Sunteți pe pagina 1din 2

Obicetul contractului

Prestatia la care partile sau numai una din ele se obliga. Obiectul contractului trebuie sa indeplineasca anumite conditii prevazute de lege: a. Sa fie licit, deci sa fie conform cu legea si celelalte reguli de convietuire sociala; b. Lucrurile la care se refera prestatia sa se afle in circuitul civil; c. Sa fie determinat ori determinabil in viitor; d. Sa fie posibil; e. Sa constituie un fapt personal al celui care se obliga.

Obiectul raportului civil


Prin obiect al raportului juridic civil ntelegem actiunea la care este ndrituit subiectul activ si cea de care este tinut subiectul pasiv. Deci, ntotdeauna obiectul raportului juridic civil este format din conduita partilor

Circuitul civil
Proces complex format din ansamblul raporturilor juridice civile care au luat nastere ori sunt posibile in conformitate cu prevederile lefii.Potrivit unui principiu general, se afla in circuit civil bunurile si valorile susceotibile de a fi dobandite, conservate, administrate, folosite ori instrainate prin acte de drept civil. In considerarea insusirilor intrinseci ale lucrurilor ori a intereselor superioare ale societatii, bazata pe proprietatea comuna a intregului popor, sunt scoase din circuitele civile unele bunuri, cum sunt: bunurile care nu sunt susceptibile de apropiere; aerul, lumina soarelui, etc.; bunurile care constituie numai proprietatea intregului popor, prevazute in Constitutie ; bogatiile de orice natura ale subsolului, minele, padurile, apele, etc.;terenurile agricole si terenurile din perimetrul construibil al localitatilor, aflate in proprietatea persoanelor fizice, care, cu unele exceptii, nu pot fi dobandite sau instrainate prin acte juridice civile; unele bunuri din patrimoniul cultural national

Obiectul dr. civile:


Obiectul de reglementare a dreptului civil l constituie raporturile patrimoniale i raporturile nepatrimoniale. Raporturile patrimoniale reprezint relaii sociale care au un coninut economic, din care rezult drepturi i obligaii evaluabile n bani (ex.: vnzarea unui bun, prestarea unui serviciu, executarea unei lucrri). Raporturile personale nepatrimoniale reprezint relaii sociale care nu au un coninut economic, din care rezult drepturi i obligaii neevaluabile n bani.

Obiectul drepturilor subiective civile - Notiuni introductive


Notiunea de obiect al dreptului subiectiv civil. Notiunea de obiect al dreptului subiectiv a starnit vii dezbateri. Excesiv de relationista, teoria socialis 353d35d ta a dreptului, urmata si astazi de multi teoreticieni, a tratat, in general, obiectul raportului juridic si nu al dreptului subiectiv.

Acest obiect este constituit din actiunea sau abtinerea pe care subiectul activ (titularul dreptului) o poate pretinde subiectului pasiv. In aceasta conceptie bunurile sunt fie obiect derivat al raportului juridic, fie nu sunt considerate ca atare. Cum aratam si cu un alt prilej[1], credem ca lucrurile constituie obiect derivat al raportului juridic civil pentru ca actiunea, abstentiunea se refera la ele, deci tocmai pentru ca ele constituie obiect al obiectului raportului juridic civil. Cu alte cuvinte, conduita subiectului dreptului in raport vizeaza valoarea care formeaza substanta dreptului subiectiv. Obiectul dreptului subiectiv nu este totuna cu obiectul relatiei juridice. Actiunea la care este indrituit subiectul activ si de care este tinut subiectul pasiv tine deja de relatia juridica dintre ei si nu ca atare de dreptul subiectiv, in timp ce obiectul dreptului subiectiv trebuie sa fie inerent acestuia ca atare. Acest obiect il reprezinta valoarea care formeaza miza dreptului[2]. Nu este vorba propriu-zis de lucruri in sens material, ci de bunuri, adica de valori deja sociale. Valorile care pot forma obiectul dreptului subiectiv. Acest obiect poate sa fie corporal, dar nu trebuie sa ne facem despre el o reprezentare pur materiala. Obiectul poate fi un bun incorporal la fel de bine ca un bun corporal. Dar, valoarea care formeaza obiectul dreptului poate fi de ordin intelectual, moral sau pur si simplu umana: - valori inerente persoanei umane: drepturi ale personalitatii (viata, libertate, onoare) sau relatiilor cu alte persoane (relatii de casatorie, relatii de familie); - bunuri corporale, mobile sau imobile; - bunuri necorporale, creatii intelectuale cum ar fi o opera literara sau o inventie; - prestatii ale altei persoane, pozitive sau negative, pecuniare sau extrapatrimoniale: prestatii in bani, in munca; o obligatie de neconcurenta; executarea unei opere de arta; prestarea serviciilor medicale; - statute si functii apartinand vietii civile sau comerciale ori vietii publice: statutul de tutore, functia administratorului unei societati comerciale, functia publica etc.

Obiectul obligaiei
(1) Obiectul obligaiei este prestaia la care se angajeaz debitorul. (2) Sub sanciunea nulitii absolute, el trebuie s fie determinat sau cel puin determinabil i licit.

S-ar putea să vă placă și