142

NUMĂRUL

24 oc tombrie
2010
REVI STĂ EDIT ATĂ
DE BI SERI CA
NEEMI A, I AŞ I
Grăunte
Î mpă ră ţi a ce ru ri l o r s e asea mă nă c u un gr ăun te de muş ta r, pe
c are l -a l ua t u n o m şi l - a s emă na t î n ţ ar i na sa . Gră un tel e
a cest a, în tr -ad evă r, es te c ea mai mi c ă di n tre to ate se mi n ţel e,
d ar , d up ă ce a cr escu t, est e m ai ma re dec ât za r za vat uri l e şi
s e f ace un co pac, aş a c ă p ăsă ri l e ce ru l ui vi n şi îşi fac cu i bu ri
de muştar
î n ram uri l e l ui . M a t e i 1 3 .3 1 , 32

Cuprins:
“IMACULAT” VS. “ÎN PLIN PROCES DE
VINDECARE ÎN HRISTOS”
Daniel Boca - Pag. 2
CUMPĂR ÎNTREBĂRI
Emilian Bulgariu - Pag. 3
OAMENII DIN VIAŢA MEA
Roxana Clim - Pag. 4
DAVID ŞI EU
Emil Juverdeanu - Pag. 5
GRIJA PENTRU BISERICĂ
Marius Clim - Pag. 6
ÎMPREUNĂ PENTRU EL
Cătălina Constantin - Pag. 7
RECENZIE CARTE
Anuţa Boghean - Pag. 8
 „Imaculat” vs. „în plin proces de
vindecare în Hristos”
Daniel Boca
Creştinismul nu este o credinţă pur
intelectuală şi interioară. Creştinismul poate fi
trăit şi manifestat numai în comunitate.
Porunca cea mai mare din Lege poate fi
împlinită numai în raport cu Dumnezeu şi în
raport cu aproapele meu. Frumos este că eu nu
îmi pierd valoarea în toata această ecuaţie,
pentru că sunt etalonul după care pot măsura
câtă dragoste trebuie să acord celui de lângă
mine. Să iubesc pe aproapele meu ca pe mine
însumi pare un lucru banal dacă sunt rupt de
lumea aceasta, dar devine complicat pe măsură
PAG INA ce mă implic în relaţii, pe măsură ce caut să
2
cunosc mai multe despre fraţii mei şi mă las
descoperit de ei.
Grăunte de Muştar În cartea Proverbelor, cartea înţelepciunii
Nr. 142 - 24 Octombrie
lui Solomon care este de fapt înţelepciunea lui
Dumnezeu, căci de la El vin toate darurile
bune, găsim scris că „cine zideşte o poartă
înaltă caută pieirea.” (Prov. 17:19b). Ştii un
verset mai clar decât acesta legat de
relaţionare? Înţeleg de aici că, în măsura în care
mă fac parte a trupului lui Hristos, în măsura
în care, dacă te apropii de mine nu-mi pun
masca fariseului, mă vei cunoaşte aşa cum sunt
şi acest lucru este foarte sănătos pentru mine.
Lumea ne învaţă că putem să cosmetizăm
micile imperfecţiuni ale trupului nostru pentru
ca în ochii celor din jur să fim cât mai aproape
de „perfecţiune”. Problema este că nu mă
opresc aici şi vreau să cosmetizez şi
imperfecţiunile sufletului meu. Nu-mi place să
mă cunoşti în cele mai mici detalii, dar nu-mi
place în mod special să-mi cunoşti părţile
neplăcute, căci pe celelalte am mare grijă să le
vezi şi dacă nu le observi sau le treci uşor cu
vederea sunt gata să îţi dau ochelarii mei sau
să-ţi împrumut o lupă cu care să studiezi aceste
„calităţi”. Ştiu că demersul este stupid, dar aşa
sunt în adâncul fiinţei mele.
Dar ce uşurare să descopăr adevărul că
dacă sunt ceva sunt pentru că Tatăl meu a vrut
aşa şi nu pentru că eu am intenţionat asta, prin
urmare nu am cu ce să mă laud, căci tot ce este
bun al Lui este. Ce pot să fac însă cu bagajul
mai puţin plăcut al inimii mele? În primul rând
să nu-l ascund. Asta nu înseamnă că trebuie să
mă „laud” pretutindeni şi înaintea oricui cu
imperfecţiunile mele. Dumnezeu mă lasă să
îmi aleg persoanele cu care pot să relaţionez şi
cei mai nimeriţi pentru a mă cunoaşte sunt cei
din biserica mea de casă. Acolo trebuie să
încep să-mi dărâm poarta, acolo trebuie să
încep să nu mă mai ascund în spatele măştilor
şi a neprihănitelor zâmbete. Biserica de casă
din care fac parte este în primul rând familia
mea şi faţă de cei din casa mea nu pot să mă
ascund, căci, dacă o fac, o fac spre pieirea mea.
Dacă cele scrise mai sus vorbesc şi
despre tine, te invit să faci o alegere simplă.
Vrei să pozezi în „icoana făcătoare de minuni”
a grupului tău sau vrei să te vindeci de bolile
cele mai adânci ale sufletului. Tu decizi.
Cumpăr întrebări
Emilian Bulgariu
Ce ştim despre Universul în care trăim?
Cum definim lucrurile pe care le întâlnim, le vedem
sau le pipăim? Cât de bine ne cunoaştem trupul sau
mintea? Uneori stau deoparte şi mă uit la unele
persoane care, cu o siguranţă de nezdruncinat, îşi
spun părerea despre un lucru şi nimeni nu ar putea
să-i contrazică pentru că „ei ştiu mai bine”; pentru
ca apoi să-mi pun întrebarea: „Cât din ceea ce
cunosc este adevăr şi cât este fals, ce adevăruri
absolute cunosc şi câte din acestea au fost ridicate la
acest rang cu de la sine putere?”
Greu îl mai lăsăm pe Dumnezeu să ne
surprindă şi aceasta din pricina lipsei noastre de
smerenie. Îl reducem pe Dumnezeu la coaja pe care
o vedem noi, la interpretarea pe care am dat-o noi
lumii şi lucrurilor pe care le cunoaştem. Smerenia
înseamnă să îţi îngădui posibilitatea mirării, să poţi
fi luat prin surprindere, să poţi spune „nu ştiam
acest lucru” sau „credeam că lucrul acesta este
imposibil”.
În fişa postului de cercetător este trecută o
cerinţă cu prioritatea zero: nu numai să laşi
posibilitatea mirării în viaţa ta, ci şi să o cauţi. De
bunăvoie trebuie să intri pe terenul lucrurilor pe
care nu le cunoşti, de care ţi-e frică, faţă de care ai
fie o multitudine de întrebări (un domeniu semi-
cunoscut), fie doar un semn imens de întrebare (un
domeniu total neexplorat). Dacă „în Hristos sunt
ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei”,
cu toţii suntem chemaţi la această muncă de
cercetare, fiecare în domeniul lui, fiecare după
puterea lui. Ultima mea afirmaţie nu restricţionează
cercetarea doar la modul academic, ci urmând acest
model putem experimenta căutarea mirării în cele
mai banale lucruri: în zborul unui fluture, în
turnarea detergentului pentru spălarea vaselor, în
alergarea de la jocul de fotbal, în rugăciunea din
cadrul bisericii de casă, în studiul personal al
Bibliei.
Discutând cu un prieten, acesta mi-a zis:
„Dacă ai o întrebare bună poţi găsi un răspuns
excelent!” Ce înseamnă o întrebare bună şi cât din
procesul cercetării înseamnă această întrebare? De
multe ori ne pierdem vremea căutând înfocaţi
răspunsuri la unele întrebări de doi lei, ce ţin de
formă, şi lăsăm întrebările grele, de fond,
nedescoperite. Mă percep de multe ori obosit şi cu
gândul renunţării la a mai gândi „aşa mult”, dar în
acelaşi moment îmi dau seama că în clipa în care
am renunţat la a mai căuta mirarea devin trofeu
pentru cel care şi-a pus primul o întrebare nebună.
Perspectiva aceasta mă înfioară şi mă încurajează să
caut întrebări.
De multe ori
la începutul
unor confe-
rinţe, cei
care ţin
p re le g e r ile
întreabă au-
dienţa ce
întrebări are,
cu ce aştep-
tări au venit
oamenii la
sesiuni. Îmi
amintesc
figura tristă a unui astfel de om care, uitându-se
peste mulţimea din sală, vede că cei din scaune s-au
făcut una cu obiectele pe care stau pentru că nu au
întrebări. Cu ce vor pleca aceştia acasă dacă nu au
PAG INA
întrebări? Degeaba primesc răspunsuri dacă eu nu
3
mi-am pus întrebarea mai întâi. Este ca şi cum
cineva ar încerca să-mi dea un medicament fără să
conştientizez valoarea acestuia sau că am nevoie de
el. Când vin la biserică duminică sau joia la biserica Grăunte de Muştar
Nr. 142 - 24 Octombrie
de casă, cu ce întrebări vin? Câte din întrebările pe
care le am sunt bune, câte sunt nebune şi câte au
greutatea vântului?
Au fost momente când am venit fără
aşteptări la astfel de întâlniri şi chiar dacă am plecat
cu ceva în traistă, acel ceva s-a pierdut uşor pe
drum. Dăm vina pe ciorile care fură sămânţa fără ca
să ne întrebăm de ce nu am avut capacitatea de a
înmagazina cuvântul într-un pământ fertil.
Pământul se afânează înainte prin disponibilitatea
de a mă mira şi prin întrebările cu care mi-am
umplut mintea. De cele mai multe ori încerc să
ascult activ o predică, doresc să prevăd punctul
culminant şi întrebarea esenţială la care doreşte să
răspundă cel care expune, îmi place să judec la
sânge logica şi firul discursului, fac conexiuni cu
alte texte pe care le cunosc. În felul acesta încerc să
îmi însuşesc Cuvântul, să-mi pun întrebări, să pun
răspunsurile în cuvintele mele, să-mi predic odată
cu cel din faţă.
Cercetarea înseamnă căutarea mirării şi
începe cu o întrebare bună. Importanţa întrebărilor
te poate aduce chiar în situaţia de a da bani pentru
a le primi, numai că preţul lor este lucirea de
diamant din stropii de transpiraţie. Înainte să cauţi
răspunsuri trebuie să cauţi întrebări. Doar astfel le
vei valoriza pe primele. Spune-mi ce întrebări ai
acum ca să pot să-ţi spun unde vei fi peste o
lună, un an sau peste zece.
 Jurnal de călătorie – Din umblarea credinţei
Sebastian Ghica
Domnul meu şi Dumnezeul meu, în ciuda
ceţii şi poverilor, nu mă las de Tine. Nu renunţ la
Tine. În ciuda vocii neruşinate, în ciuda răsturnărilor
de situaţie, a ispitelor, batjocurii, umilirii: NU
RENUNŢ LA TINE! Ştiu că raţional a renunţa pare o
prostie, dar presiunile de a mă răzvrăti, de a huli, de
a-Ţi întoarce spatele au fost enorme săptămâna asta.
Totuşi, prin har şi prin credinţă, am ales să continui.
Eşti Cel mai de preţ. Şi presiunea vine din hărţuirea
cu casa şi necunoscutele ei, cu soluţiile provizorii şi
obstacolele neaşteptate. Poate tema alianţelor e cea
mai relevantă… Nu ştiu ce să zic Domnul meu, dar
inima e sălbatică.
Pentru dragostea Ta demonstrată la cruce.
Pentru iubirea care m-a protejat de marile capcane
ale vieţii. Pentru îndurările Tale demonstrate în 30 de
ani de umblare. Pentru promisiunile Tale veşnice.
Pentru toate acestea nu renunţ la Tine. Te rog, Isuse
PAG INA bun, nu renunţa nici Tu la mine. Ai milă de mine,
4
păcătosul!
Mă rog şi strig înaintea Ta pentru rezolvarea
acestei probleme cu casa. Faptul că am ajuns într-un
Grăunte de Muştar punct care nu are rezolvare şi nu văd ieşire mă
Nr. 142 - 24 Octombrie
macină în interior. Vreau să încredinţez această
problemă în mâinile Tale. Să o las. Să mă încred nu în
Benone, nu în BRD, nu în Omniasig. Doar în Tine!
Fie Numele Tău binecuvântat. Tu mi-ai
dăruit mântuire. Tu mi-ai dăruit 10.000 de euro din
În primii şase ani
de viaţă am auzit
despre Dumnezeu
de la o verişoară,
Ema. Venea rar la
bunici, unde ne
întâlneam, dar
vorbea cu seriozitate, de aceea luam aminte! Ea
mi-a zis că cine face păcate se duce în iad şi este
păcat ca oamenii să se închine la icoane .Aceste
două informaţii mi-au marcat fiinţa pentru
totdeauna. De atunci am luat hotărârea să nu mă
mai închin la icoane şi, ca să fiu sigură că mă rog
direct lui Dumnezeu, mă duceam în gradină, sub
cerul liber, sau pe prispă. Iar în ce priveşte păcatul,
nu am avut linişte toată copilăria şi adolescenţa,
ştiind că oricând aş muri eu mă duc în iad. O vreme
am mers la Adunarea din sat (era vizavi de curtea
noastră); îmi plăcea enorm să ascult cântările şi
poeziile de acolo, să mă îmbrac în cea mai frumoasă
senin. Tu poţi găsi
rezolvare. Aleg să
cred în Tine
(dragoste, putere,
înţelepciune), în
ciuda oricărei
evidenţe omeneşti.
Pentru că a crede
imposibilul este
meseria creştinului. O las în mâna Ta.
Şi mă rog pentru mama mea şi pentru
îndurările Tale peste ea. Mă rog pentru tatăl meu şi
pentru puterea Ta peste el. Mă rog pentru Oti şi
pentru naşterea lui Filip. Mă rog pentru Alina şi
pentru certificarea ISO. Mă rog pentru Iuli şi harul
mângâierii. Mă rog pentru ziua de mâine şi pentru
taina bucuriei botezurilor. Mă rog pentru mine să
zideşti credinciosul matur pe care mi-aş dori să-l văd
că trece prin aceste perioade.
Vreau ca azi să mă umplu de recunoştinţă.
Pentru sănătatea mea şi a soţiei mele. Pentru pâinea
de pe masă. Pentru acoperişul de deasupra. Pentru că
avem haine. Pentru harul de a fi cu Tine în părtăşie,
Domnul meu. Pentru ziua de azi cu soare. Pentru
minunea de a face parte din Neemia, biserica ce
mâine va sărbători botezuri. Fie Numele Tău înălţat
prin viaţa mea AZI!
Oamenii din viaţa mea
Roxana Clim
rochiţă a mea şi mă uitam cu jind la familiile
creştine, dorind să fie şi la mine aşa. Am citit multe
cărţulii cu poveşti despre copii şi familii creştine pe
care mi le dăruiau verişorii. Şi erau doi oameni care
m-au iubit mult şi a contat pentru sufletul meu de
copil: „bunica bătrână”, o doamnă din sat (mama
domnului Nicu Cojocaru), care venea la Adunare şi
care, văzându-mă pe gard (stăteam acolo ca să aud
cum se cântă), de fiecare dată mă întreba ce mai fac
şi când am să vin şi eu la biserică, îmi vorbea cu
foarte multă iubire şi blândeţe. Şi domnul Cornel
(tatăl Ramonei Onu din Eclesia), care ori de câte ori
venea în sat îmi aducea ciocolată. Ei mi-au transmis
că mă iubesc chiar dacă eu nu sunt pocăită. Îi
mulţumesc mult Domnului pentru oamenii Săi pe
care mi i-a pus pe parcursul vieţii în cale, ca să aflu
despre Inima Sa bună pentru mine şi să pot să-L
aleg ca Stăpân de la vârsta de 20 de ani. Şi
Domnului Isus Îi mulţumesc pentru ca mi-a adus
odihnă vizavi de vina păcatului meu.
David şi eu
Emil Juverdeanu
Mă întreb uneori de ce David şi-a expus
greşelile în versuri care aveau să rămână pentru
mult timp scrise, citite şi cunoscute de o lume
întreagă. Şi de ce Dumnezeu a vrut ca acest om,
drag inimii Lui, să fie portretizat atât de realist
încât uneori să te îndoieşti de caracterul lui. De ce
este David „om după inima lui Dumnezeu”, dacă
până şi pe patul morţii unele atitudini au calitate
îndoielnică? Ce anume vede Dumnezeu şi eu nu? după inima lui Dumnezeu. Reper pentru o
Mi-aş răspunde mai întâi: „nu judeca înainte să dinastie întreagă, de neegalat, numele său este
cunoşti pe David! Şi nu pune la îndoială sinonim cu tronul pe care Dumnezeu Însuşi va
cunoştinţa adâncă a lui Dumnezeu cu privire la domni într-o bună zi peste lumea întreagă. De ce
ceea ce este ascuns în fiecare om!”. această cinste? Pentru că nu şi-a ascuns păcatele,
Viaţa lui David mă tulbură. Mă întâlnesc le-a mărturisit şi a murit în el însuşi ori de câte
cu el pe neaşteptate, în cele mai neobişnuite ori a făcut-o. Moartea în el însuşi a fost mereu
împrejurări. Surprinderea este totală, ca şi cum ar înviere lângă Dumnezeu.
fi un personaj de roman, despre care am citit în Aş vrea să pot rosti o rugăciune ca cea a
grabă, dar nu m-am identificat cu el; nu lui David; încerc doar. Mai trece o zi şi uit repede
semănăm prea mult şi îmi este greu să îl înţeleg. ce am promis ieri. Apoi vine lupta de a-mi aminti PAG INA
De ce nu îmi dă pace acest rege aproape legendar că Dumnezeu m-a trezit prin oameni şi că am
al vechiului Israel? Probabil pentru că nu se
ascunde. Se lasă descoperit, judecat, interpretat,
poate riscă să fie greşit înţeles, dar nu se
şansa să revin la primele cuvinte ale umblării cu
El: „Sunt al Tău! Poţi să faci ce vrei cu mine; nu
mă voi împotrivi!”. Dar timpul adună în mine
5
Grăunte de Muştar
îndoieşte niciodată de valabilitatea actului său. El avuţii la care trebuie să renunţ. Şi ele sunt sursa Nr. 142 - 24 Octombrie
ştie cine este cu adevărat. Se cântă pe sine, dar nu îndoielii de a păşi hotărât pe urmele
elogios. Nu este nici imparţial ca un judecător, Mântuitorului. Sunt deci un om bogat, iar sărăcia
nici modest, nici trufaş. El este personal. mă face să mă tem. Ce pot de fapt pierde? Nu am
Subiectiv. Plânge lângă Dumnezeu ca un un răspuns matur la această întrebare. Mă tem
adolescent şi la finalul rugăciunii este pur şi simplu.
întotdeauna pe o creastă înaltă şi sigură a Anul acesta Dumnezeu mi-a vorbit sau
încrederii. Din când în când, foarte rar, mă poate că eu am auzit mai bine ca altădată. Mi-a
asemăn cu el. Dar eu mă ascund, vreau să-mi vorbit despre pocăinţă, despre venirea Sa în
asigur identitatea în ochii celorlalţi (de fapt „ei”, glorie şi despre răsplătire. Şi deja lupta se duce
„ceilalţi” nu există, ci sunt pure ficţiuni necesare altfel, cu nădejde şi speranţă. Revenirea lângă El
camuflării mele). este binefăcătoare şi împlineşte cele mai tăinuite
O vreme nu am mers la grupul Timotei. laturi ale sufletului meu. Şi, lucru interesant,
Ce banal! Se poate şi fără sau se poate mai rar, lupta alături de El este mai uşoară indiferent de
sau niciodată, sau... Şi apoi a venit şi grupul de încercări. Dumnezeu Însuşi luptă pentru mine şi
casă. Adică mai mult prezenţă prin aparenţă ştiu că astfel pot rămânea în picioare până în ziua
decât prin esenţă. Motivat, desigur. Oamenii, răsplătirii.
drăguţi, au înţeles. Şi au tăcut. Şi au aşteptat. Şi
Dumnezeu mi-a vorbit, asemeni lui David, prin
oameni. În primul rând prin ei. Şi am vrut să mă
schimb imediat, repede, ca lucrurile să meargă
înainte, iar ceea ce a fost să se uite. Şi m-am
întâlnit din nou cu David. Şi el poate a dorit, în
urma pocăinţei, să şteargă repede urmele paşilor
lui. Poate că nu şi-a dorit sau poate că nici prin
minte nu i-a trecut vreodată că va compune
psalmi despre urmele paşilor lui. David, om
 Doi anişori pentru grupul Iosia
Ştefan Mihai
Grupul Iosia împlineşte luna aceasta doi
anişori de la prima întâlnire în ţinuturile cartierului
Canta. Opt suflete, aducând parcă aminte de cei opt
ani ai împăratului Iosia de altădată atunci când s-a
urcat prima dată pe tron, s-au strâns laolaltă cu mic
cu mare, fiecare după darul şi credinţa lui în
Domnul. Născuţi şi nu făcuţi din pepiniera grupului
El-Shadai, cu curaj şi îndrăzneală că Dumnezeul
cerului şi pământului ne va fi stâlpul de foc noaptea
şi norul răcoros în arşiţa zilei pe drumul mântuirii.
Ca în orice familie, nu toate zilele au fost de
aceeaşi culoare şi încercările nu s-au sfiit să ne
viziteze şi pe noi. Dacă mai adăugăm aici şi lupta de
zi cu zi a fiecăruia de a rămâne credincios şi biruitor
în ispite şi tot felul de încercări, atunci avem
certitudinea că suntem pe calea cea bună a umblării
noastre în mijlocul unei lumi oarbe şi pline de pofte
de tot felul.
PAG INA Dar cine poate măsura paharul Harului ce
6
s-a scurs peste noi în aceşti doi anişori? Locuri de
muncă, cetăţenii româneşti pentru moldovencele
noastre Mariana şi Natalia, sănătate şi bună
Grăunte de Muştar înţelegere între fiecare, dar mai presus de toate
Nr. 142 - 24 Octombrie
Cristosul din fiecare a început să îşi facă simţită
prezenţa tot mai mult în întâlnirile noastre laolaltă.
Trăim vremuri în
care oamenii se
îngrijorează per-
ma ne nt . Nu
există zi şi
aproape că nu
e xistă lu c ru
pentru care să nu
ne îngrijorăm.
Această stare
cont inu ă de
apăsare ne
afectează trupul, relaţiile şi viaţa. Împotriva
îngrijorării au vorbit mulţi înţelepţi de-a lungul
vremii. Apostolul Pavel aminteşte de acest flagel al
fricii în multe din scrisorile sale. Şi totuşi, tocmai cel
care a vorbit cel mai mult în Noul Testament
împotriva îngrijorării este surprins, într-o scrisoare
adresată corintenilor, apăsat şi copleşit de
îngrijorare: „Şi, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare
zi mă apasă grija pentru toate Bisericile. Cine este
slab, şi să nu fiu şi eu slab? Cine cade în păcat, şi eu
să nu ard?” (2 Cor. 11v29). În original pentru
cuvântul grijă se foloseşte acelaşi termen ca pentru
Dacă este ceva
nobil de a fi notat
pe această hârtie ca
biruinţă şi încura-
jare a grupului
Iosia este faptul că
de la zi la zi omul
dinlăuntru vrea tot
mai mult să
îmbrăţişeze lemnul pătat de sânge al crucii jertfirii de
sine pentru binele celui de lângă el. Ce se vede cu
ochiul liber la grupul Iosia, şi o spun în calitate
legitimă de responsabil în numele lui Cristos, este
acea mireasmă plăcută a slujirii eului pentru sinele
celuilalt. Acest lucru mă onorează şi ne onorează,
căci ce dovadă mai izbitoare a credinţei autentice se
poate vedea într-un om dacă nu frângerea propriului
confort pentru mai mult bine dăruit celorlalţi.
Şi vorba mentorului nostru, Sebi Ghica,
călătoria continuă cu noi provocări, cu noi
oportunităţi spre desăvârşire!
Toţi pentru unul şi UNUL pentru toţi (Mara,
Alina, Natalia, Mariana, Bogdan, Gheorghiţă, Anca
şi Ştefan)!
Grija pentru biserică
Marius Clim
cuvântul îngrijorare. Dar, aşa cum putem sesiza de la
prima citire, îngrijorarea lui Pavel este total diferită
de ceea ce trăim noi zilnic. În primul rând, este o
grijă pentru alţii şi nu pentru sine. În al doilea rând,
şi poate cel mai important, este o grijă care face bine
şi nu rău celui cuprins de ea.
Şi totuşi, este atât de atipică pentru noi. Cine se
îngrijorează astăzi pentru biserica din care face
parte? Cine nu poate dormi noaptea când a auzit că
un membru al bisericii trece prin greutăţi? Cât
despre mine, sunt atât de departe de felul de viaţă al
lui Pavel. Atât de puţin mă preocup pentru biserică
şi atât de puţin simt cu ceilalţi. Când mă uit la Pavel
văd o empatie aproape totală cu slăbiciunile fraţilor
lui şi cu căderile lor. El nu simţea doar bucuria
fraţilor, ci şi luptele şi eşecurile lor. Ori, tocmai
această empatie îi dădea lui putere să se sfinţească
mai departe şi să lupte pentru Evanghelia lui
Hristos. Pentru el, grija pentru bisericile plantate nu
îl îmbolnăvea de stres, ci îi dădea energie pentru a
mijloci şi stărui în rugăciune. Grija pentru biserici îl
ţinea aproape de planurile Domnului şi de inima
Lui. De aceea, nu pot să mă rog altfel decât: „dă-mi,
Doamne, în fiecare zi această grijă”.
Împreună pentru EL
Cătălina Constantin
La începutul anului 2010, la prima
întâlnire de grup, am stabilit câteva obiective
pentru anul în care tocmai intrasem. Ca prim
obiectiv, ne-am propus „să creştem grupului cu
cel puţin trei persoane până în anul 2011”, iar
un alt obiectiv a fost „să ne încurajăm unii pe
alţii ca, pe tot parcursul anului 2010, să nu
treacă nici o zi fără să ne gândim şi să ne rugăm
pentru venirea Domnului”.
În acest an, Dumnezeu
binecuvântat grupul cu şase persoane, cărora
întâlnirile săptămânale li se arată
extraordinare. Ne-a fost greu să ne despărţim
de dragul nostru Bunelu’, însă, alături de el în
toată perioada de încercare prin care a trecut,
am exersat rugăciunea continuă, am învăţat să
fim uniţi, am înţeles că EL este cu cel încercat în
fiecare moment al zilei şi că inima Lui e alături
de cel ce suferă.
Ca familie, păstorind grupul de casă de
la vârsta de 21 de ani, Bunelu’ a fost stâlpul
credinţei noastre. El ne-a învăţat să rămânem în
picioare şi ne-a împins chiar de la spate atunci
când parcă băteam pasul pe loc. El a fost cel
care, prin rugăciunile lui, a adus
binecuvântările cerului peste grupul nostru,
peste casa noastră şi, implicit, peste biserica
Neemia. S-a rugat mult pentru oameni noi în
grup, în biserică, pentru fiecare din grup avea
câte o rugăciune specială, dar rugăciunea lui
fierbinte şi consecventă era ca Domnul să ne
binecuvânteze cu un bebeluş. Multe dintre
rugăciunile lui s-au împlinit deja, altele sunt pe
cale să se împlinească. Deşi mai avea câteva zile
şi Domnul avea să-l cheme Acasă, deşi durerile
în trup îl storceau de puteri, a găsit putere să se
roage, să se bucure şi să zâmbească atunci când
Marius i-a dat vestea că rugăciunea sa cu
ne-a
a fi
PAG INA
privire la „bebeluşul grupului” s-a împlinit.
Pentru noi este o pierdere enormă, dar suntem
foarte bogaţi că l-am avut printre noi în toţi
7
Grăunte de Muştar
Nr. 142 - 24 Octombrie
aceşti ani. Suntem mândri că a plecat acasă ca
un erou, a luptat cu orice preţ să rămână cu EL
şi a biruit.
A fost un an în care Dumnezeu ne-a
arătat încă o dată puterea rugăciunii şi faptul că
nici o rugăciune nu este în zadar. Mulţumim
Domnului că ne-a fost alături şi că ne-a ajutat să
ţinem pasul împreună pentru EL.
Mulţumim Lui pentru bucuria de a sluji
în Otniel şi pentru că ne-a dat acest mandat de
a-i sluji pe oameni şi de a ne păsa de sufletele
care sunt în întuneric.
El să ne ajute să nu obosim în a-I urma
exemplul şi a-I vesti îndurarea. Fie ca împreună
cu întreaga biserică să ne rugăm şi să zidim o
inimă curată, grăbind astfel venirea Lui.
Vegheaţi dar căci nu ştiţi în ce zi va
veni Domnul vostru! (Matei 24: 42)
 Recenzie carte
Anuţa Boghean
Apropiaţii m-au auzit deja vorbind obsesiv
despre noua mea descoperire, un personaj parcă
de talia apostolilor, care m-a „trezit” bine din
somn. Haideţi, dragele mele prietene şi dragi
prieteni, rostiţi cu mine: Sadhu Sundar Singh. S-a
născut în 1889 în nordul Indiei, într-o familie
bogată, parte dintr-un trib războinic şi religios.
Mama lui l-a educat să devină un om profund,
virtuos, în căutarea păcii inimii, numită de ei
„shanti”, considerată „cea mai de preţ comoară a
sufletului, care nu se poate câştiga decât
căutând-o cu sârguinţă”. La vârsta de 15 ani, aflat
fiind în focul căutării păcii, neîmplinit de
răspunsurile învăţătorilor săi („eşti prea tânăr, de
PAG INA
aceea nu îţi putem explica”), de yoga, de studiile
sale, dispreţuind creştinismul revelat prin
8
Grăunte de Muştar
misionari, a ajuns pe punctul de a-şi lua viaţa din
deznădejde. Mai avea doar jumătate de oră până
să se aşeze pe calea ferată, dacă Dumnezeul cel
Nr. 142 - 24 Octombrie
adevărat nu voia să i se reveleze. Inimii lui
sincere El S-a revelat fizic în camera lui, în
lumină, chiar atunci: „Pentru ce mă prigoneşti?
Eu am suferit pentru tine, Mi-am dat viaţa pentru
tine, Eu sunt Mântuitorul lumii.” Aici s-a născut
Sundar cel nou care nu mai ardea Biblii, ci,
cuprins de o pasiune puternică pentru
Dumnezeu, având sufletul plin de pace din
prezenţa Sa, L-a slujit şi mărturisit cum puţini au
făcut-o. A îndurat cu bucurie alungarea de acasă
sub cerul liber, unde constata ca are pace, pe când
sub acoperişul luxos era tulburat şi neîmplinit.
Apoi a început să Îl vestească pe Isus Hristos în
oraşul său natal, pretutindeni, apoi în Tibet,
trecând prin mari încercări, lipsuri şi prigoniri,
dar cu bucurie. De exemplu, într-o peşteră a fost
înconjurat de o gloată de oameni înarmaţi, care,
ca prin minune, s-au îndepărtat în timp ce se
ruga cu ochii închişi, dar au revenit a doua zi să îl
întrebe despre mulţimea de oameni foarte
frumoşi ce îi înconjura peştera, care nu atingeau
Redactori: Tehnoredactare:
Mihai Ghiurţu, Emil Juverdeanu, Daniel Bosîncianu,
Echipa de Dana Lungu, Costel Cozorici, Silviu Bulgariu,
Oana Bilan, Ada Dumitriu, Bogdan Bosîncianu
redacţie Irina Beschieriu, Ştefan Mihai
Ioana Boancă, Secretar de redacţie:
Irina Andriciuc, Dana Bulgariu
pământul. La
aceasta
gândul meu a
fost: „Doam-
ne, tu trimiţi
armatele Tale
de îngeri să îl
aperi pe acest
om, dar doar
el Te vesteşte”.
Apoi a fost chemat de Domnul în Europa,
unde a fost cunoscut de gazdele lui practicând
rugăciunea consistent, studiul biblic dis-de-
dimineaţă, ore în şir, şi nu accepta să i se
supraîncarce programul. Era foarte popular, deşi
vorbea adevăruri incomode. Mii de oameni de
pretutindeni căutau să îl asculte, fiind marcaţi pe
viaţă de mărturia sa. A observat în Europa că
„mulţi nu-L cunosc decât prin teologie sau din
punct de vedere istoric, însă n-au deloc timp să
stea cu El”. Ș i ceea ce m-a atins cel mai tare au
fost cuvintele sale rostite în anii 1922 „Vă gândiţi
să vă satisfaceţi toate poftele inimii voastre. Aţi
descoperit ştiinţa şi filosofia. Aţi învăţat să vă
serviţi de electricitate şi să zburaţi în aer. Ei,
hinduşii care n-au primit comoara Evangheliei,
caută cu zbucium adevărul timp de ani întregi şi
cu preţul unor mari suferinţe. Ei sunt gata să
părăsească lumea şi să renunţe la sine, numai să
primească pacea. Voi însă, creştinii de aici, numai
după zece minute de rugăciune, în căutarea lui
Dumnezeu, vă simţiţi deja obosiţi.” („touche”,
căci tocmai mă rugasem cincisprezece minute şi
mă ruşinasem de Domnul înainte să citesc acest
fragment din carte).
Ce mare dragoste, ce mare Dumnezeu!
Pacea Sa vine din iertarea şi jertfirea Sa! Lăudat
fie El pentru că a murit şi a înviat!
Echipa de serviciu:
Emil Juverdeanu – responsabil de număr
Silviu Bulgariu – tehnoredactor
Ada Dumitriu – corector
Email:
grauntedemustar@yahoo.com