Sunteți pe pagina 1din 52

Corpul eteric, Solteris, 2002 Vol. 1: Fluidele corpului eteric. Autor: Alexiada Pentru tine, Omule!

Multumesc Creatorului si Creatiei Sale INTRODUCERE Ignoranta ntuneca ratiunea. Pe masura ce ne adncim n ntuneric, puterea acestuia devine tot mai mare, ratiunea tot mai opaca, afundndu-ne astfel ntr-un neant din care nu mai putem iesi. Coarda de salvare este cunoasterea. Cnd devii constient de ntreaga creatie si de locul tau n cadrul acestei creatii divine, de puterea infinita a Creatorului, reusesti sa aduci lumina n ntunericul propriei tale ratiuni. Setea de cunoastere, dorinta de a ntelege mecanismul creatiei, atrag entitati de lumina care sunt gata sa ne acorde ajutorul. Dar nimic nu se face mpotriva propriei vointe, pe Pamnt functionnd legea liberului arbitru. Primul pas pe drumul cunoasterii este aflarea locului si rolului pe care l are fiecare n aceasta alcatuire divina. Si totul ncepe cu cunoasterea de sine, dorind propria evolutie spirituala. Cei care nu stiu nimic despre alcatuirea subtila a fiintei umane pot afla cte ceva din aceasta lucrare. Cei care au mai citit despre corpurile subtile si doresc sa si completeze cunostintele, pot cauta n paginile urmatoare. Voi vorbi despre primele trei corpuri subtile ale omului: eteric, astral si mental, care sunt ajunse n stadiul final de dezvoltare n aceasta etapa de evolutie a Pamntului. Corpurile subtile superioare: cauzal, budic si atmic, urmnd sa fie dezvoltate n stadiile urmatoare de evolutie ale omului, nu fac obiectul cartii de fata. Conectndu-va la vibratia proprie acestei carti, lectura va va fi mai usoara si ntelegerea imediata. Spernd ca toti cei ce o veti citi veti primi Lumina Divina n mental, va rog sa va urmati drumul cunoasterii de sine pentru a va regasi pe voi nsiva si a contribui la instaurarea mparatiei lui Dumnezeu pe Pamnt.

CAPITOLUL I

Alcatuirea corpului eteric Extras din Eterul Universal ca o infima particica creatoare, corpul eteric este dublura corpului fizic, realiznd structura completa si nvelisul acestuia. Oferindu-i protectie si hrana, corpul eteric filtreaza transmisiile corpului fizic emitnd spre celelalte corpuri subtile esenta lor energetica si informationala. Structura sa este foarte complexa, fiind formata dintr-o multitudine de fluide (sau curenti). Cmpurile magnetice specifice fiecaruia dintre curenti alcatuiesc prin suprapunere si amestecare corpul eteric. La baza osului sacru, n chakra Muladhara, se afla matricea energetica si informationala, sufletul vegetativ (sau embrionar) care coboara n momentul conceptiei fiecarei fiinte pentru a forma corpul fizic.

Sufletul vegetativ este sufletul corpului eteric, caci fiecare corp subtil are sufletul sau. nainte de crearea corpului fizic, toate informatiile si energiile necesare sunt depuse n matricea corpului eteric. Conform structurii proprii fiecarei celule, tesut, organ, glanda, aparat si sistem, dupa arhetipul formei fizice, corpul eteric creeaza trupul fizic, pornind de la embrionul primar. Trupul va corespunde perfect arhetipului sau, evolund conform proceselor naturale de crestere, maturizare si mbatrnire nscrise n informatiile initiale. Corpul eteric si corpul fizic devin un tot, materiile din care sunt create fiind opuse. Daca elementele ce compun corpul fizic tind n permanenta spre dezagregare, spre descompunere, substanta eterica este cea care-l mentine n viata, mpiedicnd descompunerea organismului. Cnd corpul eteric se desprinde de corpul fizic, survine moartea fizica. Mentinerea n stare de sanatate a organismului este determinata de puritatea, integritatea, activarea si ncarcarea energetica maxima a corpului eteric. Structura eterica este alimentata de energia eterica a hranei (n proportie de aproximativ 80%) si prin ncarcare energetica directa sau de la structurile superioare. Daca hrana este preponderent moarta, constnd n carne si alte alimente preparate la foc, nsotita de o ingerare rapida, lipsita de atentie, corpul eteric absoarbe foarte putina energie, putndu-se produce chiar o descarcare a sa. Pentru o ncarcare echilibrata cu energie vitala este optim consumul de hrana vie, fara alcool, ingerata n liniste, pe fondul unei respiratii profunde, regulate, care sa permita absorbtia energiei furnizate de hrana n corpul eteric. Gndurile de multumire adresate entitatilor care au contribuit la cresterea si dezvoltarea cerealelor, legumelor si fructelor pe care Ie mncam, amplifica energia benefica asimilata. Masticatia uniforma, pe ambele parti ale danturii, determina ncarcarea echilibrata (stnga-dreapta) a organismului. Transmiterea energiei eterice asimilata din hrana se face prin canale existente la nivelul fiecarei celule. . Energia eterica primita din exteriorul corpului eteric circula prin fluidele ce alcatuiesc cordonul de argint. Acesta mentine legatura permanenta ntre corpurile subtile si Sinele Sacru, fiind legat la corpul fizic pe toata durata ntruparii. Chakrele au rol de transformare a energiei primite la parametrii corespunzatori fiintei ntrupate. Fiecare fluid eteric este conectat la cel putin o chakra. Pe traseul cordonului de argint, la intrarea sa n corpul eteric, exista o doza eterica de unde pleaca fiecare fluid spre chakra transformatoare, apoi fiind conectat Ia corpul fizic. Fluidele corpului eteric formeaza structurile organelor, asigura functionarea lor, a ntregului organism si prin circuitele structurii eterice mentin legatura dintre corpul fizic si Eu-l Superior. Circuitele eterice sunt vizibile doar n a doua treapta a clarvederii. n prima treapta a clarvederii, corpul eteric este perceput ca o forma luminoasa, care coincide aproape perfect cu corpul fizic. Curentii eterici functioneaza ca niste conductori de alimentare, formnd circuite cu dublu sens. Dupa ncarcarea corpului eteric se ntorc la Sursa Divina cu informatii preluate de la nivelul fiintei ntrupate. Fluidele eterice sunt de mai multe tipuri: fluide primare, care asigura functionarea corpului fizic, fluide speciale aflate n legatura cu natura astrala a fiintei si fluide de conectare ce fac conexiunea ntre corpurile subtile la nivelul chakrelor. n acest volum voi trata subiectul fluidelor primare, celelalte tipuri de fluide vor forma continutul volumului urmator.

CAPITOLUL II Fluidele corpului eteric la minerale, plante si animale Omul este format din sapte corpuri subtile. Numai patru dintre acestea -corpul eteric, corpul astral, corpul mental si Eu-l alcatuiesc, mpreuna cu corpul fizic, fiinta ntrupata. Sunt numite, din aceasta cauza, corpuri inferioare. Celelalte trei corpuri superioare -cauzal, budic si atmic -corespund spiritului aflat n nalt. La regnurile inferioare omului ntlnim doar corpuri inferioare. La animale ntlnim doar trei corpuri subtile -eteric, astral si mental, plantele au numai corp eteric si corp astral, iar mineralele doar corp eteric. Deci, singurul corp subtil existent la toata Creatia este corpul eteric, alcatuit diferit pentru fiecare nivel evolutiv. Corespunzator acestui nivel, fluidele primare ce intra n componenta corpului eteric se clasifica astfel: - fluide de gradul IV, specifice mineralelor; - fluide de gradul III, specifice plantelor; - fluide de gradul II, specifice animalelor; - fluide de gradul I, specifice oamenilor. 1. FLUIDELE DE GRADUL IV Fluidele specifice mineralelor sunt de urmatoarele tipuri: 1.1 Fluid de protectie nconjoara fiecare conductor electric, la fel cum sunt protejate cablurile electrice de un nvelis protector; 1.2 Fluid de structura Este vizibil ca un filigran auriu; interconecteaza toate moleculele, mpiedicnd dezagregarea lor; 1.3 Fluid de reglare a vibratiilor Se suprapune peste fluidul de structura si asigura mentinerea armoniei vibratiilor tuturor moleculelor; 1.4 Fluid arhetipal nfasoara la exterior mineralul si corespunde formei si proprietatilor fizice ale acestuia, continnd informatiile specifice (culoare, stralucire, etc); 1.5 Fluid de circulatie a energiei cosmice ntretine viata mineralului, fiind conectat la Eterul Universal; 1.6 Fluid de circulatie a energiei telurice Stabileste legatura mineralului cu Pamntul; 1.7 Fluid de emisie-receptie Realizeaza legatura tuturor mineralelor de acelasi tip, legatura lor cu lumea Eu-lui mineral, Devachanul Superior, precum si legatura cu celelalte regnuri superioare regnului mineral. 2. CIRCULATIA ENERGIEI ETERICE LA NIVELUL MINERALELOR Alimentarea fluidelor eterice la minerale nu se realizeaza prin sistemul cunoscut de sapte chakre, ci printr-un singur punct" de alimentare ce functioneaza ca o chakra. Aceasta chakra se afla n centrul mineralului si este legata printr-un cordon energetic la Devacheanul Superior si la Pamnt.

Cordonul eteric principal este conectat la toate fluidele ce formeaza structura eterica a mineralului, alimentndu-le energetic, transmitnd si prelund informatii. Prin partea superioara a centrului energetic cordonul transmite Energie Eterica Universala care patrunde n fluidele eterice dupa ce este transformata corespunzator mineralului si emite informatiile ce pornesc de la mineral spre Devachanul Superior. n partea inferioara sunt transmise informatii spre Pamnt si captata energia telurica necesara mineralului. Circulatia energiei telurice este supravegheata si impulsionata de catre Spiritele Elementale cunoscute sub numele de Gnomi. Informatiile primite prin energie eterica de la celelalte minerale si sisteme vii sunt depuse n memoria eterica aflata n cmpul magnetic al mineralului. 3. CMPURILE MAGNETICE ALE MINERALELOR Curentul eteric, la fel ca si curentul electric, genereaza un cmp magnetic propriu. Acest cmp magnetic este perceput ca o luminiscenta n jurul structurii fizice. Mineralul apare nconjurat de un strat luminos de grosime variabila. Luminiscenta acestui strat confundat de multi clarvazatori cu corpul eteric, dar fiind numai o parte a acestuia, este diferita de la un sistem la altul. n cmpul magnetic se acumuleaza toate informatiile primite de mineral. Citind" n cmpul magnetic, se poate afla toata viata mineralului, ncepnd de la formarea sa, influentele pe care le-a suportat, chiar si trecerea unei fiinte prin corpul eteric al mineralului nregistrndu-se prin impregnarea cu energia eterica a acestuia. Influentele asupra mineralelor lasa amprente aproape sensibile, transmise la scanarea cu palma, n functie de perceperea fiecaruia, prin senzatii de caldura sau de raceala, de umiditate, de arsura, chiar si de durere fizica, ce pot fi decodificate. Daca sunt de provenienta pur naturala, si materialele de constructie emit. Traim permanent n cmpurile magnetice ale mineralelor, acestea percepnd prin interactiune toate starile vibrationale ale cmpului nostru magnetic. La cristale, cmpul magnetic este nzestrat cu o putere de amplificare a energiilor pe care le primesc si, n special, a celor pe care le transmit. Compatibilitatea unor cristale cu oamenii nascuti n anumite zodii se explica prin beneficitatea emisiilor cmpului magnetic al cristalului pentru persoanele ale caror fluide eterice speciale sunt conectate la anumite zone energetice din nalt. Influenta energetica a cristalului nu se nregistreaza numai la nivelul cmpului magnetic uman, ci si la nivelul mentalului si al aurei energetice. 4. CONVIETUIREA N COMUNIUNE CU MINERALELE Vi se pare absurd sa traiti n comuniune cu pietrele? De ce, daca ele sunt nsasi esenta fizica a planetei pe care traim? Cti dintre dumneavoastra nu ati colectionat pietricele cnd erati copii, mirndu-va de forma unora si admirnd culoarea sau stralucirea altora? Poate copilul ncerca sa nteleaga, ncerca sa iubeasca... Ce transmit pietrele, rocile, muntii, casele noastre, drumurile? Ne dau stabilitate, ncredere, putere. n minerale gasim forta si echilibrul. Ele sunt factorul solid, indestructibil al lumii n care traim. Ne ancoreaza n realitate. Prin ele pastram legatura cu Pamntul. Asa cum cautam scnteia divina din noi n nalt rugnd-o sa coboare, trebuie sa ne cautam si radacinile energetice n planeta care ne gazduieste vietuirea.

O parte din energia telurica cu care ne alimentam prin chakra cea mai de jos" a fiintei noastre, chakra telurica aflata la 30 cm sub talpile picioarelor, provine de la mineralele aflate n pamnt si pe suprafata acestuia. Deci, chiar daca stim sau nu, corpul nostru fizic preia si energia pietrelor. Iubind ntreaga creatie, aceasta energie ne poate fi benefica, folositoare. Nu uitati ca pietrele traiesc si au memorie chiar daca nu au suflet si inteligenta. Poate unele dintre ele contribuie la evolutia Pamntului mai mult dect oamenii care nu s-au trezit. 5. FLUIDELE DE GRADUL III Fluidele de gradul III sunt specifice plantelor, clasificndu-se astfel: 5.1 Fluid de protectie Este acelasi la toate structurile eterice, cu rol de izolare a fluidelor; 5.2 Fluid de structura Fiind vizibil ca un filigran de luminiscenta variabila, interconecteaza toate celulele plantei, mpiedicnd dezagregarea lor; 5.3 Fluid de reglare a vibratiilor Interconecteaza toate celulele plantei, reglnd ritmul vibratiilor specifice fiecarei parti componente (radacina, tulpina, frunze, flori, fructe) si mentinnd armonia vibratiilor la nivelul ntregii structuri; 5.4 Fluid arhetipal Corespunde formei plantei, cu toate caracteristicile ei fizice (forma fiecarei parti componente, culoare, parfum, etc); 5.5 Fluid de circulatie a energiei cosmice ntretine viata plantei si toate procesele de nmultire si rodire, fiind conectat la Eterul Universal; 5.6 Fluid de circulatie a energiei telurice Asigura cresterea plantei, ncepnd de la rasarirea ei din samnta; 5.7 Fluid metabolic Contine energiile si informatiile necesare proceselor de fotosinteza, de transformare, producere si asimilare a hranei; 5.8 Fluid respirator Asigura respiratia plantei, transformnd la nivel energetic bioxidul de carbon n oxigen; 5.9 Fluid senzorial Transmite corpului fizic impulsurile corpului astral si preia senzatiile fizice conducndu-le pentru decodificare n corpul astral; 5.10 Fluid de comunicare (de emisie-receptie) de nivel 1 Realizeaza legatura plantelor din aceeasi specie si conexiunea lor energetica cu sufletul-grup aflat n Lumea Eu-lui Plantelor, Devachanul Inferior; 5.11 Fluid de comunicare (de emisie-receptie) de nivel 2 Realizeaza legatura cu plantele din alte specii si cu toate celelalte regnuri; 5.12 Fluid curativ Mentine starea de sanatate a plantei, fiind conectat la Energia Divina. 6. CIRCULATIA ENERGIEI ETERICE LA PLANTE

Informatiile si energiile pe care plantele le primesc de la Soare prin fluidul de circulatie a energiei cosmice, sunt transmise apoi prin fluidul de circulatie a energiei telurice. Toata aceasta transmitere continua este impulsionata si realizata de catre Spiritele Elementale (Gnomi, Silfe, Ondine si

Salamandre)* (.Rudolf Steiner - Omul n raport cu Spiritele Elementelor") a caror existenta este direct implicata n viata regnului vegetal. Orice disfunctie n functionarea corpului eteric al plantei atrage dupa sine mbolnavirea ei. Prin fluidul curativ planta transmite semnale specifice catre sufletul-grup nainte de aparitia mbolnavirii. Energiile curative si intensifica atunci circulatia si prin Spiritele Elementale se ncearca nlaturarea cauzei disfunctiei. Planta moare doar daca acestea nu pot interveni pentru restabilirea circulatiei normale a fluidelor eterice. Alimentarea fluidelor eterice se face prin cordonul principal (corespunzator Cordonului de Argint) conectat Ia Sufletul Grup, fluidele fiind filtrate de cele sapte chakre. Chakrele au rol de transformare a energiei primite prin cordonul principal conform parametrilor specifici fiecarei plante. Fluidul de protectie si fluidul arhetipal intra n structura eterica direct din cordonul principal. Fluidul de circulatie a energiei telurice este filtrat de chakra nr. 4 (numaratoarea ncepe de jos n sus), iar fluidul de circulatie a energiei cosmice de chakra nr. 7. Fluidul metabolic este conectat la chakra nr. 1,2 si la chakra nr. 3, fluidul respirator si cel senzorial la chakra nr. 4, fluidele de comunicare la chakra nr. 5 si 6, iar fluidul curativ, fluidul de structura si cel de reglare a vibratiilor la chakra nr. 7. Culorile fluidelor parcurg ntregul spectru: fluidul metabolic are diverse nuante de rosu, portocaliu si galben, fluidele respirator, senzorial si de circulatie a energiei telurice au nuante de verde, fluidele de comunicare sunt albastre si indigo, fluidele de structura si de reglare a vibratiilor sunt mov, iar fluidul curativ si fluidul de circulatie a energiei cosmice sunt alb-argintii. 7. COMUNICAREA PRIN CMPUL MAGNETIC AL PLANTELOR

Cmpul magnetic al plantelor, format din cmpurile magnetice ale curentilor eterici specifici, determina o forma a corpului eteric cu totul diferita de cea a corpului fizic. Forma eterica este mult mai mare n zona radacinilor, datorita vibratiilor foarte ridicate ale celulelor acestora. Datorita fortei energetice a radacinilor, planta capteaza foarte puternic energia telurica, fluidul de circulatie e energiei telurice fiind vizibil ca cel mai luminos. Planta percepe schimbarile de mediu, ale solului, prin modificarea vibratiilor energiei telurice. Orice schimbare a vremii i este transmisa la nivel eteric prin cmpul fluidelor de circulatie a energiei cosmice. Cmpul magnetic transmite informatiile si energiile prin vibratii ce ajung pna la nivel celular. Orice modificare a vibratiilor se propaga pna la nivelul cmpului astral, transformndu-se n senzatii. Plantele nu comunica prin corpul eteric, ele transmit toate datele corpului astral. Prin corpul eteric se realizeaza doar schimburi energetice. Astfel, o planta mai putin viguroasa poate fi impulsionata de energia unei plante mai puternice, chiar aceeasi specie cu ea. Sau o planta viguroasa poate fi descarcata energetic (demagnetizata) de o planta apartinnd unei specii diferite. Transferul de energie se face prin cmpurile magnetice ale plantelor. Starea de boala poate fi molipsitoare, o activare mai puternica a fluidului curativ al unei plante putnd provoca dezactivarea fluidului curativ al plantei vecine. Starile de multumire si de fericire sunt transmise de catre corpul astral plantei printr-o intensificare a vibratiilor corpului eteric. Starile de nemultumire, de frustrare, printr-o scadere a ritmului vibratiilor, percepute fizic prin ofilirea sau palirea frunzelor.

Compatibilitatea dintre plante se explica prin armonia existenta ntre vibratiile lor. Dizarmonia vibrationala duce la incompatibilitate. n cadrul aceleiasi specii exista o comuniune, plantele nefiind separate ca individualitati. Ele nu traiesc ca entitati separate una de cealalta. Comunicnd prin sufletul grup, tot ce simte o planta dintr-o specie, simt toate plantele apartinnd aceleiasi specii, ntr-o masura mai mare sau mai mica, cresterea sau scaderea ritmului vibrational fiind simultana. Comunicarea plantelor cu mineralele se face n special cu ajutorul Gnomilor, prin transmiterea informatiilor de la radacinile plantelor la minerale. Animalele, pasarile si oamenii pot provoca prin mentalul lor, constienti sau nu, modificari ale starilor vibrationale ale plantelor. Un gnd negativ poate produce dereglari metabolice, de respiratie sau de alimentare cu energie eterica a plantei, provocnd astfel mbolnavirea ei sau moartea fizica. Gndurile benefice amplifica vibratiile si accelereaza alimentarea cu energie, mbunatatind starea de sanatate si vitalitate a plantei. Plantele comunica cu universul prin intermediul Silfelor, Ondinelor si Salamandrelor. ntreaga lor existenta este bazata pe senzatii transmise vibrational si transformate n sentimente ce ramn nscrise n memoria Sufletului Grup, influentndu-i evolutia. Despre iubirea pe care o primesc si o transmit plantele, despre capacitatea lor de a se darui si de a amplifica toate sentimentele voi vorbi n acea parte a cartii consacrata corpului astral. Daca oamenii ar ntelege plantele, s-ar putea ntelege mai usor pe ei nsisi. Daca ar putea comunica ntre ei asa cum comunica plantele, cu sufletele, multe cuvinte ar deveni inutile si lipsite de sens. La fel cum plantele si transmit starile vibrationale, si oamenii se influenteaza, modificndu-si unul altuia cmpurile magnetice, perturbnd circulatia fluidelor eterice, intervenind n buna functionare a organismelor celor lnga care traiesc. Puteti accepta ideea ca plantele ne sunt superioare prin capacitatile de percepere si emitere ale corpurilor lor eterice si astrale? Ele simt mai intens si se daruiesc cu toata puritatea lor, neconditionat, neavnd mentalul care sa le influenteze n mod negativ celelalte structuri. Putem fi si noi la fel de sensibili si de puri ca o floare? Ne putem darui sentimentele, iubind ntreaga Creatie? Putem fi, Oameni? 8. FLUIDELE DE GRADUL II

Fiind specifice animalelor (prin acest termen ma refer la toate organismele apartinnd regnului animal), fluidele de gradul II sunt urmatoarele: 8.1 Fluid de protectie Este fluidul izolator al fiecarui traseu eteric; 8.2 Fluid de structura Interconecteaza toate celulele organismului animal, mpiedicnd dezagregarea; 8.3 Fluid de reglare a vibratiilor Regleaza ritmul vibratiilor specifice fiecarei celule, fiecarui tesut, organ, glanda, aparat si sistem si mentine armonia vibratiilor la nivelul ntregii structuri eterice; 8.4 Fluid arhetipal Corespunde formei corpului, cu toate caracteristicile ei fizice, n toate etapele de crestere si de dezvoltare; 8.5 Fluid de circulatie a energiei cosmice ntretine viata fiintei prin alimentarea cu Energie Universala;

8.6 Fluid de circulatie a energiei telurice Stabileste conectarile sufletului ntrupat cu mediul, atmosfera si toate conditiile de viata ale planetei; mentine armonia ntre ritmurile animalului si ritmurile planetei, facnd posibila si realizabila ntruparea; 8.7 Fluid metabolic Fiind conectat la tot aparatul digestiv, ntretine procesele digestive si metabolice, ncepnd cu masticatia si continund cu prelucrarea, transformarea si asimilarea hranei; 8.8 Fluid de eliminare a reziduurilor Este conectat la aparatul urinar, la glandele sudoripare si la aparatul digestiv, prelungind fluidul metabolic pentru eliminarea reziduurilor din organism; 8.9 Fluid respirator Asigura toate procesele de respiratie ale fiintei; 8.10 Fluid genital Fiind conectat la Sufletul Grup, transmite toate energiile si informatiile necesare proceselor de nmultire n perioadele optime determinate n Lumea Astrala; 8.11 Fluid sanguin Este conectat la ntregul aparat circulator, asigurnd circulatia sngelui si toate procesele de la nivelul celulelor sanguine; 8.12 Fluid optic Traseul acestui fluid n interiorul organismului ncepe de Ia nivelul pupilei, conectnd ochii la creier; 8.13 Fluid auditiv Parcurge urechea interna, mergnd pna la creier; 8.14 Fluid olfactiv Exista doar la animale, nu si la celelalte specii inferioare lor si face posibila perceperea si decodificarea mirosurilor la nivelul creierului; 8.15 Fluid gustativ Fiind legat la papilele gustative, transmite creierului informatiile legate de gust; 8.16 Fluid neuronal Asigura conectarea si functionarea tuturor celulelor neuronale, a sistemului nervos central si a celui periferic, n ansamblu; 8.17 Fluid imunitar Fiind conectat la sistemul imunitar, previne mbolnavirea organismului, activarea acestui fluid asigurnd protectia mpotriva contaminarii; 8.18 Fluid curativ Sustine toate procesele de vindecare si refacere; 8.19 Fluid de termo-reglare Regleaza temperatura interna a tuturor organismelor ce apartin regnului animal; 8.20 Fluid de orientare Este specific animalelor, pasarilor, unor reptile si insectelor evoluate (furnici, albine, etc); 8.21 Fluid de zbor Este ntlnit la insectele zburatoare si la pasari; nu exista la pasarile domestice; 8.22 Fluid instinctual Corespunde fluidului de comunicare de nivel 1 la plante si uneste toate fiintele apartinnd aceleiasi specii ntre ele si cu Sufletul Grup; 8.23 Fluid de comunicare Realizeaza comunicarea ntre animale si fiintele apartinnd celorlalte regnuri prin conectare la

organele de simt, la corpul astral si la cel mental; 8.24 Fluide de absorbtie Pornesc de la nivelul organelor de simt si absorb energia luminii (prin ochi), a sunetelor (prin urechi), a parfumurilor sau a mirosurilor placute fiecaruia (prin nas) si a hranei (prin cavitatea bucala); la unele animale, n special la feline, exista fluide de absorbtie si la nivelul blanii; 8.25 Fluid senzorial Face legatura ntre corpul fizic si corpul astral; 8.26 Fluid mental Conecteaza corpul fizic si corpul astral cu corpul mental. La aceste fluide eterice de gradul II se adauga si cteva fluide de tip astral, existente doar la unele animale mai evoluate: 8.27 Fluid de respectare a ierarhiilor superioare: 8.28 Fluid de conectare la Vointa Divina. Din acest fluid se desprind alte doua fluide specifice animalelor domestice: 8.29 Fluid al iubirii sau atasamentului: 8.30 Fluid al ascultarii sau supunerii. Fara a fi dotat cu aceste ultime doua fluide, animalul nu poate convietui n comuniune cu omul. 9. CIRCULATIA ENERGIEI ETERICE LA ANIMALE

Corpul eteric este alimentat energetic prin cordonul eteric principal (Cordonul de Argint), prin cele sapte chakre ce au rol de transformare a energiei n energie specifica fiecarui organ si sistem si de filtrare a acestei energii, prin chakra inferioara (chakra telurica) ce sigura legatura fiintelor din regnul animal cu planeta pe care se afla n evolutie si prin chakra superioara (chakra cosmica) ce face conectarea cu Divinitatea. Cele doua chakre exterioare corpului fizic, inferioara si superioara, transforma energia telurica, respectiv pe cea cosmica, n energie optima sistemului viu, fiind legate prin cele doua fluide de circulatie a energiilor. Fluidul de protectie si cel arhetipal sunt alimentate numai prin cordonul eteric principal. Dup ramificarea n doza eterica, fluidele sunt conectate la chakre: La chakra nr. 1 este conectat fluidul de eliminare a reziduurilor; La chakra nr. 2 este conectat fluidul genital; Prin chakra nr. 3 trec fluidul metabolic si cele de absorbtie energetica; Chakra nr. 4 filtreaza fluidul de absorbtie, fluidul respiratiei, fluidul sanguin, pe cel de termo-reglare, fluidele imunitar si curativ, fluidul de zbor si cel senzorial, Chakra nr. 5 este traversata de fluidele organelor de simt si de cel senzorial; mpreuna cu chakra nr, 6 filtreaza fluidul de comunicare. La chakra nr. 6 sunt conectate fluidul de zbor, fluidul neuronal, cel de orientare, cel instinctual si fluidul mental. Prin chakra nr. 7 trec fluidele de tip astral filtrate mai nti de chakra cosmica, fluidul de structura si cel de reglare a vibratiilor. Dupa vibratiile specifice functiilor pe care le au si ale chakrelor prin care trec, fluidele sunt multicolore, n culorile spectrului. Astfel, fluidul de eliminare a reziduurilor are culoarea rosie, cel genital este portocaliu. Fluidul metabolic are culoarea galbena, cel de absorbtie energetica este galben verzui. Fluidele respirator, sanguin, de termo-reglare, imunitar, curativ si de zbor au diferite nuante de verde. Fluidul senzorial este turcoaz (verde-albastru), cel al organelor de simt este albastru si fluidul de

comunicare este albastru-indigo. Indigo de diferite nuante, pna la mov, sunt si fluidele senzorial si neuronal, cel de orientare, cel instinctual si cel mental. Fluidul de structura si cel de reglare a vibratiilor sunt mov-argintii, iar fluidul de circulatie a energiei cosmice si fluidele astrale sunt de culoare albargintie. Fluidul de circulatie a energiei telurice are culori diferite pentru fiecare specie. Toate fluidele eterice au circuite duble, de preluare si transmitere a energiei eterice, chakrele functionnd ca transformatoare ale energiei primite si filtre ale energiei emise prin Cordonul de Argint si direct prin chakra cosmica si chakra telurica. CAPITOLUL III Fluidele corpului eteric uman n alcatuirea corpului eteric uman intra curenti de forte, pozitionati pe mai multe straturi, ncarcati cu energie eterica diferita, de la energia captata din Eterul Universal pna la transformarea acesteia ntr-o energie de tip emotional-afectiv de provenienta divina. Primul tip de curenti eterici, de gradul I. alimentati din Eterul Universal, ntretin buna alcatuire si functionare a organismului fizic, traversnd ntreaga structura eterica. Curentii de tip astral definesc structura emotionala, sentimentala si morala a entitatii la nivelul eteric. Fiecarui fluid i corespunde o calitate, o virtute, un dar primit de la Creator. Acesti curenti sunt activati la maxim sau nu, putnd fi chiar inexistenti, n functie de modul de a simti, de a gndi si de a actiona al fiintei umane. Fluidele de conectare intra-structurala faciliteaza functionarea n siguranta a tuturor structurilor subtile, interconectndu-le si permitnd circulatia energiilor si a informatiilor. ntre cele trei tipuri de curenti nu exista legaturi, fiecare fiind alimentati din surse diferite prin Cordonul de Argint si prin chakrele exterioare corpului fizic, nsa perturbarea oricaruia dintre sistemele de fluide eterice produce perturbari celorlalte, percepute vibrational. Prin clarvedere, fluidele de gradul I sunt vizualizate sub forma unor benzi luminoase colorate ce strabat corpul fizic, fluidele de tip astral au forme geometrice sau simbolice si sunt mai luminoase, mergnd pna Ia auriu stralucitor, iar fluidele de interconectirc sunt vizibile numai n structurile chakrelor, forma lor fiind aceea de spirala. Alimentarea fluidelor eterice umane este influentata de hrana si de somn, de mediu, de activitatile zilnice si implicarea emotionala n aceste activitati, de sentimente si gnduri, de relatiile cu celelalte fiinte si cu entitatile superioare, de constientizarea Divinitatii si a Legilor Universale. A. FLUIDELE DE GRADUL I

Fluidele de acest tip sunt similare cu cele ntlnite la corpurile eterice inferioare ca alcatuire a corpului eteric uman. Exista o mare asemanare ntre fluidele de gradul II ce compun structurile eterice ale animalelor si fluidele de gradul I din structurile eterice umane. Difera prin consistenta, la om fiind mai eterate datorita conectarii cu celelalte structuri. Voi descrie n amanunt traseul si caracteristicile fiecarui fluid n parte. A.1 Fluidul de protectie Prin structura sa, fluidul de protectie da siguranta si invulnerabilitate ntregii alcatuiri eterice a fiintelor. Consistenta acestui fluid care mbraca toate circuitele fluidice din corpul eteric este cea mai

10

fina, asemanatoare celofanului. Transparenta sa nu influenteaza vizualizarea luminiscentei si a culorii fluidului ce traverseaza canalul eteric. Prin natura sa speciala, fiind ncarcat doar cu informatii de protectie, nu perturba consistenta informationala si energetica a fluidului pe care l nconjoara. Alimentarea sa se realizeaza direct din nvelisul de protectie al cordonului principal, Cordonul de Argint, conectat la Sursa Divina. Circuitul nchis este dat de stratificarea n doua fascicule, nfasurate unul peste celalalt. Primul se duce" pe interior si apoi se ntoarce pe deasupra, intrnd din nou n Cordonul de Argint. Astfel, nvelisul este dublu, cu doua sensuri. Cele doua fascicule au polaritati diferite, determinnd neutralitatea ntregului. Daca nu este alterata consistenta fluidului de protectie, eventualele impuritati nu pot ajunge pna la nvelisul interior, ele fiind transportate de nvelisul exterior n afara structurii, apoi absorbite si dizolvate n Eterul Universal. Particulele ce intra n componenta acestui fluid sunt permanent rennoite, orice afectiune a lor durnd foarte putin. Orice vibratie dizarmonioasa sau disfunctie a unui fluid eteric este transmisa prin fluidul de protectie n matricea informationala a corpului eteric, aflata n chakra Muladhara de la baza coloanei vertebrale. Nucleul corpului mental citeste matricea informationala si actioneaza partea subconstienta a mentalului pentru rezolvarea problemelor de la nivelul fizicului si partea inconstienta pentru rezolvarea disfunctiilor din corpul eteric. Vibratiile fiecarui fluid eteric pot creste si pot fi armonizate prin citirea sau rostirea unor invocari adresate Divinitatii. Invocare pentru refacerea si energizarea fluidului de protectie Doamne Dumnezeule Atotputernic, ti multumesc pentru protectia pe care mi-o oferi permanent, fara ca eu sa stiu. ti multumesc ca mi-ai creat un corp eteric invulnerabil si indestructibil pna la sfrsitul acestei vieti pamntesti nchinata slujirii Tale. Puterea invocarii este mai mare dect puterea rugaciunii, ea nefiind o cerere, ci o afirmare a unei stari de fapt, a unei mpliniri atrase de certitudinea realizarii. A.2 Fluidul de structura Fluidul eteric de structura nfasoara toate celulele corpului uman pe exteriorul membranei, fara a interfera n structura lor arhetipala, mentinndu-le consistenta si invulnerabilitatea. nfasurarea este dubla. Fluidul intra si iese prin chakra Sahasrara, aflata n crestetul capului, alimentndu-se cu Lumina Divina din zona Creatiei Primordiale. Chakra filtreaza Lumina si o optimizeaza corespunzator organismului. Toata creatia materiala este formata din atomi si spatiile dintre atomi. Toate organismele vii sunt formate din celule si spatiile dintre celule. Astfel, marit la o scara foarte mare, fluidul de structura poate fi vazut ca o retea de globulete stralucitoare prinse uneie de altele cu mici fire aurii. Datorita modului de viata actual, acest fluid a devenit foarte vulnerabil. Toate reziduurile ramase n urma prelucrarii toxinelor (E-uri, ngrasaminte chimice care au fost folosite la hranirea legumelor,

11

substante chimice ingerate de animale, medicamente, alcool), a carnii, a noxelor din mediu se acumuleaza n spatiile interceluare. Devenind din ce n ce mai grosiere, aceste depuneri distrug fluidul de structura si nglobeaza n masa lor celulele. Astfel, se creeaza noduli, tumori, formatiuni canceroase, chisturi, fibroame, varice, polipi, negi si alte excrescente. Eliminarea lor se face fara leziuni, prin chirurgie de lumina. Adevarata chirurgie de lumina nu se poate realiza dect de catre entitati superioare foarte evoluate aflate n misiune pe Terra. Ele intervin fara constientizarea bolnavului, facnd minuni", sau lucreaza prin intermediul unor terapeuti, cu sau fara stirea lor. Energia speciala folosita n chirurgia de lumina patrunde n spatiile intercelulare, desprinde corpul strain si l dezintegreaza. Apoi, fluidul de structura se poate reface. Pentru prevenirea aglomerarii cu impuritati a spatiilor intercelulare, schimbati-va modul de viata si mai ales modul de viata al copiilor dumneavoastra Hraniti-i, pe ct este posibil, natural, evitnd alimentele ce au n componenta substante chimice, reducnd la minim consumul de carne. Renuntati la fumat si evitati atmosfera mbcsita, caci fumul creeaza depuneri n spatiile intercelulare ale aparatului respirator. Eliminati alcoolul si luati medicamente numai cnd sunt necesare. Iesiti ct mai mult n natura. ntr-un cuvnt: traiti sanatos! nainte de purificarea fluidului de structura este necesara curatarea spatiilor intercelulare cu lumina din Zona Divina a creatiei Primordiale. Cu capacitatea dea curata aceste spatii sunt nzestrati, n general, bioterapeutii. Repetarea urmatoarei invocari, de mai multe ori pe zi, o perioada ndelungata de timp, are efect terapeutic asemanator. Invocare pentru purificarea spatiilor intercelulare Te rog, Doamne Dumnezeule Atotputernic, trimite Lumina Ta sa purifice toate spatiile intercelulare ale corpului meu, pentru ca eu sa pot fi asa cum Tu m-ai creat. Capacitatea de refacere a corpului eteric este determinata de alimentarea cu mai multa energie dect este necesar pentru functionarea lui. Acolo unde spatiile intercelulare sunt pure, fluidul de structura deteriorat se poate reface. Invocare pentru refacerea fluidului de structura ti multumesc, Doamne Dumnezeule Atotputernic, pentru desavrsita alcatuire a fiintei mele. Fie ca Lumina ta sa protejeze flecare celula a trupului meu, de acum si pna la sfrsitul acestei vieti pamntesti nchinata Slujirii Tale. A.3 Fluidul de reglare a vibratiilor Fiecare celula a organismului uman are propria ei vibratie si fiecare tesut are o vibratie specifica. La nivelul ntregului organism, vibratiile sunt n armonie. Disonanta, lipsa de armonie a vibratiilor, duce la aparitia bolii. Daca ritmul vibratiilor celulelor unui organ este perturbat, organul se mbolnaveste. Fluidul de reglare a vibratiilor este conectat la nucleul fiecarei celule, primind impulsuri

12

informationale si transmitnd energie din Zona Divina a Armoniei Vibrationale. Aspectul sau este acela al unor faguri de luminiscenta argintiu-aurie, n functie de zona pe care o parcurge. Chakra Sahasrara filtreaza energia de alimentare a acestui fluid, optimiznd-o conform necesitatilor. Orice perturbare a vibratiilor este transmisa informational bazei de date aflata n chakra Muladhara. Alimentarea fluidului se intensifica pna la restabilirea armoniei. n zona aflata n dizarmonie, fluidul si pierde stralucirea, devenind opac. Revenind la normal, si recapata aspectul initial. Cnd fluidul de structura este deconectat pe portiuni prin acumulare reziduala, fluidul de reglare a vibratiilor si reduce pulsatiile si intensitatea n acele zone. Mentinerea starii de sanatate este n corelatie cu pastrarea armoniei ntregului organism. O viata traita n armonie cu ntreaga creatie se reflecta n armonia interioara. Invocare pentru armonizarea vibratiilor Doamne Dumnezeule Atotputernic, ti multumesc pentru armonioasa alcatuire a fiintei mele. Fie ca toate celulele, tesuturile, organele, glandele, aparatele si sistemele corpului meu sa fie n armonie unele cu celelalte, asa cum Tu le-ai creat pentru Slava Ta. A.4 Fluidul arhetipal Fluidul arhetipal este fluidul formei, alimentat din Zona Divina a Arhetipurilor prin Cordonul de Argint. Informatiile transmise prin acest fluid corespund evolutiei corpului fizic. Datele primare sunt depozitate n Banca de Date din chakra Muladhara de la baza osului sacru, unde fluidul este conectat. Ele contin informatii despre evolutia farului, de la stadiul embrionar pna la crestere si formeaza matricea sufletului embrionar (sau vegetativ), sufletul corpului eteric. Din momentul nasterii, alimentarea cu informatiile necesare cresterii si dezvoltarii, maturizarii si mbatrnirii functioneaza continuu prin acest fluid, mergnd pna la nucleul fiecarei celule. n aceste date este nscrisa forma initiala si evolutia formei fiecarui organ, a fiecarei parti a organismului separat si n cadrul ntregului. Arhetipul fiecarei fiinte ntrupate exista, n diverse faze evolutive, nca dinainte de nastere, n Zona Divina a Arhetipurilor. Acolo, sufletele evoluate si creeaza viitoarele trupuri fizice. Sufletelor mai putin evoluate li se creeaza viitoarele trupuri fizice arhetipale de catre entitati superioare, corespunzator karmei si evolutiilor lor. Forma arhetipala este conectata permanent prin energie mentala la nucleul corpului mental si prin fluidul eteric arhetipal la nucleul corpului eteric aflat n chakra Muladhara. De foarte mult ori, corpul fizic nu mai corespunde formei arhetipale originale. Orice situatie care duce la iesirea din arhetipul original (schimbarea formei fizice a unui organ n urma unui accident sau a unei operatii chirurgicale, schimbarea aspectului fizic prin slabire, ngrasare sau operatii estetice) provoaca dizarmonii vibrationale nregistrate att de fluidul arhetipal, ct si de fluidul de reglare a vibratiilor.

13

Fluidul arhetipal este vizibil ca o membrana foarte fina ce acopera toate organele si ntregul corp fizic. Membrana este transparenta si penetrabila (celelalte fluide eterice pot trece prin ea). Iesirea din arhetip produce dereglari functionale ale glandelor si organelor. Forma fluidului arhetipal (consistenta membranei) poate fi deteriorata de unele eforturi fizice mari, de lovituri si dureri puternice, de suferinte prelungite, de socuri psihice sau spaime, de cazaturi de la naltime, de schimbari bruste de temperatura (ex. -nghetarea membrelor) si de presiune (n cazul scafandrilor, aviatorilor si alpinistilor), de administrare de anestezice foarte puternice sau medicamente timp ndelungat, de consumul de droguri sau substante halucinogene si de unele maladii mentale. Invocare pentru refacerea fluidului arhetipal ti multumesc, Doamne Dumnezeule Atotputernic, Creator a tot ce exista, ca trupul meu fizic corespunde perfect arhetipului sau, respectnd vesnic Voia Ta. A.5 Fluidul de circulatie a energiei universale Fluidul de circulatie a energiei universale este alimentat cu energie divina din Absolut, cu energie cosmica din Zona Iubirii Materializate si cu energia vietii din Zona Creatiei Divine. Patrunde n corpul eteric prin chakrele superioare, Chakra Divina (aflata la aproximativ 30 cm deasupra capului) si Chakra Christica (aflata la aproximativ 15 cm deasupra capului), apoi prin chakra Sahasrara din crestetul capului. Cele trei chakre filtreaza fiecare, reglnd la parametrii corespunzatori fiintei ntrupate, energia primita: Chakra Divina -energia divina (energia Tatalui), Chakra Christica energia cosmica (energia Fiului) si Sahasrara - energia vietii (energia Sfantului Duh). Coloana alb-argintie a fluidului capata nuante violet la trecerea prin chakra Sahasrara. Traseul sau strabate ntregul organism pe circulatia sanguina. Se ntoarce n Plexul Solar de unde este preluat n Cordonul de Argint. Lipsa de credinta n Divinitate este cauza reducerii alimentarii fluidului. Poate ajunge de grosimea unui fir de ata, conectat doar la energia Sfantului Duh ce mentine viata n trupul fizic. n diverse stadii de evolutie a constientei, postul, rugaciunea si meditatia atrag amplificarea conectarii, marind astfel alimentarea cu Energie Divina, Energie Christica si Energia Sfntului Duh. Invocare pentru amplificarea alimentarii fluidului energiei universale Doamne Dumnezeule Atotputernic, Doamne Isus Christos si Sfinte de viata facatorule Duh, trimiteti, rogu-va, fiintei mele ntrupate. Lumina, Iubirea si Viata pentru a putea face mai bine voia Sfintei Treimi pe acest Pamnt.

14

A.6 Fluidul de circulatie a energiei telurice Chakra care filtreaza acest fluid, aducndu-l la parametrii fiintei, este Chakra Telurica, aflata la aproximativ 30 cm sub talpile picioarelor. Traseul energiei telurice este complementar traseului energiei universale. Fluidul strabate organismul pe circulatia venoasa, n timp ce fluidul universal e conectat la circulatia arteriala. Ajuns n inima, iese prin chakra Anahata si apoi prin Chakra Telurica, transmitnd informatiile energetice ale fiintei spre Pamnt. Informatiile si energia transmise de minerale sunt preluate din fluid prin chakra Anahata, realiznduse astfel comunicarea cu planeta. Prin chakra Astrului Teluric este trimisa n organism energia ce constituie suportul mineralelor asimilate din hrana prin fluidul metabolic si fluidul de absorbtie energetica. Fluidul de circulatie a energiei telurice are culoare verde, de nuante diferite, n functie de nivelul de evolutie al fiintei si de tot ce ea transmite pamntului. Lumina verde-fosfor ce patrunde prin Chakra Telurica si schimba stralucirea si nuanta. Iubirea si grija fata de natura dau fluidului o nuanta de verde intens, stralucitor. Persoanele care merg mult pe jos, care stau mult n natura au acest fluid foarte activat, spre deosebire de persoanele sedentare, la care fluidul este putin activat. Invocare pentru amplificarea alimentarii fluidului energiei telurice ti multumesc, Planeta Vie, care ma gazduiesti, ma ocrotesti, ma hranesti si ma sprijini pentru a-mi ndeplini misiunea. ti daruiesc iubirea mea, puritatea fiintei mele si viata mea, pentru Slava lui Dumnezeu si instaurarea mparatiei Sale pe Pamnt. Planeta raspunde, daruind iubirea si energia ei fiintelor cu care se afla n comuniune. A.7 Fluidul metabolic Culoarea galbena a fluidului metabolic corespunde chakrei Manipura, aflata n dreptul ombilicului, raspunzatoare de toate procesele digestive. Fluidul pur, denumit si fluid al vietii, este de culoare aurie. Nuanta pe care o primeste dupa trecerea prin chakra este data de caracteristicile proprii fiintei. Dupa irigarea ntregului aparat digestiv, fluidul se ntoarce n chakra Manipura. Culoarea sa la iesirea din organism reflecta starea de sanatate a individului. Un aparat digestiv sanatos va modifica foarte putin stralucirea fluidului, n timp ce starea de boala se va imprima prin nuante pale, lipsite de stralucire: mustar n cazul afectiunilor stomacului, galben-verzui pentru afectiuni hepatice sau ocru n cazul unui colecist bolnav. Printr-o alimentatie echilibrata se poate mentine starea de sanatate, deci si stralucirea fluidului. Alimentatia bazata pe carne transforma culoarea fluidului n maro deschis, chiar n cazul unui organism aparent sanatos. La nivelul ficatului eteric are loc un transfer de energii si informatii ntre fluidul metabolic si fluidul circulator (sanguin), printr-un filtru energetic. Distrugerea partiala a acestui filtru cauzeaza mbolnavirea pancreasului si a vezicii biliare. n splina eterica exista un al doilea filtru prin care se fac schimburile ntre fluidul metabolic, fluidul

15

circulator si fluidul respirator. Deteriorarea acestui filtru energetic simultan cu crearea de brese n filtrul din ficatul eteric, determina aparitia diabetului si a altor boli de nutritie. La intrarea n chakra Manipura, fluidul metabolic este conectat la fluidul ritmului. Fiecare organism are propriul ritm metabolic. Slaba conectare la fluidul ritmului provoaca arderi lente sau rapide, deci iesirea din ritmul propriu ntr-un sens sau n celalalt. Invocare pentru activarea fluidului metabolic ti multumesc, Doamne Dumnezeule, pentru hrana pe care o dai tuturor corpurilor mele n fiecare zi, pentru buna asimilare si folosirea optima a energiei din hrana vie. A.8 Fluidul de eliminare a reziduurilor Fluidul eteric de eliminare a reziduurilor intra prin chakra Manipura si iese prin chakra Muladhara, parcurgnd aparatul digestiv, aparatul urinar si ajungnd pna la glandele sudoripare. Culorile acestui fluid parcurg gama de vibratie specifica galbenului, portocaliului si rosului. Afectiunile colonului si rectului dau fluidului culoarea grena, iar afectiunile renale fac ca fluidul sa fie maro-roscat la iesirea prin chakra Muladhara. n rinichii eterici exista doua filtre energetice prin care se face transmiterea ntre fluidul de eliminare a reziduurilor si fluidul circulator (sanguin). Deteriorarea acestor filtre creeaza afectiuni renale, distrugerea lor provocnd blocaje renale.Lipsa de continuitate a fluidului pe traseul rectului favorizeaza aparitia hemoroizilor. Energizarea slaba a fluidului provoaca n cele mai multe cazuri colite sau constipatii. Supraenergizarea fluidului provoaca diaree la digerarea unor alimente nebenefice. Slaba energizare a fluidului n vezica urinara duce la lipsa de control a mictiunilor, iar supraenergizarea fluidului pentru vindecarea unor raceli provoaca micturitie (nevoie frecventa de a urina). Energia binefacatoare a apei de baut are efect de stimulare a acestui fluid. La fel si energia vindecatoare a unor plante medicinale, recomandate n afectiunile aparatului digestiv si ale aparatului urinar. Invocare catre planeta Pamnt (Geea) ti multumesc, Planeta Vie, pentru ca preiei toate reziduurile eliminate de corpul meu fizic si de corpurile mele subtile, purificandu-le n fiecare zi pe care o traiesc n armonie cu tine si cu ntreaga Creatie, pentru Slava lui Dumnezeu si instaurarea mparatiei Sale pe Pamnt.

16

A.9 Fluidul respirator Fluidul respirator este alimentat prin doua chakre -Anahata si Vishudda, ce transforma particulele eterice ale aerului, aducndu-le la nivelul vibrational propriu fiintei. Sursa de alimentare a acestui fluid este nsasi elementul pur Aer din descompunerea substantei divine datatoare de viata n cele cinci elemente primordiale. Dupa trecerea prin cele doua chakre, urmeaza o conexiune a fluidului transformat cu fluidul ritmului n plexul solar. Legatura energetica directa a aparatului respirator cu plexul solar determina usurarea activitatii corpului eteric si cresterea capacitatilor de deconectare, concentrare si meditatie ca urmare a exercitiilor de respiratie, a reglarii sau ncetinirii ritmului respirator. Ritmicitatea respiratiei este ntretinuta de conectarea la fluidul ritmului. Mentinerea ritmului respirator propriu faciliteaza racordarea corpurilor inferioare la corpurile superioare ale fiintei. Lipsa conectarii celor doua fluide este cauza unor boli n plan fizic si a legaturii sporadice cu Sinele Superior. n plexul solar, fluidul preluat din Aerul Universal este ncarcat cu particule solare. Astfel, culoarea lui are diferite nuante, rezultate din combinarea culorilor verde, albastru si galben-auriu. Daca aceste nuante sunt neschimbate la iesirea fluidului din organism, ele pierznd doar din stralucire, nseamna ca aparatul respirator este sanatos. Daca fluidul capata nuante nchise, plamnii sunt mbcsiti, poluati. Culorile pale, albicioase, denota mbolnavirea plamnilor. Pe traseul fluidului respirator, n bronhiile eterice, exista filtre circulare ce mentin elasticitatea bronhiilor fizice. Distrugerea filtrelor duce la lipsa elasticitatii si provoaca la nivel fizic bronsite sau astm. Plamnii eterici sunt dotati cu canale eterice de preluare a reziduurilor. n medii foarte pure (la munte sau n atmosfera salina) aceste canale sunt curatate, purifcndu-se astfel plamnii. Invocare pentru amplificarea alimentarii fluidului respirator Doamne Atotputernic, ti multumesc pentru aerul pe care l respir si pe care Tu l-ai creat ca sursa a vietii mele nchinata Slujirii Tale. A.10 Fluidul genital Fluidul genital este filtrat de chakra Swadhisthana, aflata n zona organelor genitale. Functionarea optima a acestei chakre contribuie la armonizarea energiei ntregului organism. Eliminarea n exces a energiei sexuale creeaza dizarmonie, influentnd functionarea chakrelor, n special a celor superioare. n timpul actului sexual, prin chakra Swadhisthana au loc schimburi de energie ntre parteneri, mai mult sau mai putin benefice. n absenta iubirii dintre parteneri, energia sexuala este distribuita haotic, risipita, consumata inutil. Risipa de energie sexuala are ca efect insatisfactia, insuficienta si dependenta de sex. Actul sexual practicat cu iubire este un schimb benefic de energii, generator de satisfactie si mplinire sexuala. Culoarea fluidului este portocaliu-aurie. La oamenii care folosesc benefic energia sexuala, fluidul si pastreaza culoarea si luminiscenta, ntretinnd un aparat genital sanatos. Lipsa de satisfactie, de mplinire, abstinenta fara un suport temeinic, izvorta din teama, frigiditate, ignoranta sau ntelegere eronata a vietii spirituale (nu se poate ajunge la abstinenta sexuala dect la un anumit nivel de evolutie

17

spirituala ce permite folosirea n alt mod a acestor energii), precum si o viata sexuala dezorganizata, exagerata, duc la deteriorarea calitatilor fluidului genital, deci la mbolnavire. Culoarea sa devine grialbicioasa n caz de stagnare a energiilor sexuale, portocaliu-reflectorizant la cei care au o activitate sexuala excesiva si portocaliu-ocru, ruginiu sau maro la persoanele agresate, dezamagite sau frustrate sexual. Fluidul genital este o parte a fluidului sexual, fluid de tip astral, din care se desprinde la intrarea n corpul eteric. Sursa de ncarcare este Zona Puritatii Divine, Sefira Puritatii, Iesod. Activitatea sexuala negativa perturba, prin transmitere fluidica, Sefira Puritatii. La iesirea din corpul eteric, fluidul genital patrunde din nou n fluidul sexual si se ntoarce n Zona Puritatii Divine, ncarcat cu ceea ce a preluat din organism. Fiind puri, plini de iubire neconditionata, mentinem, la rndul nostru, Puritatea Universala. Mantra pentru mentinerea Puritatii Universale Toate corpurile mele sunt pure, Asa cum Tatal mi le-a creat Prin tot ce gndesc, simt, spun si fac Mentin Puritatea Universala. Fluidul genital care doua polaritati. Ele este masculin sau feminin, n functie de organismul la care este conectat. n chakra Swadhisthana, fluidul genital feminin se conecteaza la fluidul ritmului, transmitndu-se astfel ritmurile ciclice ale Lunii, ale Sefirei Iesod. Slaba conectare a celor doua fluide este cauza perturbarilor ciclului menstrual. Desprins tot din fluidul sexual si combinat cu fluidul genital, la organismele feminine actioneaza fluidul maternitatii. Cele doua fluide eterice, genital si cel al maternitatii, sunt activate la maxim si primesc ncarcare din Zona Creatiei Divine n momentul conceperii unui copil. (Este vorba despre fluidele genitale ale parintilor si fluidul maternitatii existent deja la viitoarea mama). A.11 Fluidul maternitatii Ca si fluidul genital, fluidul maternitatii este activat n perioada pubertatii, nsa o activare partiala a sa nca din copilarie explica tendintele de comportament matern ale fetitelor fata de fratii mai mici sau n joaca cu papusile. Existenta acestui fluid este determinata karmic si conform planului vietii stabilit nainte de ntrupare. Daca entitatea feminina nu va fi mama si nici nu va creste copii, n ntruparea respectiva fluidul maternitatii nu se activeaza. Conectarea la Zona Maternitatii din Sfera Mamei Divine se face tot prin chakra Swadhisthana. Energiile primite prin acest fluid de culoare violet-auriu se amplifica si si schimba compozitia pe toata perioada maternitatii. n timpul sarcinii, punctul de conectare a fluidului strabate zona abdominala dintre chakra Swadhisthana si chakra Manipura. (Pe abdomenul gravidei apare o dunga maronie). Din luna a patra de sarcina, fluidul maternitatii este conectat la chakra Manipura. n momentul conceperii, fluidul maternitatii deja mbraca uterul. Legatura cu corpul eteric al viitorului copil este facuta deja prin acest fluid.

18

Energia trimisa din Sfera Mamei Divine creeaza placenta eterica, denumita fluid placentar, din care se va forma placenta fizica. Cu ct acest fluid este mai puternic, cu att fatul va fi mai protejat, avnd un organism perfect sanatos.Consumul de oua, lactate vii, legume si fructe n perioada sarcinii contribuie la activarea fluidului maternitatii, respectiv a celui placentar. Rugaciune pentru femeile care si doresc copii Doamne Dumnezeule Atotputernic, trimite rogu-Te o entitate de lumina ca sa-mi fie copil n viata aceasta. Fagaduiesc sa nu i perturb misiunea si sa respect ntelegerea facuta ntre noi nainte de nasterea mea. Asa sa-mi ajute Dumnezeu! Starea de sanatate a fatului se poate determina prin studiul acestui fluid placentar. Lipsa de stralucire, de consistenta si transformarea culorii violet n alb, gri sau bej sunt cauze ale dezenergizarii fatului. Aparitia altor culori suprapuse celei violet semnifica existenta unor afectiuni la nivelul eteric corespunzator culorii respective. Fluidul placentar este mbracat de un fluid de tip astral protector, de culoare bleu pentru baieti si roz pentru fetite. n cazul gemenilor, tripletilor, etc, de sexe diferite, nuantele roz si bleu ale fluidului placentar protector se combina Vizualiznd acest fluid, clarvazatorii stiu care este sexul viitorului copil. A.12 Fluidul sanguin Fluidul sanguin sau circulator formeaza o retea ce dubleaza, la nivel eteric, sistemul circulator. Structura sa este variabila, dupa tipul de circulatie pe care l strabate (arteriala sau venoasa). Culoarea sa este verde intens la patrunderea n chakra Anahata, care l transforma conform vibratiei proprii fiintei. Tot aici se realizeaza si conectarea la fluidul ritmului, ce imprima pulsul fluidului circulator. Pe circulatia arteriala culoarea este stralucitoare si luminoasa, devenind opaca pe circulatia venoasa. Fluidul se coloreaza n albastru si iese prin chakra Vishuddha dupa ce preia si informatiile de la nivel 17 pulmonar. Inima eterica este strabatuta de doua ori de fluidul sanguin si o data de fluidul ritmului. Daca traseul fluidului circulator este incomplet, organismul se mbolnaveste de afectiuni specifice membrelor inferioare (varice, flebite, tromboze sau arterita n cazul n care fluidul nu parcurge membrele inferioare). Bolile cardiace sau circulatorii dau fluidului culoarea rosu-vnat la iesirea din corpul eteric. Invocare pentru refacerea, purificarea si activarea fluidului sanguin Doamne Dumnezeule Atotputernic, asa cum fluidul vietii strabate ntreaga Ta Creatie, fie ca viata, sanatatea si puritatea sa strabata ntregul meu organism, ca Lumina Ta sa circule prin arterele si venele mele

19

dupa cum inima mea este plina de iubire pura si neconditionata. Daca inima ne este inundata de iubire, n ea nu mai au loc acnrimente negative (egoism, gelozie, invidie, etc), deci va fi o inma sanatoasa. Primind iubire divina pe masura puritatii inimii, fluidul sanguin ce strabate o inima pura va fi luminos si ncarcat energetic, transmitnd n tot corpul sanatate si puritate. A. 13 Fluidul ritmului Fluidul ritmului este conectat la Ritmul Universului. Prin acest Tiuid primim pasaportul de integrare n Creatie. Prin mentinerea ritmurilor, prin conectare la parametrii universali, suntem n armonie cu Universul. Conectndu-ne la vibratii joase, ce perturba ritmurile fiintei, devenim o sursa de dizarmonie, afectnd astfel ntregul Univers. Fluidul ritmului are culoare alb-argintie, cu att mai stralucitoare cu ct parametrii proprii sunt mai aproape de parametrii universali (vezi capitolul urmator - Fluidele de tip astral"). Patrunde n corpul eteric prin mai multe chakre: n Vishuddha se conecteaza la sistemul endocrin, n Anahata la aparatul circulator, n Manipura la organele digestive si n Swadhisthana la cele genitale. n plexul solar e conectat la fluidul respirator. Prin legatura cu sistemul endocrin, fluidul ritmului influenteaza cresterea organismului si ncetarea cresterii, actionnd asupra hipofizei si epifizei; favorizeaza mentinerea greutatii corporale prin glanda tiroida. Lipsa conectarii la glandele de crestere produce perturbari n dezvoltarea fizica a copiilor. Daca legatura la glanda tiroida nu este perfecta, apar ngrasarea exagerata, obezitatea. Tensiunea arteriala este reglata prin conectarea la inima a acestui fluid. Fiind n armonie cu ritmurile Lunii, fluidul determina perioada ciclului menstrual la femei, prin interferenta cu fluidul genital n chakra Swadhisthana. Exercitiile de respiratie pot produce o activare a fluidului ritmului, activnd prin plexul solar acea parte a sa conectata la fluidul respirator. Fluidul Ritmului Universal din care provine fluidul ritmului fiecarei fiinte este conectat la fluidele emisive ale tuturor planetelor sistemului nostru solar, deci ale Zodiacului. Prin acest fluid suntem n concordanta cu ritmurile zodiacale din momentul nasterii ca fiinte ntrupate. Putem a fi n armonie sau nu cu ritmurile planetelor, deci putem primi influenta lor benefica sau malefica. Alegerea apartine fiecaruia dintre noi. Mantra pentru integrarea n Ritmul Universal Ritmul fiintei mele este integrat n Ritmul Universului. Nici un gnd, nici o fapta, nici un cuvnt si nici un sentiment al meu nu perturba Armonia Universala.

20

A.14 Fluidul de termo-reglare Culoarea fluidului de termo-reglare este bleu-auriu, avnd diverse nuante imprimate de starea de frig, de caldura sau de febra a fiintei. Este conectat la Soarele Divin si da o particularitate proprie animalelor, pasarilor si omului: starea de caldura interioara. Dupa trecerea prin chakra Anahata, parcurge toata circulatia sanguina, reglnd temperatura interna si asigurnd adaptarea organismului la conditiile de mediu. Disfunctiile acestui fluid fac ca unele persoane sa nu poata suporta caldura excesiva sau frigul mai mult dect altele. Prin legatura sa cu fluidul imunitar, fluidul de termo-reglare da semnalul nceperii luptei cu bolile infectioase, facnd sa creasca temperatura corpului. A.15 Fluidul imunitar Este fluidul care ne protejeaza mpotriva mbolnavirilor. Culoarea sa galbena devine transparenta si foarte deschisa daca apar disfunctii n sistemul imunitar al corpului fizic. Este conectat la Zona Sanatatii Divine si filtrat prin chakra Manipura. Functionarea foarte slaba a acestui fluid se reflecta prin mbolnaviri dese si repetate. Cnd fluidul este distrus n totalitate, este posibila infestarea cu virusul HIV si declansarea SIDA. Functionarea optima a fluidului imunitar mentine organismul sanatos, rezistent la mbolnaviri contagioase. Invocare pentru activarea fluidului imunitar Doamne, ti multumesc ca sunt sanatos n aceasta zi a vietii mele si n toate zilele ce vor urma. A. 16 Fluidul curativ Fluidul curativ nsoteste fluidul imunitar ca si fluidul de termo-reglare de-a lungul circulatiei sanguine. Toate cele trei fluide au o zona de transfer a informatiilor la nivelul diafragmei. Aceasta zona este un cristal eteric vibratoriu, cristal curativ. Deteriorarea cristalului curativ provoaca aparitia febrei fara explicatii medicale, n absenta mbolnavirii corpului fizic. Orice alarma din fluidul imunitar este transmisa prin cristal fluidului de termo-reglare care si intensifica vibratiile, provocnd starea febrila. Ridicarea temperaturii corpului sau a unei zone ranite ori bolnave a organismului, alerteaza fluidul curativ care ncepe procesul de vindecare si refacere. Toate celulele afectate sunt conectate la acest fluid. Fluidul curativ functioneaza doar cnd este necesar, fiind inactiv cnd organismul este ntr-o stare de sanatate perfecta. Dar, dat fiind ca fluidul este activat si la o mica zgrietura sau la o ntepatura de insecta, perioadele de pauza sunt destul de putine. Este conectat la doua chakre, nti la Manipura, apoi la Anahata si la plexul solar, fiind alimentat din Zona Sanatatii Divine, ca si fluidul imunitar. Culoarea sa este verde intens, capatnd nuante albastre sau galbene dupa trecerea prin cristalul curativ, n functie de informatiile primite de la celelalte doua fluide (imunitar- galben; de termoreglare bleu).

21

De starea vibrationala a cristalului curativ depind toate procesele de vindecare (despre toate cristalele din corpurile subtile voi scrie n acea parte a cartii consacrata CORPULUI CHRISTIC, CORPULUI DE CRISTAL). n caz de mbolnavire sau de ranire a corpului fizic, fluidul curativ emite semnale de vibratie joasa, corespunzatoare fiecarei disfunctii. Prin rezonanta, se actioneaza fluidul de termo-reglare, fluidul imunitar, fluidul sanguin sau fluidul metabolic. n chakra Manipura, fluidul curativ este conectat la fluidul metabolic si provoaca greturi sau varsaturi atunci cnd organismul a ingerat ceva nebenefic si diaree la digerarea alimentelor nesanatoase, prin conectarea la fluidul de eliminare a reziduurilor. Rolul fluidului curativ este de refacere a celulelor si tesuturilor organismului, de vindecare n caz de boala, de restabilire a functiilor glandelor si organelor afectate n orice fel. Este responsabil de secretarea calusului n cazul fracturilor si de refacere a oaselor. Fluidul curativ se activeaza n aer liber si la soare, actiunea razelor solare grabind procesele de refacere. Mantra (catre Soare) Caldura trupului meu provine din caldura ta. Viata trupului meu, din viata ta. Sanatatea trupului meu din lumina razelor tale. Caldura, viata si lumina ta nvaluie toate celulele trupului meu. A.17 Fluidul neuronal Structura sa este cea mai complicata dintre toate structurile fluidelor eterice. Este conectat la sistemul nervos central si sistemul nervos periferic, activnd fiecare neuron. Prin fluidul neuronal se face legatura ntre creierul eteric si creierul fizic. Culoarea fluidului este rosu-aurie. Ramura sa centrala porneste din chakra mentala, aflata n partea din spate a capului si, mergnd pe nvelisul canalului Sushumna, parcurge coloana vertebrala, intrnd n toate chakrele, de unde se ramifica n plexuri, facnd conectarea cu fluidul ganglionar. Ajunge apoi n chakra Muladhara, unde depoziteaza toate informatiile acumulate. Din ramura centrala pornesc trasee colorate diferit spre toate celulele neuronale. Ruperea legaturii superioare provoaca maladii psihice, scurtarea traseelor secundare duce la paralizii. Fluidul neuronal este alimentat din Mentalul Universal, prin corpul mental Mantra Corpul meu mental are o sanatate perfecta. Toate procesele psihice si reflectarea lor n corpul fizic se desfasoara conform Vointei Divine si a Sinelui meu Superior, conectat la corpul meu mental.

22

Sanatatea psihica si fizica este direct influentata de buna functionare a fluidului neuronal (prin legatura la creier, la aparatul locomotor si la organele de simt) si a fluidului ganglionar. A.18 Fluidul ganglionar Fluidul ganglionar conecteaza creierul eteric la sistemul simpatic, unind n traseul sau plexurile si cele 26 de perechi de ganglioni. Fiind legat si de sistemul arterial, transforma starile psihice n senzatii fizice prin conectarea vaselor sanguine. Fluidul are culoarea galbena si este filtrat tot la chakra mentala, mergnd de-a lungul coloanei vertebrale de unde conecteaza plexurile ca si fluidul neuronal. Din plexuri se ramifica spre fiecare ganglion. Disfunctiile sale produc perturbari n plan psihic, inexplicabile medical. Fluidul capata o culoare galben-cenusie n cazul bolilor psihice. Pentru activarea acestui fluid este suficienta activarea plexului solar prin bai fierbinti la picioare sau prin alte metode.
FLUIDELE SIMTURILOR

Aceste fluide corespund celor cinci simturi fizice: vaz, auz, miros, gust si pipait. A.19 Fluidul optic Se desprinde din cordonul eteric principal, pentru a fi adus la parametrii optimi fiintei, de catre chakra Ajna. Fluidul are culoare indigo-argintiu. Face legatura ntre ochii eterici si creierul eteric, energiznd retina si cristalinul. Daca retina nu este energizata la parametrii optimi, ochii se mbolnavesc de miopie, presbitism si hipermetropie. Daca retinele sunt energizate diferit pentru fiecare ochi apare astigmatismul (dioptrii diferite). Afectiunile dau fluidului culoare ntunecata si opaca la iesirea din chakra Ajna. Cristalinul are rol de filtru eteric, fiind dublat de un cristal energetic. n cazul n care cristalinul eteric nu functioneaza, ochiul face cataracta. Discontinuitatea fluidului optic se manifesta prin dureri de cap. Lipsa fluidului nseamna lipsa vederii. Poate fi nativa sau posterioara nasterii. Fluidul optic este alimentat de Soarele Divin. Mantra (catre Soare) Lumina sufletului meu provine din Lumina Divina Solara. Lumina ochilor mei este reflectarea luminii sufletului meu. Ochii mei primesc de la Soare lumina mi hranesc cu ea toate corpurile. Eu sunt Lumina.

23

A.20 Fluidul auditiv Este alimentat de Eterul primordial prin care se transmit sunetele devenite cuvinte, vibratiile zgomotelor, vibratiile notelor muzicale devenite muzica. Fluidul conecteaza, la nivel eteric, urechea interna la creier. Culoarea sa este verde-albastru, fiind filtrat de chakra Vishudha si de chakra de vibratie aflata ntre Vishudha si Anahata. Afectiunile aparatului auditiv dau fluidului culoarea bleumarin. Lipsa de ncarcare a fluidului creeaza hipoacuitate. Timpanele sunt dublate de filtre eterice. Aceste filtre energetice acustice protejeaza urechea interna fizica de vibratiile zgomotelor foarte nalte. Lipsa filtrelor afecteaza timpanul. Daca fluidul auditiv nu exista, fiinta nu aude. Surzenia poate fi nativa, daca fluidul nu exista n structura eterica a fatului, sau capatata ulterior, daca fluidul se dezactiveaza prin dezenergizari foarte dese (se ntmpla si la cei care lucreaza permanent n zgomot). Invocare pentru activarea fluidului auditiv si a clarauditiei ti multumesc, Doamne Dumnezeule, ca pot auzi manifestarile lumii fizice nconjuratoare. Fie ca si sufletul meu sa auda vibratiile lumii n care traiesc, dupa cum este Voia Ta. Refuzul de a percepe lumea nconjuratoare, nchiderea n sine si neacceptarea comunicarii, duc la blocarea fluidului auditiv si a fluidului vorbirii, blocaj care se transmite karmic n viata urmatoare. Astfel, oamenii care refuza comunicarea ntr-o viata, pot fi surdo-muti n viata urmatoare pentru a ntelege necesitatea dialogului si comunicarii ntre fiinte. A.21 Fluidul olfactiv Fluidul olfactiv este adus la parametrii proprii fiintei de catre chakra Vishudha. Culoarea lui este albastru-intens. n caz de dezenergizare, culoarea devine bleu-deschis, mergnd pna la alb. Sursa de alimentare este Zona Divina a parfumurilor. Mirosurile grele, fetide, insuportabile produc dezenergizarea brusca a fluidului. Persoanele care lucreaza cu substante chimice (n laboratoare, rafinarii, benzinarii, farmacii sau fabrici de medicamente, cosmetice, detergenti, morga) sau care se ocupa de salubritate, deparazitare, dezinsectie au fluidul olfactiv foarte slab energizat. n nasul eteric, la nivelul sinusurilor, este un filtru energetic. Acest filtru olfactiv protejeaza mpotriva mirosurilor grele, n special copiii, acestia fiind puri n primii ani de viata ntrupata. Invocare pentru activarea fluidului olfactiv si a clar-mirosului ti multumesc, Doamne Dumnezeule Atotputernic, ca pot mirosiparfumurile vii cu care ai nzestrat entitatile de lumina din regnul vegetal si ca ma protejezi de toate mirosurile urte emanate n lumea fizica. Fie ca sufletul meu sa perceapa parfumurile lumii subtile, dupa cum este Voia Ta.

24

A.22 Fluidul gustativ Fiind activat n Zona Divina a Senzatiilor Fizice Materializate (ca si fluidul tactil), este filtrat de chakra Vishudha, iesind din corpul eteric prin chakra Manipura. Stimuleaza papilele gustative, fiind legatura acestora cu creierul, stomacul si glandele salivare. Orice senzatie de gust este asociata alimentului si aceasta asociere facuta la nivel cerebral activeaza stomacul. Acesta secreta sucul gastric odata cu secretarea salivei de catre glandele salivare. n papilele gustative eterice exista filtre energetice ce protejeaza mpotriva gusturilor nefiresti sau de usturime, acreala, amareala, dulceata si altele exagerate. Persoanele care au distruse aceste filtre gustative pot mnca alimente neobisnuite (combinatii de gusturi) sau foarte iute, acru, sarat, amar, dulce. Culoarea fluidului este verde-galbui, rezultat din combinarea albastrului din chakra Vishudha cu galbenul din chakra Manipura. Alimentele dulci (nu mierea, ci numai zaharul) sau sarate dezenergizeaza fluidul. Condimentele (naturale) ca ceapa, usturoiul si ardeiul iute consumate n cantitati firesti energizeaza fluidul gustativ. Invocare pentru activarea fluidului gustativ si a clargustului Doamne Dumnezeule Atotputernic, ti multumesc ca ai materializat n fiinta mea ntrupata capacitatea de a simti gustul hranei pe care o dai trupului meu. Fie ca aceasta senzatie sa se extinda si la nivelul sufletului meu, n asa fel nct sa pot simti gustul fara sa ingurgitez, n masura n care acest lucru este n destinul meu, dupa Voia Ta si a Sinelui meu Superior. A.23 Fluidul tactil Fluidul tactil conecteaza palmele si talpile picioarelor la chakrele Anahata si Vishudha care transforma energia venita din Zona Divina a Senzatiilor Fizice Materializate. Senzatiile preluate la nivel energetic ajung nti la filtrele eterice din palme. De aici, sunt transmise prin fluidul tactil la creierul eteric, ce le transforma n senzatii fizice (cald, rece, fierbinte, nghetat, umed, uscat, aspru, moale, tare, neted, lipicios, ntepator, taios, etc). Palmele au filtre eterice pe toata suprafata pielii. Deteriorarea pielii duce la deteriorarea filtrelor. Transmiterea de la filtrele tactile prin fluid are loc doar daca filtrele sunt intacte. Fluidul tactil are culoare turcoaz-auriu. si pierde stralucirea daca nu este activat. Invocare pentru activarea fluidului tactil si a psihometriei ti multumesc, Doamne Dumnezeule Atotputernic, ca ai materializat n fiinta mea ntrupata capacitatea de a simti cum este tot ce ating cu palmele mele. Da-mi, rogu-Te, constientizarea a ceea ce percep palmele mele astrale att ct este in Voia Ta si a Sinelui meu Superior.

25

A.24 Fluidul de activare a extrasimturilor Cele cinci simturi corespund celor cinci simturi fizice: clarvedere, clar-gust, clar-auz, clar-miros si psihometrie. Ele sunt simturi ale corpului astral. Fluidele de activare a extrasimturilor au rol de transmitere n constient, prin corpul mental, a tot ceea ce se vede, aude, miroase, gusta si simte corpul astral. Desi initial toti oamenii au avut acest fluid activat, el s-a dezactivat, nemaifind folosit pna ce a disparut din structura eterica umana timp de mai bine de 2000 de ani. Datorita energiilor care nvaluie acum planeta, contribuind la trezirea a tot mai multor oameni, acest fluid a fost din nou introdus n structurile corpurilor eterice umane nca din stadiu embrionar. Marea majoritate a celor care traiesc n Romnia, au n structura lor eterica fluidul de activare a extrasimturilor, nsa foarte putini le constientizeaza datorita vibratiilor joase n care se afla si a propriilor vibratii joase. Acest fluid nu poate fi activat dect la fiinte cu vibratii nalte. Din acest punct de vedere, majoritatea animalelor ne sunt superioare. Cinele si pisica lnga care traiti au clarvedere, clar-auz, clar-miros si chiar clar-gust, ele vaznd si auzind n subtil, percepnd hrana nainte de a se apropia de ea. Ca sa putem activa acest fluid cu care suntem dotati n structuri arebuie sa avem puritate mentala si eterica precum si alimentatie vie. Asa cum Dumnezeu da fiecaruia ceea ce atrage, o vibratie nalta ne va atrage deschiderea spre ceea ce meritam fiecare. Invocarile de la fluidele auditiv, olfactiv, gustativ si tactil au rol si de activare a extrasimturilor corespunzatoare, att ct este benefic pentru fiecare dintre noi. Fluidul de activare a extrasimturilor are culoarea aurie si patrunde n corp prin chakra Sahasrara, activnd cristalele energetice auditive din timpanele eterice, olfactive din sinusurile eterice, gustative din papilele gustative si tactile din palmele eterice, precum si cristalul optic care este al treilea ochi din chakra Ajna. Deschiderea celui de-al treilea ochi pentru a avea clarvedere necesita operatii facute de entitati de lumina, daca fiinta a ajuns la parametrii corespunzatori. A.25 Fluidele de absorbtie energetica Corpurile subtile si corpul fizic se hranesc absorbind prin aceste fluide energia din aer, apa, alimente, lumina, sunete si parfumuri. Energia aerului este prana, singura forma de energie care hraneste toate corpurile, ncepnd cu corpul fizic. Fluidul de absorbtie a energiei aerului este alimentat prin partea superioara a tubului pranic. Prana patrunde n cele doua canale care pornesc din nari, Ida si Pingala, hranind corpul eteric si corpul fizic. Este filtrata de chakra Vishudda si, prin Plexul Solar, hraneste corpul astral. Apa are o energie cu totul speciala, fiind nzestrata cu capacitatea de a purifica. Energia apei este absorbita de fiecare celula a corpului atunci cnd ne spalam. Fluidul de absorbtie a energiei apei este conectat la rinichii eterici. Disparitia acestui fluid este un din cauzele mbolnavirii aparatului urinar. Energia hranei este absorbita n cea mai mare parte n timpul mestecarii. Fluidul de absorbtie a energiei hranei este activat de cristalele eterice din papilele gustative. Energie eterica au doar alimentele vii. Pentru digerarea hranei prelucrate termic se consuma din energia organismului. Cu ct procesul de digerare este mai lung, cu att se consuma mai mult din energia furnizata de alimente.

26

Energia luminii este absorbita de pupilele eterice si este transmisa, prin cristalele ce alcatuiesc ochiul eteric, creierului eteric. Aici, fasciculele luminoase se descompun n unde cu intensitati diferite, cu vibratii specifice, care alimenteaza chakreie corespunzatoare lor. Energia sunetelor este transmisa prin cristalele din urechea eterica, creierului eteric. Acesta directioneaza undele sonore dupa vibratia specifica spre chakreie acordate pe acea vibratie. Lumina solara precum si muzica de vibratie nalta ncarca, prin chakre, corpurile. Semiobscuritatea, ca si muzica de vibratie joasa si zgomotele puternice, descarca energetic corpul eteric, crend disfunctii fluidelor de absorbtie specifice. Energia parfumurilor actioneaza direct asupra corpului astral prin legatura acestuia cu corpul eteric, fiind filtrata de cristalul eteric de la baza sinusurilor. Fluidul de absorbtie a parfumurilor conecteaza acest cristal la Plexul Solar. Mirosurile grele, urte, persistente pot distruge fluidul de absorbtie a energiei parfumurilor, crend n timp o sensibilizare a simtului mirosului. Invocare pentru buna functionare a fluidelor de absorbtie energetica Toate corpurile mele absorb n voia Tatalui Ceresc energia aerului, a apei, a luminii, a hranei, a muzici si a parfumurilor, n armonie cu alcatuirea divina a sufletului meu nemuritor. A.26 Fluidul emisferelor cerebrale Fluidul patrunde n structura eterica prin chakra Ajna, alimentnd creierul eteric din zona Mentalului Divin. Este partial activat, ca urmare a folosirii unei mici zone a creierului pentru rrocesele mentale si psihice. Traseul acestui fluid este spiralat. Parcurge n sensuri opuse rmisferele cerebrale, nti pe cea dreapta, apoi pe cea stnga, de unde pleaca n hipotalamus si creierul mic, trecnd prin glanda pineala si glanda pituitara. Transmite si preia informatii prin chakra mentala si se ntoarce n chakra Ajna. Culoarea sa este violet-auriu, cu att mai stralucitoare cu ct omul este mai inteligent (si foloseste mai mult celulele creierului, deci fluidul este activat mai puternic). Culoarea fluidului emisferelor cerebrale devine neagra n cazul emisiilor mentale negative si maro daca sunt afectiuni ale creierului fizic. Lipsa totala a fluidelor este cauza bolilor mentale congenitale. Daca traseul este incomplet, se pot produce congestii sau comotii cerebrale, avnd ca efect paralizia unei parti a corpului. Daca fluidul este incomplet pe emisfera stnga, pareza se va produce pe partea dreapta a corpului. La fel, lipsa de energiea emisferei drepte va afecta partea stnga a corpului. Invocare pentru activarea fluidului emisferelor cerebrale Lumina divina purifica toate celulele creierului meu eteric, dupa voia Tatalui Ceresc. Activitatea mea mentala este din ce n ce mai intensa, pozitiva,

27

conectata la Mentalul Divin. Prin tot ceea ce gndesc mplinesc voia Sfintei Treimi. A.27 Fluidul vorbirii Fluidul vorbirii este alimentat de Logosul Divin, fiind specific omului, singura entitate din Sistemul nostru Solar nzestrata cu darul vorbirii. Este filtrat de chakra Vishudda. Lipsa conectarii pentru alimentarea specifica acestui fluid este reflectata printr-o exprimare incoerenta, blbita la adulti, prin ntrzierea comunicarii verbale la copii, precum si prin logoree, discutii fara sens si goale de continut. Fluidul vorbirii are un traseu spiralat ce leaga Plexul Solar cu chakra inimii, Anahata si cu chakra Ajna. Daca traseul fluidului nu este prelungit n jos, din chakra Vishudda spre Plexul Solar, sufletul nu se exprima prin logos, iubirea nu este transmisa prin cuvinte. Sentimentele ramn n suflet, fara a le putea comunica celor dragi. Daca fluidul nu urca din chakra Vishudda spre chakra Ajna, aprimarea nu este inteligenta. Atunci cnd vorbim nu ne gasim srvintele. Culoarea fluidului este auriu-luminos la fiintele care transmit abirea si compasiunea prin cuvinte. Devine galben-mat la persoanele ce nu comunica, sunt nchise n ele nsele. Dificultatile n exprimare sunt percepute din nuanta alb-gri a fluidului sau dupa lipsa acestuia din structura eterica. La muti, fluidul lipseste din structuri (din stadiul embrionar sau, ulterior, n urma unui soc). Mantra Sufletul meu se exprima prin cuvinte daruite oamenilor de Logosul Divin. Mintea mea desavrseste forma cuvintelor. Spiritul meu da sens si claritate exprimarii. Gura mea pronunta corect si cu blndete cuvintele. Inima mea este izvorul iubirii si compasiunii pe care le transmit n tot ceea ce spun prin cuvinte. A.28 Fluidul exprimarii corpului Omul nu se exprima numai prin cuvinte, ci si prin fiecare niscare a corpului sau: prin mimica, prin gestica, prin dans. Un corp rigid, care nu se poate exprima, este consecinta fireasca a lipsei acestui fluid. Fluidul exprimarii corpului este alimentat din Ritmul Universal, fiind conectat la fluidul ritmului, precum si la fluidele osos, muscular si articular. Schimbul de informatii ntre aceste cinci fluide are loc ntr-un filtru eteric aflat n urechea interna. Aici se ntlnesc si cu fluidul echilibrului. Deteriorarea acestui filtru (numit al echilibrului) provoaca rau de masina, de tren, de avion sau rau de mare. Fluidul exprimarii corpului este filtrat de chakra mentala.

28

Culoarea sa este verde si devine neagra la persoanele care nu doresc sa arate celor din jur ceea ce simt, izolndu-si sufletul si purtnd masti ce le creeaza nfatisarea dorita. Fluidul este vernil, aproape alb, la cei care nu iubesc dansul ca forma de exprimare. Disfunctiile acestui fluid afecteaza sufletul, nu corpul fizic. Invocare pentru functionarea fireasca a fluidului exprimarii corpului Doamne Dumnezeule Atotputernic, ti multumesc ca sufletul meu se poate exprima prin fiecare miscare fireasca, pura si libera a corpului meu n fiecare zi pe care mi-o daruiesti n aceasta dimensiune fizica. A.29 Fluidul osos Fluidul osos sustine energetic scheletul corpului fizic. Fiecare celula osoasa a trupului uman este conectata la acest fluid alimentat din zona Formarii. Culoarea sa este rosu intens, fiind transformat la parametrii proprii fiintei de catre chakra Muladhara. Orice afectiune a sistemului osos este semnalata prin intensificarea culorii si luminiscentei acestui fluid. n cazul fracturilor, fluidul este ntrerupt n zona respectiva. Odata cu nceperea procesului de refacere a calusului prin activarea fluidului curativ, fluidul osos si reface traseul, devenind contiuu. Daca n structura osoasa a organismului cantitatea de calciu existenta este mai mica dect ar fi normal, fluidul osos capata o nuanta deschisa. A.30 Fluidul muscular Ca si fluidul osos, fluidul muscular este transformat la parametrii proprii tot de catre chakra Muladhara, avnd culoare rosu-grena. Orice ntindere musculara este semnalata la nivel eteric printr-o luminiscenta intensa n acea zona. Ranile produc dezactivarea locala a fluidului. Fluidul muscular este conectat la fluidul ritmului n Plexul Solar. Activarea maxima a acestui fluid faciliteaza atingerea jerformantelor sportive, ridicarea greutatilor foarte mari, rezistenta la eforturi ndelungate. Activarea brusca a fluidului muscular, urmata de o pauza produce dureti fizice (febra musculara). Slaba activare permanenta este cauza unei constitutii fragile, putin rezistenta la eforturi fizice. A.31 Fluidul articular Traseul acestui fluid este asemanator celui al fluidului osos, avnd n plus conectari prin capsule eterice n fiecare articulatie. Capsulele eterice sunt ca niste tampoane armonice ntre terminatiile cartilaginoase ale oaselor. Aceste capsule se comprima si se dilata la fiecare miscare a articulatiei. Dezenergizarea le face rigide si provoaca ntepenirea ncheieturii. Cel mai frecvent sunt dezenergizate capsulele dintre vertebrele coloanei, n special cele dintre vertebrele lombare. Fluidul articular conecteaza toate capsulele eterice ntre ele. Culoarea sa este rosu-deschis, fiind filtrat tot de chakra Muladhara.

29

Invocare pentru activarea fluidelor osos, muscular si articular Fiinta mea ntrupata te slaveste pe Tine, Doamne, prin fiecare miscare a trupului meu. Numai datorita Tie, trupul meu se poate misca, deplasa si manifesta n aceasta dimensiune. ti multumesc, Doamne Dumnezeule Atotputernic, pentru desavrsita alcatuire a trupului meu. A.32 Fluidul limfatic Fluidul este alimentat cu energia divina a vietii. Fiecare celula a serului limfatic este o infima particica din elementul apa ce alcatuieste, mpreuna cu celelalte trei elemente -aerul, focul si pamntul (la care se adauga si al patrulea element - eterul) - lumea materiala. Fluidul limfatic este adus la parametrii specifici fiintei de catre chakra Anahata. Culoarea sa este verde deschis la intrarea n chakra si devine bleu-auriu dupa ce se conecteaza la Plexul Solar si chakrele Vishudda si Manipura. Fiecare celula a corpului este alimentata de acest fluid. Retentia de apa n tesuturi da fluidului culoarea albastru nchis. Invocare pentru activarea fluidului limfatic Lumina divina purifica apa din toate tesuturile trupului meu, regenerndu-mi si revitalizndu-mi toate celulele, dupa cum este voia Sfintei Treimi. A33 Fluidul elasticitatii Nivelul de activare al acestui fluid se reflecta n elasticitatea corpului fizic. Daca structura eterica nu este elastica, rigiditatea a se va amprenta asupra corpului, acesta devenind rigid. Elasticitatea are mai multe aspecte: elasticitatea fiecarui fluid, a ntregii structuri eterice si reflectarea elasticitatii structurii eterice n structura fizica (elasticitatea corpului fizic). Fiecare fluid este elastic datorita proprietatilor nvelisului format de fluidul de protectie. Elasticitatea structurii eterice n ansamblu este data de un fluid special al elasticitatii, despre care voi vorbi n capitolul despre fluide de tip astral. Elasticitatea corpului fizic este conferita de acest fluid al elasticitatii, care este conectat la toate tendoanele organismului uman. Fluidul elasticitatii intra n structura eterica prin doza si apoi este filtrat de chakra Muladhara. Are o luminiscenta cristalina. Devine gri-opac daca este slab activat sau n cazul afectiunilor tendoanelor corpului fizic.

30

Invocare pentru activarea fluidului elasticitatii Toate miscarile corpului meu fizic sunt elastice. ti multumesc, Doamne Dumnezeule Atotputernic, pentru desavrsita alcatuire a fiintei mele. A.34 Fluidul pielii Fiecare celula a pielii este energizata de acest fluid. Culoarea sa este specifica fluidelor filtrate de chakra Sahasrara -alb-argintiu. Zonele n care fluidul nu este conectat la toate celulele pielii pot fi afectate la nivel fizic de eczeme sau eruptii. Celulele bolnave se refac, fiind conectate la fluidul curativ. Orice disfunctie a fluidului pielii (slaba energizare sau ntreruperea traseului) afecteaza regenerarea celulelor, deci provoaca mbatrnirea (ridarea sau cutarea) zonei respective. Odata cu refacerea traseului fluidului si activarea sa, celulele se regenereaza conform informatiilor preluate de fluid din matricea energetica-informationala aflata n chakra Muladhara, la baza osului sacru. Prin pori au loc schimburi energetice ntre piele si mediul nconjurator. Spatiul dintre celulele pielii are o structura de fagure. Se contracta si se dilata, respirnd. Ritmul respiratiei pielii este acelasi cu ritmul fiintei. Daca pielea este murdara, transpirata, porii sunt nchisi, suprafata exterioara a structurii tip fagure este astupata si pielea nu respira. Pielea este oglinda organismului. Bolile schimba culoarea pielii (se nroseste, se ngalbeneste, se nchide la culoare sau devine palida), determina aparitia petelor n anumite zone si modifica aspectul pielii. Sunt frecvente pungile sub ochi sau cearcanele, la fel si petele de pe dosul palmelor. n toate aceste cazuri, fluidul pielii preia informatiile de la organele bolnave si transmite semnale vizibile n exterior. Invocare pentru activarea fluidului pielii Multumesc Tatalui Ceresc pentru pielea mea sanatoasa si pentru puritatea spatiilor dintre celulele ei. Respiratia pielii este conectata la ritmul fiintei mele si conform Vointei Divine toate celulele au capacitatea continua de a se reface si regenera. A.35 Fluidul parului Fluidul parului este filtrat tot de catre chakra Sahasrara si are culoarea argintie. Acest fluid este polarizat diferit, ca si fluidul genital, fiind pozitiv (masculin) pentru barbati si negativ (feminin) pentru femei. Polarizarea creeaza o structura diferita a parului femeilor, care este cu att mai rezistent cu ct

31

ncarcarea cu energie feminina este mai mare. La barbati, cu ct ncarcarea parului cu energie masculina este mai mare, cu att parul este mai putin rezistent. Astfel, fluidul parului trebuie sa fie alimentat cu energie optima pentru fiecare individ. Slaba activare a fluidului este cauza caderii parului, iar datorita lipsei conectarii pe anumite portiuni apare calvitia. Tratamentele chimice sau termice la care este supus parul dezenergizeaza fluidul. Prin uscarea parului la Soare, natural, fluidul se activeaza. Culoarea fluidului devine opaca si cu diverse nuante nchise daca parul este vopsit. Structura lui eterica este afectata si vibratia originara i se schimba, nemaifiind n armonie cu vibratia proprie. Schimbarea vibratiei poate fi cauzata si de o tunsoare sau de o coafura ce nu este pe placul sufletului. Ascultati-va, deci, nti sufletul si apoi tineti cont de cerintele modei! Fluidul parului ncarca energetic nu numai parul de pe cap, ci si barba, precum si parul de pe corp. Acesta are rolul de a proteja celulele pielii. Datorita polarizarii diferite a fluidului numai barbatii au par pe anumite zone ale fetei si corpului. Atunci cnd parul de pe corp este epilat, vibratia fluidului se schimba pentru o perioada scurta de timp. Scade, apoi revine la normal. Daca n arhetipul propriu imaginea barbatului este cu barba sau mustata, vibratia fluidului scade n toata perioada adulta n care el se rade, iesind din arhetip. Daca el trebuie sa fie ras, conform arhetipului, orice iesire din arhetip (chiar si pentru cteva zile) modifica vibratia fluidului parului. Aceasta scadere de vibratie va afecta si parul de pe cap, chiar daca este determinata de o alta zona alimentata de fluid. Energia alimentelor influenteaza fluidul parului, al pielii si al unghiilor. Starea de sanatate a parului este afectata de consumul de carne, n special al carnii de porc. Bolile specifice animalelor (de ex. rapanul) se transmit n structura energetica umana fiind cauza unor boli de piele sau a caderii parului. Invocare pentru activarea fluidului parului ti multumesc, Doamne Dumnezeule Atotputernic, pentru sanatatea, vitalitatea, elasticitatea, supletea si frumusetea parului meu. Estetica trupului meu va corespunde perfect arhetipului momentan al fiintei mele si dorintei sufletului meu nemuritor. A36 Fluidul unghiilor Fluidul unghiilor are diverse nuante de auriu sau argintiu, n functie de starea de sanatate a unghiilor si de vibratia lor. Este filtrat, fiind adus la parametrii proprii fiintei de catre chakra Sahasrara. Fluidul este activat de energia alimentelor vii, neprelucrate. Consumul exagerat de sare dezactiveaza fluidul, facnd unghiile sa devina casante sau moi. Bolile aparatului digestiv influenteaza culoarea unghiilor, lipsa unor minerale din organism se reflecta n puncte albe si striuri ale unghiilor. Unghiile foarte tari la degetele minilor sau picioarelor denota asimilarea neuniforma a calciului si o lipsa de calciu n structura dintilor si a oaselor. Fluidul unghiilor are doua trasee distincte, alimentarea unghiilor degetelor de la mini nu interfereaza cu alimentarea unghiilor degetelor de la picioare. Afectiunile nu se transmit. Daca unghiile degetelor de la mini sunt o reflectare a activitatii organelor digestive, unghiile

32

degetelor de la picioare sunt reflectarea activitatii sistemului osos si muscular. Vibratia fluidului unghiilor este joasa daca acestea sunt nengrijite, murdare sau tratate cu produse cosmetice nocive, de proasta calitate. Culoarea lacului pentru unghii poate schimba, datorita vibratiei sale (fiecare culoare are o anumita vibratie), vibratia fluidului si culoarea fluidului unghiilor n cea opusa ca frecventa vibrationala. Alimentatia bazata pe carne influenteaza felul n care cresc unghiile (apar unghii ncarnate, ncovoiate sau cu mai multe straturi, mai groase dect este normal). Unghiile sunt mate, lipsite de stralucire. Fluidul unghiilor, ca si fluidul parului, comunica cu fluidul ritmului care le imprima un anumit ritm de crestere si regenerare, specific fiecarei fiinte. Acest ritm este transmis fiecarei celule a unghiilor, respectiv a parului, prin conectarea fluidelor specifice la nivel celular. Ritmul de crestere al unghiilor si al parului este influentat de frecventa taierii (scurtarii) lor. Cu ct se taie unghiile si se tunde parul mai des, cu att ritmul de crestere este mai rapid, fiind totusi diferit la fiecare individ. Dimensiunea unghiilor, ca si a parului, este stabilita conform arhetipului. Orice iesire din arhetip va schimba vibratia unghiilor si a fluidului specific. Ca urmare, unghiile se vor mbolnavi. Invocare pentru activarea fluidului unghiilor ti multumesc, Doamne Dumnezeule Atotputernic, pentru sanatatea, frumusetea si rezistenta unghiilor mele. A.37 Fluidul danturii Fluidul danturii activeaza maxilarele si osul parietal. Nu este conectat la dantura dect n perioada de crestere si de schimbare a dintilor (din primele luni de viata pna n jurul vrstei de opt ani. n rest, conectarea se rezuma la alimentarea gingiilor cu aiergie specifica. Daca n perioada de crestere a dintilor fluidul este slab energizat si nu este conectat perfect la fluidul ritmului, dintii apar trziu sau se schimba trziu, la intervale neregulate. Fluidul danturii este adus la parametrii proprii fiintei de catre chakra Sahasrara. Culoarea sa este argintie. Felul n care mestecam influenteaza vibratia fluidului. Alimentele mestecate energizeaza sau dezenergizeaza fluidul, n functie de tipul lor (vii sau nevii). Gingiile sunt sanatoase daca fluidul este permanent activat. Starea de sanatate a dintilor nu este influentata de acest fluid, depinznd de ncarcarea energetica a altor corpuri subtile, superioare corpului eteric. Afectiunile maxilarelor si ale gingiilor dau fluidului culoarea gri metalic. Invocare pentru activarea fluidului danturii Doamne Dumnezeule Atotputernic, ti multumesc pentru sanatatea maxilarelor si gingiilor mele. Mamele care au copii sub sapte ani pot multumi Bunului Dumnezeu pentru dantura sanatoasa, perfecta si rezistenta a copiilor lor.

33

A.38 Fluidul adaptarii Fiind legat la Sinele Sacru, la fel ca toate celelalte fluide care vor urma, fluidul adaptarii patrunde n structura eterica prin chakrele superioare exterioare (Chakra Divina si Chakra Christica) si apoi trece prin chakra Sahasrara, parcurge toate chakrele interioare corpului fizic, mergnd pna la chakra telurica si se ntoarce, iesind, prin chakra Vishudda. Acest fluid da fiintei umane capacitatea de a se adapta. Astfel, prin conectarea fluidului la chakra Ajna, ratiunea devine flexibila, gndirea spontana, facnd fata n orice situatie. n chakra Vishudda, fluidul adaptarii da calm interior si stapnire de sine n situatii critice. Prin legarea la chakra Anahata, sentimentele devin stabile si creste posibilitatea de a ne adapta n conditii noi, la orice loc de munca, n orice zona sau locuinta. Prin chakra Manipura, corpul fizic se adapteaza la alimentatia specifica locului n care s-a nascut sau n care traieste (la fructe, legume sau mncaruri specifice). Daca fluidul adaptarii nu este conectat la chakra Swadisthana, survine frigiditatea, lipsa de implicare n viata erotica. Conectarea fluidului n chakra Muladhara creste posibilitatea corpului fizic de a se adapta la alte conditii dect cele n care este obisnuit: la alta temperatura sau umiditate, la alt fus orar, la liniste daca a fost obisnuit n zgomot sau invers, etc. Prin chakra telurica, fluidul adaptarii integreaza fiinta ntrupata n conditiile de viata ale Terrei. Daca traseul fluidului nu ajunge pna n chakra telurica, de regula, bebelusii mor fizic, sufletul lor nu se poate adapta la viata pe Terra si se ntoarce n alte dimensiuni. Toate informatiile specifice pe care fluidul le preia din chakrele prin care trece, le depoziteaza la nivel emotional n chakra Vishudda. Aici este nscris energetic raspunsul la ntrebarea: suntem sau nu adaptabili? n functie de conectarea la Eu-l Superior si la chakre, de continuitatea traseului si de activarea fluidului adaptarii, raspunsul este afirmativ sau negativ. Mantra Trupul meu fizic este perfect integrat n conditiile planetei pe care sunt ntrupa. Toate structurile si corpurile mele subtile sunt perfect adaptate la conditiile vietii pe care o traiesc acum din Vointa Divina si dupa planul Sinelui meu Superior. A.39 Fluidul de comunicare Fiecare chakra are functiile ei specifice. Fluidele eterice legate la Eu-l Superior activeaza, conform energiilor informationale cu care sunt alimentate, functiile chakrelor la care sunt conectate. Astfel, fluidul de adaptare activeaza functia de adaptare a tuturor chakrelor. Fluidul de comunicare activeaza functia de comunicare a chakrelor superioare. La fel, fluidul realitatii activeaza functia de conectare la realitate si fluidul libertatii, functia de manifestare a libertatii pe fiecare structura corespunzatoare chakrelor. Fluidul de comunicare leaga Eu-l superior de Eu-1 inferior, activnd chakrele superioare exterioare (Chakra Divina si Chakra Christica) si chakrele superioare interioare structurii fizice (Sahasrara, Ajna, Vishudda si Anahata).

34

Prin chakra Sahasrara omul comunica cu Divinitatea. Fluidul activeaza functia chakrei de a mari puterea rugaciunii. Cu ct fluidul comunicarii este mai mult activat, cu att gndurile adresate Divinitatii sunt mai clare. n chakra Ajna, fluidul activeaza functia chakrei de a comunica (verbal, prin scris sau prin imagine) rationamentele, de a se exprima gndurile. Capacitatea de comunicare cu semenii este cu att mai dezvoltata, cu ct fluidul este mai mult activat. Folosind chakra Vishudda comunicam emotional, ne manifestam sentimentele. De activarea optima a fluidului depinde comunicarea fireasca a sentimentelor, manifestarea fara inhibitii a emotiilor. n Anahata, fluidul activeaza functia chakrei de a transmite iubirea catre ntreaga creatie. Daca fluidul este optim activat si traseul sau este complet, ajungnd n chakra Anahata, ne putem manifesta iubirea, putem comunica afectiv cu oamenii, animalele si plantele. Orice disfunctionalitate a fluidului se reflecta prin dificultati de comunicare, nchidere n sine, neexprimare a sentimentelor, raceala n relatiile cu semenii, indiferenta fata de creatie. Culoarea fluidului, ca si a celui de adaptare, este alb-argintie. Cu ct fluidul este mai stralucitor, cu att capacitatea specifica lui este mai mare. Mantra Eu-l meu Superior se manifesta n fiinta mea prin capacitatea de a comunica cu Dumnezeu, cu entitatile superioare, cu oamenii si cu ntreaga creatie exprimndu-mi sufletul nemuritor. A.40 Fluidul realitatii n functie de gradul de activare al acestui fluid, fiinta este ancorata sau nu n realitate, este sau nu cu picioarele pe pamnt cu capul n nori". Fiind conectat tot la Sinele Sacru, fluidul patrunde n structuri prin chakrele superioare exterioare si prin chakra Sahasrara, apoi parcurge toate chakrele interioare, pna la Muladhara si se ntoarce n chakra mentala, pe unde iese din structuri, ntorcndu-se la Sinele Sacru cu informatii despre perceperea realitatii preluate din fiecare chakra. Legatura fluidului la chakra Sahasrara da fiintei constienta Divinului. Datorita legaturii n chakra Ajna a fluidului realitatii, toate rationamentele au logica. n Vishudda, fluidul activeaza functia chakrei de a exprima real (nu fals si nu exagerat) sentimentele, de a constientiza emotii sncere. Prin conectarea fluidului n chakra Anahata iubirea primeste adevarata masura. Nu este nici imaginativa, nici iluzorie. n Manipura, fluidul activeaza functia chakrei de a da masura a ceea ce mncam conform parametrilor proprii, capacitatea de a mnca pentru a trai (si nu invers), ntelegnd aspectul real si abonai al hranei. Prin conectarea fluidului la chakra Swadisthana, vietii sexuale i se imprima un ritm firesc, normal. n chakra Muladhara, fluidul realitatii activeaza acea stare de a fi constienti de felul cum aratam, de cum suntem n realitate. Prin legatura fluidului la chakra mentala devenim constienti de noi nsine ca entitate ntrupata.

35

Mantra Prin conectarea permanenta la Sinele meu Sacru percep corect realitatea sub toate aspectele ei. A.41 Fluidul echilibrului Culoarea fluidului este alb-argintiu stralucitor. Daca apar disfunctii, culoarea devine gri-cenusiu sau neagra n cazul dezechilibrelor psihice. Prin acest fluid, Sinele Superior transmite corpurilor fizice si corpurilor subtile inferioare echilibrul specific fiecaruia. n chakra Sahasrara, fluidul activeaza functia specifica de conectare permanenta la Divinitate. Prin legatura fluidului n chakra Ajna, gndirea devine echilibrata. n Vishudda, activeaza functia chakrei de echilibrare a emotiilor, creeaza stabilitate emotionala. n chakra Anahata, fluidul da sentimentelor echilibru si adevarata lor valoare. Prin conectarea n Manipura, alimentatia devine echilibrata. Functia de echilibru a chakrei Swadisthana se manifesta n echilibrul vietii sexuale, fiind activata de fluidul specific. Mentinerea echilibrului corpului fizic este o functie a chakrei Muladhara, alimentata de acest fluid. Dupa trecerea prin chakrele interioare, fluidul se ntoarce n chakra mentala, activnd functia ei de mentinere a echilibrului psihic. Mantra Toate structurile si corpurile mele sunt permanent echilibrate din Vointa Divina a Sfintei Treimi. A.42 Fluidul de transmitere a iubirii Fiind alimentat cu energie christica, energia Iubirii Divine, fluidul are culoarea argintie stralucitoare. Patrunde prin Chakra Christica, apoi n Anahata, chakra iubirii, care l filtreaza, aducndu-1 la parametrii specifici fiintei, corespunzator capacitatii fiecaruia de a iubi. Fluidul parcurge apoi n sens descendent chakrele inferioare ajungnd pna n chakra telurica si se ntoarce n chakrele superioare iesind spre Sinele Sacru prin chakra Sahasrara. Fiind conectat la Manipura, fluidul activeaza functia chakrei de a mnca cu iubire, constienti de faptul ca fructele si legumele ni se daruie noua, oamenilor. n chakra Swadisthana, fluidul imprima manifestarea iubirii n viata sexuala. Prin chakra Muladhara, toate gesturile corpului fizic capata blndete si gingasie. n chakra telurica fluidul activeaza transmiterea iubirii pentru planeta pe care locuim. ntorcndu-se n chakra Anahata, fluidul activeaza functia chakrei de a transmite iubire catre ntreaga creatie. Prin legarea n chakra Vishudda, emotiile devin pozitive, iubirea se manifesta la nivel emotional. Functia Ajnei de a transmite iubirea prin gnduri este activata la nivel mental de fluidul de transmitere a iubirii. Prin chakra Sahasrara, entitatea ntrupata transmite iubirea catre Divinitate.

36

Mantra Sufletul meu este iubire. Toate structurile mele transmit iubire ntregii creatii. Toate gndurile, sentimentele, actiunile si cuvintele mele sunt pline de iubirea din sufletul meu. A.43 Fluidul libertatii Fiind legat la Sinele Superior, fluidul da fiintei libertatea de a-si exprima vointa pe toata durata existentei ntrupate. Omul alege liber experientele pe care le traieste n planul fizic. Prin acest fluid circula de la Eu-1 superior la Eu-1 inferior energiile si informatiile specifice libertatii. Capacitatea de a ne manifesta ca fiinte libere depinde de gradul de activare a fluidului si de conectarile sale n chakre. Fluidul libertatii patrunde n structura eterica prin chakra Sahasrara. Are culoarea alb-albastrui stralucitoare. La intrarea n structura eterica se ramifica spre toate chakrele interioare si spre chakra mentala, activnd functia libertatii n fiecare chakra. Fiecare dintre aceste fluide n care fluidul libertatii se descompune capata alta nuanta, pastelata, specifica chakrelor n care ajung. n chakra Sahasrara, fluidul activeaza functia chakrei de a da libertatea de alegere n relatia cu Divinitatea. Omul are liber arbitru. si alege modul n care comunica cu Dumnezeu si calea pe care merge spre (sau se ndeparteaza de) Dumnezeu. n chakra Ajna, fluidul activeaza libertatea rationala, gndirea Libera, fara constrngeri. Dogmele, prejudecatile, modelele educationale ngradesc aceasta libertate. Prin chakra mentala alegem sa nu fim folositi de ceilalti, sa fim noi nsine. Daca fluidul libertatii este conectat n aceasta chakra, ne vom conduce singuri, avnd libertatea psihica. Chakra Vishudda are functia de a exprima liber emotiile. Prin Ajna, sufletul si exprima liber sentimentele. Fluidul alimenteaza energetic aceste functii. n chakra Manipura, fluidul activeaza libertatea de a alege ceea ce mncam. Libertatea vietii sexuale este o functie a chakrei Swadisthana, alimentata energetic de fluidul specific. Libertatea de miscare a corpului fizic este activata n chakra Muladhara. Fluidul paraseste corpul eteric prin chakra telurica, transmitnd pamntului informatiile despre fiinta noastra. Pamntul ne va simti grei sau usori, n functie de ct de nlantuiti sau ct de liberi suntem. Ne va da replica" la toate informatiile pe care i le trimitem prin fluidul de circulatie a energiei telurice. Vom primi astfel energie telurica ce va corespunde parametrilor evolutivi ai fiintei noastre. Mantra Ca fiinta ntrupata din Vointa Divina mi manifest libertatea sub toate formele ei, n toate alegerile pe care le fac calauzit de Eu-l Superior.

37

A.44 Fluidul de manifestare a Sinelui Gradul de activare a fluidului depinde de nivelul de constienta al entitatii ntrupate. Fluidul de manifestare a Sinelui Superior este conectat la chakra exterioara, Chakra Divina. Daca chakra este activata (activarea ei depinde de evolutia fiecaruia) si fluidul este alimentat de catre Sinele Superior cu energia necesara desfasurarii planului vietii, se spune ca Sinele Sacru coboara n fiinta ntrupata, devenind una cu Sufletul. n Chakra Divina exista un cristal eteric prin care fluidul de manifestare a Sinelui transmite energiile specifice manifestarii n trup fluidelor de adaptare, de comunicare, al realitatii, al echilibrului, ct si fluidului de transmitere a iubirii si celui al libertatii. Prin acest cristal, toate fluidele care intra n structuri prin Chakra Divina sunt acordate conform nivelului evolutiei entitatii ntrupate. Mantra Sinele meu Sacru se manifesta permanent prin toate gndurile, cuvintele, sentimentele si actiunile mele, fiind una cu Sufletul meu nemuritor. B. FLUIDELE SPECIALE (DE TIP ASTRAL) Fluidele speciale fac legatura ntre corpul eteric si corpul astral prin Plexul Solar, chakrele exterioare si chakra Anahata. Energia eterica cu care sunt ncarcate este mai subtila dect cea a fluidelor eterice de gradul I ce alimenteaza corpul fizic. Toate fluidele speciale au culoare aurie, de intensitate diferita si pot depasi structura corpului eteric. Unele dintre ele au forme geometrice, altele alimenteaza punctiform corpul astral. Fluidele de tip astral sunt specifice sufletului cobort la ntrupare, fiind o reflectare energetica a virtutilor sau a legilor universale raportate la entitatea ntrupata. Fiecare virtute are propria ei codificare energetica si informationala si pentru fiecare fiinta are o anumita valoare, raportata la valoarea originara cu care ne-a nzestrat Tatal Creator. Din momentul desprinderii noastre ca entitati separate, individuale, am intrat sub actiunea legilor universale. Fluidele speciale sunt masura si oglinda evolutiei noastre ca entitati ntrupate n legea karmei, a liberului arbitru si a iubirii neconditionate. Cu ct ne aflam ntr-un stadiu de evolutie mai avansat, cu att fluidele de tip astral sunt mai eterate, mai stralucitoare. B.l Crucea Toti purtam permanent propria noastra cruce. Este crucea de lumina eterica ce canalizeaza curentii eterici reprezentnd virtutile din care Dumnezeu a creat omul. Luminiscenta acestui fluid este determinata de credinta omului n Divinitate, fiind cu att mai luminos cu ct fiinta este mai aproape de Dumnezeu si virtutile sale sunt mai pure. Lipsa de credinta produce ntunecarea crucii, ea nemaifiind vizibila prin clarvedere. Bratul vertical al crucii urmeaza linia coloanei vertebrale, ncepnd din crestetul capului pna la talpile picioarelor. Bratul orizontal urmeaza linia bratelor avnd terminatiile n podul palmelor. Intersectia celor doua brate este n chakra de vibratie a Sfntului Duh.

38

Grosimea bratelor crucii este determinata de calitatea fiintei umane. Cu ct omul are virtutile mai dezvoltate, cu att bratele crucii sunt mai groase (n.ed. - este vorba de bratele eterice). Daca omul nu obisnuieste sa se roage, bratul vertical al crucii se scurteaza n partea superioara. Coborrea n material conduce la scurtarea bratului vertical n partea inferioara. Nesupunerea la Vointa Divina micsoreaza bratul orizontal al crucii. Crucea eterica este formata din mai multe fluide (cte douazeci si sapte pe fiecare brat) ce corespund virtutilor umane. Virtutile ce alcatuiesc bratul vertical sunt cele daruite de Tatal Creator, de care suntem sau nu constienti ca le avem, desi exista n fiecare dintre noi: iubire, bunatate, sfintenie, puritate, devotament, optimism, speranta, altruism, supunere la Vointa Divina, compasiune, capacitatea de a face bine, ncredere, curaj, fraternitate, statornicie, demnitate, fermitate, integritate, capacitatea de a percepe frumosul, credinta, imaginatie, spirit critic, blndete, memorie, inteligenta, pace interioara si capacitatea de a ierta. Virtutile ce definesc bratul orizontal sunt dezvoltate de-a lungul ntruparilor: dreptate, adevar, ntelepciune, echilibru, ordine si armonie interioara, toleranta, discernamnt, calmitate, responsabilitate, onoare, bun simt, modestie, perseverenta, vointa, corectitudine, duiosie, rabdare, exigenta, spirit de sacrificiu, noblete, capacitatea de a admira, autocontrol, tenacitate, capacitatea de a comunica, autodepasire si liniste interioara. Constientizarea existentei acestor virtuti n fiecare dintre noi si apoi manifestarea lor constienta prin toate gndurile, cuvintele sau faptele noastre au ca efect activarea totala a crucii si apoi extinderea ei n exteriorul fiintei. Invocare pentru activarea crucii eterice Doamne Dumnezeule Atotputernic, canalizeaza, rogu-Te, virtutile divine n fiinta mea pentru ca eu sa pot redeveni asa cum Tu m-ai creat si crucea eterica a fiintei mele sa fie completa si luminoasa ca lumina sufletului meu ce vine din Lumina Ta. Fiecare fluid care intra n componenta crucii eterice este alimentat proportional cu felul n care entitatea ntrupata manifesta virtutea corespunzatoare lui. Fluidele virtutilor sunt legate la zona din nalt specifica (Zona Iubirii Divine, a Sfinteniei, a Puritatii Divine, a Adevarului Absolut, etc). Activarea fiecarui fluid n parte se poate realiza prin lucru cu sine nsuti, manifestnd acea virtute si prin conectarea la Zona Divina a virtutii respective. Invocari pentru activarea fluidelor ce alcatuiesc bratul vertical al crucii Invocare pentru activarea fluidului iubirii Inima mea este plina de iubirea ce o daruiesc ntregii Creatii. ti multumesc, Doamne, ca m-ai facut din iubire. Numai Iubirea Ta este Iubirea Adevarata. Invocare pentru activarea fluidului bunatatii Sufletul meu este plin de bunatate, pe care o manifest fata de ntreaga Creatie, ti multumesc, Doamne, ca m-ai facut din bunatate; numai Bunatatea ta este Adevarata Bunatate.

39

Invocare pentru activarea fluidului sfinteniei Toata fiinta mea este plina de sfintenie. Numai Sfintenia Divina este Sfintenia Adevarata. Invocare pentru activarea fluidului puritatii Inima mea este pura. Puritatea inimii mele se revarsa catre ntreaga Creatie. Lumina Divina purifica permanent inima mea Invocare pentru activarea fluidului supunerii la Vointa Divina n tot ceea ce fac sunt inspirat de Divinitate. Gndurile si actiunile mele sunt benefice si constructive, respectnd mereu Vointa Divina. Invocare pentru activarea fluidului compasiunii Inima mea este plina de compasiune pe care o manifest fata de ntreaga Creatie. ti multumesc, Doamne Iisuse Christos, ca esti Izvorul compasiunii din inima mea. Numai Compasiunea Ta este Compasiunea Absoluta. Invocare pentru activarea fluidului devotamentului Sufletul meu este plin de devotament fata de Divinitate si de toti semenii mei. ti multumesc, Doamne Dumnezeule Atotputernic, ca mi dai puterea de a Te sluji si de a-i ajuta pe toti cei care au nevoie de ajutorul meu, facnd prin aceasta numai Voia Ta. Invocare pentru activarea fluidului capacitatii de a face bine ti multumesc, Doamne Dumnezeule Atotputernic, ca manifesti prin fiinta mea Binele Absolut. Invocare pentru activarea fluidului optimismului Toate gndurile si cuvintele mele sunt pline de optimism. ti multumesc, Doamne, ca ma ajuti sa vad partea buna a fiecarei situatii si sa mplinesc Lucrarea Ta n tot ceea ce fac eu pe Pamnt. Invocare pentru activarea fluidului altruismului Toate gndurile, cuvintele si faptele mele au ca tel binele cel mai nalt al semenilor mei pentru a contribui cu totii la instaurarea mparatiei lui Dumnezeu pe Pamnt. Invocare pentru activarea fluidului sperantei ti multumesc, Doamne, pentru gndurile mele pozitive si pentru Lumina cu care mbraci permanent viata mea nchinata Slujirii Tale. Invocare pentru activarea fluidului ncrederii ti multumesc, Doamne, pentru ncrederea n mine nsumi pe care ai sadit-o n sufletul meu. Este o cale pentru a ma cunoaste, cunoscndu-Te prin mine pe Tine. Invocare pentru activarea fluidului curajului Inima mea este plina de curaj pe care l dovedesc n toate actiunile mele. Simtind protectia Ta, Doamne, nu ma tem de nimic, stiind ca Tu esti permanent cu mine. Invocare pentru activarea fluidului fraternitatii ti multumesc, Tata Creator, pentru Scnteia Divina pe care ai sadit-o n sufletele tuturor facnd ca noi toti sa fim Unul. Invocare pentru activarea fluidului statorniciei Sufletul meu Te slaveste pe Tine, Doamne Dumnezeul meu Atotputernic, fara sa uite vreodata de unde a venit si unde trebuie sa se ntoarca. Invocare pentru activarea fluidului demnitatii Fruntea mea nu se pleaca dect n fata singurului Stapn pe care l recunosc, Domnul Dumnezeul meu Atotputernic, Invocare pentru activarea fluidului fermitatii Calea mea este dreapta. Sunt ferm n tot ceea ce gndesc, spun, simt si fac din Vointa Divina a Tatalui Creator.

40

Invocare pentru activarea fluidului integritatii Integritatea mi caracterizeaza comportamentul corespunzator sufletului meu si actiunile supuse VointeiDivine. Invocare pentru activarea fluidului capacitatii de a percepe frumosul ti multumesc, Doamne, ca pot vedea asa cum vezi Tu tot ceea ce este Creatia Ta. Invocare pentru activarea fluidului credintei Credinta mea n Tine, Doamne Dumnezeule Unic si Atotputernic, este nestramutata si la fel de puternica precum o flacara vie. Arde n sufletul meu si daca Tu i vezi lumina, eu nu trebuie sa dovedesc nimanui credinta mea n Tine. Invocare pentru activarea fluidului imaginatiei ti multumesc, Doamne, ca mi-ai dat infinita putere creatoare a gndului. Fie ca eu sa o folosesc constient si pozitiv. Invocare pentru activarea fluidului spiritului critic ti multumesc, Doamne, ca sunt permanent constient de greselile mele si ca ma ajuti sa nu mai repet ceea ce constientizez ca nerespectnd Legile Tale. Invocare pentru activarea fluidului blndetii Sufletul meu este plin de blndetea pe care o manifest n toate cuvintele si gesturile mele. ti multumesc, Doamne Iisus Christos, pentru blndetea pe care mi-o dai. Numai Blndetea Ta este Blndetea Adevarata. Invocare pentru activarea fluidului memoriei ti multumesc, Tata Creator, pentru memoria cu care m-ai nzestrat si pentru capacitatea de a accesa memoria spiritului meu, att ct este n Voia Ta. Invocare pentru activarea fluidului inteligentei ti multumesc, Tata Creator, pentru inteligenta cu care m-ai nzestrat si fie ca eu sa o folosesc la capacitatea maxima pentru a putea ndeplini lucrarea spiritului meu n aceasta viata ntrupata. Invocare pentru activarea fluidului pacii interioare Sufletul meu este plin de pacea care se revarsa din el catre toate fiintele .ti multumesc, Doamne Iisus Christos, ca esti Izvorul pacii din sufletul meu. Numai Pacea Ta este Pacea Adevarata. Invocare pentru activarea fluidului iertarii Sufletul meu iarta orice greseala cu ntelegere, iubire si compasiune. ti multumes,. Doamne Iisus Christos, ca mi dai din Puterea Ta de a ierta. Caci numai Tu stii sa ierti greselile Oamenilor. Invocari pentru activarea fluidelor ce alcatuiesc bratul orizontal al crucii Invocare pentru activarea fluidului dreptatii Dreptatea se manifesta n toate gndurile si actiunile mele. ti multumesc, Doamne, ca m-ai facut din dreptate. Numai Dreptatea Ta este Adevarata Dreptate, Invocare pentru activarea fluidului adevarului n toate gndurile si actiunile mele se manifesta adevarul. ti multumesc, Doamne, ca m-ai facut din Adevar. Numai Adevarul Tau este Absolut. Invocare pentru activarea fluidului ntelepciunii ti multumesc, Doamne, ca dai gndurilor mele ntelepciune. Numai ntelepciunea Ta este Adevarata ntelepciune. Invocare pentru activarea fluidului echilibrului ti multumesc, Doamne, ca toate gndurile si actiunile mele sunt echilibrate. Echilibrul din sufletul meu se reflecta n toate structurile si corpurile mele.

41

Invocare pentru activarea fluidului ordinii ti multumesc, Doamne, pentru ordinea din sufletul meu. Ea se reflecta permanent n ordinea din mediul n care traiesc. Invocare pentru activarea fluidului armoniei Armonia fiintei mele se reflecta n armonia vietii mele. ti multumesc, Doamne, ca sunt n armonie cu ntreaga Creatie si cu mine nsumi. Invocare pentru activarea fluidului tolerantei ti multumesc, Doamne Dumnezeule Atotputernic, ca ai dat sufletului meu capacitatea de a ntelege ca flecare fiinta se manifesta conform nivelului sau evolutiv. Invocare pentru activarea fluidului duiosiei Duiosia sufletului meu se reflecta n toate cuvintele si gesturile mele. ti multumesc, Sfnta fecioara, ca esti Izvorul duiosiei din sufletul meu. Numai Duiosia ta este Adevarata Duiosie. Invocare pentru activarea fluidului discernamntului ti multumesc, Doamne, pentru ca ma ajuti sa iau decizii corecte si alegerea mea sa fie ntotdeauna dupa Voia Ta. Invocare pentru activarea fluidului calmitatii Calmul sufletului meu se reflecta n cuvintele si n gesturile mele. ti multumesc, Doamne Iisus Christos, pentru calmitatea pe care o daruiesti mereu sufletului meu. Invocare pentru activarea fluidului responsabilitatii ti multumesc, Tata Creator, ca m-ai nzestrat cu capacitate, de a-mi asuma si a fi raspunzator de toate gndurile, gesturile, cuvintele, sentimentele, intentiile si faptele mele. Invocare pentru activarea fluidului onoarei ti multumesc. Doamne, ca m-ai nzestrat cu calitatea de a-mi respecta hotarrile, angajamentele si promisiunile facute Tie, mie nsumi si semenilor mei. Invocare pentru activarea fluidului bunului simt Bunul simt originar al sufletului meu se reflecta n comportamentul meu firesc, n respectul pe care l manifest fata de ceilalti si fata de mine nsumi. ti multumesc Tie, Doamne, si parintilor mei. Invocare pentru activarea fluidului modestiei Modestia sufletului meu se reflecta n relatiile cu semenii mei. ti multumesc, Doamne Iisus Christos, ca esti Izvorul permanent al modestiei mele manifestate. Invocare pentru activarea fluidelor perseverentei si tenacitatii ti multumesc, Doamne, ca m-ai nzestrat cu calitatea de a nu ma abate din drum si de a atinge scopul n toate actiunile mele inspirate de Tine. Invocare pentru activarea fluidului vointei ti multumesc, Doamne, pentru vointa pe care o manifest n tot ceea ce fac n aceasta viata nchinata Tie Invocare pentru activarea fluidului corectitudinii ti multumesc, Doamne, ca m-ai nzestrat cu corectitudinea pe care o manifest n relatiile cu semenii mei si fata de mine. Invocare pentru activarea fluidului de comunicare a sufletului ti multumesc, Doamne, ca mi-ai dat capacitatea de a comunica semenilor mei ceea ce simt. Invocare pentru activarea fluidului rabdarii Rabdarea sufletului meu se reflecta n toate gesturile, cuvintele si actiunile mele. ti multumesc, Doamne Iisus Christos, ca esti Izvorul rabdarii mele. Numai Rabdarea ta este Rabdarea Adevarata. Invocare pentru activarea fluidului exigentei Exigenta sufletului meu este imprimata n toate actiunile mele. ti multumesc, Doamne, pentru

42

nevoia de a atinge perfectiunea cu care m-ai nzestrat. Invocare pentru activarea fluidului spiritului de sacrificiu ti multumesc, Doamne Iisus Christos, pentru spiritul de sacrificiu pe care l-ai sadit n sufletul meu si se manifesta n toate situatiile n care este nevoie de ajutorul meu, sub orice forma ar fi acesta. Invocare pentru activarea fluidului nobletei ti multumesc, Doamne Iisus Christos, ca esti Izvorul nobletei sufletului meu. Numai Nobletea Ta este Nobletea Adevarata. Invocare pentru activarea fluidului admiratiei ti multumesc, Tata Creator, ca ai sadit n sufletul meu capacitatea de a admira ntreaga Ta Creatie, vazndu-Te n toate pe Tine, Invocare pentru activarea fluidului stapnirii de sine ti multumesc, Doamne, pentru capacitatea de a-mi controla toate gndurile, emotiile, sentimentele si gesturile n fiecare zi a vietii mele, Invocare pentru activarea fluidului autodepasirii ti multumesc, Doamne Dumnezeule Atotputernic, ca mi dai dorinta de a evolua permanent, fara sa ma complac n multumirea de sine a Eu-lui meu inferior. Invocare pentru activarea fluidului linistii interioare Linistea sufletului meu se reflecta n linistea fiintei mele, a gndurilor, cuvintelor si gesturilor mele. ti multumesc, Doamne Iisus Christos, ca esti Izvorul linistii mele. Numai Linistea Ta este Linistea Adevarata, B.2 Fluidul polaritatii Conform legii universale a polaritatii orice lucru are doi poli, totul are doua extreme" -(Kybalion Editura Solteris: 1997, 2000, 2001). Prin fluidul polaritatii, aceasta lege actioneaza asupra fiintelor umane. Energia si informatiile specifice fluidului ne dau capacitatea de a schimba constient toate sentimentele noastre negative n sentimente pozitive si defectele n calitati. Devenim constienti de raportarea acestei legi universale la noi nsine doar daca dorim sa ne schimbam n bine, sa evoluam n aceasta dimensiune fizica. Fiecare virtute din componenta crucii eterice este transformata la intrarea n structura eterica (prin chakra Sahasrara pentru bratul vertical si prin chakra secundara din podul palmei drepte pentru bratul orizontal) la parametrii specifici entitatii ntrupate, corespunzator felului n care ea manifesta acea virtute, imprimnd fiecarui fluid propria lui vibratie. Prin fluidul polaritatii putem transforma vibratiile joase ale defectelor si sentimentelor negative n vibratii nalte ale calitatilor si sentimentelor pozitive. Fluidul este conectat la crucea eterica n chakra Sfntului Duh, unde se ntlnesc bratele crucii. n functie de nivelul lui de alimentare, corespunzator nivelului de constienta al entitatii ntrupate, fluidul activeaza functia chakrei Sfntului Duh de polarizare a vibratiilor, transformnd vibratiile joase ale fluidelor ce alcatuiesc crucea eterica n vibratii nalte. Invocare pentru activarea fluidului polaritatii ti multumesc, Doamne Dumnezeule Atotputernic, ca sunt constient de toate calitatile si defectele mele. Iubirea si Iertarea Ta ma ajuta sa transform

43

toate defectele mele n calitati si sentimentele mele negative n sentimente pozitive pentru a redeveni asa cum Tu m-ai creat B.3 Fluidul protectiei divine Fiecare om cu credinta n Dumnezeu activeaza acest fluid ori de cte ori si face cruce. Fluidul protectiei divine are forma crucii: bratul vertical ncepe din mijlocul fruntii pna la ombilic (nu pna la mijlocul pieptului, cum gresit se nchina multi!) si bratul orizontal urmeaza linia umerilor (drept, nu oblic!). Acest fluid special este conectat n cinci puncte la corpul eteric si la corpul astral: chakra Ajna si Manipura, chakrele secundare de pe umeri si chakra de vibratie a Sfntului Duh. Prin activarea fluidului primim protectia Divinitatii. Att sufletul, ct si chakrele superioare se acopera cu lumina Sfintei cruci, fiind protejate mpotriva energiilor negative. B.4 Fluidul karmic (al cauzei si al efectului) Conform legii universale a cauzei si a efectului, orice efect are o cauza si orice cauza are un efect. Nu exista hazard, nimic nu este ntmplator - (Kybalion). Ceea ce traim acum este efectul felului n care am trait ntr-o existenta anterioara, a gndurilor pe care le emitem si a faptelor noastre. Fluidul karmic este activat n momentul nasterii. Prin conectare n chakra mentala asigura ndeplinirea n structurile noastre a legii cauzei si a efectului, a karmei conform careia tot ceea ce emitem se va ntoarce la noi n aceasta existenta sau ntr-o existenta viitoare. Nu avem nici o influenta asupra lui. Putem sa ne mbunatatim karma gndind si actionnd pozitiv, avnd numai sentimente pozitive. Astfel, vom primi ceea ce vom da, vom atrage situatii benefice si viata ne va fi plina de lumina, conform legii cauzei si a efectului. B.5 Pentagrama Pentagrama (steaua n cinci colturi) reprezinta fluidul special esential din alcatuirea corpului eteric uman. Acest fluid asigura verticalitatea omului prin dispunerea ei spatiala (tridimensionala), fiind ntlnit numai la oameni. Curentii ce alcatuiesc pentagrama corespund celor cinci virtuti: iubire, bunatate, adevar, dreptate si ntelepciune. Fluidul porneste din talpa piciorului stng pe partea din fata a corpului, pna la mijlocul fruntii, coboara n talpa piciorului drept si apoi urca pe partea din spate a corpului pna n palma stnga, apoi n palma dreapta, nchiznd circuitul n talpa piciorului stng. Atunci cnd cele cinci virtuti nu sunt la parametrii maximi, fluidul corespunzator se reduce, determinnd reducerea pentagramei. Daca pentagrama nu este completa un timp mai ndelungat, apar disfunctii la nivel biologic n zona unde fluidul lipseste. Nici un alt fluid eteric de tip astral (de ex. crucea) nu poate exista n afara pentagramei. Miscarea pentagramei duce la miscarea altor curenti eterici corespunzatori zonei respective. Pentagrama este completa si luminoasa cnd toate cele cinci virtuti sunt manifestate pe deplin.

44

Invocare pentru activarea pentagramei ti multumesc, Doamne Dumnezeule Atotputernic, ca m-ai facut din iubire, bunatate, adevar, dreptate si ntelepciune. Fie ca eu sa-mi manifest constient aceste virtuti fata de ntreaga Creatie, facnd numai Voia Ta, pentru a contribui la instaurarea mparatiei Tale pe Pamnt B.6 Fluidul ritmului astral Legea universala a ritmului spune ca orice lucru are durata sa, totul evolueaza, apoi degenereaza (Kybalion). Omul, ca entitate spirituala ntrupata, este supus legii ritmului prin conectare la fluidul ritmului astral. Daca fluidul ritmului studiat anterior conecta structura eterica (si prin ea, corpul fizic) la ritmul Universului, fluidul ritmului astral armonizeaza corpul astral cu Ritmul Universal. Fluidul ritmului astral este conectat la structura eterica n momentul coborrii sufletului la ntrupare, pornind cronometrul" vietii fara a putea fi influentat din exterior sau de catre noi nsine. B.7 Spirala Spirala este fluid de tip astral de protectie a ntregii structuri eterice. Este legata la Eu-1 Superior si conectata n Chakra Divina, nfasoara pe exterior corpul eteric n sens lesogir (spre stnga), formnd o spirala conica (crescatoare). Prin emisia ei specifica, atunci cnd este activata la maxim, spirala nu permite patrunderea formelorgnd negative n structura eterica. Putem activa mental acest fluid special, vizualizndu-i traseul si forma, stiind ca Vointa Divina este nvelisul protector al corpului nostru eteric. B.8 Fluidul mental Prima lege universala este legea mentalismului; Totul este Spirit, Universul este Mental" (Kybalion). Aceasta lege actioneaza n structurile noastre prin fluidul mental. Devenim constienti de lege daca suntem constienti de forta creatoare a gndurilor noastre. Fluidul este legat la Eu-1 Superior si parcurge circuitul chakrelor: Chakra Divina, Chakra Christica, chakra Sahasrara, chakra mentala si chakra Ajna, ntorcndu-se cu informatiile preluate din corpul mental. Functia sa este de a face legatura ntre corpul mental si corpul eteric. Fluidul mental se conecteaza la structura eterica n jurul vrstei de 21 de ani (la tinerii initiati chiar mai devreme). ncepnd de atunci devenim responsabili de toate gndurile noastre. Vibratia fluidului este determinata de nivelul de constientizare a puterii noastre mentale si folosirea ei numai n sens pozitiv. nainte de orice este gndul. Devenind constienti de puterea constructiva sau distructiva a gndurilor si gndind numai pozitiv si constructiv, ridicati vibratia fluidului mental. Detineti adevarata forta creatoare cnd va puteti stapni si controla gndurile.

45

B.9 Fluidul cauzalitatii (al legii ntruparii) Fluidul cauzalitatii actioneaza asupra tuturor fiintelor ntrupate din momentul nasterii n aceasta dimensiune fizica. El leaga Eu-l Superior de Eu-1 inferior prin chakra mentala si Plexul Solar. Prin activarea fluidului, ne manifestam ca fiinte spirituale ce traiesc n trup, n dimensiunea a treia, n timpul constientizat si n afara trupului, n dimensiuni superioare, n timpul neconstientizat. Timpul neconstientizat este acela n care omul doarme si corpul sau astral calatoreste n dimensiunea a patra. Prin fluidul cauzalitatii, din aceasta traire neconstientizata, se transmit mentalului imagini codificate (vise). Sufletul (corpul astral) pastreaza senzatiile din timpul petrecut n a patra dimensiune si le asociaza viselor. Decodificnd visele, putem ntelege mesajele care ni se transmit n timpul somnului. B.10 Fluidul de armonizare cu parametrii universali Fluidul leaga Eu-1 Superior de Eu-1 inferior, fiind conectat la corpul eteric n toate chakrele interioare si exterioare structurii fizice, precum si la Arhiva Energetica Informationala din subconstient. n Arhiva Energetica Informationala a corpului mental sunt depuse toate datele despre evolutia ca entitate n plan terestru. Aici sunt nscrisi toti parametrii specifici fiintei umane, raportati la parametrii proprii Eu-lui Superior si la parametrii universali, precum si parametrii evolutiei momentane. Fluidul de armonizare cu parametrii universali este activat n momentul ntruparii si transmite Eu-lui Superior datele din Arhiva Energetica Informationala. Accesnd informatiile, Eu-1 Superior stabileste nivelul momentan de evolutie al Eu-lui inferior, raportnd parametrii evolutivi momentani la parametrii universali. B.ll Fluidul de conectare la realitatea tridimensionala Prin acest fluid activat n timpul formarii fatului, entitatea spirituala ntrupata este conectata la realitatea tridimensionala. Fluidul este conectat la chakrele Ajna si Vishudda si n Plexul Solar. n chakre face jonctiunea cu fluidele organelor de simt, adaptate astfel perceperii dimensiunii fizice. Activarea fluidului depinde de nivelul de constienta. O alimentare mai slaba are ca efect lipsa spiritului de observatie si a spiritului de orientare sau creeaza confuzii ntre stnga si dreapta. Supraactivarea fluidului poate cauza pierderea contactului cu realitatea, crend trairi imaginative traduse prin boli psihice. Pentru a ne mentine n limitele activarii normale a fluidului, trebuie sa pastram legatura permanenta, pe ct este posibil constientizata, cu Sinele nostru Sacru (Eu-1 Superior), rugndu-ne mereu la Dumnezeu sau meditnd regulat. B.12 Fluidul iubirii christice. Prin fluidul iubirii christice sufletul nostru primeste, dupa nevoia sa si dupa cum cere, iubirea neconditionata a Domnului nostru Iisus Christos. Nu putem darui iubire daca Vasul Inimii noastre nu este plin cu iubire. Din preaplinul lui daruim iubire neconditionata ntregii Creatii. Sufletului nostru i este sete de iubire. Cautam mereu iubirea la cei din jur si nu o gasim sau nu ne ajunge. Cautati-o n sufletul vostru, n inima voastra. Daca va doriti iubire neconditionata, prin fluidul iubirii christice, o veti primi. Activati-va fluidul, cernd Domnului nostru Iisus Christos sa va umple Inima cu iubire. Veti primi Iubire Adevarata. Si veti darui iubire, nvatnd sa iubiti fara conditii.

46

B.13 Fluidul compasiunii christice Ca si fluidul iubirii christice, fluidul compasiunii christice este conectat n Plexul Solar. Sufletul nostru primeste compasiunea Domnului nostru Iisus Christos de cte ori ne manifestam compasiunea fata de o alta fiinta. Nu uita! Mila nu este compasiune. Compasiunea adevarata este capacitatea de a ntelege nevoile sufletului celorlalti, de a-i simti asa cum sunt n realitate, de a sti ce doresc si a-i ajuta numai atunci cnd au nevoie de ajutor, fara a le impune nimic prin propria noastra vointa, mpotriva vointei lor. Cereti sa va dea Domnul Iisus Christos Adevarata Compasiune. O veti recunoaste si va veti bucura ntelegndu-i si ajutndu-i pe ceilalti. B.14 Fluidul de conectare vibrationala Conform legii universale a vibratiei, totul vibreaza" -(Kybalion). Formele nalte de existenta au vibratii nalte. Materia are vibratie foarte joasa. Fluidul este conectat la chakra divina n care este nscris printr-o amprenta vibrationala energetica informationala codul entitatii. Activarea fluidului permite citirea acestui cod de catre Entitatile Superioare. Fiecare celula a organismului uman, fiecare atom din corpul nostru fizic, are propria lui vibratie. Fluidul de reglare a vibratiilor (de gradul I) armonizeaza vibratiile celulelor ntre ele si cu vibratia specifica fiintei. Fluidul special de conectare vibrationala integreaza vibrational entitatea ntrupata n Univers. Prin acest fluid, entitatea este conectata la Planul Divin de Evolutiei. B.15 Fluidul ntelegerii anterioare ntruparii nainte de a se ntrupa, entitatilor li se stabileste un anumit plan al vietii, conform legii cauzei si a efectului. ntre grupurile ce se vor ntlni n planul fizic n anumite conjuncturi (soti, copii, colaboratori) se ncheie ntelegeri anterioare nasterii lor n trup. Fluidul este conectat la Banca de date a Universului, n acel registru specific ntruparilor si prin activarea lui devine posibila functionarea aliantelor stabilite anterior. Fiecare conjunctura are propriile ei vibratii specifice, la care entitatea trebuie conectata prin acest fluid. Daca nu sunt ndeplinite conditiile vibrationale (de exemplu, n cazul conceperii copiilor, vibratia corpului eteric al mamei trebuie sa fie foarte apropiata de vibratia corpului astral al viitorului copil), ntelegerea nu mai poate fi respectata. Fluidul este activat n momentul ntruparii si alimentat la maxim n momentele stabilite conform planului anterior, n care omul trebuie sa-si reaminteasca (constient sau nu) ntelegerile. B.16 Fluidul adamic Prin fluidul adamic, Divinitatea asigura perpetuarea speciei umane. Fluidul activeaza n chakra divina tendinta omului de a pastra obiceiurile, credinta, traditiile si specificul fiecarei natii. Are polaritate diferita, fiind ncarcat cu energie masculina (pozitiva) pentru barbati si cu energie feminina (negativa) pentru femei. Fluidul adamic se activeaza nca din momentul conceperii fatului. Vibratia fluidului este n armonie cu vibratia tarii si a regiunii n care entitatea se ntrupeaza. Daca n destinul sau este ca el sa locuiasca n mai multe tari sau sa se mute dintr-o regiune n alta, vibratia fluidului se schimba dupa vibratia locului.

47

Neadaptarea la conditiile dintr-o anumita regiune este determinata de dizarmonia vibrationala a fluidului adamic. B.17 Fluidul telepatic Desi exista n structura eterica a tuturor entitatilor ntrupate, fluidul este activat numai la foarte putini oameni. Fluidul telepatic patrunde prin Chakra Divina n structura eterica si transmite impulsuri specifice n chakrele superioare: Sahasrara, mentala, Ajna, Vishudda si Anahata. Se activeaza astfel functia chakrelor de a se muta pe frecvente telepatice. Fiecare chakra are o functie de emisie si o functie de receptie. Pentru a putea emite si receptiona telepatic este necesara reglarea n care este transmis mesajul. Mesajul poate fi mental (percepere telepatica a gndurilor) si atunci sunt activate chakra mentala si chakra Ajna, poate fi de la Divinitate, entitati superioare sau de la ngerul pazitor pentru care a fost activata chakra Sahasrara, poate fi emotional sau afectiv (putem percepe o anumita stare de neliniste, nervozitate, frica sau bucurie interioara) si atunci sunt activate chakrele Vishudda si Anahata. Daca fluidul telepatic este activat, suntem capabili sa auzim gndurile transmise noua (sa comunicam mental cu oameni, animale, entitati sau cu Divinitatea) si putem decodifica sentimentele ce ne sunt transmise la nivel emotional din exterior. B.18 Fluidul genului Legea universala a genului spune ca totul are principiile sale, Masculin si Feminin; genul se manifesta pe toate planurile" -(Kybalion). Prin fluidul genului, entitatii ntrupate i se stabileste nca din momentul conceptiei sexul pe care l va avea n ntruparea respectiva. n Chakra Divina fluidul face jonctiunea cu fluidele speciale -al ritmului astral, al ntelegerii anterioare ntruparii, al iubirii si al compasiunii christice, adamic si cu fluidul de crestere si evolutie a corpului fizic, imprimnd fiecaruia caracteristicile genului entitatii ntrupate. n Chakra Christica fluidul este conectat la un cristal eteric al genului, prin care transmite fluidelor de gradul I -genital, al maternitatii, al ritmului, muscular, de reglare a vibratiilor, al vorbirii, al elasticitatii, al pielii, al parului, al unghiilor si de transmitere a iubirii, informatii cu specific masculin sau feminin, corespunzator sexului fiintei. Astfel se explica de ce barbatii si femeile au caracteristici fizice si estetice diferite, si manifesta diferit sentimentele si au moduri distincte de comportament. B.19 Fluidul corespondentei Ceea ce este Sus este ca si ceea ce este Jos; ceea ce este Jos este ca si ceea ce este Sus" (Kybalion). Prin legea universala a corespondentei, omul este reprezentarea microcosmica a Macrocosmosului Divin. Fluidul corespondentei activeaza respectarea acestei legi n toate corpurile noastre subtile si n corpul fizic, fiind conectat n Chakra Divina. Toate Regiunile Divine din nalt si regasesc reprezentarea materializata n fiinta umana. Structurile si corpurile fiintei ntrupate corespund alcatuirii Cosmosului si primesc energiile planetelor Sistemului nostru Solar. Suntem creatia Tatalui, dupa Chipul si Asemanarea Lui, reprezentarea materializata a Divinitatii.

48

B.20 Fluidul rezonantei. Prin activarea fluidului rezonantei, propria noastra vibratie intra n rezonanta cu vibratii mai joase. Suntem compatibili sau nu cu alte fiinte? Ne sunt simpatice sau antipatice? Ne enervam n discutii contradictorii cu unele persoane? Ni se face rau, fara nici un motiv, n unele locuri? Explicatia, din punct de vedere subtil, o gasim n dizarmonia vibrationala dintre vibratia noastra si vibratia celorlalti sau a discutiilor, a situatiilor, a anumitor locuri, pe care o percepem prin activarea de catre acest fluid a functiei de intrare n rezonanta a chakrei de vibratie, chakra Sfantului Duh. Dupa alimentarea acestei functii specifice chakrei de vibratie, fluidul urca n chakrele Vishudda, Ajna si n chakra mentala, activnd functia de reactie a corpului fizic la intrarea n rezonanta cu vibratiile mai joase dect vibratia proprie. Astfel, corpul fizic reactioneaza negativ emotional, verbal, mental sau comportamental. B.21 Fluidul de crestere si evolutie a corpului fizic Fluidul de crestere si evolutie a corpului fizic este alimentat de Sinele Divin cu energia sa proprie, filtrata la parametrii specifici conditiilor de ntrupare de catre Chakra Divina. Prin aceasta chakra, fluidul transmite energie sacra fluidelor arhetipal, metabolic, osos, muscular, articular, al pielii, parului, unghiilor si al danturii. Daca fluidele primesc cantitatea necesara de energie sacra, organismul copilului creste si se dezvolta armonios, ntr-un ritm normal. Prin acest fluid, corpul fizic evolueaza pe diverse trepte vibrationale, conform evolutiei corpurilor subtile. Daca omul este conectat la Sinele sau Divin, toate celulele primesc prin fluidul de reglare a vibratiilor energie sacra, devenind din ce n ce mai luminoase, schimbndu-si alcatuirea energetica si vibratia n raport cu evolutia n trup a entitatii. Cresterea vibratiei fiecarei celule si umplerea cu lumina pura a spatiilor dintre celule fac posibile levitatia, iesirea constienta cu dublul astral n afara trupului fizic (decorporalizarea) si bilocatia. B.22 Fluidul angelic Fluidul angelic este activat n momentul nasterii si reprezinta legatura noastra permanenta cu ngerul pazitor. Este o legatura energetica prin care ngerului i se aduc la cunostinta toate manifestarile din planul fizic ale fiintei ce o are n grija. Datorita starii mai nalte de constienta a ngerilor, posibilitatea lor de a percepe circumstantele n care ne aflam este cu totul diferita de a noastra. i putem auzi daca fluidul telepatic este conectat n chakra Sahasrara. Evolutia ngerilor este n strnsa legatura cu evolutia noastra, Prin actiunile, sentimentele si gndurile noastre, i putem ajuta sau le putem opri sau ncetini evolutia. C. FLUIDELE DE CONECTARE INTERSTRUCTURALA Fluidele de conectare interstructurala fac legatura ntre corpul eteric si corpurile superioare lui, la nivelul chakrelor, prin sufletele corespunzatoare fiecaruia. Fluidele au forma de spirala luminoasa si sunt dispuse astfel: -n chakra Muladhara, corpul eteric este conectat la Matricea Energetica Informationala si la sufletul sau, sufletul vegetativ (embrionar); - n chakra Swadisthana, la sufletul creativ; - n chakra Manipura, la sufletul voluntar; - n chakra Anahata, la sufletul christic;

49

- n chakra Vishudda, la sufletul emotional; - n chakra Ajna, la sufletul intelectual; - n chakra Sahasrara, la sufletul divin. Prin aceste fluide se face transmiterea de energie informationala ntre corpuri, omul avnd astfel o alcatuire omogena. DICTIONAR DE ENUNTURI SI CUVINTE RARE Ain Suph = esenta Divinului. Chakra (sanscrita) = se numesc chakre -roti -vortexuri sau lotusi, centrele vitale ale corpului astral care corespund unor centre eterice aflate n legatura cu marile plexuri nervoase. Exista sapte chakre: Chakra Muladhara - plexul sacru, la baza coloanei vertebrale; Chakra Swadhisthana -plexul hipogastric, la 2 cm sub ombilic; Chakra Manipura - plexul solar, n zona ombilicului; Chakra Anahata - plexul cardiac, n zona inimii, spre partea dreapta; Chakra Vishuddha - plexul branhial aflat la baza gtului; Chakra Ajna - plexul frontal corespunzator hipofizei, n centrul fruntii; Chakra Sahasrara - plexul faringian corespunzator epifizei, n crestetul capului. La acestea, se adauga: Chakra Sfntului Duh (chakra de vibratie) aflata la jumatatea distantei dintre chakrele Anahata si Vishudda; Chakra Telurica aflata la aproximativ 30 cm sub talpile picioarelor; Chakra Christica aflata la aproximativ 15 cm deasupra crestetului; Chakra Divina aflata Ia aproximativ 30 cm deasupra crestetului; Chakra mentala aflata n partea din spate a corpului, la baza craniului. Clar-auz (clarauditie) -perceperea sunetelor fara ajutorul urechii fizice; aceasta percepere este realizata de constiinta ce functioneaza pe plan hiperfizic. Clar-gust - capacitatea de a percepe gusturile fara ajutorul organelor de simt fizice. Clarvedere = perceperea imaginilor fara ajutorul ochilor fizici, capacitatea de a resimti vibratiile luminii astrale sau a valurilor luminoase ale planului astral. Facultatea pe care o poseda anumiti mediumi de a vedea, n plan ndepartat sau n apropierea lor, entitati ale spatiului sau diferite ntmplari. Clarvederea poate fi eterica, astrala sau mentala, n functie de planul pe care se exercita. Ea poate fi simpla, permitnd sa se vada entitatile astrale sau eterice n prezent, n timp, permitnd sa se prevada viitorul sau sa se reconstituie trecutul si n spatiu, permitnd vederea la mare distanta. Concentrare - capacitatea de a mentine fixate asupra unui subiect determinat toate facultatile mentale si emotionale. Concentrarea (lat. cum = cu, centrare = a centra) nseamna restrngerea continua a cercului asupra zonei n care se manifesta aceste facultati, pna cnd acestea se fixeaza doar asupra subiectului ales sau asupra unuia din aspectele sale. n starea lor normala, corpurile au tendinta de a reactiona la solicitarile mediului lor exterior. Simturile fizice, spre exemplu, primesc fara ncetare impresii care, actionnd prin intermediul creierului asupra vehiculelor superioare, dau nastere la o serie de gnduri si emotii, nsusirea de a mentine corpul ntr-o stare de echilibru absolut n asa fel nct acesta sa nu mai fie sensibil la avalansa de impresii ce vine din exterior, se numeste concentrare. Constiinta = forma cea mai nalta de reflectare a realitatii omului; are n principal trei trepte: 1. constiinta primara; 2. constiinta umana; 3. constiinta divina. Cnd omul atinge constiinta divina trece la perceperea Eu-lui superior, acestei trairi i se mai spune n ezoterism a doua nastere. Constienta ~ capacitatea maxima de a fi atent la clipa prezentului; ceea ce percepi tu n prezent ca

50

realitate. Cnd constienta este egala cu treptele superioare ale constiintei divine, atunci esti o entitate iluminata, un Maestru. Cordonul de Argint = fascicul de materie eterica foarte fina prin care fiintele umane primesc energie ntretinatoare de viata din Planul Divin; cnd Cordonul de Argint se ntrerupe, survine moartea fizica. Corpul de cristal = corp subtil, parte a corpului eteric, format din cristale eterice si emisiile lor radiante. Corpurile fiintei umane = ansamblu de materie organica, pe orice plan, care serveste vietii unui individ. Exista un corp fizic, un corp eteric, un corp astral, un corp mental, un corp cauzal (mentalul superior), un corp buddhic si un corp atmic. Primele patru (fizic, eteric, astral si mental) sunt perisabile si fac parte din natura primara a omului, ultimele trei subzista de la o ncarnare la alta. Cristal eteric = forma densificata emisiva de energie eterica, cu diferite functii n corpul eteric. Devachan (sanscrita -tara zeilor) = Devachan reprezinta pentru teosof ceea ce nseamna Cerul pentru crestin; e vorba nsa de un cer temporar, trait n corp mental dupa parcurgerea fiecarui ciclu de viata fizica si astrala. n acelasi timp, stare de constiinta s tinut, Devachan aduce o stare de fericire inexprimabila care dureaza pna la completa epuizare a energiilor spirituale nmagazinate n corpul mental, energii ce au fost acumulate n cursul existentei terestre. Entitate de lumina = fiinta care a atins constiinta divina gratie careia iradiaza lumina prin iubire neconditionata si energii benefice pentru natura nconjuratoare; se afla n servirea umanitatii. Elementali = forte semi-inteligente ale naturii, care exista ca entitati pe plan astral sau eteric. Intre acesti elementali si Devas nu exista dect o diferenta de grad; si unii si altii ajuta la nfaptuirea proceselor naturale. Exista doua categorii de elementali: a) naturali sau Spirite ale Naturii (gnomi ai pamntului, ondine ale apelor, silfi ai aerului, salamandre ale focului, zne, elfi, etc), care au o existenta permanenta si o actiune utila asupra naturii; b) artificiali sau forme gnduri create de gndirea umana, care au o existenta foarte scurta. Eu-1 Superior sau Sinele Divin, Sinele Sacru = Spiritul aflat n nalt, din care este desprinsa Scnteia Divina ce nsufleteste corpul fizic. E-uri = totalitatea aditivilor alimentari (amelioratori, afanatori, emulgatori, substante de ngrosare, coloranti, conservanti, etc). Evolutie = drumul ascendent al sufletului catre spiritul ce 1-a emanat, spre Divinitate. Fluid eteric (nadis) = curent de energie eterica ce alimenteaza prin conectare la chakre organismul uman. Halucinogen = substanta care provoaca halucinatii (perceperea unui obiect iluzoriu sau inexistent pentru alte persoane aflate n aceleasi conditii). Invocare = apelarea Divinitatii pentru a-i multumi sau pentru a constientiza unele aspecte ale fiintei, ale vietii sau unele situatii. Involutie - dezlegarea sufletului de spirit, ruperea de Eu-1 Superior, ratacirea de Divinitate. Mantra = afirmare a unor Adevaruri Absolute folosind cuvinte-cheie ce definesc si atrag acele adevaruri. Matricea Energetica Informationala = Banca de date a corpului eteric, aflata n osul sacru. Meditatie = metoda de cultura spirituala care ncepe prin disciplinarea corpului fizic, prin posturi si printr-un tip special de respiratie, apoi corpul astral prin respingerea voluntara a Fluidele corpului eteric senzatiilor si sentimentelor si care concentreaza mentalul mai nti asupra obiectelor, si n sfrsit asupra Ego-ului sau Vietii universale pentru a trezi acest Ego la supraconstiinta. Meditatia propriu-zisa consta n examinarea atenta a subiectului dat sub diferitele sale aspecte si raporturi. Meditatia practicata n mod corespunzator poate sa devanseze si sa nalte la un nivel considerabil procesul obisnuit, care consta n a nvata prin intermediul experientelor vietii

51

exterioare. n acest fel, o persoana poate, meditnd asupra curajului, sa faca din acesta o trasatura a caracterului sau cu minimum de experienta practica. Plex (plexus) = tesut format dintr-un anumit numar de fibre nervoase sau de vase sanguine nfasurate care depind de sistemul cerebro-spinal (plexus brahial) sau mai degraba de sistemul simpatic a carui caracteristica este dispunerea n plexuri. Printre marile plexuri simpatice ale corpului, plexul solar, situat n abdomenul superior, prezinta o importanta deosebita. Plexurile corespund unor centri de forta astrali (chakre); de altfel, ntregul sistem simpatic pare sa raspunda constiintei de pe planul astral, dar pentru cei mai multi oameni acest lucru se realizeaza n mod inconstient. Psihometrie = ramura a psihismului care consta n reconstituirea, prin clarviziune, a unor scene din trecut, prin simpla pipaire a unui obiect. Puritate intercelulara = puritatea spatiilor dintre celulele corpului uman. Sefra (Sephira, ebr.) = o emanatie a divinitatii. Parintele si sinteza celor zece Sephiroth atunci cnd se afla n vrful arborelui acestora. n Kabbala, Sephira este Inteligenta divina (la fel ca Sophia), prima emanatie a lui Ain Suph. Sefra Iesod = una din decadele principiilor divine formative emanate de esenta divinului (Ain Suph). Spirit = partea cea mai nalta a omului, scnteia divina care se afla n el: Atma sau Atma-buddhi. Spiritul, principiul permanent, trebuie deosebit de suflet, principiu psihic, astral si perisabil. Spiritualitate = domnia fiintei superioare sau a constiintei n om. Spiritualitatea se confunda adesea cu unirea divina, adica unirea Ego-ului nostru cu Sinele universal prin valul de materie care ne separa. Spiritualitatea nseamna nainte de toate notiunea de unitate a tuturor cunostintelor, a tuturor Egourilor ce fac parte din acelasi bloc divin, notiune pe care o dobndim gratie fiintei superioare din noi (Ego-ul ce functioneaza n corpul cauzal). Suflet (lat. anima) = termen occidental ce desemneaza monada, principiul nemuritor imaterial, care evolueaza n cursul ncarnarilor succesive. Sushumna (sanscrita) = nadi sau curent nervos care trece prin canalul central al maduvei spinarii (nadi primar) sau care merge (Sushumna secundar) de la inima la al treilea ventricul cerebral (Brahmarandrasemnul lui Brahma) este punctul de ncrucisare, la baza bulbului, a celor doua nadi Ida si Pingala, curentii nervosi drept si stng, pozitiv si negativ. In Pranayama, se numeste Sushumna o respiratie care se executa alternativ pe nara dreapta si pe nara stnga. Vibratie = frecventa pe care emite orice particula eterica sau ansamblu de particule eterice.

52

S-ar putea să vă placă și