Cosmogonia este cuprinsa in saisprezece versuri (41-56) din cele o suta cincizeci si

sase, dar ramane secventa cea mai importanta - piatra scumpa montata intr-o
bijuterie de pret. "Chaosul" primordial este definit printr-o serie de absente negatii
si antiteze alese cu o extraordinara putere de abstractizare si de sinteza "nefiinta",
"lipsa de viata si vointa", "Cand nu s-ascundea nimica, desi tot era ascuns/ Cand
patruns de sine insusi odihnea cel nepatruns". Urmeaza trei (cifra e magica)
interogatii retorice care trebuie sa evoce golul - "prapastie","genune" -teluric si cel
acvatic: "noian intins de ape". inca mai importanta este evocarea absentei unei
constiinte care sa ia act de cele "nefacute", de insasi absenta: "N-a fost lume
priceputa" si "nici ochi care s-o vaza". Totusi, imaginatia poetica propune o
grandioasa imagine "vizuala" dar in sens negativ, o metafora ce sugereaza
absorbtia vizualului (un intuneric") dezvoltata printr-o comparatie din domeniul
acvaticului (de mare probabilitate experimentala si mai ales sugestiva) " ca o mare
far o raza"/ Dar nici de vazut nu fuse si nici ochiu care s-o vaza". Aceasta evocare de
o uimitoare plasticitate daca acceptam ca obiectul evocat este un minus - obiect,
continua cu o alta metafora surprinzatoare ("umbra celor nefacute") si cu o
ingenioasa personificare a "pacii primordiale" determinate inca de epitelul "eterna"
in hiperbata (inversiunE): "Umbra celor nefacute nu-ncepuse-a se desfaceri in sine
impacata stapanea eterna pace". Punctul culminant al descrierii (fragmentul ar
putea fi considerat chiar un "pastel cosmic") il constituie ivirea Tatalui, a Stapanului
lumii ce se naste prin propria-i miscare si forta ca "un punct Ydin chiar chaosul
devenit "muma" (deci devenit - pe plan cultural un miT): "Dar deodat-un punct se
misca cel intai si singur. Iata-1/Cum din chaos face muma, iar el devine
TataL./Punctu-acela de miscare, mult mai slab ca boaba spumii/E stapanul fara
margini peste marginile lumii". Acesta este momentul prim al genezei, urmand
evocarea nasterii lumii siderale, a "stihiilor", a "coloniilor de lumi pierdute" in
cromatica epitetului eminescian cunoscut "sur": "sure vai de chaos"
Tabloul cosmogonic care asimileaz si retopeste, ntr-o viziune proprie, idei si motive din vechile
scrieri indiene (Imnul creatiei din Rig-Veda), din mituri grecesti si crestine, din Kant, Laplace si
Schopenhauer, are trei secvente distincte, configurnd haosul, geneza si moartea universal (sau
Facerea, Evolutia, Viitorul).
Haosul (v.41-50) este sugerat prin mperecherea fantastic a absentelor ("La-nceput, pe cnd
fiint nu era, nici nefiint, / Pe cnd totul era lips de viat si voint, / Cnd nu s-ascundea nimic, desi
tot era ascuns./ Cnd ptruns de sine nsusi odihnea cel nepruns. / Fu prpastie? Genune? Fu noian
ntins de ap? / N-a fost lume priceput si nici minte s-o priceap, / Cci era un ntuneric ca o mare fro raz, / Dar nici de vzut nu fuse si nici ochiu care s-o vaz. / Umbra celor nefcute nu-ncepuse a se
desface, / si n sine mpcat stpnea eterna pace!."), realizat stilistic prin alturarea antitetic a
materiei verbale: fiint-nefiint; nu se ascundea nimic - tot era ascuns; ptruns - neptruns; lume
priceput - minte s-o priceap etc. Haosul, n viziunea lui Eminescu, este indefinit (prpastie, genune,
noian ntins de ap), invizibil (cci era un ntuneric ca o mare fr-o raz), lipsit de viat si voint, fr
constiint de sine (n-a fost lume priceput si nici minte s-o priceap), dominat de nemiscare absolut (si
n sine mpcat stpnea eterna pace).
Geneza (v.51-74 - "Dar deodat-un punct se misc... cel nti si singur. Iat-1 / Cum din chaos
face mum, iar el devine Tatl... / Punctu-acela de miscare, mult mai slab ca boaba spumii / E
stpnul fr margini peste marginile lumii... / De-atunci negura etern se desface n fsii, / De atunci
rsare lumea, lun, soare si stihii... / De atunci si pn astzi colonii de lumi pierdute / Vin din sure vi

de chaos pe crri necunoscute / si n roiuri luminoase izvornd din infinit, / Sunt atrase n viat de un
dor nemrginit. / Iar n lumea asta mare, noi copii ai lumii mici, / Facem pe pmntul nostru musunoaie
de furnici; / Microscopice popoare, regi, osteni si nvtati / Ne succedem generatii si ne credem
minunati; / Musti de-o zi pe-o lume mic de se msur cu cotul, / n acea nemrginire ne-nvrtim uitnd
cu totul / Cum c lumea asta-ntreag e o clip suspendat, / C-ndrtu-i si-nainte-i ntuneric se
arat. / Precum pulberea se joac n imperiul unei raze, / Mii de fire viorie ce cu raza nceteaz, /
Astfel, ntr-a veciniciei noapte pururea adnc, / Avem clipa, avem raza, care tot mai tine nc.../ Cum
s-o stinge, totul piere, ca o umbr-n ntuneric, / Cci e vis al nefiintei universul cel himeric...") este
tulburtoare prin exceptionala capacitate de constructie mito-poetic. Pacea etern a increatului este
tulburat de miscarea initial a unui punct creator, care face din haos "mum", iar el devine Tatl:
Punctu-acela de miscare, mult mai slab ca boaba spumii, / E stpnul fr margini peste marginile
lumii.
Prin forta lui demiurgic, negura etern se desface n fsii, apar galaxiile (colonii de lumi
pierdute), sistemele solare, soarele, pmntul si lumea.
n acest spectacol grandios, Eminescu introduce un mic pasaj antitetic, care anticipeaz
sarcasmul satiric din partea urmtoare a poemului. Vzut prin ocheanul ntors al infinitului, lumea este
alctuit din microscopice popoare, fixate pe o planet ct firul de praf, iar oamenii.musti de-o zi pe-o
lume mic de se msur cu cotul - sunt exponenti ai vointei oarbe de a tri, a mecanismelor egoiste, ai
spiritului gregar si al megalomaniei, care se suuced generatii si se cred minunati, uitnd cu totul cum c
lumea ast-ntreag e o clip suspendat, / c-ndrtu-i si nainte-i ntuneric se arat. Pentru a face
inteligibil spectacolul cosmic al genezei, pentru a-l aduce la un nivel adecvat posibilittilor umane de a
percepe timpul si spatiul, Eminescu gseste o comparatie extrem de plastic. Galaxiile n rtcirea lor
(pe care anterior le numise roiuri luminoase izvornd din infinit) sunt ca firisoarele de praf plutind ntr-o
raz de lumin care ptrunde ntr-o camer obscur: Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbr-n
ntuneric,/ Cci e vis al nefiintei universul cel himeric..
Ideea c "viata e vis al mortii eterne" apare adeseori n poezia lui Eminescu (apare si n
Momento mori si n finalul poemului mprat si proletar). Motivul este preluat prin intermediul lui
Schopenhauer de la dramaturgul spaniol Calderon de la Barca, autorul piesei La vida es sueo.
Stingerea universului (v.75-86 - "n prezent cugettorul nu-si opreste a sa minte, / Ci-ntr-o
clip gndu-1 duce mii de veacuri nainte; / Soarele, ce azi e mndru, el l vede trist si ros / Cum senchide ca o ran printre nori ntunecosi, / Cum planetii toti ngheat si s-azvrl rebeli n spat, / Ei, din
frnele luminii si ai soarelui scpati; / Iar catapeteasma lumii n adnc s-au nnegrit, / Ca si frunzele de
toamn toate stelele-au pierit; / Timpul mort si-ntinde trupul si devine vecinicie, / Cci nimic nu se
ntmpl n ntinderea pustie, / si n noaptea nefiintii totul cade, totul tace, / Cci n sine mpcat
rencep-eterna pace...") - sfrsitul lumii, apocalipsa, extinctia, escatologia - motiv mitic fundamental,
apare la Eminescu ntr-o proiectare succesiv fabuloas: mai nti ca o moarte termic a sistemului solar
(soarele, ce azi e mndru, el l vede trist si ros / cum se-nchide ca o ran printre nori ntunecosi) urmat
de un colaps gravitational, de o prbusire a planetilor scpati din frnele luminii si apoi, treptat, la
dimensiuni inimaginabile, de disparitia stelelor (ca si frunzele de toamn toate stelele-au pierit), de
ntunecarea orizonturilor cosmice (iar catapeteasma lumii n adnc s-au nnegrit) si de recderea tuturor
ce-au fost pn atunci n miscare n noaptea nefiintei, pentru a rencepe mpacat n sine eterna pace,
haosul primordial.
Viziunea aceasta enorm valorific datele mai noi ale astrofizicii moderne, pe care Eminescu
le armonizeaz cu alte ecouri din filozofia escatologic a lumii, pentru a recompune o imagine poetic
de o mare putere de plasticizare, emotionant prin capacitatea de a conferi corporalitate liric unor
notiuni abstracte ca timpul, spatiul, infinitul, atractia stelelor, tcerea universal, increatul.

ntregul tablou cosmologic are n economia poemului o functie polemic. Prin el se creeaz
scara valoric ntre geniu si omul comun, exponent al mediocrittii nivelatoare, specifice societtilor
umane egoiste si filistine (multumite de sine, mrginite n vederi, meschine, ipocrite si lase).