Pădurea norvegiană , scris in 1987 de celebrul Haruki Murakami,

este un roman ce te răscoleşte agresiv din primele pagini şi pe care il devorezi rapid ,
cu o poftă crescândă. Un roman care relevă o istorie tulburătoare de dragoste,
inmuiată în mister si tragism; o istorie duală, pe alocuri perversă si foarte personală.

Acţiunea este plasată în Tokyo anilor 1960, timpul protestelor si al reformelor

studenţesti, privite de Murakami ca un joc ipocrit al tinerilor dornici de autoafirmare. Pe
fundalul nostim al acestor miscari evoluează povestea de dragoste a tânărului
Watanabe, relatată retrospectiv, pentru a nu fi uitată, de Watanabe la 37 de ani.

Toru Watanabe colegul său Kizuki si prietena acestuia Naoko duc o viata fericita
impreuna, compensându-si neajunsurile. Această existenţă fericită este, însă,
întreruptă de sinuciderea subită a lui Kizuki la cea de-a 17 sa aniversare. Watanabe , în
incercarea de a compensa marea pierdere, petrece tot mai mult timp impreună cu
Naoko , sfarşind prin a se indragosti de aceasta. In noaptea celei de a 20a aniversare a
sa, Naoko, simţindu-se deosebit de vulnerabilă şi slabită de criza psihologică tot mai
profundă , i se daruieste lui Watanabe. Acest gest acutizeaza criza sa psihologică si o
face să lase Universitatea pentru un an pentru a se interna intr-un sanatoriu. Toru,
rămas singur şi fiind dezgustat de ipocrizia şi lipsa de inteligenţă a colegilor săi, işi
găseşte refugiu în studierea istoriei literaturii. Singura sa prietenă este Midori, o colegă
de Universitate, care intruchipează tot ce ii lipsea lui Naoko : increderea in sine,
libertatea si perversitatea. Prietenia lor evoluează ,treptat, spre dragoste reciprocă.
Simţindu-se legat de Naoko, Watanabe o vizitează la sanatoriu, unde o cunoaşte pe
Reiko, altă pacienta a sanatoriului si confidenta lui Naoko.Intors in Tokyo, Watanabe se
simte confuz, pierdut intre cele doua femei iubite.Totusi, sentimentele lui faţă de
Naoko degenerează treptat într-un simplu angajament moral faţă de aceasta .Lumea
sa interioara devine tot mai depresivă. Această criză este rezolvată, in mod tragic, de
sinuciderea lui Naoko . Reiko, intelegând problemele lui Watanabe, mai tânăr decât ea
cu 19 ani, vine in Tokyo pentru a-l indemna sa depăşească această etapă din viaţa sa.
Ameţiti de alcool si de discuţii, acestia au relatii sexuale in seara plecării lui Reiko.
Discuţiile din acea seara il fac pe Watanabe să inţeleagă cât de importantă este Midori
pentru el. Intr-un moment de revelatie, acesta o sună , pentru a-si mărturisi
sentimentele; autorul lasă, insă, acest curs al povestirii neterminat.
Titlul este imprumutat de la cântecul Beatlesilor, “Norwegian Wood”, cântecul iubit al
lui Naoko. Acest cântec declanşează la Watanabe, când acesta avea 37 de ani, suvoiul
de amintiri despre vechea sa iubire. Motivul pădurii este reluat la sfârşitul romanului,
când Naoko, printr-o ironie a sorţii, se sinucide in pădurea intunecată din preajma
sanatoriului.

Este o istorie plină de erotism si perversiune,ironie si dezgust ,tragedie si nebunie,

ceea ce face cartea foarte personală. Te simţi părtaş al celor intamplate, invitat de
Watanabe ca spectator la re(in)trospecţia sa . Evenimentele evoluează rapid ,
cumprinzând intreaga constiinţă a cititorului, care trăieşte alături de narator şi simte
gustul amar al umorului negru, aflat in surplus aici. In cursul lecturii , pierzi constiinţa
diferenţei dintre nebunie si normalitate, realitate si vis. “Pădurea norvegiana”te fură
din cotidian, smulgandu-ţi scutul constiinţei si atingandu-ţi cele mai intime ascunzişuri
ale sufletului. O carte ce te poartă ca pe o marionetă , te linisteste , ca mai apoi să te
scuture iarăşi, inecându-te in nebunia ei;o carte pe care vrei sa o reciteşti ; o carte
demnă de Haruki Murakami.

Citat indrăgit : “…moartea nu se află la polul opus vieţii , ci face parte din viaţă”.