Infecţiile tractului respirator

inferior
 Infecţiile tractului respirator inferior

• traheobronşită
• bronşiolită
• pneumonia lobara/interstiţiala
• bronhopneumonia
 Pneumonia acuta
• Procese inflamatorii acute ale parenchimului
pulmonar, alveolar şi/sau interstiţial, produse
de diferiţi agenţi patogeni.

• 2/3 sunt determinate de bacterii

 Pneumonia acuta
Etiologia bacteriana
• Str. pneumoniae, S.aureus
• BGN (H. influenzae, Klebsiella pneumoniae,
Pseudomonas aeruginosa, Legionella
pneumophila)
• Mycoplasma pneumoniae
• M. tuberculosis
 Pneumonia acuta
Etiologia virala
La copii: - virusul sinciţial respirator
- v. paragripale, v. gripale -
adenovirusuri

La adulţi: - v. gripal, Sars-CoV-2

 Pneumonia lobara
• Pneumonia lobară sau segmentară, produsă de obicei de
pneumococ, afectează lobii inferiori, mai des drept, cu evoluţie
în 4 stadii:

• stadiul congestiv (alveolita difuză)

• hepatizaţie roşie
• hepatizaţie cenuşie
• resorbţie (sau hepatizaţie galbenă în pneumoniile cu abcedare).

• Este determinată de S. pneumoniae şi este mai frecventă la

bărbaţi şi vârsta adultă.
 Pneumonia lobara
Tablou clinic
• Debut brutal, cu frisoane, febră, dureri
pleurale şi tuse productivă, cu spută ruginie.
• Apare congestia obrazului şi/sau herpes labial.
• Stetacustic: se constată suflu tubar şi raluri
crepitante
• Radiologic: semne de condensare pulmonară
şi, uneori, pleurezie seroasă sau purulentă
 Pneumonia lobara
Examen laborator: leucocitoza cu neutrofilie,
cultivarea S. pneumoniae din spută,
hemocultura pozitivă (în 33% din cazuri).
Tratament: Penicilină (2-4 mil. UI/zi) –rez,
amino, cefalo sau eritromicină la alergici.
Complicaţii: sunt rare, pleurezie seroasă, mai rar
purulentă, meningită, pericardită.
 Bronhopneumonia

• Bronhopneumonia este determinata de

stafilococ, streptococ, BGN, micobacterii
• Constă din focare de alveolită abcedate în
jurul unor bronhii mici, cu conţinut purulent
• Poate aparea in evolutia pneumoniei
 Pneumonia cu stafilococ
Survine după rujeolă, viroze respiratorii, tuse
convulsivă, iar la adult după gripă sau în cursul
septicemiei stafilococice.
Radiologic: bronhopneumonie cu bule mari, de
câţiva centimetri diametru care pot da
pneumotorace şi empiem, sau abcese la distanţă.
Tratament: peniciline de tip M, eritromicină,
gentamicină, rifampicină, cefalosporine.
 Pneumonia cu BGN
• Apare la extreme de vârstă şi la taraţi.
• Semne determinate de endotoxine: colaps
vascular sau şoc, icter, insuficienţă renală
acută, tulburări de coagulare.
• Terapia se face cu ampicilină, cloramfenicol în
asociere cu aminozide sau cu ureidopeniciline,
cefalosporine de generaţia a III-a sau cu
fluorochinolone.
 Pneumonia cu Legionella pneumophila
(boala „legionarilor”)
• Răspândirea este prin picături, mai rar de la bolnav sau
purtător şi mai frecvent prin sistemele de aer condiţionat.
• Tabloc clinic: debut cu febră, frison, junghi toracic, tuse,
dispnee, vărsături, diaree şi confuzie, amnezie, afazie,
tulburări cerebeloase şi paralizii.
• Diagnostic - radiografia (iniţial, apare infiltrat ca o pneumonie
lobară, care se extinde spre bronhopneumonie); hematologic
(leucocitoză, neutrofilie), serologic (evidenţierea germenilor
prin anticorpi fluorescenţi sau spută -rar).
• Tratament: iniţial Eritromicină i.v. ± rifampicină, apoi numai
eritromicină 2-4 săptămâni sau fluorochinolone
Pneumonia cu Mycoplasma pneumoniae
• Afectează cu predilecţie copiii, adolescenţii şi tinerii.
• Tablou clinic: de pneumonie interstiţială. Debut cu disfagie,
tuse uscată apoi umedă şi mucosanguinolentă.
• Radiologic: infiltrate reticulo-nodulare uni- sau bilaterale
• Biologic: leucocitoză cu neutrofilie, markeri inflamatori crescuti.
• Evoluţia este benignă şi autolimitantă
• Diagnosticul etiologic: serologic - RFC (titru izolat peste 1/64
sau o creştere de 4 ori a titrului între două determinări
succesive), cultură din secreţiile bronşice (lavaj bronhoalveolar).
• Tratament: Etiologic: macrolide; alte antibiotice active:
doxiciclina, rifampicina, cloramfenicol, timp de 10-15 zile.
 TUSEA CONVULSIVĂ
• Este o boală infecţioasă acută, contagioasă,
cauzată de bacteria Bordetella pertussis şi
caracterizată clinic prin accese paroxistice de
tuse spasmodică, repetitive, mai frecvente în
cursul nopţii, având o evoluţie de câteva
săptămâni.
• Grava, cu un procent mare de letalitate la
sugari.
Toxina pertussis acţionează asupra terminaţiilor nervoase producând excitaţia
receptorilor vagali, declanşând reflexul de tuse; centrii respiratorii tusigeni din
encefal devin hiperexcitabili.
 Tusea convulsiva – tablou clinic

• Perioada prodromală sau stadiul cataral

Debutul este insidios, cu semne de catar

moderat al căilor respiratorii: tuse
necaracteristică, moderată, guturai,
indispoziţie, scăderea apetitului.
 Tusea convulsiva – tablou clinic
• Perioada convulsivă (de chinte sau accese de
tuse spasmodică) durează 2-4 săptămâni.

• Accesul are 3 componente:

 secusa expiratorie
 repriza
 expectoraţia
 Tusea convulsiva – tablou clinic
• În forma comună de boală, apar până la 20 – 30
de accese de tuse în 24 de ore
• La sfârşitul accesului, bolnavul elimină o spută
filantă, însoţită uneori de multă salivă sau de
conţinut stomacal

• Perioada de convalescenţă (declin) - numărul şi

intensitatea acceselor diminuă treptat, copilul
este obosit, slăbit
 Tusea convulsiva – tablou clinic
• Tusea convulsivă este gravă la sugar, accesele de tuse
fiind intense şi prelungite, însoţite sau urmate de
convulsii;
• Vărsăturile sunt obişnuite, constituind o cauză de
subalimentare, care duce la distrofie.
• Chiar accesele scurte se însoţesc de cianoză şi de
apnee, care durează timp îndelungat, încât asfixia
pare iminentă. Se pare că aceste semne se datoreaza
unui spasm glotic concomitent.
 Tusea convulsiva - complicatii

• Complicaţii respiratorii – sunt cele mai

frecvente: bronhopneumopatii acute prin
suprainfecţie
• Complicatii neurologice – encefalita
• Complicatii ORL – sinuzita, otita
 Tusea convulsiva - diagnostic
• hemoleucograma-leucocitoză importantă
cu limfocitoză (60-80%)
• Izolare pe mediu de cultura
• Teste serologice: imunofluorescenţa directă
evidenţiază antigenele bacteriene în secreţiile
nazofaringiene
• PCR
 Tusea convulsiva - tratament
• Tratament etiologic, cu antibiotice, este cu atât
mai eficace, cu cât este aplicat mai precoce.
• La sugari/copii, se folosesc macrolide sau
ampicilina injectabila
• La adult spiramicina sau tetraciclina
• Durata tratamentului cu antibiotice este de 6–12
zile.
• Imunoglobulinele umane specifice antipertussis
pot fi administrate in cazurile grave
 GRIPA
• Virus ARN
• Prezintă un înveliş proteic - Ag S - pe baza
căruia s-au împărţit tipurile: A, B, C.
• Imunitatea este asigurată de anticorpii anti-
hemaglutinină;
• Anticorpii anti-neuraminidază atenuează
simptomatologia, împiedicând răspândirea
virusului.
 GRIPA – TABLOU CLINIC
• Incubaţia durează 1- 3 zile.
• Debutul este brutal cu febră (39-40 C), frisoane, cefalee, mialgii.

• Perioada de stare durează 2-7 zile şi cuprinde:

• – sindromul febril (persistenţa febrei peste 10 zile indică prezenţa
• complicaţiilor);
• – sindromul algic: cefalee, mialgii, artralgii;
• – sindromul nervos: astenie, ameţeli, apatie;
• – sindromul respirator: coriza, congestie lacrimală, disfagie, disfonie, tuse;
• – manifestări cardio- vasculare: tahicardie;
• – manifestări digestive: inapetenţă, greţuri, vărsături;
• – manifestări renale: oligurie;
• – manifestări hemoragice: epistaxis, spută hemoptoică.
 GRIPA - DIAGNOSTIC
Diagnosticul paraclinic:

• Leucocitoza cu limfocitoza sau leucograma

normala
• Teste serologice, cu determinarea anticorpilor
specifici în dinamică.
• Teste rapide
 GRIPA - Complicaţii

• Respiratorii – suprainfectii bacteriene

• Nervoase: encefalita şi meningita sunt rare
• Cardiovasculare: miocardita, pericardită.
• Renale: nefrita interstiţială.
• O.R.L.: otomastoidită, otită, sinuzită.
 Gripa – preventie si tratament
• Tratamentul este predominant simptomatic.
Susţinerea respiraţiei şi a funcţiei cardio-
vasculare este necesară în formele severe.
• În prezenţa suprainfecţiilor bacteriene se vor
administra antibiotice.
• Tratamentul profilactic. Vaccinarea antigripală
se poate realiza cu vaccin inactivat format
dintr-un amestec de antigene ale v gripale A şi
B, din tulpinile care au produs cele mai frecvente
epidemii;
 Gripa – preventie si tratament
• Gripa beneficiază şi de chimioprofilaxie:
Amantadina sau Rimantadina se
administrează la persoane nevaccinate, aflate în
focar şi care prezintă risc crescut de a instala
complicaţii (virus gripal A)

• Oseltamivir (Tamiflu) este folosit în prevenţia

gripei A si B. Sub aspectul tratamentului curativ
se administrează cât mai precoce, optim în
primele 2 zile de debutul simptomatologiei.
 Difteria
Difteria este o boală infecţioasă acută,
transmisibilă, provocată de Corynebacterium
diphteriae, care rămâne la poarta de intrare,
se multiplică şi determină fenomene locale
(edem şi false membrane) şi elaborează o
toxină care difuzează în organism,
determinând fenomene toxice la distanţă, în
diferite organe.
Difteria - patogenie
 Difteria – tablou clinic
Tabloul clinic este dependent de localizarea şi intensitatea
procesului inflamator.

Angina difterică (faringita):

• debut treptat cu febră moderată care creşte gradat, faringodinie
• faza de stare: falsele membrane se extind rapid, în câteva ore
cuprind tot faringele, sunt foarte aderente

• La examenul obiectiv se constată adenită submandibulară şi

laterocervicală
• Concomitent apar semne generale de toxemie: febră 38-39°C,
greaţă, vărsături, astenie, facies palid, încercănat, puls slab
tahicardic, hipotensiune arteriala.
 Difteria – tablou clinic

• Difteria laringiană (crup difteric): poate

fi primară, ca manifestare izolată a difteriei
sau secundară, prin extinderea procesului
de la nivel faringian;
• Se manifestă clinic ca o laringită
obstruantă cu disfonie, dispnee si chiar
asfixie.
 Difteria - complicatii
Complicaţii specifice:
A. Cardiovasculare:
- miocardita toxică precoce, apare în primele 10 zile de boală
- miocardita toxică tardivă, apare în săptamâna a 2-3-a de boală cu simptome
clinice mai uşoare.

B. Neurologice:
- paralizie de văl palatin,
- paralizia muşchilor oculomotori şi ciliari
- polinevrita periferică

C. Renale:
– nefroza toxică prin leziuni degenerative, hemoragice şi necrotice;
– necroza tubulară
 Difteria - diagnostic
Diagnosticul pozitiv se pune pe baza datelor:
• epidemiologice (focar sau contact cunoscut,
situaţie epidemică în zonă);
• anamnestice (absenţa vaccinării);
• clinice (aspectul caracteristic cu pseudomembrane
nedetaşabile la nivelul mucoasei orofaringelui)
• paraclinice: - izolarea C. diphtheriae din leziunile
locale (tampon nazal, faringian sau alte leziuni
suspectate a fi infectate) prin examen microscopic,
cultura, PCR.
 Difteria – tratament

• Administrarea de antitoxina difterică

trebuie să se bazeze pe diagnosticul clinic
de difterie, fără a aştepta confirmarea
definitivă a laboratorului, fiecare zi de
întârziere fiind asociată cu creşterea
mortalităţii.
 Difteria – tratament
• Se recomandă utilizarea eritromicinei,
penicilinei G, rifampicinei sau clindamicinei,
timp de 14 zile.

• Distrugerea bacilului difteric trebuie

dovedită prin culturi negative din probe
luate în două sau trei zile succesive,
începând cel puţin după 24 de ore de la
terminarea tratamentului antibiotic.
 Difteria - profilaxie

• Profilaxia se face prin administrarea

trivaccinului DTP (diftero-tetano-pertusis).
• La copilul mic se administrează în total 3 doze
de vaccin, intramuscular