ANTI-AROGANŢA

1. Aspecte teoretice

Începem prin a circumscrie aria semantică a noţiunii de aroganţă. Conform

dicţionarului explicativ, aroganţa reprezintă o “purtare obraznică şi sfidătoare;
atitudine de mândrie dispreţuitoare”.

În constelaţia semantică a cuvântului aroganţă mai găsim dogmatismul,

absolutismul, intoleranţa, inflexibilitatea în gîndire, habotnicia. Toate acestea
denotă mai multe deficienţe de educaţie, un mediu care a favorizat autoritarismul
şi lipsa de creativitate, a creat false certitudini, că anumite lucruri se pot
interpreta, rezolva şi decide numai într-un anumit fel. Incapacitatea de a vedea şi
alte căi, alte soluţii este în primul rând o deficienţă a gândirii, o insuficientă
exersare a unui anumit fel de gândire – gândirea laterală sau creativă.

Cei cu o gândire dogmatică, în mod fatal predispuşi la aroganţă, sunt convinşi că

un anumit aranjament al informaţiilor este dat pentru totdeauna, că anumite
concluzii şi adevăruri pe care le posedă sunt imuabile, veşnice şi de necontestat,
uitând că iluzia certitudinii a fost o capcană în care mintea omenească a căzut de
nenumărate ori, că o concluzie ce pare inevitabilă şi absolută reprezintă la un
moment dat poate doar limitele gândirii lor – de informare, de cultură, de
percepţie.

Trebuie să pornim în combaterea aroganţei de la următoarea abordare:

percepţiile indivizilor sunt arbitrare, credinţele lor şi adevărurile în care cred sunt
derivate din experienţa lor individuală sau din experienţa generală a unei culturi
su subculturi, a unui anumit mediu sau grup social. Trebuie să ştim, şi să învăţăm
cum să explicăm şi altora că orice concepţie, orice părere şi orice idee poate
suscita îndoieli – dar nu ideile, concepţiile şi părerile sunt o problemă, ci credinţa
oarbă că doar părerile mele, ideile mele şi credinţele mele sunt cele adevărate.
În primul rând, nu trebuie să excludem că şi alţii gândesc, nu neapărat ca noi, că
şi alţii fac raţionamente, folosind informaţia ce este, teoretic, la îndămâna tuturor,
dar nu ajung la aceleaşi concluzii cu noi.

2. Tehnici pentru combaterea aroganţei

2.1 Contracararea clişeelor şi etichetelor

Ca orice element al comunicării, cuvintele, numele, noţiunile, conceptele au

apărut şi sunt folosite în scopul manevrării, procesării, organizării şi clasificării
informaţiei. Acestea contribuie la alcătuirea unor modele mentale, care pe lângă
faptul că ne ajută în a ne descurca în realitatea complexă, ne şi impun o anumită
intrpretare a realităii, ne dictează de multe ori modul în care interpretăm mediul,
fie că sunt justificate sau nu. Există şi cuvinte/expresii care denumesc mituri, şi

1
care, în loc să se conformeze unor elemente din mediu, din contră, ne dictează
modul în care interpretăm ceva, creînd la modul propriu o realitate pentru cei ce
operează cu ajutorul lor. De multe ori, această realitate a “imaginarului” este mult
mai puternică decât faptele, care , ca într-un delir colectiv, sunt interpretate în
mod iraţional, privind din afară. Clişeele/locurile comune reprezintă expresii,
intens vehiculate în vorbirea curentă, în media sau în discursul politic, ce
reprezintă de multe ori “ancore” pentru profesioniştii manipulării. Expunem
câteva clişee, intens vehiculate în discursul politic din ultimii ani: “grija faţă de
cetăţean”, “educaţia – prioritate naţională”, “societatea în tranziţie”, “firava
democraţie”, “democraţia originală”, “sărac şi cinstit”, “grija pentru cetăţean”,
“lupta anticorupţie”, “combaterea sărăciei”, “creşterea economică”, “internaţionala
socialistă”, “integrarea europeană”, “elemente destabilizatoare”, “interese străine
poporului nostru”, “revitalizarea industriei, comerţului şi turismului”, “o viaţă mai
bună”, “discursuri alarmiste şi răuvoitoare”, “noi nu ne vindem ţara”. Rugăm
cititorii să nu înţeleagă de aici că am fi împotriva semnificaţiei de bază expuse,
unele din clişee fiind principii, tendinţe, dorinţe şi aşteptări fireşti, generoase şi
demne de toată lauda. Vrem să atragem atenţia asupra modului, uneori direct şi
grosolan,alteori extrem de rafinat, prin care aceste “semnale” sunt folosite în
discursuri manipulatorii. Mai amintim că repetiţiile frazelor, sintagmelor, cuvintelor
şi numelor de persoane creează familiaritate şi reacţie pozitivă în momentul
reîntâlnirii lor, tocmai din cauza frecvenţei cu care au fost şi sunt folosite.
Reminiscenţa “limbii de lemn” în percepţia cetăţenilor, mai ales a celor în vârstă,
utilizarea frazelor şablon, integrate în conştiinţa multora în cadrul ritualurilor din
perioada comunistă (şedinţe de partid, învăţământ politic, discursuri oficiale etc.)
fac oportună folosirea acestora pentru a manipula auditoriul. Majoritatea
manipulatorilor exploatează blocajul mental datorat familiarităţii – sunt propuse
modele, scheme de acţiune, activităţi familiare auditoriului, chiar dacă acestea nu
sunt de loc verificate ca eficienţă şi productivitate, ba chiar prezintă vicii
substanţiale şi conduc la ineficienţă. Sunt binecunoscute clişeele - “să ne dea
statul, că de-aia e stat” , “geniul Carpaţilor care dă indicaţii la orice şi se pricepe
la toate”, “noi vorbim despre lucruri serioase, nu prostii – chiar dacă soluţiile
propuse sunt prosteşti”, “aveţi răbdare, suntem într-o tranziţie dificilă şi complexă
– face trimitere la generaţia de sacrificiu – cei 20 de ani” etc. Ca exerciţiu, vă
puteţi propune să analizaţi şi să demontaţi cât mai multe clişee şi false
raţionamente utilizate de către politicieni.

………atitudini şi comportamente, exemple……

MANAGEMENTUL “PORCIN” AL INFORMAŢIILOR ŞI IDEILOR PRIMITE

Un test interesant ar fi sa puneti un inidvid arogant să modereze şi să filtreze

ideile în cadrul uneu şedinţe de brain-storming sau să decidă ce informaţie este
relevantă sau nu.
Vom vedea atunci la lucru tipul de gîndire care a condus la ineficienţă socială şi
organizaţională multe firme, instituţii publice sau, chiar mai rău grupuri în care
creaţia este o aşteptare firească – cercetarea, inovarea şi schimbarea.

2
Definirea atitudinii “porcine”

În căutarea confortului propriu, şi cu o empatie redusă, managerul de acest tip

caută doar temele, abordările şi soluţiile pe care le consideră conforme cu modul
său de a gândi, selectând foarte repede şi fără scrupule doar ceea ce consideră
el valoros, fără a se asigura dacă ceea ce are o exprimare neconformă cu
propria gândire este aşa cum crede, şi fără a întreba măcar sau a lăsa timp de
clarificare, fără a parcurge măcar întreaga ofertă.

Rezultatul selecţiei îl conduce în final la concluzia că ceea ce au produs ceilalţi

este complet nesemnificativ, iar el trebuiie să refacă, să pună în loc şi să
muncească “în locul altora”. Găseşte câteva lucruri, reface, reformulează şi
probabil se regăseşte pe sine, aşa cum este – cu prejudecăţile şi limitele sale.

În acest moment, aroganţa şi-a atins obiectivul , ceilalţi lucrători sunt anihilaţi iar
arogantul şef triumfă. Aşadar, cel mai violent are dreptate, iar atitudinea
conciliantă, reflexivitatea sunt sacrificate pentru un anumit fel de operativitate.
Operativitatea porcului care a găsit un măr pe placul lui şi aruncă tot mălaiul din
troacă.

2.2. Contracararea negaţiei

A spune nu reprezintă o tactică foarte comodă, mai ales când doreşti să te

foloseşti de clişeele, prejudecăţile şi locurile comune frecvent utilizate. Este un
mecanism categoric şi lipsit de echivoc, mai ales când te foloseşti de inerţia
percepţiei publicului pentru a combate propuneri, proiecte, deschideri inovatoare
şi care necesită un anumit efort de înţelegere. De obicei, cei ce mizează pe
comoditatea, confortul mental şi prejudecăţile oamenilor au un mare aliat natural
în toate acestea. Negaţia mai are tendinţa de a deveni o etichetă permanentă, la
care poţi recurge cu succes, iar marele avantaj ce reiese de aici este că nu mai
sunt puse în discuţie premisele raţionamentului din care a izvorât. Se prea poate
ca în momentul în care eticheta a fost emisă lucrurile să fi stat chiar aşa, dar
între timp situaţia a evoluat, eticheta nu mai este valabilă, dar este folosită în
scop propagandstic. Eticheta şi tendinţa căreia I se asociază sunt păstrate până
când sunt îndepărtate de alt mod de a percepe şi a gândi, şi, din păcate, persistă
mai mult decât motivele şi contextul ce le-au generat. Mai mult, nu este uşor să
pui în discuţie etichetele, fiindcă negaţia se opune prin definiţie unei asemenea
examinări. Dacă unii dintre voi vă mai amintiţi de etichetele şi sloganele negative
puse manifestanţilor din Piaţa Universităţii, partidelor din opoziţie cu ocazia
mineriadelor - “golani”, “animale”, “drogaţi”, vânduţi occidentului”,
“destabilizatori”, “noi muncim nu gândim”, “moarte intelectualilor” - atunci, să
ştiţi că aceste etichete trăiesc în conştiinţa multora şi că vor fi folosite atunci când
va fi vremea, dacă nu vor fi fiind şi acum. Mai puteţi observa încrâncenarea,
violenţa şi agresivitatea agenţilor puterii actuale atunci când se solicită
reevaluări, rejudecarea unor situaţii şi fapte care au constituit la un moment dat

3
cauza şi motorul asocierii unor grupări politice şi de interese, precum şi a
dominanţei acestora pe scena politică şi economică.

O modalitate clasică de contracarare a etichetelor negative, nu uşor de realizat în

practică, şi care necesită exerciţiu în construirea mesajului şi discursului, o
reprezintă următoarea succesiune: 1. Reiterarea faptelor 2. Invitaţia la
suspendarea judecăţii (de multe ori, românul numeşte această stratagemă “a
face pe prostul”) 3. Avansarea în judecarea situaţiei, prezentarea de noi
elemente 4. Descoperirea noilor contexte de folosire a informaţiei. 5. Validarea
noului model cognitiv cu ajutorul faptelor pregnante, grăitoare, semnificative.
Istoria omeniri este plină de fapte şi adevăruri definitive, în care o mulţime
credea, şi care reprezentau neadevăruri. Tot aşa, se poate afla cât de greu
neadevărurile şi falsele raţionamente au putut fi îndepărtate din conştiinţa
publică.

2.3. Generarea alternativelor

O primă etapă în generarea alternativelor o constituie gruparea diferită a

conceptelor şi informaţiilor. În general, conceptele au apărut în urma unei
anumite diviziuni şi regrupări ainformaţiei. Informaţia se poate cristaliza atât la
nivelul conceptelor, clişeelor, cât şi al naraţiunilor mai largi, a “legendelor”. Atât
asemănarea artificială cât şi deosebirea artificială pot fi contestate în această
etapă. Suntem foarte înclinaţi să împărţim oamenii în anumite categorii, şi cu cât
aceste categorii sunt mai distanţate, cu atât mai utilă este regruparea acestora.
De exemplu, un personaj politic contemporan, foarte pitoresc de altfel,
argumenta înfiinţare economatelor din cartierul Cotroceni prin fraza ”acolo nu
locuiesc numai oameni bogaţi, ci şi intelectuali”. Dihotomia conceptuală “om
bogat – intelectual” poate fi contracarată de sintagmele “om de afaceri cu
educaţie solidă” sau “educaţia ca modalitate de ascensiune socială”, sau mai
bine, sintagma “societate educaţională”, propusă de Uniunea Europeană.

Relaxarea rigidităţii în gândire şi prevenirea reacţiilor exagerate trebuie să fie o

preocupare permanentă, atât în etapa de concepere a mesajelor şi discursurilor,
cât şi în situaţia discuţiilor publice sau interviurilor. În anumite situaţii, un punct de
vedere rigid poate declanşa reacţii emoţionale exagerate. În aceste situaţii un
mecanism eficient de detensionare a situaţiei îl constituie umorul, care, de multe
ori, este o rezultantă chiar a înţelegerii noii situaţii. Se ştie că atunci când apare o
răsturnare neaşteptată de situaţie, se stârnesc râsete şi zâmbete. Un personaj
scorţos şi fioros (imaginaţi-vă pe cine doriţi, exemplele abundă în fauna politică
românească) poate fi demontat şi anihilat în chiar momentul susţinerii unui punct
de vedere de temut prin apelul său la clişee şi tipare rigide.
Arătaţi-vă, în asemenea situaţii, interesat nu atât de modul în care a apărut o
anumită situaţie, percepţie sau demers, ci de efectele pe care le-a produs.

Următorul pas în generarea alternativelor îl constituie evidenţierea faptului că un

anumit punct de vedere sau abordare a unei situaţii este doar unul, printre altele.

4
Se va sublinia că un anumit punct de vedere este susţinut cu o aroganţă
nejustificată, nici de valoarea ideilor puse în joc, nici de rezultatele obţinute şi nici
de “best practice”. Accentul în demontarea aroganţei poate să cadă pe o idee, pe
o frază, o expresie sau doar un cuvânt.
În final, vom sublinia că noua alternativă prezintă o încercare comună
(vorbitor+auditoriu) de a restructura o situaţie, că nu atacă valorile şi credinţele
auditoriului ci propune un model mai eficient de rezolvare a unor probleme.
Încercaţi să aduceţi contraopinentul la competiţie, nu la conflict.

O altă dezvoltare a strategiei anti-aroganţă o constituie provocarea. Este ştiut că

personalităţile autoritare (cei de la putere abundă în asemenea indivizi), care se
manifestă în general prin obedienţă faţă de superiori şi rigiditate, dispreţ sau
superioritate faţă de cei consideraţi subordonaţi sau de rang inferior, pot fi uşor
aduse în stare de perplexitate, confuzie şi chiar de violenţă verbală. În timpul
unei astfel de manifestări, sau imediat după, se poate realiza o demonstraţie a
noului aranjament de informaţii, prezentat într-o logică simplă. Dacă şi aceasta
este contestată, se poate insista pe prezentarea unor aranjamente din ce în ce
mai apropiate de logica contraopinentului, care poate continua să nege şi
propriile afirmaţii, făcute anterior.