Facultatea de ştiinţe politice, adminsitrative şi ale comunicării

Catedra de ştiinţe politice

Anul I de studii

Anul universitar 2008-2009

INTRODUCERE ÎN ŞTIINŢELE POLITICE

- syllabus de curs -

Informaţii generale despre disciplină:

- Profesori titulari:
Curs:
Lector univ. dr. Irina Kantor
Modalitati de contactare:
¾ e-mail: irinakantor@yahoo.com
¾ ore de audienţă: lini, miercuri 10.30-11.30., sala I/3, clădirea Facultaţii de ştiinţe
politice, adminstrative şi ale comunicării

Seminar:
Asist. univ. drd. Horia Lupu
Modalitaţi de contactare:
¾ e-mail: horialupu@yahoo.com
¾ ore de audienţă: marţi (13,30-15,30), miercuri ( ), sala I/8, clădirea Facultaţii de
ştiinţe politice, adminsitrative şi ale comunicării

- Număr de credite: 5
- Cod: UPS1101

- Programare în orar a activităţilor didactice:

Curs:
marţi, 13.15-14.55, sala II/4, clădirea Facultaţii de ştiinţe politice, adminsitrative şi ale
comunicării

Seminarii:
Grupa 1 - joi, 9.45.-11.25 sala II/1 G. 1
Grupa 2 - joi, 11.30-13.10, sala II/1 G. 2
Grupa 3 - joi, 13.15-14.55, sala II/1 G. 3

1
Descrierea disciplinei, obiective:
- Cursul „Introducere în ştiinţele politice” urmăreşte trei obiective principale. Primul, aşa
cum sugereaza şi denumirea sa, este acela de familiarizare a studentilor de anul I cu
ştiintele politice, cu conceptele şi teoriile fundamentale şi cu principalele orientari de
cercetare existente. Al doilea obiectiv este acela de prezentare, prin intermediul unui
demers articulat, a domeniilor de bază ale ştiinţelor politice, aşa cum sunt predate şi
cercetate acestea în cadrul facultăţii noastre; se va urmări un scurt istoric al acestora,
modul în care s-au particularizat dar şi felul în care se integrează în ştiinţa politică în
ansamblu, problemele la care acestea îşi propun să răspundă şi provocări contemporane.
Al treilea obiectiv vizează realizarea unui prim contact al studenţilor cu cadrele didactice
ale facultăţii şi cu preocuparile academice ale acestora. Cursul este unul modular; el
introduce, într-o structură unitară, 14 module distincte. Fiecare modul urmează să fie
susţinut de către un titular sau colaborator al domeniului respectiv din cadrul catedrei de
ştiinţe politice, împreună cu profesorul titular al cursului. Numele fiecărui titular de
modul se regăseşte în paragraful de prezentare a modulului respectiv din syllabus-ul
cursului.
Cerinţe pentru studenţi: prezenţă, participare activă, menţinerea unei atmosfere potrivite
pentru studiu.

- Seminarul are ca rol, prin utilizarea metodei interactive (discuţii şi dezbateri în cadrul
seminariilor), recapitularea, detalierea şi aprofundarea informaţiilor transmise la curs, în
complexitatea acestora. În felul acesta, discuţiile din cadrul cursurilor vor fi mai bine
întelese şi fixate în memorie, iar eventualele nelămuriri existente vor putea fi mai usor
elucidate. Lucrul în cadrul fiecărui seminar se va baza pe bibliografia indicată, a carei
parcurgere este obligatorie.
Cerinţe pentru studenţi: seminarul este acea parte a activităţii academice pentru care
prezenţa activă a studentilor este cea mai importantă. Pentru fiecare seminar, obligaţiile
dvs. permanante ţin de parcurgerea bibliografiei indicate şi cu obligativitate
conspectarea acesteia, urmărirea şi pregătirea temelor de seminar enunţate în cadrul
prezentării fiecărui curs şi participarea activă la discuţii; neîndeplinirea uneia dintre
aceste obligaţii echivalează cu absenţa la seminarul respectiv. De asemenea, în funcţie
de specificul fiecărui modul, titularul seminarului poate introduce teme suplimentare de
seminar (individuale sau colective) sau le poate modifica pe cele existente. În cazul în
care survin, aceste modificari urmează să fie anunţate cu cel puţin o săptămână în avans.

Prezenţă:
Prezenţa solicitată este de minimum 80%, atât pentru cursuri cât şi pentru seminarii. În cadrul
orelor se va ţine evidenţa prezenţelor şi absenţelor dvs.
În cazul seminariilor, este obligatorie frecventarea acestora cu grupa din care faceţi parte,
conform programării din orar.

2
Mod de evaluare:
- Examene - 60% din nota finală.
Vor fi organizate două examene partiale dupa cum urmeaza: primul examen în data de
24 noiembrie in penultima săptămână a lunii noiembrie (în afara orelor de curs şi
seminar), iar al doilea în cadrul sesiunii de examene din iarnă (lunile ianuarie-februarie).
In ce priveste primul partial, fiind un examen anuntat de la inceputul semestrului, el nu va
putea fi repetat, astfel incit prezenta studentilor la aceaa data este necesara in vederea
promovarii.
Fiecare examen parţial va avea o pondere de 35% din nota finală. Nepromovarea unui
examen va atrage dupa sine nepromovarea disciplinei în cadrul aceastei sesiuni.

- Activitate la cursuri şi seminarii - 40% din nota finală:

Cursuri: participarea activă la cursuri - 10% din nota finală.
Seminarii: parcurgerea bibliografiei indicate, realizarea conspectelor, participarea activă
în cadrul seminariilor, rezolvarea temelor de seminar (enunţate în syllabus) şi a
eventualelor sarcini suplimentare anunţate din timp - 30% din nota finală.
- Punctajele obtinute in cursul semestrului au aceesi pondere si in sesiunea de restante,
constituind in egala masura procente din nota finala.. In cazul in care nu este intrunit procentul
de prezenta de 75% , precum si in cazul in care la activitatile de curs si seminar prestatia nu
indeplineste criterrile de promovare enuntate, este obligatorie repetarea disciplinei in anul
academic urmator.

Fraude în examen:
Fraudele descoperite în cadrul examenului vor fi sancţionate cu excluderea din examen, notarea
cu nota 1 şi propunerea studentului pentru exmatriculare în sedinţa de catedră.
Cazurile de plagiat, în măsura în care vor fi depistate, vor fi sancţionate conform politicii
Catedrei de ştiinţe politice privitoare la plagiat (a se vedea pagina de internet a catedrei de stiinte
politice - www.polito.ubbcluj.ro - secţiunea cu reguli privitoare la plagiat, sau direct link-ul
http://www.polito.ubbcluj.ro/polito/documente/reguli_plagiat.pdf)

3
 Tematica şi programarea cursurilor şi seminariilor

01-05.10.2008
Cursul I.
Introducere. Prezentarea disciplinei, discutarea aspectelor de ordin administrativ
lector univ. dr. Irina Kantor, asist. univ. drd. Horia Lupu

06-12.10.2008
Cursul II.
Principalele teme ale ştiinţei politice. Relaţia ştiinţei politice cu alte ştiinţe.
Lector univ. dr. Cosmin Marian

Acest curs se constituie într-o introducere la ceea ce literature de specialitate numeşte

studiul politicii în sens larg şi a domeniului care se ocupă cu acest studiu. Vor fi prezentate
principalele definiţii ale ştiinţei politice şi evoluţia modalităţilor de definire a acesteia. Domeniul
este definit şi curcumscris în raport cu: (1) alte discipline înrudite (istorie, drept constituţional,
sociologie, etc), (2) definiţiile date de autorii de autoritate din domeniu şi, (3) ceea ce condideră
a fi ştiinţa politică cei care o predau şi/sau fac cercetări în domeniu.
Cursul va accentua istoricul preocupărilor de definire a ştiinţei politice şi a principalelor
şcoli precupate de cercetare şi studii în acest domeniu (teoria politică, studiile politice comparate,
administraţia publică, relaţiile internaţionale, metodologia politică). De asemenea, cursul va
prezenta principalele contribuţii la dezvoltarea domeniulu, în special aportul adus de principalele
“manuale de ştiinţe politice” elaborate până în acest moment. O atenţie aparte va fi acordată
discutării relaţiei ştiinţei politice cu alte ştiinţe – domeniile hibride, specializarea ştiinţei politice,
împrumuturile conceptuale, teoretice şi metodologice.
Principalele provocările ale domeniului ştiinţelor politice care vor fi abordate în acest
curs pot fi sumarizate astfel: 1) prin ce distinge ca şi metodă de cercetare ştiinţa politică de alte
ştiinţe şi 2) care sunt principalele subiecte/teme care ar trebui să preocupe pe cei care fac ştiinţe
politice.

Bibliografie:
4
Ronald F. King, Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele ştiinţelor sociale,
Polirom, Iaşi, 2005, pg. 26 – 27.
Robert E. Goodin, Hans-Dieter Klingemann (coord.), Manual de ştiinţă politică, Polirom, Iaşi,
2005, pg 21 – 37 şi 98 - 107

Seminar: analiza comparativă a capitolelor introductive din Robert E. Goodin, Hans-Dieter

Klingemann (coord.), Manual de ştiinţă politică, Polirom, Iaşi, 2005 şi Political Science: The
State of the Discipline II, Edited by Ada W. Finifter, 1993 (disponibil online la
http://www.questia.com/PM.qst?a=o&d=86092712). Observarea şi discutarea principalelor
diferenţe între modul în care editorii acestor manuale văd evoluţia ştiinţei politice şi a
preocupărilor în domeniu.

13-19.10.2008
Cursul III.
Cultură politică şi democraţie
Conf. univ. dr. Gabriel Badescu

Care sunt factorii care influenţează apariţia unui regim democratic, îi determină
stabilitatea, sau sunt cauză a răsturnării sale? Încercarea de a da un răspuns acestor întrebări a
condus încă din vremea antichităţii greceşti la considerarea unor factori culturali drept o posibilă
parte a explicaţiei. De atunci şi până în prezent au fost numeroase încercările de a include în
explicarea unor fenomene politice şi a unor aspecte de tip cultural, alături de cele instituţionale,
politice si economice.
Mai recent, căderea regimurilor comuniste, ritmul foarte diferit al democratizării în
rândul celor aproape 30 de state foste comuniste, dar şi atacurile teroriste din septembrie 2001 şi
adâncirea tensiunilor dintre "civilizaţii" care au urmat acelor atacuri, sunt evenimente şi procese
care menţin ridicat interesul pentru studiul relaţiei între cultură şi democraţie.
Caracterul acestui domeniu este interdisciplinar, cele mai multe dintre contribuţiile care îl
constituie fiind revendicate de către ştiintele politice şi sociologie, iar mai recent şi de către
ştiintele economice. În plus, psihologia, istoria si antropologia, sunt discipline care au avut un rol
însemnat în dezvoltarea sa.

Tema cursului este aproximată prin două subteme aflate în relaţie, care vizează o
categorie largă de aspecte ale culturii, desemnate prin termenul de capital social, respectiv o
categorie de fenomene care sunt manifestări ale culturii, grupate sub denumirea de participare
politică:
1. Capitalul social. Ce este, ce îl determină, ce efecte are, dacă poate fi folosit în aplicaţii
practice, cât capital social au românii? Aceleaşi întrebări sunt puse şi în ceea ce priveşte
conceptul de încredere, care în literatură este strâns asociat celui de capital social.
2. Participarea politică. Care sunt formele de participare, de ce participă oamenii, care sunt
efectele participării şi cât de mult participă românii în raport cu cetăţenii altor naţiuni?

Temă de seminar:
Discutie pe marginea cărţii Etica protestanta si spiritul capitalismului (Max Weber) - capitolul
1: care este ipoteza centrală a lui Weber, care sunt argumentele (structura cercetării)? Care sunt
5
implicaţiile lucrării în prezent? Cartea poate fi accesată în limba engleză pe web: Weber, M. -
The Protestant Ethic and the Spirit of Capitalism. Ch. 1: “Religious affiliation and social
stratification”: http://xroads.virginia.edu/~HYPER/weber/WeberCH1.html)

Bibliografie obligatorie:
- Fisierul "Cultura politica, biblio.doc" (fragmente din Bădescu, G. - Participare politică şi
capital social în România, Ed. Accent, Cluj-Napoca, 2001).
- Weber, Max - Etica protestantă şi spiritul capitalismului, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993:
capitolul 1, „Afiliere religioasă şi stratificare socială” (cartea este disponibilă în limba engleză pe
web: Weber, M. - The Protestant Ethic and the Spirit of Capitalism. Ch. 1: “Religious affiliation
and social stratification”: http://xroads.virginia.edu/~HYPER/weber/WeberCH1.html).

Bibliografie suplimentară:
- linkurile pe web din http://www.policy.hu/badescu/Syll_CP_04_05.pdf

22-26.10.2008
Cursul IV.
Partide şi sisteme de partide
Lector univ. drd. Szasz Zoltan
Prezentarea trece în revistă cele mai importante teme ale staziologiei - studiul
sociologic al partidelor şi al sistemelor de partide - atât din punct de vedere istoric cât şi din
punct de vedere tematic. O scurtă incursiune în opera înaintaşilor şi a clasicilor de la începutul
secolului trecut va servi ca introducere (Michels, 1962 [1915]). Cea de-a doua parte va fi
dedicată genezei fenomenului partinic, precum şi tipurilor istorice şi a modelelor de partide
(Duverger, 1964; Neumann, 1956; Kirchheimer 1966; Katz, Mair, 1995). Se va continua cu
creionarea legăturii dintre partide şi societate prin intermediul introducerii în teoria clivajelor
(Lipset, Rokkan, 1967) şi a familiilor de partide (Beyme, 1984; Seiler, 1982). Cea de-a patra
parte va prezenta rezultatele referitoare la distribuţia puterii în partide (Rohrschneider, 1994;
Panebianco, 1988; Michels, 1962 [1915]). Partea a cincea va trata abordările sistemelor de
partide (de ex. Sartori, 1976), iar cea din urmă mediul instituţional în care funcţionează partidele,
accentul căzînd pe teoriile coaliţionale Laver, Schonfield (Budge, Keman, 1990; Laver,
Schofield, 1990).
Ca şi probleme cotidiene vor fi amintite la urmă problemele sau provocările pe care le
prezintă pe planul practicii politice aşa-numita criză a partidelor, decuplarea membrilor şi a
electoratului de partide, precum şi evoluţia dialectică a tipurilor istorice de partide.

Temă de seminar:
Dezbaterea şi aprofundarea celor citite în manualul scris de Pasquino, Gianfranco.

6
Bibliografie obligatorie:
- Pasquino, Gianfranco - Curs de ştiinţă politică, Editura Institutul European, Iaşi (Seria
Universitaria. Colecţia Ştiinţe Politice), 2002: pag. 150-180.

Bibliografie suplimentară:
- Fisichella, Domenico - Ştiinţa politică. Probleme, concepte, teorii, Editura Universitatea de
Stat din Moldova , Chişinău, 2000: pag. 169-184., 197-216.
- Beyme, Klaus von - Parteien in Westlichen Demokratien, 2 überarb, Piper, Aufl.
München (Serie Piper, Band 245), 1984: pag. 43-198.
- Budge, Ian; Keman, Hans - Parties and Democracy: Coalition Formation and
Government Functioning in Twenty States, Oxford University Press, Oxford
(Comparative European Politics), 1990.
- Duverger, Maurice - Political Parties. Their Organisation and Activity in the Modern State,
Methuen, London, 1964.

27.10-02.11.2008
Cursul V.
Comportament politic
Cercetator drd. Toma Burean

Studiile de psihologie politică se constituie într-un domeniu interdisciplinar care s-a

dezvoltat cu precădere începând cu a doua jumătate a secolului XX. Din domeniul ştiinţelor
politice interesul pentru o astfel de colaborare a venit în special din partea specialiştilor în
comportamentul politic. Perspectivele din care aceste studii au fost abordate de către psihologi au
variat însă de la psihologia personalităţii, la psihologia socială şi mai recent la psihologia
cognitivă. Teme actuale ale domeniului psihologiei politice includ: formarea preferinţelor
electorale, rolul caracteristicilor individuale/stilului de leadership politic şi rolul stilului de
comunicare interpersonală în influentarea a comportamentului politic.

Temă de seminar:
Definiţi conceptul de „context social” şi arătaţi în ce mod el constituie un răspuns din partea
sociologiei politice la dilema generată de faptul că în realitate majoritatea preferinţelor politice
ale indivizilor sunt determinate de mediul social în care ei trăiesc şi nu reprezintă rezultatul
alegerilor individuale independente aşa cum ar trebui să fie conform exigentelor unei societăţi
democratice ideale.
Daţi un exemplu concret care să ilustreze acest raţionament.

Bibliografie:
- Goodin, Robert E.; Klingemann Hans-Dieter (coord.) - Manual de ştiinţă politică, Editura
Polirom, Iaşi, 2005: pag. 205-228

03-09.11.2008
Cursul VI.
Economie politică
Drd. Daniel Pop
7
 Economia politică studiază interacţiunile dintre instituţiile politice şi cele economice. În
domeniul economiei politice distingem două abordări principale. Prima abordare propune studiul
originilor, evoluţiei şi menţinerii instituţiilor economice şi politice. În această perspectivă, prin
aplicarea metodelor economice de analiză, se studiază impactul instituţiilor asupra
comportamentului strategic al indivizilor şi a modului în care acestea constrâng alegerile
individuale.. A doua abordare se referă la influenţa instituţiilor economice şi politice asupra
performanţei sistemelor economice şi politice (de exemplu, asupra politicilor publice). Pe
parcursul cursului vom discuta diferenţele principale dintre abordările menţionate şi modul în
care aceste diferenţe influenţează rezultatele analizei.
Scopul este identificarea acelor pârghii prin care instituţiile politice influenţează comportamenul
economic al diferiţilor agenţi la nivel individual şi social. În acelaşi timp, se urmăreşte discutarea
modului în care diferitele instituţii şi comportamente economice susţin sau subminează
autoritatea de stat şi democraţia. Din perspectiva abordării metodologice, în domeniul economiei
politice, distingem între abordări sociologice şi downsiene.

Temă de seminar:
Efectele comportamentul stragic asupra performanţei instituţiilor.

3) Bibliografie:
Goodin, R.E. si Klingeman, H.-D. (2005) Economie Politica, in Manual de Stiinta Politica,
traducere de Kantor I.A., Stanus I., Careja R., Nemes M., Cozianu A.-I., Todereean O., Marian
C.G., Editura POLIROM, Iasi, partea a 8-a, capitolele 28, 30, paginile 559-581 şi 599-606.
Prezentarea şi discutarea diferitelor abordări de analiză în domeniul economiei politice.

Bibliografie:
Goodin, Robert E.; Klingemann Hans-Dieter (coord.) - Manual de ştiinţă politică, Editura
Polirom, Iaşi, 2005: partea a 8-a, capitolele 28, 29, 30 şi 31, pag. 559-621.

10-16.11.2008
Cursul VII.
Politica comparată
Cercetator drd. Toma Burean

Cursul va prezenta politica comparată ca un domeniu foarte important în cadrul ştiinţelor

politice. Va urmări abordările principale în politica comparată mergând pe ideea urmăririi
contextului în care s-au dezvoltat conceptele şi pe enumerarea criticilor ce au dus la considerarea
teoriei ca depăşită. Această prezentare va fi urmată de discutarea principalelor probleme cu care
se confruntă politica comparată şi anume: rolul variabilei timp, capacitatea conceptelor de a
„călători”, numărul de cazuri. La finalul cursului vor fi discutate, provocările la adresa abordării
comparative: determinismul, studii statice vs. dinamice, capacitatea de a combina teoriile aparent
contrare.
Domeniul va fi definit, va fi prezentat un scurt istoric pornind de la Aristotel şi
Tocqueville până în anii 1930-40. Vor fi prezentate abordările principale urmărind şi explicând
conceptul cel mai important contextul politic în care s-a format şi modul în care acesta a fost
8
înlocuit de o altă abordare. Instituţionalismul formal, legal, „developmentalism” evoluţionismul
sunt urmate de mai multe abordări care au dus la divizarea domeniului. Va fi discutat
corporatismul, teoria dependenţei, economia politică, politica publică, cultura politică sau noul
instituţionalism. Autorii discutaţi aici vor fi Macridis, Almond şi Coleman , Max Weber,
Inglehart.
Probleme cu care se confruntă abordarea comparativă sunt legate de rolul variabilei timp,
capacitatea conceptelor de a „călători”, şi numărul cazurilor cercetate, cât şi modul de selectare a
cazurilor ce urmează a fi studiate. Aici autorii abordaţi vor fi Coppedge, Michael, Sartori,
Bartolini, şi Przeworski şi Kopstein, Jeffrey S. şi David A. Reilly.
La sfârşitul cursului vor fi prezentate şi discutate câteva sugestii de îmbunătăţire a abordării
comparative.

Temă de seminar:
Analiza de text: Kopstein, Jeffrey S.; Reilly David A. „A Political Geography Approach to
Explaining Postcommunist Outcomes” în G. Ekiert; Hanson, S. (editori) - Capitalism and
Democracy in Central and Eastern Europe, Cambridge Univesity Press, pp. 120-156. Se vor
analiza următoarele aspecte: care este ipoteza principală, abordarea în care se încadrează, dacă
modelul este static sau dinamic, câte cazuri sunt, dacă acest studiu s-ar putea face la nivel global,
care sunt punctele slabe ale cercetării şi cum ar putea fi îmbunătăţită.

Bibliografie obligatorie:
- Wiarda, Howard J. - ”Introduction: New Directions in Comparative Politics” capitolul I din
New Directions in Comparative Politics, Boulder: Westview Press, 2002: pag. 1-17.
- Wiarda, Howard J. - ”Toward the Future: Old and New Directions in Comparative Politics”
capitolul 11 din New Directions in Comparative Politics, Boulder: Westview Press, 2002, pag.
211-224.
- Coppedge, Michael - ”Thickening Thin Concepts and Small in Comparative Politics” în
Comparative Politics, vol 31, no. 4, 1999: pag. 465-476.

Bibliografie suplimentară:
- Bartolini, Stefano - ”On Time and Comparative Research” din Journal of Theoretical Politics,
no. 5 (2), 1993: pag. 131-167.
- Sartori, Giovanni - ”Concept Misformation in Comparative Politics” din American Political
Science Review, vol. LXIV, no. 4, 1970: pag.1033-1053.
Collier D.; Mahon, J. - ”Conceptual „Stretching” Revisited: Adapting Categories in Comparative
Analysis” în American Political Science Review, vol. 87, no. 4, 1993.

17-23.11.2008
Cursul VIII.

Tranzitie si democratizare in Europa de Est

Lector univ. drd. Andrei Gheorghita
Cursul îşi propune să treacă în revistă cele mai influente teorii care explică evoluţiile sistemelor
sociale şi politice din ţările Europei Centrale şi de Est în procesul democratizării. Sunt avute în
vedere răspunsuri parţiale la întrebări precum: când vorbim despre o democraţie consolidată ?
9
Cât de mare este importanţa regimului anterior pentru procesul de democratizare ? Care este
relaţia între tranziţia spre democraţie şi reforma economică în direcţia capitalismului ?

Temă de seminar:
Analiză de text:

Juan J. Linz şi Alfred Stepan, „Drumul spre o democraţie consolidată”, în Larry Diamond; Yun-
han Chu; Marc F. Plattner şi Hung-mao Tien, Cum se consolidează democraţia, Iaşi: Polirom,
2004, pp. 51-67.

Următoarele aspecte necesită un plus de circumscriere:

- ce este o democraţie consolidată?
-
- când putem vorbi despre o democraţie consolidată?
- conceptul de tranziţie spre democraţie;
- transformări la nivel comportamental, atitudinal şi constituţional;
- distincţia dintre liberalizare şi democratizare;
- cele cinci arene ale democraţiei consolidate;
- obstacole în calea consolidării democratice: conflictele etnice în statele multinaţionale şi
dezamăgirile populaţiei legate de speranţa de îmbunătăţire a situaţiei economice.

Bibliografie:
Linz, Juan J. şi Alfred Stepan, „Drumul spre o democraţie consolidată”, în Larry Diamond; Yun-
han Chu; Marc F. Plattner şi Hung-mao Tien, Cum se consolidează democraţia, Iaşi: Polirom,
2004, pp. 51-67.

EXAMEN PARTIAL I 21.11.2008

24.11-30.12.2008
Cursul IX.
Relaţii internaţionale
Cercetator drd. Bogdan Radu

10
Definirea/circumscrierea domeniului:
Relaţiile internaţionale, ca disciplină de studiu, împrumută cadre teoretice şi concepte
analitice din multe dintre ştiintele sociale; un exemplu solid este conceptul de putere -
împrumutat din ştiinţele politice - concept la care disciplina s-a raportat cu consecvenţă;
mai mult decat alte ştiinţe sociale, Relatiile Internationale mizează în evaluări şi analize
pe o exprimare multidisciplinară, necesitând cunoştinţe din istorie, economie, geografie,
sociologie, antropologie sau ştiinţe politice.
(def.:) prin relaţii internaţionale (RI) înţelegem de obicei toate interaciunţile între actori aflaţi
pe teritoriul unor state, interacţiuni care transgresează graniţele respectivelor state.
explicaţii: - tipuri de actori: statali - nonstatali → tipuri de interacţiuni între actori
- ce sunt nivelurile de analiză („imaginile”) în relaţiile internaţionale?
Istoric şi abordări:
- scurt istoric al sistemului internaţional: momente-cheie:
1648 - Pacea Westfalică; 1914-1918 - Primul Război Mondial; 1939-1945 - Al Doilea
Război Mondial; Războiul Rece şi consecinţele sale; 1989 - căderea comunismului;
semnificaţia lui 1989 în RI; abordări post-1989.
Provocări contemporane ale domeniului:
- dezvoltarea unor modele de analiză în relaţiile internaţionale poate fi detectată în
operele unor gânditori politici timpurii precum N. Machiavelli - „Principele”, Thomas
Hobbes - „Leviathanul”, Hugo Grotius - „Jus belli ac pacis”
- domeniul a cunoscut o dezvoltare accentuata dupa 1914 (T. Wilson - „Cele 14 puncte”;
Hans Morgenthau - ”Power among Nations”).
- Idealism/liberalism versus liberalism în Relaţiile Internaţionale: caracteristicile celor
două paradigme: raportarea la conflict/cooperare şi la comportamentul actorilor în sistemul
internaţional; relevanţa statului-natiune; Kenneth Waltz: statul-naţiune şi ordinea anarhică:
raportarea constantă la opera lui Waltz.
- Dezvoltarea contemporană a domeniului s-a îndepărtat de viziunea dihotomică
idealism-realism; graniţele între cele două mari ramuri ale RI au devenit mai perisabile iar
interesele de cercetare s-au multiplicat; reapropierea de filosofia politică şi influenţa
crescandă a sociologiei şi psihologiei au adus în RI concepte împrumutate din aceste
domenii.
- 1989 a fost un moment critic pentru disciplină; incapacitatea de a prevedea colapsul
URSS a creat o presiune asupra disciplinei, determinând teoreticienii să se îndeparteze de
paradigmele clasice (liberalism, realism); noile provocări din politica mondială (creşterea
relevanţei actorilor non-statali, emergenţa regimurilor internaţionale, descresterea statelor -
naţiune, globalizarea şi regionalizarea) fiind încadrate în frame-uri teoretice diverse: teoriile
critice, postmodernismul.

Temă de seminar:
Subiecte de discuţie - relaţia domeniului cu celelalte domenii ale ştiinţei politice:
- Definitii ale puterii în ştiintele politice; definiţii ale puterii în Relatiile Internaţionale;
- Sistem intern - sistem internaţional. Cum influenţează sistemul intern sistemul
internaţional? Cum influenţează sistemul internaţional sistemul intern (exemple)

11
 - Abordari teoretice: ce este politica internaţionala? Relevanţa paradigmelor în explicarea
evenimentelor din arena internaţională. Exemple: balanţa de putere şi Primul Război
Mondial (identificarea actorilor, a balantei de putere, alianţelor şi felului în care acestea
au functionat); caracteristicile sistemului internaţional de după 1989: actori statali, actori
nonstatali, organizaţiile internaţionale şi relevanţa lor în politica internaţionala: ONU şi
nevoia de reforma instituţională.
Studiu de caz: Orientul Mijlociu: nivel individual - nivel statal - nivel sistemic;
- Identificarea actorilor şi a rolului acestora în functie de cele 3 „imagini”; încadrarea
evenimentelor din Orientul Mijlociu în sistemul internaţional; raportarea actorilor din
sistem la Orientul Mijlociu.
- Etica în relaţiile internaţionale, problema standardelor duble.

Bibliografie obligatorie :
- Baylis, John; Steve Smith - The Globalization of World Politics, Oxford University Press,
2004: capitolele
- Puşcas, Vasile - Relaţii internaţionale contemporane, Editura Sincron, Cluj-Napoca, 2005:
capitolele

Bibliografie suplimentară:
- Calvocoressi, Peter - Politica mondială după 1945, Editura Allfa, 2000.
- Kissinger, Henry - Diplomaţia, Editura All, Timisoara, 2003.
- Kegley Charles Jr.; Wittkopf Eugene - World Politics. Trends and Transformation, Saint
Martin’s Press, 1995.
- Miroiu, Andrei, Ungureanu, Sebastian (editori) - Manual de relaţii internaţionale, Editura
Polirom, Iasi, 2006.
- Waltz, Kenneth - Omul, statul şi războiul, Editura Institutul European, Iasi, 2001.
- Zapârţan, Liviu - Relaţii internaţionale, Editura Studia, Cluj-Napoca, 2003.

Site-uri ale cotidenelor şi publicaţiilor naţionale şi internaţionale, site-uri oficiale ale

instituţiilor naţionale şi organizaţiilor internaţionale:
www.bbc.co.uk, www.iht.com, www.lemondediplomatique.com, www.euronews.com,
www.ft.com, www.seetimes.com, www.repubblica.it

www.mae.ro, www.un.org; www.osce.org, www.europa.eu

01-07.12.2008
Cursul X.
UE: drept, institutii si politici comunitare
Conf. univ. dr. Flore Pop

Introducere în dreptul comunitar :

Definirea/circumscrierea domeniului : Drept internaţional, drept european şi drept comunitar

Partea întâi : Istoric şi abordări contemporane :

Europa şi construcţia comunitară
12
Continentul european şi evoluţia construcţiei comunitare
Actorii integrării europene
Profilul Comunităţilor europene, acordurile internaţionale şi relaţiile exterioare ale Uniunii
Europene. Scurtă schiţă istorică

Partea a doua : contribuţii juridice şi instituţionale la dezvoltarea domeniului

A. Sistemul instituţional al Comunităţilor şi Uniunii Europene

Statut şi competenţe
Organizarea instituţională a Comunităţilor europene şi mijloacele lor
de acţiune
Procesul decizional în cadrul CE şi Uniunii Europene

B. Sistemul judiciar al Comunităţilor europene

Trăsături generale ale jurisdicţiei comunitare
Controlul jurisdicţional în Comunităţile europene
Cooperarea judiciară în sistemul Comunităţilor europene

Probleme cotidiene şi răspunsuri oferite de cercetarea ştiinţifică :

Sistemul juridic comunitar. Contribuţia doctrinei şi jurisprudenţei la cristalizarea lui

Izvoarele dreptului comunitar
Caracteristicile dreptului comunitar
Aplicarea dreptului comunitar. Studiu de caz : Costa v. Enel

Provocări contemporane :
De la dreptul instituţional la dreptul comunitar al afacerilor.

Temă de seminar:
Identificaţi raportul de tară pre-aderare (făcut public la finele lunii septembrie 2006, existent pe
internet); parcurgeţi-l şi analizaţi-l folosind conceptele şi informaţiile predate la curs.

Bibliografie:
- Sinteza din culegerea de texte - suportul de curs de „Drept comunitar”.

08-14.12.2008
Cursul XI.
Teoria politică
Lector univ. dr. Irina Kantor

13
 Cursul are ca obiectiv introducerea unora dintre direcţiile cele mai importante de
dezvoltare ale teoriei politice, în scopul familiarizării studenţilor cu principalele cadre
conceptuale în care s-a format gîndirea politică în general şi cea a secolului XX, în
particular..El.este conceput ca un companion, îndrumar al studentului pentru pregătirea
specializată ulterioară.

Structura cursului
1. Definirea domeniului: Ce este teoria politică? Discutarea raportulului: ştiinţă politică -
filosofie politică - teorie politică.
2. Teoria politică - un model al cunoaşterii asupra politicului. Modelele clasice: Platon şi
Aristotel
3. Modelele moderne ale teoriei politice: Machiavelli, Hobbes, Locke.
4. Metamorfoza teoriei politice contemporane: raportul normativ-empiric. Brian Barry si Bhiku
Parekh.
5. Metoda şi cunoastere în teoria politică.

Temă de seminar:
Răspundeţi la întrebarea „la ce ne foloseşte studiul teoriei politice?” Subiecte propuse spre
discutie şi aprofundare:
1. Raportul normativ-empiric în teoria politică clasică - analiză de text.
2. Comparativ, acelaşi raport în teoria politică modernă - analiză de text.

Bibliografie obligatorie:
- Barry, Brian - „Teoria politică. Veche şi nouă”, în Goodin, Robert E.; Klingemann Hans-
Dieter (coord.) - Manual de ştiinţă politică, Editura Polirom, Iaşi, 2005: pag. 467-473.
- Bhiku Parekh - „Teoria politică. Tradiţii în filosofia politică”, în Goodin, Robert E.;
Klingemann Hans-Dieter (coord.) - Manual de ştiinţă politică, Editura Polirom, Iaşi, 2005: pag.
442-449.

Bibliografie suplimentara:
- Beyme von, Klaus - „Teoria politica: teoria politica empirica”, în Goodin, Robert E.;
Klingemann Hans-Dieter (coord.) - Manual de ştiinţă politică, Editura Polirom, Iaşi, 2005: pag.
452-457.
- Young, Iris Marion - „Teoria politică: o privire de ansamblu”, în Goodin, Robert E.;
Klingemann Hans-Dieter (coord.) - Manual de ştiinţă politică, Editura Polirom, Iaşi, 2005: pag.
419-433.

15-21.12.2008
Cursul XII.
14
Etnopolitica
Conf. univ. dr. Salat Levente, drd. Monica Robotin

Obiectivul cursului este familiarizarea studenţilor cu noţiunile de bază şi câteva modelele

explicative utilizate în studiul fenomenului diversităţii etnoculturale precum şi ale consecinţelor
acestuia în lumea contemporană: conflictele de natură etnopolitică, pe de o parte, şi situaţiile de
comunicare şi cooperare interculturală, pe de altă parte.

Temă de seminar:

Bibliografie:
1. Hofstede, Geert: Culture’s Consequences, Thousand Oaks–London–New Delhi: SAGE
Publications, 2001
2. Our Creative Diversity. Report of the World Comission on Culture and Development, Paris:
UNESCO, 1996
3. Human Development Report 2004. Cultural LIBERTY in today’s diverse world, New York:
UNDP, 2004
4. Andreescu, Gabriel: Naţiuni şi minorităţi, Iaşi: Polirom, 2004.
5. Salat, Levente: Multiculturalismul liberal, Iaşi: Polirom, 2001
6. Chen, Guo-Mong–Starosta, William J.: Foundations of Intercultural Communication, Boston–
London: Allyn and Bacon, 1998.

05-11.01.2009
Cursul XIII.
Etica politică
Profesor univ. dr. Vasile Boari

Pornim, în circumscrierea domeniului Eticii politice, de la premisa conform căreia

politica este activitatea ce vizează „vieţuirea în comun a oamenilor” (Platon, Omul politic),
„gestionarea vieţii colective” (cercetătorii de la Saint- Cloud).
Această activitate poate fi abordată într-o manieră descriptivă, constatativă,
fenomenologică sau într-o manieră prescriptiv-normativă. Prima manieră este proprie ştiinţei
politice, în sensul larg al termenului, aşa cum este acesta ilustrat, bunăoară, în Manualul de
Ştiinţă politică editat de Goodin şi Klingemann. Cât priveşte perspectiva prescriptiv-normativă,
aceasta aparţine, în principal, Eticii politice şi, în sens mai larg, axiologiei şi filosofiei politice.
Ştiinţa politică răspunde la întrebarea: „Cum este politică?” în timp ce Etica politică răspunde la
întrebarea: „Cum trebuie să fie politica?”. Cele două întrebări şi perspective de abordare sunt
complementare.
Etica politică, în înţelesul cel mai general, studiază raportul dintre morală/etică şi politică,
maniera în care acest raport s-a reflectat în aria gândirii filosofico-politice (paradigmele etico-
politice), impactul principiilor, valorilor şi normelor morale în sfera politicii (morala publică) cu
scopul de a identifica datoriile morale ale omului politic (deontologie politică).
Abordarea politicii din perspectiva unor valori morale şi-a găsit ilustrarea în gândirea antică,
China fiind prima ţară care a avut un sistem de gândire etico-politică: confucianismul ( a se
vedea Cele patru Cărţi de filosofie morală şi politică ale Chinei).

15
Totuşi prima carte veritabilă de etică politică poate fi considerată Etica nicomahică a lui
Aristotel, un adevărat Tratat de etică civică. Pentru prima dată, în această lucrare, se vorbeşte,
explicit, despre relaţia dintre etică şi politică şi pentru prima dată avem de-a face cu o veritabilă
paradigmă etico-politică.
Alte contribuţii semnificative aparţin lui Machiavelli, Kant, Hegel, fiecare din aceşti
autori putând fi considerat creatorul unei paradigme etico-politice (prin paradigme etico-politice
înţelegem anumite construcţii intelectuale cu valoare de model ce reflectă o atitudine
fundamentală faţă de relaţia morală-politică)
O paradigmă etico-politică sui generis poate fi identificată, de asemenea, în doctrina
creştină.
Secolul XX nu a produs veritabile paradigme etico-politice, dar, cu toate acestea,
dezvoltările, explicite sau indirecte, realizate în gândirea postmodernă, începând cu Nietzsche şi
terminând cu autorii postmoderni (Foucault, Derrida, ş.a.) nu pot fi ignorate.
În ultimele decenii ale secolului XX se conturează alte două tendinţe semnificative: etica
aplicată (applied ethics), incluzând şi aspecte ce trimit la etica politică, şi etica globală (Global
Ethic) care, la rândul ei, face referiri la viaţa politică.
Oricum, dezbaterile pe teme vizând etica politică au cunoscut un avânt deosebit la
sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI. Fapt ce l-a făcut pe Gilles Lipovetsky - un
etician postmodern - să afirme că :”Secolul a XXI-lea va fi etic sau nu va fi”.
Printre temele şi problemele viu disputate în epoca postmodernă - şi care pot fi
considerate tot atâtea provocări contemporane ale domeniului - am putea reţine: relaţia dintre
etica convingerii şi etica responsabilităţii (M. Weber); relaţia dintre libertate şi responsabilitate
(J.-P. Sartre), etica comunicării în spaţiul public (J. Habermas), problema judecării culpei (K.
Jaspers), problema minciunii în politică (H. Arendt), problema corupţiei (problemă căreia revista
„Pouvoirs” i-a consacrat un întreg număr), problema datoriei (G. Lipovetsky) sau probleme
vizând fostele regimuri comuniste totalitare (V. Havel, A. Michnik), ş.a.
La dezbaterile mai recente privind problemele de etică politică, o contribuţie notabilă şi-
au adus mass media, prin aşa numitele „dosare de presă” privind corupţia oamenilor politici sau
prin abordarea unor probleme de interes public ce trimit spre etica politică.

Temă de seminar:
Corupţia în politică; discutaţi şi analizaţi fenomenul în lumina abordărilor întâlnite în
bibliografie.

Bibliografie obligatorie:
- Boari, Vasile - Obiectul, metoda şi statutul epistemologic al Eticii politice, curs introductiv, 22
pagini.
- Boari, Vasile - Etica majorităţii, în „Perspective politice”, vol.1/nr.1, 2005: pag. 28-34.
- Coady, C. A. J. - Politica şi problema „mâinilor murdare”, în Peter Singer (editor), Tratat de
Etică (ediţia în limba română), Editura Polirom, Iaşi, 2006: pag. 403-412.

Bibliografie suplimentară:
- Arendt, Hannah - Crizele republicii, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999: capitolul „Minciuna
în politică”.
- Jaspers, Karl - „Conştiinţa culpei”, în vol. Jaspers, Karl - Texte filosofice, Editura Politică,
Bucureşti, 1986: pag. 34-81.
16
 - Lipovetsky, Gilles - Amurgul datoriei (ediţia în limba română), Editura Babel, Bucureşti,
1996.
- McMahan, J. - Război şi pace, în Peter Singer (editor), Tratat de Etică, Tratat de Etică (ediţia
în limba română), Editura Polirom, Iaşi, 2006: pag. 414-429.
Weber, Max - Politica, o profesie şi o vocaţie, Editura Anima, Bucureşti,1992.

12-18.01.2008
Cursul XIV.
Politicile publice şi administraţia publică
Lector univ. dr. Razvan Chereches

Politicile publice reprezintă domeniul aplicat al ştiinţelor politice. Ce fac guvernele, de ce şi

cu ce rezultate sunt întrebarile care ghidează studiile empirice din cadrul acestei discipline.
Scopul aestor studii este atât înţelegerea cât şi evaluărea critică a măsurilor guvernamentale în
domenii ca drepturile civile, justiţie, sănătate şi protecţie socială, educaţie, securitate natională,
economie, sistem fiscal.

Temă de seminar:
Pentru fiecare dintre modelele teoretice (modelul institutional, modelul proceselor, teoria
grupurilor, teoria elitelor, modelul rational, modelul incremental, teoria jocurilor, modelul
alegerilor publice, teoria sistemelor) urmăriti urmatoarele:
- Descrierea modelului.
- Care este aspectul politicii publice asupra căruia modelul insistă (de exmplu politicile
publice ca output instituţional în cadrul modelului instituţional, sau politicile publice ca
puncte de echilibru între influenţa grupurilor de inters în cadrul teoriei grupurilor).
- Care sunt, conform fiecarui model teoretic, criteriile pe care trebuie sa le îndeplineasca
politică publică

Bibliografie:
- Dye, Thomas - Understanding Public Policy, Prentice Hall, Englewood Cliffs, New Jersey,
1995 (manualul este disponibil la biblioteca facultăţii atât in limba engleză cât şi în traducere în
limba română): capitolul II „Politici publice - ce fac guvernele, de ce şi cu ce rezultate. Modele
teoretice în tratarea politicilor publice”, pag.17-42 (materialul este disponibil şi în format
electronic pe calculatorul de la bibliotecă.

17