O cercetare asupra presei romînesti post revolutionare.

Studiu de caz pe Cotidianul “Azi”.

1. Scurt istoric al cotidianului “Azi”

Sigla ziarului “Azi” a aparut pentru prima oara în publicistica

româneasca în martie 1932 denumind o “revista lunara de literatura, critica
si arta”, care, la 19 februarie 1939, avea sa se transforme în “saptamânal
politic, social-literar”. Aceasta publicatie, ce urma sa apara timp de aproape
un deceniu, a fost initiata condusa de Zaharia Stancu, directorul de opinie si
sufletul întregii gazete.

Dupa aproape cinci decenii, la 11 aprilie 1990, sigla “AZI” revine pe

piata presei românesti, dând titlul unui cotidian care, aproape inevitabil,
precum mai toate publicatiile acelei perioade, îsi avea geneza în
circumstantele politice si istorice ale momentului. Era vâltoarea primelor
luni de dupa Revolutia din decembrie 1989, în care toata societatea
româneasca traia febra ruperii de trecut si a cautarii drumului spre viitor.

Aceast ziar s-a impus în mass-media postdecembrista ca o publicatie

de atitudine democratica pe tarâm politic, economic, social si cultural, cu o
dinamica a abordarilor tematice determinata de complexitatea
transformarilor si a tensiunilor atât de diferite si imprevizibile din perioada
de tranzitie. Practic, cotidianul “Azi”, al carui director era academicianul
Alexandru Bârladeanu, alaturi de alte ziare ale vremii, precum cotidianul
“Dimineata”, se aflau sub conducerea directa a organului politic FSN si a
viitorului prim presedinte a României democratice Ion Iliescu, adica, erau
dependente de aceasta orientare politica, iar ce ziceau cei de la puterea, era
scris si desemna teoretic adevarul.

Abea dupa doi ani, profound marcati de luptele politice ale perioadei
si de cautarile încordate ale noilor sensuri de evolutie ale societatii, în 11
aprilie 1992 este inaugurata o serie noua a ziarului, când un cou colectiv de
redactie îsi asuma, pe cont propriu, editarea ziarului împreuna cu un nou
program editorial, adica se descatuseaza de controlul FSN-ului si se
transforma într-o institutie de presa total independenta, atât juridic, financiar
cât si politic. Astfel s-a ajuns ca noul colectiv sa promoveze, prin toate
aparitiile si suplimentele sale, exclusiv directia de opinie si atitudine
publicistica a echipei redactionale, dependenta numai de asteptarile
cititorilor si de criteriile de valoare ale gazetariei de calitate.
 Daca acest fapt este adevarat sau nu, adica daca ziarul este astazi în
continuare controlat de un anumit partid politic, nu se pune la îndoiala,
raspunsul fiind NU, caci ziarul a evoluat cu timpul ajungând astazi sa fie o
publicatie bine conturata, civilizata si decenta, care încearca sa raspunda cu
cât mai multa obiectivitate la întrebarile cititorilor si nevoile acestora. Însa,
acest fapt, este nesemnificativ în lucrearea de fata, unde vom cerceta cateva
articole aparute în perioada post revolutionara a anului 1990, când,
dimpotriva, ziarul “Azi” era cert controlat de puterea FSN-ului si a domnului
Ion Iliescu.

2. Controlul politic asupra ziarului si manipularea

La o prima vedere, pâna si din numele ziarului, putem observa

dependenta si controlul exercitat asupra acestuia, caci titlui “Ziarul Azi,
cotidian al Frontului Salvarii Nationale” ne demonstreaza acest lucru. Totusi
acest faptul este normal, caci odata cu înfiintarea în februarie 1990 a
formatiunii politice FSN, era nevoie si de înfiintarea unui cotidian prin care
sa se expuna opiniile si orientarile partidului.

In editia cu numarul 4 din 14 aprilie 1990, chiar în pragul sarbatorilor

de Pasti, idea de control si manipulare a opiniei publice prin presa, ne este
evidentiata cu ajutorul unei auto-publicitati exprimate prin sintagmele :

“ Intre florile ce vor împodobi masa de Paste, nu uitati trandafirul !”,

sintagma care face referire la simbolul partidului PSD, condus de Ion Iliescu,
iar prin cuvintele ”…si dupa Paste este recomandabil chiar la moda si
aproape firesc sa se citeasca ziarul Azi”, se încearca, într-un mod înselator
dar subtil, si totusi murdar si parsiv, sa atraga cititorul spre lecturarea
ziarului Azi, astfel încât sa-l persuadeze sa înteleaga si sa adopte politica si
orientarile organului FSN-ist.

Totusi gradul cel mai mare de control asupra cotidianului îl observam

în modul de abordare, de dezbatere a problemelor si temelor existente în
acea societatea de tranzitie, perioada în care opinia publica, în ciuda
indiferentei parlamentarilor, a continuat sa-si manifeste interesul asupra
problemelor din timpul Revolutiei, dar mai ales asupra evenimentelor ce vor
urma, situatie în care, in cotidianul “Azi”, cei de la FSN încearca sa-si apere
pozitia, sau chiar mai rau sa-si mascheze vinovatia acuzandu-i pe cei din alte
formatiuni politice.
 Reprezentativ pentru situatia politica si sociala a României la
începutul lui 1990 este articolul publicat de Valentin Muresan, un fanatic al
politicii FSN, articol intitulat în ghilimele “Jos nomenclatura comunista”,
unde ii ironizeaza pe opozantii frontului ca ar repeta obsesiv lozinca “jos
nomenclatura comunista”, fara însa sa-si de-a seama ca vechea nomenclatura
comunista nu mai are cum sa controleaze tara. În acest articol, V. Muresan
sustine ca toti fostii conducatori PCR, UTC, secretari de partid, sau fostii
primari de judete au cazut odata cu abolirea comunismului în urma
revolutiei, “acest nucleu dur al nomenclaturi este deci, azi, praf si pulbere”,
iar 99% dintre ministrii, conducatori de diferite departamente, presedintii
consiliilor populare, toti au fost schimbati , sustine V. Muresan.

În continuarea articolului, autorul îsi pune întrebarea “ce vor

demonstrantii?” si raspunde ca demonstrantii vor calomnierea si înjosirea
FSN “utilizând lozinca stupida, FSN = fosta nomenclatura de partid”, dar si
faptul ca partizanii PNL si PNT încearca sa mascheze ca în randul noilor
partide, mai ales în cele istorie, se ascunde defapt vechea nomenclatura
comunista. Deci, sustine autorul, demonstrantii sunt interesati numai de
caderea lui Ion Iliescu si a FSN, vrând sa atraga nomenclatura spre partidele
lor, desi acest lucru intra în contradictie cu cele spuse de catre autor înainte,
cum ca vechea nomenclatura a cazut de la putere. La sfârsitul articolului,
autorul încheie cu o scurta fraza, care ne da de înteles ca “sub teroarea
acuzelor primite, dr. Hociota a murit, altii s-au sinucis, altii sunt internati la
psihiatrie, altii nu mai pot lucra si traiesc panica imposturii revolutionare”.

Acelasi autor, V.Muresan, într-un alt articol din “Azi” ne interpreteaza

într-un mod favorabil politicii guvernamentale, evenimentele petrecute
pe pe 11 si 12 martie 1990 la Timisoara, când în urma manifestatiei
populara din Piata Operei a fost redactata “Proclamatia de la Timisoara”, un
document programator constând din 13 puncte. În acest articol numit,
“Despre proclamatia de la Timisoara”, V.Muresan sustine ca mitingurile
organizate atât în orasul revolutiei, cat si in alte orase, precum Cluj si
Bucuresti, sunt defapt o “emanatie” a politicii PNL si PNT, iar proclamatia
in sine nu aduce nimic nou, toate revendicarile ei fiind acceptate de catre toti
in urma cu cateva luni, adica in perioada Revolutiei din decembrie. Autorul
subliniaza ironic faptul ca unele ziare ca “Dreptatea”, “Romania Libera” sau
“22” precum si alti oameni, reprezentanti ai opiniei publice, fac prea mult
caz pe aceste evenimente si pe revendicarile proclamatiei, cand defapt,
precum am mai spus, acesta nu aduce nimic nou, sustine autorul care
incearca, in continuarea articolului, sa analizeze proclamatia si sa aduca
argumente acestei idei.

Printre comentariile aduse, autorul argumenteaza ca se obtine un

paradox inca din primul punct al Proclamatiei, caci iedealurile revolutiei si
revendicarile propuse sunt in proportie de 85% acceptate atat de catre FSN,
Ion Iliescu sau Petre Roman cat si de alte partide, insa acestea nu sunt doar
acceptate, ci mai mult materializate, astfel, punctul 1 al proclamatiei este
lipsit de sens, regimul comunist fiind abolit, iar “valorile autentice ale
democratiei si civilizatiei europene” fiind in curs de adoptare, fapt ce
necesita, ce-i drept, timp indelungat. Cu referire la punctele 5 si 8 din
Proclamatie, autorul sustine ca ar fi ambigue si contradictorii, insa, chiar el,
nu isi argumenteaza cu precizie pozitia, preferand sa spuna “ori vrem
democratie reala, ori democratie a la PNT-cd”, cand defapt in Proclamatie se
condamna candidatura fostilor activisti comunisti la presedentia Romaniei,
fapt ce il priveste pe Ion Iliescu, “ ascensiunea politica a unui grup de
disidenti anticeausisti din interiorul PCR-ului” precum si alte enunturi care
intra in contradictie cu politica FSN, pe care V.Muresan o apara, enunturi
care, pana la urma, desemneaza realitatea politica de dupa Revolutie,
realitate pe care societatea romaneasca credea ca a distrus-o.

In continuarea articolului, autorul revine la punctele 7 si 8, insa de

data aceasta, el scrie ca aceste doua puncte sunt singurele care au logica in
tot textul Proclamatiei, restul acesteia fiind “doar un ambala atragator”.

Pentru a intelege mai bine modul in care autorul isi apara

“superiorii”am sa includ un scurt fragment din interiorul articolului,
fragment semnificativ atat din privinta controlului exercitat de catre FSN
asupra intregului cotidian, cat si din privinta scopului acestui control, si
anume, manipularea opiniei publice.

“E bine sa inteleaga lumea dedesupturile acestei strategii. Nu cumva

este strategia PNT-cd de eliminare a FSN, de pe arena politica si a d-lui
Iliescu de la candidatura prezidentiala, strategia inceputa cu tentativa de
lovitura de guvern din 28 ian. 1990 si continuata cu demonstratiile
saptamanale din Capitala, cu propaganda indecenta din “Dreptatea” etc ? Se
urmareste prin aceasta binele tarii? Sa deschidem bine ochii! ”Proclamatia
de la Timisoara“ a fost o proclamatie de partid si nu proclamatia cetatenilor
timisoreni”.
 Cert este ca, intr-adevar, atat prin manifestatiile populare din orase ca
Timisoara, Cluj sau Bucuresti cat si prin “Proclamatia de la Timisoara” se
incerca eliminarea FSN-ului, caci dintre acestia faceau parte multi activisti ai
fostului partid comunist, ceea nu se dorea in noua societate democratica, si
mai ales, este absolut evident si normal ca acestia sa nu doreasca candidatura
la presedentie a lui Ion Iliescu, fiind fost secretar de partid al Romaniei
comuniste.

Ce intelegem prin ultimele propozitii ale articolului sau? intelegem ca

V. Muresan se contrazice pe sine si incearca sa mascheze defapt strategia
membrilor partidui FSN-ist care incearca sa preia puterea in stat, si pana la
urma si reusesc acest lucru. Astfel ca, enuntul “ne vedem nevoiti sa
explicam intregii natiuni pentru ce au pornit timisorenii Revolutia, pentru ce
au luptat si multi si-au jertfit viata, precum ce suntem in continuarehotarati
sa luptam cu orice pret si impotriva oricui, pana la victoria deplina” nu este
atat de lipsit de sens, precum spune V. Muresan.

3. Problema teroristilor si implicatia FSN

Chiar daca trecusera mai mult de cinci luni de la Revolutie, opinia

publica si reprezentantii acesteia, adica mass-media, a continuat sa-si
manifeste interesul fata de problemele din timpul revolutiei, iar FSN este tot
mai insistent acuzat ca ar fi inscenat o falsa lupta antiterorista. Cum
reactioneaza cotidianul “Azi”? Ca replica la acuzele aduse FSN-ului, Tudor
Balteanu in articolul “Industria scenariilor” afirma ca pe 22 decembrie 1989
la Timisoara s-a deschis focul la ora 15 si 45 “inainte ca FSN sa apara”.
Aceasta dovedeste falsitatea teoriilor care acuza FSN de complicitate cu
teroristii, explica ziarul “Azi”. Faptul este, totusi, neadevarat, caci in 22
decembrie la Timisoara s-a deschis focul mult mai tirziu, dupa aparitia FSN,
sustin timisorenii. Din pacate insa, majoritatea romanilor sunt convinsi ca
adevarul este dat de FSN, mai ales ca opozitia este mai preocupata de alte
probleme ale societatii (jos comunismul, integrarea in Europa, ritmul
reformei) decit de contracararea propagandei FSN.

Necesitatea explicarii problemei teroristilor devine totusi evidenta

pentru partidul de guvernamint, astfel, in articolul "Un front credibil" semnat
tot de V. Muresan in ziarul "Azi" din 2 august 1990 se cere, printre altele,
formularea unui punct de vedere oficial al FSN despre acest subiect.
"Trebuie sa ne fie clar ca pe acest teren opozitia este in avans si cronicizarea
acestei ramineri in urma poate deveni nerecuperabila" scrie V. Muresan in
articolul sau.

Tot in legatura cu acest subiect, in editia ziarului “Azi” din 30 august

1990 este publicat articolul “Procesul lui Filip Teodorescu si

neorevizionismul maghiar” de I. Baicu. Aici se afirma ca responsabilitatea
crimelor savirsite in decembrie 1989 revine nu regimului Ceausescu, ci
“celor citeva mii de agenti infiltrati de Budapesta (si de Moscova)”.
Articolul justifica si deschiderea focului impotriva demonstrantilor: “In fata
vandalilor care au provocat pagube de milioane de lei si au palmuit obrazul
armatei aflate sub juramint si sub drapel, orice militar din orice tara a lumii
ar fi tras”.

Problema teroristilor si pedepsirea celor care au comis atatea crime

in 1989 va fi un subiect de dezbatere de-alungul a peste 4 ani sau poate
chiar mai mult, insa, din nefericire, acest caz inca nu s-a elucidat fiind “prea
multe complicatii” si controverse la mijloc pentru rezolvarea lui.

4. Alte articole, alte subiecte in contextul noului regim

Rasfoind editiile vechi ale ziarelor romanesti, imbibate cu mirosul

trecutului, dai peste articole care incearca sa aduca un plus noii societati
create dupa ’89. Se evidentiaza aparitia unor noi tipuri de subiecte, care in
perioada regimului totalitar, erau considerate subiecte tabu (daca nu e prea
puternic cuvantul). Astfel remarcam titluri ca ”…si lui Dumnezeu ii place”
unde apare, langa acest titlu, si fotografia unei tinere domnisoare in nud, sau
multe alte subiecte si titluri incitative despre muzica, sau concursuri,
subiecte care au ca principal scop divertismentul si destinderea cititorului.

Totusi, marea majoritate a subiectelor tratate in presa romaneasca

post-revolutionara a anilor 1990 si 1991 sunt problemele si solutiile noii
realitati a Romaniei democratice. Mentionez titluri ca “Ce s-a intamplat, ce
se intampla cu noi”, articol aparut in editia cu numarul 7 din 20 aprilie 1990
al ziarului “Azi”, unde un grup de tineri cercetatori, care se autointituleaza
IMPACT, descriu situatia Romaniei de dupa Revolutie, analizand din punct
de vedere economic, social si politic problemele nou aparute si posibilele
solutii de rezolvare ale acestora.

Articolul “Intelectualitatea si Reconstructia” scris de catre prof. univ.

N. Ion Blaga este semnificativ in situatia in care, noul regim democratic
avea nevoie de o noua clasa sociala dominanta, si anume, clasa
intelectualilor, cu ajutorul caruia se va putea restructura din mai multe
puncte de vedere, intreaga societate romaneasca. Nu doar ideea de progres
cu participarea intelectualilor reiese din abordarea acestui subiect de catre
autor, ci si diferenta dintre clasa sociala dominanta in perioada comunista, si
anume muncitorimea si taranimea, si interesul spre inelectualitate in noua
societate democratica.

In concluzie la lucrarea de fata, mentionez doar un singur lucru, si

anume, ca mass-media a avut o contributie semnificativa in orientarea
opiniei publice asupra noului sitem democratic. As putea spune chiar ca a
avut un impact imens, schimband mentalitatea politica si economica a
societatii, asemanator cu efectele unei manipulari in masa, insa poate aceste
cuvinte sunt prea puternice in situatia noastra.

Teoria si practica manipularii

Jurnalism anul III

Bibliografie:

Articole din ziarul “Azi”:

1. V. Muresan - “Jos nomenclatura comunista”

“Despre Proclamatia de la Timisoara”

2. Nicolae Lotreanu - “Cine ne manipuleaza”

3. N.Ion Blaga - “ Intelectualitatea si Reconstructia”

4. Grupul IMPACT - “Ce s-a intamplat, ce se intampla”

Carti:

1. G. Schwartz - “Politica si presa”

2. R. Mares - “Manual de sinucidere”

3. V. Visinescu - “O istorie a presei romanesti”