ORIZONTURI

Revistă de cultură şi informaţie editată de Şcoala „Ion Creangă” Chirceşti- Vaslui

Nr.9 / Septembrie 2006

„ … Ţara nu se serveşte cu declaraţii de dragoste, ci cu muncă cinstită şi, la

nevoie, cu jertfă…Munca cinstită, viaţa curată, împlinirea datoriilor pe care
le avem –adică faptele – acestea înseamnă patriotism, şi nu vorbe deşarte. ”
Mihail Sadoveanu

Editorial

Poetul şi filosoful Lucian Blaga a scris că :”veşnicia s-a născut la sat”. Avea dreptate, pentru că, satul în evoluţia sa
milenară a păstrat tradiţiile, datinile , obiceiurile şi modul de viaţă nealterate de influenţele oraşului sau ale străinătăţii.
Reconstituirea dreptului de proprietate agricolă după 1991 putea să însemne şi revigorarea satului românesc. Ţăranii şi-
au primit pământul, dar nu au avut utilaje şi maşini pentru a-l face productiv şi a obţine venituri care să le schimbe modul de
viaţă, revenind astfel la tehnicile manuale, rudimentare, de dinainte de război. Mai mult, tineretul disponibilizat din unităţile
industriale din oraşe, a revenit în sate. Se credea că, acesta va revoluţiona agricultura şi satul şi că, societatea rurală va
cunoaşte un progres vizibil. Dar, n-a fost să fie, aşa! Paradoxul care s-a manifestat acum în lumea satelor a fost: pământul în
proprietatea persoanelor în vârstă, fără putere de a-l lucra, forţa de muncă tânără lipsită de proprietate. Cum să progresezi?
Aşa că, foarte mulţi tineri ai satelor au luat drumul străinătăţii, punându-şi în valoare acolo cunoştinţele şi priceperile formate
aici, în ţară, pe cheltuiala statului român. Ceea ce spunea Liviu Rebreanu în discursul de recepţie la Academia Română în
1940, cum că : „Tăranul nu pleacă,… smuls de pe pământul său e ca şi un copac smuls din rădăcină”, nu mai este de
actualitate.Tinerii satelor noastre îi întâlnim pretutindeni, nu doar în Europa ( Italia, Spania, Franţa, Germania, Marea
Britanie, Irlanda, etc), dar şi în America, Orient, Australia, şi nu doar pe şantiere de construcţii, ci şi în agricultură, sănătate,
asistenţă socială, dovedindu-se bine pregătiţi şi performanţi, apreciaţi de cei de acolo.
Integrarea României în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, finanţarea unor proiecte pentru infrastructură şi
dezvoltare rurală, pentru îmbunătăţirea activităţilor de prelucrare şi comercializarea produselor agricole vor schimba
înfăţişarea satului românesc, acesta căpătând atribute moderne, care să asigure sătenilor condiţii de viaţă comparabile celor
de la oraş; totodată, schimbările economice şi materiale vor determina transformări ale modului de viaţă, de mentalităţi, de
apreciere de ansamblu şi de acţiune practică. Dar specificul românesc trebuie păstrat, reprezentând identitatea noastră ca
popor european într-un spaţiu multicultural european. Să fie în stare românii să-şi conserve această identitate într-o Europă
în mişcare şi transformare profundă, impuse de globalizare?

1
 Studii
Vechi atestări în bazinul Vasluiului
Înainte de documente
Nicolae Iorga a subliniat în nenumărate rânduri
existenţa şi importanţa acelor „ţări” care, în întregul
cuprins al spaţiului locuit de români, au precedat formarea
statelor propriu-zise. Puţinele atestări scrise , păstrate din
vechime, se referă la doar câteva dintre aceste formaţiuni
prestatale, ele au fost mult mai numeroase, în afară de ceea
ce putem cunoaşte pe calea scrisului. Trebuie să recurgem,
într-o primă fază, la aspecte legate de etnografie,
toponimie, etimologii, să le coroborăm, să recurgem chiar şi
la intuiţie.
O posibilă „ţară” existentă în zona noastră a fost cea a
berladnicilor . Există mai multe mărturii indirecte în
cronicile slave, care se pretează la interpretări multiple,
între doi poli extremi: raportarea denumirii de berladnici la
oraşul Bârlad, inclusiv zonele străbătute de râul cu acelaşi
nume, şi, la polul opus, înţelegându-se sub numele respectiv
pribegi din orice parte a lumii slavilor.
Credem că un element foarte important în discutarea
acestei ipoteze de lucru, este să avem în vedere în primul
rând, problema existenţei ulterioare a Ţării de Jos a
Moldovei. Sub nici o formă nu poate fi vorba de o simplă
împărţire administrativă. Mai întâi, vom observa că linia
despărţitoare nu este orizontală şi nici verticală, nu are în
vedere o eventuală axă a Prutului, dimpotrivă, este oblică.
In Ţara de Sus şi Ţara de Jos se vorbesc două graiuri
deosebite ale subdialectului moldovenesc din cadrul
dialectului dacoromân al limbii române. Mai semnalăm
unele corespondenţe lingvistice cu răsăritul Munteniei care
se adaugă celor de ordin etnografic şi folcloric: extinderea
vălăretului, obiceiul „vedrelor” la nuntă, „frigările” de la
descântece, conservarea amplelor colinde laice etc., toate
acestea în condiţiile în care hotarul de sud al Moldovei a
cunoscut schimbări de-a lungul timpului.
Datele de ordin lingvistic reliefate de Al. Philippide,
reluate de germanul Ernst Gamillscheg, împreună cu unele
date arheologice par a demonstra aici mişcări de populaţie
de la sud la nord, pe când în Ţara de Sus deplasările sunt
de la nord spre sud. Nu lipsite de semnificaţie sunt şi
anume elemente de heraldică, florile de crin angevine,
preluate prin filieră maghiară, par să fi reprezentat Ţara
de Jos în unele variante ale stemei Moldovei.
Mărturiile trecutului dar şi evoluţiile care au urmat
converg şi spre o altă concluzie complementară: în
permanenţă, Ţara de Jos a avut drept nucleu zona Bârlad-
Vaslui, respectiv spaţiul ipoteticei „Ţări a berladnicilor”.
Din păcate, falsul patriotic bine intenţionat, ca orice fals de
această natură,intitulat „Diploma bârlădeană” şi
aparţinând lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, foarte
popularizat, a dus la tratarea drept derizorii a oricăror
preocupări în acest domeniu. Presupusul de către Hasdeu
Ivanco sau Ivan Berladnic, cneaz sau principe al unei Ţări
a Bârladului, a pus în umbră toate atestările de cronici sau
deducţiile logice privind existenţa unei organizări
prestatale a populaţiei româneşti din zonă, conţinând pe
atunci şi elemente slave sau cumane.
In mod deloc surprinzător, o altă ştiinţă, etimologia
relaţionată la toponimie, vine în sprijinul acestei ipoteze. In
volumul I al monumentalei sale lucrări „Originea
românilor” reputatul lingvist Al.Philippide ia în
2
Prof. Dan Ravaru
consideraţie toponomastica din spaţiul la care ne referim.
Pentru Vaslui, Gheorghe Ghibănescu ne prezintă o mulţime
de propuneri etimologice, fanteziste sau chiar copilăreşti –
pleacă de la două elemente din limba cumană: ”vasl”, cu
sensul de pădure, ţinut păduros în general, şi „ui”, un sufix
de aceeaşi origine. Acesta din urmă determină denumirea
unui curs de apă, cu un debit foarte sărac, în verile foarte
călduroase secând pe unele porţiuni. Originea turcică a
limbii cumane, imensele spaţii străbătute de această etnie
nomadă, au dus la existenţa sufixului respectiv din sudul
Siberiei până în valea Oltului. Pe teritoriul românesc
întâlnim Covurlui, Călmăţui, Desnăţui, Teslui etc., şi încă
două pâraie Vaslui în apropierea Oltului.
In ceea ce priveşte Bârladul, Al.Philippide ia în
consideraţie posibilitatea contaminării a două rădăcini.
Una de origine slavă, - semnalată şi de Ion Bogdan-, „berlo”
– râul plin de nuiele, care curge printre nuiele şi „bilad”,
cuvânt cuman având mai multe sensuri: cetate, oraş, ţinut,
ţară. Denumirea de Fălciu ar proveni tot din cumană, de la
ipoteticul „feluciu”- loc de confecţionare sau de staţionare a
unor ambarcaţiuni. In continuare, tot în orizontul stabilirii
toponimelor de origine cumană, Al.Philippide analizează
denumirea Tecuci, considerând că are la bază expresia „
terhu cin”, hotar, capăt de ţară.
Uitându-ne pe hartă, cu riscul unei oarecare hazardări,
credem că aceste toponime ar putea contura existenţa
cândva a unei formaţiuni statale, organizate iniţial de
cumanii năvălitori şi războinici, cu populaţie predominant
românească şi devenind predominantă cu timpul. In
această interpretare Vasluiul ar fi partea păduroasă sau de
nord a ţinutului, Bârladul cetatea de reşedinţă, Fălciul locul
unde se dezvoltau elemente de navigaţie, aparţinând
evident băştinaşilor, Tecuciul fiind hotarul de sud, capătul
ţării. Posibila alcătuire cu caracter mai mult sau mai puţin
statal şi stabil, a putut fi sfărâmată de marea invazie a
tătarilor, părţile sale componente dezvoltându-se apoi
separat, sub juzi, cnezi, voievozi locali, cu o mai mare sau
mai mică importanţă. De aici, dezvoltarea şi în zona
Vasluiului a numeroase cnezate de vale amintite concis mai
târziu prin formulări ca „ unde a fost cneaz …”, „unde a
fost jude…” In timpul stăpânirii tătarilor, conform unei
vechi tradiţii, ei ar fi făcut legătura între aceştia şi
populaţia băştinaşă. Se pare că între români şi tătari ar fi
existat în această perioadă relaţii de convieţuire relativ
paşnică. Istoricul Victor Spinei menţionează pe Dimitrie,
un principe tătar trecut la creştinism şi domnind într-o
zonă apropiată de ţinutul Vasluiului.
După întemeierea statului moldovenesc , aceşti mici
dregători – cel puţin o parte dintre ei – au intrat
în rândurile boierimii. De fapt, este o probabilitate, nu ştim
în mod sigur nimic despre natura relaţiilor dintre
maramureşenii din jurul primilor domnitori şi stăpânitorii
de pământ care au avut o prezenţă anterioară venirii
acestora. Oricum, nu credem că a fost vorba de o
sărbătoare permanentă, de o „fiesta”. Tendinţele de
răzvrătire de mai târziu ale boierilor din Ţara de Jos,
inclusiv de pe Valea Vasluiului , par să fie reflexul
îndepărtat al unor raporturi nu tocmai paşnice. Mai
departe vom vedea ce spun documentele…
 Pe Vaslui, în sus – itinerar istoric şi turistic
Ţinutul Vasluiului reprezintă un spaţiu de locuire şi
civilizaţie străveche. Oamenii care au trăit în aceste locuri
au creat bunuri cu valoare deosebită, astăzi incluse în
patrimoniul naţional şi protejate. Frumuseţea locurilor, -
cu dealuri acoperite de păduri, cu câmpuri şi livezi, şi vii, şi
locuri de păşunat, ca şi văile râurilor , în lungul cărora
şerpuiesc firişoare de apă, ce se pierd sub arşiţa verii, dar
năvalnice şi ameninţătoare primăvara, cu aşezări bine
rânduite - , deschid privirii imagini atrăgătoare, ce alină
sufletul şi îmbie la călătorie. Nicolae Iorga nota în 1904 :
„Puţine locuri îmi sunt mai duios cunoscute ca acest ţinut al
Vasluiului, care nu e nici la munte , nici la şes, şi se
împărtăşeşte de o neasemuită frumuseţe”.
Valea Vasluiului nu face excepţie , dimpotrivă , şoseaua
naţională Vaslui –Iaşi ce urmează în cea mai mare parte
cursul apei, atrage fluxuri de călători din toate zonele ţării
şi străini, încântaţi de frumuseţea locurilor şi ospitalitatea
oamenilor, de tradiţiile , obiceiurile şi , mai ales, legendele
păstrate peste timp.
O călătorie în timp pe valea Vasluiului, trebuie să aibă
drept punct de plecare oraşul Vaslui, şi apoi, spre nord,
către izvoare, până la Dl. Repedea –Păun, ce străjuie Iaşii
la sud.
Vasluiul este o aşezare străveche , atestat documentar la
1435, când se aminteşte de „târgul Vasluiului şi ocolul ce
ascultă de acest târg” (1). Apărat de dealurile de la nord-
vest şi sud şi pădurile din jur, oraşul a jucat rolul de
capitală a Tării de Jos, iar în vremea domnitorului Stefan
cel Mare şi Sfânt cunoaşte o perioadă de înflorire, la
curtea domnească de aici domnitorul poposind de mai
multe ori . In apropiere, la Podul Inalt, în 1475 voievodul
obţine o strălucită victorie împotriva oştilor lui Mahomed
al II-lea, cuceritorul Constantinopului, apreciată de istorici
ca fiind „cea mai strălucită biruinţă din istoria europeană a
luptei antiotomane până la asediul Vienei (1683)” (2).
Biserica Sf.Ioan înălţată la 1490 „mândră şi superbă” -
cum aprecia călătorul sirian Paul de Alep, în 1653- şi
statuia lui Stefan cel Mare din centrul oraşului, dezvelită
în 1975, care are înscrise pe soclu cuvintele lui
Iorga:”Domn adevărat, viteaz, cuminte şi iubitor de ţară şi de
neam…Intr-însul găsise poporul românesc cea mai curată şi
cea mai deplină icoană a sufletului său” amintesc peste
vremuri de marele Voievod şi exprimă cel mai bine
mândria localnicilor, demni urmaşi ai acestuia.
Dar Vasluiul oferă numeroase alte obiective de interes
istoric şi turistic: Mausoleul Peneş Curcanul, înălţat în
cimitirul Eternitatea în 1934, în memoria dorobanţilor
vasluieni jertfiţi în războiul de independenţă (1877-1878);
statuia Independenţei din faţa Tribunalului, care
simbolizează momentul 9 mai 1877; statuia Ostaşului
Vasluian din faţa Casei Armatei pentru glorificarea jertfei
ostaşilor vasluieni în războiul de întregire naţională (1916-
1918); busturile lui M.Kogălniceanu, C.Negri, Al.Russo,
I.Creangă, M.Eminescu, N.Milescu-Spătarul, C.Tănase,
monumentele de arhitectură orăşenească şi religioasă şi ,
nu în ultimul rând , Muzeul Judeţean „Stefan cel Mare”
care deţine bunuri culturale de mare valoare patrimonială.
Dimitrie Cantemir a ilustrat în „Descrierea Moldovei”
ospitalitatea locuitorilor săi, mai puţin a vasluienilor,
prezentaţi într-o lumină nefavorabilă. Cu toate acestea,
vasluienii sunt gazde primitoare, atenţi şi serviabili,
apreciaţi de călătorii străini, doar starea proastă a
drumurilor crea probleme călătorilor. De pildă, o
informaţie din 1612 preciza că,drumul de la Vaslui la Iaşi
prin pădurea Dobrovăţului era atât de greu, desfundat,
încât „şase perechi de boi nu puteau trage un car”(3). La
3
Prof.Vasile Cozma
sfârşitul sec.XVIII şi în prima jumătate a sec.XIX în Vaslui
existau mai multe hanuri , care asigurau cazare şi hrană
călătorilor: hanul de la pod sau hanul ars, refăcut după
incendiul din 26 oct.1795 ; hanul Ilenei, soţia lui
Constantin Ivan, menţionat la 19 sept.1843; hanul
Bogdănesei; un han, nenominalizat, care l-a găzduit pe
Alecu Russo în noaptea de 26/27 februarie 1846, aflat sub
pază în exil spre Soveja(4). Aceste locuri de popas nu mai
există. Astăzi hotelurile „Racova” şi „Europa” oferă
condiţii deosebite de confort iar parcurile din centru şi
Copou asigură liniştea necesară pentru odihnă şi relaxare
spirituală.
Ieşim din Vaslui, spre nord, urmând şoseaua Vaslui-Iaşi
paralelă cu râul Vasluieţ. Primul sat este Moara Grecilor,
cu atestări în vremea marelui Stefan, sat care a aparţinut
familiei de boieri Miclescu. In vremea domnitorului
Grigore Ghica, Dumitrache Miclescu vinde moşia Moara
Greci boierului Temistocle Bastachi; urmaşii săi vor dona
moşia Academiei Române. Biserica Sf.Nicolae din localitate
a fost ridicată la 1815, având drept ctitori pe Vasile
Miclescu şi soţia sa, Zoiţa.
Muntenii de Sus – sat la 6 km nord de Vaslui. Sub
vechea denumire de Grumăzeşti, satul are o existenţă de
peste cinci secole, atestat în timpul lui Stefan cel Mare, ca
loc în hotarul târgului Vaslui (1491). Satul Grumăzeşti a
avut mai mulţi stăpâni, cel mai vechi fiind Giurgiu Crasnăş
, apoi, prin vânzări succesive, ajunge în stăpânirea
familiilor Bolea şi Bogza şi , în urmă, a Racoviţeştilor.
Locuitorii Muntenilor de Sus păstrează portul popular şi
dansuri specifice intitulate „Rândurile”. Biserica Sf.Trei
Ierarhi a fost ridicată în 1823. Alte două biserici, una în
satul vechi şi alta, monumentală, în Satu Nou, au fost
înălţate după anul 2000 . De Muntenii de Sus se leagă
numele scriitorului şi cărturarului Ion Adam ( 1875-1911,
fiu de ţăran ajuns învăţător, apoi doctor în ştiinţe juridice
la Bruxelles, cu contribuţii literare la revistele
„Sămănătorul”, „Viaţa” , „Neamul românesc literar” şi
autor al romanelor „Rătăcire” şi „Sybaris”.
La intrarea în satul Moara Domnească, un drum face
la stânga, spre Fereşti (9 km); în apropierea acestuia s-a
aflat satul Mileşti, satul de baştină al lui Nicolae Milescu-
Spătarul ( 1636-1708), „ un distins învăţat” ( N.Iorga), care
„ştia multe limbi: elineşte, slavoneşte, greceşte şi turceşte.
Si era mândru şi bogat…” ( Ion Neculce) şi „ a străbătut
multe ţări şi împărăţii ca să se instruiască şi este un
cronograf în care sunt adevărate toate lucrurile lumii”
(Dosoftei). Nicolae Milescu este autor al unui „Jurnal de
călătorie în China” şi „Descrierea Chinei”, opere de
importanţă geografică, etnografică şi istorică, primul
român ajuns la curtea imperială din China.
Vasluienii cinstesc memoria sa , înălţând o statuie a
spătarului în faţa Bibliotecii judeţene, care-i poartă
numele.
Revenind în şoseaua principală, continuăm spre Văleni,
sat mare, cu case arătoase, unele cu etaj – dovadă de
bunăstare-,cu oameni care mai poartă straie populare în
zilele de sărbătoare. Satul exista în secolul al XV-lea, la
1600 logofătul Drăghici Bogza a fost întărit stăpân al
siliştei Vălenii, pe apa Vasluiului, între satele Româneşti şi
Strehoieşti, în baza unui document vechi avut de acesta de
la domnitorul Petru Schiopul. In secolul XVII, satul ajunge
în stăpânire Cehăneştilor. Sub numele de Valea Ră, satul
Văleni apare menţionat la începutul secolului al XVIII-lea.
La 20 iulie 1707, Gheorghe Cehan dăruia partea sa din
Valea Ră şi Sărata , din ţinutul Vasluiului, vornicesei
decedatului Ion Racoviţă, „pentru ca să fie îngrijit până la
moarte”(5). In 1803, satul Valea Ră era al casei banului
Iordachi Roset; după 1820, ajunge în stăpânirea
vornicului Scarlat Donici.
La Văleni există o biserică din lemn, cu hramul
„Adormirea Maicii Domnului”, ctitorită la 1811, de vătaful
Gavril şi soţia sa, Smaranda. In fiecare an, la 15 august, se
organizează Festivalul „Vălenii în sărbătoare”, cu
participarea unor formaţii artistice de prestigiu.
Drumul continuă spre Soleşti, traversând podul peste
Vasluieţ, pe partea stângă a acestuia. Satul Soleşti este
atestat documentar în vremea lui Stefan cel Mare, la 1502.
Istoria satului Soleşti este legată însă de numele familiei
Rosetti-Solescu, familie de boieri români descendenţi din
boierii Roset, mari proprietari de pământ în Moldova, cu
un rol însemnat în viaţa politică şi culturală a ţării. Din
această familie se trage Elena Rosetti, soţia domnitorului
Alexandru I.Cuza, întemeietorul României moderne (1859-
1866). La Soleşti, postelnicul Iordache Roset şi soţia sa,
Ecaterina, născută Sturdza, au ridicat în 1827 un conac
impunător, îmbinând elemente tradiţionale cu cele ale
stilului neoclasic, predominant în Europa acelor vremuri,
cu parc şi zid de incintă. Construcţia era cu parter şi etaj,
plus demisolul, încăperile fiind grupate în jurul unui hol
spaţios, din care se accede în toate camerele prin
intermediul culoarelor. In hol, este amplasată o scară
monumentală de lemn sculptat . Pe faţada de est, clădirea
prezintă o galerie cu trei deschideri în arc în plin cintru ce
susţin terasa neacoperită, surmontată de un fronton
neoclasic, iar faţada de vest este marcată de o terasă
sprijinită pe un cerdac de dimensiuni sporite. Aici, la
Soleşti, s-a celebrat căsătoria Elenei Rosetti cu Al.I.Cuza,
la 30 aprilie 1844.
In incinta conacului, Ecaterina Rosetti , ajutată de
Elena Cuza şi ceilalţi urmaşi a înălţat biserica „Adormirea
Maicii Domnului”, în anii 1859-1860. In pronaosul bisericii
se află mormântul lui Gheorghe (Iordachi) Rosetti şi al
mamei sale, Catrina, decedaţi la 10 ianuarie 1848, conform
inscripţiei de pe placa funerară. In curtea bisericii se află
mormântul comun al Doamnei Elena Cuza şi al mamei sale
, Ecaterina Rosetti, după cum rezultă din inscripţia aflată
pe o placă de marmură : „Ecaterina Rosetti, născută
Sturdza, 17 iulie 1800-11 aprilie 1869” şi o lespede de
marmură cu inscripţia : „Elena Cuza, 17 iunie 1825- 1
aprilie 1909, Doamna României , 24 ian.1859 – 11
fevr.1866”.
Dintre ceilalţi membri ai familiei, s-a remarcat Theodor
Rosetti (1837- 1923), magistrat, prefect de Vaslui, profesor
de economie politică, agent diplomatic, ministru şi
preşedinte al Consiliului de Ministri, guvernator al Băncii
Naţionale, fondator al Societăţii „Junimea” alături de
Vasile Pogor, Iacob Negruzzi şi Petre P.Carp, membru de
onoare al Academiei Române.
Părăsim Soleştii, cu mâhnire în suflet că un
monument, cum este conacul de la Soleşti, cu atâta
încărcătură istorică şi sentimentală a fost lăsat în paragină
şi degradare. La ieşirea din sat, spre nord, şoseaua
naţională părăseşte valea Vasluiului, urcând creasta
dealurilor Izvor, Vaslui, Morii şi Movilei, revenind pe
Valea Dumii la intersecţia cu drumul spre Codăeşti.
Devierea s-a făcut în anii ' 80 ai secolului XX, ca urmare a
construirii barajului şi a lacului de acumulare de la Soleşti.
Lacul Soleşti se întinde pe o suprafaţă de peste 500 ha şi are
o capacitate de 18 mil.mc apă, folosită pentru alimentarea
oraşului Vaslui. Cadrul natural – pădure pe versantul estic
şi în coada lacului -, ca şi posibilitatea de pescuit sau
practicarea înotului , micile porţiuni de plajă constituie o
atracţie turistică deosebită. Lipsesc doar unităţile de
alimentaţie publică şi cazare.
In continuarea traseului nostru, urmează comuna
Micleşti, cu satele Micleşti în centru, Popeştii la sud şi
4
Chirceştii la nord, şi cu Movila lui Burcel, unde răzbate ca
un arc peste timp chipul Marelui Stefan şi al viteazului
Purcel. Sunt sate vechi, existente în sec.XV. La mijlocul
sec.XVII ajung în stăpânirea boierilor din familia
Miclescu, despre care N.Iorga spunea că „fac parte din
boierimea cea mai îndătinată a ţării”, cu proprietăţi şi sate
în ţinuturile Vaslui, Tutova, Roman şi Botoşani . Tradiţia
locală spune că, la Cetăţuie – loc situat la nord-est de satul
Chirceşti, în pădure se refugiau sătenii din faţa hoardelor
tătare, „ cetăţuia era un loc cam de 12 ha, înconjurat de
două râpi care se uneau şi aici oamenii tăiau copacii până la
jumătate, prăvălindu-i peste năvălitori”. Câtă asemănare
cu Posada unde Basarab I l-a zdrobit pe Carol Robert ?
Nu departe de Cetăţuie, la Brădiceşti, episcopul Varlam al
Huşilor a înălţat la 1690 un schit din lemn, care a fost
metoh al Episcopiei , într-un cadru de un pitoresc aparte,
ornamentat de verdele pădurii şi unde viaţa se desfăşoară
în belşug de linişte.
Revenind la Movila lui Burcel, aceasta reprezintă
blazonul comunei, locul unde se întrepătrund în armonia
sufletului istoria şi legenda despre binecrediciosul voievod
Stefan cel Mare şi Sfânt şi viteazul Burcel, cel rămas fără o
mână în lupta de la Războieni şi „miluit” cu această movilă
, pe de o parte, trăirea unor clipe de înălţare spirituală de
mare intensitate, pe de altă parte, pentru că aici pe vârful
movilei la întâlnirea cu cerul, prin strădania părintelui
arhimandrit dr.Stefan Guşă s-a înălţat mănăstire şi loc de
închinare, un complex monumental format din trei cruci,
reprezentând simbolurile Ortodoxiei , un bust al
voievodului şi un cămin de bătrâni. La 7 mai 2005, biserica
de lemn de pe Movilă a ars datorită unui trăsnet.
Dumnezeu a ajutat şi s-a înălţat altă biserică, tot din lemn,
mai frumoasă şi este în lucru alta din zidărie de cărămidă.
Noua biserică a fost sfinţită la 2 iulie 2006, de ziua Marelui
Voievod La acestea, se adaugă monumentele religioase din
satele comunei ctitorite de membrii familiei Miclescu:
biserica de lemn din satul Popeşti, monument istoric,
ridicată în 1793 de stolnicul Dumitrache Miclescu şi soţia
sa, Elena; biserica Sf.Nicolae din Micleşti , ctitorită de
păhărniceasa Ralu Miclescu în 1832-1834 ; biserica
Sf.Treime din Chirceşti, ridicată în 1809-1810 de spătarul
Al.Hrisoverghi , ginerele lui Sandu Miclescu . De la
înălţimea Movilei lui Burcel se deschid privelişti
încântătoare spre văile Dobrovăţului şi Cuţignei, Balosinei
şi Pribeştilor, cu sate mai vechi sau mai noi, cu peisaje
variate, multicolore.
Movila lui Burcel a jucat un rol important în sistemul de
apărare al Moldovei, focurile aprinse dădeau „şfară în
ţară” de apropierea duşmanilor iar oamenii din sate se
refugiau în pădurile din preajmă. Că aşa este, o dovedeşte
şi toponimul „Valea Dumii”, loc aflat la circa 200-300 m de
Movilă, care poate însemna şi un nume de persoană, dar, în
acelaşi timp poate cf. slv. „duma”- adunare, deci, loc de
adunare pentru „străjerii” care păzeau focul pe Movila lui
Burcel. Totodată, Movila lui Burcel este şi rezervaţie
naturală sub egida Academiei Române, aici, pe un areal de
circa 17 ha sunt cantonate unele specii rare din flora
Moldovei şi a ţării, ocrotite prin lege (6)
Comparată cu Ceahlăul ori cu Pietricica prin
frumuseţea tainică şi atât de plină de trecut, Movila lui
Burcel este o oază de spiritualitate şi un izvor de cultură,
loc de odihnă şi reînviorare a puterilor fizice şi psihice ale
tuturor celor ce caută alinare sufletească.
Itinerarul nostru revine în valea Vasluieţului în
apropierea ramificaţiei spre Codăeşti. Varianta ocolitoare a
fost necesară din cauza construcţiei barajului de la Soleşti.
Drumul vechi urma valea, de-a lungul său fiinţând în timp
rateşuri, treceri prin „vad”, mori şi locuri de mori, mai
apoi, pe la 1846 s-a construit Pocita Movila lui Purcel. (7)
 Codăeştii – sat aşezat în apropierea Movilei lui Burcel,
la confluenţa Dobrovăţului cu Cuţigna, atestat documentar
în 1493, târg din 1833, o aşezare în devenire spre urban.
Localitatea dispune de o bază economică în dezvoltare,
unităţi comerciale şi de servicii, centru şcolar coordonator
din 1865 şi liceu din 1962. Aici s-au născut personalităţi
ştiinţifice şi culturale de mare valoare: acad.Radu Miron,
sculptor Ion Grigore Popovici, elev al lui D.Paciurea,
sculptor Paul Olaru etc. De la Codăeşti se poate ajunge la
Tăcuta, Emil Racoviţă şi Dobrovăţ. Drumul spre Dobrovăţ
era în stare bună pe vremea raionului Codăeşti, în prezent,
este în stare proastă . De la Codăeşti la Dobrovăţ a mers
cunoscutul geograf Ion Simionescu, admirând în mod
deosebit ferma de la Dobrovăţ, „cu drumul ca o alee, cu
căsuţele administraţiei ca nişte vile.-.. Copaci bătrâni,
răriţi, mai sunt păstraţi de-a lungul drumului, iar albia
pârăului e o dungă albă de sălcii” (8).
Dobrovăţul se bucură de „pacea măreaţă a văilor ,
frumuseţea dătătoare de visuri a codrului ce se întinde
nesfârşit şi umple cerul”- cum l-a descris Al.Vlahuţă, care,
de altfel, l-a vizitat de mai multe ori între anii 1883-1888.
Dar nu numai Vlahuţă i-a fost oaspete Dobrovăţului.
Nicolae Iorga vizitează mănăstirea de la Dobrovăţ în 1907,
citindu-i inscripţiile, Vasile Pârvan în 1917, Mihail
Sadoveanu în 1925, 1926 şi 1930 ; chiar regina Maria a
României vine la Dobrovăţ pentru a vedea răniţii de pe
front la 1 iunie 1917 (9).
Mănăstirea Dobrovăţ este ultima ctitorie a lui Stefan cel
Mare, zidită între 27 aprilie 1503 şi mai 1504, terminată
deci, cu două luni înaintea morţii domnitorului. Pictura
interioară va fi executată în timpul domniei lui Petru Rareş,
în 1529 . La Dobrovăţ este înmormântată Doamna
Anastasia, soţia lui Bogdan al III-lea ( m.1513) (10). Din
Dobrovăţ se ajunge la Iaşi, continuând prin pădure, fie spre
Bârnova, fie spre şoseaua naţională la Poeni.
De la ramificaţia Codăeşti, în sus, se înşiruie alte şi alte
sate. Mai întâi, Şerbeştii, satul lui Şerbea de la Vaslui,
atestat documentar în 1423 (11). In sec.XVII, satul ajunge
în stăpânirea familiei Miclescu. Biserica este construită în
1809. La Şerbeşti s-a păstrat până în anii 70 ai secolului
trecut conacul boieresc, cu parc şi pomi, demolat de
slujbaşii regimului comunist; Ciorteştii – sat mare, aşezat
într-un hârtop, la izvoarele Balosinei, este atestat
documentar la 1523, numele său vine de la un Ciortea (12);
Pribeştii, pe partea dreaptă a Vasluieţului, atestat la 1503,
satul ajunge la sfârşitul sec.XVII în stăpânirea lui Iordache
Rosetti, cel mai mare latifundiar din Moldova, care
cumpără moşia şi conacul de la Pribeşti în 1691.
Conacul, construcţie din piatră, cu beci , realizat după
modelul conacelor moldoveneşti, a fost supus în ultimii ani
unui proiect de reabilitare, urmând a fi deschis
vizitatorilor. In apropierea conacului se află biserica
5
Naşterea Maicii Domnului, ctitorie din anul
1843 a familiei vel vornic Lupu Balş şi soţiei sale, Eufrosina
Balş ; Coropcenii, sat, atestat documentar sub numele de
Novărăşti la 1639. La Coropceni e existat un han, numit
de localnici „hanul lui Cuza-Vodă”, aici poposea Al.I.Cuza
în drumurile sale de la Iaşi la Galaţi. Hanul era o adevărată
cetăţuie, cu ziduri groase , cu grajduri de piatră bine
întărite. Hanul a fost demolat în preajma celui de-al doilea
război mondial (13); Poiana sau Poiana Cârnului, aşezare
veche, atestată documentar în sec.XII (1644) ; satul a
aparţinut lui Nicolae Milescu-Spătarul ( de aici, şi numele),
apoi familiei Hrisoverghi; Schitu-Duca , sat dezvoltat pe
lângă schitul Ducăi-Vodă, menţiont documentar în Condica
liuzilor (1893). La Schitu-Duca, pe Vasluieţ s-a amenajat un
lac de agrement cu insulă, cu sălcii pe margine, un cadru
fermecător, care poate atrage numeroşi iubitori de
drumeţii şi de sporturi acvatice, pescari, loc de odihnă,
sunt necesare amenajările turistice. Ultima aşezare inclusă
în itinerarul nostru turistic este satul Poieni, fost târguşor
din secolul XIX (1864) şi având un sanatoriu pentru
tratamentul bolilor cronice. Aici există popasul Stâna
Poieni, cu restaurant-bar şi căsuţe pentru cazare, popas
situat la marginea pădurii, într-un cadru îmbietor. La
Poieni, Vasluieţul intră în pădure, spre izvoare liniştea
fiind tulburată doar de cântecul păsărilor sau zgomotul
animalelor . Un cadru idilic, în competiţie cu creaţia
populară, un cadru care inspiră dragoste şi îmbie la
dragoste – faţă de natură, faţă de persoana iubită, faţă de
viaţa:
„Foaie verde de mohor
Vasluieţ apă cu dor
Incetează cursul tău
Să vină bădiţ-al meu.
Că unde ai tu izvorul
Acolo am şi eu dorul
Dorul de la bădiţa
Nu mi-l stinge apa ta ,
Nici valul tău nu mi-l stinge
Când în braţe el mă strânge.
Vasluieţ pe malul tău
Cu badea mă-ntâlnesc eu
Pe-un covor de iarbă verde
Unde nimeni nu ne vede ,
Numai tu Vasluieţ lin
Când ne iubeam de copil "
Multe sunt frumuseţile naturii, multe sunt creaţiile
oamenilor – rod al iscusinţii minţii şi al hărniciei - atât cele
materiale cât şi cele spirituale, spre bunăstare şi înălţarea
sufletului, dar niciuna nu întrece în măreţie şi
însemnătate pe cele la a căror dăinuire am contribuit.
Note:
1. Vaslui -600, monografie, p.22
2. A.Zugravu, D.Bran – Vaslui, Podul Inalt – Un omagiu în bronz
marelui Stefan Voievod, 1977, p.10;
3.C.Botzez, A.Pricop, Tradiţii ale ospitalităţii româneşti. Prin
hanurile Iaşilor, p-104;
4. idem, p.105
5.L.Lefter, Intre Văleni şi Valea Rea: istorie şi toponimie, în
„Vocea satului” Văleni, nr.15, 2004, pp.3-4;
6.I.Cogean, I.Bălănescu, Monumente şi rezervaţii ale naturii din
judeţul Vaslui, Casa Corpului Didactic Vaslui, 1978; M.Leocov,
Rezervaţia flosistică Movila lui Burcel;
7. Arh.Naţ.Iaşi, fond Visteria Moldovei, tr.1772, op.2020, dos. F.
8. A.I.Iacobuţă, Dobrovăţ, istorie şi legendă, 1995, p.260:
9. idem, p262.
10. V.Cozma , Biserici şi mănăstiri ctitorite de Stefan cel Mare, în
„Orizonturi”, 2, 2004, p.5;
11. DRH I, p.80;
12. M.Costăchescu, Documente moldoveneşti înainte de Stefan cel
Mare, p.440;
13. I.N.Oprea, Vaslui – capitala „Ţării de jos” în presa vremii -
1875-2005, p.74
 Descoperirile arheologice din zona comunei Micleşti
Comuna Micleşti reprezintă una dintre cele mai
vechi şi mai interesante zone de tranziţie culturală de
pe valea Vaslui şi se poate mândri cu o bogată zestre
de valori ale trecutului. Din acest motiv, aşternerea
rândurilor de faţă nu numai că doreşte să confirme o
realitate deja cunoscută , ci are în vedere o anumită
racordare a istoriei acestor meleaguri la valorile
perene ale întregului judeţ Vaslui, dintre care
statornicia şi continuitatea de viaţă a oamenilor şi
locurilor de-a lungul vremurilor ocupă un loc
important. Pentru a evidenţia aceste aspecte, am
recurs – cum era şi firesc – la domeniul destul de vast
al arheologiei, ca fiind auxiliar activităţii de scoatere
din uitare a unui patrimoniu cultural deosebit.
Astfel, cercetările din zona Micleştilor au avut şi
au darul de a depista cele mai vechi urme ale
existenţei umane de pe aceste meleaguri, urmărind –
în acelaşi timp – şi evoluţia istorică a comunităţilor
locale. Începute mai firav la sfârşitul secolului al
XIX-lea şi desfăşurate sistematic abia după 1955,
aceste investigaţii cu caracter arheologic au dus la
descoperirea nu numai a unor aşezări şi necropole cu
totul şi cu totul interesante, dar şi a unor obiecte de
mare valoare şi care argumentează , fără echivoc,
vechimea şi bogăţia acestei tradiţionale zone.
Din datele arheologice referitoare la spaţiul de
care ne ocupăm reiese faptul că cel mai vechi şi mai
locuit sat al comunei era CHIRCEŞTI, după care au
apărut satele MICLEŞTI şi POPEŞTI. În orice caz,
pe raza întregii comune s-au descoperit urme ale
existenţei umane încă din paleolitic şi până în zilele
noastre, fapt ce denotă o continuitate de locuire şi o
evoluţie constantă şi stabilă a comunităţilor umane
din zonă.
6
Dr. Laurenţiu Chiriac
Astfel, pe teritoriul satului CHIRCEŞTI –
denumit în documentele vremii RUŞI sau
CHIRIŢEŞTI – au fost descoperite în punctul La
Gropi (din partea de est a satului Chirceşti-Deal) mai
multe lame din silex din epoca paleolitică – în
apropierea unui loc de formă triunghiulară, în
suprafaţă de 10-12 hectare, denumit Cetăţuie1
Această zonă a fost recercetată, în 1976, de către
renumitul arheolog Ghenuţă Coman, iar descoperirea
a fost reconfirmată. De asemenea, de la sfârşitul
paleoliticului datează şi câteva gratoare şi burine de
silex, găsite de prof. A.C. Florescu, în 1959, în locul
numit La Monument (la cca.500 m vest de punctul
Cetăţuie).2
Din perioada epocii noi a pietrei (neolitic) provin
câteva resturi de locuire (aparţinând şi carpilor),
descoperite, în 1977, de către arheologii Ghenuţă
Coman, Costachi Buzdugan şi Ionel Bauman, la cca.
300 m nord-vest de satul Chirceşti-Vale, pe panta
domoale dintre sat şi valea lui Leonte.3 De astfel,
perioada neo-eneolitică este bine reprezentată de
descoperirile arheologice de pe raza comunei, fapt ce
evidenţiază prezenţa masivă în zonă a vestiţilor
purtători ai culturilor Precucuteni şi Cucuteni. Spre
exemplu, pe promontoriu din marginea de sud-vest a
satului Chirceşti-Vale (fost sat Pârâieni), în punctul
denumit Corcuduş s-a descoperit o staţiune
arheologică cu bogate silexuri şi ceramică de tip
Precucuteni şi Cucuteni A. Ele au fost găsite şi
cercetate, în 1977, de către arheologii Ghenuţă
Coman, Costachi Buzdugan şi Ionel Bauman.4 Tot în
satul Chirceşti-Vale – pe panta domoale a dealului
din marginea de vest, pe dreapta pârâului Rac, în
punctul Staniştea – a fost descoperită o aşezare de tip
Cucuteni A, din care au fost recoltate multe
fragmente ceramice caracteristice acestei culturi.5 De
asemenea, în marginea sud-estică a satului Chirceşti-
Deal, în punctul numit Dumbravă sau La Moară
(unde a fost sediul C.A.P.), au fost reperate resturi de
locuire caracteristice culturii Cucuteni A6, iar în
marginea nordică a aceluiaşi sat – într-o fundătură de
vale, numită La Velniţă – s-au găsit fragmente de vase
pictate tricrom şi gratoare de silex specifice aceleiaşi
culturi.7 În fine, la cca. 1,3 km sud-est de satul
Micleşti, în locul numit În Fundătură (de lângă casa
pădurarului, aflată pe marginea şoselei Micleşti -
Boţeşti), a fost descoperită o staţiune arheologică cu
resturi ceramice pictate tricrom de tip Cucuteni A.8
Pentru comuna Micleşti, cercetările arheologice
specifice epocii bronzului sunt ilustrate de prezenţa
aici a purtătorilor culturii Noua, răspândită uniform
pe întreaga zonă. Mai întâi ai fost găsite resturi
ceramice de tip Noua pe promontoriul din marginea
de sud-vest a satului Chirceşti-Vale (în punctul
denumit Curcuduş)9, după care au fost reperate în
punctul La Velniţă (din marginea nordică a satului
Chirceşti-Deal) locuinţele-cenuşar, oasele crestate şi
fragmentele de vase specifice aceleiaşi culturi.10 La
acestea se adaugă şi resturile de locuire de tip Noua –
descoperite la 500 m vest de satul Popeşti, pe botul
unui deal.11
O altă epocă bine reprezentată în spaţiul comunei
Micleşti este epoca fierului, descoperirile arheologice
specifice epocilor Hallstatt şi La Tene fiind elocvente
în acest sens. De fapt, este vorba despre o continuitate
de locuire în aceleaşi zone în care au fost reperate şi
vestigiile anterioare, semn că evoluţia comunităţilor
umane locale a fost una liniară, stabilă şi chiar
unitară. De exemplu, în aceeaşi staţiune arheologică
din punctul Curcuduş (aflat pe promontoriu din
marginea de sud-vest a satului Chirceşti-Vale) s-au
găsit fragmente ceramice din perioadele Hallstatt-
ului timpuriu şi târziu, dar şi din perioada La Tene12,
iar în aceeaşi aşezare de la marginea sud-estică a
satului Chirceşti-Deal, în punctul numit Dumbravă
(La Moară), au fost descoperite mai multe fragmente
de vase şi vârfuri de săgeţi din perioada Hallstatt.13
Tot dintr-o aşezare mai veche şi deja reperată – cea
din punctul La Velniţă (din marginea nordică a
satului Chirceşti-Deal) – provin şi fragmente de vase
şi vârfuri de săgeţi din bronz specifice Hallstatt-ului
târziu, dar şi numeroase resturi ceramice ale
perioadei La Tene.14 Totodată, de pe tumulul numit
Movila lui Burcel (aflat la 2,5 km vest de satul
Chirceşti) au fost culese mai multe fragmente
ceramice hallstattiene15, iar din vatra satului Popeşti
(la cca. 50 m de şcoală) au fost adunate resturi de
locuire din perioada La Tene.16 Mai adăugăm faptul
că în vatra satului Chirceşti-Vale (pe stânga părâului
Rac, la Fântăna lui Vasile Alecu) au fost găsite resturi
de vase din perioada La Tene.17
Această continuitate de vieţuire a comunităţilor
locale din zona comunei Micleşti este evidenţiată şi
pentru perioada aşa-zisului mileniu întunecat, aspect
ce denotă faptul că acest spaţiu nu a prea fost
perturbat de sosirea primelor populaţii migratoare.
De astfel, descoperirea la cca. 500 m de satul Popeşti
a unui mormânt sarmatic din care s-au recuperat un
vas din pastă fină şi o fibulă cu placă înaltă este
singura care atestă prezenţa aici a migratorilor.
Numai că tot în acel loc au fost găsite şi resturi de
locuire ale autohtonilor, databile în secolul al IV-lea
18
în orice caz, pentru secolele II-IV d. Chr. există mai
multe descoperiri arheologice pe raza comunei şi ele
evidenţiază continuarea activităţilor localnicilor , fără
imixtiunea vreunei populaţii străine. Astfel, în
punctul La Velniţă (de la nord de satul Chirceşti-
Deal) au fost reperate de către Ghenuţă Coman mai
multe resturi ceramice din secolele II-IV19, în timp ce
în staţiunea arheologică din punctul În Fundătură (la
1,3 km sud-est de satul Micleşti) au fost găsite resturi
ceramice lucrate la roată şi care aparţin secolului al
IV-lea.20
Cele mai importante descoperiri arheologice
specifice secolelor II-IV au fost localizate în satul
Chirceşti şi ele arată o prezenţă destul de numeroasă
aici atât a geţilor şi, mai târziu, a daco-romanilor, cât
– mai ales – a autohtonilor care fac trecerea către
cultura Sântana de Mureş-Cerneahov. Astfel, în
vechea aşezare din punctul Curcuduş (aflat pe
promontoriu din marginea de sud-vest a satului
7
Chirceşti-Vale) au fost reperate şi resturi ceramice
din secolul al IV-lea21în timp ce tot într-o mai veche
aşezare din punctul Dumbravă (de la marginea sud-
estică a satului Chirceşti-Deal) s-au descoperit resturi
de locuire din acelaşi veac.22 În fine, la cca. 1 km sud-
vest de marginea sudică a satului Chirceşti-Deal, în
punctul numit Coasta Văii Seci, s-a găsit un mormânt
de înhumaţie din care a fost recuperat un vas lucrat
la roată, din pastă cenuşie, caracteristic secolului
IV.23
Din aceeaşi perioadă a mileniului întunecat sunt
şi câteva descoperiri arheologice extrem de
importante pentru ilustrarea continuităţii autohtone
în zona comunei Micleşti şi care contribuie la
lămurirea unor aspecte legate de geneza şi evoluţia de
mai târziu a satelor de aici. Este vorba, în principal,
de descoperirile arheologice atribuite secolelor V-
XIII şi care atestă formarea satelor medievale din
zonă pe vechiul nucleu al continuităţii de evoluţie a
comunităţilor autohtone de aici. Dintre cele mai
importante descoperiri ale acestei îndelungi perioade
se remarcă cele din cunoscutul punct La Velniţă (din
marginea nordică a satului Chirceşti-Deal) unde s-au
găsit : fragmente ceramice atipice din veacurile V-VI;
borcane lucrate cu mâna (cu marginea alveolată) şi
lucrate la o roată cu turaţii încete, ca şi tipsiile cu
decor pe fund (în formă de brăduţ) caracteristice
secolelor VI-VII; ceramică din pastă nisipoasă sau
fină cenuşie, cuptoare de copt lutul, străpungătoare
din os, cuţite din fier şi mărgele din chihlimbar şi
sticlă databile în veacurile VIII-XIII.24 Unele din
aceste piese aparţin vestitei culturi unitare româneşti
Dridu. Tot acestei perioade îi aparţin şi vasele-borcan
(secolele VI-VII şi VIII-X) – descoperite în cunoscuta
aşezare arheologică din punctul În Fundătură de
lângă satul Micleşti25, dar şi resturi de locuire din
veacurile VIII-IX din vatra satului Popeşti (la 50 m
nord de şcoală).26
Din aceeaşi perioadă a secolelor V-XIII datează şi
alte importante descoperiri din satul Chirceşti, dintre
care amintim: ceramică din veacurile V-X din
staţiunea arheologică de la Curcuduş (de pe
promontoriul din marginea sud-vestică a satului
Chirceşti-Vale)27, resturi de locuire din secolele VIII-
XI de la punctul Dumbravă din marginea sud-estică a
satului Chirceşti-Deal.28; fragmente ceramice atipice
de tip Dridu din vatra satului Chirceşti-Vale, de la
locul numit Fântâna lui Vasile Alecu.29
Aşadar, după cum lesne se poate observa din
tratarea succintă a principalelor descoperiri
arheologice din zona comunei Micleşti, avem de-a
face aici cu o multimilenară vatră de locuire
autohtonă care şi-a continuat existenţa neîntreruptă
din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre.
Acest lucru denotă nu numai o veche tradiţie a
acestor aşezări, dar şi prezenţa unui valoros
patrimoniu arheologic care să-i consfinţească întregii
comune aura de loc pitoresc şi plin de istorie.
În concluzie arealul comunei vasluiene
MICLEŞTI deţine un bogat fond arheologic care îi dă
dreptul de a se număra printre cele mai vechi zone
ale judeţului şi de a se considera ca parte integrantă
din cultura şi civilizaţia românească din acest colţ de
ţară.
¾ Note

1 Lahovary Gh., Tocilescu Gr., Brătianu Gh., Marele dicţionar geografic al României,
Bucureşti, vol. II, 1898, p.348; Brudiu M., Paleoliticul superior şi epipaleoliticul din Moldova,
Bucureşti, 1974, p.150.
2 Brudiu M., op.cit., p. 150.
3 Coman Gh., Statornicie, continuitate. Repertoriul arheologic al judeţului Vaslui, Bucureşti,
1980, p.181.
4 Ibidem.
5 Cercetarea lui Gh. Coman din 1968.
6 Cercetare făcută de A.C. Florescu în 1959, reluată apoi de Gh. Coman în anii 1968 şi 1977;
Zaharia N, Petrescu-Dâmboviţa M., Zaharia Em., Aşezări din Moldova. De la paleolitic până
în secolul al XVIII-lea, Bucureşti, 1970, p.317.
7 Cercetarea lui Gh. Coman din 1968 şi 1976.
8 Cercetarea lui Gh. Coman din 1975.
9 Coman Gh., op.cit., p.181.
10 Cercetarea lui Gh. Coman din 1968 şi 1976.
11 Semnalare Florentina Banu în 1957; Zaharia N, Petrescu-Dâmboviţa M., Zaharia Em.,
op.cit., p.330; recercetare Gh. Coman în 1975.
12 Coman Gh., op.cit., p.181.
13 Recercetarea lui Gh. Coman din 1968 şi 1977; Zaharia N, Petrescu-Dâmboviţa M., Zaharia
Em., op.cit., p. 317.
14 Cercetarea lui Gh. Coman din 1968 şi 1976.
15 Cercetarea lui Gh. Coman din 1977.
16 Cercetarea lui Gh. Coman din 1975.
17 Cercetarea din 1977 a lui Gh. Coman, C. Buzdugan şi I. Bauman
18 Zaharia N, Petrescu-Dâmboviţa M., Zaharia Em., op.cit., p.330; recercetare Gh. Coman în
1975.
19 Cercetarea lui Gh. Coman din 1968 şi 1976.
20 Cercetarea lui Gh. Coman din 1975.
21 Coman Gh., op.cit., p.181.
22 Recercetarea lui Gh. Coman din 1968 şi 1977; Zaharia N, Petrescu-Dâmboviţa M., Zaharia
Em., op.cit., p. 317.
23 Cercetarea lui Gh. Coman din 1976; vasul a fost predat la sediul primăriei.
24 Stoicescu N., Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale din
Moldova, Bucureşti, 1974, p.184; recercetarea lui Gh. Coman din 1968 şi 1977.
25 Cercetarea lui Gh. Coman din 1975.
26 Coman Gh., op.cit., p.182; de asemenea cercetarea lui Gh. Coman din 1975.
27 Stoicescu N., op.cit., p.184; Coman Gh., op.cit, 180.
28 Recercetarea lui Gh. Coman din 1968 şi 1977; Zaharia N, Petrescu-Dâmboviţa M., Zaharia
Em., op.cit., p. 317.
29

Documentele satului Chirceşti

Izvod de toate hârtiile documenturi a moşiei Chirceşti a răposatului spătar Alexandru Hrisoverghi care s-au
găsit într-un plic supt pecete(a) răposatului boier. Numerarisite în 15 bucăţi şi alte patru bucăţi fără număr.

Nr. Veliatu Cuprinderea în perilips

1 7164 /1656) aug.6 - Zapisul lui Stefan Căcăceală pentru o a treia parte din moşia din sat din Chirceşti
;vinde lui Vasile Blândei
2. 7207 (1699) iulie 30 - Zapisul comisului Grigoraş Jora pentru giumătate de sat din Chirceşti, de la
ţin.Vasluiului, ci-I vinde stoln.Ilii Enachi
3. 7165 (1656) oct.30 - Zapisul lui Gheorghe Giantă şi cu soţia lui prin care vinde o parte di loc din sat
din Criceşti lui Petraşcu nepot de frate lui Ionaş.
4. - Zapis fără veliat a lui Gorii şi fimeia lui cu cari vindi partea lor ce s-ar alege din
satul Criceşti părcălabului Gheorghiţă.
5. 7175 (1667) mai 21 - Zapisul lui Niţul şi frati său Vasile prin care vinde partea lor din Chiriceşti lui
Vasile şi lui Gavril feciorii pah(arnicului) Grigori
6. 7176 (1668) febr.9 - Zapisul lui Cehan şi femeia sa Gripina prin care vând părţile lor din satu din
Criceşti, feciorilor lui Grigori ce a fost paharnic, lui Vasilaş şi lui Gavril.
7. 7207 (1699) martie 22 - Cartea domnului Antioh Constantin voievod pentru giudecata ce au avut comisul
Grigoraş Jora cu Tofan, feciorul Mihalceoai pentru satul Chirceşti.
8. 7207 (1699) mai 22 - Hrisov de la domnul Antioh Constandin v.v. întăritor pentru giumătate din a
treia parte din sat din Chiriceşti, Mariei, fetii lui Toader Ploscă.
9. 7048 (1540) mai 11 - Uric sârbesc de la domnul Stefan v.v. (Stefan Lăcustă)
10. 7222 (1714) iunie 15 - Zapisul Mariei sora lui Patraşcu , fata lui Toader Ploscă prin care vinde
giumătate din a treia parte de sat din Chiriceşti vor(ni)cului de Ţara de Jos, Gavril
Miclescu.
11. 7223 (1715) mai 23. - Mărturie hotarnică de la vornicul de poartă Bejan şi alţii – pentru părţile ce au
ales d. mare logofăt Gavril, în Chiriceşti.-
12. 7252 (1744) iulie 20. - Zapisul lui Ştefan şi femeia lui cu care vând părţile lor din Chirceşţti, d-lui mare
logofăt Gavril.-
13. 7268 (1760) mai 17. - Zapisul lui Costan din Criceşţti prin care vinde pah.Gligori partea sa ce se va
alege din Criceşti.
14. 7165 (1657) iulie 18. - Zapisul Mariei şi a fratelui său Onilă Bătros prin care vinde lui Pătraş nepotul lui
Dorin cumpărătura ce au avut aici în sat în Chirceşti.-
8
15. 1767 ian.10. - Carte de judecată de la veliţii boieri pentru giudecata urmată între jicnicerul Sandul
Miclescu cu Lupul Blănariul pentru satul Chirceşti.-
16, 1802 mart.14 . - Carte gospod de la domnul Alexandru Neculai vv.Şuţul către ispravnicul de Vasluiu,
după jaloba lui Ioan Lungul şi alţi răzeşi ai săi, ca să cerceteze părţile lor din Chirceşti ce
d-nei păhăr(niceasa) Măriuţa Micleasca li-ar fi dat de zestre stolnicului Alexandru
Hrisoverghi.
17. 1804 iunie 2. - Invoiala între boierii Micleşti şi răzeşii Ioan Lungul cu ai săi pentru părţile ce îi
pretendarisi din Chirceşti.-
18. 1787 mai 11. - ( Carte ) gospod di la Alexandru Ioan Ipsilanti vv de a veni întru înfăţişare păhărniceasa
Măriuţa Micleasca cu Melinte Mihalce şi alţii ai săi răzeşi di Chirceşti.

19. 1816 mart.12 . - Răvaş particularnic de la paharniceasa Micleasca prin care arată că au trimis hotarnica
Chirceştilor Divanului giudecătoresc.

Adică nouăsărezece bucăţi docomenturi s-au găsit în plicul înfăţişat pe masa presudfiei supt pecete răpos.boier spatar
Alexandru Hrisoverghi, pe care documenturi împreună cu acest izvod s-au dat la d-lui mare logofăt Costachi Conachi.
1832 mai 18.

Micleştii din Basarabia

Prof. Dan Ravaru

Cuvântul Basarabia reprezintă, chiar dacă luăm în consideraţie numai aspectul său sonor, un adevărat poem.Un fiu al
Bugeacului exprima astfel această realitate: “Basarabia / Cuvânt cu patru a/ Cu patru turle de biserici “.La început, a denumit
numai unghiul format la vărsarea Prutului în Dunăre, zona care, adevărată expresie a unităţii românilor, a aparţinut Munteniei şi
domnitorilor acesteia din neamul Basarab. Pe urmă, realităţile istorice au impus acest nume pentru spaţiul dintre Prut şi Nistru, şi a
fost normal să fie aşa. Titulatura “Republica Moldova” este un fals, ascunde vechea dorinţă rusească de a acapara întreaga ţară
românească a Moldovei de la Nistru la Carpaţi, de la Cernăuţi până la Focşani. Este vorba numai de o parte, smulsă de ruşi ţării
mamă în 1812, o parte ce nu poate purta denumirea unui întreg. Intre 1812-1918, iunie 1940-iunie 1941, 1944-1989 şi, prin uneltele
lor, în continuare, ruşii au folosit toate mijloacele , de la tortură la cumpărarea conştiinţelor, pentru a-I împiedica pe basarabeni de
neamul românesc. Pe de o parte i-au asimilat, altora le-au strâmbat minţile şi sufletele, multora le-au inoculat o spaimă atavică, sunt
înfricoşaţi şi acum la ideea că ar putea să se declare români. Puţini, dar cei mai valoroşi dintre ei, au însă acest curaj şi prin aceasta
salvează totul.
Adevărurile biblice îşi păstrează oriunde şi oricând valabilitatea. In dialogul dintre Avraam şi Dumnezeu asupra soartei Sadomei
, cel de-al doilea spune că cetatea păcatului va fi nimicită dacă între zidurile sale mai există un număr cât de mic de oameni drepţi.
Intre basarabeni sunt încă destul de mulţi, unul dintre aceştia fiind şi colonelul medic Ioan Mardari, un adevărat român, autorul
monografiei “Micleştii din ţinutul Orheiului”.

Repere istorice

Cartea a ajuns la noi fiindcă în judeţul Vaslui sunt două sate care se numesc Micleşti, ca şi localitatea de origine a lui Ioan
Mardari, Micleştii domniei sale se află la 27 km de Chişinău, în direcţia vechii vetre domneşti a cetăţii şi ţinutului Orheiului .
Determinant mai precis în spaţiu de valea Ichelului şi localitatea geamănă Perescina, satul Micleşti se înscrie firesc în istoria
românească a Moldovei propriu-zise prin dovezi documentare a căror vechime este de invidiat.
Un hrisov datat 4 mai 1436, provenit din cancelaria comună a celor doi voievozi care au domnit în paralel, Ilie Vodă ( cu reşedinţa
la Suceava) şi Ştefan Vodă ( cu reşedinţa la Vaslui), se referă la marele sat răzăşesc Perescina, de pe valea Micleştilor. Un nou
document, din 1451, foloseşte chiar denumirea de Micleşti, fiind emis de sfatul domnesc al lui Bogdan Vodă, tatăl lui Ştefan cel Mare.
Este vorba de un act de întăritură, se certifică boierului Colţea stăpânirea satului Micleşti cu toate părţiule acestuia, ceea ce
înseamnă că familia respectivă, ca şi satul, erau mult mai vechi. Tradiţiile istorice locale , descrise de autorul monografiei, sunt
întrutorul asemănătoare cu cele din Moldova , inclusiv din judeţul Vaslui. S-a păstrat amintirea codrilor care au trebuit defrişaţi
pentru a face loc satului şi ogoarelor, a carelor cu două proţapuri pregătite pentru vremurile de bejenie, a focurilor de pe munte,
care anunţau venirea duşmanilor. Domnitorul Petru Rareş întăreşte şi el, la 1528, proprietăţi la Micleşti, de data aceasta pentru
boierul Luca. De aici înainte, , atestările documentare sunt denumărate deşi, din cauza vitregelor împrejurări istorice sau a unor
interese personale, multe acte s-au pierdut ori au fost distruse . Totuşi, ele sunt mai numeroase decât în cazul altor localităţi.
Un aspect particular pentru istoria sătenilor din Micleşti şi a celor din ţinutul Orheiului, în general, îl constituie participarea lor
deosebit de intensă la evenimentele de ordin extern sau intern, care au marcat trecutul Moldovei. Ţinutul fiind preponderent
răzăşesc şi situat în apropierea graniţelor cu pârdalnicii tătari, orheienii au fost în permanenţă pe picior de război, participând
întotdeauna în primele rânduri la luptele pentru apărarea teritoriului moldovenesc. Experienţa căpătată pe câmpurile de bătălie le-
a creat un statut aparte, care, adăîugat la fireasca mândrie răzăşească, a stat la baza unor răscoale celebre în epocă. Conduşi de
căpitanul Ionaşco, se ridică , în 1592, împotriva lui Aron Vodă, adus de turci şi supranumit “Tiranul” . Ionaşco îşi ia chiar numele de

9
Bogdan Vodă, răsculaţii sunt însă înfrânţi pe râul Răut, iar cel care se afla în fruntea lor “are cinstea” de a fi pedepsit ca un
pretendent domnesc: tăierea nasului şi călugărirea. Peste 28 de ani, în 1620, orheienii vor porni iarăşi la luptă, de data aceasta
împotriva voievodului Gaşpar Graţiani. In 1653, sub domnia lui Vasile Lupu, neastâmpăraţii orheieni vor reuşi să-l impună pe tronul
Moldovei , numai pentru 25 de zile, pe Gheorghe Ştefan, conducătorul lor. Infrângerea răsculaţilor întrerupe temoprar scurta
domnie, însă peste câţiva ani Gheorghe Ştefan va ajunge din nou în fruntea ţării. Cea mai importantă mişcare va fi cea din 1672,
împotriva lui Duca Vodă, de origine greacă, predecesor la domniilor fanariote. Conducători sunt boierii Mihalcea Hâncu şi Durac, de
unde a rămas şi zicala “Vodă da şi Hâncu ba”.

Familia Donici

Intre stăpânii de pământ din Micleşti, cei din familia Donici se remarcă prin contriobuţiile pe care le-au adus cultuzrii româneşti
şi nu numai. Din neamuri foarte vechi – un Aposatolache Donici este menţionat încă din timpul lui Ştefan cel Mare – o ramură a
acestei familii se stabileşte la Micleşti. La 15 iulie 1730, un Andronache Donici stăpânea părţi însemnate din moşia satului, fiind
totodată unul dintre cei mai însemnaţi dregători ai Moldovei, având rangul de mare spătar. Un alt Andronache Donici , trăitor
între 1760-1829, stăpâneşte moşia şi satul Micleşti, se dovedeşte un bun specialist în drept, ridică trainice curţi boiereşti care durează
şi astăzi, ctitoreşte biserica Sf.Spiridon în 1802, construcţie de zid pe locul
uneia mai vechi din lemn. Interesant este însă destinul unui urmaş al său.
Să-I dăm cuvântul autorului monografiei, colonelul medic în armata română Ioan Mardari : “ Alexandru Donici, născut în 1806 şi
decedat în 1866, a fost scriitor român basarabean. A studiat la Petersburg. A slujit o vreme în armata rusă ca ofiţer. Venind în concediu
în Basarabia, a constatat că a uitat să verbească româneşte, limba părinţilor săi. A demisionat din armata rusă în 1834, având ulterior
funcţia de magistrat vla Iaşi. A scris multe fabule. A tradus din scriitorii ruşi, printre care şi Căruţa Poştei de Puşkin, compusă în timpul
cât s-a aflat în exil în Basarabia. Impreună cu C.Negruzzi a tradus satirele lui Antioh Cantemir “.
Un urmaş al său, Leon Donici (1887-1926), a fost un alt important scriitor şi istoric, operele sale fiind realizate în română, rusă şi
franceză, cea mai cunoscută fiind o descriere fidelă a revoluţiei ruse, la evenimentele legale de aceasta fiind martor ocular. Urmaşii
unei alte ramuri a familiei Donici au fost prezenţi şi la Vaslui, printr-un prefect al căruui nume îl poartă un cartier.

Viata comunitatii
“La omul întreg, cuvântul poartă icoana sufletului, şi fapta comoara inimii”
Dimitrie Cantemir

Comuna Micleşti – vatră de istorie şi cultură românească

Ca întotdeauna, dar mai cu seamă anul Acosta,
publicul micleştean şi nu numai a beneficiat din plin de
actul cultural artistic şi educativ-distractiv. Pe lângă
activităţile fierbinţi de creaţie din lunga iarnă geroasă
la confecţionarea drăgălaşelor costume cu bundiţe
populare, iubitorii de frumos au transpirat benefic la
repetiţiile formaţiilor cultural-artistice în vederea
susţinerii suitelor de manifestări de imensă şi certă
valoare susţinute până în prezent pe plan local şi mai
departe.
Trecând peste cele legate de obiceiurile de
iarnă, cele dedicate Unirii, marelui poet Eminescu la
Micleşti şi la Văleni, lui Ştefan Cel Mare la Bogdăneşti
şi altele, în 21 mai, 12 iunie şi 2 iulie au avut loc trei
evenimente de mare amploare şi reuşită artistică:
- la 21 mai 2006, - „Festivalul Movila lui
Burcel”, chiar de vremea ne-a „ţinut calea” cu o ploaie
ciobănească interminabilă până la prânz de credeai că
nu se mai poate face nimic, cu umbreluţele deasupra,
parcă nestingherit, publicul numeros a venit şi a rămas
10
Vasile Bulai
până la finalul slujbei religioase susţinute de soborul de
preoţi . Părintele arhimandrit Ştefan Guşă, a mulţumit
asistenţei şi a anunţat că programul artistic va avea loc
la Căminul cultural Micleşti datorită ploii.
Până am ajuns în Micleşti vremea s-a îmbunat
şi a permis desfăşurarea în condiţii excelente a
Festivalului „Movila lui Burcel” la Căminul cultural.
În jumătate de oră a venit ploaia de artişti din
comunele Munteni de Sus, Văleni, Soleşti, Boţeşti,
Fanfara „Rotaria” Vaslui, Corul de la Mânăstirea
Agapia la care s-au adăugat şi cei 85 artişti amatori din
comuna noastră organizaţi în cele două ansambluri
artistice echipaţi în nuanţatele lor costume populare.
Oficialităţile judeţene ne-au sprijinit şi onorat cu
prezenţa ca de fiecare dată. Publicul a venit de
pretutindeni inclusiv un grup de 20 excursionişti din
străinătate – Franţa, Canada, Congo ş.a. Spectacolul a
declanşat în toată splendoarea lui, debutând cu
alocuţiunile oficialităţilor, trecând în revistă programul
lor artistic de 4 ore terminându-se cu o imensă horă
populară în care s-a prins şi publicul încântat de
frumuseţea manifestării;
- luni, 12 iunie 2006, la Chirceşti Hramul satului… dar
mai bine redau din aprecierile redactorului Alina
Tănasa făcute în ziarul „Obiectiv” la acea vreme: „
Plecind de la hramul satului, „Sfinta Treime“ sau, după
cum spun localnicii, „Troita“, luni, la Chircesti, comuna
Miclesti, a avut loc ampla manifestare „Fiii satului“. Au
fost prezenti Corneliu Bichinet, presedintele Consiliului
Judetean (CJ), Vasile Mihalachi si Dumitru Buzatu,
vicepresedinti ai CJ, arhimandritul Stefan Gusa, Gelu
Bichinet directorul Directiei pentru Cultura, Culte si
Patrimoniu Cultural National, reprezentanţi ai presei.
Primarul Fanica Nica a deschis lucrarile simpozionului
„465 de ani de la prima atestare documentara a satului
Chircesti“. Au luat cuvintul Laurentiu Chiriac,
muzeograf, profesorii Vasile Cozma, Paul Munteanu,
Aurel Popa, Gheorghe Gherghe si Dan Ravaru.
Dan Ravaru, moderatorul manifestarii, a declarat:
„Comuna Miclesti, in totalitatea sa, constituie o
adevarata zona fierbinte pe o imaginara harta culturala a
judetului Vaslui. Aici, avem formatii artistice de valoare,
dar si priceperi in confectionarea instrumentelor
muzicale sau a costumelor populare in care exceleaza
Maria si Vasile Bulai, bibliotecara comunala, respectiv
directorul Caminului cultural. Ei se bucura in
permanenta de sprijinul primarului Fanica Nica si de
indrumarea muzicala a doamnei Doina Nica. Cultura
propriu-zisa e si ea la loc de cinste prin laudabilele
stradanii ale profesorului Vasile Cozma, autorul unei
monografii a comunei, din pacate inca in manuscris, un
permanent organizator de activitati avind la baza
spiritul“. A fost evocata si personalitatea poetului Ion
Enache, nascut la Chircesti, decedat recent. A urmat un
moment artistic sustinut de membrii cenaclului „Ion
Iancu Lefter“, intre care Gabriel Giordas (Lacramioara
Tintea), Mihai Apostu, Leonard Ciureanu, epigramistii
Val Andreescu si Ioan Hodas. Cei prezenti au asistat si la
un moment muzical, sustinut de Romica Brunchi.
Au fost prezentate cartile „Contributii la studiile
monumentale religioase medievale din zona Birladului“,
de Laurentiu Chiriac, „Rana absentei“ si „In candela
memoriei“, apartinind lui Leonard Ciureanu, apoi a fost
Ansamblul „Plai de dor” din Chirceşti în spectacol.
Şcoala Protopopeşti – un destin asumat
11
lansat numarul 8 al revistei „Orizonturi“, editata de
scoala „Ion Creanga“ Chircesti. Asa cum mereu se
intimpla in comuna Miclesti, personalitatile sosite la
eveniment au asistat la un bogat program artistic, „La
vatra satului“, sustinut de ansamblul folcloric „Ciobanas
cu trei sute de oi“ Miclesti “ şi, ansamblul de cintece si
dansuri „Plai de dor“ Chirceşti”.
În final s-au prins în hora strămoşească întreaga
asistenţă dansând cu toată plăcerea şi priceperea
tradiţională.
- Duminică, 2 iulie, la Movila lui Burcel a avut
loc sfinţirea bisericii cu hramul Sfântului apostol Toma
din cadrul Mânăstirii Sfântului voievod Ştefan cel
Mare şi Sfânt la care a participat Preasfinţitul Arhiereu
Vicar Corneliu Bârlădeanul al Episcopiei Huşilor şi
soborul de 30 preoţi - consilieri, protoerei, stareţi de
mânăstiri, şi preoţii parohi de la bisericile învecinate.
Din partea oficialităţilor judeţene au participat
prefectul, preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui,
directorul Direcţiei de cultură şi culte Vaslui, primarul
comunei Micleşti şi alţii.
După săvârşirea slujbei religioase publicul
prezent a gustat din plin un reuşit spectacol cultural
artistic susţinut de ansamblul folcloric „Ciobănaş cu
trei sute de oi” Micleşti şi ansamblul de cântece şi
dansuri „Plai de dor” Chirceşti. Aducem cu acest prilej
sincere felicitări şi fierbinţi mulţumiri tuturor
artiştilor amatori, elevi, cadre din învăţământ, cultură
sănătate şi administraţie care şi-au adus aportul la
modul cel mai plăcut şi apreciat. De asemenea
mulţumim d-lui Gigi Ilaşcu – maestru coregraf, fiu al
satului micleştean care a asistat cu mândrie privind
fericit la opera-i coregrafică ce se dezlănţuia sub
proprii săi ochi de artist.
În continuare ne pregătim pentru participarea
la Festivalul Sfintei Marii de la Laza şi Văleni şi mai
ales pentru cea mai amplă manifestare comunală a
timpurilor noastre , de fapt, un ciclu de manifestări
„TOAMNĂ CULTURALĂ MICLEŞTEANĂ - ZIUA
RECOLTEI ” de la 24 septembrie - 1 octombrie - 2006
la care aşteptăm cu mult drag pe toţi fiii comunei şi de
oriunde.
 Prof.dr. Vasile Ofileanu

Scoala reprezintă unul din pilonii de bază ai societăţii , care alături de biserică are menirea de a aduce omul în
proximitatea divinităţii, de a-l lumina şi de a-l face mai bun prin educaţie şi instrucţie. Prin însăşi logica existenţială a
unei societăţi moderne , şcoala reprezintă esenţa civilizaţiei mileniului în care trăim. In plus, şcoala este, în acelaşi timp,
primul loc de muncă al fiinţei umane, poate cel mai important moment în ciclul biologico-social al omului în devenire.
De aceea, în toate statele civilizate, prioritatea absolută în strategiile politicilor naţionale o are şcoala, de aceea
societăţile cu un ridicat grad de civilizaţie cheltuiesc sume enorme, incomparabile cu ale noastre, pentru educarea şi
pregătirea tehnico-culturală a tinerei generaţii.
Şcoala din Protopopeşti-Tăcuta va deveni seculară la 1 octombrie 2008; o sută de promoţii şi tot atâtea generaţii
luminate cu dragoste şi devoţiune de slujitorii necondiţionaţi ai luminii şi adevărului ştiinţific- imagini de sfinţi, care ne
încântă nostalgic amintirile, care ne-au ţinut şi îndrumat mâna de copil , nesigură, neantrenată pentru a scrie cuvântul
sacru – mama.
Toată această minunată poveste a început într-un spaţiu închiriat, insalubru şi fără condiţii specifice procesului
educativ-instructiv, ca mai apoi să se construiască primul local propriu, din chirpici, cu utilităţile necesare pentru acea
vreme. Din anul 1962 şcoala funcţionează într-un local nou, construit din cărămidă, care printr-o consolidare recentă a
îmbrăcat o anvergură modernă, un habitat care îndeamnă la studiu, la o pregătire coerentă susţinută şi conştientă
pentru viaţă.
Din nefericire, dezinteresul total al autorităţilor locale, ale căror preocupări nu au vizat niciodată şcoala, unitatea
noastră a rămas o instituţie săracă, o instituţie subfinanţată, boală cronică inoculată de indolenţa şi gradul precar de
civilizaţie şi cultură al celor care temporar îi avem ăn fruntea obştei. Cu toate acestea, părinţii, colectivul didactic şi
elevii şcolii, au găsit mijloacele necesare pentru a diversifica munca specifică şcolii, pentru a asigura şi consolida o bază
educaţională necesară, pentru a readuce elevul în mijlocul sistemului , pentru a-l transforma în subiect al educaţiei. In
această strategie se regăseşte şi dezvoltarea unei atenanse a şcolii, o mică bijuterie, aidoma diamantului coroanei şi
anume dezvoltarea unei grădini botanice şcolare.
Anul acesta, unitatea noastră de învăţământ a beneficiat de un grant în vederea finanţării unui proiect privind
organizarea unui laborator verde – Grădina Botanică Şcolară, care până acum un număr în permanentă creştere de
specii şi plante rare, de interes ornamental sau arhitectural peisajer. Subunitatea respectivă va purta numele savantului
care a studiat flora din bazinul Cuţigna, profesor universitar de o rară expertiză ştiinţifică, sub îndrumarea căruia s-au
format zeci de generaţii de biologi. Aşadar, Grădina Botanică „Prof.univ.dr. Constantin Dobrescu” de la Şcoala
Protopopeşti-Tăcuta are la ora actuală, la momentul de început, un inventar în permanentă acumulare de specii rare,
de arbori şi arbuşti, plante ierboase ocrotite de lege, atât din zona Moldovei cât şi din ţară.
Printre speciile cele mai deosebite amintim: arbori – Evodia sp.Laburnum vulgare, Griseb, Sophora japonica L., Ginco
biloba, L., colecţia speciilor de conifere, colecţii ale genurilor Acacia, Acer, Salix, Quercus, Tilia; arbuşti- specii
ornamentale şi anumite liane care au un efect hotărâtor în crearea unui ambient estetic, adevărate colţuri de rai, creând
un veritabil şi atractiv mozaic peisajer, punând în evidenţă cadrul natural, extrem de generos, în care este situată
şcoala.
Proiectarea unui asemenea obiectiv ştiinţific cu utilităţi didactice n u putea fi făcută decât cu specialiştii de înaltă
ţinută academică ai Facultăţii de biologie din cadrul Universităţii „Al.I.Cuza” Iaşi. Structurarea Grădinii Botanice
Scolare „prof.univ.dr. C.Dobrescu” Protopopeşti a fost efectuată prin consolidarea a opt sectoare botanice , urmărindu-
se obiective ştiinţifice, ecologice, pedagogice, estetic-relaxante şi economice. Cele opt sectoare vor expune cele mai
interesante specii din diferite domenii ca: apicultură, aromo şi fitoterapie, chimia coloranţilor vegetali şi plantele
tanante, toxicologie şi utilizarea unor plante cu efecte biologic-active. Astfel, s-a avut în vedere educarea tineretului
şcolar în utilizarea raţională, conservarea şi refacerea resurselor naturale; ocrotirea mediului natural de viaţă – aer,
apă, sol – de poluare în urma acţiunii umane şi de contaminare prin agenţi patogeni; conservarea şi înfrumuseţarea
peisajelor naturale; conservarea unor monumente ale naturii de o deosebită frumuseţe şi însemnătate ştiinţifică – specii
rare de plante, specii ocrotite, specii pe cale de dispariţie etc.
In strategia dezvoltării acestei subunităţi şcolare (grădina botanică) s-a avut în vedere şi modernizarea procesului
instructiv-educativ prin utilizarea spaţiilor acesteia în organizarea unor lecţii în natură, de aplicabilitate ale unor
cunoştinţe din diverse domenii ca : literatură, matematică, biologie, chimie, arte etc …, în desfăşurarea unor activităţi
paradidactice sau pentru organizarea unor întâlniri cu caracter ştiinţific, cultural sau social.
Desigur, organizarea unei grădini botanice nu este un lucru simplu, nu este o activitate de sezon sau munca unui
singur om, reprezintă ani grei de trudă, de concentrare şi cercetare, de lărgire strategică a zestrei ştiinţifice, de căutări
şi aclimatizări a noilor specii ce trebuie incluse în inventarul fitogenetic al grădinii. Munca, chinurile căutării soluţiilor
cele mai bune, devotamentul angelic al copiilor împletit cu responsabilitatea dascălilor, care doresc să aducă lângă
şcoală o mică fărâmă de paradis, va reprezenta peste ani răsplata concretizată prin iubirea fără margini faţă de natură,
a dragostei pentru frumos a tuturor celor care s-au format aici, la lumina nobilă şi nepieritoare a şcolii.

12
Carte frumoasa, cinste cui te-a scris …

Ion.N.Oprea . Vaslui – capitala „Tării de Jos” în presa vremii. 1875-2005.

vasluiene, şi nu numai, sunt prezentate personalităţi şi

Cartea d-lui Ion N.Oprea „Vaslui – capitala Tării de Jos
în presa vremii . 1875-2005" editată cu sprijinul Agenţiei
Naţionale pentru Cercetare Stiinţifică şi scoasă la Tipografia
Moldova din Iaşi în 2005, este o carte-document, rod al unei
intense munci de cercetare, în care, autorul face o prezentare
a publicaţiilor vasluiene pe parcursul a 130 de ani. Cele 132
de publicaţii (ziare, reviste, anuare, foi volante etc) cuprinse
în această carte sunt prezentate în ordine alfabetică,
indicându-se anul, respectiv, perioada apariţiei, colectivul de
redacţie, problematica abordată. In lucrare sunt reproduse
extrase din studii şi articole cu importanţă documentară
pentru cei care sunt interesaţi de istorie şi cultura aşezărilor
contribuţia acestora la tezaurul culturii române şi universale.
Autorul motivează apariţia acestei cărţi : „ De la Vocea
Rahovei – se pare nu primul ziar apărut la Vaslui în 1882 şi
până la Adevărul, Observator şi Monitorul de Vaslui , care- s
prezente astăzi la Vaslui, dar pe care generaţia de mâine nu le
va putea consulta la bibliotecile publice din marile oraşe ale
României pentru că editurile şi conducerile ziarelor nu-s
interesate de ceea ce înseamnă conservarea valorilor pentru
posteritate, la Vaslui au desfăşurat activitate socială,
economică şi culturală multe publicaţii. (…) M-am simţit
onorat şi dator celor care m-au cunoscut , să răsfoiesc presa
vremii şi să reţin fapte şi oameni care marchează dezvoltarea
oraşului şi judeţului Vaslui, a împrejurimilor , scriind despre
acestea”.
Cartea este însoţită de o postfaţă a scriitorului Constantin
Huşanu, originar de pe valea Racovei, care scrie : „ Nu mi-am
imaginat până la citirea prezentei cărţi „Vaslui – capitala
Ţării de Jos …" că aceste pământuri pline de istorie au putut
naşte atâtea valori umane ce au strălucit pe frontispiciul
culturii române! Vasluian fiind, rămân uimit de mulţimea
stelelor ce s-au înălţat dintre dealurile vasluiene. Imi condamn
ignoranţa şi rămân recunăscător amicului de o viaţă Ion
N.Oprea pentru strădaniile sale de a-mi umple lacunele cu
lumina unui trecut , de dânsul scos la iveală”.
Ion N.Oprea a scos în ultimii ani încă trei volume:
- Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie
a presei bârlădene 1870-2003 " ;
- Bucovina în presa vremii (I) 1811-2004;
- Bucovina –pământ românesc (II). Ctitoria
voievodală a lui Bogdan Intemeietorul. Rădăuţi în
presa vremii 1893-2004.
In prezent, lucrează la o istorie a presei din ţinutul istoric al
Fălciului.

Maxime şi cugetări…

9 O mamă bună, care dă ea însăşi învăţătură copiilor săi, e pururi tot ce-mi pare mai frumos în lumea aceasta.
(Pestalozzi)
9 Bucuria de a avea copii să o legăm de datoria de a-i forma ca oameni de valoare!
9 Natura ia pus pe oameni pe picior de egalitate – educaţia i-a separat.
9 Poruncă ţi s-a dat să judeci omul, dar ţi s-a dat poruncă şi să respecţi omul. Nu e vorba de a respecta pe altul, ci
e vorba de acelaşi om. (Antoine de Saint – Exupery)

9 Educatorul trebuie să aibă mereu în vedere că datoria lui nu este atât să înveţe pe tânăr tot ce se poate învăţa, ci
să-i deştepte iubirea şi respectul faţă de ştiinţă şi să-i arate căile adevărate prin care poate câştiga cunoştinţele
şi prin care se poate perfecţiona, dacă are de gând aceasta. (John Locke)

9 Iubirea de adevăr e bunul cumpăt în ceea ce priveşte mulţumirile obiective, cea mai înaltă virtute, de la care
atârnă singura fericire ce e cu putinţă în viaţa noastră. (Ion Slavici)

9 Minciuna nu poate lua nimic din adevăr, precum negura nu face ziua mai mică. (Nicolae Iorga)

9 Adevărul, libertatea şi virtutea sunt singurele trei lucruri pentru care merită să trăieşti. (Voltaire)
Satul îsi cinsteste fiii…
13
 Lui Ion Enache, poet cu bunici în Chirceşti

Poetul – o maşină de suferit

Prof. Ioan –Paul Munteanu

Era foarte frumos să scriem despre poet atunci când trăia. Ba, mai bine ar fi fost ca profesorii din
sat să-i fi spus atunci când era elev că Ion poate scrie poezii.. Să fi zis aceste cuvinte tare şi clar în
clasă faţă de toţi colegii. Să-l laude că are un suflet de artist atunci când pe gardurile din sat desena
chipuri de zmei înaripaţi. Nu ştiu cum era Ion la matematică, dar sunt convins că el avea o geometrie
a lui nescrisă în manuale. El lucra numai în proiecţii. Găsea întotdeauna liniile nevăzute din poliedre.
Era un imaginativ. La gramatică el venea cu o punctuaţie din interior dictată de ritmica poeziei ce
fierbea zilnic ca o lavă de vulcan. Sunt convins că nu era atent la împărţirea frazei scrisă pe tablă.
Nu-l interesa raportul de subordonare şi nici numărul de propoziţii găsite în fraza cu intercalări. La
istorie sunt dovezi indubitabile că i-a plăcut mereu şi numai lumea antică. Acolo a găsit el simboluri
şi mituri, zei şi împăraţi şi mai ales faraoni. Sunt convins că a făcut multe călătorii în Egipt şi Babilon
de unde s-a întors întotdeauna prin Grecia lui Platon ce dădea afară poeţii din cetate. Prin aceste
odisei el a pătruns ca un cruciat pe cărările basmului românesc . L-a trăit şi l-a asimilat ca pe un bun propriu. In acel timp el era un
cavaler plecat de acasă să se lupte mereu cu zmeii şi Muma Pădurii. Din acele călătorii se întorcea singur şi obosit. Inţeleptul care îl
înţelegea era Bunicul său din satul Chirceşti, pe nume Vasile Vieru. L-a iubit mai mult decât pe o Ileană Cosânzeana din pădurile
mitice ale Scorpiei şi Ghionoaei. Bunicul era împăratul care-i dădea întotdeauna fata cea frumoasă şi jumătate din împărătţie.
Când s-a măritat şi aplecat din sat, balaurii au devenit blocurile cu chip de beton şi feţe de carton ale potentaţilor zilei. Cu aceştia a
luptat zi de zi. De aceea la şcolile pe unde a umblat nu a fost prea pe tabloul premianţilor. Nici la oraş profesorii nu i-au văzut chipul
şi mersul de poet. Nu scria la Gazeta de perete şi nici la Scânteia cea tânără poezii cu „luceferii „ partidului. Nu putea fi înregimentat.
Nu ştiu dacă a făcut armata, dar sunt sigur că acolo ar fi făcut toată ziua carieră. Nu a fost obedient cu versul. Nu a luat premii la .
Nu a urcat pe scene odată cu trubadurii lui Adrian Păunescu. Nu a fost invitat în juriile poeţilor politruci. Nu avea cum. Ion ţinea
mereu legătura cu anticii şi se dădea zeu. Era impardonabil pentru Partid. La Cultură nu a putut mânca o pâine. Pentru unii nu era
licenţiat, pentru alţii nu putea fi nici magaziner pentru că era poet şi nu se pricepea la savantele inventare cu scaune şi jucării
stricate. A fost mereu hăituit. La Inspectoratul cu şcoalele era necalificat şi poet care mâzgâlea versuri. Nu avea nici ţinuta cu
cravată. Nu se încadra ăn normele de etică socialistă… Slujbaşii mediocri se puneau bine cu şefii. I se dădeau nişte şcoli departe de
centru. Gazdă şi masă ca la loterie. După un timp era dat afară. Ion încerca altceva , adică nişte sinecuri. Niciodată pe mai marii
vremelnici, fie înainte de ' 89 şi după, nu i-a interesat ce mănâncă acest om, ce familie are şi câţi copii sunt sub oblăduirea lui. Timp
în care, tovarăşii de idei şi de ieri şi de azi aveau gospodării de partid, fondurile fostului UTC, contul Libertatea, Bancorex, terenurile
fostelor IAS-uri, banii Parlamentului, casele naţionalizate, funcţii de consilieri de toate gradele plus pământurile amărăştenilor de
ţărani din zonele cu vad turistic şi rezidenţial. Trai neneacă… Aceşti ciocoi la vremuri noi s-au uitat de sus la el, reprosându-i că n-
are ţinută şi merge prin cârciumi. Semidocţii aveau un paravan prin care să-l excludă. L-au exclus peste tot şi de unde au putut. Din
Poezie n-au putut ,din simplul motiv că acolo era un tărâm al nemuritorilor şi pe deasupra postul de poet nu se poate scoate la
licitaţie trucată. Şi la el acasă, în Poezie, Ion a luptat singur. A scris frumos mereu în lumea lui. Si-a adunat versurile târziu. A scris
cu sânge dar tocmai la timpul potrivit. Zânele îi făceau semn cu mâna de pe tărâmul celălalt. Ion s-a oprit şi a scris QUADRIGE . A
ridicat primul zid în faţa maşinii de cosit. Apoi, a ridicat unul şi mai mare. Zid de cetate şi ABISALOM. A ridicat şi piramide cu
SFERA şi SFINX. A mers şi în lumea exotică a ţiganilor nomazi „care tot de la Eghipet vine”. A încercat din răsputeri să mai capete
un răgaz. Şi-a tras pe sub pleoape Albastrul de Voroneţ. L-a chemat în ajutor pe Măria Sa Stefan cel Mare. Lupta lui cu zodia de
dincolo a fost cumplită. El ştia că paleativele medicale nu-l pot ajuta cu nimic. Viaţa lui şi-a dăruit-o Poeziei. Ieşea în oraş ca un
haiduc. Era conştient de toate gesturile sale. Umbla cu cărţile sub braţ şi dăruia la toată lumea. La ieşirile de la televizor nu se
hazarda în cuvinte. Vorbea ca un truditor înţelept. La fel când vorbea despre cărţile lui. Nu supralicita. Nici nu diminua. A fost
mereu conştient de valoarea sa. Asta i-a dat tărie peste toate umilinţele îndurate. Şi nu au fost puţine. Cine vrea să vadă forţa de
pătrundere în miezul unor chestiuni de adâncă cultură să vie să citească definiţia dată de Ion despre quadrigă, gen nou ieşit din
şabloane. La fel era şi autorul. Greu de prins în definiţii de cenaclu. Ca toţi marii artişti, Ion era un singuratic. Se autoflagela. Se
biciuia cu propria-i Poezie. Aşa a făcut până la trecerea de dincolo, la ABISALOM: „ In loc de aură/ acest poem/ cântat cu patru
mâini/ la propriu-mi sânge…aragazului şi frigiderului/ li se adaugă/ o nouă MAŞINĂ DE SUFERIT/ POETUL. Ion este poetul care
trăieşte printre noi şi suferă metalo-fizic dacă nu-i citim poeziile.

… Nemuritor prin roua de frumuseţe cu care te-a atins.

La 31 mai 2006, a trecut în lumea umbrelor poetul vasluian Ion Enache, un „adevărat boem al sfârşitului de veac XX” – cum îl
numise Nichita Danilov la apariţia , la Editura Boema din Iaşi, în 1993, a volumului „Quadrige”, pentru care primise premiul
Uniunii Scriitorilor, filiala Iaşi şi premiul „Ceahlăul” la colocviile de la Piatra Neamţ-- sau „un Francois Villon al nostru” – cum l-a
numit criticul literar Teodor Pracsiu.
Ion Enache s-a născut la Chirceşti, comuna Micleşti, la 27 septembrie 1950. In acest sat şi-a petrecut copilăria şi a urmat studiile
primare şi gimnaziale, studiile profesionale şi liceale fiind urmate la Piatra Neamţ, respectiv, Vaslui.
A debutat în 1975 la „Convorbiri literare”, prezentat de poetul Ioanid Romanescu. A publicat versuri în „Flacăra”,
„Luceafărul”, „România literară”, „Cronica”, „Tribuna”, „Amfiteatru”, „Timpul”.

14
 Ion Enache aducea poezia de la mari adâncimi şi o făcea să izbucnească densă şi strălucitoare la suprafaţă. Poate de aceea, a fost
un poet neînţeles , „ marginalizat, persecutat, aflat mereu pe punctul de a fi scos din cetate de autorităţile mai vechi sau mai noi”,
rămânând în „ serviciul poeziei, de unde nu-l poate scoate nimeni „ ( Nicolae Turtureanu”).
Este trecut în Dicţionarul personalităţilor vasluiene, autori Petru Necula şi Mihai Ciobanu, Editura Cutia Pandorei, Vaslui, 2001
(p.61)

Volume de poezii şi proză:

• Duminica sângelui, Editura Junimea, Iaşi, 1985:
• Quadrige, Editura Boema, Iaşi, 1993;
• Gândul mâţei, în colaborare cu George Ilaşcu, 1996;
• Abisalom, Editura Cutia Pandorei, Vaslui, 1997;
• Sfera cu sfinx, Editura Timpul, Iaşi, 1998;
• Citat dintr-un vers, Editura Junim,ea, Iaşi, 2003.
• Cu albastrul Voroneţului tras peste pleoape, 2004;
• Metafizica uitării, 2005
• Etc.
In 1991 a editat la Vaslui ziarul „Ştefan”-periodic independent de cultură, informaţie şi atitudine , din care au apărut doar
câteva numere, datorită dificultăţilor financiare cauzate de deprecierea monedei naţionale. Materialele publicate dovedesc încă
o dată patriotismul poetului, coborâtor din vitejii domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt, interesul manifest pentru o cultură de
calitate în spirit eminescian.
A fost apreciat de toţi cei care ştiu ce înseamnă poezia, de toţi cei ce ştiu ce înseamnă cultură . Redăm câteva dintre aceste
aprecieri:
* „ Dacă-l citeşti pe Ion Enache , nu ai de ales, decât de hotărât: mergi cu el sau nu mergi cu el. Ion Enache e ca privighetoarea – nu
cântă pentru ciori, nici pentru catâri, mai ales că la ora aceea fiinţele acestea vivace dorm Ion Enache seamănă ca atitudine divinabilă
doar cu Nichita Stănescu. Cultivă prietenia, dar nu-şi părăseşte prietenii… Cine-l pricepe dintr-un foc pe Ion Enache, intră-n front,
cine nu, îşi vede de drum. Nici o supărare” ( Gruia Novac).
* „ Ion Enache este un adevărat Poet… Nu vorbeşţe mult, iar când vorbeşte, este foarte echilibrat. Ion Enache are proprietatea
cuvântului. Reuşeşte să-şi concentreze idei vaste într-o propoziţie sau într-o frază” ( Rodica Pop).
* „ Timpul va hotărî despre acest individ, dar unul dintre cei mai mari artişti ai României, Stefan Popa - Popa' s , spune:
„Domnule, atât mi-a rămas în cap: Ion Enache de la Vaslui şi versurile lui. Sunt singurele pe care le ştiu. Despre tine, Ioane, au scris
Fănuş Neagu, Adrian Păunescu, Eugen Simion şi toate volumele tale sunt în mâna preşedintelui Academiei” ( Ioan Mancaş).
Sunt acestea , doar o parte din „recomandările” care să-l însoţească pe Poet în călătoria spre tărâmurile nemuririi!

* La nunta ta, ce-i drept, eu am lipsit, * In satul de cochilii

Eram plecat de fapt la altă nuntă A ta e ultima pe hotar.
Unde miresele se furişează-n mit, Acolo respir sub murii sidefii
Iar mirii de mirese se-mprumută. Ca o pată sub datul cu var.

Pagina literara

„ Literatura este adevarata viaţă, viaţa în fine lămurită şi descoperită, deci singura viaţă
trăită cu adevărat”
Marcel Proust

In memoriam Ploi de mai

Poetului Ion Enache Plouă!
Plouă peste pământ semănat,
Când eu mi-am întristat ochiul Şi peste gânduri neîncă negre,
Fulgii din stele Eu…sărut frunţi de bunici
Au încetat să plângă Care magic ştiu descifra
Aidoma, luceferii s-au stins în beznă In calde ploi de mai,
Orbecăind prin carele de oase. Viitorul mălai…
Se bucură glia:
Gabriel Ciordaş Ave, Copia !
Val Andreiescu

Credinţă …, şi vine amiaza

15
Şi vine vremea prânzului Şi totuşi plouă ceva s-a prăbuşit
Pe câmp unelte rămân singure şi obosite Un cârd de umbre aleargă lăcrămate
În jurul doar vântul De un ţărm nevăzut sub privirile ancorate
Dă capacele oalelor deoparte Te-nsingurezi făptură de nisip.
Să sfinţească ciorba
Ţăranilor cu ţărână. Şi totuşi plouă ţi atâtea scânduri îs ude
Şi drumul acesta e scrumit
Vasile Emandache Scurmând prin dimineţi amare nude
Chiţcani Amurg rănit m-am năruit.

Te voi găsi… Şi orele îmi par minute

Iar clipa gustă-n voi neîncetat
O picătură de venin a vieţilor păierdute
Răscolesc tăciunii unei flori de tei
Viaţă de mine te-ai aninat?
Sperând să te găsesc prin cenuşă
Te caut trist în ochii mei,
Un suflet prăjit şi exilat
Dar nu găsesc decât o teamă jucăuşă…
Istorie confuză-mbracă
Un ţărm de viaţă un ţărm surpat.
M-ascund depă copacul de cuvinte
Mă-mbăt cu buza ce mă minte
Că voi iubi cărarea dintre ploi… Cu faţa la cer
Si-ngenunchiat pe norul dintre noi
Despicăm priviri
Te voi găsi mereu în călimară Pe care vântul le cară-n buzunarele sufletului
Căci şoapta ta îmi e destin Într-un abis controlat de mirări.
Şi-am să te am în fiecare seară
Pe coarda timpului hain… Ca o coardă de chitară-ncinsă vibrează sufletul
Purtând pe gură un înger.
Ştefan Petre
Leonard Ciureanu
_____________________________________________________ ( din vol.In candela memoriei, Editura Junimea, Iaşi, 2006)
Şi totuşi plouă
_____________________________________________________
Singurătatea odăii
Mai cade-o frunză pe pământ
A trecut pragul singurătăţii Şi nu e alta să mai cadă…
caravana cuvintelor ce se scaldă Rămân doar ramuri goale-n vânt
în râuri de pulbere cosmică; Şi mere-n ladă…
îndoi fila cărţii -ngălbenită
unde personajele zac fără replică.
Oglinda fixează cu privirea Ce sunt?
un tablou zugrăvit de vreme
în timp ce fereastra mai duce dorul luminii... Sunt seva frunzelor
Eu, în singurătatea odăii, în suferinţă
aştept să se nască poemul . pe care moartea
îşi pune sărutul galben,
sunt sufletul
Toamna frunzelor de măr picăturii de ploaie
ce se sparge
Mai cade-o frunză pe pământ, în imense bucăţi de tăcere,
Mai cade una şi-ncă una, copil sunt,
Dar nu se-aude plâns l-al ei mormânt şi-n vis adorm
Şi nici vreun măr să-i ţină urma. în flori uscate
şi-un greier de mai cântă
Mai cade-o frunză pe pământ, tresar şi plâng –
Se-ngroapă amintiri târzii iar lacrima mi-e brumă toamna,
Şi crezi că fără viaţă sunt al pământului oglindă sunt
În palme frunze dacă ţii. şi aripi mă brăzdează
într-un singur sens.
Mai cade-o frunză pe pământ
Şi nu e cazul de alarmă,
El, mărul, speră că mai sunt Înv. Macovei Ştefan
Să-i fie straie pentru iarnă.

Epigrame
16
Fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor
Sfatul lui Năstase
Nu-nţeleg încurcătura
Şi-adevărul unde şade. Colegi, zădarnic vă-nălţaţi,
Fotoliu-ţi coboară-n grade De Dumnezeu oricum nu daţi,
Şi-ţi urcă temperatura? Aşa făcut-am eu „săracu”
Şi-n loc de El am dat de Dracu' !
Destăinuire
(Ioan Hodaş –Codăeşti)
După ce şi El constată,
Motivează Ea : nu-s fată, Avocatul hoţului
Fiindcă la nudişti, la mare,
Am fost arsă rău de … Soare. -A furat copilăreşte!
Apoi, vrând a fi subtil:
Recunoaştere -Ce copil nu mai greşeşte:
Cum să-nchidem … un copil?!
Am fost cea mai mândră floare
Peste toţi din Bancores
Şi din boss-ul cel mai tare O nepoată … sfătuieşte
Azi-S EX.
-Eşti trecută de „ soroc”,
Sfat Noapte-acolo-i…”dracul-gol”,
Nu ţi-i frică de-un viol?!
Inţelegeţi-mi ideea, - Nu am eu aşa …noroc !
Tineri ce intraţi în viaţă,
Când voi dezbrăcaţi femeia
Ea-n acelaşi timp vă – „ncalţă”. Val Andreiescu

Preotul Gheorghe Sofianu a plecat dintre noi

Când se împlineau 40 de zile de la trecerea în eternitate a poetului Ion Enache, la 5 iulie 2006,o altă personalitate a Vasluiului îi urma
drumul, pentru a călători împreună pe tărâmurile necunoscute nouă pământenilor: preotul Gheorghe Sofianu, Om cult, cunoscător profund în
domeniul teologiei, dar şi al filosofiei, publicist şi autor de fabule şi epigrame, Gheorghe Sofianu s-a născut la Văleni – Vaslui, la 24
februarie 1940. A fost licenţiat al Facultăţilor de Teologie şi Litere, secţia Limba română, fiind mulţi ani profesor, apoi, paroh la Văleni şi
Vaslui.
Spirit independent, s-a bucurat pretutindeni de dragostea elevilor şi a enoriaşilor şi de preţuirea prietenilor. In domeniul creaţiei literare s-a
distins ca un fin umorist, scriind fabule şi epigrame, publicate în reviste din judeţ şi din ţară, precum şi în cărţile editate de cenaclul
umoriştilor „Valentin Silvestru” din Vaslui.
Colectivul de redacţie al revistei „Orizonturi” al cărei colaborator a fost, îşi exprimă regrete profunde pentru dispariţia sa şi este alături de
familie în aceste momente grele. Fie-i ţărâna uşoară! Dumnezeu să-l aibă în grija Sa !

Unui medic

In halat ultima oară

L-a-ngropat în plină vară
Sub un pui de nuc
Fără de … Ciubuc!

Unui veşnic contravenient

Când în groapă l-au băgat

Unu –zise –evident
Ori e mort cu-adevărat
Sau e… Contravenient?

Unui procesoman notoriu Unui parvenit

Când la groapă l-au băgat Nemişcat stă în tăcere

S-a făcut senzaţie: Dar nu e de tot răpus,
Cum că moartea l-a luat Speră ca la Inviere ?
Fără de … Citaţie . Să ajungă iarăşi …Sus !
Gh.Sofianu
(din vol.Sechestraţi în …umor,
Edituras Pnafilius, Iaşi,2004)

17
Pagina elevului

„Ne discere cessa! " - „ Nu înceta să înveţi !

( cugetare latină)

Ştiaţi că …

* Pe teritoriul ţării noastre petrolul este cunoscut şi folosit din timpuri străvechi?
- Săpăturile arheologice de la cetatea geto-dacă Poiana au scos la iveală obiecte de podoabă din bitum;
- Prezenţa petrolului , sub forma bitumului , în sec.I-VI d.H. este atestată de rezervele de bitum descoperite prin săpăturile
arheologice de la Sucidava, Tomis, Histria etc ;
- Documentele istorice din 1517 semnealează existenţa unor gropi de păcură la Ţigăneşti (Ţintea);
- Dintr-un zapis al lui Mihail Şuţu, din 15 august 1676, rezultă că „fântânarii” din Hizeşti-Păcureţi ( jud.Prahova) se ocupau cu
scoaterea şi vânzarea păcurii încă din anul 1550;
- In perioada 1780-1820, Moldova şi Muntenia exportau petrol , mai ales prin porturile dunărene ;
- In 1858, Bucureştiul este primul oraş din lume iluminat cu petrol lampant produs de rafinăria de la Râfov, construită de Theodor
Mehedinţeanu;

• Pixul a fost inventat în 1938 de fraţii Lazslo şi Georg Biro, de origine unguri.
După cel de-al doilea război mondial se va dezvolta producţia de pixuri, datorită baronului Bich, cel care a înfiinţat în Franţa, în
1953, întreprinderea Bich.

* Troia a fost descoperită în 1870 de germanul Heinrich Schliemann. Plecând de la descrierile locurilor din Iliada, Schliemann a
descoperit dealul unde se afla cetatea Troia şi vestigiile oraşelor care au fost construite şi apoi distruse pe acel loc.

Semnificaţia gesturilor.

Gesturile nu au aceeaşi semnificaţie peste tot; unele gesturi diferă de la ţară la ţară. De exemplu, în Maroc, pentru a face semn
cuiva să se apropie se foloseşte gestul care la noi înseamnă „pleacă”. In Grecia, se roteşte capul de la stânga la dreapta pentru a pune
„da” şi se înalţă capul pentru a spune „nu”.

Recunoaşteţi autorul şi opera?

„… Măria –Sa regele Poloniei, mare duce de Lituania (…) , vă face cunoscut că să vă închinaţi şi să-i cuceriţi cetatea împreună cu
toate averile şi merindele ; atunci garnizoana va fi slobodă a ieşi cu arme şi bagaje fără a i se face nimică; iar cutezând a se împotrivi,
cetatea se va cotropi , şi garnizoana se va trece subt ascuţişul sabiei.
- Du răspuns Măriei-Sale , zise bătrânul, că laude şi îngroziri de aste am mai auzit noi, şi tot nu ne-am spăriet. Mai bine Măria-Sa şi-
ar căuta de drum şi ar da pace unor oameni care nu i-au făcut nimică. Cetatea n-avem de gând să i-o dăm cu una cu două, măcar că
nu sunt în ea nici averi nici merinde. Tot ce-i putem da este plumbul din puşce, pre care i-l vom trimite noi de pe ziduri, fără să se
mai ostenească să vie înuntru „ .
Rezolvarea problemelor din Orizonturi 8

Recunoaşteţi autorul şi opera: 1. Alexandru Vlahuţă, Patria, poporul ; 2. Al.Mateevici , Limba noastră.

Morţi de supărare sau de bucurie …

Moartea de supărare nu este rezervată numai îndrăgostiţilor; se poate muri de durere şi din alte pricini decât din dragoste. Iată
câteva cazuri:
• Homer ( + sec.IX î.H.) , a murit, se spune, disperat că nu a ştiut să dezlege o enigmă;
• Terenţiu (+ 159 î.H.) , din pricina pierderii pieselor sale de teatru într-un naufragiu;
• Henric al II-lea al Angliei ( + 1189), pentru că a fost trădat de fiii săi ;
• Alienor de Aquitania ( + 1204), a murit când a fost cucerit Chateau- Gaillard ;
• pictorul Bruegel de Catifea ( + 1625) , pentru că a pierdut dota fiicei sale ;
• arhitectul englez Inigo Jones ( + 1652) , a murit în urma execuţiei regelui Carol I de Stuart, impresionat de Acest moment ;

18
• decoratorul Le Pautre ( + 1682), din cauză că Ludovic al XIV-lea l-a preferat pe Mansart;
• Le Brun ( + 1690), pentru că i-a fost preferat Mignard ;
• Corelli ( + 1713) , pentru că Scarlatti i-a spus că s-a înşelat asupra valorii unei note muzicale;
• Monge ( + 1818 ), de durerea de a se vedea exclus după Restauraţie de la Institut şi de la Şcoala Politehnică;
• mimul Debureau ( + 1846 ), deoarece a provocat accidental moartea unui om ;
• Marie Dorval ( + 1849), de disperare după moartea nepotului ei.
Alţii, în schimb, au murit de bucurie. Intre aceştia, se cunosc :
• Sofocle ( + 406 î.H.);
• filosoful Chilon ( + sec.VI î.H.);
• Isabela de Bavaria ( + 1435 );
• Goya ( + 1828 ) ;
In sfârşit, alţii au murit de râs, pur şi simplu :
• pictorul grec Zeuxis ( + sec.V î. H.) ;
• filosoful Anaxagoras ( + 428 î.H.) ;
• artistul italian Aretino ( + 1556 ).

Sfinţi români prăznuiţi în calendarul ortodox în lunile septembrie-octombrie

- 9 sept. - * Sf.Cuv.Onufrie de la Vorona ;

- 13 sept. - * Cuv. Ioan de la Prislop ;
- 15 sept. - * Sf.Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş ;
- 22 sept. - *Sf.Ierarh Mucenic de la Mănăstirea Brazi ;
- 27 sept. - * Sf.Ierarh Martir Antim Ivireanul ;

- 21 oct. _ * Cuv.Mărturisitori Visarion, Sofronie şi Mucenic Oprea ; Sf.Preoţi Mărt.Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel.

Calendar – Aniversări şi comemorări

Septembrie-octombrie 2006

3 sept. - 460 de ani de la moartea domnitorului Petru Rareş, al Moldovei ;

4 sept. – 125 de ani de la naşterea, la Bacău, a poetului George Bacovia ( m.22 mai 1957);

8 sept. _ 140 de ani de la naşterea, la Hordou ( jud.Bistriţa-Năsăud) a poetului George Coşbuc ( m.9 mai 1918 );

8-12 sept._100 de ani de la Congresul Internaţional pentru Protecţia Proprietăţii Literare şi Artistice din Bucureşti; este primul c
Congres internaţional organizat şi găzduit în România ;

21 sept. _ 615 ani de la moartea lui Petru I Muşat, domn al Moldovei ( 1375-1391 );

23 sept. _ 620 de ani de la începutul domniei lui Mircea cel Bătrân ( 1386-1418), în timpul căreia Ţara Românească cunoaşte o
importantă dezvoltare social-economică şi politică, precum şi o reală afirmare internaţională;

28 sept. _ 130 de ani de la moartea, la Tg.Ocna a lui Costache Negri, poet, scriitor şi om politic ( n.1812 );

12 oct. _ 60 de ani de la adoptarea, de către Conferinţa de Pace de la Paris, a Proiectului Tratatului de Pace cu România, în care se
recunoaşte apartenenţa Transilvaniei de Nord la România, ruptă din trupul ţării prin Diktatul de la Viena din 30 august
1940;

13 oct. _ 270 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a lui Constantin Mavrocordat ;

19 oct. _ 45 de ani de la moartea lui Mihail Sadoveanu, povestitor, nuvelist, romancier şi om politic ( n.Paşcani, 5 nov.1880);

31 oct. _ 125 de ani de la naşterea, la Fălticeni, a criticului literar Eugen Lovinescu ( m.16 iulie 1943 ).

19
 Orizonturi

Revistă de cultură şi informaţie editată de Şcoala „Ion Creangă” Chirceşti-Vaslui

Colectivul redacţional

Prof. Vasile Cozma – redactor responsabil

Prof. Dan Ravaru - redactor
Inv. Butnaru Giani - tehnoredactare computerizată
Bulai Vasile - tehnoredactare computerizată şi foto

Redacţia : sat.Chirceşti, com.Micleşti, jud.Vaslui

Telefon _ fax : 0235-348012
Cod poştal 737361

ISSN 1841-1363

Tiparul : SC Tipografia ADC - SRL Vaslui

Aspect din parcul satului Micleşti Grupul vocal al ansamblului „Plai de dor” în spectacol

20