Sfantul Maxim Marturisitorul - viaa i opera

Sfantul Maxim Marturisitorul (580-662), teolog si scriitor mistic ortodox.

S-a nascut in jurul anului 580 la Constantinopol, intr-o familie aristocrata,
care s-a ingrijit sa-i dea o educatie aleasa. Datorita culturii sale deosebite,
este remarcat si ajunge secretar prim al imparatului Heraclie. Dupa o
activitate relativ scurta, in anul 614, paraseste preocuparile si onorurile
lumesti si imbratiseaza viata monahala la manastirea Chrysopolis - Scutari,
de pe cealalta parte a Bosforului, ajungand sa detina functia de staret a
acestui asezamant monahal, in anul 626, in timpul invaziei persane, se
refugiaza in Africa, in timpul sederii la Cartagina, in 645, a avut loc o
controversa hristologica intre el si Pyrrhus, ex-patriarhul Constantinopolului,
in prezenta guvernatorului imperial Grigorie si a mai multi episcopi. Maxim a
obtinut o victorie clara impotriva lui Pyrrhus si a sustinatorilor acestuia care
promovau erezia monotelita, ideologie sustinuta la curtea bizantina si de
teologii acesteia.
Monotelismul a aparut intr-un context de urgenta. Fiind confruntat cu
primejdia persana, imparatul Heraclie a fost sfatuit sa faca pact cu
monofizitii de la granita orientala a imperiului. Acest pact urma sa se faca pe
baza unui compromis, care, lasand deoparte problema celor doua firi in
Hristos, obliga cele doua partide, monofizita si duofizita, sa admita o singura
lucrare in El. Prima personalitate crestina castigata la aceasta noua invatatura a fost episcopul ortodox Cyrus din Phasis, care, drept rasplata, a fost
ridicat pe scaunul de patriarh al Alexandriei in anul 630. Dupa o perioada de
trei ani, in 633, ortodocsii si monofizitii iscalesc formal pacea intre ei.
Sofronie sesizeaza pericolul noii invataturi si se duce la Cyrus,
rugandu-l in genunchi sa renunte la ea si in consecinta la publicarea pactului.
Neavand succes, Sofronie merge la Constantinopol pentru a-l intalni pe
patriarhul de aici, Serghie, pe care il convinge sa nu se vorbeasca nici de
una si nici de doua lucrari in Hristos. Sofronie ajunge patriarh al
Ierusalimului. Serghie publica o scrisoare sinodala in sensul intelegerii si ia

legatura cu Honoriu care este si el de acord sa pastreze tacere in problema in

cauza, insa afirma ca in Hristos era o singura vointa. La randul lui, Sofronie
publica si el in acelasi an, 634, o scrisoare sinodala in care face distinctie
intre cele doua lucrari in Hristos, fara insa a spune deschis ca sunt doua.
Urmeaza o perioada de relativ calm, pana in 638, cand imparatul publica
Ecthesis-ul sau, ceea ce provoaca o reactie puternica din partea gruparii
ortodoxe, in cadrul careia Maxim ocupa un loc de frunte. Disputa din Africa,
din 645, se inscrie in contextul actiunilor indreptate impotriva Ecthesis-ului
imperial, in acelasi timp, sunt tinute mai multe sinoade locale in Africa, care
au condamnat monotelismul. In 648, imparatul Constans II (641-668) da un
nou decret, Typos, prin care oprea, sub grea pedeapsa, de a se mai discuta
daca in Hristos sunt doua sau o singura lucrare.
Din Africa, Maxim merge la Roma, unde il convinge pe papa Martin I sa
convoace sinodul de la Lateran, in anul 649, care adauga inca o condamnare
la dosarul monotelit. Maxim si Martin devin primele victime ale acestui
decret imperial. In 653 Maxim este arestat, impreuna cu ucenicul sau
Anastasie monahul, si adusi la Constantinopol in vara anului 653. In anul 655
urmeaza un proces, in urma caruia Maxim a fost exilat la Bizya in Tracia, iar
Anastasie este trimis la Perberis. Dupa numai un an, Maxim a fost audiat din
nou si, intrucat a refuzat orice retractare, a fost transferat la Perberis. In anul
662, Maxim si Anastasie monahul, la care s-a adaugat si Anastasie
apocrisiarul roman, de la care ne-a ramas o scrisoare si o culegere de
silogisme anti-monotefite (Migne, PG., 90, 173-190), sunt adusi pentru o
noua audiere la Constantinopol. Intrucat nu au voit sa pastreze tacere asupra
problemei daca in Hristos exista una sau doua lucrari sau vointe, au fost
biciuiti si li s-a taiat limba si mana dreapta in fata multimii, pentru a nu mai
putea comunica prin grai sau prin scris.
Cei trei martiri sunt trimisi intr-un al treilea exil in tinutul lazilor, pe
coasta de rasarit a Marii Negre, unde Maxim, ramas monah pana la sfarsitul
vietii, se stinge din viata in urma chinurilor, la 13 august 662, in varsta de 82
de ani. Pentru perseverarea lui in marturisirea si apararea adevarului
credintei ortodoxe, Sf. Maxim va fi numit "Marturisitorul". Sf. Maxim a fost un
teolog desavarsit. Magistrii lui preferati au fost Sf. Grigorie de Nazianz si
Dionisie Areopagitul, pe care il identifica cu ucenicul Sf. Pavel, si asupra
carora a scris comentarii minunate. Opera pe care el a creat-o se apropie cel
mai mult de ceea ce poate fi numit "sistem" teologic, datorita coeziunii,
structurii si modului in care a fost conceputa. El a abordat aproape toate

aspectele teologiei: exegeza biblica, dogmatica, ascetica, mistica, liturgica,

poezie.

Sfantul Maxim Marturisitorul - Lucrari

Lucrari exegetice:
Despre diferite chestiuni si nedumeriri din Sf Scriptura catre Talasie;
Chestiuni, intrebari si raspunsuri;
79 intrebari si raspunsuri asupra unor locuri biblice..., catre Teopempt
scolasticul;
Scurta talcuire a Rugaciunii domnesti;
Scolii la operele Sf. Dionisie Areopagitul;
Despre diferite locuri grele la Sfintii Dionisie si Grigorie;
Ambigua la Sf. Grigorie Teologul. in exegeza sa, Maxim face uz de toate
metodele exegetice, preferand insa metoda alegorica sau analogica.
Lucrari dogmatice:
Opuscule teologice si polemice, impotriva monotelismului si a
monofizitismului. Este vorba de o colectie de scurte disertatii sau rezumate,
abordand teme hristologice, cum ar fi: despre cele doua firi ale lui Hristos;
Despre cele doua vointe ale unui singur Hristos, Dumnezeul nostru;
Despre calitate, proprietate si diferenta sau distinctie;
Capete despre substanta, esenta si fire si despre ipostas si persoana;
Din tratatul despre lucrari si vointe etc.
La acestea se adauga si tratatul de antropologie crestina: Despre suflet.
Lucrari morale si ascetice:
Carte de ascetica;
Despre dragoste, in 400 de capitole;
Alte capitole;
243 capitole teologice si iconomice;
200 capitole sau capete teologice si practice (iconomice);
500 diferite capitole teologice si iconomice;

Mistagogia, lucrare de capatai pentru intelegerea simbolico-mistica a Bisericii

si a slujbelor liturgice;
Calcul bisericesc si scrisorile sale in numar de 45, unele avand un caracter
dogmatic.
Exista la Sf. Maxim o viziune cosmica asupra lumii care, in planul
metodei si al realizarii, reprezinta bilantul si culmea gandirii grecesti,
teologice si filosofice, in sinteza sa doctrinara se intalnesc Origen si Evagrie.
Dionisie Areopagitul, Grigorie de Nysa si Grigorie de Nazianz, alaturi de
structuri filosofice platoniciene si aristotelice. Continutul viziunii sale
cosmice are in centrul ei intruparea Fiului lui Dumnezeu si urcusul (anabasis)
omului spre indumnezeire, care consta in restaurarea chipului lui Dumnezeu
in om, intunecat prin pacatul originar, premiza fundamentala pentru
actualizarea asemanarii cu Dumnezeu dupa har a omului.
Acesta este telul urcusului omului spre indumnezeire, care se
realizeaza prin curatirea de patimi si prin cunoasterea in duh a ratiunilor lumii, care sunt primele doua trepte ce anticipeaza pe cea de a treia: unirea cu
Dumnezeu si contemplarea in lumina Lui directa a ratiunilor tuturor lucrurilor.
Este vorba aici de o miscare naturala care nu este doar a omului. Ea
insufleteste intre gul univers si fiecare faptura e un impuls dat firii si sustinut
in ea de Dumnezeu in calitate de cauza si tinta finala a ei. Miscarea nu este
un efect al caderii de la Dumnezeu ca in origenism, ci tine de insasi firea
celor create, manifestand aspiratia acestora de la existenta simpla la
existenta fericita si la existenta fericita vesnica. Pentru Maxim, Dumnezeu
insusi, care nu este pentru si in Sine, nici inceput, nici tinta finala, nici
interval miscator intre acestea doua, ca unul ce se dezvolta spre nimic, fiind
nelimitat din veci, se face pentru lume actiune ce mijloceste intre inceput si
tinta finala, sporind si adaptandu-se potrivit diferitelor faze pe care le
parcurge lumea, in sanul lumii, dar totusi neidentificate cu natura ei creata,
sunt ascunse, ca forte efective, energiile divine, trecand prin toate fazele ei
de dezvoltare. Aceasta e providenta divina: "Dumnezeu nu este pentru Sine,
pe cat putem noi cunoaste, nici inceput, nici mijloc, nici sfarsit... inceputul
existentelor, mijlocul si sfarsitul lor este Dumnezeu ca Cel ce le face pe
acestea, nu ca cel ce le sufera.
Caci e inceput ca Facator, mijloc ca Pronietor si sfarsit ca Cel ce le
circumscrie" (Cap. gnostice I, l, 10). Cel ce tine toate la un loc si calauzeste
in general si mai ales in planul special al mantuirii, este Dumnezeu prin
Logosul si Duhul Sfant, adica Ratiunea divina ca Ratiunea cea mai generala
ce imbratiseaza toate ratiunile fapturilor si viata divina, prin care se sustine

si se inalta calitativ viata tuturor. De aceea, inaltarea spre treapta cea mai
inalta a existentei, spre indumnezeire nu se poate face decat prin Logos. El
este substanta sau taria ce lucreaza in virtuti, este calea omului intarit in
virtuti, ce nu se abate nici la dreapta nici la stanga, intreaga Weltanschauung
maximiana este concentrata in Hristos, este o viziune hristica, care nu
inceteaza niciodata de a fi un sistem atotcuprinzator, in care lumea intra si
se valorifica pentru vesnicie in toata amploarea ei.

Gherasim Tiberiu-Dan
Master anul II