Junimea este o societate culturara constituita la Iasi prin 1863-1864,dupa opinia fondatorilor ei,cinci tineri intelectuali:Titu Maiorescu,Petre Carp,Iacob

Negruzzi,Vasile Pogor si Theodor Rosetti pe care afinitatile dintre personalitatile lor ii unesc intr-un cenaclu in care se dezbat public probleme culturale de seama din epoca de dupa 1860:probleme de ortografie si limba,proiectarea unei antologii de poezie romaneasca,organizarea unor conferinte prin care sa raspandeasca in public o serie de cunostinte istorice,politice,economice si de cultura. Junimea reprezinta cea mai importanta grupare literara din cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea.Tudor Vianu apreciaza ca Junimea reuneste cele mai mari personalitati intelectuale ale vremii. Titu Maiorescu Critic literar si estetician inzestrat.S-a nascut la Craiova.Fiul profesorului ardelean Ion Maiorescu,dupa parerea lui Tudor Vianu,un remarcabil politician..Intemeiaza Societatea Junimea (1864)si revista Convorbiri literare(1867). Titu Maiorescu si-a lasat amprenta asupra uneia dintre cele mai stralucite perioade din lieratura romana: epoca junimista.Odata Constituita Societatea Junimea, criticul avea sa fie mentorul acesteia,imprimandu-I un spirit de seriozitate in abordarea problemelor literare,lingvistice,filozofice sau istorice si un discernamant in judecata estetica a creatiilor literare.Spirit multilateral,Titu Maiorescu a scris mai multe studii care se clasifica astfel: "O cercetare critica asupra poeziei romana de la 1867" Primul articol a lui Maiorescu,scris cu intentia de a fixa cateva criticii,ala aprecierii operei literare in vederea alcatuirii unei antologii a fost "O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867.Pana la Maiorescu critica literara aratase la ce serveste poezia ,intr-o vreme cand literatura romana era angajata prin marii ei scriitori la sustinerea idelurilor revolutionare,in spiritul originalitatii istorice si nationale.Maiorescu isi propune sa arate ce este poezia in orice conditii istorice,ea trebuind sa serveasca idealurile sociale prin conditia ei proprie de arta. De aceea criticul incepe cu o definitie:"Poezia,ca toate artele,este chemata sa exprime frumosul; in deosebire de stiinta,care se ocupa de adevar.Ceea dintai si cea mai mare diferenta intre adrevar si frumos este ca adevarul cuprinde numai ideii,pe cand frumosul cuprinde idei manifestate in forma sensibila\" . In aceasta definitie Maiorescu deduce doua conditiuni elementare ale fiecarei lucrari artistice:conditiunea materiala si conditiuneaideala,una tinand de forma,cealalta de continut. Conditiunea materiala a poeziei - "Poezia trebuie sa destepte prin cuvintele ei imagini sensibile in fantazia auditoriului." - "Frumosul nu e o idee teoretica, ci o idee invalita in forma sensibila" procedee recomandate poetilor: - alegerea cuvintelor mai putin abstracte - folosirea epitetelor ornante si a personificarilor - comparatia (noua si justa) si tropul in general Conditiunea ideala a poeziei - "Ideea sau obiectul exprimat prin poezie este totdeauna un simtimant sau o pasiune, si niciodata o cugetare exclusiv intelectuala" - obiecte poetice: iubirea, ura, tristetea, bucuria, desperarea, mania - "Poezia e un product de lux al vietii intelectuale" - concluzie: "scopul esteticii nu e de a crea frumosul, ci de a ne feri de mediocritati" "Comediile lui I.L.Caragiale"(1885) Studiul lui Maiorescu despre Comediile d.lui Caragiale este o exemplificare a acestei mijlociri a criticului intre creator si public, pentru progresul adevarului. Cu comediile lui Caragiale se intamplase ceea ce criticul spunea: combaterea violenta din partea celor multi a ideii nascute in atmosfera actualitatii, din chiar mediul luptelor intelectuale ale epocii. Piesele fusesera fluierate de public iar criticul, ca un mentor, intervine pentru a explica publicului ideea si a o duce

spre succesul ei definitiv. Criticul procedeaza ca un estetician, care exemplifica prin arta scriitorului principiile valabile ale artei comicului. Punctul de sprijin al argumentarii este aprecierea calitatii artistice a operei discutate, pentru a se arata in continuare in ce consta ea: "Lucrarea d-lui Caragiale este originala; comediile sale pun in scena cateva tipuri din viata noastra sociala de astazi si le dezvolta cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul infatisarii lor in situatiile anume alese de autor. Stratul social pe care il infatiseaza mai cu deosebire aceste comedii este luat de jos si ne arata aspectul unor simtaminte omenesti, dealtminteri aceleasi la toata lumea, manifestate insa aici cu o nota specifica, adica sub formele unei spoieli de civilizatie occidentala,strecurata in mod precipitat in acel strat si transformata aici intr-o adevarata caricatura a culturii moderne ". Caragiale ne arata realitatea din partea ei comica" si, marginindu-ne la relevarea meritului necontestabil al comediilor autorului nostru, putem constata si recunoaste acest merit in scoaterea si infatisarea plina de spirit a tipurilor si situatiilor din chiar miezul unei parti a vietii noastre sociale, fara imitare sau imprumutare din alte literaturi straine". Comediile lui Caragiale sunt adevarata arta, de aceea sunt morale.arta este morala nu ca idee, separata de compozitia ei artistica, ci prin insusi procesul de creatie artistica, deci ca forma, prin care ideea devine arta. Critice - "...o comedie nu are nimic a face cu politica de partid; autorul isi ia persoanele sale din societatea contimporana cum este, pune in evidenta partea comica cum o gaseste si Caragiale, care astazi isi bate joc de fraza demagogica, si-ar fi batut joc ieri de islic si tombatera si isi va bate joc maine de fraza reactionara, si in toate aceste cazuri va fi in dreptul sau literar incontestabil." - " ...ar trebui sa ne marginim la simpla tragere a liniei de hotar intre ceea ce este arta si se poate cere de la arta si intre ceea ce nu este arta si nu i se poate cere." - " Comediile d-lui Caragiale, dupa parerea noastra sunt plante adevarate, fie tufis, fie fire de iarba, si daca au viata lor organica, vor avea si puterea de a trai." Titu Maiorescu "Eminescu si poeziile lui"(1889) "Ceea ce caracterizeaza mai intai de toate personalitatea lui Eminescu, este o asa de covarsitoare inteligenta, ajutata de o memorie, careia nimic din cele ce-si intiparise vreodata nu-i mai scapa (nici chiar in epoca alienatiei declarate), incat lumea in care traia el dupa firea lui si fara nici o sila, era aproape exclusiv lumea ideilor generale ce si le insusise si le avea pururea la indemana." Titu Maiorescu Cuvintele de amor fericit si nefericit nu se pot aplica lui Eminescu in acceptiunea de toate zilele. Nici o individualitate femeiasca nu-l putea captiva si tinea cu desavarsire in marginirea ei. Ca si Leopardi in Aspasia, el nu vedea in femeia iubita decat copia imperfecta a unui prototip nerealizabil. il iubea intamplatoarea copie sau il parasea, tot copie ramanea, si el cu melancolie impersonala isi cauta refugiul intr-o lume mai potrivita cu el, in lumea cugetarii si a poeziei. De aci Luceafarul" cu versurile de la sfarsit: \"Ce-ti pasa tie, chip de lut, Dac-oi fi eu sau altul? Traind in cercul vostru stramt Norocul va petrece; Ci eu in lumea mea ma simt Nemuritor si rece.\" "Ce a fost si ce a devenit Eminescu este rezultatul geniului sau innascut,care era prea puternic in a sa proprie fiinta incat sa-l fi abatut vreun contact cu lumea de la drumul sau firesc . " Titu Maiorescu "Acesta a fost Eminescu,aceasta este opera lui.Pe cat se poate omeneste prevedea,literatura poetica romana va incepe in sec.al XX-lea sub auspiciile geniului lui,si forma limbii nationale,care si-a gasit in poatul Eminescu cea mai frumoasa infaptuire pana astazi,va fi punctul de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare a

vestmantului cugetarii romanesti. " Titu Maiorescu Critice "Cu totul osebit in felul sau, om al timpului modern, deocamdata blazat in cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate, pana acum asa de putin format incat ne vine greu sa-l citam indata dupa Alecsandri, dar in fine poet, poet in toata puterea cuvantului, este d. Mihail Eminescu." Titu Maiorescu