Sunteți pe pagina 1din 3

1

Inovaţia calendarului
de Fericitul Stareţ Gavriil,
fostul egumen al mânăstirii Dionisiu,
Muntele Athos

Următorul eseu este luat din Fericitul Stareţ Gavriil Dionisiatul, cel mai recent volum al seriei
Sfinţi Ortodocşi Contemporani (Belmont, MA: Institute for Byzantine and Modern Greek Studies,
1999), de profesorul Constantine Cavarnos. Elogiul şi apărarea elocventă a Stareţului Gavriil aduse
Vechiului Calendar sunt importante, de vreme ce el nu a făcut parte din mişcarea vechilor calendarişti
şi a fost un Stareţ Athonit celebru, recunoscut pentru acuitatea sa teologica şi sfinţenia sa de către
întreaga Biserică Ortodoxă. Deşi nu atinge în mod specific chestiunea în acest scurt articol, părintele a
recunoscut legătura între ecumenismul politic şi inovaţia calendarului, condamnând ecumenismul cu
glas tare, cu tărie şi fermitate, ca pe un atac împotriva a înseşi identităţii Bisericii Ortodoxe.

DEŞI SFÂNTUL MUNTE al Athonului este guvernat în chestiuni ecleziastice, de la


începuturile sale, potrivit aşa-zisului Calendar Vechi (iulian), cu toate acestea suferă în urma
consecinţelor schimbării Calendarului. Părinţii Sfântului Munte s-au împărţit între cei ce
comemorează numele Patriarhului Ecumenic şi cei care nu îl comemorează, considerându-l
pricina acestei schimbări în Biserică.

Această întristătoare dezbinare, care există din 1924, a avut şi alte urmări triste. A avut
ca rezultat răcirea religioasă a „lumii”, a clătinat încrederea în trăinicia sfintelor Canoane şi a
Hotărârilor Sinodale, a îndepărtat, îndeosebi, tineretul de valorile duhovniceşti şi i-a dezbinat
pe cei din „lume”, în doua grupări, opuse una alteia.

Împărţirea mădularelor Bisericii în „Noii Calendarişti” şi „Vechii Calendarişti” a


provocat tulburare în societate, atât în rândul clerului, cât şi al mirenilor. Este de notat că cei
ce urmează calendarul tradiţional („vechi”) sunt o mulţime, aproape o pătrime din populaţia
Greciei [în anii 1960, când scria Stareţul Gavriil – n.ed.] şi alcătuiesc partea ei cea mai
patriotica.

Prin urmare, guvernul şi biserica greacă ar trebui să depună toate eforturile cu putinţă
pentru a readuce calendarul vechi (iulian), spre slava lui Dumnezeu şi împăcarea Bisericii şi a
poporului grec.

***

Nimeni nu ignoră faptul că din anul 1924 încoace a existat o tulburare profundă în
conştiinţa unui mare segment din populaţia Greciei – şi, cu adevărat, în acel segment care este
cel mai dăruit, din întreaga sa inimă, tradiţiilor elene creştine. Această tulburare a fost
pricinuită şi există până în ziua de azi, în urma schimbării inoportune a Calendarului Eclezial
al zilelor sfinte (Heortologion), cu scopul de a fi adaptat – precum s-a spus – Calendarului
Politic (Acesta din urmă a fost instituit ceva mai devreme, în locul vechiului calendar, ce era
urmat până în atunci).

Este un fapt cunoscut de către toată lumea că nici o tulburare serioasă nu a fost cauzată
de schimbarea Calendarului Politic. Oamenii noştri l-au primit cu calm, convinşi de
declaraţiile făcute de către guvern, cum că schimbarea ţintea uşurarea tranzacţiilor de natură
comercială cu alte ţări.
2

În pofida acestui fapt, dintr-o dată, şi fără un motiv serios, fără argumente solide,
Calendarul Bisericii, sau şirul zilelor sfinte neschimbătoare, a fost schimbat, zilele acestor
praznice fiind mutate înainte cu treisprezece zile. Argumentul oferit pentru schimbare a fost
că ziua noastră naţională – adică, ziua Declaraţiei Războiului de Independenţă din 1821 – şi
praznicul Bunei-vestiri a Născătoarei de Dumnezeu ar putea cădea în aceeaşi zi.

Aceasta inovaţie a răsturnat Rânduiala Bisericii, întemeiată şi veche de secole. Au


rezultat neorânduieli inadmisibile în Biserică. Astfel, din vreme în vreme, Postul Sfinţilor
Apostoli este desfiinţat pe deplin, iar, în alte dăţi, este scurtat cu câteva zile, depinzând de data
schimbătoare a Sfintelor Paşti în relaţia cu Noul Calendar. Mai mult, aceasta inovaţie sporeşte
cu treisprezece zile perioada în care mâncarea cărnii este îngăduită, între Crăciun şi Apokreo
(Duminica lăsatului sec de carne).

În afara acestor schimbări, introducerea Noului Calendar a răsturnat întru-tot-lăudata


Rânduială a Bisericii noastre, potrivit căreia problemele importante trebuie rezolvate în Sinod
şi prin împreună-hotărârea tuturor Bisericilor Creştine Ortodoxe. Aceasta Rânduială a fost
urmata cu stricteţe chiar de la înfiinţarea Bisericii, adică din vremea sfinţilor Apostoli. După
aceasta, a fost păstrată prin Sinoadele Ecumenice, sau prin Sinoadele Regionale [locale] (din
pricina destrămării orânduielii politice sau a dificultăţilor de călătorie), niciodată în mod
unilateral.

Aceasta cale de soluţionare a marilor probleme ale Bisericii, precum şi a păstrării


tradiţiilor şi a chipurilor stabilite ale Rânduielii, aşa cum este Calendarul sfintelor praznice,
este ocrotită de decrete împărăteşti, de hotărâri apostolice, şi de către sfintele Canoane ale
Sinoadelor Ecumenice şi Regionale.

Chiar şi conform jurisprudenţei contemporane, pentru ca o parte a Constituţiei unei


ţări să fie revizuită, este necesară o adunare naţională. În pofida tuturor acestora, în cazul
schimbării calendarului, nici Bisericile Ortodoxe locale nu au fost consultate, nici măcar
Ierarhia locală. Inovarea a fost făcuta ca printr-un ordin al poliţiei, şi nu printr-un Sinod Pan-
Ortodox.

Ca rezultat, clerul şi mirenii evlavioşi ai Greciei au fost profund scandalizaţi.


Majoritatea clericilor, a căror condiţie era de angajaţi ai Bisericii, s-au supus ordinului,
îndreptăţindu-se că au făcut astfel pentru a preveni o schismă în Biserică. Aceasta s-a petrecut
în perioada în care Statul [grec] trecea prin marea încercare a dezastrului din Asia Mică.

Totuşi, schisma nu a putut fi evitată, întrucât membrii sfântului cler, ai mânăstirilor şi


ai comunităţii academice (epistemonikos kosmos) s-au ridicat împotriva acestei inovaţii silite.
Erau oameni curajoşi, plini de râvnă dumnezeiască. Au atras atenţia asupra primejdiilor unei
astfel de schimbări. Au înfierat maniera în care a fost făcută schimbarea, şi i-au luminat pe
oamenii evlavioşi în ceea ce priveşte acest act anti-ortodox. Astfel, a apărut Biserica Vechilor
Calendarişti.

Vechii Calendarişti sunt credincioşi pana la moarte tradiţiilor Bisericii. Arată duh de
jertfă a sinelui, aşa cum o dovedesc bisericile, mânăstirile, şi instituţiile de binefacere pe care
le-au întemeiat, ridicat şi păstrat fără nici un ajutor din partea Statului. Este dovedit şi de
sfântul cler, care, deşi prigonit şi în sărăcie, îşi săvârşeşte lucrarea fără salarii sau alocaţii, de
care se bucură clerul Bisericii „oficiale” (episemos). Mai mult, sunt recunoscuţi de către toată
lumea ca nişte patrioţi autentici.
3

Lucrurile acestea sunt scrise pentru istorie, cu scopul de face vădit caracterul anti-
canonic şi anti-ortodox al schimbării Calendarului Bisericii Ortodoxe.

Mulţi cred ca Vechii Calendarişti doresc revocarea Calendarului Politic, şi să aducă


neorânduială în treburile sociale şi comerciale ale oamenilor. Din această pricină, ei se opun
cu tărie vederilor şi acţiunilor Vechilor Calendarişti. Însă se înşeală. Vechii Calendarişti nu cer
revocarea Calendarului Politic.

În ce priveşte chestiunea sărbătoririi zilei naţionale, aceasta poate fi soluţionată cu


uşurinţă, deoarece nu există un acord în ceea ce priveşte data precisă a începerii Războiului de
Independenţă, iar la vremea aceea grecii nu urmau Noul Calendar.

Există o singură soluţie la problema Calendarului, şi aceasta este restaurarea


Calendarului Tradiţional (Vechi). Ea trebuie făcută prin hotărârea comună a Sfântului Sinod
al Bisericii Greciei şi a guvernului grec. Poate fi realizată cu uşurinţă, daca există smerenie şi
bună voinţă. Aşa precum Biserica Greciei a introdus în mod unilateral Noul Calendar, în
aceeaşi maniera, ea se poate întoarce de îndată la Vechiul Calendar.

Nădăjduim că guvernul nostru se va hotărî să aducă pace în Biserică, şi că Sfântul


Sinod, ca o Maică iubitoare, căreia îi pasă chiar şi de cel din urmă copil al ei, va aproba
restaurarea Calendarului Tradiţional, de dragul unităţii. Astfel, toţi grecii, cu o singură gură şi
o singură inimă, vor slăvi în aceeaşi vreme Atotsfântul nume al Dumnezeului nostru cel
binecuvântat.

A greşi e omeneşte, dar a persista în greşeală este de neiertat şi un păcat. Restaurarea


Vechiului Calendar va aduce pace conştiinţei tuturor. Va aduce unitate şi pace Bisericii
noastre, şi va întări credinţa, lucruri de atâta trebuinţă lumii destrămată duhovniceşte din ziua
de astăzi. Va fi mare bucurie în Cer şi pe Pământ, pentru fericitul eveniment al întoarcerii
grecilor la sfintele lor Tradiţii. Ne rugăm pentru aceasta din toată inima.

____________

Comentariile Stareţului Gabriel asupra inovaţiei calendarului au apărut întâia data în


periodicul Hosios Gregorios (Cuviosul Grigorie), Vol. V, Nr. 26 (mai-iunie), 1968, pag. 1016-1022
(Italicele îi aparţin profesorului Cavarnos)