COORDONATELE REGLEMENTARILOR PRIVIND PIATA UNICA EUROPEANA A ASIGURARILOR

Asigurarea a fost utilizat pentru prima dat de ctre comercianii din nordul Italiei, la nceputul secolului al XIV-lea. Urmaii acestora au introdus asigurarea maritim n Marea Britanie, n secolul al XV-lea. La acea vreme , majoritatea transporturilor de persoane, comerciale sau de orice alt fel erau efectuate pe mare. Cea mai mare problem o puneau ns ncrcturile din transporturile comerciale, care reprezentau o mare pierdere (financiar n special) dac nu ajungeau la destinatie. De exemplu,chinezi, pentru a minimiza pierderile care puteau aprea n timpul transportului, distribuiau ncrctura pe mai multe nave, n loc s o ncarce pe o singur nav. n acest fel, fiecare nav transporta marfa mai multor comerciani. Dac se scufunda o nav nainte ca ea s ajung la destinaie, piederea se mprea la mai muli comerciani, aceasta fiind mult mai mic n raport cu cea suportat anterior de unul singur. mprind ncrctura pe mai multe vase, aceti comerciani au fost capabili s transfere o parte din riscul de daun. n zilele noastre , asigurarea este perceput ca o industrie complex, o reea regulat care ofer o mare varietate de produse i servicii care vin n sprijinul indivizilor, familiilor i organizaiilor n problemele de risc. Totui, asigurrile nu au fost mereu complicate. Metode incipiente de asigurare au fost utilizate de-a lungul mai multor secole. n timp, tehnicile de distribuie a riscului s-au dezvoltat treptat pn la forma lor actual. Evoluia asigurrilor s-a produs n paralel cu cea a legislaiei, a contabilitii i a formelor de comer. Oamenii de afaceri au nvat s foloseasc tehnicile de asigurare pentru a micora riscurile inerente n activitatea lor, aa cum au invat s foloseasc contractele pentru a stabili responsabilitile financiare ale prilor. n trecut, oamenii erau dispui s accepte mare parte din riscurile pe care le ntmpinau, bazndu-se la nevoie pe sprijinul financiar al familiei, sau al comunitii religioase. Creterea gradului de complexitate al viei moderne i-a determinat s caute protecie mpotriva riscului n rndul mecanismelor de asigurare formal. Tehnicile de asigurare au aprut n civilizaiile din Asia i Orientul Mijlociu Islamic, dar i n Europa Medieval. n cele din urm comerul european s-a extins spre America de Nord i restul lumii i, odat cu acesta, s-a extins i asigurarea. Metodele de asigurare s-au extins n funcie de nevoile existente la un moment dat.

Piaa internaional - piaa europeana a asigurrilor n anul 1994, piaa asigurrilor era dominat de numai cteva ri dezvoltate economic. Astfel, 69,4% din totalul mondial al primelor la asigurrile de via reveneau Statelor Unite, Japoniei i Germaniei. Aceste ri, la care se adaug Marea Britanie, Frana, Italia i Canada, adic cele apte mari puteri industrializate ale lumii, realizau mpreun 83% din primele mondiale la asigurrile de via. n anul 1998, pe piaa internaional a asigurrilor monopolul era deinut tot cam de aceleai ri (SUA, Germania, Frana Elveia, Italia), primele ncasate provenind n cea mai mare parte din asigurrile de bunuri si de rspundere civil. Piaa american genereaz n continuare, mai mult de jumtate din primele de asigurare ncasate n ntreaga lume. n prezent cele mai mari regiuni ale lumii: America de Sud i de Nord, Europa, Asia, genereaz fiecare o treime din volumul total de prime ncasate la nivel mondial. Dac n Europa de Vest, SUA, Japonia, primale de asigurare dein o pondere de 7 12% din PIB, n Asia de Sud-Est,America Latin sau Europa de Est acestea nu ating nici 5% din PIB. n anul 1999, Europa Central i de Est a generat un volum total de prime de 15,2 miliarde USD (aproximativ acelai ca pentru Belgia sau Brazilia). La 1 ianuarie 1958 a intrat n vigoare a Tratatului de la Roma, iar piaa asigurrilor din fiecare ar membr a CEE funciona n conformitate cu reglementrile naionale juridice i administrative referitoare la contractul de asigurare. Tratatul prin care se instituia Comunitatea Economic European consacra patru liberti fundamentale menite s asigure buna funcionare a Pieei Comune, i anume: libera circulaie a mrfurilor, a persoanelor, a serviciilor i a capitalurilor. Altfel spus, cadrul legislativ comunitar se bazeaz pe o structur format din doua niveluri: a. Tratatul de la Roma, care stabilete principiile generale ale Pieei Unice; b. Directivele adresate statelor membre UE, care le oblig pe acestea s i actualizeze legislaia n conformitate cu cea comunitar. Art. 8 din Tratatul de la Roma arat c Piaa Comuna va fi creat n decursul unei perioade de tranziie de circa 12 ani prin libertatea de micare i armonizarea legilor statelor membre. Tot n acest articol se definete Piaa Comun ca fiind o arie fr frontiere interne, n care libertatea de micare a mrfurilor, persoanelor, serviciilor i a capitalului sunt asigurate n concordan cu prevederile Tratatului. n domeniul asigurrilor, obiectivele Pieei Comune sunt: a. Libertatea consumatorilor de a alege orice poli de asigurare de la orice asigurtor autorizat din orice stat membru; b. Libertatea asigurtorilor autorizai n orice stat membru de a-i comercia1iza produse1e n Cadru1 UE; c.Asigurarea unei concurene loiale ntre asigurtori, n ceea ce privete preul, produsele i serviciile, cu desfiinarea tuturor barierelor n calea liberei concurene.

Directivele europene n domeniul asigurrilor de via vizeaz accesul la activitatea nesalarial a asigurrilor directe, precum i exercitarea anumitor activiti de asigurare, cum ar fi: a. asigurrile cuprinse n ramura via, mai ales asigurarea de via, de deces, mixt, asigurarea de via cu contraasigurare; b. asigurarea de rent; c. asigurrile complementare practicate de societile de asigurare. d. asigurarea practicat n Irlanda i Regatul Unit al Marii Britanii, denumit asigurarea de sntate pe termen lung, nerealizabil. Directivele se refer la o serie de operaiuni ce decurg dintr-un contract, dar i la cele care depind de durata vieii oamenilor, definite i prevzute de legislaia asigurrilor sociale. Pentru a putea desfura o activitate de asigurare, o societate trebuie s obin o autorizaie administrativ prealabil, s adopte o form de organizare prevzut n legislaia naional, dup care va fi supravegheat financiar, prin urmrirea strii, de solvabilitate, constituirii provizioanelor tehnice calculate pe baza unor metode actuariale prospective pentru fiecare contract n parte i a activelor reprezentative. Directivele mai prevd i constituirea unui fond de garanie, care s reprezinte 1/3 din minimul marjei de solvabilitate. Pentru crearea unei piee unice, obiectivele sunt urmtoarele: a. companiile de asigurari din orice ar membr UE s aib libertatea de a nfiina sucursale in orice ar membr; b. companiile de asigurri din orice ar membr s-i poat vinde produsele n cadrul comunitii pe baza unei singure autorizaii i sub supravegherea rii n care i are sediul central; c. s aplice aceleai reglementri privind supravegherea activitii de asigurarereasigurare de ctre toate statele membre UE; d. s fie armonizate clauzele principale ale contractelor de asigurare; e. asigurtorii s opereze n rile membre UE de pe poziii de egalitate cu companiile naionale din alte ri, supunndu-se aceluiai cadru legislativ; f. s nu restricioneze transferurile valutare ntre prile membre. Directivele UE au caracter de legi organice, care se vor aplica la multitudinea de situaii existente n statele membre, ns cu dorina de a atinge un grad de omogenitate pe piaa asigurrilor ct mai nalt. Piaa european a asigurrilor a traversat o perioad de schimbri rapide i consolidate. Planurile i strategiile elaborate de Uniune European pentru anul 1992, promovau extinderea prin achiziii. Rezultatele nu au fost ns pe msura ateptrilor. Diferenele ntre culturile organizaionale i naionale au mpiedicat crearea mecanismelor financiare necesare. Cele mai rentabile s-au dovedit pieele asigurrilor de via care au apelat la eficientizarea activitii i reducerea costurilor. Asigurrile de via

continu s aib o evoluie favorabil ns intensificarea concurenei determin creterea achiziiilor i fuziunilor. Cea mai mare schimbare n orientarea pieei europene, dup anul 1992, o reprezint modificarea perspectivei. Societile din vestul Europei nu mai sunt singurele participante pe piaa acesteia. Piaa asigurrilor europene include acum i rile din blocul esteuropean. Incidentele din fosta Iugoslavie au condus la contientizarea problemelor politice din aceast regiune i a importanei sprijinirii dezvoltrii acesteia. Primele societi care au reluat colaborrile cu pieele Germaniei de est i Ungariei au fost : Allianz Group din Germania, Generali Assigurazioni SpA din Italia. Compania Allianz care controleaz societatea Hungaria Biztosito intenioneaz s devin al treilea mare asigurtor de via pe piaa Ungariei n numai trei ani. Astfel Allianz se va situa dup AB-Aegon Insurance Rt. Cu capital majoritar german, Nationale Nederlanden Biztosito cu capital olandez, dar naintea societii Providencia Austrian-Hungarian Insurance Co. Interesant este c principalele societi de asigurri cu capital strin din Ungaria sunt mai interesate de fuziunile cu bncile pentru a acapara ct mai mult din fondurile de pensii i economii. Este interesant de analizat nivelul de dezvoltare al asigurrilor din Romnia n comparaie cu alte ri dezvoltate. Spre exemplu, comparnd ponderea primelor de asigurare n P.I.B. n anul 1995 se constat c n rile precum Luxemburgh aceasta este de 17%, Anglia 11%, n restul rilor Uniunii Europene ntre 5-10%, iar n Romnia numai 0,4%. Dac ne referim la densitatea asigurrilor exprimat n prime de asigurare pe locuitor, n 1995, media european era de 1250 USD/locuitor, n timp ce n Romnia era de numai 5.6 USD/locuitor.Intrarea pe piaa romneasc a unor mari firme de asigurri cu capital strin, n paralel cu adaptarea legislaiei romneti la cerintele europene vor contribui n mod favorabil la evoluia asigurrilor i reasigurrilor din Romnia

Premisele crearii pietei unice europene a asigurarilor La intrarea in vigoare a Tratatului de la Roma-1 ianuarie 1958-piata asigurarilor din fiecare tara membra a Comunitatii Economice Europene functiona in conformitate cu reglementarile nationale juridice si administrative referitoare la contractul de asigurare.Acestea prezentau disparitati de la o tara la alta determinate in mare masura de conceptiile in materie care prevalau in momentul in care fusesera adoptate.Astfel,cele din Olanda,Belgia si Luxemburg datau din secolul al XIX-lea,in timp ce reglementarile din Germania,Franta si Italia datau din prima jumatate a secolului nostru. Este suficient de spus ca de la adoptarea dispozitiilor olandeze privind contractul de asigurare,cuprinse in codul commercial (1838),si pana la cele italiene,inserate in codul civil (1942),trecusera peste 100 de ani.Desi aceste din urma reglementari erau mai cuprinzatoare,mai moderne,mai bine adaptate cerintelor vremii decat primele,nici ele nu satisfaceau exigentele functionarii pietei unice a asigurarilor in spatial comunitar. Tratatul prin care se instituia Comunitatea Economica Europeana consacra patru libertati fundamentale menite sa asigure buna functionare a Pietei Comune,si anume : libera circulatie a marfurilor,a persoanelor ,a serviciilor si a capitalurilor. Intrucat numai ultimele trei libertati vizeaza si activitatea de asigurare,in cele ce urmeaza ne vom referi numai la acestea. Statele semnatare ale Tratatului de la Roma au convenit sa inlature in mod treptat,in cursul perioadei de tranzitie ,restrictiile referitoare la libertatea de stabilire a resortisantilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru ,precum si restrictiile privind crearea de agentii,sucursale sau filiale de catre resortisantii unui stat membru pe teritoriul altui stat membru. Altfel spus,Tratatul garanteaza libertatea de stabilire (art 52-58),care permite unei societati al carui sediu social se afla intr-un stat membru sa deschida o sucursala sau o agentie pe teritoriul altui stat membru ,in conditii echivalente cu cele rezervate societatilor din tara gazda. Statele membre ale Tratatului de la Roma au mai convenit sa inlature in mod treptat,in cursul perioadei de tranzitie ,restrictile vizand libera prestare de servicii de catre resortisantii unui stat membru pe teritoriul altui stat membru.Prin dispozitiile sale (art 5966),Tratatul garanteaza libertatea de prestare de servicii ,care permite unei societati stabilite pe teritoriul unui stat membru de a exercita activitati pe teritoriul altui stat membru ,fara a trebui sa dispuna de un sediu acolo si fara discriminare fata de societatile care dispun de sediu. In sfarsit,s-a convenit sa se elimine in mod treptat,in cursul perioadei de tranzitie,restrictiile in circulatia capitalurilor apartinand persoanelor rezidente in statele membre ,precum si discriminarile de tratament bazate pe nationalitatea sau rezidenta partilor or pe localizarea plasamentelor .Asadar,Tratatul garanteaza libertate miscarilor de capital (art 67-73),care permite oricarui cetatean sau oricarei societati din C.E.E. sa

efectueze transferuri de capital in spatiul comunitar si sa utilizeze instrumentele financiare oferite pe ansamblul pietelor din statele membre. Pentru traducerea in viata a prevederilor privind cele trei libertati mentionate mai sus,Consiliul a fost abilitat (prin art 100-102) sa emita directive vizand coordonarea dispozitiilor legislative,regulamentare si administrative ale statelor membre care au o incidenta directa asupra instituirii si functionarii pietei interne comunitare. Este de precizat ca directive adoptata de Consiliu la propunerea Comisiei ,in cooperare cu Parlamentul European si dupa consultarea Comitetului Economic si Social,este obligatorie pentru oricare stat membru al Comunitatilor Europene in ceea ce priveste obiectivele de atins;directiva lasa insa instantelor nationale libertatea de a stabili forma si mijloacele pe care urmeaza a le folosi pentru atingerea obiectivelor urmarite. In domeniul asigurarilor,pentru traducerea in viata a celor trei libertati mentionate mai sus au fost adoptate trei serii (generatii) de asemenea directive ,dintre care unele vizau asigurarile de bunuri,de raspundere civila si alte asigurari de daune,denumite generic alte asigurari decat cele de viata ,iar altele se refereau la asigurarile de viata. Astfel,prima generatie de directive (Directiva din 1973 pentru asigurarile de bunuri si de raspundere civila si,respective,cea din 1979,pentru asigurarile de viata ) a urmarit instituirea libertatii organizate a dreptului de stabilire prin armonizarea conditiilor de acces la activitatea de asigurari si a modului de exercitare a controlului financiar de catre statul gazda al agentiei sau sucursalei de asigurare. Cea de-a doua generatie de directive (Directiva din 1988 si ,respective,cea din 1990) s-a referit la libertatea prestarilor de servicii.De data aceasta,nu s-a mai putut merge pe armonizarea deplina si prealabila a practicilor de operare in tarile membre,ca in cazul conditiilor de acces in materie de stabilire,deoarece o data cu primirea de noi membri in CEE ,legislatiile in materie de asigurari se diversificasera si mai mult.Ca urmare,autoritatile comunitare au fost obligate sa se multumeasca cu o armonizare minima a aspectelor esentiale ale activitatii de asigurare si cu o recunoastere a controalelor efectuate in fiecare stat membru. Masura liberalizarii miscarilor de capitaluri intre statele membre,luata in 1988,a insemnat un pas inainte pe drumul crearii pietei europene unice a asigurarilor. Directivele celei de-a treia generatii (din 1992,intrate in vigoare doi ani mai tarziu) au incheiat,practice,procesul de liberalizare a pietei unice a asigurarilor.Aceste directive au instituit un sistem de licenta unica,in baza careia societatile de asigurare agreate de statul membru al sediului lor social sunt autorizate sa opereze atat prin stabilire (prin crearea unei agentii sau sucursale ) cat si prin libera prestare de servicii ,in orice spatiu comunitar,pe baza acestui argument unic.

DIRECTIVE EUROPENE IN DOMENIUL ASIGURARILOR DE VIATA

Desavarsirea pietei interne comunitare in sectorul asigurarilor directe de viata a facut necesara adoptarea de catre autoritatile comunitare a unor directive care sa permita societatilor de asigurari avand sediul in Comunitate sa-si desfasoare activitatea in diverse state din cadrul Comunitatii.Acest lucru presupunea armonizarea dispozitiilor legislative ,regulamentare si administrative nationale,astfel incat sa se ajunga la o recunoastere mutuala a autoritatilor si a sistemelor de control prudential,care sa permita acordarea unei autorizatii unice valabile in intreaga Comunitate si aplicarea principiului exercitarii controlului de catre statul membru de origine. Prin cele trei generatii de directive comunitare s-au dispus urmatoarele: accesul la activitatea de asigurare si exercitarea acestei activitati sunt subordonate acordarii unei autorizatii administrative unice ,elaborate de autoritatile statului membru in care isi are sediul social societatea de asigurari;aceasta autorizatie permite respectivei societati sa desfasoare activitati oriunde in Comunitate,fie in regim de stabilire,fie in regim de libera prestare de servicii;statul membru al sucursalei sau al liberei prestari de servicii nu mai poate sa ceara un nou agrement societatilor de asigurari care doresc sa exercite acolo activitati de asigurari si care au fost deja agreate in statul membru de origine;autoritatilor competente ale statului membru de origine le revine sarcina supravegherii soliditatii financiare a societatii de asigurare,mai cu seama in ceea ce priveste starea sa de solvabilitate ,constituirea de provizioane tehnice suficiente ,precum si reprezentarea acestora prin activitati congruente. Este de mentionat ca prin directivele comunitare au fost stabilite norme minimale;aceasta inseamna ca statul membru de origine poate adopta reguli mai stricte referitoare la societatile de asigurari agreate de autoritatile sale competente. In linii mari,solutiile adoptate in directivele referitoare la asigurarile altele decat cele de viata se regasesc si in directivele privind asigurarile de viata . In cele ce urmeaza,ne vom referi la cateva dintre prevederile acestor directive,care prezinta o importanta deosebita sau sunt specifice asigurarilor de viata. Directivele se refera la accesul la activitatea nesalariala a asigurarilor directe ,desfasurata de intreprinderi stabilite intr-un stat membru,sau care doresc sa se stabileasca in acel stat,si la exercitarea anumitor activitati de asigurare.Este vorba de urmatoarele asigurari care decurg dintr-un contract: a) asigurarile cuprinse in ramura viata,adica mai cu seama asigurarea de viata (supravietuire),asigurarea de deces,asigurarea mixta (supravietuire plus deces),asigurarea de viata cu contraasigurare,asigurarea de nuptialitate,asigurarea de natalitate; b) asigurarea de renta;

c) asigurarile complementare practicate de intreprinderile de asigurari de viata,adica mai ales asigurarile pentru cazurile de atingeri ale integritatii corporale,inclusive incapacitatea de munca profesionala,asigurarile de deces ca urmare a accidentelor,asigurarile de invaliditate ca urmare a accidentelor si de boala,cand aceste asigurari au fost subscrise in mod complementar la asigurarile de viata; d) asigurarea practicata in Irlanda si Regatul Unit,denumita permanent health insurance(asigurare de sanatate,pe termen lung,nereziliabila). Directivele se refera,de asemenea ,la o serie de operatiuni care decurg dintr-un contract si sunt supuse controlului autoritatilor competente de supraveghere a asigurarilor private.Este vorba de: a) operatiunile tontiniere (se refera la asociatii constituite in vederea capitalizarii in comun a cotizatiilor membrilor lor si a repartizarii rezultatelor astfel obtinute,fie intre membrii supravietuitori,fie intre succesorii celor decedati); b) operatiunile de capitalizare bazate pe o tehnica actuariala; c) operatiunile de gestionare a fondurilor colective de pensii; d) operatiunile de la litera c),cand ele sunt insotite de o garantie de asigurare vizand fie conservarea capitalului ,fie realizarea unei dobanzi minime; e) operatiunile efectuate de societatile franceze. In sfarsit,directivele se mai refera la operatiunile care depind de durata vietii oamenilor,definite sau prevazute de legislatia asigurarilor sociale ,in cazul in care acestea sunt efectuate sau administrate in conformitate cu legislatia unui stat membru de catre societati de asigurari,pe propriul lor risc . Directivele comunitare referitoare la asigurarile de viata nu vizeaza: - asigurarile altele decat cele de viata,denumite asigurari de daune,prevazute in anexa la prima directiva a Consiliului nr 73/239/CEE din 24 iulie 1973; - operatiunile de prevederi si asistenta sociala ,care acorda prestatii variabile in functie de resursele disponibile si determina forfetar contributia membrilor lor; - operatiunile effectuate de organizatii avand ca obiect acordarea ,oamenilor muncii,salariati sau nesalariati,dintr-o intreprindere sau intr-un grup de intreprinderi sau aflati intr-un sector professional sau neprofesional,de prestatii in caz de deces,de supravietuire sau de incetare ori de restrangere a activitatii; - asigurarile cuprinse intr-un regim legal de securitate sociala,cu exceptia mentionata mai sus. Directivele privind asigurarile de viata nu vizeaza nici: - organizatiile care garanteaza exclusiv acordarea de prestatii in caz de deces,in cazul in care volumul prestatiilor nu depaseste valoarea medie a cheltuielilor de inmormantare pentru un deces sau cand aceste prestatii se asigura in natura; - asociatiile mutuale de asigurari,in cazurile in care : a) statutele acestora prevad fie posibilitatea de a solicita suplimentarea cotizatiei initial stabilite,fie reducerea prestatiei,fie solicitarea concursului altor persoane ,care siau luat un angajament in acest sens;

b) cuantumul anual al cotizatiilor percepute nu depaseste 500 000 de ECU in ultimii 3 ani consecutive. Pentru a putea realiza activitati in cadrul Comunitatii,in regim de stabilire sau de libera prestare de servicii,o societate de asigurari de viata,la fel ca si una de asigurari de daune,are nevoie de o autorizatie administrative prealabila ,din partea autoritatilor competente ale statului membru de origine.Respectiva autorizatie se acorda pe fiecare din cele doua ramuri,si anume: 1. asigurari cuprinse in ramura viata (de supravietuire,de deces,mixte etc) ; 2. asigurare de nuptialitate,asigurare de natalitate; 3. asigurari de viata si asigurari de renta,legate de fonduri de investitii; 4. asigurarea de sanatate,pe termen lung,nereziliabila (permanent health insurance); 5. operatiunile tontiniere; 6. operatiunile de capitalizare; 7. operatiunile de gestionare a fondurilor colective de pensii; 8. operatiunile effectuate de societatile de asigurari vizate de Codul francez al asigurarilor; 9. operatiunile care depind de durata vietii oamenilor ,definite sau prevazute de legislatia asigurarilor sociale,in cazul in care acestea sunt practicate sau administrate de societati de asigurari pe propriul lor risc. In masura in care legislatia nationala permite practicarea simultana ,de catre o societate ,a mai multor ramuri de asigurare ,autorizatia se poate acorda pentru mai multe ramuri. In vederea obtinerii autorizatiei,statul membru de origine solicita societatii de asigurari : sa adopte una din formele de organizare prevazute de legislatia nationala sau forma societatii europene ,cand aceasta va fi creata;sa-si limiteze obiectul social la activitati prevazute de directiva referitoare la asigurarile de viata sau la operatiuni care decurg din aceasta (adica sa excluda orice alta activitate comerciala); sa prezinte un program de activitate;sa posede un fond minimal de garantie sis a fie condusa de persoane care indeplinesc conditiile cerute de onorabilitate si de calificare sau de experienta profesionala. In principiu,statele membre nu pretend aprobarea prealabila sau comunicarea sistematica a conditiilor generale si speciale ale politelor de asigurare,a tarifelor,a bazelor tehnice ,utilizate la calculul tarifelor si al provizioanelor tehnice etc.Cu toate acestea,statul membru de origine poate sa solicite comunicarea sistematica a bazei tehnice folosite la calculul tarifelor si al proviioanelor tehnice,fara insa ca aceasta exigenta sa constituie o conditie prealabila la exercitarea activitatii sale. Programul de activitate al unei societati de asigurari de viata care solicita autorizatie administrative trebuie sa cuprinda aproximativ aceleasi elemente ca sic el al unei societati de asigurari de daune,si anume: a) natura angajamentelor pe care societatea isi propune sa si le asume; b) principiile directoare in materie de reasigurari;

c) elementele constituind fondul minimal de garantie; d) prevederile referitoare la cheltuielile de instalare a serviciilor administrative si ale retelei de productie,precum si mijloacele financiare aferente. Pentru primii trei ani se mai solicita: e) un plan continand prevederi detaliate ale veniturilor si cheltuielilor atat in ceea ce priveste operatiunile directe,cat si primirile si cedarile in reasigurare; f) situatia probabila a trezoreriei; g) prevederile referitoare la mijloacele financiare destinate acoperirii angajamentelor si marjei de solvabilitate. Este important de precizat ca autoritatile competente ale statului membru de origine nu acorda autorizatia solicitata de o societate de asigurari inainte de primirea informatiilor necesare referitoare la identitatea actionarilor sau a asociatilor directi sau indirecti,persoane fizice sau juridice ,care au o participare calificata la respective societate ,si la marimea acestei participari. Atunci cand o societate de asigurari ,cu sediul social pe teritoriul unui stat membru,doreste sa deschida o agentie sau o sucursala pe teritoriul altui stat membru,ea trebuie sa prezinte autoritatilor competente ale acestui din urma stat : a) statutele sale si lista administratorilor sai; b) un certificate eliberat de autoritatile competente ale statului membru pe teritoriul caruia se afla sediul social ,din care sa rezulte ramurile in care respective societate este autorizata sa incheie asigurari si ca ea dispune de minimul de fond de garantie sau,daca aceste este mai ridicat,de minimul marjei de solvabilitate; c) un program de activitate; d) societatea in cauza trebuie sa desemneze un mandatar general care sa aiba domiciliul si rezidenta sa in tara gazda sis a aiba imputernicirile necesare pentru a angaja societatea fata de terti si pentru a o reprezenta in fata autoritatilor si a organelor judecatoresti ale tarii gazda. In principiu,o societate de asigurari de viata nu poate desfasura pe teritoriul unui stat membru activitati de asigurari de viata si de daune.Daca insa la aparitia primei directive comunitare (79/267/CEE),acea societate cumula cele doua tipuri de activitati ,ea le poate continua, cu conditia ca ele sa fie gestionate separate. Scriptele contabile trebuie sa fie tinute astfel incat sa faca posibila identificarea surselor rezultatelor pe fiecare gen de activitate viata si daune.In consecinta,veniturile si cheltuielile totale trebuie repartizate pe cele doua activitati in functie de provenienta,iar cele comune cu ajutorul unei chei de repartitie,acceptate de autoritatea de control competenta. Supravegherea financiara a societatilor de asigurari de viata se realizeaza de aceleasi organe (autoritatea competenta a statului membru de origine)si urmareste aceleasi

10

obiective ca si in cazul societatilor de asigurari de daune (starea de solvabilitate,constituirea provizioanelor tehnice) si a activelor reprezentative. Fiecare societate de asigurari de viata este obligate sa-si constituie provizioane tehnice suficiente,inclusiv rezerva matematica,pentru ansamblul activitatii sale. Dimensionarea acestor provizioane se face in conformitate cu principiile enuntate in directive comunitara din 1992. Astfel,provizioanele tehnicela asigurarile de viata trebuie calculate pe baza unei metode actuariale prospective suficient de prudenta,tinand cont de toate obligatiile viitoare asumate prin fiecare contract in curs de executare. O metoda retrospectiva poate fi utilizata in cazul in care se poate demonstra ca provizioanele tehnice astfel calculate nu sunt inferioare celor stabilite printr-o metoda prospectiva sufficient de prudenta sau atunci cand o metoda prospective nu e aplicabila la un anume tip de contract. O evaluare prudenta nu inseamna o evaluare pe baza ipotezelor considerate ca fiind cele mai probabile,ci ea trebuie sa tina cont de o marja rezonabila pentru variatii defavorabile ale diferitilor factori.Caracter prudent trebuie sa aibasi metoda de evaluare a activelor representative ale provizioanelor. Provizioanele tehnice trebuie calculate pentru fiecare contract in parte;nu este exclusa folosirea de aproximari rezonabile sau de generalizari,atunci cand acestea conduc aproximativ la aceleasi rezultate ca si calculele individuale. Rata dobanzii utilizata trebuie aleasa cu prudenta: ea se fixeaza dupa regulile autoritatii competente a statului membru de origine. Autoritatea competenta fixeaza o rata maxima a dobanzii sau mai multe asemenea rate,dupa caz.In cazul in care contractele de asigurare cuprind o garantie a ratei dobanzii ,autoritatea competenta fixeaza o rata unica a dobanzii cu valoare maxima.Rata dobanzii poate sa fie diferita in functie de moneda in care este libelat contractul,cu conditia ca rata luata in calcul san u fie mai mare de 60 % din rata dobanzii la imprumuturile obligatare de stat,practicata la moneda in care este exprimat contractul. Spre exemplu,daca rata medie a dobanzii la imprumuturile contractate de stat pe termene medii sau lungi este de 6 % pe an,in calculul primelor de asigurare nu se poate lua o dobanda mai mare de 3,60 %. Stabilirea unui nivel maxim al dobanzii de catre autoritatea competenta a statului membru de origine nu obliga societatea de asigurari sa utilizeze acel nivel,ci unul inferior. Statul membru de origine poate decide sa nu se aplice o dobanda unica maximala : la contractile exprimate in ECU; la contractele cu prima unica pe termen de pana la 8 ani ; la contractul fara participare la beneficii,precum si cele de renta fara valoare de rascumparare.

11

Statul membru cere societatii de asigurari sa-si constituie un provizion destinat sa acopere angajamentele referitoare la rata dobanzii asumate fata de asigurati,atunci cand randamentul actual sau previzibil al activului societatii nu acopera angajamentele sale. - Elementele statistice de evaluare si cele corespunzatoare cheltuielilor trebuie alese cu prudenta,in functie de statul angajamentului,de tipul politei,precum si de cheltuielile administrative si de comisioanele prevazute. - La contractele cu participare la beneficii,metoda de evaluare a provizioanelor tehnice poate sa tina seama de participarile la beneficii viitoare de orice fel,de o maniera coerenta cu celelalte ipoteze referitoare la evolutiile viitoare si cu metodele actuale de participare la beneficii. - Metoda de evaluare a provizioanelor tehnice nu trebuie sa se schimbe de la un an la altul de o maniera discontinua ,ca urmare a schimbarilor arbitrare survenite in metoda sau in elementele de calcul. Societatea de asigurari este obligata sa tina la dispozitia publicului interesat bazele si metodele utilizate la evaluarea provizioanelor tehnice,inclusiv previzionarea participarii la beneficii. Directiva comunitara din 1992 stabileste categoriile de active in care pot fi reprezentate provizioanele tehnice ale societatilor de asigurari de viata si care sunt aceleasi ca si in cazul asigurarilor de daune.La asigurarile de viata sunt acceptate,in plus,avansurile in contul politelor de asigurare si dobanzile reversibile. In ceea ce priveste limitele in care o societate de asigurari de viata poate sa-si plaseze provizioanele tehnice intr-o categorie sau alta de active,acestea sunt identice cu cele stabilite pentru societatile de asigurari de daune. Statul membru de origine cere din partea fiecarei societati de asigurari ,ca provizioanele sale tehnice referitoare la ansamblul activitatilor desfasurate sa fie reprezentate prin active congruente. Pentru activitatile exercitate in Comunitate,aceste active trebuie sa fie localizate in spatiul comunitar.Statele membre nu pretend societatilor de asigurari ca acestea sa-si localizeze activele intr-un anumit stat membru.Daca statul membru de origine admite reprezentarea provizioanelor tehnice si prin creante asupra reasiguratorilor ,atunci el stabileste in ce propozitie se poate face acest lucru.In acest caz,nu se poate pretinde localizarea creantelor sale. Directiva comunitara din 1992 (anexa nr 1) stabileste,intre altele,regulile de congruenta ,care in linii mari sunt asemanatoare celor referitoare la societatile de asigurari,altele decat cele viata. Astfel,cand garantiile unui contract sunt exprimate intr-o anumita moneda,angajamentele asiguratorului sunt considerate ca fiind exigibile in acea moneda; - statele membre pot autoriza societatile de asigurari sa nu-si reprezinte provizioanele tehnice si in mod deosebit rezerva matematica- prin active congruente daca din aplicarea modalitatilor precedente rezulta ca societatea in

12

cauza,pentru respectarea principiului congruentei,ar trebui sa detina elemente de active intr-o moneda al caror cuantum san u depaseasca 7 % din elementele de activ exprimate in celelalte monede; statele membre pot sa nu pretinda societatilor de asigurari aplicarea principiului congruentei cand angajamentele sunt exigibile intr-o moneda,alta decat cea a unui stat membru al Comunitatii,daca investitiile in acea moneda sunt reglementate sau daca aceasta moneda este supusa unor restrictii de transfer sau ,din ratiuni asemanatoare,este neadaptata la reprezentarea provizioanelor tehnice; societatile de asigurari sunt autorizate sa nu acopere prin active congruente un cuantum care nu depaseste 20 % din angajamentele lor intr-o anumita moneda.Totusi,totalul activelor trebuie sa fie cel putin egal cu totalul angajamentelor,indiferent de moneda in care sunt exprimate activele si,respective,angajamentele; un stat membru poate sa prevada ca,in cazul in careangajamentele trebuie sa fie reprezentate prin active libelate intr-o moneda a unui stat membru,aceasta modalitate se considera respectata cand activele sunt libelate in ECU.

Activele prin care sunt reprezentate provizioanele tehnice trebuie sa tina cont de tipul operatiunilor efectuate de societatea de asigurari,astfel incat sa se asigure securitatea,randamentul si lichiditatea investitiilor societatii ;aceasta din urma are datoria sa vegheze la diversificarea si dispersarea adecvata a plasamentelor sale. Unul dintre obiectivele importante ale activitatii de supraveghere a societatilor de asigurari il constituie pastrarea de catre acestea a unei marje de solvabilitate suficiente. Statul membru de origine cere din partea fiecarei societati de asigurari de viata sa dispuna de o marja de solvabilitate suficienta pentru ansamblul activitatilor sale. Potrivit directivei comunitare din anul 1992,marja de solvabilitate este constituita din: 1) patrimoniul societatii,liber de orice angajament previzibil,dupa deducerea elementelor necorporale.In acest patrimoniu ,se include mai cu seama urmatoarele elemente: - capitalul social varsat sau fondul initial efectiv varsat (in cazul asociatiilor mutuale de asigurari),plus conturile societarilor; - jumatatea fractiei nevarsate din capitalul social sau din fondul initial,de indata ce partea varsata atinge 25% din acest capital sau fond; - rezervele (legale sau libere) ,care nu corespund angajamentelor; - reportul beneficiilor; - actiunile preferentiale cumulative si imprumuturile subordonate pot fi incluse,insa numai pana la concurenta a 50% din marja,din care 25 % cel mult cuprind imprumuturi subordonate cu scadenta fixa sau actiuni preferentiale cumulative cu durata determinate; - titluri cu durata nedeterminata si alte instrumente,pana la concurenta a 50% din marja pentru totalul acestor titluri si imprumuturi subordonate ,mentionate mai sus;

13

2) rezervele de beneficii cuprinse in bilant,in masura in care acestea pot fi utilizate pentru acoperirea eventualelor pierderi si nu au fost afectate participarii asiguratilor; 3) 50% din beneficiile viitoare ale societatii ,estimate pe baza rezultatelor obtinute in ultimii 5ani; 4) alte elemente,stabilite cu acordul autoritatii de supraveghere. Nivelul minim al marjei de solvabilitate se stabileste in mod diferentiat pe ramuri ale asigurarilor. O treime din minimul marjei de solvabilitate constituie fondul de garantie.Directivele comunitare prevad limite (marimi absolute in ECU) sub care nu poate cobori acest fond. Societatile de asigurari sunt obligate sa furnizeze periodic ,autoritatilor competente ale statelor membre de origine,documente,inclusive cu caracter statistic ,necesare efectuarii controlului asupra activitatii desfasurate de acestea.Autoritatile competente dispun de puteri si mijloace adecvate pentru supravegherea activitatilor desfasurate de societatile de asigurari.Astfel,ele sunt abilitate sa ia fata de societatea in cauza ,de conducatorii acesteia sau de persoanele care o controleaza ,orice masuri adecvate si necesare pentru a asigura ca activitatile societatii sa se desfasoare in conformitate cu dispozitiile legislative,regulamentare si administrative si sa respecte programul de activitate pe care l-au intocmit.Autoritatile la care ne referim sunt imputernicite sa asigure aplicarea acestor masuri,in caz de necessitate,prin executarea silita,cu sprijinul organelor judecatoresti. Societatile de asigurari de persoane,cu sediul social pe teritoriul unui stat membru,sunt autorizate ,prin legislatia nationala,sa transfere,total sau partial,portofoliile pe care le-au subscris in regim de stabilire sau de libera prestare de servicii,unui cesionar stabilit in Comunitate ,daca acesta poseda marja de solvabilitate necesara. Retragerea autorizatiei acordate unei societati de asigurari de viata ,de catre autoritatea competenta a statului membru de origine,se poate face in aceleasi imprejurari ca si in cazul societatilor de daune. De asemenea,regulile aplicabile agentiilor si sucursalelor stabilite in interiorul Comunitatii si care depind de societati al caror sediu principal este situat in afara Comunitatii Europene,prevazute pentru societatile de asigurari de viata,sunt identice cu cele de asigurari de daune. In urma adoptarii de catre Consiliul Comunitatilor Europene ,a deciziilor referitoare la asigurari,statele membre au fost obligate ca,intr-un anumit termen,sa-si adapteze in mod corespunzator prevederile legislative,regulamentare si administrative si sa informeze despre aceasta autoritatile comunitare.

14

Bibliografie

1. Vacarel I ,Bercea F Asigurari si reasigurari , editura Marketer, Bucuresti 1999-2001 2. Cistelecan L Reasigurari si asigurari comerciale, editura Dimitrie Cantemir, Tg. Mures, 1997 3. Galniceanu I Asigurari interne si internationale, edit Scrisul romanesc, Craiova, 1999

15