SALVAREA ÎN ISUS HRISTOS

1.CE SĂ FAC CA SĂ FIU MÂNTUIT?

Nu există decât un singur răspuns: “Crede în Domnul Isus Hristos , și vei fi mântuit” F.A. 16:31

“În nimeni altul nu există mântuire : căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie
să fim mântuiți.” F.A. 4:12

“Căci prin har ați fost mântuiți , prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.

Nu prin fapte ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui , zidiți în Isus Hristos” (Efes. 2:8-10)

Nu ești tu acela care înfăptuiește salvarea. Dacă te-ai putea salva pe tine însuți aceasta ar arăta că de
fapt nu erai pierdut. „Dumnezeu este Acela care lucrează” (Efes. 2:3). Partea ta este să-L primești prin
credință.

„Dar nu mă simt așa cum ar trebui; Nu pot să simt că sunt mântuit.” Dacă nu ai fost niciodată mântuit,
de unde știi cum ar trebui să te simți? Tu nu știi cum se simte un om salvat. Dacă depinzi de sentimente ,
nu vei știi niciodată dacă ești salvat sau nu , pentru că nu vei fi niciodată sigur dacă ai sentimentele care
trebuie. Poți să simți că ești salvat și după aceea acel sentiment pleacă și te părăsește mai nesigur ca
niciodată. Sentimentele noastre mereu se schimbă.

Cum poți să simți un lucru dacă nu îl ții? Dacă vrei să simți că ești salvat , cel mai sigur lucru pe care poți
face este să apuci mântuirea, să o primești, și asta se face numai prin credință. “Luptă lupta cea bună a
credinței, apucă viața veșnică la care ai fost chemat” (1 Tim 6:12)

„Credința vine în urma auzirii, și auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu” (Rom. 10:17).Cuvântul lui
Dumnezeu dă viață morților; și viața este salvare. Dar un om mort nu simte nimic. Cuvântul îl trezește la
viață. Voi ați primit Cuvântul viu a lui Dumnezeu , și voi veți găsi viața. După aceea , nu contează care vor
fi simțămintele tale , tu vei știi că ești salvat.

Isus salvează! Numele Lui aceasta înseamnă. “Eu, chiar Eu, sunt Domnul; și afară de Mine nu există
niciun Salvator!” (Is. 43:11). „Uitați-vă la Mine, și veți fi salvați , toți care sunteți la marginile pământului,
căci că Eu sunt Dumnezeu și nu este altul” (Is 45:22) Mulțumim lui Dumnezeu pentru că salvarea care nu
depinde de sentimentele noastre schimbătoare, dar de eterna Sa atotputernică putere. „Dacă
mărturisești , deci cu gura ta pe Isus ca Domn, și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți ,
vei fi mântuit.”(Rom 10:9) . Fă aceasta, deci, fă aceasta!
2.CRUCIFICAT CU HRISTOS

„Am fost crucificat cu Hristos” zise Pavel si „numai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”(Gal 2:20).

Hristos „a fost dat din pricina farădelegilor noastre, și a înviat din pricina că am fost socotiți
neprihăniți.”(Rom. 4:25). Dar dacă nu suntem crucificati cu El, moartea și învierea Sa nu ne aduc nimic.

Nimeni nu a fost vreodată salvat pur și simplu uitându-se la o cruce pe care este înălțat și crucificat
Hristos într-un timp indefinite în viitor, și nimeni nu poate fi acum salvat pur și simplu crezând că într-un
timp trecut Hristos a fost crucificat. El trebuie crucificat în fiecare suflet care dorește un beneficiu real
din jertfa Sa.

Păcatul este în inima omului; deoarece “dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele…toate aceste
lucruri rele ies dinăuntru”(Marcu 7:21,23). “Inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de
rea”(Ieremia 17:9)

Ceea ce am eu nevoie este eliberare de păcatul meu [personal] – acel păcat care nu numai că a fost
comis de către mine personal, dar care este în inimă—păcatul care constituie întreaga mea viață.

Păcatul meu este comis în mine, de către mine și nu pot să-l separ de mine.Să-l arunc asupra Domnului?
Oh, da, dar cum? Pot să-l adun eu în mâinile mele , și să-l arunc de la mine, ca să așeze asupra Lui? – Nu
pot. Daca aș putea să-l țin separat de mine măcar la distanța unui fir de păr, atunci aș fi în siguranță,
dacă el nu s-ar mai afla în mine.

Este evident că oricine îmi poartă păcatele mele trebuie să vină acolo unde sunt, da , trebuie să vină în
mine. Și aceasta este exact ceea ce Hristos face. Hristos e Cuvântul, și tuturor păcătoșilor care se scuză
pe sine că nu știu ce vrea Dumnezeu de la ei, El le spune: "Cuvantul este aproape de tine: in gura ta si in
inima ta." “ca să-L împlinești” (Rom. 10:8)(Deut.30 :11-14). De aceea El spune:” Daca marturisesti deci cu
gura ta pe Isus ca Domn si daca crezi in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat din morti, vei fi mantuit.”(Rom
10:9).

Dar ce să mărturisesc despre Domnul Isus?—Mărturisește adevărul , că El este “foarte aproape de

tine,chiar în gura ta și în inima ta” și crede că El este acolo înviat din morți. Mântuitorul înviat este
Mântuitorul crucificat. Așa cum Hristos înviat este în inima păcătosului , așa și Mântuitorul crucificat este
acolo. Un om poate crede că Hristos a fost crucificat acum 1900 de ani în urmă, și va muri în păcatele
sale; dar cel care crede că Hristos este crucificat și înviat în El , are salvarea.
3.Păcatele noastre cumpărate

Hristos „S’a dat pe Sine Insusi pentru pacatele noastre” Gal 1:4. Este echivalent cu , le-a cumparat, si a
platit pretul pentru ele. Asta este o simpla declaratie.Cand auzim despre un om care a dat asa de mult
pentru un anumit lucru, stim ca acel lucru ii apartine, pentru ca l-a cumparat. Asa ca atunci cand Duhul
Sfant ne spune ca Hristos S’a dat pe Sine Insusi pentru pacatele noastre, noi ar trebui sa fim la fel de
siguri ca ele apartin Lui, si nu noua. Nu mai sunt ale noastre, nu mai avem nici un drept asupra lor.

Si numai ca Hristos a platit pretul pentru pacatele noastre, le-a acceptat, le-a luat ca fiind ale Lui. El a
luat pacatele toate asupra Lui. El „a purtat pacatele noastre in propriul Sau trup pe lemn” (1Petru 2:24)

El a purtat pacatele lumii. Ioan 1:29 fara margini. „El este jertfa de ispasire pentru pacatele noastre, si
numai pentru ale noastre ci pentru ale intregii lumi”(1 Ioan 2:2). El „S-a dat pe Sine pentru pacatele
noastre, ca sa ne elibereze”. El a lucrat salvarea pentru fiecare suflet.

Isus a venit sa vesteasca „robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea.” Misiunea Lui era sa spuna
(Isaiah 49:9)   prinşilor de război: "Ieşiţi!" şi celor ce sunt în întuneric: "Arătaţi-vă”. Aici este siguranta
Evangheliei salvarii: Domnul a luat tot pacatul nostru asupra Lui, l-a cumparat, asa cu nu mai trebuie sa-l
purtam.

Hristos S’a dat pe Sine pentru pacatele noastre „ca sa ne izbaveasca de aceasta lume rea”.Aceasta lume
rea este compusa din „pofta carnii, pofta ochilor si laudarosenia vietii” (1 Ioan 2:15,16).Hristos a
spus:”nu ma rog ca sa iei din lume ci sa-i pazesti de cel rau.”( Ioan 17:15).

Barbati si femei au intrat in legaminte monastice si au trait ca monahi in deserturi si pesteri, ca sa se

separe de „aceasta prezenta lume rea”; dar ea era prezenta , mereu prezenta; nu au putut scapa de ea,
din cauza ca era inauntrul lor.Nu sunt cei din jurul nostru cei care ne fac sa pacatuim, ci raul care este
prezent inauntrul nostru.Nici un om nu poate sa scape de aceasta lume rea pana cand nu scapa de sine
insusi; si Hristos S’a dat pe Sine pentru pacatele noastre ca sa ne elibereze de noi insine. Aceasta este ce
a facut El si fiecare suflet poate spune,daca vrea:” Ascultă-mă, Doamne, căci sunt robul Tău: robul Tău,
fiul roabei Tale şi Tu mi-ai desfăcut legăturile.”(Ps. 116:16)

Dar pacatele fac parte din noi insine; chiar mai mult, tot ce suntem noi este pacat, pentru ca vietile
noastre in mod normal nu sunt nimic altceva decat pacat.De aceea Hristos nu putea sa ne cumpere
pacatele fara de a ne cumpara pe noi. Titus 2:14:  „El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne
răscumpere din orice fărădelege” . 1Cor 6:19,20:”Nu mai sunteti ai vostri caci ati fost rascumparati cu
un pret” 1Petru 1:18 :”căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din
felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri,

19  ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.”

Faptul ca Hristos ne-a cumparat pe noi impreuna cu pacatele noastre si a platit pretul , nu lasa loc
intrebarii:”Ne va accepta El?” El deja te-a acceptat. De ce cumpara un om un lucru de la un
magazin.Pentru ca il vrea.Daca deja a platit pretul inainte, si l-a examinat bine ca sa vada ce cumpara, se
mai ingrijoreaza vanzatorul ca nu il va accepta? Nicidecum; vanzatorul stie ca este treaba clientului sa ia
cat mai repede produsul cumparat.

Nu are nimeni motiv sa obiecteze:”Dar eu sunt asa de pacatos si nu merit”.Asta nu face nici o diferenta;
un om va accepta ce a cumparat, mai ales atunci cand a platit un pret atat de mare pentru el; si Hristos
„S’a dat pe Sine Insusi pentru noi”.NU exista nimic in intregul univers pe care Dumnezeu sa si-l doreasca
asa de mult ca pe noi, si toate pacatele pe care le avem. Tot ce putem face este sa laudam „slavei
harului Său, prin care ne-a acceptat în Prea Iubitul Lui.” Ef 1:6

4.Liberi cu adevarat

Gal 5:1, Ioan 8:36

Luca 13:10-12 Un exemplu practic de cum face liber Isus pe un om

“Isus învăţa pe norod într-o sinagogă în ziua Sabatului.

11  Şi acolo era o femeie stăpânită de optsprezece ani de un duh de neputinţă;[era legata de catre Satan
vers 16) era gârbovă, şi nu putea nicidecum să-şi îndrepte spatele.

12  Când a văzut-o Isus, a chemat-o şi i-a zis: "Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta."

13  Şi-a întins mâinile peste ea: îndată s-a îndreptat, şi slăvea pe Dumnezeu.”

Observati ca starea femei este de fapt starea noastra:

1.Noi suntem legati de catre Satan “oricine trăieşte în păcat, este rob al păcatului.”(Ioan 8:34) Proverbs
5:22:  „Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui şi este apucat de legăturile păcatului lui.” Pacatul este
legatura cu care Satan ne inrobeste.

2.Noi avem o neputinta spirituala, si i nici un fel nu ne putem ridica pe noi insine.Scrie ca pe cand noi
eram „fara putere” atunci „S’a dat Hristos pentru noi”. Aceste doua cuvinte:”fara putere” sunt traduse
din acelasi cuvant care este tradus in intamplarea femeii garbove prin „neputinta”

Ce face Isus pentru noi? – El ia neputinta si ne da in schimb puterea SA!

Mat 8:17   "El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre." El a devenit tot ceea ce noi
suntem ca noi sa putem devein tot ce El este.

Desi El nu a cunoscut pacatul. E a fost facut “pacat pentru noi” ca noi sa devenim neprihanirea lui
Dumnezeu in El,2 Cor 5:21

Ce este pacatul? “Pacatul este calcarea legii” (1 Ioan 3:4). Ca sa fii un rob al pacatului inseamna de fapt
sa nu poti sa te abtii de la a calca legea. De ce ne face Isus liberi? Numai ca sa putem umbla in lege fara
vina. “Romans 8:3  Căci, lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere,
Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-
o fire asemănătoare cu a păcatului,

4  pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi”

Fii foarte atent la cuvintele Lui Isus catre femeie, atunci cand ea era inca legata si neputincioasa sa se
ridice pe sine. :”ESTI LIBERA!” – timpul present. Aceasta este ceea ce El ne spune tuturor. Fiecarui captiv
El ia proclamat eliberare. “Psalms 145:14  Domnul sprijineşte pe toţi cei ce cad şi îndreaptă pe cei
încovoiaţi”. NU exista nici macar un singur suflet care sa fie legat si garbovit de greutatea pacatului pe
care Hristos sa nu-l ridice!!!

Lasati CA mesajul sa sune drept si tare. Lasati ca fiecare suflet sa-l auda, Hristos a eliberat pe fiecare
captiv.

Se mai indoieste cineva? Aici este dovada clara. Esti de acord ca noi suntem facuti liberi prin credinta.
Dar noi nu putem sa credem un lucru care nu exista. Credinta se bazeaza pe lucruri care exista deja , ea
doar le crede. Noi nu cream un lucru prin faptul ca il credem ci il credem pt ca el exista. De aceea faptul
ca suntem eliberati prin credinta , si oricine poate fi liber prin credinta, este dovada ca eliberarea este
deja data tuturor.Ei doar trebui sa o primeasca, si sa mearga in libertate. Partea noastra este sa spunem
impreuna cu psalmistul:” Doamne, căci sunt robul Tău: robul Tău, fiul roabei Tale şi Tu mi-ai desfăcut
legăturile.”(Ps. 116:16)

Nu argumenta cu Dumenzeu si spune ca nu poti merge drept. El a spus ca esti liber, si asta este
indeajuns. Tine-te de cuvintele Sale, in fata diavolului, si vei vedea ca ele niciodata nu dau gres.
Cuvantul care zice „Tu esti eliberat!”, este cuvantul care ne tine liberi. Nu il lasa ca sa iti fuga din minte.
Mulţimea mirată, care se îmbulzea aproape de Isus, n-a simţit nici un fel de putere venind de la El. Dar,
când a întins mâna pentru a-L atinge, crezând că va fi însănătoşită, femeia suferindă a simţit puterea
vindecătoare. Tot aşa stau lucrurile şi în cele spirituale. Dacă vorbeşti de religie doar ocazional, dacă te
rogi fără foame şi sete sufletească şi fără credinţă vie, nu ajungi la nimic. O credinţă numai cu numele,
care-L primeşte pe Hristos numai ca Mântuitor al lumii, nu poate aduce niciodată vindecarea sufletului.
Credinţa spre mântuire nu este numai o recunoaştere intelectuală a adevărului. Acela care aşteaptă ca
mai întâi să aibă toată cunoştinţa şi abia după aceea să-şi manifeste credinţa nu poate primi
binecuvântări de la Dumnezeu. Nu e de ajuns să credem despre Hristos; trebuie să credem în El. Singura
credinţă care ne va fi de folos este aceea care-L are pe El ca Mântuitor personal, care-şi însuşeşte
meritele Lui. Mulţi consideră credinţa ca o părere. Credinţa mântuitoare este un contact prin care cei ce-
L primesc pe Hristos se unesc prin legământ cu Dumnezeu. Credinţa adevărată este viaţă. O credinţă vie
înseamnă o creştere a vigorii, o încredere deplină, prin care credinciosul devine o putere cuceritoare.

Mulţimii curioase care se împingea în Isus nu i-a fost dată nici o putere vitală. Însă femeia suferindă care
L-a atins cu credinţă a primit vindecare. Tot aşa şi în cele spirituale, contactul de circumstanţă este
diferit de atingerea credinţei. A avea credinţă în Hristos numai ca Mântuitor al lumii nu poate aduce
niciodată vindecare sufletului. Credinţa care lucrează spre mântuire nu este doar o aprobare a
adevărului Evangheliei. Credinţa adevărată este aceea care Îl primeşte pe Hristos ca Mântuitor personal.
Dumnezeu a dat pe singurul Său Fiu născut, pentru ca eu, prin credinţa în El, "să nu pier, ci să am viaţă
veşnică". Când vin la Hristos după cuvântul Său, trebuie să cred că primesc harul Său mântuitor. "Viaţa
pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine
pentru mine" (Gal. 2,20).

A mânca trupul şi a bea sângele lui Hristos înseamnă a-l primi ca Mântuitor personal, crezând că El ne
iartă păcatele şi că suntem făcuţi desăvârşiţi în El. Admirând iubirea Lui, stăruind asupra ei, sorbind-o,
devenim părtaşi ai naturii Sale. Ceea ce e hrana pentru corp trebuie să fie Hristos pentru suflet. Hrana nu
este de folos decât atunci când o mâncăm, când devine o parte din fiinţa noastră. La fel şi Hristos n-are
nici o valoare pentru noi, dacă nu-L recunoaştem ca Mântuitor personal. O cunoaştere a Lui din teorie
nu ne este de nici un folos. Trebuie să ne hrănim cu El, să-L primim în inimă, astfel ca viaţa Lui să devină
viaţa noastră. Iubirea Lui, harul Lui trebuie să fie asimilate.

"Ce credeţi despre Hristos?" - aceasta este cea mai importantă întrebare. Îl primeşti ca Mântuitor
personal? Tuturor celor ce-L primesc, El le dă putere să devină fii ai lui Dumnezeu.

Staţi aproape de Domnul Isus. Privind la El, veţi fi schimbaţi după chipul Său... Poate că deţineţi o
cunoaştere teoretică a adevărului, dar aceasta nu vă va salva. Voi trebuie să cunoaşteţi din experienţă
cât este de nenorocit cel care păcătuieşte şi cât de mult aveţi nevoie de Domnul Isus ca Mântuitor
personal. Numai astfel deveniţi copii ai lui Dumnezeu. Singurul vostru merit este marea voastră nevoie.
În timp ce mă aflam în această stare de deznădejde, am avut un vis care a făcut o impresie profundă
asupra minţii mele. Am visat că vedeam un templu spre care se îndreptau mulţi oameni. Doar cei care îşi
găseau refugiul în acel templu aveau să fie salvaţi la încheierea timpului. Cei ce rămâneau pe dinafară
aveau să fie pierduţi pentru veşnicie. Mulţimile de oameni care mergeau fiecare pe calea lui îi luau în râs
şi îi ridiculizau pe cei care intrau în templu şi le spuneau că acest plan de siguranţă era o înşelăciune
vicleană şi că, de fapt, nu există nici un pericol de care să scăpăm. Aceştia chiar au apucat pe unii din cei
care se grăbeau să pătrundă înăuntru, spre a-i împiedica să facă acest lucru.

Temându-mă să nu fiu luată în batjocură, m-am gândit că e mai bine să aştept până ce se va risipi
mulţimea sau până când voi putea intra neobservată de ei. Însă numărul creştea în loc să scadă şi, de
frică să nu fie prea târziu, mi-am părăsit repede casa, grăbindu-mă prin mulţime. În îngrijorarea mea de
a ajunge la templu, nu am observat sau nu mi-a păsat de gloata care mă împresurase. Intrând în clădire,
am văzut că templul acela mare era susţinut de un stâlp imens, de care era legat un miel complet
desfigurat şi însângerat. Se părea că noi, cei prezenţi, ştiam că acest miel fusese sfâşiat şi rănit din cauza
noastră. Toţi care intrau în templu trebuia să vină în faţa lui şi să-şi mărturisească păcatele.

Chiar acolo, în faţa mielului, erau puse scaune pe care stăteau nişte oameni ce păreau foarte fericiţi.
Lumina cerului părea că străluceşte pe feţele lor; ei Îl lăudau pe Dumnezeu şi cântau cântări de
mulţumire, care păreau că seamănă cu muzica îngerilor. Aceştia erau cei care veniseră în faţa mielului,
îşi mărturisiseră păcatele, primiseră iertare, iar acum aşteptau bucuroşi un eveniment plăcut.

Chiar după ce am intrat în clădire, m-a cuprins o teamă şi un simţământ de ruşine că trebuie să mă
umilesc în faţa acestor oameni. Dar se părea că sunt silită să merg înainte şi, încet, îmi făceam drum
împrejurul stâlpului pentru a ajunge în faţa mielului, când, deodată, o trâmbiţă a sunat, templul s-a
cutremurat, strigăte

{T1 28}

de biruinţă s-au înălţat din rândul celor sfinţi şi o lumină înfricoşătoare a luminat clădirea, după care
totul a fost cuprins de întuneric. Oamenii fericiţi dispăruseră cu toţii o dată cu strălucirea aceea, iar eu
am rămas singură în liniştea înspăimântătoare a nopţii. M-am trezit în agonie şi de-abia am putut să mă
conving pe mine însămi că visasem. Mi se părea că soarta îmi era pecetluită şi că Duhul lui Dumnezeu
mă părăsise pentru totdeauna.
Curând după aceea am avut un alt vis. Se părea că stăteam într-o disperare jalnică, cu faţa între mâini,
gândind astfel: Dacă Isus ar fi pe pământ, m-aş duce la El, m-aş arunca la picioarele Lui şi I-aş vorbi
despre toate suferinţele mele. El nu mă va lăsa, ci Se va îndura de mine, iar eu Îl voi iubi şi-L voi sluji
pentru totdeauna. Chiar atunci s-a deschis uşa şi a intrat o persoană cu un chip şi o înfăţişare plăcută. M-
a privit cu milă şi a spus: "Vrei să-L vezi pe Isus? Este aici şi poţi să-L vezi dacă doreşti acest lucru. Ia tot
ce ai şi vino după mine".

Am ascultat aceste cuvinte cu o bucurie de nedescris şi am început apoi să-mi adun veselă tot ce aveam,
fiecare lucru mărunt, şi mi-am urmat călăuza. M-a condus spre o prăpastie peste care era un şir de scări,
în mod vădit nesigure. Când am început să urc treptele, el m-a avertizat să-mi ţin ochii fixaţi în sus, căci,
dacă nu, voi ameţi şi voi cădea. Mulţi alţii care urcaseră acele scări au căzut înainte de a ajunge în vârf.

În cele din urmă am ajuns la ultima treaptă şi stăteam în faţa unei uşi. Aici ghidul mi-a spus să îmi las
toate lucrurile pe care le adusesem cu mine. Voioasă, le-am lăsat jos; atunci el a deschis uşa şi mi-a spus
să intru. Într-o clipă, mă aflam în faţa lui Isus. Nu te puteai înşela în privinţa acelui chip minunat.
Înfăţişarea aceea binevoitoare şi plină de măreţie nu putea fi a altcuiva. În timp ce mă privea îndelung,
am ştiut de îndată că El cunoştea toate întâmplările din viaţa mea şi toate gândurile şi sentimentele
mele.

Am vrut să scap de privirea Lui, nefiind în stare să suport ochii Săi pătrunzători, dar El S-a apropiat,
zâmbind

{T1 29}

şi întinzând mâna deasupra capului meu, şi mi-a spus: "Nu te teme". Vocea Sa dulce mi-a înfiorat inima
cu o fericire pe care n-o experimentasem niciodată înainte. Eram prea bucuroasă ca să pot rosti vreun
cuvânt, însă, copleşită de emoţie, m-am aruncat la picioarele Lui. Pe când stăteam acolo neputincioasă,
scene pline de frumuseţe şi glorie au trecut prin faţa ochilor mei şi se părea că am ajuns în siguranţa şi
pacea din cer. După un timp, mi-am recăpătat puterea şi m-am ridicat. Ochii plini de iubire ai lui Isus
erau însă asupra mea, iar zâmbetul Lui îmi umplea sufletul de bucurie. Prezenţa Lui mă umplea de un
respect sfânt şi o dragoste de nedescris.

Călăuza mea a deschis acum uşa şi am ieşit amândoi. Mi-a spus să-mi iau din nou lucrurile pe care le
lăsasem afară. După ce am făcut acest lucru, mi-a înmânat o funie verde, făcută ghem. Mi-a spus să o
aşez lângă inima mea şi, când doresc să-L văd pe Isus, s-o iau de la piept şi să o întind la maxim. El m-a
avertizat să nu o las strânsă ghem prea mult timp, ca să nu se înnoade şi să devină greu de întins. Am
aşezat funia lângă inima mea şi am coborât bucuroasă pe scările înguste, lăudând pe Domnul şi spunând
tuturor celor pe care îi întâlneam unde Îl pot găsi pe Isus. Acest vis mi-a dat speranţă. În mintea mea,
funia verde reprezenta credinţa, iar frumuseţea şi simplitatea încrederii în Dumnezeu începuse să se
reverse peste sufletul meu.
Acum începusem să văd calea mai clar, iar întunericul începu să se risipească. Am căutat cu seriozitate
iertarea păcatelor mele şi m-am luptat să mă predau cu totul Domnului. Însă adesea eram mult
îndurerată pentru că eu nu treceam prin acel extaz spiritual, despre care credeam că este dovada
acceptării mele de către Dumnezeu, şi nu îndrăzneam să mă socotesc convertită fără aceasta. Cât de
mult aveam nevoie de sfat în privinţa simplităţii acestui lucru!

În timp ce eram plecată în faţa altarului împreună cu alţii care Îl căutau pe Domnul, suspinul inimii mele
era: "Ajută-mă, Isuse, mântuieşte-mă, căci altfel, voi pieri! Nu voi înceta să te implor până când
rugăciunea mea va fi ascultată şi păcatele mele iertate!"Mi-am simţit, ca niciodată înainte, starea mea
neajutorată. Pe când eram pe genunchi şi mă rugam, deodată povara mi s-a dus şi inima mi-a fost
uşoară. La început m-a cuprins un simţământ de tulburare şi am încercat să-mi reiau povara durerii. Mi
se părea că nu am dreptul să fiu bucuroasă şi fericită. Însă se părea că Isus este foarte aproape de mine;
m-am simţit în stare să vin la El cu toate necazurile, durerile şi încercările mele, aşa cum veneau la El cei
în nevoie pentru a găsi uşurare, când El a fost pe pământ. Aveam siguranţă în inima mea că El îmi
înţelegea suferinţele şi că simţea împreună cu mine. Nu pot uita niciodată această asigurare preţioasă a
grijii pline de îndurare a lui Isus faţă de o persoană atât de nevrednică de atenţia Sa. În acest scurt
răstimp cât am fost plecată în rugăciune împreună cu ceilalţi, am învăţat mai mult despre caracterul
divin al lui Hristos decât oricând înainte.

{T1 18}

O mamă din Israel a venit la mine şi mi-a spus: "Scumpă copilă, L-ai găsit pe Isus?"Eram pe punctul de a
răspunde "Da", când ea a exclamat: "Cu adevărat L-ai găsit, pacea Lui este asupra ta, văd aceasta pe faţa
ta!"Iar şi iar m-am întrebat: "Poate fi aceasta religie? Nu greşesc eu oare?"Mi se părea că este prea mult
pentru mine, un privilegiu prea mare. Deşi eram prea timidă să mărturisesc acest lucru, simţeam că
Mântuitorul m-a binecuvântat şi mi-a iertat păcatele.

Simţeam că fiecare trebuie să fie în pace cu Dumnezeu şi însufleţit de Duhul Său. Fiecare lucru asupra căruia
zăbovea privirea mea părea că a trecut printr-o schimbare. Copacii erau mai frumoşi, iar păsările cântau mai dulce
ca oricând înainte; părea că-L laudă pe Creatorul în cântecele lor. Nu voiam să vorbesc, de teamă ca nu cumva
această fericire să dispară şi să pierd dovada preţioasă a iubirii lui Isus pentru mine.

Pe când ne apropiam de casa noastră din Portland, am trecut pe lângă oameni care munceau pe stradă. Ei discutau
între ei despre lucruri obişnuite, însă urechile mele erau surde la orice altceva ce nu însemna lauda lui Dumnezeu -
iar cuvintele lor îmi păreau că sunt mulţumiri pline de recunoştinţă şi osanale. Întorcându-mă către mama, i-am
spus: "De ce toţi aceşti oameni Îl laudă pe Dumnezeu, deşi ei nu au fost la adunările în corturi?" Nu am înţeles
atunci de ce lacrimile s-au adunat în ochii mamei mele şi un{T1 19}zâmbet duios i-a luminat faţa, în timp ce-mi
asculta cuvintele simple, care-i aminteau de o experienţă asemănătoare trăită de ea însăşi.

Când am vãzut cã soþul meu respirã pentru ultima oarã, am simþit cã Isus îmi este mai preþios decât îmi fusese
oricând înainte.

Cand Il vei primi pe Mielul lui Dumnezeu ca Mantuitor personal vei pierde totul!