatului. Efectuarea testului PCR din lichid amniotic
reprezinta cea mai buna metoda de diagnostic a infectiei fetale1. Astfel, la gravidele care prezinta
seroconversie in cursul sarcinii studiile au indicat o sensibilitate de 83-97.5% si o specificitate de 100% in
detectarea infectiei fetale. Amniocenteza va fi evitata la mamele HIV pozitive datorita riscului de transmitere
a virusului la fat. La nou-nascutul cu suspiciune de toxoplasmoza congenitala se pot recolta probe de lichid
cefalorahidian, urina sau sange periferic in vederea diagnosticului molecular1;3;10.
Recomandari pentru determinarea Toxoplasma ADN

Toxoplasma ADN in sange: diagnosticul toxoplasmozei diseminate si al infectiei neonatale5;10.

Toxoplasma ADN in LCR: diagnosticul encefalitei toxoplasmozice la pacienti imunodeprimati sau
la nou-nascut5;8;1.
Toxoplasma ADN in lichid amniotic: diagnosticul infectiei fetale cu T. gondii1;10.
Toxoplasma ADN in lichid ocular (umoare apoasa sau vitroasa): detectarea corioretinitei
toxoplasmozice5.
Pregatire pacient nu este necesara6.

Specimen recoltat a) sange venos; b) lichid cefalorahidian recoltat prin punctie lombara; c) lichid
amniotic; d) umoare apoasa sau vitroasa6.
Recipient de recoltare a) vacutainer ce contine EDTA ca anticoagulant; b), c), d) recipient steril6.
Cantitate recoltata a) cat permite vacuumul; b), c) minimum 2 mL; d) minimum 0.1 mL (optim 0.3 mL)6.
Prelucrare necesara dupa recoltare probele nu vor fi centrifugate6.
Cauze de respingere a probei a) probe vechi, coagulate, hemolizate; folosirea heparinei ca
anticoagulant6.
Stabilitate proba probele de sange, urina, LCR, lichid amniotic sau ocular sunt stabile 1 saptamana la 24C6.
Metoda PCR cu detectie colorimetrica (test calitativ)6.
Valori de referinta Toxoplasma gondii ADN nedetectabil6.
Limita de detectie 10 copii/mL6.
Interpretarea rezultatelor
Detectia Toxoplasma ADN in diverse produse patologice sustine diagnosticul clinic de infectie datorata
acestui parazit8.
Limite si interferente
Un rezultat negativ nu elimina posibilitatea unei infectii cu Toxoplasma gondii, in special la nivel SNC8.
Bibliografie
1. Ann M. Gronowski. Prenatal Screening and Diagnosis of Congenital Infections. In Handbook of Clinical
Laboratory Testing During Pregnancy, Humana Press, Totowa, New Jersey, 2004, 273-276.
2. Berrebi, W.E. Kobuch. Toxoplasmosis in pregnancy. In Lancet, 1994, 344, 950.
3. Isabel Fuentes, Mercedes Rodriguez. Urine Sample Used for Congenital Toxoplasmosis Diagnosis by
PCR. Journal of Clinical Microbiology. 1996, 34 (10): 23682371.
4. J. Lamoril, J-M Molina. Detection by PCR of Toxoplasma gondii in blood in the diagnosis of cerebral
toxoplasmosis in patients with AIDS. J Clin Pathol 1996; 49:89-92.
5. Jose G. Montoya, John C. Boothroyd, Joseph A. Kovacs. Toxoplasma gondii. In Mandell, Douglas, and
Bennetts Principles and Practice of Infectious Diseases, 7th edition, Churchill Livingstone, Elsevier, 2010,
3495-3516.
6. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2015. Ref Type: Catalog.
7. Marin Voiculescu. Toxoplasmoza. In Boli infettioase-clinica si epidemiologie, Editura Medicala,1988, 11301139.
8. Mayo Clinic. Mayo Medical Laboratories. Test Catalog: Toxoplasma gondii, Molecular Detection, PCR.
www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication.
9. Michel Dupon, Jean Cazenave. Detection of Toxoplasma gondii by PCR and Tissue Culture in
Cerebrospinal Fluid and Blood of Human Immunodeficiency Virus-Seropositive Patients. Journal of Clinical
Microbiology. 1995, 33 (9):24212426.

10. Nazan Dalgc. Congenital Toxoplasma gondii infection. In Marmara Medical Journal 2008; 21(1);089101.
11. P. Ambroise-Thomas, et al. Le toxoplasme et sa pathologie. Mdecine et maladies infectieuses, 1993,
23 spcial, 121-128.
12. Yenisey Alfonso, Jorge Fraga. Molecular diagnosis of Toxoplasma gondii infection in cerebrospinal fluid
from AIDS patients. In Cerebrospinal Fluid Research, 2009, 6:2.
Toxoplasma gondii-Anticorpi IgG-49 Lei
Informatii generale si recomandari
Toxoplasma gondii este un protozoar apartinand ordinului Coccidia, clasa Sporozoare, foarte apropiat de
genul Isospora. Ciclul de viata al Toxoplasma presupune 3 forme:
trofozoit: forma invaziva responsabila de manifestarile acute ale infectiei;
chist: responsabil de infectia persistenta si latenta;
oochist: nu se intalneste la om, ci numai la pisica (gazda obligatorie), avand rol in ciclul evolutiv al
Toxoplasmei si in transmiterea infectiei.
Parazitul este ubicuitar in natura, putand infecta orice mamifer, insa ciclul evolutiv complet se realizeaza
numai la familia Felidae (din care face parte si pisica), unde parazitul se reproduce si este eliminat prin
materiile fecale sub forma de oochisti.
Toxoplasma este un parazit intracelular obligatoriu, care are predilectie pentru neuroni, microglii, celulele
coroidei si retinei, precum si pentru celulele apartinand sistemului reticuloendotelial.
Rezervorul infectiei este reprezentat de pisica si numeroase alte specii de animale (caini, porcine, bovine,
ovine, rozatoare de camp, pasari domestice si salbatice etc.), care se pot infecta si ale caror produse pot
constitui surse de infectie pentru om. Omul poate dobandi infectia prin consumul de carne insuficient
preparata termic (ce contine chisturi), prin ingestia de alimente contaminate cu pamant (ce contine chisturi
mature) sau prin contactul cu excrementele de pisica (jocuri de copii, geofagie, zarzavaturi contaminate).
Calea transplacentara de transmitere a infectiei constituie o problema majora, datorita urmarilor grave
pentru fat. Infectarea este posibila si in cursul travaliului. Transmiterea de la om la om nu este cunoscuta,
cu exceptia celei in utero. Modalitati mai rare de transmitere a infectiei sunt transfuziile de sange provenit de
la persoane aflate in stadiul de parazitemie si infectiile de laborator.
Receptivitatea fata de infectie este generala. Nu se cunosc date suficiente despre gradul si durata
imunitatii. Este cunoscut faptul ca anticorpii specifici IgG persista toata viata. Dupa unii autori, infectia
persista in unele cazuri; in alte cazuri se instaleaza imunitate cu sterilizarea organismului de paraziti5.
Persoanele imunodeprimate (SIDA, terapie imunosupresoare prelungita, transplant de organe) sunt extreme
de susceptibile si pot face infectii grave: encefalita si septicemie4.
Frecventa infectiei variaza dupa grupe de varsta si populatie intre 20 si 80%, procentul crescand cu varsta,
asa cum rezulta din prezenta testelor serologice pozitive, al caror procent creste cu varsta.
Infectia evolueaza in majoritatea cazurilor asimptomatic. Atunci cand infectia devine clinic manifesta,
pacientul prezinta un sindrom mononucleozic autolimitant cu astenie fizica si adenopatii. Perioada de
parazitemie nu este bine definita, dar are loc inainte de producerea seroconversiei. La pacientii HIV-pozitivi
precum si la cei cu defecte ale limfocitelor T sau corticoterapie prelungita se produce mai frecvent o
parazitemie cronica6.

Infectia fetala in cursul primului trimestru de sarcina se produce mai rar, dar se asociaza cu un risc mai
mare de avort spontan si aparitie a anomaliilor fetale. Infectia contractata intr-o perioada avansata a sarcinii
este mai frecventa, dar prezinta un risc mai mic de a induce anomalii fetale. Cel mai mare risc de boala
congenitala severa apare cand infectia este dobandita in saptamanile 10-24 de sarcina, iar cel mai mare
risc de transmitere verticala se produce in cursul saptamanilor 26-40. Infectia primara a mamei imediat
inaintea conceptiei sau in primele 10 saptamani de sarcina are o rata de transmitere verticala de 2%, dar
peste 80% dintre fetusii infectati vor dezvolta o boala severa cu microftalmie, corioretinita, hidrocefalie si
calcificari intracraniene. Intre saptamanile 24 si 30 prevalenta infectiei severe scade de la 80 la 20%, iar
dupa saptamana 30 se reduce la 6%, desi peste 80% dintre gravidele care prezinta infectie primara in
aceasta perioada vor transmite infectia fatului2.
Raspunsul imun la infectie este reprezentat in faza precoce de aparitia anticorpilor IgM in decursul primei
saptamani de boala, care ating un nivel maxim intr-o luna, scad progresiv intr-un interval de 3-6 luni,
existand posibilitatea de a persista in titruri scazute pana la 2 ani. Determinarea anticorpilor de tip IgM are
utilitate in diagnosticul infectiei recente.
Anticorpii IgG apar mai tarziu si ajung la titrul maxim in circa 1-2 luni, persistand apoi indelungat. Acestia au
utilitate in screening-ul statusului imun, iar determinarile in dinamica au valoare in diagnosticul infectiei
primare si al reactivarilor1;3;5;6. Pentru a evita complicatiile din cursul sarcinii se recomanda evaluarea
statusului imun inainte de conceptie. Se considera astfel ca femeile seropozitive inainte de a ramane
insarcinate sunt protejate in ceea ce priveste transmiterea infectiei viitorului fat. Pe de alta parte, femeile
seronegative prezinta riscul de a contracta infectia in cursul sarcinii, iar la acestea trebuie aplicate masuri
profilactice1.
Pregatire pacient testele nu necesita o pregatire prealabila3.
Specimen recoltat sange venos3.
Recipient de recoltare vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator3.
Prelucrare necesara dupa recoltare se separa serul prin centrifugare3.
Volum proba minim 1 mL ser (pentru determinarea ambelor tipuri de anticorpi)3.
Cauze de respingere a probei specimen hemolizat3.
Stabilitate proba serul separat este stabil 3 zile la 2-8C; 6 luni la 20C. Centrifugati specimenele
decongelate si utilizati supernatantul. Evitati congelarea/decongelarea repetata3.
Metode
n laboratorul Synevo sunt utilizate urmtoarele metode lucru:
1. imunochimic prin tehnica ELFA (enzyme-linked immunofluorescence assay)
2. imunochimic cu detecie prin electrochemiluminiscen (ECLIA)3.
Valori de referin -.difer n funcie de metoda de lucru3:
Toxo-IgG
1. ELFA
<4 UI/mL : Negativ
4 8 UI/mL: Echivoc
8 UI/mL : Pozitiv.

2. ECLIA
<1 UI/mL : Negativ
0.5 1 UI/mL: Echivoc
>=3 UI/mL:

Pozitiv.

Toxo-IgM
1. ELFA
<0.55 Index

: Negativ

0.55 0.65 Index: Echivoc

0.65 Index : Pozitiv
2. ECLIA
<0.8 Index

: Negativ

0.8 1: Index: Echivoc

1 Index:

Pozitiv

Interpretarea rezultatelor este sintetizata in tabelul de mai jos2,3:

Toxo-IgG

Toxo-IgM

Interpretare

Etape ulterioare

Negativ

Negativ

Absenta infectiei

Daca exista suspiciunea unei infectii recente se

recomanda repetarea recoltarii peste 3
saptamani; in cazul pacientelor gravide se va
repeta testarea la intervale de 8-12 saptamani4.

Pozitiv

Negativ

Infectie in antecedente (mai

veche de 2 ani)

Negativ

Echivoc

Posibil infectie acuta (nu Se recomanda testarea unei noi probe peste 1
poate fi exclus un rezultat
saptamana.
fals pozitiv)

Negativ

Pozitiv

Posibil infectie acuta (nu Se recomanda testarea unei noi probe peste 2poate fi exclus un rezultat
3 saptamani.
fals pozitiv)

Echivoc

Negativ

Status imun incert

Se recomanda testarea unei noi probe peste 1

saptamana.

Echivoc

Echivoc

Status imun incert

Se recomanda testarea unei noi probe peste 1

saptamana.
Echivoc

Pozitiv

Pozitiv

Echivoc

Pozitiv

Pozitiv

Posibil infectie acuta

Se recomanda testarea unei noi probe peste 23 saptamani; daca pe noua proba se obtin
rezultate identice sau IgG devine pozitiv, se va
recomanda confirmarea infectiei recente intr-un
centru de referinta.

Infectie in antecedente sau Se recomanda efectuarea testului de aviditate

un rezultat fals-echivoc
IgG din acelasi ser.
pentru IgM
Se recomanda efectuarea testului de aviditate
Posibil infectie recenta (in IgG din acelasi ser; daca se va obtine un index
decursul ultimilor 2 ani)
scazut se va recomanda confirmarea infectiei
recente intr-un centru de referinta (alternativ se
poate testa o noua proba peste 2-3 saptamani,
pentru evidentierea unei modificari
semnificative a titrului anticorpilor IgG).

Mentiuni:
In laboratorul Synevo, un rezultat pozitiv pentru Toxo-IgM este confirmat prin doua metode de lucru, iar
aceasta mentiune apare pe buletinul final de rezultate.
Demonstrarea unei seroconversii a anticorpilor IgG (negativpozitiv) sau a unei cresteri de doua ori a
nivelului anticorpilor IgG in seruri perechi obtinute la interval de 14-21 zile confirma infectia recenta3.
Daca la nou-nascut se depisteaza anticorpi IgM care persista la mai multe determinari se suspecteaza cu
mare probabilitate infectia congenitala4.

Limite i interferente

Diagnosticul de infecie recent cu Toxoplasma gondii nu trebuie s se stabileasc niciodat pe baza unui
singur rezultat pozitiv pentru anticorpii anti-Toxo-IgM, datorit persistenei ndelungate a acestui tip de
anticorpi la unii pacieni i posibilitii prezenei de anticorpi IgM naturali fa de antigenele Toxoplasmei,
n absena infeciei.
Anticorpii de tip IgM sunt detectai de obicei la pacienii cu infecie primar recent, dar pot fi ntlnii i la
cei cu infecii reactivate sau secundare.
Cea mai bun metod pentru diagnosticul infeciei fetale este PCR din lichidul amniotic, care are o
sensibilitate de 83-97.5% i o specificitate de 100% la gravidele care au prezentat seroconversie n cursul
sarcinii2.

Probele recoltate ntr-un stadiu precoce al infeciei acute pot s nu conin niveluri detectabile de anticorpi
IgM.
La unii pacieni anticorpii IgM pot s dispar precoce, n decurs de 3 sptmni de la debut. La aceti
pacieni sunt utile determinrile IgG n dinamic.
Pacienii avnd corioretinit activ indus de Toxoplasma gondii nu prezint de obicei anticorpi IgM
detectabili.
Prezena sau absena anticorpilor specifici nu poate fi folosit pentru a evalua eficacitatea tratamentului.
Rezultatele pozitive obinute la pacienii care au primit produse de snge n decursul ultimelor luni pot s nu
fie valide.
La pacienii imunodeprimai rezultatele obinute trebuie interpretate cu pruden, deoarece acetia prezint
de obicei titruri sczute de anticorpi IgG, iar anticorpii IgM pot fi nedetectabili3.

Bibliografie:
1. Berrebi, W.E. Kobuch. Toxoplasmosis in pregnancy. In Lancet, 1994, 344, 950.
2. Ann M. Gronowski. Prenatal Screening and Diagnosis of Congenital Infections. In Handbook of Clinical
Laboratory Testing During Pregnancy, Humana Press, Totowa, New Jersey, 2004, 273-276.
3. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.
4. Lothar Thomas. Pregnancy. Parasitic Infections. In Clinical Laboratory Diagnostics, 1998, 1117, 12911292.
5. Marin Voiculescu. Toxoplasmoza. In Boli infectioase-clinica si epidemiologie, Editura Medicala,1988,
1130-1139.
6. P. Ambroise-Thomas, et al. Le toxoplasme et sa pathologie. Mdecine et maladies infectieuses, 1993, 23
spcial, 121-128.

Toxoplasma gondii-Anticorpi IgM 49 Lei

Informatii generale si recomandari
Toxoplasma gondii este un protozoar apartinand ordinului Coccidia, clasa Sporozoare, foarte apropiat de
genul Isospora. Ciclul de viata al Toxoplasma presupune 3 forme:
trofozoit: forma invaziva responsabila de manifestarile acute ale infectiei;
chist: responsabil de infectia persistenta si latenta;
oochist: nu se intalneste la om, ci numai la pisica (gazda obligatorie), avand rol in ciclul evolutiv al
Toxoplasmei si in transmiterea infectiei.
Parazitul este ubicuitar in natura, putand infecta orice mamifer, insa ciclul evolutiv complet se realizeaza
numai la familia Felidae (din care face parte si pisica), unde parazitul se reproduce si este eliminat prin
materiile fecale sub forma de oochisti.

Toxoplasma este un parazit intracelular obligatoriu, care are predilectie pentru neuroni, microglii, celulele
coroidei si retinei, precum si pentru celulele apartinand sistemului reticuloendotelial.
Rezervorul infectiei este reprezentat de pisica si numeroase alte specii de animale (caini, porcine, bovine,
ovine, rozatoare de camp, pasari domestice si salbatice etc.), care se pot infecta si ale caror produse pot
constitui surse de infectie pentru om. Omul poate dobandi infectia prin consumul de carne insuficient
preparata termic (ce contine chisturi), prin ingestia de alimente contaminate cu pamant (ce contine chisturi
mature) sau prin contactul cu excrementele de pisica (jocuri de copii, geofagie, zarzavaturi contaminate).
Calea transplacentara de transmitere a infectiei constituie o problema majora, datorita urmarilor grave
pentru fat. Infectarea este posibila si in cursul travaliului. Transmiterea de la om la om nu este cunoscuta,
cu exceptia celei in utero. Modalitati mai rare de transmitere a infectiei sunt transfuziile de sange provenit de
la persoane aflate in stadiul de parazitemie si infectiile de laborator.
Receptivitatea fata de infectie este generala. Nu se cunosc date suficiente despre gradul si durata
imunitatii. Este cunoscut faptul ca anticorpii specifici IgG persista toata viata. Dupa unii autori, infectia
persista in unele cazuri; in alte cazuri se instaleaza imunitate cu sterilizarea organismului de paraziti5.
Persoanele imunodeprimate (SIDA, terapie imunosupresoare prelungita, transplant de organe) sunt extreme
de susceptibile si pot face infectii grave: encefalita si septicemie4.
Frecventa infectiei variaza dupa grupe de varsta si populatie intre 20 si 80%, procentul crescand cu varsta,
asa cum rezulta din prezenta testelor serologice pozitive, al caror procent creste cu varsta.
Infectia evolueaza in majoritatea cazurilor asimptomatic. Atunci cand infectia devine clinic manifesta,
pacientul prezinta un sindrom mononucleozic autolimitant cu astenie fizica si adenopatii. Perioada de
parazitemie nu este bine definita, dar are loc inainte de producerea seroconversiei. La pacientii HIV-pozitivi
precum si la cei cu defecte ale limfocitelor T sau corticoterapie prelungita se produce mai frecvent o
parazitemie cronica6.
Infectia fetala in cursul primului trimestru de sarcina se produce mai rar, dar se asociaza cu un risc mai
mare de avort spontan si aparitie a anomaliilor fetale. Infectia contractata intr-o perioada avansata a sarcinii
este mai frecventa, dar prezinta un risc mai mic de a induce anomalii fetale. Cel mai mare risc de boala
congenitala severa apare cand infectia este dobandita in saptamanile 10-24 de sarcina, iar cel mai mare
risc de transmitere verticala se produce in cursul saptamanilor 26-40. Infectia primara a mamei imediat
inaintea conceptiei sau in primele 10 saptamani de sarcina are o rata de transmitere verticala de 2%, dar
peste 80% dintre fetusii infectati vor dezvolta o boala severa cu microftalmie, corioretinita, hidrocefalie si
calcificari intracraniene. Intre saptamanile 24 si 30 prevalenta infectiei severe scade de la 80 la 20%, iar
dupa saptamana 30 se reduce la 6%, desi peste 80% dintre gravidele care prezinta infectie primara in
aceasta perioada vor transmite infectia fatului2.
Raspunsul imun la infectie este reprezentat in faza precoce de aparitia anticorpilor IgM in decursul primei
saptamani de boala, care ating un nivel maxim intr-o luna, scad progresiv intr-un interval de 3-6 luni,
existand posibilitatea de a persista in titruri scazute pana la 2 ani. Determinarea anticorpilor de tip IgM are
utilitate in diagnosticul infectiei recente.
Anticorpii IgG apar mai tarziu si ajung la titrul maxim in circa 1-2 luni, persistand apoi indelungat. Acestia au
utilitate in screening-ul statusului imun, iar determinarile in dinamica au valoare in diagnosticul infectiei
primare si al reactivarilor1;3;5;6. Pentru a evita complicatiile din cursul sarcinii se recomanda evaluarea
statusului imun inainte de conceptie. Se considera astfel ca femeile seropozitive inainte de a ramane
insarcinate sunt protejate in ceea ce priveste transmiterea infectiei viitorului fat. Pe de alta parte, femeile
seronegative prezinta riscul de a contracta infectia in cursul sarcinii, iar la acestea trebuie aplicate masuri
profilactice1.
Pregatire pacient testele nu necesita o pregatire prealabila3.

Specimen recoltat sange venos3.

Recipient de recoltare vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator3.
Prelucrare necesara dupa recoltare se separa serul prin centrifugare3.
Volum proba minim 1 mL ser (pentru determinarea ambelor tipuri de anticorpi)3.
Cauze de respingere a probei specimen hemolizat3.
Stabilitate proba serul separat este stabil 3 zile la 2-8C; 6 luni la 20C. Centrifugati specimenele
decongelate si utilizati supernatantul. Evitati congelarea/decongelarea repetata3.
Metode
n laboratorul Synevo sunt utilizate urmtoarele metode lucru:
1. imunochimic prin tehnica ELFA (enzyme-linked immunofluorescence assay)
2. imunochimic cu detecie prin electrochemiluminiscen (ECLIA)3.
Valori de referin -.difer n funcie de metoda de lucru3:
Toxo-IgG
1. ELFA
<4 UI/mL : Negativ
4 8 UI/mL: Echivoc
8 UI/mL : Pozitiv.
2. ECLIA
<1 UI/mL : Negativ
0.5 1 UI/mL: Echivoc
>=3 UI/mL:

Pozitiv.

Toxo-IgM
1. ELFA
<0.55 Index

: Negativ

0.55 0.65 Index: Echivoc

0.65 Index : Pozitiv
2. ECLIA
<0.8 Index

: Negativ

0.8 1: Index: Echivoc

1 Index:

Pozitiv

Interpretarea rezultatelor este sintetizata in tabelul de mai jos2,3:

Toxo-IgG

Toxo-IgM

Interpretare

Etape ulterioare

Negativ

Negativ

Absenta infectiei

Daca exista suspiciunea unei infectii recente se

recomanda repetarea recoltarii peste 3
saptamani; in cazul pacientelor gravide se va
repeta testarea la intervale de 8-12 saptamani4.

Pozitiv

Negativ

Infectie in antecedente (mai

veche de 2 ani)

Negativ

Echivoc

Posibil infectie acuta (nu Se recomanda testarea unei noi probe peste 1
poate fi exclus un rezultat
saptamana.
fals pozitiv)

Negativ

Pozitiv

Posibil infectie acuta (nu Se recomanda testarea unei noi probe peste 2poate fi exclus un rezultat
3 saptamani.
fals pozitiv)

Echivoc

Negativ

Status imun incert

Se recomanda testarea unei noi probe peste 1

saptamana.

Echivoc

Echivoc

Status imun incert

Se recomanda testarea unei noi probe peste 1

saptamana.

Echivoc

Pozitiv

Posibil infectie acuta

Se recomanda testarea unei noi probe peste 23 saptamani; daca pe noua proba se obtin
rezultate identice sau IgG devine pozitiv, se va
recomanda confirmarea infectiei recente intr-un
centru de referinta.

Pozitiv

Echivoc

Infectie in antecedente sau Se recomanda efectuarea testului de aviditate

un rezultat fals-echivoc
IgG din acelasi ser.
pentru IgM

Pozitiv

Se recomanda efectuarea testului de aviditate

Posibil infectie recenta (in IgG din acelasi ser; daca se va obtine un index
decursul ultimilor 2 ani)
scazut se va recomanda confirmarea infectiei
recente intr-un centru de referinta (alternativ se
poate testa o noua proba peste 2-3 saptamani,
pentru evidentierea unei modificari
semnificative a titrului anticorpilor IgG).

Pozitiv

Mentiuni:
In laboratorul Synevo, un rezultat pozitiv pentru Toxo-IgM este confirmat prin doua metode de lucru, iar
aceasta mentiune apare pe buletinul final de rezultate.
Demonstrarea unei seroconversii a anticorpilor IgG (negativpozitiv) sau a unei cresteri de doua ori a
nivelului anticorpilor IgG in seruri perechi obtinute la interval de 14-21 zile confirma infectia recenta3.
Daca la nou-nascut se depisteaza anticorpi IgM care persista la mai multe determinari se suspecteaza cu
mare probabilitate infectia congenitala4.
Limite i interferente
Diagnosticul de infecie recent cu Toxoplasma gondii nu trebuie s se stabileasc niciodat pe baza unui
singur rezultat pozitiv pentru anticorpii anti-Toxo-IgM, datorit persistenei ndelungate a acestui tip de
anticorpi la unii pacieni i posibilitii prezenei de anticorpi IgM naturali fa de antigenele Toxoplasmei,
n absena infeciei.
Anticorpii de tip IgM sunt detectai de obicei la pacienii cu infecie primar recent, dar pot fi ntlnii i la
cei cu infecii reactivate sau secundare.
Cea mai bun metod pentru diagnosticul infeciei fetale este PCR din lichidul amniotic, care are o
sensibilitate de 83-97.5% i o specificitate de 100% la gravidele care au prezentat seroconversie n cursul
sarcinii2.
Probele recoltate ntr-un stadiu precoce al infeciei acute pot s nu conin niveluri detectabile de anticorpi
IgM.
La unii pacieni anticorpii IgM pot s dispar precoce, n decurs de 3 sptmni de la debut. La aceti
pacieni sunt utile determinrile IgG n dinamic.
Pacienii avnd corioretinit activ indus de Toxoplasma gondii nu prezint de obicei anticorpi IgM
detectabili.
Prezena sau absena anticorpilor specifici nu poate fi folosit pentru a evalua eficacitatea tratamentului.
Rezultatele pozitive obinute la pacienii care au primit produse de snge n decursul ultimelor luni pot s nu
fie valide.
La pacienii imunodeprimai rezultatele obinute trebuie interpretate cu pruden, deoarece acetia prezint
de obicei titruri sczute de anticorpi IgG, iar anticorpii IgM pot fi nedetectabili3.

Bibliografie:
1. Berrebi, W.E. Kobuch. Toxoplasmosis in pregnancy. In Lancet, 1994, 344, 950.
2. Ann M. Gronowski. Prenatal Screening and Diagnosis of Congenital Infections. In Handbook of Clinical
Laboratory Testing During Pregnancy, Humana Press, Totowa, New Jersey, 2004, 273-276.
3. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.
4. Lothar Thomas. Pregnancy. Parasitic Infections. In Clinical Laboratory Diagnostics, 1998, 1117, 12911292.

5. Marin Voiculescu. Toxoplasmoza. In Boli infectioase-clinica si epidemiologie, Editura Medicala,1988,

1130-1139.

6. P. Ambroise-Thomas, et al. Le toxoplasme et sa pathologie. Mdecine et maladies

infectieuses, 1993, 23 spcial, 121-128.
Toxoplasma gondii-Aviditate IgG-140 Lei

Informaii
generale
i
recomandri
Depistarea anticorpilor specifici reprezint metoda primar de diagnostic al infeciei cu Toxoplasma gondii,
cele
mai
larg
utilizate
fiind
testele
imunoenzimatice.
Persoanele sunt testate iniial pentru prezena anticorpilor IgG n scopul determinrii statusului imun.
Obinerea unui rezultat pozitiv indic infecia specific, dar nu se poate preciza momentul dobndirii
acesteia4 (cantitatea de anticorpi IgG s-a dovedit a fi un indicator neconcludent pentru infecia recent3), de
aceea se recomand determinarea anticorpilor IgM. Un rezultat negativ pentru anticorpii IgM exclude practic
infecia recent, dar un rezultat pozitiv este dificil de interpretat deoarece anticorpii specifici IgM pot fi
depistai prin metode imunoenzimatice pn la 18 luni de la dobndirea infeciei acute.
Dificultatea cea mai mare de interpretare a unui rezultat pozitiv pentru anti-Toxoplasma IgM este ntlnit la
pacientele gravide, la care stabilirea momentului infeciei este crucial pentru managementul corect al
sarcinii4.
Apariia testelor de aviditate pentru anticorpii anti-Toxoplasma IgG (1989, Hedman, Finlanda) bazate pe
intensitatea legrii anticorpilor specifici IgG de antigenul multivalent Toxoplasma, a revoluionat diagnosticul
serologic al infeciei. Numeroase studii au artat utilitatea testelor de aviditate n diverse situaii clinice n
care stabilirea momentului infeciei i diferenierea infeciei primare de cea secundar sunt vitale.
Testul de aviditate IgG reprezint o metod care permite diferenierea unei infecii recente de o infecie mai
veche, folosindu-se o singur prob de ser (n majoritatea cazurilor). Acest test trebuie folosit ca metod
complementar n diagnosticul toxoplasmozei dobndite i n identificarea sarcinilor cu risc de transmitere
transplacentar
a
infeciei1;3.
Datele actuale indic faptul c testul de aviditate are utilitate mai mare n excluderea (n cazul unei aviditi
IgG crescute) dect n confirmarea unei infecii dobndite recent (n cazul unei aviditi IgG sczute) 3.
Efectuarea testului la pacientele gravide n cursul primelor 16 sptmni de sarcin ofer ansa de a
reduce monitorizrile n dinamic i de asemenea necesitatea de a recurge la metode invazive
(amniocentez cu determinri PCR din lichidul amniotic). Reduce, de asemenea, riscul unui tratament
nenecesar cu spiramicin sau alte medicamente, precum i anxietatea pacientelor asociat cu testri
suplimentare. Astfel, demonstrarea prezenei anticorpilor IgG de aviditate crescut n primul trimestru de
sarcin exclude net infecia matern primar; n aceste situaii ftul are o ans foarte mic de a dezvolta
infecie
congenital,
intervenia
terapeutic
nefiind
necesar1.
Pregtire pacientispecimen recoltat pentru interpretarea corect a rezultatelor se recomand ca testul
de aviditate s fie efectuat din acelai ser n care s-au determinat anticorpii IgG i eventual IgM; din acest
motiv, n laborator se vor pstra timp de o lun serurile din care s-au efectuat determinri serologice pentru
Toxoplasma2.
Metoda imunochimic prin tehnica ELFA (enzyme-linked immunofluorescence assay)2.
Interpretarea rezultatelor n Laboratorul Synevo Bucureti se calculeaz indexul de aviditate, adic
raportul dintre cantitatea de anticorpi cu aviditate crescut i cantitatea anticorpilor specifici totali:
index de aviditate 0.300 (aviditate crescut) indic net o infecie dobndit n urm cu cel puin 4 luni;
0.200 index de aviditate < 0.300 (aviditate intermediar) nu permite diferenierea unei infecii recente
de o infecie veche i de aceea se recomand alte metode de diagnostic (determinri serologice n
dinamic);
index de aviditate < 0.200 (aviditate sczut) sugereaz o infecie recent; cu toate acestea, nainte de
stabilirea atitudinii terapeutice se recomand efectuarea altor metode de confirmare intr-un centru de

referin (in cazul pacientelor gravide, amniocentez cu efectuare de culturi sau determinri PCR pentru
confirmarea
infeciei
congenitale)1;2;3;4.
Limite
i
interferene
Nu se recomand folosirea testului n scop de screening, naintea demonstrrii pozitivitii anticorpilor IgG.
Testul nu poate fi folosit n stadiile timpurii ale infeciei, deoarece nivelul anticorpilor IgG specifici trebuie sa
fie
suficient
de
mare
pentru
a
permite
msurarea
indexului
de
aviditate 4.
Testul
nu
a
fost
validat
pentru:

nou-nscui;
pacieni care sufer de toxoplasmoz cronic (cu limfadenopatii persistente);

pacieni
imunodeprimai;

cazurile
de
reactivare
sau
reinfecie
cu
Toxoplasma
gondii.
Rezultatele nu sunt concludente la pacienii care au primit transfuzii sau alte produse de snge n ultimele
luni.
Interpretarea testului poate fi eronat n situaiile n care pacienii au primit deja tratament antiparazitar,
deoarece acesta poate afecta cinetica maturrii IgG n cursul infeciei2.
Bibliografie
1. Katalin N. Horvath et. al. Value of the IgG avidity in the diagnosis of recent toxoplasmosis: A comparative
study of four commercially available anti-Toxoplasma gondii IgG avidity assays. In Acta Parasitologica,
2005;
50(3):
255-260.
2. Laborator Synevo. Referinele specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2006. Ref Type: Catalog.
3. Maija Lappalainen, Klaus Hedman. Serodiagnosis of toxoplasmosis. The impact of measurement of IgG
avidity.
In
Ann
Ist
Super
Sanit
2004;
40(1):
81-88.
4. NCCLS. Clinical Use and Interpretation of Serologic Tests for Toxoplasma gondii; Approved Guideline.
NCCLS document M36-A, 2004

Toxoplasma gondii ADN in LCR 700 Lei

Informatii generale si recomandari
Toxoplasma gondii este un protozoar apartinand ordinului Coccidia, clasa Sporozoare, foarte apropiat de
genul Isospora. Ciclul de viata al Toxoplasma presupune 3 forme:
-trofozoit: forma invaziva responsabila de manifestarile acute ale infectiei;
-chist: responsabil de infectia persistenta si latenta;
-oochist: nu se intalneste la om, ci numai la pisica (gazda obligatorie), avand rol in ciclul evolutiv al
Toxoplasmei si in transmiterea infectiei7.
Parazitul este ubicuitar in natura, fiind intalnit in mod obisnuit in solurile din regiuni calde si umede ce sunt
contaminate cu materii fecale de la animale. Parazitul poate infecta orice mamifer, insa principalul rezervor
al bolii este reprezentat de familia Felidae (din care face parte si pisica), unde parazitul se reproduce si este
eliminat prin materiile fecale sub forma de oochisti in cursul infectiei acute.
Infectia se transmite la om prin ingestia de carne cruda sau insuficient preparata termic ce contine chisturi
tisulare, consumul de apa sau alimente contaminate cu oochisti sau vertical (transplacentar) de la o mama
ce a dobandit infectia in cursul sarcinii. Mult mai rara este transmiterea printr-un transplant de organ infectat
sau o transfuzie cu celule sangvine contaminate.

Receptivitatea fata de infectie este generala. Toxoplasma gondii se multiplica intracelular la locul de invazie
(tractul gastrointestinal), iar bradizoitii eliberati din chisturile tisulare sau sporozoitii eliberati din oochisturi
penetreaza si se multiplica in celulele epiteliale intestinale. Formele parazitare se propaga mai intai in
ganglionii limfatici mezenterici dupa care ajung si la organe situate la distanta, pe cale limfatica sau
sangvina. Toxoplasma infecteaza virtual toate tipurile celulare, insa exista o predilectie pentru neuroni,
microglii, celulele coroidei si retinei, precum si pentru celulele apartinand sistemului reticuloendotelial. O
data cu dezvoltarea raspunsului imun umoral sau celular supravietuiesc doar acei paraziti care sunt protejati
de un habitat intracelular sau se gasesc in interiorul chisturilor tisulare. Un raspuns imun eficient reduce
semnificativ numarul tahizoitilor din toate tesuturile. Formarea chisturilor tisulare se produce in numeroase
tesuturi si organe in cursul primei saptamani de infectie; acestea sunt responsabile de infectia reziduala
(cronica sau latenta) si persista in principal la nivelul creierului, muschilor scheletici, miocardului si ochiului5.
Frecventa infectiei variaza dupa grupe de varsta si populatie intre 20 si 80%, procentul crescand cu varsta,
asa cum rezulta din prezenta testelor serologice pozitive, al caror procent creste cu varsta11.
Sunt descrise 5 forme de toxoplasmoza:
-dobandita la un pacient imunocompetent;
-dobandita sau reactivata la un pacient imunodeprimat;
-oculara;
-toxoplasmoza la gravide;
-congenitala5.
La pacientii imunocompetenti infectia evolueaza in majoritatea cazurilor asimptomatic. Atunci cand infectia
devine clinic manifesta, pacientul prezinta un sindrom mononucleozic autolimitant cu astenie fizica si
adenopatii. Pentru diagnosticul diferential al limfadenopatiilor pot fi utilizate testele serologice11.
Daca la persoanele normale evolutia toxoplasmozei este benigna, la pacientii imunodeprimati (neoplazii
hematologice: boala Hodgkin si limfoamele non-hodgkiniene, transplant de organe, SIDA, corticoterapie de
lunga durata, chimioterapie, terapia anti-TNF alfa) consecintele infectiei pot fi foarte grave, de aceea
diagnosticul trebuie stabilit cat mai repede. Febra de cauza neprecizata poate fi singura manifestare a
toxoplasmozei in stadiu precoce la aceasta categorie de pacienti. Encefalita, pneumonita si miocardita
reflecta infectia activa a organelor cel mai frecvent afectate.
Encefalita indusa de T. gondii este cea mai frecventa forma de manifestare a toxoplasmozei si cauza cea
mai comuna de leziuni SNC focale la pacientii cu SIDA. Pneumonita este frecventa si adesea omisa ca
diagnostic. Infectia diseminata nu este neobisnuita, iar manifestarile clinice pot sa nu reflecte intotdeauna
severitatea bolii. Mortalitatea se apropie de 100% in absenta tratamentului initiat precoce. Toxoplasmoza la
imunodeprimati poate fi consecinta reactivarii unei infectii latente sau poate fi rezultatul unei infectii primare
dobandite cel mai adesea prin transplantul unui organ infectat5.
La pacientii imunodeprimati rezultatele serologiei trebuie interpretate cu prudenta, deoarece acestia prezinta
de obicei titruri scazute de anticorpi IgG, iar anticorpii IgM pot fi nedetectabili. Reactia de polimerizare in lant
(PCR) care detecteaza T. gondii ADN (in special gena B1) in sange si diverse lichide biologice s-a dovedit a
fi o metoda sensibila si specifica pentru diagnosticul infectiei la acesti pacienti. Astfel, pentru diagnosticul
encefalitei toxoplasmozice cel mai util produs patologic este lichidul cefalo-rahidian (LCR), testul PCR
avand o sensibilitate si o specificitate de 83.3%, respectiv 95.7%8;9;12. Determinarea ADN-ului in sange este
importanta pentru diagnosticul toxoplasmozei generalizate si mai putin pentru encefalita toxoplasmozica (in
cazul infectiei SNC parazitemia este mai rar prezenta). Se pare ca tratamentul influenteaza sensibilitatea
metodei PCR; sensibilitatea este mai mare daca probele de sange sau de LCR se recolteaza fie inainte, fie
in prima saptamana de tratament4;5;9;12.

Infectia oculara la pacientii imunocompetenti produce corioretinita acuta caracterizata prin inflamatie severa
si necroza. La pacientii cu SIDA corioretinita se manifesta prin panoftalmita segmentara si zone de necroza
de coagulare asociate cu chisturi tisulare si tahizoiti. In jurul vaselor retiniene trombozate pot fi vizualizate
numeroase microorganisme; se pot produce leziuni multiple si bilaterale. Pacientii avand corioretinita activa
indusa de Toxoplasma gondii nu prezinta de obicei anticorpi IgM detectabili, iar titrurile de anticorpi IgG sunt
scazute. In majoritatea cazurilor corioretinita toxoplasmozica este diagnosticata prin examen oftalmologic.
Cu toate acestea exista pacienti cu modificari atipice ale retinei; la acestia detectarea ADN-ului parazitului in
umoarea apoasa sau in cea vitroasa confirma diagnosticul5.
Infectia acuta cu Toxoplasma este asimptomatica la majoritatea gravidelor. Cu toate acestea este
importanta datorita posibilitatii transmiterii infectiei la fat. In cea mai mare parte a cazurilor transmiterea la
fat este limitata la acele paciente care dobandesc infectia in cursul sarcinii. Exceptii rare au fost observate la
unele femei imunocompetente care au fost infectate cu T. gondii cu putin timp inaintea conceptiei. Rareori
transmiterea la fat se produce prin reactivarea unei infectii latente la gravide imunodeprimate infectate
inaintea conceptiei (coinfectie HIV T.gondii, paciente cu LES sub corticoterapie). Pentru a evita
complicatiile din cursul sarcinii se recomanda evaluarea statusului imun inainte de conceptie. Se considera
astfel ca femeile seropozitive inainte de a ramane insarcinate sunt protejate in ceea ce priveste transmiterea
infectiei viitorului fat. Pe de alta parte, femeile seronegative prezinta riscul de a contracta infectia in cursul
sarcinii, iar la acestea trebuie aplicate masuri profilactice2;5.
Infectia fetala in cursul primului trimestru de sarcina se produce mai rar, dar se asociaza cu un risc mai
mare de avort spontan si aparitie a anomaliilor fetale. Infectia contractata intr-o perioada avansata a sarcinii
este mai frecvent transmisa la fat, dar prezinta un risc mai mic de a induce anomalii fetale. Cel mai mare
risc de boala congenitala severa apare cand infectia este dobandita in saptamanile 10-24 de sarcina, iar cel
mai mare risc de transmitere verticala se produce in cursul saptamanilor 26-40. Infectia primara a mamei
imediat inaintea conceptiei sau in primele 10 saptamani de sarcina are o rata de transmitere verticala de
2%, dar peste 80% dintre fetusii infectati vor dezvolta o boala severa cu microftalmie, corioretinita,
hidrocefalie si calcificari intracraniene. Intre saptamanile 24 si 30 prevalenta infectiei severe scade de la 80
la 20%, iar dupa saptamana 30 se reduce la 6%, desi peste 80% dintre gravidele care prezinta infectie
primara in aceasta perioada vor transmite infectia fatului. Efectuarea testului PCR din lichid amniotic
reprezinta cea mai buna metoda de diagnostic a infectiei fetale1. Astfel, la gravidele care prezinta
seroconversie in cursul sarcinii studiile au indicat o sensibilitate de 83-97.5% si o specificitate de 100% in
detectarea infectiei fetale. Amniocenteza va fi evitata la mamele HIV pozitive datorita riscului de transmitere
a virusului la fat. La nou-nascutul cu suspiciune de toxoplasmoza congenitala se pot recolta probe de lichid
cefalorahidian, urina sau sange periferic in vederea diagnosticului molecular1;3;10.
Recomandari pentru determinarea Toxoplasma ADN

Toxoplasma ADN in sange: diagnosticul toxoplasmozei diseminate si al infectiei neonatale5;10.

Toxoplasma ADN in LCR: diagnosticul encefalitei toxoplasmozice la pacienti imunodeprimati sau
la nou-nascut5;8;1.
Toxoplasma ADN in lichid amniotic: diagnosticul infectiei fetale cu T. gondii1;10.
Toxoplasma ADN in lichid ocular (umoare apoasa sau vitroasa): detectarea corioretinitei
toxoplasmozice5.
Pregatire pacient nu este necesara6.
Specimen recoltat a) sange venos; b) lichid cefalorahidian recoltat prin punctie lombara; c) lichid
amniotic; d) umoare apoasa sau vitroasa6.
Recipient de recoltare a) vacutainer ce contine EDTA ca anticoagulant; b), c), d) recipient steril6.
Cantitate recoltata a) cat permite vacuumul; b), c) minimum 2 mL; d) minimum 0.1 mL (optim 0.3 mL)6.

Prelucrare necesara dupa recoltare probele nu vor fi centrifugate6.

Cauze de respingere a probei a) probe vechi, coagulate, hemolizate; folosirea heparinei ca
anticoagulant6.
Stabilitate proba probele de sange, LCR, lichid amniotic sau ocular sunt stabile 1 saptamana la 2-4C6.
Metoda PCR cu detectie colorimetrica (test calitativ)6.
Valori de referinta Toxoplasma gondii ADN nedetectabil6.
Limita de detectie 10 copii/mL6.
Interpretarea rezultatelor
Detectia Toxoplasma ADN in diverse produse patologice sustine diagnosticul clinic de infectie datorata
acestui parazit8.
Limite si interferente
Un rezultat negativ nu elimina posibilitatea unei infectii cu Toxoplasma gondii, in special la nivel SNC8.

Bibliografie
1. Ann M. Gronowski. Prenatal Screening and Diagnosis of Congenital Infections. In Handbook of Clinical
Laboratory Testing During Pregnancy, Humana Press, Totowa, New Jersey, 2004, 273-276.
2. Berrebi, W.E. Kobuch. Toxoplasmosis in pregnancy. In Lancet, 1994, 344, 950.
3. Isabel Fuentes, Mercedes Rodriguez. Urine Sample Used for Congenital Toxoplasmosis Diagnosis by
PCR. Journal of Clinical Microbiology. 1996, 34 (10): 23682371.
4. J. Lamoril, J-M Molina. Detection by PCR of Toxoplasma gondii in blood in the diagnosis of cerebral
toxoplasmosis in patients with AIDS. J Clin Pathol 1996; 49:89-92.
5. Jose G. Montoya, John C. Boothroyd, Joseph A. Kovacs. Toxoplasma gondii. In Mandell, Douglas, and
Bennetts Principles and Practice of Infectious Diseases, 7th edition, Churchill Livingstone, Elsevier, 2010,
3495-3516.
6. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2015. Ref Type: Catalog.
7. Marin Voiculescu. Toxoplasmoza. In Boli infettioase-clinica si epidemiologie, Editura Medicala,1988, 11301139.
8. Mayo Clinic. Mayo Medical Laboratories. Test Catalog: Toxoplasma gondii, Molecular Detection, PCR.
www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication.
9. Michel Dupon, Jean Cazenave. Detection of Toxoplasma gondii by PCR and Tissue Culture in
Cerebrospinal Fluid and Blood of Human Immunodeficiency Virus-Seropositive Patients. Journal of Clinical
Microbiology. 1995, 33 (9):24212426.
10. Nazan Dalgc. Congenital Toxoplasma gondii infection. In Marmara Medical Journal 2008; 21(1);089101.
11. P. Ambroise-Thomas, et al. Le toxoplasme et sa pathologie. Mdecine et maladies infectieuses, 1993,
23 spcial, 121-128.

12. Yenisey Alfonso, Jorge Fraga. Molecular diagnosis of Toxoplasma gondii infection in cerebrospinal fluid
from AIDS patients. In Cerebrospinal Fluid Research, 2009, 6:2.