Partea I

ÎNTREBĂRI
DE CE MUNCESC OAMENII?
DE CE ÎNVAȚĂ OAMENII?
ÎNVĂȚĂTURA ESTE O MUNCA?
CE SE AȘTEAPTĂ DIN PARTEA MUNCII? DAR A
ÎNVĂȚĂTURII?
Organizațiile învață?
PENTRU CINE ESTE CONCEPUT
conceptul / documentele privind
performanța?
PENTRU EXPERȚI
PENTRU PUBLICUL LARG
PENTRU DECIDENȚI
.........?
CEEA CE FACEM NOI ESTE
IMPORTANT?
CINE ȘTIE ASTA?
CINE CREDE ASTA?
PENTRU CINE ESTE IMPORTANT CEEA CE FACEM
NOI?
PUTEM OBLIGA PE CINEVA
SĂ AFLE DE DOCUMENTE
SĂ CITEASCĂ DOCUMENTELE
SĂ ÎNCERCE SĂ ÎNȚELEAGĂ CONCEPTELE ȘI
ANALIZELE
.........?
REPREZENTĂRI SOCIALE
VALORI
ATITUDINI
COMUNICARE
ATITUDINI FAȚĂ DE ACȚIUNI
ATITUDINI FAȚĂ DE INTENȚIA DE A ACȚIONA
DECLANȘATORUL ACȚIUNII
ÎNTREBĂRI DESPRE NOI
Documente de analiză
Document de politici publice
...altceva
DE CE AR VREA PRIMARII, CONSILIERII, FIRMELE
SĂ FOLOSEASCĂ PRODUSUL MUNCII NOASTRE?
CE AR CÂȘTIGA DACA ÎL FOLOSESC?
CUM AFLĂM DACĂ ÎL FOLOSESC SAU NU?
PROBLEME –DISCUȚIA
TIPOLOGIILOR
ELABORAREA ……
UTILIZAREA ….

Probleme aflate în zona expertizei tehnice -DOMENIUL

TEHNIC
Probleme aflate în zona consultanței de proces -
DOMENIUL TEORETIC
Probleme aflate în zona medierii conflictelor sau al
armonizării legislative -DOMENIUL DEFINIRII SI
CONSENSULUI
DOMENIUL TEHNIC
Clientul a exprimat dorinţa de a atinge un anumit scop?
Clientul are o imagine clară a schimbărilor necesare?
Este clientul pregătit pentru schimbare?
Scopurile sunt realizabile?
Schimbările dorite sunt exprimate în termeni operaţionali?
Există intenţia clară ca într-adevăr să fie utilizate soluţii
raţionale?
 
Dacă la toate întrebările se poate răspunde DA, aveţi
nevoie de ANALIZĂ TEHNICĂ şi PLANIFICAREA
ACŢIUNII
DOMENIUL TEORETIC
Clientul vrea să ştie de ce şi cum se petrec lucrurile pe care le
face?
Clientul are înţelegerea faptului că sunt necesare mai multe
informaţii pentru a formula adecvat problema?
Clientul vede că trebuie să se gândească la mai multe soluţii
alternative pentru a ajunge la rezultate bune?
Există voinţa de a explora dacă soluţia propusă_identificată
conduce la atingerea scopurilor clientului?Este conştient de
efectele colaterale?
 
 
Dacă la toate întrebările se poate răspunde DA, aveţi
nevoie de CERCETARE-ACŢIUNE sau CONSULTANȚĂ DE
PROCES
DOMENIUL DEFINIRII SI CONSENSULUI

Este clar că nu există consens despre ce este important şi care

este problema reală?
Există opinii diferite despre importanţa propunerilor specifice
sau acţiunilor?
Există mai multe propuneri de acţiune care se exclud reciproc?
Există îndoieli privind punerea în practică a soluţiilor alese?
Se cheltuie multă energie în certuri pentru opinii şi interese?

 
Dacă la toate întrebările se poate răspunde DA, aveţi
nevoie de NEGOCIERE şi de MANAGEMENTUL
CONFLICTULUI, ARMONIZARE LEGISLATIVA, CADRU
PROCEDURAL NOU
DEFINIREA PROBLEMELOR
O PROBLEMĂ SE DEFINEȘTE PENTRU A FI
REZOLVATĂ
TERMENII TREBUIE SĂ FIE CLARI – CADRU
CONCEPTUAL COERENT
INFORMAȚIA - RELEVANTĂ, NECESARĂ ȘI
SUFICIENTĂ, NECONTRADICTORIE
REGULILE DE INFERENȚĂ SE STABILESC ÎN
CADRUL UNUI MODEL DE INTERVENȚIE, DE
REGULĂ SOCIO-ECONOMIC
EXERCIȚIU
GRUPARE PROBLEME

CRITERII
PROBLEMA GENERARE – IMPLEMENTARE
LOCALIZAREA – MEDIUL INTERN-EXTERN
RELAȚIONARE INTERNĂ, RELAȚIONARE INTERN-
EXTERN
PROBLEMA ARE MANIFESTĂRILE UNEI CRIZE SAU
NU
Exercițiu

Realizăm o listă a întrebărilor şi a informaţiilor

necesare la nivel de instituţie şi la nivele superioare de
agregare, pentru a identifica atitudinile şi
comportamentele în raport cu serviciul
Opţiunea corelării mai strânse dintre taxele şi
impozitele locale şi serviciile publice poate fi o cale
productivă de creştere a implicării
Metodologia de analiză a
strategiilor şi planurilor oficiale
 
 De verificat:
 
 1.4.1.Sunt identificate obiectivele propuse şi dacă au caracteristicile necesare
unor obiective: exprimare clară, sunt identificabile problemele pe care îşi
propun să le rezolve, sunt operaţionalizabile, constituie un sistem
necontradictoriu, sunt realizabile;
 1.4.2.Sunt stabilite limite de timp şi metode de evaluare stadială şi finală
(indicatori de performanţă, metode de măsurare).
 1.4.3.Obiectivele sunt operaţionalizate şi sunt stabilite planuri pentru
implementare;
 1.4.4.De fiecare dată, dacă obiectivele operaţionale sunt traduse în acţiuni
concrete: roluri stabilite, responsabilităţi, persoane nominalizate pentru
diferite sarcini, modalităţi de cooperare.
 1.4.5.Sunt stabilite circuitele informaţionale, de raportare şi schemele de luare
a deciziilor.
 1.4.6.Sunt stabilite responsabilităţile financiare, modalităţile de realizare a
bugetului, eventuale plafoane de finanţare, alţi indicatori financiari.
EXERCIȚIU – 40 min.
Va fi prezentat în continuare un exemplu de
document de politici publice-
Identificați scopul general al politicii publice
Echipa 1: Realizați o analiza SWOT
Echipa 2: Realizați analiza PESTE
Echipa 3: Realizați o analiză cost beneficiu cu un
orizont de timp de 10 ani
Întrebări de bază care se impun în momentul elaborării
politicilor privind finanţarea
Întrebare, zonă de discuţie
 scopurile şi obiectivele
Comentarii, recomandări
Accentul principal al acestei întrebări constă în
necesitatea ordonării semnificaţiilor activităţilor şi
identificarea actorilor.
Care sunt scopurile actorilor publici, prin ce se manifestă,
specificul acestor scopuri

Se solicită enunţare explicită şi claritatate, durata valabilităţii

acestor scopuri – dacă sunt programate pe o anumită perioadă
sau manifestă un grad de volatilitate - se schimbă, mai mult sau
mai puţin aleator pentru unii actori.

În ce măsură scopurile tuturor actorilor sunt cunoscute de către

toţi ceilalţi actori

1.Scopuri declarate sau nedeclarate – se poate cere explicitarea

2.Participanţi direcţi sau indirecţi la realizarea acestor scopuri –
se realizează lista şi analiza de tip stakeholder analysis
3.Afectaţi direct sau indirect de realizarea sau nerealizarea
acestora – analiza de impact
Cum se formează scopurile
Manifestări şi comportamente concrete ale actorilor care indică
sensul şi semnificaţia scopurilor lor – analiză statistică a
categoriilor de beneficiari

Ierarhia scopurilor şi obiectivelor , caracteristici formale ale

enunţurilor, natura acestor enunţuri.
1. Proiecte şi programe
2.Documente de politici
3.Acte normative emise de autorităţi guvernamentale şi locale
Ce sunt standardele financiare
Descrierea principalelor criterii de construcţie a sistemelor de
standarde financiare
Argumentarea existenţei şi utilităţii standardelor financiare
Exemple de bune practici, exemple negative de utilizare a
standardelor financiare
Metodologie de management financiar bazată pe decizia
în condiţii de risc

 
În cadrul conceptual delimitat, să fie realizate analize privind
modul în care acţiunile educaţionale sunt percepute social,
realizând astfel o evaluare relevantă a valorii metodelor izvorate
din teoria alegerii raţionale sau din teoria reprezentărilor şi
practicilor sociale;
aceasta, deoarece semnificaţia acţiunilor şi proceselor
reprezintă cadrul în care actorii sociali îşi consolidează
opţiunile şi iau decizii.
Decizia de a cheltui sau de a nu cheltui, de a investi efort sau
bani sau nu într-o zonă de construcţie supusă la riscuri şi
incertitudini (capitalul uman) este întotdeauna înfluenţată de
estimările subiective ale indivizilor.
 
EXERCIȚIUL NR 2 – 15 MIN.
GRUPA NR 1 – BUGETUL FAMILIEI – 1 AN
GRUPA NR 2 – BUGETUL CONSILIULUI LOCAL – 1
AN
GRUPA NR 3 – BUGETUL FIRMEI – 1 AN
GRUPA NR 4 – BUGETUL …. – 1 AN
Criterii de evaluare a politicilor publice
 Diferitele alternative sau cursuri de acţiune trebuie comparate, pentru a produce o
alegere, individuală sau publică. În cazul politicilor publice, Ostrom propune
următoarele criterii de evaluare:
 Eficienţa economică – măsurată prin mărimea schimbărilor produse în fluxul de beneficii
private şi publice, rezultate în urma alocărilor sau realocărilor de resurse; în studiile
care analizează rata beneficiilor din investiţii, eficienţa economică constituie un criteriu
de selecţie pentru o alternativă sau alta. Dacă se iau în calcul schimbări instituţionale, şi,
de regulă, astfel de schimbări sunt precedate de analize de sistem, modul în care unele
grupe de beneficiari vor fi afectate de schimbări se analizează prin metode de analiză
cost-beneficiu, care se bazează pe criteriul eficienţei pentru beneficiar.
 Echivalenţa fiscală – pentru a asigura echitatea fiscală se pot utiliza două principii, în
esenţă contradictorii: 1) egalitatea dintre efortul fiscal al contribuabilului şi a beneficiilor
care rezultă din aceasta - cei care beneficiază de serviciu trebuie să suporte financiar
susţinerea acestuia 2) capacitatea diferită de a plăti – cei care dispun de venituri mai
mici, plătesc mai puţin, indiferent de nevoile acestora şi de măsura în care beneficiază
de servicii. Neaplicarea corectă a principiului echităţii demotivează cetăţenii să îşi
plătească impozitele, ceea ce are efect asupra funcţionării şi dezvoltării sistemelor şi
serviciilor publice.
 Echitatea redistribuţională – politicile care redistribuie resursele către
categoriile sărace sunt importante, deoarece aceştia nu pot plăti serviciile
publice - educaţia este un serviciu public pentru care contribuţia bugetară este
semnificativă – este un serviciu “scump”; în consecinţă, pe lângă inechitatea
socială pentru cei săraci, se vor produce şi externalităţi negative în societate
(şomaj, lipsă de cooperare, violenţă ş.a.). De remarcat că obiectivele
redistribuţionale intră în conflict cu obiectivele din aria echivalenţei fiscale,
dar, indivizii care contribuie mai mult la fiscalitate beneficiază în mod indirect
de rezultatele educaţiei celorlalţi.
 Răspunderea publică– decidenţii, funcţionarii publici şi persoanele îndreptăţite
să ia decizii privind resursele publice trebuie să răspundă în faţa cetăţenilor
pentru modul în care au luat aceste decizii şi dacă ele au condus la
îndeplinirea obiectivelor, a dezvoltării serviciului sau instituţiei şi a creşterii
utilităţii publice. De remarcat că sistemul de colectare şi de prelucrare a
informaţiei care să conducă la evaluări privind răspunderea este la fel de
important pentru capacitatea de acţiune în vederea sporirii eficienţei.
 Conformitatea cu moralitatea generală, etica sistemului – un anumit set de
aranjamente instituţionale poate fi în măsura mai mare sau mai mică în acord
cu moralitatea generală şi să satisfacă sau nu un set de criterii etice. Acest
criteriu se adaugă criteriului răspunderii publice şi contribuie la evaluarea
gradului de predictibilitate, văzută ca armonizare între intenţiile, scopurile şi
obiectivele instituţionale exprimate şi realitatea de fapt.
 Adaptabilitatea – sistemele şi instituţiile trebuie să fie flexibile, pentru a se
adapta schimbărilor,de multe ori brutale, apărute în mediul extern.
 Acest sistem de criterii nu este unul ce beneficiază de coerenţă internă,
deoarece multe dintre obiectivele care se subsumează unui criteriu sau altul
pot fi conflictuale. De multe ori, ideologia dominantă şi modul în care
deciziile majore privind politicile publice ajung să fie cunoscute de cetăţeni
(orice cunoaştere în acest domeniu este fragmentară şi surprinde doar unele
aspecte) conduce la un curs al acţiunii reale care satisface unele criterii şi nu
satisface altele, care fie nu sunt percepute ca fiind suficient de importante, sau
nu reprezintă ameninţări pentru decidenţi, la momentul respectiv.
 Elinor Ostrom. Institutional Rational Choice: An Assessment of the
Institutional Analysis and Development Framework. in “Theories of the
Policy Process Book by Paul A. Sabatier; Westview Press, 1999
Costurile educaţionale
 Exerciţiul de planificare strategică, în general, se bazează în principal
pe gândirea logică şi raţionamentele cauzale, pe scheme de extrapolare a
fenomenelor sociale şi pe asumpţiile de stabilitate şi cvasi-liniaritate a
proceselor.
 Calculele şi analizele privind evoluţia şi dinamica din cadrul culturilor
organizaţionale, percepţia publică a serviciului educaţional şi calitatea
acestuia nu beneficiază de indicatorii adecvaţi pentru măsurare în România, în
momentul redactării lucrării, fie indicatorii sunt construiţi iar sistemul
instituţional pentru prelevarea informaţiei nu este funcţional, din diverse
motive.
 Mai multe studii şi modalităţi de analiză a efectelor investiţiilor, ce au produs
rezultate acceptate de comunitatea ştiinţifică , în privinţa accesului şi utilizării
resurselor în educaţie, arată că este necesară o prudenţă deosebită în
utilizarea datelor statistice în acest domeniu; modul în care efectele apar este
puternic contextual, iar indicatorii direct şi relativ uşor de măsurat sau
cuantificat (număr de elev sau personal, resurse financiare şi materiale) pot fi
destul de greu utilizaţi pentru a produce judecăţi privind la evoluţia ulterioară
a fenomenelor la nivel local şi instituţional.
Postulate de bază ale economiei, cu efect organizator asupra
cunoaşterii în domeniul resurselor
 Postulatul resurselor limitate şi a nevoilor concurenţiale, care de multe ori a fost
inclus chiar în unele definiţii ale economiei
 Comportamentul maximizator al utilităţii, la nivelul diferitelor sisteme supuse
analizei, inclusiv la nivelul individului
 Existenţa pieţei, pentru toate tipurile de resurse şi de produse ale organizaţiilor
 Preţurile şi celelalte elemente ale pieţei determină distribuirea resurselor
insuficiente în cadrul unei societăţi, şi în acest fel se reglează cererile participanţilor şi se
coordonează acţiunile. Funcţiile realizate de către preţuri, împreună cu funcţiile
atribuite “structurii”, ca şi concept sociologic, explică în mare măsură comportamentul
uman.
 Comparabilitatea organizaţiilor - structurarea indivizilor în organizaţii, ce sunt
reciproc comparabile, la diferite nivele şi folosind diferite criterii, în special criteriile
privind produsele organizaţiilor
 Relativa stabilitate în timp a preferinţelor, ce permite efectuarea judecăţilor
predictive privind comportamentul consumatorilor şi generarea instrumentelor de
planificare, precum şi includerea răspunsului oamenilor la diferite schimbări într-o
schemă dinamică, în care să putem analiza şi calitatea schimbării. Abordarea schimbării
ca o succesiune de stări de echilibru, quasi-statice, este utilă pentru descrierea
sistemelor cu evoluţie lentă, posibil de a fi explicate şi controlate prin modele
cibernetice şi prin mecanisme cibernetice.
 Existenţa echilibrului pieţei, prin întâlnirea cererii cu oferta.
Ce poate fi considerat optimal în contextul resurselor
educaţionale şi ce nu poate comporta acest atribut

 dimensiunea şcolii- există mai multe studii care afirmă existenţa unui optim al
numărului de elevi, ţinând cont de tipul/nivelul de învăţământ, mediul socio-
economic şi geografic. În unele sisteme de învăţământ au existat politici clare
de ajungere la optimum, prin procedura de “merging” sau de desfiinţare a
şcolilor considerate sub dimensiunea optimă de funcţionare (Statele Unite,
Norvegia). În Norvegia există chiar documente de politici care consideră că
şcolile cu circa 800 de elevi au dimensiuni optimale şi recomandă politici care
să conducă la aceste dimensiuni.
 curriculum-ul, în diverse aspecte
 ambientul şi ergonomia
 materialul didactic
 sistemul de transport şcolar
 cazarea, masa şi serviciile auxiliare
 structura personalului, programul şi activitatea personalului de întreţinere
 sistemele de comunicare şi facilităaţile de birotică
 sistemul de preluare, gestiune şi prelucrare a datelor şi distribuire a informaţiei
 diverse tipuri de comunicare şi marketing
anumite resurse au caracter optimal, iar calitatea poate
fi un atribut al optimului
 . Alte resurse au caracter de saturaţie - pe măsura creşterii
consumului sau a intensivităţii ofertei unei proprietăţi dorite (de
exemplu, extinderea spaţiilor de joacă), nu creşte în aceeaşi măsură
satisfacţia sau utilitatea pentru beneficiar.
 În ce priveşte costurile, acest tip de resurse sunt sensibile la
structurare (structura de resurse, reflectată în structura de cost este
mai importantă decât fiecare resursă în parte), aşa că un proces de
prioritizare este necesar pentru a găsi structura cea mai convenabilă în
cadrul bugetului dat, fără a putea vorbi de optimalitate.
 Utilitatea pentru beneficiar a resurselor materiale poate fi o utilitate
atribuită subiectiv în prezent, o utilitate expectată, pentru viitor, şi o
utilitate marginală.
 Utilitatea marginală, care reprezintă creşterea utilităţii percepute
pentru fiecare unitate fizică din resursa utilizată este direct legată de
valoarea adaugată, reprezentând reflectarea în subiectivitatea
consumatorului a valorii adăugate de o unitate de produs realizat.
Banii în sine, dar şi bunurile care sunt achiziţionate utilizând banii şi urmând circuitele
financiare la nivelul instituţiilor constituie resursele financiare şi materiale ale şcolii şi ale
familiei.
 Constituire
 gradul de implicare şi responsabilitatea diverşilor actori în decizia privind
constituirea resurselor
 nivelul decizional la care se află decidenţii
 elemente atitudinale, judecăţi de valoare şi exprimarea satisfacţiei sau insatisfacţiei
diferiţilor actori
 Utilizare
 gradul de utilizare a resurselor
 categoriile sociale din care fac parte subiecţii
 elemente atitudinale, judecăţi de valoare şi exprimarea satisfacţiei sau insatisfacţiei
diferiţilor actori
 Efectele produse asupra rezultatelor
 raportarea (cantitativă şi calitativă) a modului de utilizare a resurselor la rezultatele
şi la procesele educaţionale
 nivelul la care se află beneficiarii resurselor
 elemente atitudinale, judecăţi de valoare şi exprimarea satisfacţiei sau insatisfacţiei
diferiţilor actori
Costuri directe şi costuri indirecte (cheltuieli generale)

 Această clasificare se foloseşte curent în comerţ şi industrie şi ajută la realizarea unei

distincţii esenţiale în procesul de producţie sau de furnizare a servicii: ceea ce participă
direct la produs sau doar asigură condiţiile realizării şi valorificării acestuia. Nu trebuie
să credeţi că unele sunt mai importante decât altele – este greşeala fatală care face ca
produsul să rămână nevândut, ca nimeni să nu afle despre el (marketing), ca personalul
să fie neinstruit şi nemotivat (formarea resurselor umane) sau ca produsele să fie proaste
şi relaţiile umane incorecte (asigurarea calităţii, management, control).
  
 Totuşi, distincţia de bază se poate face între aceste două, pornind de la centrul de cost
(secţie de producţie, şcoală); costurile directe pot fi uşor identificate în funcţie de modul
în care sunt plătite acestea: dacă un departament (secţie) îşi măsoară consumul de
energie separat, atunci costul pentru energie este un cost direct – dacă factura de
electricitate este plătită la nivelul întregii intreprinderi, atunci este un cost indirect
(overheads). La nivelul şcolii, această distincţie nu este foarte utilă, totuşi – majoritatea
cheltuielilor sunt legate de „procesul de producţie”: iluminatul claselor, încălzirea, plata
profesorilor, întreţinerea spaţiilor şcolare, materlialul didactic. Putem privi drept
cheltuieli indirecte toate acele costuri care se reflectă asupra centrelor de cost aflate la
nivel mai înalt: cheltuielile administrative efectuate de inspectoratele şcolare, formarea
continuă asigurată de universităţi şi CCD, cheltuielile administrative privind
învăţământul la nivelul autorităţilor locale.
  
Costuri primare şi secundare

Această clasificare face distincţia dintre resursele alocate

funcţiei principale a şcolii, cea educaţională, şi funcţiile
secundare- administrare, catering, transport, asigurarea
pazei şi ordinii. Această distincţie nu este în alb şi negru,
mai mult, nu trebuie interpretat că unele sunt importante
iar altele pot lipsi – vezi recentele evenimente privind
violenţa din şcoli. Cel mai bine este să vedem această
clasificare drept una graduală. Trebuie ţinut cont şi de
cheltuielie privind administrarea sistemului şcolar le
nivelul autorităţii locale, funcţionarea consiliilor de
administraţie şi a altor corpuri decizionale. Clasificarea pe
care v-o prezentăm nu reprezintă accentele bugetare, ştiut
fiind că cea mai mare parte a cheltuielilor sunt cele
salariale.
COSTURI PRIMARE CLASIFICARE FUNCŢIONALĂ PROCENT DIN
TOTAL
Costuri ale clasei
Salariile profesorilor, strict legate de
activitatea de predare
Resurse de învăţare
Personal auxiliar care lucrează cu
profesorii (laboranţi, tehnicieni etc.)
Formarea continuă a profesorilor
Costuri spaţii şcolare (pentru procesul
didactic)
Salarii legate de întreţinerea acestor
spaţii
Energie şi apă
Întreţinerea spaţiilor şi terenurilor
Rate, taxe, dobânzi
Costuri spaţii (pentru alte activităţi,
administrative, comunitare etc.)
Administrarea şcolii
Salariile profesorilor (pentru activităţi
administrative)*
Salariu personal auxiliar (pentru
activitati administrative)
Cheltuieli de birou

Cheltuieli recrutare personal

Cheltuieli de deplasare si subzistenta

Transport
COSTURI SECUNDARE Supliment alimentar, mese gratuite,
catering

(*) conform legislatiei actuale, aceste activitati nu sunt normate separat

Componente standard ale costurilor per elev
  
 1. Salariul profesorilor
 Vechime
 Experienţă profesională
 Calificare
 Sporurile salariale sunt în general automate, prea puţine elemente reflectă performanţa în desfăşurarea activităţii.
 2. Raportul nr. Elevi/ nr. de profesori (personal didactic)
 La nivelul claselor I-IV fiecare învăţător-institutor lucrează de unul singur cu o clasă întreagă, în situaţii deosebite
(număr foarte mic de elevi) se combină două clase.
 Indicatori relevanţi: numărul de clase, numărul de elevi pe clasă, numărul de ore de predare, numărul de discipline
pe care un profesor le poate preda, alte îndatoriri administrative efectuate de profesori.
 3. Raportul nr. elevi-nr personal didactic auxilaiar şi nedidactic
 Personalul didactic auxiliar: secretar, contabil, bibliotecar, documentarist, redactor, informatician, laborant,
tehnician, pedagog scolar, instructor-animator, instructor de educatie extrascolara, asistent social, corepetitor.
 Personal nedidactic: administratori, personal de pază, munctori de întreţinere şi curăţenie,
 4. Salariul personalului didactic auxiliar şi nedidactic
 5. Raportul nr. personal didactic/nr. personal nedidactic
 6. Costul manualelor
7. Materiale necesare elevilor
Acestea sunt materiale distribuite elevilor, în funcţie de
activităţile specifice fiecărui an de studiu şi discipline;
8. Materiale necesare clasei, cabinetelor şi laboratoarelor
 Acestea se pot referi fie la o dotare standard a fiecărei clase sau
tip de laborator (standardul poate fi intern, un instrument de
lucru la nivelul şcolii), fie la consumuri curente istorice, aşa cum
se procedează în general.
9. Costuri adiţionale de predare
Aceste costuri se referă la utilizarea schemelor de predare în
echipă, utilizarea unor echipamente sau materiale închiriate
etc.
10.Costuri consiliere şi orientare şcolară
 
 B. Costuri pentru elevi cu nevoi speciale
 11.Costuri de îngrijire
 12.Costuri de predare suplimentare
 13. Costuri materiale suplimentare
 14.Costuri de consiliere şi îndrumare (consiliere psiho-pedagocică specială, consiliere parentală).
  
 C. Costuri per elev pentru combaterea sărăciei (componentă socială)
 15.Supliment alimentar „cornul şi laptele”, alte tipuri de supliment alimentar (mese gratuite sau cu
contribuţie graduală)
 16.Burse sociale
 17.Sprijin pentru achiziţionarea de computere (program EURO 200)
  
 În toate aceste situaţii, indicatori relevanţi reprezintă nr. de elevi din grupurile ţintă, care primesc
aceste forme de sprijin sau care sunt elegibili în viitor.
  
 D. Costuri per profesor
 18. Materiale şi servicii pentru uzul profesorilor – consumabile, copiator, cabinete
 19. Sporuri şi prime pentru motivarea profesorilor (2) - componenta la dispoziţia conducerii şcolii
 20.Formarea profesorilor, componentă adiţională la bugetul şcolii
  
 E. Costuri de ajustare
 21.Compensare pentru şcolile cu număr mic de elevi
 22.Compensare pentru costuri salarii profesori peste medie (calificare peste medie) sau sub medie
(necalificaţi, tineri).
Exerciţiul nr. 3. Identificarea nevoilor elevilor

  
 Scopul exerciţiului următor este să conştientizeze priorităţile educaţionale care stau în centrul
finanţării învăţământului. Sarcinile sunt realizate pentru a încuraja raţionamentele şi legăturile
cauzale între nevoile elevilor şi priorităţile de alocare a resurselor.
 1. Discuţiile se vor purta în grupuri de 4, folosind următoarele subiecte:
 contextul socio-economic diferit al zonelor în care acţionează şcolile
 provenienţa familială şi diferenţieri culturale
 abilităţi înnăscute ale copiilor
 nivelul aşteptărilor copiilor şi părinţilor (expectanţe privind educaţia)
 rezultatele anuale ale copiilor şi nivelul la care intră în trepte superioare de învăţământ
 alte probleme
 2. Discutarea nevoilor copiilor se va grupa în următoarele capitole:
 nivelul şi structura cunoştinţelor pe care le asigură şcoala
 nevoi socio-culturale
 emoţionale
 fizice
 spirituale/morale
 altele
  
 Încercaţi să ierarhizaţi aceste nevoi
II. Resurse necesare învăţării:
 Aceste resurse sunt necesare pentru satisfacerea nevoilor identificate anterior.
 Lista ce va fi prezentată va fi folosită pentru a discuta despre relaţia dintre
nevoi şi resurse.
 cărţi, consumabile, echipamente
 timpul alocat prin orar, conform normativelor în vigoare, fiecărei discipline de
studiu
 personal didactic – luaţi în discuţie mărimea clasei
 personal nedidactic
 perfecţionarea profesională a personalului didactic/nedidactic
 echipamente de multiplicare/fotocopiere
 curăţenie, întreţinere spaţii, încălzire, iluminare
 mobilier şcolar – condiţii ergonomice
 terenuri de joacă şi de sport
 alte dotări
1. Discutaţi fiecare prioritate din exerciţiul anterior şi
arătaţi ce resurse sunt necesare pentru realizarea
acestora. Unele dintre resurse vor fi necesare pentru a
desfăşura activităţi de învăţare (curriculum, în sens
larg) iar altele au legătură cu mediul în care şcoala îşi
desfăşoară activitatea.
2. Realizaţi o planificare a etapelor ce trebuie parcurse
pentru a îndeplini obiectivele prioritare identificate.
Aceste obiective planificate pot fi pe termen scurt sau
pe termen mediu (1-3 ani) sau lung (3-5 ani).
Temă – Întreţinerea clădirilor şi a spaţiilor şcolare,
reparaţii anuale
 Scopuri:
 - cunoaşterea şi creşterea implicării factorilor de decizie în realizarea sarcinilor privind lucrările de
întreţinere
 - sublinierea aspectelor legislative privind sănătatea copiilor, siguranţa clădirilor şi respectarea
prevederilor necesare acordării avizului sanitar
 - accentuarea nevoii de solicitare a expertizei în domeniul supravegherii sănătăţii şi protecţiei
muncii în instituţiile de învăţământ.
  
 Obiective:
 - realizarea deciziei pentru o politică a şcolii fiind întreţinerea, reparaţiile curente şi lucrările de
consolidare a clădirilor
 - sublinierea responsabilităţilor şi cerinţelor pentru CJ şi CL în privinţa şcolii, sănătăţii elevilor şi
respectării legislaţiei în vigoare
 - sublinierea necesităţii expertizei şi consultării în domeniu
Metodă: discuţiiîn grupuri mici  plen
Materiale: informaţii, incluzând documente privind privind
planuri, expertize şi evaluări a stării clădirilor, legislaţie în
domeniu.
Rezultate:
- o politică a şcolii privind întreţinerea şi lucrările de
consolidare a clădirilor
- o conştientizare a urgenţei intrării în legalitate privind
reglementările de sănătate, siguranţă a clădirilor şi alte cerinţe
legale privind PSI, NTSM
- o conştientizare privind necesitatea utilizării expertizei în
construcţii, în vederea asigurării unei durate îndelungate de
utilizare a clădirilor şi reducere a cheltuielilor cu reparaţiile
capitale