Desenele animate si violenta la copii

Creierul copiilor in primii ani de viata este ca un burete care absoarbe tot fara discernamant, iar privitul la televizor la aceste varste fragede aduce mai multe prejudicii decat beneficii. Chiar si desenele animate, despre care parintii tind sa creada ca sunt surse de informatii potrivite pentru nivelul lor de intelegere, sunt interpretate in functie de sistemul de evaluare existent la aceasta varsta. In plus, diversele emisiuni pe care copiii le privesc alaturi de parinti au asupra acestora un impact emotional foarte puternic si, nu rareori, in timpul noptii retraiesc inspaimantati scenele pe care tocmai le-au vazut la televizor. Este normal sa apara astfel de reactii, pentru ca micutii inca nu si-au creat sisteme de protectie cand care sa-i ajute se sa discearna simt intre real si imaginar. neprotejati. Spaima, groaza, nelinistea, frica sunt trairi cu care se confrunta de fiecare data Copilul poate sa resimta lipsa protectiei si ca urmare a identificarii cu un personaj care nu reuseste sa reziste de fiecare data incercarilor dificile. Faptul ca personajul pozitiv sufera mai mult poate duce la o contraidentificare cu personajul negativ, astfel, aparent, copilul va avea impresia ca detine controlul. Ulterior, acest model comportamental este adus in viata de zi cu zi, si va fi folosit ori de cate ori va simti ca nu primeste atentia cuvenita. Agresivitatea intalnita in foarte multe desene animate poate fi interpretata de copil ca un comportament acceptat si care poate fi folosit pentru a obtine ceea ce doreste. Cu cat se vizioneaza mai mult TV, cu atat este mai mare disponibilitatea spre agresivitate. Pericolul este si mai mare din cauza ca parintii nu inteleg ca micutii lor, la aceasta varsta, nu stiu ca desenele animate prezinta lucruri imaginare, si ca au dificultati semnificative in a face diferenta intre realitate si fantezie. In foarte multe cazuri copiii ajung la spital pentru ca au dorit sa imite personajele preferate ale unui desen animat. Prin imobilizarea copilului in fata televizorului, parintele obtine un ragaz in care nu mai trebuie sa fie in alerta, nu care cumva copilul sa pateasca ceva, dar involuntar il expune la un pericol chiar mai mare decat o cazatura, o julitura etc..

Vizionarea repetata a actelor de violenta da nastere la o reactie de pasivitate atunci cand acestea sunt vazute si in viata reala, pentru ca in timp se petrece o desnsibilizare, De asemenea, unii dintre acesti copii, daca ajung intr-o situatie in care nu pot raspunde adecvat, isi vor asuma rolul de victime, pentru ca acesta le este cel mai familiar. Daca analizam obiectiv ce efecte are televizorul asupra dezvoltarii psihice a copilului, nu putem sa nu observam ca de fapt il supunem unui proces prin care ii crestem gradul de toleranta la abuz. Acesta lasa urme adanci si va fi nevoie de un efort substantial pentru a indrepta tot raul facut. Haideti sa privim putin in jurul nostru, copiii sunt din ce in ce mai putin induiosati cand un prieten de joaca se loveste si prea rar ii vedem sa intinda o mana celui care a cazut, un batran incarcat cu sacose nu le mai spune nimic. Desi se constata o delimitare de faptele bune, nu acelasi lucru se intampla cand, in gasca, pot sa aplice o pedeapsa unui alt copil prins la inghesuiala. Astazi violenta nu mai reprezinta o noutate, iar o serie de studii realizate in diferite tari ale lumii arata o crestere ingrijoratoare. Desenele animate pentru copii contin uneori mult mai multe scene de violenta decat filmele pentru adulti si de cele mai multe ori din acestea reiese ca violenta este amuzanta si necesara. In final eroii isi inving adversarii nu cu ajutorul vorbelor, mai ci prin frumoasa actiuni incarcate de de agresivitate. eroism. Copiii invata ca violenta este nu numai necesara ci chiar indicata, este forma cea Un studiu realizat de CNA arata ca timpul petrecut de copii in fata televizorului este de 1200 de ore pe an comparativ cu cele 900 de ore alocate scolii. Desi necesita o interactiune mai stransa cu parintii sau cu persoanele de ingrijire, joaca este alternativa prin care copilul poate sa-si formeze un sistem corect de gandire. Prin joc si explicatii primite de fiecare data cand ia contact cu o situatie noua poate sa exploreze mediul si sa invete ce e bine si ce e rau. Frica, bucuria, tristetea sunt emotii pe care le simte deseori, si pentru a le intelege si invata sa le stapaneasca este nevoie ca parintele sa-i vorbeasca despre ele si sa le numeasca. Astfel, va invata sa le constientizeze si sa capete control asupra lor.