Grupul Scolar de Ecologie si Protectie

a Mediului “Grigore Antipa” Bacau

Proiect pentru sustinere a examenului de calificare a calitatii

Nivel III
Profil Servicii
Calificare tehnician in turism

Profesor coordonator : Candidat:

Bonta Iuliana Bogdanel Madalina Claudia
Clasa:a XII-a E

1
DEZVOLTARE DURABILA IN
REGIUNEA TURISTICA
BIHOR-VLADEASA

Cuprins

2
 Argument……………………………………………………………………………………3
Capitolul 1 Particularitati generale ale cadrului natural present in regiunea turistica
Vladeasa-Bihor………………………………………………………………………………….6
1.1. Caracteristicile generale ale cadrului natural in regiunea turistica
Vladeasa-Bihor………………………………………………………………………………….6
1.2. Incadrarea in teritoriu………………………………………………………………...6
1.3 Constitutia geologica…………………………………………………………………7
1.4. Relief………………………………………………………………………………...…7
1.5. Clima…………………………………………………………………………………...8
1.6. Reteaua hidrografica…………………………………………………………………10
1.7. Componenta bio-pedo-geografica………………………………………………….12

Capitolul 2 Prezentarea rezervatiilor naturale, parcurilor naturale si nationale prezente in

regiunea turistica Vladeasa-Bihor……………………………………………………………...16
2.1. Protectia si conservatea resurselor turistice; concepte teoretice…………………16
2.2. Impactul activitatii turistice asupre mediului…………………………………………17
2.3. Arii protejate- importante resurse turistice…………………………………………...22
2.4. Analiza opiniei turistilor cu ajutorul chestionarelor………………………………….24
Bibliografie………………………………………………………………………………………..26
Anexe……………………………………………………………………………………………...27

Argument

Mi-am ales aceasta tema “Dezvoltare durabila in regiunea turistica Vladeasa-Bihor”

deoarece profilul pe care l-am imbratisat m-a calauzit spre bibliografi foarte frumoase, bine
3
argumentate si convingatoare stiintific. Lucrarea(bibliografia parcursa) a necesitat cateva cerinte
obligatorii, o sintetizare a elementelor demne de a fi puse in valoare in contextul tratarii unor
probleme cu continut geografic(elemente de turism si dezvoltare durabila), o cat mai buna
cunoastere a relatiilor turistice din regiunea Vladeasa-Bihor dar mai ales adaptarea unor conceptii si
al unui stil propriu in dezvoltarea si argumentarea ideilor expuse in aceasta lucrare. Luarea ia in
calcul a acestei teme a insemnat pentru mine un exercitiu de sinteza in prezentarea acestei teme. M-
am calauzit dupa dictonul “ Nu este suficient sa vrei, trebuie sa poti”. Iubesc tara si frumusetiile ei,
tainele reflectate de o multitudine de peisaje pe care l-am descoperit si le-am inteles in multe lucrari
a multor geografi.
Am conceput lucrarea in doua capitole:
Capitolul I “Particularitati generale ale cadrului natural” reda fiecare element al cadrului
natural fara a omite interdependenta dintre aceste elemente.
In capitolul II am tratet rolul activitatiilor umane; turistice asupra mediului. Aspectele
pozitive cat si cele negative ce se desprind din activitatea antropica din aceasta regiune turistice.
Parcurgand o bogata bibliografie am inteles mai bine realitatiile turistice in aceasta regiune si am
urmarit sa desprind fondul (resursele turistice ce prezinta calitati ce pot fi valorificate si care pot
determina transformari benefice in dezvoltarea durabila a turismului romanesc).
In capitolul I asa cum am mai subliniat am tratat elementele cadrului natural esentiale fiind
urmatoarele idei:
 Rezultatele evolutiei de dupa cretacicul superior sunt marcate de suprafete denivelare(bine
pastrate pe roci cristaline), nivelul de eroziune, terase, lunci in formele din complexele
carstice(mai ales in Bihor)
 Impunerea nucleului orografic Vladeasa-Bihor pe formatiuni cristaline vechi la altitudini de
peste 1800m.
 Au un grad accentuat de fragmentare cea ce faciliteaza prezenta cailor de acces si
dezvoltarea asezarilor(inclusive a unor importante puncte de atractie turistica)
 Muntii Bihor se desfasoara relative central, dominant fiind alcatuiti din roci cristaline pe care
se afla un sedimentar mosaic(calcare si doline); spre depresiuni versantii tectonici au
denivelari importante altitudinile cele mai mari sunt in mai multe varfuri: Gaine(1486),
Bihor(1849), Batrana(1579); bine reprezentat este relieful carstic present in Podisul Padis-
Cetatiile Ponorului(5 pesteri cu ghetari intre care Scarisoara, chei, doline, avenuri) dar si in
culmile calcaroase dinspre depresiunea Beius(Pestera Ursilor, cheile Galbenului si
Sighisteului); cateva circuri glaciare-nivale in jurul varfului Bihor.
 Muntii Vladeasa(1836) sunt precumpanitor alcatuiti din roci magmatice care impun
altitudini ridicate, masivitate, versanti pe vai cu pante abrupte, pastrarea suprafetelor de
eroziune; peticele de calcare jurasice au favorizat formarea de relief carstic.
In capitolul II “Prezentarea rezervatiilor naturale parcutilor naturale si nationale prezente in
regiunea turistica Vladeasa-Bihor” sunt redate aspecte legate de protectia si conservarea resurselor
turistice, aspecte legate de ariile protejate din aceaste regiune dar intelegand ariile protejate din
perspectiva importantei lor ca resursa turistica, aspecte legate de importanta activitatii
umane(turistice) asupra peisajelor ariilor protejate, analiza opiniei turistilor cu ajutorul
chestionarelor, pentru a evidentia caile prin care in regiune se poate implementa o mai buna
dezvoltare durabila(o mai buna conservare a tuturor resurselor turistice prezente in regiune)
Ariile protejate din acesata zona sunt:Cheile Galbenei, Pietrele Albe, Complexul carstic
Cetatile Ponorului,Pestera si Ghetarul de la Scarisoara,Valea Iadului.
In acest capitol am pus accent pe impactul activitatilor turistice asupra mediului, trecand in
revista nu numai activitatiile turistice dar si activitatiile agricole, de transport, industriale asupra
componentelor peisajului si mai ales asupra ariilor protejate in aceasta regiune.

4
 Ariile protejate includ in perimetrul lor ecosisteme fragile, biocenoze vulnerabile in raport cu
modul de utilizare a terenurilor astfel incat, gama activitatilor umane cu impact negativ asupra
acestora este foarte vasta. Cele mai agresive forme de interventie antropica asupra interrelatiilor
dintre componentele naturale ale peisajului ariilor protejate pot fi: agricultura, silvicultura, turismul,
transporturile, industria
Majoritatea practicilor agricole moderne s-au dovedit deosebit de nocive pentru natura si
peisaje. Pentru cresterea productivitatii, au fost distruse numeroase habitate rare, in special prin
drenarea zonelor umede si irigarea zonelor aride.
Turismul, ca activitate economica, poate cauza pagube mari ariilor protejate, in special daca
nu sunt administrate adecvat, dar poate aduce si mari beneficii. Facilitatile turistice intra deseori in
conflict cu telurile de conservare si degradeaza peisajele naturale; presiunile pentru dezvoltarea unor
asemenea facilitati sunt deosebit de puternice in fostul bloc al tarilor est-europene, in timp ce, in
unele arii protejate, turismul pur si simplu nu este prezent. Daca este planificat si administrat pentru
a fi durabil, turismul poate fi o forta foarte pozitiva, aducand beneficii atat ariilor protejate cat si
comunitatilor locale. Turismul va fi binevenit in perimetrul sau in proximitatea ariilor protejate, daca
respecta caracterul special al ariei, astfel incat, pagubele si poluarea sa fie minime.
Principalele forme de degradare a peisajului datorate practicarii turismului in perimetrul si in
proximitatile ariilor protejate sunt legate de:
1. circulatie (drumuri, piste, trasee, partii de schi, utilizarea elicopterelor, a ambarcatiunilor);
2. infrastructura de cazare (echipamente "grele" versus echipamente "lejere" de cazare)
3. prelevari (vanatoare, pescuit, colectionari)
4. alte perturbari
Transportul, in special cel rutier, are un impact crescand asupra ariilor protejate: prin
poluarea aerului, congestie, zgomot si intruziune vizuala si prin insasi construirea drumurilor.
Patru sectoare ale industriei au impact deosebit asupra ariilor protejate: industria energetica;
industria manufacturiera; industria extractiva; industria mestesugareasca la scara mica.
Lucrarea se incheie cu o analiza a opiniei turistilor.
In realizarea acestui chestionar au fost intervievati 30 de personae, tinandu-se cont ca
numarul celor intervievati sa fie impartiti proportional pe cele trei grupe de varsta (10-24 ani; 25-60
ani;> 60 ani). Pentru fiecare din cei intrebati a fost completata o fisa personala cu date privind:
localitatea de provenienta, varsta, sexul, starea civila, numarul de copii in intretinere( daca a fost
cazul), nivelul de trai.
Dupa interpretarea datelor am obtinut urmatoarele rezultate:
 La intrebarea “Practicati turismul in general?” intervievatii au raspuns astfel:70% mediu si
30% fregvent.
 In privinta vizitarii acestei zone turistice 80% dintre persoane au raspuns ca nu au vizitat
aceasta zona din diferite motive pe cand 20% au raspuns afirmativ la aceasta intrebare
 Cu privire la informatiile detinute 40% detin putine informatii despre aceasta zona turistica,
30% nu detin nici un fel informatii, 20% informatii medii iar doar 10% detin mai multe
informatii legate de aceasta zona. Cu toate aceste 60% cunosc cel putin o rezervatie din
aceasa zona(cea mai cunoscuta fiind Pestera Sacarisoara) si 40% nu cunosc nici o rezervatie
din zona.
 Majoritatea celor intervievati au considerat ca pentru o mai buna conservare a mediului sunt
necesare urmatoarele conditii: pastrarea in bune conditii a rezervatiilor din aceasta regiune.
Un turism civilizat, o infrastructura dezvoltata, investatii cat mai multe pentru popularizarea,
conservarea si cunoasterea resurselor prezente in zona.
 Cu privire la starea infrastructurii prezrnte in aceasta zona intervievatii au raspuns astfel:
50% sadisfacatoare, 40% nesadisfacatoare si doar 10% buna.
 La intrebarea “Cum credeti sa ar putea fi imbunatatite?” majoritatea ai raspuns ca prin
5
 politici si strategi economice eficiente se poate imbunatati considerabil infrastructura din
acesta zona
 Starea ariilor protejate a fost considerare buna de 90% dntre persoanele chestionate si
nadisfacatoare de catre 10%.
 La propunerea de investitie in aceasta zona turistica 80% din cei intervievati doresc cat mai
multe investitii in aceasta zona si 20% nu au constientizat importanta investitiilor.
 Cu privire la costurile unei excursii in aceasta zona majoritatea(80%) au raspuns ca preturile
sunt acceptabile pe cand 20% au raspuns ca preturile sunt mari comparative cu alte zone.
 Dorinta de informare cu privitre la aceasta zona este relative mare (70%) respunzand ca ar
dori sa afle mai multe informatii despre aceasta zona pe cand 30% sunt mai rezervati in
aceasta privinta.
 Daca ar avea ocazia sa participe la cursuri de informare majoritatea (60%) ar fi de acord,
30% poate iar 10% nu ar fi deacord
 La intrebarea „Ati dori sa vizitati aceasta regiune turistica?” 90% ar fi incantari sa o viziteze
pe cand 10% inca se mai gandesc.
In concluzie Regiunea turistica Bihor-Vladeasa se afirma ca o regiune cu un puternic potential
turistic, potential care insa trebuie valorificat la justa lui valoare.

Capitolul I Particularitati generale ale cadrului natural prezente in Regiunea

turistica Vladeasa-Bihor

6
 1.1 Caractreistici generale ale cadrului natural in regiunea turistica Bihor-Vladeasa
Zona turistica Vladeasa-Bihor este parte importanta a regiunii turistice Muntii Apuseni
Muntii Apuseni reprezinta o mare unitate geografica(10750 km²), care dispune de un complex si
variat potential turistic, de o retea bogata de cai de acces si de multe amenajari necesare activitatilor
turistice ( in ultimii ani in mediul rural au aparut si s-au amplificat pensiunile si casele de vacanta).
Elemente naturale care constituie drept importante obiective turistice ( unele de rang national si
international) si care se asociaza, prin urmare a unei indelungite si multiple implicari a activitatilor
umane, nu numai la marginea muntilor, ci pe toate vaile si culmile cu inaltimi de 1000-1400m, cu
multe elemente istorice, culturale, ce intregesc, dar si diversifica specificul local al potentialului
turistic.
O retea densa de asezari, concentrice in depresiuni, in lungul vailor principale, care constituie nu
numai puncte de plecare la obiectivele din massive, dar si localitatile care prin ceea ce contin ca
obiective si dotari diversifica activitatile turistice.
Prezenta unor asezari de tip risipit in centrul si nordul Apusenilor, la altitudinea de 1400-1500m,
care prin forma inedita si specificul cultural, etnografic si istoric se constitiue in obiective turistice.
Existenta unor centre urbane mari si mijlocii la periferia muntilor Apuseni( Cluj-Napoca, Oradea,
Arad, Alba Iulia, Turda, Zalau) la care se adauga alta orase cu o populatie mai mica de 20000
locuitori din depresiuni( Beius, Huedin, Zlatna, Campeni, Abrub, Alesd, Vascau, Nucet, Stei), ce
reprezinta cele mai insemnate surse permanente de turisti pentru drumetii in zona.
Muntii Apuseni sunt traversati de artere rutiere asfaltate legate prin numeroase drumuri miniere,
forestiere, comunale si cateva cai ferate, toate asigurand un acces rapid in regiune
Concentrarea obiectivelor turistice in mai multe zone care se desfasoara pe massive, depresiuni si
culuare de vai si care se leaga intr-un sistem bine conturat.
Altitudinile reduse ( de la cateva sute de metri in depresiuni si pe culuarele vailor principale la
1000-1500m pe cele mai multe culmi principale, pantele reduse pe care se inscriu cele mai multe
trasee turistice, conditiile climatice favorabile, desimea elementelor de maxima atractivitate si a
infrastrucrurii, dar si datorita tot mai numeroase) fac posibla desfasurarea unor variate activitati
turistice multe dintre ele pe parcursul intregului an.
Restrictivitatile cu caracter local constau in sectoare de drumuri de acces la obiective turistice
importante nemodernizate sau nefunctionale in anumite interval ale anului; dotari inca insuficiente
ca numar, repartitie si grad de inzestrare, unii versanti cu pante foarte mari care solicita un efort
aparte in drumetii( mai ales cei calcarosi sau constituiti din roci vulcanice), lungimea unor trasee etc.
1.2. Incadrarea in teritoriu
Cuprinşi între dealurile domoale ale Depresiunii Transilvaniei şi Cîmpia Tisei, Munţii
Apuseni formează veriga ce încheie spre vest arcul Carpaţilor româneşti. Ocupând o suprafaţă de
circa 20 000 kmp, ei apar ca o insulă muntoasă de formă aproape rotundă.
Niciunde în Carpaţii româneşti alcătuirea geologică nu se face mai resimţită în relief ca în
Munţii Apuseni. Subsolul este un mozaic de formaţiuni geologice de toate tipurile şi de toate
vîrstele. Aici se întîlnesc şisturi cristaline, calcare, conglomerate, gresii, argile şi toată gama de roci
eruptive de la granite şi riolite la andezite şi bazalte. Ca vârstă ele se întind de-a lungul întregii scări
a timpului geologic, de la proterozoic la cuaternar. Acestei mari diversităţi de constituţie a subsolului
îi corespunde o tot atât de mare varietate a reliefului. În Munţii Apuseni se alătură plaiurile domoale,
platourile alpine, conurile vulcanice, crestele zimţuite şi pereţii verticali.
Marea diversitate a peisajului, consecinţă a alcătuirii geologice, permite împărţirea Munţilor
Apuseni în subunităţi caracteristice. O primă delimitare trebuie făcută în partea nordică a Munţilor
Apuseni şi cea sudică. Limita între aceste două mari diviziuni o formează valea Arieşului, de la
Turda până la Cîmpeni, apoi valea Arieşului Mic până la izvoare; de aici ea urmează valea Leuca
până la vărsarea ei în Crişul Alb şi apoi pe aceasta, în continuare, până ajunge în Câmpia Tisei.
Munţii ce se întind începând de la sud de limita descrisă şi până în Mureş, grupaţi în general
7
sub numele de Munţii Metaliferi, au un relief asemănător: culmi domoale, de mică altitudine,
constituite din gresii şi şisturi argiloase sau din întinse revărsări de lave submarine. Linia culmilor
este întreruptă de gheburi de calcare albe cu pereţi abrupţi şi creste zimţuite şi de cupole vulcanice,
prin care pământul a revărsat până nu de mult lave incandescente. Acestea au adus, odată cu ele,
preţioase minereuri de aur, argint, cupru şi alte metale. De la ele vine de altfel şi numele părţii
centrale a munţilor din lungul Mureşului, cunoscută sub denumirea de Munţii Metaliferi. La vest de
aceştia se găsesc Munţii Zărand, iar spre nord-est ei se continuă în Munţii Trascău.
Munţii de la nord de valea Arieşului, mai vechi şi mai înalţi, sunt constituiţi mai ales din
şisturi cristaline, calcare şi roci eruptive. Aici se pot distinge două masive importante: Munţii Gilău
la est şi Munţii Bihor la vest, limita dintre acestea urmând valea Albacului (afluent al Arieşului) şi
valea Belişului (afluent al Someşului Cald).
Munţii Gilău, un vechi masiv de granite şi şisturi cristaline, ros de ape şi vânturi, prezintă la
mare înălţime (1 600-1 800 m) platouri neinchipuit de netede. Versanţii sunt în schimb abrupţi, iar
acolo unde mijesc calcarele cristaline apele au tăiat forme halucinante, ca cele din abruptul muntelui
Scărişoara-Belioara.
Munţii Bihor au o alcătuire geologică mai complexă, predomină calcarele iar spre est
formează corp muntos cu Munţii Gilău, deosebirea de alcătuire geologică îi diferenţiază net ca
relief. Spre vest, aceeaşi alcătuire ca a Munţilor Bihor o regăsim şi în cele două ramuri ce se desfac
din aceştia, Munţii Codru-Moma şi Munţii Pădurea Craiului, de care însă sunt net separaţi prin
depresiunea largă a Beiuşului. Partea nordică a munţilor Bihor o constituie Munţii Vlădeasa,
individualizaţi printr-o alcătuire geologică total diferită (roci eruptive).
Pentru a întregi tabloul menţionăm că cele două ramuri nordice ale Munţilor Apuseni, situate
la nord de valea Crişului Repede, Muntele Şes (Plopişului) şi Munţii Meseş, cu culmi domoale şi
puţin înalte, constituite din şisturi cristaline.
Privind schema generală a Munţilor Apuseni se constată imediat că Munţii Bihor ocupă o
poziţie centrală formând de fapt nodul orografic din care se desfac radiar principalele ramuri
muntoase ale Apusenilor. În acelaşi timp ei sunt şi un centru hidrografic, din care pornesc divergent
principalele râuri ale Apusenilor: Arieşul, Someşul Cald şi Crişul Repede.
Limitele Munţilor Bihor şi Vlădeasa sunt date în general de forme pregnante. La nord valea
Crişului Repede delimitează net Munţii Vlădeasa. La răsărit Depresiunea Huedin mărgineşte Munţii
Vlădeasa, iar valea Belişului şi valea Albacului delimitează Munţii Bihor de Munţii Gilău. Spre sud
Munţii Bihor se întind până la valea Arieşului Mic, iar spre apus, până în Depresiunea Beiuş. Spre
nord-vest limita cu Munţii Pădurea Craiului este dată de valea Meziadului şi de cursul mediu şi
inferior al văii Iadului.
1.3. Constitutia geologica
Obiectivele turistice ale Munţilor Bihor şi Vlădeasa sunt o consecinţă a constituţiei
geologice. Ca dovadă amintim doar abundenţa şi diversitatea fenomenelor carstice legate de
prezenţa calcarelor sau imensa eroziune de la Groapa Ruginoasă formată în gresii suprapuse
calcarelor care, dizolvate carstic, au subminat stiva de gresii de deasupra. Această strânsă legătură
între obiectivele turistice şi alcătuirea subsolului ne obligă să facem o incursiune mai largă in
domeniul geologiei.
1.4. Relief
Relieful este strict dependent de alcătuirea geologică, fapt pentru care şi din acest punct de
vedere se pot dosebi trei zone distincte: masivul Biharia (Bihorul sudic), Bihorul nordic şi Munţii
Vlădeasa.
Masivul Biharia, constituit din şisturi cristaline, prezintă forme greoaie, masive, cu pante
înclinate dar uniforme. Duritatea ridicată a rocilor face ca aici să se găsească cele mai mari înălţimi,
nu numai din Munţii Bihor, dar chiar din toţi Apusenii (vârful Cucurbăta Mare de 1 849 m). Masivul
are o creastă destul de uniformă, fără şei adânci şi vârfuri proeminente. Înălţimea a permis instalarea
8
aici, în timpul cuaternalului, a unor mici gheţari, ce nu au atins desigur amploarea gheţarilor din
masivele cu înălţimi de peste 2 000 m. Ei au lăsat ca urme caracteristice câteva mici căldări, situate
în versantul nord-estic al vârfului Cucurbăta, cu topografie glacionivală, fără a modela şi custuri.
Bihorul nordic, constituit mai ales din calcare, prezintă mai ales un relief carstic remarcabil
atât ca întindere, cât şi ca amploare şi varietate a formelor. Acestea situează Munţii Bihor pe primul
loc din ţară în ce priveşte dezvoltarea formelor carstice, ceea ce i-a adus de altfel celebritatea
turistică.
După cum se ştie, calcarul este o rocă solubilă, ce se lasă dizolvată de apa încărcată cu bioxid
de carbon. Din această cauză în regiunile calcaroase apele de precipitaţie nu reuşesc să se adune
pentru a constitui cursuri de apă organizate într-o reţea hidrografică, ci ele se pierd pe fisurile şi
crăpăturile calcarului. Dizolvând roca în adâncime, apa lărgeşte canalele pe care circulă, dând
naştere unei reţele hidrografice subterane. Întreg acest proces are drept consecinţă crearea unui relief
tipic, denumit „relief carstic”, după regiunea Karst din Iugoslavia, unde cunoaşte o dezvoltare
excepţională. Toate caracterele ei specifice le întâlnim şi în Munţii Bihor.
În mare, partea nordică a Munţilor Bihor se prezintă ca o platformă ridicată, situată la o
altitudine de 1 000-1 200 m. Din cauza pătrunderii rapide a apelor de precipitaţie în profunzimea
masivului de calcar, platforma nu are o reţea hidrografică organizată. Se întâlnesc doline, văi scurte
oarbe (a căror ape se pierd în calcar prin ponoare, sorburi sau guri de peşteri) şi polii (bazine
hidrografice închise, cu drenaj subteran). Frecvente sunt şi văile seci, denumite şi moţi hoance, cu
fund plat, înierbat, fără urme de eroziune a unei ape curgătoare, de fapt văi folosite prin care au curs
cândva râuri la suprafaţă, trecute apoi la un drenaj subteran.
Scurgerea subterană a apelor face posibilă conservarea platformei la altitudine relativ
ridicată, căci ea nu este supusă unei eroziuni de suprafaţă. Lipsind o eroziune puternică, relieful este
şters, cu mici diferenţe de nivel, fără creste pregnante, ceea ce duce la o topografie confuză, haotică.
Cel mai caracteristic peisaj de platformă carstică se întâlneşte în jurul Muntelui Bătrâna, pe
drumul ce duce de la Padiş la Scărişoara. Poteca ne poartă prin largi depresiuni lipsite de apă,
ciuruite de doline de cele mai variate dimensiuni, uneori aliniate, trădând la suprafaţă traseul unui
râu subteran. Ele sunt mărginite de pante domoale, dezgolite adesea de vegetaţie şi sol şi pe care
calcarul apare pe mari suprafeţe. Supus acţiunii de dizolvare a apei de precipitaţie, calcarul prezintă
un microrelief caracteristic – lapiezurile (mici şanţuri şi creste ce se întretaie în toate sensurile).
Platforma calcaroasă a Munţilor Bihor este mărginită de văi adânci spre care formează
abrupturi puternice. Apele care au drenat subteran platforma ies la zi în prin izbucniri cu debit mare,
constituind în continuare reţele hidrografice de suprafaţă. Aceste reţele de la marginea platformei
prezintă al doilea aspect tipic de zonă carstică. Aici domină liniile verticale; calcarele prezintă pereţi
de sute de metri înălţime şi văile sunt separate de creste ascuţite, crenelate. Apele au debit mare, cu
chei adânci şi strâmte şi pereţi verticali. Unele din aceste chei sunt vechi cursuri subterane al căror
tavan s-a prăbuşit.
Peşterile, care reprezintă vechile cursuri de apă subterane, reflectă şi ele direcţiile de
scurgere a apelor. Pe platformă, unde circulaţia se face pe verticală, apar mai ales avene, peşteri
verticale cu aspect de puţ natural. La marginea platformei, în fundul văilor periferice, apar mai ales
peşterile orizontale. Acestea sunt peşteri atractive, prin care se scurge apa adunată sub platformă. În
pereţii cheilor se găsesc, suspendate la diferite înălţimi, guri de peşteri folosite, foste canale de apă,
astăzi lipsite de o scurgere permanentă. Din punct de vedere turistic, acestea sunt cele mai
interesante, căci în ele apa de picurare a creat cu nesfârşită fantezie splendide podoabe ale lumii
subterane: stalactitele, stalagmitele, coloanele, draperiile, baldachinele, perlele de peşteră etc.
O particularitate a carstului în Munţii Bihor o constituie prezenţa peşterilor de gheaţă,
singurele de acest fel din ţară. Ele apar pe platformă şi sunt de fapt avene în care, în lipsa unei
ventilaţii, aerul rece de iarnă, mai greu, rămâne găzduit în fundul avenului. Această capcană de aer
rece menţine tot anul o temperatură suficient de scăzută pentru menţinerea gheţii. Şi aici apa de
9
picurare dă naştere la stalactite, stalagmite şi draperii, însă nu de calcit şi gheaţă. În Munţii Bihor se
cunosc cinci peşteri cu gheaţă, care sunt următoarele (in ordinea mărimii): Gheţarul Scărişoara,
Avenul din Borţig, Focul Viu, Gheţarul de la Vârtop şi Gheţarul de la Barsa.
Munţii Vlădeasa, constituiţi din roci vulcanice, au un relief asemănător cu cele din Masivul
Biharia: forme greoaie, masive, cu pante înclinate dar uniforme. Asemănarea vine şi de la înălţimea
apropiată de cea a Bihariei (înălţimea maximă este de 1 835 m în vârful Vlădeasa, dar înălţimea
medie a culmilor este de 1 600m). Între cele două masive există însă şi o deosebire notabilă,
consecinţă a suprafeţei mult mai mari pe care o ocupă Vlădeasa.
Munţii Apuseni în întregime au fost nivelaţi în trecutul geologic, când ei se găseau la nivelul
mării, ca o mare platformă de eroziune. La începutul cuaternarului ei au fost săltaţi de mişcările
scoarţei şi aduşi la înălţimea actuală. Aşa se face că vechea platformă se găseşte astăzi la înălţimea
de 1 600-1 800 m, unde apare ca un şes neaşteptat de plat, în ciuda marei înălţimi. Platforma de
altitudine a Munţilor Apuseni are cea mai mare dezvoltare în Munţii Gilău şi apoi în Munţii
Vlădeasa. Biharia nu apare pregnantă datorită suprafeţei reduse a masivului,ceea ce a făcut ca apele
periferice să o erodeze lateral, ea păstrându-se doar pe creasta principală a masivului. În Munţii
Vlădeasa platforma este mult mai bine păstrată, din care cauză caracterul dominant al reliefului este
dat de culmile largi, plate, cu relief şters. Ele sunt mărginite de văi mari, puternic adâncite, ai căror
versanţi sunt înclinaţi. Roca dură, vulcanică, se manifestă prin abrupturi, cu enorme grohotişuri şi
rupturi de pantă în albia râurilor, care generează numeroase cascade.
1.5. Clima
Clima Munţilor Bihor şi Vlădeasa este tipică de munte, în general umedă şi rece pe culmile înalte,
cu atenuare treptată spre regiunile joase. Etajarea pe verticală se manifestă în toţi factorii
determinanţi ai climei.
Temperatura medie anuală a aerului este de 20C în masivele Biharia şi Vlădeasa, 40C în zona
platformei calcaroase şi ajunge la 100C în Depresiunea Beiuş. În luna ianuarie temperatura medie a
anului este de -70C în munţii înalţi şi de -30C în depresiune, iar temperatura medie a aerului în iunie
este de 100C în zona montană şi 200C în depresiune.
Vântul dominant este cel de vest, care aduce multe precipitaţii şi determină un mare număr
de zile noroase. Din acest punct de vedere Munţii Bihor şi Vlădeasa ocupă un loc aparte, căci ei sunt
cei care primesc din plin acest vânt, constituind un ecran pentru restul ţării. Astfel, în Munţii Bihor,
în luna iulie sunt în medie 18 zile cu cer acoperit , în timp ce în Depresiunea Transilvaniei sunt doar
10. O consecinţă directă a acestui fapt este şi cantitatea de precipitaţii căzută aici este extrem de
ridicată. Media anuală în zonele înalte depăşeşte 1 400 mm, cantitatea maximă pentru ţara noastră,
care se găseşte doar în munţii mult mai înalţi (Rodna, Retezat şi Făgăraş). Această cantitate mare se
explică aici, în munţi ce nu ating nici 1 900 m înălţime, tocmai prin poziţia lor vestică, aici
descărcându-se cea mai mare parte din umezeala adusă de vânturile de vest, mai umede.
Spre poalele munţilor, în special spre Depresiunea Beiuş, numărul zilelor cu cer acoperit
creşte la 12 în iulie, iar precipitaţiile scad la 800 mm. Pe versanţii dinspre depresiune au o largă
răspândire vânturile de munte şi de vale (brizele) care se fac simţite mai ales seara.
Un fenomen climatic aparte se întâlneşte pe platoul calcaros al Bihorului, datorită formelor
de relief carstic. În bazinele închise scurgerea aerului rece pe văi, care are loc seara, nu se mai poate
face aici deoarece nu există văi pe care să se canalizeze curentul de aer. Aerul rece se acumulează
astfel pe fundul depresiunii închise unde are loc o stratificaţie termică, temperatura aerului crescând
cu înălţimea. După cum vom vedea, acest fenomen are un rol important în distribuţia vegetaţiei. Un
aspect aparte a lipsei de briză în bazinele închise se observă la Padiş, unde fundul depresiunii este
plin de doline din care unele adăpostesc lacuri. Aceste lacuri constituie un rezervor de căldură
acumulată ziua. Seara, când aerul se răceşte, stratul de aer de deasupra lacurilor se încălzeşte şi
începe să se ridice, fiind mai uşor. Pătrunzând în stratele de aer rece, are loc o condensare parţială,
ceea ce dă naştere la o ceaţă deasă. Prinsă între crestele ce înconjoară depresiunea şi fără
10
posibilitatea de a se scurge, ceaţa formează un strat dens de un metru înălţime, ce se târăşte lent pe
sol dând un aspect ireal, mai ales în nopţile cu lună. La primele raze ale dimineţii, ceaţa se destramă
înghiţită parcă de lacurile din care s-a născut seara, lăsând ca singură mărturie a straniei ei existenţe
doar roua groasă de pe iarbă.
Un climat oarecum deosebit de restul Munţilor Bihor şi Vlădeasa îl prezintă Depresiunea
Stâna de Vale. Temperatura medie anuală, calculată pe perioada 1970-1976, este de +3,90C, variind
între 30 şi 4,40C. Considerând aceaşi perioadă, temperatura medie pentru lunile de iarnă (noiembrie-
martie) este de -3,30C, variind între 2,40 şi -4,10C.
La Stâna de Vale cele mai scăzute temperaturi, notate în perioada 1970-1976, variază între
-25,6 şi -180C; ele au fost înregistrate în general în lunile ianuarie şi februarie.
Media celor mai ridicate temperaturi anuale, pentru aceeaşi perioadă de 7 ani, este de 25,70C,
variind între 270 şi 23,50C. Temperaturile maxime au fost înregistrate pentru trei ani (1971, 1973 şi
1974) în luna iulie, pentru doi ani (1970 şi 1976) în luna septembrie şi o dată în lunile iunie şi august
(1975 şi,respectiv, în 1972).
În ceea ce priveşte precipitaţiile se poate spune că zona Stâna de Vale reprezintă polul
acestora pentru ţara noastră. Considerând perioada 1971-1977, media precipitaţiilor totale este de 1
667 mm pe an, cu maxima de 2 300 mm înregistrată în 1974 şi minima de 1 450 mm înregistrată în
1972. Lunile cele mai ploioase sunt iunie, iulie şi august, când lunar cad între 150 şi 300 mm;
septembrie este luna cu cele mai puţine precipitaţii (între 60 şi 80 mm). În perioada decembrie-
martie stratul de zăpadă este mai gros şi persistă în special pe versanţii cu expunere nordică,
favorizând practicarea sporturilor de iarnă.
În depresiunea Stâna de Vale, vânturile în special iarna, sunt foarte calme; ele permit
depunerea unui strat de zăpadă cu grosime uniformă.
Cu climat aspru şi capricios, Munţii Bihor şi Vlădeasa oferă turiştilor perioade favorabile
pentru vizitare. Luna mai este deosebit de frumoasă prin claritatea atmosferei, deşi există riscul
furtunelor bruşte de primăvară. Iunie este în general ploios, cu ploi persistente care îngreunează mai
ales vizitarea peşterilor. În iulie timpul se îndreaptă, adesea în a doua jumătate a lunii, o vreme bună
se menţine de obicei toată luna august şi prima jumătate a lui septembrie. Şi în această perioadă de
timp frumos există însă intervale ploioase, care ţin 3-5 zile. Furtunile, cu caracter local, de o mare
violenţă, dar de scurtă durată, se manifestă mai ales în iulie. Toamna oferă zile frumoase, cu o mare
claritate şi vizibilitate, cum nu se întâlnesc vara. De obicei pe la mijlocul lui septembrie se instalează
o perioadă de timp rece, ce ţine şi două săptămâni, când poate să cadă zăpadă. După acea însă
vremea se îndreaptă şi octombrie oferă timp stabil, ideal mai ales pentru expluatările subterane.
Zăpada cade în septembrie şi persistă până în luna aprilie (în medie sunt 200 zile de îngheţ).
Vremea este frumoasă iarna (în medie 16 zile cu cer acoperit în ianuarie, spre deosebire de
Depresiunea Beiuş unde sunt 22), oferind posibilităţi pentru practicarea turismului de iarnă şi a
schiului.
1.6. Reteaua hidrografica
Munţii Vlădeasa şi Bihor sunt tributarii râurilor din vestul ţării: Crişul Repede, Crişul Negru,
Someşul Cald şi Arieşul.
Dintre acestea cel mai important ca debit este Crişul Repede care atinge aproximativ 20 m 3/s
(debit mediu multianual). El nu are izvoarele în cadrul regiunii deschise, dar drenează aproape
integral Munţii Vlădeasa prin cei trei afluenţi principali ce curg paralel spre nord: Henţul, Drăganul
şi Iadul. Cel mai important, Drăganul, are un debit de 3 m3/s, în timp ce Henţul şi Iadul au un debit
sub 3 m3/s.
Bazinele hidrografice ale Iadului şi Drăganului sunt foarte ramificate, pătrunzând adânc în
munte cu o reţea de formă dendritică, bine dezvoltat pe roci eruptive, în timp ce Henţul prezintă o
astfel de structură numai pe stânga.
Tot versantul vestic al munţilor este drenat de Crişul Negru, care îşi are izvoarele în partea
11
sudică a Munţilor Bihor, în Masivul Biharia. Izvoarele le constituie două râuri ce curg paralel, de la
est la vest, coborând independent până în Depresiunea Beiuş: Criştiorul şi Poiana Crişului. Aceste
ape, deşi au obârşiile în zone constituite din roci cristaline, nu au debite prea mari, cumulate având
un debit de 2,17 m3/s (măsurat în Depresiunea Beiuşului la Şuşti). Faptul se explică prin scurtimea
versantului drenat, înalt şi abrupt. Începând cu Crişul Băiţa, afluent pe dreapta, Crişul Negru este
alimentat de apr ce-şi au obârşia în zone carstice, fapt care determină o mare variaţie de debit.
Aceste ape, Crişul Pietros, Crăiasa, Sighiştelul, Crişul Băiţa, nu au tendinţa să se adune şi să
conflueze la poalele munţilor ci curg independent, străbătând depresiunea până la vărsarea în Criş.
Cu excepţia Crişului Pietros, râurile nu au bazine ramificate ci au un curs liniar unic, fapt care face
ca debitele lor să fie mici. Crişul Pietros îşi are obârşia într-o zonă foarte extinsă, care cuprinde
practic aproape tot frontul vestic al Munţilor Bihor, cu excepţia Masivului Biharia, precum şi o bună
parte din versantul vestic al Vlădesei. El se constituie astfel din apele Galbena, Bulzul şi Aleul,
fiecare din ele cu multe ramificaţii spre munte. Dar, în afara reţelei de suprafaţă,cu un bogat aport de
ape, Crişul Pietros se bucură şi de contribuţia apelor carstice care drenează subteran o zonă care
hidrografic nu aparţine nici unui bazin, fiind complet închis. Este bazinul Padiş - Cetăţile Ponorului,
pe care îl menţionăm ca pe un important furnizor de apă, nu numai prin spectaculosul izbuc al
Galbenei, ci şi printr-o sumă de alte exurgenţe din valea Bulzului şi valea Aleului. Aşa se face că la
ieşirea din câmpie, la Pietroasa, Crişul Pietros are un debit de 4,15 m 3/s. Porţiunea nordică a
versantului vestic al Munţilor Vlădeasa este drenată de două ape independente, Valea Mare a
Buduresei şi Meziadul, cu o reţea dentritică foarte ramificată spre izvoare, dezvoltată pe roci
eruptive şi diverse roci detritice şi, mai puţin, pe calcare.
Sudul Munţilor Bihor aparţine bazinului Arieşului Mare. Acesta crează o mare asimetrie în
drenajul Munţilor Apuseni căci pătrunde cu izvoarele până aproape de marginea lor vestică,
traversând parcă întreg ansamblul montan. Adânca pătrundere a Arieşului spre est are loc tocmai în
regiunea care ne interesează, unde el separă Masivul Bihariei de grupul munţilor ce constituie
Bihorul nordic. Bazinul Arieşului este extrem de ramificat, cu o dezvoltare dendritică pe ambii
versanţi, dar cu o vădită asimetrie, bazinul fiind mult mai extins spre nord decât spre sud. Astfel, pe
teritoriul Munţilor Bihor (până la Albac), Arieşul Mare primeşte pe dreapta ape de mică întindere
(Galbena, Şteule, Bucinişu, Iarba Rea), în timp ce pe stânga afluenţii sunt foarte lungi, cu obârşiile
împinse mult spre nord (Ponorul, Gârdişoara-Gârda Seacă, Ordâncuşa, Albacul). Dintre acestea cele
mai interesante sunt Gârda şi Ordâncuşa, cu lungi porţiuni tăiate în calcare şi cu importante aporturi
de ape carstice. Astfel, al doilea bazin închis al Bihorului, Ocoale-Scărişoara, este drenat parţial spre
Gârda Seacă, parţial spre Ordâncuşa. Debitul Arieşului, măsurat la Scărişoara, este de 5,45 m3/s,
ceea ce îl situează pe al doilea loc între apele de munte ale Munţilor Bihor.
Bazinul Someşului Cald se situează între Munţii Bihor şi Munţii Vlădeasa separându-i
parţial. Ca şi Arieşul, el determină o asimetrie hidrografică a Munţilor Apuseni, căci pătrunde cu
izvoarele mult spre vest, fără să ajungă chiar la marginea munţilor, ca Arieşul. Porţiunea de obârşie
este interesantă datorită zonelor carstice străbătute atât de valea principală însăşi, cât şi de afluenţii
de pe stânga (Ponorul, Alunul Mare, Alunul Mic şi Fira). Principalii afluenţi pe care îi primeşte
Someşul Cald în cadrul Munţilor Bihor se află pe dreapta şi sunt -Bătrâna şi Belişul. Bătrâna este
constituit din întâlnirea a două ape, Izbucul şi Călineasa, interesante datorită faptului că îşi au
obârşiile în salba de platouri carstice din jurul Masivului Bătrâna. Într-o hartă a densităţii reţelei
hidrografice, aceste platouri ar apărea ca pete albe deoarece ele practic nu prezintă, pe mari
suprafeţe, nici un drenaj superficial. În ce priveşte drenajul subteran, el este necunoscut, în jurul
platourilor nefiind nici o exurgenţă majoră.
Someşul Cald este râul montan din cuprinsul Munţilor Bihor cu cel mai mare debit, 5,85
m3/s, din care Someşului (înainte de confluenţa cu Belişul) îi revin 3,57 m3/s, iar Belişului, 2,28
m3/s.
1.7.Componenta bio-pedo-geografica
12
 Vegetatia
Ca peste tot în Carpaţi, şi în Munţii Bihor şi Vlădeasa vegetaţia este etajată pe verticală,
prezentându-se ca o succesiune de sus în jos: goluri subalpine, păduri de molid, păduri de fag, păduri
de amestec de păduri de fag cu stejar. Cadrul general schiţat prezintă în detaliu modificări,
perturbaţii şi inversiuni datorită condiţiilor locale de subsol, climă şi topografie, aceasta fiind o
caracteristică de fapt a Munţilor Apuseni în ansamblu. O altă caracteristică este marea varietate a
componentelor florei. Aici îşi dau mâna elemente nordice, sudic mediteraneene, sudic balcanice,
central europene şi orientale. Amestecul reflectă o complicată istorie a vegetaţiei, unele din
elementele prezente fiind religve ale unor climate de mult dispărute, fie calde, din terţiar, fie reci,
din epocile glaciare.
În următoarele rânduri vom prezenta principalele asociaţii vegetale determinate de altitudine,
subsol sau condiţii locale de expunere.
1. Golurile alpine apar începând de la altitudinea de 1 600 m în sus. Ele sunt astfel prezente
în Munţii Bihariei unde ocupă culmile, vârfurile şi platourile de altitudine. Cum înălţimea maximă
nu depăşeşte 1 850 m, vegetaţia este mai puţin tipică decât în munţii mai înalţi ai ţării, lipsind de
pildă aglomerările de plante pitice, înghesuite, zgribulite de frig şi vânt. Asociaţia vegetală nu este
astfel alpină, ci subalpină. Pe platourile de altitudine ale Munţilor Vlădeasa predomină ierburi ca
ţăpoşica, păiuş, firuţă, viţelar, trin, ovăscior, la care se adaugă specii de trifoi, de rogoz şi diverse
plante cu flori ca scrântitoarea, vioreaua, turta, vulturică, mărţişor şi cimbrişor. Pe locurile mai
pietroase apar afânişurile, merişorul de munte,specii de ochii şoricelului, oiţe, scânteiuţa de munte,
parpian, mai multe specii de şopârliţă, la care se adaugă muşchi şi licheni de sol sau fixaţi pe
stâncăriş.
Un element caracteristic părţii inferioare a golurilor alpine, ienupărul, apare destul de rar,
într-un singur loc în masivul Biharia şi în câteva puncte din Munţii Vlădeasa. Mai frecvent se
întâlneşte ienupărul pitic care formează covoare joase întinse pe coastele munţilor Piatra Grăitoare a
Bihariei, Bohodei, Vlădeasa, Buteasa etc.
2. Al doilea etaj de vegetaţie, al răşinoaselor, este bine dezvoltat în bazinele râurilor Drăgan,
Iad, Someşul Cald şi Arieş, între altitudinile de 1 200 şi 1 600 m. În el domină molidul, la care se
adaugă destul de rar bradul şi, încă mai rar, laricele, cunoscut în câteva staţiuni din bazinul superior
al văilor Boga şi Buluz. De semnalat tot foarte rar se întâlneşte tisa. Covorul vegetal al pădurii de
molid cuprinde măcrişul, floarea paştelui, trei răi, diverşi clopoţei, degetăruţ, năpraznic, rotungioară,
ferigi,numeroşi muşchi şi diverse ciuperci, cum ar fii barba caprei, gălbiori,gheaba de brad.
3. Dacă parterul pădurii de molid nu este foarte bogat în specii de plante din cauza lipsei de
lumină, cum apare o mică poiană este invadată de un bogat covor vegetal în care, pe lângă ierburi,
abundă merişorul de munte şi afinişul, punctat de fragi, degetăruţ, clopoţei, limba cucului,
amărătăciune, mierea ursului, panseluţe de munte, romaniţa de munte, iar primăvara, ghiocelul,
frumosul ghiocel bogat şi brânduşile, care se iau la întrecere cu tulichina în a scoate primele capul
din zăpadă.
Tot în pădurea de răşinoase, pe lângă ape se întâlnesc plante iubitoare de umezeală ca, nu mă
uita, călţunul doamnei, pufuliţă, plescăiţa, cujdă etc.
4. Un aspect vegetal cu care drumeţul se întâlneşte tot mai des este cel al tăieturilor de
pădure de răşinoase cu desişuri de flori violacee de zburătoare, de flori albe de cruciuliţă şi de horşti,
de zmeură, fragi şi de specii de graminee ca: trestioara, păiuşul şi iarba fânului.
5. Molidişurile, care formează mase compacte în valea Drăganului, a Someşului Cald şi în
unele părţi ale Văii Iadului, devin păduri de amestec (molid cu fag) în versantul vestic al munţilor,
adică spre bazinul Crişului Negru, precum şi în unele părţi ale bazinului superior al Arieşului (în
special în afluenţi din versantul stâng). În versantul sud-vestic al Masivului Biharia etajul
răşinoaselor dispare cu totul, făgetul venind direct în contact cu golul alpin. De pe vârful Cucurbăta
contrastul de vegetaţie este perfect vizibil: crestele se coboară spre vest şi sud nu au deloc sau prea
13
puţine răşinoase, în timp ce văile care se îndreaptă spre Arieş sunt invadate de compacte păduri de
molid. Limita dintre pădurile de molid şi fag, situată teoretic la altitudinea de 1 300 m, are în
realitate un mers foarte capricios, în funcţie de relief, substrat şi microclimă, ajungând până la
inversiuni de vegetaţie.
6. Zona fagului este dominată de fag, însoţit de platan, secundar, de mesteacăn. Asociat apare
un mare număr de esenţe de arbori, arbuşti şi subarbuşti, diseminaţi uneori în masa făgetului, dar
predominat la marginea acestuia, prin poieni şi zăvoaie. Aşa sunt iova, plopul tremurător, teiul,
scoruşul, frasinul, alunul. Dintre tufe se întâlnesc păducelul, cununiţa, bine mirositoarea tulichină,
zmeură. Plantele cu flori din pădurea de fag sunt piciorul cocoşului, şopârliţa, mălaiul
cucului,colţişor, micşuneaua, floarea paştelui,aliorul, tilişca etc., la care se adaugă ferigi, muşchi şi
ciuperci. În frunzişul arborilor se strecoară curpenul, iar vâscul stă agăţat semiparazit pe diferite
specii de arbori.
7. Următoarele etaje ale vegetaţiei, al stejarului în amestec cu fagul şi al stejarului pur, sunt
mai puţin interesante pentru noi deoarece ele nu fac decât să tivească poala munţilor spre vest, spre
Depresiunea Beiuş. Amestecul de stejar cu fag îl găsim pe versanţii văii Sighiştel şi în bazinul
Crişului Negru unde apar fagul, stejarul, gorunul,teiul, frasinul, ulmul, carpenul, scoruşul, arţarul,
alunul,precum şi numeroase plante cu flori ca, mama pădurii, brusturul negru, steluţă, brei, nu mă
uita, gălbiniţa etc.
8. Peisajul cel mai caracteristic Munţilor Bihor este cel al fâneţelor, faimoasele fâneţe ale
Ţării Moţilor care încântă ochiul şi mirosul în lunile iunie şi iulie. Ele se întind în bazinul superior al
Arieşului, unde ocupă coastele şi culmile nu foarte înalte, urcând până la 1 200 m altitudine, pătrund
pe văile adânci până departe în munte şi se etalează pe largile platforme carstice de la Ocoale şi
Ursoaia. Este greu a da şi numai o mică selecţie din sutele de plante ce împestriţează acest splendid
covor vegetal, încât vom cita pe cele mai frecvente sau mai interesante. Predominanţa o are
margareta, urmată de diverse ranunculacee, ca piciorul cocoşului şi gălbenelele de pădure, de
clopoţei, pătlagina, sunătoarea, cornuţă, coada şoricelului, rotungioara, panseluţele, ciuboţica
cucului, o garofiţă roşie, omagul, barba caprei, buruieniţa albă, ventriliţă, degetăruţ, arnică,
muşcătura dracului, iarba cerii, chimionul porcului, spânzul, ghizdeiul, turta, mai multe specii de
vulturică, omniprezenta păpădie şi, toamna, brânduşa, precum şi numeroasele graminee. Dintre
florile deosebit de frumoase menţionăm crinul de pădure, săbiuţa, bulbucii, plantă ocrotită, şi mai
multe specii din familia orhidacee.
9. Un peisaj aparte din punct de vedere al vegetaţiei îl constituie zonele calcaroase, în cadrul
cărora trebuie distinse platourile şi stâncăriile. Platourile calcaroase Bătrâna, Padiş, Ocoale,
Mărşoaia şi Ursoaia sunt lipsite de vegetaţie lemnoasă din cauza absenţei apei, fapt pentru care ele
apar ca goluri alpine, nejustificate prin altitudine. De altfel aici apar asociaţii de plante din pajiştile
montane, menţionate mai sus. Faptul este vizibil la Ocoale şi la Ursoaia unde golurile sunt lăsate ca
fâneţe. La Padiş, Bătrâna sau Marşoaia însă, unde ele sunt utilizate ca păşuni tot timpul anului,
aspectul de fâneaţă este pierdut şi componenţa floristică, mult sărăcită, este asemănătoare cu cea a
golurilor subalpine veritabile, cu graminee, cimbrişor, turtă, păpădie şi, pe marginile pădurilor, cu
covor de ienupăr. Cum golurile sunt intens utilizate pentru păstorit, flora ruderală este bine
reprezentată găsindu-se stirigoaie, ştevia, spanacul oilor şi urzici.
Pajiştile montane de pe platourile carstice se dezvoltă mai ales în zonele depresionare,
culmile mărginaşe fiind aproape totdeauna acoperite de păduri. Aceste păduri oferă de altfel o
particularitate. Din cauza inversiunii de temperatură din depresiunile închise, pe fundul lor creşte
molidul, în timp ce pe culmile înconjurătoare, foioase. Exemplul cel mai tipic îl oferă bazinul Padiş
unde în locurile umede cresc molizi, iar pe culmi, fagul, arţarul, carpenul etc.
10. Stâncăriile calcaroase au şi ele o vegetaţie specifică. Se semnalează trei cazuri deosebit
de interesante. Primul este al dolinelor profunde de la Cetăţile Ponorului care, prin condiţiile
microclimatice cu totul speciale, au oferit loc de adăpost unei vegetaţii nordice ce apare aici la o
14
latitudine neobisnuit de sudică, precum şi a unor specii alpine şi subalpine care trăiesc aici la o
altitudine extrem de joasă. Aşa sunt de pildă o specie de urechiuşe, gâscariţa, volovaticul, iarba
şopârlelor, obişnuit la peste 1 500 m altitudine, iarba gâtului şi vioreaua galbenă, mai multe ferigi şi
o specie de ienupăr.
Al doilea caz îl prezintă avenul de intrare al Gheţarului Scărişoara unde temperatura constant
rece din fundul gheţarului determină o stratificare termică a aerului. Acesta face ca plantele ce cresc
aninate în pereţi să sufere o întârziere în dezvoltare, ceea ce face ca în timpul verii, pe măsură ce
cobori, se întâlneşte o vegetaţie într-o fază vegetativă tot mai timpurie. Astfel, în timp ce la gura
peşterii se află în floare murul, rutişorul şi cimbrişorul de stâncă, în pereţii avenului de-abia dau în
floare pălăria cucului, gâscariţa, plumănărica, şovarul, credeii şi alte flori care la şes se află în acest
stadiu de înflorire prin martie.
Al treilea punct carstic interesant prin vegetaţia sa îl constituie Chieile Ordâncuşii, un
refugiu de forme ciudate şi rare, relicve ale unor distribuţii florare vechi. Între numeroasele plante
cităm o iarbă cu spice aurii, un campanulaceu, vârtejul pământului, schinuţă, orhidaceul denumit
mlăştiniţă, un clopoţel, taula, muşcatul dracului, o specie de spin.
În sfârşit, ar fi de menţionat în legătură cu carstul, vegetaţia care creşte la gura peşterilor,
iubitoare de umbră şi umiditate, cu specii ca slina, frăguliţa şi diverşi muşchi.
11. Un facies aparte al vegetaţiei din Munţii Bihor şi Vlădeasa îl prezintă locurile umede din
lungul râurilor. Atrag atenţia prin dimensiunile cu adevărat gigantice frunzele de brustur, prin care se
amestecă, în mare cantitate, florile galbene de ruji ş.a. În lungul râurilor mai mici sau în locurile
umede cresc nu mă uita, şopârliţa, bumbăcariţa, sânziene de baltă.
12. Tot legat de abundenţa de apă, de data aceasta cu totul în exces, sunt turbăriile din zona
înaltă, în general a pădurii de molid, constituite din specii de coada mâţei. Aceste turbării sau
tinoave, în general de mici dimensiuni, poartă numele local de molhaşuri şi ele se dezvoltă fie pe un
sol silicios, în zone aproape orizontale, fie în zone carstice, unde fundul dolinelor este
impermeabilizat cu argilă. În afara sfagnumului, în molhaşuri se găseşte un număr de specii de
plante ce cresc în muşuroaie mai înălţate, nu în apă. Între acestea sunt muşchiul Polytrichum,
graminee din genurile Carex, Deschampsia şi Nardus, apoi ciudata plantă carnivoră roua cerului,
plantă ocrotită, o rară specie balcanică de pintenele, multe afine şi merişoare de munte, vuitoarea,
mărtăloaga şi obijnuitele plante de umezeală, şopârliţa, bumbăcariţa şi o specie de pufuliţă.
Turbăriile atât de pitoreşti prin coloritul ruginiu şi ochiurile de apă neagră, au totuşi aspectul
dezolant generat de siluetele scheletice de molizi piperniciţi ce duc o viaţă chinuită în solul prea acid
al turbăriei. Astfel de aspecte se întâlnesc de pildă în Padiş sau la Arieşeni, în spatele popasului
turistic.
Natura solului este de altfel bine pusă în evidenţă de vegetaţie peste tot în Munţii Bihor.
Astfel, pe rocile cuarţoase ale permianului sau jurasicului inferior se dezvoltă afinişuri, tufele de
merişor, ferigile şi muşchii creând un covor vegetal compact, în timp ce pe dolomite se dezvoltă mai
ales pajiştile de graminee şi flori montane. De substratul acid este legat şi un alt peisaj tipic, acela al
muşuroaielor, o adevărată plagă pentru locurile ce se cosesc. Ele sunt constituite din vaccinete, la
care se adaugă diverse plante saxicole.
Nu putem încheia această scurtă trecere în revistă a vegetaţiei Munţilor Bihor şi Munţilor
Vlădeasa fără a aminti faptul că aici se găsesc câteva interesante endemisme, plante cantonate
exclusiv în Munţii Apuseni. Între acestea locul de frunte îl ocupă frumosul liliac transilvănean,
frecvent mai ales pe Valea Iadului, dar prezent şi în valea Arieşului, apoi un omag cu flori albastre
păroase, garofiţe, viorele roşii cu dungi albe, mai multe forme de vulturică. De aici a fost descrisă
pentru prima dată floarea denumită miază-noapte.

Fauna
Pădurile întinse care îmbracă Munţii Bihor şi Munţii Vlădeasa adăpostesc numeroase specii
15
de animale sălbatice. Urşii se găsesc în versantul vestic al Munţilor Bihor (Groapa de la Barsa,
izvoarele Crişului Pietros şi Aleului). Lupii trăiesc atât pe platourile calcaroase, cât şi în zonele mai
coborâte dinspre Depresiunea Beiuş şi Huedin. Râmăturile de mistreţ le întâlnim mai în toate
poienile. Exemplare de râşi au fost semnalate în pădurile din bazinele Aleului şi Crişului Pietros. În
pădurile de altitudine trăiesc cocoşii de munte şi foarte multe exemplare de veveriţe. Copiii de moţi
au deprins chiar prostul obicei de a purta cozi de veveriţă ca trofeu la pălărie. Căprioarele se
întâlnesc în mai toate pădurile din Bihor sau Vlădeasa. Nu de mult a fost introdusă capra neagră în
zona de izvoare a văii Boga. În bazinul superior al Someşului Cald apar destul de mulţi şerpi, între
care au fost semnalate exemplare de vipere. În pâraiele de munte abundă păstrăvii care atrag mulţi
pescari amatori.
În golurile subpământene şi-au găsit adăpost o mulţime de animale mărunte (insecte,
păienjeni, viermi, răcuşori, etc.) care, deşi nespectaculoase, au dus în toată lumea faima Munţilor
Bihor. Prin studiul acestor animale, marele savant Emil Racoviţă a încercat să lămurească câteva din
tainele evoluţiei vieţii, îmbogăţind ştiinţa mondială cu o nouă ramură – biospeologia. Dintre
animalele ce trăiesc în peşteri, foarte multe sunt endemisme ale Munţilor Apuseni, multe doar ale
Munţilor Bihor; altele au fost descrise pentru prima dată de aici, fiind găsite ulterior şi în alte părţi
ale lumii.
Tot peşterile sunt cele care păstrează interesante resturi ale animalelor ce au trăit cândva pe
aceste meleaguri. Astfel, abundă resturile de Ursus spelaeus, contemporan al glaciaţiunilor
cuaternale. Peştera Onceasa şi-a câştigat o faimă mondială din cauza marei cantităţi de oase de urs
cu care au fost reconstituite numeroase schelete. Oase de urs s-au mai găsit şi în Peştera Măgura din
valea Sighiştel unde, într-o sală izolată au fost identificate pe argila de pe pereţi, urme de frecare a
blănii ursului, iar în Peştera Dârninii şi în Pojarul Poliţei am prezenta unei labe de urs care a scrijelat
pereţii cu ghiarele. Tot în peştera Pojarul Poliţei a fost găsit un bârlog de urs, cu bulgări de argilă în
jur, pe care ursul i-a scos pentru a-şi face loc. Păstrarea în mod uimitor a acestor urme, timp de mai
bine de 10 000 de ani, se explică prin condiţiile climatice excepţional de constante pe care le au
peşterile. În 1975 a fost descoperită Peştera Urşilor de la Chişcău, peşteră care adăposteşte un
interesant zăcământ de oase de urs de cavernă.
În afara resturilor de urs de peşteră, au fost găsite rămăşiţe ale altor animale interesante, cum
ar fi oase de bizon şi elan, un schelet întreg de capră neagră. Primele două sunt animale dispărute de
pe meleagurile ţării noastre de 10 000 de ani, iar capra neagră, după cum se ştie, nu mai trăieşte
decât în munţii înalţi ai ţării, ceea ce arată că în trecut Munţi Apuseni au avut un climat mult mai
rece, care a permis acestei specii să trăiască aici.
Solurile
Solurile sunt strans corelate cu roca, clima si vegetatia
Specifice zonelor de padure sunt solurile argiloiluviale(argiluvisoluri) si favorizeava de un climat
calcaros si umed, si de existenta padurilor, solurilor brune si brun-acide(cambisoluri)
La altitudini mai mari, predomina solurile podzolice, sarace in humus, de fertilitate mai redusa.
Pe alocuri apar lacovistile.

Capitolul II Prezentarea rezervatiilor naturale parcurilor naturale si nationale

prezente in regiunea turistica Vladeasa-Bihor

16
 2.1. Protectia si conservarea resurselor turistice; concepte teoretice
Conceptul de turism
Termenul de turism vine din limba engleze "to tour" care in traducere inseamna a calatori, a
colinda, avand deci semnificatia de excursie.
Turismul exprima o activitate complexa care presupune deplasarea, stationarea de la cateva ore la
mai multe zile si realizarea intr-o localitate, pe un traseu sau intr-o regiune cu un anumit scop
precum: recreere, odihna, tratamente balneare, manifestari stiintifice sau de afaceri.
Turismul reprezinta reprezinta un proces social complex cu puternice angajari economice, de
protejare si de conservare a mediului. Apare necesitatea ca turismul sa captureze un caracter
ecologic bazat atat pe reglementari dar si pe o educatie adecvata si cu caracter de masa.
Conceptul de turism durabil se bazeaza pe vechile principii al conservarii si gestionarii, dar
ofera o atitudine mai activa care include cresterea economica continua intr-o mai ecologica si mai
echitabila.
Turismul durabil inseamna abilitatea destinatiei turistice de a ramane competitive, si de a atrage
vizitatorii pentru prima oara si sa-i fidelizeze ulterior, de a ramane unica din puncrul de vedere
cultural si de a fi intr-un permanent echilibru cu mediul ambient.
Turismu durabil trebuie sa echilibreze balansul a doua tipuri de nevoi:
 Dezvoltarea economica
 Protectia potentialului natural, a mediului inconjurator, in ansamblul sau;
Concept de dezvoltare in turism
Conceptele de “dezvoltare durabila a turismului”, respectiv “dezvoltare durabila” sunt relativ
recente avand si originile in Recomandarile Conferintei ONU cu tema “Mediu si dezvoltare” care a
avut loc la Rio de Janeiro in iunie 1992.
Atunci a fost pusa in discutie ocrotirea naturii pentru viitor si sprijinirea unei industrializari mai
putin distinctive si gasirea cailor de inlocuire a dezvoltarii economice cu o dezvoltare durabila.
Definitia care se da in mod curent dezvoltarii turistice durabile este urmatoarea : dezvoltarea
tuturor formelor de turism care sa respecte integritatea naturala, sociala, economica a mediului, prin
exploatarea resurselor naturale si culturale si in interesul generatiilor viitoare.
Principiile dezvoltatii turismului durabil
Principiile dezvoltarii turismului durabil se refera la urmatoarele aspecte
 Principiul precautiei trebuie sa se tina cont de consecintele asupra mediului natural uman si
antropic, atunci cand apar probleme cu privire la efectele asupra acestora si sa se evite
asemenea riscuri. El presupune reducerea sansei ca aceste actiuni sa provoace daune
ireversibile aspura mediului ambiant si calitatii vietii;
 Principiul nondurabilitatii resurselor anumite nevoi sunt satisfacute prin utilizarea unor
resurse nondurabile. Politicile de dezvoltare durabila trebuie sa incerce sa reduca aceste
nevoi si sa le redirectioneze;
 Principiul poluatorul plateste: spune ca cel care produce daune trebuie sa plateasca pentru ele
si il va incuraja sa-si schimbe comportamentul.
Tendinte pe piata turismului durabil
Stategia turismului durabil implica trei asprcte importante
 Calitatea- turismul durabil asigura o experienta valoroasa pentru vizitatori, imbunatatind in
acelasi timp calitatea vietii comunitatii gazda si protejand mediul
 Continuitate – turismul durabil asigura continuitatea resurselor naturale pe care se bazeaza si
continuitatea culturii comunitatii gazda cu experiente satisfacatoare pentru vizitatori;
 Echilibrul- turismul durabil asigura un echilibru intre nevoile industriei turistice ale
ecologistilor si comunitati.
Provocarea industriei turistice este sa dezvolte turismul si calitatea produselor sale fara sa

17
afecteze mediul fizic si mediul uman care le sustine si le hraneste.
Astfel turismul poate contribui la atingerea dezideratelor dezvoltarii durabile in momentul in care
opereaza cu capacitate naturale pentru regenerarea si contributia populatiei si a comunitatilor a
traditiilor si a stilurilor de viata cand lucreaza cu experiente turistice.
2.2Impactul activitatilor umane asupra peisajului ariilor protejate
1. Activitati umane cu impact asupra ariilor protejate
Ariile protejate includ in perimetrul lor ecosisteme fragile, biocenoze vulnerabile in raport cu modul
de utilizare a terenurilor astfel incat, gama activitatilor umane cu impact negativ asupra acestora este
foarte vasta. Cele mai agresive forme de interventie antropica asupra interrelatiilor dintre
componentele naturale ale peisajului ariilor protejate pot fi:
1. agricultura;
2. silvicultura,
3. turismul;
4. transporturile;
5. industria.
1. Agricultura inseamna atat o folosire a terenului prin ea insasi, cat si exercitarea unei influente
puternice asupra activitatilor rurale. Ca activitate principala pe terenurile situate in proximitatea
ariilor protejate, are o influenta profunda asupra ariilor protejate din toate categoriile. Mai mult
decat orice alt sector, agricultura demonstreaza ca ariile protejate trebuie infiintate si administrate ca
parte a politicilor generale de folosire a terenului si nu separat.
Unele terenuri agricole sunt de o valoare intrinseca pentru conservare, in sensul ca flora, fauna si
peisajul depind de continuarea agriculturii de intensitate mica, deseori traditionala. Abandonarea
acestui fel de agricultura poate genera mari pagube naturii si peisajului, dar totodata nu toate
formele traditionale de agricultura sunt inofensive ecologic.
Majoritatea practicilor agricole moderne s-au dovedit deosebit de nocive pentru natura si peisaje.
Multe habitate valoroase, sunt inca in pericol din cauza intensificarii agriculturii, care este necesara
comunitatilor umane si daunatoare naturii si peisajului
2. Silvicultura
Ca activitate agricola, pasunatul poate devasta padurile; de asemenea, poluarea aerului nu respecta
nici o granita; chiar si ca fenomen declansat in mod natural, focul poate deveni devastator in
padurile modificate, in special daca este urmat de pasunat intensiv.
Politicile nationale pentru o silvicultura durabila cer:
-stabilirea unei paduri permanente garantate legal;
-pregatirea in ecologie silvica si in management;
- standarde pentru taieri anuale permise, cicluri de taiere, tehnici de recoltare si infrastructura,
metode de salvare a mediului;
- controlul tuturor aspectelor recoltarii si tratamentului padurii pentru protectia mediului;
- politici economice si financiare care nu cer mai mult de la paduri decat poate fi sustinut;
- politici de folosinta multipla, pentru a fi siguri ca societatea primeste intregul beneficiu (cherestea,
locuri de munca, servicii ecologice, recreere etc.) de la toate padurile;
- politici ecologice care protejeaza serviciile ecologice, diversitatea biologica si baza de resurse
pentru toti cei care folosesc padurile;
-standarde pentru compozitia speciilor care favorizeaza arborii nativi;
3. Turismul, ca activitate economica, poate cauza pagube mari ariilor protejate, in special daca nu
sunt administrate adecvat, dar poate aduce si mari beneficii. Presiunile din partea turismului cresc
rapid. Presiunile asupra locurilor turistice mai cunoscute cresc, astfel incat ariile naturale valoroase
devin din ce in ce mai mult locuri pentru turismul de lunga durata, vizite de o zi si chiar sport. In
cateva arii protejate exista pur si simplu atat de multi vizitatori in anumite parti, sau la anumite
momente, incat natura si calitatea experientei vizitatorilor sufera;in altele, vizitatorii pot patrunde in
18
cele mai indepartate zone. Facilitatile turistice intra deseori in conflict cu telurile de conservare si
strica peisajele naturale; presiunile pentru dezvoltarea unor asemenea facilitati sunt deosebit de
puternice in fostul bloc al tarilor est-europene, in timp ce, in unele arii protejate, turismul pur si
simplu nu are loc.
Dar, daca este planificat si administrat pentru a fi durabil, turismul poate fi o forta foarte pozitiva,
aducand beneficii atat ariilor protejate cat si comunitatilor locale. Turismul va fi binevenit in
perimetrul sau in proximitatea ariilor protejate, daca respecta caracterul special al ariei, astfel incat,
pagubele si poluarea sa fie minime. Principalele forme de turism agreat in cadrul ariilor protejate
sunt:
- turismul bazat pe aprecierea naturii
- turismul cultural si educational
- activitatea turistica a grupurilor mici, linistite
- ecoturismul, in general
Turismul poate ajuta la justificarea infiintarii ariilor protejate in regiunile marginale, si poate duce la
o inviorare a comunitatilor locale din punct de vedere economic si al culturilor traditionale.
Tehnicile de administrare a vizitatorilor in medii sensibile nu sunt in general bine cunoscute. Desi
ele costa deseori timp si bani, venitul pe care il genereaza poate ajuta la acoperirea costurilor. De
asemenea, dezvoltarea ecoturismului poate fi legata de industria manufacturiera si de locurile de
munca alternative la ferme, pentru a produce elementele necesare unei economii rurale durabile.
Din ce in ce mai multi tur operatori devin constienti de faptul ca un mediu sanatos si atragator este
esential pentru supravietuirea pe termen lung a comertului lor.
Din punct de vedere al utilizarii turistice, masurile de care beneficiaza ariile protejate includ:
a) transformarea dezvoltarii existente nondurabile in forme mai durabile;
b) stabilirea standardelor durabile pentru noile dezvoltari, in special in mediile sensibile;
c) desemnarea unor zone pentru diferite grade de turism, bazate pe capacitatea portanta a ariilor
protejate, incluzand sanctuare si zone linistite, ca si zone potrivite pentru diferite niveluri de
folosinta turistica si de dezvoltare;
d) reducerea poluarii si descongestionarea traficului de vacanta;
e) evitarea turismului si a recrearii excesive in ariile protejate;
f) asigurarea ca din turism beneficiaza si comunitatile locale;
g) asigurarea de ajutoare si resurse pentru aplicarea din timp a planurilor;
h) pregatirea managerilor ariilor protejate in turismul durabil.
In acelasi timp, ar trebui sa se revizuiasca si, daca este nevoie, sa se imbunatateasca legislatia
referitoare la turism, si in special:
a) sa se dea managerilor ariilor protejate puterea de a controla dezvoltarea turismului;
b) sa se ceara evaluarea completa din punct de vedere ecologic a propunerilor care privesc ariile
protejate;
c) sa se conlucreze cu industria turismului, sa se ceara ca pagubele ecologice create de turismul din
trecut sa fie reparate si sa se adopte tehnici manageriale pentru a face viitoarea utilizare durabila.
Schemele de pionierat in turismul durabil ar trebui sa se incurajeze, de exemplu prin:
a) imprumuturi, subventii sau taxe de concesiune pentru fermieri si comunitatile locale, pentru
infiintarea de mici intreprinderi care sa foloseasca ariile protejate intr-un mod adecvat;
b) proiecte administrative, pentru a arata abordarea inovatoare a turismului, adecvate economiilor
locale;
c) folosirea fondurilor PHARE si a celor nationale pentru turism, cu scopul de a incuraja turismul
durabil in blocul tarilor est - europene.
FNNPE a definit turismul durabil ca "toate formele de dezvoltari turistice, management si activitati
turistice care mentin integritatea ecologica, sociala si economica si bunastarea resurselor naturale si
culturale, construite in mod perpetuu".
19
Turismul durabil in interiorul si in afara ariilor protejate cere:
- cooperare stransa cu autoritatile ariilor protejate;
- operatorii turistici si ghizii care lucreaza in ariile protejate sa aiba inalte cunostinte ecologice;
- contributii practice si financiare ale operatorilor turistici pentru conservarea ariilor protejate;
- reguli pentru promovarea si marketingul vacantelor bazate pe ariile protejate;
- linii directoare pentru implicarea comunitatilor locale;
- standarde pentru proiectarea si operarea facilitatilor de turism durabil si a afacerilor.
4. Transportul, in special cel rutier, are un impact crescand asupra ariilor protejate: prin poluarea
aerului, congestie, zgomot si intruziune vizuala si prin insasi construirea drumurilor.
Principalele elemente ale unei politici pentru durabilitate in transport urmaresc:
- sa asigure faptul ca politica de transport tine cont pe deplin de costurile sociale si ecologice ale
fiecarei forme de transport;
- sa revizuiasca balanta curenta de cheltuieli intre constructia drumurilor si imbunatatirile in
domeniul feroviar si alte forme de investitii in transport;
- sa foloseasca instrumente economice, cum ar fi amenzi si taxe, pentru a promova folosirea
eficienta a transporturilor si a tehnologiilor mai curate;
- sa lege planificarea in transporturi cu planificarea folosirii terenurilor, astfel incat sa se reduca
nevoia pentru calatorii, in special cu mijloace de transport privat;
- sa extinda mult cercetarile in domeniul vehiculelor nepoluante si curate si a transportului public
eficient.
5. Industria. Patru sectoare ale industriei au impact deosebit asupra ariilor protejate:
- industria energetica;
-industria manufacturiera;
-industria extractiva;
-industria mestesugareasca la scara mica.
Generarea energiei poate afecta ariile protejate in fiecare etapa a procesului tehnologic: extragerea
combustibililor, transportul combustibililor, procesul de generare a curentului electric si transmiterea
curentului electric catre consumatori. Mai mult decat atat, poluarea cu petrol din mare ameninta
multe habitate costiere si marine; centralele hidroelectrice, barajele si rezervoarele au adus pagube
unei parti importante a parcurilor nationale, iar liniile electrice desfigureaza multe peisaje protejate.
Chiar si schimbarea catre energii refolosibile, care ar trebui sa aduca beneficii ecologice generale,
poate crea in acelasi timp probleme unor arii protejate. Hidroenergia a adus multe pagube prin
crearea de rezervoare, deseori in parcuri nationale sau naturale. Energia mareelor poate afecta
estuarele biologic productive. Desi nepoluanta, energia eoliana poate afecta estetica peisajelor
costiere sau muntoase.
Industria manufacturiera poate avea impact asupra ariilor protejate din apropiere, in principal prin
efectele poluarii si generarii de trafic greu.
Industria extractiva pune probleme speciale. Numeroase arii protejate se suprapun unor areale
potentiale de aprovizionare cu roci si chiar zacaminte de subsol, necesare pentru industria
prelucratoare. Depozitele de nisip si pietris sunt deseori descoperite in zonele umede, iar depozitele
alternative scoase din mare cauzeaza probleme ecologice. Exploatarea acestor surse este deseori in
conflict direct cu scopurile unei arii protejate.
Daca toate aceste sectoare produc dificultati ariilor protejate, pot exista si beneficii. Fostele zone
miniere adanci si fostele cariere ofera sansa refacerii unei paduri. Carierele abandonate pot fi
folosite pentru crearea de noi habitate. Acestea pot sa nu recompenseze ceea ce s-a pierdut, ci sa
demonstreze ca exista oportunitati ca ariile protejate sa fie gasite in cele mai necompromitatoare
circumstante, cu conditia sa fie urmate de politici durabile.
Industria mestesugareasca la scara mica, de obicei este benefica pentru ariile protejate. Ea are rareori
un impact major asupra mediului, dar venitul pe care il genereaza (din prepararea mancarii pe plan
20
local, din confectionarea de produse artizanale bazate pe resursele locale, precum cheresteaua sau
lana etc.), ajuta la sustinerea populatiei rurale; pe langa abilitatile lor traditionale de administrare a
terenurilor, locuitorii ariilor protejate pot contribui la mentinerea unui peisaj protejat sau pot genera
un venit partial pentru personalul parcurilor nationale si al familiilor lor. Mai mult, asemenea
industrii artizanale beneficiaza deseori de formele adecvate de turism, contribuind in acelasi timp la
sustinerea acestora.
2. Consecintele utilizarii turistice a ariilor protejate
Studiu de caz: parcurile nationale
Parcurile nationale au ca obiectiv principal protectia naturii, fiind totodata deschise activitatilor
turistice organizate. Frecventarea turistica a ariilor protejate constituie in majoritatea cazurilor o
sursa potentiala de dificultati; presiunea turistica este insa mai intensa in situatia ariilor protejate in
cadrul carora turismul nu este deloc sau este prost gestionat, datorita lipsei de implicare a
administratorilor in directia atragerii vizitatorilor educati pentru natura si a monitorizarii atente a
activitatilor turistice, in general.
Consecintele utilizarii turistice asupra mediilor naturale protejate sunt multiple, insa adesea
insuficient cunoscute, datorita complexitatii lor;
Principalele forme de degradare a peisajului datorate practicarii turismului in perimetrul si in
proximitatile ariilor protejate sunt legate de:
1) circulatie (drumuri, piste, trasee, partii de schi, utilizarea elicopterelor, a ambarcatiunilor);
2) infrastructura de cazare (echipamente "grele" versus echipamente "lejere" de cazare)
3) prelevari (vanatoare, pescuit, colectionari)
4) alte perturbari
1. Degradarile datorate circulatiei sunt cele mai vizibile in peisaj; ele imbraca diferite aspecte,
functie de caracteristicile proprii mediilor-suport, dar si de tipul de retea de circulatie si de
mijloacele de transport utilizate.
Principalele forme de degradare legate de circulatia in interiorul ariilor protejate si care ridica
probleme deosebite sub aspectul gestionarii acestora sunt datorate soselelor si traficului rutier
aferent.
Alte aspecte negative generate de circulatia rutiera rezida in:
- facilitarea accesului acelor vizitatori ale caror motivatii de frecventare a ariilor protejate contravin
principiilor de utilizare publica a acestora (organizarea de picnicuri zgomotoase, parcarea masinilor
in locuri improprii si chiar abandonarea deseurilor in perimetrele protejate).
- Accidentele rutiere care por conduce la poluarea solurilor si a apelor cu substante toxice;
- Activarea proceselor geomorfologice actuale si destabilizarea versantilor, ca urmare a amenajarii
cailor de comunicatie
Caile de comunicatie au fara indoiala un rol determinant in modificarea calitatii agrementului dar si
a supraincarcarii teritoriului ariilor protejate; o mare artera rutiera atrage inevitabil un turism de
masa, dar in acelasi timp, poate diminua ineditul si spectaculozitatea unui peisaj. in ultimul timp, din
ce in ce mai multi administratori constientizeaza acest fapt si actioneaza in consecinta;
Efectele frecventarii turistice a ariilor protejate prin intermediul potecilor se manifesta si la nivelul
invelisului biotic.
Studiile asupra raporturilor existente intre evolutia numarului de vizitatori ai unui spatiu dat si
numarul de poteci, demonstreaza cresterea corelativa a acestora cu intensitatea frecventarii turistice.
Aceste studii ar trebui sa constituie puncte de plecare obligatorii pentru o amenajare coerenta, in
spiritul respectului pentru natura si, in special, pentru teritoriile protejate care pot fi puse in valoare
cu ajutorul unor tehnici si materiale simple, de exemplu, ansambluri de pietre, care protejeaza
solurile si stabilizeaza versantii
Impactul practicarii schiului pe piste special amenajate in parcurile nationale
Practicarea schiului pe partii special amenajate presupune crearea unei infrastructuri aferente care
21
afecteaza solul, vegetatia forestiera si lumea animala; pe culmile montane inalte, trebuie efectuate
lucrari de remodelare a suprafetei topografice si deschideri in cadrul padurilor, cu largimi de 50 – 80
metri; amenajarea pistelor este insotita de lucrari destinate asigurarii masurilor de securitate:
taluzuri, refugii, panouri de protectie impotriva avalanselor etc.; atunci cand stratul de zapada este
subtire, talpa schiurilor distruge vegetatia subiacenta; acelasi impact negativ il exercita actiunea
senilelor buldozerelor care niveleaza traseul partiilor.
Structurile de cazare de talie mare si foarte mare, cu destinatii turistice, reprezinta sursa unor
numeroase perturbari; ele antreneaza un flux turistic intens, adesea distructiv si, prin urmare,
prezenta lor in perimetrul ariilor protejate nu trebuie permisa.
Echipamente de cazare lejere sunt considerate cele destinate turismului sezonier: camping-uri,
caravane si refugii.
3. Degradari datorate prelevarilor
Teoretic, activitati ca: vanatoarea, pescuitul si colectionarile de orice fel sunt interzise in perimetrul
parcurilor nationale. in realitate, teritoriile parcurilor care concentreaza specii faunistice si floristice
inedite constituie locuri privilegiate sub aspectul tentatiilor. Mai mult, limitele parcurilor fiind
arareori materializate, animalele pot depasi perimetrul acestora, astfel incat este greu de probat
faptul ca vanatorii au actionat pe teritoriul protejat. Studiile efectuate in acest sens sunt insuficiente,
datele sunt incomplete, insa fenomenele mai sus mentionate se petrec neindoielnic, in mai mica sau
mai mare masura, functie de capacitatea de monitorizare, de paza si control a structurilor
administrative din fiecare parc in parte.
a. vanatoarea este actualmente interzisa in majoritatea parcurilor nationale,
b) pescuitul
in parcurile nationale europene, ca si vanatoarea, pescuitul este in general interzis sau cel putin
riguros reglementat; masurile referitoare la acest gen de activitate au fost insa mai bine acceptate
decat cele care vizeaza vanatoarea, din urmatoarele considerente:
- pescarii n-au constituit niciodata un grup de presiune asa cum s-a intamplat in cazul vanatorilor;
- suprafetele de pescuit sunt relativ numeroase si mult mai extinse in afara parcurilor nationale,
comparativ cu terenurile de vanatoare;
- biocenozele acvatice sunt fara indoiala mai bogat reprezentate comparativ cu cele terestre;
- pescuitul nu se bazeaza pe utilizarea armelor care ar avea un impact negativ asupra ecosistemelor
acvatice
c) culesul, alaturi de vanat si pescuit, face parte din categoria prelevarilor care au existat
dintotdeauna in istoria omenirii, asigurand resursele necesare subzistentei si dezvoltarii societatii.
Aceasta activitate, fundamentala la inceput, ocupa in prezent o pozitie periferica in majoritatea
tarilor europene. Aceasta situatie, coroborata cu reglementarile stricte, ce merg uneori pana la
interzicerea acestei activitati in parcurile nationale europene, s-ar parea ca nu ridica nici un fel de
probleme. Activitatile legate de cules au detinut de-a lungul timpului un rol economic deloc
neglijabil pentru populatiile locale si, pe de alta parte, ele exprima legatura puternica dintre om si
spatiul sau vital. in acest context, orice interventie care ar putea aduce atingere acestor practici cu
valoare economica, simbolica si culturala nu poate decat sa fie perceputa negativ si sa antreneze
atitudini de respingere, cum ar fi interzicerea afectarii integritatii ecosistemelor umanizate si a
deposedarii comunitatilor rurale de o parte din drepturile lor asupra terenurilor.
d) alte perturbari ale mediilor naturale vizeaza in mod special fauna. Alaturi de vanat, pescuit,
perturbari datorate transporturilor, trebuie mentionate activitatile legate de observarea animalelor in
general si pe cea a pasarilor (bird watching), in particular. Intensitatea perturbarilor la nivelul lumii
animale depinde de tipul de echipamente utilizate (tururi de observatie, cabane etc.), de numarul si
de cunostintele vizitatorilor, precum si de reactiile animalelor observate; unele dintre acestea suporta
bine prezenta umana, insa altele, nu. Observarea de la mica distanta este foarte nociva indeosebi in
perioada clocitului: ouale abandonate de catre parinti se racesc sau pot cadea prada consumatorilor;
22
puii, ramasi singuri timp indelungat, pot fi indrumati sa paraseasca cuibul sau pot cadea victime
pradatorilor.
Hranirea animalelor de catre turisti este de asemenea nerecomandata, datorita efectelor negative pe
care le poate induce. intrucat anumite cervide au locuri fixe pentru hrana, deseurile menajere,
ambalajele diverse abandonate in vecinatatea acestora de catre turisti, pot rani si afecta sanatatea
animalelor.
Nitrificarea solurilor reprezinta un alt tip de risc la care sunt expuse organismele vegetale, dar si cele
animale din ecosistemele afectate de prezenta contingentelor mari de turisti. Echilibrul
ecosistemelor este deranjat, prin dezvoltarea exuberanta a speciilor ruderale (buruieni) in
detrimentul celorlalte specii; de asemenea, speciile animale sinantrope (legate de prezenta omului)
se instaleaza rapid in locurile cu frecventare curenta: soareci, sobolani, specii de corbi etc.
in concluzie, data fiind frecventa abaterilor de conduita ale vizitatorilor care uita ca se afla in cadrul
unor perimetre protejate sau nu cunosc interdictiile pe care acestea le impun, rolul gardienilor este
acela de a le aminti si a le motiva aceste interdictii. in ariile protejate, gardienii trebuie sa fie in
masura sa asigure atat paza, cat si informarea si educarea turistilor.
2.3 Arii protejate- importante resurse turistice
Cheile Galbenei
Pentru a se păstra nealterate frumuseţea lor ,o parte din monumentele naturii sunt
ocrotite de lege spre a putea fi transmise în cât mai buna stare generaţiilor care vor urma
,chiar în condiţiile puternicelor influenţe pe care le exercită omul.
Ocrotite şi declarate monumente ale naturii sunt plante ca :floarea de colţ întâlnite
pe stâncile calcaroase din munţii Bihor,muntele Găina ,muntele Mare şi munţii
Trascău;strugurele ursului de la Scăriţele-Bălioara;pinul de pe stânca din albia Arieşului de la
Sălciua; ”fagul împaratului” de la Baia de Arieş;frasinul de la Aiton având vârsta de cca 300
ani si circumferinţa de 7 m.
În cadrul faunei sunt declarate monumente ale naturii acvilele ,corbii,păsările
insectivore.
Complexul carstic Cetatile Ponorului
Cel mai grandios fenomen carstic din Romania. Trei doline, un imens portal în stâncă, o pestera,
tuneluri subterane, cascade, Valea Cetătilor (de obicei, seacă), râul din Lumea Pierdută, stânci,
grohotis, 4 balcoane suspendate deasupra hăului si privelisti de-o sălbăticie si frumusete rar întâlnite.
Pesteri, avene:
- Ghetarul Focul Viu (al treilea, ca mărime, din Romania, recomandabil a fi vizitat pe la amiază
când, razele soarelui, ce pătrund în pestera printr-un horn, dau scânteieri de foc stalagmitelor)
- Pestera Cetatile Ponorului (tuneluri subterane inundate, cascada)
- Pestera Cetatea Radesei (săli mari, hornuri - avene, canion la iesire)
- Avenele din platoul carstic Lumea Pierdută (Negru, Gemănata, Acoperit)
- Pesterile din bazinul Groapa de la Barsa (Zapodie, Neagră, Ghetarul de la Barsa)
- Ghetarul Bortig (al doilea, ca mărime, din Romania; aven)
- Pestera din Valea Galbenei (tunel subteran, 100 metri)
- Pesterile din Circuitul Somesului Cald (Honu, Uscată - sală uriasă, Tunelul Mic)
- Pestera Sura Boghii (usor ascendentă, sub Pietrele Boghii)
- Pestera Caput (colectorul tuturor apelor din zona, galerie descendentă în trepte, cascade pe 2000
metri)
- Pestera Padis (galerie descendentă)
- Avenele din Vărăsoaia (trei)
- Pestera de la Izbucul Ursului
Chei:

23
- Cheile Galbenei (izbuc, cascada, dolina, pestera, potecă săpată în peretele de stâncă, cabluri
sustinere, balcoane)
- Cheile Somesului Cald (cascade, pesteri, punct de belvedere, canioane, albia Somesului)
- Cheile Văii Bulbuci (izbuc, cascade; sălbatice si inaccesibile)
- Cheile Văii Oselu (izbuc, cascada)
- Cheile Văii Boga (izbuc, cascade, canioane)
Poieni:
- Poiana Ponor (izbuc, râu cu meandre, ponoare, sorburi)
- Poiana Florilor (poieni în pantă alternând cu ochiuri de padure; flori, iarbă sau fân cosit, izvor)
- Poiana Bălileasa si zona La Grajduri (doline, izvor, Valea Cetătilor, punctul de intersectie al multor
trasee)
- Poiana Vărăsoaia (2 platouri carstice, 2 lacuri, doline, pesteri, avene)
- Poiana Radesei (locul de nastere a Somesului Cald, cascada, canion)
- Sesul Padis (platou carstic aproape plan, ciuruit de nenumărate doline; drumuri forestiere, văi,
lacuri, o pestera, un izvor)
Puncte de belvedere, creste:
- Piatra Galbenei (vedere spre Valea Galbenei, Groapa Ruginoasa si Vârful Tapu)
- Pietrele Boghii (vedere spre Valea Boga, Depresiunea Beiusului)
- Gardu Boghii (vedere spre Valea Boga, Depresiunea Beiusului)
- Vârful Biserica Motului (vedere spre Sesul Padis, Magura Vânătă si Culmea Cârligate)
- Vârful Vărăsoaia (vedere spre Valea Boga, Cheile Somesului, Magura Vânătă, Sesul Padis, Groapa
Ruginoasa)
- Culmea Cârligate (Valea Draganului, Valea Somesului, Depresiunea Beiusului, Padis)
- Creasta Măgura Vânătă (vedere asupra întregului bazin Padis,Tapu, Groapa Ruginoasa, Cucurbăta
Mare)
Arii naturale protejate
Pe teritoriul comunei se gasesc cateva arii naturale protejate pentru ocrotirea unor plante si animale
rare, roci cu importanta stiintifica, stanci, chei, cascade, lacuri, pesteri etc.
Acumularea Dragan
Lacul Dragan este situat In Muntii Vladeasa, In bazinul superior al Vaii Draganului. Valea
Draganului - prezinta doua sectoare naturale spectaculoase, unul In amonte de Tranis, cu coloane de
stanca ce se ridica In padurile ce umplu versantii vaii, iar al doilea In portiunea de obarsie,
reprezentat prin Izbucul Ciripa si Cascada Moara Dracului situata pe un afluent ce coboara de pe
Varful Buteasa. Din punct de vedere administrativ se gaseste pe teritoriul comunelor Sacuieu si
Poieni, la limita cu judetul Bihor. A fost declarat ca zona naturala protejata In anul 1994.
Pestera Varfurasu
Se mai numeste si Pestera cu Banci. Este situata In Masivul Vladeasa, In bazinul Vaii Stanciului, la
altitudinea de 1236 m, pe teritoriul comunei Sacuieu. Pestera are peste 2 km lungime si este
declarata monument al naturii nefiind deschisa vizitatorilor.
Vladeasa
Zona cabanei Vladeasa poate deveni o statiune de practicare a sporturilor de iarna de mare
importanta. Pe varful Vladeasa, situat la 1836 m altitudine se afla si o statie meteorologica. In zona
exista bune posibilitati de practicare a ciclismului montan si de zbor cu parapanta. Zona ofera
privelisti feerice asupra vailor din vecinatate, precum si tentatii deosebite pentru practicantii
drumetiilor montane.

Pietrele Albe
Situate pe teritoriul comunelor Sacuieu si Margau. Este un bun loc de practicare a alpinismului si
parapantei. Reprezinta un abrupt calcaros foarte spectaculos al Muntelui Piatra Graitoare (1557 m)
24
din estul Masivului Vladeasa, pe versantul stang al Vaii Fagatel. Verticalitatea de un alb deosebit
este ferestruita de grote si arcade si Intrerupta de hornuri si valcele. In zona cresc multe plante rare si
se deschid multe avene.
Piatra Banisorului
Este un interesant grup de stanci ce se ridica izolat din pasuned In poiana Banisorului din Masivul
Vladeasa langa satul Visag al comunei Sacuieu.
Alte obiective naturale din zona
Zona turistica Padis este situata In partea de sud a regiunii In nordul Muntilor Bihor si cuprinde
urmatoarele obiective turistice:
- Complexul carstic Cetatile Ponorului - cel mai grandios fenomen carstic al Romaniei cu Portalul
Inalt de peste 70 m, o pestera cu sali de dimensiuni impresionante si trei circuri mari de stanca aflate
Intr-o imensa depresiune Impadurita adanca de 300 m.
- Cheile Galbenei - un impresionant canion marginit de pereti verticali de peste 200m, In care raul
resurgent prin Izbucul Galbenei creeaza cascade si un tunel subteran.
- Pestera "Ghetarul Focul Viu" - are o sala imensa ocupata de un imens bloc de gheata. Tavanul salii
este spart de o fereastra prin care patrund razele de soare creand un decor feeric.
- Cheile Somesului Cald - sunt deosebit de salbatice, cu pereti verticali de calcar, pesteri si canioane.
In partea din amonte a Cheilor, paraul Radeasa a creat impresionantul tunel de 230 m al Cetatilor
Radesei.
- Groapa Barsa si Lumea Pierduta - ascund retele subterane mult cautate de speologi.
- Punctele de priveliste: Biserica Motului, Piatra Boghii, Piatra Galbenei, Magura Vanata si Varful
Carligate ofera ample perspective peisagistice asupra Muntilor Apuseni si zonelor limitrofe.
In zona Padis exista modeste capacitati de cazare, iar accesul auto este destul de dificil.
Zona reprezinta punctul central al viitorului Parc Natural al Muntilor Apuseni, cu statut de rezervatie
a biosferei, initiativa care va aduce mari beneficii regiunii.
Zona Ic Ponor - este interesanta prin prezenta In vecinatate a unei zone carstice cu pesteri deosebite
(Piatra Altarului, Pestera din Dealul Humpleului, Onceasa), precum si a Cheilor Somesului Cald si
pitoresti zone de pescuit pe ape repezi de munte.
Cascada Rachitele si Cheile Vaii Stanciului - reprezinta zone protejate usor accesibile din satul
Rachitele. Cascada impresioneaza prin evantaiul creat de apele ce se arunca de la 20 m.
Rezervatia forestiera Arborele de sequoia - este situata pe Dealul Domnului In apropierea comunei
Sacuieu.
Valea Iadului - cu numeroase cascade situate pe cursul superior, un paradis al pescarilor. In zona
Lesu exista numeroase pesteri accesibile situate pe vai pitoresti.
Cheile Mariselului (Somesului Cald) - au un farmec aparte datorita salbaticiei pe care o prezinta pe
cei aproape 8 km de la Barajul Belis pana la Uzina electrica de la Marisel.
Turbaria Dealu Negru - este o rezervatie care adaposteste o vegetatie deosebita prin prezenta unor
specii relictare

2.4. Analiza opiniei turistilor cu ajutorul chestionarelor

In realizarea acestui chestionar au fost intervievati 30 de personae, tinandu-se cont ca

numarul celor intervievati sa fie impartiti proportional pe cele trei grupe de varsta (10-24 ani; 25-60
ani;> 60 ani). Pentru fiecare din cei intrebati a fost completata o fisa personala cu date privind:
localitatea de provenienta, varsta, sexul, starea civila, numarul de copii in intretinere( daca a fost
cazul), nivelul de trai.
Dupa interpretarea datelor am obtinut urmatoarele rezultate:
 La intrebarea “Practicati turismul in general?” intervievatii au raspuns astfel:70% mediu si
30% fregvent.
25
  In privinta vizitarii acestei zone turistice 80% dintre persoane au raspuns ca nu au vizitat
aceasta zona din diferite motive pe cand 20% au raspuns afirmativ la aceasta intrebare
 Cu privire la informatiile detinute 40% detin putine informatii despre aceasta zona turistica,
30% nu detin nici un fel informatii, 20% informatii medii iar doar 10% detin mai multe
informatii legate de aceasta zona. Cu toate aceste 60% cunosc cel putin o rezervatie din
aceasa zona(cea mai cunoscuta fiind Pestera Sacarisoara) si 40% nu cunosc nici o rezervatie
din zona.
 Majoritatea celor intervievati au considerat ca pentru o mai buna conservare a mediului sunt
necesare urmatoarele conditii: pastrarea in bune conditii a rezervatiilor din aceasta regiune.
Un turism civilizat, o infrastructura dezvoltata, investatii cat mai multe pentru popularizarea,
conservarea si cunoasterea resurselor prezente in zona.
 Cu privire la starea infrastructurii prezrnte in aceasta zona intervievatii au raspuns astfel:
50% sadisfacatoare, 40% nesadisfacatoare si doar 10% buna.
 La intrebarea “Cum credeti sa ar putea fi imbunatatite?” majoritatea ai raspuns ca prin
politici si strategi economice eficiente se poate imbunatati considerabil infrastructura din
acesta zona
 Starea ariilor protejate a fost considerare buna de 90% dntre persoanele chestionate si
nadisfacatoare de catre 10%.
 La propunerea de investitie in aceasta zona turistica 80% din cei intervievati doresc cat mai
multe investitii in aceasta zona si 20% nu au constientizat importanta investitiilor.
 Cu privire la costurile unei excursii in aceasta zona majoritatea(80%) au raspuns ca preturile
sunt acceptabile pe cand 20% au raspuns ca preturile sunt mari comparative cu alte zone.
 Dorinta de informare cu privitre la aceasta zona este relative mare (70%) respunzand ca ar
dori sa afle mai multe informatii despre aceasta zona pe cand 30% sunt mai rezervati in
aceasta privinta.
 Daca ar avea ocazia sa participe la cursuri de informare majoritatea (60%) ar fi de acord,
30% poate iar 10% nu ar fi deacord
 La intrebarea „Ati dori sa vizitati aceasta regiune turistica?” 90% ar fi incantari sa o viziteze
pe cand 10% inca se mai gandesc.
In concluzie Regiunea turistica Bihor-Vladeasa se afirma ca o regiune cu un puternic potential
turistic, potential care insa trebuie valorificat la justa lui valoare.

Bibliografie

Cianga N.,(2002), Geografia turismunui, presa Universitara Clujana, Cluj-Napoca

26
Cocean P.,(1995) Pesterile Romaniei. Potentialul turistic, Edit. Dacia, Cluj Napoca
Cocean P., (1997), Geografia turismului romanesc, Edit. Focul Viu, Cluj-Napoca
Ielenicz M., Comanescu L.(2006), Romania Potential Turistic, Edit. Universitara, Bucuresti
Ielenicz M. (1999), Romania-harta turistica, Edit. AMCO Press, Bucuresti
Ielenicz M.,(2000), Geografia Romaniei-mica enciclopedie, Edit. Corint, Bucuresti
Istrate I.,(1987), Turismul-un fenomen in miscare, Edit. Sport-Turism, Bucuresti
Mohan Gh.,Ielenicz M., Patroiescu Maria,(1987), Rezervetii si monumente ale naturii, Edit. Sport-
Turism, Bucuresti
Mohan Gh., Ardelean A., Georgescu M.,(1996), Rezervatii si monumente ale naturii din Romania,
Edit. Scaiul, Oradea
Orhidan T., Negrea St., Racovita Gh., Lascu C., (1984), Pesteri din Romania, Edit. Sport-Turism,
Bucuresti
***(1960-2000), Ghidulrile turistice ale masivelor:Bihor-Vladeasa, Edit. Sport-Turism, Bucuresti
Bleahu M., Bordea S., (1967), Muntii Apuseni Bihor-Vladeasa, Edit.Uniunii de Cultura Fizica si
Sport, Oradea
Bleahu M., Sever Bordea,(1981), Muntii Bihor-Vladeasa, Edit. Sport-Turism, Bucuresit
Dezvoltare durabila suport de curs Universitatea Bacau

27
 Chestionar

1. Practicati turismul in general?

a) Frecvent
b) Mediu
c) Rar
d) Foarte rar/Deloc

2. Ati vizitat vreodata zona turistica Vladeasa-Bihor?(Muntii Apuseni)

a) Da
b) Nu
28
2*. Aveti informatii despre aceasta zona turistica?
a) Multe
b) Medii
c) Putine
d) Deloc

3. Cunoasteti rezervatii naturale din aceasta zona?

a) Da(care?)
b) Nu

4. Ce ar trebui sa se faca pentru o mai buna conservare a mediului?

5. Din punctual dumneavoastra de vedere care este starea infrastructurii(unitatilor de cazare)

din aceasta zona?
a) Foarte buna
b) Buna
c) Sadisfacatoare
d) Nesadisfacatoar

6. Cum credeti ca ar putea fi imbunatatite?

7. Ce parere aveti despre starea de conservare a ariilor protejate din aceasta zona?
a) Foarte buna
b) Buna
c) Sadisfacatoare
d) Nesadisfacatoare

8. Ati fi dispus sa investiti in aceasta zona turistica?

a) Da
b) Nu
c) Poate

9. Cum vi se par costurile unei excursi in aceasta zona?

a) Mari
b) Mici
c) Accepabile
d) Nu stiu

10. Doriti sa aflati mai multe informatii despre aceasta zona turistica?
a) Da
b) Nu
c) Poate

11. Daca vi s-ar oferi ocazia de a participa la un curs de informare ati fi dispus sa participate?
29
 a) Da
b) Nu
c) Poate

12. Ati dori sa vizitati aceasta regiune turistica?

a) Da
b) Nu
c) Poate

13. Propuneri, sugesti(pentru acest chestionar)

30
31
Cascada din Pestera Comarnic

32
33
Cascada Răchiţele

34
Cascada Rachitele iarna

35
Cascada Moara Dracului

36
Ceratile Ponorului

37
Cetatile Ponorului

38
Pestera Focul Viu

39
Pestera Altarului

40
Pestera Scarisoara

41
Pestera Ursilor

42
Pestera Ursilor

43
Pietrele Albe

44
Varful Pietrele Abe

45
Valea Draganului

46
Valea Iadului

47
Cascada Saritoarea Iedutului

48