O, vreau sa joc, cum niciodata n-am jucat!

/Sa nu se simta Dumnezeu/ in mine/in rob în

temnita -încatusat./Pamantule, da-mi aripi:/sageata vreau sa fiu sa spintec/nemarginirea,/ Ba
nu mai vad în preajma decat cer,/de-asupra cer,/si cer sub mine /si-aprins în valuri de
lumina/sa joc/strafulgerat/ de-avanturi nemaipomenite/ca sa rasufle liber Dumnezeu în
mine,/Ba nu carteasca:/"Sunt rob în temnita !"

Poezia, care face parte din volumul "Poemele luminii", contrazice în aparenta atitudinea
pasiva, de receptare a senzatiilor venite din afara, exprimand, cum s-a mai spus, o traire
frenetica, dionisiaca, un elan care tinde sa dezlege parca fiinta de materie si s-o proiecteze in
înaltimi. "Jocul" blagian e aproape de ascensiunea romanticilor. S-a mai spus ca prin joc poetul
exprima aici exacerbarea expresionista a eului care tinde sa-si transgreseze limitele, cu alte
cuvinte tradeaza, tot modul expresionist, "relatiuni cu cosmicul, cu absolutul ilimitatul" [L.
Blaga, "Zari si etape"]. Jocul, afirmat aici ca dorinta arzatoare, ca expresu vointei, este o
jubilare a spiritului, nu o simpla dezlantuire fizica. Repetarea cuvântului "cer" duce la o
interpretare ("sa nu mai vad în preajma decat "cer", / de-asupra cer, / si cer sub mine").

Metaforele ce apar în text ("aripi", "sageata", "valuri de lumina") trimit la sensul de zbor si
combustie, dezlipire de real, traire hiperbolizata în alte sfere, unde eul se depaseste pe sine,
"strafulgerat de-avanturi nemaiponinite". Afirmarea propriei vointe ("Vreau sa joc !")
presupune potentarea constienta a propriilor energii, eliberarea lor din catusele trupului.
Aceste avanturi se datoresc constiintei unei esente divine prezente în "temnita" fiintei umane.
Asemanarea cu divinitatea presupune constiinta unui Supra-eu, în sens nietzscheean sau
junghian. Este prezent si aici simbolul luminii (combustie, sete de absolut, viata), avand pe alt
plan ca rezultanta "sensul", semnificarea. Aceasta "lumina" echivaleaza sau tinde sa
echivaleze cu sintagma "Dumnezeu în mine", un absolut continut, un sens integrat fiintei de
trup si sange a, omului.

"Psalm" apartine volumului "in marea trecere" (1924), fiind o ruga la adresa unei divinitatii ce
refuza sa-si faca simtita prezenta. Pentru poetul insetat de absolut, cautarea lui Dumnezeu devine
obsesia unei vieti intregi, o lupta continua cu limitele, cu cenzura transcendenta: "O durere
totdeauna mi-a fost singuratatea ta ascunsa/ Dumnezeule, dar ce era sa fac?/ Cand eram copil ma
jucam cu tine/ si-n inchipuire te desfaceam cum desfaci o jucarie." Despartirea de Dumnezeu
seproduce prin pierderea paradisului, a sensibilitatii infantile: "Apoi salbaticia mi-a crescut,/
cantarile mi-au pierit,/ si fara sa-mi fi fost vreodata aproape/ te-am pierdut pentru totdeauna/ in
tarana, in foc, in vazduh si pe ape." E un Dumnezeu panteist, aflat pretutindeni si totusi nicaieri,
care, ca si cel arghezian, nu se reveleaza niciodata, chiar daca poetul, aflat in eterna cautare, a
devenit "numai tina si rana". Tonul liric atinge note de vehementa, aproape de invectiva, lumea fiind
perceputa ca un imens cosciug ("O racla-i lumea", spusese si Eminescu in poezia "Demonism"), in
care se afla insusi creatorul ei: "in cer te-ai inchis ca-ntr-un cosciug./ O, de n-ai fi mai inrudit cu
moartea/ decat cu vieata,/ mi-ai vorbi. De acolo unde esti,/.din pamant ori din poveste mi-ai vorbi."
Dumnezeu este invocat sa se arate, sa apara precum altadata in fata lui Moise, in
desert: "in
spinii de-aci arata-te, Doamne,/ sa stiu ce-astepti de la mine./ Sa prind din vazduh sulita
veninoasa/ din adanc azvarlita de altul sa te raneasca subt aripi?/ Ori nu doresti nimic?/ Esti muta,
neclintita identitate/ (rotunjit in sine a este a)/ nu ceri nimic. Nici macar rugaciunea mea."
Intr-un sfarsit simbolic de lume ("e noapte fara ferestre-nafara"), in cautarea disperata a lui
Dumnezeu, poetul se dezbraca de trup, spiritul nelinistit ducand mai departe dorinta de revelatii
profunde: "Iata stelele intra in lume/ deodata cu intrebatoarele mele tristeti./ Iata e noapte fara
ferestre-nafara./ Dumnezeule, de-acum ce ma fac?/ in mijlocul tau ma dezbrac. Ma dezbrac de
trup/ ca de o haina pe care-o lasi in drum."