Cunoastere, necunoastere, recunoastere

Cunoasterea adevarata implica recunoasterea necunoasterii. Sfantul Dionisie Areopagitul

Ce cunoastem oare cu adevarat? Stim ca suntem oameni, stim ca gandim, stim sa facem diferenta intre ce e rau si ce e bine, unii poate mai putin. Stim ca trebuie sa invatam, sa evoluam, pentru ca asa am fost invatati. Stim sa glumim, stim sa radem, sa plangem, stim sa iubim. Sau doar credem ca stim. Traim pe principiul omul cat traieste invata, dar in amalgamul de informatii ne pierdem, ne uitam, si credem ca ne stim, ca stim tot ce e de stiut, si pusi in fata vietii ne dam seama ca nu stim nimic din tot ce credeam ca stim. Stim multe dar intelegem mai putin. Ne punem uneori intrebari de genul ce este lumea?, ce este omul?, cum poate ceva sa existe?, dar ne frustram cand nu gasim raspunsuri, sau ne speriem cand gasim si ne incatusam din nou, inchizandu-ne in vechea noastra ignoranta. Acceptarea propriei ignorante este calea cunoasterii de sine, care conduce la adevarata cunoastere, conform marelui filosof Socrate. Primul pas sprea adevarata cunoastere este recunoasterea ca nu stii nimic, asa cum recunoaste si el discipolilor sai eu stiu ca nu stiu nimic. Cu cat afli mai multe, cu atat mai multe intrebari apar, fiindca in fiecare zi descoperim inca un plus sau minus al existentei noastre. Fiecare zi este o noua lectie a cunoasterii de sine, si stiind cate mai sunt de descoperit cu atit mai mult iti dai seama ca in lume sunt multe lucruri pe care nu le stii. Problematica cunoasterii este foarte complexa si, de asemenea, inepuizabila, iar progresul n lume are la baza, fara ndoiala, acumularea de cunoastere stiintifica si tehnologii tot mai performante de exploatare a acesteia. Se observa, nsa, ca pe masura ce se intensifica acest proces de acumulare a cunoasterii stiintifice, realitatea descoperita prin cunoastere devine tot mai complicata. Nu degeaba se spune in ziua de azi ca traim in era telefoanelor destepte si a oamenilor stupizi.

Oricate ni s-ar parea ca stim maine e o zi noua, un nou inceput pe care iarasi trebuie sa-l aflam si tot ce aflam ne incurca la ce am vrut sa aflam. Realizezam ca raspunsurile la intrebari ne-au facut sa cerem mai multe intrebari. Pana la urma intelegem ca toata viata am cautat sa aflam ceva si in ultimele clipe ne dam seama ca n-am reusit sa aflam nimic. Trist sau nu, adevarul este ca oricat am incerca sa cunoastem totul, nu vom putea niciodata sa spunem ca am si reusit. Cunoasterea este un infinit al carui punct final, un om nu il va putea atinge niciodata.