BOALA SI TAMADUIREA SUFLETULUI Boala si tamaduirea sufletului n traditia ortodoxa este ultima dintr-un sir de patru carti despre

Psihoterapia ortodoxa. La prima sa publicare n Grecia, n l986, Psihoterapia ortodoxa*a Arhimandritului Hierotheos Vlachos a avut un impact neasteptat, chiar exploziv, dnd nastere multor discutii si inspirnd alte trei carti cu acelasi subiect: Tratamentul vindecator (l987), Convorbiri despre Psihoterapia ortodoxa (l988) si, n sfrsit, Boala si tamaduirea sufletului n traditia ortodoxa (l989). =============================================== Cuprins Prefata la editia engleza Introducere Prima ntlnire Predica ntlnirea de la centrul eparhial 1. Ortodoxia ca metoda de vindecare 2. Boala sufletului 3. Tamaduirea sufletului 4. Cunoasterea lui Dumnezeu ============================================= 1. Ortodoxia ca metoda de vindecare
Preotul, Parintele Filip, a nceput convorbirea: - n predica, spuse el, ati vorbit de trei trepte ale vietii duh ovnicesti, care sunt curatirea, luminarea si ndumnezeirea. Cred ca ati scris despre asta si n carte. Ati mai spus, daca nu ma nsel, ca prin metoda evlaviei ortodoxe suntem vindecati si astfel putem ajunge sa-L cunoastem pe Dumnezeu Aceasta mi aminteste de ceea ce ati scris n Psihoterapi a ortodoxa, anume ca Ortodoxia este un tratament vindecator si o stiinta, si ca ea trebuie privita numai n acest fel. As vrea sa va ntreb: Cum ati ajuns la aceasta concluzie ? Este o nvatatura a Sfintilor Parinti sau o concluzie si un gnd propriu ? Socotesc ntrebarea absolut necesara, pentru ca am ob osit de atta gndire teologica individuala. Fiecare face speculatii, pornind de la subiecte teologice si duhovnicesti, pna ntr-att nct se ajunge la o mare confuzie. Cum ati ajuns la aceasta concluzie ? Cum am ajuns la concluzia ca Ortodoxia este un tratament vindecator - Da, sunt ntr-adevar dator cu niste explicatii. Trebuie sa re cunosc ca eram foarte dezamagit de moralismul ce precumpanea la multi crestini. Si cnd spun moralism, nu nteleg nicidecum moralitatea pe care o respect, caci pna si trupul trebuie sfintit si c uratit; ci nteleg mentalitatea conform careia trebuie sa vedem toate lucrurile n chip exterior si trupesc. Fariseii din vremea Mntuitorului aveau principii morale si idei de acest fel; totusi n -au fost n stare sa-L primeasca pe Hristos. Chiar si acum ma ntristez la gndul ca n Biserica precumpanesc attea conceptii diferite.Multi teologi expun o anume nvatatura a lui Hristos sau a Sfintilor Pa rinti si, fara a avea experiere personala, dau propria analiza. Apar astfel concepte care de fapt uc id omul si chiar viata nsasi. Fiind eu nsumi un om al vremii mele, a trebuit uneori sa fac fata unei asemenea situatii. Pe cnd eram student la universitate , am vizitat Muntele Athos si am ntlnit oameni sfinti care traiau Predania Ortodoxa. Am vazut limpede deosebirea ntre v ietuirea dupa Predania Ortodoxa si viata pe care am ntlnit-o n alte cercuri religioase. n acelasi timp, cu ajutorul profesorilor mei de la universitate, am nceput sa studiez

textele patristice. n plus, eu si unii dintre colegii mei ne -am ocupat multa vreme de manuscrisele Sfintelor Manastiri din Sf ntul Munte. Aceasta alaturare -studierea textelor patristice n mijlocul atmosferei si vietuirii parintilor atoniti ndumnezeiti mi-a deschis noi cai de comunicare cu viata Bisericii. Am nceput sa gndesc altfel. La aceasta am fost ajutat mai ales de studierea Sfntului Grigorie Palama. Cred ca Sfntul Grigorie Palama este unul dintre Parintii care pot avea o mare nrurire si pot aduce mult folos crestinilor de astazi. Teologia sa , care este teologia Bisericii, este revelatoare. ncepnd de atunci, am ajuns sa cunosc si alti oamen i sfinti din Sfntul Munte, dar si din afara lui atoniti n inima si n vietuire; si astfel am ajuns la con cluzia ca Ortodoxia nu poate fi o filozofie sau o etica seaca, ci o metoda de vindecare. Ea l vindeca pe om. Teologia ortodoxa se leaga mai degraba cu medicina, dect cu filozofia. Am sa pomenesc etapele cele mai caracteristice ale parcursului meu. L-am studiat pe Sfntul Maxim Marturisitorul. Ma preocupa subiectul dragostei. Am vrut sa aflu ce anume este dragostea adevarata, deoarece se spun attea lucrur i despre ea. Cele Patru sute de capete despre dragoste ale Sfntului Maxim Marturisitorul miau strnit curiozitatea. nsa, citind Capetele Sfntului Maxim, mi-am dat seama ca vorbeau mai ales despre vindecarea omului. Sfntul Maxim Marturisitorul arata ce este mintea omului, cum se mbolnaveste, cum este tamaduita. Mai vorbeste si despre patimi si felul n care ele se vindeca; despre miscaril e sufletului omenesc, ce pot fi firesti, mpotriva firii si mai presus de fire. El leaga dragostea de nepatimire. Am nteles si ca dragostea este vlastarul nepatimir ii; este foc al nepatimirii, cum spune Sfntul Ioan Sinaitul. Pentru ca cineva sa poata ajunge la dragostea dumnezeiasca trebuie m ai nti sa fie tamaduit. Caci, pe de o parte, este dragostea ce cauta ale sale, adica egoismul, iar pe de alta parte, drag ostea care nu cauta ale sale, ntreaga stradanie a Bisericii sta n a -l duce pe om de la dragostea egoista si utilitarista la dragostea jertfelnica. Dar aceasta presupune vindecarea omului. Mai trziu m-am ocupat n special de Filocalie. Dupa cum se stie, Filocalia, culegerea mai multor lucrari ale Parintilor trezvitori, este o scriere a Bisericii, co mpilata, n forma sa finala, de Sfntul Nicodim Aghioritul si de fostul episcop al Corintului, Macarie Notaras. Ea poarta subtitlul: n care, cu ajutorul mo ralicestii filozofii a faptuirii si vederii dumn ezeiesti, mintea este curatita, luminata si desavrsita. Acolo am vazut ca toate textele trimit la vinde care. Ele vor besc despre felul n care mintea omului se mbolnaveste si cum este ea tamaduita. Ca student, am citit foarte mult si am continuat studierea Sf ntului Grigorie Palama, marele isihast atonit, pe care Predania l-a numit teolog, asezndu-l ntre cei patru mari teologi ai Bisericii, alaturi de Sfntul Ioan Teologul, Sfntul Grigorie Teologul si Sf ntul Simeon Noul Teolog. n disputa cu Varlaam am ntrezarit calea care trebuie urmata pentru a teologhisi n chip mntuitor. El vorbeste de sfnta isihie sau linistire si de mestesugul isihiei, subli niind ca este singurul mestesug vindecator care duce la vederea Luminii celei necreate, urmata de cunoasterea lui Dumnezeu si de mntuirea omului. Omiliile sale, cele mai multe tinute pentru obstea cr edinciosilor sai din Tesalonic, sunt uimitoare. Vorbeste acolo despre odihna (Smbata) lui Dumnezeu si a omului, despre tamaduirea patimilor, rugaciunea mintii, vede rea Luminii celei necreate etc. L-am studiat ndelung si pe Sfntul Grigorie Teologul. Ope ra sa m-a facut sa-mi dau seama ca teologi ai Bisericii trebuie numiti cei care au ajuns la vederea lu i Dumnezeu (theoria), cei care mai nainte si-au curatit inima de patimi sau, cel putin, se straduiesc sa se curete de ele. Vorbind de A Doua Venire, el scrie ca Dumnezeu nsusi va fi lumina pentru cei cu mintea curatita; ba chiar mai mult , dupa curatia lor. Aceasta este ceea ce numim mparatia Cerur ilor. Iar Dumnezeu nsusi va fi ntuneric celor care si -au orbit puterea ntelegatoare; si chiar mai mult, pe masura orbirii lor. El chiar numeste ntunericul acesta nstrainare de Dumnez eu. Deci mi -a devenit limpede ca preotul nu da bilete pentru ca omul sa intre n Rai, ci l tamaduieste, astfel c a Dumnezeu sa se faca pentru el lumina si aceasta este mparatia Cerurilor iar nu ntuneric, adica iad si nstrainare. ngaduiti-mi sa spun ca mi-am dat seama de toate aceste lucruri nu doar prin studierea cartilor patristice. Pe de o parte, am ntlnit parinti duhovnicesti plini de ha r preschimbati de harul lui Dumnezeu si prin ei am putut ntelege scrierile patristice; pe de alta parte, prin experienta mea pastorala. Ca duhovnic, vad zilnic cum, pe lnga spovedanie, este nevoie si de tamaduire. Multi se spovedesc, dar nu se tama-duiesc. Este nevoie de un mestesug aparte, astfel ca omul sa se poata vindeca de patimi.

Toate aceste lucruri (si nca multe altele pe care nu le pot amin ti aici) m-au facut sa cred catrebuie sa privim Ortodoxia ca pe un tratament si o stiinta a vindecarii.

Ortodoxia este stiinta vindecarii

- Pot sa va ntrerup ? ntreba Athanasie. Am ascultat analiza c u mare interes si nu as vrea sa va contrazic. Respect cercetarile dumneavoastra asupra acestui aspect delicat al vietii duhovnicesti. nsa mi se pare ca folosirea anumitor termeni este usor suparatoare. De pilda, ati spus mai nti ca Ortodoxia l vindeca pe o m, iar apoi ati tras concluzia ca este o stiint a a vindecarii. Nu nteleg cuvntul stiinta. Ce legatura are Ortodoxia cu stiinta ? Ca om de stiinta, socotesc ca stiinta formuleaza enunturi conceptuale si face cercetari la nivelul omului. Cum putem sustine ca Ortodoxia este o stiinta a vindecarii ? - mi place punctul dumneavoastra de vedere. Nu neg ca mul ti au venit la mine cu aceleasi gnduri dupa publicarea cartii mele. Cred totusi ca nu este o proble ma esentiala. Folosesc cuvntul stiinta (episti-mi) n sensul lui originar, derivat de la verbul epis ta-mai care nseamna a cunoaste ntocmai. Deci stiinta nseamna aici metoda corecta pe care o folosim spre a ne tamadui. Medicina se numeste si ea stiinta, ntruct cunoaste calea prin care trupul omului este tamaduit. Daca acceptam ca Ortodoxia l tamaduieste pe om, atunci cred ca avem dreptul sa sustinem ca este si o stiinta, deoarece cunoaste calea adevarata prin care omul se tamaduieste. Nu cred ca acceptarea acestui fapt ridica vreo problema. - Asta este limpede, raspunse Athanasie, si pot sa nteleg. Dar a veti atestari patristice pentru acest fel de a vedea lucrurile ? Cu alte cuvinte, folosesc Parintii acest termen ? - Problema nu este daca Parintii folosesc termenul, ci da ca noi putem sa-l folosim, daca Biserica ntr-adevar cunoaste calea adevarata a tamaduirii omului, deci daca termenul are un temei. Ce vrea sa spuna termenul ? Aici este problema. Sfintii Parinti ai Bise ricii n-au sovait sa foloseasca termeni care nu se aflau n Sfnta Scriptura, spre a nfatisa adevarul pe care l are Biserica. De pilda, Parintii din veacul al IV-lea aplicau termenul deofiinta (avnd aceeasi esenta) lui Hristos si spuneau ca Hristos are aceeasi esenta cu Tatal. Ctiva conservatori au react ionat, spunnd ca termenul este nescriptural, adica nu e pomenit n Sfnta Scriptura si deci nu-l putem folosi. Ei i-au nvinovatit pe Parinti si pentru ca termenul fusese folosit mai nainte de catre eretici Pavel din Samosata l folosise, desi cu alt nteles. El identifica deofiintimea cu identitatea ipostasurilor. Sfintii Parinti, socotind ca este drept sa adopte termenul, l desprind de ntelesul identi tatii ipostasurilor si arata ca persoanele Sfintei Treimi au aceeasi fiinta sau esenta, nsa ipostasuri apar te. Astfel ei au statornicit ca persoanele Sfintei Treimi au fiinta sau esenta de obste si existenta apart e. Iar cnd au folosit termenul ipostas, l-au definit ca esenta cu nsusiri. La fel au facut si cu termenul persoana. Desi, n vremea lor, persoana avea ntelesul de nfatisare exterioara sau masca si slujea n chip des avrsit nvataturii eretice a lui Savellie, Parintii au identificat persoana cu ipostasul, au adop tat termenul, i-au dat continut ontologic si l-au aplicat persoanelor Sfintei Treimi. Deci prob lema este ntreaga atmosfera pe care o poarta cuvintele, iar nu cuvintele n sine. Dar n ceea ce priveste subiectul aflat n discutie, as putea spune ca Sfintii Parinti folosesc si ei termenul stiinta. Am analizat aceasta n cartea mea. As vrea totusi sa prezint un pasaj deosebit de la Sfntul Grigorie Teologul: Cu adevarat mestesug mai presus de toa te mestesugurile si stiinta mai presus de toate stiintele mi pare a fi calauzirea omului, faptura cea mai ndaratnica si cea mai felurita. Sfntul Dionisie Areopagi tul foloseste de mai multe ori termenul stiinta, chiar pentru starea vederii dumnezeiesti (theoria). Vorbind despre un teolog ce c unostea lucrurile dumnezeiesti, el scrie: Era n chip ntelept si stiintific ncercat n lucrurile dumne zeiesti. Sfntul Gri gorie al Nyssei vorbeste si el de mai multe ori despre ngrijirea terapeutica si mestesugul vindecarii. Si, binenteles, acela care stie adevarata metoda de vindecare poate fi numit om de stiinta (terapeut). Credinta ortodoxa este legata de tamaduire. Eu cred, spuse Vasile, un om cu principii conservatoare, ca trebuie sa vorbim cu precautie despre asemenea lucruri. Sunt si eu de acord ca trebuie sa ne tama duim traind n Biserica; dar nu credeti ca exista primejdia sa tagaduim temelia Ortodoxiei, care e ste credinta ? Cnd sustinem ca Ortodoxia este un tratament vindecator si o stiinta, nu credeti c a exista primejdia sa trecem cu vederea credinta ? - Se poate sa apara unele primejdii. Depinde cum privim tam aduirea si cum privim credinta. Cred ca ar trebui sa

ma explic. Prin tamaduire, multi nteleg for mularea caracterului si comportamentului social, adica plaseaza tamaduirea ntr-o atmosfera moralizatoare. Ne ducem la preot si spunem: Parinte, am furat. Iar el raspunde: Pe viitor sa nu mai furi E si acest a un procedeu. Dar tratamentul vindecator al Bisericii nu se ispraveste aici. Sau, iarasi, multi ncearca sa devina buni nefacnd pacate n chip exterior, avnd virtuti, nsa dispretuiesc Predania ortodoxa . - Deci cu alte cuvinte, ce este tamaduirea ? Cum o ntelegeti ? - O sa ajungem si la tamaduire. Dar va rog: sa nu schim bam subiectul. Discutam daca se poate accepta sau nu folosirea expresiei Ortodoxia este un tratament vindecator si o stiinta. Deci cnd vorbim de tamaduire, nsa desprinznd-o de Descoperirea dumnezeiasca si de Predania ortodoxa, riscam, desigur, sa o schimbam. Si mai este o primejdie care pndeste peste tot. Este posibil sa vorbim despre credinta n chip cu totul abstract; sa ntelegem prin ea cteva principii rationale si obiective pe care trebuie sa le primim n mod logic, creznd ca aceasta este mntuirea. Astfel traiesc teologii care lucreaza n chip intelectual si de aceea att ia oameni vorbesc astazi despre teologia academica. Dupa parerea mea, tratamentul nu se poate despr inde de credinta ortodoxa, caci unul presupune existenta celeilalte. As vrea sa analizez ceva mai mult aceste lucruri. Termenul ortodoxie este alcatuit din doua cuvinte: orthi (adevarat, drept) si doxa. Doxa nseamna credinta, nvatatura si slava. Cele doua cuvinte se leaga strns unul cu celalalt. Dreapta nvatatura despre Dumnezeu nseamna adevarata si dreapta slavire a lui Dumnezeu. Caci daca Dumnezeu este abstract, atunci rugaciunea catre acel Dumnezeu este abstracta. Daca Dumnezeu este personal, atunci rugaciunea dobndeste un chip personal. Dumnezeu a descoperit adevarata credinta, adevarata nvatatura. Spunem deci ca nvatatura despre Dumnezeu si toate cele ce tin de mntuirea omului sunt Descoperirea lui Dumnezeu, iar nu descoperire omeneasca. Totusi Dumnezeu a descoperit adevarul unui popor care fusese pregatit. Iuda , fratele Domnului, fa-tiseaza acest lucru foarte bine, spunnd: Rugndu -va sa stati vitejeste pentru credinta aceea care odata s- a dat sfintilor (Iuda 1, 3)- n acest loc, ca si n multe altele asemanatoare, este vadit ca Dumnezeu Se descopera pe Sine sfintilor adica poporului care a ajuns la o anumita treapta de crestere duhovniceasca, ce-l face n stare sa poata primi Descoperirea dumnezeiasca. Sfintii Apostoli au fost nti vindecati, apoi au primit Descoperirea. Iar ei au mpartasit Descoperirea fi ilor duhovnicesti, nu doar prin nvatatura, ci n primul rnd facndu -i sa se nasca din nou du-hovniceste, n chip tainic. Noi primim dogmele si rnduielile, altfel spus, primim credinta descoperita si ramnem n Biserica spre a fi tamaduiti. Caci credinta este, pe de o parte, Descoperire dumnezeiasca pentru cei curatiti si tamaduiti, iar pe de alta parte, este calea cea dreapta spre a ajunge la tamaduire, pentru cei care au ales sa urm eze calea.

Doua feluri de credinta

Este vadit, dupa spusele Sfintilor Parinti, ca sunt doua feluri d e credinta. Prima este credinta rationala, numita credinta din auzire, fiind o credinta ncepatoar e, credinta simpla. A doua este credinta ntemeiata pe vederea lui Dumnezeu (theoria), este credinta celor desavrsiti si care mntuieste pe om. Cele doua feluri de credinta nu sunt potrivnice una alteia. Prima este ncepatoare, iar cealalta este urmarea celei dinti. Deci noi primim credinta Sfintilor Parinti ai Bisericii spre a ne curati inimile de patimi si a urca cu izbnda treptele curatirii . mplinind aceasta, ajungem la luminarea mintii, care este al doilea fel de credinta, asa-numita credinta ntemeiata pe vederea dumnezeiasca.Cnd Adam a fost zidit de Dumnezeu, se afla n starea de luminare a mintii. Dar, dupa cadere, a ajuns prada feluritelor patimi. Deci acum avem nevoie de dreapta credinta spre a ajunge la credinta din vedere, adica luminarea mintii, iar de acolo la vederea lui Dumnezeu. Prima credinta ne deschide calea spre tamaduire, iar a doua este roada si urmarea tamaduirii omului. Iacov, fratele Domnului, vorbeste despre ntia credinta, care are totusi nevoie de fapte spre a- l curati pe om. El spune: Ca precum trupul fara de duh mort este , asa si credinta fara de fapte moarta este (Iacov 2, 26). Att acceptarea teoretica a credintei din au zire, ct si faptele pe care le cuprinde ne sunt trebuincioase spre a ne curati si a ne vindeca. Aposto lul Pavel vorbeste despre credinta desavrsita, credinta ntemeiata pe vederea lui Dumnezeu, atunci cnd spune: Socotim dar ca prin credinta se va ndreptati

omul, fara faptele Legii (Rom. 3, 28) . Multi crestini cred ca Iacov, fratele Domnului, l contrazice pe Apo stolul Pavel. Tlcuind EpistolaApostolului Pavel catre Romani,Luther mai ales a ajuns pna acolo nct sa vorbeasca doar despre credinta, fara de fapte; el nu cunostea faptul ca Apostolul Pavel vorbea aici de credinta din vedere dumnezeiasca, ce se afla dincolo de faptele Legii. Nu spune ca nu este trebuinta de faptele Legii. Att ntia credinta, ct si faptele ne sunt trebuitoare spre a trece de treapta curatirii inimii n chip cuvenit si temeinic. Cnd aceasta s-a savrsit, ajungem la luminarea mintii, care e aratata de rugaciunea nencetata a mi ntii. Aceasta este credinta din vedere, care nseamna depasire, iar nu nlaturare a faptelor Legii. Deci nu vad nici o deosebire ntre afirmatiile Ortodoxia es te o stiinta a vindecarii si un tratament si Ortodoxia este credinta. Ele sunt legate una de alta. Desprinderea lor presupune o traire eretica. Exact acelasi lucru l putem spune si despre teologia ortodoxa.

Teologia ortodoxa
- Voiam de ctva timp sa pun aceasta ntrebare si, n sfrsit, am pri lejul s-o fac, spuse Constantin. Ati spus adineauri ca teologia rupta de viata Bisericii se poate numi teologie academica. Cum ntelegeti teologia ortodoxa ? - Cred ca ceea ce am spus mai devreme despre credinta este v alabil si pentru teologie. Caci teologia nu este o stiinta intelectuala, ci glasul si viat a Bisericii. Iar Biserica este tarmul teologiei ortodoxe. ntocmai cum au spus Sfintii Parinti, teologia este rugatoare iar rugaciunea este teologie. Cnd vorbim despre teologie ortodoxa, nu ne gndim la o simpla istorie a teologiei. Poate fi si acest lucru, dar nu se margineste la asta n chip absolut. I n predania patristica teologii sunt cei care l vad pe Dumnezeu. Sfntul Grigorie Palama l mai numeste pe Varlaam si teolog, nsa spune raspicat ca acea teologie intelectuala se deosebeste mult de vederea lui Dumnezeu. Teologi, dupa parerea Sfntului Grigorie Palama, sunt vazatorii de Dumnezeu, ndeosebi cei care urmeaza ntreaga rnduiala a Bisericii si ajung la credinta desavrsita -luminarea mintii. Asadar teologia este roada vindecarii omului, dar si c alea de a ajunge la tamaduire si a dobndi cunoasterea lui Dumnezeu. Cele pomenite mai nainte despre credinta sunt valabile si aici. Parintii nvata ca vederea lui Dumnezeu este un dar de la Dumnezeu, pe care l da cnd vrea El si cui vrea El. Trebuie sa ne rugam spre a fi curatiti pe dinlauntru, spre a fi izb aviti de patimi de fapt, spre a ne preschimba patimile si pentru ca mintea sa ne fie luminata, adica sa dobndeasca rugaciunea mintii n inima. Sfntul Maxim Marturisitorul spune ca izbavirea de d urere si placere este semnul ca omul a trecut de treapta curatirii; semnul ca a ajuns la treapta luminarii sau a trecut de ea este izbavirea de nestiinta si de uitarea lui Dumnezeu; iar semnul ajungerii la ndumnezeire este slobozirea de nchipuire si de toate nfatisarile pe care i le aduce lumea simturilor. Deci putem sa ne rugam staruitor: Lumineaza ntunericul meu! Si, daca Dumnezeu va voi, Se v a descoperi pe Sine. Atunci, pe de o parte, vom sti ca am fost tamaduiti, iar pe de alta parte, ca primim darul teologhisirii, al grairii de Dumnezeu. De la treapta luminarii mintii pna la treapta vederii dumnezeiesti lucreaza rugaciunea mintii. 11 Vederea lui Dumnezeu poate dura de la cteva clipe pna la cteva zile, nsa dupa aceea omul ndumnezeit se ntoarce la starea rugaciunii mintii. n starea de contem plare, rugaciunea se ntrerupe; si porneste din nou cnd nceteaza vederea lui Dumnezeu. De buna seama, trebuie spus ca sunt mai multe trepte ale vederii lui Dumnezeu. Vederea lui Dumnezeu (theoria) ncepe cu pocainta, se continua cu rugaciunea m intii, ajunge la luminare, este dusa catre vederea lui Dumnezeu si apoi catre o contemplare statornica. Cu alte cuvinte, poate dura cteva ceasuri sau chiar zile. Deci as putea spune ca teologia ortodoxa este att roada tamaduirii, ct si calea ajungerii la tamaduire. Daca facem din ea o stiinta aca demica si doar studiem felurite subiecte bisericesti n chip exterior, nu vom reusi sa-i ajutam cu adevarat pe oameni. - Parinte, am observat pna acum, spuse Irina, ca folositi mereu cuvntul ortodox. Vorbiti despre Biserica Ortodoxa, tamaduirea ortodoxa, teologia ortodoxa etc. Este oare un cuvnt la moda ?

Multi vorbesc despre ortodoxie, nsa probabil ca o vad ca pe o id eologie. De ce nu vorbiti de crestinism ? - Marturisesc ca este o deprindere a mea. Stiu ca termenul s e foloseste astazi fara masura, ajungnd chiar la extrem. Multi atribuie termenului o conotatie ideologica. De buna seama, sunt de acord ca adevaratul crestinism este tot una cu Biserica Ortodoxa. Cn d vorbim de crestini, ne gndim la ucenicii lui Hristos. Iar cnd numim pe cineva ucenic al lui Hristos, vrem sa spunem ca este unit cu Hristos. Mi-a mai reprosat cineva ca folosesec mai mult cuvntul Ortodoxie dect cuvntul Biserica. Acea persoana mi-a scris ca amndoi termenii crestinism si ortodoxie trebuie lasati deoparte, caci au ajuns a fi o ideologie, si ca ar trebui sa vorbi m despre Biserica. nsa eu i-am raspuns ca si cuvntul Biserica poate fi folosit la fel de gresit, daca socotim Bise rica o asociatie, o institutie Deci problema nu este ce terminologie folosim, ci cum o a plicam. Unul poate vorbi despre crestinism si sa-l nteleaga corect. Altul nsa, nu. La fel se poate ntmpla si cu alti term eni. Multi oameni identifica Biserica cu clerul; altii, cu poporul. Dupa nvatatura Sf intilor Parinti, mai ales cea a Sfntului Irineu, Biserica este tot una cu Ortodoxia si cu dumnezeiasca Euharistie. Acesti trei termeni sunt strns legati unul cu celalalt. Biserica nu poate fi conceputa n afara Ortodoxiei si a dumnezeiestii Euharistii. Ortodoxia nu poate fi conceputa afara de Biserica si de dumnezeiasca Euharistie, tot asa cum dumnezeiasca Euharistie nu se poate concepe n afara Bisericii si a Ortodoxiei. Cei trei termeni sunt sinonimi.Fara a trece cu vederea aceasta realitate, vorbesc despre Ortodoxie nu n chip abstract, ci concret. Fac deosebire ntre Predania pe care o are Biserica Trupul adevarat al lui Hristos si predaniile pe care le au alte denominatiuni. Multi se numesc astazi crestini, dar nu toti au aceeasi traditie n ceea ce priveste mestesugul tamaduirii si cunoa sterii lui Dumnezeu. Aceasta se vadeste si n nvatatura dogmatica.

- Parinte, am nvatat ca deosebirea ntre Ortodoxie si celel alte denominatiuni tine de dogme. Acum adaugati ca deosebirea tine si de metoda de tamaduire. Ce ntel egeti prin asta ? Puteti lamuri parerile dumneavoastra mai pe larg ?

Deosebirile dintre Ortodoxie si celelalte confesiuni

- Cred ca am spus cte ceva despre aceasta mai devreme. Credinta si teologhisirea sunt, pe de o parte, roada tamaduirii, iar pe de alta parte, sunt calea omului s pre a ajunge la tamaduire si la vederea lui Dumnezeu, care, fiind partasie cu Dumnezeu, este totodata si cunoastere a lui Dumnezeu. Si aceasta este mntuirea omului. Deosebirile dogmatice oglindesc deosebirile corespunzatoare n privinta tamaduirii. Sunt cazuri cnd asa-numitii Uniti par a fi ortodocsi, chiar n ceea ce priveste dogma purcederii Sfntului Duh. Ei nu adauga Filioque la Marturisirea de Credinta, si totusi se deosebesc n ceea ce priveste tratamentul de vindecare. Cred ca exista d oua criterii cu ajutorul carora ne dam seama ca o persoana care a decedat este un ortodox si un sfnt: primul este felul si mestesugul de tamaduire pe care l-a folosit, iar al doilea, sfintele moaste. Cred ca Ortodoxia le mplineste pe amndoua. Cu alte cuvinte, avem att mestesugul ortodox de tamaduire, ct si moastele sfintilor ndumnezeiti. Deosebirea se manifesta desigur si n nvatat ura dogmatica, deoarece, asa cum am pomenit la nceput, teologia este expresia vietii, este formularea felului de viata al omului. 12 Privind astfel, daca cercetam Ortodoxia n comparatie cu de nominatiunea Latina (Catolica -n.red.) si cea Protestanta, vedem de ndata deosebirea. Protestantii nu au nici un fel de tratament de vindecare. Ei socotesc ca atta vreme ct cred n Dumnezeu, se pot mntui. nsa asa cum am aratat deja, credinta desavrsita si care l mntuieste pe om este cea ntemeiata pe vederea d umnezeiasca, ce presupune curatirea inimii. Iar aceasta se dobndeste primind credinta ncepatoare, care se arata prin lucrarile pocaintei; iar lucrarile pocaintei sunt toate cte ajuta la vindecarea omului. Deci protestantii

nu ajung la un tratament vindecator. Metoda de vindecare a latinilor nu este la fel de completa precum cea ortodoxa. Faptul ca au ajuns sa vorbeasca despre Filioque est e rezultatul slabiciunii lor n stabilirea legaturii ntre persoana si societate. Astfel, ei nu disting nsusirile per sonale, care sunt nenasterea Tatalui, nasterea Fiului si purcederea Sfntului Duh. Tatal es te cauza zamislirii Fiului si a purcederii Duhului Sfnt. Aceasta slabiciune si nereusita n privinta exprimarii dogmei treimice arata inexistenta experierii si descoperii dumnezeiesti. Caci acolo unde este vedere a lui Dumnezeu, exista si formulare dogmatica limpede. De pilda, ucenicii lui Hristos pe Muntele Taborului au vazut slav a lui Hristos. n acelasi timp, au auzit n chip neauzit si glasul Tatalui Acesta es te Fiul Meu c el iubit si au vazut venirea Duhului Sfnt n nor. Cum spune Sfntul Grigorie Palama, norul este prezenta Duhu lui Sfnt. Asadar, ucenicii lui Hristos au dobndit cunoasterea Dumnezeului Treimic prin vedere s i descoperire dumnezeiasca. Lor li s-a descoperit ca Dumnezeu este o singura Fiinta si trei Ipostasuri. Este ceea ce nvata si Sfntul Simeon Noul Teolog care, n imnele sale, sustine de mai multe ori ca, n timpul vederii luminii celei necreate, omul ndumnezeit primeste Descoperirea Dum nezeului Treimic. Sfintii n contemplatie nu confunda nsusirile ipostatice. Faptul ca traditia latina a ajuns sa confunde nsusirile ipos tatice si nvata ca Sfntul Duhpurcede fiintial si de la Fiul arata neexistenta unei teologii traite nemijlocit. De asemenea, faptul ca a ajuns pna acolo nct sa vorbeasca despre un har din zidire, nseamna ca nu a avut parte de experierea harului lui Dumnezeu. Caci, atunci cnd omul ajunge la experierea lui Dumnezeu, si da foarte bine seama ca harul este nezidit. nt ruct nu au ajuns la aceasta tr aire, este vadit ca nu pot avea o metoda de vindecare adecvata. Si, ntr -adevar, n traditia latina mestesugul acesta al vindecarii pe care l aflam n Ortodoxie nu exista. Nu se vorbeste despre minte (nous)*; ratiunea nu este deosebita de minte; ntunecarea mintii nu este socotita o boala s i nici luminarea ei nu nseamna revenirea la starea dinti. Multe texte latine, foarte raspndite, sunt se ntimentale, epuizndu-se ntrun moralism sterp; n Biserica Ortodoxa exista nsa o puternica traditie privitoare la aceste probleme, ceea ce arata adevarata sa metoda de vindecare. * Cuvntul nous are felurite acceptii n nvatatura patristica. El se refera fie la suflet, fie la inima, fie chiar la energia sufletului, nsa nous este, n primul rnd, ochiul sufletului, partea cea mai curata a sufletului, atentia cea mai nalta. Se mai numeste si energi e noetica (mintala), clar nu se identifica cu ratiunea (logos). O credinta si dovedeste autenticitatea tocmai prin urmarile ei vindecatoare. Daca tamaduieste, este o credinta adevarata; daca nu, nu este adevarata . Aceasta se aplica si stiintei medicale. Doctorul adevarat este acela care stie cum sa tamaduiasca si aduce vindecarea; sarlatanul nu poate aduce vindecare. La fel este s i cu sufletul. Din aceasta pricina cred ca deosebirea Predaniei ortodoxe att de cea latina, ct si de confesiunile protest ante se vede mai nti n felul tamaduirii. Deosebirea n tamaduire este urmarea deosebirilor dogmatice. Dog mele nu sunt filozofie; si nici teologia nu este filozofie.

13 Teologia nu este filozofie

- Stiti, ma ntrerupse Athanasie, m-am ocupat mult de filozofie. Am citit o multime de carti despre aceste lucruri si am vazut ca crestinismul a avut multa legatur a cu filozofia si a dezvoltat-o chiar. De exemplu, Sfntul Vasile cel Mare, care a studiat filozofia la fel ca si alti Sfinti Parinti a dezvoltat si mai mult filozofia persoanei n vremea sa. Pna atunci, persoana fusese un concept abstract. Din vremea Sfntului Vasile ea a dob ndit caracter ontologic. Am citit ca, n nvatatura Parintilor Capadocieni, persoana nu este un atribut al existentei, ci ceea ce face ca existentul sa fie cu adevarat existent. De asemenea, persoana nu este suficienta siesi, ci es te facuta sa ajunga pna la Cel ce Este, la Dumnezeu. Daca astazi suntem n stare sa vorbim despre persoana si personalitate, datoram aceasta teologiei patristice.

Deci cum puteti spune ca teologia ortodoxa nu este si filozofie ? - ntrebarea dumneavoastra este cu totul ndreptat ita. As vrea sa spun ca mi place mult convorbirea noastra si mai ales felul n care se desfasoara. De obice i tipam, ne enervam, ne suparam si nu putem sta de vorba calm si serios; nsa aici nu se ntmpla asa. T rebuie sa dau cteva explicatii si sa aduc unele clarificari necesare asupra pozitiei mele. De fapt, am mai auzit pareri similare, si de aceea mi face mare placere sa explic exact ce anume nteleg a tunci cnd spun ca ortodoxia si teologia nu sunt filozofie. nti de toate, trebuie sa lamuresc ceea ce am spus mai devreme, ca teologia ortodoxa este n primul si n primul rnd experiere, Descoperire. Dumnezeu Se desc opera pe Sine celor vrednici de aceasta descoperire. Iar aceia care au si alte daruri devin teologi ai Bisericii. Sfntul Grigorie Teologul a spus n chip de cugetare ca Parintii Bisericii nu teologhises c n felul lui Aristotel, ci n felul Apostolilor. nseamna ca ei nu teologhisesc n chip rationalist, ci n felul n care teologhiseau Sfintii Apostoli, care erau pescari. nsa atunci cnd au primit Duhul Sfnt, s-au dovedit a fi adevarati teologi ai Bisericii. Deci teologia este experiere. Tocmai acest aspect arata deosebirea ntre filozofie si teologie. Filozofia este odrasla ratiunii omenesti adica ratiunea si silogismele definesc expresia si formularea conceptelor pe cnd teologia este roada Descoperirii lui Dumnezeu, facuta inimii curatite a omului. Descoperirea este primita nti de catre inima, iar apoi ratiunea o formuleaza. Deosebirea se vede n chip graitor ntr -un loc din Proorocul Isaia si n tlcuirea pe care i -o da Sfntul Ioan Gura de Aur. Proorocul Isaia scrie: Iata stapnul Domnul Savaot va lepada din ludeea si din Ierusalim pr e cel tare si pre cea tare pre judecator si pre prooroc si pre prezicator (Isaia 3, 1 -2). Aici se face o deosebire clara ntre prooroc si prezicator. Sfntul Ioan Gura de Aur spune: Prezicatorul, prin marea sa dibacie, prevesteste cele ce se pot ntmpla, folosindu-se de experienta sa practica. Si continua sp unnd ca una este speculatia si altceva proorocia. Proorocul vorbeste n Duhul Sfnt, nepunnd nimic de la sine; pe cnd prezicatorul sau gnditorul si foloseste inteligenta. Deci este la fel de mare deosebirea ntre prooroc si gnditor, ct este de mare deosebirea ntre ntelepciune a omeneasca si harul dumnezeiesc. n graiul Sfintei Scripturi, proorocul si teologul sunt una. Se vadeste deci c a este o deosebire uriasa ntre un teolog si un filozof, prin urmare si ntre teologie si filozofie. Desi a u studiat filozofia vremii lor, Parintii Bisericii au urmat totusi o metoda diferita spre a dobnd i cunoasterea lui Dumnezeu. Iar metoda a fost cea isihasta. O deosebire graitoare ntre eretici si ortodocsi a fost si nca e ste faptul ca ereticii foloseau filozofia spre a nfatisa problemele de credinta, pe cnd Sfintii Parinti au folosit Descoperirea dumnezeiasca, aceasta fiind roada isihiei n toata plinatatea ei. Daca studiem cu bagare de seama istoria bisericeasca, vedem limpede ca, n domeniul bisericesc, cele doua traditii au existat ntotdeauna. O traditie era filozofica, ntemeiata pe ratiune, fiind nfatisata de toti ereticii care au ncercat sa-L tlcuiasca pe Dumnezeu cu mintea proprie. Cealalta tra ditie era isihasta, iar Sfintii Parinti se cuprind n ea. Sa luam un exemplu simplu. Ereticii au ncercat mereu sa rezolve problema felului n care Dumnezeu, Care este unul, poate fi n acelasi timp trei. Pentru filozofi e lucrul era de nenteles. Deci ncercnd sa rezolve problema, Savellie vorbeste despre un Dumnezeu cu trei moduri de mani festare: adica acelasi Dumnezeu apare ca Tatal n Vechiul Legamnt, ca Fiul n Noul Legamnt si ca Sfntul Duh n viata Bisericii, nsa n acest fel desfiinta modul de existenta personala a fiecarei Persoane a Sfintei Treimi. Sfintii Parinti aveau descoperirea si experierea faptului ca Dumnezeu este unul, dar si treimic. Ei si-au exprimat experienta pastrnd termenii folositi de eretici, dupa ce mai nti i-au curatat si le-au dat alt continut. De altfel, ei au folosit limbajul apofatic spre a dovedi neputi nta gndirii de a-L cuprinde si a-L nfatisa pe Dumnezeu. Aceasta teolo gie apofatica este Golgota si crucea cunoasterii omenesti, dar si a ratiunii umane. Vorbind despre felul n care Dumnezeu este unul si ntreit, Sfntul Maxim Marturisitorul spune: Dumnezeu este mpartit, dar nempartibil El este unit n ch ip mpartibil. Si apoi ncheie spunnd: Din aceasta pricina, att mpartirea, ct si unirea sunt un pa radox. Sfntul Thalassie scrie acelasi lucru: Monada miscndu-se catre triada ramne monada; iar triada adusa din nou la monada

ramne triada; ceea ce este un paradox. Cum poate fi o astfel d e Descoperire formulata n chip filozofic si nteleasa intelectual ? Se pot folosi termeni filozofici pen tru formularea ei, totusi ea nu poate fi nteleasa intelectual. nca o data Parintii au dat de rusine judecata omeneasca si au trecut dincolo de filozofie prin teologia apofatica si exprimarea apofatica. Sfntul Grigorie Teologul spune n chip graitor: Pre Dumnezeu este cu neputinta a -L tlcui si nca mai cu neputinta a- L gndi. Dupa o astfel de afirmatie, cum ar mai fi cu putinta omului sa -L exprime si sa-L conceapa pe Dumnezeu ? Nu mai ramne loc de speculatii dialectice. Sfntul Grigorie Palama nvata ca nu putem face speculatii dialectice despre Dumnezeu, putem avea doar postulate primite prin Descoperire. Toti Sfintii Parinti critica filozofia vremii lor si o resping. Sfntul Vasile cel Mare se leapada de filozofie si deplnge timpul pierdut cu dobndirea ntelepciunii lumesti. Ceea ce ati pomenit mai nainte despre termenul persoana este adevarat. Sfintii Parinti l-au adoptat, i-au dat ontologie, identificndu-l cu termenul ipostas si, fireste, cu Tatal, Fiul si Sfntul Duh. nsa, facnd aceasta, nu filozofau, nici nu ncurajau filozofia. De altfel , exemplul dezvaluie neputinta filozofiei de a-L tlcui pe Dumnezeu. Pentru aceasta era nevoie de o alta pozitieprivilegiata. 14 Sfintii Parinti trebuie limpezit din nou nu lucrau filozofic, socotindu-se filozofi, ci aveau traire pe care apoi o nfatisau n termenii vremii lor, umpl ndu-i cu o noua viata. Si nu au facut-o pentru ca ar fi fost necesar credintei, ci fiindca aparusera ereticii care ncercau sa strice credinta. Primii crestini stiau foarte bine ca n Vechiul Legamnt exista Dumnezeul desco perit (Iahve), care este Cuvntul dinainte de ntrupare, si Dumnezeul ascun s (Elohim). De asemenea, traiau prezenta Duhului Atotsfnt. Nu era loc de confuzie. n drumul sau spre Damasc, Apostolul Pavel a primit marea descoperire ca Dumnezeul Vechiului Legamnt este Iisus si astfel, fiind n starea de vedere dumnezeiasca, a identificat pe Iahve din Vechiul Legamnt cu Hristos pe Care-L prigonea. Mai trziu, gnosticii au sustinut ca Dumnezeul Care se nfatiseaza n Vechiul Legamnt, Care a zidit lumea, este un Dumnezeu inferior. Spre a respinge nvataturile e retice, monarhienii au ajuns sa sustina ca nu exista Dumnezeu superior sau inferior: Dumnezeu es te unul, o singura fiinta si un singur ipostas. n acest caz, spre a raspunde ereticilor mo-narhieni care au formulat o astfel de nvatatura ntemeiata pe propria judecata, Sfintii Parinti au spus ca Dumnezeu este o fiinta si trei ipostasuri trei persoane. Nu au facut-o spre a face sa nainteze fil ozofia vremii lor sau pentru ca erau filozofi, ci, teologi fiind, voiau sa nlature marea ispita de care era pndita filozofia. Astfel au raspuns filozofiei. Nu erau filozofi, asa cum nu erau nici psihologi, sociologi sau chiar moralisti etc. Erau Parinti ai Bisericii, adevarati pastori, care pastoreau n chip teologic si teologhiseau pastoral.

15 Ortodoxie si psihologie
- Cred ca este rndul meu sa ntreb, spuse Constantin, car e pe vremuri se ocupase mult de psihologie. Nu m-am ocupat de teologie sau de filozofie, dar am avut mult de -a face cu psihologia. La nceput, cnd ati pomenit ca crestinismul este o stiinta a vindecar ii si un tratament care vindeca sufletul omului, am fost entuziasmat. V-am urmarit cu mult interes, deoarece cred ca astfel crestinismul, si mai ales Ortodoxia, l poate ajuta pe omul zilelor noastre. Astazi psihologia si psihiatria s-au dezvoltat extrem de mult, caci s-a dovedit ca omul sufera de boli psihice. Am fost nsa uimit sa aud ca, asa cum nu erau filozofi, Parintii nu erau nici psihologi. As vrea deci sa va argumentati pozitia. - Nu cred ca este prea greu de sustinut acest punct de vedere. Subiectul este foarte simplu. Sfintii Parinti erau Sfinti. Sfintenia nu are un nteles moral, ci ontolo gic. Se numesc Sfinti datorita Celui Sfnt de Care se mpartasesc. Dumnezeul cel Sfnt dar uieste oamenilor energia Sa cea necreata si i sfinteste. El salasluieste cu adevarat n om prin har si astfel omul se face salas al Sfntului Dumnezeu Treimic, templu viu al

lui Dumnezeu. Apostolul Pavel mparte oamenii n trei categorii. Oamenii trupesti sunt cei lipsiti de Sfntul Duh, cei care traiesc potrivnic firii. Oamenii sufletesti sunt si ei oameni trupesti, neavnd nici ei pe Duhul Sfnt, dar tra ind potrivit firii, adica au virtuti, nsa virtutile firesti. Ei sunt oameni buni, milostivi, nfrnati, cu dra goste fireasca etc. Totusi nu sunt Sfinti, caci nu s-au facut salasuri ale Duhului Sfnt. Prin urmare, nu pot ajunge la partasia cu ndumnezeitoarea energie a lui Dumnezeu. Sfntul Grigorie Palama scrie: Daca Dumnezeu nu lucreaza n noi, tot lucrul nostru pacat este. Oamenii duhovnicesti sunt cei care lucreaza ndemnati de Duhul Sfnt, prin nfiere si prin cunoastere si contemplare. Apostolul Pavel spune raspicat: Iar omul cel sufletesc nu primeste cele ce sunt ale Duhului lui Dumnezeu; ca nebunie sunt lui si nu le poate ntelege, caci duhovniceste se judeca. Iar cel duhovnicesc le judeca toate, iar el de nimeni nu se judeca (1 Cor. 2, 14 -15). Psihologia este o stiinta moderna, un vlastar al crestinismului ap usean. n marea lor pustiire si lipsa de speranta, oamenii au descoperit psihologia, tocmai fiindca Bisericile din Apus au pierdut predania isihasta a Bisericii. nsa n nvatatura patristica se spun o mu ltime de lucruri despre suflet, despre boala si tratarea lui. Noi, ortodocsii, nu suntem coplesiti de descoperirea s i progresul psihologiei. Monahii care au purces la tamaduirea sufletului stiu foarte bine cum se nfatiseaza patimile, cum lucreaza diavolul si cum patrunde n inima harul lui 16 Dumnezeu. n cartea mea Convorbiri despre Psihoterapia ortodoxa exista un capitol anume despre acest subiect pe care l analizeaza. Deosebirea ntre psihologie si tamaduirea ortodoxa a sufletului sau mai curnd ntre psihoterapia umanista si cea ortodoxa este si ea scoasa n evidenta. As putea sa subliniez aici punctele principale. n psihologie, sufletul nu este dupa chipul lui Dumnezeu, ca n teologia ortodoxa, ci este o simpla functie a trupului. Din aceasta pricina vorbim despre o psihol ogie fara suflet. n psihologia contemporana sufletul nu are continut ontologic. Iar cnd psiholog ia vorbeste despre mbolnavirea sufletului, ntelege doar dezechilibrul psihologic al omului sau feluritele experiente traumatice din viata sa de pna atunci. nsa n teologia ortodoxa boala consta n ntun ecarea mintii. De asemenea, n psihologia umanista, terapia este echil ibrarea puterilor launtrice ale sufletului; pe cnd n teologia ortodoxa, terapia este legata de unirea omului cu Dumnezeu, de vederea lui Dumnezeu si de ajungerea la ndumnezeire, care este tot una cu vederea lui Dumnezeu. Metoda terapeutica a psihologiei antropocentrice este clar diferita de c ea a psihoterapiei ortodoxe. De altfel, psihologia antropocentrica nu poate distinge ntre energiile cele cr eate si cele necreate cu alte cuvinte, daca boala se datoreaza epuizarii sau posesiunii si nici nu accepta lucrarile harului necreat. Ea atribuie totul unui singur factor. Psihologia nu crede n existenta diavolului si neaga n cea mai mare parte lucrarile harului necreat al lui Dumnezeu. - A vorbi despre psihoterapie ortodoxa nu strneste nsa confuzie ? Au folosit Parintii termenul acesta ? - n toate scrierile patristice se vorbeste de tamaduirea sufle tului. Fie ca spunem tamaduirea sufletului, fie psihoterapie, este unul si acelasi lucr u. Problema este sa vedem daca Parintii vorb esc despre tamaduirea sufletului; si, n continuare, care este antropologia s i soteriologia Parintilor. Aici se afla adevarul. Oricum, faptul ca asezam dupa psihoterapie cuvntul ortodoxa nu face dect sa o diferentieze de alta psihoterapie. - Vreti sa spuneti ca negati cu desavrsire parerile psihologie i contemporane ? Nu sunt ele de nici un folos ? Punnd ntrebarea, ma gndesc la un psiholog care pretinde ca daca Parintii ar trai astazi, ar folosi de buna seama principiile psihologiei contemporane. Care este parerea dumneavoastra ? - Mai nti, trebuie sa subliniez ceea ce am spus mai nainte: d escoperirea psihologiei, care a avut loc n Apus, a fost rezultatul deznadejdii omului occidental, dat orate lepadarii si dispretuirii ntregii predanii trezvitoare a

Bisericii. Pentru omul occidental, care se nstrainase de traditia isihasttrezvitoare, psihologia a fost o minunatie. Nu este nsa si cazul ortodoxului. Daca Parintii ar fi trait astazi, s-ar fi uimit de minunarea omului fata de aceste teorii. La fel ca si nevoitorii contemporani, Parintii care cunosc din traire starea launtrica a sufletului, mestesugurile diavolului si manifestarile omului celui vechi, ca si energiile harului lui Dumnezeu, socotesc de scoperirile psihologiei relativ neinteresante, caci, pentru cel care primeste cunoasterea desavrsita, o cunoastere mediocra este prea putin nsemnata. Pe ct de mare este deosebirea ntre ntelepci unea omeneasca si ntelepciunea dumnezeiasca, la fel de mare este si deosebirea ntre psihoterapia omeneasca si cea ortodoxa. Cnd omul traieste si experiaza dragostea dumnezeiasca, ce este desavrsirea dragostei, putere unificatoare si cuprinzatoare, rapire a mintii, betie a duhului, dor patrunzator si nendurat si o stare de flamnzire, cum oare si va abate privirea spre dragostea trupeasca si necurata, care este un idol si o cadere a dragostei? Parintii din zilele noastre a caror viata nfatiseaza ntreaga experienta a Bisericii socotesc si ei ca aproape nesemnificative asa -numitele descoperiri luminate ale psihologiei contemporane. Acum, revenind la ntrebare: Daca Parintii ar fi trait astazi , ar fi acceptat interpretarile psihologiei fara a le cerceta, asa cum au facut cu filozofia ? Sa lamurim nti cteva lucruri. nti de toate, Parinti exista si astazi; ntlnind asemenea Parinti, mi-am dat seama de retinerile lor fata de psihologie. n orice caz, Parintii nu au trait numai n trecut, ci exista si azi. n al doilea rnd, Parintii, la vremea lor, nu au primit conceptele filozofiei. Avnd ei nsisi cunoastere desavrsita, mai aveau oare nevoie de cunoasterea filozofilor ? Au folosit doar termeni filoz ofici, carora le-au dat nteles nou si ontologie. Aproape sigur ca la fel ar fi facut si cu psihologia. Sfntul Grigorie Palama l critica pe Varlaam pentru a fi a dus tlcuiri psihologice vietii duhovnicesti. Multi alti Parinti au avut aceeasi atitudine. Noi nu nce rcam sa patrundem n asanumitul subconstient pe cont propriu, cu ajutorul ratiunii, caci aceasta poate duce la schizofrenie. Metoda noastra este urmatoarea: fara a ne lasa atrasi n autoanalize istovitoare, ncercam sa tinem poruncile lui Hristos n viata noastra. ncercnd sa tinem poruncile, vechiul nostru sine c u patimile sale se dezvaluie. Urmeaza apoi stradania vindecarii de patimi. n paralel, ncercam sa ne pastram mintea fara mndrie si fara de viclesug si astfel ea ajunge sa deos ebeasca gndul bun de cel de la diavolul. Ne straduim ntru trezvie si astfel mintea poate deosebi gndurile, cum spune Sfntul Diadoh al Foticeii; ea aduna gndurile dumezeiesti n vistieria tineri i de minte, lepadnd n acelasi timp pe cele ntunecate si dracesti. Si, n aceasta atmosfera, adevarata pocainta se face lucratoare. Desigur, prin iconomie acceptam unele pareri ale psihologiei si psihoterapiei contemporane, n doua situatii. Primul caz cuprinde oamenii al caror sistem nervos a fost vatamat din felurite pricini - suprasolicitare psihica sau mintala si care au acum serioase probleme psihice. Al doilea caz este cel al oamenilor care, n mod voit, nu au nici o legatura cu Biserica si cu tainele ei. Cred ca acestia pot fi ajutati de psihologia si psihoterapia moderna, astfel nct sa nu ajunga ntr -o stare irecuperabila. Psihologia poate actiona ca un calmant care sa le aduca usurare n nspaimntatoarea temnita a deznadejdii n care se afla. Mai sunt si oameni care se spovedesc, sunt legati de un duhov nic, dar acesta nu are taria si cunoasterea vietii duhovnicesti spre a-i ajuta. Caci nu trebuie sa ne ascundem de realitate. Din nefericire, indiferenta oamenilor fata de spovedanie si nepriceperea m ultor duhovnici, care nu cunosc mestesugul de vindecare al Bisericii, i fac pe multi oameni sa ajunga la psihiatru, nsa, repet, omul este zidit dupa chipul lui Dumnezeu si trebuie sa ajunga la asem anarea cu El. Aceasta este, pot spune, tinta finala si entelehia mistica a omului. Atta vreme ct tnjir ea sa nu este mplinita si omul ramne departe de Dumnezeu, el sufera tot mai mult. Cta vreme nu-si mplineste rostul sau adnc pe pamnt, adica partasia cu Dumnezeu, orict ar fi de eficiente tratamentele medicamentoase si psihanalizele la care se supune, omul ramne mereu cu o nostalgie si o cautare tragica. Noi nu cautam doar echilibrul psihologic, ci si mplinirea vietii. Nu dorim doar sa ne sporim simtamintele religioase, ci sa dobndim plinatatea vietii pleroma. Cnd vom analiza mai pe larg felul n care tlcuieste Biserica Ortodoxa tamaduirea

sufletului, vom fi n stare sa ntelegem deosebirea ntre psihoterapia antropocentrica si cea teocentrica. Deci subiectul nu este nchis, ci ramne deschis discutiilor ulterioare.

17 Teologie si religie
- As vrea sa pun o ntrebare, spuse Parintele Filip. Tocmai eu, care v -am invitat aici sa stam de vorba, am tacut cel mai mult. Sunt foarte multumit, desigur, c a fratii mei duhovnicesti, prin ntrebarile lor, au ridicat convorbirea la acest nivel duhovnicesc si au dat prilej lamuririi attor aspecte legate de psihoterapie. Si deoarece t ocmai miati dat prilejul, as dori sa va adresez o ntrebare pe care voiam s-o pun de la nceput. Ati spus mai nainte ca, traind n Biserica, nu cautam doar sa ne sporim simtamintele religioase, ci mplinirea vietii. Mai mult, n cartea dumneavoastra ati scris ca crestinismul nu este o religie, n ntelesul de azi al religiilor. Puteti lamuri aceste lucruri ? - Crestinismul nu este o religie. ntruct v -ati referit la cartea mea Psihoterapia ortodoxa, as vrea sa va amintesc ca am analizat acolo ce ntelege m astazi prin religie. n primul rnd, prin religie ntelegem o anume teorie care ne ngaduie sa trecem dincolo de zidu l care ne desparte de Dumnezeu, nduplecnd astfel pe Dumnezeu. De asemenea, adeseori vorbim despre religie ca fiind nascocirea omului: Dumnezeu a fost creat de om, ntruct se simtea slab si nsingurat n univers. Deci avea nevoie de un Dumnezeu puternic, Care sa-l ocroteasca n slabiciunea sa. Mai mult, se socoteste ca prin religie ne asiguram viitorul, astfel nct sa fim fericiti n via ta viitoare. Sau, n sfrsit, religia nseamna satisfacerea simtamintelor noastre religioase. nsa nici una din definitii nu se potriveste Ortodoxiei. Crestinismul se numeste si este Biserica, adica adevaratul Trup al lui Hristos, ce l are drept cap pe Hristos nsusi. Biserica este unitatea tuturor lumilor, cea pamnteasca si cea cereasca, a ngerilor si oamenilor, a celor morti si a celor vii. Noi dobndim adevarata partasie cu Dumnezeu, participam la energia cea necreata a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este izolat n cer, crmuind istoria de acolo, ci crmuieste lumea cu energiile Sale cele nezidite, adica prin energia Sa necreata si chivernisitoare. Noi nu ncercam sa potolim mnia lui Dumnezeu, ci sa ne vindecam, astfel ca vederea lui Dumnezeu sa ni se faca lumina, si nu foc. Mai mult, n Biserica experiem viata vesnica nca de acum. Nu asteptam doar viata ce va sa vie, ci ne bucuram de ea nca de pe acum. Dupa nvat atura Parintilor, mparatia lui Dumnezeu nu este viata de dupa moarte, ci partasia cu Dumneze u, vederea Luminii celei necreate. Putem spune totusi ca Ortodoxia este o religie, fiindca vorbe ste despre Dumnezeu si ncearca sa-l ndumnezeiasca pe om, sa-l aduca la unire si partasie personala cu Dumnezeu. De asemenea, putem chiar sa numim Ortodoxia religie, pentru ca n Biserica sunt mul ti crestini care se afla ntr-o stare duhovniceasca infantila si l nteleg pe Dumnezeu la fel ca celelalte religii. Biserica i primeste att pe cei din categoria robilor, ct si pe cei din categoria naimitilor, ca fiind pe treptele ncepatoare n viata duhovniceasca. Biserica se straduieste sa -1 faca pe om desavrsit, sa-l aduca la starea de a face voia lui Dumnezeu nu pentru a scapa de iad, nu pentr u a se bucura ele Rai, ci numai din iubire de Dumnezeu. Cred ca putem ncheia spunnd ca Ortodoxia este o stiinta a vi ndecarii si un tratament. Ea l vindeca pe om. Vor mai fi, de buna seama, unele obiectii si rezerve pe care le vom discuta mai trziu. Personal, eu nu am nici o rezerva. Cred cu tarie ca putem privi Ort odoxia ca pe un tratament vindecator si ca pe o stiinta. Acesta e singurul temei ca Ortodoxia sa ai ba credinta adevarata, reala si nestricata.

2. Boala sufletului
- Ma intereseaza foarte mult subiectul mbolnavirii sufletului, spuse Constantin. Odinioara m am ocupat mult de psihologie, deci si eu am pareri gresite despre ac este lucruri. De aceea vreau sa aflu nvatatura Sfintilor P arinti despre boala sufletului. O idee clara despre Ortodoxie - Voi ncerca cu multa placere sa raspund ntrebarii dumneavoastra. As vrea nti sa subliniez ca exista o pozitie

clara a Sfintilor Parinti ai Bisericii n privinta fapt ului ca Ortodoxia se deosebeste de toate sistemele antropocentrice. Multe religii pot folosi aceleasi exprimari, aceiasi termeni, dar ntelegerea lor este diferita. De pilda, filozofii stoici vorbeau si ei de nepatimire, dar o ntelegeau altfel dect Ortodoxia. Acelasi lucru este valabil pentru minte, extaz etc. Multi orientali care apartin altor religii, de exemplu budismului, vorbesc despre minte, simtul launtric etc, nsa dau termenilor cu totul alt continut. Din aceasta pricina, cel care a avut de -a face n trecut cu asemenea teorii fie ca este vorba de psihologie, filozofie sau chiar budism are mari dificultati n a reusi sa dobndeasca o conceptie clara despre nvatatura ortodoxa si poate ramne nedumerit si ncurcat. Am ntlnit oameni care se afla ntr-o nspaimntatoare confuzie asupra acestor lucruri: citesc teologie trezvi -toare si nu gasesc nici o deosebire fata de nvatatura budista, socotind ca budistii si Parintii trezvitori spun aceleasi lucruri. Ca sa nu mai spun ca aceasta cunoastere omeneasca, ce pun e accentul pe ratiune, cuprinde o oarecare parere de sine pe care Parintii o numesc bogatie a gndirii (plouto tis dianoias); ca urmare, omul se umple de multumire de sine si ntemeiere n sine. Si oriunde se afla multumire de sine si ntemeiere n sine, harul lui Hristos nu mai poate lucra. - Ce credeti ca trebuie facut n aceste cazuri ? Altfel spus, e u am studiat psihologia si sunt familiarizat cu feluritele scoli de psihologie, pe temeiul carora anali zez oamenii. Oare nu mai pot sa dobndesc o ntelegere clara a Ortodoxiei? Si daca este asa, cum pot sa scap din aceasta starengrozitoare ? - ntrebarea dumneavoastra este difici la. ntr-adevar, este o problema. nsa omul poate fi tamaduit. Exista doua cai principale de tamaduire. Una este parasirea acestei bogatii a gndirii. Sfntul N ichita Stimatul, vorbind despre saracie, sustine ca ea nu este doar lepadarea de bunurile materialnic e, ci si dezicerea de bogatia gndirii. De altfel, pot adauga ca saracia duhovniceasca este lepada rea ntregii cunoasteri pe care omul a dobndit-o mai nainte, pe cnd traia dupa trup. Sfntul Thalassie spune ca saracia mintala este desavrsita nepatimire, starea n care mintea despatimita este slobozita din temnita simturilor si a celor care tin de simturi. Cnd cineva poseda o astfel de cunoastere filozofica sau psihologica si se apropie de Biserica, pastrnd toate nlauntrul sau, n clipele de m are adncire launtrica poate sa ia aceasta cunoastere drept contemplare mistica. Apoi omul crede ca starea sa este descoperirea lui Dumnezeu si astfel prihaneste neprihanita si curata nvatatura a lui Hristos. A doua cale de tamaduire este trecerea omului printr-o adnca pocainta. Pocainta adnca nseamna patrunderea harului necreat al lui Dumnezeu n inima omului ; el arde patimile si-l face pe om purtator al dumnezeiestii Descoperiri. Din aceasta pricina, cnd citim scrierile patristice trebuie sa ne desprindem de cunostintele si ideile trecutului, spre a dobndi o ntelegere clara a Ortodoxiei. Accentuez aceste lucruri, ca sa nu faceti paralele cu cunoasterea psihologica ce precumpaneste astazi. Este o mare primejdie a vedea viata duhovniceasca dinlauntrul tlcuirilor date de sistemele psihologice antropocentrice de astazi. - Va multumesc pentru lamurire, spuse Constantin. V -as ruga, daca doriti, sa analizati pentru noi boala sufletului, ca sa ne putem da seama de deosebire.

18 Sufletul omului
- Pentru a vorbi de boala sufletului, trebuie nti sa vedem ce an ume este sufletul, acesta fiind unul din punctele slabe ale multor scoli psihologice atunci cnd vorbes c despre psihoterapie; ele siau dat seama ca nu putem vorbi despre boala si terapia sufletului dac a nu-i dam acestuia continut ontologic. De aceea cred ca Ortodoxia, cu predania sa trezvitoare, are d e jucat un rol nsemnat n ziua de azi chiar si n acest caz. Voi ncerca sa analizez subiectul ct mai simplu. Dupa nvatatura Parintilor, omul este dupa chipul lui Dumnezeu. El nu-si raporteaza viata la sine, ci la Dumnezeu. Hristos este chipul lui Dumnezeu, cum spun e Apostolul Pavel: Carele este chipul lui Dumnezeu celui nevazut (Colos. 1, 15), iar omul este dupa chipul lui Hristos. Deci omul

este chip al chipului. Omul a fost facut dupa chipul lui Dumnezeu si trebuie sa ajunga la asemanarea cu El. Dupa nvatatura Sfntului Maxim Marturisitorul, chipul lui Dumnezeu nseamna sa fie si n veci sa fie; iar asemanarea lui Dumnezeu nseamna ntelepciune s i bunatate. Putem spune ca sa fie si n veci sa fie este chiar firea omului, iar ntelepciunea si b unatatea tin de persoana sa. Deci cnd sufletul omului nu se misca nspre asemanarea lui Dumne zeu care este ndum-nezeire -cnd nu traieste n chip dumnezeiesc, cnd nu are nlauntrul sau lucr area Duhului Sfnt, atunci este mort. Nu numai ca este cuprins de boala, ci este mort. Trebuie sa lamuresc faptul ca sufletul este zidirea lui Dumnezeu. Toate cele zidite de Dumnezeu au u n nceput si un sfrsit. Totusi Dumnezeu a dorit sa zideasca si sa faca sufletul nemuritor. Astfel ca sufletul, murito r din fire, este nemuritor prin har. Este nemuritor pentru ca asa doreste Dumnezeu. Prin urmare, nu putem privi sufletul independent de Dumnezeu. Tocmai aceasta afirmatie arata deosebirea fata de vechile idei filozofice despre suflet, nsa si fata de pozitiile psihologice moderne. - Cred, spuse Athanasie, ca vechea parere filozofica desp re acest subiect, nfatisata de filozofia greaca dar si de anumiti eretici crestini, mai ales gnostici -era ca lumea, si deci omul, este roada si urmarea caderii lumii celei reale. Aceasta, fireste, lamureste ce ati spus mai devreme despre suflet. - Da, cred ca asa este. Multi eretici au vazut lucrurile asemanator. nsa noi credem ca lumea si omul, deci si sufletul omului, sunt lucrarea pozitiva a Dumnezeului creator. Nu este roada caderii lumii reale; caci, n acest caz, raul ar fi imanent n creatia lumii existente. Dumnezeu a creat sufletul. Sufletul nu este o particica de dumnezeire, nici suflarea lui Dumnezeu, cum spun unii. Dar, asa cum spune Sfntul Ioan Gura de Aur, pentru ca nsuflarea lui Dumnez eu este lucrarea Duhului Sfnt, nseamna ca lucrarea Duhului Sfnt a creat sufletul, fara ca ea nsasi sa se faca suflet. Este important de spus acest lucru, deoarece astfel ne dam seama ca nu putem cerceta sufletul n chip autonom, ci n legatura cu Dumnezeu. - Aceste adevaruri sunt cele ortodoxe, spuse Parintele Filip, d esi putin cam prea nalte. Cred totusi ca ne sunt absolut folositoare spre a ntelege ntocmai ce este boala si tamaduirea sufletului. Ati putea, va rog, sa amanuntiti felul n care sufletul omului este chip al Dumnezeului Treimic ? Caci, ntruct este dupa chipul lui Dumnezeu, socotesc ca ar e o fire treimica. - ntr-adevar, Sfntul Grigorie Palama trateaza subiectul n scrie rile sale. Sfintii Parinti erau n stare sa vorbeasca despre aceste lucruri, nu pentru ca studiasera l a vreo scoala de psihologie, ci fiindca, purce-znd la tamaduirea patimilor, au ajuns sa cunoasca lum ea launtrica prin luminarea harului dumnezeiesc, nvatatura Sfntului Grigorie Palama nu este urmarea speculatiilor, ci a descoperirii Preasfntului Duh, datorata osrdiei sale de a -si vindeca sufletul. Lucrul trebuie lamurit, caci si n Apus se vorbeste despre o mpartire treimica a sufletului, iar Augustin a folosit o astfel de argumentatie psihologica pentru existenta Dumnezeului Treimic. nsa teologia apuseana a sfrsit n Filioque; dimpotriva, Sfntul Grigorie Palama, ex periind unitatea treimica a lui Dumnezeu n sufletul sau, a sfrsit prin a respinge pe Filioque. Spre a reveni, Sfntu l Grigorie Palama nvata ca, la fel cum Dumnezeu este treimic Minte, Cuvnt si Duh la fel si sufletul are fire treimica, adica are minte, cuvnt si duh. Mintea este ceea ce am numi adncul existentei sufletului; cuvntul purcede din minte iar duhul este dragostea mintala a omului. - Am citit, ntrerupse Constantin, ca, dupa nvatatura Sfntului Maxim Marturisitorul, sufletul se mparte ntre puterea ntelegatoare, puterea poftitoare si puterea irascibila. Cred ca si Sfntul Grigorie Palama vorbeste despre aceasta n alt context. Este cu putinta sa fie vreo contradictie cu ceea ce ne-ati spus despre treimicitatea sufletului ? - Sufletul, dupa parerea Parintilor, este si unic si multiplu. mpartirea sufletului n minte, cuvnt si duh trebuie nteleasa n chip de pogoramnt, nu ntocmai cum se ntelege pentru Dumnezeu. Caci, n Dumnezeu, cele trei Persoane sunt deofiinta, nsa au si ipos-tasuri osebite; pe cnd n ceea ce priveste sufletul -mintea, cuvntul si duhul sunt energii, nu ipostasuri. nsa nu exista deosebiri esentiale n ceea ce priveste mpartirea sufletului. Depinde d e aspectul pe care l urmareste autorul de fiecare data. Cercetnd sufletul din perspectiva patimilor pe care vrem sa le vindecam, l mpartim ntre puterea

ntelegatoare, puterea poftitoare si puterea ira scibila. Studiind treimicitatea firii sufletului, vorbim despre putere mintala, putere rationala si putere simtitoare. Si privind sufletul din perspectiva ntoarcerii catre sine si a naltarii sale catre Dumnezeu, vorbim despre minte, cunoastere si dragoste. n orice caz, fiecare din treimi arata ca sufletul este dupa chipul Dumnezeului Treimic si nu poate fi vindecat fara El. - Ati vorbit despre mpartirea sufletului n legatura cu patimile si ati spus ca sufletul se mparte ntre puterea ntelegatoare, puterea poftitoare si puterea irascibila. Ce patimi corespund fiecarei puteri ? - Sfintii Parinti nvata ca patimile necredintei n Dumnezeu, erezi ei, mndriei etc. Domnesc asupra puterii ntelegatoare; patimile iubirii de desfatare si poftei cresc n puterea poftitoare; n sfrsit, patimile iutimii, mniei, pizmuirii etc. precumpanesc n putere a irascibila. n chip deosebit, Sfntul Grigorie Palama nvata ca iubirea de slava este vlastarul partii ntelegatoare a sufletului; iubirea de avutie si zgrcenia sunt vlastarele puterii poftitoare a sufletului, iar lacomia pntecelui este vlastarul partii irascibile a sufletului. Att puterea poftitoare, ct si cea irascibila tin de ceea ce se cheama latura patimasa a sufletului.

20 Suflet si trup
- n timp ce vorbeati despre suflet, mi venea mereu un gnd care nu-mi da pace, spuse Parintele Filip. De ce cercetati sufletul despartit de trup ? Sunt oare cu adevarat despartite si independente unul de celalalt ? - De buna seama ca nu sunt independente. Sufletul este strns legat de trup. Parintii spun ca se ntmpla cu sufletul ceea ce se ntmpla cu fierul bagat n foc: se face foc, ramnnd totusi fier dupa fire. Sufletul este pretutindeni n trupul omului. Faptul ca suflet ul da viata trupului unit cu el dovedeste ca omul a fost facut dupa chipul lui Dumnezeu n mai mare masura dect au fost ngerii. Tocmai de aceea n Biserica Ortodoxa spunem ca boala sufletului molipseste si trupul, tot asa cum boala trupului molipseste uneori sufletul. Datorita acestei legaturi launtrice se ntmpla ca, desi sufletul vrea sa ajunga la partasia cu Dumnezeu, trupul nu primeste sa urmeze sufletului, din pricina patimilor, si astfel apare osteneala trupeasca. Atunci ne dam seama ca, desi sufletul se simte mai curnd sanatos, totusi trupul se simte bolnav si slabit. Se va deste spusa Domnului: Ca duhul osrduitor este, iar trupul neputincios (Mat . 26, 41). Din aceasta pricina, traditia ortodoxa statorniceste ca naintarea sufletului sa fie paralela cu cea a trupului. Isihasmul tamaduieste si trupul n multe feluri si cu felurite metode, spre a ajunge la partasia cu Dumnezeu. Iar cnd omul dobndeste harul lui Dumnezeu, atunci si trupul se preschimba. Acest lucru se vede la Schimbarea la Fata a lui Hristos, cnd chipul Sau stralucea ca soarele. Se vede si la Moise, al carui chip stralucea orbitor, ca si la chipul Arhidiaconului Stefan, care s-a facut precum chipul unui nger. Prin urmare, exista o deosebire limpede ntre suflet si trup, dar nici unul dintre ele nu are putinta sa existe independent de celalalt. De altfel, chiar si la moarte, sufletul n chip silnic se desparte din legatura sa. Iar d espartirea are loc prin voia dumnezeiasca. Deci sufletul nu este omul, ci sufletul omului; si nici trupul nu este omul, ci trupul omului. Omul este alcatuit din suflet si trup, este o fiinta psihosomatica. Prin urmare, si trupul va fi ndumnezeit si va f i nviat la A Doua Venire, trecnd n vesnicie. Ce anume este boala sufletului? - Deci unde se afla boala omului ? n ce parte a lui este localizata boala ? Raspunsul la aceasta ntrebare ar usura mult lucrurile. Cu alte cuvinte, ne va fi limpede cum trebuie sa procedam spre a ne tamadui. - Asa cum am spus mai nainte, omul n ntregime este bolnav. n sa centrul bolii este localizat n mintea omului. Mintea fiind bolnava, mpartaseste astfel urmarile bolii sale ntregului organism.

21Minte si ratiune
- Minte vrea sa nsemne ratiune? ntreba Atha-nasie. Daca mintea este tot una cu ratiunea, atunci cum se mbolnaveste ? Daca mintea este ceva deosebit de ratiune, ce nseamna boala mintii ? - Asa cum am spus mai devreme, sufletul omul este a lcatuit din minte, ratiune (cuvnt) si duh, corespunznd modului existentei Preasfintei Treimi. Sf ntul Ioan Damaschinul spune ca Dumnezeu a creat sufletul omului rational si mintal; el este nzestrat si cu duh, care, asa cum spun Parintii, este dragostea mintala a sufletului. Astfel ca noi deosebim energia mintii de energia ratiunii. Mintea este un lucru, ratiunea altul. Mintea este ochiul sufletului. Si ntocmai cum ochiul trupului vede ntreaga creatie a lui Dumnezeu, la fel si ochiul sufletulu i, care este mintea, dobndeste experierea lui Dumnezeu. Acesta este felul n care lucrau puterile sufle tului nainte de cadere. Mintea lui Adam vedea pe Dumnezeu iar ratiunea sa avea iscusinta de a nfatisa aceasta experiere. Deci putem spune, pastrnd analogiile, ca asa cum Mintea (Tatal) naste Cuvntul (Hristos), la f el mintea omului naste cuvntul/ratiunea (logos). Daca mintea e sanatoasa, atunci si ratiunea e sanatoasa. La fel se ntmpla si cu duhul care este, asa cum am spus, dragostea mintala a sufletului. Daca mintea e sanatoasa, dragostea este si ea sanatoasa, deoarece este ntoarsa catre Dumnezeu si astfel se pune n lucrare betia duhului si rapirea mintii. Daca mintea este bolnava, cade m din adevarata dragoste, adica avem parte de idolul dragostei, numit de Parinti dragoste necuviincioasa. - Cele ce ne-ati spus sunt foarte nsemnate, spuse Parintele Filip. Cred ca asta deosebeste Ortodoxia de traditia apuseana. Noi, ortodocsii, socotim mintea ca temei al teologhisirii, pe cnd occidentalii pun n centrul teologiei lor ratiunea. Totusi nu este de ajuns aceas ta mica prezentare. Ati putea, va rog, sa continuati si sa analizati ct se poate de amanuntit at t starea de sanatate a mintii, ct si pe cea de boala ? Atunci vom fi n stare sa ntelegem deosebirea ntre traditia ortodoxa si cea apuseana.

22 Caderea omului
- Sunt de acord cu observatiile dumneavoastra. Ele sunt remarcabile. ntr -adevar, tocmai aici se afla deosebirea ntre Ortodoxie si erezie. Sfintii Parinti aveau o m inte luminata, pe cnd ereticii aveau de obicei mintea ntunecata si o ratiune hipertrofiata. Putem ved ea acest lucru la Adam, nainte si dupa cadere, nainte de cadere, Adam era n starea de luminare a mintii, a doua treapta a vietii duhovnicesti. Dupa cadere mintea sa era ntunecata si marginita*. Astfel se ajunge la orbirea mintii, ntunecarea si marginirea sa. Ce s -a ntmplat de fapt? Ratiunea a ncercat sa mpresoare mintea umana. Ea s-a razvratit mpotriva mintii; a ncercat, prin lucrarea ispitirii diavolesti, sa tlcuiasca felul n care trebuie sa ajunga omul la ndumnezeire, anulnd dec i porunca lui Dumnezeu. Ajungem astfel la identificarea mintii cu ratiunea. Mintea, n loc sa crmuiasca ratiunea, este acum una cu ea. De fapt, cnd vorbim de pacatul stramosesc si de urmarile lui, ntel egem trei lucruri: functionarea defectuoasa a mintii, adica mintea a ncetat sa mai functioneze normal; identificarea mintii cu ratiunea care, ntr-un fel, a dus la divinizarea ratiunii; si, n final, s upunerea mintii fata de patimi, frica si conditiile nconjuratoare. Iata adevarata moarte a omului, destr amarea sa totala, moartea sa launtrica. Mintea i s-a ntunecat. Si asa cum, atunci cnd ochiul trupesc este vatamat, ntregul trup este ntunecat, la fel si cnd orbeste ochiul sufletului care este mintea ntregul organism duhovnicesc se mbolnaveste si cade n bezna adnca. Cred ca desp re aceasta vorbeste Domnul cnd spune: Deci daca lumina care este ntru tine este ntuneric, dar ntun ericul cu ct mai mult ? ( Mat.6, 23). * Sfintii Parinti ai Bisericii sustin n scrierile lor ca ntunecarea mintii constituie esenta pacatului stramosesc si ca Biserica Ortodoxa tamaduieste personalitatea bolnava a omului. Preotul profesor Ioannis Romanidis a fost cel

care a demonstrat marea nsemnatate a acestei nvataturi a Parintilor si ne -a nfatisat-o limpede n anii din urma. El pune n lumina aceasta nvatatura fundamenala a teologiei isihaste a Bisericii n multe din studiile sale: 1) The Ancestral (original) Sin, Ed. Domos, Atena, editia nti, 1957; editia a doua, 1989. 2) Franks, Romans Feudalism and Doctrine, Holy Cross Orthodox Press, 1981 3) Jesus Christ- the Life ofthe world, n Xenia Ecumenica, H elsinki, 1983, nr. 39, pp. 232 -275. 4) Church Synods and Civilisation, T heologia, voi. 63 nr 3 lulie-septembrie 1992, p. 4. nsa aceasta, pe lnga faptul ca a dus la p erturbarea ntregii functionari launtrice a sufletului, a dus n acelasi timp si la o perturbare exterioara a omului; acum el s e raporteaza cu totul altfel la aproapele sau, la Dumnezeu, la lume si la ntreaga creatie. Ratiunea este aceea care nce arca sa-l ntlneasca pe Dumnezeu, ntruct mintea nu este n stare sa ajunga la par-tasia cu El. Astfel se creeaza idoli ai lui Dumnezeu si religii idolatre, precum si toate ereziile. ntruct mintea nu mai este n stare sal vada pe om n chip dumnezeiesc, ratiunea l vede si ea n mod diferit, sub nrurirea patimilor. Omul si exploateaza aproapele din pricina iubirii de slava si a lacomiei. El si socoteste aproapele un obiect de desfatare si idolatrizeaza ntreaga zidire. Se vadeste ceea ce spune Apostolul Pa- vel n Epistola catre Romani: Zicndu -se pre sine a fi ntelepti, au nebunit si au mutat slava lui Dumnezeu Celui nestricacios ntru asemanarea chipului omulu i celui stricacios, si al pasarilor, si al celor cu patru picioare, si al celor care se trasc (Rom. 1, 22 -23). Pe cnd vorbeam despre aceste lucruri, pe care eu le so cotesc cruciale pentru teologia ortodoxa, Vasile, un om cu principii conservatoare, cu f oarte putine cunostinte teologice, era surprins si n mare ncurcatura, mi dadeam seama de starea n care se afla. El n susi a marturisit-o. ncerca sa urmareasca discutia, dar se vedea ca o face cu greu. Ramnea n lumea lui. n acel moment al discutiei a pus o ntrebare care, de fapt, era o obiectie. Localizarea bolii este absolut necesara - Am urmarit analiza dumneavoastra; sincer vorbind, nu am prea nteles toate afirmatiile. Mai mult, n ceea ce ma priveste, nici nu am nevoie sa le nteleg. Ce import anta are pentru mine sa stiu ce este sufletul, n cte parti se mparte, care parte a omului este bolnava? Ce importanta are pentru mine sa stiu ce este pacatul stramosesc si care sunt urmarile lui pentru viata omului ? De altfel, n privinta acestor lucruri am fost nvatat cu totul altfel. Dumneavoas tra spuneati despre caderea lui Adam ca tine mai ales de defectuoasa functionare a mintii, de ide ntificarea sa cu ratiunea si cu robirea fata de patimi si de frica. Marturisesc, nu prea vad sensul an alizei sau de ce lucrurile sunt nfatisate att de diferit fata de ceea ce am nvatat. Ma multumesc sa fiu un om de treaba, sa merg la biserica, sa ma spovedesc, sa nu fac rau nimanui, sa nu -mi urasc aproapele. - nteleg ntrebarile dumneavoastra si obiectiile. Nu le aprob, nsa pot sa le nteleg motivatia. Ceea ce am prezentat pna acum pare ntr -adevar o noutate fata de teologia pe care am nvatat-o timp de attia ani. Totusi ele nu sunt o noutate pentru cei care traiesc n t raditia ortodoxa. n orice caz, obiectiile dumneavoastra pot fi rezumate n doua puncte principale: nti, la ce bun toata ana liza asupra sufletului si caderii omului; al doilea, de ce ea aceasta de ceea ce am nvatat n trecut. n ceea ce priveste primul punct, pot spune urmatoarele. Da ca cineva doreste sa fie teolog ortodox, trebuie sa nceapa de la starea lui Adam de dinainte de cader e, ce s-a ntmplat prin cadere si cum putem fi reasezati n starea cea dinti sau chiar sa ajungem acolo unde Adam nu a ajuns. Daca o teologie nu vorbeste despre caderea omului, si nu arata clar ce anume este ea, si daca nu vorbeste despre nvierea omului, atunci ce fel de teologie poate fi aceea? Cu siguranta, nu una ortodoxa. n orice caz, spuneam mai devreme ca Ortodoxia este o stiinta si un tratament vindecator si, de asemenea, ca si teologia este un tratament vindecator. Ea tamadui este omul. Dar daca nu cercetam unde se afla boala omului, cum putem sti ce anume trebuie sa vindecam ? Chiar n ceea ce priveste trupul, daca omul urmeaza un tratament gresit, n u se va tamadui niciodata. La fel se ntmpla si cu sufletul. Trebuie sa ne fie limpede ca boala este ntunecarea mintii iar tamaduirea este luminarea ei. Sfintele Taine si predania nevointei Bisericii au rostul de a ne duce acolo unde se afla Adam nainte de cadere, adica la luminarea mintii, iar de aici la ndum -nezeire, destinatia omului dintru nceput.

Prin urmare, este foarte important sa stim exact ce este boala. Daca ignoram boala noastra launtrica, viata noastra duhovniceasca sfrseste ntr -un moralism sterp, n superficialitate. Multi oameni sunt mpotriva sistemului social prezent, socotind ca societatea, famil ia sau nedreptatea sunt de vina pentru problemele lor. Totusi problema de baza, adevarata boala a omului, este ntunecarea mintii sale. Cnd mintea sa ajunge luminata, omul este slobozit din robia fata de toate cele dimprejurul lui, precum frica, nesiguranta etc. n ceea ce priveste al doilea punct, as vrea sa spun ca teologi a a suferit ntr-adevar propria robie babiloniana n anii trecuti. Ea a primit influente apusene care au deformat-o. Privind napoi cu veacuri n urma si cercetnd teologia Parintilor, ne dam seama ca ei toti aveau mestesugul adevarat de vindecare: curatirea inimii, luminarea mintii si ndumnezeirea. Cine nu urmeaza aceasta metodologie si se ntemeiaza numai pe propria ratiune, ajunge la pareri eretice si se gaseste n afara traditiei Parintilor. Din nefericire, n trecut am fost dominati de teologia apuseana, ntemeiata pe sentiment si pe vointa, care tinteste doar la formularea caracterului omului, la calitatea lui etica, spre a deveni un om de treaba si un bun cetatean. Tocmai aceasta mentalitate a produs atta ateism. Ea a facut pe multi tineri sa se revolte mpotriva lui Dumnezeu, pent ru ca nu si doreau un Dumnezeu de felul celui care le-a fost lasat de parintii si educatorii lor. Viata mo rala ntemeiata pe o metafizica abstracta nu mai poate rezista astazi, caci temeliile metafizicii au fost zdruncinate chiar n Apus. Astazi este larg acceptata ideea ca eliberarea t eologiei ortodoxe din robia ei si descoperirea adevaratei sale identitati o va face din nou ortodoxa si deci n stare sa -l ajute pe omul deznadajduit si obosit al zilelor noastre. Iata motivul pentru care cred ca analizare a bolii sufletului este absolut necesara. - Si eu cred, adauga Parintele Filip, ca trebuie sa cercetam aceast a latura a nvataturii ascetice ortodoxe, chiar daca mai am unele ntrebari legate de ea. Din cele cit ite, mi-am dat seama ca Sfintii Parinti pun mult temei pe acest subiect. Cnd vorbesc despre suflet, minte si inima, nu o fac doar spre a filozofa si a teologhisi intelectualiceste, ci tocmai spre a localiza problema si a -l tamadui cu adevarat pe om. Mai mult, ca duhovnic vad zilnic ca vindecarea omului tine de tamaduirea launtrica. De aceea cred ca trebuie sa staruim asupra acestor analize. Tinerii de azi se razvratesc mpotriva oricarui fel de moralizare. Ei vor ceva autentic. Ori de cte ori am discutat cu adolescenti despre aceste lucruri, au fost ncntati. Si Domnul vorbeste despre aceas ta cnd spune: Farisee oarbe, curateste nti partea cea dinlauntru a paharului si a blidului, ca sa fi e si cea dinafara curata (Mat.23, 26). Daca nu vedem aspectul vindecarii, probabil ca ne aflam n starea de fatarnicie. Din aceasta pricina l-am poftit aici pe Parintele Hierotheos. Oare nu zic bine ? - Cred ca v-ati exprimat ct se poate de exact. ntr-adevar, cnd facultatea mintala a omului nu functioneaza cum se cuvine, apar anomalii. Toate patimile se razvrat esc, iar omul se foloseste att de Dumnezeu, ct si de aproapele sau spre a-si ntari egoista sa siguranta si fericire. Este necontenit ntr-o stare de neliniste. Sunt crestini care spun adeseori: Daca apro apele meu s-ar purta altfel cu mine, daca as avea copii mai buni, daca sotia mea nu ar fi facut asta si asta, daca, daca, probabil ca as fi dus o viata crestineasca. Avem impresia ca ncetarea problemelor exterioare ne-ar face mai buni. Totusi eu obisnuiesc sa spun mereu ca problemele exterioare nu vor nceta niciodata. Acum avem necazuri cu studiile, mai trziu ne facem griji pentru cariera sau casatorie. Cresterea copiilor da nastere altor probleme. Dupa aceea vom fi preocupati de viitorul copiilor sau poate pna la urma chiar al nepotilor Nu mai vorbesc despre celelalte problem e datorate serviciului si obligatiilor sociale. Problemele nu se sfrsesc niciodata. nsa trebuie sa le depasim. nseamna ca trebuie sa gasim adevarata problema care ne chinuies te, iar aceasta este, cu siguranta, o problema launtrica. Si cnd spun problema launtrica, nteleg ntunecarea mintii. Caci, n starea noastra cazuta, acuzam totul, chiar momentele bune din viata. Cnd nsa mintea este eliberata prin metoda si tratamentul potrivit, omul simte ca nu mai are probleme serioase. Trebuie sa ne dam seama ca suntem nchisi n temnita lumii si a simturilor noastre, deoarece mintea ne este bolnava. Cnd suntem ntemnitati, indiferent ct de bune ar fi conditiile, ele nu ne pot ajuta cu adevarat. Realitatea este ca suntem n temnita. Chiar daca ni se ngaduie s a ne decoram nchisoarea, chiar daca ni se da o mncare mai buna, chiar daca ni se creeaza cele mai confortabile conditii, toate sunt inutile,

caci tot ntemnitati suntem, traind n ngrozitoarea atmosfera a nchisorii. Cnd mintea este ntunecata, moarta, ntreaga lume este o groaznica nchisoare si deci chinuitoare. Cnd mintea ne este luminata si libera, ntreaga lume este un dar al lui Dumnezeu, facut noua. Atunci vedem n ntreaga fire ratiunile existentelor, cum spun Sfintii Parinti. Caci noi credem ca firea nu se crmuieste de legile firii, ci de ratiuni necreate, adica energia proniatoare a lui Dumnezeu Care crmuieste n chip personal ntreaga lume. Si oriunde exista un nou nceput si o armonie, aceasta nu se datoreaza existentei vreunei legi firesti, ci credinciosiei lucrarii dumn ezeiesti; altfel spus, asa vrea Dumnezeu sa lucreze pna n sfrsit. Deci luminarea mintii ne face n stare sa vedem dragostea lui Dumnezeu at t n bucurie, ct si n ntristare, n fericire si n nefericire, n necaz si n alinare, n asa-numitii oameni buni si n asanumitii oameni rai etc. Astfel nct ceea ce altii socotesc a fi nenorocire, noi o luam ca pe o binecuvntare, iar ceea ce altii iau drept binecuvntare, noi socotim nenorocire. Caci mintea luminata este n stare sa osebeasca ntre energiile create si cele necreate si astfel nvata sa teologhiseasca. Fiindca teologhisirea nseamna distingerea ntre energiile create si necreate. Din acest motiv spun ca problema principala a omului este cum sa nvete sa -si vada starea de boala launtrica, care este chiar ntemnitarea si ntunecarea mintii.

23 ntunecarea mintii urmare a caderii

- Va rog, Parinte, spuse Irina, ati putea continua analizarea s tarii omului dupa cadere ? Este foarte important sa stim exact cum se confunda mintea cu ratiunea, cum ajunge sa fie robita fata de toate cele dimprejur si fata de patimi. - Sunt de acord ca trebuie sa cercetam acest subiect n amanunt, sub toate asp ectele. Sfntul Grigorie Palama, ntr-una din omiliile sale, vorbeste despre ntunecarea mintii, care este urmarea ndepartarii ei de Dumnezeu. El pomeneste un pasaj clasic pe care, desigu r, l gasim si la alti Parinti, precum Sfntul Maxim: Mintea despartita de Dumnezeu se face dobitoceasca sau draceasca. Atunci cnd mintea omului se ndeparteaza de Dumnezeu, toate enegiile launtrice ale sufletului si ale trupului se tulbura. Sfntul Grigo-rie spune n continuare ca, ntruct si -a pierdut miscarea fireasca si s-a abatut de la calea fireasca, mintea pofteste la lucrurile apartin nd altora si nu se mai satura de iubirea de avutie. Ea se lasa n voia placerilor trupesti si desfat area sa nu cunoaste margini sau masura. Prin lucrarea ei si necinsteste numele, totusi doreste sa fie cins tita de toti. Vrea ca toti sa o linguseasca, vrea ca toti sa fie de acord cu ea, sa fie mpreuna -lucratori cu ea, iar cnd acestea nu se ntmpla, se umple de mnie. Mnia si salbaticia sa fata de aproapele o fac asemeni Sarpelu i. Si astfel, desi creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, omul se face ucigas de oameni, asemanndu-se ucigasului de oameni, diavolul. Si, asa cum scrie Sfntul Grigorie, aceasta se datoreaza unei singure pricini: faptului ca mintea omului s -a abatut de la frica si pomenirea lui Dumnezeu, deschiznd calea mpreuna-lucrarii cu ncepatorul rautatii. Despartirea mintii de Dumnezeu l face pe om fie un diavol, fie o fiara. Astfel, din pricina relei functionari a mintii, att patimile trupului, ct si cele ale sufletului se dezlantuie. Diavolii stiu bine aceasta, astfel ca se straduiesc sa ntunece puterea nostra mintala. Ei stiu ca, daca ntune ca mintea, pot cu usurinta sa-l mpinga pe om sa faca orice voiesc ei. Omul poate ajunge la nebunie; n aceas ta stare, putem spune cu certitudine ca omul nu se poarta normal. Este antisocial. Pe deasupra, tot o urmare a caderii este si strnirea nchipuirii si a gndurilor diavolesti care ne stapnesc memoria.

24 nchipuirea alta urmare a caderii

- n ce fel este nchipuirea o urmare a caderii ? Care este legatu ra nchipuirii cu starea omului cazut ? - Sfintii Parinti nvata ca nchipuirea este o energie fireasca a sufletului, ajunsa astfel dupa cadere, adica putnd sa fie stapnita de imagini si false idei care pr icinuiesc probleme grave organismului psihosomatic al omului. De aceea Parintii spun ca, atunci cnd omul se curateste si ajunge la vederea lui Dumnezeu, a scapat de nchipuire, adica energia nchipuirii este nelucratoare, lipsita de orice chipuri. E ca un televizor care poate proiecta imagi ni, dar nu functioneaza. Acesta este ntelesul nvataturii Bisericii dupa care Hristos a luat asupra Sa chiar si aceasta putere sufleteasca; nsa, spre deosebire de ceea ce se ntmpla cu toti oamenii dupa cadere, ea nu era lucratoare n El. nchipuirea este un fenomen de dupa cadere. Este urmarea caderii omului. Nici ngerii nu au nchipuire. Numai oamenii si diavolii au nchipuire. De aceea dau diavo lii la iveala attea imagini si urmaresc strnirea imaginatiei. Putem deci sa sustinem ca asa -nu-mitele probleme psihologice sunt toate rezultatul banuielilor, gndurilor (logismoi) care sunt puse n lucrare n atmosfera prielnica a nchipuirii. Cu ct omul este mai bolnav duhovniceste, cu at t este mai coplesit de multimea imaginilor aduse de nchipuire. Sanatatea duhovniceasca cere anula rea nchipuirii ct mai mult cu putinta. ntr-adevar, cnd mintea este libera si luminata, nceteaza toata lucrarea nchipuirii. De aceea, Sfintii Parinti nvata ca teologhisirea nu are legatura cu nchipuirea. Cnd omul, cu harul lui Dumnezeu, dar si cu mpreuna-lucrarea sa, este izbavit de toate im aginile si formele zamislite de nchipuire, devine teologhisitor si dinlauntrul inimii sale tsneste adevarata teologie ortodoxa. - mi dau seama pentru prima data, continua Irina, ca nchipu irea este urmarea caderii si ca tamaduirea mintii este legata si de tamaduirea nchipuirii. Aceast a nvatatura este cu adevarat o descoperire pentru mine. - Fara ndoiala, acest aspect al vietii duhovnicesti este foart e important. ntunecarea mintii pune n lucrare nchipuirea si, n lumea ei nselatoare, omul poate crea feluriti idoli ai lui Dumnezeu. Cu ct omul este mai bolnav psihic, cu att imaginatia sa este mai attata. Cum ne dam seama ca o persoana sufera de anomalii psihologice si se ndreapta n mod sigur catre schizofrenie ? Starea sa este dezvaluita de iluziile, dezamagirile si toate imaginile sale fantastic e. Dis-functia psihologica este n primul rnd o boala duhovniceasca, ce duce la moartea mintii. P ot spune ca, atunci cnd vad ca unul din fiii mei duhovnicesti este stapnit de banuieli, nchipuiri si alte gnduri, mi dau seama ndata ca mintea sa este bolnava si ca are nevoie de ajutor. n anumite cazuri speciale, le-am dezvaluit primejdia de a ramne izolati ntr-o lume iluzorie, napadita de nchipuiri. Cei trezvitori duhovniceste nu ajung n acea stare. Dimpotriva, oamenii care nu privegheza si nu se straduiesc sa se tamaduiasca, pot sfrsi ntr-o stare nspaimntatoare, att sufleteasca, ct si trupeasca. Si dati-mi voie sa spun ca femeile sunt predispuse m ult mai mult acestei primejdii. Tot asa cum sunt vulnerabile si din punct de vedere emotional.

25 Emotia si tamaduirea ei
- Parinte, ceea ce ati spus a fost o continua surpriza pentru mine, di n care nca nu-mi pot reveni. Cum se poate ca emotia sa fie si ea urmarea caderii sau o stare de boala ? - Emotia este amestecata cu patimile iubirii de desfatare. Nu se identifica n ntregime cu ele, dar este patrunsa de ele n mare masura. Un om sanatos duhovniceste este un om echilibrat n toate manifestarile. Am spus mai devreme ca, atunci cnd mintea omului este luminata, cnd omul ajunge la luminarea mintii, nu este miscat de Dumnezeu doar psihologic sau emotional, ci are adevarata partasie cu Dumnezeu. Mai mult, el vede n ntreaga creatie ratiunile existentelor energia cea necreata a lui Dumnezeu care le ocrmuieste. El nu este miscat n

chip emotional de natura si de frumusetea ei, ci vede n ea energia lui Dumnezeu. Cum spune Sfntul Isaac Sirul , credinta din vedere la care omul ajunge cnd dobndeste luminarea mintii este poarta catre tainele lui Dumnezeu. Voi da un exemplu simplu. Sfntul Diadoh al Foti -ceii spune ca una este bucuria ncepatoare si alta bucuria desavrsitoare. Cea dinti, fiind puternic legat a de emotie, este amestecata cu nchipuire, nu e lipsita de lucrarea nchipuirii, pe cnd bucuria desav rsitoare este legata de smerita cugetare. La mijloc, ntre bucuria emotionala si bucuria desavrsitoare, se afla ntristarea iubitoare de Dumnezeu si lacrima fara durere*. Bucuria emotionala, numita ncepatoare, nu este lepadata cu totul, nsa trebuie sa ajungem la bucuria desavrsitoare. Desavrsirea si tamaduirea se mplinesc prin cruce. Ca a venit prin Cruce bucurie la toata lumea. Deci n Biserica ne straduim sa presch imbam toate emotiile, ca si toate cele lumesti. * Cf. Filocalia, voi. 1, editia a II-a, Ed. Harisma, Bucuresti, !992. p. 415. (n. tr.) Preschimbarea emotiilor n experiente adevarate si autentice se savrseste p rin pocainta.Pocainta ne conduce de la un dureros si tragic monolog, la dialogul cu Dumnezeul Cel Viu. Prin pocainta, osndire de sine si smerenie, preschimbam emotiile n experi ente duhovnicesti. Si aici este adevarat ceea ce am spus despre nchipuire. Cu ct mai bolnav emotional este cineva, cu att mai mult vadeste moartea si ntunecarea mintii sale. Si cu ct mai mult sunt preschimbate emotiile omului, cu att mai luminata i este mintea. El se afla pe treapta lumi narii. Vedeti ct de importanta este miscarea mintii ? Vedeti ce rol important joaca ea, fie ca mintea urmeaza miscarea n chip firesc, fie potrivnic firii ? - ngaduiti-mi, urma Irina, sa va cer sa explicati si mai amanu ntit cum se preschimba emotiile n experiente duhovnicesti. - Cred ca am atins punctele principale. Dar pot sa mai zabo vesc asupra subiectului. Parintii spun ca n sufletul femeiesc experientele psihologice sunt legate ma i mult cu cele duhovnicesti. Cu alte cuvinte, multe femei socotesc asa-zisele stari sufletesti ca fiind experiente duhovnicesti. De pilda, se poate ca ele sa simta o dulceata emotionala n vremea rugaciunii si sa creada ca aceasta este venirea harului lui Dumnezeu. Este trebuinta de foarte multa bagar e de seama, caci n acel moment intervin multe imagini nchipuite, crend premisele unor grave anomalii sufletesti. Va dau un exemplu. Fetita si nfatiseaza simtamintele mat erne jucndu-se cu papusile. Le hraneste, le spala, le culca etc. nsa cnd creste si ajunge cu adevarat mama, face toate acele lucruri cu suferinta. Simte suferinta de a naste copilul, ca s i suferinta si truda de a-l creste. Fetita nfatiseaza maternitatea si, as spune, se desfata cu ea n chip emotional, fara chin si suferinta, pe cnd maternitatea unei femei este legata de chin si suferinta, este o cruce. Cam la fel distingem bucuria emotionala de bucuria duhovniceasca, emotiile de experientele duhovnicesti. Numai adevarata si deplina pocainta poate curati toate starile sufletesti, facnd u-le duhovnicesti. Si, fireste, duhovnicul este cel care ne ajuta la aceasta; el este raspunzator de dis cernerea si tamaduirea acelei stari. Astfel, ajutati si de ndrumatorul nostru duhovnicesc, mintea ni se tamadui este; este adusa de la miscarea potrivnica firii la miscarea dupa fire, ba chiar la cea mai presus de fire. Atunci mintea este luminata si unita cu Dumnezeu si tamaduita de nchipuiri si emotii. Tocmai de aceea identificarea adevaratei probleme, ca si tamaduirea mintii celei ntunecate sunt absolut necesare.

26 Miscarea mintii mpotriva firii, dupa fire si mai presus de fire

- Ne puteti spune cte ceva despre miscarea mintii mpotriva fi rii, dupa fire si mai presus de fire? spuse Parintele Filip. Cred ca ne-ar ajuta sa vedem mai limpede toate lucrurile pe care ni le-ati spus pna acum. - Sfintii Parinti s-au ocupat de toate aspectele vietii d uhovnicesti. Si fiindca socoteau ca mintea este subiectul principal n ceea ce priveste boala si tamaduirea omului, au vorbit si despre ea.

Sfntul Marcu Ascetul nvata ca exista trei feluri de miscare a mintii: pot rivnica firii, dupa fire si mai presus de fire*. * Cf. Sf. Marcu Ascetul, Despre cei ce-si nchipuie ca se n-drepteaza din fapte; n Filocalia, ibidem, p. 300. (n. tr.) Mintea se misca mpotriva firii atunci cnd nu vede dreptatea si pronia lui Dumnezeu, ci se razboieste cu oamenii, creznd ca este nedreptatita. Cu alte cuvinte, mintea care se misca mpotriva firii l paraseste pe Dumnezeu si se raspndeste n zidire prin mijlocirea simturilor. Apoi i nvinovateste pe ceilalti pentru tot raul din jurul ei. Mintea se misca dupa fire cnd omul nu nvinovateste pe altii, ci se socoteste pe sine pricina gndurilor rele. n acest caz, omul recunoaste pricinile patimil or si marturiseste lui Dumnezeu pacatele sale. Adica, n loc de a da vina pe altii, asa cum au facut Adam si Eva, se osndeste pe sine, straduindu-se ntru tamaduire. Cnd omul dobndeste roadele Duhului Sfnt, mintea lui se mi sca mai presus de fire. n acea stare, mintea e unita cu Dumnezeu si se bucura de prezenta Lui. Cnd mintea este luminata s i unita cu Dumnezeu, se face fara forma si fara chip, adica este slobozita de imagini, nchipuiri si gnduri dracesti. Ea are gnduri bune si se simte slobozita de constrngeri launtrice. Caci, asa cum va dati seama, gndurile rele care se ntorc mpotriva lui Dumnezeu si mpotriva aproapelui sunt urmarea bolii mintii. Prin urmare, puteti ntelege ct sunt de importante mintea si inima pentru boala si tamaduirea sufletului si, n general, pentru viata duhovniceasca. - Cred ca a venit timpul, spuse Vasile, sa pun din nou ntrebar ea pe care am pus-o la nceput: Ce este tamaduirea si cum o ntelegeti ? Ati spus atunci ca -mi veti da raspunsul la momentul potrivit. Nu credeti oare ca acel moment a sosit ? 3. Tamaduirea sufletului - Si eu cred ca a venit timpul sa vorbesc despre tamadu irea omului. Aceasta nu nseamna, desigur, ca nu vom reveni asupra celor spuse, daca cineva are nevoie de lamuriri. Dar, n principal, vom cerceta n cele ce urmeaza vastul subiect al tamaduirii. Oameni netamaduiti, n curs de tamaduire si tamaduiti Mai nti, trebuie sa subliniez ca Biserica este un spital duhovnicesc ce -l vindeca pe om. Biserica nu este o asociatie de oameni buni si evlaviosi, ci bla goslovitul Trup al lui Hristos, nlauntrul caruia oamenii se tamaduiesc. Ea primeste oameni bolnavi si vindeca ranile lor duhovnicesti. Putem spune ca n Biserica exista trei categorii de crest ini: prima, a celor netamaduiti sufleteste, care nici nu sunt tamaduiti, nici nu stiu ce este tamaduirea; a doua, a celor care se tamaduiesc, a crestinilor care se straduiesc sa se tamaduiasca folosind caile predaniei ortodoxe si care nainteaza statornic n vindecare. n sfrsit, celei de -a treia categorii i apartin Sfintii Bisericii, cei care sunt deja tamaduiti duhovniceste. - Vreti sa spuneti ca sfintii s-au tamaduit deplin? ntreba Parintele Filip. Sunt cazuri cnd si sfintii au facut felurite greseli n viata lor. Numai Dumnezeu este desavr sit si, din aceasta pricina, nu putem pretinde ca sfintii sunt desavrsiti. Cum se ntelege tamaduirea sfintilor - Fara ndoiala, Dumnezeu este sfnt si desavrsit n sens absolut . nsa cei uniti cu El ajung la desavrsire n sens relativ. Sfintenia madularelor Bisericii nu este ni ci individuala, nici morala, ci este sfintenia Capului Bisericii, adica a lui Hristos. Cnd spunem c a sfintii sunt cei care au fost tamaduiti, ntelegem ca s-au unit cu Dumnezeu. Ei simt unirea ca pe o nencetata pomenire a lui Dumnezeu prin rugaciunea mintii. Pomenirea nencetata a lui Dumnezeu, dupa nvatatura Sfntului Vasile cel Mare, este vadirea li mpede a faptului ca Dumnezeu salasluieste nlauntrul lor, iar rugaciunea mintii arata ca mintea lor este luminata. Luminarea mintii este deci tamaduirea omului. Sau, mai exact, putem spune ca este nceputul tamaduirii, care se continu a. Deci este posibil ca sfintii sa fi facut unele greseli n viata, dar mintea lor a fost luminata, a fo st ndreptata catre Dumnezeu, a fost pusa n buna rnduiala. Iar daca se ntmpla sa cada n pacat, sunt cuprinsi de o mare cainta. Dau un exemplu. Apostolul Petru a ajuns la vederea Luminii celei necreate pe Muntele Tabor. Aceasta vedere a lui Dumnezeu n slava Sa s-a savrsit prin ndumnezeirea Apostolului. Apostolul a fost preschimbat si, prin preschimbarea sa, a vazut Lumina cea necreata. A vazut s lava dumnezeirii lui Hristos, care tsnea din trupul Sau

ndumnezeit. Totusi, patruzeci de zile mai trziu, a cazut n pacatul lepadarii de Hristos. Si stim din spusele Evangheliilor ca Apostolul Petru a plns cu amar. Putem oare pricepe plnsul Apostolului ? Din nefericire, nu -l putem ntelege n toata plinatatea lui, caci nu avem trairea Apostolului. Din pricina trairii sale de mai nainte, cainta Apostolului s-a vadit a fi deosebit de dureroasa si amara. Mintea sa care dobndise experierea lui Dumnezeu si-a nteles ndata caderea, iar cainta ei nu cunostea margini. Si credem ca si va f i adus aminte ntreaga viata de aceasta cainta, de acest plns amar. Deci spunem ca sfintii sunt tamaduiti, n ntelesul ca si dau seama pe data de greselile lor si sunt n stare de o adnca pocainta, pe care noi nici nu o banuim, ajungnd astfel la si mai mari masuri ale sfinteniei. nsa cei netamaduiti cu sufletul pot savrsi cele mai mari pacate, si nu numai ca nu se nelinistesc, ci le socotesc a fi lucrul cel mai firesc.

26 Tamaduire nseamna luminarea mintii

- Vorbind despre boala, spuse Athanasie, ati determinat -o ca fiind moartea sau mai degraba ntunecarea mintii. Aceasta presupune faptul ca tamaduirea trebui e sa se concentreze ntr-acolo, adica la luminarea mintii. Ne puteti descrie acest proces ? - ntr-adevar, tamaduirea trebuie concentrata asupra mint ii. Mintea oarba si cuprinsa de ntuneric trebuie luminata si renviata. De buna seama, omul bolnav sufleteste este plin de patimi, stapnit de gnduri si nchipuiri. nsa omul care vrea sa se tamaduiasca trebuie sa-si ntoarca atentia n primul rnd asupra acestui aspect. Trebuie sa-si tamaduiasca mintea. Este vrednic de luat seama la felul n care descriu Parintii tamaduirea si renvierea mintii. n general, exista patru factori lucratori ntru tamaduirea mintii: credinta adevarata, constientizarea bolii, existenta unui preot tamaduitor si, n sfrsit, mestesugul potrivit pentru renvierea mintii, care se cheama nevointa. - O simpla enumerare nu este de ajuns. Am dori o analiza a cailor prin care se savrseste tamaduirea. Din nefericire, auzim cuvinte frumoase si retete de la o multime de oameni; nsa avem nevoie de lucruri concrete. mi amintesc ca, n timpul ocupatiei germ ane, cnd pna si pinea era greu de gasit, doctorul o sfatuia pe mama sa se hraneasca cu lucruri care n acea vreme erau un lux nemaipomenit. - Aveti partial dreptate. Multi dintre noi prescriu ca mijloace terapeutice lucruri care nu se pot aplica si realiza. Voi ncerca sa fiu practic n ceea ce priveste tam aduirea. Totusi, pe de alta parte, nu aveti dreptate, caci exemplul pe care l-ati pomenit nu se potriveste celor duhovnicesti. Nu se recomanda lux n vreme de foamete. Noi credem ca Biserica Ortodoxa dainuie ntocmai cum era n vechime. Ea are harul lui Dumnezeu, Tainele si predania nevointei , putnd sa ne vindece de boala noastra duhovniceasca. ntruct exista Biserica, exista pastorii Bise ricii, se slujeste dumnezeiasca Liturghie si se savrsesc si celelalte Taine, mntuirea este si ea o r ealitate. Si, fireste, nu putem concepe mntuirea independent de tamaduirea mintii. Caci mntuirea n u este ceva abstract; nu este o fuga de lume, ci partasie si unire cu Hristos si, prin El, cu ntreaga Sfnta Treime, ntruct energia Dumnezeului Treimic este comuna. Deci Biserica l poate vindeca pe om prin viata sa de nevointa si de sfintire. Ca preot, sunt foarte constient de lucrarea vindecatoare a Sfintelor Taine, spuse Parintele Filip. nsa am o oarecare retinere n ceea ce priv este viata de nevointa a Bisericii fie din nestiinta, fie din slabiciune. As dori sa o analizati pentru mine.

27 Cai de tamaduire
- Pretuiesc sinceritatea dumneavoastra. mi dati prilejul sa evidentiez ce anume nseamna nevointa n Biserica Ortodoxa. Mai devreme, cnd m-am referit la cei patru factori care conduc la tamaduire, am pomenit mestesugul

nevointei pe locul al patrulea. Nu fiindca l-as socoti mai nensemnat, ci fiindca vreau sa privesc lucrurile ntr -o anume rnduiala. mi veti ngadui deci sa comentez celelalte cai, iar apoi sa ma refer la mestesugul nevointei pe care, asa cum se va arata n continuare, l socotesc a fi deosebit de eficient n tamaduirea mintii. - Nu am nimic mpotriva, adauga Parintele Filip. Sunt nerabdator sa va ascult pare rile. a) Credinta ortodoxa - nti de toate, pentru tamaduirea omului este absolut necesara credinta ortodoxa. Cred ca am subliniat concluziile principale ntr-o convorbire anterioara. Am spus acolo ca primirea Descoperirii dumnezeiesti date sfintilor, mpreuna cu faptele legate de credinta ncepatoare sau simpla sunt cele care ne ajuta sa trecem de prima treapta a vietii duhovnicesti, care este curatirea inimii. Cu adevarat este nevoie de o credinta tare; caci d aca credinta se schimba, se deformeaza automat si tamaduirea. Credinta pastreaza mestesugul tamaduirii . Cu alte cuvinte, daca lepadam nvatatura ca Hristos este Dumnezeu, nu mai putem fi mntuiti; caci cum ar putea un om sa mntuiasca un alt om ? Este unul din argumentele principale ale Sfntului Athanasie cel Mare mpotriva lui Arie, care sustinea ca Hristos nu este nezidit, ci zidit. Daca tagaduim ca Duhul Sfnt este Dumnezeu, atunci iarasi tagaduim mntuirea. Tagaduirea dogme i pururea-fecioriei Nascatoarei de Dumnezeu si a necesitatii acestei numiri date ei tagaduieste nvatatura ca Dumnezeu a luat trup omenesc si astfel 1-a mntuit pe om; caci ceea ce este neluat, este nevindecat (Sfntul Ioan Damaschinul). nvataturile nestorienilor, monofizitilor sau monotelitilor implica respingerea mntuirii omului. Credinta eretica dupa care energia lui Dumnezeu e ste creata, iar nu necreata, l abate si ea pe om de la mntuire. Toti Parintii Bisericii au staruit asup ra acestui lucru; de aceea s-au osrdit n chip eroic pentru pastrarea Ortodoxiei. Caci, asa cum am spus la nceput, m ntuirea nu poate fi nteleasa independent de tamaduirea mintii. Asadar noi ncuviintam ca Hristos e singurul Dumnezeu adeva rat; ca Biserica este un spital care l vindeca pe om cu adevarat; ca Sfintii Parinti sunt adevara ti vindecatori, care vindeca cu puterea lui Hristos; ca poruncile sunt tamaduitoare si ncercam sa ne potrivim viata dupa ele. Caci, asa cum prescriptiile doctorului nu sunt niste formule de legi, ci pornesc de la boala omului si tintesc spre tamaduirea lui, la fel si poruncile lui Hristos pornesc de la existenta bolii omului si tintesc la tamaduirea lui. Astfel ca tinem toate poruncile lui Hristos, iar inima ncepe sa se tamaduiasca. b) Constientizarea bolii Pe locul doi urmeaza constientizarea bolii. Trebuie sa fim constienti de boala noastra. La fel cum bolnavul si da seama de boala sa si se duce la doctor spre a fi tam aduit, la fel se ntmpla si cu boala duhovniceasca. Din nefericire, traim vremuri n care cel mai mare pacat este necunoasterea starii noastre, ba chiar simtamntul multumirii de sine pe care l avem. Ne credem sanatosi launtric, credem ca nu avem nevoie de nimeni. - ngaduiti-mi sa va ntrerup, spuse Vasile. Vorbiti despre cons tientizarea bolii duhovnicesti, iar mai devreme ati spus ca boala este orbirea mintii. Atunci cum ne putem da seama ca suferim de aceasta boala, adica de orbirea si ntunecarea mintii? Ati dat exemplul bolii trupesti; dar n cazul ei simtim durerea si cautam de ndata un doctor. nsa cnd este vorba de minte, cum sa ne dam seama ca suntem bolnavi, daca nu simtim nici o durere? - Este o ntrebare pe care o socotesc a fi vlastarul vremii noas tre. Si ma voi explica. Am fost nvatati ca viata duhovniceasca nseamna a ne cerceta virtutile , nca de la o vrsta frageda am nvatat ca trebuie sa ne punem zilnic note n ceea ce priveste virtutile si faptel e noastre bune. De fapt, acesta este pietism. Noi, ortodocsii, nu ne uitam la virtutile noastre, ci la patimile pe care le avem. Urmarim sa ne tamaduim de patimi. Ne straduim sa tinem poruncile lui Hristos. Facnd aceasta, trupul se supune sufletului, iar sufletul, voii lui Dumnezeu. Astfel se nasc virtutile care sunt roada Duhului Sfnt. Deci, daca nu suntem constienti de boala pricinuita noua de patimi, de confuzia generata de ratiune, de nelinistea iscata de gndurile de nesiguranta si de znadejde sau de remuscari si de imaginile nchipuite, atunci ncercam sa cercetam Sfnta Scriptura si scrierile Sfintilor Parinti ai Bisericii. Astfel putem sa ne dam seama de lipsurile noastre sau, mai degraba, si chiar ma i bine, simtim ca suntem

bolnavi. Cuvintele proorocilor, apostolil or si sfintilor ne sunt oglinda duhovniceasca. Cercetnd vietile si nvatatura lor, ajungem sa vedem starea noastra jalnica. Aflnd muceniciile sfintilor mucenici, ajungem constienti de lipsa noastra de credinta. Citind despre viata de nevointa a attor sfinti, ne dam seama de inertia noastra duhovniceasca. Mai exista nca doua cai de recunoastere a starii noastre d uhovnicesti. Prima este venirea harului lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu este Lumina lui D umnezeu. Cnd vorbim de vederea Luminii necreate, ntelegem harul lui Dumnezeu. Uneori Dumnezeu ngaduie omului sa vada harul Sau ca Lumina. Astfel, cnd harul lui Dumnezeu v ine n inima noastra, el ne dezvaluie starea. Apostolul Pavel, dupa vederea lui Hristos n slava Sa, s -a dus n pustia Arabiei si a trait n adnca si deplina pocainta. Pocainta este grea pentru omul trupesc. Dar cnd n sufletul sau rasare harul lui Dumnezeu, el si vede pustiirea si ncepe a plnge. ntia atingere a harul ui dumnezeiesc e simtita, asa cum spune Sfntul Ioan Sinaitul, ca un foc ce mistuie patimile. Cu ct este mai puternic focul, cu att mai mult se preface n Lumina necreata. Adnca si de plina pocainta arata ca vremea harului lui Dumnezeu a venit. Exista si o a doua cale prin care ne dam seama d e starea noastra duhovniceasca: esecul total al vietii noastre. Cnd ni se iau cele cteva proptele pe care ne-am sprijinit ntreaga viata, cnd ajungem sa zicem ca ucenicii care calatoreau spre Emaus: Noi nadajduiam ca acela este cel ce va sa izbaveasca pre Israil (Luca 24, 21), vom fi n stare sa-L vedem pe Hristos si sa cautam viata cea noua pe care Hristos o da. Esecul n viata personala sau n cea familiala si sociala ne duce ntr-o fundatura. Atunci, daca avem o nclinatie launtrica, vom gasi iesirea, care este Hristos. Deznadejdea lumeasca mpreunata cu nadejdea n Dumnezeu ne poate duce la constientizarea starii noastre duhovnicesti. Daca mai adaugam si alte mijloace celor pomenite pna aici, putem deschide calea mntuirii. Adica, daca ncepem sa spunem rugaciunea lui Iisus Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pre mine, pacatosul de multe ori si cu rnduiala, la vreme anume, dar si n toata vremea, atunci rugaciunea sparge zidul amagirii de sine, dezvaluind toata nimicnicia. - Vorbiti de rugaciune, de venirea harului, citirea Scripturilor si, n general, de nvataturile sfintilor. Totusi cum poate cineva sa fie constient de boala sa daca nu cunoaste aceste cai ? Si, mai ales, daca nu cugeta asa cum se cuvine la nvataturile si vietile sf intilor? Chiar daca reuseste sa ajunga cndva la constientizarea bolii sale duhovnicesti, cine l ndruma? Este de ajuns cititul ? ntreba Irina. - Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mntuiasca si la c unostinta adevarului sa vie (1 Tim. 2, 4). Si deoarece voieste ca fiecare sa se mntuiasca, El faureste mprejurari prielnice. Unul este chemat prin deznadejdea lumeasca; altul, prin luminarea dumnezeiestii Lumini; al treilea, prin citit; un altul, prin ntlnirea cu un om sfnt care are experient a vietii Bisericii sfntul si blagoslovitul Trup al lui Hristos. Dumnezeu trimite harul si binecuvntarea Sa n multe feluri tuturor. Dar, de buna seama, se cere un tamaduitor duhovnicesc potrivit, spre a fi calauziti cum se cuvine. Apostolul Pavel, dupa vedenia de pe drumul Damascului, s -a ntlnit cu Anania. La fel, fiecare om are nevoie de un calauzitor. Este absolut necesar pentru viata s a duhovniceasca. Este aproape cu neputinta ca omul sa nainteze fara un calauzitor. Drumul vietii duhovnicesti este att de lung, nct nimeni nu poate calatori si ajunge la capatul sau care este ndumne-zeirea fara calauza. Caci, cum am mai spus, nu n e straduim doar sa ajungem niste oameni cumsecade si buni cetat eni, ci sa ne ndumnezeim, sa purcedem catre ndumnezeire. Si, atingnd acest subiect, a venit vremea discutarii celei de-a treia premise a vindecarii: tamaduitorul ortodox. c) Preotul-tamaduitor ortodox - Pe ct mi dau seama, spuse Vasile, prin termenul tamaduit or ortodox ntelegeti, desigur, clericul care tamaduieste poporul. Cam asa simt eu. Daca ntelegerea mea este adevarata, atunci pot sa spun urmatoarele. Pna acum, am aflat ca cei care au preotia se numesc clerici, parinti duhovnicesti, preoti, episcopi. Acum introduceti un alt termen n ou. i numiti tamaduitori. Oare aceasta face parte din ncercarea dumneavoastra de a inova n toate ?

30 Despre termenul tamaduitor

- Nu ncerc sa inovez. Ma straduiesc sa-i cercetez pe Sfintii Parinti si sa vad cum ntmpina feluritele probleme ale vietii noastre. Trebuie sa fim de acord ca, privindu-ne vietile n chip antropocentric, am ajuns ntr -o fundatura. Deci negresit avem trebuinta d e nvatatura Sfintilor Parinti, spre a iesi din aceasta stare nspaimntatoare. Sfintii Parinti sunt si n acest caz moderni. Foarte moderni. Pot spune ca sunt mult mai actuali dect multi dintre co ntemporanii nostri. Astazi, cei care se implica n analize psihologice sunt socotiti moderni si, din aceasta pricina, multi studenti medicinisti doresc sa studieze psihologia. Asadar, Sfintii Parinti arata n nvataturile lor ca cei care apartin sfntului cler se cheama tamaduitori. Va pot da un exemplu simplu. Sfntul Grigorie Teologul, vorbind despre acest subiect n multe locuri din scrierile sale, defineste clericii ca tamaduitori, deoarece ta-maduiesc boala sufletelor omenesti. El afi rma ca a refuzat sa pastoreasca poporul, astfel ca, dupa hirotonia n preotie, a fug it n pustie, simtindu-se nevrednic sa tamaduiasca bolile oamenilor, fiind el nsusi netamaduit. Pe deasupra, numeste lucrarea dumnezeiestii iconomii a lui Hristos tamaduitoare, iar pe Hristos, tamaduitorul omului. Preotia este caracterizata ca stiinta a vindecarii si slujire ntru tamaduire. El scrie raspicat: Suntem slujitori si mpreuna-lucratori ntru aceasta tamaduire. Faptul ca crestinismul este socotit si numit tratament vindeca tor, cum am pomenit la nceput, arata ca clericii care nu sunt doar reprezentantii lui Hristos pe pamnt, ci taina adevaratei prezente a lui Hristos sunt, desigur, si tamaduitori ai poporului lui Dumnezeu. Ei nu dau bilete pentru Rai, ci i tamaduiesc pe oameni, astfel ca Dumnezeu sa li se faca Lumina, i ar nu ntuneric, atunci cnd l ntlnesc. Pot adauga ca termenii atribuiti preotilor sunt echivale nti cu cuvntul tamaduitor. Cum sunt numiti clericii ? Sunt numiti pastori, parinti, doctori duhovnices ti. Aceste nume si multe altele pot fi aflate n scrierile patristice. Sfntul Ioan, cel care a scris Scara, i numeste pe clerici pastori, caci ei conduc turma duhovniceasca. Si asa cum pastorul face orice ca sa-si creasca oile, sa le ocroteasca sau chiar sa le tamaduiasca atunci cnd se mbolnavesc, tot asa face si preotul. El este pastorul ca-re- si duce turma cea cuvntatoare la pasunile mntuirii . Preotul se cheama si parinte duhovnicesc. De ce este parinte ? Fiindca naste fii duh ovnicesti. Iar nasterea nu este independenta de paternitatea duhovniceasca sau maternitatea duhovniceasca. Preotul este parinte duhovnicesc dar si maica duhovniceasca. Apostolul Pavel foloseste de mai multe ori termenul, n Epistola catre Corinteni spune: Ca de ati avea zece mii de dascali ntru Hristos, dara nu multi parinti; c a ntru Hristos Iisus prin evanghelie eu v - am nascut pre voi (1 Cor. 4, 15). El i -a nascut prin evanghelie, adica prin dumnezeiasca Descoperire pe care o primise de la nsusi Hris tos. Apostolul Pavel primise Descoperirea de la Hristos. Era purtator al Descoperirii dumnezeiesti si a mpartasit-o, a predat-o fiilor sai duhovnicesti; si astfel le-a dat din nou viata. De altfel, el si arata maternitatea duhovniceasca si fata de Galateni: Fetii mei, pre care iarasi cu durere va nasc, pna ce se va nchipui Hr istos n voi (Galat. 4, 19). Apoi, preotul este si doctor ce tamaduieste bolile duhovnicesti ale poporului. El este cel care tamaduieste prin puterea lui Hristos ca un alt Moise poporul cel nou al lui Dumnezeu si-l calauzeste catre pamntul fagaduintei. Din toate aceste pricini cred ca termenul de tamaduitor pentru preot si mai ales pentru parintele duhovnicesc nu este nepotrivit. Credeti-ma ca nu ncerc sa va impresionez sau sa atrag atentia oamenilor. Nu ncerc sa fac speculatii despre viata duhovniceasca. Scopul meu este prezentarea vietii si experientei Sfintilor Parinti, ntocmai cum este nfatisata n scrierile lor. - N-as vrea sa contest spusele dumneavoastra, contin ua Vasile, dar cred ca lucrarea principala a preotilor este cea liturgica si sacramentala, n general. Ei slujesc dumnezeiasca Liturghie, aduc jertfa cea fara de snge si savrsesc toate celelalte Taine. Cam asa mi imaginez eu lucrarea preotului; si am fost putin descumpanit de parerile dumneavoastra.

31 Principala lucrare a preotului

- Nu tagaduiesc nici eu ca lucrarea preotului este litur gica si sacramentala. nsa nu o marginesc la att. Ea este n acelasi timp si ascetica. Mai nti, trebuie sa amendez parerea dumneavoastra: Cam asa mi imaginez eu

lucrarea preotului. Multi dintre noi au impresia ca preotul sta tot timpul cu cadelnita n mna, alergnd de la o casa la alta pentru a face cte o sfestanie. Si noi punem n legatura lucrarea preoteasca cu sfntul altar. Iar astazi, unii modernisti vor ca preotul sa fie implicat si n domeniul social. Nu resping aceste lucruri. Un preot poate avea att o lucrare sociala, ct si una sfintitoare. nsa lucrarea lui nu se ncheie aici. n o rice caz, multi dintre noi sunt caracterizati drept crestini conservatori. Cred ca una este a fi crestin conservator, si altceva traditional. Conservatorul respecta o prescriptie din trecut, care n multe privinte s-a degradat; pe cnd crestinul traditionalist, fara a aboli acele precepte, ncearca sa traiasca esenta Predaniei . De pilda, am nvatat de la parintii si bunicii nostri ca un bun crestin trebu ie sa se mpartaseasca de patru ori pe an. nsa aceasta nu este o traditie: este conservatorism, o traditie degradata.

32 Botez si tamaduire
Deci, rezumnd, spun din nou ca lucrarea preotului nu este numai sfintitoare, sacramentala si liturgica, ci si ascetica si tamaduitoare. Oricum, Tainele sunt strns l egate de tamaduire. n Biserica din vechime, Botezul era precedat de o deplina tamaduire. Exista t reapta catehumenilor. Crestinul trecea prin treapta curatirii, iar cnd aceasta se desavrsea, era botezat. Parintii celui de -al Doilea Sinod Ecumenic au definit clar perioada de tamaduire de dinaintea bot ezului. n Canoanele celui deal Doilea Sinod Ecumenic se scrie: n prima zi i facem crestini; n a doua catehu-meni; apoi n a treia zi i exorcizam, suflnd de trei ori peste fata si urechile lor; si ast fel i catehizam, fa-cndu-i sa petreaca ct mai multa vreme n Biserica, sa asculte Scripturile, iar apoi i botezam. Vedeti, un ntreg mestesug de vindecare preceda Botezul. Ei se numeau crestini nca nainte de a fi botezati, chiar din ziua ncorporarii lor ntre catehumeni, la fel cum studenti i se numesc asa din prima zi de studii. Apoi erau socotiti catehumeni si li se citeau exorcismele corespunzatoare. Exorcismele nu erau independente de ntregul tratament al Bisericii, astfel ca omul sa treaca cu bine de treapta curatirii. Catehizarea avea loc n paralel cu tamaduirea omului. Si cn d toate acestea se ndeplineau, catehumenii erau botezati. Tamaduirea continua nsa chiar si dupa Sfntul Botez. Ce cuprinde tamaduirea de dupa Botez ? ntreba Irina.

32Doua feluri de Botez

- n traditia patristica se vadesc doua feluri de botez, nti, b otezul prin apa; iar al doilea, botezul prin Duh. Hristos a descoperit acest adevar n convorbirea Sa c u Nicodim. El a spus: De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre n mparatia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5). Este evident ca aici se pomeneste botezul prin apa si botezul prin D uh. n Faptele Apostolilor este clar ca crestinii erau nti botezati n apa si apoi n Duh. Crestinii din Samaria fus esera botezati n apa, n numele Domnului Iisus, iar apoi Apostolii Petru si Ioan i-au botezat n Duhul. Faptele Apostolilor graiesc astfel: Care (Petru si Ioan) pogorndu-se, s-au rugat pentru ei, ca sa ia Duh Sfnt; pentru ca nca nici peste unul dintre ei nu se pogorse, ci n umai botezati erau ntru numele Domnului Iisus. Atunci puneau minile peste ei, si luau Duh Sfnt (Fa pte 8, 15-17). Se vede ca, desi fusesera botezati, nca nu primisera Duhul Sfnt, Care li s -a dat numai prin punerea minilor Apostolilor pe capetele lor. Simon Magul fusese botezat n numele lui Hristos, totusi nu primise nca Botezul Duhului. Din aceasta pricina, Sfntul Chiril al Ierusalimului spune: A fost botezat, dar nu luminat. Desi si-a bagat trupul n apa, sufletul lui nu a fos t luminat de Duhul. Vedeti cum tamaduirea se urmeaza chiar dupa botezul n apa, pna ce omul primeste Botezul Duhului care este luminarea mintii cnd se face Templu al Duhului Sfnt ? De altfel, tamaduirea precede si urmeaza si taina dumnezeiestii Euharistii. Cred ca scrierile Sfintilor Parinti ai Bisericii sunt graitoare n privinta acestor lucruri. Chiar si rugaciunile liturgice si sacramen tale descriu tamaduirea care se leaga de Tainele Bisericii. - Mai exista si alte temeiuri patristice pentru pozitia dumneavoastra ? ntreba Parintele Filip. Subiectul este

de mare nsemnatate pentru mine caci, n calitate de preot, trebuie sa-mi cunosc misiunea.

33Tainele si nevointa
- Trebuie sa marturisesc ca asemenea ntrebari pot fi uneori obositoare. Dumneavoastra si multi altii ntrebati daca am temeiuri patristice. Dar ntreaga Predanie a Bisericii se ntemeiaza pe legatura ntre Taine si nevointa. Daca citim rugaciunile liturgice, ntelegem foarte bine acest lucru. Totusi, daca staruiti, voi pomeni doar un exemplu graitor, astfel nct sa puteti vedea ca Sfintii Parinti ai Bisericii sunt sobornicesti, adica purtatori ai ntregii Predanii, si cunosc adevarul ntreg. Ei nu se marginesc la un aspect, caci marginirea primirea unei fete a adevarului n paguba ntregului este traire n chip eretic. Sfntul Grigorie Paiata pe care-l socotesc un mare sfnt si teolog, si la fel face si Biserica, si pe care l cinstesc n chip deosebit a dus n vremea lui o lupta paralela mpotriva a doua tendinte eretice: pe de o parte, mpotriva lui Varlaam; pe de alta parte, mpotriva masalienilor. Varlaam batjocorea predania isihasta si ascetica, folosind teor ia sa rationalista despre viata duhovniceasca. El a cazut si n alte rataciri, nvatnd despre harul din zi dire si valoarea absoluta a Tainelor n viata duhovniceasca, subestimnd viata de nevointa. n opozitie cu Varlaam, masalienii supraestimau viata ascetica, n paguba Tainelor Bisericii. Ei afirmau ca pacatele sunt iertate prin rugaciunea necontenita a inimii, si nu prin Botez. Sfntul Grigorie Palama s-a razboit si cu vaarlamistii, si cu masalienii. El nvata ca ceea ce mntu -ieste pe om sunt Tainele, legate totusi de nevointa. Acestea sunt cele doua cai prin care se tamaduieste omul si primeste harul cel n ecreat al lui Hristos. Tocmai de aceea pastorii Bisericii, care se cheama tamaduitori, l pot vindeca pe om. Prin urmare, tamaduirea duce la curatirea inimii de patimi si la luminarea mintii; mai exact, ea este de fapt preschimbarea puterilor firesti si a energiilor sufletului. Repet, aceasta se nfaptuieste numai prin mpreunarea vietii sacramentale cu cea de nevointa.

34 Preotia si treptele vietii duhovnicesti

- Ajuta taina preotiei tamaduirii? ntreba Parintele Filip. Se dobndeste iscusinta tamaduirii oamenilor numai prin simpla hirotonire ? - Am spus mai nainte ca mestesugul vindecarii ortodoxe e ste o combinatie a nevointei cu Tainele. Cred ca acelasi lucru este valabil si n ceea ce priveste preotia. Preotia este legata de nevointa ntru Hristos. Apostolii lui Hristos au ales sapte crestini car e aveau pe Duhul Sfnt spre a-i hirotoni ca primi diaconi. Astfel ca arhidiaconul Stefan era plin de c redinta si de Duh Sfnt (Fapte 6, 5). Este limpede ca, n teologia patristica, treptele vietii duhovnesti curatirea, luminarea si ndumnezeirea sunt legate si identificate cu treptele preotiei. Legatura este subliniata n scrierile Sfntului Dionisie Areopagitul si ale Sfntului Maxim Marturisitorul, n nvatatura Sfntului Simeon Noul Teolog, a Sfntului Nichita Stithatul, a Sfntului Nicodim Aghi oritul, ajungnd pna n zilele noastre. mpletirea nevointei cu preotia este vadita si n viata mon ahala contemporana. Omul devine nti calugar, primind al doilea botez botezul pocaintei care l duce negresit la luminarea mintii, si apoi, n functie de renvierea sa launtrica duhovniceasca, devine diaco n sau preot. Nu va voi obosi cu citate din nvatatura sfintilor mai sus pomeniti. Oricine este interesat de subiect l poate gasi nfatisat pe larg n scrierile Parintilor. Exista si cteva carti ale mele referitoare la tamaduirea sufletului, care prezinta acest subiect. As vrea doar sa ma refer la nvatatu ra Sfntului Grigorie Teologul. Justificnd fuga sa n Pont, dupa hirotonia ca preot, el spune ca socotea p reotia un tratament tamaduitor si, fiind el nsusi nevindecat, se simtea nevrednic de acea slujire. In plus, el descrie cerintele necesare preotiei: omorrea simtirilor, ntoarcerea nspre cele launtrice, desprinderea de lumea trupului si de cugetarea lumeasca, ceea ce se savrseste prin rugaciunea mintii, trairea n afara lucrurilor vazute, adica trairea experientei si cunoasterii apofatice. Viitorul preot trebuie sa se faca si oglinda curata, spre a primi razele dumnezeiestii

Lumini; sa se salasluiasca cu ngerii si, ndeobste, sa se faca lacas al sfntului Dumnezeu Treimic. As mai putea adauga nca ceva. Citind cu bagare de seama scrierile Sfintilor Parinti sau vietile lor scrise de alti sfinti, ne putem da seama ca au ajuns la n -dumnezeire, adica la vederea Luminii celei necreate, pe cnd erau episcopi. Acest lucru se vede n viata Sfntului Vasile cel Mare, a Sfntului Grigorie Teologul, a Sfntul ui Grigorie Palama etc. Daca adaugam si marele numar de Sfinti Parinti care adopta legatura ntre treptele preotiei si cele ale viet ii duhovnicesti, putem ntelege ca aceasta pozitie are foarte puternice temeiuri n predania patri stica. Deci episcopul este gura adevarului, drept nvatnd cuvntul adevarului. El cunoaste adevarul si da marturie asupra lui. El da marturie si se face martor al acelei vieti, tocmai pentru ca este un martor al lui Iisus Hristos. - Parinte, ngaduiti-mi o mica obiectie. Oare nu cumva accentul pus pe aceasta nvatatura este putin exagerat si nerealist ? Cum putem pretinde ca mpletirea pre otiei cu nevointa, pomenita mai sus, este o realitate n zilele noastre ? n aceeasi ordine de idei, o are nu facem din crestinism mai curnd ceva utopic si teoretic ? spuse Parintele Filip. Sunt preot si stiu bine ca starea de fapt este departe de a fi ideala. Ce ati avea de spus despre aceasta ? - Si eu sunt preot si sunt constient de realitatea ca atare. nsa c restinismul ar fi ceva teoretic doar daca nu ar avea mestesugul care l duce pe om la tamaduire, la l uminarea mintii si, fireste, la ndumnezeire. Ar fi teoretic daca ar fi legat de metafizica si filozofie, nsa crestinismul este legat mai mult de medicina dect de orice alt sistem teoretic, pentru ca urmeaza o anumita metoda de tamaduire, cu ajutorul careia omul poate ajunge la culmile sfinteniei. Din aceasta pricina noi suntem foarte realisti, pentru ca, repet, avem o ntreaga metoda stiintifica n acest scop. De altfel, daca viata madularelor Bisericii decade uneori, aceasta nu trebuie sa ne faca sa trecem cu vederea nvatatura Bisericii. Se pot gasi n toate epocile preoti care nu au fost desavrs iti si bine asezati n traditia ortodoxa. nsa daca fie si un singur preot a nfatisat Ortod oxia prin viata sa, nseamna ca este cu putinta ca si altii sa ajunga la aceeasi stare, ceea ce arata putint a Bisericii de a tamadui.ngaduiti-mi sa folosesc un exemplu din viata de fiecare zi. Chiar daca elevii si studentii si-au pierdut interesul pentru studii, iar standardele educationale au scazut, profesorii nu trebuie sa nceteze sa-i ndrume spre cunoasterea desavrsita n masura posibilului pe cei care o cauta. Stiinta nainteaza chiar si cu ctiva savanti. Acelasi lucru se ntmpla si n Biserica. Biserica tinteste sa-l duca pe om la ndumnezeire. Orice om poate ajunge la asemanarea cu Dumnezeu, car e este echivalenta si identica cu ndumezeirea. Faptul ca cei mai multi crestini duc o viata crestina moralista, care se margineste la cteva fapte bune, nu mseamna ca pastorii Bisericii trebuie sa nceteze a mai vorbi despre ndumnezeire si de mestesugul pe care trebuie sa-l folosim spre a ajunge acolo. Dimpotriva, n vremuri critice, cnd nivelul duhovnicesc a l oamenilor scade, nvataturile nalte ale Bisericii trebuie accentuate, spre a ridica si a rensufleti poporul. Cred ca acest lucru trebuie sa fie valabil si pentru preotie. Cunosc situatia actuala, totusi nu as putea fi convins sa nu ac centuez legatura ntre treptele preotiei si cele ale vietii duhovnicesti: diaconul trebuie sa fie pe treapt a curatirii sau sa o fi trecut, spre a-i ajuta pe cei care vor sa se curateasca; preotul trebuie sa se afle pe treapta luminarii mintii, ca sa duca poporul la aceasta stare si sa primeasca Botezul Duhului. Si, n sfrsit, episcopul trebuie sa se afle pe treapta vederii duhovnicesti, spre a fi n stare sa-i calauzeasca pe cei care voiesc sa ajunga acolo. nvatatura aceasta trebuie transmisa celor care vor sa o experieze. Vorbind despre harul lui Dumnezeu, care salasluieste n inima, ca si despre multe alte ade varuri ortodoxe, Sfntul Simeon Noul Teolog a adus o mare renviere n rndul poporului, n ciuda violentei reactii mpotriva sa. La fel au facut si alti Parinti. - Dar eu sunt preot, si nu ma simt curatit cu inima. Nu am bunatatile duhovnicesti cu care Biserica doreste sa fiu mpodobit. Ce se va ntmpla cu mine ? - ntrebarea dumneavoastra este si grea, si usoara. Este gr ea, pentru ca atinge o problema personala de care omul se poate ngriji mpreuna cu duhovnicul sau. Nu cred ca poate fi suficient adncita n aceasta convorbire. Dar este si o ntrebare usoara, deoarece, daca simtim ca nu suntem asa cum ne cere Predania Bisericii, singurul lucru pe care-l putem face este sa ne savrsim lucrarea n

popor ntemeindu-ne pe tratamentul de vindecare al Sfintilor Par inti. Trebuie sa spunem ce spun Sfintii Parinti, daca nu avem o experi-ere personala. Daca preotii nu au ei nsisi experie -rea personala a acelei nvataturi adica nu stiu ce este curatirea inimii si luminarea mintii este cumplit lucru sa nu urmeze nvatatura sfintilor ndumnezeiti ai Bisericii, prin aplicarea mestesugului lor de vindecare. Si lucrul cel mai rau dintre toate este sa vorbeasca mpotriva Parintilor, practicnd un tratament antropocentr ic ntemeiat pe nvatatura unor pedagogi si psihologi nepresch imbati. Prin urmare, acestia nu vor fi n stare sa-i tamaduiasca pe oameni, mai ales pe cei care cauta a fi tamaduiti. Astfel ca oamenii sunt dezamagiti, cautndusi adapost la psihiatri si vraci care nu fac dect sa le sporeasca frustrarea. Si, ntr-adevar, multi oameni ajung sa ceara de la preoti lucrurile pe care ar trebui sa le dea statul. Sa stiti, nu este dezamagire mai mare dect aceasta. - n orice caz, spuse Irina, si dumneavoastra ad -miteti ca nu toti preotii sunt potriviti sa tamaduiasca oamenii. - Desigur, nu tagaduiesc acest lucru. Multi dintre noi s unt nepotriviti pentru slujirea duhovniceasca. Tocmai de aceea s-a dezvoltat monahismul si multi crestini si afla mngiere la calugarii cei plini de har, care detin cunoasterea mestesugului vindecator, fiindca ei nsisi au trecut mai nti prin curatirea si luminarea mintii. Mii de oameni, mii de tineri cerceteaza pe acesti calugari n manastirile, pesterile si colibele din Sfntul Munt e. Nu o fac din dispret pentru preotie si slujirea preoteasca. Ei i cinstesc pe episcopi si pe preoti. Cu toate acestea, n c ele ce tin de viata launtrica asa cum ar fi curatirea inimii, rugaciunea mintii, slobozirea de gnduri, preschimbarea patimilor et c. - gasesc o nvatatura si, mai ales, o traire deplina la oamenii care se straduiesc ntru preschimba rea lor launtrica. Fie ca sunt preoti n lume sau calugari n manastiri, ace sti oameni sunt duhovnicii prin excelenta, caci ei sunt adevaratii teologi.

35Legatura ntre teologie si duhovnicie

- Care este legatura teologiei cu duhovnicia ? ntreba Athanasie. - Un teolog, asa cum am explicat, este cel care vorbeste de spre Dumnezeu. Totusi, pentru a vorbi despre Dumnezeu fara greseala, trebuie sa dobndesti cunoasterea lui Dumnezeu. Cunoasterea lui Dumnezeu este partasie, unire cu Dumnezeu; este vedere a lui Dum nezeu. Deci, cel care ajunge la cunoasterea personala a lui Dumnezeu, cunoaste de ndata deosebirea ntre Dumnezeu si diavol. Stie bine ca cele zidite si cele nezidite nu au nimic n comun. Astfel distinge fara gres energiile diavolului de energiile lui Dumnezeu. Deci teolog este n primul rnd cel care poate face deosebire ntre energiile create si cele necreate. Acel om i poate calauzi pe fiii sai duhovnicesti cu mare usurinta. Iar calauzirea duhovniceasca este n primul rnd iscusinta de a face aceast a deosebire. Altfel spus, n drumul sau spre curatire si, n general, catre ndumnezeire, omul da piept cu prima si marea piedica ce-i vine de la diavol, care foloseste multe cai spre a-l nsela. Se poate preschimba chiar n lumina, pretinde ca este Dumnezeu si cere nchinare. De asemenea, cel care p urcede la nevointa launtrica va avea de luptat mpotriva gndurilor si a patimilor. Cum poate cineva sa stie ca un gnd vine de la Dumnezeu, si nu de la diavol ? Parintele duhovnicesc, care are darul deosebirii duhurilor, poate deosebi gndurile si energiile. Este important sa notam ca darul deosebirii duhurilor nu este emanatia ratiunii si a iscusintei firesti, ci vlastarul experierilor duhovnicesti launtrice. Iata motivul pentru care am spus la nceput ca teologul se identifica cu parintele duhovnicesc. Deci, cel care nu este teolog, nu poate fi parinte duhovnicesc; iar daca nu este parinte duhovnicesc, nu poate fi numit teolog. Si, asa cum am pomenit mai devreme, lucrarea parintelui duhovnicesc nu se margine ste la o simpla moralizare, ci cuprinde calauzirea omului spre ndumnezeire. Cum poate cineva arata o cale pe care el nsusi nu a umblat-o ? Aceasta lipsa duhovniceasca poate fi partial depasita daca se straduieste sasi mplineasca slujirea duhovniceasca nte-meindu- se pe de Dumnezeu Insuflatele teologhisiri ale sfintilor si cugetul cel binecinstitor al Bisericii (Smodiconul Ortodoxie i). Caci adevarata binecinstire nu vorbeste mpotriva Parintilor de Dumnezeu purtatori, cum spune Sfntul Grigorie

Palama. Iata de ce, repet, daca nu suntem ndumnezeiti, trebuie sa crmuim poporul lui Dumnezeu urmnd nvatatura sfintilor ndumnezeiti.

36Oamenii ndumnezeiti
- Iarasi ma smintesc, spuse Vasile. Oare pentru ca sunt eu mai s lab ? Ati folosit multi termeni noi. Uneori ati spus ca crestinismul este o stiinta a vindecarii, alteori ca preotul este un tamaduitor si ca aceasta este lucrarea sa cea mai nsemnata; si acum, ca trebuie sa naintam ntemeindu-ne pe nvatatura sfintilor ndumnezeiti. Cum ntelegeti cuvntul ndumnezeit? Mie, cel putin, mi este necunoscut. - Va este necunoscut dumneavoastra, dar nu este necunoscut oamenilor care studiaza textele patristice, mi explic obiectia dumneavoastra care, mi dau seama, porne ste din sinceritate. Trebuie sa spun ca termenul nu mi apartine. L-am ntlnit n scrierile Parintilor, n limbajul Parintilor, ndumnezeit se numeste acela care se mpartaseste de harul lui Dumnezeu, ntr -o masura sau alta. Sfntul Dionisie Areopagitul scrie ca Dumnezeu este luminarea celor lumina ti, obrsia desavrsirii celor desavrsiti, dumnezeirea celor ndumnezeiti si simplitatea celor facuti simpli. Sfntul ClementAlexandrinul, Sfntul Vasile cel Mare, Sfntul Chirii al Alexandr iei, Sfntul Grigorie Teologul,Sfntul Ioan Damaschinul, Sfntul Grigorie Palama si alti Parinti folosesc si ei acest termen. Prin urmare, nu eu inovez, alcatuind termeni proprii. Si am spus mai nainte ca -mi explic obiectia dumneavoastra, deoarece o iau drept uimire fata de aceasta nvatatura. Dupa cum se stie, uimir ea este un lucru bun, caci uimirile duhovnicesti ne fac sa vedem v iata duhovniceasca dintr-o alta perspectiva, dincolo de robia simturilor si a ratiunii, dincolo de virtuti cnd le socotim ca fapte ale unui cod omenesc de obligatii morale. Pietismul si moralismul constituie starea n care ramnem pe treptele de jos ale vietii duhovnicesti, fara a avea o viziune mai nalta si constiinta ca exista o alta viata dincolo de simturi, ratiune, si chiar de virtuti.

36Deosebirea ntre duhovnic si psiholog

- ntruct vorbim despre parintele duhovnicesc si l -am definit ca tamaduitor, spuse Constantin, ne puteti spune daca si n ce masura poate exista o relatie sau dependenta a parintelui duhovnicesc fata de psiholog ? - Cred ca ceea ce am spus pna acum arata deosebirea. Cnd si savrseste lucrarea potrivit Predaniei Ortodoxe, parintele duhovnicesc se deosebeste clar de psiho log, care lucreaza ntemeinduse pe o viziune antropocentrica asupra omului si vietii sale. Psihologii doresc sa echilibreze omul din punct de vedere psihologic. Parintele duhovnicesc tinteste sa-l ndum-nezeiasca pe om. Psihologul foloseste o teorie bazata pe o anume scoala psi hologica. Parintele duhovnicesc foloseste cuvntul cel vesnic al lui Dumnezeu, care s-a descoperit proorocilor, apostolilor si sfintilor. Psihologul crede ca boala omului se datoreaza n primul rnd experientelor traumatizan te din trecut sau asa-numitelor experiente reprimate. Parintele duhovnicesc stie bine ca nu este vorb a doar de amintirile trecutului sau de experientele reprimate nmagazinate n subconstient, ci de o energie anume a sufletului, care este bolnava: mintea, ochiul sufletului. Psihologul foloseste metoda ntrebarii si ascultarii, ncercnd sa-l faca pe om sa-si constientizeze problema si sa-l ajute sa se maturizeze psihologic. Parintele duhovnicesc, luminat de harul lui Dumnezeu, localizeaza problema care este ntunecarea mintii, nchipuirile etc. si ncearca sa-l duca pe om la vederea lui Dumnezeu prin metoda ortodoxa de curatire si luminare. Psihologul actioneaza antropocentric, folo sind gnduri si idei. Parintele duhovnicesc lucreaza n chip dumnezeiesc si omenesc. El folosest e mestesugul vindecarii, dar si Tainele, prin care inima primeste harul lui Dumnezeu. P sihologul crede ca totul se misca la nivel uman. Nu ia n seama existenta diavolului si nici energia harului celui necreat al lui Dumnezeu. Parintele duhovnicesc cunoaste deosebirea ntre harul lui Dumneze u si energia diavoleasca; ntre boala duhovniceasca si cea trupeasca. Psihologul se limiteaza la mo mentul n care persoana bolnava devine constienta de problema sa si este n stare sa o nfrunte. Parint ele duhovnicesc calauzeste omul spre pocainta, care consta n preschimbarea sa launtrica. Nu se marginest e sa-1 ajute pe om sa-si

depaseasca o anume stare launtrica, ci l ajuta sa -si preschimbe patimile. Exista multe alte diferente, n privinta felului de abordare, ntre psiholog si duhovnic. Si este trist ca, avnd n Biserica noastra o nvatatura att de deplina, privitoare la curatirea si tamaduirea omulu i, tindem totusi sa acceptam si sa folosim teoriile psihologice n scopul tamaduirii oamenilor care, fireste, nu mai cunosc predania trezviei.

37 Este posibil ca duhovnicul sa devina un idol?

- As vrea sa va ntreb ceva, spuse Athanasie. Cu adevarat, lucrarea parintelui duhovnicesc este foarte mare. El tamaduieste boala duhovniceasca a omului, ca re tine mai ales de ntunecarea mintii. Energiile sufletului lucreaza n chip potrivnic firii lor, apar gndurile, ratiunea este divinizata, iar omul sufera de teama, nesiguranta, confuzie etc. Nu credeti totusi ca exista primejdia ca pacientul sa -si socoteasca duhovnicul un idol ? Nu este oare cu putin ta sa-si idolatrizeze parintele duhovnicesc, iar aceasta, ntr-o anume masura, sa submineze iubirea sa pentru Hristos ? - Nu neg ca este posibil sa se ntmple asa ceva. ntemeindu -se cu totul pe emotivitate, unii oameni ncepatori n viata duhovniceasca, imaturi duhovni -ceste, pot ajunge sa-si idolatrizeze duhovnicul care i-a ajutat cu adevarat la nceputul vietii lor duhovnic esti. Chiar daca nu este starea cea mai desavrsita, ea nu poate fi nici complet nlaturata. Este un fenomen obisnuit chiar n alte domenii ale vietii. De obicei, copilul si idolatr izeaza tatal sau mama. Elevul si idolatrizeaza profesorul. Totdeauna exista primejdia idolatrizarii n decursul vietii omului. El si poate idolatriza familia, cunoasterea omeneasca, ratiunea, manastirea, politica, bunu rile materiale etc. Omul bolnav duhovniceste este oarecum nclinat continuu spre a-si face idoli. De aceea, idolatrizarea parintelui duhovnicesc este oarecum de asteptat. Astf el, asa cum parintii nu resping dependenta emotionala a copiilor, stiind ca este fireasca n primele etape ale vietii , si asa cum ncearca sa-si elibereze treptat copiii si sa-i desprinda de dependenta parinteasca, n acelasi fel trateaza problema si parintele duhovnicesc. Cnd si da seama de o astfel de dependenta si idol atrizare, parintele duhovnicesc matur si desavrsit adevaratul tamaduitor care are duhul lui Dumnezeu ncearca ncet dar sigur sasi elibereze fiul duhovnicesc, fara a-i pricinui vreo vatamare launtrica. El ncearca sa -l elibereze pe acel om de patima care l-a robit si sa-i izbaveasca mintea din robi e, spre a-l conduce la ndumnezeire cu ajutorul harului dumnezeiesc. Deci la nceput pot apa rea unele dependente; nsa prin folosirea mai multor mijloace, combinnd o dragoste retinuta cu o severitate delicata, duhovnicul deosebitor si tamaduieste fiul duhovnicesc, iar legatura lor devine sincera si adevarata. Ap ostolul Pavel spune n chip graitor: Cnd eram prunc, ca un prunc graiam, ca un prunc cugetam, ca unprunc gndeam; iar daca m-am facut barbat, am lepadat cele prun cesti (1 Cor. 13, 11). De buna seama, pasajul apostolic se refera la alte lucruri, dar cred ca l put em aplica si n acest caz. Cnd duhovniceste suntem prunci, gndim, vorbim si faptuim fara noima, prosteste. nsa cnd ajungem maturi duhovniceste, nlaturam toate trasaturile specifice s tarii infantile. Deci problema nu este a fiului duhovnicesc, care probabil ca si ncepe drumul duhovnicesc din admiratie fata de duhovnic, ci a celui din urma. Repet, un duhovnic matur stie bine cum sa actioneze spre a-si scoate fiul duhovnicesc din orice legatura nesanatoasa. Din aceasta pricina spunem ca parintele duhovnicesc este acela care are n stapnire mari avutii duhovnicesti.

38 - Credeti ca duhovnicul poate deveni vreodata obstacol ntre fiul duhovnicesc si Hristos ?
Este posibil ca parintele duhovnicesc sa submineze dragostea pe care o datoram lui Hristos ? - Asemenea opinii sunt sustinute de protestanti care zdrun cina astfel ntreaga nvatatura asupra paternitatii duhovnicesti. Ei neaga si existenta ori ajutorul sfinti lor. Noi, ortodocsii, credem ca parintele duhovnicesc nu este doar un simplu loctiitor al lui Hristos pe pamnt, ca si cum Hristos siar fi lasat nlocuitori ai lucrarii Sale.

Hristos nsusi crmuieste Biseric a, ntruct este Capul Trupului Sau. Parintele duhovnicesc (fie episcop s au preot) este taina prezentei reale a lui Hristos. Episcop ii sunt n chipul si locul lui Hristos, Capul Bisericii. La fel cum dragostea si nchinarea fata de sfintele icoane se duc catre prototip, catre sfintii ndumnezeiti nfatis ati, la fel si dragostea pentru parintele duhovnicesc se ndreapta catre prototip. Si asa cum icoana este aratarea slavei lui Dumnezeu; tot asa, atunci cnd este caracterizat de calitatile aute ntice ale unui parinte ortodox, duhovnicul este icoana lui Dumnezeu aratarea slavei Lui. Deci, prin mpartasirea de harul lui Dumnezeu, el devine Dumnezeu prin har. Caci, ntr -adevar, ceea ce Dumnezeu este prin fire si prin fiinta, omul ndumnezeit devine prin har si prin partasie. Si ntocmai cum cinstirea sfintelor icoane aduce harul curatitor si sfintitor, pe masura starii credinciosului, n acel asi fel dragostea si nchinarea adusa sfintilor daruieste curatitorul, luminatorul si ndumnezeitorul har al lui Dumnezeu, pe masura starii launtrice a credinciosului. Luptnd mpotriva icoanelor, iconoclastii tagaduiesc, de fapt, putinta ntruparii lui Hristos si a participarii celor zidite la energia cea curatitoare si sfintitoare; deci cei care combat paternitatea duhovniceasca tagaduiesc putinta duhovnicul ui de a tamadui prin puterea si energia lui Dumnezeu. Desigur, asa cum am observat deja, nu este exclus sa existe duhovnici mpatimiti, care de fapt i mpiedica pe oameni sa l vada pe Hristos si sa ajunga la partasia cu El. nsa cnd un parinte duhovnicesc urmeaza metoda ortodoxa de vinde care -care se cheama nevointa - nu apar astfel de conditii nesanatoase si ratacite. Cnd duhovnicul l s ocoteste pe fiul duhovnicesc un dar de la Dumnezeu, iar fiul duhovnicesc si pretuieste duhovnic ul ca fiind trimis de Dumnezeu, atunci legatura dintre ei functioneaza asa cum se cuvine. - V-ati referit la metoda de nevointa care trebuie folosita pe ntru o vindecare efectiva. Mai devreme v-am rugat sa expuneti mai pe larg acest subiect. Cred ca a venit momentul potrivit, spuse Parintele Filip.

d) Metoda tamaduirii ortodoxe sau nevointa ortodoxa

- Asa este. A venit momentul potrivit. Am pomenit adineaur i ca, n general, patru factori contribuie la vindecare: dreapta credinta, constientizarea propriei boli, existenta unui preot tamaduitor si adevaratul mestesug de tamaduire, care se cheama nevointa. ntruct am vorbit deja despre primii trei factori fireste, fara a epuiza subiectul ne ramne de vazut ce nseamna mestesugul ortodox de tamaduire, numit si mestesugul cucerniciei ortodoxe sau nevointa. - Am o prejudecata fata de nevointa, asa cum am recunoscu t mai nainte, adauga Parintele Filip. Nu pentru ca nu i cinstesc pe Sfintii Parinti si pe monahii sfi ntiti, sau fiindca dispretuiesc nevointa ortodoxa. d ar nu mi-e limpede ce anume este mestesugul n evointei si, ndeobste, ce este nevointa. V-am fi foarte recunoscatori daca v-ati da osteneala sa vorbiti pe larg despre acest important subiect.

39 Despre Nevointa Ortodoxa

- Adevarat. Este un subiect vast, despre care trebuie sa v orbim pe larg si sa-i acordam o atentie deosebita. Stiu ca se pot face multe greseli cnd este vorba de nevointa ortodoxa. Unii oameni cred ca nevointa ortodoxa cuprinde doar mplinirea unor porunci ale lui Hristos. nsa nevointa, care alcatuieste mestesugul ortodox de tamaduire, are o perspectiva mai larga. nti de toate, as vrea sa subliniez ca mestesugul ortodox se cuprinde n cele trei trepte ale vietii duhovnicesti, care sunt: curatirea inimii, luminarea mintii si desavrsirea sau ndumnezeirea. - n cursul discutiei ati atins acest subiect, adica cele trei trepte ale vietii duhovnicesti, de mai multe ori. Ati aratat ca tamaduirea omului se mplineste progresiv, s trabatnd cele trei trepte care definesc trasaturile sufletului tamaduit. Am multe ntrebari pe care as vrea sa vi le pun, spuse Irina. Cu alte cuvinte, as vrea sa stiu cum anume se cuprind cele trei tr epte n viata duhovniceasca.

Curatire, luminare, ndumnezeire - n predica pe care am tinut-o n biserica, si pe care cred ca ati auzit-o, am pomenit despre cele trei trepte ale vietii duhovnicesti, descrise de multi Parinti. Cred ca nu mai este nevoie sa revin. Spun doar ca ele sunt prezentate att de Sfntul Dionisie Areopagitul, ct si de multi alti Parinti. Sfntul Maxim Marturisitorul le da numele de filozofie practica, c ontemplare fireasca si teologie mistica. De fapt, ele sunt curatirea inimii, luminarea mintii si ndumnezeirea. Curatirea in imii este numita faptuire (praxis); luminarea mintii se cheama contemplare fireasca sau doar contemplare (theoria), caci prin mintea sa luminata omul contempla ratiunile exi stentelor din fire; iar vederea dumnezeiasca se cheama teologie mistica, deoarece pe aceasta treapta omul este initiat n cunoasterea cea negraita si devine cu adevarat teolog. As vrea totusi sa ma opresc la Sfntul Nichita Stithatul, ucenicul Sfntului Simeon Noul Teolog, spre a vedea cum descrie treptele care constituie mestesugul tamaduirii. Sfntul Nichita Stithatul deosebeste trei categorii de oameni care se straduiesc ntru mntuire: cel care se curateste, cel care se lumineaza si cel mistic, numit si desavrsit. Aceste trei categorii corespund celor ncepatori, celor aflati la mijloc si celor desavrsiti n viata duhovniceasca. Trecnd prin cele trei trepte, omul creste pna la vrsta lui Hristos. Sporeste adi ca ntru barbat desavrsit, la masura vrstei plinatatii lui Hristos (Efes. 4, 13). Treapta curatitoare a ncepatorilor nev ointei ntru cucernicie este foarte strns legata de pocainta. Si cnd spunem pocainta, ntelegem, pe de o parte, lepadarea de omul vech al trupului, iar pe de alta parte, mbracarea n omul cel nou, nnoit de lucrarea Sfntului Duh. Pocainta ncercata p e treapta curatirii se nfatiseaza prin urarea celor materialnice, omorrea trupului prin post si priveghere, fuga de o rice pricina ce atta patimile, varsarea de lacrimi, cainta pentru cele trecute; prin potrivirea purtar ilor cu bunatatea Duhului; prin curatirea mintii de orice ntinaciune, cu sfnta umilinta; prin salasluirea ratiunii n minte. n general, pe aceasta treapta, pocainta se vadeste n viata de nevointa. Omul stinge puterea focului celui dinlauntru, nchide gura patimilor salbatice, se face t are duhovniceste. Treapta luminarii este cea dinti nepatimire. nsusirea e i de capetenie este cunoasterea existentelor, vederea sau contemplarea ratiunilor zidirii si mpar tasirea de Duhul Sfnt. Roadele luminarii sunt: curatirea mintii prin harul dumnezeiesc ce mistuie inima precum un foc, dezvaluirea ntelegatoare a ochilor inimii si zamislirea nlauntrul mintii a ratiunii cunoasterii, care se exprima n concepte nalte. Cu alte cuvinte, n aceasta stare, omul are rugaciunea mintii nencetata si dobnd este cunoasterea lui Dumnezeu. Pe deasupra, dobndeste cunoasterea celor dumnezeiesti si omenesti si experiaza descoperirea tainelor mparatiei lui Dumnezeu. n aceasta star e, omul este ridicat n vazduh, precum proorocul Ilie, strabatnd cerurile. Treapta tainica sau desavrsitoare este a celor desavrsiti , care au ajuns a fi teologi ai Bisericii. Omul ndumnezeit are partasie cu puterile ngeresti, se ap ropie de Lumina cea necreata si adncurile lui Dumnezeu i se dezvaluie prin Duhul. El vede energia fiin tiala cea necreata a lui Dumnezeu. Acel om cunoaste multe din lucrurile ascunse altora tainele aflatoare n Sfnta Scriptura. El se nalta pna la al treilea cer al teologiei, ca Apostolul Pavel, si aude cuvinte negraite, si vede ceea ce ochiul omului nu poate sa vada. El ajunge teolog n Biserica si traieste fericita Smbata ca un desavrsit n Dumnezeul cel desavrsit*. * Cf. Cuviosul Nichita Stithatul, Cele trei sute de capete despre faptuire, despre fire si despre cunostinta, n Filocalia , vol. 6, Ed. IBMO, Bucuresti, 1977, pp. 321 -324. (n. tr.) Sfntul Maxim da o tlcuire mai practica a treptelor desav rsirii duhovnicesti. Cel care a trecut de treapta curatirii a fost slobozit de placerea si durerea care vin p rin simtiri; a fost slobozit de aceste doua patimi care vin din ispita placerii si ispita durerii. Prin urmare, nu mai este strnit de placerea simturilor, nici nu mai sufera de ispitele care i vin sau de prigonirea de catre oameni. El nsusi s-a departat de la pacat. Omul care se afla pe treapta luminarii mintii ori a trecut de ea este izbavit de patima uitarii si a necunoasterii lui Dumnezeu. Aceasta nseamna, de fapt, ca omul are nencetat pomenirea lui Dumnezeu n inima. Mintea sa se buc ura de prezenta lui Dumnezeu si dobndeste credinta desavrsita, credinta din vedere. Daca pe prima treapta omul se dezlipise de pacat, acum pacatul fuge de la om. n sfrsit, cel ajuns la treapta teologiei mistice a fost curatit de ntinaciunea pe care nchipuirea si imaginile ei o pricinuiesc si este sloboz it de nchipuire. El ajunge, am putea spune, la starea de dinainte de cadere, cnd Adam era lipsit de orice nchipuiri. n aceasta stare omul poate vedea Lumina cea necreata.

Putem face o paralela cu Evangheliile pentru aceste trei stari ale vietii duho vnicesti. Pe prima treapta a curatirii, omul aude cuvntul lui Dumnezeu n pilde. Pe treapta a doua, este facut n stare sa cunoasca tainele mparatiei Cerurilor, dar nu n pilde. Cum spune Hristos: Voua s -a dat a sti tainele mparatiei Cerurilor (Mat. 13, 11). n sfrsit, pe a treia treapta se re gaseste pe sine mpreuna cu cei trei ucenici pe Muntele Taborului si experiaza nsasi mparatia Cerurilor Lumina cea necreata. Conform acestei scheme, iudeii care au auzit pildele lui Hristos se aflau pe treapt a curatirii; ucenicii, care auzisera si tlcuirea pildelor, se aflau pe treapta a doua, a luminarii; iar cei trei ucenici, carora li s-a dat sa vada Lumina cea necreata, se aflau pe treapta vederii dumnezeiesti. Strabaterea succesiva a acestor trei trepte ale vietii duhovnicesti este ceea ce numim mestesugul ortodox al cucerniciei sau mestesugul nevointei, care este de fapt o metoda de vindecare. - Va multumesc pentru celor analiza, spuse Constantin. M -am ocupat multi ani de psihologie si nu puteam distinge deosebirea sa esentiala fata de teologia ort odoxa. De asemenea, sunt ani de cnd ncerc sa aflu despre mestesugul nevointei n Biserica si nu am putut afla parerile patristice despre tamaduire. Din aceasta pricina sunt ncntat de analiza patristica a subiec tului privitor la tamaduirea omului. Pna acum am auzit doar cuvinte pioase si moral izatoare. Insa acum ncep sa-mi dau seama ca scrierile patristice sunt pline de viata. Va multumesc din toata inima pentru aceasta pezentare.

40 Despartirea mintii de ratiune

- Pot sa va rog sa-mi explicati cum se distinge mintea de rati une? interveni Athanasie. mi amintesc ca ati definit caderea omului ca fiind n special ntunecarea mintii sale, care are loc prin identificarea mintii cu ratiunea. Presupun ca tamaduirea omului trebuie sa nsemne despartirea mintii de ratiune si reasezarea energiei sufletului la lucrarea care i este pro prie. Subiectul ma intereseaza, deoarece doresc sa vad deosebirea ntre filozofie si teologie sub un alt aspect. - ntr-adevar, aceasta nevointa se cuprinde n treptele vietii duhovnicesti, pe care le-am descris anterior, si n mestesugul tamaduirii ortodoxe. Cu alte cuvinte, ntruct mintea s-a identificat cu ratiunea, asa cum ati spus, noi tindem spre restabilirea fun ctionarii att a mintii, ct si a ratiunii. Deci, pe de o parte, ne straduim sa limitam ratiunea care acum, n starea sa cazuta, este excesiv de activa iar pe de alta parte, sa ne descoperim mintea. Pentru ta maduirea ratiunii este necesara ascultarea voii lui Dumnezeu. Fiindca nu cunoastem voia lui Dumne zeu n amanunt, facem ascultare de cuvntul unui parinte duhovnicesc deosebitor, care nfatiseaza voi a lui Dumnezeu n viata noastra personala. La nceput, ratiunea reactioneaza negativ; nsa, pe masura ce se tamaduieste, se face mai pasnica. Tamaduirea mintii cere mai ales trezvie si rugaciune, n primul rnd asa-numita rugaciune a mintii sau rugaciunea inimii. Acestea sunt mijloacele prin care harul lui Dumnezeu vine si lumineaza mintea. Prin urmare, ascultarea fata de voia lui Dumnezeu tamaduieste ratiunea, iar trezvia, mpreunata cu rugaciunea, tamaduieste mintea. - nteleg perfect punctul dumneavoastra de vedere n privinta as cultarii, spuse Vasile. nca de la o vrsta frageda, am fost nvatat sa fiu ascultator fata de voia lui Dumnezeu. As vrea totusi sa aflu mai multe despre trezvie si despre rugaciunea mintii.

41Trezvie si rugaciune
- Trezvia nseamna starea de atentie, privegherea duhovnicea sca. Hristos a spus ucenicilor: Privegheati si va rugati (Mat. 26, 41). De asemenea, Apostolul P avel porunceste ucenicului sau: Iar tu privegheaza ntru toate (2 Tim. 4, 5). Deci trezvia este pri veghere duhovniceasca gatirea mintii spre a nu primi nici un gnd ispititor. Dupa Sintii Parinti, trezvia este a dunarea sau pazirea ratiunii nlauntrul inimii, astfel ca sa nu patrunda n ea nici un gnd care ar putea pune nceput savrsirii pacatului. Trezvia este strns legata de rugaciune. Dup a Sfntul Maxim Marturisitorul, trezvia pastreaza mintea curata de ademenirile ispitei, iar rugaciunea adu ce harul n inima omului. De aceea se mai numeste si paza

inimii. Deci trezvia mpreuna cu rugaciunea, adica atentia si rugaciunea, sunt cele doua arme duhovnicesti care alcatuiesc f ilozofia ntru Hristos. Asadar, filozofia practica de care vorbeste Sfntul Maxim Marturisitorul nu este doar speculatie teoretica, ci lucrare mintala launtrica, prin care omul se face unealta potrivita a dumnezeiestii Descoperiri. Pe aceasta cale, omul se face purtator al Descoperirii si l cunoaste pe Dumnezeu. Inima este izbavita de toate gndurile, pastrnd un singur cuvnt, rugaciunea nencetata: Doa mne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste- ma pre mine, pacatosul. Nu primeste un alt cuvnt. Fireste, cnd vorbim de lepadarea gndurilor, nu ntelegem slobozirea ratiunii de gnduri, ci slobozirea mintii de ele. Astfel inima se curateste, iar prin rugaciune primeste mult har de la Dumnezeu.ntregul mod de vietuire duhovniceasca se cheama linistirea mintii sau isihie. n limbajul contemporan se cheama isihasm. Isihasmul nu este altceva dect ntregul mestesug duhovnicesc prin mijlocirea caruia inima se curateste, pastrnd numai numele lui Hristos.

42Isihia mintii
- V-ati referit la linistirea mintii sau isihie; termenul mi p are de nenteles, spuse Vasile. nteleg linistea ca ncetare a cuvintelor si a vorbirii; dar nu pricep le gatura sa cu mintea. Nu nteleg ce nseamna linistirea mintii sau isihia. - Aici ne aflam ntr-adevar n miezul teologiei ortodoxe. Teologia ortodoxa nu poat e fi conceputa n afara linistirii mintii si, fireste, nici linistirea mintii nu poate fi conceputa n afara teologiei ortodoxe. Din aceasta pricina, mi veti ngadui sa fac o analiza mai larga a acestor lucruri. n cele ce urmeaza, ma voi referi la isihie sau linistirea mintii. Ma voi concentra ndeosebi asupra gndurilor, nchipuirii si rugaciunii mintii, care toate sunt strns l egate de isihia mintii. Cred ca patrundem de acum n Sfnta Sfintelor teologiei ortodoxe. Si t ocmai aici vom vedea deosebirea Ortodoxiei de Biserica Latina si de denominatiunile protestante. Linistirea mintii sau isihia nseamna salasluire n Dumnez eu. n teologia patristica este limpede ca ntocmai cum trupul are simtiri, la fel si sufletul are simtir i duhovnicesti. Domnul a vorbit de multe ori despre simtirile mintale sau duhovnicesti. Cnd a spu s: Cine are urechi de auzit sa auda, nu s -a gndit la urechile trupesti, ci la urechile duhovnicesti simtirile sufletului. Aceste simtiri duhovnicesti sunt unite ntr -o simtire unica. Astfel, spunem ca sufletul are o singura simtire mpartita n alte simtiri. Acestei simtiri mintale i se daruieste Desc operirea lui Dumnezeu. Dumnezeu Se nfatiseaza pe Sine aici, si tot aici omul dobndeste cunoasterea lui Dumnezeu. Simtirile trupesti ocupa un loc predominant n omul trupesc, iar prin ele mintea lui se raspndeste catre lucrurile materiale, ntruct simtirile sale mintale sau duhovnicesti sunt moarte. Deci simtirile duhovnicesti trebuie sa se dezvolte, n esenta, ele au nevoie sa fie curatite, iar dezvoltarea si curatirea simtirilor duhovnicesti o numim isihie a mi ntii. Sfntul Grigorie Teologul spune n chip de cugetare: Avem trebuinta sa fim n isihie, spre a putea vorbi n chip curat cu Dumnezeu, iar mintea noastra sa se ntoarca de la alipirea de lucrurile trupesti care o fac sa rataceasca. Este foarte important ca lucrul acesta a fost spus de Sfntul Grigorie Teologul, pe drept numit teolog de catre Biserica, deoarece ne arata felul n care trebuie sa teologhisim. Omul se curateste prin isihia mintii si astfel este pregatit pentru partasia si unirea cu Dumnezeu. - Cnd vorbim de linistire sau isihie, spuse Constantin, n e gndim la ea mai mult n chip exterior. Socotim ca linistea nseamna a avea o casa linistita, departe de oras si de felul orasenesc de gndire, a evita ntlnirea cu oamenii, astfel nct sa te destinzi tru peste dupa o saptamna de munca extrem de agitata. Ni se pare ca aceasta este totul n viata; si astfel , toti locuitorii marilor orase ncearca sa aiba o locuinta la tara, spre a se odihni de munca istovitoare din timpul saptamnii. - Nu putem condamna aceasta situatie. Este adevarat ca m odul nostru de viata ne-a facut tematori si nervosi. ncercarea de a dobndi pacea si linistirea simtirilor noastre exterioare este astazi o necesitate. Dar nu acesta trebuie sa fie scopul ultim. Poti trai n locuri linistite fara ca totusi sa ai pace launtrica. Dimpotriva, sunt oameni care pot trai n locuri ngrozi tor de zgomotoase, pastrndu-si linistea launtrica. nsa putem spune ca linistea din afara ajuta si dezvoltarea linistii mintale sau isihiei launtrice. Tocmai de aceea Parintii au ncercat sa creeze si conditiile exterioare de liniste, cel putin la nceputul vietii duhovnicesti, astfel ca simtirile mintale launtrice, care sunt fara viata si ascunse, sa poata iesi la iveala. Sfntul Vasile cel Mare, dupa vremea nvataturii la Atena, s-a

retras n Pont, pe rul Iris, afierosindu-se nevointei ntru curatirea launtrica. Scriind pr ietenului sau, Sfntul Grigorie Teologul, si referindu-se la isihia launtrica, el sublinia ca isihia este nceputul curatirii sufletului. Linistea din afara l ajuta pe om, cel putin la nceput, sa -si dea seama de nspaimntatoarea tulburare din inima sa si sa ajunga astfel la dobndirea isihiei launtrice, mintale. Totusi isihia mintii este de mare nsemnatate. Iar daca do rim sa spunem mai exact ce este isihia mintii, o putem defini drept cunoasterea gndurilor si lasarea lo r deoparte, astfel ca mintea sa se miste n chip neabatut spre Dumnezeu. Prin urmare, isihia mintii est e ngradirea si omorrea gndurilor, slobozirea mintii din temnita simtirilor si de ratiune sau, mai bine spus, este tanscenderea robiei gndurilor, simtirilor si ratiunii; izbavirea de i maginile nchipuirii, omorrea patimilor ori, mai curnd, preschimbarea patimilor, care sunt energii ale sufletului. Isih ia mintii este ceea ce au trait sfintii si calea cea mai sigura ce duce la Dumnezeu.

43Isihia mintii calea spre ndumnezeire

- Ne-ati putea da exemple de sfinti care au trait isihia mintii ? Cred ca asa a m putea ntelege mai bine aceasta stare duhovniceasca, spuse Athanasie. - Cum am spus si mai nainte, isihia mintii este singura cale care duce la Dumnezeu. Este cea mai potrivita metoda pentru tamaduirea sufletului si partasia cu Dumnezeu. Prin urmare, to ti sfintii au trait isihia. Domnul a aratat de multe ori nevoia de isihie a sufletu lui. Cnd S-a urcat n munte sa Se roage si a ramas acolo toata noaptea, prin aceasta, spune Sfntul Ioan Gura de Aur, voia sa nvete poporul sa urmeze aceasta linistire din afara, care este atmosfera cea mai potrivita pentru dobndirea linistii launtrice a mintii. El arata chiar isihia launtrica a mintii cnd nva ta: Iar tu cnd te rogi, intra n camara ta si, ncuind usa ta, roaga-te Tatalui tau Celui ntru ascuns (Mat. 6, 6). Cnd Hristos sfatuia: Farisee oarbe, curateste nti partea cea dinlauntru a paharului si a blidului, ca sa fie si cea din afara curata (Mat. 25, 26), graia despre curatirea in imii, care este tinta isihiei mintii. Si Apostolul Pavel a fost n pustie, iar n Epistolele sale vorbeste despr e lucrarea sa mintala: Omorti madularele voastre cele de pre pamnt (Colos. 3, 5). Omorrea madula relor pamntesti este, de fapt, omorrea patimilor si slobozirea simtirilor launtrice. Sfntul Maxim spune: Tot ce se vede trebuie rastignit, si tot ,ce se socoteste de folos trebuie ngropat. Numai asa nviaza Cuvntul n noi. Cele care trebuie rastignite sunt lucrurile vazute, iar ceea ce trebu ie ngropat este lumea gndurilor noastre. Numai atunci are loc nvierea lui Hristos n noi si deci pro pria noastra nviere. Tocmai de aceea Sfintii Parinti ne nvata ca toti oamenii au trebuinta de aceasta odihna isihia n Dumnezeu. Sfntul Petru Damasc hinul sfatuieste: Toti oamenii au trebuinta de asemenea odihna, fie de plin, fie n parte, caci fara aceasta odihna n Dumnezeu nu putem ajunge la cunoasterea duhovniceasca.

44 Vremea noastra este anti-isihasta

- Totusi lumea contemporana, spuse Irina, este o lume a activitatii, a domniei ratiunii si simtirilor. Nu este lumea isihiei si odihnei n Dumnezeu, cum ati spu s mai nainte. M-as mira ca, n aceasta atmosfera de robire fata de simtirile trupesti si de omorre a tut uror simtirilor launtrice, omul sa poata trai o viata bisericeasca si sa dobndeasca un cuget bisericesc si ortodox. - ntr-adevar, lumea contemporana se ntemeiaza mai ales pe ra tiune, iar viata se ocrmuieste dupa lumea simtirilor. Nu este lumea Sfintilor Parinti, adica lumea is ihiei ortodoxe, care totusi era lucrarea cea mai nsemnata. Caci, asa cum stiinta nainteaza n liniste, adica dupa lungi si anevoioase eforturi n laboratoare, asa cum copacii cresc dupa ncoltirea semint ei n pamnt, la fel si cea mai nsemnata activitate sociala se poate ivi din linistea launtrica. Astazi, multi oameni traiesc n t emnita simturilor. Suntem nchisi n temnita si ni se da voie sa-i nfrumusetam atmosfera nspaimntatoare. Iar noua ne place sa traim si sa ne petrecem vietile ntemnitati. Toc mai de aceea cresc att de mult asanumitele probleme psihologice si chinuitoarele probleme existen tiale, care nu pot fi rezolvate prin solutiile omenesti. Strnirea nchipuirii, divinizarea ratiunii, dezl antuirea necontrolata a simtirilor si inexistenta linistirii

launtrice ne-au facut sa ne mbolnavim. Nu ne mai putem privi dr ept n ochi. Mai mult, ne temem de singuratate si izolare, de aceea nu mai suportam sa fim singuri. De ndata ce intram n masina, deschidem imediat radioul sau casetofonul cu muzica preferata, ca sa ne tina de urt. n-torcndu-ne acasa, primul lucru pe care-l facem este sa deschidem televizorul, indiferent daca cineva se uita la el sau nu. Ne -am umplut mintea de gnduri care ne tulbura si nu ne lasa sa gndim n tihna. Toate acestea s i nca multe altele arata inexistenta isihiei launtrice a mintii. Mai curnd ele vadesc existenta unui curent antiisihast. Un vnt antiisihast sufla n societatea noastra.

45 Sfntul Grigorie Palama despre isihie

- Am citit, spuse Parintele Filip, despre discutiile ntre Sfntul Grigorie Palama si Varlaam despre isihia mintii si isihasm. Sfntul Grigorie Palama nfatisa mestesugul isihast al Predaniei Ortodoxe, pe cnd Varlaam nfatisa o metoda antiisihasta, o metoda ntemeiata mai ales pe ratiune. Tocmai de aceea Varlaam dispretuia tot ceea ce tine de rugaciunea mintii, isihia mintii etc. - Ma bucur sa aud aceste cuvinte din partea dumneavoast ra, Parinte Filip. Spuneati mai devreme ca aveti unele prejudecati fata de nevointa Bisericii, ca utnd mai multe lamuriri asupra acestui aspect al vietii duhovnicesti ortodoxe. Acum vad ca urmati ntreaga miscare din zilele noastre, privitoare la asa-numita renastere filocalica, precum si la studiile despre Sfntul Grigorie Palama si teologia sa care este, de fapt, teologia Bisericii Ortodoxe. - Parinte Hierotheos, n-am spus ca sunt mpotriva mestesugului isihast, caci a fost ncuviintat de Sinoadele Bisericii. Biserica a hotart chiar ca acela care nu prim este pe Sfntul Grigorie Palama ca teolog ortodox si teologia sa ca pe nfatisarea nvataturii ortodoxe nu este ortodox, ci eretic, fiind deci anatemizat. Mi-am exprimat doar unele rezerve fata de nevointa Bisericii, fie din pricina prejudecatii, ori din necunoastere, sau chiar din pricina unor exemple gresite. - Isihasmul, adica toata calea isihiei ortodoxe, prin care omul se ndumnezeieste , este o parte a nevointei sau, ca sa fiu mai exact, este calea si metoda nevointei. Pen tru ca v-ati referit la Sfntul Grigorie Palama, ngaduiti mi sa pomenesc ceea ce spune el d espre isihia ortodoxa. Isihia mintii, spune Sfntul, este singura metoda care duce pe om la partasia si unirea cu Dumnezeu. Isihia este linistire a mintii si a lumii, uitarea celor pamntesti si ncepatur a celor ceresti; este lepadarea gndurilor pentru ceva mai bun. Isihia este treapta catre contemplare, adica vederea lui Dumneze u, care este semnul unui suflet sanatos. Omul se ndumnezeieste prin is ihie, nu prin speculatii asupra lucrurilor vazute. Sfntul Grigorie a experiat isihia mintii si de aceea a vorbit despre ea n chip att de ortodox. Pentru ca teolog ortodox este acela care l cunoaste pe Dumnezeu prin experienta personala. Sfntul Grigorie o nfatiseaza pe Maica Domnului -pe cnd ea se afla n Sfnta Sfintelor ca fiind chipul adevaratului isihas t care a trait isihia mintii, a ajuns la partasia cu Dumnezeul Treimic si a atins fericita ndumnezeire nca nainte de a da nastere lui Hristos.

46Maica Domnului- chipul desavrsit al isihastului

- Ar fi foarte interesant pentru noi sa ne nfatisati acest aspect al nvataturii Sfntul Grigorie Palama, spuse Irina. Femeie fiind si crestina am o mare evlavie pentru Maica Domnului. O cinstesc adnc si vreau sa aflu cum a trait ea isihia launtrica a mintii n Sfnta Sfintelor. - Nu pot sa trec peste dorinta dumneavoastra. Si eu o cinste sc mult pe Maica Domnului, care este hotarul ntre Dumnezeul Cel nezidit si lumea zidita. Totusi, nai nte de a spune ce a facut Maica Domnului n Templu si cum a trait isihia mintii, trebuie sa fac o introdu cere despre necesitatea isihiei mintii pentru ca omul sa ajunga la Dumnezeu. Fiind un anatomist al sufletului, Sfntul Grigorie nvata c a sufletul omului se mparte n minte, nchipuire, parere, gndire si simtire. Omul, care este recapitularea ntregii creatii, este alcatuit din minte si simtire. ntre minte si

simtire se afla nchipuirea, parerea si gndirea. Mintea este centrul sufletului, ochiul sufletului. Simtirea este puterea nerationala a suf letului, care cunoaste si simte lucrurile trupesti. nchipuirea este odrasla simtirii; ea si are obrsia n simtire, nchipuirea si primeste chipurile de la simtire si le pastreaza si atunci cnd lucrurile re ale nu sunt prezente. Parerea ideea pe care ne-o facem despre felurite subiecte, despre oameni si lucruri se naste din nchipuire. Gndirea este puterea rationala a sufletului care formuleaza parerea p e care o avem n fiecare caz n parte. Se vadeste deci ca mintea este miezul lumii duhovnicesti a omului ochiul sufletului pe cnd restul puterilor, adica nchipuirea, parerea si gndirea, depind de simtire. Deci cnd cineva doreste sa ajunga la Dumnezeu si sa dobndeasca cunoasterea lui Dumnezeu, treb uie sa o faca numai prin minte, iar nu prin nchipuire, parere si gndire, ele avn-du-si obrsia n simtire, care este legata de simturile trupesti din afara. Asadar, omul care traieste n Biserica Ortodoxa si calatoreste s pre mntuire, adica spre unirea sa cu Dumnezeu, trebuie sa treaca dincolo de toate puterile care vin din simtire (nchipuirea, parerea si gndirea). El trebuie sa omoare acele puteri pentru o clipa, facnd mintea n stare sa fie luminata. Caci toate celelalte puteri care si au obrsia n simtire sunt de fapt coji ale mintii, care ntuneca mintea si o fac moarta. Tocmai de aceea Sfntul Grigorie subliniaza n chip de cugetare ca isihia este pentru noi parasirea celor simtite mpreuna cu simtirea, naltarea mai p resus de gnduri, speculatii si de toata cunoasterea omeneasca, precum si de gndirea nsasi, dobndind astfel energia mintala, adica o minte luminata. Astfel dobndim necunoasterea cea mai presus de cunoastere, cunoas terea duhovniceasca, ce este mai nalta dect cea oferita de filozofia prin ratiune. Maica Domnului, spune Sfntul Grigorie, s tia ca, dintre toate puterile sufletului, numai mintea se poate uni cu Dumnezeu si l poate cunoaste pe Dumnezeu. Iata de ce ea si -a omort celelalte puteri, cautnd doar aceasta viata a mintii. Astfel ca a parasit lumea, s-a retras dintre oameni, iubind viata nevazuta de nimeni. Era desprinsa de legatura cu cele materialnice si a fost chiar ridicata mai presus de ndragirea trupului si legatura cu el, unindu-si mintea cu trezvia si dumnezeiasca rugaciune nencetata, prin ntoarcerea launtrica spre sine. Slobozita fiind de orice gnd, Maica Domnului a ajuns sa cunoasca o noua si negraita cale spre cer calea linistirii mintii, prin care a ajuns la vederea lui Dumnezeu. Astfel Maica Domnulu i s- a facut norul cel cu totul luminos al adevaratei ape a vietii, raza zilei celei de taina si caruta Cuv ntului cea n chipul focului. Ceea ce s-a ntmplat cu Maica Domnului se ntmpla si cu fiecare sfnt. Numai prin acest mestesug ortodox mestesugul isihiei omul se poate curati si poate ajunge la vederea lui Dumnezeu. Si, de buna seama, vederea lui Dumnezeu este ndumnezeirea omului. - Faptul ca ati descris viata isihasta a Maicii Domnului a fost f oarte ziditor, spuse Athanasie. Este o pilda care arata ct de mult se deosebeste calea noastra de calea urmata de Maica Domnului. Simt ca m-am folosit mult de analiza pe care ati facut -o, ntruct eu credeam ca omul ajunge la cunoasterea lui Dumnezeu numai prin ratiune. nsa din viata Maicii Domnului se vede ca este nevoie de alt drum. Noi divinizam ratiunea. Dar acum mi dau seama ca tocmai acest mod de viata este moartea noastra duhovniceasca. Va multumeasc ca m-ati nvatat prin exemplul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. mi este limpede acum ca toti cei care o cinstim pe Maica Domnului nu trebuie sa o facem doar nchinndu-ne n chip exterior, ci traind pe ct este cu putinta viata ei isihasta.

47 nchipuirea
- Sunt cu totul de acord. Cred ca cinstirea noastra catre Nas catoarea de Dumnezeu trebuie sa se arate n primul rnd prin imitarea vietii sale isihaste. Ea ne-a aratat calea catre ndumnezeire. Am staruit asupra isi-hasmului fiindca este foarte nsemnat lucru pentru noi sa avem o imagine limpe de despre nchipuire, gnduri si rugaciunea mintii, toate fiind legate n chip negativ sau pozitiv de viata isihasta. - Am dori sa nfatisati mai pe larg aceste subiecte ale vietii duhovnicesti, spuse Irina. Caci este vadit ca sunt nedespartit legate de nevointa Bisericii. Pentru ncep ut, ati putea sa ne vorbiti mai amanuntit despre nchipuire?

Toti suntem nruriti de lumea nchipuirii, nsa as putea zice ca noi, femeile, suntem foarte mult stapnite de lumea nchipuirii si traim n temnita ei. - ntr-adevar, nchipuirea este printre temele carora le ac ordam o atentie si o importanta deosebita. Metoda ascetica a Bisericii noastre tinteste sa ne scape de groaznica ei tiranie. Daca nu ma nsel, am vorbit despre nchipuire acum cteva zile. Am spus ca este un fenomen de dupa cadere. Nu este o nsusire cu care a fost nzestrat omul odata cu zidirea sa, ci un fenomen de dupa ca dere. Prin urmare, mntuirea noastra este legata de iesirea de sub nrurirea ei pricinuitoare de moarte. Dupa Sfintii Parinti, nchipuirea este o contemplare fara ipostas, care se p une n lucrare cnd gndirea se afla n stare de inertie. Puterea nchipuirii este hotarul ntre minte si simtire, asa cum am vazut mai devreme. Obrsia nchipuirii, maica ce o zamisleste, este simtirea. Omul vede, aude, gusta etc, iar apoi nchipuirea primeste experientele, le reface, le amplifica, le da cul oarea potrivita si le pastreaza spre a crea necontenit probleme. Astfel, n chip hazliu, am putea spune ca nchipuirea este un televizor color inventat naintea celui real. nchipuirea sta mpotriva rugaciunii curate si statornice. Ea este coaja functiei optice a sufletul ui. Sfintii Parinti deosebesc mai multe feluri de nchipuire; nsa, de obicei, se pomenesc patru. Primul tip este legat de imaginile asa -numitelor pacate trupesti. Prin nchipuire, simtirile aduc aceste imagini n minte, continund s-o tina n robie. Al doilea tip de nchipuire este asa-numita visare. Multor oameni le place sa viseze cu ochii deschisi, lasndu -se purtati cu gndul n locuri ideale sau chiar reale. Multi oameni, mai ales femeile, cad n aceasta stare. Al treilea tip este nchipuirea creatoare, care dezvolta civilizatia si arta. Oamenii ncearca sa rezolve unele probleme sau sa nainteze n dezvoltarea artei. Nu este ceva de condamnat, caci, asa cum am spus, este o stare fireasca dupa cadere. Dar trebuie subliniat ca este foarte primejdioasa pentru rugaciunea curata. Al patrulea tip se nfatiseaza n straduinta noastra de a -L nchipui pe Dumnezeu si puterile ceresti n chip rational, facnd speculatii despre Dumnezeu. Nici acest lucru nu es te ortodox, fiindca, asa cum am pomenit, teologul ortodox urmeaza alta metoda, metoda isihiei, spre a ajunge la partasia si unirea cu Dumnezeu, dobndind astfel cunoasterea lui Dumnezeu. Mestesugul is ihiei, cum am aratat deja, tine de curatirea inimii, izbavirea de patimi, slobozirea de gnduri si nchipuire. - Ne puteti spune n cel fel dauneaza omului nchipuirea ? ntreba Vasile. Cu alte cuvinte, este ea o simpla urmare a caderii sau poate da nastere unor probleme grave pentru organismul nostru duhovnicesc ? - Fara ndoiala, nchipuirea este un fenomen de dupa cader e si nfatiseaza starea jalnica pricinuita de ea. Cu ct nchipuirea cuiva este mai activa, cu att mai mult dezvaluie faptul ca acel om se afla ntr-o stare cazuta. Daca cercetam cu grija fiecare pacat al nostru, ne dam seama ca la obrsia lui se afla nchipuirea. Ea pune n miscare, nflacareaza, aduce imagini si strneste mintea, astfel nct, robita fiind, mintea cade n pacat. nchipuirea mbolnaveste sufletul n ntregime. Cnd este strnita, perverteste cu totul viata duhovniceasca. Vedem oameni care merg la biserica si vor sa duca o viata crestineasca; dar continua totusi sa si cultive nchipuirea. Si-L nchipuie pe Dumnezeu, si-i imagineaza pe ngeri, simt ca atunci cnd se roaga stau naintea tronului lui Dumnezeu, spunndu-si rugaciunea catre El. - Si nu este bine ? - Nu, nu este bine. Este nceputul unei anomalii duhovnicesti, poate chiar psihice, care poate duce la naluciri si nselari. n Traditia Bisericii exista cazuri de calugar i sau alti oameni care au cazut n nselare sau chiar si-au pierdut mintile. Cnd ne rugam, dupa sfatul Sfintilor Parinti, ncercam sa ne pastram mintea curata, fara chipuri si fara forma, fara a primi nici o nchipuire. Caci, n caz contrar, rugaciunea face ca ntregul nostru organism psihosomatic sa se mbolnaveasca. Se poate ca, la nceput, rugaciunea amestecata cu nchipuirea sa ne fie folositoare; dar daca acest lucru continua, ne poate pierde cu totul. Numai rugaciunea mpreunata cu pocainta l curateste pe om si-l uneste cu Dumnezeu. n general, cred ca omul cu o nchipuire deosebit de activa ajunge s a se mbolnaveasca duhovniceste, sufleteste si chiar trupeste. Astfel, nivelul activitatii nch ipuirii omului dezvaluie starea sa. Daca observati oamenii bolnavi psihic sau vizitati asezamintele cu astfel de pacienti, va veti da seama ca toti au o nchipuire dezvoltata si activa.

- Si cum putem scapa de ea? ntreba Constantin, ntruct Ortodoxia este o stiinta a vindecarii si un mestesug tamaduitor, trebuie sa aiba un anume tratament si pentru aceasta stare. - Izbavirea de nchipuire nu este despartita de mestesugul is ihast pe care l-am deslusit mai nainte, nti ajungem constienti de necesitatea de a scapa de nchipui re, iar apoi suntem n stare sa folosim mijloacele potrivite spre a ne elibera. ntruct nchipuirea se tra ge din simtiri, trebuie sa ne pazim simtirile. Trebuie sa privim si sa ascultam fara nchipuiri, fara a pune n lucrare chipurile si attarile simturilor. De pilda, sa presupunem ca vedem o imagine nepotrivita. Nu trebuie sa ne ntindem dincolo de ceea ce am vazut, nici sa pastram n noi amintirea sa mai mult timp. Cnd amintirea vrea sa aduca napoi imaginea sau attarea, chiar si atunci trebuie sa ne dam silinta sa o alungam. Astfel, cu timpul, mintea se curateste de imaginile aduse de nchipuire. Pe deasupra, este nevoie de o spovedanie amanuntita a feluritelor noastre caderi, facuta l a un duhovnic ncercat. Spovedania trebuie facuta n duh de adevarata si deplina p ocainta. Pocainta nu trebuie sa nceapa cu spovedania si sa se ncheie dupa ea, ci trebuie sa premearga spovedaniei si sa urmeze si dupa ea. Pocainta se mplineste prin schimbarea vietii. Deci pocainta, mpreunata cu plnsul, strapungerea si tnguirea cea ntru Dumnezeu, este mistuitoarea oricarui chip si idol care patrund n mintea noastra prin nchipuire. Si nu numai att, ci slobozeste pe om chiar de nchipuire, caci pocainta rastigneste si omoara nchipuirea. Trebuie sa ne straduim s a nu l cream noi pe Dumnezeu sau sa-L cercetam n chip rationalist, ci sa tinem poruncile Lu i, ajungnd astfel la adevarata cunoastere a lui Dumnezeu. Pe deasupra, ntruct nchipuirea este s trns legata de gnduri (logismot) -gndurile fiind n predania patristica o combinatie de imagine si concept trebuie sa luptam si mpotriva gndurilor. ntreaga viata isihasta ne ajuta sa ne izbavim de lucrarea nchipuirii. Desigur, nu putem condamna acel tip de nchipuire care face sa progreseze arta si civilizatia. nsa cnd omul doreste sa dobndeasca curatirea launtrica si simtirea mintala a inimii, sa atinga partasia cu Dumnezeu, urmnd Maicii Domnului si tuturor Sfintilor, atunci trebuie sa se lepede si de acest tip de nchipuire. nsa aceasta nu este dat tuturor oamenilor.

48 Gndurile
- Cnd ati vorbit despre nchipuire, ati pomenit termenul gnduri (logismot). Ati spus ca gndurile sunt legate de nchipuire, fiind alcatuite din concept si imagin e. ntr-adevar, acest aspect al vietii duhovnicesti este foarte semnificativ. Multi dintre noi suntem r obiti gndurilor. Este de ajuns un gnd ca sa ne enervam sau sa ne pierdem somnul. Cred ca amanun-tirea acestei laturi a vietii launtrice ar fi foarte interesanta, caci am afla un alt aspect al lucrarii mintale launtrice. - Voiam mai devreme sa ating acest subiect. Cred ca este unul d intre subiectele de temelie ale vietii launtrice. Acum mi dati prilejul sa tratez acest subiect care, desigur, apartine mestesugului tamaduirii din Biserica Ortodoxa. Sfintii Parinti nu vorbesc despr e conceptii (skepsis) ci despre gnduri (logismoi). - Care este deosebirea ntre conceptii si gnduri ? -ntreba Parintele Filip. - Conceptiile sunt sugestii rationale, pe cnd gndurile (logismoi) sunt sugestii rationale combinate cu stimulii si imaginile corespunzatoare, aduse nauntru fie pr in vedere, fie prin auzire, fie prin amndoua. Cu alte cuvinte, gndurile sunt imagini si stimulari care ntruchipeaza enunturile corespunzatoare. De pilda, cnd ne vine n minte o imagine legata de slava, bogatie sau placere senzuala, vine si gndul legat de acea imagine: Daca faci asta, vei ajunge plin de slava, vei avea putere, vei dobndi bani si nu vei mai avea nevoie de nimeni etc. T ot acest proces se cheama gnd. Gndul este o sugestie care se poate transforma ntr -un pacat. Gndul este urmat de nsotire (syndyasmos), adica lupta ntre gnd si libertatea omului; apoi vine nvoirea, urmata de pofta, de savrsirea cu fapta a pacatului si, n sfrsit, de alcatuirea patimii. Pe treapta nsotirii , gndul ncearca sa strneasca ndulcirea, astfel ca ndulcirea prinde mintea si l robeste pe om. Gndurile, dupa nvatatura Parintilor, sunt simple si complexe. Cele simple sunt lipsite de patima, pe cnd cele complexe sunt legate de patima si de nteles. Sfntul Maxim face deosebire ntre patima, nteles si lucru. Aurul, femeia, barbatul etc. sunt lucruri. ntelesul este amin tirea usoara, simpla amintire a lucrurilor, iar patima este iubirea irationala a lucrurilor sau urarea lor necugetata. - Unde si au obrsia gndurile ? - Sfintii Parinti spun ca gndurile se zamislesc din multe pricini. Ei subliniaza mai ales patru:

nti, voia fireasca a trupului ; n al doilea rnd, nchipuirea prin simtiri a lucrurilor lumii; n al treilea rnd, cele mai nainte adunate n suflet; si n al patrulea, momelile dracesti. Cum vedeti, gndurile pot fi iscate de multe pricini. Unele sunt bune, altele rele. Unele gndu ri vin de la diavol si de la patimi, iar altele vin de la Dumnezeu, ngeri si sfinti. De aceea am spus mai devreme ca deosebirea gndurilor daca ele sunt de la Dumnezeu sau de la diavol este un dar dat oamenilor care au dobndit cunoasterea lui Dumnezeu. Astfel, lucrarea parintelui duhovnicesc este sa deosebeasca obrsia gndurilor si sa le vindece. Sfntul Si -meon Noul Teolog spune ca ti este ngaduit sa schimbi duhovnicul atunci cnd nu este n stare sa deosebeasca gndurile; acea sta, desigur, pe lnga motivele despre care vorbesc Sfintele Canoane ale Bisericii. - Noi, oamenii de azi, spuse Parintele Filip, simtim fo arte mult nebunia pierzatoare a gndurilor. Suferim deoarece ne cultivam puternic ratiunea, ndestulnd u-ne toate simtirile si primind de dimineata pna seara imaginile aduse de ele. Auzim de la mult i oameni de astazi: Ma chinuie gndurile. Gndurile ne fac nervosi, ne nlatura somnul, ne strica legat urile cu alte persoane si chiar pricinuiesc anomalii trupesti. Multi doctori si sfatuiesc pacientii sa nu gndeasca prea mult si sa nusi fixeze mintea asupra unor anumite idei. Cunoastem aceste lucruri din propria experienta. Dar ce spun Parintii despre urmarile gndurilor ? - Sfintii Parinti s-au ocupat de razboiul launtric cu multe veacu ri naintea psihiatrilor. Ei au analizat subiectul att de amanuntit, nct este cu neputinta sa -l prezentam aici. Gndurile se dezvolta pna la pacat si patima. Si nu num ai ca zamislesc patima, ci o si ntaresc. Patima prinde radacini puternice, iar omul si da seama ca este greu sa o mai preschimb e. Gndurile ne fac efectiv sa putrezim. Ele prihanesc si otravesc sufletul; s trica toate puterile sufletului- cea poftitoare, cea ntelegatoare si cea irascibila. Sfintii Parinti nu numai ca nfatiseaza caderile personale datorate gndurilor, ci descriu si tulburarea legaturilor omului cu alte persoane. Multe boli trupesti, asa cum ati observat, se datoreaza prezentei nenfrnate a gnd urilor. Pe lnga toate acestea, omul stapnit de gnduri pierde ndraznirea la Dumnezeu si partasia cu El. De aceea este trebuinta de o truda istovitoare spre a scapa de gnduri. ntregul mestesug isihast nfatisat mai nainte trezvia, atentia, isihia si rugaciunea ne ajuta cu adevarat sa ne eliberam de lucrarea gndurilor. Totodata scapam si de pricinile gndurilor. Daca o anume persoana ne da bataie de cap, adica daca diavolul ne ataca printr-un om sau un lucru, ne straduim sa nlaturam pricinile prin care vine ispita. Si ntruct un gnd patimas este nsotirea patimii cu un nteles, ncercam sa d espartim patima de nteles prin nfrnare si dragoste duhovniceasca, astfel nct ntelesul sa ram na un simplu gnd, care nu este pacat. Totusi, daca nu putem scapa de gnduri, n ciuda feluritelor mijloace folosite, ca lea cea mai sigura este marturisirea lor duhovnicului. Cu alte cuvinte, nti ncercam sa curmam gndurile. Daca nu reusim, le alungam cu rugaciunea. Si daca nu reusim cu totul, iar gndul dainuie multa vreme, atunci l marturisim duhovnicului. n acest chip diavolul ascuns ndaratul gndului piere, cum piere sarpele ascuns sub o piatra cnd se ridica piatra.

49 Patimile
- Ati spus ca atunci cnd gndurile dainuie n noi mai multa vreme si nu izbutim sa le curmam sau sa le alungam prin metoda ortodoxa, ele se dezvolta pna la pacat si patima, spuse Irina. Ati putea fi mai explicit n ceea ce priveste patimile ? Ce anume sunt ele ? - Acesta este unul din capitolele cele mai vaste din nvatatura ascetica a Parintilor Bisericii. Multi oameni, si chiar unele sisteme antropocentrice, vorbesc despre pat imi, nsa ele se nteleg foarte diferit de Preda-nia Ortodoxa. De aceea cred ca trebuie sa spunem cteva lucruri; desigur, fara a strabate n ntregime acest urias subiect. Dupa nvatatura Sfintilor Parinti, patimile nu sunt puteri care au patruns n noi si trebuie smulse ci sunt energii ale sfletului car e au fost strmbate de pacat si trebuie deci preschimbate. V -am explicat cnd am vorbit despre sufletul omului ca, n ceea ce priveste latura patimitoare, el se mparte n trei puteri: ntelegatoare, poftitoare si irascibila sau, cum le mai numesc Sfintii Parinti, ratiunea/ntelegerea,

pofta si iutimea. Aceste trei puteri ale sufletului trebuie ntoarse catre Dumnezeu. nsa cnd ele se ntorc mpotriva lui Dumneze u si mpotriva fratilor nostri, avem de-a face cu dezvoltarea patimilor. Deci patima este miscarea sufletului potrivnica firii. Sfntul Ioan Sinaitul foloseste cteva exemple spre a lamuri acest lu cru. mpreunarea trupeasca este fireasca dupa cadere, pentru zamislirea copiilor; nsa noi am schimb at-o spre curvie. Mnia este fireasca spre a putea fi ntoarsa mpotriva diavolului; nsa noi o folosim mpotriva fratilor nostri. Rvnirea este o putere fireasca n noi, spre a putea sa rvnim virtutile sfintilor si sa ncercam sa le dobndim; nsa noi folosim aceasta putere mpotriva fratilor nostri. Dorinta de slava este fireasca pentru dorirea si tnjirea dupa mparatia Cerurilor; nsa noi dorim lucruri desarte, vremelnice si nevrednice. Mndria, nsotita de slava, este fireasca, daca este folosita mpotriva diavolilor. Bucuria este fireasca doar cnd este ntru Hristos. Am primit de la Dumnezeu tinerea de minte a raului ca o arma mpotriva diavolilor. Am primit dorinta de adevarata desfatare, care est e legata de bunatatile cele vesnice; nsa noi o folosim rau, ntru nenfrnare. Deci pa timile sunt puterile sufletului functionnd mpotriva firii. - Vorbind de energia sufletului potrivnica firii, rezulta implicit ca exista o energie dupa fire. Cred ca daca se lamureste aceasta, subiectul va deveni mai usor de nt eles. Nu spun ca nu s-a nteles pna acum, dar ar fi o sansa n plus sa-l cuprindem n ntregime. - Este gresit sa ncerci a ntelege totul rational, fara a dobndi ncercarea care vine dinlauntrul luptei duhovnicesti. Desigur, nu as zice ca nvatatura aceasta nu est e folositoare, nsa pe lnga ea trebuie sa cautam si o experiere personala. Altfel ne vom asem ana unui general care a nvatat razboiul prin exercitii teoretice n biroul sau, nsa nu cunoaste deloc lupta pe cmpul de batalie. Din acest motiv, la armata, n afara de exercitiile teoretice, au loc si b atalii simulate, spre a dobndi experinta personala. Cred ca trebuie sa transferam acest lucru n cazul nostru. Stim ca viata crestineasca este o lupta nencetata mpotriva vrajmasului mntuirii no astre. Simtamntul de a ne afla n razboi este de absoluta trebuinta spre a putea sa devenim constienti de acea stare si sa ajungem la luptele cele biruitoare; desigur, c u puterea harului dumnezeiesc, n orice caz, ntorcndu-ma la ntrebare, pot sa pomenesc un exemplu graitor folosit de Sfntul Maxim. Dupa el, cele trei puteri firesti ale sufletului sunt ratiunea, pofta si iutimea. Lucrarea fireasca pentru ratiune este miscarea catre Dumnezeu prin cunoastere; pentru pofta, sa fie purtata catre Du mnezeu prin tnjire; iar pentru iutime, sa se straduiasca sa ajunga numai la Dumnezeu. Cnd aceste puteri lucreaza n chip firesc, omul ajunge la vietuirea mai presus de fire, acea sta fiind dragostea, care nu este o stare abstracta, ci are loc atunci cnd ratiunea, pofta si iutimea se unesc cu Dumne zeu. Viata n dragostea, numita vietuire mai presus de fire, este urmarea vietii celei dupa fire. Si, de buna seama, viata dupa fire se misca spre Dumnezeu. Astazi socotim ca viata fireasca nseamna ca omul sa traiasca fara Dumnezeu, iar viata n Dumnezeu este numita nefireasca. nsa viata n Dumnezeu este viata dupa fire pentru cel care traieste n Biserica si este nsuflat de energia cea necreata a lui Dumnezeu. Puterile sufl etului se misca mpotriva firii cnd ratiunea se nsoteste cu necunoasterea de Dumnezeu, pofta cu iubirea de sine, iar iutimea cu asuprirea celorlalti oameni. n aceasta stare omul este cu totul robit. Vedeti acum ca Sfntul Maxim, alesul teolog si Parinte al B isericii, nu urmeaza o teologieacademica? El nu este filozof, ci teolog ascetic. Studiindu-i nvatatura, ca si nvatatura tuturor Sfintilor Parinti, ne dam seama ca teologia este legata de nevoint a, iar nevoin-ta este adevarata metoda care l duce pe om la o teo -loghisire sigura. - Exista vreo clasificare a patimilor? Sau, altfel spus, se pot mparti patimile n anumite categorii ? -ntreba Parintele Filip. - Sigur ca se pot. Sfintii Parinti vorbesc despre asemenea categorii. Patimile se mpart dupa latura din care le privim. O astfel de mpartire este cea ntre patimi trupes ti, care tin de trup, si patimi sufletesti, tinnd de suflet. Fara ndoiala, att trupul, ct si sufletul participa la formarea si dezvoltarea patimilor, dar le mpartim astfel prin pogoramnt, spre a cerceta mai bine lucrurile. O alta mpartire este cea ntre patimile care se ivesc la monahi si cele care apar la mireni. Monahii sunt luptati de anumite patimi iar oamenii din lume de altel e, neexcluznd ca unele sa fie comune att monahilor, ct si mirenilor. Alta mpartire se face dupa felul dezvolta rii lor: unele patimi se cheama maici, altele fiice, fiind nascute de cele dinti. De pilda, slava desarta naste fie mndria, fie

negrijania, fie multa-vorbire. Hula este odrasla mndriei. Exista si un ele patimi care apar la o anume vrsta. Sfntul Grigorie Palama spune ca, pe masura cresterii omului , la vrsta prunciei apar nti patimile care tin de partea poftitoare a sufletului, anume iubirea de avutie si zgrcenia, si de aceea copiii mici sunt att de posesivi. Apoi se dezvolta patimile puterii ntelegatoare a sufletului: iubirea de slava, manifestata n mpodobirea trupului, haine extravagante si aratarea virtutilor. n adolescenta se dezvolta patimile partii irascibile a sufletului, adica lacomia, care este obrsia tuturor pacatelor trupesti. - Ne putem vedea limpede patimile ? Este posibil sa ne dam seama de care patimi suntem stapniti ? - Este destul de greu. Unele patimi, precum mn ia, sunt usor de aflat. nsa sunt si patim i care nu sunt usor de descoperit, deoarece sunt acoperite de aparente virtu ti. De pilda, patima iubirii de desfatare poate fi ascunsa de o paruta nfatisare a dragostei. Pretindem ca iubim cu adevarat pe cineva, nsa sub aceasta paruta dragoste se poate ascunde o patima ngrozitoare. De multe ori lacomia zace ndaratul virtutii rvnei, iar trufia se ascunde ndaratul tacerii. De aceea este nevoie de un duhovnic cu discernamnt si ncercat, spre a putea deosebi patimile noastre, astfel nct sa putem lupta mpotriva lor si sa ne straduim ntru vindecare. - Tocmai aici ajungem la un punct interesant, spuse Parintele Filip. Caci, asa cum bolnavului nu i este de ajuns sa-si cunoasca boala, ci trebuie sa purceada la ta maduirea ei, acelasi lucru este valabil si pentru patimi att cele trupesti, ct si cele sufletesti. Am dori deci sa ne descrieti mestesugul tamadurii lor. - Lupta cu patimile este grea si primejdioasa, tocmai pentru ca e le sunt mpletite cu virtuti si tin de vrsta omului si de felul sau de trai. Asadar, prezentarea subiec tului ntr-o convorbire nu este un lucru usor. Totusi pot arata cteva principii generale de vindecare, nsa este necesar sa subliniez ca avem trebuinta de un preottamaduitor care sa ne tamaduiasca de starile demonice ale patimilor. a) Un principiu general spune ca tamaduirea nu n seamna eliminarea patimilor, ci preschimbarea lor. ntruct patimile sunt miscarea energiilor sufletul ui mpotriva firii, ele trebuie facute sa se miste potrivit cu firea. Dumnezeu ne-a dat dragostea ca sa-L dorim pe El, nsa noi am ntors-o spre cele zidite. Acum trebuie s-o preschimbam, trebuie s-o ntoarcem din nou catre Dumnezeu. Ea trebuie sa se faca patima despa timita. Acelasi lucru trebuie facu t cu toate patimile. b) Reorientarea energiilor sufletului se lucreaza prin energia lui Dumnezeu, dar si cu mpreuna-lucrarea omului. Nici Dumnezeu singur nu poate ajuta, nici omul singur nu o poate savrsi. c) Primim puterea si harul lui Dumnezeu prin rug aciune si, mai ales, prin taina spovedaniei. Dam mare nsemnatate si ntietate acestui lucru. Stim din experienta personala ca spovedania mai ales spovedania curata l usureaza pe om. Daca nvatam sa ne deschidem lui Dumnezeu, scapam de multe probleme care sunt urmarea izolarii launtrice a sufletului. Sp ovedania, ca parte a pocaintei, este ncetarea monologului cu sine si deschiderea dialogului cu Dumnezeul Cel Viu. d) Trebuie luptat mpotriva patimii care ne asupreste cel mai mult, calauziti fiind de parintele duhovnicesc. Fiecare om are o patima mai puternica dect celelalte, car e-l tine legat de pamnt si nul lasa sa se deschida lui Dumnezeu. Ne dam multa osteneala sa lupta m mpotriva acelei patimi, care poate fi maica celorlalte. Deci cnd luptam cu acea patima, le tamaduim si pe celelalte. e) Nu trebuie sa ne hranim patimile. Cnd suntem consti enti de o patima, ncercam sa o lipsim de tot ce o ntareste. Astfel, ncet dar sigur, se ofileste si moare . Parintii spun ca, daca avem o fiara salbatica n cusca si nu o hranim n fiecare zi, ea se mbolna veste si moare. Asa facem si cu patimile. ncercam sa nu le hranim, adica oprim gndurile si pricinile care le atta. f) La nceput ne luptam sa curmam patimile lucratoare . Cnd spunem patimi lucratoare ntelegem acele patimi care ncearca sa se vadeasca n afara. De pilda, cineva este stapnit de patima mniei. Mai nti, cnd simte mnie, ncearca sa nu o vadeasca si face aceasta o bucata de vreme. Chiar si acest fapt este o treapta a despatimirii; iar cnd reuseste, ncearca sa nu mai simta mnia nici n inima sa. n continuare, urmareste s-o preschimbe n urare a pacatului, dar si n dragoste adevarata, nepatimasa, fata de oamenii care l amarasc. g) Cultivam virtutile corespunzatoare. Luptam mpotriva m ndriei atunci cnd ncercam sa traim n smerenie. h) n nvatatura patristica exista ndrumari anume de lupta m potriva fiecarei patimi. Totusi aceeasi patima are

trebuinta de un tratament diferit la fiecare persoana. Doi oameni au patima mniei; unul se poate tamadui prin isihie, celalalt prin ascultare. Din aceasta pricina, acelasi sfat, aplicat aceleiasi patimi, poate fi leac unuia si otrava altuia. Deci este nevoie de un tamaduitor ncercat, iscusit n acest razboi si luminat de Dumnezeu, spre a da, de fiecare data, leacul potrivit fiecarui om n parte. Nu va voi obosi mai mult cu acest subiect. n orice caz, trebui e sa spun ca atunci cnd cineva se lupta cu patimile, ajutat de energia lui Dumnezeu, de n drumarea duhovnicului, de viata sacramentala a Bisericii si de propria viata de nevointa, el reusest e sa le preschimbe, ajungnd la nepatimirea cea dupa Dumnezeu.

50 Nepatimirea
- Nepatimirea ar fi deci omorrea partii patimi -toare a sufletului ? ntreba Athanasie. Aceasta parere este sustinuta de filozofii stoici, ca si de multe religii orientale contemporane. Cum defineste Ortodoxia nepatimirea ? - Din cele spuse nainte este vadit ca, dupa nvatatura or todoxa, nepatimirea nu nseamna omorrea aspectului patimas al sufletului, cum nvata filozofii sto ici, ci preschimbarea puterilor sufletului. Astfel, nepatimirea nu este o stare negativa, ci n primul rnd una pozitiva. Este ntoarcerea puterilor sufletului spre Dumnezeu si umplerea omului de harul lui Dumnezeu. Nepatimirea nu este nicidecum ceva stati c, ci o evolutie dinamica. Parintii vorbesc de mai multe trepte ale nepatimirii. Sfntul Maxim Marturisitorul vorbeste de patru tre pte. ntia nepatimire este cea ncepatoare, adica oprirea de la lucrarea patimii. n aceasta stare, omul se fereste sa faptu iasca lundu-se dupa pornirile sufletului. A doua nepatimire, care se ntl neste la oamenii virtuosi, este scoaterea gndurilor patimase din minte. A treia nepatimire se vad este la oamenii ndumnezeiti, a caror dorinta ramne cu totul nemiscatoare spre patimi. A patra nepatimire este a celor desavrsiti. Ea este deplina curatire, chiar si de nchipuire. Aceasta ultima treapta este a teologilor, cei care au ajuns la partasia cu Dumnezeu si deci au fost izbaviti chiar si de nchipuire. nsa vorbind despre nepatimire, nu trebuie sa trecem cu vederea faptul ca exista adevarata nepatimire si falsa nepatimire. Adevarata nepatimire este atunci cnd omul se umple de harul lu i Dumnezeu si se face templu al Duhului Sfnt. Falsa nepatimire este o mestesugire a diavolul ui spre a-l face pe om sa se socoteasca nepatimitor, atacndu-l apoi ntru deplina sa pierzanie duhovniceasca . Doar adevarata dragoste poate deosebi ntre adevarata si falsa nepatimire. Si, fireste, dragostea de Dumnezeu si de aproapele, care dezvaluie preschimbarea patimilor, este semn ca omul s -a facut templul Duhului Sfnt. Atunci lulcreaza n el rugaciunea nencetata.

50Viata sacramentala si ascetica

- Vorbiti adesea despre rugaciune, mai ales de asa -numita rugaciune a mintii, spuse Vasile. Nu-mi pot ascunde necontenita uimire. Cu riscul de a deveni obositor, nu pot sa nu va ntreb ce este, de fapt, rugaciunea mintii. - Nu sunteti obositor. Nu-mi pricinuiti nici un fel de oste neala, caci ne dati prilejul sa analizam mai amanuntit unele subiecte ale vietii duhovnicesti, care s unt cu totul vitale. Ceea ce ma mhneste este faptul ca dati glas unei anume mentalitati a multor oam eni care, pot spune, alcatuiesc un fel de scoala. Cu alte cuvinte, unii oameni, aparent buni crestini, cred ca o viata morala si participarea la Tainele Bisericii sunt de ajuns, tagaduind cu totul ntreaga viata isihasta a Bisericii. Si, fireste, cnd spunem ca un om nu are cugetul Bisericii, nu ntelegem faptul ca nu se supune pastorilor Bisericii caci n aparenta o face ci ntelegem ca nu primeste ntreaga nvatatura a Bisericii. Biserica Ortodoxa se cheama soborniceasca sau universala, fii ndca are ntregul adevar despre mestesugul tamaduirii omului. Cnd tagaduim un aspect al ac estei predanii, nu avem cugetul Bisericii, chiar daca suntem preoti si pastori ai poporului lui Dumnezeu. - Altfel spus, tagaduiti faptul ca Tainele Bisericii l ndu mnezeiesc pe om, mai ales Taina Sfintei Euharistii, care

este Taina fundamentala a Bisericii ? Tagad uiti faptul ca oamenii care iau parte la aceste Taine, si mai ales la dumnezeiasca Euharistie, si se mpartasesc cu Trupul si Sngele lui Hristos sunt ndumnezeiti ? - Doamne fereste, nu tagaduiesc acest lucru. Daca as fi spus asa c eva, nu as fi fost preot, nu as fi fost ortodox. nsa vreau sa subliniez ca viata sacramentala a Bisericii nu este despartita de viata sa ascetica. Observ cu dezamagire ca, n multe carti recente, Tain a dumnezeiestii Euharistii este prezentata astfel nct rezulta ca participarea la ea si mpartasirea cu Trupu l si Sngele lui Hristos sunt cele ce-l ndumnezeiesc pe om. Fara ndoiala, dumnezei asca Euharistie este Taina care deosebeste clar Biserica de alte religii. Dar, izolata de ntreaga sa me toda de tamaduire, dumnezeiasca mpartasanie nu numai ca nu ndumnezeieste, ci osndeste. n acest caz, harul lui Dumnezeu lucreaza n chip pedepsitor. Mi s-a ntmplat sa aud predici ortodoxe unde se spunea ca dumnezeiasca mpartasanie l mntuieste pe om si -l duce la ndumnezeire, si deci toti trebuie sa ne mpartasim n fiecare duminica etc. nsa ntreaga Predanie a Biseric ii nvata ca, daca Tainele sunt izolate de treptele vietii duhovnicesti, curatirea, luminarea si ndumnezeirea, ele nu -l pot ajuta pe om. Sfintii Parinti spun ca dumnezeiasca mpartasanie presupune nev ointa si este legata de nevointa. Nevointa, asa cum am descris-o aici, precede si urmeaza dumnezeia sca Euharistie. De aceea nu vad ce rost are sa scoti n evidenta numai Tainele, dispretuind viata de nevointa.

51Rugaciunea mintii si rugaciunea ratiunii

- Aveti dreptate, Parinte Hierotheos. Totusi cum legati ruga ciunea mintii cu Tainele ? Sau, mai curnd, revenind la ntrebarea lui Vasile, ce este de fapt rugaciunea mintii ? - Sunt nerabdator sa raspund ntrebarii. M -am abatut doar o clipa de la subiect, spre a-mi arata durerea de a vedea aceasta partialitate. Deci vorbind de ruga ciunea mintii (noera prosevbi), trebuie s-o deosebim de rugaciunea rationala sau ntelegatoare (logiki pros-evhi) sau slujirea ntelegatoare (logiki latria). Caci, ntradevar, rugaciunea ratiunii este u n lucru, iar rugaciunea mintii, numita si rugaciunea inimii, este altul. - Putem lega aceasta distinctie de cea dintre ratiune si minte, pe care ati facut-o acum cteva zile, spuse Athanasie. - Este adevarat. Asa cum functia ratiunii este un lucru, i ar functia mintii altul, la fel rugaciunea ratiunii este diferita de rugaciunea mintii. Se poate spune ca, la nceput, rugaciunea este slujire ntelegatoare si, treptat, se face rugaciune mintala sau rugaciune a inimii, pe masura descoperirii propriei minti si slobozirii sale de ratiune. Rugaciunea ntelegatoare este plina de chipuri si cugete, pe cnd rugaciunea mintii este curata si sloboda de ch ipuri si nchipuiri. Rugaciunea ntelegatoare lucreaza prin stradania omului de a se concentra, pe cnd rugaciunea mintii este o stare de sine lucratoare, insuflata de Preasfntul Duh. Rugaciunea ntelegatoare lucreaza cnd omul este pe treapta curatirii, nainte chiar de a fi curatit, pe cnd rugaciunea mintala este starea celui aflat pe treapta luminarii mintii. Apostolul Pavel face aceeasi deosebire: Pen tru ca de ma voi ruga cu limba, duhul meu se roaga, iar mintea mea fara de roada este. Ce dar este? Ruga -ma-voi cu duhul, ruga-mavoi si cu mintea; cnta-voi cu duhul, cnta- voi si cu mintea (1 Cor. 14, 14 -15). n acest pasaj apostolic, cuvntul duh nseamna darul vorbirii n limbi, care se lucreaza n inima, iar minte nseamna ratiune. Deci aici Apostolul Pavel se refera la rug aciunea mintii si la rugaciunea ntelegatoare. n adunarea madularelor Bisericii, rugaciunea de obste este si trebuie sa fie slujire ntelegatoare. Nimanui nu i se ngaduie sa faca ce vrea sau chiar sa fi e izolat de ceilalti. nsa cnd cineva se roaga lui Dumnezeu n chip personal, n ascuns, de ndata ce si-a descoperit mintea, trebuie sa se roage n inima, n chip mintal. - Ati pomenit de darul limbilor, spuse Constantin, n Biseric a din vechime exista acest dar. De ce astazi a disparut ? - Cine v-a spus ca a disparut ? - Dar astazi nu se mai vad oameni care vorbesc n limbi straine.

- Darul limbilor nu era dat crestinilor numai spre a vorbi n limbi straine. Se ntmpla, desigur, si asta, fiind ceva dat de energia lui Dumnezeu, astfel ca Bis erica sa se ntareasca. Asa cum desluseste Sfntul Ioan Gura de Aur, cnd Biserica a fost ntarita si a devarata credinta ncuviintata, acest dar nu a mai fost de trebuinta. Minunile sunt mai ales pentru cei lipsiti de credinta. Din aceasta pricina Sfntul Ioan Gura de Aur nvata ca inexistenta acestui dar astazi este semnul sporirii si statornicirii credintei. - De ce ati spus mai nainte Cine v - a spus ca acest dar a disparut ? - Nu m-ati lasat sa termin. Darul vorbirii n limbi stra ine era mpreunat cu rugaciunea launtrica nencetata. Apostolul Pavel spune n chip graitor: Pentru aceasta si Dumne zeu pre Dnsul au prea naltat, si au daruit Lui nume care este peste tot numele: ca ntru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti si al celor pamntesti, si al celor de dedesubt; si toata limba sa marturiseasca ca Domn este Iisus Hristos, ntru slava lui Dumnezeu Ta tal (Filip. 2, 9 -11). n acest pasaj apostolic este vadita legatura rugaciunii mintii n numele lui Hristos cu expresia toata limba. Numele lui Hristos care este rostit n inima si este un semn al energiei lui Dumnezeu n noi, semnul ca ne-am facut templu al Duhului Preasfnt este o mare putere care supune toate celelalte puteri si, fireste, pe stapnitorul lumii acesteia, diavolul. Aceasta este rugaciu nea mintii. Apostolii cunosteau rugaciunea launtrica. Apostolul Pavel este foarte explicit: Ci va umpl eti de Duhul, vorbind ntre voi n psalmi, n laude si cntari duhovnicesti, laudnd si cntnd ntru i nimile voastre Domnului (Efes.5,18 19). Rostirea de psalmi si cntarea de laude si cntari duhovnicesti este rugaci unea mintala, care se lucreaza n inima prin energia Preasfntului Duh. Acest dar nu a pierit nicicnd din Biserica. Tocmai de aceea putem spune cu siguranta ca cei care au rugaciun ea mintii sau a inimii au darul vorbirii n limbi, fiindca ei vorbesc n limbile ngerilor. - Apostolul Pavel porunceste crestinilor sa se roage nencetat, spuse Parintele Filip. Oare acea rugaciune este rugaciunea mintii sau a inimii ? - ntr-adevar, este rugaciunea mintii. Este un ndemn catre crestinii din Tesalonic: Purure a va bucurati. Nencetat va rugati (1 Tes. 16 -17). Este foarte important sa se spuna ca rugaciunea mintii este o ndatorire si pentru mireni, pentru crestinii care trai esc n lume. Pe atunci, de buna seama, nu exista monahism, ci toti crestinii duceau viata monahiceasca. Toti cei care primisera botezul prin apa si apoi Botezul prin Duhul erau temple ale Duhu lui Sfnt si aveau cu siguranta rugaciune mintala launtrica. - Totusi cum poate avea cineva pomenirea nencetata a l ui Dumnezeu ? Cum se poate ruga cineva nencetat n inima ? Nu este oare stnjenit de ndeletnicirile sale de fiecare zi ? - ntruct distingem mintea de ratiune si, desigur, rugaciunea mi ntii de rugaciunea ntelegerii, putem spune ca cele doua lucrari se pot desfasura n paralel. Ratiunea se ocupa de cele pamntesti sau de slujirea ntelegatoare; n acelasi timp, mintea poate avea necontenita pomenire a lui Dumnezeu, rugndu-se mereu. Cnd Sfintii Parinti spun ca trebuie sa lepadam toate gndurile, ei nteleg mai ales ca trebuie sa ni le scoatem din minte, iar aceasta este de fapt curatirea mintii. Toate gndurile parasesc mintea, ramnnd acolo pomenirea lui Dumnezeu, numele lui Hristos, rugaciunea numindu-se rugaciune de un singur gnd; nsa ratiunea poate avea gnduri. - Lucrurile acestea nu se pot ntelege. - Adevarat, nu se pot ntelege, pentru ca nu avem o experienta pe masura lor. nsa cei care au asemenea experienta spun ca, aflndu-se n starea luminarii mintii, omul se ocupa de grijile pamntesti fara ca mintea sa sa nceteze a se ruga. Si nu numai ca mintea se roaga, ci si asculta rugaciunea care se rosteste n inima. Am sa amintesc cuvintele Sfntului Vasile cel Mare, ca sa va arat ca toate acestea nu sunt nvataturi noi, iesite din speculatiile noastre. ntr-o scrisoare catre Sfntul Grigorie Teologul, el descrie starea isi -hiei mintii, starea n care mintea este luminata, avnd pomenirea nencetata a numelui lui Hristos. Sfntul Vasile spune ca m intea nu trebuie sa rataceasca, ci trebuie ndreptata catre Dumnezeu si numai Dumnezeu sa locuiasca n ea. Trebuie sa ne tinem mintea n starea isihiei. Aici nu se refera la ratiune, ci la minte. Minte a nu trebuie sa se raspndeasca n lume prin simturi, nici sa se mprastie n afara, ci trebuie sa se ntoarca spre sine si de acolo sa urce la Dumnezeu.

Aceasta este miscarea ciclica a mintii. n continuare, Sfntul Vasile cel Mare nvata: Salasluirea launtrica a lui Dumnezeu aceasta este: sa -L avem pe Dumnezeu n noi nsine statornicit cu pomenirea. Ce a mai puternica dovada ca Dumnezeu salasluieste n inima noastra este atunci cnd rugaciunea mintii lucreaza n noi nencetata pomenire a lui Dumne zeu. Iar templu al lui Dumnezeu ne facem atunci cnd urmarea pomenirii nu se ntrerupe de grijile pamntesti, nici se mai clatina mintea de suferintele venite pre neasteptate. Aici se vadeste limpede d uhul isihiei mintii. Sfntul Vasile cel Mare nu spune ca rugaciunea mintii lucreaza cnd nceteaza grijile pamntesti, nici ca rugaciunea mintii nceteaza cnd su ntem necontenit ocupati cu treburile din afara, ci ca mintea are nencetata pomenire a lui Dumnezeu n ciuda tuturor grijilor pamnte sti. Deci mintea este ornduita duhovniceste, iar aceasta ornduire este principalul tel al mestesugului ortodox de tamadu ire. Urmarim sa ne punem mintea n rnduiala, astfel nct ea sa se lumineze si omul sa devina bun calugar, bun sot, bun parinte si bun coleg. - nsa asta este starea crestinilor desavrsiti, spuse Vasile. - Nu este starea celor desavrsiti. Asa cum am spu s nainte, este treapta luminarii mintii; si exista multi crestini care au parte de experierea ei cnd ncep cu mar e rvna viata duhovniceasca. Li se da ca un dar, spre a-i face n stare sa-si urmeze viata duhovniceasca si sa faca din ea o stare permanenta. n orice caz, rugaciunea mintii este una din primele trepte ale vederii lui Dumnezeu. Oricine si curateste mintea prin pocainta si prin ntreaga pred anie de nevointa a Bisericii se lumineaza, iar rugaciunea mintii porneste de ndata. Tot din ace asta stare omul poate ajunge la vederea Luminii necreate, daca voieste Dumnezeu. Vederea poate fi de scurta sau de lunga durata, omul ntorcndu-se de ndata la starea rugaciunii mintii. Cu alte cuvinte, rugaciunea mintii - rugaciunea inimii -este o stare permanenta pentru adevaratii crestini care sunt botezati si cu Botezul Duhului. Exista chiar multi Parinti deosebitori care, studiind scrierile altora, sunt n stare sa discearna daca scriitorul era pe treapta curatirii, a luminarii sau a vederii lui Dumnezeu. Treapta cea mai nalta a vederii dumnezeiesti se cheama rapire; omul este naltat n Rai si aud e cuvinte negraite. Se poate ca n timpul luminarii si vederii duhovnicesti sa vada slava lui Dumnezeu, fiind n acelasi timp constient de realitatea nconjuratoare. Se poate ntmpla sa vada doua lumini, cea dumnezeiasca si cea creata, asa cum cei trei ucenici pe Muntele Tabor au zarit slava fetei lui Hristo s si au spus: Bine este noua a fi aici. nsa nu ar fi putut spune acelasi lucru cnd norul luminos i-a umbrit pe ei si au cazut cu fetele la pamnt. - Cum putem deosebi rugaciunea ntelegerii de rugaciunea mintii ? Exista semne deosebitoare? - Fara ndoiala ca exista. Atta vreme ct ne luptam cu pati mile, rugaciunea mintii nu este lucratoare n inima noastra. Chiar de avem pomenire nencetata a l ui Dumnezeu, adica rostirea repetata a rugaciunii, ea este rugaciune a ntelegerii. Rugaciunea este rostita de ratiune, nu de inima. nsa cnd se pune n lucrare rugaciunea mintii, nu numai ca ne ndepart am de pacat, ci si pacatul fuge de la noi, si astfel putem trai ne-patimirea. Patimile nu mai sunt lucrat oare. Se vadeste adevarul celor spuse de Apostolul Pavel: Cu duhul sa umblati si pofta trupului nu o veti savrsi (Galat. 5, 16). De asemenea, marturisirea lui Hristos este semn ca rugaciunea mintii este lucratoare. Cnd cineva se leapada de Hristos, nu are rugaciunea mintii. Cnd mucenicii suferea u mucenicia, se aflau n starea vederii lui Dumnezeu, ale carei prime trepte cuprind si luminarea min tii, adica rugaciunea launtrica nencetata, nsa crestinii care au fost dusi la judecata si s-au lepadat de Hristos, au fost scosi din Biserica, fiind nevoiti sa urmeze un nou tratament ntru pocainta, spre a se uni din nou cu Biserica si a se face iarasi madularele ei. Dupa mplinirea tratamentului, li se dadea Sfnta Mirungere. De ce ? Pentru ca lepadarea de Hristos nsemna ca ei nu avusesera rugaci unea mintii si nu ajunsesera la luminarea mintii. Ungerea cu Sfntul Mir, numita n latina confirma tio, era ncredintarea ca aveau rugaciunea mintii. Tocmai de aceea Biserica i primea ntru pocainta pe cei care devenisera musulmani, adica si -au schimbat credinta, aplicndu-le nsa un ntreg tratament. De multe ori, cnd acesti oameni ajungeau la luminare si aveau rugaciunea mintii, duhovnicul le dadea dezlegare sa marturiseasca faptul ca sunt crestini si sa sufere mucenicia pentru Hristos. Altfel n u le-ar fi dat dezlegare, chiar daca ar fi

cerut-o mereu. Din aceasta pricina, Biserica din vechime era foarte stricta si canonisea cu asprime fiecare pacat. Caci fiecare pacat este lepadare de Hris tos si arata ca omul a cazut n ntunecarea mintii. Prin urmare, pocainta nu este nimic altceva dect ajungera omului la luminarea mintii si rugaciunea nencetata a mintii nlauntrul sau. Canonisirea are acest caracter tamaduitor. Astfel, existau mai multe trepte de pocainta: treapta celor c are stateau n afara bisericii, cernd iertare de la crestini; a celor care stateau n biserica, mpreuna c u catehumenii; altii participau la slujbe stnd n genunchi pna la nceperea liturghiei credinciosilor, dupa care paraseau biserica mpreuna cu catehumenii. O alta categorie de pocaiti puteau ramne n biserica pna la sfrsitul dumnezeiestii Liturghii, nsa fara a primi Sfnta mpartasanie. Prin urmare, este limpede ca Sfnta mpartasanie nu e un simplu act, ci presupune o ntreaga metoda de nevointa. Dumnezeiasca mpartasanie l ajuta pe om dupa starea sa duhovniceasca: l curateste c nd ncearca sa se curateas-ca, l ntareste sa ramna pe treapta luminarii si i sporeste sau i pastrea za vederea lui Dumnezeu, cnd se afla pe treapta ndumnezeirii. n orice caz, ca sa ne ntoarcem la subiectul care ne preocupa aici, rugaciunea mintii, care este unul din primele niveluri ale ved erii lui Dumnezeu, aduce ntia cunoastere a lui Dumnezeu.

4. Cunoasterea lui Dumnezeu

- Ati vorbit despre cunoasterea lui Dumnezeu. Profit de acest pr ilej pentru a pune o ntrebare, interveni Athanasie. Ni s-a spus nca de cnd eram mici ca a -L cunoaste pe Dumnezeu nseamna a studia si a nvata despre Dumnezeu: cu ct studiem mai multe ca rti, cu att dobndim mai multa cunoastere a lui Dumnezeu. Ce parere aveti?

52.Cunoastere fireasca si duhovniceasca

- Am spus deja la nceputul convorbirii ca exista doua feluri de credinta: credinta din auzire si credinta din vedere. Aceasta presupune si doua tipuri de cunoastere: cunoasterea fireasca, ce ncepe prin studiere, contemplarea firii, felurite semne si minuni, si pr in primirea Descoperirii facute sfintilor. Mai exista apoi cunoasterea duhovniceasca, ce se naste din partasia cu Dumnezeu. Prima cunoastere naste credinta, a doua se naste din credinta, di n credinta ntemeiata pe vedere dumnezeiasca. Cnd spunem ca rugaciunea ne daruieste cunoa sterea lui Dumnezeu, ntelegem, desigur, cunoasterea duhovniceasca roada a vederii dumnezeiesti . Cnd omul ajunge la luminarea mintii, n inima sa tsnind nencetata rugaciune a mintii, el dobndeste cunoasterea lui Dumnezeu, care este par-tasie si unire cu El. Cunoasterea care precede credinta este un lucru, iar cunoasterea nascuta din credinta este altul, ne nvata Sfntul Isaac Sirul. Prima se cheama cunoastere fireasca, cea din urma se cheama duhovniceasca. - mi amintesc, spuse Parintele Filip, ca n cartea dumn eavoastra, Psihoterapia ortodoxa, exista un ntreg capitol n care analizati cunoasterea lui Dumnezeu n nvatatura Sfntului Isaac Sirul si a Sfntului Grigorie Palama. Ati putea, va rog, sa pomeniti aici cteva pareri mai deosebite ale celor doi Parinti despre acest subiect vital ? - ntr-adevar, n cartea mea exista un capitol intitulat Gno seologie ortodoxa, pe care l-am asezat la sfrsit, deoarece cred ca omul dobndeste cunoasterea lu i Dumnezeu pe masura tamaduirii sale si a starii sale duhovnicesti. Un ncepator n ale vietii duhovnicesti experiaza diferit cunoasterea lui Dumnezeu fata de cineva care este la mijlocul caii sale duhovnicesti sau fata de cel care este naintat duhovniceste. Deci cunoasterea de Dumnezeu, dobndita de cineva, corespunde starii sale duhovnicesti. Vom spune nti cteva lucruri despre nvatatura Sfnt ului Isaac Sirul si apoi despre cea a Sfntului Grigorie Palama.

53.Cele trei feluri de cunoastere, dupa Sfntul Isaac Sirul

Sfntul Isaac Sirul nvata ca exista trei feluri de c unoastere, corespunznd mpartirii n trup, suflet si duh. Fireste, nu este vorba de asa-numita tripartitie a omului, fiindca duhul nu este o energie anume a omului, ci este Duhul Sfnt. La fel cum sufletul este viata trupu lui, la fel si Duhul Sfnt este viata sufletului. Deci exista o cunoastere trupeasca, o cunoastere sufleteasca s i o cunoastere duhovniceasca. Cunoasterea trupeasca este strns legata de studierea ntelepciunii si cunoasterii omenesti, de dorintele trupesti, de satisfacerea patimilor iubirii de desfatare, lacomiei si iubirii de slava. Este cunoastere omeneasca, deoarece se ocupa cu inventarea si cultivarea artelor, stiintelor si nvataturii. Este cunoasterea care caracterizeaza ntregul nostru nvatamnt. Sfntul Isaac arata ca cultivarea numai a acestui fel de cunoastere pricinuieste teama si tulburare, ntris tare si deznadejde, lasitate n fata oamenilor, ntemeierea pe ratiune si puterile omenesti, frica de moarte si de demoni. Este o cunoastere care-l face pe om sa para puternic, raport at la aproapele sau, nsa cu totul slab fiintial, raportat la Dumnezeu si chiar la diavol. Este cunoasterea care se cultiva si astazi si care pricinuieste teama, nesiguranta, rautate si ndrjire. Cunoasterea sufleteasca este atunci cnd o mul nceteaza sa mai dea o mare nsemnatate ratiunii si purcede la mplinirea poruncilor lui Hristos. Postul, rugaciun ea, milostenia, citirea Sfintei Scripturi, dobndirea virtutilor, lupta si stradania mpotriva patimilor toate sunt roadele acestei cunoasteri. Duhul Sfnt desavrseste aceasta cunoastere, nsa este trebuinta si de mpreuna-lucrarea omului, ca sa se vadeasca libertatea sa. Cunoasterea duhovniceasca este starea vederii duhov nicesti, cnd omul vede n chip nevazut, aude n chip neauzit si ntelege n chip nenteles slava lui Dumnezeu. Tocmai atunci ntelegerea nceteaza si, chiar mai mult, omul ntelege ca nu ntelege. Odata cu vederea Luminii necreate, omul vede ngeri si sfinti si, ndeobste, experiaza partasia cu ngerii si cu sfintii. Atunci se ncredinteaza ca nvierea exista. Aceasta este cunoasterea duhovniceasca, pe care au avut-o toti sfintii prooroci, apostoli, mucenici si nevoitori, precum si toti sfintii Bisericii. nvataturile sfintilor sunt vlastarul cunoasterii duhovnicesti. Si, fireste, cum am sp us mai devreme, cunoasterea duhovniceasca este roada vederii lui Dumnezeu. - Ati pomenit mai nainte ca Sfntul Isaac Sirul deo sebeste cunoasterea fireasca de cunoasterea duhovniceasca. Deci accepta doua feluri de cunoastere. Puti n mai nainte ati analizat cele trei feluri de cunoastere, tot dupa nvatatura Sfntului Isaac. Nu vedeti aici nici o contradictie ? - Este doar o contradictie aparenta. De fapt, nu este o contrad ictie. Caci atunci cnd Sfntul Isaac vorbeste de cunoastere fireasca, ntelege cunoasterea sufleteasca, adica primirea Descoperirii facute sfintilor si, n acelasi timp, savrsirea faptelor pe care le impli ca aceasta acceptare credinta ntemeiata pe auzire. Cu alte cuvinte, cnd omul primeste nvatatura lui Hristos si o tine n viata sa, se naste cunoasterea sufleteasca. nsa cunoasterea duhovniceasca este legata de vederea duhovniceasca. Deci Sfntul Isaac adauga doar cunoasterea trupeasca la cea de-a doua clasificare a cunoasterii. Asadar, cele doua clasificari ale cunoasterii sunt lega te ntre ele si identice n cele doua puncte.

54.Cunoasterea dupa Sfntul Grigorie Palama

- Acum ne putem ntoarce la nvatatura Sfntului Grigorie P alama despre vitalul subiect al cunoasterii, spuse Constantin. - Sfntul Grigorie nu are o nvatatura speciala si diferita de cea a Sfntului Isaac Sirul; vorbind nsa despre cunoasterea lui Dumnezeu, el ntelege n primul rnd cunoasterea duhovniceasca, adica cea ntemeiata pe vederea dumnezeiasca (theoria). Motivul pentru care Sfntul Grigorie s-a ocupat de subiectul cunoasterii a fost Varlaam. Varlaam adoptase nvatatura apuseana despre cunoasterea lui Dumnezeu. El pretindea ca cunoasterea lui Du mnezeu este un proces rational, roada cunostintelor rationale despre Dumnezeu, produsul filozofiei. De aceea nvata ca cei care dobndeau cunoasterea lui Dumnezeu erau, mai presus de toti, filozofii. Comparnd filozofii cu

apostolii si cu proorocii, Varlaam spunea ca cei dinti sunt supe riori celor din urma. Comparnd filozofia cu vederea Luminii celei necreate, afirma ca filozofia este superioara vederii lui Dumnezeu. Caci, dupa cum sustinea el, vederea lui Dumnezeu este o vedere din afara, pe cnd filozofia este un proces launtric, adica fructul ratiunii care ne -a fost data de Dumnezeu. Este aici o mare primejdie ca teologia ortodoxa sa fie secularizata. Biserica a vorbit atunci prin marel e sau Parinte, Sfntul Grigorie Palama. Sfntul Grigorie avea experienta duhovniceasca nemijlocita si deci a vorbit n cunostinta de cauza despre aceste subiecte. El a spus ca lumina cea necreata nu este mai prejos de ratiune, ci mult mai presus de ea. Apostolii nu erau inferiori filozofilor, ci superiori lor, fiindca primisera adevarul prin Descoperirea lui Dumnezeu si nu prin ratiunea propr ie. Daca ar fi fost altfel, atunci filozofii ar fi fost n stare sa afle adevarul despre Dumnezeu si mntuirea omului, iar Hristos nu ar mai fi trebuit sa se ntrupeze. nsa s-a ntmplat exact invers. - Care este invatatura proprie Sfntului Grigorie Pala ma despre cunoasterea lui Dumnezeu? - Daca tot am deschis subiectul, nu l putem nchide brusc. Sf ntul Grigorie nvata ca vederea lui Dumnezeu nu are loc n afara, ci launtric. Omul ajunge la vede rea Luminii celei necreate prin ndumnezeire, nu doar prin vedere din afara. Omul vede lumina necreata prin simtirea mintala launtrica, ce a fost deja curatita. El o vede chiar si cu simturile sale trupesti, care nsa au fost preschimbate, astfel nct sa fie n stare a primi vederea dumnezeiasca. Deci omul l vede pe Dumnezeu prin ndumnezeire. Ficare prooroc ajunge la ndumnezeir e, si prin ndumnezeire zareste Lumina necreata. nsa ndumnezeirea omului este, de fapt, unirea si partasi a sa cu Dumnezeu. ndumnezeirea nu este o putere din afara, ci partasie cu Dumne zeu; este participare si partasie la lucrarea ndumnezeitoare. Cnd omul ajunge la unirea si p artasia cu Dumnezeu, dobndeste cunoasterea lui Dumnezeu. Repet, cunoasterea lui Dumnezeu este roada unirii omului cu Dumnezeu. Iar cunoasterea lui Dumnezeu este deasupra oricarei cunoasteri omenesti. Ea covrseste nu doar cunoasterea omeneasca, ci si nvatatura Sfintelor Scripturi. Vederea L uminii necreate este si dincolo de simtire, si prin simtire, caci, asa cum am spus mai nainte, simtirile trupesti sunt si el e preschimbate, dndu-i-se astfel omului sa-L vada pe Dumnezeu. Nu numai ca aceasta cunoastere este mai presus de orice cunoastere omeneasca, ci este si mai presus de virtute. Deci Sfntul Grigorie Palama leaga cunoasterea lui Dumnezeu de vederea Luminii celei necreate, de ndumnezeirea omului si de partasia sa cu Dumnezeu. Toate acestea sunt strns legate. - Cnd vorbiti de cunoasterea lui Dumnezeu, mi aduc amint e de un tropar luat din VechiulLegamnt, unde Dumnezeu este numit Dumnezeu al cunoasterii, spuse Parintele Filip. Cunoasterea lui Dumnezeu este unica sau multipla ? - Dumnezeu este unul, nsa omul dobndeste cunoasterea lui Dumnezeu potrivit cu starea sa duhovniceasca. Cu ct este mai curatit, luminat si ndumnezeit, cu att sporeste cunoasterea sa duhovniceasca. Din aceasta pricina putem spune ceea ce a spus mama proorocului Samuil, ca Dumnezeu este Dumnezeul cunoasterii. Dumnezeu Se descopera pe potriva starii duhovnicesti a omului.

54.Vederea lui Dumnezeu

- Ati spus ca vederea lui Dumnezeu este rezultatul bunavoirii lui Dumnezeu fata de cel care a fost mai nti curatit si luminat, spuse Vasile. Cum se explica faptul ca Apostolul Pavel L-a vazut pe Hristos pe cnd era un prigonitor al lui Hristos? - Cazul Apostolului Pavel trebuie cercetat cu deosebita atentie si amanuntit. Daca ar fi sa subliniez cteva lucruri, as spune urmatoarele. Nimic nu-L poate opri pe Dumnezeu sa Se descopere pe Sine chiar potrivnicilor Sai. Si, ntr-adevar, vedem acest lucru n multe cazuri, dar mai ales n cazul Apostolului Pavel. Dumnezeu l poate face pe om sa zareasca slava Sa cea necreata chiar si nainte de Botez. - Cum poate avea loc acest lucru nainte de Botez ? - Avem exemple anume n Sfnta Scriptura. Preasfnta Na scatoare de Dumnezeu a ajuns la ndumnezeire nainte de vizita ngerului si de cuvintele sale de ntmpinare: Duhul Sfnt se va pogor peste tine si puterea celui preanalt te va umbri (Luca 1, 35). E a a ajuns la ndumnezeire chiar nainte de a primi Duhul Sfnt prin Care a

zamislit Cuvntul lui Dumnezeu. La fel si cei trei Apostoli, nca nainte de a fi botezati n ziua Cincizecimii, au vazut pe Muntele Tabor slava dumnezeirii. Ei au auzit glasul Tatalui si L-au vazut pe Duhul Sfnt norul luminos care i-a umbrit. Astfel ei au ajuns la ndumnezeire nca nainte de Cruce, de nvierea Domnului si de Cincizecime, iar proorocii au ajuns la vederea lui Hristos nca nainte de ntruparea Sa. - Cu alte cuvinte, ndumnezeirea si vederea dumnezeiasca au a vut loc naine de ntruparea si nvierea lui Hristos ? - Da, asa este. Vederea lui Dumnezeu presupune ndumneze irea omului. nsa ndumnezeirea proorocilor era vremelnica, iar moartea nu fusese desfiintata ontol ogic si de aceea ei au ajuns n Hades. ndumnezeire reala avem n cazul celor trei Apostoli de pe Mun tele Taborului, pentru ca ei au vazut slava lui Dumnezeu prin ndumnezeire. Totusi, desi ved eau Lumina cea necreata prin ndumnezeire, adica launtric, ei nsisi se aflau n afara Tmpulu i dumnezeiesc si omenesc al lui Hristos. Trupul dumnezeiesc si omenesc obrsia slavei celei necreate, datorita unirii ipostatice era n afara ucenicilor. Mai trziu, n ziua Cincizecimii, ucenicii s-au facut Trupul lui Hristos madularele Bisericii lui Hristos si astfel au vazut slava lui Dumnezeu dinlauntru, prin ndumnezeire, dar si dinlauntrul Trupului dumnezeiesc si omenesc . Aceasta este deosebirea ntre vederea dumnezeiasca a ucenicilor nainte de Cincizecime si dupa Cincizecime, ceea ce nvata si Sfntul Grigorie Palama. - Ce s-a ntmplat cu Apostolul Pavel ? - El L-a vazut pe Hristos n slava Sa, aflndu-se n afara Trupului dumnezeiesc si omenesc. Asa cum spune Sfntul Grigorie Teologul, Apostolul Pavel n -a putut ndura slava lui Hristos si a fost orbit, tocmai pentru ca se afla nainte de Botez. Era o orbire m intala, dar si trupeasca. De altfel, trebuie observat ca Apostolul Pavel nu era prigonitor din necinstire, ci din preamarea sa binecinstire. El fusese nvatat ca Dumnezeu este unul, ca Iahve este Cel care Se de scopera pe Sine proorocilor din Vechiul Legamnt. Deci, daca L-ar fi auzit pe Hristos spunnd despre Sine ca este Fiul lui Dumnezeu si, mai mult, Eu sunt fiul lui Avraam, al lui Isaac s i al lui Iacov, nu ar fi putut primi, din pricina cunoasterii religioase si teologice a vremii sale. Socotea aceasta o necinstire. Iata de ce L-a prigonit pe Hristos si pe crestini. nsa Hristos S-a descoperit pe Sine chiar lnga Damasc, spunnd: Saule, Saule, de ce ma prigonesti? (Fapte 9, 4). Apoi Apostolul Pavel a primit marea Descoperire ca Iahve din Vechiul Legamnt, care se nfatisase proorocilor, este Hristos. El L-a identificat pe Dumnezeul cel descoperit n Vechiul Legamnt c u Hristos din Noul Legamnt. n Vechiul Legamnt El se descoperise fara trup, pe cnd n Noul Legamnt S -a nfatisat n trup. Aceasta era marea Descoperire. Tocmai de aceea, mai trziu, Apo stolul Pavel a confirmat ca era Apostol al lui Iisus Hristos si L-a identificat pe Iahve cu Hristos n nvatatura sa. Tot n Damasc a primit marea Descoperire ca Hristos este Capul Bisericii, iar Biseric a este Trupul lui Hristos. Caci, pe cnd i prigonea pe crestini, Hristos l -a ntrebat De ce ma prigonesti ? Deci teologia Apostolului Pavel anume ca Biserica este blagoslovitul Trup al lui Hristos este rezultatul acestei marete experieri.

55.Treptele vederii dumnezeiesti

- Acum cteva zile ati pomenit faptul ca vederea dum nezeiasca are mai multe trepte: rugaciunea mintii este doar una dintre primele trepte; si exista o evolut ie continua. Puteti explica mai pe larg ? - Sfntul Grigorie Palama deosebes te luminarea, vederea lui Dumnezeu si contemplarea statornica a lui Dumnezeu, care poate dura cteva ore, zile sau chiar saptamni. Sfntul Maxim Marturisitorul nvata ca cunoasterea ratiunilor existentelor care are loc pe treapta luminarii consta n vederea energiei necreate si proniatoare a lui Dumnezeu. De asemenea, multi Parinti spun ca pocainta este nsuflata de Mngietorul. Numai prin pocainta ni s e da sa vedem pustiirea noastra duhovniceasca, patimile, si sa ncepem a ne lupta cu ele. Aici as vr ea sa ma refer la cele opt niveluri ale vederii duhovnicesti, dupa Sfntul Petru Damaschinul* Cf. Filocalia , voi. 5, Ed. IBMO, B ucuresti, 1976, pp. 71-113. (n. tr.) Cea dinti vedere duhovniceasca este cunoasterea necazurilor si ispitelor vietii acesteia. Atunci omul si da seama de binefacatoarea prezenta a lui Dumne zeu si de binecuvntarea Lui n ispite. A doua vedere duhovniceasca este cunoasterea binefacerilor lui Dumnezeu si constientizarea greselilor si patimilor

noastre. A treia vedere duhovniceasca este cunostinta lucrurilor nfricosate care ne asteapta nainte si dupa moarte. A patra vedere duhovniceasca este ntelegerea vietii lui Hristos nainte de Patima si a nvierii Sale, ca si cunoasterea n chip real a cuvintelor si faptelor sfintilor s i mucenicilor. A cincea vedere duhovniceasca este cunoasterea firii si prefacerii lucrurilor. A sasea vedere duhovniceasca este contemplarea celor existente, cunoasterea energiei proniatoa re necreate a lui Dumnezeu care sustine si nsufleteste zidirea. A saptea vedere duhovniceasca este ntelegerea ngerilor, zidirea inteligibila (noita ktismata) a lui Dumnezeu. n sfrsit, a opta vedere du hovniceasca este vederea lui Dumnezeu, cunoasterea lui Dumnezeu, care se numeste teologie. Sfntul Petru Damas -chinul spune ca primele trei vederi duhovnicesti apartin omului faptuitor, adica celui aflat pe treapta curatirii. Celelalte cinci vederi apartin omului aflat n starea de luminare a mint ii. A opta vedere duhovniceasca este a veacului ce va sa vie si apartine veac ului ce va sa vie, nsa unora li se da sa se bucure de ea ca arvuna nca din viata de aici. - Deci vederea duhovniceasca are o dezvoltare. Cu ct omul nainteaza n viata duhovniceasca, cu att urca pe treptele desavrsirii duhovnicesti, dobndind o mai nalta vedere a lui Dumnezeu si, prin urmare, o cunoastere a lui Dumnezeu, spuse Ir ina. Sfrseste vreodata aceasta evolutie ? - Viata duhovniceasca nu este statica, ci dinamica. Sfntul Maxim vorbeste de pururimiscatoarea stare si de miscarea statatoare. S fntul Grigorie al Nyssei nvata ca virtutile nu au hotar. Si, desigur, cnd vorbeste de virtuti, nu ntelege faptele omenesti, care s unt virtuti firesti, ci roadele Sfntului Duh, care sunt rezultatul partasiei omului cu Dumnezeu. Desavrsirea, spune S fntul Grigorie al Nyssei, nu are hotare. Caci virtutea are o singura nsusire, a ceea ca nu are margini. Omul se desavrseste nencetat si desavrsirea lui nu are capat, urmndu-se si n viata viitoare. Va fi o naintare nentrerupta pentru omul ajuns la treapta curatirii si luminarii. Sfntul Grigorie al Nyssei arata ca participarea la binele dumnezeiesc se face tot mai mbelsugata si mai deplina, mereu crescnd pe cel hranit de ea, nencetnd vreodata cresterea. Sfntul Grigorie Sinaitul spune ca, n vremea de apoi, ngerii si sfintii nu vor nceta vreodata sa sporeasca n har. Sfntul Ioan Sinaitul nvata acelasi lucru. El spun e ca bunii lucratori nainteaza de la puterea vietii faptuitoare (adica treapta curatirii) la puterea vederii duhovnicesti; si, fiindca dragostea nu sfrseste niciodata, marginea sa este nemarginita. naintarea bunilor lucratori nu va nceta nicicnd, primind Lumina peste Lumina. Sfntul Grigorie aduce ca exemplu puterile ngeresti inteligibile, care nencetat primesc slava peste sl ava si adauga cunoastere la cunoastere. Desavrsirea fara sfrsit are loc nu doar n viata de acum , ci si n veacul ce va sa vie. I ntrebnd daca sfintii nainteaza nencetat n vederea dumnezeiasca n veacul viitor, Sfntul Grigorie Palama raspunde el nsu si: Este limpede ca nainteaza la nesfr sit. Deci oamenii lui Dumnezeu progreseaza mereu. Ei cresc n viata duhovniceasca. Aceasta sporire si vedere dumnezeiasca nu nceteaza niciodata. Omul nu poate atinge nicicnd desavrsirea lui Hristos. Aceasta se vadeste chiar din termenii folositi n Sfnta Scriptura: sintagma dupa chip nseamna ceva static, pe cnd evolutia continua rezulta din cuvintele dupa asemanare. Daca traim n tra ditia ortodoxa, nu putem ajunge niciodata la nemiscare, caci aceasta duce la p ietism. Cunoasterea si experierea predaniei naste smerenie, dar si naintare n viata duhovniceasca. - Totusi de ce traditia, pe care ne -o nfatisati aici, a fost pierduta? ntreba Vasile. De ce am ajuns sa nu mai fim constienti de elementele esentiale din viata noastra crestineasca? De ce aceasta limba materna a Bisericii noastre nu se mai vorbeste astazi ? D e ce am pierdut cuvntul viu al Parintilor? Pe masura trecerii timpului si a desfasurarii convorbirii noastre, nteleg ca aceasta este adevarata viata ortodoxa. Numai asa putem ntelege ca Biserica nu este o organizatie religioasa, ci un organism viu, care da viata omului si -l face madular al Trupului lui Hristos. Astfel ne dam seama ca Hristos este viata lumii si a oamenilor, deoarece l vindeca pe om si-l ajuta sa strabata treptele desavrsirii. Repet, de ce am pierdut aceasta traditie ?

5. Monahismul ortodox
Cum s-a schimbat Predania Ortodoxa

- ntrebarea dumneavoastra este foarte grava si observatia pe c are ati facut-o, foarte exacta. Sunt ncntat de concluzia la care ati ajuns, pe care ati nfatisat -o cu mare durere. ntr-adevar, ne-am pierdut predania ortodoxa, desemnata drept tratament vindecator sau t reptele desavrsirii: curatire, luminare si ndumnezeire. Biserica este un spital. Si, ntocmai cum n spitale exista un tratament anume pentru fiecare stare, la fel se ntmpla si n Biserica. ntocmai cum n spital sunt cabinete de tratament ambulatoriu, sectii de terapie intensiva si sectii de recuperare si convalescenta, la fel este si n Biserica. Parohiile functioneaza ca niste cabinete de tratament ambulatoriu, pe cnd manastirile ortodoxe sunt unitati de terapie intensiva. Trecnd de treapta curatirii, pacientul si ncheie perioada de convalescenta si, n final, ajunge la tamaduire, cnd mintea sa este luminata. Tamaduirea se continua pna ce ajunge la vederea duhovniceasca si la nenceta ta vedere a lui Dumnezeu. Putem spune ca aceasta predanie exista si lucreaza adesea ca un fel de substrat si temelie n multi oameni. nsa traditia apuseana ne-a afectat n mare parte viata. Perioada iluminismului apusean a nlocuit curatirea cu viata morala, iar luminarea mintii, care se dobnd este prin rugaciunea mintii, cu un catehism intelectual. Astfel ca la lectiile de catehizare se preda mai cur nd o apologetica apuseana si, n general, catehismul apusean. Traim astazi o larga secularizare. Si cred cu tarie ca secularizarea nu este abstracta. Nu este doar o alungare a lui Dumnezeu n ceruri, cum nvata multi astazi, ci este pierderea tratamentului tamaduitor al Bisericii, pierderea celor trei trepte ale vietii duhovnicesti: curatirea, luminarea mintii si ndumne -zeirea omului. Chiar cnd vor bim despre ele, o facem n chip superficial. Ne gndim doar ca trebuie sa devenim oameni cumsecade. Iar c nd se vorbeste de ndumnezeire, socotim, probabil, ca este vorba de o partasie si o unire cu Hri stos, dar ntr-un mod abstract, nsa nimeni nu poate ajunge la partasia cu Hristos fara o viata d e nevointa, care este curatire, luminare si ndumnezeire. Asa cum am pomenit mai nainte, vederea lui Dumnezeu este Rai pentru cel curatit si iad pentru cel necurat. ntocmai cum spune si Sfntul Grigorie Teologul: O, Treime sfnta si nchinata si ndelung rabdatoare! O, Treime, care tuturor cunoscuta te vei face, u nora prin luminare, altora prin osndire. Hristos este caderea si ridicarea multora. - Cum se explica faptul ca mestesugul nevointei poate fi descoperit ca temelie a vietii poporului nostru ? ntreba Parintele Filip.

56.Monahismul ortodox- manifestare a Predaniei Ortodoxe

- Trebuie sa marturisim ca aceasta se datoreaza marii puteri a tradi tiei noastre, care este vie, si nruririi deosebit de binefacatoare a monahismului ortodox. Stim c a monahismul s-a dezvoltat dupa ncetarea prigoanelor. Ar parea mai logic sa se fi dezvoltat n timpul prigoanelor, cnd crestinii ar fi ncercat sa-si afle adapost n munti. Dar, dimpotriva, cnd crestinatatea si-a dobndit libertatea, a aparut secularizarea. Atunci, cei care doreau sa duca o viata autentica, dupa Evanghe lie, au fugit din societate. Deci, potrivit nvataturii sfintilor Bisericii noastre, putem spune ca monahismul este rezultatul secularizarii vietii bisericesti si pierderii tratamentului tamaduitor al Bisericii. Din aceasta pricina, primii monahi obisnuiau sa-i ntrebe pe mirenii care i vizitau daca Biserica mai exista n lume. Nu se refereau la existenta bisericilor sau a pastorilor Bisericii , ci la pastrarea tratamentului tamaduirii si, mai ales, a credintei ntemeiate pe vederea dumnezeiasca. Si astazi se observa ca multi oameni se apropie de calugarii cu viata sfnta, care practica tratamentul tamaduitor al Bisericii, spre a-i ntreba despre lucruri legate de viata duhovniceasca. Oamenii de astazi simt ca trebuie sa fie vindecati de patimi. Ei traiesc n atmosfera nabusitoare a patimilor si vor sa fie izbaviti de ea. Sunt constienti de faptul ca o fre cventare formala a Bisericii nu este de ajuns. Este nevoie si de mestesugul potrivit. Tocmai de aceea, indirect, monahii sunt pastori ai poporului, chiar daca nu o fac n chip vadit. Ei nu se substituie lucrari i pastorilor, nsa pastreaza si folosesc tratamentul tamaduitor care s-a pierdut n viata bisericeasca contemporana. Sau, chiar daca nu s-a pierdut, a fost cel putin nlocuit cu un fel moral de viata. nsa sufletul omului, care tnjeste dupa adevarata partasie cu Dumnezeu, nu -si afla odihna n sistemele antropocentrice si n metodele omenesti de terapie. El cauta ceva adevarat, autentic. Calugarii sunt teolo gi ai Bisericii n ntelesul de care am vorbit aici. Ei l cunosc pe Dumnezeu si l pot calauzi pe om fa ra ratacire spre a-L ntlni pe Dumnezeu. n plus, ei deosebesc

neziditul de zidire si astfel pot calauzi n chip ortodox.

57.Viata de la Sfntul Munte ca model al trairii ortodoxe

- nsemnatatea Sfntului Munte pentru Grecia si pentru lume este ntr-adevar uriasa, spuse Parintele Filip. Tocmai de aceea l viziteaza attia oameni si pleac a mngiati. Acolo ei vad toate nfaptuirile practice ale crestinismului, cum ar fi proprietatea de obste si sar acia sfnta, vad felul n care pot fi organizate societatile noastre si cum pot functiona n chip potrivit. Aceste lucruri devin astfel nadejdea mntuirii noastre; caci, daca adevarul exista, atunci si noi avem siguranta ca l vom gasi ntr-o zi. - Sunt de acord cu parerea dumneavoastra. Sfntul Munte este nadejdea poporului nostru, dar si a ntregii omeniri, a tuturor celor care apartin sau vor sa apartina norodului lui Dumnezeu celui ortodox -indiferent care le-ar fi neamul. Caci, fara a desfiinta patri ile fiecaruia, le depasim prin viata n Hristos. Astfel, Sfntul Munte arata ca crestinismul este aplicabi l chiar si astazi, ca nu este o utopie. El poate da raspunsuri marilor probleme contemporane: ale filozofiei, cu cautarile ei abstracte; ale psihologiei, cu interpretarile ei psihologice despre viata duhovniceasca; ale sociologiei, cu interpretarile sale nstrainate de Dumnezeu. Acolo, n Sfnt ul Munte, omul poate afla toate raspunsurile, aplicate n chip desavrsit dar numai n Dumnezeu si n Biseric a. Si nsemnatatea Sfntului Munte nu se termina aici. Putem sa va ncredintam ca e l pastreaza calea si mestesugul tamaduirii duhovnicesti a omului. Cred ca acesta este ntiul si cel mai nsemnat mesaj pe care Sfntul Munte ni-l trimite tuturor. - Da. nsa noi, femeile, suntem nedreptatite. Noua nu ni se n gaduie sa vizitam Sfntul Munte si sa expe-riem viata lui, spuse Irina. - Sfntul Munte nu este numai un loc, ci si un fel de viata. No i nu idolatrizam locurile. Fara ndoiala, mprejurimile si pacea pot da putinta unei mai mari sporiri a isihiei launtrice. nsa oricine este lacas al Dumnezeului Treimic se poate numi un Sfnt Munte. Preacurata, care a ajuns Maica lui Hristos, este numita Munte Sfnt pe care a pasit Dumnezeu. Deci orice persoana care dev ine maica a lui Hristos, care l naste pe H ristos, devine si nascatoare de Dumnezeu. Fiindca, asa cum spune Sfntul Maxim, Cuvntul lui Dumnezeu, desi nascut o data n trup, este nascut mereu n duh de catre cei care doresc si se face prunc, crescnd s i sporind cu vrsta. Si apoi, exista multe manastiri cu vietuire asemenea celei din Sfntul Munte. Puteti sa vizitat i aceste manastiri si sa vedeti felul lor de vietuire. Orice manastire ortodoxa care vietuieste n Duhul Sfnt, care sporeste n chip ortodox si pastreaza predania ortodoxa, aplica mestesugul tamaduirii pe care-l are Biserica noastra. - Adica vreti sa spuneti ca monahii de azi traiesc treptele desav rsirii duhovnicesti ? ntreba Constantin.

58.Monahismul si tamaduirea sufletului

- Absolut. Daca cercetam viata monahala, atunci cnd ea se de sfasoara n atmosfera predaniei ortodoxe, ne dam seama ca cele trei trepte ale desavrsirii duhovnicest i exista. Fiecare calugar trece prin aceste etape. Intrnd n viata monahala, calugarul trece prin cura tire. De obicei, cei care ncep viata monahala au plns neostoit si au avut o adnca pocainta. Ei si descopera ranile sufletului si ncep sa se caiasca. Pocainta are loc n perioada uceniciei, nsa se desavrseste de-a lungul ntregii vieti de calugar. Ea este nsotita de ascultarea de Batrni si de rugaciunea nencetata, n acest chip, mintea ajunge sa se desparta de ratiune, asa cum am aratat ntr -o discutie anterioara. Am ntlnit ncepatori n viata monahala, novici, care aveau o astfel de pocainta cum nici nu ne-o putem nchipui. Nu putem pricepe masura pocaintei lor. Ei traiesc plnsul Aposto lului Petru. Trecnd de treapta uceniciei, legata de treapta curatirii, sunt tunsi si primesc marele si ng erescul chip. n timpul acestei slujbe, preotul citeste rugaciunea Astazi, frate, primesti al doilea Bot ez. Acest al doilea botez este Botezul Duhului Sfnt. Este luminarea mintii. Daca, dupa ce a trecut d e prima treapta, a fost izbavit de placere si durere, acum, pe treapta luminarii, este slobozit de nestiinta si uitarea lui Dumnezeu. Pe prima treapta, novicele se ndeparta de pacat;

acum, la luminarea mintii, pacatul fuge de monah. Este izbavit de lucrarile patimilor. Apostolul Pavel scrie: Iar mie sa nu-mi fie a ma lauda, fara numai n Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care mie lumea s -a rastignit, si eu lumii (Galat. 6, 14). Tlcuind acest loc, Sfntul Grigo- rie Palama spune: prin care mie lu mea s- a rastignit dezvaluie faptul ca novicele rastigneste lumea; el pleaca din lume si dintre prici nile car e i atta patimile; si eu lumii arata ca viata monahala este si ea rastignita n ceea c e priveste lumea. El dobndeste nepatimirea prin har. Este slobozit de patimi. n manastiri si mai ales n Sfntul Munte exista cazuri de monahi care au ajuns la vederea Luminii celei necreate. Deci, n manastirile cu rnduiala, ntemeiate pe predania ortodoxa si care o nfatiseaza, se lucreaza toate cele trei trepte ale vietii duhovnicesti. Fiecare manastire care functioneaza n predania ortodoxa este o obste apostolica organica. Monahismul se mai cheama si viata apostoleasca, iar calugarii se numesc apostoli si mucenici, pentru ca au harul apostoliei si al muceniciei.

59.Obstile apostolice
- Spuneati ca fiecare manastire care functioneaza n predania ortodoxa este o obste apostolica organica. Vreti sa spuneti ca obstile apostolice traiau monahiceste ? - Desigur, asa traiau. Daca citim ntia Epistola a Apostolul ui Pavel catre Corinteni, vedem limpede ca n Corint existau toate categoriile de crestini. Erau prooroci, care erau teologii, caci proorocia se identifica cu teologia si teolgia cu proorocia. Existau oameni cu rugaciunea mintii, adica aveau darul vorbirii n limbi, si erau si oameni care aveau darul deosebirii duhurilor. Apostolul Pavel, cum se vadeste n Epistola aceasta, avea att darul rugaciunii mintii, ct si darul teologiei. De aceea credem ca, atunci cnd o parohie traieste dupa predania ortodoxa, are ntre membrii ei oameni care apartin tuturor treptelor desavrsirii duhovnicesti. Prin urmare, a face sa traiasca o parohie nu trebuie sa nsemne doar activitati sociale sau colecte de fonduri, ci , n primul rnd, trebuie sa se asigure tratamentul vindecator al Bisericii si sa fie p us la ndemna oricarei persoane care l cauta si are urgenta nevoie de el. - Este cu putinta sa gasim n lume o astfel de parohie, un de mestesugul tamaduitor sa fie aplicat? -ntreba Athanasie. - Aceasta este experienta si nvatatura vietii bisericesti; f ara ndoiala ca ea este cu putinta, atta vreme ct se afla oameni care nfatiseaza aceasta nvatatu -ra.Viata crestineasca este tinerea poruncilor lui Hris-tos, care se refera la curatirea inimii, luminarea mintii, pocainta si tnguire nencetata etc. Cu ctiva ani n urma, a avut loc o conferinta despre Sfntul Dimitrie. Subiectu l era Sfntul Dimitrie si idealul monahal. Unii oameni au criticat aceasta pozitie, neputnd vedea legatura Sfntului Dimitrie cu viata monahala, nsa, gndind astfel, se nselau. Sfntul Grigorie Palama, vorbind despre Sfntul Dimitrie, l nfatiseaza ca pe un calugar, laudnd v irtutile fecioriei, saraciei si ascultarii sale de poruncile lui Hristos. Mai mult, daca citim Epis tolele Sfntului Apostol Pavel, trimise Bisericilor alcatuite din oameni casatoriti, ne dam se ama ca el vorbeste de rugaciune nencetata, de ndumnezeire etc.

59.Monahismul apusean si cel ortodox

- Ati spus mai nainte ca, atunci cnd monahismul ur meaza predania ortodoxa si cnd manastirile sunt rnduite n chip ortodox, ele pastreaza mestesugul tamaduirii. Cu alte cuvinte, exista si manastiri care nu functioneaza dupa predania ortodoxa ? ntreba Parintele Filip. - Da, sunt si astfel de cazuri. Secularizarea care exista astazi print re crestini se poate gasi si n manastiri. Este o deosebire clara ntre monahismul din Apus si cel ortodox. Monahismul apusean se istoveste n actiuni sociale si slujire exterioara, adica slujire intel ectuala. Desigur, exista cazuri izolate de calugari care duc o viata launtrica. Dar nici macar acestia nu se pot elibera de un moralism sterp. n monahismul ortodox exista un desavrsit tratament de vindecare alcatuit din curatire, luminare si ndumnezeire. Monahismul apusean a fost creat n ncercarea de a rensufleti Biserica. Monahii ortodocsi nu se straduiesc sa renvie Biserica ori s -o mntuiasca, ci se straduiesc sa se vindece traind n Biserica. Acesta este darul monahismului ortodox. M ulti oameni vorbesc de valoarea monahismului si de

Sfntul Munte care a pastrat multime de comor i de arta si arhitectura, vreme de attea veacuri. ntr-adevar, putem ncuviinta ca monahismul daruieste si la acest nivel. nsa socotim ca pe cel mai mare dar al sau pastrarea tratamentului vindecator al B isericii. Caci aceasta ne da nadejdea si putinta de a afla mestesugul tamaduitor atunci cnd avem nevoie de el. Iar cnd ajun gem la deznadejde totala, nadejdea renvie. Suntem recunoscatori monahilor si Sfntului Munte, mai ales din acest motiv. Suntem profund ndatorati acestor oameni sfintiti, care apara Traditia Ortodoxa.

6. Predania Ortodoxa
- Ati vorbit mult despre predania ortodoxa. Eu cred ca predan ia ortodoxa este n primul rnd viata, iar nu ideologie. Este traditie, nu conservatorism, asa cum ati spus. Acum, ca am ajuns aproape de sfrsitul convorbirii noastre, ati putea sa staruiti asupra acestui subiect ?

Predania ortodoxa este legata de tamaduire

- Cred ca m-am facut nteles cu cele spuse mai nainte. Cuv ntul predanie nseamna ceea ce se da mai departe. Si cine da mai departe ? Parintele duhovnicesc. Ce anume da mai departe ? Tot ceea ce a primit si tot ceea ce i s-a descoperit lui nsusi. Deci preda nia este legata de Descoperirea dumnezeiasca. Dumnezeu descopera, omul primeste Descoperirea de la Dumnezeu si o trece fiilor sai duhovnicesti. Sfntul primeste si da mai departe nu o nvatatura abstracta despre Dumnezeu (desigur, la nceput poate face si acest lucru) ci, nti de toate, da m ai departe mestesugul prin care ajungem la partasia cu Dumnezeu. Cred ca lucrul cel mai imp ortant care deosebeste predania ortodoxa de oricare alta este metoda prin care omul se tamaduiest e. Temeiul dogmelor, al artelor ortodoxe, al lucrarilor sociale etc. este curatirea, luminarea si ndu mnezeirea. Daca respingem acest temei, vedem si dogmele, si artele liturgice, si ntreaga viata din afara a B isericii, chiar si slujirea, n mod conservator. Sinoadele care au avut loc n vremea Sfntu lui Grigorie Palama (1341-1351) dovedesc ca isihasmul, care este de fapt un mestesug de tamaduire, este temeiul tuturor dogmel or credintei noastre. Pentru prima data n istoria Bisericii, aceste Sinoa-de au studiat n adncime temeiurile teologhisirii apusenilor si ale tuturor ereticilor, n general, ca si temeiurile teologhisirii Sfintilor Parinti. Din aceasta pricina, o spun din nou, ele sunt Sinoade importante si semnificative. Tocmai n aceste Sinoade vedem cu adevarat marea valoare a Sf ntului Grigorie Palama, care a luptat n toate. El a dovedit ca, atunci cnd nu urmam mestesugul de vindecare al Bisericii, suntem dusi pentru totdeauna n ratacire. nsa daca ne conducem viata dupa predania ortodoxa, vom ramne n Biserica si putem ajunge la vederea lui Dumnezeu si la ndum nezeire. Isihasmul este coloana vertebrala a teologiei ortodoxe. Controversele care au avut loc atunci au fost o binecuvntare, deoarece poporul ortodox a profitat de ele mai trziu, n mprejurari dramatice. Isihasmul a facut sa apara noii mucenici care au dezvaluit existenta Bisericii. Iar renvierea duhului isihast, experiata azi de multi oameni, este cea care ne va ocroti de ispitele viitoare. Tocmai mestesugul isihast va fi cel care va ntipari n inima noastra pecetea Mielului Apocalipsei. - Totusi n ce fel se afla mestesugul vindecarii si treptele desavrsirii la temelia artelor liturgice ?

60.Artele liturgice si tamaduirea omului

- Este o ntrebare buna, fiindca astazi exista o orientare catre cntarea bizantina, catre zugravirea icoanelor n stil bizantin, catre construirea bisericilor cu arhitectura bizantina etc. Este foarte bine. nsa, n paralel, trebuie facut si efortul de a afla si de a f olosi tratamentul vindecator al Bisericii. Caci artele liturgice, ca si ntreaga nvatatura a Bisericii, sunt expresia vietii ei launtrice. Altfel spus, arta liturgica a fost facuta de oameni sfintiti care aveau experierea personala a treptelor desavrsirii duhovnicesti. n ncercarea lor de a crea arta, si -au ntiparit n arta ntreaga lor traire. Zugravul de icoane a transpus n icoana bizantina mestesugul vindecar ii si felul n care omul ajunge la ndumnezeire, mpartasind chiar starea ndumnezeirii. Cnd zugraveste un sfnt n slava, el reda si proslavirea trupului omenesc. Acelasi lucru se aplica si cntarilor sfinte, cladirii bisericii, psalmodiei. Omul vindecat, care a dobndit experierea slujirii mintale, c unoaste cum trebuie nfatisata slujirea ntelegatoare, astfel nct sa fie n armonie, pe ct este cu putinta, cu st area launtrica a sufletului.

Cred ca renasterea artelor liturgice care nu nfatiseaza curatirea, lu minarea si ndumnezeirea, si nu conduce la ele, nu este ortodoxa, n ciuda conformitatii exterioare. Este doar o cultivar e a traditiei si a artei. Apstolul Pavel, de pilda, traia ntreaga traditie rabinica a vremii sale; totusi a luptat mpotriva lui Hristos. Avea osrdie pentru Dumnezeu, nsa osrdia sa nu corespundea cunoasterii. Acelasi lucru se poate ntmpla si cu noi. De asemenea, este cu putinta ca un om ndumnezeit de astazi sa exprime predania n chip diferit, n ceea ce priveste artele liturgice; fireste, fara a se nstraina de structura de temelie a traditiei bizantine. Aceasta se ntmpla pentru ca Sfntul dobndeste Predania, este purtator al Predaniei si apoi creeaza Predanie.

Obiceiurile si legatura lor cu tamaduirea omului

- Exista multi oameni astazi care urmaresc renvierea obicei urilor vechi, traditionale. Cum vedeti acest lucru ? - Nu pot sa l resping. Omul si-a dat seama ca invazia duhului apusean a omort simtirile si a distrus legaturile ntre persoane. De aceea ncearca sa renvie vech i feluri de trai, care sunt mai umane. nsa att ethosul, ct si obiceiurile poporului nostru, ca si feluritele obiecte pe care le folosea, nu erau straine de metoda Bisericii, prin care omul este condus la ndumnezeire. Desigur, spun asta cu unele rezerve fiindca multe obiceiuri sunt produsul si ramasita idolatriei, ca si a superstitiilor poporului. Caci, din nefericire, n trecut ca si astazi, precumpanea u o multime de superstitii. Noi simtim Biserica si pe Dumnezeu ca pe Cineva care ne ajuta ca tr eburile sa ne mearga bine. Deci facem sfestanie ca sa avem o recolta buna. Si, ntr-adevar, nu respingem aceste lucruri. nsa cnd sunt desprinse de ntreaga metoda a Bisericii, de treptele desav rsirii duhovnicesti curatire, luminare si ndumnezeire ele sunt forme moarte, incapabile sa -l ajute pe om. Ele dau o stare de automultumire si multe iluzii legate de vindecare. Oamenii cred ca astfel vor afla o viata mai frumoasa si sunt frustrati cnd nu se ntmpla asa. Eu cred ca, dimpotriva, omul care taieste predania isihasta a Bisericii care, repet, se concentreaza asupra curatirii, lumi narii si ndum-nezeirii poate trai predania ortodoxa chiar ntr-un apartament de bloc, chiar n orasele contemporane cu cele mai nefavorabile conditii exterioare. Multi dintre noii mucenici au fost slujitorii capeteniilor turcesti, n afara, ei slujeau Imperiul Otoman, care lupta mpotriva crestinatatii. Chiar si asa, ei au pastrat predania si au ajuns la vederea lui Dumnezeu, la mucenicie si la ndum nezeire. Caci multi dintre noii mucenici, dupa cum vedem n vietile lor, au avut vederea lui Dumnezeu nainte de mucenicie; si de aceea mucenicia lor a fost roada contemplatiei.

7. Concluzie
Astfel pot sa nchei cu ceea ce am spus n predica din bise rica dumneavoastra, acum cteva zile: Ceea ce-l face pe om ortodox nu este staruinta sa fata de latura exterioara a Predaniei, ci experierea aspectului ei launtric, adica metoda ascetica- curatirea, luminarea si ndumnezeirea. Aceasta metoda, aceste trepte ale vietii duhovnicesti sunt temelia dogme lor, temelia artei bisericesti, dar si cauza care da nastere obiceiurilor si datinilor poporului nostru, caci aceasta este teologia de care erau patrunsi strabunii nostri nainte de a fi fost occidentalizati. Din aceasta pricina trebuie sa avem rvna pentru pastrarea aspectului laun tric al Predaniei, metoda evlaviei ortodoxe prin care suntem vindecati, si atunci vom fi adevarati rvnitori ai obiceiur ilor parintesti. Caci, n afara metodei de vindecare, chiar avnd bunavointa, suntem n primejdie de a ne face vrajmasii si potrivnicii Predaniei Ortodoxe. n acest punct, convorbirea s-a ncheiat la fel de simplu precum ncepuse. Si totusi n simplitate se vadesc marile adevaruri! Adevaruri care ne pot face simpli n maretie si mari n simplitate. Oricum, asa este Biserica Ortodoxa: saraca, dar avnd nlauntrul ei o comoara nemaivazuta; rastignita, dar avnd slava lui Hristos Cel nviat. n Biserica putem trai slava vesnica si fara de sfrsit ntr -o parelnica moarte. Caci din mormnt izvoraste plinatatea vietii.