Anul I, nr.

1, noie mbrie 2007 Re vistă trime strială

Revistă cultural-ştiinţifică Fondator Vicu Merlan

Din cuprins
Pag i na 4
De ce „Lohanul“?
Doina Mircescu-Grigoraş
Toponimul „Lohan” provine de la culmea înaltă
Despre virtute
a dealului din partea de nord-vest a oraşului Huşi, cul-
Pag i na 4 me care se întinde până dincolo de Arsura! Culmea
Viorica Miron Lohanului a fost o cale de comunicaţie străveche, fă-
Valorificarea potenţialului edu- când legătura între cetăţile defensive măreţe ale daci-
cativ al artei prin muzică lor, înşirate pe aliniamentul estic al Podişului Central
Pag i na 5 Moldovenesc (cetatea Coţoi, cetatea Buneşti, cetatea
Moşna, cetatea Mogoşeşti-Arsura, cetatea Vlăcineasa-
Eugenia Faraon Creţeşti, ş.a.) în partea de Est a Daciei.
Muzica familiei Denumirea de „Lohan” vine de la locul numit
Haiku-uri „La Han“, confirmată şi de tradiţia locală prin existen-
Pag i na 6 ţa unui han pe culmea dealului, între Duda şi Pâhneşti,
în perioada medievală.
Mic dicţionar ecologic
Culmea Lohanului înregistrează cea mai mare
Cristina Lazăr
valoare altimetrică: 407 Dealul Mare (Arsura) în partea
Glasul meu către Iisus de nord iar de pe culmea Lohanului orizontul observa-
Pag i na 7 torului se deschide mai larg spre zări şi… cugetări mă-
Olariu Elena reţe.
La lumiere de notre resurrection Locurile înalte sunt asociate, în tradiţia înţe-
Nucul din fundul grădinii lepciunii, cu măreţia şi curajul, cu ascensiunea şi
transmutarea, cu transcedenţa mentalului în lumea
Dragoş Vladău
mirifică a cuvintelor şi a ideilor.
Culoare
Încărcătura spirituală a împrejurimilor
Pag i na 8 Lohanului, vor inspira cu subiecte vii şi educative pe
Prezentare de carte toţi aceia care vor pune „umărul“ la continuitatea
Unul din cei de demult acestei reviste.
Nebiruit de noapte „Lohanul“ este revista care vine să umple un
Ghemuit într-un sîmbure gol lăsat de goana tehnologică a Internetului, de ten-
Pag i na 1 1 dinţele din ce în ce mai materialiste ale oamenilor, în
acumularea de bunuri şi proprietăţi, în detrimentul cu-
Mihaela Luca noaşterii plenare şi spirituale.
Nicolae Istrati – un personaj „Lohanul“ se vrea a fi o revistă a tuturor acelo-
uitat de istoriografie ra care sunt „însetaţi“ de cunoaştere şi înţelegere a
Pag i na 1 3 naturii umane şi a societăţii în care trăim.
Animatorii acestei reviste vă invită cu drag, la
Aurel Cioarec
o colaborare fructuoasă, în aceste „momente grele“
Fantaine de Vauchese (traducere)
pentru cultura şi spiritualitatea românească.
Pag i na 1 4
Ioan Spânu
Numărul de Aur – expresie a
VICU MERLAN
frumosului din jurul nostru
2 Lohanul, nr. 1
Despre virtute
dialogul Menon Platon
prof. dr.
DO INA MIRCESCU-GRIGO RAŞ
În pofida redactării detaliate a
unui dialog filosofic(cu personaje clar
conturate, date despre locul si timpul
istoric, glume etc), Platon este un
criptic. Si, este criptic nu pentru că şi-
a propus acest lucru (el, dimpotrivă,
pare să intenţioneze facilitarea înţele-
gerii mesajului său de către cititor) ci
pentru că nivelul său de înţelegere şi
„decodare” a lumii este net superior
nivelului comun de percepere a reali-
tăţii înconjurătoare şi, mai ales a ceea
ce se află dincolo de această realitate
ce nu poate fi percepută cu ochii fi-
zici ci numai cu „ochii minţii” (ceea
ce el numeşte Lumea Ideilor).
Pentru materialiştii din toate
timpurile, realitatea este, în principiu,
doar ceea ce poţi vedea sau, într-o
accepţiune mai tehnică, ceea ce poţi
vedea cu un instrument oarecare (mi-
croscop, telescop, ecograf, tomograf
etc.)
Platon ne-a avertizat, încă de
acum 2500 de ani că, noi nu vedem
cu ochii fizici decât ceea ce, analogic
vorbind, pot vedea nişte prizonieri
înlănţuiţi care stau cu spatele la intra-
rea într-o peşteră. Ei văd umbrele
fiinţelor şi obiectelor ce trec prin faţa
peşterii şi care se proiectează (datori-
ta luminii soarelui) pe peretele opus
intrării. In acest fel, ei nu au nici o
idee despre cum arată, în realitate,
obiectele şi fiinţele (pe care nu le-au
perceput niciodată) şi sunt încredin-
ţaţi ca tot ce există (realitatea lor)
sunt acele umbre ce le sunt lor famili-
are de foarte mult timp. (Mitul peşte-
rii - dialogul Republica).
Să urmărim, în continuare,
cum vedem noi, oamenii, asemenea
prizonierilor de mai sus, ce este virtu-
tea (dialogul Menon).
Dialogul începe direct cu în-
trebarea bine formulată a lui Menon :
„Poţi să-mi spui, Socrate, virtutea se
învaţă, ori nu se capătă decât prin
exerciţiu si nicidecum prin învăţ ?
Sau poate n-o dobândim nici prin
exerciţiu, nici prin învăţare, ci se naş-
te in sufletul oamenilor fie de la natu-
ra, fie din vreo alta pricina ?” (Menon
70a).
Socrate, ca de obicei se decla-
ră neştiutor. Lui îi aparţine sintagma
„ştiu că nu ştiu nimic”, deşi Oracolul
din Delphi îl declarase cel mai înţe-
lept dintre muritori. In plus, ştiinţa sa
era, desigur de notorietate din mo-
ment ce avea o mulţime de discipoli
între care şi celebrul (de mai târziu)
Platon.
Prin urmare, Socrate spune,
modest : „eu sunt aşa de departe de a
şti dacă virtutea se învaţă sau nu, că
nu-mi dau seama nici măcar ce este,
ce poate fi” (Menon,71a).
Noiembrie 2007
După ce Menon arată că
virtutea unui bărbat este capacitatea
de a conduce bine treburile statului,
de a face bine prietenilor, prigonind
pe duşmani, veghind asupra sa spre a
nu suferi nimic iar virtutea unei femei
este să-şi administreze bine casa,
păstrându-i avutul interior şi să-şi
asculte bărbatul, arată, apoi că, de
fapt, există un roi de virtuţi. Socrate
nu doreşte intrarea în „hăţişul” a tot
felul de exemple şi faţete ale virtuţii
ci vrea o definiţie generala, acel fir
care uneşte : dreptatea, îndrăzneala,
cumpătarea, înţelepciunea, gene-
rozitatea ş.a., în ceea ce au acestea în
comun, adică virtutea, în general.
Spune Socrate: ”Nu pricepi ca eu
umblu după ce-i în comun în toate
astea ?” (Menon, 75 a).
O observaţie de bun simţ ar fi
aceea că, dacă virtutea poate fi
învăţată ar exista profesori de virtute
şi elevi care învaţă virtutea, ori acest
lucru nu există (nici pe vremea lui
Platon şi nici în vremurile noastre).
Ba, mai mult decât atât, mulţi părinţi
virtuoşi - Socrate îi dă ca exemplu pe
Temistocle, Pericle, Tucidide, perso-
nalităţi vestite ale Atenei - nu au pu-
tut transmite virtutea copiilor lor, în
ciuda eforturilor făcute în acest sens.
Mai departe, Socrate avan-
sează ideea ca oamenii au virtutea în
sufletul lor şi îşi pot aminti de ea.
Teoria reamintirii (anamnesis) nu
apare explicit în acest dialog dar Pla-
ton o tratează pe larg în dialogul
Phaidon. Pe scurt, anamnesis-ul în-
seamnă că întreaga cunoaştere pree-
xistă în noi încă dinainte de a ne fi
născut (când sufletul nu era în „închi-
soarea” corpului fizic). (Phaidon,
92 a).
Menon se îndoieşte că cineva
îşi poate aminti de virtute fără să o fi
învăţat. Atunci Socrate îl ia pe unul
dintre sclavii lui Menon şi-l întreabă
o serie de chestiuni din geometrie (de
care sclavul nu auzise niciodată) şi,
din aproape în aproape, îl determina
să deducă idei legate de suprafeţe,
mărimi şi figuri geometrice, spre stu-
pefacţia lui Menon.
De altfel, Socrate procedează
în acest mod cu mai toţi interlocutorii
săi (din alte dialoguri ale lui Platon),
interlocutori care, la început sunt
foarte siguri pe ei şi pe învăţătura lor
dar, pe neobservate, sub tirul întrebă-
rilor lui Socrate, devin derutaţi, se
contrazic pe ei înşişi şi nu mai sunt
 Lohanul, nr. 1
siguri de nimic ceea ce, fie îi înfurie,
fie îi încremeneşte în mijlocul unei
aporii.
Pentru a face faţă stilului con-
tradictoriu al lui Socrate, Menon se
vede nevoit să admită ca virtutea se
învaţă uneori iar alteori, nu.
Interesant este, de asemenea
ca Socrate spune despre oamenii poli-
tici care afirmă despre acelaşi lucru,
când da când nu (Menon, 95c). Aşa-
dar, inconsecventa politică a rămas o
constanta de-a lungul secolelor.
In ce priveşte virtutea, con-
chide Socrate, nu numai ştiinţa călău-
zeşte ci si opinia (părerea). Aceasta
opinie vine din reamintire. Dar amin-
tirile zboară „precum statuile lui De-
dal” (Menon, 97 d)*.
*Expresie uzuala în epoca cu
referire la statuile ce trebuie legate ca
să nu dispară.
Părerea vine din reamintire
dar amintirile sunt evanescente, greu
de prins in concepte, astfel încât tre-
buie „legate cu lanţul raţiona-
mentului” (Menon, 98 a)
Observam aici doua niveluri
ale comunicării : nivelul intuitiv
(anamnesis-ul) si nivelul discursiv (al
raţionamentului). Străfulgerările intu-
itive trebuie „traduse” in limbaj dis-
cursiv(in care nivelul de diferenţiere,
de obiectivare, creste). Daca intr-un
dialog, un pol al comunicării se afla
pe un nivel (de exprimare si înţelege-
re) şi celalalt pol, pe un alt nivel, de-
codarea semantică e cel puţin dificilă
dacă nu imposibila. E ca si cum ai citi
o poezie a unui căţeluş. Bunele inten-
ţii nu sunt suficiente.
Concepţia anamnesis-ului din
opera lui Platon se întemeiază pe teo-
ria anteriorităţii sufletului. Sufletul
este nemuritor şi, după ce a văzut tot
ceea ce se petrece în Hades, nu exista
nimic care să nu fi învăţat. Mulţi din-
tre noi ar zâmbi condescendent la
aceste afirmaţii fără să ia în conside-
raţie că, figurat vorbind, se pot afla
doar pe nivelul de înţelegere de tip
materialist. Rămâne ca achiziţiile
viitoare în domeniul cunoaşterii să
confirme sau să infirme aceste idei
aşa încât cei care nu-l cred „pe cu-
vânt” pe Platon să se poată sprijini pe
alte dovezi. Unele adevăruri, deja nu
se mai încadrează în logica clasică.
De pilda, natura duala a luminii (este
şi undă si corpuscul, în acelaşi timp).
Vrem sau nu, trebuie să renunţăm la
stereotipii de gândire şi la infatuarea
de a pretinde ca ştim mai profund
decât anticii. Ignoranţa e sursa rău-
lui, spune Socrate, si nu se referea
numai la necunoaşterea regulilor de
convieţuire umană ci şi la legile ar-
moniei divine.
Desigur că e riscant pentru un
om de ştiinţa sau un filosof din zilele
noastre să afirme că sufletul a trecut
prin mai multe vieţi, de pildă. S-ar
expune ridiculizării. Einstein afirma,
la un moment dat, cu înţelepciune : „e
mai uşor să dezintegrezi un atom de-
cât o prejudecata”
Si, iată cum, „omul divin”,
aşa cum îl numea Platon pe filosof, a
rămas cuminte, înlănţuit în „peştera
materialistă”, privind doar umbrele
realităţii.
Să aducem, în continuare, dia-
logul despre virtute, în zilele noastre.
In general vorbind, esenţa vir-
tuţii, aşa cum dorea Socrate să o
„prindă” cu ajutorul raţionamentului,
nu este într-o absoluta legătură cu
morala. In primul rând pentru că mo-
rala (respectiv ceea ce e considerat
bine sau ceea ce e considerat rău, în
societate la un moment dat) diferă în
funcţie de timpul istoric şi de spaţiul
geografic. De pilda, în comunităţile
islamice tradiţionale e considerat vir-
tuos un bărbat cu 4 soţii care le tra-
tează în mod egal şi are grija de toţi
copii săi, pe când, în comunităţile
creştine, acelaşi lucru e considerat
imoral (lipsit de virtute). Ambele
tipuri de civilizaţie se sprijină pe reli-
gii importante şi, în acest caz e justi-
ficată întrebarea care modalitate e
bună, respectiv care e în concordanţă
cu voinţa lui Dumnezeu. E uşor să
etichetezi o acţiune ca fiind corectă
sau greşită. Mai dificil e să accepţi că
ambele opţiuni sunt valide, în funcţie
de circumstanţele exterioare (timp
istoric, condiţii demografice, cultura
ş.a.) sau interioare (convingeri, preju-
decăţi, nevoi afective ş.a.)
Una din cele mai recente miş-
cări intelectuale, postmodernismul,
afirma relativitatea realităţii care este
multiplă şi, de multe ori, conflictuală.
Metoda de investigare a unei aseme-
nea realităţi este de tip dialectic şi
hermeneutic. Nu exista adevăruri
absolute. Cunoaşterea e dependentă
de contextul istoric, social şi cultural.
Explicarea fenomenelor nu poate fi
neutră şi, respectiv, validarea empiri-
ca a cunoştinţelor nu este neapărat
necesara. E un pas important către
Noiembrie 2007 3
toleranţă şi smerenie (am putea spu-
ne).
Prin urmare, putem defini vir-
tutea ca pe o funcţie matematica ce
tinde asimptotic către maximum de
bine îndepărtându-se, pe cât posibil
de rău.
Dar ce e bine şi ce e rău ? Iată
o buna întrebare!
Aici standardele sunt inutile şi
impunerea lor e chiar lipsita de etică.
De pilda, pentru un călugăr ascet e
bine să stea izolat şi să se roage în
cele mai austere condiţii. Sufletul său
e hrănit de acest bine. Acelaşi lucru e
inacceptabil (perceput ca rău) pentru
un om de afaceri în concepţia căruia
ideea de bine se asociază cu tumultul
vieţii sociale, a relaţionării inter-
umane, al tranzacţiilor financiare şi,
evident, al confortului. Si exemplele
pot continua, la nesfârşit. Asta în ce
priveşte binele individual. Insa binele
individual este strâns legat de binele
social.
O societate democratica tre-
buie sa protejeze cetăţenii împotriva
violenţei, înşelătoriei, crimelor, să
asigure respectarea contractelor etc.
prin mijloace juridice într-un mod
care să nu degenereze în constrânge-
re. Echitatea absolută este greu de
atins dar, aşa cum arata John Rawls,
în cartea sa Dreptatea ca echitate,
oamenii trebuie să ajungă la un acord
în ceea ce priveşte corectitudinea
distribuirii bunurilor la nivel social
având drept postulat comportamentul
moral şi echitabil.
Este limpede că regulile soci-
ale pot fi învăţate. Dar virtutea nu se
limitează doar la atât. Acesta e
doar ”veşmântul” ei exterior. Virtutea
interioara (cea care poate fi reaminti-
tă), virtutea ca dar divin, virtutea care
trece dincolo de spaţiu şi timp, virtu-
tea care este în acord cu armonia di-
vină este acea virtute care se dispen-
sează de profesorul exterior şi face
loc “profesorului interior”, este vocea
scânteii divine din noi, vocea intuiţi-
ei, este virtutea care devine artă, în
care se contopesc binele, adevărul şi
frumosul. În mod surprinzător, aceas-
ta virtute poate să vina în conflict cu
regulile morale şi sociale acceptate.
Ne amintim de Iisus care a răsturnat
tarabele negustorilor de la intrarea în
templu şi care a apărat-o pe Maria
Magdalena de pietrele dispreţului
public. Purtătorii unei astfel de virtuţi
pot fi ucişi de lipsa de virtute a celor
4 Lohanul, nr. 1 Noiembrie 2007

mulţi şi ignoranţi. Ignoranta e sursa răului, spunea Socrate (ucis şi el de ignoranţa celor mulţi).
In dialogul Republica, Platon defineşte virtutea ca ordine, justeţe, artă adaptată la natura lucrului. E o abordare nu
doar etică ci şi estetică şi chiar ontologică. Aceasta abordare se poate corobora cu ceea ce putem numi, azi, nevoile su-
perioare, din piramida nevoilor umane a lui Abraham Maslow. Si, daca e sa păstram aceasta conexiune (cu piramida ne-
voilor umane) e necesar să admitem o abordare diacronică (pe verticala) a virtuţii, în legătură cu treptele de dezvoltare
ale fiinţei umane, începând cu nivelul pragmatic, exterior, normativ şi explicit al virtuţii către niveluri mai înalte care tind
sa interiorizeze, să înglobeze dialectic contrariile, să intuiască natura divină a conexiunilor dintre microcosmos şi ma-
crocosmos şi să opereze cu aceste conexiuni.
Prin urmare, virtutea, ca orice alta valoare, poate avea înţelesuri aparent diferite, în funcţie de auditoriul (recepto-
rul) căruia îi este adresat mesajul, de nivelul său de înţelegere. Iluzia interesului unic şi a definiţiilor universal valabile
reprezintă doar o etapă a epopeii cunoaşterii umane.

etnice şi naţionale româneşti. Cartea

VALORIFICAREA POTENŢIALULUI
EDUCATIV AL ARTEI PRIN MUZICĂ
prof. VIORICA M IRON
Arta este proprie omului.
Dintotdeauna arta i-a servit omului la
constituirea propriei imagini şi la
situarea sa în timp şi spaţiu. Arta nu
cunoaşte nici frontiere geografice,
nici limite temporale, ci îşi confundă
originile, existenţa şi durata cu cele
ale societăţilor omeneşti.
Să nu uităm că arta este pre-
zentă în toate domeniile culturii şi ale
cunoaşterii, iar încercarea de cuprin-
dere a acestui imens domeniu oferă
iubitorilor de artă, de frumos, posibi-
litatea multiplelor modalităţi de abor-
dare.
Manifestare a frumosului ar-
tistic, muzica a fost considerată un
mijloc esenţial de cultivare spirituală
a omului, de identificare a unei per-
sonalităţi integre şi armonioase. Fun-
cţia sa comunicativă se întregeşte
armonios cu cea expresivă, cognitivă,
estetică, educativă; oferind posibili-
tăţi multiple de modelare a fiinţei
umane. Necesitatea educaţiei muzica-
le este un fapt ce nu mai trebuie de-
monstrat, fiind susţinut de adevăratele
virtuţi ale artei muzicale ele devenind
„forţe modelatoare ale fiinţei umane
numai dacă sunt cultivate”. Arta mu-
zicală reprezintă una din valorile fun-
damentale ale omenirii.
Prin muzică se cultivă fun-
cţiile de bază ale vieţii umane, cea de
cunoaştere şi cea de creaţie, din care
derivă binele şi frumosul.
Din păcate, educaţia muzica-
lă, cunoaşte o perioadă de declin.
Redobândirea statului muzicii de dis-
ciplină cu înalte valenţe formative şi
racordarea ei la tradiţiile valoroase
ale învăţământului românesc devin
astfel imperative ale reformei care au
şi valoarea unui act recuperator.
Trebuie să milităm spre o în-
ţelegere a locului muzicii în învăţă-
mântul românesc, deoarece ea are
menirea de a face legătura copiilor cu
universul tulburător al artei sunetelor.
A vorbi despre importanţa pe care
predarea cântecului o are în munca de
instruire şi educare a copilului, de
vârstă şcolară mi se pare inutil. Au
făcut-o alţii cu competenţă, în toate
împrejurările, pornind de la rezultate
şi fundamentându-şi aprecierile pe
realităţi.
Să ne întoarcem privirea
asupra repertorului românesc de cân-
tece, asupra marilor compozitori de
muzică pentru copii. Unii dintre ei au
fost cadre didactice valorificând prac-
tic la clasa de elevi fiecare cântec şi
apoi dându-i drum liber către circuitul
repertorial. Este imperios necesar ca
educatorii să dedicăm câteva minute
din lecţia de predare a cântecului,
cunoaşterii vieţii şi activităţii acestor
modelatori de perle artistice menite să
îmbogăţească viaţa spirituală a copi-
lului. Marele pedagog şi muzicolog
George Breazul, preciza că predarea
muzicii… trebuie să ţină seama de
condiţiile psihologice specifice ale
copilului român, de ambianţa etică,
estetică, precum şi de imperativele
de muzică a puiului de român trebuie
să derive din atmosfera de vrajă a
cântecului popular românesc şi prin
omenia proprie firii româneşti, cu-
prinsă în cântecele şi jocurile poporu-
lui, să urmărească necurmat realiza-
rea idealului educativ al spiritualităţii
româneşti.
Asistăm tot mai mult la o
degradare a cântecului autentic, de
calitate, izvor de idei şi emoţii care
deschide calea spre desăvârşirea pro-
cesului de formare a personalităţii
copilului de azi. Dar am convingerea
că fiecare om de şcoală ştie că numai
cântecele cele mai bune vor pătrunde
în conştiinţa copiilor, în urma unui
proces de asimilare conştientă şi afec-
tivă. Adevăratele cântece s-au născut
dintr-o temeinică cunoaştere a speci-
ficităţii creatoare născută din procesul
de muncă al copilului şi pentru copil.
Este foarte important ca
educatoarea, învăţătorul, profesorul
de muzică să găsească materialul cel
mai potrivit, ca formă şi conţinut,
tuturor categoriilor de copii şi şcolari.
Această rigurozitate manifestată por-
neşte din cunoaşterea practică a pro-
cesului de muncă cu copilul. Foarte
multe obiceiuri, tradiţii, cântece pot fi
regăsite în manuale, culegeri, îndru-
mări metodice vechi, păstrând în ele
girul timpului care le-a deschis dru-
mul larg din generaţie în generaţie.
Poporul român a păstrat forma origi-
nală a obiceiurilor, datinilor, creaţii-
lor materiale şi cultural artistice. Prin
intermediul folclorului muzical, po-
porul român şi-a cântat dragostea,
jocul, dorul, durere, eroii, însoţindu-şi
fiecare moment al vieţii prin cântec.
Să ne întoarcem privirea asupra folc-
lorului local, să învăţăm copiii adevă-
ratele valori ale creaţiei artistice.
 Lohanul, nr. 1
În activitatea didactică cu copiii am constatat
unele dificultăţi privind modul de receptare a culturii
artistice. În acest scop am iniţiat şi desfăşurat diverse
tipuri de activităţi artistice care să contribuie la forma-
rea sensibilităţii estetice. Dragostea pentru folclor, pen-
tru cântecul popular românesc am cultivat-o în rândul
copiilor prin participarea la viaţa muzicală a localităţii,
alături de formaţii artistice şi interpreţi de prestigiu în
cadrul festivalului care se desfăşoară în fiecare an.
Disciplină interculturală prin esenţă, educaţia
muzicală oferă posibilităţi multiple de transfer spre alte
domenii, contribuind la apropierea dintre oameni, dintre
naţiuni.
MUZICA FAMILIEI
EUGENIA FARAON
Iată cum cercetează Dumnezeu orchestra creaţiei
Sale, iată strategia Pedagogiei divine pentru ca aceasta să-
şi poată înălţa notele la gama marii Simfonii cereşti! Vioa-
ra, chitara, mandolina etc., sunt familii de coarde muzicale
care trebuie acordate pentru a scoate armonii. În orchestra
lumii, familia noastră e o mandolină (să zicem) veche,
dezacordată, cu strune rupte, uitată într-un ungher. Com-
pozitorul, supremul virtuoz, nu are linişte până nu repară
mandolina pentru a-i reface armonia originară, capabilă de
a reda notele Duhului Sfânt. Dar familia de coarde nu rea-
liza că s-a dezacordat, notele false le-a perceput ca armo-
nii, iar mai târziu, când Scripcarul a început să strângă
corzile în căluş, să le acordeze şi să exerseze pe ele, fami-
lia a receptat aceste intervenţii ca note chinuite inutil şi
false. Meşterul a ales întâi o strună mai subţire, neluată în
seamă, şi a ciupit la ea de ieşea fum; coarda răzvrătită a
ripostat cu ţipete, nu înţelegea de ce tocmai ea nu e ca ce-
lelalte – adică în falsă armonie - dar Virtuozul, tenace,
exersa pe ea până îşi zdrelea degetele. Celelalte coarde,
latente muzical, asistau curioase la ciudata lucrare, cre-
zând că piţigăiata lor surată, încercată de Scripcar, nu-i
normală, că ea e cauza dizarmoniilor, nicidecum şi ele!
Deja această strună începe să scoată primele note de iubi-
re, disparate, distonând cu restul coardelor, dar redând
cântecul minunat al naturii şi creaturilor lăudând. Compo-
zitorul acestor game. Atunci Meşterul trece la restaurarea
altei strune, şi tot astfel le vine rândul la toate – comple-
tând şi cu noi coarde - până repară mandolina în întregime,
pentru a-şi aduce propria contribuţie la Simfonia lumii în
marele concert de slavă şi bucurie. Va readuce şi falsele
interpretări din istoria muzicală a acestei familii – notele
rătăcite, pierdute în dizgraţia Virtuozului – la armonia
originară pentru care au fost create,ca toate să ajungă pe
Portativul veşniciei. Cât priveşte restaurarea întregii or-
chestre, a comunităţii instrumentelor, tactica folosită e
Noiembrie 2007 5
aceeaşi, adică a ciupirii câte unui instrument până percep
şi celelalte tonul dat de bagheta Dirijorului şi, chiar dacă
murmură la acordaj, ajung – fiecare pe partitura sa – la
unitatea Armoniei … Coda contutti.
Veţi spune: “da, şi ce-i cu asta, ce să înţeleg eu de
aici?! Vom înţelege cuvântul lui Dumnezeu care ni se
adresează direct : “ N-am venit să aduc pacea, ci sabia.
Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de
mama sa, şi pe noră de soacra sa. Şi omul va avea ca
vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.“ (Mt.10, 34-36), căci
simpla prezenţă a lui Dumnezeu într-un suflet naşte dezbi-
nare, ceilalţi din jur îl privesc ca pe un intrus! De exemplu,
într-o familie, în care generaţii inconştiente au uitat Cine
le-a adus pe această lume, şi scopul pentru care au fost
creaţi, trăind robotic, captive aparenţelor exterioare, se
naşte un exemplar ciudat, alcătuit fizic şi psihic total dife-
rit de ceilalţi membri, aceştia îl marginalizează. Oaia nea-
gră” le întoarce viaţa pe dos, derutându-i de la felul lor de
a fi, solicitându-i cu nesfârşitele ei boli şi frământări exis-
tenţiale la care ceilalţi nu pot răspunde, dar nici nu sunt
interesaţi, văzându-şi de interesele obişnuite Se plâng pes-
te tot că le-a căzut pe cap un astfel de copil ce nu seamănă
cu ceilalţi care, slavă Domnului, sunt reuşiţi! Dar treptat,
PUTEREA EXEMPLULUI acestei vieţi trăite altfel, şi
experienţa acestui suflet în cunoaşterea şi apropierea de
Dumnezeu, în contextul secularizat al familiei, va vindeca
şi pe ceilalţi membri. Fiecare familie, mai devreme sau
mai târziu, va primi într-un fel unic acea “antenă” capabilă
să recepteze mesajele cereşti, să conştientizeze progresiv
colaborarea (de rugăciune şi jertfă) cu Artizanul mântuirii.
Chiar dacă la început familia nu va înţelege relaţia celui-
lalt cu Dumnezeu, ba îl va urâ pe acesta pentru activităţile
sale evanghelice, în loc să contribuie la prosperitatea casei,
treptat va accepta “jertfa”.
Prin aceste exemple Dumnezeu bate şaua să pri-
ceapă calul! “Dacă Iisus a preluat conducerea firii tale, va
avea grijă să-ţi permită atâta păcat cât ai nevoie ca să fii
smerit, El îţi va da tot atâta neprihănire câtă ai nevo-
ie”(zice Richard Wurmbrand) şi aş adăuga eu, câtă nepri-
hănire este nevoie pentru a te putea mântui! Căci “bogăţii-
le vremelnice sunt câştigate prin cereri, darurile spirituale
prin renunţări” spune acelaşi autor.
6 Lohanul, nr. 1
HAIKU-URI Eugenia Faraon
Crengi sfâşie Branches are tearing
ceaţa strânsă pe luncă.
the fog wrapping the river meadow
Raţele-n zare. wild ducks in the distance.
Strângând bostani – Gathering pumpkins -
printre fulgii rătăciţi among the stray snow flakes
culorile verii. the colours of summer.
Vis cu îngeri. A dream about angels.
Tata urcă scara străvezie Dad mounts the pellucid
staircase
fără toiag. without his staff.
Hornurile The chimneys
ţintesc spre constelaţii. aim at constellations.
Urlă un câine, A dog is howling.
MIC DICŢIONAR
ECOLOGIC
,,ABC-UL MEDIULUI“
A ,,Adeseori te înşeli dacă te
iei după coaja copacului.’’
Abur poluant = amestec de va-
pori de apă şi aer, degajat în atmosfe-
ră în timpul unor procese industriale,
care conţine poluanţi solizi (aerosoli),
lichizi sau gazoşi. Prin condensare pe
frunze, aburul poluant afectează ţesu-
turile vegetale sau animale; când se
degajă în apropierea unor biocenoze
şi antropocenoze, aburul poluant pro-
duce atât afecţiuni morfofiziologice
asupra ţesuturilor şi organelor afecta-
te, cât şi stare de disconfort.
Aciditate = constanta chimică
ce arată conţinutul total de acizi al
unei soluţii şi care se exprimă prin
concentraţia de ioni de hidrogen a
acesteia. În ecologie cunoaşterea aci-
dităţii unui mediu de viaţă (apă, sol)
prezintă importanţă deosebită în sta-
bilirea calităţii factorilor abiotici cu
care vin în contact organismele vii.
Aclimatizare = proces fiziol-
ogic complex datorită căruia un orga-
nism poate să-şi desfăşoare normal
viaţa în condiţii climatice diferite faţă
de cele la care era adaptată. Aclimati-
zarea este o fază a adaptării. O specie
aclimatizată se poate reproduce în
noul mediu, fără intervenţia omului.
Acomodare = proces prin care
un organism (sau un organ), o specie
îşi modifică forma, structura sau fun-
Noiembrie 2007
Un val de omăt A wave of snow
atârnă de streaşină… hangs of the eaves…
Altă filă-n carte. Another leaf into the book.
‘Strada Plantelor’ – ‘Plant Street’ -
caut zadarnic printre I’m seeking in vain among
beton şi claxoane! concrets and hootings!
Păşind alături – Waking side by side -
sub fiecare salcie under each weeping willow
o altă casă. another abode.
Praful de pe drum The dust on the read,
buimăcit sub Tărie - cofused under Nature’s force -
dansează spre cer. Dances to the sky.
cţia, pentru a rezista unor condiţii noi
de viaţă prin apariţia de caractere noi Glasul meu către Iisus
(modificate). Acestea sunt reversibile
şi nu se transmit urmaşilor, deci nu se
modifică genotipul. Înger de-aş fi
Acumulare de poluanţi = fe- sub pieptul meu te-aş ocroti
nomen de acumulare a poluanţilor în ca pe o inimă sângerândă,
apă, aer, sol şi organismele vii prin pură, deschisă de cer
aportul repetat şi de durată al acesto-
te-aş zidi înlăuntrul şoaptelor
ra; poluanţii provin din activităţile
industriale, de transport, menajere, Să fii Izvorul de Cuvânt Ceresc,
precum şi din pesticide; răspuns cristalizat în jertfă
Aerosoli = microparticule soli- rugăciunii mele
de sau lichide într-un mediu gazos şi te-aş ţine-jar
(ex. în atmosferă) şi care au o viteză
în glasu-mi rece,
de cădere neglijabilă; se pot pune în
evidenţă prin difuzia luminii pe care având neîntinat
aceste microparticule o produc. Ex. în inima-mi străpunsă,
ceaţa, fumul din aerosoli care modifi- cu ochi mângâiaţi de lacrimi,
că compoziţia atmosferei, poluând-o; cu privirea dezgolită,
Aer contaminat = aer care con-
pierdută în gol,
ţine poluanţi deosebit de periculoşi
pentru desfăşurarea vieţii; iar bătăile ceasului
Aer poluat = aer care conţine alunecându-i domol
poluanţi în concentraţii ce determină într-un cântec străin
efecte nocive sau care produc discon- corzilor buzelor mele,
fort;
va răsfrânge timid
Aisberg = gheţar plutitor de
proporţii uriaşe, desprins din calota paşii unui ocean de lacrimi
de gheaţă polară. Pe aisberg se pot peste umerii razelor-catedrale
întâlni unii reprezentanţi ai faunei ale firilor îmbătate de vreme
arctice: potârnichea polară, huhurezul Să fi,
alb, iepurele polar, vulpea polară,
ochiul lacrimilor mângâiate,
ursul polar;
Arid = uscat, neroditor, sterp; Cuvântul Ceresc al Izvorului de
Azot = element chimic gazos iubire sublimă.
care se găseşte în atmosferă în pro-
porţie de aproape 80%.
CRISTINA LAZĂR
clasa a XI-a F1 Huşi
 Lohanul, nr. 1 Noiembrie 2007 7

sommes des montagnes couvertes ou pas de sapins, de

LA LUMIERE DE NOTRE
RESURRECTION
OLARIU ELENA Răducăneni
Moto: "La priere de l humble va penetrer les nues"
Je suis nee et j avance en fuite par l herbe imber-
be couverte de l aube d avant le lever du soleil et mes
mains, je les lave au fond de la fontaine invisible pour le
regard humain, j en fais l eau acharnement sortir, car mes
bras sont fatigues.
...je suis nee et avanceen fuite aux pieds nus par
la terre laboure, mes pieds se nourrissentdes vitamines de
cette ancienne terre que les parents de mes parents m ont
donnee en heritage pour que les autres a venir ne soient
pas affames...
...je suis nee et je grandit tout en lavant mes joues
dans l eau bleue de la mer ou dans l azur du ciel et il me
semble d avoir attrape le soleil dans mes paumes; mais
mes paumes en restent vides, de mes doigts eloignes s
ecoulant de l huile sacre, de l aube eu du sang... Plus luci-
de que jamais, je vois le soleil miroiter dans la lumiere
calme de l eau et je me rends comple maintenant de mon
impuissance...
...je suis nee et je grandit tant en regardant les
chenes et plus sage que jamais, je vois l impuissance de
ma terre a tenir bon sans le liant donne par Dieu et alors je
m agenouille en plurs en bas des montagnes...Pas vaincue,
mais impuissante. Mais serait- ce possible que ma terre s
eleve la ou le sommet de la montagne rencontre le ciel? A
la feur immortelle des neiges il lui a fallu meme des
milliers d annees pour arriver dans un coin de terre, pur
que la grain de sa fleur, cachee aux yeux du Maître,
pousse, dure a travers les temps...La-bas la pierre est aride;
arriver du noir de la pierre a la lumiere du soleil ei celui-ci
te mourrit tous les matins acev l aube qui tombe, cela vaut
mieux que ton semblable qui cherche a apaiser tes
souffrances...
...je suis nee et je pousse dans un champs ou les
petits grain se preparent continuellement a germiner, et le
parfum de ma fleur, souvent tombee par terre, embaume l
horizon et l envahit d un sommeil feerique...
...je suis nee et je pousse et je touche de mes bras
les nues et parce que j ai peur, je te supplie, Seigneur, de
me laisser icic, par terre... Que je t aime autrement que les
autres l entend seulement le vent et la pluie, car mon crie
arrive jusqu a Toi et lave mes joues des larmes
salees...Cette aube nourrit et enivre la terre m endormant, s
endormant, revant a la fois la Lumiere, Ta Lumiere sans
laquelle demain on ne sourait plus etre eveilles.
...et je T en remercie, Dieu!

ra-i alinare fiindu-i ciripitul

Culoare
Am adunat, în priviri
Toate culorile universului
Din apă, de pe cer
De pe aripile păsărilor
De pretutindeni unde ochiul
uman a pătruns
Şi le-am trecut prin lucrurile
noastre
Universul a devenit mai colorat
Pe palma lui am aşezat
O culoare în plus
Culoarea sufletului meu.
DRAGOŞ VLADĂU
clasa a VII-a Creţeşti
NUCUL DIN
FUNDUL GRĂDINII
OLARIU ELENA Răducăneni
Moto: Pământul străbun es-
te cea mai curată lacrimă din uni-
vers. (Ioan ALEXANDRU)
O veche legendă a satului
acesta, unde şi eu îmi duc bătrâneţile
de pe o zi pe alta, spune că era o bă-
trână a cărei lungime de ani o uitase
până şi bunul Dumnezeu care stătea
şi priveghea pe prispa din faţa casei
ca poate într-o zi s-o milostivi de ea
bunul Părinte şi-o va slobozi de
această neputinţă, căci trebuie să vă
spun, nici cu cârja nu se mai putea
deplasa, cât despre vedere, aceasta i
se scurtase de tot...
E drept, înflorise din grădina
trupului său şapte feciori şi unspreze-
ce fecioare dar acum, la rându-le,
chemaţi de bucuria lăuntrică a
dragostei, fiecare îşi avea familia sa,
bătrâna bunică Adela, căci aşa o
chema, rămânând singură cuc, singu-
păsărelilor care-şi aveau sălaş în me-
rii din grădină sau ţipătul strident al
ciocănitoarei atunci când scârţâia
poarta... Scrutând zarea cu lumina
ochilor din ce în ce mai mică bătrâna,
într-o tăcere mută, stătea şi se ruga,
jelindu-şi singurătatea. Şi parcă de
teamă să nu rămână casa şi ograda
pustie, se ruga ea aşa în taină:
- Fă-mă, Doamne, după ple-
carea din această viaţă, un nuc mare
cu optsprezece braţe, să pot priveghea
curtea şi grădina, casa şi florile, să
văd când îmi vin odraslele în bătătu-
ră. Şi pe nepoţi, când aleargă de jur-
împrejurul casei, să le deschid poarta
cu suflarea vântului fără ca balamale-
le să ruginească vreodată. Şi la umbra
ramurilor mele, să-şi odihnească ei
oboseala trupului aducându-şi aminte
de anii copilăriei. Să râdă şi să plângă
împreună şi să se bucure de roada
copacului acestuia, miezul poamelor
sale fiind leac de însănătoşire. Şi de
pomenire...
Intr-o zi, venise pe furiş tru-
faşa Moarte şi o slobozi pe femeie de
greutatea bătrăneţii, lăsând şi casă şi
ogradă şi frumuseţe de livadă
singurătăţii şi tristeţii căci copiii,
după ce o conduseră pe ultimul drum,
fiecare se îndreptase spre locuinţa lor.
8 Lohanul, nr. 1
îndreptase spre locuinţa lor. Nimeni
însă nu observă că, în livada din gră-
dină răsări- ca prin minune- un pui de
nuc, de toată frumuseţea; de altfel
care creştea mai abitir decât toţi cei-
lalţi pomi existenţi: cireşi, pruni, vi-
şini, caişi, meri şi peri. Cine trecea pe
acolo şi vedea nucul din mijlocul
grădinii spunea că a căzut din pliscul
vreunei cioare şi că-i bine să-l taie
sau să-i schimbe locul pentru că um-
breşte prea tare grădina şi înăbuşă
copacii.
Copiii, cât mai cu seamă ne-
poţii, când se adunau vara în vacanţă
se bucurau nespus de existenţa aces-
tui copac prin minune răsărit, pentru
că pe ramurile sale nu erau spini, era
uşor de escaladat, ba chiar îşi făcuse-
ră şi un scrânciob dintr-o frânghie.
Unde mai pui că tot acolo îşi găsise
sălaş şi o frumuseţe de veveriţă nea-
gră, a cărei coadă nu se mai oprea din
lungime şi, tot căutând ei s-o prindă,
ea sărea de pe un ram pe altul şi iute-
aşa trecea ziua- cât era era de lungă şi
călduroasă, seara câzând frânţi de
oboseală. Cum să tai aşa minune de
copac când el aducea numai bucurie
familiei!
Dar dacă în familie nucul
aducea deopotrivă bucurie copiilor,
roadă bogată de nuci din care făceau
plăcinte şi colivă, şi aduceau jertfă
spre amintirea străbunilor şi liniştea
întregii familii, nu tot aşa gândeau
unii vecini, care se vede că pusese
gând rău copacului. Aşa se face că
doi vlăjgani, fără frică de Dumnezeu
şi de nici un folos satului, îşi ziseseră
să taie copacul că prea se zbenguiesc
copiii într-însul şi de la înălţimea lui
ar putea fi zăriţi atunci când fac vreo
fărădelege.
Să tai tulpina pomului însă
nu era lucru tocmai uşor. Ferăstrăul
făcea zgomot mare şi trezeau câinii şi
săreau oamenii să vadă ce-i şi cum.
Apoi odată doborât copacul, satul
avea să afle şi se punea pază grădi-
nii... Pentru că chiar dacă nu era nici
un fecior în bătătura casei, locuinţa cu
grădina şi florile, se aflau în mijlocul
satului, ca un străjer mereu de veghe
şi orientare. Cât despre nucul din gră-
dină, crescuse aşa de mult că întrecea
pe mulţi alţii în înălţime şi mărime
cum nu se mai afla altul în sat. Ba
chiar oamenii făcură o cărare prin
dreptul lui, nu de puţine ori
odihnindu-se când se întorceau de la
coasă, adierea molcomă, uneori aspră
Noiembrie 2007
a vântului şi unduirea ramurilor copacului cu propriul său trup. Căci
odihnindu-le oboseala trupului. din acea noapte vedenia nu a mai
- Cel mai vine, zise unul din apărut nimănui niciodată, dar oamenii
ei, e să-i tăiem unul din braţe. Că satului şi copiii au înţeles că nucul
doar ştii, dacă-i tai nucului un crac, acela nu era altcineva decât bătrâna
într-un an se usucă întreg copacul. mamă Adela, căreia Dumnezeu îi
Zis şi făcut. Se îmbrăcară cei îndeplinise rugămintea şi rămase să
doi cu nişte haine ponosite, luară cu vegheze continuu asupra locurilor
ei ferăstrăul şi sărind gardul grădinii, acelea.
călcară uşor, să nu stârnească câinii Cât despre hoţi, acesta le fu-
şi, nici una, nici două, zdup, se urcară se un leac de îndreptare dar şi de
tocmai în vârful copacului. Acum nu sminteală, căci de câte ori treceau
le mai trebuia decât să se apuce de prin preajma nucului, se uitau de o
lucru: să doboare unul din cele op- parte şi alta a drumului şi o luau la
tsprezece braţe ale falnicei coroane a fugă...Pesemne mai vedeau şi acum
nucului. chipul femeii din prag, nimeni aflând
Şi atunci când se credeau ei până în zilele noastre cine săgetase
mai siguri pe sine şi pe fapta lor, iacă- inima copacului cu ferăstrăul şi ni-
tă uşa de la paravanul casei se deschi- meni plângându-se că ar fi fost al
se deodată şi din prag începu să strige său...
ca din gură de şarpe o femeie: Cât despre mine, eu doar au auzit
- Săriţi oameni buni, ho- povestea acesta, nu am trecut să văd
ţii!!... Săriţi, Hoţii doboară copacul!!! de mai există bătrânul nuc. Dar cu
- Măi, să fie, zise unul din siguranţă, de există povestea, a existat
ei! Asta pare să fie baba, bătrâna stă- şi nucul din poveste....
până a casei. Dar asta este oale şi
ulcioare acum...Cine o fi muierea
care strigă ca ieşită din minţi?!
Pe celălalt însă îl apucă un
tremur şi scăpă ferăstrăul din mână.
Se vede treaba că mai avusese el în-
tâlniri cu stafiile şi de teamă să nu-l
strângă de gât, se îngheboşi cu gând
să sară.
- Ce faci? zise celălalt.
- Nu-i a bună, cu femeia din
prag. Nu ştiu eu ce legătură este între
ea şi nucul acesta, dar mie nu-mi mai
trebuie nimic! Şi coborând, o luă la
sănătoasa.
Celălalt, ce să facă de unul
singur? Nu peste multă vreme avea să
răsară luna şi să-l întâlnească vreun
drumeţ pribeag. Mai bine să plece şi
el, rămânând a se întoarce altădată. Şi
nu pricepea el ce fusese cu femeia
aceea din pragul casei: fusese stafie
sau era acasă unul din copiii bătrâ-
nei...?! Cât despre ferăstrău, acest se
opri în tulpina nucului, rănindu-l
uşor, semn că un om cu inima neagră
voise să-l doboare. Şi deşi trecuse
multă vreme de atunci, şi astăzi se
mai poate vedea pe tulpina lui o cica-
trice în formă de inimă, din care con-
tinuu curge un fel de lichid lipicios,
galben şi limpede, al cărui miros uşor
şi discret îi face pe oameni să ţină
drumul drept noaptea, să nu se rătă-
cească, lichid despre care bătrânii
satului spune că ar fi chiar lacrimile
bătrânei aceleia care salvase viaţa
 Lohanul, nr. 1
Prezentare de carte
UNUL DIN CEI
DE DEMULT
Stareţul GAVRIIL
de SFÂNTUL SIMEON
KHOLMOGOROV
Tipărită cu binecuvântarea
P.S. Justinian, Episcopul
Maramureşului şi Sătmarului, la Edi-
tura „BUNAVESTIRE”, Bacău,
1998, „Viaţa Stareţului Gavriil” este
cunoscută în limba română prin tra-
ducerea din limba engleză a lui Paul
Daniel.
Foiletând paginile volumului
autobiografic, aflăm că sfinţii, nu au
fost şi nu sunt poveşti transmise pe
cale orală sau scrisă, ci sunt realităţi
confirmate, până la urmă. De chiar
„elitele” eclesiastice şi intelectuale
ale vremii. Puţini sunt creştinii adevă-
raţi iar unul ca Părintele Gavriil face
parte dintre acei „sfinţi de demult”,
dintotdeauna, chiar dacă existenţa sa
pământească aparţine sec. XX; pentru
cei care l-au cunoscut rămâne o dulce
mângâiere a sufletului, prin chipul
său minunat, prin „severitatea pro-
prie a personalităţii de stareţ, prin
vigoarea trupului, zâmbetul luminos
de pe chipul său, cărunţirea înainte
de vreme care dădea ochilor săi o
limpezime profundă.(…) Imprimată
prin statură, aşadar, ca fire părintele
Gavriil era blând iar simplitatea sa şi
modestia hainelor şi a locuinţei nu te
alunga; din contra: abia atunci cel ce-
i trecea pragul, pentru a se mărturisi,
realiza că la Dumnezeu nu banul,
funcţia socială sau strălucirea brilian-
telor era alegerea pentru a intra în
împărăţia sa, ci prin credinţă, credinţă
adevărată.
Dacă biografia Stareţului
Gavriil, apărută în ajunul Revoluţiei
Bolşevice, s-a voit a fi distrusă, cum
se voia şi distrugerea Credinţei Orto-
doxe şi da că timp de 50 de ani nu s-a
ştiut nimic.
OLARIU ELENA, Răducăneni
Noiembrie 2007 9
NEBIRUIT DE NOAPTE
de TERTULIAN LANGA
Moto: Nimic nu e întâmplător în viaţă. Orice clipă de viaţă
pe care mi-o acordă Providenţa poartă în ea un har şi reprezintă aş-
teptarea binevoitoare a lui Dumnezeu şi şansa noastră de a-i răs-
punde. (TERTULIAN LANGA)
Apărută la Editura LIR- Iaşi, în anul 2005, prefaţată de Academi-
cianul Alexandru Zub şi de părintele profesor Cornel Cadar, redactorul re-
vistei romano-catolice „Lumina creştinului”, volumul Nebiruit de noapte
cuprinde evocări dramatice trăite de Monseniorul Tertulian Langa în închi-
sorile comuniste, motivaţia fiind „credinţa şi nădejdea neschimbată” în
Dumnezeu Atotputernicul; indiferent de orientarea politică a acelor vre-
muri, indiferent de orientarea religioasă, la Dumnezeu existând un singur
Fiu- Iisus Hristos, şi, un singur templu- Biserica vie, prin care Fecioara Ma-
ria mijloceşte pentru mântuirea noastră la Domnul.
Vieţuitor, aşadar, sub regimul comunist, supravieţuitor mai bine
spus, încă din adolescenţă, Tertulian Langa are ca formator spiritual pe vii-
torul episcop Ioan Suciu- şi el martir al ateismului comunist, care, alături de
alte victime (Monseniorul Vladimir Ghika, ep. Vasile Aftenie, ep. Tit-Liviu
Chinezu), află ce înseamnă eliminarea lui Hristos din viaţa socială prin no-
ua ideologie şi „cât de mult poate fi mutilat sufletul uman”, întreaga
societate de altfel, fără Biserică, fără Sfânta Euharistie, nu în ultimul rând,
cultul Fecioarei Maria, Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu.
Eliminarea de aproape sută la sută a intelectualităţii şi promovarea
elitelor comuniste este una din reacţiile umilitoare ale comunismului faţă de
valorile acelor vremi (1946), autorul, proaspătul asistent al Facultăţii de
Filozofie a Universităţii din Bucureşti la doar 24 de ani, simte din plin ati-
tudinea brutală, distrugătoare psihic şi fizic a regimului hrănit cu „prezenţa
trupelor sovietice”, Biserica în general, biserica greco-catolică în special,
având a cunoaşte o perioadă de declin şi fiind nevoit să renunţe la cariera
universitară, retrăgându-se la ţară, ca simplu cetăţean şi lucrător al
pământului. Nu este lăsat să frământe pământul cu propriile sale mâini şi să
se hrănească „din sudoarea frunţii sale”; considerat anticomunist, i se face
dosar penal pe motiv că are relaţii cu Episcopatul catolic şi Nunţiatura şi, în
urma cercetărilor interminabile primeşte pedeapsa maximă: 15 ani închisoa-
re muncă silnică. Aceasta nu pentru că ar fi avut o vină anume ci, „pentru că
avea o logică creştină şi patriotică”
„Am înţeles că-mi voi petrece viaţa, pe timp nelimitat, în închisori-
le create de regimul comunist, dar eram împăcat: urmam traseul Sfintei
Providenţe…”, spune autorul şi, mai departe descrie momentul: ”…era în
Joia Sfântă a anului 1948”, „când timp de vreo două săptămâni eram bătut
zilnic”…”cu ranga şi ţeava peste bocanci, cu cablul peste fese, peste pulpe
şi la palme” fără a i se face vreo anchetă, a-şi afla vina pentru aceste „cerce-
tări în tortura fizică”, pregătindu-l să „ajungă mai moale la anchetator”.
Sau, îi găsiră cumva o vină: fanatism. Cum să poată rezista acestor
atrocităţi?! Doar o nebună credinţă în Iisus Hristos îi ţine trează conştiinţa;
doar Iisus este singurul care-i aude răcnetul mut de durere şi sfâşiere, răcnet
pe care călăii nu au cum să-l audă şi nici perceapă, din acest chin al trupului
fiind trezit de o „dulce mireasmă” venită prin har divin, mireasmă însoţită
de celebrarea unei sfinte liturghii nevăzută de ochi omenesc…
Considerând că după atâta teroare a fost „domesticit”, este chemat
de anchetator să dea declaraţie: ”..banditule, dar nu scapi de aici până nu dai
tot ce ţii ascuns în tine. (…) Scrii tot ce ai trăit în viaţă; tot despre mama,
despre tata, despre surori şi fraţi (…) Episcopi, Preoţi, Călugări şi Călugări-
ţe (…) nu te opreşti până n-ai terminat hârtia. Ai 500 de pagini”.
Rămânând hârtia neatinsă, începe iarăşi corvada: alergarea, în pie-
lea goală, într-o cameră de trei metri pătraţi, urmărit de căţeaua eroină Dia-
na, gata mereu să-l sfâşie. Şi pentru că „nici chiar Maratonul acesta” nu l-a
doborât, începe alte noi experienţe „ca subiect de anchetă”, ca poate, poate
va hotărî să-şi dezlege limba… De nedescris aceste orori prin care sunt ne-
10 Lohanul, nr. 1
voiţi să treacă condamnaţii la muncă silnică, atrocităţile
acestea lăsând urme de neşters asupra trupurilor din ce în
ce mai slăbite de foame şi chin: „Cu o baghetă de lemn se
scormonea în gură, sub limbă, şi pe la gingii, ca nu cumva
bandiţii să fi ascuns ceva. (…) Cu aceeaşi baghetă ne sfre-
delea în nări, în urechi, în anus, (…) ea rămânând
neschimbată pentru fiecare om, ca semn al egalitarismului
care asigură aceeaşi normă pentru toţi”
Din închisoarea de la Jilava deţinuţii, cu lanţuri la
picioare, sunt mutaţi în închisoarea de izolare maximă,
ZARKA- un pavilion de spaimă al temniţei de la Aiud.
Celula în care a fost introdus deţinutul Tertulian Langa,
alături de ceilalţi confraţi, „nu conţinea nimic: nici pat,
nici pătură, nici pernă, nici masă, nici scaun, nici rogoji-
nă.., nici măcar ferestre” „Eram îmbrăcaţi cu pielea şi în-
veliţi cu frigul”, spune autorul. Şi după câteva zile de frig
îngrozitor, de „iarnă rece est-europeană” primesc nişte
pantaloni rupţi şi răriţi, „o cămaşă cu mânecile scurte, un
chilot, o zeghe obosită şi o pereche de bocanci cu totul
scorojiţi, fără obiele şi fără ciorapi”. Aşa trebuiau să su-
pravieţuiască cei care-l iubeau pe Dumnezeu şi aveau cu-
rajul s-o spună deschis, fără menajamente. Dar, spune în
continuare deţinutul Tertulian Langa, fiul adoptiv al Mân-
tuitorului Iisus Hristos, „eram mânaţi de tainica voinţă a
neamului de a rămâne în istorie şi de menirea Bisericii de
a rămâne vie”.
„Ştiam că trebuie să supravieţuiesc, spune auto-
rul, ca să depun cândva mărturie”. „Am ajuns să cred în
ceea ce-mi închipuiam c-ar trebui să fie libertatea” (…) şi
dacă bisericile noastre surori continuau „să rămână confis-
cate, iar turma se împuţina mereu, ucisă de promisiuni”,
„Domnul Hristos a biruit numai când a putut rosti, cu ul-
tima suflare: „Săvârşitu-sa!”…Şi, ca să nu mor, cu fiecare
pas cu care înaintam în lungimea zilelor, interminabile,
„scandam în gând o rugăciune, alcătuiam litanii, poeme,
rememoram din Psalmi.
Aşa s-au strecurat, „împleticindu-se spre moarte”
şaptesprezece săptămâni de anchetă, supravieţuind cei ce
au avut tăria şi puterea să se mişte continuu, din cei 80 de
oameni câţi au intrat în închisoarea de la ZARKA, su-
pravieţuind abia 30. Singura vină a acestora fiind loialita-
tea, până la ultima suflare, faţă de Dumnezeu Atotputerni-
Prezentare de carte
GHEMUIT ÎNTR-UN
SÎMBURE
de Valentin TALPALARU
„Înţeleptul s-a aşezat pe o piatră.
„Ce iarbă mustoasă- şi-a spus-
întocmai ca-n visul
pe care o să-l am…”
Un soi de pândă împrejur.
Toate: „Ei, orbule, mă zăreşti?!
Noiembrie 2007
cul, credinţa într-o lume bună, care nu dramatismul terorii
biologice poate înfrânge voinţa şi harul ca şi minunile pe
care le face să răsară la tot pasul Dumnezeu, minuni con-
siderate fantasmagorii sau curată nebunie, pentru că „ni-
mic nu este întâmplător în viaţă. Orice clipă de viaţă pe
care ne-o acordă Providenţa poartă în ea un har şi repre-
zintă aşteptarea binevoitoare a lui DUMNEZEU şi şansa
noastră de a-i răspunde, sau poate temeritatea de a refu-
za…”
În continuare, volumul NEBIRUIT DE NOAPTE
cuprinde note şi aprecieri semnate de valori inestimabile
într-ale scrisului, printre ei întâlnind şi pe scriitorul
Constantin N. Străchinaru, fiu al satului Bohotin, comuna
Răducăneni, judeţul Iaşi dar şi câteva îndemnuri pentru
viaţă din binecunoscuta carte „Hrana duhovnicească” scri-
să în versuri de Sf. Ioan-Iacob HOZEVITUL, cugetări
„Altă cruce- alte rane”, prin parcurgerea cărora am avea
multe de învăţat pentru un mâine pe care-l putem întâlni
chiar astăzi şi dacă nu vom fi căliţi. Ci doar căldicei în
statornicia în credinţă, de bună seamă, vom cădea uşor în
ispită; căci omul fără Dumnezeu este ca frunza desprinsă
de pe ramura copacului în urma rafalelor de vânt inerente
oricărui anotimp. Atunci „vântul pustiirei” ne va copleşi,
vom fi martorii prezenţi ai suferinţei transfigurate prin
care însăşi Mântuitorul Iisus Hristos a trecut acum 200 de
ani, mărirea şi lăcomia unora călcând în picioare şi cea
mai infimă urmă de viaţă…
„Trăieşte cu oamenii ca şi cum te-ar privi Dum-
nezeu, şi vorbeşte cu Dumnezeu, ca şi cum te-ar asculta
oamenii” (Seneca), ne îndeamnă Monseniorul Tertulian
LANGA. Astfel de experienţă a avut-o Excelenţa-Sa, aco-
lo, la Aiud, unde, condamnat printre condamnaţi şi judecat
după legile scrise, omeneşti, până la urmă este absolvit de
pedeapsă de cealaltă Lege- nescrisă, a lui Dumnezeu,
LEGEA IUBIRII: de aproapele, a iertării, a milostivirii,
sufletul său bucurându-se încă din timpul vieţii de lumina
harică, ancestrală, Lumină pe care nu tot pelerinul acestui
pământ o poate vedea…
OLARIU ELENA, Răducăneni
„Mă va recunoaşte?”
i-a cântat în palmă toiagul
ascunzând rădăcini şi-nfrunzind.
Înţeleptul a oftat-
Lumea cerea
Rodul nepriceperii sale.
Apoi a vorbit.
Şi-a fost zeu. (ZEU ORB)
Volumul de poezii „Ghemuit într-un sâmbure“
al cărui semnatar nu este altcineva decât binecunoscutul
poet Valentin TALPALARU, ascunde privitorului profan
taine de nepătruns cu ochiul liber, poetul fiind aici un în-
singurat, „născut dintr-un spin”, care, nereuşind să „lumi-
neze în nici o rană”, în cele din urmă ucide o vrabie/ din
porunca lui Dumnezeu” şi ajunge – pe deplin- să cunoască
 Lohanul, nr. 1
„ideile lui Platon”.
„Preafericit“ şi „înspăimântat” totodată se pierde
prin mulţimea flămândă de noutăţi cotidiene, „aripile
cocoşându-l” de greutatea celor „văzute” ca şi de „cântul
culorilor” pe care doar poetul le cunoaşte şi ni le relevă
nouă, cititorilor, prin nuanţare cromatică. Simte cum
lăuntrul „îl pândeşte” şi „ se teme de întâlnirea” cu sine; de
aceea caută o portiţă pentru a pătrunde „nimicul cel veş-
nic” şi „inventează o limbă” cu ajutorul căreia să „se go-
lească de sensuri” – prin Cuvânt, aşadar, care „ţâşnesc din
sine” înspăimântându-l… „Vorbirea în dodii” (Portret în
vitro) după unii, face să „înmugurească ferestrele” sufle-
tului timp în care celelalte rămân umbrite de obişnuitul
lumesc de fiecare zi. „Fântâna” din curte unde altădată îl
vămuiau „depărtările”, îl hrăneşte acum cu lapte şi nu ori-
ce fel de lapte, cărările fiindu-i luminate de „licuricii pe
care luna i-a fătat peste noapte”…(Uliţă cu lipoveni)
Poetul ştie că este fiul fiului fiului lui Adam, pă-
mânt aşadar şi-i „aduce în palme” femeii sale- cealaltă
jumătate, „seminţe din timp încolţite”, seminţe despre care
vorbesc cărţile sfinte, Vechiul şi Noul Testament, dar care
sunt bine ferecate sub „cheie”. (***). Întâlnindu-se faţă
către faţă cu chiar marele Platon, dar în lumi necunoscute
şi inabordabile nouă, poetul înţelege că frumuseţea cărţii
„înflorite pe os precum ceara/ a prins flăcări, a urcat în
înalt”, altă carne însă, altfel de frumuseţe a acesteia, parte
din sensibilitatea şi naturaleţea sufletului său-„celălalt su-
flet”, lăsând-o obol lui Dumnezeu şi primind în schimb
„primăvara”…
Pentru credincioşia şi pălirea mândriei trupeşti în
faţa „luminii inabordabile”, Valentin Talpalaru cântă:
„Madrigalul”-osana „pus la bătaie” ce îl echilibrează în
lumea acesta, fiind un original, un iubitor al valsului nu de
puţine ori mut, în bătaia „viselor sale”, „bălaie”,
„privindu-l pocniş” precum „o vinere ursuză” câteodată
venindu-i să se retragă „în pânze de paing”, „ferindu-se de
NICOLAE ISTRATI
– UN PERSONAJ UITAT DE ISTORIOGRAFIE –
prof. M IHAELA LUCA
Înscrisǎ în Regulamentul Organic, ideea unirii
Moldovei cu Ţara Româneascǎ a pǎtruns în mase în timpul
revoluţiei de la 1848, perspectiva realizǎrii acestui deziderat
deschizându-se, cu adevǎrat, în urma semnǎrii Tratatului de
pace de la Paris (18/30 martie 1856). Din acest moment, s-
Noiembrie 2007 11
atingerea braţelor de miere”. „Înţelept şi nesupus „ ca
„într-un cuib de cuc” ce-şi cântă singur locul”, îşi strânge
„vorbele de spus” acestei lumi neavând a-i spune nimic,
dorinţa sa, fiind dincolo, în drumul pe care-l cunoaşte deja,
măsurat cu ruleta timpului, cu inocenţa ce-l caracterizează,
pentru el, frate fiind şi „vânzătorul de la dugheană” şi un
„june fals” şi tinerii care- „pentru nimic toată” duduie să-ţi
spargă timpanele, nu alta. Nu rămâne imun la acestea însă;
înduioşat până la lacrimi, şi le înghite ştiind că roata vieţii-
ruleta, este gata oricând să se învârtă în loc şi că „nici o
filozofie” nu este aevea dacă „îngerul de la fereastră”, cel
cu „aripi albe”, nu-ţi „împleteşte noaptea domoală”, să
poţi trece peste drum- dincolo- să primeşti „în degete cu
sâmburi de foc”, „semnul blând”, „din ceruri”, să urci sus
cum celălalt sau cealaltă parte a ta a urcat trăgând după
sine „o aripă de smoală”…
În poezia lui Valentin Talpalaru iubirea „izbuc-
neşte ca un mare cireş înflorit, spunea scriitorul Mihai
Ursachi. „Fructele acestor flori vor cădea şi ele la rândul
lor în brazda de la picioarele cerului, vor aştepta şi vor
exploda în alte efluvii de floare”, ca un „Mag” poetul tutu-
ror timpurilor „înnodând în peşteră/ cărările intrării” şi
„însemnând cu o moarte /fiecare întoarcere” (Magul).
„carnea sa”- nemaitrebuindu-i, „s-a făcut subţire / şi a
prins licăr” strălucind „ca o poară spre un cântec”…
O poezie care trebuie citită mai întâi, apoi citită şi
după aceea citită şi înţeleasă, Valentin Talpalaru fiind un
trubadur al cântecului neînţeles dacă nu iubeşti şi nu reu-
şeşti să pătrunzi tainele ascunse din Cântarea Cântărilor,
veşnica poveste de dragoste cu care începe şi se încheie
trecerea noastră dincolo…
OLARIU ELENA, Răducăneni
au conturat douǎ tabere, unioniştii şi separatiştii, ambele ac-
ţionând în sensuri, evident, diferite: primii în vederea împli-
nirii unirii, ceilalţi împotriva ei. Istoriografia a simpatizat cu
„personajele sale favorite”, iar adversarii unirii au fost stig-
matizaţi, lǎsaţi uitǎrii sau mult prea puţin menţionaţi, ei fiind
prezentaţi, de cele mai multe ori, cel mult, pentru a încarna
un exemplu negativ. Acestui tratament a fost supus şi Nico-
lae Istrati, personaj foarte influent în epocǎ, care, în preajma
unirii, s-a impus ca principalul ideolog separatist, dupǎ ce,
iniţial, fusese unionist.
Una dintre cele mai interesante figuri moldoveneşti
ale secolului al XIX-lea, Nicolae Istrati - omul politic şi a
scriitorului, a fost dat uitǎrii. Istoriografia îl prezintǎ pe
Istrati (şi, în general, pe antiunionişti), în mod expeditiv, cu
12 Lohanul, nr. 1
toate cǎ este vorba despre un personaj care, prin acţiunile sa-
le, întreprinse ca unionist şi, ulterior, ca separatist, stârneşte
foarte mult interes. În plus, este vorba şi de o personalitate
foarte importantǎ, cǎci scrierile sale, îndeosebi broşurile se-
paratiste, prin prisma faptului cǎ ne prezintǎ argumentele
pǎrţii adverse unirii, ne ajutǎ sǎ înţelegem, mai bine, percep-
ţia marelui deziderat în epocǎ şi sǎ ne facem o imagine, cu
mult mai clarǎ, despre atmosfera în care s-au desfǎşurat
confruntǎrile premergǎtoare împlinirii lui.
Scurtele prezentǎri din epocǎ sunt pline de subiectivism,
de cele mai multe ori, Nicolae Istrati fiind apreciat prin
prisma atitudinii politice pe care a adoptat-o. Nici mai
târziu, lucrurile nu s-au schimbat, istorigrafia menţinându-se
pe aceeaşi linie de ignorare a personalitǎţii sale. Singurul
studiu mai serios, consacrat personajului, a apǎrut dupǎ
rǎzboi şi aparţine lui Paul Cornea, Un paşoptist renegat: N.
Istrati. Autorul prezintǎ, destul de sumar şi, pe alocuri, cu
neclaritǎţi, cele mai importante etape din viaţa
„cunoscutului” separatist, dupǎ care insistǎ, fǎrǎ, însǎ, a se
ocupa de broşurile separatiste, pe activitatea scriioriceascǎ a
lui Istrati. Mai mult, implicarea lui Nicolae Istrati în viaţa
politicǎ nu face obiectul niciunui studiu sau articol,
nemaivorbind de existenţa vreunei lucrǎri dedicate acestei
personalitǎţi.
Există însă numeroase documente din epocǎ, precum şi
manuscrise şi o serie de scrisori ale lui Nicolae Istrati sau ale
altor personalitǎţi, care l-au cunoscut, care completeazǎ
marile lacune existente în informaţiile, disparat prezentate,
din scrierile care-l amintesc. Numeroasele articole, relative
la activitatea lui Nicolae Istrati şi la acţiunile întreprinse de
el, inserate în paginile periodicelor din epocǎ, deşi, de cele
mai multe ori, vǎdit subiective, ne permit sǎ cunoaştem cum
au perceput contemporanii atitudinea adoptatǎ de cel în
discuţie. În articolele următoare vom reveni cu noi
informaţii, menite să contribuie la cunoaşterea activitǎţii
desfǎşurate de Nicolae Istrati, atât ca unionist, cât şi ca
separatist.
Nenumǎrându-se printre cele mai importante familii,
Istrǎteştii nu s-au bucurat de o atenţie deosebitǎ, fapt ce expli-
cǎ lipsa unui arbore genealogic şi informaţiile destul de suma-
re privind acestǎ familie de boiernaşi din Serbeşti, azi satul
Ştefan cel Mare, din judeţul Neamţ. Acesta este şi motivul
pentru care vom face o prezentare nu foarte detaliatǎ a
Istrǎteştilor, limitându-ne doar la membrii familiei din care
Nicolae a fǎcut parte (pǎrinţi, fraţi) şi a celei pe care şi-a în-
temeiat-o.
Pǎrinţii lui Nicolae au fost paharnicul Gavril Istrati şi
Ecaterina – contesă poloneză, născută Ilschi1 . Aceştia au
avut mai mulţi copii: Ioan (Iancu), ridicat la rangul boieresc
de ban 2 , Mihail (Mihalachi), numit în călugărie Meletie –
1 5
Mărturii mitricale, în Direcţia Judeţeanǎ Iaşi a Arhivelor
Naţionale, Fond Mitropolia Moldovei, dosar 6/1842, f. 172.
2
M ihai-Rǎzvan Ungureanu, Marea arhondologie a boierilor
Moldovei (1835-1856), Editura Universitǎţii „Al. I. Cuza”, Iaşi,
1997, p. 163; Constandin Sion, Arhondologia Moldovei. Amintiri şi
note contimporane. Boierii moldoveni, text ales şi stabilit, glosar şi
indice de Rodica Rotaru, prefaţǎ de M ircea Anghelescu, postfaţǎ,
Noiembrie 2007
viitorul episcop de Huşi, Nicolae (Neculai) şi o fiică, Safta,
intrată în monahism la Mănăstirea Agapia, cu numele de că-
lugăriţă, Veniamina.
Safta, sora fraţilor Istrati, a fost luată, înainte de
1834, ca ucenică de Elisabeta Costachi, stareţa mănăstirii
Agapia, sora mitropolitului Veniamin Costachi. În anul
1858, Veniamina era schimonahie şi făcea donaţii mănăsti-
rii, înscriindu-şi numele ei şi al familiei în rândul ctitorilor3 .
Deoarece stareţa Elisabeta Costachi a decedat în 18344 , este
probabil cǎ Veniamina Istrati a ucenicit la ea de prin jurul
anului 1830. Cum, în 1858, ea era schimonahie, deci la o
vârstă oarecum înaintată, este posibil să fi fost cea mai mare
dintre fraţii Istrati.
Iancu Istrati a intrat la vornicia de aprozi, iar mai târ-
ziu la comisia epitropicească5 . Apoi, ridicat la rangul de ban,
Iancu şi-a cumpărat o moşie de veci, Călimăneştii, în ţinutul
Tutovei6 . Iancu Istrati a fost însurat cu Elena, fiica lui Ioan
Adamachi şi sora lui Vasile Adamachi7 şi împreună au avut
un băiat şi o fată.
Mihail a intrat în monahism în anii tinereţii; proba-
bil că aceasta s-a întâmplat nu mult după anul 1830, deci,
înainte de moartea tatălui său. Mitropolitul Veniamin l-a dat
în ascultare la Mănăstirea Doljeşti, unde, apoi, l-a călugărit,
dându-i numele de Meletie. Formarea tânărului călugăr
Meletie Istrati a fost încredinţată arhimandritului Veniamin
Rosetti, egumen, în acest timp (1825-1844), al Mănăstirii
Doljeşti. Dar Meletie nu a fost lăsat mult timp la această
mănăstire. Mitropolitul Veniamin Costachi l-a luat la Iaşi,
unde l-a hirotonit diacon. Încă înainte de anul 1842 (utima
retragere a mitropolitului Veniamin), el era arhidiaconul mi-
tropoliei. La 12 februarie 1851, arhimandritul Meletie Istrati
era hirotonit arhiereu, prin mâna mitropolitului Sofronie
Miclescu (Sofronie, fost episcop de Huşi, era ales mitropolit
numai de două zile – 10 februarie 1851). La 31 martie,
Meletie era instalat episcop în scaunul vacant al Episcopiei
Huşilor.
Separatiştii au fost condamnaţi, ignoraţi şi repri-
maţi, posteritatea istoriograficǎ îngroşând aceastǎ condam-
nare şi folosind împotriva lor cea mai cumplitǎ pedeapsǎ:
uitarea şi anularea aspectelor pozitive din activitatea lor. La
fel s-a întâmplat şi în cazul lui Nicolae Istrati. Mai mult de-
cât atât, în cazul său, pedeapsa grea a uitǎrii, la care a fost
condamnat de istoriografie, a fǎcut ca multe aspecte, chiar şi
cele comune, legate de viaţa şi activitatea lui, sǎ se piardǎ.
note şi comentarii de Ştefan S. Gorovei, Editura M inerva, Bucureşti,
1973, p. 91, nota 38.
3
Constantin C. Cojocaru, Meletie Istrati-episcop de Huşi, în
„M itropolia M oldovei şi Sucevei”, an. LX, nr. 10-12, octombrie-
decembrie 1984, p. 761.
4
M onahia Eustochia Ciucan, Mitropolitul Veniamin Costachi şi
Mănăstirea Agapia, în „M itropolia M oldovei şi Sucevei”, an. XLIII,
nr. 1-2, ianuarie-februarie 1967, p. 95.
Vasile A. Forescu, Postelnicul şi cavaler Neculaǐ Istrati, în
“Arhiva. Organul Societăţii Ştiinţifice şi Literare din Iaşi”, an. XI,
nr. 7-8, iulie-august, 1906, p. 374.
6
Constandin Sion, loc. cit.
7
M ihai Dim. Sturdza, Adamachi, în Familiile boiereşti din Moldova
şi Ţara Româneascǎ, I, Enciclopedie istoricǎ, genealogicǎ şi
bibliograficǎ, Editura Simetria, Bucureşti, 2004, p. 42.
 Lohanul, nr. 1
Aşa s-a întâmplat cu data naşterii şi a morţii sale. În ceea ce
priveşte data naşterii, în toate lucrǎrile în care apare menţio-
nată, se indicǎ anul 1818. Cu toate acestea, printre documen-
tele Direcţiei Judeţene Iaşi a Arhivelor Naţionale există un
act (o mǎrturie mitricalǎ a preoţilor de la Biserica Banu), ca-
re dovedeşte cǎ, de fapt, s-a născut în 1812. Cererea8 , din 14
decembrie 1842, adresată de Nicolae Istrati Dicasteriei Mol-
dovei, în vederea eliberării unei mărturii mitricale, la care se
adaugă mărturia dată de preoţii de la Biserica Banu 9 , anexată
de Nicolae cererii sale, arată că acesta s-a născut la 26 oc-
tombrie 1812. În această mărturie se mai precizeză că fiul
paharnicului Gavril Istrati şi al soţiei sale, Ecaterina, născută
Ilschi, a fost botezat la 30 octombrie, de preoţii Bisericii
Banu şi a primit numele de Neculai, naş fiindu-i clucerul
Iordachi Ilschi.
În privinţa anului morţii lui Nicolae Istrati, am gǎsit
mai multe variante: 1861, 186210 şi chiar 1868. Ultimile do-
uǎ variante sunt false, cǎci el s-a stins prematur, după câteva
luni de suferinţă, la 1 noiembrie 186111 - o legendă a famili-
ei susţine că ar fi fost otrăvit, înmormântarea făcându-se pe
moşia sa - Rotopăneşti.
Nicolae Istrati a fost căsătorit cu Sevastia - fiica lui
Ion Ciudin, vechil la spătarul Mihalachi Cantacuzin-
Paşcanu, şi a Mariei, şi au avut doi băieţi: pe Titus Istrati,
care s-a căsătorit cu Natalia, născută Bastachi, şi pe Nicu 12 ,
care a murit la vârsta de 16 ani, de boala de piept 13 .
Nu cunoaştem exact în ce împrejurǎri s-a produs
ruptura lui Istrati de patruzecioptişti, însă, cert este faptul că,
în timpul domniei lui Grigore Al. Ghica, Nicolae Istrati a
continuat sǎ se manifeste ca unionist. Deşi, prin modul sǎu
de manifestare şi prin acţiunile sale, Nicolae Istrati s-a arǎtat
a fi unionist, inclusiv prin semnarea petiţiei din 28 februarie
1856, în perioada imediat urmǎtoare, atitudinea lui s-a
schimbat radical, el devenind „cel mai aprig susţinǎtor al se-
paratismului”. Misterul unei asemenea atitudini poate fi ex-
plicat prin aceea că Nicolae Istrati a avut convigerea sincerǎ
cǎ unirea ţǎrilor ar fi fost în dauna Moldovei şi a rǎmas con-
secvent ideilor sale pânǎ la sfârşit. De altfel, după înfăptui-
rea Unirii Principatelor, Nicolae Istrati, de mult impopular şi
devenit chiar indezirabil, s-a retras din viaţa publică.
8
Mărturii mitricale, în Direcţia Judeţeazǎ Iaşi a Arhivelor
Naţionale, Fond Mitropolia Moldovei, dosar 6/1842, f. 171.
9
Loc. cit., f. 172.
10
Aron Pumnul, Leturariu românesc, tom. IV, P. 2, Editu-
ra Cărţilor Scolastice, Viena, 1863, p. 123; vezi şi Dimitrie R.
Rosetti, Dicţionarul contimporanilor din România (1800-1898),
Ediţia a II-a, îngrijitǎ de Radu Jumarǎ, Editura Alfa, Bucureşti, 2004,
p.105.; Vasile Gr. Pop, Vasile Gr. Pop, Conspect asupra literaturii
române şi literaţilor ei de la începutul şi până asta-zi în ordine cro-
nologică, ediţie critică, studiu introductiv şi note de Paul Lăzărescu,
Editura Eminescu, Bucureşti, 1982, p. 123: „El muri, cu mare regret
pentru literatura noastră, în toamna anului 1862”; această afirmaţie
este rectificată prin nota 43, p. 339 : „ Nicolae Istrati a murit la Fălti-
ceni la 1 noiembrie 1861”.
11
Vasile A. Forescu, op. cit., p. 380.
12
Dupǎ mǎrturia lui Artur Gorovei este vorba de Didi. Vezi Aurel
George Stino, Nicolae Istrati dela Rotopǎneşti, în „Cetatea
M oldovei”, an. III, VII, nr. 10, 1 octombrie 1942, p. 21.
13
Vasile A. Forescu, op. cit., p. 379.
Noiembrie 2007 13
Personaj foarte influent în epocǎ, Nicolae Istrati a
rămas una dintre cele mai interesante personalităţi ale seco-
lului al XIX-lea, chiar şi după retragerea sa din viaţa publi-
că. Retras la Rotopǎneşti, Nicolae Istrati nu a rǎmas inactiv;
mare iubitor de cultură, el a reuşit sǎ facǎ din conacul său un
adevărat lăcaş de instruire a populaţiei rurale, faptele sale
dovedind, cu prisosinţǎ, acest lucru. Marele proprietar avea
convingerea fermă că un învăţământ aşezat pe baze solide
este o garanţie a prosperităţii, motiv pentru care a depus
eforturi considerabile în acest sens. De asemenea, Nicolae
Istrati a scris mult şi variat; în multe din lucrǎrile lui, am
gǎsit idei originale şi observaţii fine, care ne ajutǎ sǎ com-
pletǎm peisajul societǎţii. Cu toate acestea, de cele mai mul-
te ori, scrierile lui Nicolae Istrati au fost criticate sau ignora-
te cu totul, el fiind judecat, în epocǎ, numai dupǎ atitudinea
politicǎ pe care a adoptat-o, iar mai târziu, dupǎ formulele
prezentului, fǎrǎ a se ţine seama de stadiul în care se afla, pe
atunci, literatura.
Nicolae Istrati a fost unul dintre moldovenii cei mai
culţi din vremea lui. Din păcate, contemporanii şi, apoi, pos-
teritatea l-au perceput numai prin prisma greşelii sale politi-
ce. Dacǎ e sǎ poarte o vinǎ, atunci Nicolae Istrati a greşit
prin aceea cǎ nu şi-a folosit vasta culturǎ în slujba curentelor
de idei ale vremii sale şi, în primul rând, a Unirii.
Fantaine
de Vauchese
Traducere:
prof. AUREL CIOAREC
În luna august 1946, pe 27 dimineaţa, comandan-
tul de vas Jaques-Yves Cousteau îşi prezintă ordinul de
misiune lui Jean Garvin, primarul de Fontaine-de-
Vauchese. El este însoţit de soţia sa, de Frederic Dumas,
de căpitanul de covertă Pheileppe de Taillez, comandant
al grupul de cercetari submarine de la baza navală din
localitate, de primul maistru Fargues, de maistrul Pinard
şi de al doilea maistru Guy Mosandiere. Fargue are un
timpan crăpat şi nu va mai putea plonja, doamna Simone
Causto îi însoţeşte, rămân cinci scufundători echipaţi cu
foarte noul aparat de respirat Cousteau-Gagnan.
G.R.S.M-ul nu e aici din întâmplare, şeful de batalion
Brunet, mare specialist al zonei Vauchese, l-a propus prin
scrisoare, lui Cousteau în octombrie 1947, Burdin inginer
la Ape şi Păduri a făcut la fel pe lângă Taillez.
Aceşti doi pasionaţi presupun -pe bune- că inven-
ţia scafandrului autonom va revoluţiona explorările în
fântână.
Membrii G.R.S.M-ul creat în 1944, estimează în
ceea ce-i priveşte, a fi doi ani de experienţa necesară pen-
tru a încerca sistemul sifonului. Scafandrul de altă dată,
14 Lohanul, nr. 1 Noiembrie 2007

greoi şi neîndemânatic, a devenit un zburător, zburător sub roşu ca un rac.

apă bineînţeles.
„Fiecare cu marea lui”. Cousteau şi Dumas vor face
prima încercare. Confruntaţi pentru prima oară cu o scu-
fundare în sifon, ei pescuiesc în exces de precauţie şi pre-
gătirea psiholigică lasă de dorit. „Înainte de a ne lăsa în
apă în această gaură neagră privesc odată în plus în jurul
meu: situl este cu adevărat sinistru. Curioşii observa o
linişte religioasă, o dispoziţie plană.” (Cousteau et Dumas,
1954)
Maistrul Pinard a fost trimis ca cercetaş, în costum
de baie el a plonjat în apă la 13 grade pentru a coborî panta
cu o greutate de 40 de kg. Misiunea îndeplinită, greutatea
ajungând la vreo 20 de metri profunzime, el se reîntoarce
Echipa Cousteau-Dumas se echipează pentru a scu-
funda. Pe veşmintele de lână îşi bagă combinezoane etanşe
iar Cousteau are o cagulă experimentală ce-i permite să
vorbească, un costum de scafandru cu trei butelii fiecare,
plus pentru Dumas butelii suplimentare, una constituind
un costum de ajutor, cealaltă fiind destinată a-i umfla cos-
tumul în caz de nevoie. Totul este completat cu două
lămpi etanşe de scufundător, un pumnal fiecare, o coardă
de o sută de metri, un manometru şi un piolet pentru
Dumas. Cei doi bărbaţi sunt legaţi între ei cu coardă de 10
metri şi se lansează cu trei kg în plus ca să reziste la un
eventual curent.
(va urma)

„Numărul de Aur” – expresie a frumosului din jurul nostru

comentariu matematic de prof. IOAN SPÂNU

Termenul a fost folosit pentru prima dată de Justificarea construcţiei:

Leonardo da Vinci, sub forma „secţio aurea”, în anul În ΔTCT', m (ĉ) = 900 şi CA  TT', rezultă, con-
1509, la Veneţia, în prefaţa lucrării pe care a şi ilustrat-o. form teoriei înălţimii:
Lucrarea purta chiar numele Secţio aurea şi aparţinea CA 2 = AT · AT'  AB2 = AT · AT' (4)
călugărului Fra Luca Paciolli şi care folosea denumirea de Dar AT' = OA + OT' = OA + OT = OA + OA +AT
proporţie divină pentru a denumi egalitatea a două rapoar- = AB +AT, deci AT' = AB +AT
te formate cu lungimile a două segmente. şi înlocuind în relaţia (4), obţinem:
Problema se pune astfel: AB AT
Fiind dat un segment de lungime a, să se găsească (5) AB2 = AT · (AB +AT)  
un punct, încât să formeze cu capetele segmentului două AB  AT AB
segmente de lungime b şi c, astfel încât: În proporţia (5) aplicăm proporţia derivată, scăzând
a b numărătorii din numitori şi ţinând seama de figură, obţi-
 sau, ţinând seama că a = b + c rezultă
1. nem:
b c AB AT AB AT
bc b   
 . AB  AT  AB AB  AT AT TB
b c Vom demonstra că şi punctul T', exterior segmentu-
2. Deoarece în ultima proporţie apar numai doi lui AB, formează cu capetele acestuia tot o secţiune de
termeni, ea se mai numeşte raport de aur, iar în manualele aur.
de liceu se foloseşte termenul de „medie şi extremă raţie”, (va urma)
care provine din traducerea exactă a termenului franţu-
zesc „en moujeune et extreme raison”. Însă profesorul
Victor Marin, în traducerea făcută de el, „Elementele lui
Euclid”, în româneşte, foloseşte expresia „raport extreme
şi mediu” prin care Euclit voia ca acest raport să se deose-
bească de toate celelalte rapoarte, în care s-ar putea îm-
părţi un fragment de dreaptă.

Cum obţinem practic secţiunea de aur?

Fie segmentul AB şi să găsim punctul TE [AB] ast-
A AT
fel încât  .
B TB
3. Construim cercul C (A,AB), cu centrul în A şi
raza [AB] şi, fie B' punctul diametral opus lui B, iar CC'
două puncte diametral opuse şi CC' + BB'.
Fie O mijlocul razei AB'. Construim cercul C (O,
OC), cu centrul în O şi raza OC care va intersecta segmen-
tul AB în punctul T. Acest punct este punctul căutat.
 Lohanul, nr. 1 Noiembrie 2007 15

CE POATE FACE UN PĂRINTE PENTRU DEZVOLTAREA

ARMONIOASĂ A COPILULUI?

-când sunteţi incapabil să vă controlaţi propria frus-

Educ. CO RCIO VEI TATIANA
-să facă tot posibilul pentru a-i asigura o casă sigu-
ră, mâncare adecvată, controale medicale periodice şi
exerciţii fizice;
-să fie atent la etapele dezvoltării copilului pentru a
nu avea aşteptări prea mari sau prea puţine de la el;
-să încurajeze copilul să-şi exprime sentimentele şi
să îi respectaţi opţiunile;
-este bine să li se explice că toţi oamenii experi-
mentează teama, durerea, furia şi anxietatea; să fie ajutaţi
să-şi exprime nemulţumirile în mod pozitiv, fără a recurge
la isterii sau violenţe;
-să încurajaţi respectul reciproc şi încrederea; nu
ridicaţi tonul chiar dacă nu sunteţi de acord cu el sau cu ce
spune acesta;
-să ţineţi în permanenţă deschise canalele de comu-
nicare;
-ascultaţi-l pe copil şi folosiţi numai cuvinte sau
expresii, exemple pe care el le poate înţelege;
-să-l încurajaţi să pună întrebări şi să vă exprimaţi
disponibilitatea de a discuta despre absolut orice subiect;
-să fiţi onest şi să vă concentraţi pe exemple poziti-
ve;
-să fiţi un bun exemplu pentru. copil pentru că
acesta vă copiază
trare şi vă simţiţi depăşit de comportamentul copilului, nu
ezitaţi să cereţi ajutor;
-să încurajaţi talentele copilului dar să-i şi acceptaţi
limitele;
-să stabiliţi ţeluri care să fie bazate pe capacităţile
copilului, nu pe aşteptările altcuiva;
-să creaţi o atmosferă de sărbătoare pentru a evi-
denţia realizările copilului;
-să nu comparaţi capacităţile propriului copil cu ce-
le ale altor copii, ci apreciaţi-i unicitatea;
-să petreceţi cu regularitate timp cu copilul d-
voastră, ajutaţi-l să facă faţă suişurilor şi coborâşurilor
vieţii;
-să fiţi încrezători în capacitatea copilului de a se
descurca în situaţii noi;
-să-l disciplinaţi constructiv, fără pedepse fizice;
-dacă-l iubiţi necondiţionat îl veţi putea învăţa cu
uşurinţă care este valoarea unei scuze, a cooperării, a răb-
dării, iertării şi consideraţiei pentru ceilalţi;
A fi părinte este o slujbă foarte difici-
lă - deci nu vă aşteptaţi să fie totul perfect!

ea ce alţii nu au curaj să spună

TABLOUL EDUCATOAREI
CREATIVE
Psihopedagogia creativităţii
se axează atât pe ingenioasa îmbinare
de strategii ,cât şi pe relaţia educatoa-
re-copil,considerată centrul de greuta-
te, factorul esenţial pentru stimularea
spiritului creator.
Procesul de predare-învăţare
în grădiniţă, ca proces creativ, de
fapt, presupune ca educatoarea să
medieze între copil şi lumea ce-l în-
conjoară, manifestându-şi capacitatea
de a produce idei, lucruri noi şi utile
care să spargă şabloanele şi care să
confere actului didactic nota de origi-
nalitate, creativitatea fiind susţinută
de interese, motive, aspiraţii, trebuin-
ţe. Acest fapt se petrece desigur, di-
rect proporţional cu
competenţele educatoarei de a
produce idei întreprinzătoare, de a
avea cultura profesională, flexibilita-
te, perseverentă, de a avea dorinţă de
autodepăşire.
1, TRĂSĂTURILE CONDUITEI
CREATIVE – EDUCATOAREA
CREATIVĂ:
*este consumatoare de informaţii,
are cultură profesională şi cultura
generală
*are dragoste şi capacitate de
muncă, autodisciplină şi perseverenţă
în căutarea de soluţii
*este mereu activă, energică, pre-
feră lucrurile complexe, neobişnuite
*este intuitivă, sensibilă emoţio-
nal dar curajoasă
*curioasă, cu idei întreprinzătoare
si spontana
*dovedeşte iniţiativă, are nevoie
de autonomie şi varietate
*produce idei şi jonglează cu ele
*prefera schimbarea, este entuzi-
astă
*are capacitatea de a exprima ce-
*este o buna observatoare, simte
nevoia de ordine
*lucrează susţinut, este absorbită
de muncă, are o diversitate de ocupa-
ţii
*are persistenţa motivelor, este
critică în mod constructiv
*este continuu nemultumită de
ceea ce face
*dovedeşte o orientare estetica
oarecum întinsă
*fiind nonconformistă, acceptă
cu greu modelele de gândire liniară şi
astfel se plasează în minoritate
IMPACTUL ASUPRA COPI-
LULUI - In preajma unui astfel de
manager, copilul se simte încurajat,
susţinut, stimulat să se manifeste.
Educatoarea fiind partenerul copilu-
lui, se creează o atmosfera de lucru
permisivă în care copilul se simte în
largul său dovedind initiativă. Este
întreprinzător şi-şi poate manifesta el
însuşi latura creativă a personalităţii
sale.
16 Lohanul, nr. 1 Noiembrie 2007

2. TRĂSĂTURILE CONDUITEI chidere la experienţe noi nu se poate realiza o proiectare şi

NONCREATIVE
*conformismul, automulţumirea,
suficienţa
*mai puţin fluentă în ideile sale,
plăcându-i să spună că este timidă
*închistată în metode obişnuite şi
procedee uzuale
*se apără cu tărie de neobisnuit,
este ultraprecaută să nu greşească
*este convenţională în concepţii,
are opinii fixe
*este intransigenta şi nu ia în
seama semnalele ce vin de la copii
*rigiditatea stilului didactic şi lip-
sa de tact pedagogic
*critică prematur orice idee ce o
poate scoate din tipare; nu are des-
*lipsa de flexibilitate intelectuală
*caută securitatea şi este preocu-
pată asiduu de a fi acceptată de cei
din jur
*emoţional este mai stăpânită şi
astfel îşi refuză accesul la subconşti-
entul sau creativ
IMPACTUL ASUPRA
COPILULUI – produce blocaje în
activitatea cu copiii, stopându-le ini-
ţiativa. Deranjata de libertatea de
manifestare a copiilor, educatoarea
face un scop în sine din disciplinarea
acestora. In aceasta situaţie nu poate
fi vorba de măiestria de a se manifes-
ta ca partener al copilului, ci doar ca
educatoare autoritara. Neluând în
seama semnalele ce vin de la copii,
derulare a demersului didactic care să
fie centrate pe copil şi pe interesele
acestuia. In acest sens calităţile ma-
nagerului grupei sunt discutabile.
In mod cert, nu exista reţete
ori şabloane pe care să le aplicam
pentru ca managerul grupei de copii
să devină peste noapte creativ, există
însa altceva – interes, autodepăşire,
receptivitate la schimbare…Dar toate
acestea izvorăsc din capacitatea de a
ne dărui celor ce au nevoie de munca
noastră, izvorăsc din pasiunea cu care
ne exersăm profesia.

Este istoria omenirii scrisă de civilizaţii extraterestre?

geocentrice a universului – reprezentare în care Pământul

prof. ALEX IONESCU
Man în black. OZN-uri. Reptilieni. Persoane răpi-
te de extratereştri. Industria hollywood-iană a exploatat
la maxim aceste subiecte şi oficial ni se spune că „toate
acestea există doar în filme”. Există civilizaţii extrateres-
tre? Sunt acestea în contact cu Pământul? O scurtă in-
cursiune în dosarele istoriei ne arată şi o altă faţă a po-
veştilor cu extratereştri. De această dată, una care există
nu doar pe ecranele cinematografelor.
Fiecare aspect al vieţii pe pământ atrage gânduri de
diferite tipuri. „În timp ce lumina călătoreşte cu circa
300.000 de kilometri pe secundă, gândurile ajung practic
instantaneu la locul de destinaţie. Acestea călătoresc mai
repede decât lumina în toate direcţiile, pătrunzând în min-
ţile altor oameni şi producându-le, prin fenomenul subtil al
rezonanţei, gânduri similare. Astfel, fiecare are propria lui
lume a gândurilor, şi toate aceste lumi se dizolvă în marele
ocean al Minţii Cosmice. Cea mai bună explicaţie este că
manas, sau substanţa minţii, umple ca un eter întregul spa-
ţiu, servind drept vehicul pentru gânduri, la fel cum prana
este vehiculul pentru sentimente, lumină şi electricitate, iar
aerul pentru sunet”, explică Swami Shivananda. Există
anumite aspecte care privesc toate fiinţele umane de pe
acest pământ şi referitor la care oamenii au fost obişnuiţi
să gândească, aproape toţi, la fel. Un astfel de aspect este
mişcarea Pământului în sistemul solar; un altul este con-
tactul cu civilizaţiile extraterestre. Percepţiile şi concepţii-
le comune ale oamenilor creează aşa-numita „realitate
consensuală”. Aceasta nu reprezintă întotdeauna adevărata
realitate.
Cum a fost percepută mişcarea Pământului
de-a lungul istoriei
„Almagesti”, lucrarea de bază a astronomiei până
în timpul Evului Mediu, cuprindea, pe lângă un catalog al
stelelor cunoscute, o expunere amănunţită a reprezentării
este fix şi imobil, în centrul unor sfere concentrice în rota-
ţie pe care se găsesc diversele planete ale sistemului solar
(cum îl numim astăzi). Ptolemeu, autorul acestei lucrări,
respingea ideea conform căreia Soarele se află în centrul
sistemului solar. Ideea universului heliocentric a fost sus-
ţinută întâia oară de filosofii pitagorieni Aristarchos din
Samos şi Seleukos din Seleukia, şi recunoscută abia după
1300 de ani, prin contribuţiile lui Nicolaus Copernic,
Johannes Kepler şi Galileo Galilei.
Nicolaus Copernic scrie în 1512 „Comentariolus”,
o lucrare în care descrie sistemul solar în model heliocen-
tric. Acest manuscris era destinat doar celor apropiaţi. În
1530 Copernic încheie opera „De Revolutionibus Orbium
Coelestium” („Despre mişcările de revoluţie ale corpurilor
cereşti”), lucrare destinată publicului, dar care va fi publi-
cată abia în 1543. În tratatul său, Copernic reia vechea
ipoteză heliocentrică şi descrie cele trei tipuri de mişcări
ale Pământului: în jurul axei proprii („rotaţie”), în jurul
Soarelui („revoluţie”) şi în raport cu planul eliptic, menţi-
nând teza aristotelo-ptolemeică asupra universului finit
delimitat pe cer de stelele fixe. Între 1543 şi 1600 au exis-
tat puţini adepţi ai sistemului copernician, printre cei mai
renumiţi aflându-se Galileo Galilei şi Johannes Kepler.
Cei mai înverşunaţi oponenţi ai teoriei lui Copernic au
provenit din rândul clerului, pentru că sistemul propus de
acesta era în contradicţie cu doctrina oficială a Bisericii
Catolice.
În vremurile respective Biserica Catolică nu putea
admite ideea că Pământul ar fi o simplă planetă care se
învârte, împreună cu alte planete, în jurul Soarelui. Desco-
perirea unui centru de gravitaţie în afara Pământului con-
trazicea teoria lui Ptolemeu asupra cosmosului şi intra în
conflict cu doctrina aristoteliană, acceptată oficial de Bise-
rica Catolică. Inchiziţia a stigmatizat drept eretică această
reprezentare cosmologică şi chiar i-a interzis lui Galileo
Galilei să-şi susţină teoriile. Abia la sfârşitul secolului al
XVII-lea, odată cu apariţia lucrărilor lui Isaac Newton
asupra mecanicii cereşti, sistemul copernician a fost admis
de majoritatea gânditorilor europeni.
Istoria descoperirilor referitoare la mişcarea Pă-
 Lohanul, nr. 1
mântului în sistemul solar reflectă, de fapt, istoria evoluţiei
viziunii dominante pe care oamenii au avut-o referitor la
acest lucru. A trebuit să treacă un număr mare de ani pen-
tru ca fiinţa umană să ajungă la viziunea corectă asupra
mişcării planetelor în sistemul solar. Oare cât timp va fi
necesar pentru ca omenirea să ajungă şi apoi să accepte
adevărul referitor la existenţa vieţii pe alte planete şi sis-
teme solare?
Dovezi ale faptului că există extratereştrii
În ultimele decenii am fost destul de obişnuiţi cu
romane şi filme ştiinţifico-fantastice în care apăreau fiinţe
şi nave extraterestre. Prin urmare, ideea că nu suntem sin-
guri în univers a început să dobândească forţă. Există mul-
te dovezi care susţin acest lucru:
- numeroase fotografii realizate pe timp de zi şi pe timp de
noapte, chiar înregistrări video de nave spaţiale (diferite de
cele cunoscute a fi realizate cu tehnologia terestră), apăru-
te în diverse părţi ale lumii; aceste filme au fost examinate
de specialişti şi au fost găsite ca fiind autentice;
- mai mult de 3500 de rapoarte de la piloţi de
avioane militare sau comerciale, despre OZN-uri (obiecte
zburătoare neidentificate); multe cazuri aveau date corobo-
rate cu informaţii radar şi martori la sol şi în aer;
- mai mult de 4000 de urme de aterizare de OZN-
uri, în întreaga lume;
- sute de cazuri de interferenţă electromagnetică
exercitată de navele extraterestre asupra motoarelor, radi-
ourilor sau altor aparate electrice, care au fost observate de
poliţie, personal militar şi civili;
- mai mult de 100 de martori ai unei retrageri a unei
nave extraterestre, şi cel puţin patru corpuri de fiinţe extra-
terestre rămase în urma unei coliziuni care s-a petrecut în
iulie 1947, la nord-vest de Roswell, New Mexico;
- sute de rapoarte credibile, multe având numeroşi martori,
despre aterizări de nave spaţiale cu fiinţe umanoide;
- multe evenimente cu martori în care fiinţe umane
au fost luate la bordul OZN-urilor;
- din rapoartele primite, aproximativ 10% din popu-
laţia Americii (25 de milioane de oameni) au văzut OZN-
uri;
- numeroase documente ale Guvernului SUA indică
faptul că aceste vehicule sunt reale şi că ele au fost impli-
cate în supravegherea Pământului mai multe decenii.
În octombrie 1999, Vaticanul admitea, în cadrul
unei emisiuni la televiziunea naţională, realitatea contacte-
lor cu extratereştrii. Monseniorul Corado Balducci, un
membru al consiliului director al Vaticanului (Vatican
Curia) şi apropiat al papei, a apărut la televiziunea naţio-
nală de cinci ori, pentru a susţine realitatea contactelor cu
civilizaţii extraterestre. Balducci a spus că Vaticanul ur-
măreşte îndeaproape acest fenomen, în mod discret. Se
pare că Vaticanul primeşte multe informaţii referitoare la
extratereştrii şi contactele lor cu oamenii.
Experimentul Philadelphia şi proiectul
Montauk
În luna iunie 1982, regizorul Stephen Spielberg i-a
prezentat, în avanpremieră, filmul “ET - Extraterestrul”
preşedintelui Ronald Reagan, la Casa Albă. După ce fil-
mul a luat sfârşit, Reagan i-a mărturisit lui Spielberg:
“Ştii, nu sunt nici măcar şase persoane în această încăpere
care să ştie cât de adevărat este (filmul)”.
S-au scris sute de cărţi despre posibile colaborări
ale guvernului Statelor Unite cu civilizaţii extraterestre.
Există teorii care explică prin această prismă experimentul
Philadelphia şi proiectul Montauk. Experimentul
Philadelphia este unul dintre cele mai controversate expe-
rimente efectuate de către armata americană în timpul ce-
lui de-al doilea război mondial. În anul 1943, o navă a
armatei americane a fost teleportată pe o distanţă de 600
de kilometri ca urmare a unui experiment ultrasecret numit
Noiembrie 2007 17
Proiectul Rainbow (Curcubeul), cunoscut publicului sub
numele de experimentul Philadelphia. Mai mulţi cercetă-
tori au descoperit o legătură între acest experiment şi un
altul dezvoltat în anii 1960-1970 de către armata america-
nă cunoscut sub numele de Proiectul Montauk. În cadrul
proiectului Montauk s-au realizat misterioase experimente
de călătorie în timp.
Există surse credibile care afirmă că încă din 1934
preşedintele Roosevelt a făcut o înţelegere secretă cu
anumiţi extratereştri. Din relatările referitoare la proiectul
Montauk aflăm, de asemenea, că Nikola Tesla avea con-
tacte cu o grupare extraterestră ce era orientată benefic în
intenţiile ei. Unul din oamenii de ştiinţă care au participat
la acest experiment, Alfred Bielek, afirma: “Cu siguranţă
Tesla, care era un apropiat al preşedintelui, a pus la cale
întâlnirea. Extratereştrii au promis ajutor pentru scoaterea
Statelor Unite din criza economică şi au oferit o tehnolo-
gie care, cu siguranţă, li s-a părut uluitoare oamenilor de
ştiinţă ai anului 1934. Cu toate că nu este vorba de
extratereştrii „micii cenuşii”, ci de o altă grupare, s-ar pă-
rea că aceştia s-au divizat constituindu-se într-un subgrup
care a început să devieze de la planurile iniţiale în privinţa
cărora se convenise cu guvernul nostru.”
Experimentul Philadelphia, considerat de serviciile
secrete ale marinei americane o modalitate de a utiliza
tehnologia invizibilităţii în scop militar, ar putea fi o acţi-
une pusă la cale de extratereştrii - grupul umanoid K, pen-
tru a putea pătrunde cu uşurinţă pe Pământ. Cercetătorii,
cum ar fi fraţii Bielek, care au participat direct la acest
experiment şi care şi-au reamintit etapele prin care au tre-
cut şi detalii concrete ale acestui experiment, sunt de păre-
re că extratereştrii au realizat un studiu foarte atent asupra
bioritmurilor Pământului, cu mult timp înainte de a se rea-
liza experimentul propriu-zis, şi au ales data şi locul pune-
rii în practică în conformitate cu rezultatele studiului. Ex-
perimentul a fost un succes tehnologic şi un eşec uman.
Mulţi marinari care au participat au avut de suferit în urma
experimentului, atât fizic, cât şi psihic. Pentru
extratereştrii a fost un succes, deoarece s-a realizat o gaură
de 40 de ani în hiperspaţiul Pământului, prin care ei au
putut pătrunde fără efort în dimensiunile spaţio-temporale
ale planetei noastre. Mărturii despre aceste aspecte sunt
cuprinse şi în relatările oamenilor de ştiinţă care au parti-
cipat la proiectul Montauk.
Contactele cu extratereştri, păstrate
sub tăcere
Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a recunos-
cut existenţa proiectului “Vărsătorul” – lansat la începutul
anilor ‘60, cu scopul de a colecta toate datele ştiinţifice,
tehnologice, medicale şi informaţiile de la navele extrate-
restre identificate. Nu există însă declaraţii oficiale ale
guvernelor ţărilor în care au avut loc aterizări de OZN-uri,
sau contacte clare cu extratereştrii, care să certifice aceste
aspecte. Există încă publicaţii care pun la îndoială prezenţa
acestor evidenţe. Să fie oare anumite ameninţări care fac
să fie păstrată tăcerea asupra acestor contacte?
Există multe relatări ale celor care s-au ocupat de
fenomenul OZN şi ale celor care au fost martori oculari ai
aterizărilor de nave spaţiale, confirmând apariţia, după
evenimentele respective, a unor persoane, de obicei îmbră-
cate în negru, care îi ameninţau şi îi terorizau dacă relatau
cuiva ceea ce se petrecuse. Se poate pune întrebarea dacă
există vreun grup de “reducere la tăcere” care încearcă să
transforme cercetarea OZN într-un câmp de luptă? Dacă
da, atunci de ce şi din partea cui?
Nu suntem singuri în univers, aşa cum am fost lă-
saţi să credem o lungă perioadă de timp. Nu Soarele este
cel care se roteşte în jurul Pământului. Astfel, în mod lo-
gic, apare întrebarea: extratereştrii au aflat de existenţa
Pământului abia în ultimele decenii, de când se semnalea-
ză apariţia OZN-urilor? Multe din legendele diferitelor
popoare menţionează fiinţe care vin din cer sau care dispar
18 Lohanul, nr. 1 Noiembrie 2007

în cer, cu sau fără diferite aparate sofisticate, explicate
alegoric.
Alfred Bielek, într-unul din interviuri, afirma: “ştiu
cu certitudine că reptilienii s-au amestecat de multă vreme
în modelul de evoluţie natural al acestei planete”. De ase-
menea el consideră că este o posibilitate foarte mare ca
societăţi secrete, precum Illuminati, să fi stabilit legături
cu grupul de extratereştrii de pe Orion.
Secretele ADN-ului şi evoluţia
Mergând în timp până la vremurile în care se men-
ţionează prezenţa omului pe Pământ, apare o altă întreba-
re: “Ce anume ar fi putut să-l facă pe om să devină om
începând să folosească uneltele? De unde ideea asta?
Ştiinţa vorbeşte despre “necesitate”, dar aceeaşi necesitate
există şi în cazul maimuţelor... chiar şi acum”. Apare astfel
ideea unei intervenţii extra-umane care a făcut posibilă
trecerea de la homo erectus la homo sapiens.
O descoperire importantă a fost realizată de curând
de către un grup de cercetători care au participat la proiec-
tul de decodare a genomului uman (Human Genome
Project). Ei au observat că 97% din secvenţele non-
codante ale ADN-ului uman sunt de origine extraterestră.
Genomul uman conţine 3 miliarde de baze, dar numai 40%
din acestea sunt organizate ca gene, restul fiind sub forma
de ADN-silenţios (junk DNA), care nu codifică aparent
nimic. Studii recente au arătat faptul că acest „ADN tăcut”
este conservat de milioane de ani, fiind comune tuturor
organismelor vii de pe Pământ, de la mucegaiuri, la peşti,
inclusiv la mamifere şi oameni. Acestea sunt versiuni „de-
fecte” ale genelor normale funcţionale care se regăsesc si
în genomul uman, fiind evaluate la 30.000. Deoarece aces-
te secvenţe ocupă o mare parte din genomul uman, se poa-
te spune că majoritatea materialului genetic uman este de
origine extraterestră, după cum afirmă profesorul Sam
Chang, conducătorul grupului.
Profesorul Chang a înaintat ipoteza că „o formă de
viaţă extraterestră superioară a fost implicată în crearea
vieţii şi plantarea ei pe diferite planete”. Profesorul Chang
indică faptul că „ceea ce se observă la ADN-ul uman este
un program care constă din două versiuni: un cod mare şi
un cod bazal. Primul lucru este că programul complet nu a
fost scris pe Pământ, aspect verificat prin decodarea ge-
nomului uman. Al doilea aspect este că genele prin ele
însele nu sunt suficiente pentru a explica evoluţia; trebuie
să mai fie ceva în acest joc”. Astfel, Sam Chang a ajuns la
concluzia că ...”evoluţia nu este ceea ce credem că este”.
Bibliografie:
- Experimentul Philadelphia şi alte conspiraţii
OZN, Brad Steiger, Alfred Bielek, Sherry Hanson Steiger,
Editura Pro Editură şi Tipografie, 2007
- Proiectul Montauk - experimente în timp, de
Preston B. Nichols, Peter Moon, Editura Daksha, 2000
- Scientists find extraterrestrial genes in human DNA. Do
civilizations of advanced human beings exist scattered in
the galaxy?, John Stokes, articol apărut în cotidianul The
Canadian, 8 ian. 2007
Puterea gândului, Swami Shivananda, Editura
Deceneu, 2000 - www.stiintasitehnica.ro

XVIII deranjată. tezaurului : 109 monede de aceeaşi

Tezaurul turcesc
de la Huşi
„Zona Industrială“
Săpătura de salvare
Cod sit : 1611838. 02
Autorizaţia nr. 404/2007
Colectiv : Vicu Merlan (res-
ponsabil), Paul Salomeia (Muzeul
Huşi)
Obiective: Salvarea tezaurului
monetar descoperit întâmplător cu
ocazia unor lucrări edilitare. In cursul
lunii septembrie 2007, cu ocazia lu-
crărilor de aducţiune a gazului metan
din zona industriala a oraşului Huşi,
s-a descoperit un recipient din lut ars,
cu un conţinut monetar. Descoperirea
ne-a fost anunţată de agent sef Adrian
Avanu şi şef-echipa de lucru Gabi
Ciumac. Având concursul Primăriei
oraşului Huşi, am efectuat un sondaj
de salvare în locul unde a fost desco-
perit tezaurul monetar. Punctul a fost
localizat la 50 m nord-vest de firma
"MARSEMAR" pe latura dreapta a
drumul european E 581. Secţiunea
(SI) trasata : L= 5 m ; l= 4,20 m ;
sterilul arheologic=1,5 m. Tezaurul
monetar a fost descoperit la - 0,70 m,
printre resturile unei locuinţe de sec.
INVENTARUL DESCOPERIRII
- un recipient din lut ars (tip
"puşculiţa") - 109 monede din argint
turceşti, din secolele XVI-XVII. In
momentul descoperirii, recipientul
era intact, însa descoperitorii (deţinu-
ţii Penitenciarului din Vaslui) l-au
spart, din dorinţa de a-i vedea conţi-
nutul. După descoperire, am mers la
punctul indicat şi am găsit fragmente
din recipient, putându-l astfel reface
în mare măsură.
Recipientul avea o forma uşor
ovala, cu o tăietură la partea superioa-
ra (pentru introducerea monedelor) şi
un "picior"- suport la cea inferioară,
pentru aşezarea şi stabilitatea văsule-
ţului. A fost confecţionat dintr-o pas-
ta omogena, bine arsa, de calitate
foarte buna, fiind de culoare cenuşie
la exterior si neagra la interior (pere-
tele interior). Dimensiuni : L=15 cm;
diametrul maxim (in zona centrala)=
10 cm. După compoziţia pastei cera-
mice si a tipologie, recipientul ("puş-
culiţa ") se pare ca aparţine secolu-
lui al XVIII-lea (fiind descoperit în
fundaţia unei clădiri din aceasta pe-
rioada), însă conţinutul monetar este
atestat pentru secolul al XVI-lea.
Uzura monedelor până la "ştergerea "
inscripţiilor de pe acestea, ne indica o
folosire de-a lungul mai multor gene-
raţii, mai ales ca 2/3 sunt perforate
pentru a fi purtate în salba. Conţinutul
mărime, dar cu grade diferite de uzu-
ra, din argint. Printr-o expertiză de
moment, efectuată asupra a cinci mo-
nede (după ce a fost înlăturat stratul
de oxizi de culoare neagra si de cu-
loare verde) s-a constatat (prin citirea
inscripţiilor) că una era datată la
1523, fiind cea mai veche, iar celelal-
te din secolul al XVII-lea, fără o data-
re sigură. In momentul redactării Ra-
portul de săpătură, piesele erau supu-
se unui proces de curăţare şi restaura-
re, fapt care nu ne-a permis să decla-
ram date sigure şi exhaustive despre
conţinutul si cronologia acestora.
Tezaurul turcesc a circulat în Moldo-
va timp de peste doua secole. La un
moment dat a existat chiar o "inflaţie
"monetara turceasca pe teritoriul
Moldovei si Tarii Româneşti. Devalo-
rizarea şi scoaterea acestora din uz
(prin pătrunderea altor monede mai
„puternice“) a permis ca acestora să li
se dea o alta destinaţie respectiv pur-
tarea sub forma de salbe la gât. După
descoperire, tezaurul a fost predat
Muzeului din Huşi spre păstrare şi
conservare. Prin sondajul efectuat nu
s-au recuperat alte piese de inventar,
identificându-se doar resturi ceramice
şi cărămizi din sec. XVIII-XIX, care
nu au putut aduce noi indicii privind
tezaurul monetar descoperit.
 Lohanul, nr. 1
S.O.S. – PLANETA ALBASTRĂ!
IUBIND NATURA, TE IUBEŞTI PE TINE
înv. DANA-ANGELICA COZMA
De ce se pune accent pe edu-
caţia ecologică? Pentru că, în prezent,
mai mult de 5 miliarde de oameni
folosesc resursele naturale ale pămân-
tului. Oamenii taie păduri, extrag
minerale şi surse de energie, erodând
solul de la suprafaţă, poluând aerul şi
apa, creând deşeuri primejdioase şi
producând o ruptură a zonelor natura-
le într-un ritm fără precedent în isto-
ria vieţii pe pământ. Deoarece
cerinţele care decurg din
suprapopulare şi dezvoltare cresc,
devine tot mai greu pentru oameni să-
şi satisfacă nevoile şi dorinţele.
Devine de asemenea imposibil să
scape de consecinţele degradării
serioase a mediului: dispariţia
speciilor, extinderea deşertului,
contaminarea cu pesticide, creşterea
problemelor de sănătate, foametea,
sărăcia şi chiar pierderea de vieţi
umane.
Educaţia ecologică este un
proces aflat la confluenţa dintre ştiin-
ţele realiste (biologie, fizică, geogra-
fie, chimie, etc) şi cele umaniste (le-
gate de sistemele sociale: sociologie,
psihologie, istorie, etc), în care ştiinţa
se îmbină armonios cu arta, iar noţiu-
nile teoretice sunt zadarnice dacă nu
sunt strâns legate de activităţile prac-
tice.
Ce studiază educaţia ecologi-
că? Noţiunea de ecologie a rămas
multă vreme în texte de specialitate,
până ce, în secolul XX, confruntarea
din ce în ce mai aprigă a intereselor
umane cu realităţile naturii înconjură-
toarea a strămutat-o progresiv, în cea
mai arzătoare actualitate. Educaţia
ecologică studiază influenţa activităţi-
lor umane asupra mediului înconjură-
tor. În acest context mediul natural şi
cel artificial, vieţuitoarele, inclusiv
omul contribuie la înţelegerea circui-
tului energiei şi materiei. Ea trebuie
să îi ajute pe copii – şi nu numai- să
înţeleagă influenţa comportamentului
lor asupra calităţii mediului. Educaţia
ecologică se bazează pe cunoştinţe
referitoare la sistemele sociale şi eco-
logice, dar are şi o componentă afec-
tivă: domeniul responsabilităţii, sis-
temul de valori, atitudinile necesare
construirii unei societăţi durabile.
Ce scop are educaţia ecologi-
că? Dar obiective?
Scopul educaţiei ecologice es-
te de a crea atitudini pozitive faţă de
mediul înconjurător.
Obiective:
– creşterea dorinţei de a ocroti,
respecta şi proteja natura prin impli-
carea copiilor în activităţi cu caracter
experimental şi demonstrativ;
– dezvoltarea capacităţii de în-
ţelegere a mediului ca ecosistem din
care fiecare din noi face parte;
– cunoaşterea, înţelegerea şi
utilizarea unor termeni specifici ştiin-
ţelor, geografiei şi istoriei pentru a-i
aplica în activităţi practice de
transformare a mediului apropiat;
– formarea unei atitudini pozi-
tive, de implicare în mediul înconju-
rător pentru păstrarea unui mediu
echilibrat şi exersarea unor deprinderi
de îngrijire şi ocrotire a acestuia;
– cunoaşterea plantelor şi
animalelor ocrotite de lege;
– cercetarea modalităţilor de
reabilitare a stării mediului încon-
jurător prin antrenarea copiilor şi nu
numai, în activităţi de îngrijire a spa-
ţiilor verzi, de reciclare a deşeurilor,
de salubrizare a localităţilor, etc;
– conştientizarea necesităţii de
a economisi apa, energia electrică,
lemnul, etc;
– formarea unei atitudini
dezaprobatoare faţă de cei care încal-
că normele şi legile ecologice;
Studiul problemelor de mediu
nu se realizează doar pe baza infor-
maţiilor ştiinţifice ci trebuie să se ţină
cont şi de factori istorici, culturali,
sociali. Mediul înconjurător nu cu-
prinde numai elementele naturii ci şi
clădiri, autostrăzi, termocentrale, fapt
pe care trebuie neapărat să-l luăm în
considerare la organizarea activităţi-
lor de educaţie ecologică.
Experienţa arată că formarea
la elevi a primelor noţiuni ştiinţifice
se realizează prin contactul direct cu
natura prin vizite, excursii, prin intui-
Noiembrie 2007 19
rea directă a obiectelor şi fenomene-
lor naturii şi utilizarea largă a activi-
tăţilor practice, a aplicaţiilor.
Primul pas în cercetarea natu-
rii se va face prin organizarea obser-
vaţiilor în natură, în scopul alcătuirii
calendarului naturii. Acesta este un
mijloc prin care reuşim să aducem o
mare contribuţie la formarea noţiunii
de timp, să îmbogăţim cunoştinţele
elevilor cu privire la viaţa plantelor şi
animalelor, a fenomenelor care au loc
în natură, pe parcursul unui an. El
contribuie la înlăturarea din mintea
elevilor a confuziilor cu privire la
noţiunea de anotimp, lună a anului,
săptămână, dimineaţă, seară, cu privi-
re la punctele cardinale, la o serie de
fenomene ale naturii: ploaie, grindi-
nă, zăpadă, brumă, rouă, ceaţă, tem-
peratură etc.
În ceea ce priveşte dezvoltarea
capacităţilor intelectuale, contactul
direct cu natura contribuie la dezvol-
tarea spiritului de observaţie, la dez-
voltarea unor operaţii ale gândirii-
identificarea, gruparea, comparaţia,
generalizarea.
URMAŢI-NE EXEMPLUL!
SOS - PLANETA ALBASTRĂ!
Acesta a fost titlul proiectului de
parteneriat educaţional. Pornind de la
această premisă am adus la cunoştinţa
copiilor posibilele dezastre care pot
afecta ecosistemul si cum putem con-
tribui fiecare la evitarea lor. În acest
sens le-am povestit copiilor despre
influenţa benefică a spaţiilor verzi,
despre poluare şi efectele ei în diferi-
te medii de viaţă, influenţele negative
ale focului necontrolat asupra mediu-
lui ,reciclarea deşeurilor, protejându-
ne astfel sănătatea.
Elevii clasei a II-a şi a IV-a
de la Şcoala cu clsele I- VIII Creţeştii
de Sus, jud. Vaslui, nu au stat prea
mult pe gânduri. Au trecut la
ecologizarea împrejurimilor. Din ma-
teriale refolosibile şi-au confecţionat
diferite articole vestimentare cu care
au participat la parada modei.
20 Lohanul, nr. 1 Noiembrie 2007

8. Mamiferul care trăieşte în zonele centrale ale

Ne jucăm, învăţăm
prof. M IHAELA EVELINA M IK
Avem cinci mamifere diferite.
Urmărind indiciile de mai jos veţi descoperi genul
şi specia, greutatea corporală, durata vieţii, precum şi aria
de răspândire a acestor mamifere şi puteţi răspunde la în-
trebarea:
Care din aceste mamifere trăieşte în sudul Saharei.
1. Masculul mamiferului care stă în mijloc are o
greutate corporală de 55-100 kg, iar femela 45-90 kg.
2. Viezurele stă în prima cuşcă.
3. Viezurele stă lângă Macropus rufus.
4.Loxodonta africana stă la stânga lui Stenella
attenuata.
5. Masculul de Loxodonta africana are greutatea de
6t, iar femela 4t.
6. Jaguarul este Panthera onca.
7. Meles meles trăieşte 15 ani.
Australiei stă lângă cel ce trăieşte 15 ani.
9.Masculul cangurului roşu are 55 kg, iar femela 30
kg.
10. Animalul care trăieşte 15-25 ani cântăreşte 100-
140 kg.
11. Mamiferul care trăieşte 11-18 ani, chiar 25 ani
are un vecin a cărui greutate corporală a masculului este
10-18 kg, iar a femelei este 7-14 kg.
12. Elefantul african trăieşte 70 ani.
13. Mamiferul care trăieşte 20 ani se află în Ameri-
ca Centrală şi de Sud.
14. Animalul care trăieşte 11-18 ani, chiar 25 ani se
află lângă cel ce este răspândit în Europa şi Asia.
15. Aria de răspândire a delfinului pătat: apele tro-
picale şi subtropicale ale Oceanului Pacific, Atlantic şi
Indian.
Rezolvare
1. Masculul mamiferului care stă în mijloc are o
greutate corporală de 55-100 kg, iar femela 45-90 kg.
2. Viezurele stă în prima cuşcă.
3. Viezurele stă lângă Macropus rufus.

Denumire Viezurele
Gen şi specie Macropus rufus
Greutate corporală m: 55-100 kg
f: 45-90 kg
Durata vieţii
Aria de răspândire

4. Loxodonta africana stă la stânga lui Stenella attenuata.

5. Masculul de Loxodonta africana are greutatea de 6t, iar femela 4t.

Denumire Viezurele
Gen şi specie Macropus rufus Loxodonta africana Stenella attenuata
Greutate corporală m: 55-100 kg m: 6t
f: 45-90 kg f: 4t
Durata vieţii
Aria de răspândire

6. Jaguarul este Panthera onca.

7. Meles meles trăieşte 15 ani.

Denumire Viezurele Jaguarul

Gen şi specie Meles meles Macropus rufus Panthera onca Loxodonta africana Stenella attenuata
Greutate corporală m: 55-100 kg m: 6t
f: 45-90 kg f: 4t
Durata vieţii 15 ani
Aria de răspândire

8. Mamiferul care trăieşte în zonele centrale ale Australiei stă lângă cel ce trăieşte 15 ani.

Denumire Viezurele Jaguarul

Gen şi specie Meles meles Macropus rufus Panthera onca Loxodonta africana Stenella attenuata
Greutate corporală m: 55-100 kg m: 6t
 Lohanul, nr. 1 Noiembrie 2007 21

f: 45-90 kg f: 4t
Durata vieţii 15 ani
Aria de răspândire Zonele centrale ale
Australia

9. Masculul cangurului roşu are 55 kg, iar femela 30 kg.

10. Mamiferul care trăieşte 15-25 ani cântăreşte 100-140 kg.
11. Animalul care trăieşte 11-18 ani, chiar 25 ani are un vecin a cărui greutate corporală a masculului este 10-18
kg, iar a femelei este 7-14 kg.

Denumire Viezurele Cangurul roşu Jaguarul

Gen şi specie Meles meles Macropus rufus Panthera onca Loxodonta africana Stenella attenuata
Greutate corporală m: 10-18 kg m: 55 kg m: 55-100 kg m: 6t 100-140 kg
f: 7-14 kg f: 30 kg f: 45-90 kg f: 4t
Durata vieţii 15 ani 11-18 ani, 25 ani 15-25 ani
Aria de răspândire Zonele centrale ale
Australia

12. Elefantul african trăieşte 70 ani.

13. Mamiferul care trăieşte 20 ani se află în America Centrală şi de Sud.
14. Animalul care trăieşte 11-18 ani, chiar 25 ani se află lângă cel ce este răspândit în Europa şi Asia.
15. Aria de răspândire a delfinului pătat: apele tropicale şi subtropicale ale Oceanului Pacific, Atlantic şi Indian.

Denumire Viezurele Cangurul roşu Jaguarul Elefantul african Delfinul pătat

Gen şi specie Meles meles Macropus rufus Panthera onca Loxodonta africana Stenella attenuata
Greutate corporală m: 10-18 kg m: 55 kg m: 55-100 kg m: 6t 100-140 kg
f: 7-14 kg f: 30 kg f: 45-90 kg f: 4t
Durata vieţii 15 ani 11-18 ani, 25 ani 20 ani 70 ani 15-25 ani
Aria de răspândire Europa şi Zonele centrale ale America Centrală Apele tropicale şi
Asia Australia şi de Sud subtropicale ale
Oceanului Pacific,
Atlantic şi Indian

Răspuns: Elefantului african trăieşte în sudul Saharei.

Şti a ţi c ă :
Celulele canceroase se dez-
voltă cu zahăr. Eliminâd din
alimentatie zaharul,se elimina, astfel,
una din cele mai importante surse de
hrana a celulelor canceroase. Înlocui-
torii de zahăr, îndulcitorii sintetici
cum ar fi zaharina, sau alte produse
(Nutrasweet, Equal, Spoonful, etc),
au ca baza aspartamul (E 951), o
substanţă chimică dăunătoare . Un
înlocuitor natural al zaharului ar fi
mierea de albine şi melasa, dar în
cantităţi moderate. Sarea de bucătărie
conţine adaosuri chimice pentru a
avea culoarea alba . Alternativa ar fi
sarea de mare sau cea grunjoasă .
Laptele si produsele lactate
favorizează producţia de mucus în
corp, în special la nivelul tractului
gastro - intestinal. Cancerul este hră-
nit de acest mucus. Renunţând la lap-
te şi produsele derivate şi consumând
lapte de soia neîndulcit, celulele can-
ceroase “mor” de foame .
Celulele canceroase „înflo-
resc“ în mediu acid. O alimentaţie
preponderent carnivoră induce un pH
acid în corp şi ar fi mai bine să se
consume peşte şi pasăre în cantităţi
mici decât carne de vită sau porc.
Carnea mai poate conţine substanţe
administrate animalelor: antibiotice,
hormoni de creştere şi paraziţi ce
dăunează în special persoanelor cu
cancer .
O dieta bazata 80 % pe legu-
me proaspete consumate ca atare sau
sub forma de suc, grâu integral,
seminţe, nuci şi fructe schimbă pH-ul
corpului în alcalin. 20 % din alimen-
taţie poate fi din alimente gătite, in-
clusiv fasole boabe. Sucurile proaspe-
te din legume asigură necesarul de
enzime digestive, uşor absorbabile,
care ajung la nivel celular în 15 minu-
te de la consumare şi care hrănesc şi
favorizează creşterea de celule sănă-
toase. Este bine să se consume sucuri
proaspete de 2-3 ori pe zi. Enzimele
sunt distruse la 4o grade Celsius .
Evitaţi cafeaua, ceaiul şi
ciocolata ce pot conţine cantităţi mari
de cofeina. Ceaiul verde este o alter-
nativă foarte bună, având şi proprie-
tăţi anticanceroase. Cea mai bună
băutură este APA - purificată sau
filtrată pentru a fi eliminate toxinele
sau metalele grele. Apa distilată este
acidă, deci evitaţi-o!
22 Lohanul, nr. 1 Noiembrie 2007

Mănăstirea „Schimbarea la Faţă““

REBUS LA MULŢI ANI!

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
1 A N I
2 A N I
3 A N I
4 A N I
5 A N I
6 A N I
7 A N I
8 A N I
9 A N I
10 A N I

VIRGIL AGHIORGIESEI

ORIZONTAL VERTICAL :

1) Zi de sărbătoare. 1) Peşte la tavă! – Dat ca exemplu.

2) Aromă de prăjituri – E de serviciu la bucătărie.
3)Adaptaţi la un regim de crudităţi – Fond de ten pentru
obrazul iernii – Tip de societate.
4) Nu prea se mai pot înşela – Culoare câştigătoare.
5) Ar fi leit cu ei! – Merge cu capra şi ursul.
6) Delicii pe mesele pascale – Crescută pentru a se putea
face copii – In plină
sărbătoare!
7) Un mic şmecher – Neam de neamul nostru.
8) Fior lăuntric născut din solitudine – Se impune prin
autocraţie.
9) Sărit de pe fix – Esenţă de stejar.
10) Mult zice duios – Ăştia-s culmea.
2) Vin cu tărie.
3) Dau dovadă de bună creştere – Se află greu.
4) Recunoscută la înfăţişare – Unguent popular – Cum ar
fi plasat din timp …la matineu!
5) Greaca veche – Merge cu pluguşorul. 6) Cuprinse de
frig…în decembrie! –Duşman comun.
7) Merge la pas -Specializat în vânzarea de torturi.
8) Fac o bună impresie prin efectul luxului.
9) Un om stăpânit – Apreciat după instaurarea calmului.
10) Marea necunoscută dintr-o societate anonimă – Acul
pentru albină! –Vine ultima la masă.
11) Un loc curat, de arat şi semănat – Formă de asociere.
12) In final, urarea noastră tradiţională.

Fondator: Vicu Merlan

Colectivul de redacţie:
Redactor: Vicu Merlan
Colaboratorii acestui număr: Doina Mircescu -Grigoraş, Viorica Miron, Eugenia Faraon, Dana-Angelica
Cozma, Alex Ionescu, Ioan Spânu, Cristina Lazăr, Vlădău Dragoş, Mihaela Luca, Aurel Cioarec , Paul Salomeia, Tatiana
Corciovei, Virgil Aghiorghiesei.
Articole noi pot fi trimise la adresa de e-mail: isaiia2002@yahoo.fr sau C.P. 51, Huşi.
Colaboratorii acestei reviste sunt direct responsabili de conţinutul articolelor trimise.