S-au păstrat puţine informaţii despre administrarea eparhiilor din Moldova în timpul

acestui război. Există doar o serie de documente din care rezultă că atât Ambrozie, în
calitatea sa de exarh, cât şi episcopul vicar al Moldovei, Gavriil Bănulescu- Bodoni şi-au
exercitat funcţiile canonice conform tradiţiei bisericii creştine de răsărit. Totodată, în
perioada diriguirii acestora se observă tentative de implementare în ambele ţări româneşti
a unor structuri instituţionale care nu au fost cunoscute până la acea vreme. În acest sens,
menţionăm instituţia blagocinatului sau a subprotopopilor, care activau în cadrul
protopopiilor şi aveau sub jurisdicţia lor un număr redus de biserici. Numărul bisericilor
aflate în jurisdicţia acestor funcţionari se ridică la câteva zeci, în funcţie de meritele
şisuccesele preotului numit în această funcţie.
Efectul măsurilor luate de cei doi arhierei numiţi de Rusia asupra organizării
instituţionale a Bisericii Ortodoxe Române nici până ân prezent nu poate fi apreciat la
justa valoare. Acest fapt este cauzat în mare măsură de lipsa unor studii detaliat, bazate
pe o documentare consistentă. Cu toate acestea, putem afirma că aceştia deşi au fost
numiţi de Biserica Ortodoxă Rusă, au căutat să păstreze specificul organizării
instituţionale a Bisericii din Ţara Moldovei. Măsurile lor vizau o mai bună organizare a
acesteia şi ridicarea stării morale a clerului parohial şi monahal. Deşi au încercat să
introducă forme de organizare ecleziastică ruseşti, acest fapt nu le-a reuşit ţntru totul. De
exemplu, instituţia blagocinatului a dispărut, dacă nu imediat, atunci treptat, fapt care l-a
determinat pe Gavriil Bănulescu – Bodoni, la momentul revenirii sale în Moldova, să o
reintroducă. Acţiunile ierarhilor ruşi pot fi estimate doar după o analiză a perioadei
imediat următoare de ocupaţie militară rusă a Principatelor Române, în perioada
războului ruso-turc din 1806-1812.
Perioada războiului 1806-1812 a fost examinată de un şir de cercetători primind
aprecieri atît pozitive, cât şi negative din partea acestora.
Axentie Stadniţchi9 preocupându-se de această problemă arăta: „Autorităţilre ruse,
în timpul ocupaţiei acestor principate, au introdus în funcţiile înalte şi de răspundere ruşi,
greci şi români care au servit în Rusia, cunoscuţi prin devotamentul faţă de aceasta,,9
1
Practica respectivă a fost aplicată şi în domeniul ecleziastic. În opinia sa, această practică
se explică prin intrigile continui dintre clerul român şi cel grecesc printre care erau mulţi
trădători şi spioni turci.
Manolache Drăghici 10 referindu-se la problema bisericească a Moldovei în
perioada 1806-1812, nota: „ Veniamin, deci Mitropolitul, simţind atunci multe prigoniri
din partea Senatorului Milaşevici, pentru că neamul Costăchesc era supus unui blăstăm,
precum spun în Rosiea, după o învechită ură politică ce era asupra lui, au fost silit a se
trage din Chiriarhie în anul 1808 şi a să duce la Monast. Neamţ, locul metaniei sale,
lăsând scaunul văduv, unde s-au rânduit pe exarhul Gavril, rus de naţiune, şi au cârmuit
Mitropoliea până la încheierea păcii din 1821 termen de 4 ani” .
În aceeaşi privinţă episcopul Dunării de Jos, Melchisedec nota: „Anii din urmă ce
nu se văd însemnaţi în analele Episcopiei ne aduc aminte că de la 1806 şi până la 1812
ţara era ocupată de oştile ruseşti, care se băteau cu turcii.

19
Axentie Stadniţchi, Gavriil Bănulescu- Bodoni, exarhul Moldovei (1808-1812) şi mitropolitul
Chişinăului (1812-1821), Chişinău, 1894, apud. Teodor Cându, op. cit., p.74.
10
Manolachi Drăghici, Istoria Moldovei pe timp de 500 de ani, tom II, Iaşi, 1857, p. 75-76.