PNEUMONIA

CU
LEGIONELLA
PNEUMOPHIL
A
(boala
Pneumonia este produsă de un mic cocobacil gramnegativ, Legionella pneumophila.
Germenul nu poate fi vizualizat pe un frotiuveteranilor)
direct de spută colorat prin metoda Gram, dar
poate fi bine colorat prin impregnare argentică (metoda Dieterle). El nu crește pe medii
uzuale, dar poate fi izolat din spută, aspiratul traheal, lichid pleural, tesut pulmonar, în cazul
în care se folosesc medii artificiale speciale.
Modul de transmitere:
- expunerea la aerosoli care conțin microorganismul (spitale, locuri de muncă industriale,
hoteluri etc.);
- a fost izolată în sistemele de distribuție a apei de la robinet (temperatură optimă de
proliferare de 25-42°C);
- sistemele de aer conditionat din hoteluri şi spitale;
- modul de transmitere al Legionella la om este probabil multiplu: transmitere prin
aerosolizare, aspirație sau instilare directă în plămân în timpul explorărilor;

Factorii de risc pentru apariția bolii sunt:

-fumatul de tigara
-consumul de alcool
-bolile pulmonare cronice
-vârsta avansată
-Imunosupresia şi transplantul de organe sunt factori de risc majori, explicând o parte din
cazurile nosocomiale de legioneloză.
Infecția pulmonară cu Legionella determină alveolită, cu fibrină, neutrofile și
macrofage alveolare. Pneumonita realizată poate fi multifocală, cu inflamatie lobulară
nesistematizată sau poate avea extensie multilobară. explică apariția mai frecventă a bolii în
aceste condiții. In 20% din cazuri se produc necroze centrale şi constituirea de abcese.
i. Tablou clinic- perioada de incubatie 2-10 zile
a. Manifestari pulmonare:
- sunt puțin caracteristice, variind între bronşită acută şi pneumonită bilaterală
- febră, uneori frisoane, mialgii, cefalee, confuzie şi tuse cu expectorație mucoasă,
mucopurulentă sau franc hemoptoică
Examen fizic:
-raluri de alveolită, de obicei bilaterală, dar posibil şi semne de condensare.
-la 1/3 din bolnavi se găsesc semne de pleurezie mică
b. Manifestari extrapulonare:
-digestive: dureri abdominale, diaree;
-neurologice: cefalee, agitatie psiho-motorie, delir;
-renale:oligoanurie;
ii. Paraclinic
1) Biologic: inflamație acută (VSH crescut, frecvent leucocitoză), dar pot fi prezente
hiponatremie, creşterea GOT, GPT şi a FA, retenție azotată, hipofosfatemie.
2) Radiologic: examenul radiologic este nespecific şi nu poate servi la diferențierea
pneumoniei cu Legionella, de pneumoniile de alte etiologii. Se pot găsi opacități
nesistematizate, unilaterale sau bilaterale, expresie a unor leziuni infiltrative alveolare
și interstițiale, însoțite sau nu de revărsat pleural mic. La pacienții cu imunitate
deprimată sau sub tratament cu glucocorticoizi leziunile se pot escava.

3) Examenul sputei: examenul de spută este nediagnostic.

4) Examenil urinei: detectarea antigenului in urina (2-3 ore) este un test
rapid si specific
 5) Serologic: aprecierea titrului de anticorpi de tip IgM și IgG reprezintă o metodă
curentă de diagnostic; creşterea de peste 4 ori a titrului este un criteriu defini- tiv, dar
în prima săptămână de boală, numai 25-40% din pacienți au titruri crescute.
6) Culturi pe medii selective.
iii. Tratament:
-Macrolide (au penetranta intracelulara):Eritromicina, Claritromicina, Azitromicina
- Quinolonele (ciprofloxacina, ofloxacina, pefloxacina)
Răspunsul la tratament este rapid, dar ameliorarea poate fi lentă, iar în unele cazuri
pneumonia se poate extinde tratamentului.
iv. Complicatii:
-sindrom de detresă respiratorie
-colaps
-afectări rapide de organ (miocard, ficat).

PNEUMONIA
CU
Mycoplasma
Micoplasmele difera de celelalte bacterii clasice prin imposibilitatea lor de a sintetiza un
pneumoniae
perete solid, ceea ce le face rezistente la antibioticele active pe peretele celular. Ele sunt cele
mai mici organisme capabile de existență extracelulară şi prodục o mare varietate de boli la
om, animale şi păsări.
Mycoplasma pneumoniae este cea mai importantă specie de micoplasme; ea produce
la om o infecție respiratorie acută de tipul traheobronşitei, și în aprox. 10% din cazuri o
pneumonită caracteristică. Infecția cu M. pneumoniae determină cea mai frecventă pneumonie
interstițială după gripă şi este responsabilă de aprox. 2-15% din toate pneumoniile câştigate în
afara spitalului şi mai mult de 25% din pneumoniile la adolescenți şi tineri. Din cauza
aspectului clinic şi radiologic atipic față de pneumonia pneumococică, pneumonia produsă de
M. pneumoniae mai este denumită şi pneumonie atipică sau atipică primară.
Metode de trasmitere a infectiei:
-Infecția se transmite de la o persoană la alta, pe cale inhalatorie, prin intermediul picăturilor
de secreții respiratorii
Este foarte probabil ca, în dezvoltarea leziunilor pulmonare și a celor extrapulmonare -
relativ frecvente în infecția cu micoplasme, să intervină și mecanisme imunitare pe lângă
infecția directă. Complexele imune împreună cu dezvoltarea autoanticorpilor față de variate
tesuturi (plămân, cord, creier, ficat etc.) pot contribui la lezarea și inflamația diverselor
organe, explicându-se astfel diversitatea determinărilor extrapulmonare.
1) Tablou clinic- perioada de incubatie 14-21 zile
Manifestari pulmonare:
-debutul bolii poate fi acut, dar mai frecvent insidios, cu febră, cefalee și afectarea medie a
stării generale
-cei mai mulți bolnavi infectați cu My. pneumoniae fac rinofaringită, traheobronşită acută sau
mai rar bronşiolită acută și numai în aproximativ 10% din cazuri o pneumonită predominant
interstițială.
-in perioada de stare bolnavii sunt febrili, au cefalee, adesea mialgii, rinoree şi dureri
faringiene. Tusea este însă simptomul dominant; ea este neproductivă, persistentă – până la
câteva săptămâni – uneori chinuitoare. La 1/3 din bolnavi tusea se însoțește de spută mucoasă
sau mucopurulentă, fără floră microbiană pe frotiu. Aprox. 5% din bolnavi au dureri pleurale.
Examen fizic:
- subcrepitante fine, bilateral bazal sau raluri sibilante şi subcrepitante bazal. La aprox. 20%
din bolnavi sunt prezente şi semne de pleurezie mică unilaterală și tranzitorie.
-pleurezia poate fi evidențiată, uneori, numai radiologic, dar foarte rar ea poate fi importantă
şi bilaterală. Lichidul pleural este exsudat, cu nivele de glucoză normale şi sediment
nespecific, cu leucocite polinucleare și celule mononucleare.
Manifestari extrapulonare:
-congestia timpanului (uneori cu hemoragii, bule)
-conjunctivită
-sinuzită
-adenopatie cervicală
-rash
-disociație puls-temperatură.

2) Paraclinic
Biologic: leucocitoza moderat crescută, VSH crescut. Uneori se întâlnesc
neutropenie, limfocitoză și monocitoză.
Radiologic: Imaginea caracteristică este cu opacități difuze, puțin intense, cu margini
imprecise, hilifuge, cu extensie bazală. Modificările radiologice regresează în 10-20 zile, dar
uneori rezoluția lor completă necesită mai multe săptămâni.
 Examenul sputei: o marcată predominanță a celulelor mononucleare, prezența unui
mare număr de leucocite polinucleare sugerând o altă etiologie a pneumoniei; flora
microbiană în spută este săracă sau absentă.
Serologic: Anticorpi IgM care apar la 7-10 zile de la debutul infecției și la 2-6
săptămâni de boală. Titrurile semnificative sunt de cel puțin 1/80, dar pot atinge și valori de
1/1000. Reacția de fixare a complementului este utilizată în mod curent pentru CE stabilirea
fermă a diagnosticului. Anticorpii fixatori de complement încep să crească la o săptămână de
la debutul infecției și ating un nivel maxim la 3-4 săptămâni. Creşterea de 4 ori a titrului de
anticorpi semnifică o infecție recentă.
PCR- identificarea MP in secretiile respiratorii.
Culturi pe medii selective.
Diagnostic: asocierea faringitei , cefaleei, euptiei cutanate si a altor manifestari
extrapulmonare la o pneumonie cu severitate moderata cu debut insidios, examen fizic
necontributiv si radiografie pulmonara cu sindrom interstitial localicat sugereaza etiologia
micoplasmica.
3) Tratament:
-Formele uşoare de pneumonie cu My. pneumoniae pot să fie tratate simptomatic, cu
inhibante ale tusei, antipiretice şi analgezice. In schimb formele febrile, cu infiltrate
radiologice sau cu determinări extrapulmonare necesită tratament cu eritromicină (2 g/zi) sau
tetraciclină (2 g/zi) sau doxiciclină (100 mg_de 2 ori/zi) pentru o perioadă de 10-14 zile sau
chiar 21 zile. Cu o eficacitate similară cu a eritromicinei şi mai bine tolerate, sunt
claritromicina (500 mg 250 mg/zi).
-Sub tratament febra, tusea şi semnele de pneumonită clinice si radiologice se sterg mai rapid
iar complicatiile devin improbabile.
Evoluție. Complicații. De regulă, în cazurile de pneumonie cu micoplasme,febra,
cefaleea şi afectarea stării generale se remit în 3-10 zile. Tusea poate rămâne persistentă, până
la 2-3 săptămâni, dispărând odată cu normalizarea imaginii radiologice. Evoluția pneumoniei,
chiar netratată cu antibiotice, este benignă și autolimitată. Infecția bacteriană secundară,
relativ frecventă în pneumonitele virale, este neobişnuită în pneumonia cu Mycoplasma.
Rareori la adult se produce un sindrom de detresă respiratorie acută cu insuficiență
respiratorie severă și eventual evoluție fatală. Infecția cu Mycoplasma, mai ales în cadrul unei
pneumonite, se poate asocia cu manifestări extrapulmonare, adevărate complicații cu
prognostic variabil.
Complicații hematologice, foarte rare, pot fi redutabile: anemie hemo- e litică
autoimună, trombocitopenie şi coagulare intravasculară diseminată. O anemie hemolitică
semnificativă se produce de obicei la 2-3 săptămâni de la debutul bolii, în prezența unor titruri
mari de aglutinine la rece, dar o hemoliză subclinică poate fi detectată la 2/3 din cazuri.
Aglutininele la rece, pot fi responsabile de apariția unui sindrom Raynaud, acrocianozei sau
CID.
Modificări dermatologice cutaneomucoase pot complica pneumonia în primele 2
săptămâni de evoluție. Ele pot fi de tip rash (macular, peteşial), eritem nodos și multiform cau
eritem multiform major Johnson.
Complicațiile cardiace sunt posibile, la aprox. 7% din bolnavi. Ele pot fi miocardite
minime, numai cu expresie histologică şi electrocardiografică, miocardite patente cu
manifestări clinice şi paraclinice, miopericardite sau pericardite cu lichid. Afectarea cardiacă,
uneori este mai expresivă decât cea pulmonară.
Complicațiile neurologice sunt cele mai severe şi cele mai grave com- plicații
extrapulmonare ale infecției cu Mycoplasma. Au fost astfel semnalate: meningită aseptică
tranzitorie; meningoencefalite cu dezorientare, edem papi- dim lar, hemiplegie sau comă;
mielită transversă; ataxie cerebeloasă; angeite cerebrale granulomatoase; neuropatii periferice
și de nervi cranieni. În afectareacerebrală Lcr poate fi normal sau poate arăta discretă creştere
a proteino- rahiei şi pleiocitoză, predominant cu mononucleare. Modificările morfologice
evidențiază hemoragii locale, infiltrat perivascular cu mononucleare și, mai rar, proliferare
glială.
 Alte complicații sunt rarități, dar pot crea mari dificultăți de diagnostic: artralgii-
poliartrită, hepatită anicterică, splenomegalie, limfadenopatie ge- neralizată, nefropatie
interstițială sau glomerulonefrită minimă.

Pneumo
1) Chlamidia Pneumoniae

nia cu
Chlamydia pneumoniae a fost descrisă în 1986 ca o nouă specie de Chlamydia.
Majoritatea infecțiilor cu C. pneumoniae sunt subclinice, fapt demonstrat prin numărul mare
de adulți seropozitivi. Pneumonia și bronşita acută sunt cele mai frecvente manifestări

Chlamy
clinice determinate de infecția cu C. pneumoniae. 10% din pneumoniile comunitare sunt
determinate de C. pneumoniae. Majoritatea cazurilor sunt sporadice, dar pot apare epidemii în
comunități închise: cazărmi militare, cămine universitare, instituții pentru vârstnici.

dia
Transmiterea se face pe cale aeriană. Perioada de incubație este probabil în jur de o lună.
MANIFESTĂRI Majoritatea cazurilor de pneumonie apar la adulți și vârstnici, Boala
este în general afebrilă sau subfebrilă, cu tuse neproductivă asociată cu durere faringiană şi
disfonie secundare determinării faringo-laringiene.
-Dispneea este foarte rară, durerea toracică este absentă. Examenul fizic respirator evidențiază
deseori un focar de raluri crepitante.
-Manifestările extrapulmonare sunt în mod caracteristic absente. De obicei se asociază
bronşită, faringită, laringită și sinuzită de severitate moderată.
-Radiografia pulmonară evidențiază de obicei o condensare limitată, de obicei subsegmentară.
-Numărul de leucocite în sângele periferic este normal.
 DIAGNOSTIC Testele serologice (microimunofluorescență indirectă) sunt cele mai
folosite pentru diagnosticul infecției cu C. pneumoniae. Un titru de IgM anti-Chlamydia ł 1/20
sau un titru de IgG anti-Chlamydia ł1/128 sau o creştere a IgG de peste 4 ori la determinări
succesive sunt argumente diagnostice pentru infecția cu Chlamydia pneumoniae. Identificarea
ADN specific prin PCR este o metodă specifică și sensibilă, dar nu este încă disponibilă în
practica clinică. Izolarea C. pneumoniae (pe medii cu celule HL) este costisitoare şi
laborioasă, fiind inutilizabilă în practica clinică.
Tratament. Macrolidele si tetraciclinele sunt folosite in tratamentul pneumoniei.
Raspunsul la tratament este lent , durata necesara fiind de minim 2 saptamani.

2) Chlamydia psittaci
Chlamydia psittaci produce o boală pulmonară acută denumită genetic ornitoză sau
psitacoză. Alte specii de Clamidii însă produc infecții cu localizări foarte diverse. Astfel C.
trachomatis este un germen patogen în special pentru ochi şi tractul urogenital şi este
responsabil de unele uretrite, epididimite, infecții pelvine, limfogranulomatoza venerică,
conjunctivite, trachom etc. În rare ocazii C. trachomatis produce şi pneumonii, la nou-născuți
și la adulți cu imunodepresie. C. pneumoniae, o specie rară de Chlamidii, produce faringite
acute, sinuzite, bronşite şi pneumonii, în special la persoane tinere. Boala se confundă cu
infecția produsă de C. psittaci.
Etiologie. Patogenie. Clamidiile sunt obligator microorganisme intracelulare, mai
mari şi mai complexe decât virusurile, care au un discret perete celular şi conțin ADN, ARN,
ribozomi şi astfel sintetizează proteine. Ele sunt sensibile la unele antibiotice antibacteriene.
C. psittaci produce în principal o boală infecțiosă la unele specii de păsări denumită generic
psitacoza sau ,febra papagalilor“.
 Moduri de trasmitere:
-Transmiterea infecției de la păsări la om se face prin secrețiile şi dejecțiile de la păsările
infectate (porumbei, papagali, canari, turturele, fazani, găini). C. psittaci este un
microorganism relativ rezistent şi poate rămâne infecțios, câteva luni, în dejecțiile aviare
uscate.
-Au fost semnalate transmiterea psitacozei de la om la om, dar această situație pare foarte rară
față de transmiterea de la unele aviare la om.
-Psitacoza poate fi considerată ca o boală ocupațională, întâlnindu-se mai ales la crescătorii de
papagali, porumbei, canari sau alte păsări exotice, dar de regula se intalneste rar si sporadic.
-Calea de infectare cu C. psittaci este respiratorie, prin inhalarea de pulberi, microorganismul
disemineza repede si ajunge la ficat si splina iar ulterior se răspândeşte hematogen în plămân
și alte organe.
Morfopatologie. Afectarea pulmonară este atât interstițială cât și spațiul alveolar.

Tablou clinic.
Tabloul clinic al psitacozei este extrem de variabil. Dupa incubatie de 7-14 zile, boala
poate:
-începe gradat, în câteva zile sau brusc, cu frison și febră
-cefaleea tenace, mialegjile și febra pot fi manifestările predominante
-de la debut sau după câteva zile de febră, apare tuse neproductivă sau cu o spută mucoidă sau
chiar hemoptoică.
Examenul clinic este în general sårac și pot exista semne radiologice, fără ca vreo
anomalie să fie detectată la examenul fizic pulmonar.
-Se pot găsi însă raluri sibilante sau un focar bazal, de raluri inspiratorii, fără semne de
condensare francă. De obicei ralurile sunt mai nete şi mai numeroase, pe măsura progresiei
bolii.
-La puțini bolnavi apare un revărsat pleural mic sau moderat. Sunt posibile şi forme mai
severe de pneumonită cu afectare lobară sau bilobară.
-Rareori sunt prezente simptome de infecție respiratorie superioară, epistaxis şi adenopatie
cervicală.
Afectarea extrapulmonară poate fi de asemenea prezentă, realizând tablouri clinice
polimorfe:
-frecătură pericardică,
-icter,
-splenomegalie (la 10% c până la 70% din bolnavi),
-manifestări de meningoencefalită,
-tulburări acute gastrointestinale,
-febră de origine nedeterminată etc.
 Examenele biologice uzuale sunt puțin modificate: numărul de leucocite este normal
sau uşor crescut; VSH crescută moderat. Alte anomalii posibile include creșterea
transaminazelor şi a enzimelor musculare, hiperbilirubinemie şi proteinurie.
Explorări paraclinice. Examenul radiologic pulmonar relevă elemente mai
importante şi mai numeroase decât cel clinic. De obicei se găsesc leziuni infiltrative,
nesistematizate, omogene, unilaterale sau bilaterale sau_infiltrate reticulare imprecise radiind
din regiunea hilară spre segmentele bazale pulmonare. Mai rar se constată opacități lobare sau
segmentare, atelectazii limitate, leziuni nodulare imprecise, semne de revărsat pleural sau
adenopatie mediastinală
Serologic: Reacția de fixare a complementului pentru C. psittaci la un titru mai mare
de 1/16 într-o boală pulmonară acută are valoare diagnostică. Titrul de anticorpi specifici
creşte de cel puțin 4 ori, la aprox. 3 săptămâni de la debutul bolii, dar această creştere poate fi
întârziată câteva săptămâni, în ca- zul unui tratament precoce cu tetraciclină. Pot exista însă
teste de fixare a complementului fals pozitive, în cazul infecției cu Coxiella burnetti şi
Legionella pneumophila.
Evoluție. Complicați. Psitacoza este o boală care evoluează spontan sau mai rapid sub
tratament specific spre vindecare într-o perioadă de 10 zile. Evoluția complicată şi
determinările extrapulmonare sunt semnalate din ce în ce mai frecvent.
Afectarea sistemului nervos central se poate manifesta prin cefalee tenace, delir,
meningoencefalită sau meningită limfocitară.
Determinările cardiace pot fi de tip pericardită, miocardită sau chiar endocardită.
Afectarea hepatică variază de la uşoară la letală şi se găseşte în cazurile de psitacoză
severă. Au fost semnalate de asemenea numeroase alte complicații extrapulmonare:
proteinurie, oligurie şi semne de glomeru- lonefrită; anemie hemolitică cu reacția Coombs
pozitivă; coagulare intravas- culară diseminată; splenomegalie; tiroidită.
Mortalitatea prin psitacoză este posibilă, la mai mult de 1% din bolnavi, în special prin
afectare pulmonară şi sindrom de detresă respiratorie acută.
Tratament. Antibioticul de elecție în psitacoză este tetraciclina, dar poate fi folosită
eritromicina, cu eficacitate egală, la persoanele care tolerează greu tetraciclina. Tetraciclină în
doză de 2 g/zi ameliorează manifestările bolii în 1-2 zile după instituirea terapiei, dar aceasta
trebuie continuată pentru 10- 14 zile. În cazurile severe, cu insuficiență respiratorie sau
complicații extra- pulmonare, sunt necesare măsuri speciale de terapie intensivă
(oxigenoterapie eventual corticoterapie, corectarea dezechilibrelor biologice etc.).

Febra Q
Febra Q este o boală infecțioasă determinată de Rickettsia burnetti, astăzi denumită
Coxiella burnetti, caracterizată printr-o stare febrilă cu durată de 2-4 săptămâni şi pneumonită
interstițială. Spre deosebire de alte rickettsioze, boala nu se asociază cu manifestări cutanate
(exantem) sau reacție Weil- Felix pozitivă.
Etiologie. Coxiella burnetti este un microorganism care creste intra si extracelular in
tesuturi vii si care paraziteaza insecte, rozatoare, animale domestice si salbatice in special
vaca si oaia.
-Febra Q umană se produce prin inhalarea de pulberi infectate, prin spălarea materialelor
infectate și posibil prin laptele contaminat.
-Sunt expuşi la infecție persoanele care lucrează în abatoare, veterinarii şi alte profesiuni care
vin în contact cu animalele infectate.
-Nu există dovezi ale transmiterii interumane.
- După inhalare, microorganismul se multiplică în plămâni şi apoi dis- eminează hematogen în
alte organe.

Tablou clinic. Perioada de incubație este de aprox. 20 zile (între 14- 28 zile), după
care apare o boală febrilă, în general benignă, cu durata de 1-3 săptămâni. Manifestările
principale sunt: febra, cefaleea și mialgiile. Apariția pneumonitei este marcată prin tuse
moderată (la aprox. 50% bol- navi), de obicei neproductivă sau cu spută mucoasă și dureri
toracice de tip pleuritic (la aprox. 30% din bolnavi).
Examenul clinic este puțin sugestiv. Bolnavii sunt febrili, cu starea gene- rală bună
sau mediocră şi au, de obicei, disociație puls-temperatură. Se pot găsi la auscultație raluri fine
inspiratorii, unilateral sau bilateral, predominant bazal şi foarte rar semne de condensare
pulmonară limitată sau de revărsat pleural mic. Clinic, pneumonia pare limitată şi răspunde
rapid, în câteva zile la tratament. La un număr mic de bolnavi, se pot găsi asociate semnelor
de pneu- monită, splenomegalie, hepatomegalie, redoarea cefei, rash maculo-papular.
Examenul radiologic pulmonar relevă modificări mai mari decât su- gerează
examenul clinic. De regulă se găsesc infiltrate difuze, predominant bazale, asemănătoare cu
cele din pneumonia cu Micoplasma pneumoniae. Mai puțin frecvente sunt aspectele de
atelectazii bazale lineare, condensări segmentare sau de revărsat pleural mic. Relativ
caracteristice sunt una sau mai multe opacități rotunde sau alungite (pseudotumori). Rezoluția
modi- ficărilor pulmonare se face în 3-4 săptămâni.
 Examenele uzuale de laborator sunt necaracteristice. Numărul de leucocite este
normal sau uşor crescut. VSH este puțin crescută; pot crește mode- rat transaminazele serice
şi fosfataza alcalină. Frotiul de spută arată o pre- dominanță de celule mononucleare.
Diagnosticul de certitudine se stabileşte prin creşterea titrului de anti- corpi specifici
sau prin izolarea C. burnetti. Anticorpii specifici, aglutinanți sau reacția de fixare a
complementului, cresc la 1-3 sắptămâni de la debu- tul bolii. Identificarea C. burnetti în
țesuturi se face în laboratoare speciale,prin tehnica anticorpilor fluorescenți sau prin
detectarea microorganismelor intra- citoplasmatic în microscopie electronică. Metodele de
laborator, cu inocu- larea produselor patologice din sânge, urină, spută, la hamster, şoarece
sau ou embrionat, permit identificarea de asemenea a C. burnetti, dar comportă un risc
important de infecție.
Complicații. Deşi pneumonia este cea mai frecventă manifestare a febrei Q, boala este
o infecție sistemică, care poate determina manifestări extra- pulmonare.
Hepatita poate apărea până la 1/3 din bolnavi, cu subicter sau icter, hepatomegalie şi
teste de citoliză prezente, sugerând o hepatită virală. Leziunile patologice pot fi minime sau
cu aspect de modificări inflamatorii ne- specifice sau cu tablou de hepatită granulomatoasă.
 Endocardita cu C. burnetti este rară, dar importantă pentru diagnostic, mai ales în
cazul endocarditelor infecțioase cu hemoculturi negative. Sigmoi- I dele aortice sunt cel mai
frecvent afectate, cu producerea de vegetații şi insuficiență aortică moderată sau severă.
Frecvent este necesară intervenția chirurgicală precoce, întrucât tratamentul antibiotic
sterilizează rar leziunile ricketssiene.
Tromboflebita la venele periferice este & complicație frecventă; ea se poate însoți de
tromboembolism pulmonar.
Alte numeroase complicații sunt posibile, dar rare: pericardită, miocar- dită, artrită,
otită, meningită (limfocitară), neuropatii, epididimită, orhită, ane- mie hemolitică, adenopatie
mediastinală mimând limfomul. Diagnosticul lor etiologic este dificil, mai ales când
manifestările pulmonare ale febrei Q sunt 14.Me Dint dur (AS uşoare. În fapt, cu excepția
determinărilor hepatice și endocarditice, febra Q este o boală uşoară şi cu evoluție benignă.
Infecția cu Coxiella burnetti poate - foarte rar, îmbrăca o formă cronică, în care sunt
prezente endocardita, hepato- megalia şi/sau splenomegalia, teste biologice de inflamație.
Tratament. C. burnetti este sensibil in vitro la tetraciclină şi cloramfe- nicol, dar
aceste antibiotice sunt bacteriostatice şi nu bactericide. Pneumonia din febra Q se tratează, de
elecție, cu tetraciclină 2 g/zi sau doxiciclină (100 mg de 2 ori pe zi), o perioadă de 7-14 zile.
Chinolonele sunt de asemenea eficace o perioadă de 7-14 zile. Sub tratament febra scade în 1-
3 zile, manifestările clinice şi radiologice regresează rapid şi boala se vindecă fără sechele. O
altă alternativă posibilă și eficientă ar constitui-o asociația doxiciclină + rifampicină.
Endocardita cu C. burnetti sau forma cronică de febră Q (de altfel rară), se tratează cu
tetraciclină, doxiciclină, trimetonrim-sulfamethazol si rifampicină, în diverse combinați.