Spiderman III şi ideea de rău

29.01.2011
14.00

Consider că trilogia Spiderman este o bună reprezentare video a vieţii interioare şi

sociale a omului, cu mult folos pentru cel ce îl caută.
În Spiderman III apare ceva nou, ceva străin, alien, extraterestru, ceva ce nu este
de pe pământ, omenesc. Acest lucru, străin şi mic la început, începe să crească şi să se
dezvolte pe baza acţiunilor şi sentimentelor negative ale omului. El e nimic prin sine, dar
devine mare şi înfricoşător când omul îi oferă teren propice.
Chestia asta străină de om şi de viaţa lui se hrăneşte din frică, din scăderea
sentimentului propriei demnităţi, din gânduri şi acţiuni reprobabile, din egoism. La
început pot să te foloseşti de ea pentru autoperfecţionare, dar şi autonomizare, ea însă
întunecându-l şi acaparându-l pe cel ce i se dedică. Ea seduce prin potenţarea puterilor
native ale omului, însă nu spre libertate şi comuniune, ci spre dominare şi însingurare.
Sunt unii care simt pericolul pierderii de sine, a drumului ce coboară prea rapid
spre prăpastia dezumanizării. Ei găsesc scăparea în Biserică, în locul capabil de a izgoni
ceea ce nu este natural în fiinţa umană şi de a-i reda libertatea. Omul este o fiinţă limitată
dar incoruptibilă şi supremă prin libertatea pe care o are. În acelaşi timp, Biserica nu este
un loc magic în care păcatul nu poate intra sau nu se poate manifesta. Atunci când omul
intră în Biserică cu fapte, dar mai ales gânduri străine de Dumnezeu, Biserica nu devine
decât un prilej de smintire, de cădere în angoasa propriei nimiciri de sine.
Ceea ce la început este mic se dezvoltă şi subjugă întreaga fiinţă umană, îl
întunecă, îi orbeşte percepţia reală asupra lucrurilor, schimbându-i în final şi chipul. El
devine altceva, se schimbă, devine de nerecunoscut. Răul pune stăpânire pe trup şi suflet,
pervertindu-le, întunecându-le. El devine atât de ataşat de om, încât acesta renunţă la tot
şi la toate pentru a i se dedica, pentru a se subjuga, pentru a se autonimici. El se distruge
împreună cu răul ce e menit să dispară, ce nu există decât alterare şi acceptare. Doar prin
propria voinţă răul devine un constituent organic dar distructiv, aşa cum un drog sau o
patimă aduce o plăcere minimă urmată de o suferinţă maximă şi continuă.
Nici un personaj din acest film nu este pozitiv sau negativ. Fiecare persoană trece
prin stări emoţionale diferite şi diverse, de la amiciţie şi prietenie, la rivalitate, dispreţ sau
ură. Şi fiecare dintre ele suferă la un moment dat. suferinţa reală şi profundă pe care o
resimte fiecare nu porneşte decât dintr-o axare excesivă pe sine care conduce în final la
lipsă de comuniune şi empatie, cu rezultate mutilante fizic şi psihic.
O lume nouă răsare doar prin învingerea răului, doar după renunţarea la ceea ce
nu este al tău, la ceea ce e străin de propria fiinţă, de propria persoană. Doar prin trecerea
şi îndurarea nopţii de moarte şi luptă împotriva răului şi a întunericului poţi supravieţui,
poţi pune începutul unei vieţi noi.