Istoria Religiilor Valeriu Andreiescu 83

PRELEGEREA a 8-a

BUDISMUL

Plan de expunere

I. BUDISMUL PRIMITIV
1. Locul budismului între marile religii
2. Viaţa legendară a lui Buda
3. Doctrina budistă
4. Organizarea şi cultul

II. DEZVOLTAREA ULTERIOARĂ A BUDISMULUI

1. Hinayana (vehiculul mic)
2. Mahayana (vehiculul mare)

III. EXTINDEREA GEOGRAFICĂ A BUDISMULUI

1. În India
2. În Asia de sud-est
3. În China
4. În Japonia
5. În Tibet
6. În Mongolia

IV. CREŞTINISMUL ŞI BUDISMUL

84 Istoria Religiilor Valeriu Andreiescu
 Istoria Religiilor Valeriu Andreiescu 85

BUDISMUL

I. BUDISMUL PRIMITIV

1. Locul budismului primitiv între marile religii

Budismul este cea mai veche religie universală, care se adresează tuturor oamenilor,
indiferent de criteriile etnice, sociale, economice şi culturale. După şase secole s-a adăugat
creştinismul şi după încă şase secole, religia musulmană (islamul). Spre deosebire de
următoarele două, care sunt monoteiste, budismul este o religie ateistă, nu în sensul că ar
combate credinţa în Dumnezeu, ci în sensul că nu este interesată de credinţa în Dumnezeu, ci
numai de Nirvana, o stare care reprezintă mântuirea omului.
Budismul a fost întemeiat de Gautama, personaj istoric, fiul şefului tribului Sakya,
care a predicat învăţătura budistă, după ce a primit „iluminarea”, pe la 525 î.Hr., luând
numele de Buddha (iluminatul) sau Siddharta sau Sakyamuni. Propovăduirea lui a început
prin „Predica de la Benares” şi a continuat timp de 35 de ani prin India de nord-est.

2. Viaţa legendară a lui Buda

După tradiţie, această viaţă s-a desfăşurat în 12 tablouri:
a) Proclamarea naşterii sale. La invitaţia zeilor, viitorul Buda se reculege în vederea
reîncarnării sale şi alege momentul în care trebuie să se nască, ţara, casta şi mama sa viitoare.
b) Tatăl lui Buda are un vis profetic. Visează că soţia petrece un timp în munţii
Himalaya şi că Buda pătrunde în ea sub forma unui elefant alb. Brahmanii i-au explicat că
fiul său va fi un mare rege iar dacă renunţă la regalitate va lumina lumea.
c) Buda se naşte sub un pom. Se face recunoscut şi îşi primeşte numele
d) Copilăria lui Buda se remarcă prin minuni. De pildă, într-o zi când doica lui îl
lăsase sub un pom, umbra acestuia a stat pe loc, pentru ca să nu fie ars de soare copilul.
e) Buda trăieşte în lux, se însoară şi are un fiu
f) Buda iese din palat, însoţit de dascălul său. El are trei întâlniri care îl uimesc: întâi
un bătrân neputincios, apoi un bolnav dezgustător, la urmă, un hoit devorat de păsările de
pradă. De fiecare dată, întreabă ce este aceasta iar educatorul său îi răspunde la fel: „ Acesta-
i cursul vieţii.” După aceea întâlneşte un ascet cerşetor iar dascălul îi spune că este un om
care caută adevărul. Gautama hotărăşte să facă la fel; tatăl său încearcă să-l reţină prin
atracţia frumoaselor dansatoare. Dar într-o zi, când le vede dormind, tânărul le găseşte urâte.
După ce se desparte de ai săi, pleacă în căutarea adevărului. Întâlneşte pe ispititorul Mara
care îl sfătuieşte să revină acasă şi îi promite că îl va face un mare rege. Dacă nu, va eşua în
căutarea adevărului. Buda rezistă ispitei şi îşi continuă drumul.
g) Buda practică ascetismul. Nu ajunge la nici un rezultat. Se aşază sub arborele
Bodhi- pomul cunoştinţei şi începe să mediteze.
h) Ispititorul face o nouă încercare nereuşită de a-l abate pe Buda de la planul său, ori
măcar ca să-l împiedice să-şi dezvăluie învăţătura sa.
i) Buda obţine cunoaşterea desăvârşită. El declară: „Am parcurs fără răgaz
numeroase reîncarnări, căutând ziditorul. Dureroasă este renaşterea veşnică. Ziditorule, te-
am zărit. Tu nu vei mai reconstrui niciodată casa. Stâlpii sunt sfărâmaţi, acoperişul casei
distrus. Liberă este inima mea, ea a atins nimicirea tuturor poftelor cărnii.”
j) El începe să predice întâi în oraşul sfânt Benares. Apoi predică în alte părţi şi
strânge adepţi din ce în ce mai numeroşi, timp de 40 de ani. I se atribuie juruinţa: „Nu voi
intra în anihilarea totală, atâta vreme cât ucenicii mei nu vor fi învăţaţi, înţelepţi,
disciplinaţi, îndemânatici; atâta vreme cât nu vor şti să distrugă prin Lege tot ce se ridică
împotriva lor din partea vrăjmaşilor; atâta vreme cât nu vor fi în stare să-i convingă pe alţii
de raţionamentele lor; atâta vreme cât călugării şi cei evlavioşi, de ambele sexe, nu vor
86 Istoria Religiilor Valeriu Andreiescu

împlini învăţăturile Legii mele, răspândind-o… peste tot, până când aceste învăţături nu vor
fi explicate complet oamenilor şi zeilor.” (Sutra Mandhatri)
k) La vârsta de 80 de ani, Buda moare şi intră în Nirvana
l) A fost înmormântat şi s-au împărţit relicvele sale.
Această tradiţie legendară a făcut să fie pusă la îndoială existenţa lui Buda ca personaj
istoric. Se crede totuşi că a existat un fondator istoric al budismului.

3. Doctrina budistă
Buda nu a scris nici o carte şi nu cunoaştem doctrina sa, decât din lucrările ulterioare.
Este greu să se diferenţieze ceea ce a propovăduit Buda de ceea ce s-a constituit prin adăugiri
elaborate de discipolii săi apropiaţi sau îndepărtaţi. Doctrina budistă poate fi rezumată în
„Cele patru adevăruri sublime”
a) Existenţa suferinţei universale;
b) Cauza universală a acestei suferinţe, adică Dorinţa
c) Izbăvirea finală rezultă din suprimarea Dorinţei
d) La această izbăvire duce nobila cale a celor opt învăţături:
- o credinţă corectă (aderarea la budism);
- o hotărâre corectă (renunţarea la plăcere);
- cuvinte corecte (nici aspre, nici uşuratice, nici mincinoase);
- fapte corecte (nici furt, nici necurăţie, nici violenţă);
- o ocupaţie corectă (care nu aduce prejudiciu unei alte fiinţe vii);
- un efort corect (pentru a atinge ţinta);
- o meditaţie corectă (precum cea a lui Buda, sub pomul Bodhi);
- o absorbţie corectă (absorbirea fiinţei omeneşti de către Nirvana);
Budismul se prezintă ca un Brahmanism simplificat, dar cu o schemă analogă a
principiilor de credinţă.
În budism nu este loc pentru un Dumnezeu suprem. Se continuă credinţa în zeii
populari ai Indiei dar ei nu sunt decât suflete în transmigraţie. Cât despre Buda, ca realitate
ultimă, el nu există, aflându-se în Nirvana. S-a putut afirma că budismul este o religie ateistă,
deosebită însă de ateismul materialist, cu care are puncte comune. Astfel, budismul afirmă în
sens materialist: „Nu există suflet individual. Omul se compune din 5 elemente: trupul,
senzaţiile, percepţiile, predispoziţiile, conştiinţa de sine; când omul moare, toate aceste
elemente se destramă şi nu rămâne nimic.”
Totuşi, budismul păstrează învăţătura despre Karman şi reincarnare. Karmanul bun
sau rău se transmite de la o existenţă individuală la alta, fără să fie legătură între ele. Fiecare
recoltează ceea ce altul a semănat, ca şi atunci când o lumânare este aproape consumată şi se
aprinde alta, cu flacăra primei şi aşa mai departe.
Etica budistă este superioară. Iată o frază atribuită lui Buda: „Dacă un nebun îmi face
rău, îi voi acorda în schimb ocrotirea dragostei mele inepuizabile; cu cât îmi va face mai
mult rău, cu atât îi voi răspunde cu bine; parfumul binefacerii se întoarce întotdeauna
asupra mea iar miasma răului se întoarce asupra lui… Un păcătos care insultă un om de
bine seamănă cu cel care îşi înalţă capul şi scuipă spre cer; scuipatul său nu mânjeşte cerul,
ci cade înapoi asupra lui şi îl murdăreşte… Omul de bine nu poate fi rănit iar răul pe care
aproapele său ar vrea să i-l facă va cădea asupra răufăcătorului.” (Sutra celor 42 de
secţiuni)
Cugetarea este foarte frumoasă dar se poate deplânge faptul că virtutea nu are valoare
pregătitoare şi că scopul final este o indiferenţă totală, faţă de bine ca şi faţă de rău.
Această izbăvire nu este absorbţia într-o realitatea ultimă ca Brahman, cu atât mai
puţin unirea cu o divinitate binefăcătoare ca Şiva sau Vişnu, ci este o stingere completă,
Nirvana, neantul. Aceasta dă budismului un aer pesimist şi negativ incontestabil.
 Istoria Religiilor Valeriu Andreiescu 87

4. Organizarea şi cultul
În budismul primitiv nu este loc nici pentru temple, nici pentru preoţi, nici pentru
sacrificii, nici chiar pentru rugăciune. Cui să i te adresezi? Zeilor? Ei înşişi au nevoie de
rugăciune. Lui Buda? El a dispărut în Nirvana. Fiecare se poate bizui numai pe sine, pe
puterile lui personale. „Creşte-te pe tine însuţi, pune-ţi la încercare propriul „eu”. Astfel,
meditând cu seriozitate, prevenit împotriva ta însuţi, vei reuşi, călugăr experimentat, să fii
fericit.”(Dhammapada). Ultimele cuvinte ale lui Buda ar fi fost: „Totul trece. Desăvârşiţi-
vă cu râvnă.”(Mahaparinibbanasutha)
Totuşi, budismul primitiv a prevăzut o organizare: a întemeiat un ordin de călugări şi
un ordin de călugăriţe care se îndeletnicesc cu meditaţia ca să ajungă în Nirvana. Nu contează
casta din care provin. Ei au capul ras, poartă o robă galbenă, un baston, un blid de cerşetor,
un covoraş, ca să stea pe el, un ciur, pentru a-şi filtra hrana, ca nu cumva să înghită vreo
vietate micuţă. Le este interzis să mănânce la ore nepotrivite, să asiste la dansuri sau
spectacole, să se împodobească, să se culce confortabil, să aibă bani.
Ei se învoiesc să trăiască în mănăstiri, ca să practice meditaţia într-un mod comunitar.
Periodic au loc momente de spovedanie, în care cei vârstnici întreabă pe cei mai tineri dacă
nu au făcut păcate. Buda ar fi zis: „Eu nu propovăduiesc Legea mea ascultătorilor mei
spunându-le: mergeţi, călugărilor şi faceţi înaintea brahmanilor şi gazdelor voastre minuni
superioare celor pe care omul le poate face, folosindu-vă de o putere supranaturală, ci iată
cum le predic Legea mea ascultătorilor mei: trăiţi, călugărilor, ascunzându-vă faptele bune
şi arătându-vă păcatele.”(Sutra)
Unele greşeli sunt pedepsite prin excluderea din comunitate, de pildă: omorul, furtul,
încălcarea castităţii, pretenţia mincinoasă de a fi ajuns în Nirvana. Călugării şi călugăriţele
nu fac legământ şi pot să se întoarcă în lume când vor.
Alături de călugări propriu-zişi, există laici evlavioşi care sunt şi budişti. Ei pot să se
căsătorească şi să aibă ocupaţii lumeşti. Le este interzis să ucidă vreo vietate, să comită
adulter, să bea băuturi ameţitoare. Li se recomandă să dea pomeni din belşug călugărilor şi
călugăriţelor. „Dacă fiinţele ar cunoaşte roada milosteniilor … cum le cunosc eu roada şi
rezultatele, cu siguranţă chiar de ar fi sărăciţi şi ajunşi la ultima şi cea mai mică porţie de
mâncare, nu ar mânca-o fără să fi dat din ea, fără să fi împărţit ceva.”(Sutra
Karakavarna)
Budiştii au ridicat şi monumente comemorative, numite Stupas, ca să adăpostească
relicvele învăţătorului lor sau ca să semnaleze fapte importante din cariera sa: locul său de
naştere, locul unde a primit iluminarea, locul în care a murit. Se pot face pelerinaje la aceste
locuri, făcând acolo fapte cucernice.
În fine, se poate mărturisi credinţa prin formula următoare, numită Tripla bijuterie:
„Mă adăpostesc lângă Buda, mă adăpostesc lângă Lege, mă adăpostesc în adunare (de
călugări). Mulţi oameni goniţi de teamă caută adăpost în munţi, în păduri, în sihăstrii şi
lângă arbori consacraţi. Dar nu este cel mai bun adăpost, nu este acolo cel mai bun refugiu,
nu în acest adăpost eşti eliberat de toate durerile. Acela care, dimpotrivă, caută un refugiu
lângă Buda, lângă Lege şi în adunare, când vede cu înţelepciune cele patru adevăruri
sublime care sunt: durerea, producerea durerii, anihilarea durerii şi mersul care duce într-
acolo pe calea formată din 8 părţi, cale sublimă, salvatoare, care duce la Nirvana, acela
cunoaşte cel mai bun adăpost, cel mai bun refugiu; de cum ajuns acolo este izbăvit de toate
durerile lui.” (Sutra)

II. DEZVOLTAREA ULTERIOARĂ A BUDISMULUI

1. Hinayana sau calea îngustă a mântuirii

Tendinţa sau şcoala primitivă a budismului, al cărei nume, Hinayana, înseamnă
literal, în sanscrită: Vehiculul mic, se inspiră din învăţătura lui Buda. Idealul este să ajungi
88 Istoria Religiilor Valeriu Andreiescu

cât mai repede, tu însuţi în Nirvana, fără să te ocupi prea mult de alţii. Această şcoală a
produs o literatură bogată, grupând trei colecţii de cărţi:
a) Vinayas (reguli pentru ordinele de călugări şi călugăriţe)
b) Suttas (tratate de doctrină)
c) Abdidharmas (meditaţii filosofice)
Cu timpul, s-au construit şi temple, cu statui ale lui Buda şi s-au stabilit ceremonii de cult.

2. Mahayana sau calea largă a mântuirii

Această şcoală sau tendinţă, al cărei nume înseamnă în sanscrită Vehiculul mare
apare prin sec. I d.Hr. Ea se inspiră din exemplele lui Buda care, ajuns la cunoaştere, a mai
zăbovit 40 de ani pe pământ ca să predice învăţătura sa. Ea cinsteşte amintirea celor care,
înainte de a se mântui ei înşişi, vin în ajutorul altora.
Această şcoală a produs o literatură vastă, cuprinzând patru culegeri de cărţi alcătuite
în cursul veacurilor:
a) Sutras sau dialogurile dintre Buda şi diferiţi interlocutori; este posibil să se fi
păstrat anumite cuvinte autentice ale învăţătorului, altele oglindind însă clar idei de mai
târziu;
b) Anadanas (legende);
c) Abdidharmas (meditaţii filosofice);
d) Tantras , culegeri de formule magice şi de rituri obscene, la acelaşi nivel aşa-
numitele Tantras hinduiste, amintite anterior.
Mahayana constituie o deviaţie, în raport cu budismul primitiv. Nirvana nu mai este
neantul absolut, ci un fel de repaus conştient, un absolut care seamănă cu Athman (conştiinţa
absolută de sine). Nirvana se încarnează şi se reîncarnează pentru a lumina pe oameni. Înainte
de Gautama ar fi fost, în cursul mileniilor 24 de Buda. Gautama ar fi cel de-al 25-lea şi se
poate aştepta apariţia unui al 26-lea Buda la sfârşitul timpurilor.
În plus, deoarece aceşti Buda nu s-au cufundat în neantul absolut, li se pot aduce
rugăciuni, li se pot aduce jertfe şi pot face obiectul unui cult în temple adesea somptuoase. Se
pot face statui ale lui Buda în postura de meditaţie, cu picioarele încrucişate (poziţia Lotus) şi
cu degetul pe buze.
De altfel, adesea atenţia se îndreaptă nu asupra acelor Buda ajunşi la desăvârşire, ci
asupra aşa-numiţilor Bodhisattvas, care ajunşi în pragul izbăvirii, consimt să se reîncarneze
pentru a veni în ajutorul altora. Printre aceştia, pot fi menţionaţi Amithaba şi
Avalokiteşvara, personaje cu totul legendare însă despre ale căror merite se crede că pot
completa insuficienţele omeneşti.
„Cantitatea de merite pe care o va culege un fiu de familie care ar onora pe
preafericiţii Buda numeroşi ca nisipul a 62 de fluvii Gange şi care ar ţine minte numele lor,
precum şi cantitatea de merite adunată de cel ce nu ar face decât să se adreseze o singură
dată lui Bodhisattva Mahasattva Avalokiteşvara şi care ar ţine minte numele său sunt egale
între ele. Una nu este mai mare decât alta. Aceste două cantităţi de merite nu pot să se
risipească uşor timp de zeci de miliarde de milioane de Kalpas (cicluri de milioane de ani),
atât este de mare, o fiu de familie, meritul care rezultă din faptul de a ţine minte numele lui
Bodhsattva Mahasattva Avalokiteşvara! (Lotusul Legii Bune)

III. EXTINDEREA GEOGRAFICĂ A BUDISMULUI

1. În India
La început, progresele au fost rapide. Comunităţile de călugări şi călugăriţe s-au
dezvoltat în ritm accelerat în sec. VI-III î.Hr., în statul Magadha din India de nord. Un rege
al acestui stat, Aşoka din dinastia Maurya s-a convertit la budism în sec. III î.Hr. şi a
convocat un conciliu care a pus ordine în textele sacre, scrise pe foi de palmier. Aşoka,
 Istoria Religiilor Valeriu Andreiescu 89

supranumit Constantin cel Mare al budismului, a răspândit învăţătura lui Buda până în
Ceylon (Sri Lanka).
Timp de câteva secole, budismul a prevelat în India (mai ales în timpul Imperiului
Kuşan al lui Kanişkab , sec. I d.Hr.- II d.Hr.) apoi, puţin câte puţin,atracţia lui a scăzut, fiind
întrecut de hinduism în timpul Imperiului Gupta, sec. IV d.Hr.-VII d.Hr.
Invaziile musulmane din sec. VII-VIII d.Hr. au dat lovitura finală. Astăzi, nu există în
India decât câteva comunităţi izolate, în mijlocul populaţiei hinduiste. Cauza dispariţiei
aproape totale a religiei budiste în India, care a fost leagănul ei, se explică în parte prin aceea
că Şcoala Hinayana nu era misionară iar Şcoala Mahayana tindea să se întoarcă în hinduismul
propriu-zis.
În schim, budismul a cunoscut o vastă expansiune în afara Indiei.

2. În Asia de sud-est
a) În Nepal, la nord de India, în Munţii Himalaya – budismul Mahayana a fost pe
punctul de a deveni religie oficială. Până la urmă, hinduismul a avut întâietate, dar budiştii
constituie aproape jumătate din populaţie. Unul din cele mai vechi sanctuare budiste, datând
din sec. V î.Hr. se găseşte în apropiere de Katmandu.
b) În Sri Lanka (Ceylon), la sud de India, o insulă în Oceanul Indian, - budismul
Hinayana este religie de stat.
c) În Myanmar (Birmania) la est de India (în Indochina) – budismul Hinayana este
religie de stat.
d) În Thailanda (Siam) din Indochina – nu numai că Hinayana este religie de stat dar
toţi bărbaţii inclusiv prinţul moştenitor al tronului trebuie să fie călugări cerşetori timp de o
lună.
e) În Laos şi Cambodgia (tot în Indochina) – Hinayana are o poziţie predominantă, în
ciuda unor perioade de persecuţie antireligioasă comunistă.
f) În Vietnamul comunist (în Indochina) – budismul Mahayana pare aici mai puternic
decât Hinayana. Un anume Cao Dai a întemeiat aici o religie sincretistă din budism, taoismul
chinez şi creştinism. După moartea lui în 1959, noua religie a stagnat.
g) În Malayesia (în Indochina) şi Indonesia (un arhipelag de 3000 de insule între
Oceanul Indian şi Pacific, între Asia şi Australia) – budismul a avut adepţi destul de numeroşi
în anumite epoci dar a fost respins de înaintarea religiei musulmane (islamul).

3. În China
Budismul a pătruns în China în sec. I d.Hr. Se povesteşte că împăratul Ming Ti ar fi
visat că un mare învăţător ar fi apărut în Occident şi că ar face bine să se informeze asupra
acestei noi învăţături. Ming Ti a trimis deci emisari spre Apus. Prima ţară în care au ajuns ei
era India, care pe vremea aceea era dominată de budism. Mesagerii împăratului s-au întors în
China, aducând scrieri sacre şi aducând doi călugări budişti.
În sec. VI d.Hr. budismul decăzuse în India şi se răspândise destul de mult în China,
astfel încât conducătorul religios al budismului s-a stabilit în China. Budismul chinez este de
tip Mahayana foarte accentuat, cu o închinare specială faţă de Kuanyin, o divinitate a
îndurării care corespunde lui Amithaba.
O mare atenţie este dată raiului şi iadului, intermediare între două reîncarnări. Au fost
înălţate temple, cu statui ale lui Buda, a fost organizat un întreg cler şi s-a făcut o împărţire a
credincioşilor pe parohii. Nu sunt mulţi chinezi care să fie exclusiv budişti, însă majoritatea
recurg ocazional la preoţii acestei religii.
De la cuvântul sanscrit Dhyana vine cuvântul Chan care denumeşte şcoala cea mai
specific chineză a budismului, şcoala meditaţiei, care foloseşte meditaţia ca mijloc de
realizare intelectuală a iluminării.
90 Istoria Religiilor Valeriu Andreiescu

Budistul neagă orice realitate, pentru ca nici una să nu ajungă obiectul dorinţei sale.
Iluminarea lui constă din negarea fiinţei (existenţei) şi nefiinţei (inexistenţei) chiar şi din
negarea lui Buda şi a învăţăturilor sale. Atunci când trăieşte ca o descoperire proprie şi
adâncă faptul că nu există nici fiinţă, nici nefiinţă, a ajuns la iluminarea care l-a scăpat de
dorinţă, şi deci în nirvana mică, fiindcă în Nirvana (stingerea) mare va ajunge doar după
moarte.
Prin meditaţie Dhyana – Chan se încearcă perceperea nemijlocită a realităţii
Nirvanei care nu poate fi sesizată sau cunoscută prin gândirea filosofică sau religioasă, nici
prin ritual sau magie. O astfel de cunoaştere a realului prin meditaţie nu poate fi transmisă; ea
poate fi sesizată doar prin intuiţie, în cadrul unei iluminări spirituale, care are loc atunci când
orice gândire discursivă încetează. Acest real nu este altceva decât natura Buda existentă în
noi. Buda este un principiu spiritual şi modelul omului iluminat.
Fondatorul budismului Chan a fost Bodhidharma în sec. VI d.Hr. iar scrierea sacră
care stă la temelia ideilor Chan este Lankavatara Sutra. Acest text:
a) atrage atenţia asupra centralităţii umane a realităţii ultime (Natura Buda din om);
b) accentuează Iluminarea interioară:
- printr-o viziune corectă asupra realităţii, fără nici un dualism (real-nereal;
fiinţă-nefiinţă);
- prin perceperea unităţii Nirvanei, fără diferenţierile artificiale care nasc o
realitate iluzorie.

4. În Japonia
Din China, budismul a trecut în Coreea şi în Japonia în sec. VII d.Hr. În Japonia,
budismul a făcut concurenţă serioasă religiei naţionale şintoiste şi s-a împărţit în mai multe
secte.
a) Secta Jodo
Se deosebeşte prin închinarea fierbinte faţă de Amithaba, adorat sub numele japonez
Amida Buţu. Acesta ar fi acumulat prin reîncarnările sale succesive o imensă cantitate de
merite, din care se pot adăpa credincioşii săi. Ei nu sunt mântuiţi prin faptele lor, ci prin
credinţa în meritele lui Amida. S-a pus problema dacă doctrina aceasta nu se datoreşte unei
vagi influenţe creştine. Dacă este aşa, are loc o groaznică deformare, fiindcă în amidaism,
omul nu este salvat de păcat, ci în păcat. Cu cât credinciosul păcătuieşte mai mult, cu atât mai
mult îşi manifestă încrederea în harul lui Amida. Astfel adepţii acestei secte se disting prin
imoralitatea lor.
b) Secta Zen
Şcoala Dhyana sau Chan este numită în Japonia zen. Ea cultivă meditaţia şi stăpânirea
de sine, convenind clasei războinicilor samurai. Budismul zen presupune atingerea
iluminării – „satori”. Maestrul zen da învăţătură ucenicilor dar căuta şi să-i facă să
gândească singuri, fără a mai apela la maestru. În cazul când „iluminarea întârzie”, maestrul
îşi aduce ucenicul în starea de trezire violentă, prin aplicarea unei bătăi cu un băţ sau în alt
fel, fapt care „demitiza” relaţia „maestru-ucenic”. O deosebită influenţă asupra vieţii sociale a
avut-o budismul zen în epocile Aşikaka, Muromachi, Monoyama, când prin intermediul
artei s-a elaborat complicata dar odihnitoarea ceremonie a ceaiului (1479).
Budismul zen cultiva mândria demonică a samurailor, dornici să fie eliberaţi de
obligaţiile istovitoare faţă de zei, spirite, etc. ale şintoismului. Budismul zen nu admite nici o
zeitate şi nu încurajează credinţa în viaţa viitoare, nu mărturiseşte credinţa în nemurirea
sufletului. Din el face parte codul moral Bushido, caracterizat prin orgoliul demenţial al
războinicului, sfidând divinitatea şi pe oameni, prin indiferenţa absolută faţă de moarte,
printr-o cruzime absolută şi prin lipsa absolută de respect faţă de viaţa omenească (deviere de
la budismul clasic).
 Istoria Religiilor Valeriu Andreiescu 91

Tehnicile de meditaţie zen au dus la practicile demonice ale artelor marţiale japoneze,
karate şi altele. Concentrarea spirituală a acestor luptători îi face să treacă de la existenţa
umană la cea demonică. Energia supraomenească pe care o câştigă ei seamănă cu energia
unui nebun demonizat, în stare să lupte cu 10 oameni voinici şi să-i învingă, oricât de firav ar
fi el. Tineretul creştin din ţara noastră trebuie prevenit serios că luptele karate nu reprezintă
un sport, ci o practică religioasă a budismului zen, după cum yoga nu reprezintă o formă de
educaţie psihofizică; ea reprezintă practicarea hinduismului. Oricine este liber să renunţe la
creştinism, ca să practice o religie orientală dar trebuie s-o facă în deplină cunoştinţă de cauză
şi să nu se complacă în iluzia că rămâne creştin. Creştinismul este o religie exclusivistă, de
neconceput în combinaţie cu alte religii sau practici anticreştine.

5. În Tibet
În sec. VII d.Hr., budismul s-a răspândit în Tibet, unde a dat naştere unei veritabile
teocraţii (regim social-politic caracterizat prin conducerea de către cler cu putere absolută).
Preoţii au titlul de Lamas şi au în frunte doi mari Lamas: Dalai Lama şi Panchen Lama.
Aceştia sunt consideraţi ca zei întrupaţi. Când unul din ei moare, se caută un urmaş care,
după principiul reîncarnării imediate, trebuie să se fi născut la momentul potrivit. Copilul este
adus la Lhasa, capitala Tibetului şi primeşte o educaţie adecvată în palatul Potala.
Religia tibetană comportă credinţa în tot felul de demoni, astfel încât statui
schimonosite umplu templele. Cultul prevede procesiuni, dansuri sacre şi mai ales rugăciune,
teribil mecanizată. Ea constă din a repeta formula magică indiană: Om Mani Padme Hum
(O, bijuterie în lotus, amin). Această formulă este socotită nespus de meritorie, adică ar
umple de merite pe cel care o spune. Diferite mijloace ingenioase au fost inventate pentru a
spori eficienţa rugăciunii. În faţa templelor sunt aliniaţi cilindri enormi de piatră care pot fi
învârtiţi pe un pivot. Rugăciunea este săpată de mii de ori în piatra cilindrului. Trecătorii
credincioşi învârtesc cilindrii şi îşi câştigă un număr de merite egal cu numărul rugăciunilor
înmulţit cu numărul învârtirilor.
O altă metodă constă în folosirea morilor de rugăciune. Se scrie textul de câte ori este
cu putinţă pe o bandă de hârtie care este făcută sul într-o cutie mică pe care o poţi învârti în
jurul mânecii. Mergând, conversând sau având alte preocupaţii, poţi agita moara cu rugăciuni
ca pe o hârâitoare şi poţi acumula merite. Se mai poate scrie rugăciunea pe o bucată de stofă
legată de un baston. Vântul agită drapelele iar meritul revine celui care le-a plantat.
În Tibet nu se practică, de fapt, nici Hinayana nici Mahayana, ci Tantrayana. Dacă în
ramura sa principală, budismul se ridică la o morală înaltă, bazată pe dragostea şi
compasiunea faţă de orice fiinţă, ca mijloace prin care se poate ajunge la iluminare şi deci în
Nirvana, cu atât mai respingătoare apare religia budistă tantrică. Ea se manifestă prin
idolatrie, magie, imoralitate voită. În locul ascetismului şi meditaţiei, tantrismul se bazează
pe ritualuri, pe formule magice, numite mantras, pe gesturi rituale mudras, pe parcurgerea
mai multor trepte de iniţiere sub conducerea unui guru (învăţător). Ritualul de iniţiere include
şi practici erotice în ultima treaptă mandala- cercul magic. Scopul este obţinerea iluminării şi
izbăvirea prin intrarea în Nirvana. Tibetul este centrul mondial al budismului, Dalai Lama
fiind un fel de papă budist, refugiat în prezent în India din cauza persecuţiei Chinei comuniste
care stăpâneşte Tibetul.

6. În Mongolia
Budismul este a treia mare religie misionară a lumii, după creştinism şi islam. În a
doua jumătate a sec. XVIII, călugării tibetani au răspândit budismul în Mongolia. Budismul
este a treia religie mondială şi ca număr de credincioşi. Se ajunge la un miliard de adepţi,
numărându-i şi pe chinezi şi japonezi, fără a fi budişti autentici, au fost sub influenţă budistă.
92 Istoria Religiilor Valeriu Andreiescu

IV. CREŞTINISMUL ŞI BUDISMUL

S-a vorbit de o influenţă a budismului asupra creştinismului. Influenţa se exercită, în

general de la superior la inferior, de la creştinism la budism, cum se observă în textele
medievale budiste, care concep pe Buda ca Domn, în stilul lui Hristos, milostiv şi îndurător.
S-ar putea vorbi însă de o influenţă budistă asupra ereziilor gnostice din sec. II-IV
d.Hr. deşi această influenţă este discutabilă.
În prezent, papa Ioan Paul II este interesat de tehnicile de meditaţie budistă,
recomandându-le catolicilor practicanţi, ceea ce a produs de altfel, o reacţie împotriva sa.
Există critici evanghelici, chiar penticostali, care învinuiesc pe vestitul pastor de la
Seul, David Yonggi Cho de practicarea unor tehnici de meditaţie budistă în rugăciunile
penticostale, recomandând „vizualizarea” obiectului rugăciunii.
Budismul pătrunde mai uşor decât hinduismul în Occident, fiindcă nu are prejudecăţi
de castă. Succesul cel mai mare îl are budismul zen, evident asociat cu artele marţiale
japoneze, practicate de bodyguarzi şi de alţi adepţi, fără conştiinţă religioasă budistă dar
supuşi unei influenţe demonice nefaste.