Lectia 2: Comunicare si limbaje

2.1. Raportul limba-limbaj

Termenii limba si limbaj sunt analizati diferit de catre discipline diferite: li
ngvistica, semiotica, psihologie, sociologie, cibernetica etc.
Organismele vii au capacitatea de a utiliza semne, simboluri, ntr-un cuvnt, coduri
. La om, functia semiotica - ce permite nlocuirea unui element A cu un substitut
B si stabilirea unor corespondente ntre A si B (de ex.: casa - locuinta, apa - H2
O, 22 - 4 etc.) - este ndeplinita prin limbaj, la un nivel evoluat. Limbajul perm
ite utilizarea informatiilor nu numai de cel care codeaza, ci si de cel care cun
oaste codul. Pe baza unui limbaj se stocheaza informatii actuale sau trecute, se
fac prognosticuri.
n functie de domeniul dezvoltat, limbajele se particularizeaza: limbaje matematic
e, limbaje religioase, limbaje artistice etc.
Limba reprezinta un produs social particular al facultatii limbajului, fiind stu
diata n principal de lingvistica.
Definirea comparata a termenilor limba-limbaj:
Criterii de analiza
LIMBAJ LIMBA
Definitie
* activitate psihica de comunicare prin intermediul limbii
* functie de exprimare si comunicare individualizata a gndirii

* totalitatea mijloacelor lingvistice (fonetice, lexicale, gramaticale) ordo

nate prin reguli
* sistem de semne si reguli stabilite social-istoric, cu un caracter suprain
dividual
Istoric
* limbajul precede limba

* limba se constituie pe baza dezvoltarii aparatului fonator si a structuril

or limbajului
* ia initial forma limbajului interindividual, dupa care se detaseaza relati
v de acesta, devenind o entitate de sine statatoare
Ontogenetic
* limbajul se dezvolta n plan individual prin contactul direct prin intermedi
ul limbii

* limba este o realitate obiectiva data

* limba precede limbajul
Instrumental - functional
* instrument activ de comunicare

* limbajul reprezinta o particularizare a instrumentului potential - limba

* instrument potential de comunicare

Termeni colaterali:
* semnal - substitut specializat care declanseaza un raspuns stereotip util
pentru adaptarea la o modificare iminenta a situatiei (ex.: strigatul ca semnal
de alarma, sunetul de la nchiderea usilor n metrou etc.)
* indiciu - semn prin care este semnalizata o stare (ex.: culoarea diferita
a hainelor n perioada de doliu, paloarea n cazul spaimei etc.
* simbol - exprima corespondenta analogica dintre un semn si o idee abstract
a, obiect, comportament etc. (balanta pentru justitie, sageata curbata care simb
olizeaza un viraj)
2.2. Comunicarea verbala
Aceasta forma de comunicare este puternic dezvoltata la om, vorbirea fiind actul
prin care informatia este emisa prin intermediul codurilor lingvistice.
Indivizii pot fi diferentiati prin:
* competenta lingvistica (capacitatea de a construi, traduce si identifica m
esaje ntr-o limba;
* performanta lingvistica (capacitatea de a nsufleti termenii prin corelarea
cu aptitudinile, atitudinile, conceptiile despre lume si viata, astfel nct sa fie
obtinute efecte noi);
De aici rezulta stilul de comunicare - exista persoane care fascineaza nu prin c
eea ce comunica, ci prin felul n care comunica. Aceeasi tema poate fi expusa:
* printr-un limbaj rational, dirijat
* printr-un limbaj metaforic, euristic

Rezulta de aici ca relatarea poate fi la un moment dat un produs al vorbitorului

si nu o realitate.
Stilurile de comunicare pot fi clasificate astfel:
*
*
*
*
*
*
*

stil
stil
stil
stil
stil
stil
stil

neutru (elimina starile sufletesti) - prezent n relatiile oficiale;

solemn (impun un ceremonial) - prezent n momente deosebite;
beletristic (bogat n sensuri, favoriznd imaginatia);
stiintific (predomina deductia si inductia);
administrativ (bazat pe clisee institutionale);
publicistic (bazat pe prezentarea informatiei);
managerial (accentueaza dirijarea, rezolvarea problemelor etc.)

Indiferent de stil, comunicarea trebuie sa ndeplineasca urmatoarele calitati:

*
*
*
*
*
*
).

claritate (nivelul de concizie, sistematizare);

corectitudinea (nivelul de adecvare la regulile sintactice si de topica);
adecvarea (folosirea celor mai potrivite cuvinte n raport cu intentii);
puritatea (nivelul de saturare cu arhaisme, neologisme, regionalisme);
concizia (concentrarea pe tema, eliminarea redundantei, divagatiilor);
precizia (folosirea unor mijloace suplimentare pentru a facilita ntelegerea

Formele comunicarii orale sunt: monologul, expunerea, relatarea, dialogul, semin

arul, interviul, colocviul, toastul, discursul, povestirea, pledoaria, dezbatere
a, conferinta, prelegerea etc.
Un rol important n comunicarea verbala l are ascultarea.
2.3. Comunicarea nonverbala si paraverbala
Comunicarea nonverbala apare prin manipularea factorilor nonverbali (personali s
i/ sau ai interlocutorului). Dintre acestia, cei mai importanti sunt: sursul (zmbe
tul), privirea aprobativa, strngerea de mna, gesturi amical-familiare, contactul c
orporal (o bataie usoara pe spate, cuprinderea umerilor). Aceastea sunt forme pa
ralele ale comunicarii ce pot sustine, dezvolta, nuanta sau, dimpotriva, diminua
si contrazice mesajul comunicat verbal.
Comunicarea paraverbala nsoteste si coloreaza comunicarea verbala. Dintre factori
i paraverbali ai comunicarii, mentionam:
*
*
*
*

tonalitate
ritm
intonatie
volumul vocii

1. Elaboreaza un text n limbajul domeniului tau de activitate si apoi ncearca sa-l

transferi n diverse alte stiluri: stiintific, neutru, beletristic etc.
2. Analizeaza-ti modul de comunicarea, prin autoobservatie, apoi roaga un priete
n sa te observe cnd porti un dialog. Identificati mpreuna erorile de comunicare, d
aca este cazul - nivelul de claritate, adecvare, concizie etc.
3. Realizeaza n fiecare zi un exercitiu de mbunatatire a abilitatilor nonverbale d
e comunicare (ex.: expresivitatea mimicii), constientizeaza raportul corp-psihic
si foloseste acest raport pentru a avea o comunicare autentica.