ORGANIZAŢIA DE LA SHANGHAI – BLOC ANTITERORIST SAU

ANTIAMERICAN?
Rolul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (SCO) nu poate fi abordat independent
de aspiraţiile neoconservatoare şi neoeurasiste cu privire la importanţa geopolitică a Asiei
Centrale. Neorasiştii consideră regiunea drept parte integrantă a sferei de influenţă a
Moscovei. Inamicul, în viziunea lor este SUA, care vrea să împiedice constituirea unei
ordini multipolare, în care Rusia ar ocupa o poziţie importantă. Neorasiştii se tem de o
„balcanizare” a Eurasiei. În sprijinul acestei teze invocă opiniile politicianului american,
de origine poloneză, Zbigniew Kazimierz Brzezinski, care sugerează uneori „că Asia
Centrală ar trebui să devină o zonă de conflict permanent pentru a împiedica apariţia unui
bloc antiamerican în Eurasia”. Neoconservatorii consideră însă că fundamentalismul
islamic, inamicul în războiul „împotriva terorismului” poate fi evitat şi înlăturat doar cu
ajutorul prezenţei militare americane în regiune, pe o perioadă nedeterminată. Ei disting
trei state interesate să combată influenţa occidentală: Rusia, China şi Iranul. La fel ca
Beijingul sau Teheranul, Moscova este considerată un adversar al idealurilor promovate
de SUA.

De la uiguri la terorism

OCS este rezultatul unui acord prin care China a încercat să reducă simpatia statelor
central asiatice fata de uigurii din provincia chineza Xinjiang. Beijingul a argumentat ca
tolerarea insurgenţilor nu e în interesul nimănui, şi a oferit stimulente comerciale pe care
statele central asiatice, cu o economie săraca, nu le-au putut ignora. În 1996 la Shanghai
cinci ţări – Republica Populară Chineză, Rusia, Kazahstanul şi Kârgâstanului au semnat
„Tratatul de creştere a încrederii în cadrul activităţilor militare în regiunile de frontieră”,
punând bazele „Grupului de la Shanghai”. Uzbekistanul a obţinut statut de membru abia
în 2001, când obiectivele organizaţiei au fost reformulate. Astăzi OCS are patru
observatori: India, Iranul, Pakistanul si Mongolia. După 11 septembrie 2001 “Grupul de
la Shanghai” s-a transformat într-o “organizaţie internaţională antiteroristă. Principala
preocupare - combaterea „răspândirii islamismului militant” în Asia Centrală

„Deschidere” şi „stabilitate”
 „Nobilele” intenţii ale OCS au fost privite
cu suspiciune încă de la bun început. Rusia a amintit constant că organizaţia este
“deschisa dialogului” şi constituie “un element de stabilitate” regională. Timp de opt ani
Rusia a încercat să convingă SUA că OCS nu se va transforma într-o alianţă politico-
militara de tipul NATO”. Pe de altă parte, nemultumirea Rusiei fata de extinderea NATO
în Ţările Baltice şi în estul Europei nu este un secret. Aceasta percepe amplasarea
scutului american antirachetă ca pe o ameninţare pentru întreaga Asie . Tocmai de aceea
Rusia ar fi interesată să transforme OCS într-un instrument împotriva Alianţei, care să
împiedice influenţa americană în Asia Centrală. Tendinţa de militarizare a organizaţiei
este confirmată prin sporirea investiţiilor în forţele armate şi creşterea numărului
exerciţiilor militare întrunite.

Miza „jocului”

Miza pusă în joc de către SUA şi Rusia este controlul producţiei de petrol si gaz, dar şi a
conductelor care transferă aceste resurse pe pieţele vestice. Interesele SUA în petrolul
cazac si caspic determină Moscova să supravegheze aceste resurse prin implementarea
unor proiecte comune cu Kazahstanul şi ţările Caucazului, ce ţin de extragerea şi
transportarea petrolului şi gazelor naturale. Moscova încearcă să joace un rol esenţial în
livrarea şi transportarea carburanţilor şi să minimalizeze influenţa SUA în zonă. Pe de
altă parte SUA a iniţiat parteneriate cu regimurile din Asia Centrală, care le-au permis să
folosească bazele aeriene şi să menţină trupe pe teritoriul lor.

Turcia şi SUA complotează?

Pe fundalul acestui joc geopolitic, unde

Rusia reuşeşte deocamdata să domine fostele ţări sovietice, SUA sunt preocupate să
slăbească influenţa adversarului său. O strategie, în acest sens, potrivit experţilor ruşi, a
fost deja aplicată. Este vorba de Acordul semnat între Turcia şi Armenia (documentul
privind normalizarea relaţiilor dintre aceste două ţări, precum şi deschiderea graniţelor),
care ar fi un subterfugiu al SUA de slăbire a influenţei Rusiei în zonă. Deschiderea
graniţelor va contribui la diminuarea dependenţei Armeniei de Rusia şi va permite SUA
să controleze regiunea prin apropierea turco armeană. Analiştii ruşi avertizează că
„participarea Armeniei în planurile americane ar putea duce la evenimente similare celora
din Gruzia”.

Strategia panturcismului

Panturcismul reprezintă o altă strategie direcţionată împotriva intereselor Rusiei în Asia

Centrală. Aplicarea ei ar permite Turciei să devină culoar de conexiune între Europa,
Caucaz şi Asia Centrală. Dacă SUA va susţine acest plan atunci, prin intermediul
Azerbaidjanului, vor fi „conectaţi” turcii autentici cu cei central asiatici şi siberieni.
Republica Azerbaidjan cuprinde doar 1/3 din teritoriul Azerbaidjanului istoric. Circa 2/3
din teritoriul azer se află în Iran. Ideea de reunificare azeră, promovată de Turcia, este
foarte populară în Azerbaidjan. Azerbaidjanul, Turkmenistanul şi Kazahstanul nu
dispun de o ieşire spre oceanul mondial, fiind la cheremul Rusiei. Reunificarea azeră
ar permite accesul direct prin conducte din bazinul Mării Caspice spre porturile
turceşti din Mediterană, fapt imposibil din cauza absenţei unei frontiere funcţionale
turco-azere. Rusia ar pierde controlul asupra traficului de hidrocarburi din ţările
caspice, iar Turcia ar căpăta o valoare geoeconomică şi geostrategică apreciabilă. În
plus, modificarea frontierei irano-azere ar exclude Iranul ca factor important în
geopolitica caucaziană. Or Iranul , conştient de pericolul panturcist îi susţine pe toţi cei
care ar putea împiedica materializarea acestor aspiraţii. Cu cât Turcia, aliată militară a
SUA, penetrează mai mult domeniile ruseşti de odinioară, cu atât Rusia va susţine mai
ostil ţările panturcismului. Circumstanţele respective justifică interesul sporit al Iranului
faţă de SCO, dar şi importanţa pe care organizaţia ( în mod special Rusia) o acordă
„inamicului” SUA.

Posibilităţi de dezvoltare a SCO

 La moment SCO nu are o prezenţă impunătoare în
Asia Centrală. Moscova şi Beijingul doresc însă extinderea şi întărirea organizaţiei pentru
a putea controla evoluţia politică şi economică a regiunii. SCO are şanse mari ca, în
viitorul apropiat, să-şi consolideze poziţia. Un indicator pozitiv este creşterea numărului
statelor ce i s-au alăturat ca observatori: Mongolia (2004), Iran (2005), Pakistan (2005) şi
India (2005), şi care au optat deja pentru statutul de membru deplin al OCS. Cel mai
insistent este Iranul, iar o eventuală aderare a sa va confirma oficialilor occidentali că
organizaţia intenţionează să devina un instrument de blocare a influenţei americane în
Asia. De altfel, Iranul este destul de tentant pentru OCS, deoarece împreună deţin imense
resurse energetice şi umane, şi ocupă 60% din suprafaţa Eurasiei. Iar din punct de vedere
al potenţialului demografic reprezintă o pătrime din populaţia globului. Nu pot fi ignorate
nici rezervele energetice ale OCS. Rusia şi Iranul dispun în prezent de 17,6% din
resursele mondiale de petrol. Cu cele 3% ale Kazahstanului şi 9,5% ale Africii, în mare
parte controlate de China, organizaţia deţine 30% din rezervele mondiale de petrol. În
plus, Rusia posedă 27 % din rezervele de gaz, Iran – 15 %, iar fostele republici sovietice
din Asia Centrală – 8 %.

Rusia sau SUA?

Fără îndoială, Rusia încearcă să înfrunte

SUA, în ciuda asigurărilor conform cărora ar fi preocupată exclusiv de combaterea
terorismului. Prestanţa sa în cadrul OCS, dar şi felul în care se impune în Asia Centrală
confirmă acest fapt. Posibil Azerbaidjanul, Turkmenistanul şi Kazahstanul şi-ar dori o
deschidere mai mare spre vest, dar sunt prea dependente de Rusia ca să-şi permită acest
„lux”. De altfel, ţările respective au cel mai mult de pierdut din cauza bătăliei dintre
Occident şi Orient. Dacă Rusia reuşeşte în continuare să domine, atunci SUA, cu
siguranţă vor recurge la diferite tertipuri pentru a destabiliza situaţia politică din regiune.
Pe de altă parte, încercarea de a diminua influenţa rusă în Asia Centrală ar putea fi
„răsplătită” cu conflicte interetnice, intenţionat provocate şi alimentate (or Rusia are
suficiente pârghii pentru astfel de scenarii).Evident, în asemenea ocurenţe, OCS are şanse
să-şi consolideze poziţia în regiune. In plus, organizaţia va fi justificată să se impună
deschis în faţa comunităţii internaţionale ca un bloc antiamerican în Eurasia.

http://diminet.wordpress.com/2009/11/23/organizatia-de-la-shanghai-%E2%80%93-
bloc-antiterorist-sau-antiamerican/