3.

PRINCIPIUL VIBRAŢIEI univers a fost de fapt creat prin intermediul energiilor care se manifestă
sub forma undelor staţionare. Ştiind toate acestea ne dăm seama că
principiul vibraţiei ne dezvăluie un paradox – determinându-ne astfel să
“Nimic în întreaga manifestare nu este nemişcat, totul reflectăm la capacitatea de percepţie a propriilor noastre simţuri. Un
este într-o permanentă mişcare, totul vibrează”. anumit obiect care în realitate este permanent supus unei vibraţii foarte
La ora actuală ştiinţa modernă deja confirmă ceea ce afirmau rapide poate să ne apară ca fiind imobil. În mod asemănător, spiţele
înţelepţii Egiptului antic şi ai Orientului. În întregul Macrocosmos totul unei roţi care începe să se învârtească sunt la început complet vizibile,
este vibraţie care se manifestă în game de frecvenţe diferite. Unul însă dacă viteza de rotaţie creşte suficient de mult percepem atunci un
dintre principiile primordiale ale legilor universale ne învaţă că totul obiect care este compact şi fix. Această experienţă simplă ne aminteşte
este mişcare, că nimic nu este imobil. Se explică astfel diferenţierile odată în plus că nu trebuie să ne lăsăm niciodată înşelaţi de aparenţe şi
dintre diversele manifestări ale materiei, ale energiei, ale psihicului, ale că este necesar să ne dezvoltăm la maxim atenţia şi profunzimea
mentalului şi, de asemeni, ale domeniului spiritual, reducându-se astfel observaţiei pentru a ne apropia astfel cât mai mult de realitate.
aceste diferenţe specifice la diversele stări vibratorii, sau altfel spus, Procedând în acest mod vom putea descoperi dacă imobilitatea unui
frecvenţe de vibraţie ale energiei. anumit obiect corespunde uneia dintre stările cele mai grosiere ale
Scara evolutivă, sau cu alte cuvinte, ciclul manifestărilor materiei, sau dacă dimpotrivă, acel obiect nu are un nivel de vibraţie
macrocosmice ar fi prin urmare alcătuite din infinitezimale gradări ale foarte elevat. (va
urma)
frecvenţelor de vibraţie care pornesc de la forma materială cea mai
densă şi ajung la cea mai subtilă care este aceea a Spiritului Nemuritor ASTROLOGIE - CURS 6 –
a lui Dumnezeu. Prin urmare , în măsura în care frevcenţa de
vibraţie este mai ridicată, nivelul pe care îl ocupă respectiva Principiile fundamentale ale ştiinţei astrologice
manifestare pe această scară este mai elevat. Tot ce există în (continuare curs 5)
manifestare, absolut tot are un anumit nivel bine determinat de vibraţie
sau altfel spus de mişcare. Ultimele descoperiri ale fizicii au demonstrat 2. PRINCIPIUL CORESPONDENŢEI (al analogiei)
că, în realitate, materia nu este solidă, ci că de fapt ea este alcătuită
dintr-un număr inimaginabil de mare de particule şi subparticule “Ceea ce este sus este precum ceea ce este jos. Ceea ce
energetice care se află într-o constantă mişcare de vibraţie. Totul în este jos este precum ceea ce este sus, pentru a împlini
macrocosmos vibrează în conformitate cu un anumit ritm. În acest fel, miracolul TOT-ului”.
dacă spre exemplu, observăm pielea umană la microscop descoperim, Acest principiu fundamental
în realitate, un univers fascinant cu o aparenţă fluidă care se mişcă afirmă adevărul că există
neîncetat. Electronii, neutronii, quarcii, celulele de spermă, care după întotdeauna un raport constant
cum ştim înaintează cu impulsuri sacadate pentru a se uni cu ovulul, între legile şi fenomenele diverselor
moleculele de ADN sunt toate permanent agitate de o mişcare planuri atât ale fiinţei
continuă. Dacă noi ne orientăm privirea spre Macrocosmos neuitând că (MICROCOSMOS) cât şi ale
Infinitul Mare şi Infinitul Mic sunt structurate analogic, descoperim Manifestării şi vieţii universale
mişcarea perpetuă a planetelor ce se rotesc în jurul Soarelui, sorii (MACROCOSMOS). Se poate spune
rotindu-se în jurul stelelor superioare, galaxiile care se deplasează în că acest principiu este o lege
spaţiul infinit apropiindu-se şi îndepărtându-se unele de altele într-un universală care a făcut posibilă
tainic dans permanent. ridicarea vălului ignoranţei până la
Cu mai bine de 2.500 de ani în urmă, înţeleptul Pitagora îşi punctul la care să se întrevadă, într-
învăţa discipolii că mişcarea este caracteristică oricărui lucru şi oricărei o anumită lumină, o mare parte a
fiinţe. Chiar şi ceea ce ne apare ca fiind inert, cum ar fi de exemplu o Adevărului lui Dumnezeu.
piatră, posedă în realitate o anumită frecvenţă de vibraţie. Cu multe Cunoaşterea acestui principiu
secole mai târziu, matematicienii au afirmat că tot ceea ce există în
permite omului înţelept să deducă în mod inteligent necunoscutul din
cunoscut.
În astrologie se evidenţiază faptul că o aceeaşi energie cosmică are
manifestări extrem de complexe şi de variate, de la planul fizic până la
cel subtil, la fel cum un om are o manifestare fizică, psihică şi mentală.
Spre exemplu o anumită energie cosmică determină ciclul psihic uman
legat de acţiune şi iniţiativă şi tot ea determină mişcarea planetei Marte
în jurul Soarelui.
Având în vedere că universul este o singură Fiinţă, totul în el
este interconectat. De aceea este perfect posibil să cunoaştem
manifestarea subtilă a unei energii cosmice cunoscând manifestarea ei
în planul fizic. Deci, pentru exemplul dat, putem cunoaşte manifestarea
energiei psihice legate de acţiune şi iniţiativă urmărind mişcarea
planetei Marte pe bolta cerească.
Toţi iniţiaţii, sfinţi sau eliberaţi, susţin că întregul Univers este de
fapt o Unică Fiinţă foarte complexă, iar energiile cosmice cu manifestări
extrem de variate nu sunt altceva decât propriile ei manifestări. Aceste
energii pun în mişcare atomii şi planetele, ele fac ca Soarele să
strălucească, fac focul să ardă şi tot ele sunt prezente în stările de
bucurie, tristeţe sau fericire (energie psihică), datorită lor suntem
capabili să percepem cu simţurile fizice, să cunoaştem, să gândim. Cât
despre om, el nu face altceva decât să beneficieze de aceste energii şi
legi universale ce îl animă şi îi permit să se manifeste. Înţeleptul
cunoscându-le poate depăşi toate limitările pe când neştiutorul este
dominat şi supus lor. De aceea se spune că:
“Înţeleptul o duce bine şi în iad pe când prostul suferă şi în
paradis!”
În vechime aceste energii divine au fost numite de către antici
zei, fiind considerate fiinţe (forţe) prin intermediul cărora Dumnezeu
manifestă universul. Materialiştii printre care se numără şi unii oameni
de ştiinţă, au negat existenţa influenţelor subtile pe motiv că nu se pot
măsura.
Cercetările moderne au ajuns să ateste numeroase corelaţii
dintre psihismul uman şi fazele Lunii, pe de o parte, şi corelaţiile dintre
voinţa umană şi activitatea Soarelui, pe de alta parte. De aici şi până la
validarea completă a străvechilor observaţii astrologice mai este doar
un singur pas: acela al depăşirii orgoliului ştiinţific.
ANALOGIA MACROCOSMOS / MICROCOSMOS
Textul fundamental al ocultismului―“Tabla de smarald” a lui
Hermes Trismegistos care exprimă în mod sintetic analogia şi
corespondenţa între Macrocosmos şi Microcosmos, constituie textul
cheie al ştiinţei spirituale.
“Tabla de smarald” rezumă totodată în câteva aforisme
extrem de concise esenţa filosofiei şi cunoaşterii alchimice. Autorul ei,
un mare înţelept şi iniţiat care a precedat dinastiile faraonilor egipteni
din antichitate şi care, mai apoi, a fost considerat de populaţia Egiptului
ca fiind o încarnare divină pe pământ, este cunoscut sub numele de
Hermes Trismegistos, care a fost şi este venerat în egală măsură mai
ales în calitatea sa de iniţiator al ştiinţei secrete a alchimiei.
Conform legendei, acest faimos text a fost găsit de către soldaţii
lui Alexandru cel Mare, atunci când aceştia au pătruns în marea
piramidă a lui Kheops, plasată în complexul arhitectural de la Gizeh,
lângă Cairo. Se spune că Hermes Trismegistos a gravat el însuşi
aforismele sale tainice pe o tăbliţă de smarald, utilizând pentru aceasta
doar un vârf ascuţit al unui diamant. De aici provine numele de “Tabla
de smarald” care a fost dat acestui text criptic.
Microcosmosul reprezintă omul cu toate vehiculele sale
invizibile; Macrocosmosul reprezintă universul fizic împreună cu toate
planurile sale invizibile. Această definiţie a hermetismului se regăseşte
sub o altă formă şi în ştiinţă: fizica de ultimă oră face destul de clar
distincţie între Macrocosmos şi Microcosmos; dar aici Macrocosmosul
devine lumea omului, iar Microcosmosul este lumea intraatomică. De
altfel, în ciuda acestei diferenţe, fizica, aidoma esoterismului, are drept
principiu fundamental unitatea obiectului său.
Orice demers omenesc ia naştere dintr-o separare a umanului de
lume – la început trebuie să existe un obiect, tot aşa cum trebuie să
existe şi un subiect ― dar mai apoi demersul se elaborează printr-o
depăşire a acestei separări: subiectul sfârşeşte prin a cunoaşte obiectul.
Pentru a exista o lucrare sau o experienţă reală, este importantă
obţinerea unei relaţii potrivite între subiect şi obiect.
Evident, relaţia ştiinţifică nu este similară cu relaţia hermetică.
Termenii Microcosmos şi Macrocosmos nu acoperă, în cele două
sisteme, aceleaşi realităţi. Ştiinţa încearcă să stabilească pretutindeni
raporturi de cauzalitate, ocultismul şi Astrologia – stabilesc adeseori
analogii.
Atât pentru hermetism cât şi pentru ştiinţa astrologică, analogia
reprezintă relaţia privilegiată cu universul (MACROCOSMOSUL). Acest
aspect este menţionat într-unul dintre textele hermetice fundamentale,
care este “Tabla de smarald”, atribuită legendarului Hermes
Trismegistos:
 “Este perfect adevărat şi dincolo de orice îndoială, sigur pentru cel care va aprofunda domeniul astrologiei. Se poate spune că,
şi cât se poate de REAL că tot ceea ce se află jos este (în mod dacă în trecut ele au permis eliberarea de obscurantismul religios,
analogic aranjat) precum tot ceea ce se află sus; şi este astăzi ele contribuie din plin la eliberarea de sub dictatura mitului
important să se ştie că tot ceea ce se află sus este (în mod ştiinţific.
analogic aranjat) precum tot ceea ce se află jos; prin această Prin urmare, nu este deloc întâmplător că înţelepţii au susţinut
dispunere unitară sunt înfăptuite TOATE miracolele Unicului totdeauna că toate lumile, atât cele de sus cât şi cele de jos sunt
(Dumnezeu) şi astfel apar şi subzistă toate lucrurile, forţele cuprinse în conştiinţa atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu.
tainice şi fiinţele care există. Şi, întocmai precum toate Intuind această unitate a Macrocosmosului, Paracelsus spune:
lucrurile, forţele şi fiinţele sunt (există) şi provin din TOTUL – “Între cer şi pământ există o unitate deplină care se reflectă, pe de o
Unul, prin medierea Unicului Dumnezeu, tot astfel toate parte, în influenţa reală sau presupusă, pe care Soarele, stelele şi
lucrurile, forţele şi fiinţele sunt, la rândul lor, născute din Fiinţa planetele o exercită asupra vieţii plantelor, animalelor, oamenilor şi
acestui Unic (Dumnezeu) care este singura REALITATE ETERNĂ asupra leacurilor care derivă din acestea; pe de altă parte, în repetarea
şi INFINITĂ, printr-un anumit fel (gen) de aranjare şi adaptare”. structurilor de unde au luat naştere noţiunile de Macrocosmos şi
Textul conţine axioma pe care se sprijină întreg hermetismul şi Microcosmos”.
anume că analogia – echivalenţa – constituie principiul unificator al Cu privire la imaginea Întregului, un străvechi text al
întregului univers, inclusiv omul. înţelepciunii evreieşti indică: “Cel Sfânt (Dumnezeu), fie el
Dar cum poate microcosmosul – această “arahnidă”, cum o binecuvântat, a creat omul după CHIPUL ŞI ASEMĂNAREA SA,
numeşte Pascal, să se afle permanent în analogie cu universul? Există transmiţându-i în el imaginea sfintei împărăţii, care în realitate este
oare între ei vreo măsură comună? Hermetismul întocmai ca şi ştiinţa imaginea realizată în mic a întregului (MACROCOSMOSUL), o imagine pe
astrologică, pleacă de la principiul că, dacă vrem cu adevărat să ieşim care Cel Sfânt (Dumnezeu), fie el în veci binecuvântat, a privit-o şi a
din haos, trebuie implicit să creăm o asemenea măsură. De altfel, folosit-o ca model atunci când a făcut lumea precum şi toate creaturile
adaugă el, omul nefiind numai spaimă şi disperare, ci şi dragoste, ei. Această atotcuprinzătoare imagine este sinteza tuturor spiritelor, de
această măsură nu este o creaţie artificială; o secretăm în chip spontan sus şi de jos, fără deosebire;
sau, cu alte cuvinte, intră în constituţia noastră structurală ea este sinteza tuturor sefiroţilor (sferelor de putere), tuturor numelor,
(pitagoricienii susţin că o atare corespondenţă între om şi astre trebuie tuturor epitetelor şi tuturor denumirilor” (Zohar).
statornicită mai ales prin cunoaşterea numerelor). Pe de altă parte,
însă, dacă respectiva măsură constituie o realitate, orice expresie a
acestei realităţi devine ipotetică, aproximativă (de n-ar fi fost aşa, fiinţa
umană ar fi coincis pe de-a întregul cu expresiile sale şi atunci şi-ar fi
încheiat ciclul epifanic şi s-ar fi resorbit în sine însăşi). Prin urmare, orice
analogie este “un ca şi cum”; dar un ca şi cum care, în mod paradoxal,
ne face să prindem rădăcini şi totodată ne apropie fulgerător de infinit.
Altfel spus : 1) “tot ceea ce se află jos este precum tot ceea ce se află
sus” este clar o analogie şi nu o identificare; 2) această analogie, ca şi
oricare alta, nu a fost stabilită odată pentru totdeauna, ci rezultă dintr-o
“muncă susţinută”, dintr-o "experienţă” directă realizată asupra sinelui
şi asupra universului. Analogia stabileşte astfel o apropiere, dar nu se
fixează niciodată aici – altfel n-ar fi decât o comparaţie. Ea nu stabileşte
apropierea decât pentru a dezvălui eventualele joncţiuni între fiinţa
umană (MICROCOSMOS) şi univers (MACROCOSMOS)
Astfel de consideraţii pot părea, la prima vedere, deplasate
pentru un spirit neobişnuit să mânuiască asemenea concepte, care în
filozofia presocratică reprezentau ceva obişnuit. Ele vor deveni familiare