BILE

T
3

SUBIEC
T
I

CONINUT SUBIECT

SURSA

Vecernia Smbetei cele Mari - scoaterea Sf. Epitaf (rnduial special,

Liturgica
elementele specifice)
Special
Se oficiaz n Vinerea Patimilor, fie la vremea ei regulamentar, adic n jurul orei
4 p.m. (n mnstiri), fie nainte de amiaz (cum se obinuiete n bisericile de
enorie). Rnduiala ei este ca la Vecernia srbtorilor. Preotul mbrac de la
nceput toate vemintele (de culoare neagr). Nu se citete catism, se face
vohod cu Evanghelia; dup prochimen, care este special, al zilei: Imprit-au
hainele Mele..., se citesc paremii, Apostol i Evanghelie, iar ia stihoavn
preotul scoate Sfntul Epitaf din altar i l aaz n mijlocul bisericii (sub
policandru). Triodul nu spune nimic despre scoaterea Sfntului Epitaf, dar ritualul
acesta este descris mai pe larg ntr-un capitol deosebit din Liturghier, intitulat:
nvtur pentru scoaterea Sfntului Aer; el simbolizeaz coborrea de pe Cruce
a trupului Domnului i pregtirea lui pentru nmormntare. La sfrit, se rostete
apolisul special al Vecerniei Patimilor (vezi n Liturghiei').
Schema randuielii acestei Vecernii este, deci, urmtoarea (sublinierile indic prile
specifice) :
Preotul (imbrcat in toate vemintele): Binecuvantarea obinuit.
Cant.: Amin. Venii s ne inchinm..., Ps. CIII (Preotul citete rugciunile in
altar).
Preotul (din altar) : Ectenia mare.
Cant.: Doamne, strigat-am..., cu stihirile din Triod (Preotul, cdi re mare).
Preotul: Vohod cu Evanghelia.
Cant.: Lumin lin... (citit), Prochimenul special al zilei (imprit-au hainele
Mele...), Paremiile (trei, precedate fiecare de cate un prochimen special),
Apostolul
(Preotul, cdire mic).
Preotul: Evanghelia (din faa uilor imprteti).
Preotul: Ectenia intreit (din altar).
Cant.: Rug. Invrednicete-ne, Doamne....
Preotul: Pace tuturor! Capetele noastre.... Ecf.: Fie stpanirea impriei Tale
binecuvantat..., ectenia cererilor (S plinim rugciunile noastre cele de sear...).

DETALII
p. 42

Cant. : Stihoavna, cu stihirile din Triod i scoaterea Sfantului Epitaf de ctre preot,
in mijlocul bisericii.
Cant.: Acum libereaz... i rug. inceptoare.
Troparele zilei (Iosif cel cu bun chip... i Mironosielor femei...).
Preotul: Apolisul special al zilei. Cela ce pentru noi oamenii i pentru a noastr
mantuire... (vezi Liturghierul).
3

II

Rnduiala Parastasului - ex.

Slujba pe care ea o facem pentru cei mori, dup inmormantarea lor, se numete
indeobte parastas, de la cuvantul grecesc , care insemneaz: infiare
inaintea cuiva, mijlocire, deci mijlocire la Dumnezeu pentru cei mori. Parastasul
(numit uneori i Panihida mare, corespunztor Requiem-ului din cultul romanocatolic) se svarete fie la casa mortului (mai ales indat dup inmormantare), fie
la biseric, dup sfaritul Liturghiei sau dup Rugciunea amvonului, fie la
mormant. Se aduc spre pomenirea mortului coliv, paine (colac sau prescur) i vin,
care in biseric se pun pe masa ofrandelor, de lang sfenicul imprtesc din stanga,
ori pe alt mas aezat in mijlocul bisericii.
Coliva ( sau ), fcut din grau fiert, indulcit cu miere sau zahr,
inchipuie insui trupul mortului, deoarece hrana principal a trupului omenesc e
graul.
Ea este, totodat, o expresie material a credinei noastre in nemurire i in inviere,
fiind fcut din boabe de grau, pe care Domnul insui le-a infiat ca simboluri ale
invierii impurilor: dup cum bobul de grau, ca s incoleasc i s aduc road,
trebuie s fie ingropat mai intai in pmant i s putrezeasc, tot aa i trupul
omenesc mai intai se ingroap i putrezete, pentru ca s invieze apoi intru
nestricciune (vezi In. XII, 24.
Comp. i I Cor. XV, 36 .u.). Dulciurile i ingredientele care intr in compoziia
colivei reprezint virtuile sfinilor sau ale rposailor pomenii, ori dulceaa vieii
celei
venice, pe care ndjduim c a dobandit-o mortul. In vechime existau rugciuni
sau
chiar randuieli speciale pentru binecuvantarea colivei folosite la slujbele funebre.
Acelai lucru ca i coliva simbolizeaz i painea sau colacul (prescura) care se

Liturgica
Special

p. 399

aduce la mori pe lang coliv (sau uneori in loc de coliv) i care in unele pri ale
rii (ca de ex. in Ardeal) se numete parastas. Colacii intrebuinai la mesele
rituale i ia slujbele funebre (parastase i pomeni) sunt de obicei impletii i
impodobii cu diferite
motive ornamentale, care dovedesc simul pentru frumos i gustul artistic al
poporului, care se exercit i in acest domeniu. Obiceiul de a aduce vin la
inmormantare i la parastas i de a turna din el cruci peste trupul mortului sau
peste groap (la cimitir), ori pe pardoseala bisericii (la parastas), reprezint o datin
foarte veche, fiind o prelungire a libaiunilor (stropirilor) de vin, pe care strmoii
notri romani le fceau pe mormintele morilor. La noi, stropirea aceasta a cptat
ins o semnificaie cretin, simbolizand aromatele i balsamul cu care a fost uns
trupul Domnului. Totodat vinul, care este sangele strugurelui (mai ales cand e
rou, comp. Deut. XXXII, 14), este i simbolul sangelui, adic al sevei de via care
curge prin mdularele trupului omenesc i il insufleete. Turnarea lui peste trupul
sau mormantul mortului este deci prin analogie cu Sfantul Sange din Sfintele Taine,
preinchipuirea nemuririi sau a invierii pentru viaa cea venic, pe care o
ndjduim. in unele pri, vinul de la mori e amestecat cu untdelemn, i atunci
stropirea trupului mortului (sau a gropii) cu el este simbolul curirii trupului de
intinciunea pcatelor din via (Stropi-m-vei cu isop i m voi curi...), iar in
alte pri vinul e inlocuit cu ap indulcit cu miere (mied), ori cu agheasm i
poart numele de paos sau paus (de la cuvantul latinesc pausimt incetare,
odihn, moarte, de unde i cuvantul romanesc de repausat sau rposat). Prin unele
pri ale rii (Ardeal i Moldova), la inmormantri i parastase, pe lang coliv i
vin, sau chiar in loc de coliv, se aduce i pomul, adic un copcel (de obicei un
brdu) impodobit cu fructe, zaharicale i lumanrele, care se poart inaintea
mortului cand il pornesc la cimitir i care se infige la mormant dup astuparea
gropii, iar la parastase se d de poman. Uneori, pomul se reduce la o simpl
ramur infipt in paine (colac) i se ridic in timpul cantrii: Unde umbreaz darul,
tu, arhanghele..., aa cum se ridic coliva, la: Venic pomenire. Pomul, care
prin pierderea frunzelor toamna i reinverzirea lui primvara, e simbolul vieii i al
morii, inchipuie raiul in care s-a dus sufletul mortului sau pomul cunotinei
binelui i rului, din care au mancat protoprinii notri in rai. La parastas se impart
celor de fa (inclusiv preoilor) lumanri aprinse, a cror semnificaie este aceeai

ca i la inmormantare; se aprind de asemenea i lumanrile infipte in coliv (colac).

Slujba parastasului pe larg, aa cum o aflm in cartea numit Panihida cum o
descrie Molitfelnicul, nu e altceva decat randuiala inmormantrii, cu singura
deosebire c lipsesc doar Fericirile, Apostolul i Evanghelia, cele opt stihiri
idiomele ale Sfantului loan Damaschinul i stihirile finale ale srutrii de pe urm.
Fiind ins prea lung, la bisericile de enorie (i mai ales la orae), in practic,
aceast randuial se prescurteaz, facandu-se in modul urmtor: Dac parastasul se
face in biseric, dup otpustul Liturghiei (uneori indat dup Rugciunea
amvonului):
Preotul, avand cdelnia, st inaintea mesei cu coliva i vinul, cu faa spre rsrit, i
d binecuvantarea: Binecuvantat este Dumnezeul nostru.... Apoi cdete imprejur
masa (ia cimitir, mormantul), icoanele de pe catapeteasm, iconostasul, strana
arhiereasc i pe cei de fa, in timp ce cantreii zic rugciunile inceptoare
obinuite.
Preotul incepe s cante Aliluia (de trei ori) pe gl. 8 i troparele Cela ce cu
adancul inelepciunii..., Slav.., i acum..., Pe tine zid i liman te avem....
Urmeaz citirea Catismei a 17-a, format din Psalmul CXVIII (Fericii cei fr
prihan in cale...), din care unii cant recitativ numai stihurile insemnate in
Molitfelnic cu cruce, ori scrise cu litere groase; alii, dup tropare, trec indat la
Binecuvantrile morilor (Bine eti cuvantat, Doamne..., Ceata Sfinilor..., i
celelalte).
Preotul zice ectenia pentru- mori (Miluiete-ne pe noi, Dumnezeule...) i
troparele gl. 5: Odihnete, Mantuitorul nostru, cu drepii pe robul Tu..., Slav...,
i acum..., Cela ce ai rsrit: lumii din Fecioar.... Unii zic apoi ecfonisul: Cu
mila i cu indurrile...,
Canonul morilor, din care de obicei se cant recitativ numai irmoasele Cantrii a
IlI-a (Nu este sfant ca Tine, Doamne Dumnezeul meu...), a VT-a (Marea vieii
vzand-o inlandue de viforul ispitelor...) i a IX-a (Pe Dumnezeu a-L vedea nu
este cu putin oamenilor...).
Dup irmosul Cantrii a IlI-a se citete Sedealna (Cu adevrat deertciuni sunt
toate...);
Dup irmosul Cantrii a Vl-a se cant condacul (Cu sfinii odihnete,
Hristoase...), se citete icosul (Tu insui eti fr de moarte...) i se cant din nou

condacul (mai grbit);

Dup irmosul Cantrii a IX-a se zic din nou rugciunile introductive (Sfinte
Dumnezeule, i celelalte), urmate de troparele gl. 4: Cu duhurile drepilor... i
celelalte (de cele mai multe ori rugciunile introductive i troparele acestea sunt
omise).
Preotul zice: Domnului s ne rugm i citete molitfele de dezlegare i iertare
(Dumnezeul duhurilor... i celelalte), din randuiala inmormantrii (uneori cand
urmeaz a se merge la cimitir, molitfele de dezlegare se las i se citesc la
mormant). Preotul zice: Slav ie, Hristoase... i face otpustul morilor (Cel ce
a inviat din mori...).
Dup aceea, zice: Intra fericit adormire... i se cant de trei ori Venic
pomenire (in acest timp preotul i rudele mortului ridic i leagn coliva, colacul
sau pomul), simbolizand astfel comuniunea sau legtura lor cu rposatul (acelai
lucru simbolizeaz i gustarea din coliv, dup slujb).
Preotul toarn apoi cruci puin vin peste coliv (colac) sau jos (in cimitir, pe
mormant), zicand: n veci s fie pomenit(i), Dumnezeu s-l (s-i) ierte i s-l (s-i)
odihneasc i pe noi s ne miluiasc, ca un bun i iubitor de oameni.
Apoi incheie cu: Pentru rugciunile....
Cand se face parastasul propriu-zis cu Liturghie (parastas mare), mortul
(pomelnicul cu numele morilor) e pomenit la Proscomidie, iar la troparele
obinuite de dup ieirea cu Evanghelia se adaug i troparul i condacul morilor;
pe lang Evanghelia i Apostolul zilei dtiiala Liturghiei se zice i ectenia pentm
mori, cu rugciunea: Dumnezeul duhurilor.., Mortul e pomenit apoi i la ieirea
cu Darurile, iar in locul Chinonicului sau al Sinaxarului; se citete, in zilele de rand,
Canonul morilor.
Atat in Panihida, cat i in Molitfelnic i in Liturghier, mai gsim i un parastas mic
sau pe scurt, prescurtare a celui mare, tiprit de obicei sub titlul de Litia mic
pentru mori. Randuiala ei e aceeai cu a Panihidei care se face ia casa mortului
indat dup moarte sau in ziua inmormantrii, cu singura deosebire c la ectenie se
face pomenirea general, nenominal, a tuturor morilor. Se face de obicei pe la
mnsdri, indeosebi vineri seara, i se numete Litie (procesiune), pentru c se face
ieind in pridvor (pronaos), ori chiar, se merge in procesiune la cimitir (gropni),

ieind clin biseric dup slujb. n catedralele i in bisericile de mir (mai mult la
orae), Parastasul acesta pe scurt (Litia mic) se face de obicei la sfaritul Liturghiei
- fie dup Rugciunea amvonului, fie dup otpust - i poart numele de Trisaghion
pentru mori sau Panihida mica. Aceeai randuial se face i la cimitir, lang
mormant, sau la casa mortului, cu ocazia pomenilor care se fac la termenele sau
soroacele indtinate pentm pomenirea morilor, despre care vom vorbi mai departe.
n Ardeal exist i o randuial special a parastasului din Sambta lui Lazr
(pentru dezlegarea Presimilor, la cimitir, unit cu binecuvantarea maioarelor).
2. Soroacele sau termenele pentru pomenirea individual a morilor i
explicarea lor. Dup tradiia veche i general a Bisericii Ortodoxe, se face
pomenirea mortului prin slujbe cu rugciuni la urmtoarele termene sau soroace:
ziua a treia ( , care corespunde de obicei cu ziua inmormantrii), ziua a
noua ( ) i ziua a patruzecea ( , ase sptmani) dup
moarte; la trei luni, la ase luni, la nou luni i la 12 luni (un an) dup moarte;
apoi in fiecare an, in ziua morii, pan la implinirea a apte ani de la moarte.
Se face pomenirea mortului la trei zile dup moarte, in cinstea Sfintei Treimi, ntru
care ne mntuim i in amintirea invierii celei de a treia zi a Domnului, Care,
sculandue din mori, S-a fcut prg sau inceptur i arvun sau chezie a invierii
celor adormii (comp. I. Cor. XV, 20). La nou zile se face pentru ca rposatul s se
nvredniceasc de prtia cu cele dou cete ingereti sau cele nou cete ale
sfinilor, i n amintirea Ceasului al noulea, cand Domnul, nainte de a muri pe
cruce, a fgduit talharului raiul, pe care ne rugm s-l moteneasc i morii notri.
La patruzeci de zile sau ase sptmani, in amintirea inlrii la cer a Domnului,
care a avut loc la 40 de zile dup nviere, pentru ca tot aa s se inale i sufletul
nostru la cer. La trei luni, la ase luni i la nou luni, in cinstea i slava Sfintei
Treimi (cci 6 = 2x3, iar 9 = 3 X 3). La un an, dup pilda cretinilor din primele
veacuri, care prznuiau in fiecare an ziua morii martirilor i a sfinilor, ca zi de
natere a lor pentru viaa de dincolo, dup cuvantul lui Solomon c mai bun este
ziua morii decat a naterii (Eccles. VII, 1). Termenul de 7 ani, cand se face ultima
pomenire anual a mortului, e numr sfant, amintind de cele apte zile ale creaiei.
In afar de aceast explicaie, pe care am putea-o numi teologic sau simbolic, sau dat i alte interpretri ale soroacelor pentru pomenirea morilor pan la 40 de
zile. Astfel, crile noastre de slujb dau o explicaie fiziologic sau natural, bazat

pe analogia cu fazele prin care trece descompunerea trupului omenesc pan la

completa lui putrezire. De exemplu, facem pomenirea mortului in a treia zi dup
moarte, pentru c in aceast zi faa mortului incepe s se desfigureze; in ziua a
noua, pentru c atunci trupul mortului incepe s se strice, afar de inim; la 40 de
zile, pentru c atunci se pierde i inima. Conform acestei interpretri, procesul
descompunerii fizice urmeaz deci procesul invers al zmislirii i formrii trupului
omenesc in pantecele mamei: Alctuirea omului se face tot la fel: in a treia zi se
formeaz inima; in a noua se fixeaz la trup, iar in a patruzecea zi se alctuiete
desvarit trupul. In sfarit, se face la apte ani, pentru c atunci trupul mortului e
cu totul prefcut in ran. Alii pun soroacele pentru pomenirea morilor in legtur
cu credinele populare despre vmile vzduhului, prin care ar trece sufletul mortului
pan s ajung la cer. Astfel, pomenirea din ziua a treia se face pentru c abia atunci
s-ar inla sufletul la cer; in primele trei zile dup moarte el ar da tarcoale trupului.
Cea din a noua zi se face pentru c atunci sufletul se infieaz a doua oar lui
Dumnezeu in cer, pentru a I se inchina, dup ce a vizitat raiul. Cea din ziua a 40-a,
pentru ca atunci ar avea loc judecata particular a fiecrui suflet, dup peregrinarea
de 40 de zile prin vmile vzduhului, prin rai i prin iad.
Pomenirea mortului la soroacele de mai sus se face fie cu parastas i Liturghie (mai
ales la 6 sptmani, la un an i la 7 ani dup moarte), fie ducandu-se numai coliv,
colac i vin ia mormant, unde preotul face parastasul pe scurt (Litia mic) i
stropete mormantul cu vin (aa se obinuiete, mai ales in primele 40 de zile dup
moarte). Cand parastasul e precedat de Liturghie, se face pomenirea mortului la
Proscomidie (prin scoaterea de miride), la ectenii i la ieirea cu Darurile, punandue
i ectenia pentm mori, cu rugciunea: Dumnezeul duhurilor..., dup ectenia
intreit. Uneori, pomenirea e insoit de mese pentru sraci (pomeni) i se impart,
mai ales la ase sptmani i la un an, diferite lucrari de poman pentru sufletul
mortului, care sunt mai intai binecuvantate prin randuieli de slujb inscrise in
ediiile mai noi ale crilor noastre de slujb. De obicei, soroacele nu se fac in orice
zi a sptmanii, ci mai ales joia, sambta i duminica.
3. Zilele in care se fac i cele in care nu se fac parastase, in cursul anului
bisericesc.
Precum am vzut, ziua sptmanal, stabilit de tradiia constant, pentru
pomenirea

morilor, e sambta. Sambta e deci ziua cea mai potrivit din sptman, pentru
svarirea parastaselor i a pomenilor. De la o vreme, a inceput a se face parastase
(mai ales la orae) i in alte zile din cursul sptmanii, mai ales in zilele de
srbtoare, inclusiv duminica (de ex., la hramul bisericii se face parastas pentru
ctitorii rposai, iar la srbtorile sfinilor se face parastas pentru rposaii care au
purtat numele sfantului respectiv). Svarirea parastaselor in zi de duminic este
ins admis ca o excepie sau ca un pogormant pentru cei ce nu pot veni la biseric
in zi de lucru; ea a dat natere unei aprige i interminabile controverse, cunoscut
sub numele de carta colivelor care a tulburat Ortodoxia greceasc i indeosebi
mnstirile Sfantului Munte, incepand din a doua jumtate a secolului al XVIII-iea
inainte. Nu se fac parastase in urmtoarele zile i perioade din cursul anului
bisericesc:
a) In cele 12 zile dintre Natere i Boboteaz (sau, mai bine zis, de la 20 dec., de
cand incepe Inainte-prznuirea Naterii, pan la Sfantul Ioan Boteztorul), pentru
c bucuria duhovniceasc a celor dou mari praznice (Naterea i Boboteaz) nu se
potrivete cu doliul pentru cei mori;
b) La praznice imprteti;
c) In Sptmana Patimilor i in toat Sptmana Luminat, adic din
Sambta Floriilor (Sambta lui Lazar) pan la Duminica Tomii (inclusiv),
pentru c in Sptmana Patimilor primeaz doliul pentru patimile i moartea
Mantuitorului, iar in Sptmana Luminat bucuria pentru c invierea Domnului nu
trebuie s fie intunecat sau umbrit de jalea pentm morii notri; pomenirile
morilor i pelerinajele la morminte, practicate pe alocurea in Sptmana Luminat,
sub denumirea de Patile Blajinilor, constituie o tradiie cu caracter local, pe care
Biserica nu a acceptat-o oficial i nu a generalizat-o. Pe cat este cu putin, ar fi de
dorit ca nici in duminicile Penticostarului (dintre Pati i Rusalii) s nu se fac
parastase, pentm a nu se intuneca bucuria marelui praznic al invierii;
d) De la lsatul secului de carne (Duminica infricotoarei Judeci) pan la
Sambta a doua din Postul Mare.
In timpul Postului Mare nu se fac parastase in zilele de rand (de luni i pan vineri
inclusiv), in care se face Liturghia Celor mai inainte sfinite, deoarece parastasul e
legat de Liturghia deplin sau normala (a Sfantului Ioan sau a Sfanmlui Vasile),
care in timpul Postului Mare nu se svarete decat sambta i duminica, potrivit

canonului
49 al sinodului din Laodiceea i can. 52 al sinodului trulan. Toate soroacele care cad
in zilele de rand din acest rstimp se aman pentm sambta urmtoare (sambetele a
doua, a treia i a patra din Postul Mare).
In zilele i in perioadele menionate, morii pot fi pomenii nominal numai in tain,
la Proscomidie, i in momentele din cursul Liturghiei prevzute de tipic i de
tradiie pentru pomenirea general a viilor i a morilor (de ex., la ieirea cu
Darurile).
3

III

Rugciune la icoana Maicii Domnului

IV

Ceea ce eti izvorul milei, nvrednicete-ne milostivirii, Nsctoare de

Dumnezeu; caut spre poporul cel pctos; arat, precum de-a pururea,
puterea ta, c ntru tine ndjduind, strigm ie: Bucur-te, ca i oarecnd
Gavriil, mai-marele voievod al celor fr de trup.
Troparul nvierii - gl. I

Liturghie
r

p. 113

Utrenier

p. 19