Este primul act de procedura, in lipsa caruia

procesul penal nu se poate desfasura conform

legii. q8l10lb
Definitie: Sesizarea reprezinta incunostiintarea
organului penal competent potrivit legii despre
savarsirea unei fapte prevazute de legea penala.
Sesizarea nu are doar rorul de a informa organele
judiciare, ci reprezinta, in acelasi timp, si
justificarea legala a tuturor activitatilor
procesuale si procedurale care cad in competenta
organului judiciar. Asadar, sesizarea reprezinta o
cerinta de stricta legalitate a procesului penal.
Actul de sesizare a organului judiciar trebuie
intocmit cu respectarea formelor prevazute de
lege, in caz contrar, el nefiind valabil.
Neindeplinirea acestei conditii antreneaza lipsa
de valabilitate a tuturor actelor procedurale si
procesuale.
Actul de sesizare poate fi intocmit de orice
persoana sau numai de anumite persoane
prevazute de lege. El se poate adresa organelor
de urmarire penala, situatie in care are ca efect
declansarea procedurilor preliminare sau, in mod
exceptional, direct instantelor de judecata,
situatie in care declanseaza procedurile de
judecata ale procesului penal.
In concluzie, putem vorbi despre sesizarea
organelor de urmarire penala si de sesizarea
instantelor de judecata.

Sesizarea organelor de urmarire penala

Trebuie facuta distinctie intre:
I. Modurile generale de sesizare ale organelor de
urmarire penala
II. Modurile speciale de sesizare ale organelor de
urmarire penala
Aceasta clasificare este cea mai cuprinzatoare
pentru ca tine seama de particula-ritatile
modurilor de sesizare si de consecintele pe care
acestea le produc asupra mersului procesului
penal.
Daca modurile generale de sesizare pot fi
inlocuite unele cu altele, neavand o alta
semnificatie decat aceea a incunostiintarii
organelor de urmarire penala cu privire la
savarsirea unor fapte penale sau a legitimarii
procesuale a participantilor, modurile speciale de
sesizare nu pot fi inlocuite unele cu altele, avand
semnificatia unor acte procesuale si procedurale
ce conditioneaza insasi inceperea urmaririi
penale, pune-rea in miscare a actiunii penale si
exercitiul actiunii penale in cazurile prevazute de
lege.
I. Modurile generale de sesizare ale organelor de
urmarire penala
Legiuitorul face distinctia intre:
1) Modurile externe:
- Plangerea (plangerea penala)
- Denuntul
2) Modurile interne: - Sesizarea din oficiu

Plangerea
Reprezinta sesizarea facuta chiar de catre
persoana care a suferit o vatamare prin
infractiune. Ea poate imbraca forma scrisa
(personal sau prin avocat) sau forma orala, care
se poate formula chiar in fata organului
competent (organul de cercetare penala sau
procurorul). Organul de cercetare penala sau
procurorul incheie un proces-verbal de
consemnare a plangerii orale care va trebui sa
mentina urmatoarele mentiuni (art. 222,
c.pr.pen.):
- Numele, prenumele, calitatea si domiciliul
petitionarului;
- Numele, prenumele si adresa persoanei
impotriva careia se face plangerea, daca aceasta
este cunoscuta. Daca nu este cunoscuta, se vor
indica semnalmentele aces-teia si orice alte
elemente care ar putea servi la identificarea sa.
In acest caz, plan-gerea se va adresa, in mod
obligatoriu, organul de cercetare penala
(procurorului i se adreseaza cererea doar cand
faptuitorul este cunoscut).
- O scurta expunere a starii de fapt, cu indicarea
urmarilor produse;
- Mentiuni privind mijloacele de proba pe care le
poate indica persoana vatamata;
- Semnatura persoanei vatamate. In cazul
persoanei fara capacitate de exercitiu, plangerea
se face de catre reprezentantul legal. In cazul
persoanelor cu capacitate restransa de exercitiu,

plangerea se face personal, cu incuviintarea

persoanelor pre-vazute de legea civila. Plangerea
penala anonima nu este valabila.
In toate situatiile, plangerea se poate face si prin
mandatar, mandatul trebuind sa fie special, facut
in forma autentica. De asemenea, ea poate fi
introdusa si prin sub-stituiti procesuali (copilul
major pentru parinti si sotul pentru celalalt sot).
Denuntul (art. 223, c.pr.pen.)
Reprezinta sesizarea facuta de catre orice
persoana, alta decat persoana vatamata. Este
posibil sa fie facut si de catre persoana care a
savasit fapta (autodenunt).
Poate fi formulat in scris, dar si oral. Atunci cand
este facut oral, in fata organu-lui de urmarire
penala competent, acesta incheie un procesverbal de constatare a denuntului.
Denuntul se face de catre aceleasi persoane si in
aceleasi conditii ca si plangerea, cu deosebirea ca
nu e necesar ca persoana care face denuntul sa
aiba capacitatea de exercitiu. Acesta trebuie sa
poarte semnatura persoanei petitionare. Totusi,
poate fi considerat valabil si denuntul anonim,
avand semnificatia unei informatii care ar putea
sta la baza unei sesizari din oficiu.
Sesizarea din oficiu
Reprezinta sesizarea facuta chiar de catre organul
de urmarire penala competent. De regula,
sesizarea din oficiu are la baza fapte descoperite
personal, prin propriile simturi, de catre organele

de urmarire penala.
Poate avea si alte surse:
- Informatiile rezultate din mijloacele de informare
in masa;
- Datele obtinute dintr-un alt dosar penal;
- Infractiunea flagranta;
Procedura flagranta este net superioara, in planul
dovedirii faptelor, nefiind necesar un alt mijloc de
proba.
- Constatarea facuta de organele constatatoare;
Codul nostru de procedura penala reglementeaza
doua mari categorii de organe constatatoare:
1) Organele constatatoare prevazute in art. 214,
c.pr.pen.: a) Organele inspectiilor de stat, cu
privire la infractiunile ce constituie incalcari ale
dispozitiilor legal controlate: inspectiile de politie
sanitara, inspectiile de politie sanitara veterinara,
organele de control fiscal, organele de control ale
Garzii Finan-ciare si ale Curtii de Conturi.
In legatura cu organul fiscal, s-a sustinut in
doctrina de specialitate ca procesele acestora,
daca ar fi contestate dupa procedura prevazuta
de Legea 105/1997, ar putea fi investite cu
putere de lucru judecat, constituind titluri
executorii, conform OG 11/1996. In ceea ce ne
priveste, consideram ca, in masura in care aceste
procese penale privesc fapte prevazute de legea
penala, procedura inceteaza a mai fi pur
administrativa, astfel incat ele trebuie
considerate ca fiind definitivate doar in momentul solutionarii definitive a cauzei penale. b)

Organele de conducere si de control ale unitatilor

prevazute in art. 145, c.pen. pentru infractiunile
savarsite in legatura cu serviciul.
2) Organele constatatoare prevazute in art. 215,
c.pr.pen.: a) Comandantii de nave si aeronave; b)
Subofiterii politiei de frontiera, pentru
infractiunile la regimul frontierei.
Organele constatatoare trebuie sa se limiteze
doar la constatarea faptelor, neefec-tuand acte
premergatoare. Ele incheie intotdeauna un
proces-verbal de constatare. Mai poarta
denumirea si de organe parajudiciare.
Acestea determina sesizarea din oficiu a
organelor de urmarire penala, deoarece, intr-un
termen de cel mult 3 zile (pentru categoriile de
organe prevazute in art. 214, c.pr.pen.) sau de cel
mult 5 zile (pentru categoriile de organe
prevazute in art. 215, c.pr.pen.) sunt obligate sa
inainteze procesul-verbal de constatare
procurorului, in vederea sesizarii din oficiu.
Totodata, organele de constatare au dreptul sa ia
declaratii persoanelor banuite si, daca este cazul,
sa ridice corpurile delicte, precum si orice alte
mijloace materiale de proba, pe care sa le
inainteze apoi procurorului.
Organele constatatoare au dreptul sa-l prinda pe
faptuitor si sa-l prezinte in fata organelor de
urmarire penala. In cazul organelor prevazute in
art. 215, c.pr.pen. faptuitorul poate fi prezentat
intotdeauna in fata procurorului.
3) Alte organe constatatoare:

- Corpul gardienilor publici;

- Jandarmeria;
- Serviciile de informatii (SRI, SIE, SPP, Serviciul
de Telecomunicatii Speciale, Serviciul din cadrul
Directiei Generale a Penitenciarelor) si Serviciile
Speciale, create in cadrul MI, MJ si MApN.
II. Modurile speciale de sesizare ale organelor de
urmarire penala
1) Sesizarea la cererea organului competent
2) Autorizarea prevazuta de lege
3) Plangerea prealabila a persoanei vatamate
In toate cele 3 situatii, trebuie respectate regulile
generale prevazute pentru intocmirea oricarei
sesizari.
Exista unele prevederi similare si in art. 10, lit. f,
c.pr.pen. a) Sesizarea comandantului UM b)
Exprimarea dorintei Guvernului strain c)
Autorizarea procurorului general d) Sesizarea la
cerea organelor CFR e) Avziul Camerei
Parlamentului din care face parte demnitarul f)
Avizul minsitrului Justitiei
Acordarea unui aviz nu obliga organul judiciar la
luarea masurii sau la efectuarea actului prevazut
de lege, ci acesta va lua masura doar daca sunt
indeplinite dispozitiile legale.
In ceea ce priveste plangerea prealabila,
legiuitorul are in vedere prevederile art. 279, lit.
b-c, c.pr.pen. in care plangerea se adreseaza
organului de urmarire penala. Plangerea
prealabila trebuie sa contina in plus fata de

plangerea penala doua men-tiuni obligatorii cu

privire la persoana faptuitorului si cu privire la
producerea unui prejudiciu. Persoana vatamata
poate solicita obligarea persoanei banuite la
repararea unui prejudiciu, inclusiv introducerea in
cauza a persoanei responsabile civilmente
(trebuie introdusa in cel mult 2 luni de la data la
care persoana vatamata a cunoscut persoana
faptuitorului).
Spre deosebire de plangerea penala, cea
prealabila nu poate fi introdusa prin substituiti
procesuali, ci numai de catre cel interesat
personal sau prin reprezentant legal, cu procura
speciala. De la acest caz exista o singura
exceptie si anume cazul persoanelor fara
capacitate de exercitiu sau cu capacitate de
exercitiu restransa, pen-tru care actiunea penala
poate fi pusa in miscare si din oficiu. Astfel, s-a
dat posibili-tatea inceperii urmaririi penale si a
punerii in miscare a actiunii penale in ipoteza in
care reprezentantii legali nu ar formula plangerea
prealabila.
Sesizarea instantelor de judecata
Aceasta sta la baza judecatii. Sunt cunoscute
doua moduri de sesizare a instantei penale:
1. Rechizitoriul -; Desemneaza modul comun,
avand ca finalitate declansarea unei proceduri
comune pentru ca exista principiul dupa care nu
avem proces penal fara a avea urmarire penala.
2. Plangerea prealabila a persoanei vatamate -;

Are menirea de a declansa o procedura fara

urmarire penala. Este cunoscuta in doctrina si
jurisprudenta penala ca actiune penala directa
pentru ca se adreseaza direct instantei de
judecata.
1. Rechizitoriul
Este cel mai complex act de urmarire penala si
apartine procurorului. Competen-ta apartine
procurorului din cadrul Parchetului corespunzator
in grad instantei competente sa judece cauza in
fond. Aceasta regula consacrata in art. 209 (4),
c.pr.pen. face ca art. 264 (2), c.pr.pen., conform
caruia atunci cand rechizitoriul este intocmit de
un procuror ierarhic inferior este supus
confirmarii procurorului cores-punzator in grad
instantei competente sa judece cauza in fond, sa
fie considerat ca abrogat implicit. Daca
rechizitoriul este intocmit de un procuror inferior
in grad instantei de fond, sanctiunea este
nulitatea absoluta, conform art. 197 (2), c.pr.pen.
Pentru a fi valabil rechizitoriul trebuie sa imbrace
forma scrisa. El prezinta urmatoarea structura: a)
Partea introductiva -; In care se fac mentiuni
privind obiectul cauzei, numele si prenumele
procurorului, eventual functia acestuia, date
referitoare la confirmare, daca este cazul, in
ipoteza urmaririi penale, anul, luna si ziua
intocmirii si date privind persoana inculpatului. b)
Partea descriptiva (considerentele rechizitoriului)
-; Cuprinde mentiuni referitoare la fapta sau
faptele la care se refera, respectiv expunerea

starii de fapt, precum si mentiuni referitoare la

circumstantele personale ale inculpatului, la incadrarea juridica, la mijloacele de proba pe care se
sprijina starea de fapt, masurile luate in cursul
urmaririi penale. c) Partea dispozitiva -; Cuprinde
doua categorii de dispozitii:
- Dispozitia de trimitere in judecata -; Priveste
doar inculpatul si defineste insasi natura juridica
a rechizitoriului;
- Citarea partilor si inaintarea intregului dosar
instantei competente sa judece cauza in fond;
Pentru ca rechizitoriul sa fie valabil trebuie sa fie
semnat de procurorul competent. Pentru a face
posibila inaintarea rechizitoriului la instantele de
fond este necesar ca ulterior sa se emita o
adresa, semnata de conducatorul Parchetului din
care face parte procurorul.
In mod exceptional, rechizitoriul nu se rezuma
doar la trimiterea in judecata, ci, in cazurile de
indivizibilitate si de conexitate, rechizitoriul poate
fi si acte de neincepere a urmaririi penale pentru
unele fapte sau persoane, cat si de scoatere de
sub urmarire penala, de incetare a urmaririi
penale sau de casare pentru alte fapte, daca se
constata intervenirea vreunuia dintre cazurile de
impiedicare, dupa caz, a inceperii urmaririi penale
sau a punerii in miscare a actiunii penale sau a
exercitiului actiunii penale.
Rechizitoriul poate fi si act de declinare de
competenta, cand pentru unele fapte sau
persoane se constata competenta unei alte

instante penale, precum si una dintre masurile

procesuale prevazute de lege. Rechizitoriul poate
fi un act de arestare, de luare a masurii
interdictiei parasirii localitatii sau de liberare
provizorie. Atunci cand o masura preventiva se ia
la sfarsitul urmaririi penale nu se mai intocmeste
ordonanta.
2. Plangerea prealabila
Dobandeste din ce in ce mai mult teren in planul
procedurii penale, aflandu-se la baza tendintei
generale constatate in procedura penala
contemporana de privatizare a procedurii penale,
pentru ca preia unele dintre atributele esentiale
de acuzare a Ministerului Public.
Plangerea prealabila desemneaza situatia in care
victima infractiunii se trans-forma in acuzator in
proces. Situatiile in care sesizarea instantei
penale se face fara rechizitoriu, deci prin
plangere prealabila sunt expres prevazute de lege
in art. 179 (2), lit. a), c.pr.pen. pentru anumite
categorii de infractiuni considerate infractiuni cu
pericol social redus, cum sunt:
- lovire sau alte violente (art. 180, c.pen.);
- vatamare corporala din culpa (art. 184, c.pen.);
- furtul intre soti sau rude apropiate (art. 210,
c.pen.);
- abuzul de incredere (art. 213, c.pen.);
- tulburarea de posesie (art. 220, c.pen.);
- insulta si calomnia (art. 205, 206 c.pen.).
Plangerea prealabila a persoanei vatamate are o
natura juridica similara cu aceea a unui

rechizitoriu, fiind obligatoriu sa contina cererea

expresa a persoanei vatamate adresata instantei
de condamnare a inculpatului. Daca ea lipseste,
judecatorului ii incuba obligatia de a chema in
fata sa persoana vatamata pentru a o intreba
daca cere condamnarea inculpatului.
Din momentul in care plangerea penala este
inregistrata la Judecatorie, inculpatul devine
faptuitor in cauza. Atunci cand faptuitorul nu este
cunoscut, persoana vata-mata este obligata sa se
adreseze OCP in vederea identificarii
faptuitorului.
Procedura de judecata prezinta particularitati fata
de procedura comuna tocmai datorita inexistentei
unor proceduri preliminare. Ea este
asemanatoare cu procedura anglo-americana,
fiind o procedura acuzatoriala.