DREPTUL UNIUNII EUROPENE.

SURSELE DREPTULUI UNIUNII EUROPENE:

Tratatele:
Sursa primar a ordinii juridice comunitare o constituia (i o constituie) Tratatele
Europene i protocoalele anexe, stabilite n baza acordurilor dintre statele
membre.
Fundamentale pentru CEGA, CEE i CEEA sunt, deci, Tratatul de la Paris i
Tratatele de la Roma prin care se decidea apariia celor trei Comuniti.
Fundamentale sunt, de asemenea, diversele documente care figureaz, n multe
cazuri, drept anexe la respectivele Tratate. O relevan special n acest sens, o
are Protocolul de la Bruxelles, din 17 aprilie 1957, referitor la Curtea de Justiie.
Diversele protocoale i acorduri anexe au, deci, caracter de surse comune
pentru cele trei comuniti. Printre documentele ce au contribuit la mbogirea
dreptului Uniunii Europene, altele dect Tratatele constitutive, aici vom aminti:
Acordul semnat la Roma simultan cu semnarea Tratatelor constitutive, referitor la
unele instituii comune ale Comunitilor Europene, precum i cu Tratatul de
Fuziune al instituiilor, semnat la Bruxelles, la 8 aprilie 1965; Tratatul de la
Luxembourg, din 22 aprilie 1970 care a modificat procedura, dar i fora
bugetar-financiar a Comunitilor, substituind contribuia statelor printr-un
sistem de resurse proprii, neles ca mijloc de finanare a bugetului comunitar;
Actul Unic European, semnat la Luxembourg, la 17 februarie 1986 i la Haga la
28 februarie 1986, ce includea, n Titlul II, diverse modificri ale coninutului
Tratatelor, iar n Titlurile I i III se fceau referiri la Consiliul European i la
Cooperarea Politic European.
Acordurile din 22 ianuarie 1972 referitoare la condiiile de aderare i modificrile
aduse Tratatelor constitutive ca urmare a integrrii Marii Britanii, Irlandei i
Danemarcei n Comunitile Europene,Tratatul de la 28 mai 1979 referitor la
ncorporarea Greciei n Comunitate i Tratatul din 12 iunie 1985 referitor la
aderarea Spaniei i Portugaliei.
Tratatele europene erau, n principiu, singura surs absolut primar o ordinii
juridice comunitare. Aceasta nu nsemn c statele membre nu mai aveau la
ndemn i posibilitatea de a semna, ntre ele, acorduri, n principiu, chiar
Tratatele prevedeau aceast posibilitate, statele membre putnd realiza acorduri,
n sectoare prestabilite.
Mai important, rmnea faptul c, statele membre i puteau ncheia acordurile n
forme simplificate i nesupuse ratificrii, prin intermediul activitilor i a
nelegerilor pe care le fceau reprezentanii n Consiliu, n fine, statele membre
puteau s depeasc eventualele lacune ale Tratatelor, n scopul dezvoltrii, n
forme comunitare, a politicilor comune n sectoarele prevazute n Tratate

Dreptul primar:
La nceput, putem spune c, dreptul primar reprezint acea parte a dreptului
comunitar n care:
- se definesc Comunitile Europene
- se enun obiectivele acestora
- se descriu instituiile responsabile cu realizarea acestor obiective
- se stabilesc competenele materiale i formale ale instituiilor, n scopul
realizrii obiectivelor
Majoritatea deciziilor juridice care formeaz Dreptul primar nu reprezint
emanaii ale instituiilor comunitare, ci ale statelor membre, cuprinse n Tratatele
constitutive ale comunitilor i n modificrile ulterioare.
De aceea, se poate afirma c Dreptul primar nu era al Comunitilor europene, ci
referitor la Comunitile Europene.
Dimpotriv, dreptul derivat(secundar), fiind rezultatul deciziilor adoptate de
instituiile comunitare n exercitarea competenelor acestora , se poate defini ca
drept al comunitilor europene.
ntr-o ordine cronologic, aceasta este lista actelor juridice care formeaz dreptul
primar:
1.Tratatul constitutiv al Comunitii Europene a Crbunelui i Oelului semnat la
Paris, la 18 aprilie 1951 .
2.Tratatul constitutiv al Comunitii Europene, semnat la Roma la 25 martie 1957.
3.Tratatul constitutiv al Comunitii Europene a Energiei Atomice, semnat la
Roma, la 25 martie 1957.
4.Convenia asupra unor instituii comune ale Comunitilor Europene semnat la
Roma, la 25 martie 1957. n baza acestei convenii i avnd drept scop evitarea
unei multiplicri excesive a instituiilor, se decide ca Adunarea Parlamentar i
Curtea de Justiie ale CEE i CEEA (ce se creau la acel moment) s fie aceleai
cu cele deja existente pentru CECA astfel nct Adunarea i Curtea celor trei
comuniti s fie comune chiar dac restul instituiilor rmneau separate.
5.Tratatul care instituie un Consiliu unic i o Comisie unic a comunitilor
Europene, din 1967 i Protocolul asupra privilegiilor i imunitilor Comunitilor,
semnat la Bruxelles, la 8 aprilie 1965.
Respectivul tratat, cunoscut drept Tratatul de Fuziune stabilea c att Consiliul
va fi comun celor trei Comuniti funcionnd ca i Consiliul Comunitilor
Europene, precum i Comisia, care va fi de asemenea comun celor trei
comuniti, absorbind competene ale Inaltei Autoriti a CECA, dar i pe cele
ale Comisiei CEE i ale Comisiei CEEA i devenind, astfel, Comisia
Comunitilor Europene.
Prin aceasta se termin procesul de simplificare instituional, nceput prin
Convenia de la Roma din 25 martie 1957, astfel nct, dei rmn toate cele trei
Comuniti, instituiile acestora -Consiliul, Comisie, Adunare i Curte vor fi
comune celor trei comuniti (ceea ce va face s existe patru instituii comunitare
n loc de 12, cte ar fi rezultat dac nu se realiza fuziunea).
6.Decizia prin care se modific unele dispoziii bugetare ale tratatelor
constitutive ale Comunitilor Europene i a Tratatului care instituie un Consiliu
unic i o Comisie unic a Comunitilor Europene, semnat la Luxembourg, la 21
2

aprilie 1970. Aceast decizie, modific redactarea iniial a tratatelor constitutive

ale Comunitilor Europene stabilind, ca mijloc de finanare a activitilor
comunitare, un sistem de resurse proprii bazat, fundamental, pe drepturile de
vam i alte taxe pe comerul exterior.
7.Tratatul referitor la aderarea la Comunitile Europene a Regatului
Danemarcei, Republicii Irlanda i Regatului Unit al Marii Britanii i Irlandei de
Nord, semnat la 22 ianuarie 1972. Acest tratat nu a presupus modificri n
articularea tratatelor constitutive a Comunitilor Europene, dar le-a precizat n
vederea adaptrii compoziiei instituiilor comunitare la noua situaie creat de
aderarea unor noi state.
8.Tratatul de modificare a unor dispoziii ale Protocolului asupra Bncii
Europene de Investiii, semnat la 10 iulie 1975. Acest tratat nu a introdus nici o
alt modificare n redactarea tratatelor constitutive n afara celei din titlu.
9.Tratatul de modificare a unor dispoziii financiare ale tratatelor ce instituie
Comunitile Europene i ale Tratatului care instituie un Consiliu Unic i o
Comisie Unic a Comunitilor Europene, semnat la 22 iulie 1975. Acest tratat a
modificat serios (ntrindu-le) competenele Parlamentului European n sfera
bugetar ct i sistemul de resurse proprii comunitilor (aa cum se stabilise
prin Decizia din 21 aprilie 1970) incluzndu-se, ntre acestea, i posibilitatea
recoltrii unui procent din baza TVA iniial 1% a fiecrui stat membru.
10.Decizia prin care se aprob Actul referitor la alegerea reprezentanilor n
Adunarea Parlamentar prin sufragiu universal direct, semnat la 20 septembrie
1976. Aceast decizie a modificat redactarea tratatelor constitutive deoarece
membrii Parlamentului European nu mai erau desemnai de ctre parlamentele
naionale.
11.Tratatul referitor la aderarea Republicii Elene la Comunitile Europene,
semnat la Atena la 28 mai 1979. Acest tratat nu a presupus modificri n
articularea tratatelor constitutive, n afara celor rezultate din necesitatea
adaptrii componentelor instituiilor comunitare la noua situaie creat prin
aderarea Greciei.
12.Tratatul prin care se modific tratatele constitutive ale Comunitilor Europene
n ceea ce privete Groenlanda, n esen, prin acesta se codific ncetarea
aplicrii tratatelor constitutive n cazul Groenlandei.
13.Tratatul referitor la aderarea Regatului Spaniei i a Republicii Portugalia la
Comunitile Europene, semnat al Lisabona i Madrid la 12 iunie 1985. Acest
tratat nu a modificat dreptul primar, n afara modificrilor ce decurg din adaptarea
compoziiei instituiilor comunitare la situaia dup aderarea noilor membrii.
14.Tratatul prin care se aprob Actul Unic European, semnat n 1986, la
Luxembourg de ctre Germania, Belgia, Spania, Frana, Irlanda, Luxembourg,
Olanda, Portugalia i Marea Britanie, Danemarca, Grecia i Italia. A modificat
redactarea unor articole ale tratatului constitutiv , n scopul punerii n oper a
Pieei Unice, ncepnd cu l ianuarie 1993.
15.Decizia referitoare la sistemul de resurse proprii al Comunitii Europene, 24
iunie 1988, prin care se modific sistemul de resurse proprii stabilit prin Decizia
de la 7 mai 1985.
16.Tratatul Uniunii Europene, semnat la Maastricht la 7 februarie 1992.
3

Prin acest tratat s-a creat Uniunea European i s-a modificat redactarea
tratatelor constitutive ale Comunitilor Europene astfel nct s poat fi
implementat Uniunea Economic i Monetar.
17.Tratatul referitor la aderarea Norvegiei, Austriei, Finlandei i Suediei la
Comunitile Europene, semnat la Corfu, la 24 iunie 1994.
Acest tratat a nsemnat, n fapt, adaptarea articolelor Tratatului Uniunii i a celor
trei Tratate constitutive ale Comunitilor Europene la situaia creat de aderarea
noilor membrii.
18.Decizia referitoare la sistemul de resurse proprii a Comunitilor Europene,
31 octombrie 1994, prin care s-a modificat sistemul de resurse proprii conform
Deciziei din 24 iunie 1988.
19.Tratatul de la Amsterdam, din 2 octombrie 1997 prin care se modific Tratatul
Uniunii Europene i tratatele constitutive ale fiecreia din cele trei comuniti
europene.
20.Tratatul de la Nisa, convenit de ctre efii de state i guverne cu ocazia
Consiliului European de la Nisa, decembrie 2000.
21.Tratatul de la Nisa se semneaza la 26 februarie 2001
22.Conventia Europeana elaboreza Proiectul de Tratat de instituire a unei
Constitutii pentru Europa in perioada februarie-iulie 2003
23.Este semnat la Atena,Tratatul de aderare la Uniunea Europeana a zece
state:Cipru,Estonia,Letonia,Lituania,Malta,Polonia,Cehia,Slovacia,Slovenia si
Ungaria.
24.Intra in vigoare Tratatul de la Nisa la 1 februarie 2003
25.Sunt deschise lucrarile Conferintei interguvernamentale destinate,in
principal,elaborarii si adoptarii unei versiuni finale a Constitutiei Europene in data
de 4 octombrie 2003.
26.Se semneaza la Roma, Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa
la 29 octombrie 2004.
27.In 25 aprilie 2005 este semnat la Luxemburg, Tratatul de Aderare a Bulgariei
si Romaniei la Uniunea Europeana.
28.1 ianuarie 2007,Romania si Bulgaria devin membre ale Uniunii Europene ,prin
intrarea in vigoare a Tratatului de Aderare semnat in 2005
.

Dreptul derivat:
Dreptul derivat este format din totalitatea actelor normative adopae de ctre
instituiile comunitare n exercitarea competenelor atribuite lor de ctre tratatele
constitutive, n scopul atingerii finalitilor acestora.
n cazul CEE i EURATOM, puterea de decizie se manifest prin intermediul a
trei tipuri de acte normative:
1.
Regulamentul;
2.
Directiva;
3.
Decizia.
Regulamentele: sunt dispoziii sunt adoptate de ctre Comisie sau Consiliu
ca urmare a unei propuneri a Comisiei. Ele au caracter de norme obligatorii i nu
de simple rezoluii sau recomandri. Au caracter general, sunt obligatoriii n toate
4

elementele lor i aplicabile tuturor statelor membre. Regulamentul constituie

actul cel mai solemn i important din ntreg blocul legislativ comunitar.
El reprezint principala surs a dreptului secundar, nu att prin numrul mare de
sectoare care poate i trebuie s le regularizeze, ci ,mai ales , pentru c este
unica surs de drept secundar care permite autoritilor comunitare s impun
obligaii sau s creeze drepturi cetenilor statelor si fr aprobarea guvernelor
naionale. n acest sens, paragraful 2 al art. 189 TCE, ca i art. 161 TCEEA,
prevede c: regulamentul va avea aplicabilitate general. Va fi obligatoriu n
elementele sale i direct aplicabil fiecrui stat.
O prim caracteristic, deci, este cea a caracterului general, alt caracteristic
este cea a obligativitii sale pentru toi destinatarii, fie ei state membre sau
autoriti comunitare, i n fine, Regulamentul este direct aplicabil n statele
membre, este automat parte a ordinii juridice statale. Spre deosebire de ceea
ce se ntmpl cu Directivele (pentru CE i CEEA) i cu Recomandrile CECA),
drepturile i obligaiile derivate din Regulament au aplicabilitate imediat n
teritoriul fiecrui stat, fr necesitatea ca o norm naional s dezvolte sau s
fac aplicabil respectivul Regulament. Norma naional poate clarifica
Regulamentul, dar nu l poate mpiedica, i aplicarea Regulamentului se face de
la intrarea sa n vigoare i nu de la intrarea n vigoare a eventualei norme
naionale referitoare la el. Regulamentul reprezint adevrata putere
european deoarece, prin el, Uniunea dobndete dreptul de a legisla direct,
fr intermediere naional.
Regulamentul intr n vigoare la o dat prevzut n textul su, iar dac nu se
precizeaz acest lucru intr n vigoare automat de la publicarea sa (art. 191 TCE
i art. 162 TCEEA) .
Dreptul comunitar iniial cunotea:
- Regulamentul de Baz;
- Regulamentul de Aplicare sau Dezvoltare.
Primul, este cel de care am vorbit pn acum; cellalt l ntlnim atunci cnd se
elaboreaz un Regulament pentru dezvoltarea normativ a celui dinti.
Regulamentele, conform art. 189 TCE, pot fi adoptate de ctre Consiliu i
Comisie, n redactarea dat acestui articol prin TUE, se stabiIete c
Regulamentele pot fi adoptate de Consiliu i Parlamentul European, n comun. n
practic, Regulamentele de Baz sunt cele elaborate de ctre Consiliu,, iar cele
de Aplicare sunt ale Consiliului sau ale Comisiei (art. 155 TCE sau 124 TCEEA).
ntre Regulament i Directiv nu exist ierarhie. Nici. unul nu este subordonat
juridic celuilalt, ci amndou dreptului primar. Singura ierarhie este cea deja
amintit ntre cele dou tipuri de Regulamente. Altfel spus, dac ceva a fost
regularizat prin Directiv aceasta nu nseamn c nu va putea fi regularizat i
prin Regulament, sau invers
Directiva: oblig toate statele membre n legtur cu finalitatea lor, dar las la
nivelul instanelor naionale alegerea formei i a mijloacelor necesare atingerii
acesteia. Directiva poate fi general sau particular, se adreseaz statelor
membre i se aplic prin intermediul acestora.
Conform paragrafului trei al art. 189 TCE i art. 161 TCEEA, Directiva va obliga
statul membru cruia i se adreseaz, asupra rezultatului la care va trebui s
5

ajung lsndu-i acestuia libertatea de a alege forma i mijloacele. Altfel spus,

Directiva apare ca o lege-cadru, pe care fiecare stat trebuie s o aplice punnd
n vigoare, n acest sens, normele sale naionale.
n cazul Directivei, se poate vorbi despre o regularizare omogen la nivelul UE,
doar dup intrarea sa n vigoare n toate statele membre (prin regularizri
naionale subsecvente adoptrii acesteia). Doar adoptarea normelor interne duce
la aplicarea Directivei, acestea urmnd procedurile constituionale din fiecare
ar.
Toate acestea demonstreaz simplitatea aplicrii unui Regulament (aplicare
direct) i caracterul complicat al Directivei. Directiva continu ns s existe,
fiind o expresie a respectrii suveranitii statelor membre n anumite sectoare,
n ziua de astzi, Directiva este criticat, att n sensul c, fiind prea detaliat
uneori, nu las statului membru capacitate suficient de micare n raport cu
dreptul intern, ct i n sensul c, dimpotriv, fiind prea general las prea
mult marj de manevr statelor.
Ceea ce caracterizeaz Directiva este c nu vorbim de un act avnd caracter
general ci de un act avnd un adresant precis. Directiva nu este, deci, direct
aplicabil, spre deosebire de Regulament, n sensul c nu creeaz direct drepturi
i obligaii statelor crora li se adreseaz.
Directivele sunt adoptate de ctre PE mpreun cu Consiliul, de ctre Consiliu i
Comisie, n general, Consiliul este cel care elaboreaz directive, n baza
propunerilor Comisiei, prin unanimitate sau majoritate calificat.
Publicarea Directivelor n JOCE/DOCE nu nseamn i aplicabilitate, dat fiind
caracterul normativ indirect al acestora, normele naionale ce dezvolt directiva
fiind cele care regularizeaz aplicarea propriu-zis a lor.
Decizia:este obligatorie n toate elementele sale pentru destinatarii ei. Este vorba
despre un act individual, al crui destinatar nu trebuie s fie neaprat un stat
membru. n art. 189 al TCE i art. 161 al TCEEA se semnaleaz c, ntre actele
normative ce pot fi adoptate de ctre Parlamentul European i Consiliu
(mpreun), Consiliu i Comisie, se afl i Decizia. Decizia poate fi considerat
ca act administrativ, adic un act de valoare juridic limitat la un sector sau caz.
Decizia se difereniaz i de Recomandri i Avize, prin aceea ca acestea nu
sunt angajante. Exista ns i Decizii (ale Consiliului) de caracter general, ale
cror efecte se aseamn cu cele ale Regulamentelor sau ale Directive)
n categoria Deciziilor se nscriu actele adoptate (conform art. TCE i art. 161
TCEEA) de ctre Comisie, n virtutea competeni proprii ale acesteia (art. 85, art.
89, art. 92, art. 93, art. 115 etc. TCE).
Conform art. 191 TCE i 163 TCEEA, Deciziile ca i Directivele au efect
ncepnd cu notificarea acestora, celor interesai, fr a fi necesar publicarea n
JOCE/DOCE. Aceasta se face doar spre informare. Conform art. 190 al TCE i
art. 162 al TCEEA Directivele, la fel ca i Regulamentele sau Deciziile, trebuie
motivate. Motivarea n cazul Deciziilor trebuie s fie mai detaliat, dat fiind faptul
c, neavnd un caracter general, ele nu pot afecta funcionarea de ansamblu a
Uniunii

Actele neangajante de drept derivat :

Recomandri i Avize
Independent de deciziile juridice angajante, Consiliul i Comisia pot adopta unele
decizii neangajante a cror for politic difer n funcie de gradul de integrare a
respectivei activiti comunitare. Este vorba despre Avize sau Recomandri al
cror coninut, cum indic tratatele de la Roma, nu oblig statele membre.
La acestea se refer art. 189 TCE i art. 161 TCEEA. La rndul lui art. 190 al
TCE arat c Regulamentele, Directivele i Deciziile adoptate n comun de ctre
Parlamentul European i Consiliu, ct i Regulamentele, Directivele sau Deciziile
adoptate de ctre Consiliu sau Comisie trebuie motivate i trebuie s se refere la
Propuneri sau Avize. Altfel spus, Recomandarea sau Avizul sunt anterioare
adoptrii de acte normative obligatorii, precum Regulamentele, Deciziile sau
Directivele.
Trebuie s mai spunem c, dei nu sunt obligatorii, ele delimiteaz subiectul ce
urmeaz a fi regularizat prin actele angajante, ceea ce le d o deosebit
relevan, n ceea ce le privete, n timp ce Avizele au mai mult un caracter
tehnic, Recomandrile constituie un instrument utilizat pentru a incita,
provoca statele membre n adoptarea de atitudini fa de problematica
specific diferitelor sectoare comunitare.
Principiile generale ale dreptului:
Spre deosebire de Curtea Internaional de Justiie care n statutul su (art. 38
paragraful 1 lit. c) este abilitat s aplice principiile generale de drept
recunoscute de naiunile civilizate, Curtea European de Justiie nu dispune de
o prevedere asemntoare n tratatele constitutive sau n protocoalele relative la
statutul su.
Totui, Curtea a recurs i recurge frecvent la principii generale sau fundamentale
pe care ea le desemneaz ca principii de drept al Uniunii Europene i pe care ,
cu acest titlu , le impune n exercitarea misiunii care i incumb potrivit tratatului,
misiunea asigurrii respectrii dreptului. Acest demers al Curii, care s-a
amplificat i mbogit n cursul timpului, a suscitat ntrebri innd de justificarea
lui i de originea principiilor astfel consacrate.
Dreptul Uniunii Europene (originar ori derivat) este conceput pentru realizarea
unor scopuri economice determinate, fiind , de aceea ,departe de a reglementa
toate problemele pe care ordinea juridic le poate ridica. Pentru a rspunde
acestei necesiti, Curtea nu putea face apel dect la principii generale.
Metodele de interpretare pe care ea le folosete au jucat un rol deosebit n
dezvoltarea dreptului comunitar, dar interpretarea surselor scrise nu putea
acoperi ntreaga nevoie de reglementare. n acest context, n hotrrile Curii au
aprut din ce n ce mai frecvent referiri la principiile generale comune drepturilor
statelor membre.
n ce privete originea principiilor astfel consacrate, ea este divers, o enumerare
neputndu-se face n absena unei clasificri. n doctrin au fost evideniate
clasificri diferite, una din cele mai des folosite fiind cea tripartit, n:
-principii inerente oricrui sistem juridic organizat,
-principii generale comune sistemelor juridice ale statelor membre
- principii deduse din natura Comunitilor Europene.
7

Examenul coninutului principiilor generale comport dou aspecte:

- cel al nelesului principiului.
- cel al modalitilor concrete de punere a sa n practic.
Pstrnd delimitarea ntre principiile generale de drept (cele inerente oricrui
sistem juridic organizat i cele comune sistemelor juridice ale statelor membre) i
principiile deduse din natura comunitilor, putem enumera ca fcnd parte din
prima categorie principiul securitii juridice, cel al proteciei ncrederii legitime,
principiile care deriv din exigenele statului de drept.
n ce privete categoria principiilor generale deduse din natura comunitilor, ea
este format din ansamblul regulilor pe care judectorul comunitar le degaj din
dispoziiile tratatelor, crora el le atribuie o valoare fundamental. Se remarc n
snul acestei categorii o diviziune ntre principiile generale cu caracter
instituional i principiile generale deduse din noiunea de Pia comun.
Principii generale cu caracter instituional sunt aplicabilitatea direct a dreptului
Uniunii Europene i preeminena sa dar i acela al solidaritii, legat de noiunea
nsi de comunitate, solidaritatea impunndu-se statelor membre att n relaiile
lor reciproce ct i n ce privete atitudinea pe care ele trebuie s o adopte n
cadrul unor structuri externe crora le aparin.
Un alt principiu din aceast categorie este cel al echilibrului instituional,
reprezentat , potrivit jurisprudenei Curii , de un echilibru al puterilor, adic de o
repartiie a funciilor i atribuiilor ntre cele trei instituii comunitare. Curtea vede
n echilibrul instituional un principiu cu caracter constituional, care trebuie
aplicat mai ales relaiilor interinstituionale.
Principiile generale deduse din noiunea de Pia comun sunt cele enunate de
dispoziiile tratatelor ca inerente crerii i funcionrii unei piee comune i sunt
reluate n dispoziiile proprii domeniilor diferite reglementate de aceste tratate.
Caracterul jurisprudenial al principiilor generale le confer acestora o autoritate
care este aceeai cu cea de care dispune judectorul comunitar n exercitarea
puterilor cu care el este investit. n ali termeni, aceste principii au o autoritate
care le plaseaz pe acelai rang cu tratatele n ierarhia regulilor dreptului
comunitar. Respectarea lor se impune astfel instituiilor, condiionnd legalitatea
actelor adoptate de ele.
Parte integrant a sistemului dreptului Uniunii Europene, principiile mprumut de
la acest drept calitile sale n raport cu dreptul naional. Ele se impun astfel ca
atare autoritilor statelor membre n exercitarea puterilor de care acestea dispun
n domeniile reglementate de dreptul Uniunii Europene.
n ipoteza n care n aceeai situaie mai multe principii ar aprea concurente,
chiar opuse, i aparine judectorului comunitar s l determine pe acela care se
aplic fcnd s prevaleze principiul care n opinia sa trebuie s se impun.
Jurisprudena Curii de Justiie a Comunitii Europene i Tribunalului de prim
instan ca izvoare ale dreptului comunitar
n concepia continental a dreptului, rolul jurisprudenei ca izvor de drept este
redus n general. Nu aceeai este i situaia jurisprudenei CEJ, date fiind
caracteristicile i natura dreptului comunitar. Articolul 7 al Tratatului instituind
Comunitatea European plaseaz Curtea n rndul instituiilor comunitare, avnd
acelai rang cu Parlamentul european, Consiliul sau Comisia.
8

Tratatul de la Maastricht-sursa a dreptului comunitar.

Dup negocierile din decembrie 1991 de la Maastricht tratatul a fost semnat
deja la 7 februarie 1992. Din cauza unor probleme aprute n procesul de
ratificare (n Danemarca a fost nevoie de un al II-lea referendum, n Germania sa naintat o excepie de neconstituionalitate mpotriva acordului parlamentar dat
tratatului) Tratatul UE a intrat n vigoare de-abia la 1 noiembrie 1993. Tratatul UE
este considerat ca o nou treapt pe calea nfptuirii unei uniuni tot mai strnse
a popoarelor Europei.
Pe lng o serie de modificri pe care le aduce, acest document este i actul
constitutiv al Uniunii Europene. Acesta a fost un prim pas pe calea adoptrii unei
Constituii definitive a UE, care ulterior va nlocui toate tratatele europene.
Uniunea European astfel constituit nu nlocuiete ns vechile Comuniti
Europene, ci le reunete sub un numitor comun, acela al unei noi politici i
forme de colaborare. mpreun cu celelalte elemente Comunitile Europene
alctuiesc cei trei piloni ai Uniunii Europene:
Edificiul construit de tratatul de la Roma si completat de Actul Unic European a
angajat comunitatea catre o politica economica si monetara foarte ambitioasa ce
si-a propus ca scop final moneda unica. Datorita derularii rapide a evenimentelor
ntre tarile Uniunii Europene, SME a trebuit sa efectueze o serie de modificari
care sa faciliteze, libera circulatie a capitalurilor n spatiul comunitar.
n 1989 a fost prezentat un raport privind crearea UME de catre Presedinte si
n decembrie 1991 la Maastricht a fost finalizat. Uniunea este fondata pe
Comunitatea Europeana si ntregita de noi forme de cooperare.
Astfel, la 1 noiembrie 1993 a intrat n vigoare Tratatul asupra UE, dupa ce a
fost ratificat de catre cele 12 state membre ale UE n 1992.
Tratatul aduce modificari si completari celor trei tratate ncheiate anterior
(CECO-1951, CEE-1957 si Euratom-1957) pe linia reformei nceputa de Actul
Unic European. Odata cu punerea n aplicare a acestui tratat, Comunitatile
Europene se vor numi Uniunea Europeana si CEE se va numi Comunitatea
Europeana.
Actul Unic European a intrat n vigoare la 1 iulie 1987, el a stabilit data
realizarii definitive a Pietei Unice la 31 decembrie 1992, prevaznd libera
circulatie a bunurilor, serviciilor,capitalului si persoanelor pe tot cuprinsul
comunitatii.
nainte, majoritatea hotarrilor erau supuse deciziilor unanime al Consiliului,
procesul era foarte lent si astfel Actul Unic european a prevazut ca toate
hotarrile necesare realizarii Pietei Unice, sa fie luate cu vot majoritar.
Un principiu de baza al Actului este acela al subsidiaritatii. Acesta nseamna
ca nici o hotarre care trebuie luata la nivel inferior sa nu fie luata la nivelul
guvernului european. Legile si regulamentele care asigura egalitate de
tratament se refera la un numar mare de domenii, ncepnd cu legea asupra
companiilor, a libertatii de stabilire - permitnd oamenilor de afaceri sa creeze
ntreprinderi proprii n statele membre - si a armonizarii standardelor tehnice si
9

sfrsind cu taxele, legislatia n domeniul transportului si recunoasterea reciproca

a diplomelor.
Standardele de prelucrare si calitatea produselor au trebuit sa fie armonizate ,
iar pietele de capital au fost liberalizate.
La 1 ianuarie 1993 comunitatea celor 346 de milioane de persoane a devenit
cea mai mare piata unificata din lume. Firmele europene vor beneficia de
productia pe scara larga, de care se bucura pna acum doar Japonia si Statele
Unite. Pretul de cost va fi mai scazut pentru firmele capabile sa vnda pe o
imensa piata interna, iar aceasta va face ca si pretul la export sa fie mai scazut.
Astfel prin Tratatul de la Maastricht, liderii celor 12 tari europene au reusit sa
treaca peste divergentele care i separa de Japonia si SUA. Prin acest tratat se
instituie UEM pna la sfrsitul anului 1999 cnd se va putea vorbi fara echivoc
de Statele Unite ale Europei, bloc integrationist cu o putere politica si probabil
militara ce ar putea rivaliza cu SUA.
Elementele de noutate pe care le aduce Tratatul de la Maastricht sunt: n
primul rnd ideea de uniune politica vest-europeana, iar n al doilea rnd
introducerea unei monede comune europene cel mai trziu n 1999; la care se
adauga drepturile civice europene , competentele noi ale Comunitatii Europene,
intensificare protectiei comunitare a consumatorilor, etc.
Potrivit acestui document UE si propune urmatoarele obiective:
1) sa promoveze un progres economic si social echilibrat si durabil, prin
crearea unui spatiu fara frontiere interioare, prin accentuarea coeziunii
economice si sociale si prin crearea unei uniuni economice si monetare care sa
dispuna n perspectiva de o moneda unica.
2) sa-si afirme identitatea pe plan international, n special prin promovarea
unei politici externe si de securitate comuna, inclusiv definirea n perspectiva a
unei politici de aparare comuna.
3) sa dezvolte o cooperare restrnsa n domeniul justitiei si afacerilor interne
4) sa mentina acquis-ul comunitar si sa-l dezvolte n scopul de a examina n
ce masura politicile si formele de cooperare instaurate prin tratat vor trebui sa fie
revizuite n vederea asigurarii eficacitatii mecanismelor institutiilor comunitare.
Politicile Tratatului de la Maastricht prevad ca statele membre sa considere
politicile lor economice comune , si sa le coordoneze n cadrul Consiliului; de
asemenea ca la propunerea Comisiei, Consiliul sa adopte cu majoritate calificata
de voturi, proiectul marilor orientari ale politicilor economice ale statelor membre
si ale comunitatii, si sa prezinte un raport despre aceasta Consiliului European.
Tratatul prevede si obligatia ca statele membre sa evite deficitele publice
excesive. Europa unita nu va fi un stat centralizat cu structuri rigide. Diversitatea
regiunilor tarilor va fi mentinuta.
Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene are doua parti:
-prima parte se refera la UEM,
- iar cea de-a doua la Uniunea Politica.

Uniunea Economica si Monetara (UEM).

Uniunea Economica: liniile generale ale politicii economice ale statelor
10

membre si ale Uniunii sunt adoptate de catre Consiliul de ministri, care, n

acelasi timp, supravegheaza evolutia economiei n fiecare stat membru si n
cadrul Uniunii.
Daca aceasta politica nu corespunde directivelor sau risca sa puna n pericol
functionarea nsasi a Uniunii Economice si Monetare, Consiliul ia masuri n
consecinta. Statele membre vor ncerca sa evite deficitele guvernamentale
excesive.
Uniunea monetara: de la nceputul fazei finale a UEM (cel mai trziu la 1
ianuarie 1999), Uniunea va avea o singura politica monetara. Va exista de
asemenea un singur etalon monetar - ECU (EURO) si o noua institutie, Banca
Centrala Europeana care va forma, mpreuna cu bancile centrale ale statelor
membre, Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC).
Prin Tratat se stabilesc masurile ce urmeaza a fi luate pentru realizarea UEM,
esalonata pe trei etape distincte.
n prima etapa, care a nceput n iulie 1990 prin liberalizarea miscarii
capitalurilor ntre statele membre ale Comunitatii Europene si care a expirat n
decembrie 1993 prin realizarea convergentei economice a statelor; fiecare stat
stabileste, n caz de necesitate programe plurianuale menite sa asigure
convergenta durabila, indispensabila realizarii UEM, n special n ceea ce
priveste stabilitatea preturilor si starea sanatoasa a finantelor publice.
Deci, aceasta etapa vizeaza crearea Uniunii Monetare, obiectivul stabilit fiind
cresterea performantelor economice, ntarirea coordonarii politicilor economice si
monetare n cadrul institutional existent si renuntarea n totalitate de catre tarile
SME la controlul asupra capitalurilor.
A doua etapa a nceput la 1 ianuarie 1994 si s-a ncheiat la finele anului 1996.
Este considerata faza de tranzitie catre etapa finala si vizeaza realizarea Uniunii
Monetare. Dificultatea acestei tranzactii reiese din organizarea transferului puterii
de decizie a autoritatilor nationale n mna unei institutii europene.
n cadrul acestei etape statele membre sunt chemate sa actioneze pentru
evitarea nregistrarii de deficite publice excesive si sa realizeze independenta
fata de bancile lor centrale. n 1990, se creeaza Banca Centrala Europeana
(EUROFED); aceasta este precedata de crearea Institutului Monetar European
(IME), care este embrionul viitoarei Banci Centrale Europene (BCE), si care a
nceput sa functioneze de al 1 ianuarie 1994, avnd sediul la Frankfurt.
Referitor la miscarile de capitaluri ntre statele membre si tarile terte, Tratatul
prevede, prin derogarea de al principiul totalei liberalizari a circulatiei capitalurilor
ntre statele membre si tarile terte, ca statele membre care beneficiaza la 31
decembrie 1993, de o derogare n virtutea dreptului Uniunii Europene n vigoare,
vor fi autorizate sa mentina, pna cel trziu 31 decembrie 1995, restrictiile privind
circulatia capitalurilor autorizate prin derogarile existente la aceasta data.
O tara se poate alatura Uniunii daca ndeplineste urmatoarele criterii de
convergenta:
- rata inflatiei sa nu fie mai mare de 1,5% fata de media celor mai mici rate ale
inflatiei n primele trei tari, cele mai performante din acest punct de vedere (adica
sa fie sub 3%).

11

- rata dobnzii, pe termen lung sa nu depaseasca cu mai mult de 2% media

acesteia n trei tari cu cele mai mici rate de dobnda (adica sa fie sub 8,5%).
sa nu fi procedat la o devalorizare a monedei proprii pe parcursul a doi ani ce
preced intrarea n Uniune.
- deficitul bugetar sa nu reprezinte mai mult de 3% din PIB.
- datoria publica sa nu depaseasca 60% din PIB.
- valuta nationala sa faca parte din ERM de minim 2 ani.
Daca majoritate tarilor SME ar fi ndeplinit aceste conditii, cea de-a a treia ar fi
nceput de la 1 ianuarie 1997, dar pna la data preconizata nici una din tarile UE
nu ndeplineau simultan cele 5 criterii de convergenta si astfel, trecerea la cea
de-a treia etapa a nceput la 1 ianuarie 1999.
Au fost incluse urmatoarele 12 state: Austria, Irlanda, Olanda, Finlanda,
Belgia, Luxemburg, Spania, Portugalia, Germania, Italia, Franta, Turcia.
n raportul publicat de IME si Comisia Europeana n martie 1998 se facea
referire la faptul ca 14 tari din 15 au nregistrat o rata a inflatiei sub 2% pe o
perioada de un an (pna la 1 ianuarie 1998). Aceleasi 14 tari au respectat
criteriul stabilitatii preturilor, criteriul ratelor dobnzii pe termen lung.
Monedele a 10 state membre au participat pe o perioada mai lunga de 7 ani
la mecanismele de schimb europene, 12 tari din 15 au participat la mecanismul
de schimb european, iar cursul monedelor acestora s-au situat aproape la nivelul
central stabilit,14 tari din 15 au nregistrat un deficit bugetar mai mic sau egal cu
3% di PIB n 1997.
n majoritatea statelor membre raportul datoriei publice n PIB s-a situat sub
60% din PIB. Este interesant de vazut cum se prezinta situatia economiilor
mondiale n aceasta perioada importanta a lansarii EURO. Datele luate n
consideratie au fost publicate n Raportul Semestrial al OECD din noiembrie
1998, urmata de o relaxare n 2000.
Ca o concluzie generala, perspectivele zonei OECD se caracterizeaza printr-o
relansare a cresterii n 1999, urmata de o relaxare n 2000. PIB a crescut n 1998
cu numai 2,2% n 29 de tari considerate cele mai dezvoltate. Cresterea globala
va fi mai mica cu 1,7% n 1999, pentru a reveni al un nivel superior cu 2,3% n
2000.
A treia etapa a fost prevazuta sa nceapa la 1 ianuarie 1997 dar s-a amnat
pentru 1 ianuarie 1999 si se ncheie n anul 1999. n aceasta etapa intra n
functiune sistemul european al bancilor Centrale (SEBC) format din banca
Centrala Europeana (BCE) si bancile centrale nationale (BCN) ale statelor
membre, si sa fie adoptata o moneda unica ECU, apoi EURO care va nlocui
monedele nationale ale statelor membre.
Aceasta etapa va debuta cu trecerea la paritati fixe si atribuirea competentelor
economice si monetare institutiilor comunitare. n domeniul monetar fixarea
irevocabila a paritatilor va deveni efectiva, iar tranzitia catre o politica monetara
unica va fi asigurata de IME. Deciziile privind interventiile pe pietele de schimb
ntr-o terta moneda vor fi luate sub singura raspundere a IME pna la
constituirea BCE. Anglia a manifestat rezerve prevazndu-se pentru ea o clauza
de optiune care i va permite sa se alature atunci cnd va dori celorlalte state
membre, fara a fi legata de un anumit termen. - stabilitatea preturilor - inflatia
12

din aceste tari nu trebuia sa fie mai mare de 1,5 puncte procentuale fata de
media celor mai performante trei state comunitare n materie de inflatie,).
Ca urmare, ncepnd cu 1 iulie 1998, a nceput sa functioneze BCE care a
preluat o parte din atributiile autoritatilor monetare ale celor 11 state.
Participarea la un spatiu monetar comun, presupune beneficii (avantaje) dar si
costuri. n cadrul beneficiilor includem:
a. reducerea costurilor pentru schimburile valutare. Cnd un importator
plateste pentru marfurile importate, trebuie sa converteasca la o banca, moneda
nationala n moneda exportatorului sau n moneda convenita pentru contract.
Banca va adauga un comision pentru operatiunea de schimb valutar efectuata.
Pentru firmele care importa sau exporta un volum mare de marfuri ntr-un numar
extins de tari, asemenea tranzactii de schimb valutar au si ele un volum
nsemnat, deci si costurile vor fi ridicat, ceea ce determina recuperarea lor prin
majorarea preturilor, costuri suportate de consumatori. Se estimeaza ca
asemenea costuri s-au ridicat la circa 0,4% din PNB al tarilor membre.
b. reducerea riscului valutar.
Cu toate ca n multe tari se lucreaza cu mecanisme flexibile ale cursurilor de
schimb, tarile membre au stabilit limite de fluctuatie a cursurilor valutare si s-au
putut pune n practica ajustari ale cursurilor n momentul cnd modificarile dintr-o
tara erau mult mai mari dect n alte tari. Nesiguranta n ceea ce priveste nivelul
viitor al cursului valutar al unei monede nationale a dus la o serie de riscuri ale
importatorilor si exportatorilor. S-au gasit metode de hedging al riscului valutar,
prin contracte forward sau futures, dar acestea au implicat costuri pentru
participanti.
Multi economisti considera ca unul din cele mai mari beneficii deriva de la
efectul favorabil asupra comertului international prin cresterea competitiei.
c. prevenirea devalorizarilor competitive.
Dupa cum se stie, n perioada dintre cele doua razboaie mondiale, tarile
europene s-a angajat n actiuni care au fost denumite generic devalorizari
competitive. O tara si-a devalorizat moneda nationala pentru a sprijini cresterea
exporturilor; partenerii ei comerciali au procedat la fel cu monedele lor nationale
pentru a contracara masurile din tara partenera si a sprijini exporturile lor.
Devalorizarea monedei poate fi o masura inflationista n decursul unei
perioade, chiar si n tarile n care cursurile de schimb erau stabilite de catre
autoritati si nu de fortele pietei.
d. prentmpinarea unor atacuri speculative.
Mecanismul valutar premergator monedei unice era vulnerabil din perspectiva
atacurilor speculative, daca un speculator prevedea o devalorizare a unei
monede nationale, el vindea imediat cantitati detinute din astfel de moneda.
Daca un asemenea trend era vazut de mai multi jucatori de piata, confidenta
n acea moneda ncepea sa scada, ceea ce forta guvernul tarii de origine sa o
devalorizeze n continuare fortat, chiar daca aceasta nu era intentia initiala.
Binenteles ca guvernele au actionat mpotriva speculatiilor cu moneda
nationala prin majorarea dobnzilor, influentnd astfel cresterea detinerilor n
moneda respectiva; dar reversul unei asemenea politici nu se lasa mult asteptat,
cresterea dobnzilor ducnd la cresterea costurilor la mprumuturi, costuri care
13

trebuie sa fie respectate de catre mprumutati, acestia putnd decide sa scada

volumul activitatii si al investitiilor si deci sa influenteze negativ cresterea
economica.
e. Moneda unica va favoriza extinderea si fuzionarea pietelor financiare.
Acestea vor deveni mai lichide, adica se va opera pe termen scurt sau la vedere
si va scadea mult sau de tot ponderea operatiunilor la termen. Prin urmare nu va
mai fi nevoie de acoperire mpotriva riscului.
Prin utilizarea monedei unice n tranzactiile comerciale se asteapta si o
scadere a rolului dolarului american .
Emisiunea si gestionarea monedei unice vor fi ncredintate Bancii Centrale
Europene care trebuie creata, si pna atunci SEBC. Aceasta institutie va realiza
emisiunea monetara si politica monetara a Uniunii Europene
.

Uniunea Politica:
Prin Tratatul de la Maastricht apar noi obiective in politica Uniunii Europene:
. - o politica externa de securitate si de aparare comuna (PESC), care are ca
obiectiv ntarirea identitatii si rolului Uniunii ca actor pe scena internationala;
cuprinde formularea pe termen lung a unei politici de aparare, procesul
conferintei asupra securitatii si Cooperarii n Europa (CSCE), dezarmare si
controlul armamentului n Europa.
Deciziile care privesc politica de securitate si implicatiile n sfera apararii pot fi
puse n practica n cadrul institutional al UEO.
- cresterea rolului Parlamentului European;
- sporirea competentei Comunitatii;
- o politica comuna n domeniul juridic si al afacerilor interne, ca de exemplu
imigratie, azil, viza, etc. un Birou European de Politie (EUROPOL) a fost creat n
scopul organizarii schimbului de informatii asupra drogurilor la nivelul celor
cincisprezece state membre.
Actul Unic european din 1987, care a facilitat crearea Pietei Unice cinci ani
mai tziu si Tratatul de la Maastricht, cu angajamentul de creare a UEM si a
uniunii politice demonstreaza ca mersul catre Uniunea Europeana este acum
ireversibil.
n Tratatul UE, sefii de state si de guverne au hotart sa continue dezvoltarea
graduala a unei politici externe si de securitate comune, axata pe urmatoarele
obiective:
- salvgardarea valorilor comune, a intereselor fundamentale si a
independentei Uniunii,
-ntarirea securitatii Uniunii si a statelor membre sub toate formele sale;
- mentinerea pacii mondiale si ntarirea securitatii internationale, conform
principiilor cartei ONU, ca si a principiilor si obiectivelor Conferintei pentru
Securitate si Cooperare n Europa (CSCE) stabilita prin Actul final de la Helsinki
din 1975 si n Carta de al Paris din 1990;
- promovarea cooperarii internationale;
- dezvoltarea si consolidarea democratiei si a statului de drept si asigurarea
respectului pentru drepturile si libertatile fundamentale ale omului.
Politica externa si de securitate este prin definitie un domeniu plasat
14

traditional n zona n care statele insista asupra pastrarii suveranitatii. Datorita

diversitatii statelor comunitare si al statutelor de putere diferite, interesele
comune sunt dificil de formulat. O problema suplimentara o reprezinta faptul ca
doar unele state apartin unei aliante militare, n speta NATO sau UEO, n timp ce
altele sunt state membre, dornice sa-si conserve acest statut.
Domeniile de actiune comuna definite de politica externa sunt: Organizatia
pentru Securitate si Cooperare (OSCE), politica de dezarmare si controlul
armamentelor n Europa, neproliferarea armelor nucleare, aspectele economice
ale securitatii.
Tratatul impune n mod explicit obligatia statelor membre de a se consulta,
informa si coordona ntre ele. Forumul unde au loc toate acestea este Consiliul
Uniunii Europene.
Politica de securitate comuna se sprijina pe structurile UEO care este privita
ca o parte integranta a dezvoltarii Uniunii Europene. Sarcina sa este de elabora
si implementa decizii si actiuni ale Uniunii, care au implicatii de securitate.
Statele membre ale Uniunii Europene care sunt n acelasi timp si membre UEO,
au stabilit un program al viitoarei cooperari, al carui obiectiv este de a construi
UEO n etape, ca pe componenta de aparare a UE, si de a ntari flancul
european al Aliantei Atlantice. Deciziile viitoare se vor lua exclusiv prin
unanimitate.
Politica de aparare comuna nu face pna n prezent parte din politica de
securitate comuna: scopul afirmat este de a dezvolta un cadru pentru formularea
unei politici de aparare.
n raport cu tratatele anterioare,Tratatul de la Maastricht aduce un supliment
de natura politica unei constructii pna atunci esentialmente economica si
comerciala.
Dup cum reiese din dispoziiile Tratatului de la Maastricht, Uniunea European
se sprijin pe trei piloni, unul de natur instituional (Comunitile Europene) i
doi piloni interguvernamentali PESC i JAI.
Pilonul central (care este i cel mai solid), este cel comunitar, cuprinznd, n
fapt, cele trei Comuniti europene CECO, CEE - devenit CE i CEEA, ale
cror tratate constitutive au fost modificate prin Tratatul de la Maastricht.
n ceea ce privete ceilali doi piloni, aa cum precizam anterior, Tratatul de la
Maastricht aeaz, simultan, Uniunea European i pe o baz
interguvernamental. Unul dintre pilonii interguvernamentali l reprezint articolul
J (Titlul V) care cuprinde Politica Extern i de Securitate Comun (PESC),
urmaul normativ al fostului art. 30 al Actului Unic European (abrogat prin art. P
al TUE) . Cellalt pilon interguvernamental al Uniunii, este reprezentat de art. K
(Titlul VI) care conine Cooperarea n materie de Justiie i Afaceri Interne (JAI).
n final, urmrind grafica imaginar a aa-numitului templu grecesc (cum a fost
numit structura Tratatului de la Maastricht n literatura de specialitate ), Uniunea
are i o baz comun constituit din Titlul VII (Dispoziii Finale), ce cuprinde art.
L-S i n care se descriu urmtoarele teme:
-conservarea acquis-ului comunitar;
- competenele Curii de Justiie;
- procedura unic a revizuirilor i a noilor aderri;
15

- derogri;
- intrarea n vigoare i valabilitatea tratatelor
Dat fiind noua structur formal a TUE (existena unei baze finale comune),
Tratatele CE, CECA i CEEA pierd, cu aceast ocazie, respectivele articole.
Astfel, dac pn la TUE, Tratatele constitutive dispuneau de proceduri proprii i
distincte de revizuire (de exemplu, art. 96 CECA, 236 CEE i 204 Euratom), o
dat cu TUE aceste articole au fost abrogate i s-a stabilit o procedur unic de
revizuire (art. N) bazat pe sistemul existent n Tratele CEE i Euratom.
De la intrarea n vigoare a TUE, statele europene care au solicitat calitatea de
membru al UE au urmat o procedur unic pentru a-i formaliza integrarea.

Procedura de modificare a Tratatului:

Pn la Tratatul de la Lisabona, modificarea Tratatului s-a fcut - cu excepia
proiectului euat al Tratatului Constituional , dup acelai tipar: mai nti a fost
constituit o Conferin interguvernamental, care mai apoi a discutat i elaborat
modificrile. Tratatul de la Lisabona a deschis dou ci noi pentru modificarea
Tratatului (vezi Articolul 48 din TUE). n primul rnd este vorba de o aa numit
procedur de modificare ordinar. Prin aceast procedur se constituie o
adunare format din reprezentani ai parlamentelor naionale, din efii de state i
de guverne din statele membre, din reprezentani ai Parlamentului European i
ai Comisiei, care urmeaz s cad de acord asupra modificrilor propuse.
Acestea sunt mai apoi transmise unei Conferine internaionale care le
integreaz n noul Tratat. Acesta urmeaz mai apoi s fie ratificat de toate statele
membre.
Apoi mai exist i procedura de modificare simplificat, care nu poate fi ns
aplicat dect n cazul modificrii coninutului celei de-a treia pri a TFUE,
referitoare la domeniile politice ale Uniunii Europene cu excepia Politicii Externe
i de Securitate Comun. n acest caz, modificrile se pot implementa i prin
votul unanim al membrilor Consiliului. Ele nu pot ns viza o extindere a
competenelor UE i trebuie, dup caz , n funcie de legislaiile naionale ,s fie
ratificate de parlamentele naionale.
Clauze pasarel:
Modificarea reglementrilor se mai poate face i prin intermediul aa numitelor
clauze pasarel. Aceste clauze permit Consiliului s ia decizii cu unanimitate de
voturi, s treac, n anumite domenii, de la principiul votului unanim la cel al
majoritii calificate sau de la procedurile legislative speciale la cele ordinare
(Art. 48, alin. 7 din TUE).
Ieirea din Uniune i aderarea la Uniune:
Pentru prima oar n istoria CEE, CE i UE, Tratatul de la Lisabona
reglementeaz n cadrul Articolului 50 din TUE procedurile de urmat n cazul n
care un stat membru decide s prseasc Uniunea. O asemenea situaie nu a
existat dect o singur dat pn acuma, cnd Groenlanda (ca parte a
Danemarcei) a hotrt, n anul 1985, s ias din Uniune. Articolul 49 din TUE
reglementeaz procedurile de aderare.
Modificri la nivel instituional:
nainte de a analiza schimbrile aduse de Tratat la nivelul organismelor
16

individuale, ne vom concentra asupra modificrilor relevante la nivel general

instituional.
O contribuie nsemnat n acest sens a avut i distribuia mult mai clar a
competenelor ntre Uniunea Europeana i statele membre definit n Articolul
Artikel 2 al TFUE - care prevedea, de pe acum, doar trei categorii:

Competente UE

Competente partajate
(UE & state membre)
n acest caz, Uniunea este singura n acest caz, att Uniunea ct si
care are functii legislative si poate statele membre au functii
emite documente juridice cu
legislative.
caracter obligatoriu.
Statele membre pot face uz de
Statele membre nu se pot implica prerogativele lor doar n cazul n
n aceste domenii dect cu acordul care Uniunea nu se implic.
Uinunii.
Exemple:
Exemple:

Competente UE de asistent

Uniunea vamal

Protejarea si ameliorarea snttii

umane

Piata intern

Stabilirea regulilor concurentiale

Politica social
necesare functionrii pietei interne
Agricultur si pescuit
Politica monetar (pentru statele
care au adoptat moneda Euro)
Mediu

n acest caz, Uniunea are dreptul

s ia msuri de asistent,
coordonare sau completare a
msurilor luate de statele membre,
fr ca Uniunea s vin s
nlocuiasc prerogativele statelor
membre.
Exemple:

Industrie
Cultur
Turism

Conservarea valorilor biologice

maritime

Protectia consumatorilor
Energie

Educatie general si profesional,

tineret si sport

Conservarea spatiului liberttii,

securittii si justitiei

Protectie n cazul producerii

catastrofelor

etc.

Cooperarea n domeniu
administristrativ

Politica comercial comun

17

Concluzii:
De la Tratatul de la Maastricht prin care a fost ntemeiat Uniunea Europeana,
Uniunea s-a sprijinit pe trei piloni . Dintre aceti trei piloni, doar pilonul Comunitii
Europene era o persoan juridic autonom, din care cauz Uniunea nu putea
funciona n cadrul Politicii Externe i de Securitate Comun dect prin
intermediul statelor sale membre i nu ca o instituie de sine stttoare. Tratatul
de la Lisabona a pus ns capt acestei situaii.
Acest Tratat a dizolvat structura pe trei piloni, UE prelund personalitatea
juridic a Comunitatii Europene i putnd, astfel, semna n nume propriu tratate
internaionale i ntreine relaii diplomatice cu alte state prin intermediul noului
Serviciu European de Relaii Externe.
Politicile Tratatului de la Maastricht prevad ca statele membre sa considere
politicile lor economice comune , si sa le coordoneze in cadrul Consiliului; de
asemenea ca la propunerea Comisiei, Consiliul sa adopte cu majoritate calificata
de voturi, proiectul marilor orientari ale politicilor economice ale statelor membre
si ale comunitatii, si sa prezinte un raport despre aceasta Consiliului European.

18