Moara cu noroc Ioan Slavici

Caracterizare Lica Samadaul

Personajul literar Lica Samadaul, face parte din opera Moara cu noroc, nuvela scrisa de
Ioan Slavici si publicata in anul 1881 in volumul intitulat Novele din popor.
Lica Samadaul este un personaj secundar, realist si static, un spirit satanic, ce exercita
asupra celorlalte personaje o dominatie fascinanta, evoluand liniar pe parcursul operei.
Statutul social initial de Samadau, sef al porcarilor, ii confera puterea de a guverna afacerile
cu porci cinstite si necinstite din Campia Aradului. Personalitatea lui se contureaza din
lumini si umbre ca intr-un joc al oglinzilor paralele si este foarte minutios si atent construita
de narator.
Lica poate fi caracterizat in mod direct de catre narator sau de sine insusi, iar in mod
indirect de catre celelalte personaje si relatia lui cu acestea, actiune, nume sau faptele sale,
limbajul, gesturile si comportamentul de care da dovada.
Acesta este caracterizat in mod direct de catre narator, inca de la prima sa aparitie in
opera vestitul Lica Samadaul, naratorul realizand si portretul sau fizic, din care deducem
ca este un om instarit Lica, un om ca de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si subt la fata,
cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprincenele dese si impreunate la mijloc. Lica
este porcar, insa dintre cei care poarta camasa subtire si alba ca floricelele, pipetar cu
bumbi de argint si bici de carmajin, cu codistea de os impodobit cu flori taiate si cu
ghintulete de aur. Faptul ca era sef al porcarilor, il face sa se remarce printre slugile lui,
porcari de rand, neingrijiti si neglijenti in ceea ce priveste imbracamintea, pe care naratorul
o pune in valoare Samadaului, prin camasa si si pieptarul cu bumbi de argint, dar si biciul
sau aparte. Tot in mod direct se caracterizeaza si el insusi: Eu sunt Lica SamadaulMulte
se zic despre mine, si dintre multe, multe vor fi adevarate si multe scornite. Acesta se
autocaracterizeaza intr-un mod realist, impunand frica si respect: Tu vezi un lucru: ca
umblu ziua-n amiaza mare pe drumul de tara si nimeni nu ma opreste in cale, ca ma duc in
oras si stau de vorba cu domnii.. Da dovada de un om dur De la mine nimeni nu cuteaza
sa fure, ba sa-l fereasca Dumnezeu pe acela pe care as crede ca il pot banui si curios Eu
voiesc sa stiu totdeauna cine umbla pe dru, cine trece pe aici, cine zice si cine ce face si
voiesc ca nimeni afara de mine sa nu stie. Fiind constient de impactul care il are asupra
oamenilor, Lica se asigura inca de la prima discutie cu Ghita ca isi va intimida adversarul,
finalizand convorbirea intr-un mod amenintator Cred ca ne-am inteles?!, fara a lasa loc de
vreo contrazicere. Ghita ajunge sa se convinga de viclenia lui, marturisindu-i lui Pinta
urmatoarele E un om viclean si nu-l pot prinde!.
Astfel, prin caracterizarea diercta, naratorul omniscient il prezinta inca de la inceput ca pe
un stapan absolut peste oameni si locuri, autoritar, iar din relatiile lui cu celelalte personaje
reies si alte trasaturi ale lui.
Batrana isi formeaza o parere buna despre Lica de la prima vedere Un om
preacumsecade, grai batrina, privind in urma lui, in comparatie cu Ana care nu il agreeaza
inca de prima data, afirmand ca e oarecum fioros la fata. Insa cel mai bine il poate
caracteriza Pintea, fostul lui tovaras, devenit jandarm doar pentr a se razbuna El are o

slabiciune, una singura: sa faca, sa se laude, sa tie lumea de frica si cu toate aceste sa iza
si de dracul si de muma-sa. Sa riza de noi, Ghita.
Lica se dovedeste bun cunoscator de oameni, mizeaza pe patima lui Ghita pentru bani,
exercita asupra celorlalti si mai ales asupra Anei, o fascinatie diabolica, desi aceasta il
simte un om rau si primejdios. Indemanatic si expermientat in ceea ce prievste banul,
reuseste sa il fure pe Ghita l acest capitol, ducandu-l in eroare cu proverbe precum ce-i in
mana nu-i minciuna. Astfel, se foloseste de slabiciunile lui Ghita pentru a-l manipula si a-l
atrage in afacerile lui necurate si simultan cu distrugerea acestuia, Lica incearca si
seducerea Anei pas cu pas, ajungand sa il instraineze tot mai mult de iubita lui sotie, Ghita
fiind nevoit sa ii ascunda conflictele lui cu Lica. Incepand de la cateva dansuri, aparent
nevinovate, dar bine gandite si cu un plan infaptuit, in noaptea de Pasti, cand Ghita plecase
sa-l aduca pe Pintea pentru a-l prinde, Lica ramane singur cu Ana si o ispiteste. Fata de
gestul disperat al Anei, in fata daruirii ei, puterea lui Lica pare a suferi prima fisura. Desi
refuza sa o ia cu el, Lica ramane in gand cu imaginea femeii De femeie m-am ferit
intotdeauna, si acuma, la batranete tot n-am scapat de ea.
Influenta lui puternica se observ asupra a tot ce detine Ghita, chiar si asupra animalelor,
reusind sa imblanzeaza pana si cainii lui Ghita Cinii se oprira zapaciti in cale si, mai ales
dupa ce descalecara si ceilalti doi oameni, incepura sa-i mai slabeasca.
Prins in mijlocul unei furtuni cumplite, Lica Samadaul cauta un adapost. Se refugiaza,
spargand usa, in biserica. E momentul cand simte ca se apropie pedeapsa lui Dumnezeu.
Inspaimantat, Lica icnearca parca sa se convinga de sprijinul divnitatii, dovedindu-se
credincos Dumnezeu era acela care-l scapase de atatea primejdii, Dumnezeu ii lumina
mintea si intuneca pe a celorlaltil cu Dumnezeu n-ar fi voit sa se strice. Brusc, parca
miraculos deposedat de puterea cu care infaptuise atata rau, Lica se simte tot mai
infricosat. Disperarea care-l cuprinde e pe masura ralui pe care-l facuse atator oameni.
Puterea omului se naruie in fata puterii lui Dumnezeu Afara tuna, si el se cutremura la
fiecare traznet; afara fulgera si fiecare fulger ii trecea ca un fior prin inimal icoanele sfintilor
il priveau, si el statea impietrit sub ele caci oriunde s-ar fi dus el tot acolo ramanea: el puse
mainile in cap, isi rupse in urma baierele camasii; ii venea sa scoata inima din piept; ii
venea sa se repeada cu capul in zid, casa ramaie la treptele altarului. El i se adreseala lui
Dumnezeu, punand in cuvintele sale parca ultimele ramasite ale fortei malefice Unul cate
unul, striga el ridicandu-si mana dreapta in sus, unul dupa altul, om cu om, toti trebuie sa
moara, toti care ma pot vinde, viata cu viata, trebuie sa se stanga, caci daca nu-i omor eu
pe ei, ma duc ei pe mine la moarte!. Fuga din biserica este o intampinare a mortii. Cand
calul lui Lica se prabuseste, acesta spune Acu m-a ajuns mania lui Dumnezeu!.
Puterea lui Lica sta in nepasarea cu care actioneaza in a-si atinge scopurile, el fiind obisnit
sa domine oamenii, iar acestia sa i se supuna. Umilintele pe care le provoaca i se par
firesti, ceea ce este dovada demonismului din sufletul acestuia, care se remarca in propria
lui maturisire: Stiu numai ca ma aflam la stramtoare cand am ucis cel dintai om. [] Apoi
am ucis pe cel de-al doilea, ca sa ma mangai de mustrarile ce mi le faceam pentruu cel
dintai. acum sangele cald e un fel de boala ce ma apuca din cand in cand. Reprezentand
raul, Lica e imun la suferinte, si de aceea crimele sale nu-i trezesc remuscari.
Lica marcheaza nefast destinul tututor care intra in contact cu el. Astfel, Lica il va aduce pe
Ghita in situatia de a-si ucide sotia, Ghita murind ucis de Raut tot din ordinul lui Lica, care
va incendia Moara cu Noroc. Sinuciderea lui Lica este semnificativa pentru forta interioara
si nemasuratul lui orgoliu, care ii dau taria extraordinara de a-si zdrobi capul de tulpina

stejarului, ca sa nu cada viu in mainile lui Pintea. In acest mod, moartea lui ii marcheza
caracterul rautacios si firea lui incapatana, avand un sfarsit pe masura faptelor sale.
Finalul nuvelei il aduce in aceeasi ipostaza de hot, talhar si criminal, demn insa in fata
sortii pe care si-o poate singur calauzi spre actul final al mortii pentru a nu da satisfactie
legii. Format in nelegiuire, va muri cu ea in suflet.
In concluzie, personajul este amplu caracterizat, evolutia lui dezvaluindu-i caracterul sau
meschin.