Familia si factorii de ordin familial care pot determina

inadaptare scolara, esec si devianta comportamentala

S-a constatat ca inadaptarea scolara este una de comportament, atat sub aspectul
pedagogic instructional al insusirii sarcinilor de invatare si realizare a indicatorilor, cat si sub
aspectul relational, respectiv dificultatile si nivelul scazut de relationare a elevilor in cauza, cu
parintii, profesorii, colegii si nerespectarea regulamentelor, a normelor si valorile care asigura
normalitatea vietii, colectivitatii scolare si extrascolare.
Familia, matrice de viata fundamentala pentru existenta si formarea personalitatii
elevului, ca mediu educativ determinant, dar si ca sursa de dezadaptare scolara si de
comportament deviant al elevului, prin factori psiho-pedagogici, cu efect cauzal negativ.
Familia este desigur determinata, in primul rand prin conditiile economice, materiale,
de hrana, imbracaminte, locuinta, de organizarea unui ritm al vietii, de nivel cultural si
comportamental, de integrarea sociala prin care isi pune desigur amprenta pe existenta si
dezvoltarea copilului, a elevului, in mod hotarator.
Factorii de ordin psiho-pedagogic, rezultati din familie sunt intr-o paleta foarte
larga si nu exista posibilitatea de a-i cuprinde pe toti cei care determina comportament deviant
sau chiar delictual la elevi, oprindu-ne doar asupra unor seturi dintre acesti, si anume:
a.) Deficite de climat familial si de structura familiala. Se observa impartirea acestora in
doua: de climat si de structura s functionalitate familiala.
Sub aspectul climatului, fiecare familie are o anumita tonalitate, continuitate, armonie,
echilibru sau dezechilibru familial; toate acestea avand ca factor comun un element de
afectivitate, care adeseori este inefabil, greu detectabil in mod direct, ca multe alte procese
psihice de mare subtilitate, dar care in acelasi timp are o actiune permanenta, profunda si de
durata asupra formarii si dezvoltarii personalitatii.
Una este plinatatea sau normalitatea afectiva si alta este carenta afectiva, insotita
adeseori de o carenta educativa, care impreuna dau in mod previzibil efecte nu numai de
stagnare sau involutie psiho-somatica, dar si comportamental devianta si delictuala.
Carenta afectiva trebuie sa o gandim in formarea, persistenta ei sau discontinuitatile
ei, incepand cu primele zile de dupa nastere, pana la incheierea adolescentei cel putin.
Inca de la mijlocul secolului trecut s-a impus ideea ca sugarul are nevoie de dragoste
mai mult decat de prezenta fizica a mamei biologice, astfel ca s-a impus progresiv o notiune
noua, cea de carenta afectiva, diferita progresiv de notiunea de carenta maternala prin
separare.
S-a demonstrat de asemeni cum carentele afective produc inevitabil frustrari, despre
care se stie ca determina agresivitatea
- carenta afectiva sub aspectul sferei inglobeaza toate cazurile de carenta maternala si
paternala, inclusiv speciile acestora de:
- carenta completa (prin absenta sau rupere);
- carenta relativa (incluzand cazurile in care relatiile cu parintii sunt rare, intermitente
sau provizoriu rupte);
- carente latente, in care prezenta fizica a parintilor este asigurata, insa fara ca ei sa
ofere dragostea de care copilul are nevoie:
 fie ca ei au o atitudine de respingere activa, cu ostilitate manifestata pentru
copil;
 fie ca ei au o atitudine de respingere mocnita (manifestari de dragoste refulate
din cauza unei culpabilitati oedipene inconstiente; indiferenta fata de copil la
parinti narcisisti sau depresivi sau absolviti provizoriu de un doliu, etc.).
Pe scurt, carenta afectiva inseamna lipsa sau insuficienta afectiunii.

referat.clopotel.ro 1
 Efectele carentei afective sunt cu atat mai grave si mai ireversibile cu cat este mai
precoce si mai durabila existenta acesteia. Sigur ca ele se pot clasifica in:
- efecte pe termen scurt (cum sunt cele descrise de R. Spitz, 1945), cum ar fi
hospitalismul, oprirea sau regresia dezvoltarii motorii si psihice (antrenand stagnarea
sau scaderea coeficientului de dezvoltare);
- efecte pe termen lung, multe confirmate din diferite studii anamnestice (din relatari
biografice ale adultilor), care confirma insemnatatea carentelor afective precoce la
subiectii intarziati, schizofrenici, delincventi.
Daca luam in seama afectivitatea precoce si efectele distructive ale lipsei acesteia, cu
cat ea este mai de timpuriu instaurata se constata ca dincolo de 5 luni de separare de mama
apare ospitalismul si se instaleaza perturbatii grave ale personalitatii (inteligenta si
afectivitate) copilului.
Alte surse de generare a carentei afective sunt uneori fortuite, anume sunt cazuri in
care separarea de mediul familial este indispensabila. In asemenea cazuri copilul trebuie
pregatit pentru aceasta incercare, spre a-i risipi, pe cat posibil, anxietatea inevitabila.
Trebuinta de a iubi si de a fi iubit nu este mai putin importanta la varsta adulta.
Acceptam ca o valoare orientativa concluziile sub aspectul atitudinii stiintifice pe care
trebuie sa o avem privind efectele psihopatologiei ale carentelor afective, concluzii formulate
de J. M. Petot (in Doron si Parot – 1999, pg. 123) si anume:
1. ca existenta carentelor afective precoce nu este generala in diversele stari patologice si
ca nu s-a demonstrat ca la toti subiectii care le-au suportat apar ulterior tulburari
psihopatologice;
2. ca pana in prezent nu a fost posibil sa se puna in evidenta o legatura specifica intr-o
anumita forma de carenta afectiva si un anumit tip de tulburare psihopatologica.
Fara sa negam necesitatea de a lua in seama concluziile lui Petot, readucem in atentie
carte pe care o putem considera reprezentativa, si anume „Aspecte ale dezvoltarii afectivitatii
feminine – Studiu psihopedagogic”, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1975, scrisa de
cercetatoarea si psihologul roman Caterina Bagdasar.
Incepand cu primul capitol, Nevoia afectiva in copilarie si Importanta mediului
familial si a relatiilor afectuoase dintre parinti pentru dezvoltarea viitorului copil inca din
stadiul prenatal... si continuand cu toate celelalte capitole vizand formarea si dezvoltarea
personalitatii afectivitatii, autoarea ajunge sa descrie multe fenomene de devianta si
inadapatare scolara si profesionala pe baza unor studii de caz si cercetari concrete.
Chiar daca multe din manifestarile negative deviante si chiar de delicventa ale unor
eleve sau elevi au fost tranzitorii, in acelasi timp sunt prezentate cazuri care se croncizeaza si
care daca se mai coreleaza si cu boli tiroidiene sau de alta natura dau nastere unor cosmaruri
cotidiene pentru cei din jur, de-a lungul intregii vieti.
Fara a putea reda constatarile si consideratiile mai in amanunt, vom reda mici
fragmente, consideratii, care se intelege, pot fi, in masura in care spatiul ne permite,
exemplificate cu cazuri, cu situatii.
Astfel, in capitolul V, Consecintele neintelegerii afective a fetelor de catre parinti
(p. 82) exemplifica cum „un lucru atat de neinsemnat poate aduce atat de mari tulburari in
constiinta si conduita fetelor, cu atat mai mari vor fi consecintele ce le lasa in psihicul lor din
frageda copilarie, neregulile din propria lor viata familiala” sau „... Nenumarate sunt
tragediile vietii afective care-si au originea in frageda copilarie” (p. 89).
In capitolul VI, Alti factori de viata familiala care pot devia dezvoltarea afectiva
normala a fetelor, arata urmatoarele cu caracter de constatare generala:
„... Tot atatea probleme afective au ridicat pentru noi fetele lipsite de parinti, fetele cu
parinti divortati, fetele lasate in grija exclusiva a unei mame vaduve, fetele cu parinti care o

referat.clopotel.ro 2
tineau mereu in scandaluri, in sfarsit, toate acele fete pentru care familia constituia un mediu
nefast.
Mediul social normal al copilului este dragoste sub dublul ei aspect: dragostea
parintilor pentru copil si dragostea parintilor intre ei. Daca ea nu exista, viata afectiva a
copilului nu se va dezvolta normal, afectivitatea sa va fi mereu ranita si consecintele
disarmoniei mediului sau familial se vad curand” (p. 83-84).
Se exemplifica si cazuri cand exagerarea dragostei fata de un copil, fie ca-i vorba de
baiat sau fata, conduce la o mentinere in infantilitate. Se concluzioneaza firesc asupra acestui
aspect:
„... Copilul – baiat si fata – are nevoie de dragoste parinteasca, fara de care nu poate
trai si nu se poate dezvolta; dar aceasta dragoste trebuie sa fie o dragoste echilibrata, normala,
care sa nu-l impiedice sa-si personalizeze afectivitatea.”
Sigur, educatorul trebuie sa tina seama de susceptibilitatea pe care o au in egala
masura fetele si baietii adolescenti in faza pubertara si sa tina seama de faptul ca fiecare dintre
ei are maniera sa de a creste si ca ei insisi se considera pe sine un caz aparte.
In capitolul X (subcapitolul 2), Forme anormale de comportament afectiv se arata ca
multe fete sunt inzestrate cu o constitutie emotiva, care, fara interventia unei educatii
corespunzatoare, a unui mediu familial echilibrat pot sa ajunga la destul neplaceri in viata,
precum carentele afective, diverse zguduiri fizice si psihice neobisnuite, care insa au fost
corelate cu asistenta psihopedagogica, educativa corespunzatoare.
Multe comportamente grave din punctul de vedere afectiv si social „... sunt acelea se
substrat mitomaniac, isteric si pervers” (p. 186). Daca intervine si o baza glandulara, atunci
fetele devin „... inadaptabile, jignesc prin acrele lor de superioritate, pin punerile la punct cu
orice ocazie... vad cu ochi rai sociabilitatea celorlalte fete, declarand-o emfatic ‚usurinta’, se
arata fata de ele dispretuitoare, rele, intr-un mod agresiv si nociv”.
Si nevoia de dominare afectiva exprimata in forme agresive poate avea o baza
glandulara... Fetelor virile ca si femeilor, carora bogatia secretiilor le aduce o accentuare a
caracterelor masculine, li se accentueaza si nevoia de a proteja, ca si spiritul autoritar, dorinta
de a comanda si o anumita forta si rezistenta.
Sunt descrise si alte modalitati de exprimare a dezechilibrului afectiv si ca o premisa
pentru devianta, cum este faptul ca unele „... se considera peste orice limita superioare ca sa
nu mai faca efortul sa se adapteze la viata reala”.
In capitolul XI, Reactiile si modificarile comportamentului fetelor (si al femeilor) in
caz de frustrare a obiectului dragostei lor, autoarea exemplifica un minimum de forme de
frustrare afectiva, cum sunt:
1. Frustrarea copilului de personalitatea sa printr-o dragoste prost inteleasa de
parinti. Cazul poate avea loc atunci cand:
a.) fata sau baiatul este copil unic in familia sa si toti il rasfata. Ii satisfac toate
capriciile, facandu-l sa creada ca este permis orice in limita opiniilor si
sentimentelor acestora;
b.) sau cand unul dintre parinti, lipsit de dragostea conjugala, isi concentreaza
toata afectiunea asupra copilului (rod al acestui cuplu dezbinat), caruia ii
falsifica si ii opreste dezvoltarea personalitatii;
c.) sau cand copilul este total neglijat afectiv din alte motive.
2. Frustrarea copilului care e indepartat de mama sa, fiindca i-a prilejuit, cu
ocazia nasterii in afara casatoriei, multa desconsiderare sociala si multa
nefericire. Cazul are loc mai ales in societatile in care „fata-mama” nu se
bucura de un tratament corespunzator (nu este cazul societatii noastre
actuale si nici chiar a celei dinainte de ’89).

referat.clopotel.ro 3
 3. Frustrarea suferita de o fata tanara in situatia de exceptie, cand mama ei, mai
ales vitrega, profita de prezenta logodnicului fetei in casa ca sa-l
„cucereasca” sau, si mai grav, o casatoreste cu propriul ei iubit (aceste
fenomene sunt frecvente acum, mai ales in conditiile unor „clanuri de
diferite etnii”, etc.) (p.196).
Faptul ca aceste cateva date elementare despre rolul determinant al familiei in
dezvoltarea echilibrata si in prevenirea din cauze afective si educationale a deviantei si
delincventei sunt cunoscute mai de timpuriu de cei care acum sunt studenti si care vor
intemeia familii in viitor, ar putea sa aiba un rol preventiv pe cat se poate, ca ei sa nu repete
erorile celor dinaintea lor.

Dupa definitiile unor antropologi – ca George Peter Murdock, in Social Structures,

1949 – familia este in sens larg: grupul social ai carui membri sunt legati prin raporturi de
varsta, casatorie sau adoptie si care traiesc impreuna, coopereaza sub raport economic si au
grija de copii. Cea mai raspandita in prezent este asa numita familie nucleara, care e formata
din sot – sotie si care este grupul social format din cuplul casatorit si copiii acestuia.; familia
nucleara permite realizarea, in sensul actual, a patru functii fundamentale pentru viata sociala
umana: sexuala, economica, reproductiva si educationala.
In „Dictionar de sociologie” (coordonatori Catalin Zamfir s Lazar Vlasceanu, d.
Babel, Bucuresti, 1998), se face o interpretare a celor patru functii fundamentale, aratandu-se
ca (p. 235): „... fara realizarea primei si a celei de a treia functii, societatea s-ar stinge, fara a
doua viata ar inceta, iar fara a patra cultura s-ar sfarsi.”
Familia nucleara are mare universalitate si utilitate sociala dar, poate sa genereze
multe probleme in masura in care nu se realizeaza adecvat functiile ei. Acum, in prezent, cel
putin in societatile europene sau de cultura europeana, in familie este raspandit sistemul
egalitar, putere sau autoritatea fiind relativ distribuite intre sot si sotie.

Am considerat ca nu este suficienta doar semnalarea deteriorarilor de tonus afectiv, de

climat afectiv familial, ci este necesara si o enuntare a cauzelor si a posibilelor soutii de
depasire a tensiunilor familiale in speranta ca prin aceasta se previn cauzele carentelor
afective si educationale si se previne in mai mare masura comportamentul deviant si
delincvent provenit de aici.
Carenta educativa, frecventa in mediile defavorizate, poate lua forma unei intarzieri
uneori definitive. Evolutia risca in acest caz sa treaca spre deficienta culturala sau spre
comportament asocial (daca nu si antisocial).
In multa si complexa truda pe care trebuie s-o realizeze cadrul didactic, chiar
incepand de la cele pe care le semnaleaza psihologia educationala, inclusiv in legatura cu
carentele afective si carentele educative, cu tensiunile in familie si rolul de surse pentru aceste
carente, in efortul e cunoastere a mai multe laturi ale personalitatii elevului, o cale o
reprezinta ancheta sociala.
Aceasta trebuie sa fie un procedeu de adunare a informatiei si de observatie asupra
subiectilor, a familiilor sau a grupurilor sociale, pe care trebuie sa o efectueze profesorul in
mediul lor de viata, cu scopul unei cercetari metodice, de verificare de ipoteze, de marturie
sau inaintea unei interventii de natura administrativa (inclusiv asupra copilului, cum ar fi
exmatricularea sau eliminarea, sau altele).
Se cerceteaza criteriile de disfunctie a sistemului familial si de vulnerabilitate la
influentele mediului; relevanta este viziunea sistemica, inclusiv prin efectele asupra
subsistemului numit „copiii familiei”.

referat.clopotel.ro 4
 In diversitatea familiilor putem constata:

Sub aspectul permisivitatii, al climatului autoritar sau permisiv:

- familii liberale, care dezvolta initiativele copilului, ii dezvolta si fermitatea in actiuni,

curiozitatea epistemica, spiritul obiectiv de autoevaluare;
- familia reprimatoare, care innabuse spiritul de independenta al copilului, nu poate sa
ajunga la autoevaluarea obiectiva a sa tocmai pentru ca nu a fost pus in situatii de
initiativa si fermitate in actiuni si ca urmare nu are o identitate, o parere despre sine, o
constiinta de sine adecvata.

Din punctul de vedere al nivelului de integrare sociala s-au deosebit:

- familii integrate social, sigure de ele, care prezinta un grad ridicat de receptivitate
sociala;
- familia la limita integrarii, nesigure, inchistate, refractare la tot ce apare nou pe plan
social.

Dupa un alt criteriu, familiile au mai fost clasificate in:

- familii active, a caror principala insusire este aceea de a se afirma, de a lupta cu
greutatile, de a se impune, in sensul bun al cuvantului, in societate si care incurajeaza
la membrii mai tineri ai familiei, a dinamismului, a increderii in sine, a motivatiei
muncii;
- familiile pasive, indiferente, indolente, care genereaza sentimentul de esec, de
neincredere in viata, de descurajare, lupta cu obstacolele vietii intalnite in activitate.

Sub aspectul completitudinii sau incompletitudinii familiilor, a modului lor de

constituire sau reconstituire, se deosebesc:
- familii in care exista parintii, care formeaza miezul grupului familial;
- familii in care absenta temporara a unuia dintre parinti, situatia de deces a unuia sau
ambilor parinti, etc., prezentand tot atatea conditii cu rasunet diferit asupra mediului
familial si al echilibrului psihic al copilului;
- situatia de pierdere a unuia dintre parinti, in sensul ca nu mai est direct in familie,
langa copii, poate fi si divortul.

Divortul.

Divortul este ruperea legala a casatoriei care se poate face in principal din urmatoarele
cauze:
- cauza sexuala, nesatisfacerea unuia sau altuia din cuplu sub aspectul sexual;
- cauza caracteriala (mari divergente de opinie, e educatie si indeosebi in problema
valorizarii celuilalt, a respectarii personalitatii incepand cu deciziile minore si majore
si in primul rand decizia cheltuirii banilor);
- cauza culturala, provenind la randul ei din multiple determinatii.
Trebuie sa spunem ca divortul nu ar fi asa de rau, daca s-ar termina cum sunt
prezentate lucrurile adeseori in unele filme, printr-o armonie si o pace si intelegere intre cei
doi. Dimpotriva, aproape intotdeauna divortul este punctul final al unei neintelegeri
conjugale, grava si durabila, a carei origine poate fi sexuala, cum am mai spus, caracteriala
sau culturala.
Rareori, sotii se despart fara ura si artag.

referat.clopotel.ro 5
 Este foarte greu sa ne dam seama ce este mai bine pentru copii si pentru viitorul
acestora, pentru prevenirea inadaptarii scolare si pentru prevenirea deviantei si delincventei:
mentinerea familiei chiar daca exista un dezacord conjugal accentuat ?, divortul ?, alte
posibilitati neexistand in varianta in care exista un dezacord conjugal.
Dezacordul conjugal este neintelegerea durabila intre soti, care are o fenomenologie
extrem de variata, manifestandu-se in ura, incrancenare, razboi continuu cu fel si fel de
modalitati si de mijloace. Cauzele conflictului sunt si ele de multe ori adanci si reale si ar fi
putut fi prevenite intr-un singur mod: daca cei doi, eventual se cunosteau, isi spuneau deschis
ce fire au si ce pretentii au de la viata si nu instituiau o forma de lupta si razboi de durata.
Copilul reactioneaza fie opunandu-se acestei stari de lucruri, fie inchizandu-se in sine,
dar niciodata in mod adecvat (posibil ca nici n-ar avea cum sa reactioneze in mod adecvat si
eficient, din moment ce adultii aflati in lupta nu gasesc solutia problemei lor).
Cufundat in confuzie, activitatea sa scolara se deterioreaza (nu mai poate avea un
program, nu are linistea necesara concentrarii, nu are programarea si sprijinul, incepand din
partea mamei, care ar trebui sa se ocupe mai mult d el, s.a.m.d.). Ca urmare, profesorii trebuie
sa caute sa cunoasca ce se afla de fiecare data in spatele unei manifestari antisociale sau sa
cunoasca bine situatia elevilor:
- familia adoptiva, alcatuita de obicei din parinti mai varstnici si dintr-un singur copil
infiat sau luat sub ocrotire, intreaga afectiune si grija se indreapta de regula spre acest
copil; Andrei Cosmovici (in Psihologia scolara, Ed. Polirom, Iasi, 1998, p. 111) arata:
„... saturat si plictisit de atatea atentii, copilul va adopta atitudinea minimei rezistente
fata de greutati, fata de efort”;
- familiile disociate, deseori cei doi parinti, desi despartiti, revendica in aceeasi masura
copilul, fiecare dintre ei cautand sa-l atraga de partea lui si sa-l instige impotriva
celuilalt, pentru a-l compromite; acest caz se observa frecvent, in viata de zi cu zi.
Impresionante sunt, in aceasta privinta, cazurile acestor copii deveniti „confidentul”
unuia dintre parinti, care isi dau seama de prabusirea conditiilor securitatii vietii lor de
familie, ceea ce ii face sa devina blazati si neincrezatori in oameni;
- in cazul copiilor orfani sau abandonati, care se afla in grija asistentei publice, cu toata
atentie care li se ofera aici, le lipseste tocmai mediul afectiv, familial. De aceea, din
randul acestora se detaseaza, uneori, copilul depresiv, descurajat, aflat in continua
cautare de afectivitate. Se adopta ca solutie constituirea unor „mici sate” sau
„campusuri speciale” pentru acestia.
- familiile reconstituite din familii divortate, cu copii rezultati din casatorii anterioare si
care vin de obicei cu principii si deprinderi de educatie total diferite, fapt care poate
favoriza o atmosfera de nesiguranta si neliniste sau aparitia unor conflicte si tensiuni,
fie intre cei doi parinti, fie intre parinti si copii.
b.) Familiile, copilul si divergentele educative dintre membri adulti ai familiei.
Pot sa fie alte si alte situatii, cand mediul familial nu se limiteaza strict la membrii
grupului familial nuclear (asa cum l-am definit anterior, ca fiind format numai din parinti si
copii). Cel mai adesea se pot afla si alti adulti, cum ar fi: bunici, matusi, unchi, veri, prieteni,
care toti iau parte intr-un mod permanent sau doar din cand in cand la viata familiei
respective. Aceste persoane pot sa joace un rol important, influentand in unele cazuri natura
relatiilor copiilor cu parintii.
Bunicii pot constitui adeseori: fie o sursa rea (prin faptul ca exagereaza hiperprotectiv
cu copiii, ii alinta sau le creeaza multe facilitati, multe cadouri sau chiar bani, etc.), fie
dimpotriva, o solutie buna pentru ca sunt adeseori o sursa de experienta bogata si pretioasa
pentru copil.
Astfel, pentru copiii dintr-o familie numeroasa, bunici sub un alt aspect ofera acel
„surplus de camin” (cum il numeste A. Cosmovici in „Psihologia scolara”, Polirom, 1998,

referat.clopotel.ro 6
p.112) care completeaza si intregeste mediul familial propriu-zis si in care fiecare dintre copii
se bucura de o atentie egala.
Copilul gelos, care considera ca alt copil (frate sau sora) i-a luat locul in inima
parintilor sai, vine la bunici, unde gaseste un loc de refugiu. Este adevarat insa, ca uneori
bunicii se arata deosebit de protectori si de ingaduitori cu nepotii, ocrotindu-i si aparandu-i de
pedepsele parintilor lor chiar si atunci cand nu ar trebui. Se confirma inca o data, ca una din
cele mai grele profesiuni este cea de parinte si este uimitor ca multe dintre cadrele didactice
au avut grave esecuri in educarea propriilor copii: surprinzator dar adevarat.
Grupul fratern este de asemeni un subsistem in cadrul familiei si adeseori el poarta
amprentele de unitate sau tensiune din familie sau creeaza tensiune in familie prin problemele
pe care le pot crea.
Este un fapt cunoscut ca, in familie, copilul sufera influenta nu numai a membrilor
adulti, ci si a celorlalti copii (frati, surori, veri etc.) tocmai prin calitatea familiei de a fi o
„personalitate colectiva”. Desigur, aceste influente depind de numarul copiilor din familie, de
varsta i sexul fiecaruia, de pozitia copiilor in colectivul familial.
Adesea, in sanul familiei isi fac simtita prezenta, printre copii, unele grupuri ostile:
- cel al copiilor mici impotriva celor mari, cel al fetelor impotriva baietilor, cel al
fratilor impotriva verilor, etc.
Faptele arata ca, de cele mai multe ori conflictele dintre frati sunt determinate de
pozitia copilului pe scara varstei. In raport cu pozitia copilului pe scara varstei, se deosebesc:
- cel mai mare, de pilda, care a avut la un moment dat totul (atentie, dragoste, etc.)
traieste, din momentul aparitiei urmatorului copil , cu care trebuie sa imparta
dragostea parintilor, un complex de detronare si puternice sentimente de gelozie.
- copilul cel mai mic din familie ocupa si el o pozitie parte si destul de primejdioasa in
colectivul familial; el ajunge in situatia nefericita de a fi „rasfatatul familiei”, fiind
inconjurat de cele mai calde sentimente de duiosie si dragoste din partea parintilor. El
isi va dezvolta la maximum „firea voluntara”, devenind impulsiv, revendicativ,
obraznic fata de cei din jur.
- copilul unic, care este estul de des un „copil-problema”, in scoala este cel care ridica
cele mai mari probleme pentru viata grupului familial. Rasfatul continuu il transforma
intr-un mic tiran al familiei, pe cat de irational si capricios, pe atat de temut si de
imprevizibil in reactii in raport cu ceilalti.

In cunoscuta lucrare „Conditia umana” (Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1973), in care

abordeaza Aspectul ei bio-psiho-social si cultural – psihologul roman Nicolae Margineanu, in
subcapitolul Familia, abordeaza (in parte a IV-a) si problema intitulata „Ordine nasterii” (p.
186-188), cu numerose implicatii referitoare la mai multi copii, copilul cel mai mare, copilul
mijlociu, copilul unic si aduce un tablou mult mai nuantat si realist. De acolo, preluam si noi
unele considerente si observatii.
„Disciplina, la fel ca si dragostea, trebuie acordata si administrata cu masura” (p.187).
Ceea ce nu trebuie insa sa se uite este faptul ca, in viata, conflictele nu trebuie evitate, ci
invinse. De aceea, parintii trebuie sa-si invete copii acest lucru.
Deci, copii nu pot fi fericiti prin evitarea luptei in care conflictele sunt inevitabile, ci
fericirea izvoraste nu din ocolirea lor, ci din infrangerea lor. Trebuie sa-i pregatim pe copii, ca
sa fie fericiti, pentru aceasta lupta in care sa fie invingatori, nu invinsi.
Exigentele exagerate, manifestate de unii parinti fata de copii lor, favorizeaza
esecurile scolare, provoaca „intoxicatiile intelectuale”, generatoare de irascibilitate si chiar de
agresivitate in raport cu sarcinile scolare. André Bergé spunea:

referat.clopotel.ro 7
 „Un defect nu este o imperfectiune esentiala a fiintei, ci un mod deosebit si aberant de
a actiona la exigentele lumii exterioare. Defectul vadeste o dificultate de adaptare... Un copil
dificil este aproape intotdeauna un copil care are anumite dificultati”.
Intorcandu-ne la observatiile lui Nicolae Marginean, acesta spunea:
„Faptul ca ne nastem sanatosi sau cu tulburari fiziologice si asimetrii morfologice, cu
capacitati intelectuale inferioare sau superioare, cu aptitudini si vocatie bine determinate, cu
echilibru si armonie de tendinte sau invers, etc., ramane variabila cu care toate celelalte –
familia, scoala, comunitatea ti vecinatatea, meseria si casatoria, tara chiar – se conjuga” (p.
185).
In concluzie, sigur chiar daca nu vedem in familie doar primul laborator si unicul
laborator, asa cum ar rezulta din perspectiva psihanalizei care porneste totusi de la faptul real
ca in primii 3 ani de viata, in care sunt puse bazele personalitatii umane, familia este totusi
acest laborator, este ca sa spunem asa, intreaga societate. Deci, chiar daca nu este unicul
laborator, ea este fara indoiala laboratorul prim al personalitatii, si in unele cazuri si cel mai
important sau aproape la fel de important cum sunt ceilalti factori: scoala, mediul de joaca,
societatea si altii si mai tarziu: profesiunea, casatoria; dar si familia am vazut ca se conjuga cu
ereditatea, care este parametrul prim al vietii, cel putin in ordinea cronologica, a intrarii in
actiunea formativa.

Sursa bibliografica :

Alexandru Huditeanu : ’’Devianta comportamentala la elevi”, Editura

Psihomedia , Sibiu , 2001
Alexandru Huditeanu : ”Metode de cunoastere psihologica a elevilor” , Editura
Psihomedia , Sibiu , 2001

referat.clopotel.ro 8