Mentaliti de zi cu zi la romni n secolul XVIII: frica de moarte, testamentul, pcatele

i vduvia

,,Marele secol, ,,secolul fericirii,cum a fost adesea vazut veacul XVIII in alte zone,nu
s-a dovedit nici mare,,mare si nici prea ,,fericit in istoria romanilor.Dimpotriva,locuitorii
spatiului carpato-danubian au trait atunci o epoca dintre cele mai apasatoae din existenta lor.
Stapanirea straina,raboiale,jafurile si amputarile teritoriale,asuprirea sociala,instabilitatea
politica interna,precaritatil economice si culturale etc. Au facut ca viata sa paa aproape un
calvar in care traumatismele istorice lasau arareori clipe de liniste.1
Frica de moarte este, probabil, cel mai mare chin al vietii. Moartea este un moment
de trecere cu un puternic impact asupra ntregii comuniti.Carl Gustav Jung sublinia ideea ca
moartea este un tel pe care trebuie sa-l accepti si nicidecum sa i te impotrivesti,caci este
anormal.El considera ca medic,ca toate religiile cu tel supraomenesc sunt extrem de
rationale,privite din punct de vedere al igiene psihice.Moartea este doar o trecere,o faza a unui
nebanuit de amplu si de indelungat proces al vietii.2
Intre scenele realizate de Ilie Teisanu pentru a impodobi peretii bisericii de la
Frteti-Dozeti,una o infatiseaza pe ,,Infricoata Moarte,gonind calarare si indreptand
coasa ucigatoare spre cativa oameni.Este imaginea ce traduce binecunoscuta reprezentare a
mortii la nivel popular-,,moartea netrebnica, sau ,,moartea cu coasa. 3 O scena interesanta
apare si pe peretii biserici de la Draganesti-Olt,infatisand batranul obosit de povara lemnelor
care cheama Moartea:ea soseste de indata,cum se vede din scena urmatoare,dar ca in
Espoia,de unde autorul fara indoiala s-a inspirat,batranul o invita sa-i puna lemnele in
spinare.4
Biserica Ortodoxa invata ca moartea este "despartirea sufletului de trup"; odata aceasta
despartire savarsita, trupul este dat pamantului si putrezeste. Asadar, ultima menire a omului
pe pamant este moartea, despre care Sfanta Scriptura marturiseste astfel: "Si se va intoarce
1
2
3
4

Stefan Lemny,pagina 11
Iolanda Tighiliu,p.260
Stefan Lemny,pagina 116
Ibidem

tarana in pamant, de unde s-a luat, si duhul se va intoarce la Dumnezeu, la Cel ce l-a dat
pe el"(Eccl.12,7).
Moartea este perceputa ca o cale pe care ,,sa petrece toata firea omeneasca.Ea este
hotarul tuturor ideilor omenesti. 5Moartea il rapeste pe om cand a ajuns la termenul
predestinat de judecata lui Dumnezeu pentru indeplinirea rostului ce-i este impus. Acest
termen acordat omului contine - prin prevederea dumnezeiasca - tot ce este folositor omului;
deci moartea este de folos omului.
Dumnezeu a harazit sufletul sa treaca prin trei stari diferite, care constituie viata sa
vesnica: viata in pantecele mamei, viata pe pamant si viata de dincolo de mormant. Sufletul,
la iesirea sa din trup, trece in imparatia fiintelor asemenea lui, adica in imparatia spirituala a
ingerilor. Pentru ca rasplata lui Dumnezeu sa fie dreapta si cei buni sa primeasca pe drept
bunatatea Lui, iar cei rai pedeapsa meritata, trebuie sa existe o judecata. Judecata particulara
are loc imediat dupa moartea omului si are ca scop trecerea sufletului in locul asteptarii raiului
sau asteptarii iadului. Dupa faptele sale bune sau rele, sufletul se uneste cu ingerii cei buni in
rai sau cu ingerii cazuti in iad. Faptele bune ale omului i o contiin curat sunt n momentul
acela de un mare ajutor i o mare bucurie pentru dnsul. Faptele bune servesc desprijin sufletului
care se urc ctre Domnul,ntr -o mare bucurie,nsoii dengerii cei buni; iar sufletul plin de
pcate este condus de diavoli n iad, unde va suferi chinuri n venicie. Sufletul, n acel timp
este cuprins de spaim la vederea grozavilor i rilor diavoli. El este turburat,cugetnd la
drumul ndelungat ce are s-t fac la noul fel de via ce are s nceap dupdesprirea sa din trup.
Mare groaz i mare spaim are sufletul ateptd sa fie dus la judecata. ngerii buni stnd n faa
demonilor ,le nfieaz cugetrile cele mai bune, cuvintele cele evlavioase, faptele cele
bune,rugciunile i milosteniile, precum i toate meritele sufletului,din viaa sa. Dar n acelai timp i
diavolii aduc de fa toate pcatele din viaa acelui suflet, care atunci plin de groaz i de spaim
ateapt ndreptirea iscparea tui, sau osnda i chinurile iadului,mpreun cu duhurile viclene ,
crora le-a slujit n viaa sa.6
In sfarsit,cel mai mare si mai infricosator lucru va fi cand sufletul se va afla in fata
Judecatorului suprem.,,Si imparatul acela iaste drept si nefatarnic si nu judeca pre mita,ci
judeca pe fiecare pe faptele sale.7
Judecata particulara este posibila datorita faptului ca sufletul nu moare odata cu
trupul. De fapt este nemuritor si se intoarce la Dumnezeu dupa iesirea din trup: Si ca
5 Iolanda Tighiliu,261
6 Vamile vazduhului,p.4
7 Iolanda Tighiliu,261

pulberea sa se intoarca in pamant cum a fost iar sufletul sa se intoarca la Dunbezeu,. (Eclz
12,7).
Secolul XVIII a cunoscut in unele zone al continentului insusiri semnificative in
aceasta problematica.Impotriva impresiei curente,potrivit careia gandirea ar fi depasit atunci
intrucatva spaima mortii,contributii recente au identificat numeroase elemente de legatura in
secolul mortii baroce,al mortii ,,clasice,ilustrata de Oratiile funebre ale lumii lui Bossuete,si
veacul romantismului,aratand cum umbra mortii a continuat sa se intinda si peste epoca
Luminilor.8In eterna repetitie a artei de a muri,secolul XVIII pare a aduce si in spatiul
romanesc unele elemente noi,demne de interes.9
In general,atitudinile fata de moarte din secolul XVIII nu par a reprezenta un moment
distinct in istoria romanilor,pastrundu-si valabilitatea si in alte epoci.Acelasi registru
sentimental etern uman ii apartine si durerea pe care moartea o lasa in preajma celor secerati
de ea.Dar expesia durerii pare a dobindi alta configuratie,cel putin la nivelurile sociale
preocupate sa-si eternizeze suferinta in limbajul pietrelor tombale.Desigur impodobirea
acestora cu motive folorale nu era o noutate,cum nu era nici gravarae textelor
insotitoare,adesea economiastice.Noua se dovedeste in spatiul romanesc retorica acestor
inscriptoo,ce se departeaza de simplicitatea obisnuita in vecurile perecdente,imbracind
vesmintele patetismului baroc.Textul sapat in lespedea de pe mormantul unui prun al
domnitorului

Nicolae

Mvrocordat

era

menit

sa

eternizeze

intreaga

drama

familiei:<<Patruzeci de zile mi-a fost intreaga viata si zac lanag tine,o preiubita maica.Toma
m-am numit;in ziua mortii tale sint al lui Nicolae,domnul ungrovlahilor.Oricine ai fi,varsa o
lacrima,o,scurta, viatii aceea,scurta pentru mine.Ci o am acum,desigur nepieritoare(27 iunie
1716).Cuvintele sapate in piatra de mormint a unui tinar de 22 de ani deplingeau,de asemenea,
,,cumplita moarte, ca si inscriptia seplucrala in versuri a unei fecioare de 10 ani a cei
moarte ,, a lasat parintiloe ei mihniri si vaietet.Epitaful mortuar inchinat unui prunc al
domnului Grigore Callimachi atinge paroxismul:,,Vezi acest mort pentru care vars lacrimi!Pe
acesta eu l-am nascut si l-am purtat in brate.Dar vai,vai mie! Eu nu-ti mai sunt mama.Ion al
meu,fatul meu cel frumos,fiul tatalui glorios[...],vai mie,copilul meu dulce ! sunt strapunsa in
inima,deoarece m-am lipsit de tine.Oare voi mai trai?10

8 Stefan Lemny,pagina 117

9 Pag 119
10 Stefan Lemny,136

Oamenii din secolul XVIII ajungeau rareoi la varstele din urma.Exista mentiuni
discutabil privind virstele matusalemice.Graselini,de exemplu,scria ca romanii ajung ,,la o
varsta foarte inainra si ca ,,poti intalni familii in care traiesc mosnegi de peste o suta de
ani.Dovezi mai sigure sunt aduse de unele pietre de mormant atestand decese la 85 sau 90 de
ani.Acestea constituie insa exceptii.Marea majoritate a cazurilor,asa cum am putut veifica pe
baza unui modest esantion de inscriptii lombale cu indicatii precise asupra varstei celor
decedati,ne indreptatesc mai curand sa presupunem ca durata medie a vietii normale ar fi
ajuns la 40-50 de ani.Oricum unele cercetari demografice au dovedit ponderea considerabila a
populatiei tinere,remarcata,inca de la inceputul secolului si de Dimitrie Cantemir:,,Locuitoriiscria el-nu ajung la o varsta prea inaintata[...].Rareori gaseste pe cineva de 70 de ani si
aproape deloc la 80 de ani,precizand apoi ca taranii ajung la o varsta mai inaintata decit
boierii sau decat cei care traiesc ,,in desfatare si in vaiata usoara.
O insemnare manuscrisa de la sfrsitul veacului XVIII indica urmatoarele ,,varste cate
are omul: cocon(pana la 4 ani),copil(4-15 ani),cataraga(15-20ani),,voinic,adeca june(23-42
ani),barbat(42-56 ani),batran(569-69 ani), ,,mator(70-80 ani),dupa care urma ,,mai multa
neputinta si dureri si boala.Alta repreznetare a varstelor omului din aceeasi perioada ajungea
pana la 100 ani,punctand momentele importante ale vietii cu insusirile lor:,,cand este{omul}
de 20 ii sint dragi femeile;la 30 de ani ,,ii este drag a merge la oaste; la 40,,tare ca un leu;
la 50 vadeste experienta si ambitia de a se bucura de consideratie;la 60 lacomie; la 70 ,,i cade
mintea,fupa 80 rid nepotii de el,iar la 100,,se sfadesc rudele pe avutia lui.
In ceea ce priveste ceremonialul ca atare al inmormantarii,el nu s-a schimbat in mod
radical de la un secol la altul si descrierea lasata de S.Fl.Mariana,in secolul XIX,ne introduce
intrucatva si in specatcolul popular al inmormantarilor ce aveau loc cu o suta de ani mai
inainte.El se infatisa ca una mestec de practici crestin-ortodoxe si de stravechi
traditii,amintind obiceiuri romane(inchidrea ochilor la mort,spalarea corpului,imbracarea in
hainele cele mai frumoase,punerea de bani in sicriu,sarutarea pe ochi etc.).
Ceremonialul popular practicat in lumea satelor reprezenta prototipul oricarei
inmormantari pastrat si astazi. Cuprindea urmatoarele obiceiuri:

Dup ce i-a dat ultima suflare, rposatul este splat cu ap curat, stropit cu agheasm

i mbrcat n haine curate. Apoi i se leag maxilarul, minile i picioarele.

Pn cnd este gata sicriul, mortul este aezat pe pat sau pe un suport special adus de
la Biseric. nainte de a pune trupul nuntru, sicriul se nconjoar de trei ori cu un

recipient n care ai pus tmie pentru a alunga spiritele rele.

n mna rposatului se pun civa bnui care i vor folosi pentru a plti "vmile".
Acest obicei este considerat pgn de muli credincioi, care aleg s nu-l respecte. Ei
spun c orice obiect pe care i-l pui n mn sau n buzunare va ngreuna sufletul
mortului, prelungindu-i cltoria ctre ceruri. De aceea, nu sunt de acord nici cu
pieptenele, oglinda sau acul cu aa puse n sicriu, dei datina spune c acestea sunt

obiecte necesare n viaa de apoi.

De asemnea, unii btrni cred c este greit ca mortul s fie pieptnat, fardat sau s i se

taie unghiile, acestea fiind obiceiuri necretineti.

Pe pieptul mortului se pune o icoan sfinit, iar n minile ncruciate pe piept i se
pune

cruce.

Fiecare persoan care intr n casa decedatului va spune ,,Dumnezeu s-l ierte!",
aceste cuvinte fiind att o scurt rugciune, ct i o form de salut care nlocuiete
"Bun

ziua",

"Bun

seara"

etc.

Seara, oamenii se adun n jurul sicriului la priveghi. La miezul nopii sunt servii cu
mncare i buturi, dup care ncep s se retrag rnd pe rnd. ns membrii familiei
trebuie s rmn mereu lng mort, avnd grij ca lumnrile s rmn tot timpul

aprinse, la fel ca i becurile din cas.

Deasupra uii de la intrarea n casa rposatului se pune o pnz de culoare neagr pe
care se scrie numele lui, data naterii i data decesului. Aceasta rmne acolo timp de

40 de zile.
Rudele rposatului poart pe haine timp de 40 de zile, o bucat de material de culoare

neagr, "doliul". Tot pentru 40 de zile brbaii nu au voie s foloseasc aparatul de ras.
n drumul ctre Biseric, n calea mortului se pun drept "puni" diverse obiecte, care
apoi sunt date "de poman".
Din ritualul de inmormantare facea parte si bocetul.In cadrul lui,moartea este vazuta ca

un inceput de drum pentru a junge,,dincolo sufletul celui decedat este luat de ingeri sau de
Iiisus Hristos.

11

Bocirea defunctului este un atribut al femeilor, rude, vecine sau prietene cu

acesta. n situaii speciale bocesc, n tain, i brbaii. Ordinea n care se bocete este
prestabilit de tradiia local: rudele apropiate, rudele ndeprtate, vecinele, prietenele i orice
11 IOlanda Tighiliu 262

femeie care are de transms prin mortul plecat vreun mesaj propriilor mori. Bocitul se poate
desfura i dup alte criterii: vrsta bocitoarei (femeia n vrst are prioritate fa de cea
tnr), gradul de rudenie cu mortul.
Bocetul urmareste mai mult peripetiile ,,drumului decat im,aginea locului de destinatie
al sufletului.In final,trupul insusi nu mai este un hoit,ci are toate insusirile umane;moartea este
o adevarata nunta,mormantul nu este decat o noua casa.12

De aceea,trupul neinsufletit,mormantul,memoria celor disparuti erau sfinte. De aici si

mentionarea frecventa in documente a expresiei ,,Sfant odihnitii domni sau sfant raposatiii
parinti,stramosi ca unii ce trecusera intr-o lumne in care pacatul nu mai exista.De aici si
intangibilitatea cadavrului(interdictia de a efectua autopsii s-a mentinut pana in secolul XIX)
si a locului de veci.13
Participarea sociala la inmormantarea unor boieri si domni se cracteriza printr-o
grandoare deosebita.Vestea mortii in aceste cazuri era anuntata mai intai de clopotele tuturor
bisericilor.Fastul inmormantarii este deductibil cel mai adesea sin listele de cheltuieli pentru
pomeni(smochine,stafide,miere,portocale,cofeturi,covrigi,garu,cafea,coliva,horilcaetc.) si alte
articole precum:poleiala,hartie alba,scoarte la racla lumanari s.a 14
La moartea domnului sau a membrilor familiei domnitoare,se proceda si la eliberarea
unui numar de prizonieri din inchisoari pentru a se ruga,cum consemna Del Chiaro,pentru
sufletul defunctului.Trupul sau era depus in sala tronului (dupa Del Chiaro,in sala de
audiente),pe o masa acoperita de covoare

si inconjurata de lumanari,de unde in ziua

inmormantarii,era dus la mitropolie. Aici-cum s-a intamplat la inmormantarea lui Al.utu (20
ianuarie 1821)-cosciugul captusit cu atlas ros era asezat pe o msa acoperita cu un covor de
catifea rosie intr-un cort cicular,dechis in toate partile,spere vederea multimii.Din aceeasi
descrierea aflaam ca in asmenea ocazii curtea mitropoliei era acoperita cu paie.Din cortegiu
funerera ce-l insotea pe domnul defunct faceau oparte,indata dupa failie,marii
dregatoi,oranduiti
ornamente,intre

dupa
care

ranguri.Cosciugul
etalau,pe

perne

era
rosii

decsoperit,impodobit
stacojiii,insemnele

cu

numeroase

autoritatii

celui

decedat.Cortegiul stabatea strazile orasului,ticsite de spectatori,curioasi sa vada o procesiune

12 Iolanda Tighiliu,262
13 Iolanda Tighiliu,262
14 Stefan Lemny 128

mai putin obisnuita,fiindca rar s-a intamplat ca domnii Principatelor sa moara in timpul
mandatului.15
Daca vreun domnitor se stingea din viata vara,atunci trupul era imbalsamat, iar la
ceremonia de inmormantare muzica militara interpreta melodii funebre.16
Pornita din locuinta celui decedat,procesiunea inmormantarii se termina in locul de
vescnica odihna care,in cazul familiilor domnitoare sau boieresti,se afla,ca si periioada
anterioara,la adapostul bisericlor.Pentru marea majoritate a populatiei,locul resectiv era n
cimitirele sin preajma bisericilor din sate si targuri.Spre sfarsitul secolului,ele nu mai reuseau
sa raspunda nevoilor.Un act din 1792 facea constatarea ca ,,locul imprejurul bisericii era
foarte stramt si plin de mormanturi si cruci.Ca urmare a acestui fapt,dar in special din motive
de natura igienico-sanitara,in Transilvania s-a dispus din 1788 ,,ca tintirimurile afara de stae
sau orase sa se puie,si nici un om,macar cine ar fi,in cripte sa imprejurul bisericii sa nu se
ingroape.17
Asemenea abateri de la traditie nu erau lipsite de consecinte la nivelul
sensibilitatii,indicinad o distinctie la nivelul sensibilitatii,indicand o distinctie tot mai neta
intre cei vii si cei morti.Societatea traditionala a ignorat ca atare o distinctie,considerand
cimitirul ca un fel de loc public unde oamenii se adunau dupa slujba.[...] Si in spatiul
romanesc

masura

intimpinat

rezistanta,indeosebi

dinn

partea

paturilor

sociale

instarite.Graselini sesizase ca ,,in schimbl unei sume de bani si mirenii pot fi inmormintati in
pamantul sfintit,adica in inetriorul bisericii,lucru rezervat alminteri doar clerului.Faptul n-a
trecut neobservat si a devenit curind tinta criticilor moralizatoare:,,celor instariti le e rusine sa
stea impreuna cu cei saraci chiar dupa ce mor.Ei se gandesc,pesemne,ca de nicaieri drumul
catre cer nu e asa de oblu si de sigur ca de la berica.Ce vanitate desarta!.18

Resemnati in fata inevitabilului,oamenii incearca,pe masura posibilitatilor,sa-si aranjeze din

aceasta viata un loc mai bun pentru cea viitoare, pe lgan faptele bune pe care ar fi trebuit sa le
faca,ei se straduiesc sa atraga asupra lor mila divina facand danii la manastiri sau,daca situatia
le-o permitea,inaltand propriile locasuri de rugaciune19
15 Stefan Lemny 128-129
16 Iolanda Tighiliu 262
17 Stefan Lemny,130
18Ibidem
19 Iolanda Tighiliu,p.263.

De aceea,oamenii prevazatori si doreau sa-si oranduiasca lucurile prin diate(testamente)mai

inate de a parasi aceasta lume.20 Un astfel de testament este si cel al Stancai, vaduva lui
Prvan boiangiul, o negustoreasa care si lasa bunurile printr-un testament redactat n anul
1749, cu 40 de ani nainte de a muri. Testamentul Stancai exprima n primul rnd ncrederea
crestina n viata de dincolo si n puterea bisericii. Dar n afara de acestea, se afla si un
sentiment de vina. Negustoreasa, ramasa vaduva prin 1747, traieste nca 40 de ani, timorata de
gndul mortii si convinsa ca dania ei catre biserica o va absolvi de pacate. Stanca este crestinortodoxa, practicanta, si a ridicat, mpreuna cu sotul ei, Biserica Sf. Silvestru, din Bucuresti.
n interiorul acesteia se afla chiar si portretele celor doi negustori, desi este putin probabil sa
fie autentice. Stanca avea opt pravalii, sase case, vie la marginea Bucurestiului, stupi de albine
si alte acareturi. Duce o viata mbelsugata si vrea ca, dupa moartea ei, biserica sa aiba parte de
toata averea, n schimbul unor servicii precise: astfel, o casa si 20 de matci de albine sunt
daruite Mitropoliei pentru a se ngriji de pomenirea lui Prvan boiangiul, cele mai multe
pravalii, case si via sunt lasate Bisericii Sfntul Silvestru, pe care o ctitorise si pe care avea
obligatia s-o nzestreze, spernd n iertarea pacatelor personale. De asemenea, lasa 30 de
matci si un cazan pentru Biserica Sf. Gheorghe Vechi, unde i erau ngropati copiii, iar pentru
pomenirea fratelui ei, daruieste casele pe care acesta le stapnise pe cnd era n viata etc.
Toata aceasta meticuloasa mpartire, precum si revenirile facute special ca sa-si ntareasca
dorintele, ntotdeauna contrasemnate de martori de ncredere, dovedesc o constiinta cel putin
patrunsa de sensurile pacatului omenesc si ale absolvirii divine. Din datele existente n
testament, stim ca Stanca si Prvan au avut sapte copii, morti la data la care negustoreasa si
face primul testament (1749) si chiar nainte de aceasta data, caci nu sunt ngropati la Biserica
Sf. Silvestru, pe care o ridicasera n anul 1743. Moartea tuturor urmasilor trebuie sa fi
constituit o drama uriasa. Desi nu exista date despre cauza mortii lor, este de presupus ca, cel
putin n parte, este legata de epidemiile de ciuma care au bntuit Bucurestiul si care n
perioada 1730-1740 s-au manifestat aproape continuu. biserica primeste n dar pravalii si
case, rudele, destul de numeroase, primesc daruri simbolice: inele, margele, haine, cazane si
uneori bani, dar nu foarte multi. De exemplu, nepotului Gheorghe, negustoreasa i lasa un
pled, un covor, o perna de atlaz si un vas de arama, pentru gatit, n timp ce cumnatul Manea
primeste un cazan si o teaca de argint, altii primesc haine si, mai rar sume mici de bai.
Privilegiat, finul Prvanel se alege cu 10 matci de stupi, ceea ce constituie o mica avere, stiut
fiind ca preocuparea cea mai frecventa a bucurestenilor din mahalale era fabricarea
lumnarilor din ceara de albine. De asemenea, Stanca lasa nepoatelor ei, siruri de perle,
20 Iolanda Tighiliu,260

cercei,

bluze

de

matase

vegetala,

rochii

din

matasuri

grele,

orientale:

"Las nepoate-mii, Arghirii, o pereache de cercei de aur, i 4 siruri de margaritar marunt, i o

mahrama

cu

fir.

Las nepoate-mii, Catrinei, o pereache cercei de aur, i doao tingiri, i o rochie de bendarea, i o
ie

cu

Las

finului

fir,
Prvan

o
un

mahrama
cazanel

cu
i

taleri

fir.
20.

Las copilii cumnatului Vasilie o ie cu srma, si 4 siruri de margaritariu, si o pereache de ace."

Obiectele enumerate indica valorile pe care se ntemeiaza lumea Stancai. Sirurile de perle
(margaritar), bijuteriile de aur si hainele dau masura unei bunastari, dar si o idee despre
preocuparile negustoresei. Vasele de arama, hainele scumpe si bijuteriile se afla n mod
traditional printre valorile tezaurizate, la care se adauga piesele de costum autohton (marama,
iia), adeseori pastrate mai multe generatii si date de zestre ca o marturie a continuitatii unor
preocupari si unor gusturi artistice. nsa darurile le-au nemultumit pe rude, care vor contesta
juridic acest testament nca multi ani dupa moartea Stancai. Probabil ca ea anticipase acest
lucru, ntruct mentioneaza n mai multe testamente, dar n special n cel din 1775, ca rudele
nu trebuie sa mai aiba nici o pretentie asupra averii ei.