AGENDA

Seminarului " Planificarea investiţilor. Stabilirea tarifelor serviciilor publice"

Ziua întâi

8:30 - 9:00 Deschiderea sesiunii zilei a doua

9:00 - 11:00 Strategiile cu privire la planificarea de investiţii pentru

dezvoltarea urbană; Planificarea privind infrastructura

11:00 - 11:15 Pauză de cafea

11:15 - 13:00 Selecţionarea proiectellor de investiţii; Impactul de mediu

şi social; Alegerea surselor de finanţare

13:00 - 14:00 Prânz

14:00 - 16:00 Evaluarea proiectelor de investiţii; Metodologia DCF în

evaluarea din punct de vedere economic; Calcularea
costurilor de capital; Metode de finanţare (Împrumuturi,
granturi, reserve proprii, venituri din impozite şi taxe)

16:00 - 16:15 Pauză de cafea

16:15 - 18:00 Includerea acoperirii costurilor de capital în bugetul curent

– Funcţionarea & întreţinerea, datoria publică, gestionarea
patrimoniului

18:00 - 18:30 Concluzii, evaluare

18:30 Cina

Ziua a doua

8:30 - 9:00 Deschiderea sesiunii zilei a treia

9:00 - 11:00 Stabilirea tarifelor pentru serviciul de distribuţie a apei

pentru a acoperi costurile; capacitatea de plată şi
subsidierea încrucişată a utilizatorilor mici

11:00 - 11:15 Pauză de cafea

11:15 - 13:00 Acoperirea costurilor în serviciile de canalizare, deşeuri

menajere, transportul urban şi sistemele de apă caldă.

13:00 - 13:30 Încheiere, concluzii, evaluare

13:30 - 14:30 Prânz

2
Obiectivele seminarului:
Promovarea utilizării metodelor de planificare financiară şi economică a
investiţiilor şi impactul acestora asupra cerinţelor bugetare.

Creşterea abilităţilor administraţiei publice locale în accesarea surselor

alternative de finanţare a investiţiilor.

Promovarea în rândul administraţiilor publice locale a necesităţii obţinerii

unei schimbări de optică la nivelul comunităţii cu privire la finanţarea
investiţiilor şi acoperirea costurilor pentru serviciile/ utilităţile publice.

3
 STUDIU DE CAZ

ORAŞUL ST. PETERSBURG, FEDERAŢIA RUSĂ

EFICIENTIZAREA INVESTIŢIILOR MUNICIPALE

PRINCIPII DE ALCĂTUIRE A UNUI PROGRAM MUNICIPAL DE INVESTIŢII

Introducere

Programul municipal de investiţii (PMI) este totalitatea proiectelor de investiţii la a căror

realizare participă şi Municipalitatea. Exemple de roluri ale Municipalităţii sunt:
a) să atragă fonduri de la trezoreria municipală, din fonduri bugetare şi nebugetare ale oraşului
St. Petersburg, sau de la trezoreria federală (ex. prin comisionarea lucrării în numele guvernului
federal);
b) să ofere garanţii;
c) să acorde privilegii fiscale;

Actualul sistem de administrare a aparatului de investiţii municipal are următoarele puncte slabe:
1. Municipalitatea nu are program de investiţii unitar, deşi elemente individuale ale unui
asemenea program există în mod necoordonat (ex. Program special de investiţii de capital;
Programul de investiţii pe termen mediu; lista proiectelor individuale care vor fi finanţate
utilizând resurse bugetare şi nebugetare sau resurse împrumutate de către Municipalitate; lista
proiectelor pentru care Administraţia Oraşului va acorda privilegii fiscale).
2. Nu există set de cerinţe unitar (criterii de selecţie) care să guverneze selecţia proiectelor
pentru PMI.
3. PMI nu face din dezvoltarea socială şi economică primul său principiu consecvent.
4. Resursele sunt prea mult dispersate pe prea multe proiecte.
5. Proiectele nu sunt grupate geografic astfel încât efectul lor să fie concentrat pe anumite zone
ale oraşului.
6. Procedurile care guvernează alcătuirea unui program de investiţii (ex. Selecţia proiectelor de
investiţii) nu ies în evidenţă.

Bugetul de investiţii. Structura PMI

Prima măsură pentru creşterea eficienţei PMI este realizarea unui buget de investiţii unitar al
oraşului. Acest buget trebuie să cuprindă nu numai cheltuielile, dar şi sursele de venituri.
Acestea din urmă sunt:
a) resurse împrumutate;
b) impozite şi alte venituri bugetare;
c) alte surse.

Împrumuturile vor fi utilizate pentru a promova oportunităţile investiţionale ale Municipalităţii,

dar, pe de altă parte, vor fi menţinute în limitele capacităţii municipale de a servi şi a rambursa
datoria.

PMI va cuprinde mai multe grupe de proiecte:

1. Proiecte care implică construcţia de/ sau reparaţii capitale la obiecte aparţinînd infrastructurii
sociale sau obiecte din patrimoniul cultural.

4
Câştigurile monetare din astfel de proiecte în general nu pot să acopere cheltuielile proiectelor
făcute de la trezoreria municipală, iar exploatarea obiectelor menţionate mai sus tinde să
mărească cheltuiala bugetară.

Pe parcursul conceperii acestor proiecte se va acorda atenţie deosebită următoarelor:

a) modalităţi de reducere a costurilor de exploatare, inclusiv prin folosirea de tehnologii
eficiente la construcţie;
b) optimizarea planificării cerinţelor publice de sprijin social. Proiectele de investiţii din această
grupă vor fi selectate pe baza principiilor unei politici sociale normalizate.

2. Proiecte menite să asigure funcţionarea normală a oraşului.

Astfel de proiecte cuprind construcţia de/sau reparaţii capitale la obiecte care aparţin de
infrastructura municipală (utilităţi şi infrastructuri de transport, alte elemente ale proprietăţii
municipale) a căror funcţiune este să sprijine funcţionarea normală a infrastructurii oraşului,
pentru a preveni accidente sau defecţiuni şi pentru a asigura menţinerea calităţii serviciilor
comunale către cetăţeni. Ca urmare a taxelor în mod tradiţional scăzute asupra serviciilor
comunale (care sunt subvenţionate de la trezoreria municipală), astfel de proiecte au costurile
numai parţial recuperabile.

3. Proiectele de dezvoltare sunt proiecte al căror scop este să dezvolte zonele municipale (mai
ales în centrul istoric, care are cel mai mare potenţial de investiţii), să stimuleze activităţile de
afaceri şi să lărgească baza de impozitare în beneficiul trezoreriei municipale.

Proiectele din această categorie acordă rolul iniţiator Administraţiei Oraşului, care va juca rolul
investitorului activ, chiar dacă în strânsă colaborare cu sectorul privat. Astfel de proiecte
presupun planificarea pe termen lung a activităţii investiţionale în cadrul zonelor care posedă un
mare potenţial de dezvoltare (ca teritorii integrate).

4. Proiecte de investiţii private la care participă Municipalitatea.

Astfel de proiecte vor fi implementate ca parte a politicii de sprijinire a proiectelor de investiţii
iniţiate de către sectorul privat şi care au prioritate pentru oraş. Aceste proiecte presupun:
- alocări directe de la trezoreria municipală;
- oferirea de garanţii;
- oferirea de avantaje fiscale şi alte tipuri de privilegii pentru investitorii privaţi.

Ultimele două puncte de mai sus nu reprezintă cheltuieli de capital din partea Municipalităţii,
dar au totuşi un efect important asupra caracteristicilor performanţei financiare a proiectelor şi
asupra bugetului municipal (prin aceea că pot reduce veniturile sau pot cuprinde o creştere
potenţială a cheltuielii).

Proiectele din grupele 1 şi 2 sunt în principal cele cu costuri nerecuperabile şi sunt cele absolut
necesare pentru a asigura funcţionarea normală a sistemului de sprijin social (infrastructură
socială) şi a obiectelor ce aparţin de infrastructura municipală. Caracterul limitat al finanţelor
municipale înseamnă că asemenea proiecte trebuie să concureze între ele în cadrul grupelor din
care fac parte, pentru finanţare. Selecţia proiectelor va fi făcută în funcţie de gradul de urgenţă,
luându-se în considerare efectele sociale.

Proiectele din grupele 3 şi 4 sunt capabile atât să ramburseze resursele cheltuite pe implementare
cât şi să asigure creşterea pe termen lung a veniturilor bugetare.

5
Scopurile şi principiile ce guvernează alcătuirea unui program municipal de
investiţii

Eficacitatea PMI depinde de caracterul proiectelor de investiţii pe care le cuprinde. În mod

corespunzător, este posibil să se eficientizeze PMI prin îmbunătăţirea procedurii folosite pentru a
selecta proiecte din program, ex. prin introducerea unei metodologii de selecţie clare şi
uniforme. Metodologia se va baza pe următoarele principii:

1. prioritatea dezvoltării sociale şi economice a oraşului ca principiu fundamental al PMI;

2. atragerea de investiţii private; sprijinirea activităţii de investiţii;
3. atragerea de resurse împrumutate pentru finanţarea PMI;
4. concentrarea financiară a resurselor de investiţii municipale;
5. concentrarea teritorială a resurselor de investiţii municipale;
6. transparenţa şi deschiderea procedurilor de selectare a proiectelor de investiţii;
7. orientarea asupra efectului cumulativ al investiţiei bugetare în economia oraşului;
8. ameliorarea sistemului de planificare şi gestionare a activităţii investiţionale.

Prioritatea dezvoltării sociale şi economice a oraşului ca principiu de bază al

programului municipal de investiţii

Iniţierea şi dezvoltarea de proiecte individuale şi de metode pentru selecţia proiectelor se vor

baza pe priorităţi de dezvoltare socială şi economică exprimate oficial. Numai aşa PMI în
ansamblul său va fi dirijat către atingerea acestor priorităţi şi, în consecinţă, va prezenta
maximum de conformitate cu standardele de eficienţă care i se pretind.

Sistemul de priorităţi ale oraşului va fi realizat pe parcursul procesului de previziune a

dezvoltării sociale şi economice municipale şi va corespunde ierarhiei obiectivelor acestei
dezvoltări incluse în mesajul anual al Guvernatorului din St. Petersburg, anume Planul Strategic
pentru St. Petersburg, şi programelor speciale de investiţii de capital care au fost adoptate oficial
la nivel federal şi municipal.

O etapă importantă din cadrul procesului este determinarea raportului ce trebuie respectat între
resursele care vor finanţa proiectele cu costuri recuperabile şi cele cu costuri nerecuperabile.
Această decizie se va sprijini , printre alţi factori, pe disponibilitatea resurselor alocate în scopuri
investiţionale şi pe gradul de urgenţă al anumitor probleme sociale. Aceşti factori nu pot fi cu
toţii calculaţi în avans; deci, această decizie este sortită să aibă caracter volitiv (politic).

Atragerea investitorilor privaţi; sprijin pentru activitatea investiţională

Acest principiu va fi realizat pe două căi:

1.) Oferirea de avantaje fiscale şi alte tipuri de privilegii. Aceste privilegii vor fi determinate pe
baza normelor legislative şi vor asigura condiţii egale pentru toţi solicitanţii.
2.) Oferirea de garanţii şi alocări bugetare directe. Acestea din urmă sunt beneficii speciale a
căror prevedere trebuie să aibă la bază selectivitatea şi competitivitatea. Concurenţa dintre
proiecte pentru câştigarea acestor beneficii se va baza pe cerinţe metodologice uniforme; în
prezent, ele lipsesc.

Nivelul cererii din fondurile puse deoparte prin bugetul municipal pentru plata garanţiilor
depinde direct de nivelul de risc asumat de Municipalitate şi, în consecinţă, de specificaţiile

6
financiare şi de altă natură din cadrul proiectelor de investiţii. Din acest motiv, scopul selectării
grupei de proiecte pentru care Municipalitatea oferă garanţii va fi acela de a reduce la maximum
plăţile din trezoreria municipală şi eliberarea fondurilor îngheţate.

Trebuie subliniat că în selectarea proiectelor Municipalitatea nu trebuie să se conducă după

criterii comerciale. Sarcina sa este să se asigure ca proiectele viabile să găsească investitori
privaţi şi, dacă este posibil, să ofere sprijin acestora din urmă în scopul menţionat. În acelaşi
timp, Municipalitatea trebuie să pretindă tarife corespunzătoare pentru serviciile sale; aceste
tarife trebuie să reflecte costul atragerii de resurse financiare sau costul de piaţă al respectivelor
resurse.

Investiţia de resurse publice (în primul rând pentru dezvoltarea infrastructurii oraşului) va stabili
o serie de condiţii care să conducă la investirea de capital privat în surplus faţă de cel cheltuit de
către Municipalitate. Municipalitatea însăşi trebuie să iniţieze proiecte şi să implementeze
proiecte de sprijin, pentru a mobiliza investiţiile private.

Atragerea de resurse împrumutate pentru finanţarea programului municipal

de investiţii
Cheltuirea resurselor împrumutate pentru nevoi investiţionale ale oraşului se va axa pe acele
proiecte de investiţii capabile să genereze fluxuri monetare suficient de mari ca să asigure plata
împrumutului, dar şi plata utilizării resurselor financiare şi pentru alte cheltuieli ce derivă din
datoria publică.

În acest caz, oportunitatea finanţării părţii cu costuri recuperabile din programul de investiţii
(adică proiectele de investiţii cu costuri recuperabile) prin împrumutare va furniza soluţia la
problema lipsei de resurse publice pentru derularea de proiecte cu costuri recuperabile de
importanţă publică care nu au pătruns în Programul special de investiţii de capital sau care nu au
reuşit să câştige atenţia Municipalităţii.

Se consideră fără sens cheltuirea resurselor împrumutate pentru finanţarea de proiecte fără
costuri recuperabile.

Concentrarea financiară a resurselor investiţionale ale municipalităţii

Concentrarea financiară a resurselor municipale de investiţii vor da posibilitatea evitării

situaţiilor în care Municipalitatea nu se dovedeşte în măsură să finanţeze toate proiectele pe care
şi le-a propus pentru un anumit an cu consecinţa că unele dintre aceste proiecte trebuiesc
îngheţate pe o perioadă de timp nedeterminată după ce implementarea deja a început.

Se propune ca previziunile bugetare şi planurile Municipalităţii pentru un anumit an să cuprindă

determinarea volumului resurselor care pot fi cheltuite în anul următor la programul de investiţii
în eventualitatea că se adevereşte previziunea de dezvoltare economică a oraşului cea mai
pesimistă. Această sumă va fi utilizată ca bază pentru compilarea unei liste de proiecte de primă
importanţă (“proiecte asigurate”). Proiectele rămase planificate pentru anul următor vor fi
implementate pe măsură ce finanţarea pentru ele devine disponibilă din trezoreria municipală.

7
Concentrarea teritorială a resurselor orăşeneşti

Un alt aspect al concentrării resurselor investiţionale ale oraşului este aspectul teritorial. Acesta
presupune ca resursele să fie investite de manieră consecventă şi bine gândită pentru dezvoltarea
zonelor promiţătoare pe termen lung, şi face posibilă, pe lângă altele, atingerea efectului maxim
al investiţiei publice.

Această abordare presupune ca:

1.Rolul iniţiator să fie jucat de către Administraţia Municipală;
2.Trebuie să existe o planificare şi o predicţie cu bătaie lungă privind dezvoltarea zonelor din St.
Petersburg; se vor efectua studii cu privire la potenţialul acestor zone;
3.Trebuie să se realizeze o atragere pe scară largă a investitorilor privaţi;
4. Proiectele trebuie să fie structurate; proiectele vor fi implementate în etape;
5. Activitatea investiţională va fi planificată în avans.

Se pot distinge următoarele etape în implementarea abordării menţionate:

*prima etapă: iniţierea dezvoltării unei zone; proiectarea bazei conceptuale ale acestei
dezvoltări; măsuri menite să facă zona atractivă pentru investitorii privaţi;

*a doua etapă: aceasta va fi implementată în acelaşi timp cu proiectele de investiţii iniţiate de

către investitorii privaţi; cuprinde probleme legate de reţelele utilitare pe cartiere de străzi,
infrastructura de trasport, restaurarea monumentelor arhitectonice etc.;

*a treia etapă: aceasta are drept scop rezolvarea problemelor care din punct de vedere geografic
depăşesc graniţele proiectelor locale şi care pot fi rezolvate numai după ce au fost găsiţi
investitori privaţi pentru proiecte; implică muncă de construire şi reconstruire a reţelelor utilitare
arteriale, a obiectivelor de infrastructură majore, ameliorarea exploatării transportului public etc.

În practică, implementarea acestei abordări va avea următoarele efecte: va duce la dezvoltarea

sistematică a zonelor din oraş; va duce la o mai bună planificare a bugetelor pentru proiecte şi la
reducerea treptată a riscurilor ce derivă din proiect ca rezultat al distribuirii cheltuielii pe
parcursul timpului şi limitării cheltuielilor suportate de către Oraş în perioada de început a
implementării proiectelor; va asigura rambursarea investiţiei ; va stimula afacerile şi activitatea
investiţională; va creşte la maximum efectele economice şi sociale per unitate de investiţie
publică, inclusiv ca rezultat al efectului sinergic.

Principiul concentrării zonale a resurselor investiţionale orăşeneşti acordă un loc special

centrului istoric al oraşului. Fără sprijin pentru dezvoltarea centrului oraşului, investiţiile în alte
zone ale oraşului vor deveni mult mai puţin atrăgătoare. Există o cerere deosebită pentru zonele
de dezvoltare din centrul oraşului, avînd în vedere că acestea au cel mai mare randament per
unitate de resurse investite.

Transparenţa şi deschiderea procedurii de selectare a proiectelor

de investiţii
În momentul de faţă, selecţia proiectelor pentru PMI este în mare măsură o procedură închisă
care nu exclude posibilitatea ca sectoarele individuale să facă lobby pentru a-şi promova
interesele. Acest element este menit să acţioneze ca o frână asupra iniţiativei manifestate de către
cercurile de afaceri şi investitorii privaţi, iar în anumite circumstanţe îi poate dezorienta pe
aceştia din urmă cînd îşi planifică operaţiunile şi investiţiile şi are influenţă negativă asupra

8
imaginii oraşului. Pe de altă parte, caracterul închis al procesului de selecţie introduce un
element de întîmplare, micşorând în acest fel eficacitatea programului de investiţii ca întreg şi
blocând iniţiativa subsectoarelor Administraţiei Orăşeneşti înseşi.

Criteriile şi metodologia de selecţie a proiectelor de investiţii trebuie să fie transparente.

Discuţiile purtate pe parcursul selectării proiectelor de investiţii trebuie să fie deschise, să
implice toate părţile şi să ofere părţilor oportunitatea de a-şi exprima şi apăra propunerile în
mod deschis. Ca efect general aceasta: va raţionaliza procesul de alcătuire a PMI; va concentra
procesul asupra obiectivelor prioritare legate de dezvoltarea socială şi economică; va da un
impuls activităţii Administraţiei Orăşeneşti în punerea la punct a propunerilor de investiţii; va
încuraja implicarea sectorului privat, asigurând astfel sprijinul acestuia pentru programul
municipal de investiţii.

Orientarea asupra efectului cumulativ al investiţiilor bugetare în economia

oraşului

Oraşul are tot interesul de a vedea resursele aflate la dispoziţia sa (inclusiv capacităţile de
producţie, forţa de muncă şi potenţialul tehnologic) utilizate şi dezvoltate la maximum.
Investiţiile făcute de Municipalitate trebuie să acţioneze ca şi catalizator şi stimul pentru
cheltuieli şi investiţii, ducând la o creştere economică multidimensională în construcţii şi
industriile adiacente şi la un mai mare grad de ocupare a forţei de muncă în St. Petersburg.

În practică, acest principiu se va realiza prin acordarea preferinţei (dar numai prin concurenţă)
acelor proiecte a căror implementare va însemna folosirea tehnologiilor şi materialelor care pot
fi furnizate de către oraş. De importanţă egală este utilizarea tehnologiilor şi materialelor care
economisesc energia progresivă şi resursele. Din acest motiv, deşi resursele orăşeneşti trebuiesc
utilizate la maximum, acest principiu nu trebuie să prevaleze asupra preocupării pentru
tehnologiile eficiente şi cu potenţial de economisirea energiei.

Ameliorarea sistemului de planificare şi gestionare a activităţii investiţionale

Ameliorarea sistemului de gestionare a activităţilor de investiţii municipale implică următoarele:

Îmbunătăţirea procedurile de propunere şi selectare a proiectelor, incusiv punerea la punct şi
adoptarea unei metodologii unitare de propunere şi selecţie a proiectelor;
Îmbunătăţirea procesului de planificare financiară şi bugetară prin: demarcare bugetului de
investiţii municipale; distribuţia bugetului de investiţii între proietele cu costuri recuperabile
şi cele cu costuri nerecuperabile; subîmpărţirea bugetului de investiţii în fonduri garantate şi
suplimentare pentru finanţarea proiectelor de investiţii.
Monitorizarea implementării proiectelor de investiţii: introducerea unui sistem de raportare
periodică – pentru a face posibilă monitorizarea calităţii, a cheltuielilor şi al succesului în
respectarea termenelor de implementare şi a progresului proiectului; introducerea unui
sistem de răspundere personală pentru implementarea proiectelor; analiza retrospectivă a
proiectelor de investiţii pentru a se determina precizia evaluării iniţiale a proiectului,
succesul cu care proiectele au fost implementate şi valabilitatea politicii de investiţii.

Implementarea măsurilor de mai sus va ridica sistemul de planificare şi gestionare a activităţii

investiţionale la un nivel fundamental nou şi va eficientiza investiţia banilor municipali.

9
PROCEDURI DE ALCĂTUIRE ŞI IMPLEMENTARE A UNUI
PROGRAM MUNICIPAL DE INVESTIŢII

Cooperarea între subdiviziunile sectoriale şi administraţia orăşenească

1. Priorităţile legate de dezvoltarea socială şi economică a oraşului vor fi identificate în cursul

previzionării dezvoltării sociale şi economice a oraşului. Aceasta va implica participarea tuturor
subdiviziunilor din Administraţia Orăşenească, deşi discuţiile vor fi coordonate de CEIPI
(Comitetul pentru Economie, Politică Industrială şi Investiţii). De altfel, priorităţile trebuie să se
conformeze cu cele stabilite în: Planul Strategic pentru St. Petersburg; ierarhia obiectivelor de
dezvoltare socio-economică incluse în mesajul anual al Guvernatorului St. Petersburg;
programele existente de investiţii de capital care au fost adoptate oficial la nivel federal şi
municipal. Este posibilă în această etapă determinarea nu numai a priorităţilor generale , dar şi a
proiectelor specifice de importanţă strategică pentru oraş.

Priorităţile care călăuzesc alcătuirea programului de investiţii vor fi specificate într-un document
separat (sau în anexa sau paragraful special din Programul de Acţiuni ale Administraţiei
Orăşeneşti sau din mesajul anual al Guvernatorului) şi vor fi apoi prezentate în această formă
comitetelor sectoriale, investitorilor interesaţi şi opiniei publice.

2. Alcătuirea bugetului municipal de investiţii. Pe baza previzionării dezvoltării socio-economice

a oraşului şi luând în considerare actuala situaţie a pieţelor financiare , Comitetul de Finanţe va
trebui ca pe parcursul proiectării planului bugetar şi financiar pe termen lung să stabliească şi
sumele totale de finanţare ce vor fi alocate programului de investiţii (adică dimensiunea
bugetului de investiţii) şi, împreună cu CEIPI şi Comitetul pentru Construcţii, va determina
sumele relative ce vor fi cheltuite pe finanţarea proiectelor cu costuri recuperabile şi
nerecuperabile.

Comitetul de Finanţe va utiliza scenariul celei mai pesimiste variante de dezvoltare a finanţelor
municipale (adică nivelul veniturilor bugetare; capacitatea Municipalităţii de a obţine şi asigura
serviciul resurselor împrumutate) ca bază de calcul al dimensiunii fondurilor garantate şi
suplimentare pentru finanţarea PMI.

Cifrele investiţiilor de capital planificate vor fi supuse atenţiei CEIPI şi altor comitete sectoriale
şi, împreună cu priorităţile de dezvoltare socio-economică, vor fi utilizate ca bază de punere la
punct şi iniţiere a proiectelor de investiţii.

Comitetul de Finanţe va determina costul atragerii resurselor împrumutate pentru finanţarea PMI
şi, împreună cu CEIPI, rata scontului şi cerinţele de profitabilitate pentru fiecare categorie de
proiect.

3. Alcătuirea unui program unitar de investiţii municipale. CEIPI va culege informaţii cu privire
la proiectele propuse pentru PMI. Astfel de proiecte vor cuprinde: proiectele deja existente care
au sprijinul programelor speciale de investiţii sau al altor surse guvernamentale; proiecte iniţiate
de către subdiviziunile sectoriale ale Administraiţiei Orăşeneşti; proiecte iniţiate de sectorul
privat; proiecte pentru care se caută sprijin municipal sub formă de avantaje fiscale, garanţii şi
alte tipuri de privilegii. Informaţiile despre proiectele de investiţii vor fi supuse atenţiei în forma
menţionată în procedurile de selectare a proiectelor.

10
Ulterior, CEIPI, respectând metodologia unitară de selecţie a proiectelor de investiţii finanţate
din resurse bugetare, va alcătui o listă de proiecte pentru includerea în PMI. Proiectele pentru
care se doresc privilegii fiscale sau de alt tip vor fi incluse în programul de investiţii fără a trebui
să se supună procedurii de selecţie, având în vedere că în conformitate cu actuala legislaţie
asemenea privilegii sunt acordate pe bază universală.

Faptul că selecţia proiectelor se va baza pe o metodologie este garanţia obiectivităţii rolului

jucat de către executiv şi exclude amestecul politic.

4. Sprijinirea şi monitorizarea proiectelor de investiţii. Aceasta se va realiza de către Comitetul

pentru Construcţii, CEIPI, Comitetul de Finanţe şi comitetele sectoriale din Administraţia
Orăşenească în domeniile de competenţă ale fiecărui organism menţionat mai sus.

Această abordare necesită ca pe parcursul anului 1999 să se pună la punct şi să se adopte o

metodologie de propunere, evaluare şi selectare a proiectelor de investiţii, în conformitate cu
principiile planificări financiare date mai sus.

Caracteristicile principale ale metodologiei de selecţie a proiectelor de

investiţii

Selecţia proiectelor poate să nu fie efectuată pe baza unui singur criteriu oficial –oricât de
complicat ar fi criteriul respectiv. Astfel de decizii trebuie să ia în considerare un mare număr de
factori calitativi şi cantitativi legaţi de diversele caracteristici ale unui proiect şi ale
participanţilor la proiect. Municipalitatea îşi va baza deciziile investiţionale pe sistemul existent
al priorităţilor (obiective de primă importanţă) aşa cum sunt reflectate în scopurile specifice care
vor fi urmărite de către Municipalitate pe parcursul intervalului de timp dat.

Proiectele de investiţii care vor fi finanţate din bugetul municipal sau prin utilizarea de resurse
împrumutate vor fi evaluate şi selectate pe baza a trei grupuri de indicatori relativi la:
eficacitatea socială a cheltuirii resurselor;
eficacitatea bugetară a cheltuirii resurselor;
eficacitatea utilizării resurselor municipale şi eficacitatea atragerii investiţiilor private în
cursul implementării proiectului.

Eficacitatea socială : a proiectelor de investiţii va fi apreciată prin evaluarea a cât de bine un

anumit proiect rezolvă problemele sociale cu care se confruntă oraşul. În acest scop, vor fi luaţi
în considerare următorii indicatori:
*creşterea ratei angajărilor;
*ameliorarea situaţiei locuinţelor şi a condiţiilor de trai pentru cetăţenii din St. Petersburg;
*ameliorarea serviciilor medicale oferite publicului;
*ameliorarea fiabilităţii şi calităţii furnizării anumitor bunuri şi servicii (ex. În cazul proiectelor
de infrastructură: carburanţi, energie, servicii comunale) către cetăţeni şi afacerile situate în oraş;
*ameliorarea mediului;
*ameliorarea infrastructurii de transport;
*refacerea şi reconstruirea grupurilor de clădiri şi a monumentelor individuale; valorificarea
zonelor;
*alţi indicatori sociali cu semnificaţie pentru un proiect sau altul.

11
Eficacitatea bugetară: este o măsură a câştigului economic pentru trezoreria municipală
rezultat din capitalul investit de către Municipalitate (adică măsura în care, ca rezultat al unui
anume proiect, cheltuielile bugetare sunt reduse, iar veniturile la buget se măresc; măsura în care
cheltuielile de investiţii din trezoreria se autoacoperă). Trebuie făcută o deosebire între venitul
bugetar direct şi indirect derivat din implementarea proiectelor. Prima categorie constă din:
venituri din închirierea activelor sau transferul de active ce vor fi date în garanţie; veniturile din
vânzarea bunurilor şi serviciilor; plata dobânzilor ce derivă din realizarea unui proiect. “Venituri
din surse indirecte” înseamnă câştiguri indirecte primite la trezoreria municipală ca rezultat al
implementării proiectului, ex. Venituri din impozite, taxe de autorizare, plătirea dreptului de
utilizare a resurselor naturale, reducerea cheltuielii bugetare, subvenţii şi alte venituri.

Analiza eficacităţii bugetare implică o comparaţie între veniturile municipale şi cheltuielile

municipale ce rezultă din participarea la un proiect dat, cu luarea în considerare a scontării
fluxurilor monetare. O astfel de analiză se bazează pe indicatorii de venit net redus, rată a
profitabilităţii interne etc.

Eficacitatea multiplicatorului economic: În sfârşit, analiza eficacităţii folosirii resurselor

municipale şi a atragerii de investiţii private se va baza pe indicatori cum ar fi multiplicatorul
pentru atragerea investiţiilor private (volumul investiţiei de capital privat atras per unitate de
investiţie a Municipalităţii); şi proporţia resurselor alocate unui proiect şi cheltuite pe achiziţia
de tehnologii, materiale şi materii prime ce pot fi furnizate chiar de către oraş.

12
ASPECTE FINANCIARE ŞI ECONOMICE ALE PLANIFICĂRII, PREGĂTIRII
ŞI GESTIONĂRII

David C.Jones

CONCEPTE DE BAZĂ

Implementarea unui proiect de dezvoltare necesită multă muncă de planificare şi cercetare

prealabilă, înainte de luarea oricăror angajamente fizice sau contractuale. Aceasta pentru
că proiectele, odată începute, sunt dificil de redus. Mai mult, pentru că proiectele tind să
fie mari şi de durată, opţiunile greşite pot avea consecinţe financiare şi economice grave.
În particular, resursele vor fi epuizate (sau blocate), deşi ar fi putut fi utilizate în scopuri
mai bune.

Majoritatea proiectelor de dezvoltare a sectorului public nu vor avea ca scop principal

cîştigul de venituri. Într-adevăr, uneori se pune accent greşit pe proiectele care pot aduce
venituri, în dauna celor cu beneficii mai mult sociale şi cu beneficii economice indirecte.
Aceasta poate duce la implementarea proiectelor de altfel cu prioritate mică, tocmai în
scopul de a genera venituri. Totuşi, aceste venituri se dovedesc adeseori inadecvate pentru
a a coperi costurile de capital şi curente, nemaivorbind de crearea unui surplus pentru alte
servicii.

Problemele legate de alegere sunt adeseori exacerbate de sistemele contabile

necorespunzătoare. Fiindcă sistemele de contabilitate din sectorul public sunt adeseri
bazate pe numerar, ele vor oferi numai informaţia financiară brută pe care să se sprijine
decizia. Mai mult, caracterul complex al relaţiilor financiare interguvernamentale va
atrage atenţia asupra susrsei de finanţare mai degrabă decât modul în care va fi utilizată
aceasta.

Fundamentală pentru investiţiile în sectorul privat este întrebarea dacă un proiect va oferi
sau va intesifica un serviciu necesar. Potenţialul de creare de venituri este de obicei
secundar, deşi trebuie luat în considerare la analiza financiară şi economică.

În cuvinte simple, factorii cheie în judecarea viabilităţii unui proiect propus pentru sectorul
public sunt:

rezonabilitatea – dacă este logic; şi

fezabilitatea – dacă va merge.

Aceste judecăţi trebuiesc făcute cu referire la consecinţele politice, juridice, economice,

financiare, sociale, comerciale, tehnice, de mediu şi instituţionale. Fiecare din aceste
elemente va fi luat în considerare pe rând.

FEZABILITATEA PROIECTULUI

Politic

Oricît de potrivit poate părea un proiect din alte puncte de vedere, el trebuie să fie
consecvent cu politica naţională şi/sau locală a guvernului. Un proiect esenţialmente
necorelat cu realitatea politică este condamnat din start. De exemplu, pentru ca organele

13
publice să propună investiţii în întreprinderi comerciale când climatul politic predominant
favorizează privatizarea nu este foarte rezonabil. Dacă politica guvernamentală este
orientată către ameliorarea zonelor puţin dezvoltate, zonele mai bine plasate nu trebuie să
spere că vor fi prioritare.

Pe de o parte, un proiect care nu ar întruni criteriile economice, financiare, tehnice şi

altele poate fi derulat uneori din motive pur politice. Presupunem proiectul de construire a
unui drum ca fiind mai puţin atractiv economic şi fianciar, sau mai dificil din p.d.v.tehnic
decât un altul care propună o rută alternativă. Totuşi, dacă propunerea este puternic
sprijinită de un grup cheie de suporteri politic, sau dacă oferă avantaje militare
semnificative, poate fi preferat unei alternative de altfel mai atrăgătoare.

Juridic

În mod clar, un proiect nu poate fi luat în considerare dacă contravine legii. Acolo unde
guvernele, autorităţile locale şi alte organisme acţionează după legislaţie, aceasta trebuie
să prevadă sau să permită axctivitatea proiectului. Se mai poate întâmpla ca proiectul în
sine să fie legal, dar soursele de finanţare intenţionate sau generarea de venit să nu fie
legale. De exemplu, împrumutarea de bani, perceperea unui impozit sau chiar însuşirea
bugetară pot fi constrânse de legislaţia statutară sau administrativă.

Legislaţia trebuie de asemeni luată în considerare (şi, lucru mai important, trebuie să se
adere la ea) atunci când este vorba de contractare, achiziţia de terenuri, angajarea forţei de
muncă, servituţi, siguranţă industrială şi multe alte aspecte legate de implementarea
proiectului.

Economic

O premisă de bază a analizei proiectului, pe care se pun accentul în mod special instituţiile
financiare internaţionale cu experienţă este viabilitatea economică. Vor reuşi beneficiile
economice ale proiectului să depăşească per total costurile economice ale implementării şi
operării sale? Este uşor de spus da sau nu, dar adeseori greu să se determine acest lucru,
conceptele respective fiind subiect de dezbateri aprinse între economişti şi alţi
profesionişti. Principalele preocupări se referă la felul în care se pot evalua cu precizie
costurile financiare şi beneficiile şi în care se evaluează cele cu caracter nefinanciar.

Totuşi, valoarea analizei economice se sprijină nu numai pe acurateţea concluziilor ci şi pe

rigoarea analizei care a condus la ele. Simplul proces de a efectua o astfel de analiză va
atrage adeseori atenţia asupra unor aspecte importante care altfel ar putea fi omise – sau
poate, de către unii, în mod voit ignorate! Mai mult, probelmele de inexactităţi ale datelor
sunt adeseori atenuate dacă analiza economică este utilizată pentru compararea opţiunilor.
Un exemplu comun ar fi căutarea soluţiei celei mai fezabile din p.d.v.al costurilor, unde
datele pentru fiecare opţiune, deşi diferite, pot fi distorsionate în aceeaşi direcţie.

Faptul că precizia totală nu este posibilă nu este o scuză pentru a ignora realitatea
economică. În mod compelmentar, există pericolul de a te lăsa purtat de cifre şi formule
până la eliminarea bunului simţ. Un factor deosebit de important în această analiză este că
ea îşi concentrează atenţia asupra efectului economic asupra societîţii în ansamblul ei, nu
numai a entităţii implementatoare.

14
Analiza economică este efectuată de obicei folosind preţuri constante (ex. inflaţia este
ignorată), pentru că această analiză nu se ocupă de problema banilor ci de valoarea reală a
bunurilor şi serviciilor pe care le vor cumpăra banii.

Există, totuşi, un pericol aici. Această procedură este pe deplin credibilă numai dacă
costurile inflaţioniste sunt estimate creşte cu aceeaşi rată. Este posibil să nu fie aşa, mai
ales în zone slabe din p.d.v.economic, unde pot exista penurii de inputuri de construcţie,
cuplate cu rate înalte ale şomajului.

Să luăm de exemplu un proiect de construcţii capitale pentru (să zicem) locuinţe, servicii
ale utilităţilor publice (ex. apă şi transporturi) sau dezvoltare urbană, unde costurile se
recuperează din taxele viitoare pe servicii, vînzări de proprietate, chirii sau impozite. O
penurie relativă de inputuri de capital şi creşterea costurilor lor reale, mai ales dacă sunt
importate din altă parte în economie, pot genera creşteri de preţuri care depăşesc creşterea
veniturilor personale – ţinute la nivel scăzut din pricina şomajului. Totuşi, aceste venituri
personale – descrescătoare în termeni relativi – sunt cele din care pot fi recuperate
costurile.

Analiza economică face de asemeni şi presupunerea curajoasă că celelalte lucruri rămîn

neschimbate – ceea ce, desigur, rareori este adevărat. Mai mult, nu soluţionează nici pe
departe problemele administrative şi politice ale ajustării bazei de impozitare, ratelor de
impozitare şi tarifelor serviciilor utilitare, care, deşi economice ca origine, vor afecta
analiza financiară (vezi mai jos). Aceasta, la rândul ei, va avea frecvent consecinţe politice
serioase.

Pentru a ilustra principiile analizei economice, vom lua un exemplu foarte simplificat dar
evident de proiect de ameliorare a drumurilor. Pentru a pune principiile în evidenţă, fără a
intra în complicate probleme de calcul, cifrele şi intervalele de timp folosite nu vor fi
deosebit de realiste.

Se va lua în considerare un proiect simplu dar tipic ce trebuie executat de către o entitate
guvernamentală locală. Este vorba de ameliorarea unui drum, poate lărgirea acestuia sau
îmbunătăţirea suprafeţei sau capacităţii de susţinere a încărcării. Se va presupune că
drumul va fi utilizat aproape exclusiv pentru transportul mărfurilor către piaţa de vânzare.
Presupunînd că o unitate medie de producţie locală şi transport este reprezentată de o “raţă
sălbatică”, comerţul legat de acel drum poate fi simulat după cum urmează:

Cost şi profit pentru producător al unei raţe = USD 100

Costul vehiculului pentru una călătorie la piaţă transportând 100 raţe =USD 20.000

Cost de transport per raţă = (USD 20.000/100) = USD 200

Astfel, preţul de vînzare minim pe piaţa en detail va fi = USD (100+200)=USD 300

Se presupune că drumul este prost întreţinut şi suportă 500 de vehicule pe zi. Un priect de
reconstrucţie a drumului este estimat la USD 500 milioane pentru a dura 5 ani. După
aceea, va fi nevoie de o altă recondiţionare majoră. În perioada de cinci ani, vor fi necesare
USD 18 milioane pe an pentru întrezinere. Totuşi, se preconizează că ameliorarea
condiţiilor de şofat va reduce costurile de exploatare a vehiculelor cu 5%.

15
Astfel, fiecare raţă va costa numai USD 190 la transport şi deci se va vinde cu minimum
USD 290. Ar însemna o economie de USD 10 per raţă, USD 1000 per încărcare camion pe
zi. Economia totală zilnică este de USD 500.000 pentru cele 500 camionae. Dacă anul ar
avea (să zicem) 300 de zile lucrătoare, economia totală ar fi de USD 150 milioane.1

Beneficiul economic annual:

USD (m)
Economii la costurile de piaţă 150
Mai puţine costuri anuale de întreţinere 18

132

Presupunând că costul capitalului original (USD500 milioane) a fost împrumutat la un cost

real de 10%2 (adică ignorând inflaţia), serviciul anual al datoriei pe parcursul a cinci ani
ar fi de exact USD 132 milioane. Astfel, la 10% rată a dobânzii sau de scont, costurile
economice ar fi acoperite de beneficiile economice. Cum spun economiştii, proiectul ar
avea o “rată economică a rentabilităţii” de 10%. Acesta este un exemplu foarte simplu de
tehnică a fluxului de numerar scontat (DCF), folosită în mod comun la analiza economică.

Modalitatea mai obişnuită şi mai formală de prezentare a declaraţiei de cash-flow3 ar fi

(milioane de dolari):

1
Exemple mai substanţiale, provenite dintr-o ţară în curs de dezvoltare, au fost culele în Regiunea Madras,
India, în timpul regimului colonial britanic. Ele sunt descrise în cartea
“Omul care a cunoscut infinitatea” de Robert Kanigel, care scrie următoarele:

“Pentru eoni, transportul în India, cu carul cu boi sau vehiculul cu un cal cunoscut sub numele de jutka,
fusese dureros de lent. Drumurile erau îngrozitoare. Chiar şi până la epoca lui Ramanujan, numai o optime
din cele 1700 de mile de drum ale districtului Tanjore erau “pietruite”, sau pavate cu calcar sau piatră de rîu.
Diferenţa era considerabilă. Căruţaşii, siliţi să călătorească pe drumuri de pămînt cu gropi acoperite de praf
sau noroi mai degrabă decât pe drumul pietruit (macadam), bineînţeles că îşi propuseseră să transporte două
treimi din încărcătură la două treimi din viteză. Douăzeci şi cinci de mile au însemnat o zi bună de călătorie.

“Venirea căii ferate a schimbat viaţa indienilor. A fost realizarea inginerească ce a încoronat guvernarea
britanică, apărând la mijlocul secolului al XIX-lea pentru a împleti laolaltă regiunile acestei ţări imense. În
sud, primele şine au fost aşezate în 1853, iar în 1854 au început să meargă la sud de Madras. În 1892, linia
ferată până la Vizacapatnam nefiind încă terminată, pentru a ajunge acolo de la Kumbakonam încă aveai
nevoie de trei zile bune cu trenul, carul cu boi şi barca. Până în anul următor, construcţia fiind terminată,
călătoria a durat o zi. Astfel, în primul paragraf se poate vedea că o simplă îmbunătăţire a suprafeţei
drumului ar putea amleiora productivitatea de peste două ori (2/3*=încărcătură*viteză=0,44). În al doilea
paragraf, beneficiile crescute – economic, social, politic şi financiar – sunt incalculabil de mari. Desigur,
sunt beneficii brute care trebuiesc anulate faţă de costuri.
2
Când se face comparaţia cu ratele nominale ale dobânzii pentru finanţarea proiectului, arătate ulterior în
text, aceasta ar putea să nu fie o presupunere realistă. În principiu, rata de piaţă a dobânzii este rata reală,
ajustată în sus pentru inflaţie. Sunt mulţi factori totuşi care influenţează atât ratele reale cât şi nominate ale
dobânzii. 10% s-a utilizat pentru simplitate.
3
O explicaţie detailată a metodologiei cu cash-flow scontat poate fi obţinută din textele standard despre
analiza financiară şi economică – sau din manualele de instructaj ale calculatoarelor de buzunar. Se poate
face referire şi la “Utilizarea şi Limitările Conceptelor de Valoare Netă Actuală şi Rată de Rentabilitate”de
David C.Jones

16
Anul Cost Beneficiu Factor Cost Beneficiu
brut brut de scont scontat scontat
VA@ 10%)
0 500 - 1,00000 500 -
1 18 150 0,90909 16 136
2 18 150 0,82645 15 124
3 18 150 0,75131 14 113
4 18 150 0,68301 12 102
5 18 150 0,62092 11 93
-- --- ---- ----
590 750 568 568

În mod clar, la guvern, autoritatea locală sau utilitatea publică există o disponibilizare
financiară iniţială de USD500 milioane, urmată de o disponibilizare de USD 18 milioane
pe an (ignorând inflaţia) fără venituri directe, exceptând situaţia în care se percep taxe.
Este, într-adevăr, o pierdere financiară ce trebuie acoperită prin impozite. Totuşi, va exista
un beneficiu economic net real. Acesta poate fi mult mai mare decât s-a indicat la început,
căci preţul mai scăzut ar putea duce la vinderea mai multor raţe sălbatice.

Forţele de piaţă ar opera probabil în aşa fel încât fiecare parte – producător, transportator,
detailist şi consumator final – să-şi împartă beneficiul. Beneficiile economice suplimentare
se vor acumula probabil la alţi utilizatori de drumuri, atât în sectorul public cât şi în cel
privat. În principiu, trebuie să existe şi oportunitatea pentru guvernul local de a mări
impozitele pe proprietate sau pe afaceri, dacă s-ar percepe astfel de impozite.

Mai degrabă, şi oarecum pervers din p.d.v. al entităţii guvernamentale locale , o creştere a
impozitelor pe proprietate şi pe afaceri aproape sigur nu va apărea. În loc de asta, orice
creştere a veniturilor sau profiturilor din afaceri probabil că ar rezulta într-un venit din
impozite mai mare la guvernul federal (sau de stat) prin impozite mai mari pe venituri sau
impozite corporative.

Aceasta serveşte la ilustrarea a două puncte principale. În primul rând, veniturile locale din
imopozite nu sunt deosebit de strălucite în ce priveşte ameliorarea activităţii economice –
chiar şi acolo unde autoritatea locală (ca în acest exemplu) a jucat un rol major (şi a
asumat aproape întregul cost) în stimularea ei. În al doilea rând, analiza economică, cum s-
a indicat deja, este indiferentă faţă de măsura în care beneficiile se încardează în economie
în ansamblu. Este implicit indiferentă şi faţă de locul din sectorul public unde se pot
realiza cel mai bine veniturile din impozite. Într-adevăr, impozitele nu sunt o măsură a
beneficiilor. Ele se nasc din deciziile politice ale guvernelor pentru a aloca bani utilizabili
în scopuri publice.

Întreaga analiză de mai sus presupune că reconstrucţia drumului este realizată la costul
economic cel mai mic pentru naţiune ca întreg. Ea presupune astfel că o utilizare optimă a
forţei de muncă, materialelor, serviciilor şi echipamentelor locale comparativ cu acelea
care trebuiesc aduse din alte zone ale ţării.

17
Financiar

Analiza economică, deşi necesară, nu este suficientă. Pentru că costurile şi beneficiile

economice nu se acumulează cu necesitate la o singură entitate, cum ar fi o autoritate
locală, un proiect solid din p.d.v. economic poate totuşi supune secotrul public unui sever
stress financiar. Mai mult, inflaţia afectează valoarea banilor mult mai mult decât valorile
economice. Deci, trebuie efectuată şi o analiză financiară. În primul rând, trebuie să existe
asigurarea că fondurile vor fi disponibile pentru investiţii. Apoi, rezultatul financiar
trebuie să fie gestionabil de către autorităţile de resor, luând în calcul constrângerile
administrative.

Continuă exemplul cu ameliorarea drumului, estimată să coste USD500 milioane.

Presupunem aici că există un împrumut nerambursabil guvernamental pentru 20% din total
(USD 100 milioane), iar diferenţa va fi finanţată după cum urmează:
USD (m)
Împrumut Guvernamental (subvenţionat) 50
Fond de capital (actualmente investit la 5%) 50
Emisie de obligaţiuni (8%) 300
----
USD 400(m)

Se vor face presupuneri arbitrare despre defalcarea diverselor categorii de cheltuieli. Se

va presupune că inflaţia anuală este de 4%, aplicată la costurile de întreţinere.

Împrumutul cu 6% de la guvernul de stat se presupune că va fi rambursat prin metoda

anuităţii (plată de nivel), pe 5 ani4. Un îmrpumut de USD 50 milioane prin această metodă
va necesita o plată de nivel anuală de USD 11,87 milioane. Graficul de amortizare ar arăta
după cum urmează:

ANUL ANUITATEA DOBÂNDA AMORTIZAREA BILANŢUL

PRINCIPALĂ CURENT
USD m USD m USD m USD m

0 0 0 0 50,00
1 11,87 3,00 8,87 41,13
2 11,87 2,47 9,40 31,73
3 11,87 1,90 9,97 21,76
4 11,87 1,31 10,56 11,20
5 11,87 0,67 11,20 0

Retragerea a USD50 m din fondul de capital, privându-l de câştiguri din dobânzi, este
analoagă unui împrumut. Se presupune că retragerea este completată annual, prin USD 10
milioane contribuţie pentru fiecare din cei 5 ani. Pierderea din dobânzi de 5% este
analoagă unei dobânzi la âmprumut. Se reduce annual pe măsură ce fondul se
completează.

4
Această metodă de amortizare este similară cu creditul impotecar

18
Tabelul de completare ar fi după cum urmează:

ANUL COMPLETARE DOBÂNDĂ RETRAGERE

FOND CAPITAL ANTICIPATĂ CURENTĂ

USD m USD m USD m

0 0 0 50,00
1 10,00 2,50 40,00
2 10,00 2,00 30,00
3 10,00 1,50 20,00
4 10,00 1,0 10,00
5 10,00 0,50 0

Se presupune că obligaţiunile sau titlurile de valoare sunt emise la valoarea nominală şi

sunt amortizate la scadenţă dintr-un fond de stingere investit în valori mobiliare depozitare
la o rată a dobânzi (estimată conservator) la 5%. Dobânda la obligaţiuni este presupusă a fi
plătită anual5, la rata de “cupon” de 8%. Fiecare plată anuală a dobânzii ar fi deci de 8%
din USD 300 milioane, echivalând cu USD 24 milioane.

Tabelul fondului de amortizare ar fi după cum urmează:

ANUL CONTRIBUŢIA DOBÂNDA LA BILANŢ

LA FONDUL DE INVESTIŢII ACUMULAT
AMORTIZARE
USD m USD m USD m
0 0 0 0
1 54,29 0 54,29
2 54,29 2,71 111,30
3 54,29 5,57 171,16
4 54,29 8,56 234,01
5 54,20 11,70 300,00

5
Aceasta pentru simplitatea înţelegerii. Dobânda la obligaţiuni este de obiecei plătită din 6 în 6 luni.
Metodele de rambursare sunt de obicei mai complexe, dar nu afectează principiile de bază.

19
O analiză financiară de cash flow simplificată (în milioane USD) ar putea arăta aşa:

Anul 1 Anul 2 Anul 3 Anul 4 Anul 5 Anul 6

CERINŢE DE
FONDURI: USDm USDm USDm USDm USDm USDm

Costuri de capital

Teren 50
Lucrări civile 200
Echipamente 75
Materiale 150
Administrare 25
Întreţinere:
Contractanţi 11 11 12 12 13
Serviciu direct 6 6 6 7 7
Supervizare 1 1 1 1 1

Serviciul datoriei:
Guvernul statal:
Dobânda (6%) 3 3 2 1 1
Amortizare 9 9 10 11 11
Obligaţiuni:
Dobânda (8%) 24 24 24 24 24
Fond de amortizare (5%) 54 54 54 54 54

Fond de capital:
Pierdere din dobândă (5%) 3 2 2 1 1
Completare 10 10 10 10 10
--- ---- ---- --- --- ---

TOTALURI 500 121 120 121 121 122

SURSE DE FONDURI:

Grant federal 100

Împrumut de stat 50
Fond de capital 50
Emisie obligaţiuni 300
Impozite locale,
alte venituri locale sau
granturi guvernamentale 121 120 121 121 122
--- --- --- --- ---
TOTALURI 500 121 120 121 122

20
În mod clar, povara impozitelor suplimentare ar fi semnificativă. De asemeni, la momentul
următoarei reconstrucţii, în anul 6, costurile proiectului vor fi crescut probabil cu 4% pe
an, prin compunere, la USD 44 milioane. Ar necesita noi finanţări prin granturi şi
împrumuturi. Totuşi, autoritatea va fi rambursat toată datoria, cu dobândă, pentru proiectul
de construcţie anterior. Îşi va fi completat fondul de capital, rambursând dobânda pierdută
prin retragere. Astfel, noua sa capacitate de asumare a datoriei ar fi foarte credibilă.

Aceasta ilustrează un alt aspect al planificării proiectului. O dată ce s-a făcut angajamentul
de investire într-un activ, există angajamentul implicit de a continua operarea, menţinerea
şi reînnoirea lui. Activele nu pot fi considerate în izolare ci ca parte a unui serviciu extins.

Analiza financiară a proiectului ar trebui să ducă, aşa cum s-a ilustrat, la previzionări ale
creşterii de cash flow necesar pentru susţinerea operaţiunilor. Totuşi, numerarele ce rezultă
din proiect vor fi fuzionate cu numerarele generale globale ale guvernului sau entităţii
proiectului. Astfel, puţinătatea globală a fondurilor ar putea însemna reducerea întreţinerii
sau incapacitatea de plată a serviciului datoriei. Ambele ar avea consecinţe serioase. De
exemplu, personalul ar putea fi remunerat numai pe seama deteriorării infrastructurii şi
pierderii de bonitate.

Povara impozitelor anuale ar putea fi redusă sau eliminată prin folosirea de contribuţii de
la beneficiarii principali sau prin alte tehnici de finanţare. De exemplu, este destul de
comun, când drumurile sunt recondiţionate pentru prima oară, să se perceapă taxe iniţiale
asupra proprietăţilor aferente drumului, ca recunoaştere a beneficiului presupus a se
extrage din ameliorarea accesului.

Totuşi, în cazul prezentat, principalii beneficiarii sunt cel mai probabil producătorii de raţe
(şi clienţii acestora). Este posibil ca unităţile de fabricare şi comecializare să nu fie
adiacente drumului. Mai mult, contribuitorii iniţiali ar putea să nu obţină un beneficiu prea
mare, cel puţin pe termen scurt. Astfel, dacă beneficiarii nu pot fi identificaţi imediat –
poate este mai uşor în exemplul simplificat decât în situaţia reală . impozitele locale şi
naţionale pot reprezenta singura modalitate fezabilă de împărţirea poverii costurilor între
comunităţile locale, regionale sau naţionale.

Se prevede în analiza financiară ca unele cheltuieli annual să fie acoperite din granturi, de
la nivele superioare ale guvernului (statal sau federal). Detaliile nu sunt soluţionate, pentru
că ele derivă din deciziile de politică statlă sau federală, sau din negocieri politice.

Social

Multe proiecte, în special cele privind sănătatea şi învăţământul, sunt menite să promoveze
beneficii sociale. Vor exista de asemeni costuri sociale. Probabilele costuri şi beneficii
sociale, preconizate sau nu, trebuiesc luate în considerare şi cuantificate cât mai bine
posibil, înainte de începerea proiectului.

Luarea în considerare a beneficiilor sociale poate influenţa foarte bine deciziile cu privire
la măsura în care un proiect trebuie derulat şi cum anume. Să luăm ca exemplu situaţia în
care proiectul de construcţie a drumului a generat beneficii pe timp de numai patru ani.
Rata sa de rentabilitate ar fi atunci mai mică decât costul de capital şi ar fi deci respins din
considerente economice. Totuşi, este posibil ca drumul, pe lângă rolul de a purta traficul

21
comercial, ar permite accesul la un spital, o şcoală sau un parc naţional. Aceste beneficii,
foarte necuantificabile, pot fi judecate ca adecvate, justificând astfel proiectul.

Uneori, drumurile (şi alte sisteme de transport) sunt reproiectate, deturnate sau prioritizate
în programul de investiţii pentru a servi proiecte care sunt predominant private, dar despre
care se susţine că aduc beneficii sociale şi economice. Problema a cine “beneficiază” şi
cine “suportă costurile” cheltuielilor publice (marginale) este adesea complexă şi
contencioasă.

Comercial

Pentru fiecare proiect, inclusiv cel din exemplu, va exista o varietate de activităţi
comerciale de luat în considerare. Principalele activităţi sunt:

achiziţia de bunuri şi servicii din ţară şi (uneori) din străinătate;

contractarea de lucrări civile;

gestionarea numerarului şi alte tranzacţii bancare;

recrutarea şi angajarea forţei de muncă; şi

disponibilitatea serviciilor utilitare cum ar fi electricitatea, apa şi telefoanele.

Tehnic

În mod clar, fiecare proiect trebuie să fie fezabil din p.d.v. tehnic. Aceasta implică în mod
normal evaluarea de către ingineri şi specialişti în tipul de proiect ce se implementează.
Este esenţial ca fezabilitatea tehnică să fie dirijată către determinarea soluţiei celei mai
fezabile ca şi cost (economic) la problema abordată. Aceasta necesită ca proiectul să fie
examinat ăn privinţa ciclului său de viaţă complet, inclusiv construcţia, achiziţia,
exploatarea şi întreţinerea. Se va încerca asigurarea utilizării materialelor, standardelor şi
tehnologiilor cele mai coresounzătoare circumstanţelor locale.

Există o evidentă relaţie directă între fezabilitatea tehnică pe de o parte şi fezabilitatea

economică şi financiară pe de alta. Dacă un proiect este supraproiectat, din perspectivă
tehnică, este foarte probabil să coste mai mult construirea şi întreţinerea, fără a adăuga
semnificativ la beneficiile economice (sau altele). Un proiect altfel solid economic poate
deveni astfel neeconomic şi poate de asemeni să încarece în mod inutil poverile financiare
ale contribuabililor şi plătitorilor de taxe publice.

Instituţional

Ori de câte ori se implementează un proiect, scopul său este să ofere un serviciu. Acest
lucru nu poate fi făcut dacă instituţia care răspunde de acest serviciu este inadecvată sau
incompetentă. Trebuie să aibă personalul necesar de calitate corespunzătoare, împreună cu
materialele şi echipamentele ce sunt complementare acelora furnizate în cadrul proiectului.

22
Eficienţa instituţională necesită prin urmare politici solide, resurse adecvate, organizare
raţională, motivare corespunzătoare şi toate abilităţile necsare. Acestea sunt cerinţe atât
pentru entitatea prorpi-zisă cât şi pentru mediul public şi administrativ în cadrul căruia
operează.

Mediu

Se acordă atenţie crescândă impactului de mediu al proiectelor de dezvoltare. Aspectul

este în mod deosebit valabil în ce priveşte potenţialul perceput ca proiectul să polueze
mediul, fie fizic, fie estetic. Uneori impactul este clar, necesitând remedii care pot fi
încorporate în construirea şi operarea proiectului. Totuşi, adeseori, preocupările de mediu
sunt complexe şi contencioase, devenind în mod tipic probleme politice. De exemplu,
poate fi uşor să se cadă de acord ca o fabrică potenţial poluantă să fie construită numai cu
condiţia să cuprindă elemente de salvgardare specifice. Este mult mai greu să se
fundamenteze afirmaţia că (să zicem) o zonă cu frumuseţi naturale, sau parte a
patrimoniului naţional, va fi deteriorată, pângărită, pierdută sau distrusă.

Preocupările de mediu crează o legătură semnificativă cu finanţarea proiectului. De

exemplu, acolo unde se prevede crearea de costuri externe, ca în exemplul fabricii
poluante, aprobările de planificare pot cuprinde condiţionalitatea unor elemente de
salvgardare. Ar putea de asemeni solicita construirea de către un proprietar al proiectului,
pe cheltuiala sa, a facilităţilor de atenuare.

În mod alternativ, ele pot limita utilizare altfel mai deplină a proprietăţii pentru scopul său
propus. În sfârşit, planificarea condiţionalităţii ar putea impune taxe de dezvoltare asupra
proprietarilor, cu intenţia ca aceste taxe să compenseze costurile de mediu (sau altele) care
altfel ar trebui suportate ca şi costuri publice.

Aceste aspecte sunt deosebit de contenciase pentru că afectează problema drepturilor de

proprietate privată în raport cu preocupările pentru binele public. Speţele aduse în instanţă
au generat cîteva distincţii fine în ce priveţte gradul de interferenţă care îi este permis
autorităţilor publice de reglementare.

Un caz din 1994 prezentat în faţa Curţii Supreme (Dolan vs. Tigard) s-a referit la
solicitatrea guvernului local ca un proprietar să doneze o parte a proprietăţii sale pentru
uzul public, ca o condiţie de primire a autorizaţiei pentru clădire. Instanţa a decis că o
asemenea cerinţă poate constitui o “luare” de proprietate privată în scop public fără
compensaţia justă. Acest lucru este interzis prin Constituţie. Guvernele locale trebuie deci
să arate (pe faptele fiecărui caz) că cererea de teren “este legată atât în natura sa cât şi în
extinderea sa de impactul dezvoltării propuse”.

ESTIMAREA COSTURILOR

Înainte de luare în considerare a proiectului, trebuiesc pregătite estimări ale costurilor. În

exemplul cu ameliorarea drumului, au fost folosite două presupuneri simplificatoare. Mai
întâi, proiectul a fost considerat a fi fost propus în integralitatea sa de la început. Apoi, nu
s-a inclus nici o prevedere pentru depăşirile de cost. Ambele presupuneri sunt nerealiste.

23
Presupunem în schimb că un alt proiect – pentru (să zicem) drumuri, locuinţe sau
alimentare cu apă – este iniţial planificat să fie implementat în doi ani. Pregătirea
estimărilor de cost ar cuprinde următoarele:

costurile de bază;
provizion pentru întârzieri;
provizion pentru lucrări neprevăzute (fizice sau contingente);
provizion pentru modificările de preţ (preţ sau contigenţă financiară); şi
provizion pentru finanţarea proiectului până la epuizarea lui sau până la aducerea în
folosinţă.

Provizionul pentru întârzieri se va alcătui prin presupunerea unei perioade mai lungi de
implementare. Presupunem că este vorba de trei ani, în loc de doi. Ajustările rămase vor fi
de natură numerică, înglobate în tabelul de cost după cum urmează:

POSTUL COST TOTAL ESTIMAT AN 1 AN 2 AN 3

USD m USD m USD m USD m

Teren 25 25 - -
Lucrări civile 225 75 100 50
Echipamente şi
materiale 200 80 60 60
----- ---- --- ---
Sub-total 450 180 160 110
Inginerie şi
Supervizare 75 25 25 25
Administrare 25 10 10 5
--- --- --- ---
Cost de bază net 550 215 195 140
Contingenţă fizică 55 21 20 14
--- --- --- ----
Cost de bază brut 605 236 215 154
Contingenţă preţ 34 5 13 16
---- ---- --- ---
Cost brut 639 241 228 170
Dobândă pe
timpul construcţiei 82 10 28 44
--- --- --- ---
Finanţare totală 721 231 256 214

Costurile cu terenul au fost incluse în primul an, deşi este posibil să fi fost asumate înainte
de începerea lucrărilor fizice ale proiectului. Cumpărarea, însuşirea sau alt tip de achiziţie
a terenului (sau a servituţilor şi drepturilor de trecere pe teren, pe deasupra sau pe
dedesubt) vor constitui un factor în aproape toate proiectele pentru dezvoltarea
infrastructurii publice. Chiar şi acolo unde terenul se află deja în posesia sectorului public,
însuşirea sa în alte scopuri decât cel original reprezintă un cost economic real care trebuie
prevăzut şi înregistrat. Ar trebui să fie cuprins, de exemplu în analiza economică,,
împreună cu estimările de cost şi planul de finanţare.

24
Pe lângă costurile de bază ale lucrărilor civile şi echipamentelor, proiectul îşi va asuma
costuri de servicii de inginerie, în mo tipic pentru studiile de fezabilitate, proiectare,
pregătirea documentelor contractuale, supravegherea achiziţiilor, construirea şi predarea,
precum şi măsurarea progresului pentru plăţile interimare.

Va fi necesar un provizion şi pentru cheltuielile de regie – cum ar fi administrarea juridică,

fianciară şi gerală. Costurile acestora din urmă au fost împinse cumva către fazele mai
timpurii, aşa cum se întâmplă în practică.

Provizionul pentru lucrări neprevăzute a fost stabilit, pentru fiecare an, la 10% din
costurile de bază nete. Când se adună şi acestea, rezultatul este un cost total estimat, în
preţuri constante – ingorîndu-se inflaţia şi costurile de finanţare. Acest cost va forma în
mod normal baza analizei economice, pentru că reprezintă costul proiectului în preţuri
constante şi de asemeni pentru că aspectele de finanţare sunt imputate din metodologia cu
flux de numerar scontat.

La costurile de bază se adaugă apoi provizionul pentru inflaţie. Exemplul presupune că

inflaţia este de 4% pe an. În absenţa informaţiei specifice, o presupunere simplificatoare
comună este că toate cheltuielile apar periodic pe parcursul anului astfel încât, în medie,
toate cheltuielile sunt presupuse a apărea în ziua de mijloc a fiecărui an – 2 iulie. Până la
această dată, se presupune că a apărut jumătate din inflaţia preconizată, astfel că se
alcătuiesc provizioane pentru toţi anii succesivi la ½, 1-1/2 şi respectiv 2-1/2 ani de
inflaţie.

După adăugarea provizionului pentru inflaţie – contingenţele de preş – rezultatul este un

cost brut estimat al proiectului.

În acest exemplu, ca la toate proiectele de dezvoltare, există un interval de timp între

prima asumare a cheltuielilor şi momentul în care activele întră în exploatare sau sunt
eliminate prin vânzare ori altfel.

Ele pot fi aduse în exploatare, aşa cum se întâmplă la aprovizionarea cu apă sau sistemul
de tranzit urban, pentru a obţine venituri. În mod alternativ, cum este cazul drumurilor de
exemplu, pot executa servicii publice fără obţinere de venit. Eliminarea activelor se poate
face prin vânzare, cum este cazul şantierelor sau caselor, sau pot fi predate entităţii care
răspunde de utilizarea lor publică. În toate circumstanţele, dobânda va fi plătibilă pe
perioada construcţiei, la toate îmrpumuturile ridicate pentru finanţarea construcţiei.

Implicaţiile financiare, economice şi de preţ care interesează în timpul construcţiei sunt

importante şi complexe. De exemplu, toate costurile proiectului de mai sus sunt presupuse
a fi finanţate printr-un îmrpumut bancar cu dobândă 8%, cu o linie de credit deschisă. Este
tipic pentru finanţarea construcţiilor şi va fi rambursat mai târziu fie din veniturile din
vânzări fie din ridicarea unei finanţări pe termen mai lung, cum ar fi emiterea de
obligaţiuni pentru lucrările publice.

Ca şi în cazul ajustărilor pentru inflaţie, cheltuiala este presupusă a fi avut loc în ziua de
mijloc a fiecărui an, împrumutul pentru finanţare fiind ridicat în aceeaşi zi.

25
CICLUL PROIECTULUI

De la demararea proiectului şi până la finalizarea lui există o serie de paşi care trebuiesc
urmaţi. Aceştia sunt adeseori prezentaţi sub denumirea de ciclu al proiectului, după cum
urmează:

Concepţia – Proiectul este conceput pentru a-şi îndeplini obiectivele.

Cerinţa – Se face o evaluare cantitativă şi calitativă a cerinţelor fizice şi sociale pentru

proiect.

Fezabilitatea – Proiectul propus este examinat sub diversele aspecte ale fezabilităţii, cum
sa descris deja.

Aprobarea provizorie – De obicei, o autoritate va trebui să emită aprobarea provizorie a

proiectului, fie la momentul fie înaintea studiilor de fezabilitate, incluzându-se autorizarea
următoarelor etape de cheltuieli.

Proiectarea – Inginerii şi spcialiştii tehnici vor pregătii proiectele detailate ale construcţiei
sau achiziţiei. Acestea vor cuprinde (după caz) graficul defalcat al lucrărilor;
implementarea etapizată a achiziţiei sau implementării; diagrame ale grantului; diagrame
tip CPM/PERT; şi informaţii de cost.

Estimarea costurilor – Proiectul va fi tradus în specificaţii de input (adeseori cu note

privind cantităţile), care vor fi evaluate ca preţ în detaliu pentru pregătirea devizelor.

Planul financiar – Specialiştii financiari trebuie să pregătească un buget ferm pentru

finanţarea costurilor proiectului, pe parcursul implementării, împreună cu implicaţiile
financiare ale exploatării şi întreţinerii.

Aprobarea finală – Autoritatea de resort va aproba proiectarea, costul şi finanţarea: dacă

este necesar, se va solicita confirmare de la o autoritate superioară, în special cu privire la
finanţare6.

Implementarea – Poriectul va fi construit sau implementat prin contract sau prin muncă
directă, după caz. Bunurile şi serviciile necesare vor fi achiziţionate din ţară sau (uneori)
din străinătate.

Supervizarea – Supervizarea tehnică se va efectua de către ingineri, iar cea financiară de

către specialiştii financiari. Agenţiile financiare sau băncile pot fi implicate dacă
finanţează proiectul.

Finalizarea şi predarea – Contractorii şi/sau furnizorii vor preda proprietatea şi

responsabilitatea pentru proiect – adeseori solicitându-li-se să accepte obligaţii
contractuale, pentru o perioadă de garanţie, de a repara defecţiunile de construcţie. Vor fi
pregătite desene “reproductive” pentru a facilita localizarea (dacă este ascunsă – ex. sub
pământ), exploatarea şi întreţinerea activelor.

6
În unele jurisdicţii, aprobarea unei emisiuni de obligaţiuni pentru finanţare de proiect poate necesita
referendum public.

26
Contractul final – Va fi stabilit contractul final pentru contractor sau furnizor, după o
atentă examinare de către ingineri, specialişti tehnici, supraveghetori de cantitate şi
auditori financiari.

Exploatare şi întreţinere – Autoritatea locală sau publică de resort preia activul7, îl

exploatează şi îl întreţine şi începe (sau continuă) să alcătuiască provizion financiar pentru
serviciul datoriei asupra costului de capital şi/sau pentru reînnoirea sau înlocuirea
activului.

(NOTĂ: Un exemplu mai detailat de ciclu al proiectului este redat la Capitolul 15 din
“Contabilitatea Municipală pentru Ţările în Curs de Dezvoltare” de david C.Jones – O
copie este disponibilă la Unitatea de Spaţiu Locativ şi urbanizare al Şcolii Superioare de
Proiectare.

7
În mod alternativ, activele sunt vândute proprietarilor privaţi (sau altor proprietari publici)

27
CONCEPTELE DE VALOARE NETĂ ACTUALĂ ŞI RATĂ DE RECUPERARE
ÎN UTILIZAREA METODOLOGIEI CU FLUX DE NUMERAR SCONTAT
PENTRU EVALUAREA ŞI ANALIZA PROIECTULUI

Introducere

Conceptele de “Valoare netă actuală” şi “rată de recuperare” sunt uneori greu de înţeles.
Acesta pentru că adeseori există puţină bază intuitivă la exemplele numerice folosite în
mod comun.

În încercarea de a surmonta acest lucru, a fost pregătit un set de exemple care arată
informaţia în mod diferit faţă de prezentările obişnuite. Într-un fel, calculele sunt făcute
“înapoi”.

Valoarea netă actuală

Presupunem că un proiect implică o scurtă serie de fluxuri mari de numerar în cei 5 ani de
alcătuire şi implementare, urmată de o serie mult mai lungă de fluxuri de numerar pentru
exploatare şi întreţinere, după ce proiectul a devenit operaţional.

Presupunem de asemeni că costurile de capital sunt eliberate pentru cei 5 ani. Costurile de
exploatare şi întreţinere încep în anul 5, la o cifră mai scăzută decât cea optimă,
acumulându-se treptat până când proiectul ajunge să funcţioneze la întreaga sa capacitate,
până în anul 9. Veniturile încep să curgă către entitatea proiectului tot din anul 5 şi tot la o
cifră inferioară celei optime, atinse abia în anul 9. Un exemplu poate fi o autostradă sau un
tunel cu taxă, dar principiile se pot aplica oricărui tip de proiect.

Astfel, fluxurile de numerar, pentru primii câţiva ani, sunt presupuse a fi următoarele:

Anul Cost de capital Exploatare şi întreţinere Venituri

USD USD USD
1 1.567 0 0
2 2.485 0 0
3 3.678 0 0
4 1.743 0 0
5 149 85 167
6 0 100 185
7 0 115 285
8 0 135 567
9 0 150 1.350

În continuare, în fiecare an până în şi inclusiv anul 25, sfârşitul duratei de viaţă prezumate
a activelor proiectului, se va presupune că acestea funcţionează la întreaga capacitate, cu
ieşiri anuale de numerar de USD 150 şi intrări de numerar de USD 1.350. După această
perioadă, se va presupune că activele au fost scoase din serviciu – sau total recondiţionate
– ca nemaifiind productive. Investiţiile noi vor necesita deci analize noi.

Aceste fluxuri de numerar sunt esenţialmente fluxuri de numerar financiare. Ele implică
un proiect care în mod normal să fie înţeles de către instituţia de implementare, finanţat
din bani care au un cost al dobânzii (sau echivalent). Analiza economică, înglobând
factori “externi”, este prezentată numai ca element secundar la analiza financiară.

28
Pentru a calcula Valoarea netă actuală (VNA) este nevoie să se facă o presupunere despre
“rata de scont” ce va fi utilizată. Aici, în sens foarte strict, este “costul de oportunitate al
capitalului1” folosit în proiect. Implicaţia este că următoarea alternativă preferată de
utilizare a fondurilor investite în proiect ar putea câştiga recuperarea dacă nu ar fi utilizate
la proiect.

Pentru simplitate, presupunem că rata de scont este egală cu rata dobânzii la care
fondurile proiectului trebuiesc împrumutate sau la care fondurile excedentare din proiect
pot fi investite folosind un instrument debitor sau monetar care nu necesită înştiinţare de
retragere sau depunere2. Presupunem că, pe măsură ce se înregistrează ieşiri de numerar,
banii pentru acestea sunt luaţi cu împrumut la rata de scont. Apoi, pe măsură ce se
primesc intrările de numerar, banii împrumutaţi sunt rambursaţi tot la rata de scont. Dacă
şi când împrumutul original este amortizat, se investesc alte fluxuri de numerar generate
de proiect, pentru a câştiga aceeaşi rată a dobânzii3.

Presupunem o rată de scont (rata dobânzii la împrumut) de 10%. Fiecare ieşire de numerar
este luată cu împrumut şi fiecare intrare de numerar este rambursată împrumutătorilor la o
rată a dobânzii de 10%, fiind încărcate în bilanţ la sfârşitul fiecărui an. La această rată a
dobânzii, este evident că fluxurile de numerar intrate nu vor fi niciodată suficiente pentru
a rambursa împrumutul de ieşiri de numerar. La sfârşitul perioadei de viaţă a activelor,
apare un deficit acumulat de numerar care se ridică la USD 28.673.07.

Motivul pentru care proiectul nu se va “autoplăti” niciodată (la rata de scont de 10%)
poate fi dedusă din faptul că “rata de recuperare” este de numai circa 6,126%. Cu alte
cuvinte, este ca şi cum proiectul ar fi echivalentul exact al numerarului investit într-o
bancă, pentru a câştiga această rată a dobânzii (6,126%) la depunerii sale şi pentru a costa
aceeaşi rată a dobînzii la retragerile sale.

Orice proiect care are o rată de scont mai mare decât rata de recuperare a proiectului nu se
va “autoplăti”. Aceasta vine în acord cu intuiţia, prin aceea că la o rată mai înaltă decât cea
câştigată la o investiţie va crea în mod evident o pierdere.

Dacă s-ar investi USD 2.911.05 la rata de scont de 10% pe an, la sfârşitul anului 25 s-ar
înregistra acumulări de USD 28.673.07.

În termeni simpli, valoarea actuală este ceea ce cineva ar investi (sau ar prefera să aibă)
acum, în comparaţie cu valoarea viitoare: la ce valoare ar ajunge această sumă (sau cât
cineva ar accepta atunci) după întârzierea primirii, investită la rata de scont, pentru
perioada de timp stabilită4. Aceasta ar fi cu exactitate – până la centimă- ceea ce este
1
Acest concept este dezbătut cu mai multă fineţe în alte prezentări. Aici, pentru a ne concentra asupra metodologiei, va
fi păstrat în accepţiunea sa simplă.
2
Modele mai complexe, folosind rate diferite ale dobânzilor pentru “reinvestiţii”, nu sunt considerate aici, de exemplu
ajustările la rata inflaţiei
3
Tot pentru simplitate, presupunem că nu există diferenţiale de risc sau cost al tranzacţiei între împrumutare şi investiţie.
Astfel, nu există diferenţiale ale ratei dobânzii între ele.
4
Tehnic vorbind, aceasta este “Valoarea netă viitoare” (VNV). Nu se foloseşte prea frecvent în analiza proiectului,
rezultă din “fluxul de numerar compus”. Aceasta vine în contrast cu “fluxul de numerar scontat”, care nu este nimic
altceva decât fluxul de numerar compus efectuat invers! VNV are astfel o relaţie exactă cu “Valoarea Netă Actuală”,
astfel încât:

VV=VA* (1 + r)n

29
necesar pentru a amortiza deficitul de numerar acumulat pe toată perioada de viaţă a
proiectului.

Astfel, suma ce trebuie plătită ( ca investiţie de numerar) la începutul proiectului, pentru a

acoperi (cu dobândă acumulată) pierderea acumulată aşteptată, poate fi descrisă ca
valoarea netă actuală negativă a proiectului, la rata de scont de 10%.

Dacă valoarea netă actuală ar fi împrumutată pentru a fi pusă deoparte la începutul

proiectului, pentru a o rambursa, cu dobîndă la rata de scont, ar fi necesară o sumă anuală,
pentru plata combinată a împrumutului şi a dobînzii, de USD 324. Implicaţia, pentru
proiect, este că (în medie) fluxurile de numerar de USD 324 per anum ADĂUGATE LA
CÂŞTIGURILE DIN PROIECT vor fi necesare pentru susţinerea fluxurilor de numerar
(altfel) negative ale proiectului.

Dacă proiectul ar fi o activitate aducătoare de venit, aceasta ar putea implica o subvenţie

din impozitare. Această subvenţie într-adevăr ar putea fi considerată compensaţie pentru
toate sau o parte din beneficiile economice ale proiectului, dacă ar fi evaluată ca cel puţin
egală cu beneficiile care au fost considerate externalităţi. Deşi nu sunt primite în numerar
la entitatea proiectului, acestea pot aduce totuşi un beneficiu economic.

Un exemplu ar putea fi o nouă autostradă cu taxă, sau o cale ferată pentru transportul de
pasageri, unde veniturile din taxele sau tarifele încasate au câştigat o rată de recuperare
financiară de 6,126%. Ca întreprindere financiară, ar pierde bani şi ar avea o valoare netă
actuală negativă. Totuşi, se poate judeca , prin analiză economică, că beneficiile “externe”,
de care se bucură alţii decît plătitorii taxelor de autostradă sau pasagerii căilor ferate, s-au
ridicat la echivalentul a fluxului de numerar pe 25 ani care dă 3,874%. Aceasta este
diferenţa dintre randamentul financiar al proiectului (6,126%) şi (10%) rata de scont
folosită în calculul valorii nete actuale, în acest caz rata de împrumutare.

În acest caz unic, rata de recuperare economică (6,126% + 3,874%) ar fi egală cu rata de
scont (10%). Din punct de vedere economic global, poriectul cu greu se poate justifica.

Această lucrare nu se va adresa direct metodologiei detailate pentru analiza economică. În

practică, este un lucru provocator din punct de vedere matematic şi conceptual. De altfel,
este supus erorilor, mai ales în ce priveşte evaluarea datelor de input. Mai mult, unele
costuri economice şi multe beneficii sunt adeseori incapabile să dea o măsurătoare precisă
sau să permită evaluarea monetară. Sunt simple evaluări5.

Unde VA = Valoarea actuală pentru un an anume

VV = Valoarea viitoare pentru un an anume
r = Rata de scont, exprimată în zecimale (ex. 10%=.10).
n = Număr de ani – în acest caz număr de ani după primul an.

Astfel: 28.673.07=2.911.05* (1 + 10) x24

5
Pentru un drum sau o cale ferată nouă, ar putea de exemplu să includă imagini intensificate sau estompate
ale împrejurimilor. Dacă aceasta a reprezentat un cost net sau un beneficiu va depide de calităţile evaluate
ale împrejurimilor. Pot fi frumoase sau urâte: peisaj rural atrăgător sau clădiri părăginite. Probleme ca
aceasta subminează analiza economică ca singur criteriu pentru deciziile de investiţii.

30
Beneficiile “externe” ale unei noi autostrăzi cu taxă ar putea, în acest exemplu, să includă
o reducere netă în altă parte decât pe autostrada cu plată6 a poluării şi blocărilor de trafic,
precum şi a pericolelor fizice şi personale (potenţial pentru accidente).

Beneficiile “externe” ale unei căi ferate noi pot cuprinde beneficii asemănătoare cu cele
ale unei autostrăzi cu taxă. Deşi este un proiect de cale ferată, beneficiile pot cuprinde şi
acele cîştiguri care sunt legate de alte părţi ale economiei, inclusiv reţeaua de drumuri,
liniile aeriene şi alte forme de transport.

În calculareă Valoarii Nete Actuale de manieră mai convenţională, pentru fiecare an,
intrările şi ieşirile de numerar sunt anulate pentru a se genera o cifră netă. Ieşirile nete sunt
indicate ca cifre cu minus (-). Fiecare flux net de numerar este apoi “scontat” prin
aplicarea factorului anual de scontare corespunzător, obţinută cu calculatorul financiar, cu
computerul sau din tabele. Formula pentru fiecare an este:

VA = P* _1___
(1+r)n

Unde: VA = Valoarea actuală pentru un an anume

P = Suma principală (la valoarea integrală) ce trebuie scontată
r = Rata de scont, exprimată în decimale (ex. 10% = 0,10)
n = numărul de ani – în acest caz numărul de ani după primul an7.

Când toate cifrele anuale au fost “scontate”, aceste cifre scontate sunt totalizate pentru a
se obţine “valoarea actuală netă”. În acest caz, este de USD 2.911,05, exact aceeaşi care a
fost calculată la abordarea anterioară. Acest calcul poate fi validat folosind un program de
computer pentru desfăşurătoare, care va calcula VNA direct din coloanele nescontate ale
fluxurilor de numerar.

Este posibil de asemeni să se calculeze separat Valoarea Netă Actuală a intrărilor şi

ieşirilor de numerar (costuri financiare şi beneficii). Dacă un total este scăzut din celălalt,
va da “Valoarea Netă Actuală Totală”. Ca şi înainte, aceasta va fi de USD 2.911.05.
Totuşi, ieşirile totale de numerar (costurile) pot fi împărţite la intrările totale de numerar
(beneficii) pentru a obţine aşa numitul raport cost-beneficiu. Acesta este o altă
măsurătoare a performanţei proiectului, în acest caz fiind de 0,68. Faptul că este mai puţin
de 1,00 validează încă o dată ideea că proiectul nu se poate “autoplăti” (din
p.d.v.financiar) la rata de scont de 10%.

Există presupunerea că un proiect dat primeşte un flux de numerar iniţial precis egal cu
valoarea sa actuală. Apoi, cu fiecare flux de numerar scontat la 10%, valoarea netă actuală
totală va fi zero. Altfel spus, subvenţia iniţială transformă “rata de rentabilitate”
(financiară) în 10%, echivalentul exact al ratei de scont. Acesta poate fi exemplul situaţiei
6
Ar putea într-adevăr să includă unele beneficii pentru plătitorii taxelor de autostradă, în special cele derivate
din absenţa blocărilor de trafic, dacă nu li s-a cerut să plătească pentru acestea în cadrul taxei.
Astfel, în cuvinte simple, este posibil să se aibă în vedere o situaţie în care alţii decât cei care circulă pe
autostradă să plătească mai puţin, pe parcursul anilor proiectului, pentru: cheltuieli medicale ca rezultat al
poluării atmosferei; salarii, pentru a atrage forţă de muncă care ajunge mai repede de acasă la serviciu şi
înapoi; şi cheltuieli medicale şi de reparaţii rezultate din accidente.
7
Se presupune că toate fluxurile de numerar sunt plătite sau primite la sfîrşit de an. Se presupune deci că
scontarea se face înapoi la sfîrşitul anului 1. Astfel, fluxurile de numerar arătate la sfârşitul anului 1 nu sunt
scontate. Ele sunt calculate la valoarea nominală.

31
în care s-a primit o subvenţie iniţială de numerar. Ar putea de asemeni să reprezinte cazul
în care activele iniţiale au fost acceptate în natură, cum ar fi staţiile de urmărire şi
semnalizare din sistemul de transport public, finanţate din veniturile publice generale.

Presupunem o scontare (rata dobânzii la împrumut) de 4%. Arată de asemeni că fiecare

ieşire de numerar este împrumutată şi fiecare intrare este rambursată împrumutătorilor.
Totuşi, de această dată, se aplică o dobândă de numai 4% în bilanţ la sfârşitul fiecărui an.
La această rată a dobânzii, este evident că intrările de numerar vor fi absolut suficiente
pentru a rambursa împrumutul pentru ieşirile de numerar. La sfârşitul vieţii activelor,
apare un excedent de numerar acumulat de USD 6.825,20.

Motivul pentru care proiectul “se autoplăteşte” cu uşurinţă la o rată de scont de 4% poate
fi dedus din faptul că “rata de rentabilitate” este, ca şi mai înainte, de circa 6,126%. Încă
nu se ştie cum s-a ajuns la această valoare. Totuşi, ca şi înainte, o luăm ca fiind corectă.
Conform principiului anterior, că orice proiect care are o rată de scont mai mare decât
rata de rentabilitate nu se va “autoplăti”, se poate afirma că orice proiect cu rata de scont
mai mică decât rata rentabilităţii se va “autoplăti”. De această dată, în termeni tehnici, va
avea o Valoare Netă Actuală pozitivă.

Dacă USD 2.662,66 au fost împrumutaţi la rata de scont de 4% în anul întâi, creditul se va
acumula, la sfârşitul anului 25, până la USD. Aceasta ar fi din nou exact datoria – până la
centimă – care poate fi rambursată din excedentul de numerar acumulat pe parcursul vieţii
totale a proiectului. Astfel, se poate afirma că această sumă (cu dobînda totală acumulată)
de acoperit din beneficiile proiectului este Valoarea Netă Actuală pozitivă a proiectului.

Dacă Valoarea Netă Actuală, împrumutată în acest scop, ar fi dată cu împrumut la

începutul proiectului, ar genera o sumă anuală, pentru plata combinată a împrumutului şi
dobânzii, de USD 174,64.

Este ca şi cumpărarea unei anuităţi plătite treptat împreună cu dobânda acumulată.

Implicaţia, pentru proiect, este aceea că, în medie, fluxurile de numerar de USD 174,64 pe
an, MAI PUŢIN DECÂT CÂŞTIGURILE DIN PROIECT, vor fi necesare pentru a susţine
fluxurile de numerar altfel pozitive ale proiectului.

Dacă proiectul ar fi o activitate aducătoare de venit, aceasta ar implica profit financiar,

impozit pe profit, excedent sau dividende, transferabile la guvern sau la entitatea
finanţatoare (publică sau privată). În caz contrar, ar reprezenta ceea ce se numeşte uneori
“fonduri generate intern” (sau numerar)” În termeni contabili, acest lucru este în linii mari
echivalent cu profiturile nerepartizate plus provizioanele de amortizare.

Dacă proiectul ar fi proprietate publică sau ar fi finanţat din fonduri publice, fluxurile
anuale de numerar pozitive ar putea reprezenta venituri în numerar sau economii pentru
contribuabili. Ar putea fi de asemeni impozitele ce ar trebui plătite sau costurile
economice suportate ce derivă din operarea costurilor “externe”.

La fiecare set de fluxuri anuale de numerar, intrările şi ieşirile sunt anulate reciproc, pentru
a se obţine o cifră netă. Ieşirile nete sunt indicate cu minus (-). Fiecare flux net de numerar
este apoi “scontat” prin aplicarea factorului anual de scontare corespunzător luat din
tabele. Astfel, de exemplu, calculul pentru al treilea an este următorul:

32
 3.400,52 = 3.678* _1__
(1,04)2

După scontarea tuturor cifrelor anuale, aceste cifre sunt totalizate pentru a se obţine
“Valoarea Netă Actuală Totală”. Aceasta este de USD 2.662,66, exact aceeaşi cu valoarea
calculată în abordarea precedentă.

Din nou, este posibil calculul separat al Valorilor Actuale pentru ieşirile şi intrările de
numerar (costuri şi beneficii). Dacă una este scăzută din cealaltă, va da “Valoarea Netă
Actuală Totală”. Aceasta, ca şi înainte, va fi de USD 2.662,66. Totuşi, ieşirile totale de
numerar (costuri) pot fi împărţite la intrările totale (beneficii), pentru a se obţine aşa
numitul raport cost-beneficiu, anume 1,25. De data aceasta, este mai mare de 1,00,
validând ideea că proiectul se poate “autoplăti” cu uşurinţă la o rată a scontului de 4%,
ceea ce nu s-ar întâmpla la rata de 10%.

Presupunem că proiectul plăteşte un impozit iniţial, subvenţii sau dividende precis egale
cu valoarea sa actuală. Apoi, cu fiecare flux de numerar scontat la 4%, Valoarea Netă
Actuală totală va fi zero. În mod alternativ, plata iniţială converteşte “rata rentabilităţii”
(financiare) la 4%, echivalentul precis al ratei de scont.

Această plată iniţială ar putea fi, de exemplu, o taxă iniţială de dezvoltare plătibilă la (să
zicem) autoritatea de planificare8, pentru dreptul de a utiliza proprietatea într-un anume
mod9.

Este de asemeni posibil ca proiectul, deşi produce cîştiguri financiare pentru proprietarii
sau operatorii săi, să fi impus “costuri (economice) externe” asupra restului societăţii.
Această problemă poate fi rezolvată sau nu la recuperarea taxelor de dezvoltare, în mod
tipic influenţate de către situaţia înfloritoare a economiei locale.

Un asemenea exemplu poate fi o fabrică ale cărei venituri din vînzări cîştigă o rată
financiară de rentabilitate de 6,126%. Ca întreprindere financiară, ar produce astfel bani şi
ar avea o Valoare Netă Actuală pozitivă. Totuşi, poate fi judecată prin analiză
economică10, şi anume costurile “externe” de la fabrică, suportate de alţii11 decât
proprietarii, au ajuns la echivalentul fluxului de numerar pe 25 de ani (negativ) care dă

8
Este de asemeni valoarea maximă pe care un operator privat al proiectului ar fi pregătit să o plătească
(legal) pentru o licenţă (ilegal), mită sau (uneori ambele!) costuri de lobby, pentru a i se permite să realizeze
activitatea. Într-o situaţie de “cliring al pieţei”, proiectul se dovedeşte a oferi unele “prfituri excedentare” sau
“închiriere monopolistă”, care “merită să fie căutate” prin metodele descrise, prin cheltuirea unei părţi din
excedentul de fonduri.
9
Un text care examinează aceste probleme este “Reglemetarea Veniturilor” de Alan A. Altshuler & Jose
Gomez Ibanez, The Brookings Institute, Washington etc.
Include conceptele de “pretenţii exagerate”, “proferte” şi “legătură”.
10
Din nou, pentru simplitate, ignoraţi metodologia detailată pentru efectuarea analizei economice. În
practică, acesta ar putea să fie un element matematic şi conceptual provocator. Poate să fie suspus greşelii în
ce priveşte evaluarea datelor de input.
11
Cei care suferă costurile pot fi clienţi ai produselor fabricii, precum şi muncitorii din fabrică. Strict
vorbind, ar fi costuri suplimentare numai în măsura în care nu s-au conştientizat daunele potenţiale. În
termeni pur economici, se presupune că clienţii şi-au ajustat preţurile proferite, iar muncitorii salarile
aceptabile pentru a cunoaşte costurile care le revin. Se poate de asemeni conceda că proprietarii fabircii au
creat costuri pentru ei şi ceilalţi în mod nedeliberat (neglijenţă sau nesăbuinţă).

33
(minus) 2,126%12. Aceasta este diferenţa dintre rentabilitatea financiară a proiectului
(6,126%) şi (4%) rata de scont utilizată în calculul valorii nete actuale.

În acest caz unic, rata de rentabilitate economică (6,126% - 2,126%) ar fi egală cu rata de
scont (4%). Din punct de vedere economic, proiectul cu greu s-ar putea justifica.

Costurile “externe” ale unei fabrici ar putea, în acest exemplu, să cuprindă poluarea apei,
aerului etc., precum şi pericole fizice sau personale generate de produse şi procese
(potenţial de accidente sau probleme de sănătate). Astfel, în termeni simpli, se poate avea
în vedere situaţia în care alţii decît proprietarii fabricii ar putea plăti mai mult, pe parcursul
anilor proiectului, pentru: tratarea apei şi a sistemului de canalizare, împreună cu cheltuieli
medicale rezultînd din poluarea mediului, şi cheltuieli medicale sau de altă natură ce
rezultă din periclitarea sănătăţii şi a siguranţei de către procesul de producţie şi produsele
fabricate. Despădurirea şi încălcarea legii privind terenurile publice sunt alte exemple
similare de costuri de producţie. Vehiculele sau jucăriile nesigure, împreună cu produsele
din tutun sunt exemple frecvent invocate de costuri de producţie.

Rata rentabilităţii

Până acum, a existat presupunerea că Rata Rentabilităţii unui proiect, fără subvenţii şi
taxe, şi fără alocaţie pentru externalităţi, este de circa 6,126%. Totuşi, nu s-a arătat nici o
modalitate de calcul al acestei cifre. Într-adevăr,niciodată Rata Rentabilităţii nu poate fi
calculată direct, prin matematica simplă. Poate fi determinată prin “experiment şi eroare”
sau iterare. Într-adevăr, aşa procedează cele mai sofisticate computere sau calcuulatoarele
de buzunar complexe. De asemeni, acesta este motivul pentru care un astfel de calcul
necesită mult mai mult timp decît alte calcule compuse ale dobânzii.

Pentru a demonstra acest concept, presupunem că Valoarea Netă Actuală a fost calculată
pentru fiecare rată de scont de la 3% la 10%. Se vor constata următoarele:

Rata de scont Valoarea Netă Actuală

3% 4312
4% 2663
5% 1285
6% 131
6,126%13 0
7% (837)
8% (1650)
9% (2335)
10% (2911)

Aceste cifre pot fi apoi arătate sub formă de grafic, cu rata rentabilităţii deescoperită din
punctul în care linia “zero” este intersectată, de la o “Valoare Netă Actuală “ pozitivă la
una negativă. Se ataşează un exemplu de grafic.

12
În acest caz, un rezultat negativ este acelaşi lucru cu costul dobânzii.
13
Mai precis aceasta este de 6,1255042…%. A fost rotunjită cu 3 zecimale. Poate fi detectată fie prin calcul
de "experiment şi eroare”, fie dintr-un grafic (precizie mai mică).

34
Motivul pentru care proiectul “se va autoplăti” fix la rata de scont de 6,1255042% poate fi
dedus din faptul că “Rata de Rentabilitate” este, ca şi înainte, exact 6,1255042%. Acum
există o modalitate de a şti cum s-a ajuns la aceasta, anume printr-un mod de calcul foarte
brut, “experiment şi eroare”. Dar aşa stau lucrurile!

Principiul deja stabilit este că orice proiect care are o rată de scont (sau a dobânzii) mai
mare decât Rata de Rentabilitate a proiectului nu se va “autoplăti”, şi că orice proiect
care are o rată de scont mai mică decât Rata de Rentabilitate se va “autoplăti”. Implicaţia
evidentă este aceea că orice proiect cu o rată de rentabilitate egală cu rata de scont va avea
o valoare actuală de zero.

Un astfel de proiect este într-adevăr fix capabil “să se autoplătească” – dar nici o centimă
în plus sau în minus. O altă percepţie este că promotoriilor lui trebuie să le fie complet
indiferent (în termeni financiari sau economici) dacă se realizează sau nu.

În practică, este cert că un curs înţelept de acţiune (financiar sau economic) ar fi

respingerea unui asemenea proiect, mai ales dacă el cuprinde o schemă vastă de inginerie.
Aceasta pentru că astfel de scheme sunt aproape universal şi notoriu sub-bugetate, atît ca
bani cît şi ca timp.de asemeni, eventualele venituri sau beneficii economice sunt aproape
întotdeauna capturate la sume mai mici (şi mai tîrziu) decît s-a estimat iniţial.

Un exemplu contemporan este intens mediatizatul “Eurotunel” dintre Anglia şi Franţa,

actualmente ameninţat de faliment. Un altul se referă la autostrada privată cu taxă din
suburbiile Greater Washington D.C. Se relatează următoarele (Washington Post,
Decembrie 26, 1995):

“Până la deschiderea pentru operarare acum trei luni, autostrada Greenway de 14 mile
care leagă Leesburg de Aeroportul Internaţional Dulles a fost salutată cu entuziasm de
multă lume, ca un exemplu al know-how-ului şi iniţiativei private…Dar până în prezent,
prima autostradă a naţiunii construită din bani privaţi în ultimii 150 de ani a fost un eşec
jenant, atrăgând numai o treime din traficul preconizat de către proprietar şi operator.”

Un motiv al acestui fenomen, deşi nu singurul criteriu, este că promotorii au aproape

întotdeauna interesul voalat de a porni un proiect, după care este din ce în ce mai dificil de
modificat, restrâns sau anulat. Pe măsură ce înaintează, “costurile investite” nu pot fi
retrase şi deci nu sunt incluse în luarea deciziilor14. Totuşi, toate veniturile şi beneficiile
anticipate se află în viitor.

De aceea, se contează pe ele integral, cu un optimism nediminuat!

În ciuda acestor avertismente, raţiuni de ordin social, politic etc. pot determina continuarea
proiectului sau nemodificarea acestuia. Mai mult, pot exista beneficii economice
suplimentare semnificative care, deşi recunoscute ca valabile, nu pot fi nici precis
evaluate, nici nu le pot fi atribuite valori băneşti cu semnificaţie.

14
Ignorarea aşa numitelor “costuri investite” este consecventă cu teoria economică solidă conform căreia
costurile marginale (suplimentare) sunt evaluate faţă de veniturile “marginale”. Totuşi, acest concept este cît
se poate de valabil şi folositor numai înainte de asumarea oricăror costuri. Este un instrument de
“planificare” a proiectului mai degrabă decât de “implementare”.

35
Se poate susţine că în termeni financiari sau economici, rata (estimată) a rentabilităţii este
rata de scont care face proiectul fix lipsit de valoare! Aceasta pentru că, prin definiţia de
“cost de oportunitate al capitalului”, există cel puţin un alt proiect de valoare egală în care
ar putea fi investite fondurile (în sens mai larg – resursele economice), pentru a da aceeaşi
valoare netă actuală la rata de scont. Lucrurile ar sta în acest fel, prin definiţiile din teorii,
chiar dacă “proiectul” alternativ ar fi doar un instrument monetar purtător de dobândă.
Se constată că nimic nu trebuie luat sau dat cu împrumut, la rata de scont de 6,1255042%,
în anul unu, astfel încât se va acumula la USD 0 la sfârşitul anului 25. Nu va fi nevoie de
exact nimic – din nou până la centimă – care să compenseze sau să fie compensat de
excedentele şi deficitele de numerar la sfârşitul vieţii proiectului..

Nimic nu trebuie considerat ca luat sau dat cu împrumut pentru că – de regulă- nu vor fi
necesare fluxuri de numerar suplimentare pentru sprijinirea fluxurilor de numerar proprii
ale proiectului. Dacă proiectul ar fi o activitate generatoare de venit, aceasta nu ar implica
nici subvenţii, nici impozit, excedent sau divident de la sau către entitatea finanţatoare. Ar
însemna de asemeni că, dacă externalităţile nu ar fi incluse iniţial în calcul, valoarea
(economică) sau altfel a proiectului ar depinde în întregime de evaluarea externalităţilor.
Beneficiile externe nete ar justifica proiectul iar costurile externe nete ar provoca
respingerea acestuia.

De exemplu, presupunem la proiectul anterior de autostradă cu taxă sau de cale ferată, că

valoarea actuală a veniturilor din taxe sau tarife a corespuns costurilor. În acest caz,
viabilitatea proiectului ar putea depinde în principal de măsura în care beneficiile din (să
zicem) siguranţa suplimentară sau reducerea blocărilor de trafic au fost sub (să zicem)
costurile suplimentare din poluare sau degradarea mediului.

Uneori, costurile şi beneficiile externe se vor deversa pe alte localităţi sau jurisdicţii.
Pentru o cale ferată, de exemplu costurile de mediu ar putea cuprinde noxe suplimentare
de motorină de la locomotive sau în urma poluării (generare termică), pericole asupra
sănătăţii (generare nucleară) sau costuri de mediu (hidro-generare) pentru generarea de
electricitate de locomoţie suplimentară. În primul caz, poluarea ar exista la locul căii
ferate. În celelalte, ar putea fi la o distanţă mai mare de ea. Ar putea fi, chiar dacă în mod
excepţional, într-o altă ţară, cum ar fi SUA şi Canada care exploatează o reţea comună de
alimentare cu electricitate.

Astfel, chiar dacă sistemul cu flux de numerar scontat poate fi utilizat pentru a rezolva
costurile şi beneficiile (inclusiv externalităţi de mediu) la momente diferite, nu înfruntă
problema la fel de vexantă a echilibrului spaţial al conservării resurselor15. Aceasta
reprezintă o preocupare deosebită în (să zicem) zonele metropolitane cu un mare număr şi
o mare varietate de jurisdicţii – de ex. Boston. Acesta este unul din motivele înfloririi unei
mari diversităţi de agenţii publice de “interes deosebit”, mai ales cele care se ocupă cu
probleme de planificare şi transport în concentrările urbane.

Ca şi înainte, cu fiecare set de fluxuri de numerar actuale, intrările şi ieşirile sunt anulate
unele faţă de celelalte pentru a se obţine o cifră netă. Ieşirile nete sunt indicate cu minus
(-). Fiecare flux net de numerar este apoi “scontat” prin aplicarea factorului de scont anual
luat din tabele, de pe computer sau de pe calculatorul de buzunar.

15
Deşi nu direct legate de politicile locale, exemplele de preocupări internaţionale abundă în ce priveşte
exportul şi importul poluării. Unele probleme sunt soluţionate, de exemplu, în cadrul tratatului NAFTA.

36
Astfel, de exemplu, calculul pentru anul al treilea este:

3.265,67 = 3.678*__1____
_______ (1,061255042)

După scontarea tuturor cifrelor anuale, aceste cifre sunt totalizate pentru a da “Valoarea
Netă Actuală Totală”. Ea este de USD 0, exact acceaşi calculată la abordarea anterioară.

Ca exerciţiu suplimentar, este posibil calculul separat al Valorii Actuale pentru ieşiri şi
intrări de numerar (costuri şi beneficii). Dacă însa se scade din cealaltă va da “Valoarea
Netă Actuală Totală”. Aceasta, ca şi înainte, va fi USD 0. În plus totuşi, totalul ieşirilor de
numerar (costuri) poate fi împărţit la totalul intrărilor (beneficii) pentru a se abţine aşa
numiturl raport “cost-beneficiu”. În acest caz este de 1, ceea ce validează ideea că priectul
se va “autoplăti” exact la rata de scont de 6,1255042%, unde costurile şi beneficiile sunt
exact egale. Ele au aceeaşi Valoare Netă Actuală.

Se presupune de obicei că proiectul plăteşte o taxă iniţială sau un dividend exact egal cu
valoarea actuală, sau că primeşte o subvenţie echivalentă.

Inflaţia

Toate explicaţiile de mai sus, dacă nu este altfel specificat, presupun că nu există inflaţie.
În măsura în care ne aşteptăm să existeinflaţie, ratele “reale” ale dobânzilor sau de scont,
implicite în cea mai mare parte a textului, vor fi modificate cu rata inflaţiei preconizată.

Mai mult, când se efectuează analiza financiară (prin contrast cu cea economică), rata
nominală – sau de piaţă a dobânzii fa fi utilizată uneori (deşi nu totdeauna), aplicându-se
la diversele valori ce includ şi inflaţia16.

Deşi inflaţia produce confuzii, împreună cu modificări semnificative ale cifrelor, NU este,
în principiu, motivul pentru care “valorile actuale” diferă de “valorile viitoare”. Acest
aspect se bazează numai pe preferinţa de timp. Înseamnă că cineva ar prefera să aibă mai
mult din ceva, în termeni reali, mai târziu, în schimbul renunţării la dreptul sau
oportunitatea de a avea mai puţin din acel ceva acum. Astfel, în termeni reali, la rată de
scont de 10% pe an, pentru cineva nu contează prea mult dacă obţine USD 100 acum sau
USD 110 la sfârşitul anului. Dar numai cu condiţia ca valoarea dolarului să rămână
constantă.

Prin exact acelaşi principiu, 11 monede din aur de 24 de carate (de mărime şi calitate
egale) pe parcursul unui an vor echivala cu 10 astfel de monede din momentul de faţă.
Într-adevăr, monedele de aur ilustrează câteva puncte importante. Fiecare va avea o
valoare “reală”, ca monedă de aur cu mărime şi calitate specifice, care are utilizări
alternative (costuri de oportunitate) la (să zicem) bijuterii, în industrie sau stomatologie.
Fiecare are şi un preţ de piaţă, sau valoare “nominală” (pe baza preţului metalului în dolari
actuali, lire sau franci) şi o valoare “înscrisă”. În economia bazată pe bani din hârtie,
valoare înscrisă serveşte numai ca semn de identificare şi probabil că a fost de mult
depăşită.

16
Uneori, valorile reale se modifică una faţă de cealaltă , ca atunci când valoarea terenurilor creşte la rate
diferite faţă de veniturile personale. În aceste cazuri, preţurile relativ constante trebuiesc ajustate.

37
Să zicem că fiecare monedă cântăreşte un sfert de uncie şi are valoarea de piaţă17 de USD
100. Inflaţia de 5% înseamnă că (toate celelalte elemente fiind egale) la sfârşitul unui an
fiecare monedă îşi va fi mărit valoarea nominală la USD 105.

Totuşi, folosind conceptul de valoare “reală” (fără inflaţie), rata de scont de 10% va
implica în continuare o preferinţă pentru unsprezece monede după un an, ca o compensaţie
pentru renunţarea la zece monede acum. Faptul că fiecare din cele 11 monede ar valora
USD 105 ar da o valoare nominală de 11* USD 105 = USD 1.155. Aceasta ar reprezenta,
în termeni reali, (a) suma principală iniţială (10 monede); şi (b) dobânda reală (1 monedă).
În termeni nominali, aceasta ar fi: (a) suma principală iniţială (10 monede USD 100= USD
1.000); (b) dobânda reală (USD 1000* 10% [sau 1 monedă * USD 100] =USD 100 şi (c)
inflaţia ([USD 1000 + USD 100=USD 1100]* 5% = USD 5518.

Conceptul se aplică totuşi la orice care are valoare sau utilizare, fie că poate sau nu să se
cuantifice în termeni monetari. De exemplu, un iepure (dacă nu ar putea gîndi) ar echivala
cu 11 morcovi (de mărime şi calitate egale) pe parcursul unui an faţă de 10 morcovi acum!
Deci, “fluxul de numerar scontat” este un echivalent conceptual al “fluxului de carate (sau
carote) scontat”, neafectat de inflaţie.

Totuşi folosirea conceptului pentru analiză se limitează în mod normal la elemente cărora
nu li se pot atribui valori în numerar19. De unde termenul de flux de numerar. Aceasta
pentru că analiza costurilor şi beneficiilor se bazează pe uzul, abuzul şi schimbul unei
diversităţi de resurse echonomice. Aceasta necesită o măsură comună a valorii lor. Singura
disponibilă, deşi imperfectă (din cauza inflaţiei şi – pentru tranzacţii externe – modificări
ale ratelor de schimb) este numerarul.

17
Valoarea de piaţă actuală a lingourilor de aur neprelucrate la sub USD 400 per uncie. Aceasta însemană
USD 100 pentru un sfert de uncie.
18
În termeni algebrici, formula de adunare a ratei inflaţiei este: N=[(1+r)x(1+i)-1], unde ca procent:

N = rata dobânzii (de scont) nominale

r = rata reală a dobânzii (de scont); şi
i = rata inflaţiei (preconizată)
19
Unii economişti argumentează că fluxul de numerar scontat ar trebui să se limiteze la resursele care pot
creşte sau scădea în moduri analoage cu numerarul din bancă. Prin urmare, ei ar evita de exemplu
măsurătoarea în termeni monetari a resurselor (inclusiv viaţa umană) care ar putea fi distruse sau păgubite
acum mai degrabă decât ulterior.

38
 PARTICIPAREA CETĂŢEANULUI ÎN FINANŢELE PI ŞI
MUNINCIPALE

A cui oare este datoria? Au fost spuse multe lucruri despre datorii în acest seminar, şi vor
mai fi spuse şi altele. Ei bine, a cui oare este datoria? Dacă răspunsul tău spune că este
datoria administraţiei locale, atunci este numai pe jumătate corect. Da, oraşul îşi asumă
responsabilitatea pentru datorie, dar, de unde credeţi că vin banii pentru plata acelei
datorii? Exact. De la contribuabili. Aceiaşi oameni, care v-au ales în post şi care pot să vă
înlăture din acel post prin acelaşi proces electoral, sunt oamenii ai căror bani sunt folosiţi
pentru plata datoriei.

Pe deasupra, cu cât responsabilitatea pentru strângerea venittului local, care este

decentralizat la nivelul administraţiei locale, este mai mare, cu atât contribuabilii vor
aprecia faptul că serviciile şi administraţia locală ale oraşului funcţionează doar din banii
lor greu câştigaţi. Ideea responsabilităţii administraţiei locale pentru finanţele proprii este
foarte nouă în România. Deci, poate, acest mesaj privind banii contribuabililor nu a ajuns
încă să fie înţeles de majoritatea alegătorilor dvs.. Dar, procesul de înţelegere a relaţiei
între impozite, taxe şi administraţia locală este în curs de dezvoltare şi este un proces
sănătos. De ce?

Conducerea, din şi pentru oameni. Pentru că, oricât ar părea de banal, dar esenţa
democraţiei este o conducere a, din şi pentru oameni. Era la fel de adevărat când un
preşedinte american, Abraham Lincoln, a spus acest lucru în 1863, precum este şi acum.
Este la fel de adevărat pentru democraţia din România precum este pentru democraţia
americană, britanică sau pentru orice altă democraţie. Cu cât democraţia din România
înaintează în vârstă, cu atât acest lucruva deveni din ce în ce mai evident. Acest lucru
înseamnă că democraţia nu reprezintă doar dreptul de a alege. Conducerea a, din şi pentru
oameni este un parteneriat – un parteneriat între oameni şi conducerea în care şi-au învestit
puterile. Exact, şi-au învestit puterile lor. Deci, în democraţiile din toată lumea, populaţia
joacă un rol important în guvernarea de zi cu zi. Şi conducerile ar trebui să întâmpine, să
încurajeze şi să faciliteze acest rol. Problema este că majoritatea populaţiei din România
de abia începe să realizeze complet puterea care îi stă în măini datorită democraţiei.
Aceasta este o frustrare pe care ştim că o înfruntaţi.

Implicarea cetăţeanului. Dar acest parteneriat între conducere şi conduşi presupune

sinceritatea conducerii. Populaţia ar trebui să aibă acces la informaţiile care au efect
asupra vieţii ei. Aceasta înseamnă că părerile cetăţeanului sunt consultate în punctele cheie
de decizie din procesul de guvernare. De exemplu, implicarea populaţiei este căutată în
etape cheie ale procesului bugetar, prin sondaje de opinie privind stadiul de mulţumire al
oamenilor, prin evaluări ale mulţumirii cetăţenilor faţă de furnizorii serviciilor
administraţiei locale şi prin întâlniri deschise pe mandat, cum ar fi şedinţele de consiliu.
Cetăţenii sunt de asemenea rugaţi să se ofere voluntari pentru diferite comisii şi grupuri
operative pentru a ajuta conducerile să rezolve unele probleme, pentru a veni cu idei noi
sau pentru a monitoriza o activitate sau un proces important. Câţiva primari din oraşele
din România au deja grupuri de cetăţeni cu care se consultă şi care îi ajută. Acesta este un
lucru foarte bun. În sfârşit, implicarea cetăţeanului ar trebui căutată ori de câte ori
conducerile doresc să realizeze graficul viitorului unui oraş sau a unei localităţi.

39
Împărtăşirea informaţiei. Dacă este prevăyut ca oamenii să aibă o asemenea participare
în procesul de guvernare, cei care conduc trebuie de asemenea să facă tot posibilul să
informeze cetăţenii şi să-I educe în legătură cu procesul de guvernare şi cu
responsabilităţile lor de cetăţeni. Reprezentanţii populaţiei în aparatul legislativ ar trebui
de asemenea să fie bine informaţi şi angajaţi în procesul de guvernare. Oamenii ar trebui
să ştie cum sunt luate decizile, cum sunt formulate bugetele şi cum sunt ele aprobate. De
asemenea, ar trebui să ştie cumsunt cheltuiţi banii şi cum sunt decontate cheltuielile. Da,
ştim că oamenii sunt prinşi în agitaţia vieţii zilnice încât adesea pare că ei nu sunt
interesaţi şi că încercaţi de a-i ţine informaţi şi educaţi în legătură cu conducerea este un
efort inutil. Nu este un efort inutil. Este pur şi simplu greu. Mult mai greu pentru voi decât
pentru cei din ţările care au crescut cu democraţia. Nu este drept, dar aceasta este
realitatea.

Reacţia. Să ne oprim aici pentru că ştiu că unii dintre voi se simt frustraţi şi se gândesc,
dar, noi facem o mulţime din acest lucruri în oraşul nostru. E adevărat. RTI află din ce în
ce mai mult că administraţiile locale introduc procese democratice în oraşele lor, ori cu
ajutorul banilor proveniţi din donaţii, ori pe cont propriu sau cu ajutorul LGU-rilor
româneşti, nu numai cu interes electoral. Acest grup de primari, ales cu grijă, Va avea mult
de împărtăşit în acest sens. Putem să stăm câteva minute şi să prezentăm câteva din aceste
experienţe pe panou? Spuneţi pe scurt, care sunt unele din căile prin care oraşele dvs.
promovează împărtăşirea informaţiei şi implicarea cetăţenilor în procesul de guvernare?

Suntem pregătiţi să vorbim despre PIC şi împrumuturi. Acum, că avem o idee clară
despre ce se întâmplă cu implicarea cetăţeanului din acest grup, să trecem la discuţia
despre Procesul de Îmbunătăţire a Capitalului. Procesul de îmbunătăţirile a capitalului, la
fel ca drumurile, încălzirea, apa şi sanitaţia, este foarte aproape de centrul nevoilor
esenţiale ale populaţiei, împreună cu hrana şi locuinţa. Stă ca motiv că în planificarea
îmbunătăţirii sau a expansiunii acestor servicii, ar trebui consultată dorinţa colectivă a
populaţiei. De ce? Pentru că dvs. investiţi banii contribuabililor sau angajaţi o datorie în
numele lor pentru ceva foarte important pentru ei. Contribuabilii vor fi mult mai fericiţi şi
vor deveni mai încrezători în conducerea dvs., dacă sunt implicaţi în procesul care duce la
anumite planuri, decizii bugetare şi acţiuni. Aici, trebuie specificat, există o varietate de
abordări care pot fi folosite şi depinde într-o anumită măsură unde vă aflaţi în procesul
luării decizilor.

Abordarea lumii perfecte. Într-o lume perfectă, cetăţenii ar trebui implicaţi în

planificarea strategică care determină viitorul dezvoltării oraşului, cu mult înaintea oricărei
dezvoltări PIC. Apoi ar trebui implicaţi în procesul luării deciziilor care conduce la
prioritariyarea investiţiilor pentru implementarea acelui program de dezvoltare. S-ar putea
ca unii dintre voi să reuşească cu această abordare, aşa că în seminarul pentru Directorii
Economici Şi ai Departamentelor de Investiţii, vom discuta despre unele din tehnicile
folosite pentru acest proces.

Lumea reală aici şi acum. Dar, majoritatea dintre voi nu au la data aceasta luxul unei
asemenea planificări avansate pentru a asigura participarea cetăţenilor la luarea deciziilor
critice privind infrastructura şi serviciile de bază. De fapt, mulţi dintre voi vor fi puşi în
faţa unor probleme urgente cum ar fi înlocuirea infrastructurii învechite sau repararea
acesteia. Veţi fi studiat opţiunile şi veţi şti care sunt nevoile urgente. Câţi dintre voi se află
în această situaţie?

40
Dar, acest lucru nu schimbă ceea ce tocmai am discutat. Dvs. veţi continua să cheltuiţi
banii contribuabililor sau datoria acestora pentru servicii care sunt de o importanţă vitală
pentru populaţia localităţii dvs.. Pe deasupra, deciziile luate de dvs. privind capitalulu de
investiţii pot determina mărirea taxelor pentru acele servicii ( ex: Căldură, apă, sanitaţie )
şi probabilaceasta va însemna amânarea unor cheltuieli ce ar putea fi la fel de urgente.

Deci, care este soluţia? Obţineţi validarea publică a deciziilor pe care le- aţi luat. Nu este
prea târziu să o faceţi. Puteţi să organizaţi nişte întâlniri publice pentru a discuta cu
populaţia deciziile privind bugetul. Puteţi organiza o audienţă publică pentru a prezenta
bugetul, planul îmbunătăţirii capitalului, să explicaţi ce aţi ales şi de ce , şi să obţineţi
implicarea şi reacţiile oamenilor. Acesta poate să fie un proces benefic pe două căi, mai
ales că înainte şi după audienţă ar trebui să fie destule discuţii cu presa. Puteţi să
identificaţi grupurile de reprezentanţi ai populaţiei care se opun şi să încercaţi să-I aduceţi
de partea dvs. şi de asemenea puteţi identifica reprezentanţii care vă susţin şi pe care să-i
îndemnaţi să vă ajute în acest proces. Puteţi forma focus grupuri ca să vedeţi dacă deciziile
dvs. pot fi validate sau folosiţi aceleaşi grupuri ca să identificaţi sursa opozanţilor în
scopul de a putea negocia direct cu aceasta.

Puteţi să vă testaţi presupunerile cu ajutorul sondajelor de opinie susţinute de material

didactic sau poate de o conferinţă de presă. Cu toate acestea, nu faceţi un sondaj de opinie
dacă nu sunteţi pregătit să înfruntaţi rezultatele. Rezultatele unui sondaj de opinie trebuie
publicate aşa ăncât populaţia şi presa să ştie dacă le luaţi sau nu în serios.

Rezultatele. Validarea deciziilor dvs., prin aducerea de partea dvs. prin căi legale a
opozanţilor sau prin ajustarea deciziilor dvs. pentru a arăta că luaţi în serios opinia publică,
are beneficii multiple. În primul rând, încurajează o legătură de încredere între oameni şi
conducerea lor şi inspiră confidenţa. În al doilea rând, uşureaza colectarea şi chiar mărirea
impozitelor sau taxelor necesare plăţii îmbunătăţirilor aduse sau plăţii împrumutului
folosit pentru aceste îmbunătăţiri. Şi în ultimul rând, şi acesta este important mai ales în
cazul angajării împrumuturilor străine sau din donaţii, Bancherii implicaţi ştiind asta, cu
ajutor public, împrumutul dvs. are mai puţine şanse de a fi respins dacă este susţinut de
cetăţeni. Deci, dovada că deciziile dvs. au suportul cetăţenilor, într-o democraţie, este de o
mare importanţă pentru cel care împrumută. De exemplu, Banca Mondială va insista ca un
referendum să fie organizat înainte de a acorda împrumuturi administraţiilor locale.

Concluzie. Scopul acestei sesiuni nu este să vă înveţe tehnicile implicării publice. Acesta
ar fi subiectul unui nivel mult mai tehnic. Dar, este intenţia noastră să căutăm aprobarea
dvs. cu privire la anumite puncte ce sunt relevante poliţei : (1) în orice democraţie,
implicarea şi transparenţa publică în bugetarea capitalului şi în deciziile privind creditul
munincipal sunt importante, chiar şi în condiţiile dificile actuale; (2) deja are loc un
progres considerabil în oraşele din România privind implicarea cetăţenilor, chiar dacă apar
numeroase obstacole; (3) există nişte abordări practice care pot fi folosite în bugetarea şi
creditareaPIC; şi (4) există beneficii multiple implicate în particuparea şi transparenţa
cetăţeanului. Sperăm că am reuşit să atingem acest scop. Aveţi alte nelămuriri legat de
cele discutate?

41
 INSTRUMENTE UTILIZATE IN PRIORITIZAREA SI
SELECTAREA PROIECTELOR

GRUPURI DE REFLEXIE

Ce sunt acestea? Grupurile de reflexie sunt întruniri interactive cu moderator în grupuri

mici de cetăţeni sau clienţi care pe baza unei liste prestabilite de întrebări determină ce
cred oamenii despre un anumit subiect. Grupurile de reflexie îşi au originea în sectorul
privat, unde au apărut ca mijloc de determinare a atitudinii şi reacţiilor clienţilor faţă de
anumite linii de produs, inovaţii sau campanii publicitare. Pe parcurs utilizarea lor a
căpătat o largă răspândire şi în sectorul public, educaţional, al cercetării sau în campaniile
politice.

Participanţii la grupurile de reflexie sunt invitaţi (nu este o întâlnire deschisă) şi în general
în număr de 7 – 12 persoane aparţinând unui anumit grup (ex. profesori, pensionari,
locatari ai unei anumite asociaţii de proprietari). Participanţilor li se cere să ia parte la o
discuţie structurată pe un subiect care reprezintă un interes şi o preocupare pentru sponsor
(în acest caz, administraţia publică).

Când se utilizează: Grupurile de reflexie sunt un mijloc relativ simplu, rapid şi puţin
costisitor de a obţine feedback din partea clientului. Ele pot fi utilizate într-o mare
varietate de situaţii, ca de exemplu:

Planificare strategică – pentru a înţelege problemele şi diversele lor

aspecte, pentru a testa soluţiile.
Evaluarea necesităţilor – pentru a căpăta o idee despre nevoile unui
anumit grup.
Testare – noi servicii administrative, programe, spaţii de expunere,
sloganuri, preţuri, taxe si cote, proceduri de facturare, etc.
Asigurarea serviciilor/satisfacerea clientului – se poate utiliza înaintea,
în timpul sau după acordarea sau îmbunătăţirea serviciului respectiv.
Elaborarea sondajelor – pentru testarea chestionarului.
Un mod rapid de a obţine feedback – pentru manageri, lideri,
politicieni, etc.

In contextul proiectelor de investiţii, grupurile de reflexie pot fi utilizate pentru:

(a) a contribui la elaborarea unui chestionar pentru determinarea priorităţilor cetăţenilor,
fie în general, fie într-un grup specific;
(b) pentru a determina priorităţile dintr-un anumit sector;
(c) a evalua sentimentele unui anumit grup de factori implicaţi;
(d) pentru a testa o serie de priorităţi deja stabilite de către administraţia locală.

42
Elemente de bază privind grupurile de reflexie:

Utilizaţi o tehnică interactivă, de grup mic; participanţii cetăţeni făcând

parte dintr-un anumit grup de factori implicaţi.
Discuţiile în grup să fie conduse de un moderator, care să urmăreasca
un “itinerar al întrebărilor” (o serie prestabilită de 5 - 10 întrebări cu
răspuns deschis, pregătite anterior împreună cu sponsorul). Discuţiile
se înregistrează pentru a uşura munca la raportul întocmit apoi de către
moderator.
Un format flexibil permite moderatorului să descopere raţionamentul,
convingerile şi valorile ce stau la baza atitudinilor şi determină apariţia
unor anumite îngrijorări.
Exerciţiul în grupul de reflexie trebuie de obicei să se repete de 2 – 4 ori
cu grupuri diferite de factori implicaţi similari pentru ca rezultatele să
fie viabile – respectiv, pentru a ne asigura că au fost exprimate toate
ideile importante şi că grupurile ulterioare vor repeta doar ideile
exprimate de cei dinaintea lor.
Grupul trebuie să fie suficient de mic pentru a permite schimbul de idei,
dar şi suficient de mare pentru că părerile să fie diverse. Un număr bun
este de 7 – 12 persoane. Peste 12 este prea mare şi duce la fragmentare.
Durata unui grup de reflexie trebuie să fie de circa 1,5 – 2,0 ore.
Costuri. De obicei participanţilor la grupul de reflexie li se plăteşte o
mică sumă. Mai există şi costurile pentru moderatorul profesionist,
spaţiu şi trataţii.
Organizaţi întâlnirea pe teren neutru şi confortabil, care să creeze o
atmosferă de relaxare.
Moderatorii grupurilor de reflexie trebuie să fie instruiţi şi dotaţi pentru
facilitarea discuţiilor în grup mic (să nu conducă).
Moderatorul îşi va scrie raportul pe baza notiţelor luate în timpul
sesiunii, de către un asistent, şi a înregistrărilor pe bandă. Transcrierea
completă sau parţială a înregistrării este utilă, dar nu esenţială.
Sponsorii (ex. reprezentanţii consiliului) pot obţine feedback imediat
prin observarea directă a grupului de reflexie prin monitor TV sau
oglinda-fereastră.

43
 Participarea la Programul de Investiţii
Puncte esenţiale
- Ierarhizarea şi selectarea proiectelor
- Respingere sau validare
- Aplicarea procesului de monitorizare

De ce participare cetăţenească în planificarea investiţiilor ?

Banii vin de la cetăţeni = electoratul
Care sunt:
Plătitori de impozite
Plătitori de rate
Titulari de împrumuturi
Proiectele de investiţii afectează de obicei în mod direct calitatea vieţii cetăţenilor
Participarea cetăţenilor ajută la creşterea încrederii lor în administraţia locală
Participarea cetăţenilor sporeşte acceptabilitatea pentru plata noilor rate sau
impozite pentru acoperirea investiţiilor

Ce se va rezolva ?
Sunteţi de acord că există o legatură directă între participarea cetăţenească şi
democraţie?
Sunteţi de acord cu exemplele prezentate de primarii din orasele Dvs. referitoare la
modul în care a fost deja implicată participarea cetăţenească în unele acţiuni?
Discutaţi instrumentele participării cetăţeneşti în ierarhizarea şi selecţia proiectelor.
Comentaţi situaţii cu care v-aţi confruntat în comunitatea Dvs. şi modul în care le-
aţi rezolvat.
Comentaţi posibilitatea aplicării participării cetăţeneşti în cadrul administraţiei
publice pe care o reprezentaţi

PC in ierarhizarea proiectelor
Modelul lumii perfecte - procesul implicării începe devreme
Planificarea strategică şi de perspectivă
Ierarhizarea domeniilor/serviciilor
Ierarhizarea şi selectarea proiectelor
Monitorizarea implementării
Probleme reale în România: trebuie formulate clar şi în funcţie de urgenţe;repararea
sau înlocuirea infrastructurii
Au fost analizate alternativele/opţiunile?
Se ştie care sunt nevoile reale?
Cine vrea să prezinte un exemplu?
Cum să implicam cetăţenii?
Verificaţi-vă presupunerile!!
Instrumente folosite în mod curent:
Grupuri de lucru
Întruniri şi audieri publice
Sondaje de opinie (doar dacă doriţi să folosiţi rezulatele)
Colaborare cu factorii interesaţi (+) (-)
Tehnici de grup pentru ierarhizare
Mijloace media şi anunţuri publice

44
 Prezentări clare
Doriţi să prezentaţi un exemplu?

Puncte cheie
Implicarea cetăţenilor în ierarhizarea şi selecţia proiectelor de investiţii reprezintă un
element important al guvernării, într-o democraţie
Participarea publică aduce foloase atât autorităţii locale, cât şi comunităţii în ansamblu
Există multe metode de a implica cetăţeanul în procesul guvernării şi multe sunt deja
folosite în România

Aplicaţii în activitatea administraţiei locale pe care o reprezentaţi

Cum veţi folosi participarea cetăţenească în comunitatea Dvs. ? Daţi exemple.

Aţi dori mai multe materiale, asistenţă de specialitate, instruire/perfecţionare pentru

colegii dumneavoastră ?

Vă mulţumim şi vă dorim succes în munca Dvs. !!!

45
 Mobilizarea resurselor
Introducere
 Utilizarea impozitelor speciale pentru suplimentarea veniturilor din impozitul pe
proprietate

Instrumente pentru finanţarea serviciilor şi infrastructurii

 Districte speciale de impozitare
 Amenajări
 Finanţare prin creşterea impozitului

1. Provocarea:
Cum să finanţezi îmbunătăţirea serviciilor sau infrastructurii de care beneficiază doar
câţiva
 Servicii de poliţie în centrul oraşului
 Salubritate comercială
 Distribuţie apă-canalizare
 Trotuare
 Intrări pe autostrăzi

1.1 Dileme
 Resurse publice deficitare
 Investiţiile publice aduc câştiguri substanţiale sectorului privat

1.2 Solutia – D.I.S.

 Recuperarea costurilor serviciilor prin impozite speciale, asumate voluntar
(Districte de Impozitare Speciala).
 Exemplu:
 Agenţii comerciali creează o asociaţie în centrul oraşului
 Contract de siguranţă publică, salubrizare,, alte servicii
 Costurile se percep ca un alt fel de taxă adaugată asupra terenurilor şi
clădirilor
 Impozitul se returnează spre administrare asociaţiei

1.3 Soluţia - Amenajări

 Asigură infrastructura pentru anumiţi beneficiari din sectorul privat
 Exemplu:
Extinderea reţelei de canalizare într-un cartier la cererea locatarilor.
 Locatarii sunt de acord cu costul lucrării
 Costurile sunt suportate de municipalitate
 Se asigură împrumuturi garantate cu proprietăţile
 Rambursarea anuală a împrumutului se face prin impozitarea specială a
locatarilor

46
1.4 Solutia – Finanţare prin creşterea impozitelor (FCI)
 Finanţează costul investiţiei ce determină creşterea considerabilă a valorii de
piaţă.
 Exemplu
 Pasajul spre autostradă deviază circulaţia spre o zonă subdezvoltată
 Identificaţi zona specifică ce va fi avantajată
 Stabiliţi valorile de bază
 Obligaţi la plata unor impozite mai mari pentru acoperirea investiţiei
 Finanţaţi costurile printr-o creştere a impozitului cu o anumită cotă

Ce inseamna toate acestea

 Utilizarea autorităţii publice pentru a facilita servicii sau amenajări dorite de
sectorul privat fără subvenţii publice
 Permite dezvoltarea fără a reduce fluxul unor venituri precare

47
 DEFINIREA SI RECUPERAREA COSTURILOR
PENTRU INFRASTRUCTURĂ, TERENURI ŞI
PROPRIETĂŢI
Prezentările studiilor de caz din mai multe localităţi reprezintă exemple specifice de
dezvoltare urbană, realizată prin diverse tipuri de aranjamente instituţionale şi financiare.
Multe dintre acestea pot fi caracterizate, într-o oarecare măsură, că parteneriate între
sectorul public şi cel privat. Este probabil corect să afirmăm că majoritatea activităţilor de
dezvoltare urbană presupun întotdeauna un parteneriat între sectoarele public şi privat. La
ora actuală, însă, se pune un important accent asupra potenţialului de extindere a rolului
sectorului privat în aceste activităţi, dublat de o diminuare a celui public. Deşi sunt
implicate diverse instituţii, toate acestea sunt preocupate de problema finanţării. Astfel,
diversele cazuri pot fi privite ca exemple specifice ale unor paradigme financiare generale,
ce presupun în principal facilitarea activităţii sectorului privat de către sectorul public.

În cadrul problemei cooperării dintre sectorul public şi cel privat, este important să se
analizeze finanţarea de către instituţii în general, făcând o distincţie între: fluxul numerar;
profitabilitate; şi elaborarea proiectelor. Fluxul numerar este în mod normal preocuparea
imediata. Este o chestiune de supravieţuire: de la plata salariilor curente până la
menţinerea ritmului lucrărilor pe şantierele de construcţii. La nevoie, lichidităţile vor
trebui împrumutate – adesea pe termen scurt şi cu costuri foarte mari ale dobânzii –
pentru a asigura supravieţuirea financiară, deoarece întârzierile sunt aproape întotdeauna
costisitoare. Cu toate acestea, pentru o durabilitate pe termen mediu şi lung, fluxul
numerar, deşi necesar, nu este suficient. Este esenţial ca întreprinderea sau instituţia să
obţină profit, să-şi acopere toate costurile de consum al resurselor economice, inclusiv
costurile investiţiei. Acest lucru se poate face fie prin taxe financiare fie din surse de
finanţare. În sfârşit, proiectele de construcţie necesită aproape întotdeauna o injecţie de
capital nou în instituţie sau întreprindere, fie că aceasta este publică, fie că este privată.
Aceasta se obţine de obicei din credite, transferuri sau capital social, ceea ce modifică în
mod permanent structura capitalului. Cu alte cuvinte, proiectele de dezvoltare tind să
afecteze stabilitatea fianciară a unei instituţii pe termen îndelungat.

Paradigma standard pentru orice proiect de construcţii este investirea capitalului pentru
producerea unor bunuri de folosinţă îndelungată. Acestea sunt utilizate, inchiriate sau
vândute, astfel încât veniturile să acopere costurile investiţiei, întreţinerea, administrarea
şi impozitele aferente, pe lângă recuperarea costurilor investiţiei. Printre acestea se
numără amortizarea fondurilor fixe (venit de capital) dar şi dobânzile, dividendele sau
câştigurile reţinute (venit din capital). Veniturile pentru recuperarea costurilor pentru
instituţie pot fi obţinute în mod direct, din închirierea sau vânzarea proprietăţii rezultate
în urma proiectului. Acesta ar fi de exemplu cazul unui proiect de construcţii urbane. Mai
indirect, veniturile pot proveni din vânzarea bunurilor şi serviciilor ce au rezultat ca
urmare a realizării construcţiei. Este de exemplu cazul realizării de bunuri pentru
infrastructura urbană, ca de exemplu aprovizionarea cu apa, canalizare sau transport
urban.

Deşi se poate obţine o oarecare eficienţă economică şi financiară prin îmbunătăţirea

managementului sau a aranjamentelor de contractare, recunoaşterea şi recuperarea
costurilor integrale, fie din venituri directe fie din subvenţii publice, rămân obligatorii. În
plus, cel puţin în principiu, dacă activele proiectului vor fi folosite numai pentru obţinerea
de venit, într-un mod care să maximizeze profitul, ele vor putea fi obţinute, gestionate şi

48
utilizate exclusiv în sectorul privat, fără nici o implicare din partea sectorului public.
Activitatea sectorului public va consta atunci în special din reglementare, fie pentru a
reduce eşecurile de piaţă fie pentru a impune constrângeri de interes social.

În realitate, există aproape inevitabil, în cadrul dezvoltării urbane, o serie de aspecte ce

necesită intervenţia sectorului public. În primul rând necesitatea asigurării unei
infrastructuri durabile de utilităţi elementare, pe care sectorul privat ar fi mai puţin
interesat să o suporte. În al doilea rând, preocupările de ordin social ca de pildă asigurarea
buurilor colective şi a altor servicii publice, ale căror costuri nu pot fi întotdeauna
recuperate integral prin taxe de utilizare. Aceasta fie pentru că este imposibil, ca în cazul
asigurării bunurilor publice, fie pentru că se consideră indezirabil sau nepotrivit din punct
de vedere social, cum ar fi asigurarea de locuinţe pentru cetăţenii cu venituri mici sau
transportul urban. În al treilea rând, dezvoltarea urbană în sectorul privat creează costuri
externe pentru comunitate, cum ar fi costurile de mediu sau de patrimoniu social, ce nu
sunt suportate direct, prin mecanisme de piaţă, de către agenţii din sectorul privat. În
sfârşit, aproape în toate cazurile este necesar că autorităţile din sectorul public care se
ocupă de planificare să impună procesului de dezvoltare o ordine şi o disciplină spaţio-
temporală, precum şi măsuri de igienă şi siguranţă, la nevoie prin exercitarea măsurilor
coercitive. Acest tip de control reprezintă un bun public, în interesul intregii comunităţi,
dar pentru care antreprenorii nu sunt dispuşi să plătească individual, cel puţin nu în
condiţii normale de piaţa comercială.

Din aceste motive, deşi costurile totale, inclusiv externalităţile economice, sunt inevitabile,
finanţarea aranjamentelor dintre sectorul public şi cel privat asigură de obicei suportarea
lor cel puţin parţial altfel decât direct sau imediat prin mecanisme de piaţă. Aranjamentele
de finanţare sunt deci uneori, orientate în special spre obţinerea unor fluxuri de lichidităţi
mai flexibile decât s-ar realiza numai prin sistemele comerciale de piaţă. Aceste
aranjamente privind fluxul numerar constau în general din subvenţii, din surse publice sau
private, răspunderea pentru subvenţiile din sectorul public fiind împărţite între
comunităţile locale şi stat sau guvern.

Subvenţiile din sectorul privat, par în principiu neplauzibile. Ele pot fi însă obţinute uneori
prin: puterea coercitivă a administraţiei; activitate voluntară bine motivată; sau obligaţii
contractuale. Puterea coercitivă se exercită de obicei în compensarea (sau complementar
faţă de) asigurarea unei dezvoltări ordonate, prin procesul de planificare (sistemetizare).
Aceasta duce uneori la impunerea unor cerinţe antreprenorilor din sectorul privat de a plăti
o taxa (prin impunere formală sau momentul depunerii unei cereri) în schimbul
autorizaţiei de construcţie pe un anumit amplasament. Este de asemenea destul de obişnuit
să se ceară constructorului să furnizeze în totatlitate sau parţial infrastructura pe
amplasament, care apoi să rămână în sarcina unei instituţii sau administraţiei pentru
utilizare, exploatare şi întreţinere.

Dacă un antreprenor încheie o formă de acord de parteneriat public-privat, ce implică

iniţial asigurarea unor bunuri publice – cum ar fi terenuri gratuite sau subvenţionate –
aranjamentele contractuale pot prevede modul de împărţire a profiturilor derivând din
îmbunătăţirea ulterioară a valorii terenului la terminarea proiectului.

Firmele private pot aduce de asemenea contribuţii voluntare – de obicei în numerar, dar
uneori şi în terenuri sau alte active – la activitatea sectorului public, dintr-o serie de
motive. În general, poate fi vorba de recunoaşterea responsabilităţii firmei ca membru al

49
 societăţii civile locale şi al discursului social. Mai comercial, contribuţiile pot avea ca
scop: îmbunătăţirea imaginii publice; liniştirea conştiinţei sociale; sau asigurarea asistenţei
financiare, urgente, necesare şi la timp pentru sectorul public. Aceasta, de exemplu, în
schimbul unei concesiuni convenite sau acceptate la o dată ulterioară sau pe un alt
amplasament. Alternativ, poate fi în interesul comercial al antreprenorului să grăbească
dezvoltarea unui amplasament (sau asigurarea de infrastructură), pentru a evita costurile
de întârziere sau întrerupere pe care ar trebui altfel să le suporte.

Tot mai mult, societăţile comerciale pot să-şi pună laolaltă resursele financiare pentru a
constitui un “district de îmbunătăţire a afacerilor”. Motivate de preocuparea comună de a
spori atractivitatea comercială generală a unei zone, ca de exemplu piaţa, cartier comercial
central sau zona industrială, districtul de îmbunătăţire a afacerilor poate aduce contribuţii
colective la îmbunătăţirea (să spunem) a serviciilor de salubritate, siguranţă şi pază, sau la
îmbunătăţirea aspectului estetic. Acestea vor fi asigurate de obicei la un nivel mai înalt
decât cel obţinut prin impozitare locală, fie prin constituirea unor aranjamente speciale cu
administraţia locală fie prin contractare cu firme private.

Membrii unei comunităţi pot de asemenea, în anumite situaţii, să aducă contribuţii în

cadrul unor aranjamente de parteneriat public-privat. Acestea pot lua forma unor donaţii
de bani sau a unor servicii voluntare. În situaţii mai speciale, mai ales dacă este vorba de
(să spunem) servicii sociale locale (cum ar fi întreţinerea parcurilor şi locurilor de joacă)
sau de infrastructura terţiară, ele pot chiar implica munca fizică, situaţia clasică de “capital
social din sudoare”. Ca şi în cazul agenţilor economici, contribuţiile pot uneori să fie puse
laolaltă colectiv, pentru binele comun. Uneori, acest lucru se poate face prin aranjamente
relativ neoficiale de “parteneriat comunitar”. Ele pot lua însă şi forma unei “corporaţii de
dezvoltare a comunităţii” sau de altă instituţie oficială de acest tip.

Atunci când contribuţiile vin din partea administraţiei locale sau centrale, ele vor rezulta
adesea din finanţări asigurate prin anumite programe legislative, orientat spre anumite
preocupări de ordin social, cum ar fi locuinţe pentru cei cu venituri mici, transport urban,
protecţia mediului sau refacerea patrimoniului social. Ele pot consta din fonduri mai
flexibile, cum ar fi transferurile în bloc către administraţia locală, lăsând la latitudinea
acesteia utilizarea lor. În sfârşit, însăşi administraţia locală, interesată în mod imediat de
procesul de dezvoltare urbana locală, trebuie adesea privită ca sursa principală şi
reziduală de finanţare prin subvenţii.

Daca noţiunea de subvenţie – ca donaţie de bani, de bunuri, sau serviciu voluntar – este
bine stabilită şi implementată, finanţarea propriu-zisă poate fi întrebuinţată în principal în
doua moduri. În primul rând, se poate utiliza transferul de capital sau fondurile de
împrumut prin concesiune, în completarea creditelor comerciale obţinute pe piaţă sau a
capitalului social pentru profit, pentru a face să scadă costul mediual capitalului pentru
asigurarea mijloacelor fixe. Prin aceasta, din nou, va scădea cerinţa anuală de dobândă la
credit şi (cu condiţia să existe şi o perioadă lungă de amortizare) se va obţine o reducere a
cerinţelor totale de rambursare a datoriei. Dacă, în loc de aceasta sau în completare,
subvenţiile sunt asigurate anual în mod regulat, ele pot fi folosite în completarea taxelor de
utilizare, la acoperirea cheltuielilor generale anuale de întreţinere.

Dacă reducerea obligaţiilor de rambursare a datoriei sunt suplimentate de o scădere a

cheltuielilor nete de exploatare şi întreţinere, aceste reduceri ale obligaţiilor asupra fluxului
numerar dau posibilitatea ca cel puţin o parte a operaţiunilor unui parteneriat public-privat

50
să poată fi asigurate cu costuri mai mici decât cele de pe piaţă. Cu alte cuvinte, nu toate
costurile vor trebui recuperate direct, integral de la utilizatori, prin preţul de piaţă. Aceasta
asigură flexibilitatea componentelor subvenţionării ce pot fi orientate spre aspecte de ordin
social, de mediu sau de dezvoltare pe termen lung, acolo unde practicarea preţului de piaţă
integral nu ar fi indicată.

Însă, în climatul economic şi politic predominant, trebuie să se adopte precauţii deosebite.

În primul rând, faptul ca subvenţiile de capital sau de exploatare fac posibilă scăderea
taxelor de utilizare – pentru toţi utilizatorii sau numai o parte dintre ei - nu înseamnă că
acest lucru este obligatoriu. Subvenţiile, indiferent de sursă, sunt aproape întotdeauna
limitate. Mai mult, ele vor fi probabil contestate vehement, sub aspect politic. Astfel, este
esenţial ca ele să fie bine orientate, pentru ca pe cât posibil să nu avantajeze decât
persoanele sau activităţile vizate.

În principiu, costurile trebuie recuperate integral, prin taxe de utilizare la preţul pieţei,
taxele subvenţionate fiind considerate excepţii. Mai mult, în orice situaţie apare ca indicată
folosirea subvenţiilor, aceasta trebuie atent analizată şi justificată, din perspectiva
eficienţei economice (cum ar fi corectarea sau reducerea eşecului pe piaţă), echităţii sociale
şi politicii publice în general. În mod special, în cazurile când un parteneriat public-privat
permite şi facilitează dobândirea de profituri de către agenţii din sectorul privat, faptul
trebuie încurajat şi susţinut. Încercările neinspirate de a limita în mod nejustificat profitul
din motive de aparenţă de inechitate sunt nu numai injuste, dar chiar ineficiente din punct
de vedere economic. Ca urmare, aceasta poate chiar determina agenţii privaţi să nu se
alăture unui proiect sau activităţi sau să îi descurajeze să continue să participe.

Un al doilea element ţine de faptul că subvenţiile pot face să scadă preţurile. Astfel în baza
principiilor economice normale, un serviciu bun va fi mai solicitat decât în cazul în care ar
trebui plătit integral. Trebuie deci să se asigure prin politica publică corectitudinea
finanţării bunului sau serviciului în acest fel, de obicei pentru corectarea unui eşec de piaţă
sau pentru furnizarea unui bun public sau colectiv necesar.

Acolo unde sunt implicate transferuri de capital sau credite concesionale pot apărea şi
eşecuri ale politicii. De exemplu, confruntaţi cu costurile totale ale întreţinerii unui activ
parţial epuizat sau de înlocuire a acestuia (prea devreme în ciclul sau de existenţă utilă) prin
finanţare concesională de capital, factorii de decizie din sectorul public pot alege o
alternativa mai puţin eficientă din punct de vedere economic, dar mai atractivă din punct de
vedere financiar, reducând astfel necesarul de capital pentru nevoi mai urgente.

Aproape întotdeauna, activitatea de dezvoltare urbană va afecta valoarea reala a terenului.

Astfel că devine important să se asigure că această îmbunătăţire a valorii va fi împărţită în
mod echitabil de către partenerii din sectorul public şi cel privat. Totuşi, deşi în contract se
pot include clauze cu privire la această distribuţie a profiturilor, în practică, aceste
schimbări de valoare pot fi foarte speculative. În plus, datorită factorului timp, efervescenţa
economică se poate modifica în mod dramatic din momentul demarării unui proiect şi cel al
finalizării şi definitivării acestuia. Este deci important ca în contracte, clauzele de împărţire
a sporului de creştere a valorii terenului să fie redactate în mod flexibil, cu o metodologie
de alocare echitabilă în diferite situaţii economice.

Dezvoltarea urbană este un proces supus multor întreruperi şi întârzieri. Acest fapt în
special exacerbează costurile de suportare a activelor nefructificate, adesea implementate

51
cu costuri iniţiale considerabile. În mod deosebit, orice întârziere, de la iniţierea creării
activelor până la utilizarea finală, vânzare sau alt mod de realizare, presupune costuri de
dobândă. Acestea, la rândul lor, se adaugă la costurile generale ale investiţiei, anulând, în
oarecare măsură, avantajele subvenţiilor de capital. Din nefericire, deoarece capitalul poate
fi subvenţionat, impactul perceput direct asupra costurilor dobânzii va fi atenuat, reducând
presiunea financiară evidentă şi imediată de accelerare a investiţiei.

Cu toate acestea, aşa cum am mai spus, costurile economice integrale ale întreruperilor sau
amânărilor vor exercita un impact undeva în sistem, chiar dacă acesta nu va fi evident (să
spunem) asupra contabilităţii financiare. Acest fapt sporeşte răspunderea managerială a
directorilor de proiect de a se asigura că realizarea unei infrastructuri costisitoare,
complementară construcţiei de pe amplasament, va fi eşalonată cu grijă, ţinând seama de
constrângerile economiei de scară. Asta pentru că întârzierile să nu creeze nejustificate
poveri economice, prin devierea fondurilor de capital de la oportunităţi mai urgente, în
acelaşi timp făcând să se mărească costul total al proiectului. Acest fapt nu ar putea duce
decât la creşterea taxelor de utilizare, un nivel mai ridicat al subvenţiilor sau – şi mai rau –
la eforturi neinspirate de a economisi, ca de exemplu prin reducerea sau întârzierea
lucrărilor de întreţinere preventivă.

De aceea, în ceea ce priveşte proiectele mari şi mari consumatoare de timp de dezvoltare

urbană sau infrastructură, este important să se asigure o instalare atent eşalonată a
infrastructurii de pe amplasament, astfel încât ea să furnizeze numai ceea ce se poate utiliza
mai rapid şi eficient prin dezvoltarea complementară a suprastructurii sau activelor
operaţionale. Este însă necesar să se acorde atenţie posibilităţilor de finanţare integrală şi
totală din capital a suprastructurii, ca şi a infrastructurii. Este de asemenea necesară o
strategie de marketing adecvată pentru utilizarea în scopuri comerciale sau publice a
construcţiilor finalizate. Alternativ, sunt necesare prognoze corespunzătoare referitoare la
vânzarea sau utilizarea bunurilor şi serviciilor furnizate prin infrastructură.

În trecut, era adesea obişnuită camuflarea costurilor serviciilor publice în diferite conturi,
bugete şi fonduri. Acesta nu era însă neaparat rezultatul intenţiei de a înşela. Mult mai
frecvent, era urmarea unor aranjamente administrative, politice şi financiare complexe şi
fragmentare. De obicei, de exemplu, costurile investiţiei erau adesea complet separate de
cele de exploatare, întreţinere sau administrare, astfel încât taxele de utilizare sau subvenţiile
ignorau faptul că marile proiecte de infrastructură erau finanţate prin alocaţii mari de la
guvern. Un exemplu grăitor este cel al proiectelor de transporturi.

În prezent, o mare parte a activităţii din sectorul public este preluată, total sau parţial, de
către sectorul privat. Chiar dacă sectorul public continuă să exploateze serviciile publice, el
este tot mai mult tras la răspundere şi obligat să funcţioneze în conformitate cu standardele
comerciale acceptate. Astfel, prima grijă este stabilirea şi raportarea costurilor integrale şi
complete ale proiectelor. Dacă nu se va proceda astfel, nu s-ar fi putut stabili preţuri de
vânzare, chirii sau taxe de utilizare eficiente din punct de vedere economic – şi nici, dacă
este cazul – nu pot fi identificate, aplicate sau justificate în mod clar, subvenţiile.

52
 ANALIZĂ FINANCIARĂ ŞI RECUPERARE DE COSTURI
Alimentarea cu apă – Studiu de caz

de
David C.Jones

Mai jos este expus un studiu de caz simplu de companie de apă aflată în proprietatea
municipalităţii. Intenţia studiului este de a ilustra principiile de bază ale analizei
financiare, recuperări costurilor, stabilirii preţurilor, accesibilităţii şi subvenţiilor
încrucişate.

Analiza financiară cuprinde o examinare a situaţiei financiare curente a unei întreprinderi

şi pregătirea previzionărilor financiare. Pregătirea previzionărilor se bazează pe informaţia
disponibilă în prezent, împreună cu judecata despre performanţele de operare aşteptate.
Această judecată la rândul ei face presupuneri în ce priveşte activitatea fizică preconizată
şi alege opţiunile de politică financiară, de obicei cu accent asupra stabilirii preţurilor şi
finanţării investiţiilor de capital.

Alegerea politicilor financiare este dirijată către satisfacerea unei serii de obiective
politice, economice, sociale şi operaţionale. Valabilitatea sau nu a acestor obiective nu va
fi luată în considerare în acest caz, accentul punându-se exclusiv pe analiza financiară.
Trebuie afirmat totuşi că oricât de de importante ar fi aceste diverse obiective (şi sunt
toate importante), o companie de apă nu poate funcţiona eficient în fiecare zi decât dacă
există un fkux continuu de fonduri din exploatări sau din surse externe, care vor permite
întreprinderii să facă plăţi la scadenţă, pentru cheltuielile de exploatare, serviciul datoriei
şi cerinţele investiţiei de capital.

Analiza financiară poate furniza numai un punct de vedere asupra operaţiunilor companiei
de apă. Într-adevăr, o situaţie financiară sănătoasă nu indică neapărat că unitatea
funcţionează bine. De exemplu, o întreprindere de apă ar putea avea profituri evident
adecvate şi ar putea genera fluxuri de fonduri substanţiale. În acelaşi timp , furnizează o
alimentare deficitară şi servicii slabe către prea puţini clienţi potenţiali, permiţând unităţii
fizice şi echipamentelor să se deterioreze din lipsa unei întreţineri corespunzătoare.

O trăsătură importantă a analizei financiare este folosirea indicilor de contabilitate. Rareori

un singur indice va oferi o bază adecvată de analiză. Examinarea mai multor indici
împreună este mult mai utilă. În plus, analiza indicilor va oferi rareori răspunsuri
complete la întrebările legate de adecvarea sau nu a performanţei financiare. Mai
probabil, vor pune frecvent întrebări ulterioare, îndreptând atenţia asupra a ce merită să se
accentueze pentru a obţine mai multe informaţii asupra performanţei operaţionale.

Previzionarea financiară se extinde adeseori asupra mai multor ani. În acest caz, vom
examina numai un an sau doi. Pentru a oferi o analiză financiară credibilă pe termen scurt
vom presupune că adăugirile la sistem pot fi furnizate prin investiţia de capital în active
care pot deveni operaţionale într-un an (ex. puţuri pentru ţevi şi extensii minore ale
magistralei).

53
 THE CROWN WATER COMPANY

Introducere

The Crown Water Company serveşte o populaţie de 20.000. Pentru simplitate, se

presupune că serveşte o populaţie rezidenţială omogenă cu variaţii relativ mici al nivelului
de consum de capital sau venit familial.

Pe 1 ianuarie, 19_5, bilanţul contabil arăta după cum urmează (exprimat în mii):

Bilanţ contabil

La 1 ianuarie 19 _5

Capitalizare Active fixe

Capital propriu 700 Cost brut 2.500

Datorie 900 Mai puţină
Depreciere 1000 1.500

Pasive curente Active curente

Datorii 100 100 Stocuri 100

Creanţe 60
Numerar 40 200
____
1.700 1.700

Capitalul propriu reprezintă o contribuţie a a Municipalităţii Crown, împreună cu

châştigurile nete acumulate. Municipalitatea nu se aşteaptă să primească dividende în
numerar pentru investiţie, deci toate câştigurile nete sunt reţinute de către companie.

Împrumutul vine de la guvernul de stat la o rată a dobânzii de 8%, rambursabil în rate

anuale pe parcursul a 20 de ani.

Înaintea începerii AF 19_5, se face o previzionare a operaţiunilor după cum urmează:

m3
Producţia de apă 470.000
Apă necontabilizată 120.000

Distribuţia de apă 360.000

Preţul mediu (per m3) Y 1,5

Venituri din vânzări (brute) Y 540.000

Alocaţie pentru datorii necolectate (7,4%) Y 40,000

Venituri nete An 500.000

54
Situaţia veniturilor, pe baza acestor cifre, este următoarea:

Crown Water Company

Situaţia veniturilor la sfârşit de an
31 decembrie 19_5

Y (000)

Venituri din vânzări 500

Mai puţin cheltuieli de numerar: Y (000)
Personal 100
Chimicale 50
Curent 35
Materiale 35
Administrative 85 345
Venit net înainte de damortizare 155
Mai puţin amortizarea: (3% din Y 2.500) 75
Venit net de operare 80
Mai puţin dobânda ((% din Y 2.500) 72
Venit net 8

Constituirea de noi active în anul 19_5 este iniţial estimată să fie de Y 150.000. Pe această
bază, se poate pregăti o Situaţie a Surselor şi Aplicărilor de Fonduri după cum urmează:

Crown Water Company

Situaţia Surselor şi Aplicărilor de Fonduri pentru
Perioada până la 31 decembrie 19_5

Venit net de operare 80

Adaugă amortizarea (deprecierea) 75
Total surse interne de fonduri 155
Mai puţin serviciul datoriei Y(000)
Amortizarea 45
Dobândă 72 177
Fonduri nete interne
(Disponibile pentru finanţarea investiţiei)
Construcţie nouă 150
Fonduri solicitate din surse externe 112

După cum se poate vedea, investiţia de capital propusă nu poate fi efectuată fără Y112.000
finanţare suplimentară, ăn prezent presupusă a veni din sursă externă, deocamdată
nedefinită. Până atunci, nu poate fi pregătit bilanţul contabil de încheiere. Totuţi, acest
lucru reprezintă o decizie de politică financiară importantă care ar trebui să se bazeze pe
analiza ulterioară a cifrelor şi pe revizuirea politicilor de exploatare şi investiţie de capital.

55
Indici financiari

Ca preludiu la această analiză şi judecată, este posibil să se examineze o serie de indici

financiari, pe baza informaţiei disponibile în prezent, obţinută din situaţiile deja pregătite.

1.Indici ai bilanţului contabil

(a) Fond de rulment = Active curente – Pasive curente

= Y 100,000

Aceasta reprezintă excedentul de active curente supra pasive curente şi se bazează pe

presupunerea că activele curente se pot transforma în numerar relativ uşor (ex. într-un an).
Dacă acest numerar ar fi utilizat pentru acoperirea pasivelor curente (ex. datorii scadente
pe pe un an), compania ar avea un rest de numerar de Y100,000. Aceasta este o definiţie în
scopuri comparative. Probabilitatea unei astfel de măsuri luate de către companie (ca
preocupare curentă) este foarte îndepărtată.

(b) Indice curent = Active curente: Pasive curente

=200 : 200 =2:1

Acest indice prezintă relaţia relativă dintre activele curente şi pasivele curente, ceea ce are
probabil mai mult sens decât cifra absolută arătată mai sus. Un raport de 2 : 1 (cum se
arată aici) este adesea considerat “statisfăcător” Totuşi, cum s-a afirmat mai devreme,
astfel de indici trebuiesc utilizaţi cu precauţie. De exemplu, presupunem că jumătate din
creditori au făcut presiuni mari pentru decontarea datoriilor lor. Pentru a rambursa
Y50.000 datorii cu numai Y40.000 numerar poate însemna angajarea unui împrumut
bancar pe termen scurt de Y10.000. Fondul de rulment poate deci apărea astfel:

Active curente:
Stocuri 100
Creanţe 60 160
Pasive curente:
Datorii 50
Împrumut bancar 10 60
Fond de rulment 100

Fondul de rulment (Y100.000) este la fel ca cel anterior, dar indicele curent este acum:

Active curente : Pasive curente

= 160: 60
= 2.67: 1

Compania de apă a rămas fără numerar şi a angajat un împrumut bancar. Deşi a plătit o
parte din creditori, se află probabil într-o situaţie mai strânsă a fondului de rulment. Totuşi
indicele curent s-a “îmbunătăţit” semnificativ, de la 2 : 1 la 2,67 : 1.
(c) Indicele de lichiditate a activelor
(Indicele probei de foc) = Active în lichidităţi (Active curente
minus creanţe): Pasive curente
= (200 – 100) : 100 = 1,1

56
Acest indice recunoaşte faptul că stocurile sunt mult mai dificil ( şi lent) de transformat în
numerar decât creanţele. Dacă există un bun control al colectării datoriilor (vezi mai jos),
va exista o decontare constantă a datoriilor scadente în numerar. Totuşi, se va acorda alt
credit pentru că apa nu poate fi vândută contra numerar (exceptând cantităţi mici).
Stocurile, la o companie de apă, nu fac parte deloc din ciclul detailist. Sunt ţinute ca
materiale disponibile pentru reparaţii de sistem şi uneori pentru extindere sau ameliorare.
Astfel, ar putea fi transformate în numerar mai ales prin folosirea lor în cursul reparaţiilor
şi întreţinerii şi nu prin înlocuirea lor. Singura alternativă ar fi să le vedem ca elemente
uzate, surplus la cerinţe, probabil o pierdere.

Datorie: Indicele capitalului

propriu = Datorie pe termen lung : Capital propiu
= 900 : 700
= 56 : 44 sau 1,27

Acest indice arată că compania de apă are o finanţare pe termen lung cu 56% datorie şi
44% capital propriu. Finanţarea prin datorie este de circa 1 şi 1/4 ori mai mare decât
finanţarea prin capital propriu. Finanţarea cu capital propriu oferă o marjă de siguranţă,
atât în ce priveşte capitalizarea cât şi câştigurile. Multe organisme publice din multe ţări
finanţează investiţia de capital integral prin datorii, inclusiv emisiune de obligaţiuni şi
împrumuturi guvernamentale. Acest fapt are frecvent un merit considerabil. Totuşi, să ne
gândim ce s-ar întâmpla dacă acesta ar fi cazul lu Crown Water Company. Dacă toată
capitalizarea s-ar face din datorie (Y1.600.000), dobânda anuală ar fi Y 128.000, iar
rambursarea anuală ar fi de Y80.000. Situaţia ar arăta după cum urmează:

Crown Water Company

Situaţia veniturilor (parţial) Pentru perioada care se încheie la 31 decembrie 19 _5

Y(000)

Venit net de operare 80

Mai puţin dobânda (8% dinY 1600) 128
Venit net - 48

Situaţia Surselor şi Aplicărilor de Fonduri (Parte)

pentru perioada care se termină la 31 decembrie 19_6

Y(000)

Venit net de operare 80

Adăugaţi deprecierea 75
Total surse interne de fonduri 155
Mai puţin serviciul datoriei: Y(000)
Amortizare 80
Dobânda 128 208
Fonduri nete interne -53

În acest caz, cu exact acelaşi tipar de operaţiuni şi cu aceleaşi venituri din vânzarea de apă,
compania de apă va suporta o pierdere (egală cu de şase ori profitul precedent) şi nu va
putea efectua serviciul datoriei. Astfel,controlul asupra operaţiunilor sale ar putea fi dictat

57
foarte uşor prin solicitările împrumutătorilor mai degrabă decât acelea ale proprietarilor
companiei, municipalitatea, reprezentând interesul public.

Astfel, utilizarea capitalului propriu permite o mai mare flexibilitate. E posibil ca în

anumuţi ani ar fi rezonabil să se permită nivele de câştig mai mici decât cele optime. Aşa
ceva se poate întâmpla de exemplu după extinderea rapidă a capacităţii de alimentare,
înainte de vinderea tuturor noilor furnizări potenţiale. Capitalul prpriu oferă de asemeni un
grad de flexibilitate în creţterea preţurilor în etape pentru a surmonta obiecţiile politice şi a
atenua rezistenţa clienţilor.

Din nefericire, utilizarea de prea mult capital propriu în capitalizare poate duce la preţuri
sub-optime. O proporţie mai scăzută a datoriei în capitalizare duce la un serviciu al
datoriei mai scăzut. Astfel, o companie cu un indice slab datorie:capital propriu poate
supravieţui cu un nivel de preţ mai scăzut decât o companie care are un grad mai mare de
datorie în capitalizare.

O modalitate de minimizare a acestei diferenţe este prin folosirea unei rate de rentabilitate
ca măsură a performanţei. Această rată este socotită inferioară. Pentru utilităţile de apă, o
proporţie rezonabilă a datoriei în structura capitalului poate fi cuprinsă între 50% şi 80%.

Indice de colectare a datoriei = Creanţe nerecuperate: Venit din vânzări

= 60 : 500 = 12%

Un alt mod de a prezenta acest indice este exprimarea procentului ca număr mediu de zile
în timpul cărora facturile rămân necolelctate. Astfel, 12% din 365 zile = 44 zile, indicând
că, în medie, facturile de apă necesită 44 zile (circa 1-1/2 luni) pentru colectare. Pentru o
companie de apă care facturează clienţii lunar, aceasta poate fi o perioadă nerezonabilă,
punând la dispoziţie 2 săptămâni pentru pregătirea şi trimiterea facturilor şi circa 1 lună
de credit.

2. Indicii situaţiei veniturilor

Rata de rentabilitate = Venit net de operare : Active în operare

= Venit net de operare : Active fixe plus
fond de rulment
= 80 : (1.500 +100)
= 80/1.600 = 5%

Anterior s-a făcut referire la problema nivelelor diferite ale câştigurilor potenţiale pentru
diferitele structuri de capitalizare. Acest lucru poate fi neutralizat prin folosirea ratei de
rentabilitate ca măsură de performanţă. Aici, principiul folosit este identificarea venitului
de operare înainte de orice alocări pentru costuri de capital, care ar fi sub forma dobânzii
(costul împrumutării) sau venitul net (răsplata pentru investiţia de capital propriu).
Aceasta se exprimă apoi ca procent din valoarea activelor investite în sistem.

Dacă se include fondul de rulment, valoarea activelor ar fi egală cu valoarea capitalizării.

Adeseori, companiile utilitare publice exprimă rata de rentabilitate numai pe active fixe,
pentru că în comparaţiile de la an la an aceste valori sunt mai puţin susceptibile
fluctuaţiilor temporare decât cele ale componentelor fondului de rulment. Dacă rata de

58
rentabilitate pentru Crown Water Company ar fi calculată numai pe valoarea activelor
fixe, ar fi 80/1500=5,33% Cu o rată de rentabilitate de 5% (sau 5,33%), Crown Water
Company categoric nu ar putea să susţină costul de capital de 8% pe capitalizarea sa, care
ar fi rentabilitatea necesară dacă firma ar fi în întregime finanţată prin datorie. Această
situaţie este sprijinită de evidenţa din situaţia revizuită a veniturilor şi situaţia fluxului de
numerar care , cu finanţare integral din datorie, ar prezenta pierderi şi deficienţe de
numerar.

(b) Indice de operare = Costuri de operare: Vânzări

= 450/500 = 84%

Este un alt indice neutru faţă de sistemul de capitalizare. Indicele arată ce proporţie din
venitul din vânzări ( în acest caz 16%) este disponibilă pentru a acoperi costul de capital
(dobândă şi profit).

Experienţa recomandă un nivel rezonabil al indicelui de operare de circa 60%. Astfel,

Crown Water Company prezintă in indice care, în condiţii normale, ar putea fi considerat
prea mare. Aceasta este o indicaţie în plus că firma ar fi în dificultate financiară serioasă
fără suportul capitalului propriu.

© Indicele profitului net = Venit net : Vânzări

=8/500 =1,6%

Indicele arată ce proporţie din venitul din vânzări rămâne, după acoperirea tuturor
cheltuielilor.
Este proporţia venitului din vânzări care poate fi pretinsă de către proprietari. În acest caz,
Municipalitatea Crown nu doreşte să retragă venitul net ca randament al capitalului
propriu. În schimb, ar rămâne la companie ca adăugire la capitalul propriu, consolidînd
uşor proporţia capitalizării controlate de municipalitate (pusă în comparaţie cu
îmrpumutătorii) şi mărind uşor felxibilitatea acesteia în cadrul deciziilor de politică
financiară.

3. Indicii fluxului de fonduri

(a) acoperirea serviciului datoriei = Surse interne de fonduri = serviciul datoriei

= 155 : 117 = 1,32 ori

Acest indice arată că Crown Water Company (cu acuala sa capitalizare şi structură de
rambursare a datoriei) poate acoperi serviciul datoriei din fonduri interne cu o marjă
rezonabilă de siguranţă. Totuşi, marja de siguranţă nu este substanţială şi analiştii adeseori
caută o acoperire în exces de 1,5 ori înainte de a o socoti satisfăcătoare. În mod clar, o
acoperire mai mică de 1 însemnă că serviciul datoriei nu poate fi acoperit. Aceasta ar fi
fost situaţia dacă Crown Water Cpomapny ar fi fost finanţată integral din datorie. Apoi,
acoperirea serviciului datoriei ar fi fost de 155:208 = 0,75 ori, care este consecventă cu
penuria de fonduri pusă în evidenţă în situaţia revizuită a fluxului de numerar.

(b) Contribuţia la constituire = Surse interne de fonduri minus serviciul datoriei : Nouă
investiţie de capital
= 38 : 150 = 25%

59
Acest indice arată că după îndeplinirea serviciului datoriei, Crown Water Company va
putea să contribuie cu 25% la costul de investiţie de capital propusă pe parcursul anului.
Astfel rămâne ca numai 75% din cost să vină din surse externe, prin adăugare de datorie
sau capital proriu. În mod normal, un indice de 20%-40% este considerat rezonabil.
Totuşi, indicele este foarte sensibil la structura de capitalizare. Datorită sprijinului
capitaluilui propriu, compania şi-ar acoperi serviciul datoriei şi ar reprezenta o contribuţie
procentuală respectabilă la investiţia de capital, chiar dacă performanţa câştigurilor,
judecată prin rata de rentabilitate, ar fi relativ modestă.

Când se foloseşte pentru un singur an, acest indice poate fi frecvent cumva instabil.
Considerăm de exemplu că Y150.000 din investiţia de capital propusă ar reprezenta (să
zicem) 10% din costurile unui proiect de investiţie de capital planificat să înceapă în 19_5
şi să se încheie în 19_6. Cheltuiala de capital din 19_6 ar fi apoi Y 1.350.000. Aplicarea
cifrei de 19_5 pentru fondurile interne la o chelutială de capital de asemenea mărime ar
contribui la constituire cu 38 : 1.350 = 2,8%

Atenuarea acestei instabilităţi este posibilă uneori prin realizarea mediei investiţiei de
capital pe 2 sau 3 ani, adeseori anul imediat precedent, anul curent şi anul următor. În
acest caz, dacă cei doi ani (anul curent şi anul următor) ar fi calculaţi ca medie, contribuţia
ar fi de 38 : 1,500 =5,1%
2
Dacă acest lucru este “rezonabil” sau nu este imposibil de judecat exceptînd situaţia în
care suntem conştienţi de măsura în care programul de cheltuieli de capital imediat se
abate de la tendinţa pe termen lung. Este o problemă deosebită la proiectele pentru
alimentarea cu apă, căci multe investiţii pot fi, în mare, scheme indivizibile (cum ar fi
barajele) construite pe parcursul mai multor ani, urmată poate de scheme minore cum ar fi
extinderea sistemului de distribuţie.

Accesibilitate

Oricât de bine este făcută analiza financiară, întreprinderea de apă nu va fi viabilă

financiar decât dacă venitul preconizat poate fi colectat de la consumatori. Un motiv
pentru care acest lucru ar putea fi dificil este că uneori consumatorii nu au de unde să
plătească. Un test simplu de accesibilitate poate fi efectuat pentru consumatorii lu Crown
Water Company după cum urmează:

Pe baza simplificată a unei populaţii omogene, cu mici variaţii ale veniturilor, presupunem
următoarele:

Populaţie deservită 20.000

Număr de persoane per gospodărie 4
Venit minim lunar per pesoană Y 150
Numărul câştigătorilor de venit per gospodărie 2
Venit minim pe gospodărie Y 300
Nevoia medie de apă (ăn litri per capita ppe zi) 50 dcl

Deci:

Consumul mediu pe gospodărie

(presupunem că foecare lună are 30 zile)

60
= 50 x 40 x 30 = 6.000 litri
= 6 m3

Tariful lunar pentru apă

= 6 x Y 1,5 = Y 9
% din venit
= 9 x 100 = 3%
300

Dacă 3% este un procent rezonabil sau nu din venitul lunar pentru a fi cheltuit pe
consumul de apă este o problemă care trebuie judecată de către alţi experţi decât analiştii
financiari (ex. sociologi, economişti). Politica poate constitui unul din factori. Experienţa
recomandă totuşi ca procentul de 5% sau mai puţin să fie considerat acceptabil în multe
circumstanţe.

Recuperarea costurilor

După ce am examinat potenţialul recuperării costurilor din p.d.v. al familiei individuale,

este util să extindem aeastă analiză la compania de apă ca întreg. Examinarea se poate face
în felul următor:

Tarif anual pe gospodărie = Tarif lunar x 12

= 9 x 12 = 108

Număr gospodării = Populaţia/mărimea gospodăriei medii

= 20.000/4 = 5.000

Venitul brut = Venit pe gospodărie x număr gospodării

= 108 x 5.000
= Y 540.000
= Venitul brut - alocaţia pentru necolectabile
= Y 540.000 - 7,4%
= Y 500.000 (aprox.)

Concluzii intermediare

Datorită procentului destul de mare al capitalului propriu din structura de capital, Crown
Water Company operează în prezent de manieră viabilă financiar, dar performanţa
financiară nu este spectaculoasă. Compania preconizează: să câştige venit net; să acopere
serviciul datorie; să contribuie cu 25% la investiţia de capital; să colecteze şi să plătească
datoriile prompt; să aibă fond de rulment adecvat; să-şi recupereze costurile aşa cum se
defineşte în regulile contabile; şi să perceapă tarife pe care populaţia şi le poate permite.

Totuşi, deşi câştigă un modest procent de circa 5% pe active, acesta nu este nici pe departe
suficient pentru a compensa costurile de împrumutare. Este un indiciu al lipsei de
flexibilitate în structura de capital. Sugerează de asemeni că clienţii nu plătesc costurile
economice integrale ale apei – deşi ar fi necesare şi alte probe pentru a se determina acest
lucru. Situaţia financiară actuală este vulnerabilă faţă de modificările negative din mediul

61
său de operare sau faţă de constrângerile financiare şi administrative. Acest fapt va fi
studiat mai departe.

Reevaluarea activelor fixe

Activele fixe de la Crown Water Company sunt prezentate în registrele contabile la

costurile originale, minus tariful acumulat pentru depreciere. Acest fapt este consecvent cu
principiile de contabilitate cele mai frecvent aplicate. Principiile respective afirmă că
tarifele anuale pentru depreciere reprezintă recuperarea regulată a costurilor investite în
sistem, care trebuiesc acoperite din veniturile anuale.

În ultimele două decenii, contabilii şi economiştii s-au axat pe efecutl inflaţiei asupra
valorii activelor nemonetare – cum ar fi clădirile, lucrările civile, uzina şi echipamentele.
În special se afirmă că, cu trecerea timpului, valoarea activelor fixe înscrisă în registrele
contabile (la cost) include o relaţie din ce în ce mai mică cu costul curent de înlocuire a
lor. Astfel, valorile afirmate devin din ce în ce mai nesemnificative. Fodurile generate de
provizioanele de depreciere nu mai sunt deci potrivite pentru a înlocui activele existente la
preţurile lor curente (cu adăugarea inflaţiei)

Problemele contabilizării inflaţiei sunt discutate de către profesioniştii contabilităţii din

întreaga lume de multă vreme şi totuţi foarte multe au rămas nerezolvate. Dificultatea
lucrului cu valori de active fixe este numai una din multe alte aspecte ce trebuiesc abordate
într-o soluţie comprehensivă. Totuşi, acest lucru nu ar trebui să descurajeze conducerile
companiilor să încerce evaluarea imapctului inflaţiei asupra operaţiunilor curente şi
viitoare. Crown Water Company nu face excepţie.

Presupunem deci că, în scopuri manageriale, Crown Water Company a făcut o evaluare a
valorii curente a activelor sale fixe. Metoda folosită nu va fi luată în discuţie aici. Să
spunem doar că se poate efectua prin folosirea serviciilor inginerilor şi/sau evaluatorilor
sau prin aplicarea tehnicilor statistice. Indiferent de metodă, se vor obţine numai valor
aproximate, pe care mulţi le consideră nepotrivite pentru a fi încluse în evidenţele
cobntabile.

Valoarea curentă brută Y 5.000.000

Minus deprecierea(amortizarea) acumulată 2.000.000
Valoarea curentă netă 3.000.000

O consecinţă imediată a acestei reevaluări ar fi rata rentabilităţii ca măsură a performanţei

financiare, după cum urmează:

Rata de rentabilitate a activelor fixe (reevaluate) -

= Venit net de operare/active fixe
= 80/3.000
= 2,67% (cifră intermediară)

Cu toate acestea, dacă valoarea brută a activelor fixe este dublată (de la Y 2.500.000 la Y
5.000.000), ar fi potrivit să se dubleze taxa anuală de amortizare, de la 75.000 la 150.000.
Acest lucru ar reduce venitul net de operare de la Y 80.000 la Y (80.000 – 75.000) = Y
5.000, deci rata de rentabilitate ar fi : 5/3000 = 0,2%

62
Astfel, ratat de rentabilitate devine neglijeabilă. De asemeni, dacă aceste principii ar fi
aplicate la situaţia veniturilor, compania de apă ar avea o pierdere netă de Y 7.000 în loc
de venitul net anterior de Y 8.000.

Prin aceastp ajustare simplă dar importantă se obţine o pierdere netă egală cu mai mult de
opt ori venitul net precedent. Din fericire, pentru că amortizarea nu este o cheltuială de
numerar, fluxul de fonduri nu va fi afectat.Serviciul datoriei ar putea deci să fie efectuat,
chiar dacă situaţia veniturilor ar indica faptul că taxele pentru dobândă nu mai pot fi
acoperite din venitul net de operare. Situaţiile revizuite ar arăta:

Situaţia veniturilor

Y(000)
Venit net înainte de amortizare 155
Minus amortizarea (3% din 5.000) 150
Venit net de operare 5
Minus dobânda 72
Venit net (pierdere) -67

Situaţia fluxului de fonduri

Venit net de operare 5

Adăugaţi amortizarea 150
Total surse interne de fonduri 155

(restul situaţiei fluxului de fonduri rămâne neschimbat)

În această situaţie, o parte a fondurilor generate prin taxa de amortizare va fi folosită

pentru plata dobânzii. Astfel, dacă se calculează consecvent de la an la an, rata de
rentabilitate poate fi un foarte bun indicator de performanţă. Totuşi, când rata rentabilităţii
este folosită ca cerinţă de performanţă (cum ar fi un acord impus de împrumutător sau de
organul de reglementare), ea devine vulnerabilă la modul în care se calculează reevaluările
activelor fixe.

Având în vedere marjele relativ mari de eroare potenţială, managerii mai puţin scrupuloşi
(sau grijulii) vor fi tentaţi să subevalueze activele fixe pentru a demonstra o mai bună
pwerformanţă decât este în realitate. În mod alternativ, regulile contabile pot interzice sau
limita reevaluarea activelor fixe, ceea ce duce din nou la o supraevaluare nejustificată a
performanţei.

Creşterea sistemului

Cifra activelor fixe reevaluate poate fi uneori folosită ca punct brut de plecare în
măsurarea nevoii de creştere a activelor fixe. Presupunem că volumul vânzărilor de apă la
Crown water Company este preconizat să crească cu 5% pe an. Ar fi rezonabil să
presupunem că uzina şi echipamentele trebuie să crească la aceeaşi rată. Se postulează
deci următorul scenariu brut:

63
Creşterea vânzărilor = (să zicem) 5% pe an
Baza activelor fixe
(reevaluate) = 3.000

Cerinţele Investiţiei de capital :

(a) Înlocuirea (3% din 5.000) = 150

(b) Extinderea (5% din 3.000) = 150
300

Valoarea activelor fixe revizuite (la sfârţitul lui 19_5)

Valoare curentă (net) = 3.000
Minus amortizarea = 150
= 2.850
Adaos constituire = 300
Valoare de închidere (net) = 1.150

La acelaţi flux de fonduri, contribuţia la investiţii ar fi:

38 : 300
= 12,67%

În acest caz, pentru simplitate, s-a presupus că cerinţele de investiţie de capital ale Crown
Water Company vor fi îndeplinite sub formă de rate mici. Cum s-a indicat deja, investiţiile
în alimentarea cu apă adeseori nu au loc în felul acesta, făcând ca “procentul contribuţiei
la constituire” să fie o mădurătoare oarecum nedemnă de încredere.

Un indicator utilizat, mai mult experimental, pentru a surmoonta această dificultate este
Indicatorul de Numerar Internaţional. În cazil Crown Water Company, s-ar calcula ca:

Indice de numerar intern = Surse interne de fonduri/active fixe

= 38/3150
=1,21

Relaţia sa cu “contribuţia la constituire” poate fi demonstrată astfel:

Creşterea plus înlocuirea exprimate ca procent din valoarea activelor fixe

= 300/3150
= 9,52 (aprox.10%)

Contribuţia medie la investiţia de capital = (să zicem) 12,67%. Astfel, indicele de numerar
intern este egal cu rata medie preconizată a adăugării la activele fixe ce vor fi finanţate din
fonduri interne:

= (9,52 x 12,67)% = 1,21%

Revizuirea analizei financiare

Presupunem acum că Crown Water Company hotărăşte ca investiţia de capital pentru 19_5
să fie de Y 300.000 Mai presupunem că Municipalitatea stabileşte următoarele prevederi:

64
(a) nu mai mult de Y 100.000 pot fi ridicaţi (sau vor fi disponibili) din surse externe;
(b) Municipalitatea nu va (sau nu poate) face contribuţii ulterioare din capitalul propriu,
prin urmare fondurile externe trebuiesc împrumutate; şi
(c) Compania de apă ar trebui să-şi mărească preţurile pentru a asigura o rată a
rentabilităţii de 6% pe activele fixe exprimate în valori curente.

Cerinţele de fonduri vor fi calculate după cum urmează:

Y
Cerinţe pentru investiţie de capital 300
Minus finanţare externă 100
Fonduri interne necesitate Y (000) 200
Adaos cheltuieli de operare în numerar 345
Serviciul datoriei 117 462
Venituri nete necesare 662
Adaos provizioane pentru necolectabile 53
Venituri brute necesare 715

Necesarul de câştiguri va fi calculat după cum urmează:

Cheltuieli de operare în numerar 345

Amortizare (3% din 5.000) 150
Cheltuieli de operare 495
Rata de rentabilitate (6% din 3000) 180
Veniturile nete necesare 675
Adaos provizioane pentru necolectabile 54
Venituri brute necesare 729

Compania de apă va prezenta Municipalitîţii calculele făcute arătând că, pentru a atinje
rata necesară de rentabilitate, preţurile trebuiesc mărite (pentru acelaşi nivel de vânzare) –
vezi mai jos), în medie, cu 35% calculate după cum urmează:

Mărirea veniturilor brute = 729.000 - 540.000 = 35%

Vechiul venit brut 540.000

Este evident dintr-o comparaţie a cerinţelor de venituri cu cerinţele de fonduri că rata de

rentabilitate poate fi semnificativ micşorată fără a se crea deficit de fonduri.

Municipalitatea solicită apoi o analiză de accesibilitate, care poate fi prezentată după cum
urmează:

Venituri necesare Y 729.000

Număr gospodării 5.000

Venit pe gospodărie = Y 729.000 = Y146

5.000
Venit pe lună = Y 146 - 12
= Y 12,17
% din venitul gospodăriei = Y12,17 = 4,06%
300

65
Subvenţii încrucişate

Tarifele pentru apă ar creşte acum de la 3% la 4% din venitul familiei. Se poate lua în
calcul acest lucru în cadrul unei plaje rezonabile. Totuşi, creşterea imediată de 1/3 a
preţurilor are evident potenţialul de a producegreutăţi, şi poate că cei mai săraci
consumatori îşi vor tăia consumul sub nibvelul de siguranţă pentru sănătate pentru a
economisi bani. Deci, presupunem că Municipalitatea şi compania de apă decid să
examineze următoarea opţiune:

(a) nivel sigur al alimentării cu apă este preconizat a se ridica la 40 dcl;şi

(b) creşterea de preţuri pentru această cantitate de apă pentru toţi consumatorii
se va face până la max. 25%.

Astfel, acei consumatori care deja folosesc 40 dcl sau mai puţin vor suferi o creştere
invevitabilă de preţ de 25%. Consumatorii care actualmente utilizează peste 40 dcl vor
avea opţiunea de a tăia consumul sau de a accepta o pierdere de venit (sau o combinaţie
între cele douăâ). Un caz optim ar fi acela în care o familie ce utilizează consumul mediu
taie acest consum la minimum fără pierdere de venit, după cum urmează:

1. (50 x 30 x 4) x Y1,5 = Y 9,00 pe lună

1000

2. (40 x 30 x 4) x Y 1,881000
1000 = Y 9,02 pe lună

(1,88 = 1,5 + 25%)

Dacă 40 dcl se vor taxa la preţ preferenţial, preţul apei rămase va trebui să fie substanţial
mai mare decît se indică în mărirea de 35%. Mai mult, (un aspect încă neluat în
considerare) o creştere substaţială a preţului va creare o cădere a cererii, cel puţin
temporar. Într-adevăr, acest lucru este presupus în mod specific pentru unii conumatori din
discuţia de mai sus. Presupunem că mărirea preţului se preconizează a rezulta într-o
descreştere de 5% a vînzărilor totale de apă. Presupunem de asemeni că preţul pentru
cunsumul de bază este fixat la Y 1,85 per m3 (uşor mai puţin decît creşterea de 25%).

Cerinţele de preţ va fi apoi calculată ca:

m3
Cantitatea vînzărilor originale 360.000
Minus 5% reducere din cauza creşterii preţului 18.000
Cantitate de vînzări revizuită 342.000
Minus vînzări de apă la preţ de bază:
(40 x 30 x 12 x 20.000)
1000 288.000
Rămas de vîndut 54.000

Y (000)
Venituri necesare 729
Minus venit din vînzările de bază
(288.000 x 1,85) 533
Preţ pentru vînzările rămase: 196

66
 196 Y 3,63 pe m3
54

Noile venituri pot fi exprimate în formă tabulară după cum urmează:

Cantitate Preţ Venit

m3 Y per m3 Y (000)

Furnizarea de bază 288.000 1,85 533

Rest 54.000 3,65 197
342.000 730
Minus 7,4% pentru
necolectabile 54
Venit net 674

Preţul mediu ar fi de 730/342 = Y 2,13 care este o creştere faţî de preţul mediu anterior
(Y 1,5) sau circa 42%.

Serviciul datoriei

Înainte de examinarea analizei financiare revizuite, trebuie subliniate încă un aspect care
se referă la fluxurile de fonduri. Rambursarea datoriei se presupune a fi efectuată acum în
rate egale ale creditului principal. Pentru o datorie de Y 100.000 rambursabili în 20 de
ani, se obţine:

Număr de rambursare Detalii Cantitate - Y (000)

1 Rambursare (1000/20) 50
Dobândă (8% din 1000) 80
Total 130

20 Rambursare (1000/20) 50
Dobândă (8% din 50) 4
Total 54

Există deci o diferenţă de 2,4 ori între prima plată (130) şi ultima plată (54). Ieşirile de
numerar sunt puternic împinse către perioadele timpurii. Fluxurile de fonduri respective
pot fi egalizate folosind sistemul anuităţii pentru rambursarea datoriei. În cazul Crown
Water Company., tabelul creditului poate fi utilizat pentru a determina că o plată egală
de Y 101.850 va amortiza un credit de Y 1.00.000 pe 20 de ani la 8% pe an. Astfel,
primul an de servicu al datoriei în acest sistem de plată ar fi Y 101.850 în loc de Y
150.000.
Totuşi, sistemul de rambursare folosit reprezintă în mod normal decizia
împrumutătorului, nu a împrumutatului. Se va presupune că aranjamentul nu este folosit
în acest caz.

67
Previzionări financiare revizuite

O dată ce a luat deciziile cu privire la stabilirea preţului şi finanţarea investiţiei de capital,

Crown Water Company poate pregăti acum previzionările financiare revizuite. Se va
presupune că pentru 19_5, reducerea cu 5% a alimentării cu apă şi a producţiei va duce
la o micşorare cu 5% a costurilor de electricitate (pentru pompare) şi costurile cu
produsele chimice (pentru tratare). În 19_6, volumul vânzărilor, costul de pompare
(electricitatea) şi costurile de tratatre (chimicale) va fi presupus să crească cu 5%.
Cheltuiala de capital va fi presupusă la Y 330.000, iar amortizarea la 3% din activele fixe
brute la înceeputul anului. Se presupune că va fi ridicat un nou credit de Y 100.000.
Previzionările pentru 19_5 şi 19_6 for fi deci următoarele:

CROWN WATER COMPANY

PREVIZIONARE FINANCIARĂ

SITUAŢIA VENITURILOR 19_5 19_6

Populaţie deservită 20.000 21.000

Conectări la apă 5.000 5.250
Consum per conectare pe lună (m3) 5,7 5,7
Volum produs m3 (000) 456 479
% necontabilizat 25 25
Volum vândut m3 (000) 342 359
Preţ mediu 2,13 2,13

Venituri din apă 729 765

Minus necolectabile 54 57
Venituri nete 675 708

Cheltuieli
Personal 100 100
Chimicale 48 50
Curent 71 75
Materiale 35 35
Administrative 85 85
Amortizare (depreciere) 150 159
Venit net de operare 185 205
Dobândă 72 76
Venit net 113 128

Rata de rentabilitate 6,0% 6,4%

Indice de operare 72% 71%

68
SURSE ŞI APLICĂRI ALE FONDURILOR

Venit net de operare 185 204

Adaos amortizare (depreciere) 150 159
Total surse interne de fonduri 335 363
Nevoi de fond de rulment - 15

Minus serviciul datoriei:

Amortizare 45 50
Dobânda 72 76
Total serviciu datorie 117 126
Fonduri nete interne 218 222
Investiţii de capital 300 330
Fonduri necesare din surse externe 82 108
Credite noi 100 100
Creşterea numerarului 18 -8
Indicele serviciului datoriei 2,87% 2,88%
% Contribuţie la investiţii

BILANŢUL CONTABIL 19_4 19_5 19-6

Active fixe 5.000 5.300 5.630

Depreciere acumulată 2.000 2.150 2.309
Active fixe nete 3.000 3.150 3.231

Stocuri 100 100 100

Creanţe 60 60 65
Numerar 40 58 50
Active curente nete 200 219 225
Total active 3.200 3.368 3.546

Capital propriu 2.200 2.313 2.441

Datorie pe termen lung 900 955 1.005
Pasive curente 100 100 100
Total pasive & capital propriu 3.200 3.368 3.546

Raport datorie : capital propriu 29 : 71 29 : 71 29 : 71

Indice curent 2,0 2,2 2,3

69
 ANEXĂ
REZUMAT AL INDICILOR FINANCIARI

1. Indici de bilanţ contabil

(a) Fond de rulment = Active curente – pasive

(b) Indice curent = Active curente : Pasive curente

(c) Indice de lichiditate = Active în lichidităţi

(Active curente minus creanţe)
(d) Raport datorie : capital propriu = Datoria pe termen lung : Capital propriu

(e) Indicele colectării datoriei = Creanţe nerecuperate : Venitul din vânzări

2. Indicii situaţiei veniturilor

(1) Rata de rentabilitate = Venit net de operare : Active în

exploatare
= Venit net de operare : Active fixe
(b) Indice de operare (exploatare) = Costuri de operare : Vânzări

(c) Indicele profitului net = Venitul net : Vânzări

3. Indicii fluxului de numerar

(a) Acoperirea serviciului datoriei = Surse interne de fonduri : Datorie

(b) Contribuţie la constituire = Surse interne de fonduri minus

Serviciul datoriei : Nouă invest.de capital

(c) Indicele numerarului intern = Surse interne de fonduri/Active fixe.

70
ANEXE

71
 Exerciţiul nr. 1
Sporirea capitalului
Strategii de planificare prin proiect, evaluare, finanţare şi impacte financiare

Aţi asistat la mai multe prezentări despre strategii de planificare, evaluare, finanţare şi
impactele proiectelor de sporire a capitalului pe plan financiar. Acum veţi avea
posibilitatea de a analiza modul în care aceste idei se pot aplica în cazul proiectelor de
investiţii de capital din Romania.

Fiecare grup va alege un proiect major de sporire a capitalului – unul singur dintre cele pe
care le cunoaşteţi. Toate proiectele alese trebuie să fie de construcţii sau investiţii publice.
Aceasta va fi baza pe care veţi lucra.

Veţi continua prin a descrie scopurile proiectului, începând cu problemele care vor fi
rezolvate, şi continuând cu descrierea fizică, un program de desfăşurare în timp şi o
estimare a costului aproximativ. Scopul şi descrierea nu trebuie să ocupe mai mult de şase
rânduri, într-un singur paragraf. Nu este nevoie să daţi detalii.

După ce aţi realizat descrierea proiectului, stabiliţi cine va lua cuvântul în numele grupului
dumneavoastră şi faceţi o listă cu cinci probleme care trebuie rezolvate înainte ca proiectul
să poată începe sau pentru a permite acestuia să avanseze în mod eficient. Includeţi
problemele de ordin financiar, economic, etc. pe care le consideraţi cele mai importante.

Aveţi la dispoziţie 30 de minute pentru acest exerciţiu. După ce terminaţi, purtătorul de

cuvânt al grupului va fi rugat să prezinte concluziile grupului dumneavoastră celorlalţi
participanţi.

72
 Exerciţiul nr. 2
Alimentarea cu apă
Analiză financiară, recuperarea costurilor şi politica de preţuri

Aţi asistat la o prezentare despre analiza financiară, recuperarea costurilor şi politica de

preţuri pentru un sistem de furnizare a apei, parţial autonom din punct de vedere finaciar,
similar cu regiile cu capital mixt din Romania. Acum veţi avea posibilitatea de a analiza
mai multe puncte de vedere legate de modul în care aceste probleme s-ar putea oglindi în
cazul serviciilor de alimentare cu apă din Romania. În acest scop, veţi participa la un
exerciţiu de joc de rol.

Urmează să aibă loc o audiere publică la Comisia pentru servicii publice, pentru discutarea
unei propuneri de creştere semnificativă a preţurilor alimentării cu apă, similară cu cea
descrisă în prezentare. Fiecare grup va reprezenta un grup de lobby şi va apăra un anumit
punct de vedere cu privire la acest subiect.

Grupul A se va opune oricărei creşteri a preţului alimentării cu apă.

Grupul B va fi format din specialiştii de la Finanţe ai Regiei de alimentare cu apă şi vor

argumenta în favoare creşterii preţurilor.

Grupul C va fi un grup consultativ format din profesori de la Facultatea de Ştiinţe

Economice, invitaţi să discute aspectele economice ale preţurilor pentru alimentarea cu
apă.

Grupul D va fi format din ecologişti, care iau poziţie în legătură cu creşterea consumului
de apă şi cu posibilele consecinţe pe care le-ar putea avea aceasta auspra mediului.

Grupul E va reprezenta membrii dezavantajaţi ai comunităţii, cu cele mai mici venituri;

acesta consideră că o creştere a preţurilor va fi o povară nedreaptă pe umerii clienţilor săi.

Fiecare grup va analiza dovezile (argumentaţia) pe care le va prezenta în faţa Comisiei

pentru servicii publice. Se vor discuta trei probleme separate. Fiecare problemă va
cuprinde trei părţi distincte:

(a) Luarea de poziţie,

(b) Motivele pentru susţinerea poziţiei respective şi consecinţele posibile în cazul în
care poziţia nu este acceptată,
(c) O declaraţie corectă şi folositoare despre modul în care poziţia respectivă poate fi
pusă în practică în mod responsabil, care poate fi diferită de poziţia oficială adoptată de
regia de apă.

După 30 de minute, purtătorii de cuvânt vor fi invitaţi să prezinte poziţia grupurilor pe

care le reprezintă. Organizatorii seminarului vor juca rolul Comisiei pentru servicii
publice. Ei pot pune întrebări grupurilor participante.

73
 Exerciţiul nr. 3
Canalizarea, igiena, sănătatea publică, deşeurile menajere şi transportul în comun
Analiză financiară, recuperarea costurilor şi politica de preţuri

Aţi asistat la o prezentare a unor principii care stau la baza analizei financiare, a
recuperării costurilor şi a politicii de preţuri pentru alimentarea cu apă. Aţi avut
deasemenea posibilitatea de a descoperi cum pot apărea opinii divergente în legătură cu
preţurile alimentării cu apă.

Acum veţi avea posibilitatea de a analiza în ce măsură se aplică aceste principii ale
recuperării costurilor şi ale politicii de preţuri pentru alimentarea cu apă şi în următoarele
cazuri, luate separat: canalizarea, igiena, sănătatea publică, deşeurile menajere şi
transportul în comun.

Grupul A se va ocupa de preţurile pentru canalizare.

Grupul B se va ocupa de preţurile igienizării toboganelor pentru gunoi (sisteme septice).

Grupul C se va ocupa de preţurile ridicării gunoaielor menajere.

Grupul D se va ocupa de preţurile pentru încălzirea locuinţelor.

Grupul E se va ocupa de preţurile transportului în comun.

Fiecare grup va enumera trei probleme importante legate de principiile politicii de preţuri
în ceea ce priveşte serviciul de care se ocupă, precum şi motivele pentru care consideră că
acestea sunt diferite sau compatibile cu cele referitoare la alimentarea cu apă.

După 30 de minute, purtătorii de cuvânt vor fi invitaţi să prezinte poziţiile grupurilor lor.
Apoi vom discuta împreună concluziile.

74
ORDONANTA DE URGENTA nr. 7 din 30 martie 1998
privind preturile si tarifele produselor si serviciilor care se executa sau se presteaza in tara
in cadrul activitatilor cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim
special sau al regiilor autonome, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei
EMITENT: GUVERNUL
Publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 133 din 2 aprilie 1998

In temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constitutia Romaniei,

Guvernul Romaniei emite urmatoarea ordonanta de urgenta:

ART. 1
Produsele si serviciile care se realizeaza sau, respectiv, se presteaza in tara in cadrul
activitatilor cu caracter de monopol natural, cele care sunt supuse prin lege unui regim
special sau cele realizate de regiile autonome si ale caror preturi si tarife se stabilesc cu
avizul Oficiului Concurentei sunt prevazute in anexa care face parte integranta din
prezenta ordonanta de urgenta.(Legea nr. 88/1999)

ART. 2
(1) Preturile si tarifele produselor si serviciilor prevazute la art. 1 se pot ajusta
periodic pe baza avizului Oficiului Concurentei, cu informarea prealabila a Guvernului,
in limitele pretului nominal rezultat din aplicarea, la pretul initial, a modificarii
parametrului de ajustare pentru fiecare produs sau serviciu, tinandu-se seama si de
prevederile programelor proprii de reducere a costurilor.(Legea nr. 88/1999)
(2) In cazurile in care, pe baza analizei situatiei financiare a producatorilor sau a
prestatorilor, a influentelor reale in costuri si a avantajului cuvenit consumatorilor, Oficiul
Concurentei avizeaza preturi sau tarife mai mici decat nivelul nominal rezultat din
aplicarea la pretul initial a modificarii parametrului de ajustare, diferenta nu se va lua in
calcul la ajustarile ulterioare. In avizul Oficiului Concurentei se va mentiona, pe langa
pretul dau tariful ajustat, si nivelul parametrului existent la data respectiva, fata de care se
va determina modificarea parametrului respectiv la ajustarea ulterioara.
(3) Pentru energia electrica, energia termica si serviciile internationale de telefoane si de
posta, ajustarea preturilor si tarifelor se va face pe baza cursului mediu de schimb al leului
fata de dolarul S.U.A. pe primele 20 de zile ale lunii in care se solicita ajustarea, calculul
pe baza datelor comunicate de Banca Nationala a Romaniei.
(4) Pentru celelalte produse si servicii prevazute in anexa la prezenta ordonanta de
urgenta, preturile si tarifele se ajusteaza pe baza ultimului indice al preturilor de consum
publicat de Comisia Nationala pentru Statistica.

ART. 3
(1) Cererile de ajustare a preturilor si tarifelor pot fi depuse de catre producatorii si
prestatorii de produse si servicii, atunci cand parametrul de ajustare prevazut la art. 2 alin.
(3) sau (4) se modifica cu cel putin 5% fata de nivelul existent la data precedentei ajustari,
la Oficiul Concurentei, care va formula un aviz motivat de acceptare sau de corectare a
modificarii solicitate.
(2) Cota minima de variatie prevazuta la alineatul precedent poate fi modificata prin
hotarare a Guvernului, in functie de evolutia ratei inflatiei.
(3) In cazuri deosebite, cum sunt restructurarea regiilor autonome, modificarea
structurala a costurilor si a conditiilor de productie, Oficiul Concurentei poate sa
analizeze, la solicitarea producatorilor si a prestatorilor ori din proprie initiativa, nivelul

75
costurilor, al preturilor si al tarifelor la produsele si serviciile prevazute in anexa si sa
propuna Guvernului modificarea acestora.

ART. 4
(1) In cazul producatorilor sau prestatorilor cuprinsi in programe de dezvoltare si
reabilitare a unitatilor, pentru care Guvernul a stabilit, pentru perioade determinate, la
unele dintre produsele si serviciile prevazute la art. 1, reguli sau formule de ajustare, altele
decat cele prevazute la art. 2, nivelurile concrete ale preturilor si tarifelor se vor stabili cu
avizul Oficiului Concurentei, pe baza regulilor respective.
(2) Preturile si tarifele produselor si serviciilor, altele decat cele prevazute in prezenta
ordonanta de urgenta, pentru care prin legi speciale se instituie avizul Oficiului
Concurentei, se stabilesc si pot fi ajustate conform art. 2 din prezenta ordonanta de
urgenta, pe baza ultimului indice al preturilor de consum publicat de Comisia Nationala
pentru Statistica, daca prin legile respective nu se prevede altfel.

ART. 5
(1) Nerespectarea de catre agentii economici a prevederilor art. 2, practicarea altor
preturi sau tarife decat cele avizate sau fara avizul Oficiului Concurentei, precum si
prezentarea de date eronate la fundamentarea cererii de ajustare a preturilor si tarifelor
constituie contraventie, daca fapta nu este savarsita in astfel de conditii incat sa fie
considerata, potrivit legii penale, infractiune, si se sanctioneaza cu amenda de la
10.000.000 lei la 50.000.000 lei. Sumele incasate necuvenit ca urmare a savarsirii
contraventiei se confisca, iar preturile si tarifele practicate gresit se corecteaza. Nivelul
amenzilor va fi actualizat prin hotarare a Guvernului, in functie de nivelul inflatiei.
(2) Aplicarea sanctiunilor pentru faptele de incalcare a dispozitiilor prezentei ordonante
de urgenta se prescrie in termen de 3 ani de la data savarsirii faptei.
(3) In cazul confiscarii sumelor incasate necuvenit se aplica dispozitiile art. 15 din
Legea nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, modificata prin
Ordonanta Guvernului nr. 12/1994, aprobata prin Legea nr. 65/1994.
(4) Contraventiile se constata si se sanctioneaza de catre persoanele imputernicite in
acest scop de catre Oficiul Concurentei, care vor aplica amenda si vor dispune varsarea la
bugetul de stat a sumelor incasate necuvenit ca urmare a savarsirii contraventiei.
Contraventiilor constatate nu li se aplica dispozitiile art. 25 si 26 din Legea nr. 32/1968.
(5) Impotriva procesului-verbal de constatare si de aplicare a sanctiunilor dispuse se
poate face plangere in conditiile prevazute la art. 31 din Legea nr. 32/1968, astfel cum a
fost modificat prin Ordonanta Guvernului nr. 12/1994, aprobata prin Legea nr. 65/1994.

ART. 6
La data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se abroga:
- Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 3/1997 privind produsele si serviciile regiilor
autonome, ale activitatilor cu caracter de monopol natural, precum si ale activitatilor
economice supuse unui regim special pentru care preturile si tarifele se vor stabili cu
avizul Oficiului Concurentei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 32
din 27 februarie 1997, aprobata si modificata prin Legea nr. 69/1997, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 77 din 29 aprilie 1997.(Legea nr. 88/1999)
- articolul 10 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 69/1997 privind acordarea unui
ajutor pentru plata cheltuielilor suplimentare, determinate de cresterea consumului de
energie termica in lunile sezonului rece si de majorarea pretului acesteia, pentru unele
categorii ale populatiei, precum si modificarea si completarea Ordonantei de uregenta a

76
Guvernului nr. 3/1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 302 din 5
noiembrie 1997;
- articolul 10 din Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 96 din 13 mai 1996;
- orice alta dispozitie contrara.

PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA

Contrasemneaza:
----------------
Seful Oficiului Concurentei,
Mihu Miron Biji

Ministru de stat,
ministrul industriei si comertului,
Mircea Ciumara

Ministrul finantelor,
Daniel Daianu

Ministrul reformei,
presedintele Consiliului
pentru Reforma,
Ilie Serbanescu

Ministrul comunicatiilor,
Sorin Pantis

Ministru delegat
pe langa primul-ministru
pentru coordonarea Secretariatului
General al Guvernului si a Departamentului
pentru Administratie Publica Locala,
Remus Opris

77
ANEXA (Legea nr. 88/1999)

LISTA
cuprinzand produsele si serviciile ale caror preturi si tarife se stabilesc cu avizul Oficiului
Concurentei
*T*
-------------------------------------------------------------------------------
Periodicitatea Parametrii
ajustarii de ajustare
-------------------------------------------------------------------------------
- Energie electrica trimestrial cursul de schimb valutar
- Energie termica trimestrial cursul de schimb valutar
- Transport pe calea ferata
- deservire generala
(exclusiv servicii auxiliare
si transport international) lunar indicele preturilor de
consum
- Transport fluvial in Delta
Dunarii si pe rutele
Orsova-Moldova Noua, Braila-
Harsova si Galati-Grindu,
pentru locuitorii
zonei lunar indicele preturilor de
consum
- Transport urban de calatori
cu autobuzul, troleibuzul,
tramvaiul si metroul lunar indicele preturilor de
consum
- Servicii postale de baza:
- intern trimestrial indicele preturilor de
consum
- international lunar cursul de schimb valutar
- Servicii telefonice de baza:
- intern trimestrial indicele preturilor de
consum
- international lunar cursul de schimb valutar
- Apa bruta lunar indicele preturilor de
consum
- Apa potabila si canalizare lunar indicele preturilor de
consum
- Servicii efectuate de Ministerul
de Interne (pasapoarte, carti
de identitate si permise
de conducere auto) lunar indicele preturilor de
consum
- Medicamente de uz uman din
productia interna lunar indicele preturilor de
consum
-------------------------------------------------------------------------------
*ST*

78
 Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 19 aprilie 1999, cu
respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.

p. PRESEDINTELE
CAMEREI DEPUTATILOR,
PAULA IVANESCU

Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 19 aprilie 1999, cu respectarea
prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.

p. PRESEDINTELE SENATULUI,
ULM SPINEANU

79