Psihologia educaţiei 2005 Curs 2a

Doina Schipor

Metode de cunoaştere a psihicului elevului

1. Metode de cunoaştere a psihicului – probleme introductive
2. Prezentare analitică a principalelor metode de cunoaştere a elevului
3. Fişa psihopedagogică

1. Metode de cunoaştere a psihicului – probleme introductive

Suntem obişnuiţi cu imaginea profesorului care evaluează performanţele elevului. Pe baza
metodelor de evaluare el poate stabili în ce măsură ceea ce şi-a propus să cunoască sau să
deprindă elevul (obiectivele lecţiei) s-a realizat sau nu. Însă nu întotdeauna profesorul care
evaluează are şi explicaţia performanţelor atinse de elev. Pe de altă parte, această evaluare îi
dă posibilitatea să cunoască doar o latură a elevului: comportamentul său în relaţie cu
sarcinile şcolare exclusiv. Însă elevul are o structură globală, care include şi comportamentul
în relaţie cu ceilalţi elevi, cu prietenii, cu părinţii, un anumit trecut care poate fi semnificativ
pentru evoluţia şcolară actuală. La acest nivel putem vorbi de cunoaşterea psihologică a
elevului.
În cunoaşterea psihologică putem vorbi de o cunoaştere empirică, „de bun simt” realizată
aproape inconştient în timpul activităţilor cotidiene (prin utilizarea observaţiilor implicite şi a
limbajului comun), dar şi de o cunoaştere sistematică, realizată prin mijloace ştiinţifice, cu un
nivel mai ridicat de obiectivitate (presupunând utilizarea unui limbaj ştiinţific şi a metodelor
specifice cunoaşterii psihologice: observaţia, convorbirea, metoda biografică, chestionarul,
testele, experimentul).
Metodele psihologiei constituie structuri algoritmice, programe care reglează activitatea de
cunoaştere, ajutându-l pe cadrul didactic să depăşească nivelul de cunoaştere empirică a
elevului. Scopul utilizării acestor metode constă în a determina caracteristicile psihologice ale
fiecărui elev astfel încât profesorul să poată proiecta cele mai adecvate demersuri didactice de
urmat, cele mai potrivite condiţii de desfăşurarea a activităţilor didactice precum şi acţiunile
de asistenţă psihopedagogică ce se impun în anumite situaţii.
Din punct de vedere al scopului şi al gradului de obiectivitate, metodele de cunoaştere
psihologică sunt împărţite în două categorii:
- metode clinice: observaţia, convorbirea, metoda biografică
scop: cunoaşterea cât mai amănunţită a persoanei
explicarea evoluţiei persoanei
abordare/interpretare: calitativă
- metode psihometrice: chestionarul, testul, experimentul
scop: cunoaşterea cât mai obiectivă a persoanei
abordare/interpretare: cantitativă
Deşi cele două categorii de metode se prezintă distinct la o analiză ştiinţifică, în practică se
face tot mai necesară abordarea integrată a lor.

2. Prezentare analitică a principalelor metode de cunoaştere a elevului

În această secvenţă de curs vom aborda în special acele metode care pot fi utilizate eficient de
profesori, fără sprijinul autorizat al unui specialist în psihodiagnostic.
2.1. Observaţia
- urmărirea atentă şi sistematică a comportamentului unei persoane cu scopul de a sesiza
aspectele sale caracteristice
Tipuri: observaţia spontană Avantajele observaţiei:
observaţia sistematică - simplitatea metodei
- caracterul facil al aplicării

1
Psihologia educaţiei 2005 Curs 2a
Doina Schipor
Dezavantaje:
- caracterul subiectiv dat de:
- limitele percepţiei observatorului derivate din selectivitatea atenţiei, tendinţa
de a observa mai uşor doar ceea ce este contrastant, de a fi influenţat de
informaţiile anterioare despre subiect;
- tendinţa observatorului de a categoriza sau interpreta imediat aspectele
observate pornind de la experienţa personală, de a da conotaţii sau semnificaţii
personale faptelor observate;
- tendinţa observatorului de identificare cu observatul;
- tendinţa de a selecta acele aspecte comportamentale care se subscriu unei teorii
sau ipoteze iniţiale a observatorului (tendinţa observatorului de a observa în
special comportamentele aşteptate)
- modificarea posibilă a comportamentului elevului observat în situaţia în care acesta
conştientizează faptul că este observat;
- posibilitatea realizării unor interpretări eronate a comportamentelor (fie prin realizarea
unei interpretări „pripite” a comportamentului, fie prin realizarea unor interpretări
marcate de caracterul subiectiv menţionat la primul punct);
- este posibil ca un comportament ce se doreşte observat să nu apară imediat, şi astfel să
fie necesar ca observatorul să aştepte.
Condiţii necesare pentru o bună desfăşurare a observaţiei:
- observarea trebuie să aibă un caracter selectiv (comportamentul vizat trebuie să fie
unul bine precizat, operaţionalizat). De exemplu, pentru a observa dacă un elev este
sau nu sociabil, trebuie să începem prin a operaţionaliza această trăsătură în
comportamente concrete, uşor observabile: sociabil = comunică, participă cu plăcere
la activităţi de grup, se implică activ în sarcini şcolare ce presupun relaţionarea, îi
ajută din proprie iniţiativă pe ceilalţi etc.
- stabilirea unui plan de observare;
- elevul trebuie observat o perioadă mai mare de timp şi în situaţii cât mai diferite;
- notarea cât mai rapidă, imediată a informaţiilor;
- observarea curentă trebuie să fie separată de interpretarea psihologică a
comportamentelor;
- observarea trebuie realizată cât mai discret.
Toate aceste condiţii pot fi concretizate prin realizarea unei grile de observaţie.
Iată un exemplu de grilă de observaţie care poate fi alcătuită de cadrul didactic:
Timp Luni Marţi Miercur Joi Vineri Interpretar
Comportamente Ora Ora i Ora Ora e
Pauza Pauza Pauza Pauza
Ora
Pauza
Comunică
Participă cu plăcere la
activităţi de grup
Se implică activ în
sarcini şcolare ce
presupun relaţionarea
Îi ajută din proprie
iniţiativă pe ceilalţi
Fig 1. Exemplu de grilă de analiză a comportamentului elevului

2
Psihologia educaţiei 2005 Curs 2a
Doina Schipor
2.2. Metoda biografică (anamneza)
Întrucât nu întotdeauna utilizarea observaţiei ne permite să accedem la explicaţii realiste ale
comportamentului elevului, de cele mai multe ori istoria acestuia ne poate confirma sau
infirma anumite ipoteze pe care le facem atunci când interpretăm datele observaţiei. În acest
sens se întâmplă să recurgem la date suplimentare care pot completa tabloul observaţiilor
venind din diferite surse: analiza unor documente (documente şcolare, fişe medicale etc.),
analiza produselor activităţii elevului (caiete de teme,compuneri, jurnale, scrisori, desene,
produse realizate în cadrul activităţilor practice etc.), analiza cursului vieţii (prin povestirea
de către elev a întregii sale vieţi), analiza unor microunităţi biografice (descrierea activităţilor
unei zile de şcoală, a unei zile libere sau a unei zile de vacanţă). Pot fi utile şi datele pe care le
obţinem de la alte persoane care cunosc foarte bine elevul.
Metoda biografică presupune analiza sistematică a datelor privind trecutul unei persoane şi
a modului ei actual de existenţă. Această metodă nu trebuie redusă doar la culegerea de
informaţii. Şi aceasta întrucât sursele menţionate mai sus pot da doar informaţii parţiale.
Specificul metodei biografice constă în modul de sistematizare şi interpretare ştiinţifică a
datelor. Dar care sunt criteriile conform cărora o interpretare a datelor este validă? Psihologul
Gordon Allport oferă în acest sens câteva teste sau criterii pe baza cărora ne putem asigura de
validitatea interpretărilor date:
Condiţii de validitate a interpretărilor:
1. sentimentul de certitudine subiectivă (o interpretare este validă dacă cel care o
propune este convins de adevărul ei);
2. conformitatea cu faptele cunoscute ( o interpretare validă trebuie să poată explica toate
datele cunoscute);
3. experimentarea mentală ( G. Allport ne propune să ne imaginăm viaţa unei persoane
fără prezenţa unui eveniment pe care îl considerăm important. Dacă vom considera că
viaţa persoanei n-ar fi suferit modificări importante în absenţa acelui eveniment,
atunci evenimentul respectiv nu este important şi orice interpretare care îl include este
greşită);
4. forţa predictivă (o interpretare este validă dacă poate fundamenta predicţii cu privire
la evoluţia viitoare a elevului);
5. acordul social (o interpretare este validă dacă mai mulţi profesori ajung la aceeaşi
explicaţie);
6. coerenţa internă (contradicţiile logice ale unei interpretări ridică suspiciunea de
nevaliditate).
Metoda biografică este o metodă ce poate reprezenta o resursă foarte bogată în condiţiile
respectării condiţiilor de obiectivitate a interpretării datelor.

2.3. Convorbirea
Este o conversaţie între două persoane, desfăşurată după anumite reguli metodologice prin
care se urmăreşte obţinerea unor informaţii cu privire la o persoană, în legătură cu o temă
stabilită anterior.
Pentru a întruni condiţiile unei cunoaşteri ştiinţifice, convorbirea trebuie să aibă un caracter
premeditat, un scop bine precizat (vizând, bineînţeles, obiective psihologice) şi să respecte
anumite reguli.
Tipuri:
- convorbirea standardizată (cu întrebări fixate dinainte);
- convorbirea nestandardizată (fără o formulare anterioară a întrebărilor).
Condiţii (reguli) pentru o convorbire eficientă:
- câştigarea încrederii elevului;
- menţinerea interesului elevului pe parcursul convorbirii;

3
Psihologia educaţiei 2005 Curs 2a
Doina Schipor
- preocuparea cadrului didactic pentru a obţine rezultate autentice (elevul putând tinde
să ofere o imagine pozitivă cu privire la sine);
- observarea permanentă a reacţiilor nonverbale ale elevului (aceste informaţii
confirmând sau completând ceea ce spune elevul);
- asigurarea unui climat destins, de siguranţă şi încredere pentru desfăşurarea
convorbirii;
- formularea unor întrebări cât mai clare (în cuvinte cât mai apropiate de limbajul
elevului, alternarea întrebărilor închise cu cele deschise, evitarea acelor întrebări care
sugerează răspunsul sau creează un sentiment de culpă);
Valoarea acestei metode depinde în mare măsură de respectarea condiţiilor menţionate, dar şi
de experienţa practică a celui care o dirijează, de măiestria aplicării cunoştinţelor de
psihologie. Convorbirea prezintă marele avantaj că interpretarea rezultatelor nu ridică
probleme în situaţia în care a avut loc conform condiţiilor de proiectare şi dirijare menţionate.

2.4. Chestionarul
Reprezintă o formă de convorbire la care cel puţin răspunsurile sunt date în scris. Constă într-
un set de întrebări organizate în aşa fel încât să permită obţinerea unor date cât mai exacte cu
privire la o persoană sau un grup de persoane.
Avantaje:
- realizează investigarea mai multor subiecţi în acelaşi timp;
- interacţiunea dintre cel chestionat şi cel care chestionează este mult mai mică decât în
cazul convorbirii, ceea ce face ca elevul să fie mai puţin influenţat.
Dezavantaje:
- recurg la autocunoaşterea elevilor, care este subiectivă;
- datele obţinute pot fi influenţate de tendinţa de faţadă.
Tipuri:
a) după conţinut: b) după forma întrebărilor:
- chestionare de personalitate; - chestionare cu întrebări închise;
- chestionare de interese; - chestionare cu întrebări deschise;
- chestionare de opinii şi atitudini; - chestionare mixte;
c) după forma de administrare:
- chestionare administrate individual;
- chestionare administrate în grup;
- chestionare autoadministrate.
Pentru a evita dezavantajele inerente chestionarului este necesară realizarea chestionarului cu
sprijinul unui specialist şi completarea sau confruntarea datelor cu date obţinute prin
intermediul convorbirii.

2.5. Metoda testelor

Spre deosebire de chestionar, testul este o metodă caracterizată printr-un nivel ridicat de
precizie şi obiectivitate. Testul reprezintă o probă standardizată atât din punctul de vedere al
sarcinii propuse spre rezolvare, cât şi al condiţiilor de aplicare şi instrucţiunilor date, cât şi
al interpretării rezultatelor.
Astfel, dacă în cazul chestionarului întrebările vizează părerea elevului cu privire la un aspect
anume (ex.: Te consideri o persoană inteligentă?) în cazul testului aspectul vizat este măsurat cu
precizie (ex.: Găsiţi o proprietate cât se poate de simplă, comună următoarelor propoziţii:
Avem 1 bec.
Peretele are 4 metri.
Lemnele au 3 metri.
Ferestrele sunt 4.
Conform acestei proprietăţi, câte secrete sunt?).

4
Psihologia educaţiei 2005 Curs 2a
Doina Schipor
Datorită preciziei, testul reprezintă una dintre metodele cele mai utilizate pentru cunoaşterea
obiectivă a persoanei. Cu toate acestea nu se recomandă utilizarea testelor de către cadrele
didactice şi aceasta întrucât interpretarea rezultatelor obţinute se va face prin raportare la
valoarea diagnostică a testului. Fiind o metodă de tip cantitativ, testul va da posibilitatea unei
cunoaşteri cât mai exacte a elevului, prin raportarea datelor obţinute de către acesta la
distribuţia statistică a populaţiei de elevi din care acesta face parte. Însă pentru a putea realiza
o interpretare validă a rezultatelor este necesară pregătirea de specialitate a persoanei care
aplică testul (există teste pentru care sunt necesari şase ani de pregătire ce vizează exclusiv
acel test!).

2.6. Experimentul
Reprezintă metoda prin care se provoacă anumite fapte în condiţii bine determinate cu scopul
de a verifica o ipoteză.
De obicei, prin intermediul tuturor celorlalte metode se pot formula presupuneri cu privire la
trăsăturile elevului. De aceea se consideră că simpla observare a unui fapt nu reprezintă o
descoperire în sine. Pentru ca să dobândească această caracteristică rezultatul observaţiei
trebuie supus verificării într-un cadru cu o rigoare logică bine determinată. Acest cadru îl
reprezintă experimentul.
Etapele experimentului:
1. Observarea unor fapte (evidenţierea naturii faptelor, a condiţiilor în care se produc şi
inventarierea cât mai exactă a acestora);
2. Elaborarea ipotezelor (analiza şi clasificarea faptelor, stabilirea unor relaţii între ele);
3. Experimentarea propriu-zisă (provocarea fenomenului în condiţii determinate pentru
a verifica ipotezele elaborate anterior);
4. Prelucrarea datelor experimentale (utilizarea inferenţelor statistice şi interpretarea
acestora pentru a formula o concluzie finală).
Întrucât metoda experimentului reprezintă o metodă ce necesită atât o rigoare deosebită, dar
impune şi condiţii deontologice specifice, este de dorit ca utilizarea acestei metode să fie
însoţită de sprijin de specialitate.