Modernitatea desemneaza miscarea politica si filozofica a ultimelor trei secole de istorie occidentala.

Se caracterizeaza in principal prin cinci procese convergente: individualizarea prin distrugerea vechilor comunitati de apartenenta; masificarea prin adoptarea de comportamente si de moduri de viata standardizate; desacralizarea marilor mesaje religioase in vederea unei interpretari stiintifice a lumii; suprematia ratiunii instrumentale prin intermediul schimbului de marfuri si eficacitatii tehnologice; universalizarea prin extinderea planetara a unui model de societate prezentat ca singurul model posibil si deci prin urmare un model superior. Diversele scoli filozofice moderne, concurente si cateodata contradictorii, sunt de acord asupra esentialului: ideea ca exista o solutie unica si universala la toate fenomenele sociale, morale si politice. Umanitatea apare in fata modernitatii ca o suma de indivizi rationali care, din interes, din convingere morala, din simpatie sau din credinta, sunt chemati sa realizeze unitatea in istorie. Din aceasta perspectiva, diversitatea lumii devine un obstacol si tot ceea ce diferentiaza oamenii este perceput in mod accesoriu sau contingent, depasit si periculos. In masura in care modernitatea n-a fost doar un corp de idei, dar si un mod de actiunea, aceasta a tentat prin toate mijloacele posibile sa sustraga indivizii apartenentei lor singulare cu scopul de a-i face sa se asemene unui mod universal de asociere. Cel mai eficient acestui scop s-a dovedit a fi piata economica. Liberalismul incarneaza ideologia dominanta a modernitatii, fiind prima ideologie care a aparut si ultima care va disparea. La inceput, gandirea liberala a eliberat economia de morala, politica si de societate, sub care fusese in precedent supusa. Intr-un al doilea moment, liberalismul a facut din valoarea mercantila instanta suverana a vietii comune. Primatul regatului cantitatii schiteaza acest pasaj de la economia de piata la societatea de piata, adica extinderea catre toate domeniile existentei a legilor schimbului mercantil ncoronat de mana invizibila. Pe de alta parte, liberalismul a generat individualismul modern plecand de la o antropologie falsa atat din punct de vedere descriptiv cat si normativ, bazata pe un individ unidimensional care detine drepturi imprescriptibile dintr-o natura asociala, si care ar trebuie sa incerce sa isi maximizeze in permanenta interesul personal prin eliminarea tuturor consideratiilor necuantificabile si a tuturor valorilor irelevante din punct de vedere a calculului rational. Caracterul neechitabil a liberalismului a cauzat in secolul al XIX-lea o legitima reactie prin aparitia miscarii socialiste. Dar aceasta din urma s-a dezvoltat sub influenta teoriilor marxiste. Ori, cu toate ca exista diferente, liberalismul si marxismul apartin aceluiasi univers, mostenit din gandirea secolului Luminelor: acelasi individualism de fond, acelasi universalism egalitar, acelasi rationalism, acelasi primat al factorului economic, aceeasi viziune asupra valorii emancipatoare a muncii, aceeasi incredere in progresul continuu, aceeasi aspiratie la sfarsitul istoriei. Liberalismul doar a realizat mai eficient anumite obiective pe care le impartasea impreuna cu marxismul: eradicarea identitatilor colective si a culturilor traditionale, desacralizarea lumii, universalizarea sistemului de productie. In sfarsit, liberalismul neaga specificitatea politicii, care implica intotdeauna arbitrul deciziei si pluralitatea scopurilor. Politica liberala, din acest punct de vedere, apare ca o contradictie in termeni. Dorind sa formeze un liant social plecand de la o teorie a deciziei rationale prin care cetateanul urmareste utilitatea, aceasta se bazeaza pe un ideal de gestiune stiintifica a societatii globale, pe care doreste sa o administreze prin expertiza tehnica. Statul de drept liberal, adesea sinonim al republicii avocatilor, de asemenea crede ca poate sa se abtina de la propunerea unui model de viata si aspira sa neutralizeze conflictele inerente diversitatii sociale prin intermediul unor proceduri pur juridice care vizeaza sa determine mai degraba ceea ce este just decat ceea ce este bine. Spatiul public se dizolva in cel privat, atata vreme cat democratia reprezentativa se reduce la o piata unde se intalneste o oferta din ce in ce mai

restransa (prin redirectionarea programelor si convergenta politicilor) si o cerere din ce in ce mai putin motivata (prin abtinere). In era mondializarii, liberalismul nu se mai prezinta ca o ideologie, ci ca un sistem mondial de productie si de reproducere a oamenilor si a marfurilor, penetrat de hiper-moralismul drepturilor omului. Prin formele sale economice, politice si morale, liberalismul reprezinta blocul central de idei al unei modernitati aflata la sfarsit de ciclu.

Traducere si adaptare: Remus Tanasa dupa manifestul Grupului de Cercetare si Studiu pentru Civilizatia Europeana (Groupement de recherche et dtudes pour la civilisation europenne).
Share on Facebook

Trimite si prietenilor:

11 Comentarii To Modernitate i Liberalism

1.

Moshu Says:

October 22, 2011 at 5:15 am

0 0

Rate This
P.S. Cand spun De fapt, daca ne gandim ca cei mai multi erau masoni se poate forta un pic si concluzia asta. glumesc, daca nu s-a prins cineva

2.

Moshu Says:

October 22, 2011 at 5:13 am

0 0 Rate This
Datele statistice ale guvernelor romanesti din perioada 1900-1918 sunt marxiste? Ca ce am aratat eu de acolo vine. Dar ce sa stie aceste guverne, sau marxisti ca Averescu, Antonescu, Petrescu si altii asemenea, care au facut un mare scandal public pe aceasta tema Sau alti marxisti, ca ambasadorii britanici, rusi sau germani in Romania De fapt, daca ne gandim ca cei mai multi erau masoni se poate forta un pic si concluzia asta. Dar stii, Donkeypapuas, mai usor cu misto-ul, ca nu da bine. Ironia si umorul sunt altceva, si oricum nu-si au locul intr-o argumentatie de felul asta. La absurditatea gargantuesca a ideii ca liberalii au facut Romania Mare cand au fost la un pas de a distruge cu totul Romania prin incompetenta, coruptie si tradare nu s-a raspuns nici macar cu ironie, cu atat mai putin cu misto-uri. Si, in alta ordine de idei, niciun nume nu este o garantie, afara de cel al lui Dumnezeu. Nu de alta, dar tot omul mai greseste.